Sunteți pe pagina 1din 9

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

Relatii economice internationale

RECENZIE

Titlul cărţii: Economia intr-o lectie

Autorul: Henry Hazlitt

Anul întocmirii recenziei: 2009


“Economia intr-o lectie” este cea mai cunoscuta lucrare a lui Henry Hazlit, aparuta in 1946, aceasta a
fost tradusa in 10 limbi si tiparita in peste 1000 de exemplare. In paginile acestei carti H.Hazlit prezinta si
analizeaza o serie de erori economice caracteristice atat economistilor “mediocrii” cat si celor
“profesionisti”.

“Am scris cartea aceasta pentru a scoate in evidenta principiile economice generale si urmarile nefaste
ale ignorarii lor, iar nu influenta daunatoare a unei legi oarecare” H.Hazlit (iunie 1978).

Cartea este impartita in trei parti : Partea I- LECTIA, Partea a II-a – LECTIA APLICATA, Partea a III-a care a
fost adaugata in 1961 – Lectia dupa treizeci de ani.

In partea I, H.Hazlit afirca ca “lectia” poate fi sintetizata intr-o singura fraza : “ Secretul stiintei
economice consta in a avea in vedere nu doar efectele imediate, ci si pe cele de durata ale oricarei
actiuni sau politici; el consta in descifrarea consecintelor acelei politici nu numai asupra unui singur grup,
ci asupra tuturor grupurilor.”

Partea a II-a este formata din 24 de capitole care sustin lectia din capitolul I prin puterea exemplului.

Asadar captolul 1 este reprezentat de un exemplu,cel al geamului spart: Se sparge un geam la o


brutarie. Concluzia oamenilor , tot raul spre bine, deoarece asa geamgiul va avea mai mult de lucru. Un
exemplu adevarat daca prvim din perspectiva geamgiului. Insa daca luam in considerare intraga
comunitate brutarul iese in pierdere cu suma pe care o va plati pe geamul spart, suma cu care ar fi putut
sa isi cumpere un costum si asa croitorul ar fi avut mai mult de lucru.

Capitoul 2 este reprezentat de teoria eronata a binefacerii distrugerii. Aceasta teorie spune ca in vreme
de razboi noi traim mult mai bine decat in vreme de pace, ca acesta ajuta la realizarea unor “miracole
ale productiei “. Daca in Europa numarau cate case au fost distruse si trebuie reconstruite, adica mai
multa munca in constructii, in America numarau cate case nu au putut fi construite datorita razboiului si
au ajuns la rezultate impresionante. De asemenea in acest capitol H.Hazlit scoate in evidenta ideea ca in
cazul razboiului “nevoia fusese cofundata cu cererea” insa “nevoia nu inseamna cerere”. Deoarece
cererea presupune nu numai nevoia ci si puterea de cumparare corespunzatoare. De exemplu nevoia in
India o depaseste in mod clar pe cea din America, insa puterea sa de cumparare este incomparabil mai
mica si de aceea noile afaceri care ai putea fi implulsionate de aceasta cerere sunt mai mici.

O concluzie a acestui capitol ar putea fi: “Niminui nu i-ar conveni sa i se distruga casa, nici pe timp de
pace, nici pe timp de razboi. Ceea ce dauneaza si este dezastros pentru o persoana trebuie sa fie
dezastros si pentru un ansamlu.” Asadar nici un fel de nenorocire sau dezastru “nu poate constitui
niciodata ,pe ansamblu, o cale de prosperitate sau binefacere.

