Sunteți pe pagina 1din 19

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA PACIENTILOR CU DEPRESIE

Relatia asistent medical - pacient.


Comportamentul asistentului medical fata de pacient.
Asistentul medical in psihiatrie are 3 roluri:
1. ofera ingrijiri medicale calificate (ex. administrarea medicamentelor)
2. contribuie la asigurarea unor conditii de spitalizare optime:
a. Conditii morale: liniste, sentimentul securitatii, ambianta incurajanta,
climat de sociabilitate.
b. Conditii materiale: confort, curatenie, ordine.
3. adoptarea de atitudini psihoterapeutice
I. PRINCIPIILE CARE COORDONEAZA COMPORTAMENTUL ASISTENTULUI
MEDICAL
1. Bolnavul psihic este cu adevarat bolnav:
Exista frecvent tendintele urmatoare in abordarea bolnavului psihic:
- Tendinta de a nu-l lua in serios, de a considera comportamentul
acestuia o 'comedie'. Trebuie sa va feriti de atitudini care ignora prezenta bolii,
cum sunt: ironia, comportamentele represive, discursurile moralizatoare.
Tendinta de a-i 'rationaliza' simptomele, (ex. a-i spune unui psihotic ca
este imposibil sa comunice la distanta fara aparatura, sau a-i spune unui anxios
ca nu are nici o ratiune teama lui etc). Aceste simptome ale pacientului nu au
nimic de-a face cu rationamentul.
- Tendinta de a considera uneori bolnavul psihic ca pe o persoana cu
inteligenta diminuata (ex. tendinta de a ne adresa unor schizofrenici ca si cum
acestia nu ar intelege sau ar fi surzi).
- Tendinta de a nu tine cont de suferinta morala a pacientului. Astfel nu
trebuie sa consideram schizofrenii ca 'inafectivi'.
2. Bolnavul psihic trebuie respectat ca personalitate umana:
Este adevarat ca frecvent comportamentul bolnavului psihic ii da
acestuia un aspect ridicol, umilitor. Acest aspect risca sa creeze intre el si noi o
situatie de tipul 'stapan - sclav'; din partea noastra o atitudine autoritara,
agresiva, brutala, arbitrara; iar din partea bolnavului o atitudine de supunere
sau de revolta.
Nu trebuie sa uitam ca bolnavul este un om si egalul nostru care trebuie
respectat, chiar daca traverseaza o perioada dificila a existentei.
Exista doua modalitati subtile de a nu respecta bolnavul psihic care
trebuie evitate:
- A avea fata de el o atitudine de 'distanta autoritara'. Este un raport
strict 'administrativ', fara implicatii umane afective.
- A avea cu el raporturi afective false, cel mai frecvent 'condescendenta
binevoitoare'. Bolnavul psihic nu este un copil; pedepsele (pentru ca este 'rau')
si recompensele (pentru ca este 'cuminte') nu sunt pentru un adult.
3. Bolnavul psihic cere un efort pentru a fi inteles:
Bolnavul psihic este departe de a fi mereu usor de inteles. Astfel, el
poate aparea ca ferm, impermeabil, dar sub aceasta aparenta poate exista
multa suferinta. Trebuie sa incercam sa 'patrundem dincolo de masca'
comportamentele sale sau limbajul pot fi ne neinteles pentru noi. Aceste
comportamente trebuie interpretate, iar limbajul sau 'tradus'
- uneori comportamentul bolnavului este o masca a realitatii profunde.
Astfel, exuberanta maniacalului poate ascunde deseori o descurajare profunda
in fata dificultatilor vietii. Asistentul medical trebuie sa inteleaga ca toate
comportamentele bolnavului au un sens.
4. Intre asistentul medical si bolnav trebuie sa se stabileasca raporturi
afective:
Fie ca vrem sau nu, intre doua fiinte umane care vin in contact se
stabileste intotdeauna un raport afectiv. Acesta poate fi pozitiv (stima,
prietenie, dragoste mai mult sau mai putin constienta) sau negativ (repulsie,
dispret, ura, desconsiderare).
Indiferenta afectiva fata de cel cu care avem de-a face este si ea o forma
de sentiment (o forma voalata de a-l rejecta). Bineinteles, aceste sentimente
pot fi amestecate fata de aceeasi persoana (putem fi pe rand atrasi si respinsi
de ea)
Asistentul medical nu se situeaza in afara grupului format din bolnavi, ci
este un membru al sau. Prin sentimentele sale fata de bolnav ii poate modifica
acestuia propriile sentimente, intr-un sens bun (psihoterapeutic) sau intr-unui
rau, agravand si tensionand relatia.
II. CALITATILE NECESARE UNUI ASISTENT MEDICAL IN PSIHIATRIE
1. Sa stie sa-si analizeze propriile reactii fata de bolnav. Aceasta reclama
luciditate si moderatie din partea asistentului medical.
2. O sensibilitate suficienta, dar si un echilibru nervos suficient.
Un echilibru nervos bun este necesar pentru a fi un exemplu pentru
bolnav (sa fie un om cu care bolnavul sa-si doreasca sa se identifice) si care sa
inspire multa siguranta.
3. Sa adopte o atitudine prin care să militeze pentru raporturi sociale, in
special in cele din cadrul spitalului de psihiatrie, bazate pe demnitate umana
4. calitatea de a stabili contacte umane. Trebuie evitate doua atitudini:
- atitudinea prea distanta, rece. Un bolnav nu se va atasa niciodata de un
astfel de asistent medical.
