Jacques Salomé

Eroismul în cotidian
(din vol. Curajul de a fi tu însuti, Editura Curtea Veche)
detalii carte pe site-ul editurii aici:
http://www.curteaveche.ro/curajul-de-a-fi-tu-insuti-arta-de-a-
comunica-constient-editia-a-iii-a.html

Eroismul în cotidian se manifestă, după cum arată şi expresia, zi de zi.

Nu se desfăşoară sub forma unor fapte eroice expuse în public, ci mult
mai prozaic, în tot felul de situaţii şi mai ales fără să iasă în evidenţă,
în mici nimicuri, în jurul unor fapte uneori neînsemnate. Se trăieşte în
anonimitate, atât în viaţa de familie, intimă, cât şi în viaţa
profesională, socială.

Eroismul în cotidian corespunde unui anumit mod de a trăi în viaţa de

zi cu zi. Este o formă de opoziţie faţă de formele
constrângătoare şi rareori precizate sau denunţate ale
terorismului relaţional care bântuie, se impune şi îşi lasă
amprenta sub forme variate şi subtile sau izbucneşte în variantele sale
violente, atât în relaţiile apropiate, intime, conjugale sau parentale, cât
şi în contexte mai largi, în relaţiile profesionale sau sociale.

Terorismul relaţional izvorăşte din violenţa dorinţei

celuilalt asupra noastră, precum şi din violenţa temerilor
sale… pe care va încerca să ni le transmită, să ni le impună
lăsându-ne să credem că face ceea ce face pentru noi, când
în realitate nu-şi vede decât propriul interes. Terorismul este
întreţinut de violenţa dorinţei ca celălalt să-şi dorească, pe care noi o
lăsăm să se dezvolte în noi.

[…]
Terorismul îşi arată colţii când cineva vrea să ne impună punctual său
de vedere, modul său de a vedea lucrurile, felul său de a fi. Când cineva
încearcă să ne atragă într-o acţiune în care noi nu ne recunoaştem.

Terorismul relaţional se alimentează din toate resursele afectivităţii –

şi sunt inepuizabile -, din nevoia noastră puternică de a menţine
raporturile de forţe în avantajul nostru, făcând apel la culpabilizarea,
devalorizarea sau descalificarea punctului de vedere al celuilalt.

Acest terorism este sprijinit de îndoiala şi neîncrederea care se

declanşează în noi în momentul în care el este folosit împotriva
noastră. Ne determină să ezităm în privinţa valorilor, certitudinilor şi
chiar a convingerilor noastre, sau pur şi simplu să punem sub semnul
îndoielii termenii angajamentului luat.

[…]

În viaţa de zi cu zi e greu să lucrăm, să trăim sau pur şi simplu să

intrăm în relaţie cu persoane care practică ceea ce eu numesc
„minciuna sinceră”. Anumite persoane pot fi de rea-credinţă cu o
sinceritate uimitoare (şi uneori acea persoană pot fi chiar eu!)

Unul dintre semnalele care ne pot alerta este tonul vocii. Cineva vă
vorbeşte, iar voi simţiţi că există un decalaj între ce spune şi ce arată că
simte sau gândeşte persoana respectivă

[…]

Terorismul relaţional practicat într-un mediu dat are o mare

putere de a ne dezechilibra, de a ne face să şovăim, de a trezi
în noi, dintr-o mişcare, îndoieli asupra propriilor
comportamente, cuvinte sau angajamente.

Eroismul în cotidian înseamnă nu o atitudine defensivă sau

de respingere, ci dimpotrivă, un comportament de afirmare,
de adoptare senină a unei poziţii. El se va baza pe capacitatea de
afirmare pornind de la experienţa personală şi se va manifesta prin
posibilitatea de a avea încredere în propria trăire.

Eroismul în cotidian înseamnă să fiu capabil să mă redefinesc, să-mi

reafirm poziţia, să-mi susţin punctul de vedere fără a mă lăsa purtat de
definiţia pe care mi-o dă celălalt.

[…]

Eroismul în cotidian se manifestă prin două poziţii relaţionale extrem

de simple şi totuşi adesea dificil de menţinut. Prima presupune riscul
de a spune da. A doua, pe cel de a îndrăzni uneori să spunem nu. […]

Eroismul în cotidian nu constă în a se indigna sau a-l denunţa pe

celălalt, ci în a exprima insuportabilul, inacceptabilul, în a renunţa la
micile laşităţi către care suntem foarte adesea antrenaţi, în ciuda
voinţei noastre, din comoditate sau din pasivitate.

A nu spune nimic, a nu face nimic echivalează uneori cu a fi chezaş

prostiei, răutăţii sau violenţei. A tăcea înseamnă a lăsa mai mult
spaţiu, chiar dacă nu suntem de acord în mod expres, uşurinţei şi
mediocrităţii care triumfă adesea.

Eroismul în cotidian înseamnă să ne reconfirmăm respectul de sine,

înseamnă să ne regăsim la nivelul fidelităţilor noastre profunde,
pentru a ne lua angajamentele esenţiale.

Eroismul în cotidian nu implică întotdeauna curaj, dar cere

vigilenţă, luciditate şi mai ales coerenţă. Mulţi dintre noi nu
mai avem la dispoziţie decât forţa sau slăbiciunea cuvântului nostru,
garanţia privirii noastre, strălucirea unei certitudini sau pur şi simplu
verticalitatea unei poziţionări clare şi corecte, pentru a ne exprima.
Trăim într-o lume în care certitudinile ne scapă, în care adevărurile se
contrazic, se anulează sau se risipesc mai repede decât capacitatea
noastră de a le chestiona, de a le integra, de a le dezvolta sau prelungi.

Eroismul în cotidian ne cere o ascultare liberă. El devine imaginea pe

care o oferim. Se manifestă printr-un cuvânt care îndrăzneşte să se
exprime, chiar şi atunci când deranjează, când pare deplasat faţă de
obiceiuri înrădăcinate, faţă de cârdăşia ipocrită a circumstanţelor.

Eroismul în cotidian declanşează violenţe împotriva celui

ce-l practică. Eroul anonim, cel mai comun, îşi asumă riscul
de a fi considerat original, atipic, anormal sau chiar nebun.
Va naşte proteste, va fi judecat, respins, va fi un adevărat
ecran pentru proiecţiile negative.

Eroismul în cotidian nu constă în negarea de sine, în sacrificiul de

sine, şi nici măcar în adaptarea prin compromisuri, pentru că mult
prea adesea compromisul e la un pas de compromitere în domeniul
angajamentelor vitale sau al întrebărilor fundamentale. Dimpotrivă,
eroismul în cotidian constă în a se defini, a-şi conferi o identitate prin
diferenţiere, în unicitate, prin a da seamă de sine.

Sursa: Din volumul Jacques Salomé – Curajul de a fi tu însuţi,

fragmente selectate din pag.131-139, Editura Curtea Veche,
trad. Elena Neculcea,