Capitolul 3 este reprezentat de urmatorul citat : “Pentru tot ceea ce obtinem, in afara darurilor naturii,
trebuie sa platim cumva.” Deci pentru orice investitie publica care nu este strict necesara si are drept
mijloc “crearea de locuri de munca sau sporire a prosperitatii comunitatii” exista consecinte
nefavorabile. De exemplu daca se construieste un pod, nu pentru ca este strict necesar fluidizarii
traficului, ci pentru ca el creaza locuri de munca , sa spunem ca se vor asigura 500 de locuri pet imp de
un an. Daca privim dincolo de consecintele immediate si de grupurile avantajate, vom vedea ca toate
costurile implicate de constructia podului sunt suportate din impozite. Daca podul costa 10 mil $
contribuabilii vor pierde 10 mil $, pe care ar fi putut sa ii cheltuiasca pe lucruri cu adevarat necesare. De
asemenea inca un factor care intareste aceasta gandire eronata este faptul ca oamenii sunt incapabili sa
vada dincolo de aparente. Podul exista, deci estevizibil, circulat insa nimeni nu a vazut ” casele
neconstruie,automobilele si masinile de spalat neconstruite poate chiar alimentele care nu au ajuns pe
mesele consumatorilor”.

Concluzia acestui capitol este ca exista sanse foarte mici ca brorocratii sa gaseasca o solutie care sa
asigure o crestere de “valoare si de bunastare pe dolar cheltuit” egala cu aceea pe care fiecare individ ar
puteasa o dobandeasca daca si-ar cumpara ceea ce doreste in loc sa fie obligat sad ea o suma de bani la
stat.

Capitolul 4- In acest capitol este sustinuta ideea ca impozitarea este indispensabila pentru indeplinirea
unor functii guvernamentale de baza dar impozitele succesive descurajeaza infintarea de noi
intreprinderi sau chiar a dorintei de munca a indivizilor. Deci “cu cat este mai mare procentajul din
venitul national prelevat prin impozite, cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a
ocuparii fortei de munca in sectorul privat”.

Capitolul 5 prezinta creditele guvernamentale mai exact de ce nu sunt un factor pozitiv pentru economia
unei tari. Diferenta intre creditele private si creditele de stat este modul in care sunt verificati debitorii.
Un creditor privat urmareste debitorul verifica daca are sau nu posibilitatea sa restituie banii, deoarece
ei suporta pierderile, in timp ce statul este indiferent asupra acestor detalii deoarece pagubele sunt
platite de contribuabili( din plata impozetelor).

Exemplul prezentat de H. Hazlit este din domeniul agricol. Exista doi fermieri A si B, care urmaresc sa isi
deschida o ferma. A are cea mai mare credibilitate si competent asadar obtine creditul privat. Statul ii
ofera creditul lui B in detrimental “mai multe locuri de munca” si pentru a spori productia. In final insa
nu se va intampla asa pt ca taranul B nu este la fel de eficient ca si A, iar A va iesi de pe piata deoarece
va fi incapabil sa isi plateasca creditul.

Asadar creditele guvernamentale “nu duc la cresterea pe termen lung a productiei nationale globale ci
incurajeaza investitiile eronate”.

Capitolul 6 scoate in evidenta una dintre cele mai persistente iluzii economice si anume aceea ca
masinile creeaza somaj. H.Hazlit sustine ca in decursul istoriei economice aceasta teorie a aparut si a
disparut de foarte multe ori deoarece oamenii nu inteleg exact care este motivul pentru care aceasta
afirmatie este gresita. In exemplul sustinut de el, scoate in evidenta faptul ca per ansamblu numarul
locurilor de munca nu scade. Daca o croitorie achizitioneaza masinarii, va produce mai multe materiale
intr-un timp mai scurt si cu un effort mai mic. O parte din angajatii croitoriei ar putea sa isi piarda slujba
insa muncitorii care produc masinile castiga de lucru. De asemenea profitul inregistrat de croitorie nu
poate decat sa creeze locuri de munca, pentru ca banii vor fi investiti ori in dezvoltare, deci se vor face
angajari, ori in achizitie de masini deci va fi nevoie de mai multa forta de munca in acel domeniu sau
pentru investitii in alt secor industrial.
Autorul afirma ca “trei din patru oameni datoreaza masinilor nu numai locul de munca, ci si insasi faptul
ca traiesc”. Deoarece o data cu aparitia masinilor a crescut atat numarul de lucre de munca cat si nivelul
de trai al oamenilor. De asemenea autorul spune ca in trecut din cazua acestei perceptii gresite au fost
sterse domenii de pregatire profesionala .

