La început, Preotul Trandafir se află în orașul său natal, unde slujește cu o mare credință pentru enoriașii

săi. Pentru că este un om prea direct, și-a iritat compatrioții făcându-i să-l pretindă drept protopop.
Plângerea este luată în considerare, așa că preotul Trandafir este obligat să părăsească satul natal și să se
mute în satul Sărăceni, al cărui nume reprezintă starea lucrurilor populației.

În această situație, preotul este obligat de la început să ia atitudine față de indolența noilor săteni.
Această situație îl obligă să țină o slujbă în prima duminică pentru a prezenta parabola „fiului risipitor”,
crezând că în acest fel va putea schimba ceva în atitudinea sătenilor. Speranța i-a fost spulberată,
deoarece de-a lungul timpului sătenii nici nu s-au ostenit să meargă la biserică, de atâtea ori preotul a
fost nevoit să slujească doar pentru sonerul Cozonacului. Văzând că lucrurile se înrăutățesc, preotul
decide să se plimbe prin sat cu sfaturi și cuvinte amabile, dar tot nu face nimic. Dacă cuvântul și sfaturile
bune nu au dat roade, tatăl a găsit o altă alternativă, aceea de a-și bate joc de săteni, dar cuvintele s-au
întors împotriva lui. Mai mult, preotul se găsește cu o plângere, dar de data aceasta episcopul nu se lasă
ispitit, așa că preotul rămâne în satul Sărășeni, la fel de sărac ca compatrioții săi.

Situația disperată îl determină pe preot să-i ceară lui Dumnezeu ajutorul într-un fel sau altul pentru a
rezolva problemele grave ale familiei sale. În mod miraculos sau nu, situația preotului se schimbă în bine,
reușind să înceapă să-și rezolve problemele datorită zestrei mici a soției sale, astfel încât încetul cu
încetul transformările sunt evidente. Această situație stârnește invidia sătenilor, care fără discernământ îl
numesc mai întâi „omul diavolului”, dar în timp, urmând exemplul său, săracii devin și oameni gospodari,
care reușesc să-și schimbe radical viața. .

În cele din urmă, preotul Trandafir este bătrân, dar considerat de compatrioții săi „omul lui Dumnezeu”.