Sunteți pe pagina 1din 22

MINISTERUL EDUCAȚIEI

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea: Marketing și Logistică


Departamentul: Educația fizică

REFERAT

A studentei anului I
Grișca Mirela
A verificat:
Cășuneanu Eugenia

Chișinău-2020
Cuprins:

I. Cultura fizică-obiect al instruirii în instituțiile superioare

II. Atletismul-disciplină sportivă populară și de masă în lume

III. Educarea calităților mortice prin atletism

IV. Reguli de bază pentru prevenirea Covid-19

2
I. Cultura fizică-obiect al instruirii în instituțiile superioare

In zilele noastre problematica educatiei este caracterizata de amploare si diversitate,


motiv pentru care studierea sa trebuie sa se realizeze numai din perspective
complementare, care insa reclama o specializare atenta a competentelor. in acelasi timp,
nu trebuie sa se neglijeze caracterul global al fenomenului educational si discursul
profund umanist atasat gandirii si practicilor educationale. Adeziunea la conditia umana
se realizeaza tocmai prin educatie, prin eforturile de formare si emancipare, in vederea
dobandirii unei identitati proprii distincte, educate, performante. Astfel, se produce
transformarea indivizilor instinctivi si nediferentiati (de la nastere) in membri ai unei
societati care contribuie esential la dezvoltarea acesteia prin competente, cunostinte si
raporturi sociale distincte. Potentialul uman joaca astfel un rol pozitiv, care devine efectiv
doar daca economia unei tari este capabila sa il absoarba si sa il valorizeze in mod
adecvat, fiind capabila sa ii propage ideile pozitive (progresiste).

In cadrul caracterului global al educatiei, una dintre componentele sale importante o


reprezinta educatia fizica, cu continut si sarcini absolut specifice, cu influente de sistem
asupra individului in plan motric, fizic, intelectual, afectiv, estetic etc.

Teoriile cunoasterii recunosc in general doua moduri de investigatie a realitatii, unul de


tip concret particular si altul care 'atinge' realul prin determinari abstracte. Primul mod
caracterizeaza intuitia, cunoasterea senzoriala, iar cel de-al doilea este specific cunoasterii
prin concepte. Acestea subsumeaza in puncte de vedere unice, imensa varietate a
cazurilor individuale, carora le identifica esenta comuna. Conceptul nu cunoaste limite, se
aplica in toate conditiile, raspunzand oricaror circumstante, de unde isi asigura caracterul
sau universal.

Conceptul de educatie fizica constituie o abstractizare si o generalizare a experientei


acumulate in acest domeniu. Conceptul actual de educatie fizica reprezinta o etapa in
evolutia notiunii, incepand din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre. Initial a
fost utilizata notiunea de 'gimnastica', care in prezent are un continut mai restrans, ce
cuprinde ramurile sale bine circumscrise. Trecerea la denumirea de educatie fizica, s-a
3
datorat largirii sferei acestei activitati, diversificarii continutului, a formelor de organizare
si cresterii segmentului de populatie antrenat in
practicarea sa.

Conceptia despre educatia fizica reprezinta valorificarea conceptului de educatie fizica,


prin aplicarea lui la conditiile concrete ale anumitor societati. Conceptia ilustreaza
sistemul de gandire in care se incadreaza conceptul si notele care diferentiaza continutul
si mai ales finalitatea. Conceptia despre educatia fizica se desprinde din conceptia
generala asupra vietii unei societati, diferita de la o epoca la alta, de la o tara la alta.

La noi in tara, expresia acestei conceptii o reprezinta, in plan formal, elaborarea si


adoptarea legii educatiei fizice si sportului. Conform acestui document, educatia fizica si
sportul sunt activitati de interes national sprijinite de stat. In sensul acestei legi, 'prin
educatie fizica si sport se inteleg toate formele de activitate fizica menite, printr-o
participare organizata sau independenta, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica
si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si sa conduca la obtinerea de
rezultate in competitii de orice nivel . Practicarea educatiei fizice si sportului este un
drept al persoanei, fara nici o discriminare, garantat de stat, iar autoritatile administrative,
institutiile de invatamant si institutiile sportive au obligatia de a sprijini educatia fizica,
sportul pentru toti si sportul de performanta si de a asigura conditiile de practicare
a acestora'. De asemenea, o atentie speciala se acorda persoanelor cu deficiente fizice,
senzoriale si psihice, necesitatii de recuperare si insertie sociala a acestora.

Nu putem analiza conceptul de educatie fizica fara a imbratisa o dubla perspectiva asupra


fenomenului definit; o perspectiva idealista bazata pe o gandire filosofica si pe legile
logicii, care evidentiaza descrieri, judecati (relatii, valori, caracteristici, cai de cunoastere)
si o perspectiva realist - pragmatica, bazata exclusiv pe evidentele faptice obiective ce
rezulta din reactii masurabile, observabile in mod direct. Numai conjugarea acestor doua
abordari poate conduce la o reflectie completa, intemeiata pe conceptia holistica, conform
careia fiinta umana este o entitate bio - psiho -sociala. Holismul in esenta are la baza
urmatoarele idei:

4
aspectul fizic al persoanei si comportamentul sau motor sunt intim legate de fiecare gand
al acesteia, de 'aspectul' sau cognitiv - afectiv;

existenta spirituala a omului este influentata in mare masura de posibilitatile de miscare si


starea de sanatate;

persoana in ansamblu este mai cuprinzatoare decat suma partilor sale componente (corp -
spirit).