In incheierea capitolului H.Hazlit afirma : “ Daca gresim aici, raman putine lucruri in economie in legatura
cu care este posibil sa avem dreptate”.

Capitolul 7 – in acest capitol se analizeaza eroarea schemelor de impartire a muncii. De exemplu daca un
instalator repara o teava, faianta trebuie montata si demontata de faiantar. Aceasta impartie a muncii
este facuta tot in detrimentul cresterii locurlor de munca. Insa daca privin in ansamblu, faptul ca un om
trebuie sa angajeze doi meseriasi inseamna ca trebuie sa plateasca dublu. Asta inseamna ca nu o sa mai
poate achizitiona alte bunuri sau servicii care ar putea sa ofere locuri de munca.

Asadar “schemele de impartire a muncii se bazeaza pe acelasi tip de iulizie pe care am analizat-o deja.
Cei ce sprijina astfel de scheme se gandesc doar la locurile de munca ce ar putea fi asigurate pentru
anumite persoane sau grupuri, dar nu analizeaza efectul global la nivelul intregii societati.

Capitolul 8- in acest capitol este dezbatuta problema statului fata de situatia soldatilor reintorsi la viata
civila sau pentru functionarii în numar prea mare, de care nu mai este nevoie.
Atunci cand luam in considerare problema functionarilor concediati sau a soldatilor intorsi la
viata civila nu trebuie sa omitem efectul asupra contribuabililor care vor putea sa-si pastreze banii, pe
care inainte trebuiau sa-i verse în vederea sustinerii lor, productia nationala totala fiind mai mare.
Autorul insista asupra faptului ca atat soldatii cat si functioarii de care statul nu mai are nevoie
trebuie sa se orienteze catre alte sectoare unde cererea este mai mare sau catre sectorul privat.

Capitolul 9- in acest capitol autorul scoate in evidenta gandirea eronata a unor economisti care se
blocheaza in a urmari mijlocul si ignora scopul. Maximizarea productiei reprezinta scopul unei societati
insa ne pierdem in detalii si incercam sa ocupam la maxim forta de munca. Poate ca nu se poate obtine
o productie maxima permanenta fara un numar maxim de ocupare a fortei de munca, insa in mod sigur
putem obtine imediat maxim de forta de munca fara a avea productie maxima.

In concluzie ar trebui sa ne folosim de mijloace doar ca sa ne atingem scopul, adica sa urmarim


maximizarea productiei.

Capitoul 10- in acest capitol autorul critica economistii care sustin ca taxele vamale “ofera locuri de
munca”, “sporesc salariile” sau “protejeaza nivelul de trai American”. H.Hazlit sustine ca in aceste cazuri
taxele vamale produc efectul invers. Acesta prezinta un exempul in care industria producatoare de
pulovere este protejata prin taxe vamale. Ce incearca el sa scoata in evidenta este ca pe termen lung
ofarta de locuri de munca din alte industri va scadea, asadar in ansamblu va fi mai mica. Salariile vor fi
mai mici iar din cauza ca se formeaza o bariera intre state, exporturile vor scadea deci nivelul de trai
Americam va fi mai scazut.
Capitolul 11- acest capitol este reprezentat de problema exporturilor. Multi economisti sustin ca
important pentru stat sunt numai exporturile, autorul insa sustine ca intre exporturi si imporutri trebuie
sa existe o egalitate.
Principala eroare aici este acordarea de imprumuturi altor tari in speranta sporirii exporturilor si
convingerea ca desi jumatate sau poate si mai multe dintre aceste imprumuturi devin prea mari si nu
sunt rambursate, natiunea respectiva tot se va afla intr-o situatie mai buna intrucat ele vor impulsiona
puternic exporturile.De fapt ceea ce se exporta nu sunt produsele in sine, ci banii cu care sa fie
cumparate.
Asadar trebuie retinut faptul ca „o natiune nu se imbogateste oferind bunuri pe gratis.Ea poate
doar saraci. Insa adevaratul motiv pentru care o tara are nevoie de exporturi este plata importurilor.”

