Sunteți pe pagina 1din 11

Capitolul 4

INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI DE MEDIU


UTILIZABILE ÎN ANALIZA STATISTICĂ

4.1. Familia de standarde ISO 140005


Standardele ISO 14000 de sisteme de management de mediu, care pot fi implementate de o
organizaţie în scopuri interne sau externe, oferă instrumente necesare pentru evaluarea conformităţii
sistemului de management de mediu cu referenţialul ales, evaluarea performanţei de mediu, analiza
preliminară şi evaluarea de mediu a amplasamentelor întreprinderii.

Istoric privind elaborarea standardelor ISO 14000


În anul 1991 Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a constituit Grupul Strategic
Consultativ privind Mediul Înconjurător (Strategic Advisory Group on Environment) care să cerceteze
oportunitatea elaborării unor standarde referitoare la managementul de mediu.
În anul 1992, a fost elaborat primul standard în domeniul managementului de mediu,
intitulat "Specificaţie pentru sistemele de management de mediu", de către Institutul Britanic de
Standardizare (British Standards Institution BSI)
În 1993, la recomandarea Strategic Advisory Group on Environment, s-a înfiinţat Comitetul
Tehnic ISO/CT 207 "Managementul de mediu". La prima sa reuniune s-a hotărât elaborarea unor
standarde internaţionale de mediu în două scopuri principale:
9 pentru armonizarea standardelor existente, asigurând un sistem unitar de referinţă în acest
domeniu, cere să faciliteze comerţul internaţional;
9 pentru a oferi organizaţiilor un instrument care să conducă la îmbunătăţirea performanţei lor de
mediu şi evaluarea progreselor înregistrate.
În anul 1994, a apărut a doua versiune a standardului "Specificaţie pentru sistemele de
management de mediu", în care se precizează că în implementarea unui sistem de management de
mediu este importantă prevenirea şi nu detectarea efectelor negative ale proceselor şi rezultatelor
acestora asupra mediului, precum şi faptul că trebuie luate în consideraţie toate procesele, produsele şi
serviciile întreprinderii ce interacţionează cu mediul.
În cadrul Comitetului Tehnic ISO 207 sunt infinitate şase subcomitete cărora le revine
responsabilitatea elaborării de standarde referitoare la:
9 sistemul de management de mediu (Environmental Management Systems);
9 audit de mediu (Environmental Auditing);
9 marcare ecologică (Environmental Labeling);
9 evaluarea performanţei de mediu (Environmental Performance Evaluation);
9 analiza ciclului de viaţă (Life Cycle Assessment);
9 termeni şi definiţii (Terms and Definition).

Standardele Internaţionale referitoare la managementul de mediu6

9 ISO 14001 - Sisteme de management de mediu – Specificaţie şi ghid de utilizare


9 ISO 14002 - Sisteme de management de mediu – Ghid pentru întreprinderi mici şi mijlocii
9 ISO 14004 - Sisteme de management de mediu – Ghid general privind principiile, sistemele şi
tehnicile de aplicare
5
http://devel.esolutions.ro.
6
O parte dintre aceste standarde sunt în curs de elaborare.
9 ISO 14010 - Ghidul pentru auditul de mediu – Principii generale
9 ISO 14011 - Ghidul pentru auditul de mediu – Proceduri de audit. Auditarea sistemelor de
management de mediu
9 ISO 14011.2 - Ghidul pentru auditul de mediu – Auditul de conformitate
9 ISO 14011.3 - Ghidul pentru auditul de mediu – Audit pentru declaraţia de mediu
9 ISO 14012 - Ghidul pentru auditul de mediu – Criterii de calificare pentru auditori interni
9 ISO 14013 - Ghidul pentru auditul de mediu – Managementul programelor de audit
9 ISO 14014 - Ghid pentru analiza preliminară de mediu
9 ISO 14015 - Ghid pentru evaluarea de mediu a amplasamentului
9 ISO 14020 - Principii de bază pentru marcarea ecologică
9 ISO 14021 - Marcarea ecologică – Declaraţia pe propria răspundere şi solicitarea marcării
ecologice. Termeni şi definiţii
9 ISO 14022 - Simboluri pentru marcarea ecologică
9 ISO 14023 - Marcarea ecologică - Metodologii de testare şi verificare
9 ISO 14024 - Marcarea ecologică – Principii directoare, practici şi criterii pentru programele de
certificare – ghid pentru procedurile de certificare
9 ISO 14031 - Evaluarea performanţelor de mediu – Ghid
9 ISO 14032 - Indicatori ai performanţei de mediu, specifici pentru industrie
9 ISO 14040 - Analiza ciclului de viaţă – Principii şi practici generale
9 ISO 14041 - Analiza ciclului de viaţă – Metodologia analizei
9 ISO 14042 - Analiza ciclului de viaţă – Evaluarea impactului de mediu în etapele ciclului de
viaţă
9 ISO 14043 - Analiza ciclului de viaţă – Evaluarea îmbunătăţirii ciclului de viaţă
9 ISO 14050 - Managementul de mediu – Termeni şi definiţii
9 ISO 14060 - Ghid pentru includerea aspectelor de mediu în standardele de produs

