Sunteți pe pagina 1din 41

B. 2.Componenţa carcasei şi scheme constructive ale ei.

Elementul de bază portant al carcasei îl constituie cadrul transversal alcătuit din


stîlpi ancoraţi în fundaţie şi rigle legate rigid sau articulat de stîlp.O carcasă este
reprezentată prin deschidere şi travee. Pe rigle reazimă construcţiile învelitorii. Rigiditatea
şi stabilitatea elementelor carcasei în plan vertical de acţiune a sarcinilor gravitaţionale
este asigurată prin contravîntuiri şi legături dispuse cum în planul acoperişului aşa şi în
planul stîlpului.
În hale cu o singură deschidere fermele se prind rigid de stîlpi
pentru a asigura o rigiditate sporită la forţe orizontale.Stîlpii se
socot ancoraţi în fundaţie în planul cadrului, iar din planul cadrului
articulat.Însă se pot utiliza scheme constructive la care stîlpul din
mijloc este legat rigid în fundaţie iar cei mărginali articulat.În
acest caz stîlpul din mijloc se proiectează cu osecţiune spaţială
În hale cu mai multe deschideri se pot folosi scheme constructive cu ferme prinse
articulat de stîlpi. În afară de aceste elemente în componenţa carcasei obligatoriu mai întru
construcţia paiantei de capăt, înunele cazuri în lungul clădirii sunt platformele, scările şi
alte elemente a constr. La halele cu traveele de aceeaşi mărime pe toate şirurile de stîlpi se
utilizează scheme constructive cu cadre transversale pe care se aşează grinzile de rulare şi
construcţiile învelitorii.
Această schemă se utilizează pentru clădiri fără iluminatoare ,
doar cu iluminator longitudional, cu pod rulant şi fără.Se
utilizează pe travee mici ( 6,12).La necesitatea traveelor mari
pe toate rîndurile se utilizează schema constr. cu iluminator
longitudinal construcţia cărora suportă o parte din sarcina
acoperişului. În acest caz construcţia iluminatorului se sprijină
pe ferme, iar pe ele se sprijină panele învelite care se aşează paralel cu fermele.

Schema pentru hale cu deschideri (12-24m)şi înălţimi mici ale


clădirii (5-8m) fără poduri rulante şi cu poduri rulante cu
capacitatea de ridicare pînă la 20t cu iluminatoare longitudinale
şi fără. Se utilizează schema constructivă din cadre închise.
Aceste cadre se proiecteză cu schema fără articulaţii cu tirant.
Secţiunea cadrului se proiectează din profile U şi foi ondulate.
Grinzile de rulare se sprijină pe consolă sau pe
estacade uşoare. Pentru clădiri cu travee mari pe
şirurile din mijloc se utilizează schema constructivă
cu ferme sub căpriori, care se aşează pe rîndurile din
mijloc şi pe dînsele fermele acoperişului.
Schema constructivă diferă şi după modul de
legătură a fermelor cu stîlpii.Legătura poate fi rigidă
sau articulată. Nodul rigid poate suporta şi transmite
momentul încovoietor. Deplasările nodului de la sarcina orizontală sunt mici în acest caz
în schemele de calcul nodul de sus se consideră rigid.

Se utilizează astfel de scheme


cînd apare necesitatea de a avea o
carcasă cu o rigiditate mare la clădiri înalte înzestrate cu pod rulant, cu regim de
funcţionare greu şi foarte greu. În celelalte cazuri se utilizează scheme constructive cu
legătură articulată.
La halele industriale cu mai multe deschideri cu aceiaşi înălţime sarcinile orizontale sînt
reluate de mai mulţi stîlpi şi legătura lor va fi articulată.

La clădirile cu mai multe deschideri cu înălţimea


diferită se utilizează scheme constructive combinatela
care unele ferme se leagă rigid altele articulat. Stîlpii
se socot ancuraţi în fundaţie în planul cadrului, iar din
planul cadrului articulaţi.

Însă se pot utiliza scheme constructive la


care stîlpul din mijloc este legat rigid, în
fundaţie, iar cei marginali articulat. În acest caz
stîlpul din mijloc se proiectează cu o secţiune
spaţială. Se urilizează astfel de scheme pentru
clădiri cu degajări mari de căldură.

B.3. AMPLASAREA STÎLPILOR ÎN PLAN. ROSTURI DE DELATARE.


Stîlpul se proiectează în plan ţinînd cont de factorii tehnologici şi economici.
Amplasarea trebuie să fie concordată cu dimensiunea şi aşezarea utilajului
tehnologic.Aşezarea lui depinde de circulaţia producţiei.În planul orizontal stîlpii se
plasează pe axe paralele. Stîlpii se aşează în reţele modulare. Pentru dimensiunile în plan
se foloseşte modulul 60 M=6cm. Deschiderele se iau de 12, 24 36, şi 42m, iar traveele de
regulă 6 sau 12m. Se alege mărimea traveei prin comparaţia variantelor din punct de
vedere economic.La frontoane stîlpii se dezaxează cu 500mm înăuntrul clădirii pentru
formarea colţurilor clădirii cu elemente standarte.
La clădirile lungi în carcase pot apărea tensiuni suplimentare
de variaţia a temperaturii. În aceste cazuri pentru a nu ţine cont
de aceste tensiuni suprafaţa clădirii se împarte în blocuri cu
ajutorul rosturilor transversali şi longitudinali.Cu cît stîlpii sunt
mai departe de mijlocul halei cu atît mai mult ele se
înconvoaie.Temperatura produce modificări a lungimii
elementelor carcasei mărimea acestor modificări depinde de
modul cum e aşezată construcţia în aer liber sau adăpostită,
hala e încălzită sau neîncălzită.
Pentru eforturile mari necontrolate distanţele maxime între rosturi nu trebuie să
depăşească:
Lungimea maximă a halei între două rosturi:
-hale încălzite 230m
-hale neîncălzite 200m
-estacade 130m
Lăţimea maximă între două rosturi:
-hale încălzite 150m
-hale neîncălzite 120m
-estacade 100m
Rosturile de delatare transversale se formează prin dublarea cadrului transversal,
stîlpii cărora se dezaxează în ambele părţi cu 500mm. Rosturi longitudinale se formează
între deschideri pe 2 şiruri de stîlpi sau pentru aşezarea riglelor cadrelor mobile pe stîlpi a
unui sau a ambelor capete cilindre, sau alte dispoziţii. În primul caz se întroduc o axă
suplimentară longitudională la o distanţă de 1500
mm de la axele de bază.
La aşezarea reciproc a2 deschideri între dînsîle se
lasă un rost de 1000mm.

B.4.Alcătuirea cadrelor transversale. Elementele structurii de rezistenţă..


Se începe cu stabilitatea dimensiunii de bază a elementelor constructive. Alcătuirea
cadrelor cu odeschidere şi mai multe.
Gabaritele verticale depind de procesul tehnologic şi se determină cu distanţa de la nivelul
pardoselei pînă la capul şinei de rulare şi cu distanţa de la capul şinei de rulare pînă la
talpa inferioară a fermei h2.Aceste două dimensiuni ne dau în sumă înălţimea utilă a halei
h. Dimensiunea h2 depinde de
gabaritele podului rulant
h2=hp+100+a
hp- înălţimea podului rulant se ia
din standartele pentru poduri
rulante.
100-rostul minim dintre cărucior
şi grinda acoperişilui
a=200-400mm în dependenţă de
dischiderea halei.
Valoarea h2 se multiplică cu 200.
h=h1+h2; h-multiplu cu 1200mm.
Înălţimea l2 ărţii superioare a
stîlpului l2=h2+hgr+ht unde:
hgr- înălţimea grinzii de rulare;
ht-înălţimea şinei de rulare.
Înălţimea părţii de jos a
stîlpului sub nivelul grinzii
podului rulant l1=h-l2+h3 unde: h3-cota de jos a plăcii de reazem a bazei stîlpului.
h,l- iluminatorului se determină prin calcul la iluminare şi este alcătuită din
elementul de bord, stecluirea şi elementul de cornişă, înălţimea cercevelei-1250, 1500,
1750. Lăţimea iluminatorului 6,12m. Înălţimea iluminatorului pentru lăţimea lui de 6m se
adoptă dintr-o cercevea cu dimensiunea 1500, 1750 şi suma înălţimilor panourilor de bord
şi cornişă (900-1000mm). Pentru lăţimea 12m luminatorul se ia din 2 cercevele de 1250,
1500 şi suma panourilor 1300, 1500mm. Racordarea muchiei stîlpului din afară faţă de axa
modulară b0=0,250,500; b=0 pentru clădiri fără pod rulant şi clădiri joase cu traveia 6m cu
pod rulant cu capacitatea de ridicare pînă la 30t inclusiv; b0=500 pentru clădiri cu poduri
rulante cu capacitatea de ridicare de 100t şi mai mare. Pentru regimul de lucru G,FG,
independent de capacitatea de ridicare în celelalte cazuri b0=250. Lăţimea secţiunii părţii
superioare a stîlpului b2=500;750. Pentru ca podul rulant în timpul deplasării să nu contacteze cu stîlpul
distanţa dintre axa grinzii de rulare şi axa stîlpului λ=B1+(b2-b0)+75mm. Valoarea lui leanda multiplă cu
250 se adoptă 750, 1000, 1250mm.Deschiderea podului Lp=L-2λ.Secţiunile stîlpului trebuie să satisfacă
condiţiile: b1=1000mm>l1/22; b2=500mm>l2/12.
Alcătuirea cadrului transversal cu mai multe deschideri.La hale cu mai multe deschideri este de
dorit ca deschiderea să fie paralelă şi să aibă aceleaşi mărimi şi înălţimi. La halele încălzite apare
necesitatea de a organiza scurgerea apei în afara clădirii, în acest caz acoperişul se face cu 2 pante însă
lăţimea clădirii nu trebuie să depăşească 70-80m.Stîlpii din mijloc sunt mai solicitaţi ca stîlpii de la
margine.Dimensiunile h1,h2se determină ca pentru stîlp mărginal b2=500,750,1000mm; b1=2λ-lăţimea
părţii inferioare, dimensiunea b0,b2,λ se determină ca pentru clădiri cu o singură deschidere.
λ=b0+tp+B+450+75mm.

B.5-6Contravîntuirile între stîlpii halelor. Contravîntuiruile acoperişului.


Forţa orizontală care acţionează în direcţia longitudională provenite din vînt,
frînarea podurilor rulante,acţiuni seismice se transmite fundaţiilor prin intermediul
contravîntuirilor. Contravîntuirile
stîlpilor mai asigură menţinerea
formei geometrice şi capacităţii
portante a elementelor în direcţia
longitudinală a clădirii şi stabilităţii
stîlpului din planul cadrului
transversal. Pentru îndiplinirea
acestor funcţii e necesar de a avut în
lungul clădirii nu mai puţin de un
bloc rigid. În bloc rigid întră 2 stîlpi
grinda de rulare şi contravîntuirile.
În traveea de la marginea
tronsonului pe partea de jos a
stîlpului nu se instalează
contravîntuirile suplimentare de la
variaţia temperaturii.
În timpul montării construcţiei de la margine se introduc contravîntuiri, care după
montare se scot. Pe partea superioară a stîlpului contravîntuirile verticale se introduc şi în
traveea de la margine, fiindcă partea superioară a stîlpului este mai flexibilă.
Distanţa maximă dintre contravîntuiri sunt limitate de norme. Distanţa maximală de la
marginea clădirii pînă la axa primei contravîntuiri este pentru hale încălzite 90m,
neîncălzite cu procese calde 75m. Distanţa maximală dintre 2 contravîntuiri pentru hale
încălzite 60m, neîncălzite 50m. Forma contravîntuirilor depinde de mărimea traveei şi
lungimii părţii inferioare a stîlpului şi poate fi din zăbrele care lucrează la întindere şi
comprimare.
Contravîntuirile şarpantei acoperişului au destinaţia de a asigura oregiditate spaţială
a carcasei. Ele redestribuie forţele provenite din acţiunile podurilor rulante la mai multe
cadre transversale. Sistema de contravîntuiri a şarpantei conţine legături orizontale şi
verticale.

