Sunteți pe pagina 1din 328

COSMIN MIHAI MIRIŢOIU

Construcţii Metalice.
Suport de curs

N
CUPRINS

1 Noţiuni generale despre oţelurile 13


folosite în construcţii metalice
1.1 Clasificarea materialelor 13
1.2 Caracteristicile fierului pur 15
1.3 Diagrama Fe-C. Prezentare generală. 17
Transformări de faze
1.3.1 Puncte critice în diagrama Fe-Fe3C 20
1.4 Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor folosite în 21
construcţii metalice
1.5 Alte clasificări ale oţelurilor folosite în construcţii 26
metalice
1.6 Proprietăţile mecanice ale oţelurilor întrebuinţate 28
în realizarea construcţiilor metalice
1.7 Clasificarea şi simbolizarea fontelor 28
1.8 Metalurgia fontei şi oţelului 32
1.8.1 Metalurgia fontei 32
1.8.1.1 Caracteristicile fontei folosită în construcţii 38
1.8.2 Metalurgia oţelului 39
1.8.2.1 Elaborarea oţelului în convertizoare 42
1.8.2.2 Elaborarea oţelului în cutoarele cu vatră sau 44
cuptoarele Siemens-Martin
1.8.2.3 Elaborarea oţelului în cuptoare electrice 45
1.8.2.4 Elaborarea oţelului în creuzet 47
1.8.2.5 Elaborarea oţelului prin metode complexe sau 48
combinate
1.9 Tratamente aplicate oţelurilor 49
1.9.1 Fenomentul de refacere a reţelei cristaline 49
1.9.2 Tratamente mecanice 50
1.9.2.1 Laminarea 50
1.9.2.2 Extrudarea 55
1.9.2.3 Forjarea 55
1.9.2.4 Trefilarea. Matriţarea. Ambutisarea 56
1.9.3 Tratamente termice 57

7
1.9.4 Tratamente termochimice 58
1.10 Proprietăţile oţelului folosit în construcţii 60
1.11 Tipuri de sarcini ce acţionează asupra 61
construcţiilor metalice
1.11.1 Sarcini exterioare active 61
1.11.2 Reacţiuni 64
1.11.3 Eforturi secţionale în elementele construcţiilor 65
metalice
1.12 Noţiuni cu privire la comportamentul oţelului în 69
domeniile elastic şi plastic. Trasarea curbei
caracteristice
Anexa 1.1. Simbolizarea oţelurilor. Oţeluri de 77
uz general pentru construcţii
2 Tipuri de secţiuni folosite pentru 92
realizarea construcţiilor metalice
2.1 Generalităţi cu privire la definirea mărimilor ce 92
caracterizează o secţiune
2..1.1 Momente statice. Definiţie 92
2.1.2 Momente de inerţie 93
2.1.2.1 Momente de inerţie axiale 93
2.1.2.2 Momente de inerţie centrifugale 93
2.1.2.3 Momente de inerţie polare 94
2.1.3 Variaţia momentelor de inerţie în raport cu axe 94
translatate
2.1.4 Variaţia momentelor de inerţie în raport cu rotaţia 95
axelor
2.2 Tipuri de secţiuni ale grinzilor componente în 96
structuri metalice
2.2.1 Generalităţi. Criterii de clasificare 96
2.2.2 Elemente constructive geometrice ale structurilor 97
metalice de rezistenţă
2.2.2.1 Stâlpi 97
2.2.2.2 Grinzi 99
2.2.3 Metodă pentru analiza geometrică a secţiunii 100
grinzilor (sau stâlpilor) folosite la proiectarea
structurilor metalice