- Atitudinea de a se confesa prea mult pacientului. Acest asistent nu
inspira securitate bolnavului.
5. asistentul medical trebuie sa fie disponibil in mod egal pentru toti
pacientii sai. Unii bolnavi ne plac, altii nu, existand riscul de-a ne ocupa prea
mult de unii si de a-i abandona pe altii.
III. COMPORTAMENTUL ASISTENTULUI MEDICAL FATA DE BOLNAVUL
PSIHIC
Asistentul medical:
- este un 'observator' al bolnavului
- executa tratamentele
- este insotitorul si ghidul bolnavului in timpul spitalizarii
- este auxiliar in psihoterapie
1. Observarea bolnavului psihic:
Are drept obiective:
- sa ofere medicului informatii utile despre bolnavi, care sa-l ajute pe
acesta la stabilirea diagnosticului si tratamentului corect
- o buna cunoastere a bolnavului care sa permita o buna complianta a
acestuia la tratament
Ce trebuie observat?
a. Comportamentele patologice: delirul, halucinatiile, agitatia, depresia,
crizele epileptice, confuzia. Nu trebuie neglijate atitudinile care pot duce la
incidente grave (agresivitatea, ideile suicidare, comportamentele sexuale
suspecte, proiectele de evadare).
b. Cunoasterea bolnavului prin observarea sa in diferitele ocazii ale
vietii cotidiene: cum se comporta dupa ce se trezeste, cum se comporta la
toaleta, la masa, la culcare? Cum se comporta in atelierul de ergoterapie? Ce
contacte are cu familia in timpul vizitelor? Ce relatii are cu sexul opus? Cum se
comporta dupa intoarcerea dintr-o invoire de la domiciliu?
In astfel de ocazii se pot revela multe tulburari de comportament.
c. Observarea comportamentului bolnavului in grup. Ce fel de raporturi
are cu ceilalti? (bolnavi, asistenti medicali, infirmieri). Ex: agresiv, timorat, etc.
Ce fel de perturbari provoaca el in grup?
d. Observarea afectiunilor somatice care pot exista.
e. Observarea incidentelor sau accidentelor survenite in cursul
tratamentului. Ex: semnele de impregnare neuroleptica (tremuraturi, miscari
anormale, facies fijat, contractura musculara etc)
f. Observarea evolutiei bolii: agravarea sau ameliorarea.
2. Atitudinea asistentului medical fata de pacient in cursul
tratamentului medicamentos:
Pregatirea psihologica a bolnavului inaintea efectuarii unei manopere
medicale
3. Observarea vietii cotidiene si in timpul activitatilor terapeutice:
Activitatile desfasurate in comun la atelierul de ergoterapie, iesirile
impreuna cu bolnavii toate sunt pretexte pentru asistentul medical pentru a
stabili raporturi psihoterapeutice cu bolnavul. Este important sa se stabileasca
un raport uman de tip adult intre asistentul medical si pacient acesta poate
contribui la amelioarea bolii. Acest comportament al asistentului medical fata
de pacientul sau nu este expresia unei banale gentileti, ci un gest tehnic, al unui
profesionist.
4. Atitudinea psihoterapeutica:
In aparenta prezentarea clinica a bolnavilor psihici este foarte diversa:
exista multe diferente intre un maniacal si un confuz sau un schizofren, de
asemenea, intre doi schizofreni sau doi depresivi. Dar aceasta diversitate
ascunde unitatea care leaga toate aceste manifestari exterioare: exitenta unei
tulburari a relatiilor cu ceilalti. Scopul terapiei va fi, deci, redarea unui
maximum de autonomie relationala bolnavului, in masura posibilului, pentru ca
el sa-si poata gasi propria sa maniera de-a fi. Se pot distinge trei cazuri:
- deficitele cronice (debilitati, demente): necesita dezvoltarea unor
abilitati practice, a unei linisti afective, printr-o munca de restaurare dar si
printr-un efort de adaptare
- psihozele vechi: este nerezonabil sa incercam sa reactivam ceea ce a
fost repliat ani de zile, bolnavul traind in propriul univers, izolat de lume
- starile nevrotice si psihozele in evolutie: obiectivele terapiei este
regasirea unei autonomii mai mult sau mai putin complete, de tip adult.
Asistentul medical trebuie sa aiba un rol activ, un rol de pedagog (aceasta
pedagogie poate fi mai mult sau mai putin directiva, in functie de caz si de
moment). Are de asemenea un rol parental.
Este vorba in final de obtinerea unui maximum de autonomie in cadrul
vietii de spital (pentru bolnav spitalul este provizoriu orasul si cartierul sau, iar
personalul medical-familia sa, prietenii sai). Legaturile afective create trebuie
sa fie reale si durabile.
Atitudinile psihoterapice propriu-zise
a. Acceptarea bolnavului asa cum este el: (agresiv, nesociabil, obscen,
etc.)
