Calculul diafragmelor

Indicații generale

Proiectarea seismică a structurilor cu pereți structurali are în vedere un răspuns seismic neliniar
al ansamblului suprastructură - infrastructură – teren de fundație, implicând absorbția și
disiparea de energie prin deformații postelastice. Astfel:

a. Se urmărește, de regulă, localizarea deformațiilor postelastice în elementele

suprastructurii. Prevederile normativelor în vigoare au în vedere asigurarea unei
comportări ductile pentru aceste elemente;

b. În cazuri speciale, se admite să se realizeze ansamblul structural astfel încât deformațiile

postelastice să se dezvolte și în elementele infrastructurii. În situațiile în care se optează
pentru această soluție, se vor lua măsurile de ductilizare necesare pentru elementele
structurale respective, cu o posibilă reducere, într-o măsură limitată , a cerințelor de
ductilitate pentru elementele suprastructurii;

c. În situațiile în care soluțiile de la punctele a) și b) nu se pot realiza, de exemplu în cazul

unor construcții ce urmează să se execute în spațiile limitate dintre alte construcții
existente (care nu permit dezvoltarea suprafeței de rezemare a structurii), se pot admite
deformații inelastice limitate și în terenul de fundare, controlate prin procedee de calcul
adecvate. Și în aceste cazuri se pot diminua măsurile de ductilizare ale elementelor
structurale, deoarece cerințele de ductilitate ale acestora sunt mai mici decât cele
corespunzătoare construcțiilor obișnuite.

În condițiile în care aplicarea unui calcul structural , care să reflecte întreaga complexitate a
comportării structurale, nu este încă posibilă, în proiectarea obișnuită se vor utiliza procedeele
metodei cunoscute de proiectare, care admit următoarele simplificări principale:

 Calculul la acțiunea seismică se face la încărcările de proiectare stabilite conform P100 –

2011, aplicate static pe structura considerată ca având o comportare elastică;

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 1

  În cazul clădirilor cu forme regulate, cu elemente structurale (pereți, eventual cadre)
orientate pe două direcții principale de rigiditate ale structurii, calculul se efectuează
separat pe cele două direcții. în cazul în care intervin elementele structurale verticale
dominante, orientate pe direcții care diferă de direcțiile principale ale construcției,
calculul se efectuează și pe alte direcții, stabilite ca potențial nefavorabile din punct de
vedere al comportării structurale la acțiuni orizontale;
 Dirijarea formării unui mecanism structural de disipare a energiei favorabil, cu deformații
plastice dezvoltate în grinzile de cuplare și la baza pereților structurali, se face prin
dimensionarea elementelor structurale la valorile de eforturi prescrise în CR2–1–1 /2011,
paragrafele 7.2 și 7.3;
 Cerințele de ductilitate se consideră implicit satisfăcute prin respectarea condițiilor de
calcul și de alcătuire constructivă date de CR2–1–1 /2011;
 Deformațiile planșeelor se consideră neglijabile în raport cu deformațiile pereților.

Etape de calcul

Calculul unei structuri cu diafragme la acțiunea încărcărilor verticale (gravitaționale) și

orizontale (solicitări seismice) cuprinde următoarele etape:

1. Dimensionarea preliminară a diafragmelor (stabilirea grosimii și a oportunității prevederii

de bulbi la capetele libere, stabilirea eventualei necesități de mărire a mărcii betonului la
nivelurile inferioare ale clădirilor cu înălțimi mari etc.) pe baza unei verificări prealabile;
2. Stabilirea secțiunilor active ale diafragmelor, pentru fiecare direcție de acțiune a
încărcărilor orizontale, cu considerarea conlucrării tălpilor la diafragmele cu secțiuni în
formă de L, C, T, I;
3. Determinarea încărcărilor verticale aferente fiecărei diafragme și a eforturilor secționale
de compresiune produse de aceste încărcări;
4. Determinarea caracteristicelor de rigiditate ale diafragmelor, pentru fiecare direcție de
acțiune a încărcărilor orizontale;
5. Stabilirea încărcărilor orizontale de calcul (în cazul special al clădirilor cu înălțimi mari,
la care perioada fundamentală a vibrațiilor proprii depășește 1,5 sec., aceste încărcări, în
conformitate cu normativul P100 – 2011, sunt dependente și de caracteristicile de
rigiditate ale structurii);