8
2.2.3.1 Varianta 1 101
2.2.3.2 Varianta 2 103
2.2.3.3 Varianta 3 104
2.2.3.4 Varianta 4 104
2.2.3.5 Analiza critică a variantelor 106
2.2.3.6 Concluziile studiului 109
2.3 Încadrarea secţiunilor în clase 110
2.4 Domenii de utilizare ale grinzilor în funcţie de 119
tipul secţiunii
Anexa 2.1. Secţiuni de grinzi folosite la 123
construcţii metalice
3. Calculul de rezistenţă al secţiunilor 165
transversale
3.1 Grinzi solicitate axial centric 165
3.1.1 Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la 166
întindere
3.1.1.1 Folosind Eurocoduri 166
3.1.1.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor 167
admisibile (metoda clasică)
3.1.1.3 Exemplu de calcul 169
3.1.1.4 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele 170
solicitate la întindere
3.1.2 Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la 172
compresiune
3.1.2.1 Folosind Eurocoduri 172
3.1.2.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor 173
admisibile (metoda clasică)
3.1.2.3 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele 173
solicitate la compresiune
3.2 Grinzi solicitate la încovoiere 175
3.2.1 Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la 179
încovoiere
3.2.1.1 Folosind Eurocoduri 179
3.2.1.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor 180
admisibile (metoda clasică)
3.2.1.3 Exemplu de calcul 182

9
3.2.1.4 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele 184
solicitate la încovoiere
3.3 Grinzi solicitate la forfecare 186
3.3.1 Calculul de rezistenţă la forfecare 186
3.3.1.1 Calculul la forfecare folosind Eurocoduri 186
3.3.1.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor 189
admisibile (metoda clasică)
3.3.1.3 Exemplu de calcul 190
3.4 Grinzi solicitate la torsiune 191
3.4.1 Calculul de rezistenţă la răsucire 193
3.4.1.1 Calculul la răsucire folosind Eurocoduri 193
3.4.1.2 Calculul la răsucire cu forfecare folosind Eurocoduri 195
3.4.1.3 Calculul la răsucire folosind metoda rezistenţelor 196
admisibile
3.4.1.4 Calculul la răsucire cu forfecare folosind metoda 201
rezistenţelor admisibile
3.4.1.5 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele 202
solicitate la torsiune
3.5 Solicitări compuse de încovoiere cu forfecare 204
3.6 Solicitarea de încovoiere cu efort axial 206
3.6.1. Folosind Eurocoduri 206
3.6.1.1 Secţiuni din clasele 1 şi 2 206
3.6.1.2 Secţiuni din clasa 3 208
3.6.1.3 Secţiuni din clasa 4 209
3.6.2 Calculul folosind metoda rezistenţelor admisibile 209
3.7 Solicitarea de încovoiere, forfecare şi efort axial 212
3.7.1 Calculul folosind Eurocoduri 212
3.7.2 Calculul folosind metoda rezistenţelor admisibile 212
3.8 Rezistenţa barelor la pierderea stabilităţii 214
generale. Fenomenul de flambaj
3.8.1 Fenomenul de flambaj.Generalităţi 214
3.8.2 Rezistenţa la flambaj pentru bare supuse la 218
compresiune uniformă cu Eurocoduri
3.8.3 Rezistenţa la flambaj pentru bare supuse la 222
compresiune uniformă cu metoda clasică
3.8.3.1 Verificarea la flambaj 222
3.8.3.2 Dimensionarea la flambaj 227
3.8.3.3 Metoda coeficientului de flambaj 228

10
3.8.4 Exemplu de calcul 232
ANEXA 3.1 Caracteristici geometrice 234
pentru secţiuni uzuale solicitate la
torsiune
Anexa 3.2. Solicitări şi deformaţii maxime 236
pentru cazuri uzuale
4. Noţiuni introductive în calculul 238
grinzilor cu zăbrele
4.1 Metoda izolării nodurilor 240
4.2 Procedeul Ritter 249
4.3 Metoda deplasărilor în formulare matriceală, 251
folosită în calculul grinzilor cu zăbrele

5 Calculul îmbinărilor folosite în 261


construcţii metalice
5.1 Calculul îmbinărilor nituite 261
5.1.1 Calculul de rezistenţă al îmbinărilor cu nituri folosind 268
metoda rezistenţelor admisibile
5.1.2 Calculul îmbinărilor cu nituri după Eurocoduri 269
5.1.3 Exemplu de calcul 270
5.2 Îmbinarea cu şuruburi 271
5.2.1 Calculul de rezistenţă al îmbinărilor simple cu 278
şuruburi
5.2.1.1 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate 278
5.2.1.2 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate 289
5.3 Îmbinări prin sudură 292
5.3.1 Calculul îmbinărilor sudate după eurocoduri 303
5.3.1.1 Îmbinări sudate paralele cu forţa de tracţiune 303
5.3.1.2 Îmbinare sudată perpendiculară pe forţa de tracţiune 306
5.3.1.3 Îmbinare sudată pe contur 308
5.3.2 Calculul îmbinărilor sudate după metoda rezistenţelor 311
admisibile
5.3.2.1 Sudură de colţ solicitată longitudinal 311
5.3.2.2 Sudură transversală cap la cap 312
5.3.2.3 Sudură înclinată cap la cap 312