B. 8. Sarcini permanente şi sarcini provenite din acţiuni climaterice.


Asupra carcasei acţionează sarcini care
provin din greutatea proprie a elementului de
construcţie, sarcini care provin din greutatea
proprie a elementului de construcţie, sarcini care
provin din acţiunea temporară ale utilizării
tehnologice(pod rulant, pod suspendat) şi sarcini
care provin din acţiuni climatice(vînt, zăpadă,
variaţii de temperatură). În zonele seismice
trebuie luate în consideraţie sarcina provenită
din acţiuni seismice. În unele cazuri se iau în
consideraţie încărcările provenite de la accidentele tehnologice şi tasările de la fundaţii.
Sarcina de la acoperiş se socoate uniform distribuită şi se determină de la construcţia
învelitorii, greutatea fermei, luminatorului, contravîntuirilor podului rulant suspendat pe
ferme.
Sarcina de calcul loiniară: q1=q0*b/cosα; q0-sarcina de calcul de la greutatea acoperişului
pe 1 m2 reeşind din greutatea acoperişului;b-traveea. Reacţiunea în reazem din sarcina q1
Fr1=q1*L/2. Dacă ferma se prinde articulatde stîlp,va apărean un moment încovoietor egal
cu: M0=Fr1*ef. La nivelul treptei acţionează forţa
F2=Fp+Fs
Fp-greutatea panourilor de protecţie care sînt suspendate pe partea superioară a stîlpului;Fs-
greutatea proprie a părţii superioare a stîlpului. Din cauza deplasării centrelor de greutate
ale părţilor superioare şi inferioare ale stîlpului la nivelul treptei acţionează momentul
M2=Fp(e+b0+δ/2)+(Fs+Fr1)*e; e=0.5(b1-b2); δ-Grosimea panoului
de protecţie.
Acţiunea de la zăpadă
Valorile normative ale zăpezii pe 1m2 ale proiectării orizantale a
acoperişului se determină pe baza datelor serviciului
hidrometeo. Intensitatea normată a încărcării cu zăpadă se va
calcula cu relaţia: pn=µp0; p0-greutatea stratului de zăpadă pe un
metru pătrat al suprafeţei orizontale în dependenţă de
zonificarea terenului. Pentru acoperişuri cu unghiul de înclinaţie
0
faţă de orizont α≤25 µ=1
. Sarcina liniară de calcul pe riglă
provenită din stratul de zăpadă se
va determinaq cu relaţia: q2=γfpnb
b-traveea; γ-coief. de siguranţă al
sarcinii
Reacţiunea riglei din sarcina q2:
Fr2=0.5q2L
Momentul la nivelul
treptei:M2=Fr2*e
Acţiuni datorate vîntului.

De la acţiunea vîntului apar forţe


statice şi dinamice. Pentru hale cu
înălţimea pînă la 36m componenţa
pulsantă a vîntului nu se ia în seamă. De la acţiunea vîntului apar presiuni şi secţiuni.
Presiunea şi secţiunea au aceeaşi direcţie ca şi derecţia acţiunii vîntului. Sarcinile normale
de la vînt: Wn=W0*k*c; W0-presiunea normată din norme;
k-coef. care ţine seama de variaţia presiunii vîntului după înălţime;c-coief. aerodinam
Sarcina liniară de calcul datorată vîntului pe stîlpul cadrelor într-un punct oarecare:
qi=γfWnb'=γfW0*k*c*b'; γf=1.4-coef. de siguranţă; b'-lăţimea blocului de pe care sarcina
din vînt se transmite cadrului. Sarcina de la vînt de linia frîntăpoate fi înlocuită cu osarcină
uniform distribuităde intensitate qe=2M/h2; M-momentul încovoietor din sarcina vîntului.
În norme sunt indicate 3 categorii a terenului A,B,C: A-terenuri deschise fără
obstacole; B-urbane cu obstacole cu h peste 10m; C-urbane cu obstacole cu h peste 25m;
c-coief. aerodinamic care depinde de configuraţia şi dimensiunile clădirilor.
Sarcina care acţionează de la nivelul de jos al fermei pînă la nivelul cel mai înalt al
iluminatorului se înlocuieşte cu o forţă concentrată aplicată la nivelul de jos al fermei.
B. 9. Sarcini provenite din acţiunea podurilor rulante.
La miscarea podului rulant pe şine apar forţe de trei direcţii:
-forţe verticale exercitate de roţile podului rulant asupra şinelor de rulare;
- forţe orizontale transmise de roţile podului datorita frînarii lui de-a lungul şinelor;
-forţe orizontale provenite din frînarea căruciorului care sunt perpendiculare pe axa
şinei de rulare.
Forţa verticală pe o roata a podului depinde de greutatea proprie a podului cu
cărucior si a încărcării suspendate.Această forţă este dinamică din cauza loviturii roţilor
deşina si ridicării simultane a încărcăturii.
Forţele maxime apar pe roţile podului cînd căruciorul cu încărcătura se gaseşte la
extrimitaţile podului(fig.1.19a).Valorile forţelor maxime pe roţi F,F1 sunt date în anexe.O
diferenţă mică între F si F1 se datorează deplasării posibele a cabinei podului de rulare.
O importanţă mare asupra forţelor orizontale are modul de prindere şi ridicare a
încărcăturii.Podurile cu suspensie rigidă provoacă forţe orizontale mai mari.La podurile cu
suspensie elastică(prinderea se face cu cabluri) are loc o amortizare a forţelor orizontale
datorită flexibilităţii cablurilor.
Solicitările maxime asupra grinzilor de rulare şi stîlpilor se calculează din două
poduri rulante cuplate.
Forţa maximă transmisă stîlpului de roţile podului rulant se poate calcula cu
ajutorul funcţiei de influienţă D(fig.1.19b)pentru cea mai defavorabilă poziţie a podurilor
rulante

Dmax = γ nc ∑Fi max yi +γ G gr +γ q nbgrj b (1.18)


f f f
unde γ f este coefficient de siguranţă a sarcinelor,
nc -coeficient de grupare a sarcinelor( nc =0.85,pentru două poduri cu regim uşor şi
mediu de funcţionare şi nc
= 0.95,pentru două poduri cu regim
greu şi foarte greu de funcţionare)
Fi max -forţa verticală maximă de
apăsare a unei roţi.
yi -ordinatele funcţiei de influienţă.
G gr -greutatea normată a grinzilor de

rulare(convenţional introdusă in
sarcina temporară)
q n -sarcina normată pe grinda de

frînare( q n ≈1.5κΝ/ m 2 )
bgrj -lăţimea grinzii de frînare(
bgrj ≈b1 )
b -traveea halei.

Pe celălalt şir de stîlpi ( Stîlpii din


partea dreptă fig. 1.19 a ) se vor
transmite de roţile podului forţei mai
mici. Forţa minimă pe stîlp Dmin se va
calcula cu relaţia ( 1.18), unde Fimax se va înlocui cu
F ( Q +G p ) g −F (1.19)
min = max
n0

Unde Q este masa încărcăturii maxime;Gp- masa podului, inclusiv masa căruciorului;
n0 – numărul de roţi dintr-o parte a podului rulant; g – acceleraţia gravitaţională.
Forţele Dmax şi Dmin acţionează cu o excentricitate e1 faţă de axa stîlpului, de aceea
părţile de jos ale stîlpilor sînt solicitate de momentele încovoietoare
( fig.1.20)
Mmax= Dmax e1, Mmin= Dmin e1, ( 1.20)
e
Unde b
1≈ 1
2

Datorită frînării căruciorului apare o


sarcină orizontală perpendiculară pe şina de
rulare. Pentru poduri rulante cu suspensie
flexibilă a încărcăturii forţa de frînare normată
este

Ton = 0.05( Q + Gc ) g (1.21)


pentru poduri rulante cu suspensie rigidă a
încărcăturii
Ton = 0.01( Q + Gc ) g (1.22)
În relaţiile (1.21) (1.22) Q este capacitatea
de ridicare ( masa maximă a încărcăturii), Gc masa căruciorului. Forţa orizontală Ton este
transmisă prin roţile podului rulant numai unei grinzi de rulare.Această forţă poate fi
îndreptată în interiorul sau în afara cadrelor ( fig.1.20) .Forţa normată de frînare pe o roată
a podului rulant este
Ton
Trn = (1,23)unde noeste numărul de roţi dintr-o parte a podului rulant.
no
Forţa maximă de frînare,care revine unui cadru se va calcula cu relaţia
Tmax = γ f ncTrn ∑yi unde s-au folosit notaţiile din relaţia(1,18).
i

B. 10. Sarcini provenite din acţiuni seismice asupra halelor şi determinarea lor.
În timpul cutremurilor de pămînt apar forţe de inerţie, care depend de aceeleraţia,
viteză, timp şi de proprietăţile elastoplastice ale structurilor etc. Valorile forţelor de inerţie
se determină conform normelor de proiectare.
De regulă, schemele de calcul în majoritatea cazurilor se modelează ca bare în formă
de console încastrate rigid sau elastic în fundaţii cu mase concentrate ( fig.1.22).
Deplasările construcţiei depind de deformabilitatea ei şi a fundaţiei. Pentru clădiri
joase cu un etaj o însemnătate mare au deformaţiile de forfecare, spre3 deosebire de
clădirile înalte la care predomină informaţiile de încovoiere. Acţiunile orizontale asupra
construcţiei se datorează deplasării fundaţiei la cutremur, care se produce în plan orizontal.
Acţiunea seismică în contextul general al solicitărilor se prezintă ca o forţă statică
echivalentă acţiunilor dinamice.
Forţa seismică Sik aplicată în punctul k şi care corespunde tonului oscilaţiei proprii „i
„ se determină cu relaţia: Sik= k1k2 Svik (1.27) unde k1 este coeficient, care ţine seama de
deteriorările admisibile ale construcţiei; pentru halele industriale în care pot fi admise
informaţii remanente, fisuri, deteriorările unor elemente etc. k1= 0.25
k2- coef. care ţine seama de soluţia constructivă a halelor; pentru hale industriale cu
schelet metalic k2=1.5. Svik – valoarea
sarcinii seismice în punctul k pentru
tonul „i” al oscilaţiilor construcţiei,
determinat în faza elastică de comportare
cu relaţia :
Svik = AQ k βi kϕηik ,(1.28) unde
Qkeste greutatea clădirii sau a
construcţiei raportate punctului k ; A-
coeficient care caracterizează raportul
dintre acceleraţia mişcării terenului la g
– acceleraţia gravitaţională şi are valori egale cu 0.1; 0.2; 0.4 pentru seismicitate de
calculrespectiv de 7, 8, 9 grade; βi -coeficient de amplificare dinamică care corespunde
tonului „i” al oscilaţiilor proprii ale clădirii sau construcţiei;

kψ - coeficient de amortizare; pentru hale industriale kψ = 1; ηik - coeficienţi care depind


de forma deformării structurii de rezistenţă la oscilaţiile proprii cu tonul „i” şi de punctul
„k” de aplicare al sarcinii, S-a observat că intensitatea cutremului creşte odată cu scăderea
densităţii grundurilor şi cu creşterea saturaţiei cu apă . Aprecierea seismicităţii terenului de
construcţii se face în dependenţă de caracteristicile grundurilor. Conform normelor
grundurile pot fi clasificate în 3 categorii: 1- grunduri stîncoase fără sau cu dezagregare
slabă; 2-grunduri stîncoase dezagregate; 3- nisipuri afînate, grunduri lutoase.
Determinarea intensităţii acţiunilor seismice se efectuează în conformitate cu hărţile
de zonare seismică, această fiind concretizată prin microzonarea seismică.
Coeficienţii dinamici βi se determină cu formulele:
Grund categoria I βi = 1/Ti nu mai mari de 3 s-1 ;
Grund categoria II βi = 1/Ti nu mai mari de 2.7 s-1 ; (1.29)
Grund categoria III βi = 1/Ti nu mai mari de 2 s-1 ;
În toate cazurile valorile coeficienţilor βi se iau nu mai mici decît 0.8 .
În expresia (1.29) Ti este perioada oscilaţiilor proprii după forma „i” , legată cu

frecvenţa acestei oscilaţii ωi cu relaţia Ti= ω ; coeficienţei formei oscilaţiilor proprii
1