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 2

 6. Determinarea eforturilor secționale din acțiunea încărcărilor orizontale, pentru fiecare
direcție de acțiune a acestora, pe baza unui calcul în domeniul elastic;
7. Verificarea și armarea elementelor verticale (diafragme pline, montanții diafragmelor cu
goluri), la compresiune excentrică și la forță tăietoare;
8. Verificarea și armarea riglelor de cuplare (buiandrugilor) la diafragmele cu goluri, la
încovoiere și forță tăietoare;
9. Determinarea eforturilor în șaibele orizontale formate de planșee și verificarea preluării
lor de către planșee;

OBSERVAȚIE!

Se menționează faptul că în cadrul proiectului didactic vor fi parcurse primele 6 etape.

1. DIMENSIONAREA PRELIMINARĂ A DIAFRAGMELOR (stabilirea grosimii și a

oportunității prevederii de bulbi la capetele libere, stabilirea eventualei necesități de mărire a
mărcii betonului la nivelurile inferioare ale clădirilor cu înălțimi mari etc.) ar fi trebuit realizată
pe baza unei verificări prealabile. În cadrul proiectului didactic, dimensiunile, conformarea și
poziția diafragmelor a fost impusă prin tema proiectului.

2. STABILIREA SECȚIUNILOR ACTIVE ALE DIAFRAGMELOR

În calculul simplificat admis pentru structurile cu pereți structurali, constând în calcule

independente pe două sau mai multe direcții, problema secțiunilor active ale pereților (a
conlucrării tălpilor cu inima pereților) intervine la:

 Evaluarea rigidităților la deplasare laterală și, implicit, la stabilirea eforturilor secționale

din acțiunea forțelor orizontale care revin pereților structurali;
 Determinarea încărcărilor verticale aferente pereților structurali;
 Evaluarea momentelor capabile și a forței tăietoare de proiectare, asociate capacității de
rezistență la încovoiere cu efort axial;
 Evaluarea ductilităților secționale.

Elemente verticale

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 3

Atenție!!înălțimea planșeului se va nota hpl iar distanța corespunzătoare grosimii bulbului se va
nota cu hp.

Conlucrări:

a) În cazul în care talpa este formată dintr-un bulb, lățimea activă se ia egală cu lățimea
reală bulbului: bp = B (fig. 1).

Fig.1. Diafragma încheiată cu bulb

b) Atunci când talpa este formată dintr-o diafragmă dispusă perpendicular și legată la
capetele opuse cu alte diafragme paralele cu cea considerată (fig. 2), lățimea activă este:

bp = b + Δbst + Δbdr

unde:

 Δbst ≤ Lst/2; Δbdr ≤ Ldr/2;

 Δbst, Δbst ≤ distanțele până la primul gol din talpă;
 bp ≤ H/5 (H = înălțimea totală a diafragmei);
 bp ≤ h (h = înălțimea secțiunii diafragmei)

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 4

 Fig.2. Secțiunea activă a tălpii în cazul intersecției în zona de talpă cu o altă diafragmă

c) atunci când talpa este formată dintr-o diafragmă simetrică, sau nesimetrică, libere la
capete opuse (fig. 3), lățimea activă este:
bp = b + Δbst + Δbdr
unde:
 Δbst, Δbst ≤ 10 hp;
 Δbst, Δbst ≤ distanțele până la primul gol din talpă;
 bp ≤ h.

Fig.3. Secțiunea activă a tălpii în cazul „c”

d) în cazul conlucrării cu diafragmele perpendiculare ce se încrucișează în zona mijlocie a

secțiunii (fig. 4), se păstrează aceleași conlucrări ca în cazul precedent:

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 5

 Fig.4. Secțiunea activă a inimii

Secțiuni active ale montanților

 la compresiune: Am = integrală;
 la forță tăietoare: secțiunea activă se ia egală cu secțiunea inimii, deci fără considerarea
conlucrării tălpilor și redusă cu un factor supraunitar:

𝑏∙𝑕
𝐴𝑚 =
𝑘

Unde:

 b = lățimea inimii;
 h = înălțimea inimii;
 k = 1,2 pentru secțiuni dreptunghiulare;
= 1,1 pentru secțiuni în formă de T sau L;
= 1,0 pentru secțiuni în formă de I sau C.