11
5.3.2.4 Sudură de colţ solicitată transversal 313
ANEXA 5.1. Dimensiuni pentru filete metric 315

BIBLIOGRAFIE 317

12
CAPITOLUL 1

Noţiuni generale despre oţelurile folosite în


construcţii metalice

1.1.Clasificarea materialelor

Materialele se pot clasifica astfel:


- după remanenţa deformaţiilor:
- elastice: corpul revine la forma iniţială după
dispariţia acţiunii sarcinilor;
- plastice: deformaţiile corpului sunt remanente după
încetarea acţiunii sarcinilor;
- elasto-plastice: corpul revine parţial la forma
iniţială (rămâne parţial deformat) după încetarea acţiunii sarcinilor;
- după mărimea deformaţiilor înainte de rupere:
- materiale tenace sau ductile: se deformează
apreciabil înainte de rupere, suprafaţa de rupere are un aspect mat şi
fibros iar ruperea granulelor este transcristalină (fig. 1.1);

Fig. 1.1. Rupere transcristalină

- materiale fragile: se deformează foarte puţin înainte


de rupere, ruperea având loc instantaneu; ruperea la nivelul
granulelor este de tip intercristalin;

13
Fig. 1.2. Rupere intercristalină

- după evoluţia în timp îndelungat a deformaţiilor:


- materiale reologice caracterizate prin faptul că
deformaţiile cresc în timp;
- nereologice;
- după variaţia proprietăţilor în funcţie de direcţia de analiză:
- izotrope: aceleaşi proprietăţi după orice direcţie;
- anizotrope: proprietăţile variază diferit în funcţie de
direcţiile de solicitare;
- după distribuţia materialului în interiorul corpului:
- omogene: acelaşi material în tot corpul;
- neomogene;
- după provenienţă şi fabricaţie:
- naturale;
- artificiale;
- organice;
- anorganice;
- după structură şi textură:
- metalice;
- nemetalice;
- cristaline;
- amorfe.
Oţelurile folosite în construcţii metalice sunt materiale
ductile sau tenace, în calculele de proiectare fiind considerate
izotrope şi omogene, iar solicitările se produc, de regulă, în
domeniile elastic sau elasto-plastic.

14
1.2. Caracteristicile fierului pur

Fierul face parte din grupa metalelor de tranziţie, adică


prezintă lipsă de electroni pe substratul 3d. În stările cristalină şi
lichidă, atomii de fier sunt legaţi între ei prin legături metalice, adică
forţe de atracţie şi de respingere electrostatice între ionii fierului şi
electronii de valenţă puşi în comun.
Temperatura de topire a fierului este de 15380C. O
proprietate importantă a fierului este faptul că prezintă două forme de
reţele cristaline stabile la temperaturi diferite:
- fierul α şi fier α la temperaturi înalte (sau fier δ) ce
cristalizează în reţea cubică cu volum centrat (abreviată în
continuare ca CVC)
- fierul γ ce cristalizează în reţea cubică cu feţe centrate.

Fig. 1.3. Reţea cubică cu volum centrat

Pe baza variaţiei în timp a temperaturii, se poate trasa curba


de răcire a fierului (fig. 1.4).
Din analiza fig. 1.5 se pot desprinde următoarele:
- între 0-9120C este stabil fierul α
- între 912-13940C este stabil fierul γ
- între 1394-15380C este stabil fierul α la temperaturi înalte
denumit si fier δ.

15
Fig. 1.4. Reţea cubică cu feţe centrate
t0C

15380C Lichid

Fier δ

nemagnetic 13940C

Fier γ

9120C
7700C Fier α
magnetic

timp
Fig. 1.5. Curba de răcire a fierului

Pe curba de răcire din fig. 1.5 se observă trei paliere:


- la 15380C când se produce cristalizarea primară a fierului

16
- la 13940C când se produce transformarea alotropică a
fierului δ în fier γ
- la 9120C când se produce transformarea alotropică a fierului
γ în fier α.
La 7700C, pe curba de răcire, apare o inflexiune ce
marchează transformarea magnetică a fierului:
- sub 7700C fierul este magnetic
- peste 7700C fierul este paramagnetic.