Standardele ISO 14000 aplicabile pentru ţinerea sub control a impactului proceselor unei
organizaţii asupra mediului
9 ISO 14001 - Model de sistem de management de mediu, aplicabil în scopuri externe
(calificare, declararea conformităţii)
9 ISO 14004 - Model de sistem de management de mediu, aplicabil în scopuri interne
9 ISO 14010, ISO 14011, ISO 14012 - Audit pentru evaluarea conformităţii sistemului de
management de mediu
9 ISO 14014 - Analiza preliminară de mediu
9 ISO 14015 - Evaluarea de mediu a amplasamentului
9 ISO 14031, ISO 14032 - Evaluarea performanţei de mediu
9 ISO 14050 - Termeni şi definiţii cu privire la managementul de mediu

Există o serie de instrumente pe baza cărora se poate realiza analiza statistică integrată
economie-mediu. În 1993 au fost fundamentate cinci instrumente ale managementului mediului:
9 sistemul de management al mediului;
9 ecoauditul;
9 ecoetichetarea7;
9 analiza ciclului de viaţă;
9 indicatorii de mediu.
Cele cinci instrumente se completează cu altele patru:
9 politica de mediu;
9 ecobalanţa;
9 raportul de mediu;
9 carta de mediu.

7
Pentru acest termen se mai foloseşte şi denumirea de marcare ecologică.
Sistemul de management al mediului permite întreprinderii desfăşurarea activităţii într-un
mod sistematic şi planificat şi identificarea acelor mijloace de sporire a performanţelor de mediu ca
fiind cel mai important beneficiu al performanţei durabile. Cele mai cunoscute sisteme sunt Sistemul
Internaţional Standard pentru Managementul Mediului (ISO 14001) şi Schema de Audit şi Eco-
management a Comunităţii Europene (EMAS – European Community’s Eco-Management and Audit
Scheme). Paşii necesari unei întreprinderi pentru a adopta un astfel de sistem de management sunt:
9 adoptarea unei politici de mediu prin care întreprinderea se angajează să respecte acordurile
legislative şi să-şi îmbunătăţească continuu performanţele de mediu;
9 realizarea unui set de scopuri referitoare la aceste angajamente şi a unui program care să
asigurare atingerea acestora;
9 o evaluare a necesităţilor care să permită implementarea programului;
9 analiza succesului sau insuccesului implementării programului;
9 revizuirea sistemului, făcându-se schimbările cerute de modificarea circumstanţelor sau de
rezultatele analizei succesului, respectiv insuccesului.
Ecoauditul este o parte importantă a sistemului managementului mediului şi este utilizat
pentru verificarea modului în care întreprinderea a realizat programul propus.
Ecoetichetarea se realizează pe baza unor scheme de etichetare adoptate de organizaţia de
reglementare a statului (pentru România, aceasta este Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi
Mediului) şi permite o etichetare a produselor care au un impact redus asupra mediului şi sunt mai
puţin dăunătoare mediului faţă de alte produse asemănătoare care fac parte din acelaşi grup de
produse. Pentru ca un produs să poată primi o ecoetichetă, acesta trebuie să îndeplinească un set de
criterii cerute pentru grupul său de produse. Ecoetichetele pot fi folosite şi ca instrument de marketing,
semnificaţia acestora fiind aceea că produsul respectiv este unul din cele care generează cel mai mic
impact negativ asupra mediului din grupul său de produse.
Analiza ciclului de viaţă este un instrument pentru identificarea şi analiza diferitelor
impacturi asociate cu stadii particulare din viaţa unui produs, de la achiziţia de materii prime (naşterea
produsului) până la scoaterea sa din uz (moartea produsului). Aceasta permite identificarea modului
de reducere a impactului negativ asupra mediului al produsului de-a lungul ciclului său de viaţă.
Indicatorii de mediu permit întreprinderii să măsoare atât performanţele de mediu cât şi
eforturile pentru creşterea acestora. Indicatorii pot fi folosiţi în cadrul sistemului de management al
mediului pentru verificarea modului în care întreprinderea şi-a atins ţintele propuse prin politica de
mediu, dar la fel de bine pot fi folosiţi şi de întreprinderi care nu şi-au dezvoltat un astfel de sistem.
Statistica pune la dispoziţie metoda indicilor, extrem de utilă în astfel de analize. Indicii pentru