Capitolul 12- in acest capitol autorul vorbeste despre sistemul de preturi paritare care nu se
poate realiza fara ca unele grupuri sa nu aiba de suferit. Cresterea preturilor (pentru a se ajunge la
paritate) printr-o ordonanta a guvernului sau prin impurumuturi acordate anumitor grupuri nu fac
altceva decat sa scada fortat productia si puterea de cumparare a unora in favoarea altora. Iar deseori o
reducere fortata a producţiei pentru ca pretul sa creasca inseamna o distrugere a avutiei.
Dar si incercarea guvernului de a oferi „protectie” egală tuturor are efecte negative pentru ca
acest lucru este, practic, imposibil. Sistemul nu inseamna decat ca atat A cat si B obtin profit pe seama
celui omis C.Deci asa zisele avantaje ale acestei scheme dispar imediat ce sunt luate in considerare nu
doar efectele sale imediate asupra unui anumit grup, ci si efectele pe termen lung asupra tuturor.

Capitolul 13- in acest capitol se pune in discutie problema salvarii unor anumite sectoare, care
sunt mai slabite, deoarece multi economisti sustin ca pentru a se putea dezvolta, un stat trebuie sa se
evolueze in toate sectoarele. Insa H. Hazlit ii contrazice sustind ca nu are rost sa investim intr-un sector
depasit, ca ar trebui ca sectoarele noi sa fie lasate sa avanseze. Daca subventionam sectorul X, care este
mai slab, atunci alte sectoare trebuie sa plateasca impozite pentru sectorul X, la fel si contribuabilii,
asadar fonduri vor fi cheltuite inutil.
In ultimul paragraf al capitorul autorul afirma : „ oricat de paradoxal al parea, pentru vigoarea
unei economii dinamice, este necesar ca sectoarele slabite sa fie lasate sa dispara, iar cele aflate in
expansiune sa fie lasate sa se dezvolte.”

Captolul 14- in acest capitol autorul analizeaza sistemul preturilor. Eroarea sezisata de H.Hazlit
in acest domeniu se refera la modul in care birocratii hotarasc producerea anumitor bunuri pentru
consumatori. Aceasta hotarare ar trebui facuta pe baza cererii, dupa nevoile consumatorilor si nu
nevoilor personale ale birocratilor. Sistemul preturilor ar trebui determinat in functie de cerere si oferta.
O alta afirmatie foarte importanta a autorului in acest capitol este: Intr-o economie aflata în
echilibru, un anumit sector se poate dezvolta numai pe seama altor sectoare deoarece factorii de
productie sunt limitati.Rezulta ca este foarte important pentru vigoarea unei economii ca sectoarele
slabite sa fie lasate sa dispara pentru a favoriza dezvoltarea altora iar acest lucru poate fi rezolvat numai
de sistemul preturilor astfel incat orice interventie a guvernului este daunatoare economiei.

Capitoul 15- in acest capitol autorul abordeaza problema „stabilizarii” marfurilor. Acordarea de
imprumuturi pentru stabilizarea preturilor unor marfuri înseamnă pe de-o parte, ca producatorii
eficienti,cu costuri scazute, nu-si pot valorifica intreaga productie, pe care o pot obtine la un pret scazut
iar pe de alta parte producatorii ineficienti,cu costuri ridicate, sunt mentinuti artificial in ciurcuitul
economic.Aceasta duce la cresterea costului mediu la care se fabrica produsele. Pierderea neta a
societatii este reprezentata de pierderea de productie,pentru ca oamenii sunt platiti pentru a nu
produce.
Pentru ca este mai putin pentru toata lumea, înseamna ca salariile si veniturile reale scad fie
prin reducerea sumei nominale fie prin cresterea costului vietii.Astfel planul de a „stabiliza” preturile
duce la o instabilitate incomparabil mai mare decat ar fi putut-o face vreodata fortele pietei libere.