1.3 Diagrama Fe-C. Prezentare generală. Transformări de faze

Studiul aliajelor Fe-C se face după diagrama Fe-C. În funcţie


de starea în care se găseşte carbonul în aliajul Fe-C, se disting două
tipuri de diagrame, şi anume:
- diagrama Fe-Fe3C cunoscută sub denumirea de diagrama
fier-cementită, în care carbonul se prezintă sub formă de cementită şi
este corespunzătoare sistemului metastabil Fe-C
- diagrama Fe-Cgrafit cunoscută sub denumirea de diagrama
fier-grafit, în care carbonul se prezintă sub formă de grafic şi este
corespunzătoare sistemului stabil Fe-C. Oţelurile carbon se studiază
după diagrama Fe-Fe3C, prezentată în fig. 1.6, unde s-au folosit
următoarele notaţii: α – ferită; γ – austenită; L – lichid; Ce I –
cementită primară; Ce II – cementită secundară; Ce III – cementită
terţiară; Le – ledeburită; Pe – perlită, δ – ferită la t0C înalte.
În funcţie de cantitatea de carbon, după diagrama Fe-Fe3C,
aliajele se împart în:
- fonte albe hipoeutectice (cantitatea de carbon 4,3%>C
>2,11%);
- fonte albe eutectice (cantitatea de carbon 4,3 %=C);
- fonte albe hipereutectice (cantitatea de carbon 6,67 %>C
>4,3%);
- oţeluri hipoeutectoide (cantitatea de carbon 0,77%>C);
- oţeluri eutectoide (cantitatea de carbon 0,77%=C);
- oţeluri hipereutectoide (cantitatea de carbon
0,77%<C<2,11%).
Liniile importante ce se desprind din diagramă sunt:
- ABCD – linia solidus;
- AHJECFD – linia solidus;

17
- AB – linia ce separă din topitură cristiale de soluţie
solidă δ;
- BC – linia ce separă din topitură cristale de soluţie solidă
γ;
- CD – linia ce separă din topitură cristale de CeI.
Transformările de fază în diagrama Fe-Fe3C sunt:
0
a. δ H + LB ⎯⎯ ⎯ ⎯⎯→ γ
1495 C ; 0 ,17% C

A4

O Acem
A3
M
770
A2 A1

Fig. 1.6. Diagrama Fe-Fe3C

Soluţia solidă δ ce are concentraţie în punctul H şi


soluţia lichidă ce are concentraţie în punctul B trec într-o altă
fază solidă, prin reacţie peritectică, la temperatură si
concentraţie constantă (14950C şi 0,17%C). Faza solidă poartă
denumirea de austenită.
Austenita prezintă următoarele particularităţi:
- are reţea cubică cu feţe centrate
- este constituient plastic
- este paramagnetică

18
- este soluţie solidă de pătrundere a carbonului în fier γ
- cantitatea maximă de carbon dizolvată în soluţia γ este
dată de punctul E din diagrama Fe-Fe3C
- solubilitatea scade odată cu scăderea temperaturii, la
concentraţia de 0,77%C corespunzătoare temperaturii de
7270C.