( fig.1.23 b,c)
xi ( x k ) ∑ m j xi ( x j )
n

j =1
ηik = (1.30)
xi ( x j )
n

∑m
j =1
j i
2

unde xi ( xk ) - sînt deplasărilor k al halei , care corespunde oscilaţiilor proprii după


tonul „i” ; mj –este masa clădirii raportate punctului „j” ; xk – depărtarea punctului k de la
marginea de sus a fundaţiei.
Pentru determinarea frecvenţilor oscilaţiilor proprii pot fi folosite metode din
mecanica structurilor. Pentru sisteme cu 2 mase concentrate aceste frecvenţe pot fi
calculate prin egalarea cu 0 a determinantului
1 −m1δ11 ω2 −m2δ12 ω2
−m1δ12 ω2 1 −m 2δ22 ω2
=0 (1.31)

unde δik este deplasarea punctului „i” sub acţiunea unei orţe unitare, aplicate în
punctul „k” .
Din relaţia (1.31) obţinem 2 frecvenţe diferite
A0 A02 − 2 B0
ω1, 2 = (1.32)
B0
unde : A0 = m1δ11 + m 2δ 22 , B0= 2m1 m2 (δ 11δ 22 − δ 122 ) . Formele oscilaţiilor proprii se vor
calcula cu relaţiile
δ 21 m1ω i2
X i ( x 2 ) = X i ( x1 ) ; (i=1,2) (1.33)
1 − δ 22 m2ω i2
în care valoarea X i ( x1 ) poate fi luată arbitrar ( de exemplu 1).

Perioaqda oscilaţiilor proprii : T1=


2π 2π
; T2= ; (1.34).
ω1 ω2
Deplasările δik pot fi calculate
prin diferite metode calculate în
mecanica structurilor. La sarcini
orizontale se pot neglija ungiurile de
rotire ale noduerilor superioare ale
cadrelor ceea ce înseamnă că rigla
poate fi considerată absolut rigidă
( fig.1.23),

Această ipoteză nu va da mari erori în cazurile cînd raporturile dintre rigitîţile relative
ale riglei şi stîlpului este mare:
I 3l 6 I
c= ≥
( ) ; unde µ = I 2 − 1 , celelalte notaţii sînt indicate în fig.1.23a.
1
I1 L 1 + 1.1 µ
Pentru simplificare vom considera că rigla este absolut rigidă ( I3= ∞ ). Într-o formă
mai generală ( pentru F ≠ 1 ) deplasările δik pot fi reprezentate prin relaţiile :
k11 Fl 3 k12 Fl 3 k 22 Fl 3
δ 11 = ; δ 12 = δ 21 = ; δ 22 = ; (1.35). Unde k11, k22, k12 sînt
10 4 EI 1 10 4 EI1 10 4 EI 1
l I2
coeficienţi, care depind de parametri α = 2 ; n = I .
l 1
Valorile coeficienţilor kij sînt date în tab.
Forţele seismice se vor calcula cu relaţiile (1.27;1.28).Pentru acesta este necesar de a
determina greutatea clădirii şi construcţiilor raportate punctului k în modelul dinamic al
halei. Sarcinile verticale se vor lua concentrate în următoarele centre de reducere:
a) la nivelul părţii de jos a grinzilor de rulare din :
- greutatea proprie a grinzilor de rulare şi frînare;
- greutatea unui pod rulant fără încărcătură în fiecare travee;
- greutatea panourilor de protecţie şi stîlpilor care se găsesc între 2 planuri orizontale,
care trec prin mijlocl înălţimilor l1 şi l2.
b) la nivelul părţii de sus al stîlpului ( la nivelul tălpii de jos a fermei) din:
- greutatea proprie a acoperişului ( inclusiv greutatea tavanului suspendat, greutatea
proprie a grinzilor rulante suspendate, fără greutatea proprie a încărcăturii, cînd grinzile
rulante se mişcă perpindicular planului cadrului), zăpezii, panourilor de protecţie şi
stîlpilor , care se găsesc mai sus de planul care trece prin mijlocul înălţimii l2.

B. 12. Influenţa conlucrării spaţiale asupra eforturilor în cadrele transversale.


Cadrele transversale sînt legate între ele prin elementele acoperişului, contravîntuiri
la nivelul stîlpilor de sus şi de jos a fermelor şi grinzilor de frînare. Datorită acestor
elemente forţele locale ( provenite din presiunea pe roţi a podurilor rulante , din frînarea
căruciorului ş.a ) se vor transmite mai multor cadre. Această participare de preluare a unei
părţi din sarcina aplicată a unui cadru de către cadrele vecine constituie efectul de
prelucrare spaţială.
Gradul de conlucrare spaţială depinde de rigidităţile elementelor, care participă la
redistribuirea eforturilor. Aceste rigidităţi, de obicei, sînt amplasate la nivelul părţii
superioare a stîlpului şi la nivelul treptei ( fig.1.24). Schema de calcul precizată este
arătată în fig.1.25. La nivelul acoperişelui şi grinzelor de frînare se vor introduce reazimile
elastice 1,2, care modelează forţele de reţinere de cître cadrele vecine.
Reacţiunile în reazime depind de
relaţia dintre rigiditatea reazimului şi
a barei (care modelează
contravîntuirile). Rigiditatea
reazemului depinde de înălţimea
stîlpului, rigiditatea părţilor inferioare
şi superioare ale lui, mărimea traveii
etc.
Pentru determinarea forţelor de
reţinere Ra şi Rf este necesar de a
cunoaşte rigidităţile acoperişului,
contravîntuirilor şi grinzilor de
frînare.
Cercetările au demonstrat că
deplasările discului acoperişului din
tablă cutată sau din plăci de beton armat se determină prin rigiditatea de forfecare GA.
Pentru determinarea rigidităţilor de forfecare au fost întreprinse un şir de cercetări,
care au dat posibilitatea de a preciza valorile lor în dependenţă de tipul acoperişului.

Deplasarea contravîntuirilor orizontale la nivelul tălpilor inferioare ale fermelor şi


deplasările grinzilor de frînare depind de
rigidităţile lor la încovoiere EI.
Pentru a avea posibilitatea de a aduna
rigidităţile învelitorilor şi contravîntuirilor este
a trece de la rigiditatea la forfecare a învelitorii
la o rigiditate wchivalentă de încovoiere. Ca
criteriu de echivalenţă se ia egalitatea
deplasărilor rezimului din mijloc a unei grinzi
continuă cu 4 deschideri luînd în consideraţie

sau numai deformaţiile de forfecare sau numai deformaţiile de încovoiere.


Deformabilitatea rezimului elastic δ este egală cu deplasarea cadrului transversal la
k 22l 3
nivelul riglei din forţa orizontală F=1, aplicată la acelaşi nivel. δ = δ 22 = (1.36) unde
10 4 Fl1
l2 I2
coeficientul k 22 se va ua din tabel în funcţie de parametrii α = ;n = I . Deplasarea
l 1
reazimului 2 din forţa F=1 (fig.1.26) , cînd sînt în consideraţie numai deformaţiilşe de
λ 2a + 3λ a + 1
forfecare poate fi determinată cu relaţia ∆ 1 = δ * x = 2
2
δ ;(1.37) unde λ a = δ * G A .
5λ a + 5λ a + 1 b

Dacă se va lua în consideraţie rigiditatea la încovoiere EI, deplasarea reazemului 2 se


λ 2 + 36λ b + 7
va calcula cu relaţia ∆ 2 = b 2 δ (1.38),unde λ b = 3δ * E I 3 .
20λ b + 68λ b + 7 b
Din condi’ia că deplasările să coincidă ∆1 = ∆ 2 se va determina rigiditatea echivalentă:
GAb 2
EI e = k e (1,39) unde ke-coeficient de trecere este dat în tabel.
3
Rigiditatea de calcul a contravîntuirilor longitudinale la nivelul tălpilor de jos ale
fermelor depinde esenţial de modul de prindere a contravîntuirilor.Rigiditatea la
încovoiere se poate calcula cu relaţia: EI c = k e EI co (1,40)unde Ico este momentul de inerţie
al grinzelor cu zăbrele(al fermelor) formate din elementele contravîntuirilor;kc-coeficient
care depinde de modul de prindere a contravîntuirilor; kc=0,8 cînd prinderea se face cu
sudură; kc=0,15 cînd prinderea se face cu şuruburi.
Rigiditatea totală a acoperişului EIa=EIe+EIc(1,41)Rigiditatea grinzelor de frînare
depinde de secţiunea grinzii de frînare şi modul de fixare al grinzilor de rulare pe
stîlpi.Prinderea poate fi rigidă sau articulată.Rigiditatea de calcul a grinzilor de frînare se
va determina cu relaţia EI f = k f EI fo (1,42)unde Ifoeste momentul de inerţie al
grinzii(fermei)de frînare.
Coeficientul de trecere kf depinde de modul de fixare al grinzilor sau fermelor de
frînare pe stîlpi:kf=1 pentru grinzi de frînare continue; kf=0,2 pentru grinzi cu travee
independente; kf=0,8 pentru ferme de frînare cu prindere rigidă de stîlpi; kf=0,15 pentru
ferme cu fixare ariculată pe stîlpi.
După determinarea rigidităţilor discurilor orizontale(ale acoperişului,ale
contravîntuirilor longitudinale şi ale construcţiilor de frînare)se poate face calculul spaţial
al halei.