Elemente orizontale (rigle de cuplare (buiandrugi) la diafragmele cu goluri)

Pentru calculul deformațiilor produse de momentele încovoietoare, secțiunea activă a
grindei se ia conform fig. 4.

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 6

  Dacă planșeele sânt prefabricate sau turnate ulterior diafragmelor, astfel încât nu se
realizează conlucrarea plăcii cu rigla, secțiunea se consideră dreptunghiulară ca în figura 5 (a),
cu înălțimea h până sub placa planșeului;
 Dacă planșeele se toarnă odată cu diafragmele sau se prevăd măsuri de realizare a
conlucrării plăcii cu rigla, se ține seama de conlucrarea plăcii ca în figura 5 (b), luând:
Δbst, Δbst = 0,15 l0 ≤ hr (l0 – lumina liberă a golului)

Fig. 5. Secțiunea activă a riglei de cuplare atunci când conlucrează cu planșeul

a. b.

Fig. 6. Înălțimea activă a riglei de cuplare în cele două cazuri de conlucrare sau lipsă a
conlucrării cu planșeul
Secțiuni active ale grinzilor de cuplare
Pentru calculul deformațiilor produse de forțele tăietoare, secțiunea activă se ia egală cu
secțiunea inimii, aplicând același factor de reducere ca la montanți.

𝑏 ∙ 𝑕𝑟
𝐴𝑟𝑡 =
𝑘

Unde:

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 7

  hr = înălțimea riglei egală cu distanța pe verticală dintre două goluri succesive (figura 6).

3. DETERMINAREA ÎNCĂRCĂRILOR VERTICALE AFERENTE FIECĂREI

DIAFRAGME ȘI A EFORTURILOR SECȚIONALE DE COMPRESIUNE PRODUSE DE
ACESTE ÎNCĂRCĂRI
Pentru a determina eforturile secționale de proiectare este necesară determinarea suprafeței de
planșeu aferente secțiunilor active stabilite, ținând seama de alcătuirea planșeelor, care
influențează distribuția reacțiunilor pe contur (plăci armate pe o singură direcție sau pe două
direcții, plăci cu grinzi). Se admite ca eforturile unitare de compresiune din încărcările astfel
determinate să se considere în calcul ca uniform distribuite pe suprafața secțiunii active a
diafragmei, respectiv rezultanta încărcărilor verticale aplicată în centrul de greutate al secțiunii
active a diafragmei.

Astfel, utilizând „Metoda bisectoarei”, se vor trasa bisectoarele unghiurilor create de laturile
suprafețelor tuturor planșeelor. Apoi se construiesc perpendiculare pe direcția diafragmei, prin
centrele golurilor care împart diafragma în montanți. Suprafețele aferente montanților sunt
delimitate de bisectoare, de dreptele care unesc punctele de intersecție a bisectoarelor și de
perpendicularele ce trec prin centrele golurilor, așa cum se observă în figura 7. Fiecare montant
va preluat încărcarea din greutate proprie la care se vor adăuga încărcările transmise de planșeele
intermediare și cel superior (fig.7).

Expresiile forțelor verticale ce acționează asupra peretelui vor fi:

𝑝𝑙 .𝑠𝑢𝑝 . 𝑝𝑙 .𝑠𝑢𝑝 .
𝑁 5−4 = 𝑆𝑎𝑓 ∙ 𝑔𝑝𝑙 .𝑠𝑢𝑝 . + 0,4 ∙ 𝑆𝑎𝑓 ∙⁡max (𝑢𝑝𝑙 .𝑠𝑢𝑝 , 𝑆𝑘 )

𝑁4−5 = 𝑁5−4 + 𝑙𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 ∙ 𝑕𝑒𝑡 ∙ 𝑔𝑝.𝑖𝑛𝑡 .𝑏.𝑎.