Cu alte cuvinte, fiinta noastra isi percepe corporalitatea in mod complex, reflecta


inteligenta este capabila de strategii adaptative adecvate pe termen lung care includ si
secvente motorii (de miscare), toate acestea dovedind ideea unitatii corp (fizic) - spirit
(psihic). Din acest punct de vedere, educatia fizica (spre deosebire de celelalte tipuri de
activitati motrice) are o pozitie privilegiata, pentru relatia echilibrata pe care
O promoveaza, intre elementele fizic si psihic.

În contextul actual al obiectivelor pe care trebuie să le rezolve instituțiile de


învățământ, cultura fizică se include în programul formării personalităţii omului creativ în
concordanţă deplină cu exigenţele de azi şi de mîine ale învăţămîntului de cultură fizică
din Republica Moldova. Obiectivele principale sunt orientate spre îmbogăţirea studenților
nu numai cu cunoştinţe şi deprinderi , ci şi cu capacităţi de a înţelege lumea
încomplexitatea ei , a se integra în ea treptat , conştient şi creativ.Astfel , profesorii
trebuie să orienteze studentul spre formarea unei personalităţi creative, înzestrată cu
cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice în domeniulculturii fizice, care va cunoaşte
rolul benefic al exerciţiilor fizice asupra organismului uman , modul de practicare
individuală a acestora în scopul fortificării sănătăţii şi creşterii capacităţii de muncă.
Activităţile de cultură fizică efectuate nu numai atunc icînd se rezolvă sarcini de moment
în legătură cu însuşirea mişcărilor, formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice ,
efectuarea exerciţiilor fizice , îl vor face pe elev să înţeleagă importanţa, utilitatea şi
necesitatea acestora în dezvoltarea personalităţii sale.
Cultura fizica, prin urmare, cuprinde cunoștințele despre sport și gimnastică care permit
o dezvoltare completă a capacităților corpului . Noțiunea este, de asemenea, legată de
practica acestor activități care urmăresc dezvoltarea menționată.

5
Obiceiurile legate de îngrijirea corpului fac parte, de asemenea, din cultura fizică, care
permite păstrarea sănătății în toate dimensiunile ei. O persoană cu cunoaștere a culturii
fizice înțelege valoarea activității sportive și dispune de instrumentele necesare pentru a
obține bunăstarea.
Dincolo de gimnastica și sportul care permite lupta împotriva sedentarismului, în cultura
fizică se includ și noțiuni de hrănire . Alegerea hranei conștiinței este o parte foarte
importantă a îngrijirii corporale: cei care mănâncă doar alimente nesănătoase nu se vor
bucura de o stare sănătoasă, indiferent cât de mult practică sportul în fiecare zi.
Un sinonim utilizat în mod obișnuit al culturii fizice este educația fizică, un nume care
primește în multe țări subiectul școlar care se concentrează asupra exercițiilor fizice,
adică a gimnasticii. În acest domeniu, cultura fizică este unul dintre factorii care
împărtășesc studenții, stigmatizând pe unii pentru lipsa lor de abilități sau problemele lor
motorii.
Impunerea acestor activități în timpul copilariei și adolescenței cu presiunea de a depăși
anumite obiective pentru a primi o calificare suficientă este o tortură autentică pentru
milioane de copii ale căror corpuri nu sunt în formă. Teasingul, atât de către studenți, cât
și de profesori, le distruge stima de sine și le împinge să evite exercițiile fizice prin toate
mijloacele, în timp ce agravează obiceiurile alimentare pentru a calma anxietatea cauzată
de umilințe.
Cu toate acestea, dacă cultura fizică este predată în mod corespunzător în școli,
aceasta poate fi foarte benefică pentru toată lumea, în special pentru acei studenți a căror
sănătate nu este optimă. Într-adevăr, obiectivele acestei probleme sunt, printre altele,
pregătirea individului pentru a-și asuma răspunderea pentru propriile obiceiuri și
obiceiuri în ceea ce privește sănătatea organismului lor.
Unele studii au arătat că anumite boli de inimă se manifestă de la naștere până la vârsta
de doi ani și de obicei se extind la aproape douăzeci de ani; Dacă în timpul acestor două
decenii de dezvoltare persoana nu dobândește obiceiuri adecvate pentru a-și menține
sănătatea și starea fizică, ele sporesc șansele de a suferi obezitate sau presiune ridicată la
vârsta adultă.
În ceea ce privește istoria culturii fizice, ea se întoarce la preistorie; În primele lor zile,
oamenii făceau exerciții fizice ca parte a rutinei lor zilnice și acest lucru a servit să
supraviețuiască. Deja în Grecia clasică, aceste principii au devenit mai sofisticate și
6
aplicate formării oamenilor de acțiune. Spartanii au încercat să combine acest profil cu
cel al înțelepților printr-un program numit "Palestral".
Se numește culturism sau culturism, pe de altă parte, la practica sportivă sau gimnastică
orientată spre dezvoltarea excesivă a musculaturii. În acest caz, cunoștințele și activitatea
fizică vizează hipertrofia mușchilor cu scop estetic sau competitiv. Mulți culturisti
apelează la utilizarea steroizilor pentru a mări masa musculară, o decizie care implică un
risc pentru organism.