Este o acceptare libera de orice apreciere morala, care are drept prim
scop atenuarea fricii bolnavului de a nu fi agresat, distrus si a tendintelor
agresive ale acestuia. De aceea asistentul medical trebuie sa aiba o atitudine
neutra care sa permita totodata bolnavului sa se exteriorizeze mai usor si in
acelasi timp sa permita asistentului medical sa pastreze o anumita distanta fata
de bolnav. Aceasta este o atitudine 'de fond' la care trebuie sa se adauge
atitudinile ce vor urma.
b. A fi un om prezent, atent, ferm si intelegator:
Aceasta presupune o forta linistita, fara false atitudini (condescendenta,
dulcegarii, gentilete inautentica, etc). Bolnavul percepe si sanctioneaza ceea ce
nu este autentic.
c. A raspunde realist la cererile pacientilor:
Asistentul medical trebuie sa inteleaga nevoile reale ale bolnavilor. Ceea
ce cere un bolnav in cadrul delirului sau, al obsesiilor sau impulsiunilor sale nu
corespunde intotdeauna necesitatilor sale reale, nu este totdeauna spre folosul
sau.
d. A pastra distanta convenabila:
Nu exista o distanta standard, ci distante variabile, in functie de bolnav,
de moment si de circumstante. Aceasta este o distanta afectiva, care sa regleze
problema atasament-repulsie sau dependenta-independenta. Este de
asemenea o distanta fizica.
e. Monitorizarea propriilor actiuni si reactii:
Asistentul medical trebuie sa fie atent la sensul cuvintelor pronuntate, la
tonul vocii, la viteza si forta fluxului verbal, la expresia fetei si la gesturile pe
care le face. Aceasta se poate face daca:
- accepta sa se observe, sa se analizeze
- este capabil sa se vada cu ochii bolnavului (sau a grupului)
f. Asistentul medical trebuie sa-si cunoasca propriile probleme:
Este vorba atat de problemele din prezent cat si de cele din timpul
copilariei sale. Capata o importanta deosebita cand asistentul medical se
regaseste in unii pacienti, in acest fel putand sa le accepte sau sa se delimiteze
de ele, deoarece vede in bolnavul respectiv propria sa identificare cu bolnavul
sau are tendinta de a-l respinge, de a-l critica.
Psihanalitic apar probleme de transfer si contratransfer.
Asistentul medical care petrece mult timp impreuna cu bolnavul, se
situeaza fata in fata cu emotivitatea acestuia, dar si cu sentimentele proprii fata
de bolnav. El trebuie sa incerce sa simta ce se intampla in cadrul acestei relatii,
trebuie sa-si examineze comportamentele repetitive, care pot exprima o
trasatura de caracter. Astfel, preocuparea exagerata pentru orar, reguli, poate
trada o structura obsesionala; neputinta de a trai numai in relatii de tip 'amic'
cu ceilalti-o structura isterica; retragerea, permanenta lipsa de rezonanta
afectiva cu anturajul-o structura schizoida.
O expresie a imaturitatii afective, deghizata sub aparenta
devotamentului, este nevoia de a participa la viata profunda a bolnavului. in
forma sa cea mai regresiva, se exprima prin participarea, fara discernamant si
fara distinctie, la revendicarile afective ale pacientului. Acesta este fenomenul
identificarii cu bolnavul: asistentul medical nu vrea sa se distinga de bolnavul
sau (ca un nou-nascut care nu vrea sa se distinga de mama sa).
Asistentul medical trebuie, de asemenea, sa tina cont de problemele
vietii sale de fiecare zi, care au o influenta asupra meseriei sale. Spre exemplu
daca el soseste la spital dupa un conflict in familie, nu va mai fi disponibil
pentru pacient, va avea un ton mai distant, mai taios, care risca sa fie
interpretat in diverse moduri de catre bolnavi.
3. 1. Ingrijirea pacientilor cu un comportament depresiv.
Depresia este o afectiune de natura psihica, care include simptome
precum tristete, insomnii, lipsa apetitului, apatie si probleme de concentrare.
Spre deosebire de tristete depresia nu trece imediat si necesita de multe
oritratament de specialiate.
1. Clarificarea notiunilor
Fiecare are momente in viata sa cand se simte deprimat si abatut. Este
vorba despre o depresie doar atunci cand o astfel de stare de spirit se mentine
mai mult timp si persoana nu mai este capabila, total sau partial, sa se
ingrijeasca. Este deci vorba despre o dispozitie sumbra insotita de diverse
tulburari in activitatea de autoingrijire.
Putem distinge consecutiv:
- tulburarea depresiva majora;
- distimie-tulburarea depresiva persistenta;
- depresie post-partum
- depresia bipolara;
-ciclotimia.
a. Tulburarea depresiva majora
Depresia majora sau tulburare depresiva majora, presupune pierdera
interesului si a placerii in raport cu activitatile zilnice, precum si alte simptome
asociate. Simptomele in acest tip de depresie apar in majoritatea zilelor
saptamanii si persista cel mult doua saptamani.
Mai pot fi distinse urmatoarele simptome:
- pofta de mancare redusa si slabire clara sau pofta de mancare crescuta
si cresterea semnificativa a greutatii;
- insomnie ori somnolenta;
- agitatie sau inhibare psiho-motorie;
- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea activitatilor obisnuite
sau reducerea interesului sexual;
- pierderea energiei, oboseala;
- sentimente de lipsa a valorii, reprosuri si/sau sentimente de vinovatie;
- slabirea concentratiei, gandire inceata, nehotarare;
- idei despre moarte, idei de sinucidere, dorinta de a muri sau incercari
de sinucidere.
Intr-o depresie poate fi vorba despre caracteristici psihotice (depresia
psihotica). In acest caz, pe langa simptomele mentionate, putem vorbi si despre
o atitudine deviata fata de realitate. Acest lucru se poate manifesta prin viziuni,
halucinatii sau lipsa reactiei la mediul inconjurator.