𝑝𝑙 . 𝑝𝑙 .
𝑁4−3 = 𝑁4−5 + 𝑆𝑎𝑓 ∙ 𝑔𝑝𝑙 + 0,4 ∙ 𝑢𝑝𝑙 + î𝑛𝑐. 𝑝. 𝑑𝑒𝑠𝑝./𝑆𝑎𝑓

𝑁3−4 = 𝑁4−3 + 𝑙𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡 𝑒 ∙ 𝑕𝑒𝑡 ∙ 𝑔𝑝.𝑖𝑛𝑡 .𝑏.𝑎.

𝑝𝑙 . 𝑝𝑙 .
𝑁3−2 = 𝑁3−4 + 𝑆𝑎𝑓 ∙ 𝑔𝑝𝑙 + 0,4 ∙ 𝑢𝑝𝑙 + î𝑛𝑐. 𝑝. 𝑑𝑒𝑠𝑝./𝑆𝑎𝑓

𝑁2−3 = 𝑁3−2 + 𝑙𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 ∙ 𝑕𝑒𝑡 ∙ 𝑔𝑝.𝑖𝑛𝑡 .𝑏.𝑎.

𝑝𝑙 . 𝑝𝑙 .
𝑁2−1 = 𝑁2−3 + 𝑆𝑎𝑓 ∙ 𝑔𝑝𝑙 + 0,4 ∙ 𝑢𝑝𝑙 + î𝑛𝑐. 𝑝. 𝑑𝑒𝑠𝑝./𝑆𝑎𝑓
Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 8
𝑁1−2 = 𝑁2−1 + 𝑙𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 ∙ 𝑕𝑒𝑡 ∙ 𝑔𝑝.𝑖𝑛𝑡 .𝑏.𝑎.

𝑝𝑙 . 𝑝𝑙 .
𝑁1−0 = 𝑁1−2 + 𝑆𝑎𝑓 ∙ 𝑔𝑝𝑙 + 0,4 ∙ 𝑢𝑝𝑙 + î𝑛𝑐. 𝑝. 𝑑𝑒𝑠𝑝./𝑆𝑎𝑓

𝑁0−1 = 𝑁1−0 + 𝑙𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 ∙ 𝑕𝑒𝑡 ∙ 𝑔𝑝.𝑖𝑛𝑡 .𝑏.𝑎.

unde:

pl .sup .
o Saf = suprafața de planșeu superior aferentă montantului verificat;

Fig. 7 Reprezentarea suprafețelor aferente fiecărui montant

o g pl .sup . = valoarea caracteristică a încărcării unitare din greutate proprie a planșeului

superior. (A se vedea etapa III)
o SK = valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă la nivelul planșeului superior (A se
vedea etapa IV);
o upl.sup. = sarcină utilă la nivelul planșeului superior;

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 9

 o lw = lungimea montantului verificat;
o het = înălțimea etajului;
o gp.int.b.a. = valoarea caracteristică a încărcării din greutate proprie a peretelui structural
(interior sau exterior);
o gpl = încărcarea unitară din greutate proprie a planșeului curent;
o upl = sarcină utilă la nivelul planșeului curent;
pl .
o înc. p. desp./Saf = reprezintă încărcarea provenită din greutatea pereților despărțitori
ce sprijină pe suprafața aferentă. Pentru calculul acestei încărcări se va utiliza
înălțimea utilă a etajului, pereții despărțitori fiind așezați între două planșee.

Fig. 8 Reprezentarea forțelor provenite din încărcări gravitaționale ce acționează asupra peretelui

Diagrama de efort axial se va trasa ca în figura 9. Eforturile axiale variază liniară pe înălțimea
etajului pentru ca, în dreptul planșeelor, să înregistreze un salt datorat încărcărilor provenite din
greutatea planșeelor și sarcina utilă ce descarcă la nivelul acestora.
Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 10
 Fig. 9 Diagrama de efort axial

Asist.univ.dr.ing. Marian PRUTEANU 11