II. Atletismul-disciplină sportivă populară și de masă în lume

Atletísm - Ramura a sportului care cuprinde diverse probe de alergari si de mars, de


sarituri si aruncari, sau probe combinate, la care participa atletii. – Din fr. athlétisme.

ISTORIC
Atletismul se practica în cadrul Jocurilor Panelenice (Jocurile Phytice, Istmice,
Nemeice,Olimpice)în Grecia antica
Atletismul modern se constituie ca sport în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea.
În anul 1896, la prima editie a J.O. moderne (Atena), atletismul apare ca sport înscris în
programul competitiei. Cuprindea 12 probe (6 alergari, 4 sarituri si 2 aruncari).
Atletismul ramâne prezent la toate editiile J.O. care au urmat dupa 1896.
În 1912 se înfiinteaza Federata Internationala de Atletism Amator (I.A.A.F.).
În 1934, la Torino, are loc editia inaugurala a Campionatelor Europene (C.E.) în aer liber.

Atletismul poate fi considerat unul din cele mai uzuale si populare sporturi din intreaga
lume. Acest domeniu al sportului curpinde probe de alergari, sarituri si aruncari sau probe
mixate. Atletismul se practica inca din cele mai vechi timpuri (Jocurile Panelenice din
Grecia Antica). Atletismul sta la baza consolidarii musculare si a evolutiei fizice,
transformandu-ne corpurile in adevarate nuclee de energie si forta. Beneficiile fizice si
psihice pe care le aduce atletismul cuiva sunt nenumarate. Unii scapa de stres prin sport;
altii pur si simplu doresc sa-si dezvolte fizicul, antrenandu-si tonusul si eliberandu-si
psihicul de rutina ce le devoreaza linistea. Unii considera atletismul ca fiind singurul
sport ce poate crea un soi de dependenta psihica, in sensul in care la efort, creierul nostru
7
secreta mai multa dopamina si endorfine, rezultand euforia. Practicantii acestui sport sunt
de asemenea mult mai pregatiti psihic la problemele de zi cu zi, evitand mult mai usor
depresiile, crescand optimismul si stima de sine. De asemenea, datorita oxigenarii
creierului, performantele acestuia cresc, lasand vizibile imbunatatirile psihice care apar.

Fizic, atletismul fortifica scheletul corpului, creste libidoul, arde extrem de multe calorii.
Imunitatea corpului este drastic crescuta, iar riscul de infarct scade cu 50% din cauza
antrenarii inimii in pomparea mai eficienta a sangelui, folosind un supliment de oxigen.

Beneficiile aduse de atletism in viata cuiva sunt notabile, sportul fiind prima sursa de
sanatate in viata noastra, apropiindu-ne de natura si de ce inseamna aceasta, usurandu-ne
vietile prin eliberarea de stres si generarea de endorfine, fiind un adevarat “drog” natural,
ce nu provoaca nici un rau nimanui, indiferent de “doza”. Chiar daca este greu la inceput,
practicat des, atletismul devine o obisnuinta placuta, ajutandu-ne eventual sa scapam de
sedentarism si de lenea profunda ce ne invadeaza psihicul cand vine vorba de sport, mai
ales de alergari. O viata cat mai sanatoasa!

Exemple de "probe" de atletism sunt:

 săritura în lungime, săritura în înălțime, săritura cu prăjina, triplu salt


 alergare liberă sau cu obstacole (garduri) pe diferite distanțe
 ștafetă
 aruncarea ciocanului
 aruncarea discului
 aruncarea greutății
 aruncarea suliței
 maratonul

III. Educarea calităților mortice prin atletism

8
„Calitatile motrice sunt insusiri foarte importante ale organismului, materializate in
posibilitatea acestuia de a executa actiuni motrice care pretind intr-o masura mai mare
sau mai mica, forta, rezistenta, viteza, indemanare” (Gh. Mitra, Al. Mogos).

Intreaga varietate de acte, actiuni si activitati motrice efectuate de om de-alungul vietii, in


domenii varia, se efectueaza in concordanta cu gradul de dezvoltare al calitatilor motrice

Actiunea motrica simpla sau complexa, este rezultatul multiplelor forme de combinare a
calitatilor motrice cu elemente de tehnica. Indicii de dezvoltare a fortei, vitezei,
indemanarii, rezistentei, supletei, nu conditioneaza numai efectuarea deprinderilor de
miscare, ci si valorificarea maxima a acestora. Tinand seama de legaturile indisolubile
dintre calitatile motrice si priceperile si deprinderile de miscare, este necesar ca
dezvoltarea acestora sa fie facuta diferentiat in concordanta cu cerintele specifice ale
aplicarii deprinderilor motrice in diferitele activitati practice.