In cazul unei depresii cu trasaturi vitale este vorba despre urmatoarele
simptome:
- pierderea placerii in toate sau aproape toate activitatile;
- incapacitate de a reactiona la impulsurile placute normale;
- dispozitie depresiva de tip special, adica dispozitia depresiva este cu
totul alta decat acel sentiment pe care-l ai cand moare cineva iubit:
- depresia se manifesta cel mai puternic dimineata;
- respectivul se trezeste dimineata devreme ( cel putin doua ore inainte
de ora obisnuita);
- agitatie sau inhibare motorica;
- scadere in greutate;
- sentimente de vinovatie exagerate si inadecvate.
b. Distimia-tulburarea depresiva persistenta
Distimia, cunoscuta sub numele de tulburare depresiva persistenta, se
refera la un tip de depresie cronica prezenta pe o perioada mai lunga de timp
decat tulburarea depresiva majora si poate fii moderata sau severa.
Simptomele caracteristice acestei tulburari sunt:
-pofta de mancare slaba sau ridicata
-tulburari de somn
-oboseala
-stima de sine scazuta
-dificultate de concentrare sau de luare a deciziilor
-sentimente de speranta.
c. Depresia post-partum
Depresia post-partum cunoscuta adesea sub denumirea de depresie
postnatala, are cauze complexe si apare in urma unui mix de factori.
Schimbarile hormonale care se petrec in organism , precum si stresul ce pare in
primele zile de viata ale copilului pot cauza stari de trsitete sau anxietate, insa
atunci cand acestea persista si afecteaza realtia mamei cu copilul este vorba de
depresie. Un procent de 16% dintre femei experimenteaza depresia postnatala
in primele trei luni de la nastere. Simptomele acestui tip de depresie sunt:
-insomnie
-iritabiliate
-crize de plans
-sentimente de coplesire si labilitate afectiva
-sentimente de culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grija de
copil si o anxietate excesiva in legatura cu starea de sanatate a acestuia.
d. Depresia bipolara:
Depresia bipolara este cunoscuta si sub denumirea de psihoza/boala
maniaco-depresiva. Pacientul care sufera de aceasta afectiune experimenteaza
perioade de depresie si perioade de manie, cu perioade normale intre acestea.
Mania este opusul depresiei si poate varia din punct de vedere al intensiatii.
Simptomele maniei sunt:
-stare exagerat de buna;
-energie din belsug;
-lipsa nevoii de somn;
-gandirea rapida si vigilenta;
-probleme de concentrare;
-irascibilitate si iritare.
e.Ciclotimia
Ciclotimia-tulburarea ciclotimica, o forma usoara de tulburare bipolara.
Vorbim despre ciclotimie in cazul in care intr-o perioada de cel putin doi ani se
ivesc perioade caracterizate de anumite simptome atat de depresie cat si de
manie, dar care nu sunt destul de serioase sau durabile pentru a satisface
criteriile unei depresii sau a maniei. De obicei simptomele atribuite ciclotimiei
sunt de intensitate mai scazuta, comparativ cu cele ale tulburarii bipolare. In
cazul ciclotimiei pacientul nu pierde contactul cu realitatea. Simptomele
specifice ale ciclotimiei sunt:
-dispozitie neobisnuit de buna si euforie;
-incredere crescuta in sine;
-vorbire rapida;
-fuga de idei;
-comportament agresiv sau ostil;
-comportamente riscante;
-impulsuri exagerate pentru performanta si atingerea scopurilor.
3.2. Asigurarea conditiilor de viata
Asigurarea conditiilor de mediu. Spitalele de psihiatrie, in esenta si ca
aspect, nu difera de alte spitale. Desi sectiile sau spitalele de psihiatrie au un
caracter inchis, constructia si functionalitatea lor este identica cu celelalte
sectii. Bolnavul psihic trebuie sa simta ca este in anturaj spitalicesc, unde el isi
va da seama de starea lui de bolnav si se va convinge ca acest anturaj serveste
vindecarea lui.
Saloanele comune, coridoarele si anexele trebuie sa fie spatioase, bine
luminate cu mult aer, bine ingrijite. O conditie esentiala pentru ingrijirea
bolnavilor psihici este evitarea aglomeratiei in saloane si sectii. Aglomeratia
declanseaza adesea stari de neliniste la bolnavii usor excitabili. Pentru bolnavii
nelinistiti, agita; agresiv usor excitabili, care intra repede in conflict cu ceilalti
bolnavi, precum si pentru cei care trebuie imobilizati cu forta, exista camere
izolate. Bolnavii, care nu trebuie sa stea tot timpul in pat, au la dispozitie
camera de zi.
Usile inchise irita si, adesea, traumatizeaza bolnavii, de aceea in
interiorul sectiei usile dintre saloane si coridoare, camera de zi si sala de mese
trebuie tinute deschise.
Incaperile anexe ca si colturile de coridoare trebuie sa fie bine luminate
atat ziua cat si noaptea, intrucat in aceste locuri se pot izola bolnavii depresivi
si pot comite tentative de sinucidere. Mobilierul de la sectiile de agitati trebuie
sa fie executat din material greu, fara unghiuri ascutite, care nu pot fi utilizate
cu usurinta pentru comitere de agresiuni contra celorlalti bolnavi sau contra
personalului de ingrijire.
Bolnavii agitati, precum si cei cu un grad mai mult sau mai putin inaintat
de dementa, avariaza sau distrug instalatiile tehnice sanitare, de ventilatie,
incalzire sau de luminare. Corpul de iluminat se fixeaza direct pe tavan, unde nu
poate fi la indemana bolnavilor, iar celelalte instalatii trebuie bine protejate cu
paravane sau prin supraveghere atenta, fara sa se imprime sectiei si masurilor
de siguranta un caracter ostentativ. Din contra, ambianta trebuie sa se apropie
cat mai mult de aceea a oricarui spital. Prin supravegherea atenta si
constiincioasa a bolnavilor se pot suprima din timp, pe cale medicamentoasa,
starile de agitatie ale unor bolnavi ceea ce asigura conditii de liniste necesare
pentru tratamentul si ingrijirea tuturor bolnavilor.