B. 15-16. Stîlpii halelor. Tipuri de secţiuni.lungimi de flambaj ale stîlpilor.


Forme constructive ale stîlpilor.Stîlpii cadrelor pot fi cu secţiune plină sau din 2
ramuri solidarozate cu zăbrele sau plăcuţe. După înălţime secţiunile stîlpilor pot fi
constante (fig.1.36 a,b,c)
sau variabile ( în trepte)
( fig 1.36 d,e,f) . Stîlpii cu
secţiune constantă se
folosesc în hale cu
înălţime pînă la 10 m , cu
poduri rulante cu
capacitate mică de ridicare
( Q ≤ 15...20 t). Pentru
economii de oţel aceşti
stîlpi deseori se
proiectează din beton
armat.
Stîlpii cu secţiuni
variabile sunt frecvenţi
utilizaţi în hale industriale
. Partea superioară, de
regulă, se execută cu
secţiune plină; cea
inferioară cu secţiune
plină sau din 2 ramuri
solidarizate între ele cu
zăbrele.
Lungimi de
flambaj. La determinarea
lungimilor de flambaj ale
stîlpilor din componenţa
cadrului transversal se fac
o serie de ipoteze simplificatorii.
Pentru stîlpi de secţiune constantă coeficientul de reducere µ se determină în
dependenţă de modul de prindere a stîlpului în fundaţie şi raportul dintre rigidităţile
relative ale riglei şi stîlpului. În acelaţi timp se consideră că toţi stîlpii simultan pierd
stabilitatea ( fig. 1.37) . Lungimile de flambaj se obţin rezolvînd ecuaţiile respective ale
stabilităţii considerînd elementele vericale ale cadrelor ca bare cu capetele încastrate
elastic.
Normele de proiectare propun pentru determinarea coeficientului de reducere µ
n + 0.56
relaţia µ= , coeficientul n se va determina cu relaţiile:
n + 0.14
ir lst
- pentru stîlpii cadrelor cu o deschidere n = ;
lr I st
l st  I r1 I r 2 
- pentru stîlpii centrali în cadre cu mai multe deschideri : n =  +  .
I st  l r1 l r 2 
În cadre cu mai multe deschideri coeficientul lungimii de flambaj pentru stîlpii
marjinali se va determina ca în stîlpii cadrelor cu o deschidere.
În cadre cu stîlpi în trepte se admit următoarele simplificări:
- cadru cu o singură deschidere se studiază în situaţia cînd ambii stîlpi îşi pierd
stabilitatea concomitent; în acest caz fiecare stîlp se poate cerceta separat ca un stîlp cu
diferite moduri de prindere a capetelor ( fig.1.38 a,b ) ;
- în cadre cu mai multe deschideri se consideră că capătul superior nu se deplasează
orizontal şi tîlpii nu-şi pot pierde stabilitatea concomitent ( fig.1.38 c,d) .
Pentru stîlpi cu o treaptă lungimile de flambaj see vor determina separat pentru partea
inferioară l ef 1 = µ1l1 şi superioară lef 2 = µ2 l2 .
În cadrele cu o singură deschidere coeficientul µ1 este funcţie de 2 parametri n şi α :
i2 I l µ l l F +F
n= = 21 ; α = µ 1 = l2 I 1β ; (1.47) unde β = F .
1 2

i1 I 1l 2 2 1 2 2

µ α
Valorile coeficientului 1 în funcţie de n şi sînt date în anexă. Coeficientul µ2 se
µ1
va calcula cu relaţia µ 2 = .
n

În cadre cu două şi mai multe


deschideri problema determinării
coeficientului µ1 este mai
l2
complicată. Pentru ≤ 0,6 şi
l1
F1 valorile coeficienţilor pot
≥2
F2
fi determinate conform datelor din
tabel . Pentru alte valori ale
I2
raportului I1
, valorile
coaeficientului µ1 se va determina
conform normelor de proiectare .
Din planul cadrului lungimea
de flambaj se ia egală cu distanţa
dintre punctele de fixare ale
stîlpului.

B. 17. Calculul si alcatuirea stilpilor cu inima plina comprimati


excentric:
Dimensionarea stilpilor cu inima plina:
Dimensionarea preventiva a sectiunii poate fi realizata reesind din
relatia aproximativa de determinare a tensiunilor intr-o bara comprimata
centric.
σ =N/ϕ sA+M/Wx<Ryγ c (1)
Luind p/u e=Wx/A si ϕ x valorile medii e≅ 0.45b; ϕ x≅ 0.8 din (1) obtinem:
A>N(1.25+2.2*e/b)/Ryγ c (2).
Unde: b- inaltimea sectiunii;
e=M/N.
Momentul M si forta normala N se iau din gruparea
defavorabila.De obicei, stilpul este solicitst de m/multe grupari
de sarcini. Daca nu-I evident care grupare este mai periculoasa,
atunci aria A se va determina p/u fiecare grupare cu relatia (2);
sectiunea cuvenita va fi cea cu aria m/mare.Dupa determinarea
ariei A se va stabili forma sectiunii, care poate fi de forma dublu
T dintr-un profil laminat, sudat sau de alte forme:In sectiuni
compuse din tabla de otel aria se va destribui in asa fel, incit sa
fie asigurata atit stabilitatea generala cit si cea locala.Stabilitatea
generala a stilpului se verifica cu relatia: σ = γ mN/ϕ eA< Ryγ c
Conditiile de stabilitate a talpilor si inimilor stilpilor
comprimati centric sau excentric pot fi reprezentate in forma:
bef/tf< λ uf E / Ry ; hef/tw<λuw E / Ry (3)
unde valorile limita λuf si λuw sint date in tabel:P/u stilpii cu
sectiunea dublu T sau chesonate, care sunt verificati la pierderea
stabilitatii din planul momentului aportul dintre inaltimea de calcul a inimii hef si grosimea
ei tw se va determina in functie de parametrul α=σ-σ1/σ1 (4)
unde: σ,σ1- tensiunile la extremitatile inimii(fig. 1.b).
Daca α≤0.5, raportul hef/tw se va calcula cu relatia (3);
Daca α≥1, flexibilitatea maxima se va calcula cu reletia: λuw=hef/tw=4.35 *
(2α −1) E E 1.4(2α −1)τ Q
<3.8 , (5)unde: β = ; τ= τ - tensiunile
σ ( 2 −α + α + 4 β
2 2
) Ry σ t w hef

medii in sectiunea examinata:In intervalul 0.5< α< 1


valoarea limita a raportului hef/tw se va obtine prin
interpolare liniara intre valorile. Obtinute p/u α =0.5 si
α =1.0
Daca stabilitatea inimii nu este asigurata ,se introduc
nervuri longitudinale(fig.1) suficient de rigide(In>6hef), de
aceea se recomanda ca latimea nervurii sa fie mai mare de
10tw si grosimea de cel putin 0.75tw. Se recomanda ca aria
acestei nervuri sa fie introdusa in sectiunea de calcul a
stilpului. Stabilitatea locala a panourilor obtinute se va
verifica cu relatia (5) in functie de tensiunile σ si σ 1 la
extremitatile panourilor(fig.1d).

B. 18. Calculul si alcatuirea stilpilor comprimati excentric din elemente departate


solidarizate cu zabrele:
Ramurile stilpilor cu elemente departate se vor
calcula ca stilpi comprimati centric la eforturile:
Ramura 1: Nr1=N1*y2/h0+M1/h0 (1). Ramura 2:
Nr2=N2*y1/h0+M2/h0 (2).
Valorile Ni si Mi sint eforturile de calcul p/u
ramurile respective.
y1,y2 – preventiv pot fi stabilite aproximativ egale
cu: y1≅ (0.45…0.5)h0
y2≅
h0-y
Un rezultat mai satisfacator poate fi obtinut
calculind y1 prin relatia:
M2
y1 = h0 (3)
M1 + M 2
Dupa determinarea eforturilor in fiecare ramura se va face dimensionarea lor ca
stilpi comprimati centric.
N r1 Nr2
Calculam ariile ramurilor: Ar1= ϕ ; Ar2= ϕ .
0 Ry 0 Ry

ϕ 0=(0.7…0.9)
Din norme alegem profilul si stabilim urmatoarele caracteristici:Ar1; Ix; Iy; ix1; Wy1;
gr1; Ix2; Ac; ix0; Ar2; z0.
Precizam pozitia centrului de greutate al ramurii fata de marginea platbandei:
ΣAi z i
Z1= ΣA
i

Iy=Ip+2(Ix0+Aca12)
Ix2=Apap2+2(Ix0+Aca22)
Iy I x2
Calculam razele de inertie: iy = ix 2 =
Ar 2 Ar 2
l ef lef
Se calculeaza flexibilitatea: λy = λx ,i =
iy i x ,i
N ri N ri
σy = ≤ R yγ c. σx = ≤ R yγ c .
ϕ y min Ari ϕx min Ari
Se determina λ max→ϕ min
Verificarea la stabilitate a zabrelelor:
Stabilim forta de forfecare maxima Qmax si forta de forfecaea conventionala:
Qfic=0.2(Ar1+Ar2)
Qmax
Eforturile de forfecare din diagonala: N d = sinα =b1/ld
2 sin α
Din tabela alegem un profil cu urmatoiarele caracteristici A; imin.
lungimea diagonalei ld=b1/sinα , flexibilitatea minima λ min=ld/imin, λ min →ϕ d
N
Tensiunile in diagonala sunt: σ = ϕ A ≤ R y γ c
d

d d

Verificam stabilitatea stilpului in planul de actiune a momentului ca o bara unica stabilind


caracteristicile
Ix
geometrice ale sectiunii:A=Ar1+Ar2 ix= I x = Ar1 y12 + Ar 2 y 22
A
l ef
λx =
ix
Flexibilitatea conventionala a stilpului in planul cadrului conform relatiei:
λ ef=µ λ x
Pentru gruparea de sarcini defavorabila p/u ramura sub grinda de rulare Nsi M calculam:
M 1 A y1 Ry
mx= N 1l x λ =λ ef
E

pentru mx si λ→ ϕ e
N
tensiunile in ramura: σ= ≤ R yγ c
ϕc A
In mod analog se determina si tensiunile in ramura exterioara…
B. 19. Rezemarea grinzilor de rulare. Alcatuirea si calculul prinderii partii
superioare a stilpului de partea inferioara.
Partea superioara a stilpului cu o treapta se
proiecteaza de regula cu inima plina. P/u
transmiterea efortului de la partea superioara a
stilpului si de la grinzile de rulare, la partea
inferioara a stilpului se folosesc traverse. Efortul
Dmax se transmite prin placa cu grosimea de 16-
24mm la o traversa cu inaltimea ht (fig.1).
Inaltimea traversei se ia egala cu (0.5…0.8)b1,
(b1-latimea partii inferioare a stilpului). Muchia
superioara a traversei se va freza. Traversa sub
grinda de rulare este supusa strivirii si se verifica cu
relatia:
Dmax
σ= ≤ R pγ c (1)
l str t tr
unde: lstr=bn+2tpl este latimea suprafetei de strivire;
bn-latimea nervurii de reazem a grinzii de rulare
tpl- grosimea placii superioare
Eforturile M,N de la partea superioara a stilpului se transmit la traversa prin
cordoane verticale, care prind talpile de traversa. Aceste cordoane se vor verifica la
eforturile: Nt=N/2± M/b2
De exemplu lungimea unui cordon, din cele 4, care prind talpa inferioara de traversa:
Nt
lw ≥
4k f ( βRwγ w ) min γ c
Inaltimea traversei: htr=lw+2tpl+2cm.
In stilpii cu zabrele traversa se va verifica la rezistenta ca o bara cu sectiunea dublu
cu deschiderea b, sub actiunea eforturilor M, N, Dmax.

Grinzile de rulare sint elemente portante de baza ale cailor de rulare. In majoritatea
cazurilor se folosesc grinzi de rulare cu inima plina, simplu rezemate pe stilpi sau grinzi
continuie.
Grinzile simplu rezemate necesita un consum m/mare de otel, insa ele au unele
avantaje ca: independenta eforturilor de tasarea diferentiata a rezemelor si de temperatura,
comportarea m/ buna la solicitari repetate; rezolvarea constructiva a rezemarii pe stilp este
m/simpla decit la grinzile continuie; montarea simplificata.
Grinda continua, fata de grinda simplu rezemata, are unele avantaje ca: un consum
de metal m/redus, o inaltime m/mica; o sporire a rigiditatii longitudinale a halelor.
Grinzile cu zabrele(care se folosesc in cazul deschiderilor mari ale grinzii de rulare
si ale podurilor de rulare cu capacitate redusa de ridicare) dau posibilitatea de a reduce
consumul de otel cu 15%…20%, fata de grinzile de rulare cu inima plina, insa necesita o
manopera de confectionare si montaj m/sporita.
In general, solutia cu grinzi simplu rezemate este m/raspindita, m/ales p/u podurile
rulante cu capacitate de ridicare m/mare de 100t.
B. 20. Bazele stilpilor cu sectiune plina, alcatuirea şi calculul lor.