Importanta dezvoltarii calitatilor motrice rezulta si din faptul ca ele favorizeaza cresterea
capacitatii de efort a organismului.

Activitatile motrice

Dintotdeauna organismele in miscare au fost in dialog cu mediul in care traiesc, au fost in


stransa interdependenta cu acesta. Omul influenteaza mediul natural in care traieste in
timp ce factorii externi – temperatura, presiunea, umiditatea, altitudinea, diferite aparate,
unelte, instalatii, dispozitive ce se exercita pe verticala, orizontala, circular, excentric si
concentric, la randul lor, influenteaza, intr-un mod sau altul, organismul uman si intreaga
sa activitate.

Propriile nevoi - de a se hrani, de a produce, de a se apara, de a comunica, de a se


deplasa, de a reglementa relatiile socio-umane etc., omul le poate indeplini doar in urma
depunerii unui efort, in cadrul unei activitati. Fiind o fiinta superioara, rationala, omul isi
gandeste toate actiunile, miscarile si activitatile; acestea se realizeaza cu un scop anume,
organizat, precis, eficient, cu valoare si cu semnificatie umana. Indeplinirea obiectivelor
propuse se realizeaza cu depasirea anumitor obstacole, rezistente a caror sursa de
provenienta este atat din mediul extern cat si din cel intern. Factorii externi si interni care

9
actioneaza asupra organismului fac posibila respectarea anumitor norme, legi, reguli fara
de care actiunile motrice umane n-ar avea consistenta, nu s-ar putea realiza.

Factorii interni se constituie in factori limitativi in indeplinirea scopului propus pentru


activitatile sportive (motrice). Acesti factori sunt: aparatul loco-motor, sistemul nervos
central, nivelul dezvoltarii calitatilor si deprinderilor motrice. Nivelul lor de functionare
si reprezentare eficientizeaza activitatile motrice. Acest lucru este probat prin raportul
dintre buna functionare a organismului si cantitatea de energie consumata, raport tradus
prin performanta motrica.

Calitatile motrice

Indivizii planetei, indiferent de varsta, sex, nivel de pregatire profesionala, conditie


materiala sau sociala, desfasoara activitati motrice, fizice conform stilului lor de viata;
aceste activitati le confera o stare de bine, o anume vigoare, o dezvoltare multilaterala,
multidimensionala in concordanta atat cu aspiratiile lor catre autonomie, libertate, fericire
cat si cu nevoia vietii in comunitate. A. Dragnea, (2000) arata ca prin miscare si activitati
motrice “fiecare individ obtine constientizarea mediului sau interior (mobilitate, efort
fizic), al mediului fizic (manipulare, locomotie) si a mediului social (cooperare, opozitie,
expresie).

Calitatile motrice, reprezentand viteza, indemanarea, forta si rezistenta fac parte, alaturi
de deprinderile si priceperile motrice, din sfera capacitatilor motrice si, ca si acestea, se
dezvolta in mod individual, de la nastere si pana la moarte, fiind determinate de sex,
varsta, ereditate, componente genetice, experienta motrica anterioara, mediul geografic
natural si de factori sociali.

Viteza

In acceptiunea cea mai larga, se refera la rapiditatea cu care o miscare sau un act motric
este executat in unitatea de timp. Viteza este determinata de lungimea distantei parcurse
in timp sau prin timpul de efectuare a unei miscari; se apreciaza in m / sec sau numai in
unitati de timp. Ceea ce este specific corpului omenesc este faptul ca viteza se modifica
frecvent, in prea putine cazuri corpul omenesc putand efectua o miscare cu viteza

10
uniforma. De cele mai multe ori, viteza este asociata cu alte calitati motrice ca forta si
rezistenta, dar si cu tempoul si ritmul miscarilor.

Tempoul miscarilor reprezinta densitatea miscarilor pe unitatea de timp si depinde de


masa corpului sau segmentelor corpului aflate in miscare si de momentele de inertie; cu
ajutorul tempoului se poate stabili intensitatea efortului si gradul de solicitare a
organismului.

Ritmul miscarii defineste efectuarea unui efort in timp si spatiu, precum si raportul dintre
aceste doua marimi; are caracteristica principala periodicitatea repetarii fenomenului,
succesiunea intervalelor de timp si accentele rezultate din desfasurarea lui.

Viteza este determinata de factori biologici, morfologici, functionali, biochimici,


metabolici si psihologici, dintre acestia cei mai importanti fiind:

- mobilitatea desfasurarii proceselor nervoase (excitatia si inhibitia);

- viteza de conducere a influxului nervos (aferent si eferent) prin reteaua nervoasa;

- viteza de raspuns a muschiului in urma excitatiei nervoase;

- forta muschiului ce intra in contractie;

- lungimea segmentelor angrenate in activitate, mobilitatea articulara si elasticitatea


musculara;

- capacitatea de coordonare a grupelor musculare;

- tipul fibrei din care este alcatuit muschiul (albe sau rosii);

- bogatia de compusi macroergici (CP, ATP).