caracterizarea performanţei de mediu se construiesc astfel:
X
I X1 / pl = 1 *100 , unde X1 reprezintă nivelul realizat al performanţei de mediu, iar Xpl
X pl
reprezintă nivelul planificat a fi obţinut prin implementarea politicii de mediu.
Politica de mediu este un document care cuprinde ansamblul scopurilor şi intenţiilor
întreprinderii referitoare la diminuarea impactului asupra mediului, exprimate în mod clar.
Dezvoltarea politicii de mediu este adesea primul pas în demararea unui management de mediu la
nivelul întreprinderii.
Ecobalanţa este un instrument cu ajutorul căruia întreprinderea înregistrează diferitele tipuri
de materii prime, materiale, energie, resurse, produse, deşeuri care intră şi ies din întreprindere într-o
anumită perioadă de timp. Cu alte cuvinte, ea furnizează o înregistrare a inputurilor fizice, a stocurilor
şi a outputurilor. Ecobalanţa este unul dintre cele mai utile instrumente pe baza cărora se realizează
analiza efectelor activităţii economice asupra mediului.
Ca instrumente de comunicare a rezultatelor referitoare la activitatea de diminuare a
impacturilor de mediu sunt folosite raportul de mediu şi carta de mediu. Raportul de mediu poate
îmbunătăţi imaginea publică a firmei şi într-o societate civilizată duce la îmbunătăţirea relaţiilor cu
partenerii. O întreprindere care desfăşoară o activitate economică orientată spre respectarea mediului
poate adera la o cartă de mediu.
4.2. Perspectiva ciclului de viaţă
Perspectiva ciclului de viaţă oferă un cadru sistematic care permite analiza tuturor
impacturilor asupra mediului asociate unui produs de-a lungul vieţii sale. Scopul acestei analize este
identificarea şi cuantificarea tuturor impacturilor de mediu asociate unui produs. Acesta se atinge prin
urmărirea traiectoriei naştere-moarte (de la achiziţia de materii prime până la scoaterea sa din uz). Prin
analiza ciclului de viaţă se identifică acele aspecte particulare ale produsului care au un impact
semnificativ asupra mediului. Întreprinderea poate să-şi focalizeze eforturile pe acele aspecte care
reduc/minimizează impactul produsului asupra mediului, în diferitele faze ale ciclului său de viaţă:
preproducţie (obţinerea materiilor prime necesare, manufacturarea componentelor şi transportul lor la
locul de producţie), producţie (procesarea materiilor prime şi asamblarea componentelor pentru
obţinerea produsului finit), distribuţie (ambalarea produsului şi transportul său de la locul unde a fost
produs la utilizator), utilizare (utilizarea efectivă în gospodării, alte întreprinderi sau administraţie
publică), scoatere din uz (sfârşitul vieţii produsului).
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) defineşte analiza ciclului de viaţă ca „o
tehnică pentru analiza aspectelor de mediu şi a impacturilor potenţiale asociate unui produs prin:
evidenţierea şi inventarierea inputurilor şi outputurilor relevante ale sistemului; evaluarea impacturilor
asupra mediului asociate acestor inputuri şi outputuri; interpretarea rezultatelor în funcţie de scopul
analizei ”8.
Înainte de demararea procesului de analiză statistică, cu ajutorul metodelor statistice, trebuie
urmaţi câţiva paşi preliminari:
9 formarea echipei de lucru;
9 stabilirea ţintelor care se doresc a fi atinse;
9 identificarea obiectului analizei: produs nou sau produs existent;
9 stabilirea modului de diseminare a rezultatelor;
9 verificarea existenţei unor studii similare care să permită comparaţii;
9 analiza comparată între produsul întreprinderii şi cel al concurenţilor;
9 identificarea standardelor de calitate;
9 analiza ultimei funcţii de producţie existente şi a modului în care aceasta mai satisface
actualele cerinţe;
9 analiza principalelor caracteristici de mediu asupra cărora se concentrează întreprinderea;
9 identificarea tipului de impact: local, regional, global.
O mare atenţie trebuie acordată stabilirii graniţelor analizei şi a orizontului de timp.
Stabilirea graniţelor depinde de scopul analizei, resursele disponibile şi nu în ultimul rând, de