Fig.1 Baza stilpului uirea si calculul lor. cu


inima plina comprimat centric :
a)-schema generala ;
b)-diagrama tensiunilor de contact ;

Pentru rezemarea si prinderea stilpului


comprimat excentric de fundatie se proiecteaza o
baza, care este compusa dintr-o placa de reazem,
traverse, nervuri, suruburi de fundatii si o
instalatie de prindere a suruburilor de baza.
Constructia bazei depinde de forma constructiva
si modul de prindere a stilpului de fundatie. In
hale industriale de regula, in planul cadrelor
stilpii au o prindere rigida de fundatie
(incastrare). Pentru stilpi cu inima plina se
proiecteaza o singura baza ; pentru stilpi cu
zabrele se proiecteaza bare separate pentru
fiecare ramura ;
Particularitatile care apar la calculul bazei stilpilor cu inima plina le vom schita
pentru bza din fig.1.
Din considerente consructive determinam latimea placii de reazem :
B=bf+2ttr+2co (1), unde bf – latimea talpii stilpului ; ttr – grosimea traversei ; co –
latimea consolei, care se ia 30…50 mm.
Lungimea placii de reazem se determina din conditia de rezistenta a betonului la
tensiunile de contact dintre placa si fundament;
σ max =N/(B*L)+(6*M)/(B*L2)≤Rb,loc ; (2) unde Rb,loc =γ* Rb, γ=√Af/Apl ;
Rb- rezistenta la comprimare a betonului ;
Af,Apl- aria fundatiei si placii de reazem.
Din relatia (2) determinam lungimea placii de reazem : L≥√[N/(2Rb,loc)]2+(6M /
(B*Rb,loc (3).
Dupa precizarea dimensiunilor B, L se vor calcula tensiunile maime si minime.
Σmax,min=N/(B*L)±(6*M)/(B*L2) (4)
Tensiunile intermediare (de axemplu σ1 din fig.1) se vor determina din asemanarea
triungiurilor respective. La determinarea grosimii placii de reazem se va admite solicitarea
ei pe fiecare sector aparte din o sarcina uniform distribuita, valoarea careia qi se ia egala cu
valoarea maxima a tensiunilor de contact de pe acest sector (qi= σ max).
Forta de intindere din suruburile de ancoraj se va determina din ecuatia de echilibru
a momentelor fata de centrul de greutate a diagramei tensiunilor de comprimare (fig.1).
M-Na-Z*y=0
de unde gasim forta sumara in suruburile de ancoraj : Z=(M-Na) /y (5)
Aria totala neta a suruburilor de ancoraj : Abn≥Z/Rba=(M-Na)/(y*Rba) unde Rba este
rezistenta de calcul a surubului de ancoraj : Rba=0.4*Run ; Run-rezistenta de calcul dupa
limita de rupere a otelului suruburilor.
Din relatia geometrica calculam (fig.1.a):
a=yo-co/3; co=( σ max*L)/( σ max- |σ min|); y=L+e-co/3.
Dupa efortul Z sau dupa aria Abn din tabel se vor alege suruburile necesare.
B.22-23. Solutii constructive ale acoperisului (cu pana si fara). Panele invelitorilor,
comportarea si calculul lor.
Acoperisul include fermele,contravintuirile dintre ele, panele si invelitoarea.
Invelitoarea asigura izolarea hidrofuga sau hidrofuga si termica. Aceste invelitori se
realizeaza din panouri de tabla ondulata din otel, aluminiu sau asbaiment care se reazema
pe pane. Distanta intre pane este de 3m si mai mare. Capacitatea portanta a panourilor este
asigurata prin stabilirea cuvenita a inaltimii profilului si grosimii foii.
Fig.1 Elemente ale acoperisului.

1-ferme;
2-pane;
3-panouri din tabla ondulata ;
4-suruburi autofiletale ;
Panourile se prind pe pane cu suruburi autofiletante.
Schema acoperisului cu pane si modul de prindere a
panourilor din tabla ondulata este prezentata in fig.1.
Elementele de prindere asigura o legatura suficienta
a panelor, formind un disc de rigiditate, care preia fortele
din planul acoperisului si transmite contravintuirilor.

Fig.2. Rezemarea panourilor din beton armat pe ferme :


1-panou ;
2-izolatie termica ;
3-strat de nivelare ;
4-izolatie hidrofuga ;
5-elemente inglobate din corniere.
Pentru invelitori pot fi folosite panouri din beton armat, pe
carese aseaza izolatia
termica si hidrofuga. Pentru acoperisurile halelor
se folosesc : panouri din beton armat cu nervuri cu
latimea de 3m si lungimea de 6m sau 12m.
Nervurile longitudinale sint rezemate in nodurile
fermei si elementele inglobate se prind prin sudura
de talpa fermei in cel putin 3 colturi de panouri
(fig.2).
Panourile se realizeaza din profile laminate
dublu T, U, din profile cu goluri in inima
(fig.a,b,c) si se folosesc, de regula, pentru travee
de 6m. Mai rationale sunt panele din profile C
(fig.3.d,e). Pentru invelitori usoare si sarcini mici
din zapada pot fi folosite pane din profileC cu
lungimea de 12m. Pentru sarcini mai mari se vor folosi pane cu sectiunea dublu T
perforate sau pane cu zabrele (fig. 3.f)
Fig.4 schema de calcul a panei.
Panele sunt solicitate de greutatea invelitorii si
de zapada. Scema de calcul a panei este aratata in
fig.4.
Fig.3. Tipuri de pane.

Sarcina verticala pe pana se va determina cu relatia : q=(qo/cosα+p)*a+qp (1)


unde : qo -este sarcina de calcul pe 1m2 din greutatea proprie a invelitorii ;
p-sarcina de calcul pe 1m2 din zapada ;
qp-greutatea proprie liniara a panei
a-distanta dintre pane ;
α-unghiul de inclinatie a acoperisului (fig.4).
Componentele sarcinii qx,qy, care provoaca incovoiere fata de axele respectiv sint :
qx=q*cosα ; qy=q*sinα ; (2)
Valorile momentelor maxime de incovoiere (fig.4,a)
Mx=(qx*b2)/8 ; My=(qy*b2)/8;
Unde: q este sarcina verticala liniara pe pana;
σ=Mx/(Cx*Wx+My/(Cy*Wy)≤Ry*γc (3)
unde Cx, Cy sint coeficienti, care tin cont de forma sectiunii la deformatii plastice.
Momentul de rezistenta fata de axa y este mic de aceea este nevoie de a micsora
momentul de incovoiere My. Acest scop poate fi atins adaugind unul sau doi tiranti (fig.5)

Fig.5 Schema de calcul a panelor cu tiranti.

Daca invelitoarea este prinsa rigid de pane,


componenta qy este preluata de invelitoare si se va
efectua numai verificarea tensiunilor provenite din
momentul Mx (My=0). Componenta My poate fi neglijata
si in cazul cind unghiul α (fig.4.b) este mic (α<20o).
sageata relative fmax/b a panelor provenita din sarcina
normata se verifica numai in planul y sin u trebui sa
depaseasca [f/b]=1/no=1/200.
Calculul panelor cu zabrele este identic cu cel al
grinzilor cu zabrele. Elementele panei se vor calcula la
forte axiale de intindere si comprimare, luindu-se in
consideratia momentele de incovoiere, care apar in talpa
superioara a panei ca rezultat al incarcarii pe distanta
dintre noduri.
B. 24. Căi de rulare. Alcătuirea căilor de rulare. Tipuri de secţiuni ale grinzilor
de rulare.
Căile de rulare preiau sarcinile provenite din acţiuniile instalaţiilor de ridicare şi
transportare. Astfel de instalaţii sunt podurile rulante, care circurile pe căi de rulare fixate
pe stîlpii halelor industriale sau grinzile rulante suspendate. Căile de rulare fixate pe stîlpii
halelor industriale sunt compuse din. Grinzi sau fierme de rularte, care preiau forţele
verticale din podurile rulante. Grinzi sau fierme care preiau forţele orizontale provenite din
demararea sau frînarea căruciorului podului rulant. Contravîntuiri, care asigură rigiditatea
căilor de rulare. Şine de rulare, aşezate pe grinzile (fermele) de rulare. Tanpoane, care
limitiază cursapodurilor rulante la capătul grinzilor de rulare.

1 – grinda de rulare, 2 – grinda de frînare, 3 – şină, 4 – contravîntuirile tălpii


inferioare, 5 – contravîntuiri verticale transversale.
Grinzile de rulare sun elemente portante de bază ale căilor de rulare. În majoritatea
cazurilor se folosesc grinzi de rulare cu inima plină, simpu rezemate pe stîlpi (1), sau
grinzi continui (2).

În cazul deschiderilor mari ale grinzilor de rulare şi ale podurilor rulante cu


capacitatea de ridicare redusă (Q≤30kN) pot fi folosite grinzi cu zăbrele cu talpa
superioară rigidă.

Grinzile simple rezemate necesită un consum mai mare de oţel, însă ele au unele
avantaje: - independenţa eforturilor de tasare diferenţiată a reazemelor şi de temperatură, -
compartarea mai bună la solicitări repetate, - rezolvarea constructivă a rezemării pe stîlpi
este mai simplă decît la grinzile continuie, - montarea simplificată.
Grinda continuă , faţă de grinda simplu rezemată are unele avantaje ca: - un consum
de metal redus, - o înălţime mai mică, - o sporire a rigidităţii longitudionale a halelor.
Grinzile cu zăbrele dau posibilitate de a reduce consumul de oţel cu 15...20%faţă de
grinzile de rulare cu inima plină, însă însă necesită o manoperă de confecţionare şi monta
sporit.
Se mai folosesc şi instalaţii de ridicare şi transportare suspendate de ferme care au o
capacitate de ridicare redusă (Q≤5t) şi se deplasează pe căi de rulare prinse de construcţiile
acoperişului. Aceste instalaţii sînt specifice industriei constructoare de maşini. Ele sunt
-------- şi grinzile rulare suspendate.
Grindă rulantă suspendată
O simplificare a căilor podului rulant, se poate face la podurile rulante cu o
capacitate mică de ridicare ale halelor cu regim normal de exploatare şi travei de 6m la
care se pot exclude grinzile de frînare, în acest caz grinda de rulare va avea talpa
superioară mai dezvoltată decît cea inferioară pentru preluarea forţelor de frînare a
căruciorului.

Grinzi secundare cu secţiunea asimetrică la podurile de mică capacitate.


-------------------------------------------------------------
B. 25. calculul grinzilor de rulare. Acţiuni, care solicită căile de rulare.
Determinarea eforturilor de calcul.
La calculul grinzilor de rulare apar unele particulerităţi cauzadte de: caracterul
mobil al sarcinilor, apariţia în inima grinzii sub roţile podului rulant a unor tensiuni locale
sporite, prezenţa forţilor orizontale laterale ăi longitudionale, provenite din frînare,
caracterul dinamic al sarcinilor. Efortul de calcul (momentul încovoietor şi forţa
deformării maxime) se determină pentru două poduri rulante cuplate, solicitate de
încărcătura maximă. Momentele încovoietoare şi forţele de forfrecare provenite din
încărcările verticale de convoiul de de forţe mobile se determină cu ajutorul liniilor de
influienţă, aşezînd convoiul de forţe în poziţia ce mai defavorabilă.

Să considerăm, că grinda de rulare este simplu rezemate.