3.3. Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului
Ingrijirile generale. Adoptarea unui comportament adecvat fata de
observarea -bolnavului incepe inca de la primirea lui in spital. Numerosi bolnavi
se impotrivesc internarii intr-o institutie inchisa si isi manifesta dezacordul fata
de formalitatile de primire. Unele masuri, ca de exemplu predarea obiectelor
taioase, briceagul sau chibrituri sau alte obiecte periculoase, in mainile
bolnavilor, asistentul medical trebuie sa le execute cu tact deosebit. Daca este
cazul cu avizul medicului de la serviciul de primire bolnavul trebuie sedat pe
cale medicamentoasa. Cu ocazia dezbracarii, imbaierii si imbracarii bolnavului
in hainele de spital, asistentul medical trebuie sa fie atent la eventuale
subfuziuni sanguine, hematoame sau leziuni mai profunde de pe suprafata
tegumentelor, care puteau fi provocate de insusi bolnavul sau sa il fi lezat in
momente de inconstienta sau stare convulsiva. Daca exista astfel ce leziuni pe
suprafata corpului, acestea trebuie aratate medicului, care le va introduce in
foaia de observatie a bolnavului inca de la internare.
Rolul asistentei medicale in examinarea bolnavului
Inainte de a-l duce in salon, bolnavul trebuie controlat din nou, cu mult
tact daca nu cumva au ramas la el obiecte sau substante medicamentoase cu
care ar putea periclita viata lui sau a celorlalti bolnavi. In cazul bolnavilor
narcomani, internati pentru cura de dezintoxicare, adesea este necesar si
controlul rectului, unde bolnavii cu internari repetate ascund in capsule
metalice substanta narcotica.
Rezultatele tratamentului spitalicesc al bolnavilor cu afectiuni mentale
sunt legate in mare masura de modul de asigurare ai anturajului fizic, precum si
de masura in care personalul reuseste sa castige increderea bolnavului.
Amandoua dezideratele depind in mare masura de atitudinea pe care o adopta
asistentul medical fata de bolnav.
Imediat dupa primirea in sectie, bolnavul trebuie ajutat pentru
satisfacerea nevoilor sale fizice. Astfel, de exemplu, bolnavul in depresie grava,
care se retrage si se izoleaza de realitate, adesea nu este in stare sa efectueze
nici macar masurile de igiena corporala elementara si eventual refuza si
alimentele. Numerosi bolnavi, in stari psihotice grave, depresive, au gandul
sinuciderii si adesea fac tentative in aceasta directie.
Ingrijirea bolnavilor la sectia de psihiatrie
Particularitatile de ingrijire a bolnavilor cu afectiuni psihice
Bolnavii ingrijiti in spitalele de psihiatrie de cele mai deseori nu sunt
responsabili pentru atitudinile si faptele lor. Numeroase imbolnaviri psihice se
exteriorizeaza printr-o nota de agresivitate mai mult sau mai putin accentuata.
Internarea bolnavilor psihici in institutii inchise se face cu respectarea unor
norme juridice, pe baza stabilirii iresponsabilitatii lor, prezentand o nota de
periculozitate atat pentru persoana lor proprie, cat si pentru anturajul lor.
Comportamentul deosebit al acestor bolnavi trebuie sa fie bine cunoscut
de personalul de ingrijire, care trebuie sa manifeste o atitudine de bunavointa
si intelegatoare fata de ei. Asistentul medical trebuie sa se familiarizeze cu
faptul ca agresivitatea acestor bolnavi, atitudinea lor adesea acuzatoare fata de
personalul de ingrijire, izvorasc din boala lor, pentru care nu sunt raspunzatori
si deci nu este cazul sa se supere pe ei. Ea trebuie sa fie constienta de faptul ca
bolnavii psihici sunt bolnavi asemanatori cu bolnavii de la alte spitale si
comportamentul lor deosebit este consecinta fireasca a bolii lor.
Atitudinea intelegatoare a asistentei este cu atat mai importanta, cu cat
bolnavii psihici, internati in spital cu forme juridice - intr-o oarecare masura -
sunt lasati la discretia personalului de ingrijire, ceea ce pretinde o inalta
constiinta profesionala. Respectarea demnitatii umane a bolnavului psihic este
una din principalele elemente de baza pentru castigarea increderii bolnavului
care, in numeroase cazuri, devine mai deschis si mai sincer fata de asistentul
medical, decat fata de medic.
Toate acestea explica importanta deosebita a atitudinii asistentei fata de
acesti bolnavi, atitudine care trebuie sa fie de mare intelegere, tact si rabdare,
imbinata cu o observatie foarte atenta, ceea ce poate preveni eventualele crize
si manifestari comportamentale periculoase ale bolnavului.
3.4. Supravegherea bolnavului
Supravegherea bolnavului. In afara de supravegherea obisnuita a
functiilor somatice, obisnuite la toate sectiile de spital, la sectiile de psihiatrie
trebuie urmarit cu atentie consumul cantitatilor de lichide, modul de
alimentatie, ca si functiile de evacuare, intrucat bolnavii, de multe ori, dau
informatii eronate sau deloc.
