POVESTEA LUI HARAP ALB de Ion Creangă este un basm cult.

A fost publicat pentru prima dată în ”Convorbiri literare” în 1877.

SPECIE

BASMUL CULT  este o specie narativă amplă, cu numeroase

personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune implicând
fabulosul / supranaturalul și supusă unor stereotipii / acțiuni
convenționale, care înfățișează parcurgerea drumului maturității de
către erou.

Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.

Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcți

(antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, cu
deosebirea că sunt individualizate prin atributele exterioare și prin
limbaj.

Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt

prezente clișeele compoziționale, numerele și obiectele magice. În
basmul cult, stilul este elaborat, se îmbină narațiunea cu dialogul și
descrierea.

PERSPECTIVA NARATIVĂ

Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator

omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea prin
comentarii sau reflecții.

MODURI DE EXPUNERE
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea,
basmul cult presupune îmbiarea narațiunii cu dialogul și cu
descrierea.
Narațiunea este dramatizată prin dialog și are un ritm rapid,
realizat prin reducerea digresiunilor și a descrierilor, iar
individualizarea acțiunilor și a personajelor, se realizează prin
amănunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic).

Dialogul are o dublă funcție, ca în teatru: susține evoluția acțiunii și

caracterizarea personajelor. Prezența dialogului susține realizarea
scenică a secvențelor narative, ”spectatori” ai maturizării feciorului
de crai fiind atât celelalte personaje, cât și cititorii.

TEMA

Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele

narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului
(Spânul), pedeapsa, căsătoria.

CONSTRUCȚIA DISCURSULUI NARATIV - ÎNLĂNȚUIRE -

TIMP ȘI SPAȚIU

Acțiunea se desfâșoară linear; succesiunea secvențelor narative / a

episoadelor este redată prin înlănțuire. Coordonatele acțiunii sunt
vagi, prin atemporalitatea și aspațialitatea convenției: ”Amu cică
era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai
depărtată. [...] Țara în care împărățea fratele cel mare era tocmai la o 
margine a pământului, și crăiia ăstuilalt la altă margine ”.

Fuziunea dintre real și fabulos se realizează încă de la începutul

basmului. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului,
care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan
simbolic: de la imaturitate la maturitate). El părăsește lumea
aceasta, cunoscută, și trece dincolo, în lumea necunoscută.

FORMULE TIPICE

În basm, sunt prezente clișeele compoziționale / formule tipice.

Formula inișială ”Amu cică era odată” și formula finală: ”Și a ținut
veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și
mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă”. sunt convenții care
marchează intrarea și ieșirea din fabulos.

Formulele mediane ”Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci și

nouă”; ”și mai merge el cât mai merge”; ”Dumnezeu să ne ție, că
cuvântul din poveste, înainte mult mai este” - realizează trecerea de la
o secvență narativă la alta și întrețin suspansul / curiozitatea
cititorului.

CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI
ACȚIUNI CONVENȚIONALE / MOMENTELE SUBIECTULUI

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț

de acțiuni convenționale / momentele subiectului (modelul structural
al basmului): o situație inițială de echilibru - expozițiunea -o parte
pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul inițial - intriga
- apariția donatorilor și a ajutoarelor, acțiunea reparatorie /
trecerea probelor, refacerea echilibrului și răsplata eroului -
deznodământul.

Ion Creangă pornește de la modelul popular al basmului,

reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează
conform propriei sale viziuni, într-un text narativ mai complex
decât cel al basmului popular.

Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan

compozițional, unor părți narative, etape ale drumului inițiatic:
etapa inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului - ”fiul
craiului”, ”mezinul” (naivul), parcurgerea dumului inițiatic -
Harap-Alb (novicele / cel supus inițierii, răsplata - împăratul
(inițiatul).

Caracterul de bildungroman al basmului presupune parcurgerea

unui traseu al devenirii spirituale (concretizat în trecerea probelor)
și modificarea statutului social al protagonistului.

Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca în basmul popular, ci mai

multe serii de probe, potrivit avertismentului dat de tată: ”să te
ferești de omul roș, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai
de-a face cu dânșii că sunt foarte șugubeți”.

Răul nu e întruchipat de făpturi himerice, ci de omul însemat, de o

inteligență vicleană, cu două ipostaze: Spânul și omul roș /
Împăratul Roșu.
Nici protagonistul nu este un Făt-Frumos curajos, voinic, luptător
priceput, iar calitățile dobândite în situațiile limită cu care se
confruntă aparțin mai mult planului psiho-moral.