Momentul maxim din 2 poduri rulante cuplate apare în grindă cînd rezultanta convoiului
de forţă de pe grindă şi cea mai apropiată de ea sunt egale depărtate de la mijlocul grinzii.
Momentul maxim rezultă în secţiunea z sub forţa cea mai apropiată de rezultantă, numită
critică şi se calculiază folosind linia de influienţă: M max = ∑i Fri yi unde: yi – ordinatele
liniei de influienţă a momentului în secţiunea z.
Pentru a determina forţa maximă de fporfrecare convoiul de forţă se va amplasa
după cum urmează:

Qmax = ∑ Fri yi
i

În grinzile continuie determinate eforturile


maxime e mai dificilă
Ordinatele dinde
liniilor cauza liniilorpentru
influienţă de influienţă maidecoplicate.
secţiunile reazem şi cele intermediare pot
fi grinzile de îndrumare. De regulă grinda este divizată în 10 părţi egale. Puntru fiecare
secţiune cu cea mai defavorabilă încărcare se determină valorile momentului încovoietor şi
ale forţelor de frecare. Pe baza acestor date se construiesc înfăşurătoarele eforturilor M şi
Q, care dau posibilitate de a calcula valorile lormaxime. Determinarea valorilor maxime se
poate face cu programe de calcul, folosind calculatorul.
Eforturile de calcul se for calcula cu relaţia: M x = αM max; Qx = αQmax , unde:
α=1,03...1,05 – coeficient care ţine seama de sporirea eforturilor provenite din
greutatea proprie a grinzilor.
Eforturile de calcul în planul orizontal se poate calcula cu relaţia:
T T
M y = M max r , Q y = Qmax r ; unde: Tr, Fr – valorile maxime ale forţelor verticale şi
Fr Fr
orizontale.
B. 26-27. Dimensionarea secţiunilor grinzilor de rulare. Verificarea rezistenţei
grinzilor de rulare.
Din cauza tensiunilor sporite în partea de sus a grinzii verticale seste raţional
de a o proiecta cu talpa superioară mai dezvoltată decît cea inferioară.Calculăm:
M My M M yWx
σ1 = x + = β x ≤ R yγ c , unde: β =1 + - coeficient care ţine cont de
Wx Wy Wx M xW y

sporirea tensiunilor în talpa superioară din momentul My, care apare în grinda de rulare din
M yh
forţele de frînare. Pentru un calcul prealabil se poate lua: β ≈1 + 2 , unde: h –
M xh
f
înălţimea grinzilor de rulare, hf – înălţimea grinzii de frînare convenţională.
Înşlţimea grinzii de rulare h poate fi luată preventiv (1/6...1/10), iar înşlţimea
grinzii de frînare hf, egală cu lăţimea părţii inferioară a stîlpului b1.
βM x
Modululde rezistenţă: Wx ≥ R yγ c
n
W 5 R y ln o M x
- înălţimile optime şi minime: hopt = k t x h =
min 24 EM , unde: k=1,15 –
w x
pentru grinzi sudate, k=1,25 – pentru grinzi cu buloane, no=[l/f] – axa 11, l – deschiderea
grinzilor de rulare, tw- grosimea inimii.
Înălţimea grinzii se va lua: hmin ≤ h ≈ hopt .
Grosimea minimă a inimii se determină din condiţie că tensiunile de
forfrecare să nu fie mai mari decît rezistenţa de calcul la forfrecare Rs. Pentru grinzi
1.5Q
simplu rezemate: tw ≥ R , unde: Q – forţa de forfrecare maximă în secţiunea de reazem.
stw
Aria totală a secţiunii tălpilor pentru grinzi cu asimetrie neînsemnată se va
3W
calcula cu relaţia: 2 A f = x .
2h
Verificarea la rezistenţă convenşional se admite că sarcinile verticale sînt
preluate numai de grinda de rulare iar cele orizontale numai de grinda de frînare. Prin
urmare, după schema de calcul se fac verificările:

γ M γ nM y
σ1 = n x y1 + x1 ≤ R yγ c ,
Ix Iy

σ1 – tensiunile maxime în talpa superioară(punc.1).


Tensiunile maxime în talpa inferioară (punc. 2)
γ M
σ 2 = n x ≤ R yγ c .
Ix
Linia grinzilor de rulare este supusă unei stări de tensiuni complexe şi se
verifică la tensiunile echivalente: σech = σx2 +σ2y,loc −σxσy,loc + 3τxy
2 ≤ βR γ
y c

Unde: β=1,15 – pentru grinzi simplu rezemate,


γ f Fr
β=1,3 – pentru grinzi continuie, σ y ,loc =
t wl
ef
σ y ,loc + σi,loc ≤ R yγc
Verificarea tensiunilor locale în inimă se face cu relaţia: , unde:
2M r t w
σ i,loc = , Tr = I s + b t13 / 3
Ir f
.
M r = Fr l + 0.75Tr hs

B. 28. Verificarea rigidităţii şi stabilităţii grinzii de rulare.


Pentru asigurarea exploatării normale a onstrucţiei, normele de proiectare
limitează săgeata relativă a grinzii căilor de rulare [f/l].
Săgeata relativă admisibilă depinde de regimul de funcţionare al podurilor
rulante:
[f/l] – 1/400 – pentru regim uşor,
[f/l] – 1/500 – pentru regim mediu,
[f/l] – 1/600 – pentru regim greu şi foarte greu de funcţionare.
f M nl f 
Verificarea rigidităţii se face cu relaţia: = ≤ , unde: Mn –
l 10 EI x  l 
momentul maxim de încovoiere şi se va calcula din sarcinile noprmale ale unui singru pod
bef E
rulant. Verificarea stabilitatea locală a tălpii este asigurată după relaţia: ≤ 0.5
t Ry
f
.Conform normelor de proiectare,verificarea stabilităţii locale a inimii grinzii nu este
 h  Ry
necesară dacă: λ w =  w  ≤ 2.5 .Dacă relaţia nu este satisfăcută, inima se întăreşte cu
 tw  E
nervuri. Verificarea stabilităţii panourilor dintre nervuri se face cu relaţia:
2 2
σ 
 x + σ loc  +  τ 
≤γc,
 σ σ cr ,loc  τ

 unde: σx – tensiunile marginale de comprimare a inimii grinzii,
 cr   cr 

σloc – tensiunile locale, γ=1,1, τ – tensiunile medii de forfrecare în inima grinzii:


Q γ1 f F p
τ= ; σloc = .σ ,
cr σcr,loc,τcr - tensiunile critice respective.Aplasarea convoiului de
t w hw t wl
ef
forţe se va face în aşa fel, în cît panoul cuvenit să apară cele mai marieforturi.Tensiunile σx
şi τ se vor calcula pe baza momentului şi forţei de forfrecare medii pe porţiunea de panou
respectivă (unde sunt cele mai mari eforturi). Schema de calcul:

Nervurile de rigiditate, care asigură stabilitatea locală a inimii trebuie să aibă o


lăţime mai mică de 90 mm. Nervurile simetrice nu se sudiazăde tălpile grinzii. O atenţie
deosebită se acordă transmiterii presiunii de la talpă la inimă prin capul nervurii, aceasta se
realizează prin contact direct pe suprafeţele pre mecanic a nervurilor. La grinzele de rulare
cu regim greu şi foarte greu. Mai raţional este utilizarea nervurilor din corniere.
Iar la grinzile de rulare pentru podurile cu regim de funcţionare uşor şi mediu se
admite solidarizarea inimii cu nervuri de rigiditate dintr-o singură parte sudate de inimă şi
talpa superioară. Dimensiunile nervurilor de rigiditate se adoptă ca şi pentru grinzile
obişnuite.

B.29. Fermă.Domeniul de aplicare.Tipuri de ferme,dispunera zăbrelelor

Grinzile cu zăbrele reprezintă o construcţie rigidă,economică în privinţa consumului


de metal,simlă la execuţie şi elegantă ca aspect exterior. Sistemelor de zăbrele li se poate
da orice formă,reeşind din condiţiile tehnologice de arhitectură şi cum ele lucrează sub
acţiuni. Sistemele cu zăbrele se execută pentru cele mai variate capacităţi portante de la
construcţiile uşoare din corniere şi chiar bare rotunde,pînă la construcţiile grele alcătuite
din mai multe elemente. Varietatea cea mai mare de ferme se întîlneşte la grinzile cu
zăbrele pentru şarpante care susţin învelitoarea clădirilor industriale şi civile a
angarelor,paveleoanelor,etc. Podurile,estacadile,pilonii antenelor,stîlpii penru firele
electrice,podurile rulante,în majoritatea cazurilor sunt construcţii cu zăbrele. Sistemele cu
zăbrele se proiecteză sub formă de grinzi,grinzi suspendate,arce ,cadre.
Fermele pot fi:simplu rezemate,continuie şi în formă de console. Ferma cu reazeme
dependente este cea mai simplă la execuţii şi montare. Fermele continuie se utilizează
pentru construcţii grele şi dschderi mari.
Un sistem intermediar între o grindă şi o fermă este sistemul combinat alcătuit dintr-o
grindă cu inimă plină întărită fie la partea inferioară
întărită cu o bară sau o grindă,fie la partea superioară-
cu un arc sau ofermă. Aceasta micşorează valoarea
momentului încovoietor în grindă ceea ce la
micşorarea consumului de metal. Se utilizează astfel
de sisteme cînd sarcina nu este aplicată în noduri,dar
uniform disribuită sau mobilă.

Ferma grinzilor cu zăbrele este determinată de


destinaţia clădirilor şi de coordonarea ei constructivă cu
diferite elemente ce vin în contact cu ea,de
exemplu:forma fermelor pentru şarpantele clădirilor
industriale depinde de tipul învelitorii,de destinaţia clădirilor,de tipul şi dimensiunile
luminatorului,de modul de îmbinare a fermelor cu stîlpii(articulată sau rigidă) şi de
schema de aşezare a penelor. Există următoarele tipuri de ferme:
1. Ferma de formă triunghiulară.

Forma triunghiulară se foloseşte pentru


fermele,pentru şarpantele console,turnuri. Pentru şarpante
se foloseşte în cazul cînd panta acoperişului este mare.
Astfel de ferme au un şir de dezavantage constructive:nodul de reazem ascuţit este
complicat şi asigură numai o îmbinare articulată cu stîlpii,ceea ce micşorează
rigiditatea transversală a clădirii,aceste ferme la mijloc au o înălţime foarte
mare,jumătate din deschidere şi zăbrelele la mijlocul fermii sunt foarte lungi şi
secţiunea lor se alege după flexibilitatea maximă ceea ce aduce la majorarea
consumului de metal. Forma fermei nu corespunde cu configuraţia epurei
momebntului.
2. Ferme de formă trapezoidală.
Aceste ferme asigură atît legătura articulată cît şi legătura
rigidă,zăbrelele au o lungime mai mică,forma fermei este mai
aproape de configuraţiadiagramei momentului. Se utlizează pentru pante mici ale
acoperişului.
3. Ferme poligonale.
Se utilizează pentru acoperişuri grele şi deschideri mari,sunt
foarte răspîndite la poduri,fiindcă secţiunea se schimbă în fiecare
nod,ferma se proiectează din elemente aparte şi se strînge la şantier. Pentru ferme uşoare
nu se foloseşte această formă,fiindcă cheltuielile de muncă se măresc.
4. Ferme cu tălpi paralele.
Sunt cele mai răspîndite. Barele tălpilor şi a zăbrelelor au aceeaşi
lungime,nodurile au aceeaşi construcţie şi aceste ferme pot fi tipizate.
Se folosesc pentru acoperişuri fără pante,la
poduri,estacade,piloni,cotravîntuiri la cădiri înalte,la poduri rulante.
Dimensiunile de bază ale fermelor sunt înălţimea şi lungimea. Deschiderea fermii se
determină reeşind din condiţia de exploatere şialcătuirea de bază a construcţiilor.
Lungimea de calcul a fermei depinde de distanţa dintre reazeme şi construcţia reazemelor.
a
La aşezarea fermelor pe stîlpi deschiderea de calcul lef=l+ 2 ; l-distanţa dintre feţele
interioare ale stîlpului;a-lăţimea rezemului. La legătura laterală a fermelor lef=l-distanţa
dintre stîlpii interiori. La fermele triunghiulare înălţimea este funcţie de deschidere şi
panta acoperişului care la rîndul ei depinde de materialul învelitorii. Fermele triunghiulare
se proiecteză de obicei pentru învelitori cu pante de 20÷450 si au înăţimea l1=(1/2÷1/4)l.
Înălţimea fermelor trapezoidele şi cu tălpi paralele se stabileşte pe baza cerinţelor
constructive şi a coordonării fermelor cu reazeme. În caz cînd nu există restricţii, înălţimia
fermei se stabileşte reeşind din consumul minim de oţel,din greutatea maximă a tălpilor şi
zăbrelelor:
l l
hopt=lp 0.7 n +1 ; hopt= n 0.7 n +1 ; lp= n ; n-numărulde noduri ;lp-lungimea panoului.
Pentru astfel de ferme hopt=(1/4÷1/5)*l,în realitate înăţimea fermei reeşind din considerente
constructive se ia mai mică h=(1/7÷1/9)*l. Reeşind din condiţia de transportare h≤3,85m.
Înalţimea fermei la reazeme depinde de înălţimea fermei la mijloc şi panta tălpii şi se
adoptă h0=(1/10...1/15)*l. Pentru fermele standartizate înălţimea la reazeme se adoptă
h0=2250mm pentru L=18÷24m şi h0=3150mm pentru L=30÷42m.
Dispunerea zăbrelelor. Zăbrelele fermelor lucreză la forţa tăietoare îndeplinind funcţia
inimii grinzilor cu inima plină sistemul de zăbrele determină greutatea fermei,volumul de
lucru,aspectul exterior,zăbrelele trebuie să corespundă schemei de aplicare a sarcinilor
deoarece sarcinile se aplică de obicei numai în noduri:
1. Sistemul triunghiulor. Lungimea totală a zăbrelelor şi
numărul de noduri este minim. Calea parcursă a efortului de
la locul de aplicare pînă la reazem este cea mai mică. Pentru a
micşora distanţa dintre noduri şi a micşora lungimea de calcul a barelor comprimate
se introduc montanţi.
În caz dacă avem construcţii suspendate de ferme se introduc teranţi.
2. Sistemul dreptunghiular este alcătuiţi din montanţi şi diagonale.