Procesul educarii vitezei este complex si de aceea trebuiesc indeplinite anumite conditii:

- tehnica executiei miscarilor sa fie foarte bine insusita;

- pe toata durata executiei viteza sa fie constanta; deci durata executiei va fi optima ;

11
- pauzele dintre repetarea miscarilor vor fi suficient de lungi pentru a asigura revenirea
optima a organismului; o miscare se va relua numai in conditiile in care organismul este
odihnit. Astfel, putem spune ca:

- viteza nu se dezvolta in mod linear, in paralel cu perioadele de crestere; in mod


diferentiat, in functie sex si de perioada de crestere, intalnim perioade de stagnare sau de
accelerare;

- dezvoltarea vitezei este puternic influentata genetic;

- fetele sunt cele care ajung mai repede la valori maxime ale vitezei de deplasare, in timp
ce la baieti se observa o mai rapida dezvoltare a vitezei de reactie; in toate formele de
manifestare, pana in perioada pubertara nu se observa accelerari sau stagnari; acestea ies
in evidenta dupa perioada pubertara, mai ales la fete ; dupa aceasta perioada de crestere,
viteza pura nu se mai poate dezvolta sub nici o forma de manifestare a sa; ceea ce se
dezvolta este aceea calitate care se combina cel mai mult cu viteza, respectiv forta,
rezistenta sau indemanarea.

Indemanarea

Este una dintre cele mai complexe calitati motrice; ea implica participarea segmentelor
nervoase superioare in efectuarea oricarui act, actiune sau activitate motrica; prin
implicarea acestora se obtine o mai buna coordonare a segmentelor sau a corpului in
intregime, echilibru, precizie a miscarilor, orientare spatio – temporala, amplitudinea
miscarilor, ambidextrie etc., cu scopul de a obtine procese de reglare motrica bazate pe
eficienta maxima si consum minim de energie.

Indemanarea implica calitati psiho-motrice care determina capacitatea individului de a


invata rapid miscari noi, adaptarea sa la conditii variate, diferite, impuse de natura mereu
schimbatoare a activitatilor.

Caracteristicile activitatilor scot in evidenta trei forme de manifestare a indemanarii:

- generala - efectuarea tuturor actelor sau actiunilor motrice presupune existenta, intr-o
masura mai mare sau mai mica, a acestei forme de indemanare;
12
- specifica - este rezultatul unei anume specializari intr-o anume activitate;

- in regimul altor calitati motrice - se poate combina eficient cu alte calitati motrice,
rezultand marirea ariei de activitate in domenii diferite.

Factorii care conditioneaza indemanarea tin de particularitatile bio-psihologice ale


individului; dintre acestea amintim:

- nivelul de coordonare a sistemului nervos si plasticitatea scoartei cerebrale;

- calitatea transmiterii impulsului nervos si a inervatiei musculare;

- capacitatea analizatorilor de a capta informatia si de a realiza sinteza aferenta pentru


analiza situatiei;

- capacitatea de anticipare rapida, ce are la baza experienta anterioara a individului;

- volumul si complexitatea deprinderilor motrice pe care le poseda fiecare individ in


parte;

- nivelul de dezvoltare al celorlalte calitati motrice.

Aceasta calitate motrica se dezvolta cel mai eficient intre 8-14 ani. Fiind o calitate greu
perfectibila, daca dezvoltarea ei nu se realizeaza pana la aceasta varsta este greu de crezut
ca se poate progresa in acest sens, deoarece pana la 14 ani analizatorul chinestezic si
Sistemul Nervos Central se apropie de maturitate. Farmosi I. (1992) afirma ca simtul
ritmului si al echilibrului se dezvolta si in jurul varstei de 15-16 ani, iar orientarea spatio-
temporala se poate dezvolta chiar si in jurul varstei de 16- 20 ani. Faza cea mai intensa de
dezvoltare se realizeaza intotdeauna inaintea dezvoltarii sexuale.

Rezistenta

In literatura de specialitate rezistenta este definita ca fiind capacitatea psiho-fizica de a


face fata unui efort timp indelungat. Gradul de dezvoltare a rezistentei se poate determina
prin buna functionare a aparatului cardio-vascular, respirator, metabolic si a sistemului
nervos. Capacitatea de rezistenta a organismului (numita si “anduranta“) are la baza

13
procesele energetice, fara de care miscarile organismului n-ar fi posibile. Principalul
criteriu de apreciere al nivelului ei de dezvoltare este absorbtia maxima de oxigen
(VO2 maxim), precum si durata lucrului efectuat de organism sau marimea distantei
parcurse de acesta.

a). Rezistenta este conditionata de:

tipul fibrelor musculare implicate in activitate; gradul de solicitare a efortului are la baza
actiunea fibrelor albe si rosii; daca fibrele albe actioneaza in directia dezvoltarii vitezei,
fibrele rosii sunt acelea ce, in proportie de 90 %, asigura absorbtia maxima de oxigen
(slow twitch);

parametrii cardio-vasculari, minut-volumul cardiac, elasticitatea vasculara si reglarea


periferica la nivelul capilarelor;

resursele energetice ale organismului, calitatea metabolismului; fosfatii macroergici,


glicogenul, trigliceridele actioneaza diferit in functie de intensitatea si durata efortului; ca
urmare, enzimele sunt activate mai intens, iar mecanismele hormonale de reglare a
actiunii devin mult mai eficiente, in conformitate cu natura efortului ;

procesele nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, si posibilitatea mentinerii unui


raport cat mai optim intre acestea, intr-un timp cat mai indelungat.