accesibilitatea datelor. Orice analiză statistică din perspectiva ciclului de viaţă trebuie să includă toate
stadiile susceptibile de a avea impact semnificativ asupra mediului.
Orizontul de timp este o caracteristică importantă, mai ales pentru analizele care vizează
produse cu o viaţă îndelungată. Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor permite obţinerea unor produse cu
impacturi diminuate asupra mediului, lucru care nu trebuie neglijat în analize.
Pentru fiecare stadiu din viaţa produsului se colectează datele necesare analizei statistice. Se
construieşte un tabel de contingenţă cu ajutorul căruia se cuantifică cantităţile de materii prime şi
energie folosite, precum şi cele de deşeuri solide, lichide şi gazoase generate în fiecare stadiu al
ciclului de viaţă al produsului. Odată cuantificate inputurile în sistem se calculează outputurile:
deşeuri solide, deşeuri lichide (ape poluate), emisii în aer. Rezultatele se clasifică în funcţie de
categoriile uzuale de impact: încălzirea globală, utilizarea resurselor neregenerabile, pierderi în
biodiversitate, toxicitate umană, eco-toxicologie, radiaţii, condiţii de muncă, mirosuri neplăcute,
deprecierea stratului de ozon, poluarea apelor, acidifierea, eutrofizarea, zgomote, deşeuri calde,
degradarea peisajului. Datele culese referitoare la impacturile asupra mediului asociate fiecărui stadiu
din ciclul de viaţă a produsului sunt exprimate în unităţi fizice diferite (de exemplu, energia în jouli,
8
ISO 14040 - Analiza ciclului de viaţă – Principii si practici generale.
cantitatea de deşeuri în kilograme, poluarea în aer în particule per milion) şi este obligatorie
evidenţierea acestora în tabel pentru a se putea da sens indicatorilor statistici ce vor fi calculaţi
ulterior. Pentru a facilita procesul de analiză statistică, datele astfel culese se grupează în tabele şi se
reprezintă grafic.
O analiză completă şi detaliată a tuturor impacturilor asociate unui produs, de la naşterea
până la moartea sa, poate fi costisitoare şi de lungă durată însă făcută cu regularitate sau doar asupra
acelor aspecte considerate aprioric ca fiind mai importante înlătură aceste inconveniente.
Analiza statistică din perspectiva ciclului de viaţă a produsului arată dacă impactul este
cauzat de propria activitate sau dacă apare din cauza furnizorilor de materii prime sau a beneficiarilor.
O întreprindere care doreşte ca produsul său să fie ecoetichetat este obligată să urmeze paşii unei
astfel de analize, întrucât toate schemele naţionale de ecoetichetare utilizează analiza ciclului de viaţă
pentru stabilirea criteriilor de ecoetichetare.
Beneficiile obţinute în urma analizei din perspectiva ciclului de viaţă pot fi sintetizate astfel:
beneficii financiare, noi orizonturi privind reproiectarea produsului, activitate de marketing eficientă.
9 beneficii financiare: prin analiza statistică din perspectiva ciclului de viaţă se descoperă acele
stadii în care pot fi diminuate costurile sporindu-se astfel eficienţa economică;
9 proiectarea: perspectiva ciclului de viaţă poate fi adoptată în procesul de luare a deciziilor
referitoare la proiectarea sau reproiectarea produsului sau procesului şi poate fi utilizată la compararea
impacturilor asupra mediului a diferitelor opţiuni de proiectare, a avantajelor şi dezavantajelor, iar
rezultatele analizei permit proiectanţilor şi fabricanţilor să se focalizeze pe acele aspecte cu impact
semnificativ asupra mediului;
9 marketing: marile întreprinderi folosesc analiza ciclului de viaţă ca instrument de marketing
(a avea produse care respectă cerinţele dezvoltării durabile este un avantaj care duce la creşterea
vânzărilor) prin utilizarea acesteia ca bază pentru o campanie publicitară concentrată pe ideea
impactului redus asupra mediului pe care îl are un produs, focalizarea făcându-se nu numai asupra
propriilor performanţe de mediu, ci şi pe cele ale furnizorilor şi distribuitorilor (cu alte cuvinte, ele se
concentrează asupra performanţelor de mediu ale tuturor celor implicaţi în ciclul de viaţă a produsului
lor, încurajându-şi astfel partenerii să-şi îmbunătăţească performanţele de mediu.