Diagonalele se aşează cu capătul de jos mai aproape de mijloc

B. 30. Calculul eforturilor în barele fermelor. Lungimi de flambaj. Verificarea


barelor la rezistenţă şi stabilitate.
La calculul fermelor se socoate că în noduri avem articulaţii ideale , barele sunt
liniare, axele lor sunt în acelaşi plan şi se întretaie într-un punct în nodul fermei. La astfel
de sistem în barele fermei apar numai eforturi axiale(comprimare sau întindere).
Tensiunile calculate după aceste eforturi sunt de bază. Fiindcă guseele fermelor sunt rigide
în bare pot apărea tensiuni suplimentare de la apariţia momentelor încovoietoare care se
determină ca pentru grinzi continuie. Aceste tensiuni suplimentare nu se iau în
consideraţie la calculul fermelor dacă raportul dintre înălţimea barei şi lungimea ei este
mai mică ca 1/15(h/l≤1/15). Tensiunile suplimentare pot apărea de la centrarea imperfectă
a barelor mai ales la variaţia secţiunii tălpilor. În cazul dat tensiunile suplimentare nu se
iau în consideraţie, dacă deplasarea axelor centrelor de greutate nu depăşeşte 1,5% din
înălţimea barei(e≤1,5%h). Schemele de calcul pentru calculul static al fermelor se
alcătuiesc pentru fiecare sarcină aparte. Se determină eforturile de calcul cu ajutorul
calculatoarelor ce dau posibilitatea de a calcula ferma de orice configuraţie şi la orice
sarcină. Dacă lipsesc maşinele de calcul , atunci se determină eforturile prin metoda
grafică construind diagrama lui Kramer. Dacă ferma este legată rigid de stîlp atunci pe axa
tălpii inferioare a fermei acţionează momentele încovoietoare din secţiunea 1-1 a stîlpului.
În acest caz se mai construieşte diagrama Cramer de la momentul unitar care acţionează
din partea stîngă sau din parte dreaptă. Dacă forţele verticale în noduri nu sunt
egale(pentru ferme cu laminator) diagramele se construiesc de la forţele reale. Pentru
ferme simple cu tălpi paralele cu noduri puţin mai simple este metoda analitică de
determinare a eforturilor. Dacă sarcinile sunt mobile eforturile se determină după liniile de
influenţă. Se recomandă ca eforturile de la fiecare sarcină să se introducă într-o tabelă cu
coeficientul de grupări hc=1 şi 0,9. Eforturile de calcul pentru fiecare bară se determină
prin alcătuirea grupărilor. În toate cazurile la determinarea eforturilor de calcul se iau
eforturile de la sarcina permanentă şi zăpadă cu coef. Hc=1. Eforturile de la celelalte
sarcini se iau în consideraţie numai dacă ele aduc la majorarea eforturilor de la sarcina
permanentă şi zăpadă sau dacă se schimbă semnul. În acest caz eforturile în afară mde la
sarcina permanentă se ia coef. Hc=0,9.
LUNGIMI DE FLAMBAJ
De obicei distrugerea fermelor are loc prin pierderea stabilităţii barelor comprimate.
Pierderea stabilităţii se începe fără apariţia unor semen preventive şi pînă la pierderea
stabilităţii nu se ştie care bare îşi vor pierde stabilitatea De regulă îşi pierd stabilitatea
barele comprimate din mijlocul fermelor necătînd la aceea că tensiunile din Aceste bare
sunt mici. Aceasta are loc fiindcă există nedesăvîrşiri geometrice şi fizice care apar în
timpul executării sau transportării, mai ales a îndoiturilor. Se ţine cont de aceste
nedesăvîrşiri la calculul diagonalelor comprimate prin întroducerea coef. Condiţiilor de
lucru γc=0,8.Într-o fermă cu articulaţii ideale în noduri, lungimea de calcul a barelor este
egală cu distanţa dintre noduri.Fiindcă nodurile sunt rigide la pierderea stabilităţii barei
comprimate ea se înconvoaie şi fiindcă ea este legată rigid de guseu încearcă să rotească
guseul. Celelalte bare care se prind de acest guseu se împotrivesc acestor
rotiri. Se împotrivesc mai tare barele întinse fiindcă la comprimare ele trebuie să se
apropie. Barele comprimate se împotrivesc acestor rotiri. Cu cît mai multe bare întinse
sunt prinse de acest nod cu atît mai mult este mai rigid nodul. Se prind 3 bare comprimate
şi una întinsă deaceea Aceste noduri se socot articulate. Lungimea de calcul a barei
comprimate lef=µ*l ; l-distanţa dintre noduri; µ- coef. ce depinde de rigiditatea nodului.
Pentru tălpile comprimate lungimile de calcul în planul fermei lef,x=l. Pentru tălpile întinse
lef,y=2l. În nodurile tălpii inferioare se prind 3 bare întinse şi una comprimată. Nodul se
socoate rigid. În acest caz lungimea de calcul a zăbrelelor comprimate se capătă ly,x=0.77.
După norme se ia ly,x=0.8l. Cu excepţia diagonalei şi montantului de reazem pentru care
lef,x=0. Lungimea de calcul a zăbrelelor comprimate din planul fermei lef,y=l(distanţa dintre
noduri). La proiectarea fermelor barele se proiectează rigide. O importanţă deosebit de
mare o are valoarea flexibilităţii λ=lef/i Dacă rigiditatea este mai mică barele se curbează
uşor sub acţiunea sarcinilor dau săgeţi mari de la greutatea proprie sau pot vibra de la
acţiunile dinamice. Deaceea pentru barele comprimate se stabileşte o valoare normată a
flexibilităţii şi anume:
-pentru tălpile comprimate precum şi pentru diagonalele şi montanţii de reazem
flexibilitatea limitată maximală se adoptă [λ]max=120.
-pentru celelalte bare comprimate ale fermei [λ]max=150.
-pentru barele comprimate ale contravîntuirilor [λ]max=200.
Barele întinse deasemenea trebuie să fie nu prea flexibile. În caz contrar ele se pot
îndoia în timpul transportării. Mai ales o influenţă mare asupra lor o au sarcinile dinamice
fiindcă ele pot vibra. La solicitări dinamice se adoptă următoarele flexibilităţi maximale:
-pentru barele tălpilor întinse, diagonalelor şi atiranţilor de reazem [λ]max=250.
-pentru celelalte bare întinse [λ]max= 350.
-pentru barele întinse ale contravîntuirilor [λ]max=400
VERIFICAREA BARELOR LA REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE
N
La solicitări statice pentru toate barele întinse ale fermei [λ]calc.<[λ]max=400 şi σ= A
<Ryγc
Pentru barele comprimate λx<λmax=150 şi σ=N/φxA<Ryγc

B. 31.Prinderea barelor în noduri.Calculul


nodurilor.
Fermele se proiectează în aşa mod ca forma lor
constructivă să corespundă schemei de calcul în care
în noduri avem articulaţii ideale.Pentru aceasta axele centrelor de greutate ale barelor se
centrează în centrul nodului rotungindu-se pînă la 5 mm.Dacă axele nu corespund la
centrare apare un moment platbandă încovoietor M=N*l de la care apar
tensiunisuplimentare. Nu se ţine cont de aceste tensiuni suplimentare daca valoarea ei nu
este depaşeşte 5% din inălţimea secţiunii. Cornierele se taie normal faţă de axa cu unghi 9
grade;a=6tg≈50 mm. Nodurile se proiectează prin intermediul guseelor care se introduce
între corniere. Forma guseului depinde de construcţia nodului şi lungimea cordoanelor de
sudură.Guseul se sudează de tălpi şi de zăbrele. Guseul este în afara tălpilor cu 10-15 mm
în afară de locul unde se sprijină pe talpă şi se sudează pe nucleu şi aripă.În locul unde se
taie guseul nu se sudează.Dacă pe talpa superioară se sprijină panoul din beton armat şi
grosimea cornierii este mai mică ca 10 mm, talpa superioară se întăreşte cu platbande .
Grosimea platbandei se ia de 12 mm, dacă traveea este de 6mm şi 14 mm, dacă traveea
este de 12m.La variaţia secţiunii tălpii, corniera cu aripa mai mare trece peste nod cu
300…500mm (de la nod pînă la capătul cornierii). Prinderea guseului de tălpi se calculă la
diferenţa dintre eforturi.
N= ( N 1 − N 2 ) 2 + F 2 Se adoptă grosimea cordonului şi se calculează lungimea cordonului
2 ( N1 − N 2 ) 2 + F 2
de muchie.Lw= nk ( Ru * β * γ w ) min γ c
+1…2 cm ,n- număr de cordoane ,kf-cateta minimă a
f

cordoanelor.γw-coef. pentru temperature de exploatare.Dacă βfRwf<βzRwz atunci cordonul se


rupe după metalul depus.Sudarea se allege manuală sau semiotomată. Dacă ambele
eforturi au sume egale atunci ele se scad dacă au semen diferite se adună.Zăbrelele se
sudează de guseu cu cordonul în plan care se scot pe capete cu 20 mm dintr-o parte şi din
altă parte. Eforturile din bară se repartizează neuniform la cordoanele de la muchie şi
aripă. Adoptînd lungimea cordoanelor de sudură calculăm cateta minimă acordoanelor:
α2 ( N 1 − N 2 ) + F 2
kf≥ nl ( β k γ ) * γ În
w w w c

nodurile de înădire aripa


tălpilor se întăreşte cu
platbandă. Centrul de greutate
al panei trebuie să corespundă
cu centrul de greutate al
nodului. Penru asigurarea
conlucrării cornierelor între corniere se introduce
fururi. Distanţa maximă în elementele comprimate dintre fururi 40i, în elemente întinse
80i. Unde i - raza de inerţie a unei corniere. Lăţimea fururii 60-80mm. Ele ese în afara
tălpilor cu 10-15mm şi se sudează de corniere cu cordoane de sudură.Pentru fiecare bară
trebuie să fie introduce nu mai puţin de 2 fururi.Guseele se leagă de centrul nodului cum
vertical aşa şi orizontal.