Probleme de responsabilitate fata de bolnavi. Am mentionat
responsabilitatea asistentei pentru integritatea corporala a bolnavilor ingrijiti,
ceea ce capata o pondere deosebita in cazul ingrijirii bolnavilor agresivi sau cu
tendinta la sinucidere. Din acest motiv, nu este voie sa ramana la bolnav nici un
obiect cu care ar putea cauza prejudicii in integritatea corporala proprie sau a
celorlalti bolnavi. O atentie deosebita trebuie acordata prevenirii posibilitatilor
de a se spanzura. in zilele de vizita se acorda o atentie deosebita apartinatorilor
care, in nestiinta de cauza si in mod iresponsabil, aduc bolnavilor lame de ras,
curele de pantaloni, brichete sau chibrituri care, daca nu sunt descoperite din
timp de personalul de ingrijire, pot avea efecte grave.
Ingeniozitatea bolnavilor de a ajunge in posesia unor obiecte cu care pot
incerca sinuciderea este deosebita. Asistentul medical trebuie sa fie foarte
vigilenta ca obiectele de taiat, intepat, spanzurat ca briciul, cutitele, foarfeca,
cureaua, cravata, obiectele de sticla sa nu ajunga in posesia bolnavilor.
O grija deosebita trebuie acordata pastrarii medicamentelor din sectie
care, in nici un caz, nu poate sa fie accesibila bolnavilor. Daca bolnavul depresiv
in mod brusc devine euforic, aceasta poate reflecta faptul ca intentia de
sinucidere s-a concretizat in constiinta lui.
Printre vizitatorii bolnavului psihic pot exista indivizi inconstienti, rau
intentionati care, profitand de starea de dezorientare a bolnavului, sa le
pretinda si sa obtina iscalituri pe contracte sau alte acte antedatate, din care
bolnavul sau familia lui poate sa aiba prejudicii materiale sau morale. Asistentul
medical, daca observa astfel de intentii sau insistente din partea oricarei
persoane, trebuie sa le aduca la cunostinta medicului, iar pana la sosirea
acestuia sa interzica continuarea tratativelor.
Fiecare asistent medical care lucreaza nemijlocit cu bolnavii, indiferent
de specialitatea sectiei la care isi desfasoara activitatea, poate sa aiba sub
ingrijire temporar bolnavi psihici care, alaturi de boala lor psihica, mai sufera si
de o alta boala chirurgicala, infecto-contagioasa, oftalmologica, ginecologica
sau de alta natura. De multe ori, medicul care trimite bolnavul la spital, nici nu
are cunostinta de boala lui psihica. Se intampla ca tocmai internarea in spital so
scoata la suprafata simptomatologia psihica a bolnavului. Asistentul medical,
care sta cel mai mult cu bolnavul, poate sa fie primul care recunoaste
manifestarile psihopatologice ale bolnavului. Orice manifestare privind
comportamentul neobisnuit al oricarui bolnav, de la orice sectie, trebuie adus
din timp la cunostinta medicului.
Depresia psihica se manifesta prin indiferenta afectiva, izolare de
anturaj, tristete profunda, anxietate, insotita de astenie, adinamie, akinezie.
Bolnavul vorbeste lent, atentia este dispersata si prezinta aspectul unui om
descurajat. Asistentul medical in fata unui astfel de bolnav trebuie sa tina cont
de faptul ca bolnavul poate sa aiba tentative de sinucidere. Atitudinea ei
trebuie sa reflecte, ca si cum starea lui ar fi ceva obisnuit. in ajutorul pe care-l
acorda bolnavului sa manifeste obiectivitate, fara compatimire. Sa
supravegheze durata somnului si sa intervina la medic daca o considera
insuficienta, fiindca bolnavul nedormit sau cu somn agitat va fi obosit, ceea ce
accentueaza depresiunea. Sa ajute bolnavul la efectuarea toaletei de dimineata
si mentinerea igienei corporale, pana cand starea lui implica acest lucru. Daca
la mesele obisnuite nu consuma cantitatile suficiente de alimente, trebuie sa-l
incurajeze la consumul caloriilor necesare intre mesele principale.
Asistentul medical trebuie sa ajute bolnavul la alcatuirea unui plan de
viitor, prin aceasta il impiedica la retragerea in singuratate. Orice activitate, cat
de minimala, pe care o observa din partea bolnavului, sa o aprecieze pozitiv. Sa
caute sa petreaca cat mai mult timp cu bolnavul si sa-l incurajeze pentru
concretizarea si formularea temerilor si obsesiilor care il framanta.
3.5. Rolul asistentei medicale in administrarea medicamentelor
Administrarea medicamentelor. Tratamentul principal in bolile psihice se
face cu medicamente. Administrarea lor precisa si constiincioasa este o
pretentie majora nu numai a procesului de vindecare, dar si a activitatii de
prevenire a starilor agresive, necontrolabile. Medicatia bolnavilor psihici
intampina insa adesea greutati prin refuzul medicamentelor sau negativismul
total al bolnavilor. Foarte multi bolnavi refuza medicamentele avand frica de
ele. Bolnavul trebuie eliberat de frica Iui nefondata fata de medicamente,
printr-o psihoterapie adecvata. Adesea insa bolnavii au o frica bine motivata
fata de efectele secundare ale medicamentelor, care uneori intr-adevar sunt
neplacute, suparatoare.
