NORMALIZARE CONTABILA

Potrivit specialiştilor în domeniu, principalele fenomene care guvernează procesul reformei

contabile contemporane la nivel mondial sunt:
1. normalizarea;
2. armonizarea;
3. convergenţa;
4. conformitatea;
5. internaţionalizarea contabilităţii.
Aceste fenomene acţionează atât în mod individual, cât şi într-o relaţie de intercondiţionare
reciprocă. Prin noţiunea de normalizare contabilă internaţională trebuie realizată diferenţierea
dintre normalizarea contabilă realizată de organismele contabile internaţionale, care nu
aparţin prin cultură şi influenţe unei naţiuni anume, şi normalizarea contabilă regională.
Deschiderea spre piaţa externă a impus găsirea unor soluţii în ceea ce priveşte informaţia
contabilă, care să satisfacă cerinţele tuturor categoriilor de utilizatori şi să faciliteze investiţia
de capital.
Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea situaţiilor
financiare, metodele contabile şi terminologia. Actul de normalizare poate fi asigurat de o
instanţă a puterii publice, de un organism al profesiei contabile sau de un organism
independent.
Normalizarea contabilă presupune crearea regulilor sau normelor contabile, reguli care sunt
perfecţionate în sensul existenţei unui numitor comun în ceea ce priveşte modul de acţiune şi
aplicare în vederea realizării comparabilităţii conţinutului şi interpretării informaţiilor
contabile. După realizarea acestor condiţii ele trebuie aplicate la scară mondială prin
internaţionalizarea acestor reguli sau norme contabile.
Procesul de normalizare, de determinare a unui cadru de referinţă, i se pot ataşa trei scopuri
fundamentale :
 obţinerea de către puterea publică a unei informări omogene referitoare la întreprinderi;
 valorificare informaţiilor contabile de către utilizatorii externi;
 contribuţia la o alocare mai bună a resurselor financiare la nivelul unei ţări.
În 1982, L.A. Daley şi G.E. Muller au definit patru tipuri de abordări normalizatoare:
- abordarea de tip politic, în care predomină intervenţia statului (Franţa şi Germania);
- abordarea de tip pragmatic în care profesia contabilă joacă rolul cel mai decisive în
elaborarea şi punerea în aplicare a normelor (Marea Britanie);
- abordarea mixtă prin care normele elaborate de organismele profesionale sunt validate de
intervenţia publică (SUA unde Comisia Valorilor Mobiliare care joacă rol de reglementare în
comunicarea informaţiilor financiare ale societăţilor cotate a mandatat un organism privat
independent al profesiei contabile Comisia Standardelor de Contabilitate Financiară (FASB)
în vederea elaborării unui ansamblu de principii contabile general admise;
- abordare mixtă în care normele sunt compromisul participării sindicatelor, profesiei
contabile şi asociaţiilor patronale (Olanda).