4.3. Ecobalanţa
Ecobalanţa întreprinderii înregistrează diferitele tipuri de materii prime, materiale, energie,
resurse, produse şi deşeuri care intră şi ies în/din întreprindere de-a lungul unei perioade de timp
(tabelul 4.1.).

Tabelul 4.1. Categorii operaţionale ale analizei


Inputuri Stocuri Outputuri
Teren Teren Teren şi teren contaminat
Clădiri Clădiri Clădiri
Utilaje şi echipamente Utilaje şi echipamente Utilaje şi echipamente
Semifabricate Semifabricate Deşeuri solide
Materiale Materiale Materiale
Energie - Emisii energetice
Apă - Apă poluată
Aer - Emisii în aer

Similar modului de definire a ecobalanţei întreprinderii se pot defini ecobalanţe atât la nivel
de proces cât şi la nivel de produs (figura 4.1.). Ecobalanţa unui proces de fabricaţie este un inventar
al inputurilor materiale şi energetice specifice procesului şi a outputurilor (produs, deşeu) într-o
anumită perioadă de timp. Ecobalanţa unui produs se defineşte în mod asemănător, fiind un inventar al
inputurilor (materiale şi energetice) utilizate pentru realizarea produsului şi a deşeurilor rezultate în
urma procesului de producţie specific.

Proces de Capital productiv


fabricaţie
INPUTURI terenuri OUTPUTURI
Produs A clădiri

Administraţie
•terenuri utilaje şi •terenuri şi terenuri
•clădiri echipamente contaminate
•utilaje şi echipamente Produs B semifabricate •clădiri
•semifabricate •utilaje şi echipamente
•energie •produse şi deşeuri
•apă Produs C solide
•aer •emisii energetice
•apă poluată
Produs D •emisii în aer

Balanţa
produsului

Balanţa
procesului
Balanţa întreprinderii

Figura 4.1. Tipuri de ecobalanţe

Ecobalanţa este un instrument util în analiza statistică integrată economie – mediu oferind o
imagine clară a fluxurilor materiale şi energetice din întreprindere (figura 4.2.). Scopul analizei
statistice cu ajutorul ecobalanţei este găsirea căilor de creştere a eficienţei la nivelul fiecărei operaţii.

Produse şi servicii
(produsele pot fi
depozitate şi/sau
transportate)
Materie primă

• infrastructură
• fabricaţie
Deşeuri
Energie • deşeuri solide
• evacuări în ape
• emisii în aer

Figura 4.2. Fluxurile materiale şi energetice ale unei întreprinderi

În condiţiile dezvoltării durabile, pentru o întreprindere este obligatorie identificarea acelor


aspecte de mediu, acele inputuri şi outputuri care generează efecte asupra mediului (tabelul 4.2.). Cu
ajutorul ecobalanţei se pot identifica aceste aspecte, iar prin analiză se pot identifica căile de reducere
a efectelor concomitent cu sporirea beneficiilor (creşterea performanţelor de mediu duce la creşterea
performanţelor afacerii).
Tabelul 4.2. Identificarea aspectelor generatoare de efecte asupra mediului cu ajutorul
ecobalanţei
Element Acoperirea prin analiză Scopul analizei
Se determină modul de
Terenuri cumpărate, Terenuri îngrădite (parcuri,
utilizare a terenurilor
închiriate, proprii, date în păduri, zone cu iarbă şi
întreprinderii, atât din punct
chirie, vândute sau habitat natural, zone cu
de vedere cantitativ cât şi
abandonate construcţii)
calitativ
Pentru producţie, birouri,
Se determină tipul de
Clădiri cumpărate, închiriate, camere de oaspeţi sau alte
folosinţă a clădirii pentru
proprii, date în chirie, activităţi de servicii,
înţelegerea naturii riscului de
vândute sau abandonate distribuţie, depozitare şi
mediu
altele
Utilaje de producţie,
Utilaje şi echipamente
aparatură de birou şi de
cumpărate, închiriate, proprii, Se determină necesarul şi
comunicaţie (fotocopiatoare,
date în chirie, vândute sau tipul de resurse
calculatoare), vehicule,
abandonate
echipamente industriale
Materii prime incorporate în
produs, semifabricate, Se determină necesarul şi
Bunuri şi servicii
produse finite, bunuri tipul de resurse
auxiliare
Gaz, electricitate, petrol şi
Se determină necesarul şi
Consum de energie alţi combustibili
tipul de resurse
Din diferite surse: potabilă,
Se determină necesarul şi
Consum de apă apă tratată din surse externe,
tipul de resurse
apă de ploaie, apă din râuri
Estimarea aerului consumat
Consum de aer pentru producţie şi producţia Se determină necesarul de aer
de energie
Tratare, incinerare, deşeuri
care pot pune în pericol Se determină tipul, cantităţile
Deşeuri generate şi destinaţia
sănătatea oamenilor, deşeuri şi destinaţia finală a
lor
reciclate intern sau extern, deşeurilor
deşeuri reziduale
Se determină nivelul de
Zgomote generate de perturbare prin zgomot,
Emisii energetice
activitatea întreprinderii conversia combustibilului în
energie
Cantitate, destinaţie (în râuri, Se determină categoriile de
canalizare, în pământ, altele), ape uzate, modul de utilizare,
Evacuări în ape, pe categorii
concentraţie de poluanţi cantităţile şi destinaţia
conţinută în deşeuri acestora
Se determină modul de
Cantitate de emisii şi
conversie a combustibilului
Emisii în aer concentraţie de poluanţi a
în energie şi emisiile directe
emisiilor în aer
în atmosferă
Ecobalanţa cuprinde:
9 existentul la începutul perioadei;
9 nivelul intrărilor în cursul perioadei, pe total şi defalcat pe surse de intrare;
9 nivelul ieşirilor în cursul perioadei, pe total şi defalcat pe cauze (terenuri, clădiri şi utilaje date
în chirie, vândute sau abandonate, energie consumată, apă evacuată, deşeuri tratate sau
incinerate, deşeuri reciclate intern sau extern, emisii energetice, emisii în aer);
9 existentul la sfârşitul perioadei.
Pe baza datelor din ecobalanţă se pot calcula:
9 mărimile relative cu ajutorul cărora se poate caracteriza structura intrărilor pe surse şi a
ieşirilor pe cauze;
9 indicatorii mişcării elementelor înregistrate: coeficientul intrărilor şi coeficientul ieşirilor.
Coeficientul intrărilor reflectă intensitatea intrărilor şi se determină ca raport între nivelul
intrărilor pe parcursul perioadei (Ni) şi existentul la sfârşitul perioadei (Nsf). Indicatorul poate fi
N
calculat pe total şi pe surse de intrare. K i = i * 100
N sf
Coeficientul ieşirilor se calculează ca raport între nivelul ieşirilor (Ne) şi existentul la
începutul perioadei (Nîp) şi evidenţiază intensitatea ieşirilor. Indicatorul poate fi determinat pe total
N
ieşiri şi pe cauze. K e = e *100
N îp
Analiza indicatorilor se realizează prin compararea lor (relaţia de ordine între Ki şi Ke) sau
prin compararea în timp9. La nivelul unui post balanţier existentul la sfârşitul perioadei este dat de
relaţia: Nsf = Nîp + Ni - Ne.