Sunt bolnavi care afirma ca simptomatologia bolii lor de baza, pentru
care sunt tratati, se datoreste chiar medicamentului pe care asistentul medical
vrea sa ii administreze si isi formuleaza pretentiile pentru anumite
medicamente neindicate sau chiar interzise de medic. Unii afirma ca nu sunt
bolnavi si deci nu au nevoie de medicamente. Numerosi bolnavi nu vor sa se
vindece si din acest motiv refuza medicamentele.
Asistentul medical trebuie sa fie ferm in administrarea medicamentelor si
nu trebuie sa se lase influentat de pretentiile nefondate - adesea puerile - ale
bolnavilor. In functie de starea lor psihica, trebuie sa le explice efectul
medicamentelor, importanta acestuia in vindecarea lor, pentru care trebuie sa
aduca si ei unele sacrificii, tolerand efectul secundar al lor, aceste efecte nefiind
periculoase pentru sanatatea lor Timpul petrecut cu bolnavul pana la
acceptarea medicamentului nu este timp pierdut, intrucat reprezinta o forma
de creare a legaturilor afective terapeutice, de castigare a increderii lui.
Este foarte important ca bolnavii sa fie serviti numai cu doze unice de
medicamente, pe care le inghit in fata asistentului medical in unele cazuri,
asistentul medical trebuie sa controleze cavitatea bucala a bolnavului, daca
intr-adevar a inghitit medicamentul, fiindca unii, dupa plecarea asistentului
medical recupereaza din gura tabletele sau drajeurile, le aduna si - dupa un
timp - le utilizeaza pentru tentative de sinucidere.
In mod obisnuit, la sectia de psihiatrie se utilizeaza urmatoarele categorii
de medicamente psihotrope: anxiolitice, hipnotice, antipsihotice, antidepresive
si stimulante, precum si alte medicamente: antiparkinsoniene si antiepileptice.
Medicamentele psihotrope adesea sunt insotite de efecte secundare,
dintre care unele sunt obisnuite si fara importanta, altele insa pot semnala
efecte toxice sau manifestari de intoleranta ale organismului. Daca bolnavii se
plang de uscaciunea gurii, tulburari de acomodare la distanta, dificultati de
mictiune, cefalee sau asistentul medical constata la bolnavul tratat cu aceste
substante transpiratie acuta, tahicardie, puls aritmie, constipatie, tremor, stare
de incordare, spasme musculare, convulsii, eruptii cutanate, icter scleral sau
tegumentar sau alte manifestari aparute numai in cursul tratamentului, acestea
trebuie raportate neintarziat medicului.
3.6. Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavilor.
Alimentatia bolnavilor la sectiile de psihiatrie nu comporta probleme
deosebite de dietoterapie. Daca bolnavii nu sufera de alte boli: hepatice,
renale, digestive etc. alimentatia trebuie sa fie mixta normocalorica, cu multe
fructe, legume si preparate de lapte. in cursul psihozelor acute si starilor de
hiperexcitatie, se recomanda restrangerea carnii si asigurarea proteinelor din
produse lactate.
Numerosi bolnavi psihici, mai ales cei depresivi, sunt predispus! la
constipatie, ceea ce, in limitele posibilitatilor, trebuie rezolvat pe cale dietetica
si numai in caz de esec cu clisme evacuatoare. Purgativele trebuie evitate,
fiindca administrarea lor repetata predispune la constipatie habituala.
Numerosi bolnavi psihici sunt internati intr-o stare de denutritie
inaintata. La acesti bolnavi trebuie asigurat un aport caloric mai ridicat.
La bolnavii tratati cu inhibitori de monoaminooxidaze, se interzice
consumul extractelor de carne si drojdie, pestele afumat si sarat, vanatul,
numeroase preparate de branza, si trebuie atentionati, ca dupa externare sa nu
consume vin rosu sau bere, ceea ce ar putea da nastere la accidente grave.
O problema deosebita o constituie alimentatia bolnavilor inapetenti,
precum si a acelora care refuza hrana, cateodata pe o perioada mai lunga de
timp. Acesti bolnavi trebuie hraniti prin alimentatie pasiva, eventual cu
lingurita. in unele cazuri se administreaza inaintea meselor principale 6-8-10 u
insulina care, prin hipoglicemia provocata, declanseaza actul alimentatiei. De
multe ori, alaturi de alimentatia pasiva, aportul de lichide trebuie asigurat pe
cale parenterala.
Daca alimentatia activa sau pasiva nu mai este posibila, se recurge la
alimentatie artificiala prin sonda. La bolnavii psihici nu se poate mentine sonda
pe loc, din acest motiv se utilizeaza sonda gastrica, care trebuie indepartata
dupa fiecare alimentatie si reintrodusa la alimentatia urmatoare. Operatiunea
se executa o data, cel mult de doua ori pe zi. La alcatuirea amestecurilor
alimentare trebuie sa se tina cont de necesitatile calitative si cantitative reale
ale bolnavului, precum si de tolerabilitatea tubului digestiv, evitand excesul de
alimente, care ar putea provoca bolnavului diaree.
3.7. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara
Educatia a devenit una din sarcinile cele mai importante ale asistentei
medicale. Pacientului ii trebuiesc date toate informatiile de care are nevoie
pentru autoingrjire si pentru a asigura continuitatea ingrijirilor din spital la
domiciliu. Un program de educatie bine conceput poate reduce costul
ingrijirilor de sanatate si sa ajute pacientul sa-si dobandeasca o mai buna
autocunoastere.
Educatia este un proces interactiv care favorizeaza invatarea este un
ansamblu de actiuni concepute in scopul ajutarii persoanelor sa dobandeasca
noi cunostinte teoretice si practice.
