Sunteți pe pagina 1din 4

Anul II de studiu

Disciplina: Drept internațional public I


Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

Curs 1
Data: 7 octombrie 2020

PARTICULARITĂȚILE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC


1. Ordinea juridică internațională
2. Trăsăturile specifice ale dreptului internațional public, ca ramură de drept
3. Natura consensuală a dreptului internațional

1. ORDINEA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ

În general, raporturile care se stabilesc în cadrul societății internaționale sunt denumite relații
internaționale. Noțiunea de „relații internaționale desemnează, însă, mai multe categorii de raporturi sociale,
raporturi care au ca trăsătură comună faptul că depășesc limitele unui singur stat, și anume:
a) raporturile dintre state, dintre state și alte entități ale societății internaționale, în special organizațiile
internaționale;
b) raporturile la care participă persoane fizice sau juridice din diferite state”1.
„Dreptul internațional public – ca factor de organizare socială – răspunde nevoii de a reglementa
relațiile internaționale și de a satisface nevoile comune ale membrilor societății internaționale. În acest sens,
vorbim despre ordine juridică internațională”2. Ordinea juridică internaţională este constituită din
ansamblul de norme juridice care guvernează funcţionarea societăţii internaţionale într-o anumită etapă
istorică.
Drept internațional public – noțiune
Dreptul internaţional public = „acea ramură a dreptului, acel ansamblu de principii şi norme juridice
scrise și nescrise, create de către state, dar și de către celelalte subiecte de drept internațional, pe baza
acordului lor de voinţă, în scopul reglementării raporturilor internaţionale”3.

Dreptul internaţional public = dreptul internațional privat


Dreptul internațional privat = ansamblul de norme juridice interne, specifice fiecărui stat, care
reglementează raporturile dintre persoane fizice sau juridice conținând elemente de extraneitate.
Element de extraneitate = împrejurare de fapt, în legătură cu un raport juridic, datorită căreia acest
raport are legătură cu mai multe sisteme de drept, aparținând unor state diferite.

1 Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional public, vol. I, Editura All Beck, București, 2005, pag. 2.
2 Idem.
3 Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck, București, 2019, pag. 27.

1
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021
Sunt excluse din sfera de aplicare a dreptului internaţional4:
- raporturile juridice dintre state (şi alte subiecte de drept internaţional) şi entităţi internaţionale care nu sunt
subiecte de drept internaţional (de exemplu, corporaţiile/societăţile transnaţionale, O.N.G.-uri
internaţionale etc.), precum şi
- raporturile juridice în care statul nu participă ca purtător al puterii de stat (ci ca subiect de drept civil; de
ex.: încheierea unui contract civil între stat şi o organizaţie internaţională care îşi are sediul pe teritoriul său).
„Diviziunile tradiţionale ale dreptului internaţional – după natura problemelor (obiectul)
reglementat(e):
• dreptul tratatelor;
• dreptul mării;
• dreptul fluvial;
• dreptul aerian;
• dreptul spaţiului cosmic;
• dreptul internaţional umanitar;
• dreptul internaţional penal;
• dreptul internaţional economic;
• dreptul internaţional al mediului;
• protecţia internaţională a drepturilor omului şi a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale;
• dreptul internaţional al dezvoltării”5.
Diviziunile geografice
• „Dreptul internaţional american – format din norme care, fără a exclude aplicarea regulilor de drept
internaţional general, au ca obiect reglementarea problemelor şi situaţiilor specifice statelor americane.
De exemplu: arbitraj, regimul fluviilor, dreptul de azil etc. Se consideră că evoluţia Organizaţiei Statelor
Americane, prin primirea de state fără legătură cu gândirea juridică latino-americană (fostele posesiuni
britanice şi olandeze) e de natură să atenueze particularismul dreptului internaţional american”6.
• Dreptul european:
- „reguli convenţionale elaborate în cadrul Consiliului Europei (azi 47 de membri);
- dreptul UE - reguli de al UE (originar şi derivat), care prezintă o autonomie specifică și se caracterizează
prin prioirtate, efect direct, aplicabilitate directă și jurisdicția obligatorie a CJUE7”.

4 Potrivit: Mădălina Cocoșatu, Drept internațional public, Editura Prouniversitaria, București, 2012, pag. 11-12; Adrian Năstase,
Bogdan Aurescu, op. cit., pag. 27.
5 Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, op. cit., pag. 44.
6 Idem.
7 Idem.

2
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021
• „Dreptul african – decolonizarea a dus la creşterea numărului de state independente şi a condus la
apariţia de reguli particulare (privind succesiunea, frontierele) şi la repunerea în discuţie a unor regimuri
juridice internaţionale (de exemplu, cu privire la Niger). Cauza: aceste state au manifestat o anumită
reţinere în aplicarea unor reguli la a căror elaborare nu au participat, dreptul internaţional clasic fiind
acuzat de europocentrism. Au fost elaborate norme scrise bazate pe extrapolări şi anticipări plecând de
la interese politice; acceptare selectivă a dreptului internaţional, conform intereselor lor politice”8.