b). Forme de manifestare:

b.1). In functie de numarul de fibre ce participa la realizarea activitatilor:

rezistenta generala - sunt implicate mai mult de 2/3 din totalitatea grupelor musculare;

rezistenta specifica (speciala), in care sunt implicate 1/2-2/3 din musculatura; se


manifesta in anumite situatii in timpul desfasurarii activitatilor motrice. Cand sunt
implicate 1/3 din grupele musculare in miscare, se constata fenomene de oboseala locala,
iar intre 1/3–2/3 a musculaturii ce participa in miscare se constata aparitia oboselii
regionale.

b.2). In functie de resursele energetice si durata efortului:


14
rezistenta anaeroba - energia se mobilizeaza pe cale neoxidativa, iar durata eforturilor
este cuprinsa intre 45 secunde si 2 minute (se numesc si eforturi de scurta durata);

rezistenta aeroba - energia se mobilizeaza pe cale oxidativa, iar durata eforturilor este mai
mare de 8 minute (eforturi de lunga durata); in cazul in care efortul are o durata de pana
la 30 minute intervine metabolismul glucidic; in cazul eforturilor cu durata cuprinsa intre
30-90 minute actioneaza atat metabolismul lipidic cat si cel glucidic, iar in eforturile ce
depasesc pragul celor 90 minute metabolismul lipidic este cel ce are rolul determinant;

rezistenta mixta - specifica eforturilor cuprinse intre 2 si 6 minute (eforturi de durata


medie); acest tip de efort se manifesta la nivelul inferior al pragului aerob si la nivelul
superior al pragul anaerob, fiind rezultatul interferentei dintre acestea;

b.3). In functie de modul de combinare cu alte calitati motrice rezistenta se clasifica in: 

rezistenta in regim de viteza;

rezistenta in regim de forta;

rezistenta in regim de detenta;

rezistenta in regim de indemanare.

b.4). In functie de natura efortului se disting tipuri de rezistenta:

in efort constant;

in efort variabil.

Comportamentul uman aflat intr-o anume activitate, ce implica eforturi de rezistenta, este
determinat de “jocul” urmatorilor factori:

- intensitatea efortului;

- durata efortului;

- durata pauzelor intre diferite faze, etape ale activitatilor;

15
- caracterul odihnei;

- volumul efortului.

Cercetarile existente pana in momentul de fata scot in evidenta urmatoarele aspecte legate
de dezvoltarea rezistentei:

- rezistenta se poate dezvolta optim pe toata perioada cresterii organismului in conditiile


unor dozari corespunzatoare, care sa respecte particularitatile de varsta, sex, nivelul de
pregatire, potentialul ereditar si conditiile de desfasurare a efortului impuse de mediul
exterior;

- la fete se ajunge mai repede la valori maxime, in perioada pubertara, dar valorile
obtinute in lipsa unor activitati specifice adecvate, scad foarte repede;

- la baieti, nivelul acestei calitati motrice ajunge mai tarziu la valori maxime, insa durata
pastrarii lor este mai mare;

- atat la baieti cat si la fete, valorile absolute se pierd repede in lipsa unor activitati
motrice specifice, dar se recastiga la fel de repede, prin efectuarea eforturilor adecvate;

- un rol important in dezvoltarea rezistentei il are mediul exterior in care traieste omul.
Un mediu curat, nepoluat, situat la o altitudine adecvata (1600-2500 m), are efectele cele
mai bune asupra dezvoltarii rezistentei.

S-a stabilit ca, in probele de rezistenta cele mai bune performante sportive pot fi realizate
cand predispozitiile biologice si conditiile de mediu sunt optime. Contributia exacta a
acestor influente este neclara in multe dintre disciplinele stiintei sportului. Bouchard si
Lortie au demonstrat, in 1984, ca influenta ereditatii in determinarea succesului in
probele de rezistenta este evidenta in mai multe feluri:

ca efecte genetice asupra caracteristicilor corelate cu performanta de rezistenta;

ca sursa de variatie in performanta de rezistenta, independent de procesul de


antrenament;

16
ca masura a antrenabilitatii

O caracteristica importanta care vizeaza performanta in sporturile bazate pe rezistenta


este capacitatea de a mentine inalte nivelurile energetice produse pe cale oxidativa; cea
mai comuna masura folosita pentru performerii de elita fiind consumul maxim de oxigen
sau VO2 max. (masurat in l / min. sau ml / kg / min.).

Alte masuratori din ce in ce mai des folosite sunt pragul anaerob, adica frecventa de lucru
cea mai ridicata in conditii de “steady state” (sau VO 2) inainte de a creste semnificativ
concentratiile de lactat din muschi sau plasma, si costurile energetice submaximale
(VO2 pentru o frecventa data de efort), care indica economie de efort. Acesti factori sunt
cu totii utili pentru testarea capacitatii specifice in sport, iar datele referitoare la sportivii
adolescenti de succes au aratat ca, in sporturile care necesita niveluri inalte de rezistenta,
aceasta capacitate este deja evidenta in cazul acestor performeri.