Capitolul 16- contine idei despre fixarea preturilor de catre guvern. Incercarea de a mentine
preturile bunurilor de consum sub nivelul pietei aduce o serie de urmari negative. Preturile mici
determina cresterea cererii si in acelasi timp reducerea ofertei.Marjele de profit se diminueaza sau
dispar ceea ce inseamna ca producţia pentru bunul respectiv este descurajata. Iar daca guvernul
incearca rationalizarea bunului, publicul desi dispune de putere de cumparare in exces,nu poate obtine
cantitati suficiente din acel bun, el se va indrepta catre un substitut.Rationalizarea fiecarui bun, pe
masura ce el devine insuficient exercita o presiune din ce in ce mai mare asupra bunurilor care nu au
fost ratonalizate ceea ce determina un control din ce in ce mai mare asupra economiei.
Prin urmare, pierderile vor fi mult mai mari decat castigurile intrucat se descurajeaza si
dezorganizeaza procesul de productie si de ocupare a fortei de munca.

Capitolul 17- contine idei despre implicatiile controlului nivelului chiriilor. Consecintele sale sunt
similare celor ale controlului preturilor in general.Controlul chiriilor este impus printr-o lege speciala
folosindu-se ca argument faptul ca oferta de case nu este ”elastica”.Acest lucru incurajeaza risipa de
spatiu.Cu cat controlul chiriilor este mai indelungat ,cu atat efectele sale sunt mai reale.
Un control mai indelungat asupra acestui sector duce la construirea a cat mai putine case
deoarece nu exista stimulente in acest sens. In cazul interzicerii cresterii chiriilor proprietarii nu vor
remedia sau imbunatati locuntele.
Daca privim efectele pe termen lung vom vedea ca inghetarea chiriilor este din ce în ce mai
putin necesara si este cu atat mai distructiva cu cat este mentinuta o perioada mai mare de timp.

Capitolul 18- contine idei despre legile privind stabilirea unui salariu minim.
Salariul este de fapt un pret.O lege a salariului minim, este o arma cu capacitati limitate in
combaterea raului produs de salariile scazute.Nu se poate stabili valoarea muncii unui om la o anumită
suma; asta ar inlocui salariile mici cu somajul.
Programele de asistenta destinate sa solutioneze somajul cauzat de legea salariului minim
priveaza societatea de valoarea serviciilor sale.Individul este privat de independenta si respectul de sine.
Încercarile guvernului de a rezolva aceste probleme sunt ineficiente si utilitatea lor este
indoielnica.Daca guvernul ar subventiona in mod deschis salariile muncitorilor marginalizati, pentru
activitatea pe care acestia o desfasoara deja, prejudiciile aduse ar fi mai mici.Companiile mari practica
salarii mari si ofera conditii avantajoase de munca.Dar toti patronii trebuie sa plateasca suficient de mult
pentru a-si mentine sau pentru a atrage muncitorii.
Nu se poate plati forta de munca mai mult decat produce aceasta.Cel mai bun mod de a mari
salariile reale este de a creste productivitatea.

Capitolul 19- este formulat ca si o intrebare : Contribuie intradevar sindicatele la cresterea