B. 33. Particularităţile de calcul ale fermelor halelor industriale. Determinarea


eforturilor în bare ţinînd seama de eforturile provenite din momentele din cadrele
transversale.
la calculul fermelor halelor industriale apar particularităţi determinante, în special,
de apariţia unor eforturi suplimentare provenite din cadru, cînd îmbinarea fermă-stîlp este
rigidă. Aceste eforturi pot fi determinate analitic sau grafic, aplicînd în reazemele fermei
două cupluri de forţe cu valorile, H1=M1/hr, şi H2=M2/hr, unde M1 şi M2 se iau din tabel.
Momentul M2 se va lua pentru reazemul din dreapta, pentru acceaşi grupare de acţiune la
care sa calculat momentul M1 din reazemul din stînga.
Pentru determinarea eforturilor în bazele fermelor, se vor alcătui tabele speciale.
Eforturile de calcul se determină di sarcinile permanente şi temporare, însumînd
componentele din fiecare sarcină în grupările lor defavorabile.
Întreaga sarcină care acţionează asupra unei ferme se consideră, de obicei aplicată în
nodurile fermei în care se fixează elementele transversale ale construcţiei (panele
acoperişului, sau grinzile tavanului), ce transmite sarcina la o fermă. Dacă sarcina este
aplicată în oanou în schema fundamentală de calcul, ea se repartizează tot la nodurile celor
mai apropiate ale ferme, în acest caz se ţine seama în puls de încovoerea locală a
elementelor tălpii sub acţiunea sarcinii aplicate pe ele, sau talpa se consideră ca o grindă
cu inima plină întărită cu zăbrele.
Pentru a simplifica calculul, se recomandă să se determine eforturile din bare
separat pentru fiecare din catergoriile din sarcini. Astefel la fermă trebue să se alcătuească
separat schemele de calcuol pentru următoarele sarcini de bază, - sarcina permanentă de la
învelitori şi construcţiile portante ale acoperişului şi sarcina de la zăpadă.
- sarcina permanentă de calcul ce acţionează în orice nod al unei ferme se determină cu
ginf d + d2
ajutorul formulei: F = ( g f + )B 1 γ f , unde: gf – greutatea proprie afermei,
cos α 2
kN/m2, a proiecţiei orizontale a învelitorii, ginf –greutatea învelitorii, kN/m2, α –
unghiul de înclinare a tălpii superioare faţă de orizontală, B – distanţa dintre ferme, d1,
d2 – distanţa dintre nodurile fermei, γf – coeficient de supra sarcină a sarcinii
permanente.
În unele cazuri la sarcina rezultantă din formula de ami sus se adaugă şi greutatea
iluminatorului, iar la nodurile ce se găsesc sub iluminator se scade geutatea învelitorii.
Valoarea de calcul a sarcinii de la zăpadă se determină cu relaţia: P = γ f + P0C , P0 –
greutatea stratului de zăpadă pe un m2 de proiecţie orizontală a învelitorii, γf=1.4,
coeficient de supra sarcină al încărcării de zăpadă, C – coeficien ce ţine cont de
neregularitatea distribuirii zăpezii de pe acoperiş. Coeficientul C depinde de configuraţia
acoperişului.
Pentru clădirile industriale cu iluminatoare se examinează 2 variante de încărcare cu
zăpadă.
Sl=hl însă nu mai mare ca b.
În cele mai multe cazuri eforturile maxime în tălpile şi diagonalele fermei apar la
încărcări la varianta 1. varianta 2 este determinarea pentruanouri, platelaje, pane şi pentru
montanţii fermelor, aşezaţi în locuri cu încărcări sporite de la zăpadă.
34. Alcătuirea nodurilor fermelor de stilpi. Calculul prinderilor. Înădiri de montare a
fermei.
Grinzile cu zăbrele folosite ca ferme de acoperiş prezintă anumite particularităţi. În
principiu se deosebesc două tipuri de ferme: ferme pentru învelitori cu pane şi ferme
pentru îvelitori realizate din panouri de acoperiş aşezate direct pe talpa fermelor.
Fermele cu pane se realizezează în mod obişnuit cu perete simplu; exepţie fac
fermele cu deschiderea foarte mare, peste 50m, unde se aplică soluţia cu perete dublu.
Nodurile fermelor cu pane se aşează la 2,5 ... 3 m în funcţie de dimensiunile panoului.
În cazul acoperişului de foi de azbociment ondulat cu pane la 1,5 m se prevăd zăbrele
intermediare sau se întăreşte talpa
superioară astfel încît să fie capabilă să
reziste şi la încovoiere între noduri.
Fig.1 Ferme cu bare
suplimentare(a) şi cu tălpi intărite(b).
În cazul deschiderilor mari, mai
mari de 24 m, fermele se prevăd cu
contrasăgeţi ale tălpilor inferioare.
Fig.2 Fermă de acoperiş cu
contrasăgeată.
În prezent cele mai economice soluţii sînt realizate cu tălpi din oţel slab aliat cu limita
de curgere σc = 36 daN/mm2, sau chiar mai
ridicată. Diagonalele , sînt mai puţin
solicitate şi de aceea sînt prevăzute din oţel
OL37; diagonalele cu eforturi mai mari de
lîngă reazem pot fi realizate economic din
oţel cu caracteristici mecanice superioare.
Cele mai economice soluţii de alcătuire
a fermelor tipizate este aceea a realizării
tălpilor din secţiuni compuse prin sudare, secţiuni T, П sau
secţiuni închise. Secţiunea compusă permite dimensionarea
strictă a barelor şi obţinerea unei rezolvări economice. În cazul
barelor din profile U sau L discontinuităţile sortimentului pot
duce la unele supradimensionări, Î n schimb folosirea de
secţiuni compuse prin sudură conduce la un consum sporit de
mina de lucru, la complicarea lucrărilor in atelier deoarece
platbandele trebuie tăiate (debitate) din table groase şi apoi
resudate pentru alcătuirea profilelor.
Necesităţile de transport cer ca fermele să se uzineze in două
tronsoane, de regulă simetrice, carese înnădesc pe şantier cu
sudura sau cu şuruburi de înaltă rezistenţă; ultima soluţie este
indicată la oţelurile slab aliate care cer anumite măsuri speciale
de sudare (preîncălzirea pieselor, uscarea electrozilor etc.) la
folosirea electrozilor cu înveliş, bazic. S o l uţ i i d e i n n ă - dire,
a fermelor s i n t arătate î n figurile 3-4
Folosirea ţevilor la realizarea fermelor conduce Ia
economia de metal; se recomandă prinderea directă la
noduri. Rezemarea panelor se face prin intermediul unor
scaune sudate de talpa superioară. O soluţie
Fig. 4. innâdirea fermelor cu tălpi în T : a, b, -
lnaidiri sudate ; c si d — Inadiri cu şuruburi de
înalta rezistenta pretensionate.
interesantă o constituie folosirea integrală a ţevilor
dreptunghiulare, sau combinarea ţevilor rotunde cu cele
dreptunghiulare, respectiv a ţevilor cu profilele laminate.
Barele realizate din ţevi prezintă ca avantaje comportarea
mai bună la solicitări de compresiune, suprafeţe de vopsit
mai reduse şi posibilitatea executării prinderilor direct
fără intermediul guseelor.
La calculul fermelor care face parte dintr-o structură trebuie să se ia în considerare şi
unele solicitări suplimentare introduse de legătura cu stâlpii halei. In cazul fermelor legate
articulat de stîlpi, forţele orizontale provenite din încărcări orizontale se transmit de la
fermă la stîlp cu o excentricitate corespunzătoare înălţimii guseului de reazem; rezultă
implicit necesitatea ca acest guseu să aibă o înălţime cît mai redusă (fig. 5,a). Momentul
M — H h 0 se preia de cele două bare aferente nodului
proporţional
cu rigidităţile lor liniare K=I/l capatul opus al barelor se
consideră articulat (linia continuă de pe figuia 5, b) :

Kt K
Mt = M ;M = M d .
Kt + K d Kt + K
d d

In cazul tălpilor comprimate rigide, influenţa momentului


poate fi considerată că se extinde pînă la primul nod rigid
(linia întreruptă de pe figura 5, b).
Barele se verifică la forţă axială şi moment încovoietor.
Talpa care este mai rigidă se încarcă mai mult si
deseori rezultă necesară consolidarea ei pe o
anumită lungime (fig. 5, c).
Transmiterea forţelor se realizează prin plăcuţe de
centrare şi prin blocaje corespunzătoare care se
sudează după centrarea fermei. Asigurarea
toleranţelor de montaj se realizează prin găurile mai Fiii. 5. Efectul forţelor
mari sau ovalizate ale şuruburilor de prindere de orizontale din nodul de
reazem : ii — schema
stilp. constructivii; 6 — eforturi ie
în cazul prinderii rigide a fermelor de stîlpi prima lare; c - Irtilbca Isititi In
laicul Ct itazim.
diagonală se realizează de regulă ascendentă, ceea ce asigură o
repartizare mai raţională a eforturilor în zona de reazem a fermei. în figura 6, a se prezintă
o prindere cu şuruburi care cere o precizie mai mare în ceea ce priveşte lungimea fermei
raportată la deschiderea propriu-zisă. Prinderea se efectuează eu şuruburi grosolane.
Rezemarea se realizează prin intermediul unui scaun: suprafaţa frontală a guseului de
reazem si a scaunului se prelucrează mecanic pentru asigurarea, unei suprafeţe de contact
corespunzătoare. O variantă care permite tolerante mai mari la montaj o reprezintă soluţia
de prindere cu plăcuţe sudate la montaj (fig. 6, b si c). Prinderea

Fig. 6. Prinderea
rigidă a fermelor de
stilpi.

cu sudură rezultă mai


rigidă asigurînd o
transmitere mai bună a
eforturilor.
Realizarea
continuităţii cu plăcuţe
sudate la ferme continue
este arătată în figurile 6.
c şi d.
Fermele şi prinderile
de stîlpi în cazul
continuităţii se verifică la efectul momentelor de pe reazeme si al forţelor axiale
din efectul de cadru.
Momentele de pe reazem se transmit sub forma unui cuplu de forţe (fig. 7, a ) : I 1
— M1 /h1,iar forţa axială N se poate considera că se transmite numai la talpa
inferioară acolo unde se transmite si reacţiunea verticală R. Ţinînd seama că
momentele din efectul de cadru sint inegale la extremităţi schema de încărcare a
fermei va fi cea din figura 7, b.
Eforturile astfel obţinute din bare se suprapun eforturilor din ipoteza fermei static
determinate :

Ti = IiO + IiM + IiN ,


In care IiO este efortuldin încălcare pe grinda static determinată ; IiM —efortul din
moment : IiN -efortul din forţa axială (de exemplu 7- v –

Prinderea
propriu-zisă se
verifică la
eforturile
rezultate din
efectul de
cadru;
reactiunea
verticală a
fermei se transmite integral la scaun. în nodul inferior datorită momentului de pe reazem
se dezvoltă de regulă o forţă de
compresiune care, se preia prin
contactul direct cu stîlpul în cazul
prinderii cu şuruburi sau prin sudura
în cazul prinderii cu plăcuţe sudate.
Dacă forţa orizontală care acţionează
la nivelul tălpii fermei nu solicită
centric prinderea, se ţine seama si de
momentul H*e în care H este
rezultanta solicitărilor pe orizontală
(fig. 8): se urmăreşte ca excentri-
citatea să nu fie prea mare astfel incit
in prindere să nu apară eforturi de în tindere. Dacă totuşi se dezvoltă, prinderile cu şu-
H ⋅ e ⋅ hmax H
ruburi se verifică cu relaţia : N max = 2
+
n
Σhi