In mod clar, distinctia intre varsta biologica si varsta cronologica este de importanta
cruciala in selectia tinerilor sportivi. Intr-adevar, exista date care sugereaza ca
maturizarea mai tarzie a copiilor poate constitui un avantaj in realizarea unor performante
de inalt nivel, daca ei au profitat de toate avantajele inerente unei pregatiri timpurii.
Merita facuta si observatia ca sunt multe probleme etice si mai cu seama metodologice
interne studierii efectelor exercitiului fizic la copilul in crestere, pentru ca multe din
efectele exercitiului sunt nediferentiabile de cele manifeste pe durata si dupa perioada de
crestere.

Forta

Ca si calitate motrica, forta reprezinta acea capacitate a organismului uman prin care o
rezistenta externa sau interna este invinsa cu ajutorul contractiei uneia sau a mai multor
grupe musculare. Ceea ce este bine de consemnat este faptul ca toti specialistii si
teoreticienii domeniului au fost de acord cu aceasta definire a fortei.

Pentru prestarea activitatilor ocupationale, efectuarea activitatilor motrice este nevoie si


de putere musculara care este la fel de importanta ca si forta. Daca prin forta muschiul

17
este capabil sa se contracte intr-un anume mod, si intr-o anume cantitate, puterea
reprezinta modul exploziv de declansare a acestor contractii intr-o unitate de timp.

Organismul, in viata de zi cu zi, in procesul realizarii activitatilor motrice este supus


diferitelor solicitari, sarcini si greutati pe care este nevoit sa le depaseasca.

In caz contrar rezultatele actiunilor sale ar fi sortite esecului.

Pentru realizarea obiectivelor sale, organismul uman este sub influenta anumitor factori
interni si externi a caror actiune este continua si nemijlocita. Dintre factorii interni putem
mentiona varsta, sexul, tipul constitutional, nivelul dezvoltarii aparatului locomotor,
nivelul de activitate a sistemului nervos, a proceselor nervoase fundamentale (excitatia si
inhibitia), numarul, compozitia si tipul de fibre musculare ce intra in contractie, modul de
desfasurare a proceselor biologice si, nu in ultimul rand, experienta motrica personala. In
ceea ce priveste factorii externi, cei mai multi apartin mediului ambiant: temperatura,
umiditatea aerului, altitudinea, radiatiile solare, relieful, sezonalitatea anotimpuala etc.
Acestia favorizeaza sau nu dezvoltarea fortei. Nu sunt de neglijat nici acele aspecte care
au in vedere cresterea artificiala a fortei; administrarea de substante chimice, gen
“sustinatoare de efort” de tipul steroizilor anabolizanti ce maresc artificial capacitatea
organismului la efort etc.

Alti factori care conditioneaza forta intr-o masura mai mare sau mai mica, fara insa a le
diminua importanta, sunt:

- factorii psihici (motivatia, atentia, emotiile etc.);

- durata de contractie a fibrelor musculare;

- valoarea unghiulara a segmentelor implicate in actiune;

- nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice.

Fiecare act, actiune sau activitate motrica implica manifestarea fortei intr-un anumit fel,
in mod distinct, particular; astfel, in functie de numarul muschilor ce participa in
contractie forta poate fi:

18
- generala - “rezistenta “ va fi invinsa de actiunea principalelor grupe musculare;

- specifica (speciala) - doar un numar restrans de grupe musculare participa in contractie. 

Forta nu se manifesta niciodata in stare pura, ci numai in combinatie cu celelalte calitati


motrice; in acest caz putem vorbi de:

- forta in regim de viteza (detenta);

- forta in regim de rezistenta;

- forta in regim de indemanare.

In functie de caracterul contractiei, forta se poate clasifica in:

- forta izometrica (statica) - prin contractie nu se modifica lungimea fibrelor musculare ce


iau parte la efort;

- forta izotonica (dinamica) - prin contractie se modifica lungimea fibrelor aflate in efort;
daca fibrele se scurteaza prin intrarea in actiune a fibrelor muschilor agonisti, vorbim
despre o forta de tip “invingere“; daca fibrele se alungesc prin actiunea muschilor
antagonisti avem de-a face cu o forta de tip “cedare”;

- forta mixta - in acest caz cele doua tipuri de forte (statica si dinamica) se combina in
diferite alternante, in functie de natura efortului.

In relatie cu puterea individuala si in functie de capacitatea de efort, forta se clasifica in:

- absoluta (maxima) - ea creste odata cu cresterea greutatii corporale;

- relativa - reprezinta raportul dintre forta absoluta si greutatea corpului.

Hettinger (1970) a facut cercetari despre dezvoltarea fortei maxime (statica) in anumite
perioade de varsta; el a ajuns la concluzia ca forta creste in paralel cu cresterea
organismului, ajungand la maturitate in perioada cuprinsa intre 20 si 30 de ani; dupa
aceasta perioada forta nu se pierde decat in mica masura; astfel, un individ in varsta de 65
ani are o forta ce reprezinta 80 % din forta indivizilor cuprinsi in grupa de varsta 20-30
19
ani. In cazul femeilor, forta cea mai mare se manifesta in perioada cuprinsa intre 16-30
ani.