4.4. Indicatori statistici


Indicatorii statistici care evidenţiază performanţa eco-economică trebuie să ofere informaţii
folositoare şi relevante despre performanţele de mediu ale întreprinderii şi a eforturilor acesteia de a
diminua impactul negativ asupra mediului. Astfel de indicatori pot fi: tone de SO210 într-un an, tone de
CO211 pe o unitate de produs, litri de apă utilizaţi într-un an, kilograme de deşeuri produse într-un an,
numărul încălcărilor legislative într-un an, economii realizate prin implementarea programelor de
eficienţă energetică, numărul sugestiilor de îmbunătăţire a mediului făcute de angajaţi şi numărul celor
considerate de management, numărul de plângeri primite referitoare la nerespectarea standardelor de
mediu, numărul de angajaţi instruiţi în sensul respectării standardelor de mediu faţă de cel al
angajaţilor ce au nevoie de un astfel de instructaj.
Motivele pentru care se calculează şi se analizează indicatorii statistici de mediu la nivelul
unei întreprinderi sunt:
9 măsurarea performanţelor de mediu, determinându-se modul în care activitatea întreprinderii
este sau nu în acord cu legislaţia specifică;
9 reflectarea performanţei în timp;
9 analiza modului în care se pot atinge ţintele propuse;
9 semnalarea ariilor în care se necesită atenţie sporită;
9 măsurarea eforturilor managementului de a creşte performanţa, oferind un feed-back util
managerilor, angajaţilor şi partenerilor de afaceri.
Indicatorii oferă informaţiile de care au nevoie diverşii parteneri ai întreprinderii. Din ce în ce
mai des, acţionarii doresc informaţii despre performanţele de mediu ale întreprinderii şi a modului în

9
Vasilescu Gh. şi colectiv – „Analiza statistico-economică în industrie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
10
Dioxid de sulf.
11
Dioxid de carbon.
care activitatea acesteia afectează mediul. Comunitatea locală solicită astfel de informaţii, iar
potenţialii investitori vor să ştie că investesc într-o afacere „curată”.
Analiza statistică integrată economie-mediu, prin selectarea indicatorilor, colectarea şi
analiza datelor, analiza informaţiilor în funcţie de anumite criterii de performanţă, facilitează deciziile
manageriale referitoare la performanţele de mediu ale întreprinderii, oferind posibilitatea îmbunătăţirii
procesului de management al întreprinderii.
ISO 1403112 împarte indicatorii de mediu la nivel microeconomic în:
9 indicatori de performanţă operaţionali;
9 indicatori de performanţă manageriali;
9 indicatori ai condiţiilor de mediu.

