INTEGRALE RIEMANN

§ 1 Sume Riemann. Sume Darboux.

Noţiunea de integrală a apărut din nevoia practică de a determina aria unor figuri
plane, dar şi din unele consideraţii de fizică. Se pune problema găsirii unor clase cât
mai largi de funcţii integrabile, dar şi procedee pentru calculul integralelor.

Fie a, b ∈ ℝ, a < b.
Definiţia 1.1. Se numeşte diviziune a intervalului [ a, b ] , notată cu ∆ , o mulţime
finită de numere x0 , x1,..., xn astfel încât
a = x0 < x1 < x2 < ... < xn = b.

Definiţia 1.2. Numărul

∆ = max ( xi − xi −1 )
1≤ i ≤ n
se numeşte norma diviziunii ∆ .
Definiţia 1.3. O mulţime de numere reale ( ξi )1≤i ≤ n cu proprietatea că
ξi ∈ [ xi −1, xi ] , 1 ≤ i ≤ n,
se numeşte sistem de puncte intermediare asociat diviziunii ∆ .
Definiţia 1.4. Fie ∆1 şi ∆ 2 două diviziuni ale intervalului [ a, b ] . Spunem că
diviziunea ∆1 este mai puţin fină decât diviziunea ∆ 2 şi scriem ∆1 ⊂ ∆ 2 , dacă orice
element al diviziunii ∆1 este element al lui ∆ 2 .

Să considerăm acum o funcţie f : [ a, b ] → [ 0, ∞ ) , o funcţie pozitivă. Ne propunem

să estimăm aria subgraficului funcţie f , adică a domeniului plan mărginit de dreptele
x = a, x = b , axa Ox şi curba y = f ( x ) , x ∈ [ a, b ] .
Pentru aceasta, considerăm o diviziune
∆ = ( a = x0 < x1 < x2 < ... < xn = b )
a intervalului [ a, b ] şi un sistem de puncte intermediare ξi ∈ [ xi −1, xi ] , 1 ≤ i ≤ n .
Aproximăm aria subgraficului mărginit de dreptele x = xi −1 şi x = xi cu aria
dreptunghiului cu laturile xi − xi −1 şi f ( ξi ) . Ca urmare, aria subgraficului funcţiei f
poate fi aproximată cu expresia

1
 n

∑ f ( ξi )( xi − xi −1 ) .
i =1

Definiţia 1.5. Numărul real notat

n
σ ∆ ( f , ξi ) = ∑ f ( ξi )( xi − xi −1 )
i =1
se numeşte suma Riemann asociată funcţiei f , diviziunii ∆ şi sistemului de puncte
intermediare ξi .
Definiţia 1.6. Funcţia f : [ a, b ] → ℝ se numeşte integrabilă Riemann dacă există
I ∈ ℝ cu proprietatea că oricare ar fi ε ≥ 0, există η ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice
diviziune ∆
∆ = ( a = x0 < x1 < x2 < ... < xn = b )
cu norma ∆ < η ( ε ) şi pentru orice alegere a unui sistem de puncte intermediare
ξi ∈ [ xi −1, xi ] , 1 ≤ i ≤ n ,
avem
σ ∆ ( f , ξi ) − I < ε .
Numărul I se numeşte integrala Riemann a lui f pe intervalul [ a, b ] şi se
notează
b
I= ∫ f ( x ) dx .
a
Acest număr reprezintă aria subgraficului funcţiei f . Pe intervalul unde f este
negativă, aria va fi considerată cu semnul minus.
Teorema 1.1. Fie f : [ a, b ] → ℝ. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
( a ) f este integrabilă Riemann;
( b ) există I ∈ ℝ astfel încât pentru orice şir de diviziuni ( ∆ n )n≥1 ale intervalului
[ a, b ] cu lim ∆ n = 0 şi pentru orice şir de sisteme de puncte intermediare
n→∞

(ξ )
n
i
n ≥1
, 1 ≤ i ≤ jn , rezultă şirul sumelor Riemann σ ∆ n f , ξin( ( )) n ≥1
este convergent la
I.
Corolarul 1.1. Dacă f : [ 0,1] → ℝ este o funcţie integrabilă Riemann atunci

2
 n 1
1 k
lim
n →∞ n
∑ n 0 ∫
f   = f ( x )dx .
k =1

În cele ce urmează considerăm o funcţie mărginită f : [ a, b ] → ℝ şi fie diviziunea

∆ = ( a = x0 < x1 < x2 < ... < xn = b )
a intervalului [ a, b ] .
Notăm mi = inf f ( x) , Mi = sup f ( x), 1 ≤ i ≤ n .
x∈[ xi −1 , xi ] x∈[ xi −1 , xi ]
În continuare vom aproxima aria subgraficului funcţiei f în două moduri, prin
lipsă şi prin adaos.
În primul caz, fiecare arie mărginită de dreptele x = xi −1 şi x = xi va fi
aproximată cu aria dreptunghiului cu laturile xi − xi −1 şi mi , 1 ≤ i ≤ n . Ca urmare, aria
subgraficului va fi aproximată prin lipsă de expresia
n
s∆ ( f ) = ∑ mi ( xi − xi −1 ) ,
i =1
numită suma Darboux inferioară asociată funcţie f şi diviziunii ∆ .
Analog, aproximarea prin adaos este dată de
n
S∆ ( f ) = ∑ M i ( xi − xi −1 ) ,
i =1
numită suma Darboux superioară asociată funcţie f şi diviziunii ∆ .
Propoziţia 1.1. Dacă f : [ a, b ] → ℝ este o funcţie mărginită atunci au loc afirmaţiile
(a) pentru orice diviziune ∆ a intervalului [ a, b ] şi pentru orice sistem de
puncte intermediare ξin ( ) n ≥1
, 1 ≤ i ≤ n avem
s∆ ( f ) ≤ σ ∆ ( f , ξi ) ≤ S∆ ( f ) ;
(b) dacă ∆′ este mai fină decât ∆ , ∆ ⊆ ∆′ , atunci
s∆ ( f ) ≤ s∆′ ( f ) , S ∆ ( f ) ≤ S ∆′ ( f ) ;
(c) pentru orice diviziuni ∆′, ∆′′ ale intervalului [ a, b ] avem
s∆′ ( f ) ≤ S ∆′′ ( f ) .
Definiţia 1.7. Numărul real notat
I ( f ) = sup s∆ ( f )
∆
se numeşte integrala Darboux inferioară a funcţiei f , iar numărul real

