Cerinta: analizati elementele de compozitie si de limbaj care se regasesc intr-o poezie postbelica

studiata sau prezentati trasaturi ale unei poezii neomoderniste / din perioada interbelica sau
prezentati o poezie de Marin Sorescu.

Poveste de Marin Sorescu

Poveste de Marin Sorescu face parte din volumul Moartea ceasului. Este o meditatie
parodica pe tema iubirii, reprezentativa pentru demersul liric sorescian de factura neomodernista.
Neomodernismul este un curent literar care s-a afirmat in perioada 1960-1980,
caracterizandu-se prin revenirea poeziei la pretuirea modernismului interbelic. Neomodernismul
reafirma autonomia esteticului, cultiva marile teme filozofice, valorifica si reinterpreteaza miturile.
Limbajul ambiguu, metaforic, sintaxa poetica novatoare, intelectualismul, reiterarea ludicului, a ironiei
si a parodiei sunt caracteristici ale neomodernismului cultivat de Marin Sorescu.
Poezia abordeaza o problematica profunda: tema iubirii confruntata cu timpul neiertator.
Titlul poeziei are o structura simpla: un substantiv comun, nearticulat. La nivel conotativ,
titlul este o metafora care sugereaza relatarea trairilor autentice ale cuplului de indragostiti. Prin lipsa
articolului hotarat, “poveste” capata caracter de generalitate, instituind si o atmosfera de asteptare si de
ambiguitate proprie sensibilitatii neomoderniste.
Textul imbina motive poetice de mare efect: al sufletului, al calatoriei, al comuniunii cu
natura, al Sfintei Vineri (motiv de basm), trecerea ireversibila a timpului.
Poezia are trei secvente poetice corespunzatoare momentelor firului epic: “expozitiunea” –
definirea poetica a celor doua suflete incompatibile care formeaza cuplul, relatarea “evenimentelor” –
trairi sufletesti si “deznodamantul”, intalnirea cu Sfanta Vineri, e plasat sub semnul viitorului.
Prima strofa alcatuieste prima secventa poetica. Versurile “Sufletul tau functioneaza cu
lemne, / Iar al meu cu electricitate / Dragostea ta umple cerul de fum / A mea e din flacari curate”
creeaza impresia ca poetul detine niste adevaruri despre dualitatea feminin-masculin. Sufletul femeii
are nevoie de lemne. Materie primordiala care ar trebui sa simbolizeze intelepciunea, lemnul sugereaza
si nevoia de concret, de stabilitate, de siguranta. Sufletul barbatului are nevoie de electricitate, forma
moderna de energie. Incipitul ia forma unei expozitiuni in care sunt surprinsi protagonistii: cuplul
incompatibil (lemne-electricitate, fum-flacari curate), dar poezia se pastreaza in limitele lirismului,
pentru ca definitia poetica surprinde sufletul si sentimentul indragostitilor.
Urmatoarele strofe (versurile 5-18) alcatuiesc a doua secventa poetica, care valorifica
mitul erotic intr-o formula neomodernista. El si ea descopera planul cosmic, sugerat de cuvintele
pamant, cer si luna, apoi planul terestru, ilustrat prin cuvintele iarba, lac, copac. Se dezvolta motivul
calatoriei prezent inca din primul vers al celei de-a doua strofe: “Totusi vom mai merge impreuna” prin
doua serii de repetitii: “O buna bucata de pamant, / O buna bucata de cer, / O buna bucata de luna” si
“Vom fi fericiti pentru iarba / Si pentru lac, / Vom rade pentru copac / Vom slavi drumul cu cate-o
gura. / Si vom tine un moment de reculegere.” Ritualul erotic romantic este inlocuit de o viziune noua,
dar si aici fericirea cuplului se rasfrange asupra naturii. Momentele dificile ale existentei, sugerate prin
metafora-simbol “cotitura”, sunt marcate prin “momente de reculegere”, sugestie a implicarii afective a
eului liric.
Strofa a treia contureaza traiectoria initierii cuplului. “Umbra mea”, “primul gand”,
“doua-trei cuvinte” sunt metafore ca instaureaza o logica poetica inedita. Imaginatia ludica a poetului
ne indica un parcurs aleatoriu, spontan, aflat sub zodia ambiguitatii si a paradoxului.
Ultima secventa poetica, sfarsitul “povestii”, stilizeaza motive de basm – Sfanta Vineri,
detinatoare a misterelor si protectoare a calatorilor. In basm este un personaj auxiliar, care da sfaturi
protagonistului. Venera, zeita iubirii, are corespondent in Sfanta Vineri din folclorul romanesc.
Ironia este prezenta in versurile “Sa ne spuna printre altele / Ca nu mai suntem tineri”,
unde motive cu substrat dramatic precum trecerea ireversibila a timpului si chiar moartea sunt trecute la
capitolul “printre altele”, adica fara importanta, neesentiale, pentru a induce starea paradoxala.
Finalul aduce revenirea la motivele de incipit ale textului, pentru a le nega. De aceea
finalul este surprinzator, contine o “poanta” trasatura a discursului liric sorescian: pierderea tineretii
1
aduce pierderea “creditului” in lemne si electricitate de la Sfanta Vineri, adica a combustibilului iubirii.
Versurile “Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum / Nici electricitate pentru flacara, / Nici lemne pentru
fum” reprezinta esenta tehnicii neomoderniste a lui Marin Sorescu, prin care submineaza filozofia,
logica, ordinea existentiala, cu o simplitate inselatoare. Eul liric pare detasat, rafinat in modul de
receptare a realitatii si de interpretare a mitului erotic. El nu interogheaza, nu mediteaza, doar relateaza.
Toata poezia dezvolta idei asupra carora eul liric are certitudini, chiar finalul pare inchis prin sugerarea
iminentei mortii – absenta materialului care produce energie.
Discursul liric este construit la persoana I, numarul plural, potrivit ideii de cuplu. I
discursul poetic se identifica marci ale subiectivitatii precum : pronumele personal de persoana I,
plural, forma neaccentuata ne-, verbe la persoana I, plural : vom lua, vom tine, vom rade.
Limbajul este caracterizat de spiritul ludic si ironic, de oralitate si de amestecul unor
registre orale diferite : oral, popular si neologic.
Ca mijloace ale expresivitatii poetice se observa verbele la prezent, in definitiile lirice
ale cuplului si la vitor, in pretinsa « poveste », repetitiile care organizeaza gradat discursul liric,
metafore si simboluri.
Se constata o lipsa de solemnitate a limbajului poetic in comparatie cu limbajul romantic
si o orientare spre prozaism.
Spiritul ludic se reflecta si in utilizarea elementelor de prozodie. Poezia contine versuri
organizate in strofe inegale, cu masura variabila, de la patru la douasprezece silabe si cu diferite tipuri
de rima, plasate aparent aleator.