Indicatorii operaţionali se referă la operaţiunile fizice şi la tehnologiile întreprinderii. Astfel


de indicatori pot fi: totalul energiei utilizate într-un an, producţia de deşeuri dintr-un an, emisia de
NOx pe o unitate de produs, apa utilizată pentru obţinerea unei unităţi de produs.

Indicatorii manageriali vizează deciziile manageriale referitoare la efectele activităţii


întreprinderii asupra mediului: sumele de bani necesare pentru activităţile de protecţie a mediului,
instruirea de care au nevoie angajaţii pentru a respecta performanţele de mediu etc. Exemple de astfel
de indicatori pot fi: numărul de obiective şi ţinte de mediu atinse, numărul de angajaţi instruiţi,
numărul de furnizori şi contractori chestionaţi în legătură cu practicile de management de mediu,
frecvenţa reviziilor asupra procedurilor operaţionale. O categorie importantă a acestei clase de
indicatori o constituie indicatorii financiari. Scopul indicatorilor financiari este de a măsura efectele
activităţii manageriale de mediu asupra performanţelor financiare ale firmei. Profitul este “regele”
indicatorilor care arată performanţa unei afaceri şi este important să se găsească legătura dintre
performanţa de mediu şi cea financiară. Eco-indicatorii financiari au două roluri:
9 de control managerial, constând în monitorizarea costurilor asociate activităţilor şi iniţiativelor
de mediu;
9 de a oferi informaţii relevante.
Trebuie avută grijă în definirea şi interpretarea eco-indicatorilor financiari. Multe cheltuieli
îmbunătăţesc performanţele de mediu, deşi scopul efectuării acestora nu este unul expres în acest sens.
De exemplu, înlocuirea echipamentelor vechi cu altele noi, cu consumuri specifice mai mici, duce la
un necesar de materii prime şi o cantitate de deşeuri generate pe o unitate de produs diminuate, dar de
cele mai multe ori o astfel de acţiune nu este motivată de dorinţa îmbunătăţirii performanţelor de
mediu. Cheltuielile pentru îmbunătăţirea procesului de fabricaţie se recuperează prin faptul că se reduc
cheltuielile cu materiile prime şi cele implicate de eliminarea deşeurilor, de cele mai multe ori, în timp
foarte scurt. Un set minimal de eco-indicatori financiari este:
9 costurile eliminării deşeurilor;
9 investiţiile de modernizare (filtre, dispozitive de tratare a apei etc.);
9 taxe şi penalităţi: eco-taxe, asigurări obligatorii de răspundere faţă de mediu, penalităţi pentru
nerespectarea standardelor de mediu;
9 obligaţii-datorii care decurg din activitatea trecută sau prezentă a întreprinderii;
9 costuri de curăţire (de exemplu, curăţirea a pământului contaminat prin activitatea
întreprinderii);
9 costurile implicate de un management orientat către respectarea standardelor de performanţă
referitoare la mediu (instruirea angajaţilor, consultanţa externă).

Indicatorii condiţiilor de mediu pot fi utilizaţi pentru măsurarea efectelor activităţii


economice a întreprinderii asupra mediului (orice schimbare a mediului, adversă sau benefică, totală
sau parţială, rezultată din activitatea întreprinderii, produse sau servicii). Astfel de indicatori pot fi:
9 concentraţia de poluanţi a emisiilor în aer, apei subterane, apei de suprafaţă, pământului,
ţesutului vegetal, ţesutului animal;

12
Evaluarea performanţelor de mediu – Ghid.
9 numărul de bacterii coliforme pe un litru de apă;
9 mirosul măsurat la o anumită distanţă de locul întreprinderii.
Legătura dintre indicatorii operaţionali şi cei ai condiţiilor de mediu este una de tip cauză-
efect. Măsurarea efectelor propriei activităţi asupra elementelor de mediu este costisitoare şi uneori
imposibilă. Este anevoios să izolezi propriul efect asupra mediului atât timp cât asupra mediului nu
poţi trasa hotare. Acesta este şi motivul pentru care, la nivel microeconomic, în analiza integrată
economie-mediu se pleacă de la analiza aspectelor (cauza) care generează efectul (tabelul 4.3.).