3
 I ( f ) = inf S∆ ( f )
∆
se numeşte integrala Darboux superioară a funcţiei f .
Din Propoziţia 1.1. este evident că pentru orice diviziune ∆ a lui [ a, b ] avem
inegalităţile
s∆ ( f ) ≤ I ( f ) ≤ I ( f ) ≤ S∆ ( f ) .
Definiţia 1.8. Dacă f : [ a, b ] → ℝ este o funcţie mărginită atunci ea se numeşte
integrabilă Darboux dacă pentru orice ε > 0 , există η ( ε ) > 0 astfel încât
S∆ ( f ) − s∆ ( f ) < ε
oricare ar fi diviziunea ∆ a lui [ a, b ] , cu ∆ < η ( ε ) .
Teoreama 1.2. Fie f : [ a, b ] → ℝ o funcţie mărginită. Atunci f este integrabilă
Riemman dacă şi numai dacă este integrabilă Darboux.

§ 2 Clase de funcţii integrabile.

Teorema 2.1. Orice funcţie monotonă f : [ a, b ] → ℝ este integrabilă.

Teorema 2.2. Orice funcţie continuă f : [ a, b ] → ℝ este integrabilă.

Teorema 2.3. Orice funcţie integrabilă Riemann, f : [ a, b ] → ℝ, este mărginită.

Definiţia 2.1. O mulţime M ⊆ ℝ se numeşte mulţime neglijabilă dacă pentru

orice ε > 0 există un şir de intervale deschise ( I n )n ≥1 ⊆ ℝ astfel încât

∑ l ( I n ) ≤ ε şi ∪ I n ⊇ M
n ≥1 n ≥1
(am notat cu l ( I n ) lungimea intervalului I n ).
O proprietate „P” (mărginire, continuitate, derivabilitate, etc.) vom spune că are
loc aproape peste tot (notăm a.p.t.) pe o mulţime N ⊆ ℝ dacă există o mulţime
neglijabilă M ⊆ N astfel încât proprietatea „P” are loc pe N \ M .
Exemplul 2.1. Orice mulţime finită M = {a1, a2 ,..., an } este neglijabilă deoarece
putem alege
 ε ε 
I k =  ak − , ak + , 1 ≤ k ≤ n
 2k 2k 
şi avem

4
 n n n
ε
∑ ∑
l ( Ik ) =
n ∪
= ε, I k ⊇ M .
k =1 k =1 k =1

Exemplul 2.2. Orice mulţime M = xn { }

n ∈ ℕ* este neglijabilă, deoarece putem
alege
 ε ε 
I n =  xn − n +1 , xn + n +1  , n ∈ ℕ*
 2 2 
şi avem
∞ ∞
ε
∑ l ( I n ) = ∑ 2n = ε, ∪ I n ⊇ M .
n =1 n =1 n ≥1

În continuare vom da o teoremă importantă de caracterizare a funcţiilor

integrabile.
Teorema 2.4. (Criteriul de integrabilitate a lui Lebesque). O funcţie
f : [ a, b ] → ℝ este integrabilă dacă şi numnai dacă este mărginită şi continuă aproape
peste tot.
Corolarul 2.1. Dacă f : [ a, b ] → ℝ este integrabilă atunci pentru orice
c, d ∈ [ a, b ] , restricţia f [c, d ] este integrabilă.
Corolarul 2.2. Fie f : [ a, b ] → ℝ, c ∈ ( a, b ) astfel încât f este integrabilă pe
[c, b] , atunci f este integrabilă pe [ a, b] .
Corolarul 2.3. Fie f , g : [ a, b ] → ℝ integrabile, α, β∈ ℝ . Atunci
h : [ a, b ] → ℝ, h = αf + βg este integrabilă şi
b b b

∫ h ( x ) dx = α ∫ f ( x ) dx + β∫ g ( x ) dx .
a a a
Nu vom mai insista asupra proprietăţilor integralei care au fost
predate în liceu şi pe care le vom folosi când vom extinde teoria la cazul
integralei improprii, cu parametru sau la cazul funcţiilor de mai multe
variabile. Vom da totuşi în final enunţul teoremei fundamentale
corespunzătoare cadrului din acest paragarf.
Teorema 2.5. Fie f : [ a, b ] → ℝ. Dacă f este integrabilă şi admite primitiva F
b
pe [ a, b ] , atunci ∫ f ( x ) dx = F (b ) − F ( a ) .
a