Consecinţele instaurării regimului comunist

A. Consecinţe politice
Evenimentele petrecute după 23 august 1944, aruncă România în sfera de influenţă sovietică,
fapt cu consecinţe majore în societatea românească bulversată de impactul celui de-al doilea
război mondial şi care dorea acum o revenire la normalitatea existentă în anii ’20. Presiunea
sovietică exercitată prin intermediul trupelor Armatei Roşii aflate pe teritoriul românesc,
conduce la instaurarea sistemului comunist odată cu impunerea la guvernare începând cu data
de 6 martie 1945 a guvernului Groza, moment considerat a fi ,,punctul 0 al comunismului
românesc” . Noul regim aducea cu sine un sistem de guvernare comunist -importat din
Uniunea Sovietică- ale cărui valori de tip sovietic vor guverna de acum înainte viaţa politică şi
socială românească.
Impunerea regimului comunist în România, de către Uniunea Sovietică, determină şi metodele
de acţiune, cum ar fi modul de construire al societăţii şi de acaparare a puterii politice, care
sunt de sorginte sovietică. Ideea de bază a proiectului socialist prevedea ,,realizarea unei
societăţi înalt prospere cu un grad ridicat de omogenitate” . Pornind de la acest obiectiv, statul
a trecut la reorganizarea întregii vieţi sociale cu consecinţe în toate compartimentele societăţii.
Punctul de plecare l-a constituit acapararea puterii politice, după modelul clasic sovietic, ceea
ce a permis instaurarea modelului politic de tip comunist în societatea românescă.

B. Consecinţe economice

Societatea românească până atunci una tradiţională trebuia acum să se alinieze modelului economic
sovietic şi să constituie cadrul pentru crearea unui ,,om nou”, care la rândul lui să participe ,,activ” la
construirea societăţii sub coordonarea noilor conducători şi a regulilor impuse de doctrina
comunistă. Acest om nou se identifică cu figura muncitorului, parte a muncitorimii române care
devine, conform constituţiei din 1948, forţa conducătoare a societăţii. Un om nou are nevoie de un
cadru nou, precum şi de un mediu prielnic care să-i permită reuşita acţiunilor sale, mediu care l-a
constitut oraşul industrializat; rezultând două tendinţe majore ale societăţii româneşti sub
comunism: urbanizarea şi industrializarea, care se vor afla într-o interdependenţă. Industrializarea va
căpăta proporţii din ce în ce mai mari pe parcursul acestor ani, iar pentru susţinerea proiectelor
industriale, statul avea nevoie de o forţă de muncă ieftină, şi în proporţii ridicate.
Datorită considerentelor amintite anterior, dar şi a unei ideologii de tip sovietic referitoare la
proprietate şi la ,,clasele exploatatoare”, statul a trecut la cooperativizarea agriculturii,
disponibilizându-se în acest fel şi forţa de muncă necesară susţinerii proiectelor statului. Referindu-
ne la impactul colectivizării asupra societăţii româneşti putem spune că acestă politică a implicat o
trecere a propietăţii agricole în cea mai mare parte a sa, în proprietatea statului, şi mutaţii de ordin
social care au rezultat din acestă acţiune. Prin colectivizare statul concentrează în mâinile sale
pământurile şi mijloacele agricole ale ţăranilor deposedându-i în acest fel de propriile lor bunuiri, fapt
care va avea ca şi consecinţă transformarea ţăranului în ,,proletar agricol” .