Beunen si Malina (1988) au ajuns la concluzia ca forta si chiar performanta motrica


inregistreaza o crestere brusca in adolescenta. Ar trebui spus ca, desi a recunoscut ca
antrenamentul de forta amelioreaza pregatirea sportiva si performanta in unele sporturi,
Academia Americana de Pediatrie se opune practicarii halterelor (atat a probelor
olimpice, cat si a antrenamentului de putere) in adolescenta, din cauza posibilei vatamari
a epifizelor.

Este interesant de observat ca ulterior, la varsta de 18 ani (tineri adulti), intre cei cu
performante mai slabe si cei cu performante mai bune la vremea exploziei de crestere nu
s-au mai inregistrat diferente semnificative de forta generala si performanta motrica.
Autorii trag concluzia ca, individualitatea modificarilor de crestere si performanta din
adolescenta trebuie recunoscute si evaluate.

IV. Reguli de bază pentru prevenirea Covid-19

Fiți la curent cu cele mai recente informații despre focarul COVID-19, disponibile pe
site-ul OMS și prin intermediul autorităților naționale în domeniul sănătății. COVID-19
afectează în continuare majoritatea oamenilor din China și unele focare în alte țări.
Majoritatea persoanelor infectate se confruntă cu boli ușoare și se recuperează, dar poate
fi mai severă pentru alții. Aveți grijă de sănătatea dvs. și protejați-i pe alții, respectând
următoarele reguli:
 
 Spală-te des pe mâini cu o soluție pentr mâini pe bază de alcool sau cu săpun
și apă.
De ce? Spălatul pe mâini cu o soluție de mâini pe bază de alcool sau cu săpun ucide
virusul, dacă acesta se află pe mâinile tale.
 Menține distanța socială – menține distanța de cel puțin 1 metru între tine și
alte persoane, mai ales cele care tușesc, strănută și au febră.

20
De ce? Atunci când persoana infectată cu o boală respiratorie, cum ar fi COVID-19,
tușește sau strănută, ea proiectează picături mici care conțin virusul. Dacă ești prea
aproape, poți inhala virusul.
 Nu îți atinge gura, nasul și ochii cu mâna.
De ce? Mâinile se ating de multe suprafețe care pot fi contaminate cu virus. Dacă îți
atingi ochii, nasul sau gura cu mâinile contaminate, poți transfera virusul de pe suprafață
la tine.
 Asigurați-vă că și dvs. și oamenii din jurul dvs. urmați o igienă respiratorie
bună. Aceasta înseamnă să-ți acoperi gura și nasul cu un șervețel sau să strănutați și
să tușiți în pliul cotului. Apoi aruncați imediat șervețelul folosit.
De ce? Picăturile răspândesc virusul. Urmând o igienă respiratorie bună, protejezi
oamenii din jurul tău de virusuri, cum ar fi răceala, gripa și COVID-19.
 Rămâi acasă dacă te simți rău. Dacă ai febră, tuse și dificultăți de respirație,
solicitați asistență medicală și sună în prealabil. Urmărește indicațiile autorităților
locale de sănătate.
De ce? Autoritățile naționale și locale vor avea cele mai actualizate informații despre
situația din zona dvs. Apelând în avans, veți permite serviciilor medicale să vă
direcționeze rapid către unitatea de sănătate potrivită. Acest lucru vă va proteja și va ajuta
la prevenirea răspândirii virusurilor și altor infecții.
 Fiți informat cu privire la ultimele noutăți despre COVID-19. Urmați
sfaturile și recomandările autorităților de sănătate cum să vă protejați și cum să-i
protejați pe ceilalți de COVID-19.
De ce? Autoritățile naționale și locale vor dispune de cele mai actualizate informații cu
privire la răspândirea COVID-19 în zona dvs. și sunt în poziția de a emite recomandări de
protecție pentru populația din zona dvs.
 Rămâneți acasă dacă ați început să vă simțiți rău, chiar și cu simptome ușoare,
cum ar fi dureri de cap și nas ușor curgător, până vă recuperați.
De ce? Evitarea contactului cu alte persoane și evitarea vizitelor la instituțiile medicale
vor permite ca acestea să funcționeze mai eficient și să vă ajute să vă protejați și să-i
protejați și pe ceilalți împotriva posibilei infecții cu COVID-19 și a altor virusuri.
 Dacă aveți febră, tuse și dificultăți de respirație, solicitați imediat ajutorul medical,
deoarece acest fapt se poate datora unei infecții respiratorii sau altei afecțiuni grave.
21
Sunați și informați medicul dvs. despre orice călătorie recentă sau dacă ați avut contacte
cu persoane care au călătorit.
De ce? Contactând în avans medicul, veți permite lucrătorilor medicali să vă direcționeze
rapid către unitatea de sănătate potrivită. Acest lucru va ajuta la prevenirea posibilei
răspândiri a COVID-19 și a alte virusuri.

22