salariilor?
Raspunsul dat de autor : „Este una dintre cele mai mari iluzii ale zilelor noastre. Aceasta este in
principal rezultatul incapacitatii de a recunoaste ca salariile sunt determinate de productivitatea
muncii”. Functia principala a sindicatelor este de a imbunatati conditiile locale de munca si sa lupte
pentru ca membrii sindicatelor sa fie platiti la valoarea lor reala.
Cazul cel mai evident in care sindicatele folosesc forta si intimidarea pentru a determina
cresterea salariilor este greva. Se presupune ca marirea salariilor se face din profiturile obtinute.
Actiunile sindicatelor nu au fost intotdeuna cele mai profitabile.
Atunci cand acestea au impus scaderea orelor de munca a scazut si productivitatea. Multe
sindicate au insistat asupra unei subdiviziuni rigide a muncii, s-au opus salariilor calculate pe baza
productivitatii sau a eficientei, au insistat sa se creeze un salariu unic si au optat pentru promovarea in
functie de vechime si nu in functie de meritele personale.Cele mai multe dintre aceste politici au fost
promovate pe baza presupunerii ca „exista o cantitate fixa de munca ce trebuie facuta,un anumit font
de munca ce trebuie distribuit unui numar cat mai mare de oameni si pe cat mai multe ore cu putinta
pentru a nu-l epuiza prea repede”.Aceasta presupunere este complet eronata.Munca genereaza munca
iar singurul efect al acestor politici a fost reducerea productivitatii sub nivelul pe care altfel acesta l-ar fi
atins si deci reducerea salariilor reale.

Capitolul 20- este reprezentat de ideea eronata ca forta de munca trebuie sa primeasca suficient
pentru a-si rascumpara productia. Nu este altceva decat o forma particulara a teoriei generale a „puterii
de cumparare”.
Intr-o economie bazata pe schimb venitul banesc al unora este costul suportat de ceilalti. Daca
salariile cresc iar productivitatea ramane aceeasi, costul de productie creste si astfel dispare profitul
producatorilor marginali.
Echilibrul economic se realizeaza atunci cand salariile şi preturile egalizeaza productia.Cele mai
potrivite salarii nu sunt cele care se pot acorda, ci acelea care permit o productie maxima si eliminarea
somajului.

Capitolul 21- in acesti capitol autorul analizeara funtia profiturilor.


Putine persoane stiu care este functia vitala în economie a cuvântului profit. Intr-o economie
libera, in care salariile , costurile, preturile sunt lasate sa se stabileasca pe piata,posibilitatea obtinerii de
profit decide ce bun si in ce cantitate va fi produs/ neprodus acesta.
Preturile si profiturile libere maximizeaza producţia si reduce lipsurile foarte rapid.Preturile
arbitrare si profiturile fixate arbitrar prelungesc perioada in care se inregistreaza lipsuri, determinand
reducerea productiei si cresterea somajului.
Functia profiturilor este de a stimula orice activitate economica competitiva, in sensul cautarii
unor noi cai de reducere a costurilor si de crestere a eficientei.
Profiturile se obtin prin efectuarea de economii si prin cresterea eficientei.Profiturile mari le
obtin cei ce au cel mai scazut cost de productie dar si o calitate mai buna.

Capitolul 22- este intitulat „mirajul inflatiei” si prezinta toare erorile de gandire asupra inflatiei.
Totul incepe de la problema ca oamenii cosidera ca bogatia este masurata in bani. Daca gandim asa
atunci mai multi bani ar inseamna mai multa bogatie, insa daca statul produce mai multi bani automat
cresc preturile si nivelul de trai. Mirajul consta in impresia ca ai un salariu mai mare, insa salriul real este
mult mai mic, pentru ca au crescut si preturile bunurilor de consum.
Ca si in capitolele anterioare autorul mai specifica facputl ca inflatia poate fi un mod de a
fovoriza anumite industri. Daca statul produce bani pentru a ajuta industria de razboi de exemplu, atunci
alte industri vor fi defavorizate, deoarce preturile vor creste datorita cresterii cererii.
In ultimele paragrafe ale capitolului H. Hazlit afirma: „ Inflatia este un fel de impozit care a
scapat de sub control autoritatilor. Ii afecteaza pe toti.(...) Incurajeaza cheltuielile, jocurile de noroc,
risipa de tot felul. Distruge stabilitatea tuturor relatiilor economice,”