Interventii nursing
Educatia pacientului poate fi definita ca un proces prin care asistentul
medical da pacientului si familiei sale informatii privind boala, tratamentul si de
alte subiecte legate de sanatate. Educatia este mai eficace cand raspunde
nevoilor de invatare. Educatiei ii revine sarcina de a descoperi aceste
nevoi,punand intrebari si informand despre punctele de interes. Procesul
educational se bazeaza pe aplicarea principiilor comunicarii interpersonale,care
consta in a transmite mesaje semnificative unei persoane si de a primi de la ea
o retroactiune. Invatarea inseamna a dobandi noi obisnuinte prin exemple
repetate (un pacient diabetic poate sa demonstreze administrarea insulinei).De
fiecare data cand pacientul a dobandit o noua cunostinta sau stapaneste o
noua tehnica educationala, da dovada ca educatia lui a fost eficace. Educatia
joaca un rol important in prevenirea bolii.
Norme educationale pentru pacient:
l) Planul de ingrijire trebuie sa privilegieze educatia pentru autoingrijire a
pacientului si a familiei sale;
2) Pacientul care are nevoie de ingrijire dupa spitalizare trebuie sa
primeasca instructiuni si sfaturi individualizate inainte de externare.
Obiective:
1 Mentinerea sanatatii si prevenirea bolii
Aistenta medicala este persoana care informeaza oamenii si ii invata
tehnici care le vor permite sa adopte un comportament mai sanatos la locul de
munca, acasa, la scoala, in spital.
Educatia sanitara creste stima de sine a pacientului pentru ca ii permite
sa isi asume o mai mare responsabilitate fata de propria sanatate.
Subiectele de educatie in materie de sanatate sunt :
-pentru promovarea sanatatii: primele ingrijiri, imunizari, evitarea
factorilor de risc (alcool, tutun, igiena, alimentatie, exercitii fizice, securitate,
depistarea dislipidemiilor);
-pentru redobandirea sanatatii: elemente de anatomie si fiziologie a
aparatelor si sistemelor afectate,cauza bolii,originea simptomelor, efecte
asupra altor aparate si sisteme justificarea tratamentului, constrangeri
determinate de boala ;
- adaptarea la incapacitatea functionala: ingrijiri la domiciliu,
readaptarea functiilor restante,prevenirea complicatiilor.
2) Redobandirea sanatatii:
- cand un pacient este bolnav are nevoie de a primi informatii sau sa
invete tehnici care ii vor permite redobandirea sanatatii sau ameliorarea starii
de sanatate;
- cand un pacient este stresat de o boala si accepta constrangerile pe
care i le impune boala, trebuie sa obtina informatii privind starea lui de
sanatate ;
- pacientul care are dificultati in acceptarea bolii se poate sa nu
manifeste nici un interes pentru a sti ceva despre boala;
-asistentul medical cauta sa obtina date pana la ce punct este interesat
pacientul sa invete, apoi elaboreaza metode pentru a-i stimula interesele ;
- familia joaca un rol important in restabilirea pacientului si deci este
necesar sa primeasca si ea informatii. Daca familia nu intelege ca pacientul are
nevoie sa-si regaseasca independenta functionala poate sa-i mentina starea de
dependenta si sa-i intarzie procesul de restabilire a sanatatii.
3) Adaptarea la o incapacitate functionala:
- nu toti pacientii se restabilesc complet dupa boala. Acestia vor trebui sa
dobandeasca cunostinte sau sa invete noi obisnuinte pentru a putea sa-si
continue viata cotidiana;
- daca pacientul sufera o invaliditate grava, rolul sau in sanul familiei se
poate schimba si este foarte important ca familia sa invete acest lucru.
Sustinerea adecvata va fi furnizata pacientului de catre familie prin
educatie. Aceasta educatie debuteaza cand asistentul medical identifica nevoile
pacientului si cand familia se arata dispusa sa colaboreze. Asistentul medical
invata membrii familiei cum se administreaza medicamentele, cum se
efectueaza baia, pansamentele. Asistentul medical trebuie sa determine genul
de informatii de care are pacientul nevoie in functie de nivelul sau de sanatate.
Pentru aceasta el trebuie sa trieze nevoile acestuia, asigurandu-se ca este
capabil sa le satisfaca. Pentru le putea invata, informatiile trebuie sa fie
practice si utile.
Educatia sanitara. Starea psihica si modul de gandire al bolnavilor psihici
este asa de diversificat, incat nu se pot stabili norme de educatie sanitara cu ei.
Aceasta activitate in realitate se contopeste cu psihoterapia, care este una din
metodele majore de tratament la sectiile de psihiatrie.
Educatia sanitara primeste in schimb o pondere deosebita fata de familia
bolnavului, cu care personalul de specialitate trebuie sa faca o adevarata scoala
privind modul de comportare fata de bolnav dupa reintoarcerea lui in sanul
familiei, importanta continuarii tratamentului, prezentarea regulata la
controalele medicale si in limita posibilitatilor, reintegrarea lui in activitatea de
zi cu zi a familiei sau intr-o munca oarecare.
Protectia muncii. Personalul care lucreaza in sectia de psihiatrie,
nemijlocit la patul bolnavului, alaturi de noxele profesionale comune tuturor
cadrelor sanitare, este expus si la agresiunea bolnavilor psihici. Protectia muncii
privind agresiunea bolnavilor este destul de restransa si reclama vigilenta
deosebita a personalului de ingrijire, pentru recunoasterea precoce a starilor
agresive si a lua masuri profilactice de imobilizare si linistire.

S-ar putea să vă placă și