Tabelul 4.3. Legătura dintre aspectele şi efectele asupra mediului ale întreprinderii
Aspectele de mediu Efecte asupra mediului Implicaţii pentru societate
Inundarea zonelor de coastă,
Schimbări climatice, efect de schimbarea condiţiilor în
Emisii de CO2
seră agricultură, extinderea poluării
spre alte zone
Cancer de piele, efecte în
Emisii de CFC şi haloni Deprecierea stratului de ozon
agricultură
Creşterea populaţiilor de alge şi
Eutrofizarea lacurilor şi
Emisii de azot şi fosfaţi reducerea celor de peşte, infestarea
râurilor
apelor
Acidifierea suprafeţelor
Distrugerea pădurilor, deteriorarea
apelor şi a ploilor, dispariţia
Emisii de sox, nox şi NH3 peisajului, efecte asupra sănătăţii
copacilor, deteriorarea
populaţiei
calităţii mediului
Efecte asupra sănătăţii oamenilor,
Emisii de metale grele Contaminarea toxică a solului inclusiv pierderi ale capacităţii
reproductive şi cancer de piele
Utilizarea intensivă a
Scăderea rezistenţei sistemelor
pământului, transformarea
Biodiversitate ecologice la dăunătoare, pierderea
structurală a pământului,
resurselor genetice potenţiale
fragmentarea solului
Nevoi de resurse de apă de
Utilizarea apei Lipsa potenţialului de apă
suprafaţă

Analiza statistică integrată economie-mediu la nivel microeconomic se poate realiza atât în


statică, caz în care se utilizează indicatorii absoluţi, relativi, agregaţi sau sinteză, cât şi comparată în
dinamică sau în raport cu obiectivele şi ţintele propuse.

Indicatorii statistici absoluţi măsoară datele de bază: tone de CO2 emis într-un an, tone de
deşeuri generate într-un an, litri de apă rece utilizată într-un an etc. Este evident că indicatorii absoluţi
furnizează informaţii utile, dar este nevoie de prudenţă pentru a nu se emite concluzii deformate. De
exemplu, dacă emisia de CO2 dintr-un an a fost mai mică decât cea din anul anterior nu înseamnă
neapărat că s-au înregistrat îmbunătăţiri în eficienţa activităţii întreprinderii. Trebuie analizată emisia
în funcţie de volumul producţiei, un indicator care să permită aprecieri în sensul eficienţei fiind emisia
de CO2 pe unitatea de produs (indicator relativ).

Indicatorii statistici relativi utilizaţi în analiza statistică integrată economie - mediu sunt
ratele de eficienţă şi mărimile relative de structură. Ratele de eficienţă descriu modul de utilizare a
resurselor sau cantitatea de emisii în funcţie de inputuri sau ouputuri (emisii de CO2 pe unitatea de
produs, apă utilizată pe o unitate de produs, cantitatea de deşeuri generată la o unitate de input
material). Cota reprezintă ponderea părţii în întregul din care face parte (proporţia autovehiculelor
care folosesc combustibil fără plumb).
Indicatorii statistici agregaţi sunt indicatorii calculaţi la nivelul întregului ansamblu analizat
(cantitatea totală de deşeuri, consumul total de energie, numărul total de kilometri parcurşi de toate
vehiculele parcului unei întreprinderi etc.). Problemele care apar se referă la natura elementelor care
se însumează. Dacă natura lor este omogenă (numărul de kilometri parcurşi) atunci se face însumarea
efectivă (se pot însuma kilometri parcurşi de diferite tipuri de autovehicule care consumă combustibili
diferiţi – motorină, benzină, electricitate), în caz contrar fiind nevoie de o omogenizare prealabilă
însumării, fie în unităţi convenţionale (combustibil convenţional), fie în unităţi valorice. Indicatorii
agregaţi sunt utili în analize pentru că includ în ei o cantitate mare de date exprimate într-o singură
valoare. Ei oferă o imagine de ansamblu, nepermiţând analize detaliate, astfel încât ei trebuie să fie
complementari celor individuali şi nu ca o alternativă.

Indicatorii sinteză (grei) se utilizează pentru a se surprinde într-o singură valoare toate
aspectele de mediu ale activităţii întreprinderii. Astfel de indicatori se construiesc prin acordarea unor
coeficienţi de importanţă (factori de ponderare) fiecărui aspect şi agregarea valorilor astfel obţinute
într-una singură, valoare care reprezintă performanţa de mediu. Coeficienţii de importanţă se aleg în
funcţie de semnificaţia fiecărui aspect de mediu specifică fiecărei întreprinderi sau sector de activitate
(tabelul 4.4.).

Tabelul 4.4. Determinarea performanţei de mediu


Cantitatea emisă pe
o unitate de produs Coeficient de
Emisia Valoare corectată
(unităţi fizice importanţă
compatibile)
A x1 a1 y1 = a1* x1
B x2 a2 y2 = a2* x2
C x3 a3 y3= a3* x3
D x4 a4 y4= a4* x4
E x5 a5 y5 = a5* x5
F x6 a6 y6= a6* x6
Total - 1 ∑ yi
Performanţa de mediu: Pm = ∑ y = ∑a x
i i i .