Capitolul 23- este intitulat „ponegirea economisirii” si prezinta erorile de percepere a


economisirilor.
Multe critici aduse la adresa economisirii pornesc de la confuzii elementare facute chiar de
anumiti economisti de reputatie mondiala.Cuvantul economisire este folosit uneori pentru a desemna
strangerea banilor iar alteori investitia fara sa se faca nici o distinctie clara intre cele doua sensuri.Simpla
strangere de bani este daunatoare economiei in toate situatiile.
Economisirea si investirea pot avea uneori definitii identice insa trebuie specificat faptul ca
economiile se definesc ca acumulari de bani iar investitiile ca acumulari de bunuri. Echilibrul dintre
economii si investitii se realizeaza in mod similar echilibrului dintre cerere si oferta pentru ca putem
defini economiile si investitiile ca fiind cererea si oferta de capital nou. Si asa cum cererea si oferta de
bunuri sunt echilibrate prin intermediul preturilor la fel si cererea si oferta de capital sunt aduse la
echilibru de rata dobanzii care reprezinta pretul capitalului imprumutat.
Presupunerea ca exista o limita pana la care poate fi absorbit capitalul este complet gresita
deoarece nu exista o limita posibila si dezirabila a dezvoltarii din punct de vedere calitativ dar si
cantitativ. Nu poate exista „surplus” de capital pana cand cea mai inapoiata tara nu este la fel de bine
echipata din punct de vedere tehnologic ca si cea mai dezvoltata.

Capitolul 24- este format din „reformularea lectiei”.


„Stiinta economica este o stiinta care indentifica efecte secundare.Tot ea identifica si efectele
generale.Este stiinta care identifica efectele unei politici propuse sau existente nu numai asupra
anumitor interese particulare,pe termen scurt,ci asupra interesului general, pe termen lung. Asadar
putini inteleg implicatiile care decurg in mod necesar din afirmatiile cu caracter economic pe care le
fac.Cand spun ca pentru salvarea economiei trebuie marit volumul creditelor, este ca si cand ar afirma
ca pentru salvarea economica trebuie crescut nivelul de îndatorare.Cand se afirma ca o cale spre
prosperitate nationala este cresterea preturilor practicate de fermieri este ca si cand ai spune ca pentru
a creste prosperitatea este necesara cresterea preturilor pentru muncitorii din orase.Afirmatia ca
relansarea economica se poate realiza prin cresterea salariilor este o alta metoda de a spune ca
relansarea economica se face prin cresterea costurilor de producţie etc.
Astfel scopul stiintei economice este de a vedea problemele in anslamblu si nu pe fragmente.”

Partea a III-a este reprezentata de un singur capitol intitulat „Lectia dupa 30 de ani”.
In acest capitol H.Hazlit se intreaba „cat s-a invatat din lectia prezentata in paginile cartii in aceasta
perioada?” Raspunsul dat de acestia chiar in paragraful imediat este : „ Daca ar fi sa ne referima la
politicieni, la toti cei care sunt responsabili de formularea si aplicarea politicii guvernului, practic nu s-a
invtat nimic.”
In acesti capitol autorul revine la analiza inflatiai care dupa 30 de ani este o problema din ce in
ce mai grava. De asemenea constata ca daca am analiza toate capitolele cartii, constatam ca se continua
aplicarea acelorlasi politici ca si la momentul primei editari a cartii, „dar acum cu o si mai mare
obstinatie”.

Daca ar fi sa sintetizez ideile, sau sa spun invatarura ramasa din aceasta carte ar fi ca trebuie sa
analizam toate urmarile unui poiect economic si nu doar asupra unui individ sau al unui grup de indivizi
ci aspura unui ansamblu. De asemenea ar trebui sa avem in vedere nu doar efectele imediate ci efectele
pe o durata mai lunga.

Din punctul meu de vedere cartea este o incercare de a convinge oamenii sa gandeasca inafara
granitelor, sa vada dincolo de prezentul imediat, un lucru uitl dar care este foarte complicat de realizat
intr-o carte, sau cu exemple atat de teoretice.