2. TRĂSĂTURILE SPECIFICE ALE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC, CA RAMURĂ DE DREPT

- lipsa unui organ suprastatal cu atribuții legislative;


- aplicarea normelor;
- controlul executării normelor;
- încadrarea dreptului internațional în conceptul de drept.
1. Lipsa unui organ suprastatal cu atribuții legislative
- „în dreptul intern, puterea legislativă se realizează, în primul rând de către parlament, învestit cu atribuții
speciale în vederea elaborării legilor. Aceste legi sunt obligatorii pe tot teritoriul statului și pentru toate
subiectele de drept – persoane fizice sau juridice – cuprinse în ordinea juridică internă a acelui stat.
- pentru elaborarea normelor de drept internațional public nu există organe superioare statelor cu atribuții
legislative. La procesul de creare a normelor dreptului internațional iau parte aceleași state sau grupări de
state care devin, apoi, destinatarele normelor pe care le-au elaborat”9;
- prin urmare, la nivel internațional, funcția legislativă nu este exercitată de o instituție cu puteri legislative,
distinctă și superioară statelor;
- în dreptul internațional statul este, în același timp, autor și subiect (destinatar) al normei de drept;
- DIPb a fost calificat ca fiind un drept de coordonare, spre deosebire de dreptul intern care este un drept de
subordonare.
2. Aplicarea normelor10
- în ordinea juridică internațională nu există autorități ale administrației publice, având ca atribuție urmărirea
executării normelor, așa cum există la nivel de stat;
- structurile în cadrul cărora se elaborează normele dreptului internațional sunt, adesea, și cele care au
atribuții de urmărire a modului în care acestea sunt aplicate – prin tratate;
- procesul de elaborare a normei are loc pe orizontală, ceea ce implică, în procesul aplicării, că statele se
autocenzurează şi se cenzurează reciproc (statele sunt în acelaşi timp creatori şi destinatari a normei).
3. Controlul executării normelor

8 Idem.
9 Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public, Editura All, București, 1998, pag. 4.
10 Potrivit Raluca Miga-Beșteliu, Drept internațional. Introducere ..., op. cit., pag. 5.

3
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021
- „în dreptul internațional nu există un sistem de organe judecătorești cu competență general-obligatorie,
care să intervină și să aplice sancțiuni atunci când normele nu sunt respectate”11;
- deci, în dreptul internaţional, jurisdicţia există, dar nu este obligatorie (este necesar consimţământul expres
al statului).
4. Încadrarea dreptului internațional în conceptul de drept
- ceea ce deosebeşte în general dreptul internaţional de dreptul intern sunt doar modalităţile prin care acesta
se realizează şi este adus la îndeplinire.
3. NATURA CONSENSUALĂ A DREPTULUI INTERNAȚIONAL

1. Caracterul obligatoriu al normelor


- forţa obligatorie a dreptului internaţional se întemeiază pe acordul de voinţă al statelor;
- argument pentru caracterul consensual al dreptului International: Curtea Permanentă de
Justiție Internațională, afacerea Lotus (1927): „regulile de drept obligatorii pentru toate
statele … sunt emanația propriei lor voințe, liber exprimare, așa cum rezultă aceasta din
convenții sau cutume general acceptate ca exprimând principii de drept”.
2. Limitele acordului de voință al statelor
„Deşi domeniile supuse reglementării dreptului internaţional s-au multiplicat continuu, se păstrează
totuşi anumite „zone” în care, prin dreptul internaţional, se acordă statelor o largă libertate de acţiune.
Acestea, considerate ca aparţinând competenţei naţionale esenţiale a fiecărui stat, se referă, în principal, la:
stabilirea formei de stat, organizarea politică internă, organizarea administrativ-teritorială, apărarea şi
securitatea naţională”12.
3. Configurarea acordului de voință al statelor
- „realizarea acordului de voinţă al statelor asupra diverselor norme de drept internaţional este un proces
complex;
- acordul nu se obţine automat, prin declanşarea anumitor proceduri. (...) În procesul de elaborare a unei
norme de drept internaţional, apar interese sau valori comune întregii comunităţi internaţionale, a căror
promovare şi aplicare nu se poate înfăptui decât prin intermediul unor reguli de drept. În aceste condiţii,
dreptul reflectă, pe de o parte, interesele comune care unesc subiectele societăţii internaţionale, cât şi, pe
de altă parte, contradicţiile şi antagonismele care se manifestă în ansamblul societăţii internaţionale la un
moment dat”13.
Pentru completarea informațiilor, poate fi studiată una din următoarele lucrări:
1. Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional public, vol. I, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2014,
pag. 1-4; 7-11;
2. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck,
București, 2019, pag. 27-35; 44.

11 Idem.
12 Ibidem, pag. 8.
13 Ibidem, pag. 9.