0 ⎛ ⎞
b. LC ⎯1148
⎯⎯ ⎯⎯→ Le ⎜ γ E + CeI ⎟
C ; 4 , 3% C

⎝ 2,11%C ⎠
Lichidul, cu concentraţia dată de punctul C (4,3%C), la
temperatura de 11480C, se solidifică (adică se transformă, la răcire)
în amestectul mecanic ce poartă denumirea de ledeburită (Le) ce
reprezintă eutecticul diagramei Fe-Fe3C şi este formată, la naşterea
sa, din austenită γ cu concentraţia dată de punctul E (2,11% C) şi
cementită primară (CeI) cu concentraţia dată de punctul F.
Ledeburita prezintă următoarele particularităţi:
- este eutecticul diagramei Fe-Fe3C şi constituentul de bază a
fontelor albe
- este fragilă datorită cantităţii mari de cementită
- are o duritate de aproximativ 100HB
- este formată din perlită şi cementită la temperatura
ambiantă
- la microscop apare sub formă de “insule” de culoare
închisă de perlită pe fond alb de cementită.
Cementita prezintă următoarele particularităţi:
- este o carbură de fier (Fe3C), cu o concentraţie de 6,67%C
- are reţea ortorombică
- are luciu metallic şi conductibilitate electrică
- temperature de topire este de 12270C
- duritatea este cuprinsă între 700…800 HB
- prezintă fragilitate
- sub 2100C este feromagnetică şi paramagnetică la
temperaturi superioare acesteia
- la microscop are culori diferite în funcţie de reactivul
folosit pentru atacul metalografic, astfel:
™alb strălucitor dacă atacul metalografic se face

19
cu Nital
™brun – roşcat dacă atacul metalografic se face
cu picrat de sodiu în soluţie alcalină la cald
⎯⎯→ Pe ⎛⎜ + CeII ⎞⎟
0
c. γ S ⎯727
⎯⎯ C ; 0 , 77% C
α
⎝ P ;0, 02% C ⎠
Austenita cu concentraţia punctului S se descompune prin
reacţie eutectoidă în condiţii de temperatură şi de concentraţie
constante (7270C, 0,77%C) în două faze: ferită α cu concentraţia
punctului P (0,02%C) şi CeII care formează un amestec mecanic
eutectoid ce poartă denumirea de perlită (Pe).
Perlita prezintă următoarele proprietăţi:
- este eutectul diagramei fier – cementită
- are proprietăţi intermediare între ferită (păstrează
tenacitatea feritei) şi cementită (ce oferă duritate ,
aproximativ 205..210 HB) şi rezistenţă ridicată, limita de
rupere fiind de aproximativ 850 MPa)
- are alungire la rupere de aproximativ 15%.
Ferita prezintă următoarele particularităţi:
- este o soluţie solidă de carbon în fier α
- dizolvă foarte puţin carbon (0,02% la 7270C şi 0,002% la
temperatura ambiantă), fapt pentru care este considerată
apropiată de fierul tehnic
- este feromagnetică până la 7700C, iar la temperaturi
superioare este paramagnetică
- la microscop apare sub formă de grăunţi echiaxiali de
culoare deschisă (alb-gălbui cu nuanţe diferite).
Observaţie: diagrama Fe-C se construieşte doar până la
6,67%C deoarece aliajele cu un procent mai mare sunt greu de
obţinut şi au aplicabilitate practică redusă.

1.3.1 Puncte critice în diagrama Fe-Fe3C

Punctele critice corespunzătoare diagramei Fe-Fe3C sunt:


- A0, la 2100C care marchează punctul Curie al cementitei
(feromagnetică până la această temperatură şi paramagnetică la
valori superioare)

20
- A1, la 7270C, linia PSK ce repezintă temperatura eutectoidă
(transformarea perlitei în austenită la încălzire sau a austenitei în
perlită la răcire)
- A2, la 7700C, linia MO, care marchează punctul Curie al
feritei (este feromagnetică până la 7700C, iar la temperaturi
superioare este paramagnetică)
- A3, temperaturile corespunzătoare liniei GOS (la încălzire
se dizolvă ferita în austenită sau, la răcire, se separă ferita din
austenită)
- A4, temperatura corespunzătoare transformării fierului δ în
austenită
- Acem este temperatura corespunzătoare liniei ES
corespunzătoare separării cementitei secundare din austenită
Observaţie: pentru temperaturile A1, A2, A3, Acem se foloseşte
indicele c pentru încălzire şi r pentru răcire.

1.4. Clasificarea şi simbolizarea oţelurilor folosite în construcţii


metalice

Clasificarea mărcilor de oţel este făcută conform SR EN


10027/1,2:1996 "Definirea şi clasificarea mărcilor de oţel" în funcţie
de compoziţia chimică pe oţel lichid în:
-oţeluri nealiate şi
-oţeluri aliate.
Oţelurile nealiate se clasifică în următoarele clase principale
de calitate:
- oţeluri nealiate de uz general;
- oţeluri nealiate de calitate;
- oţeluri nealiate speciale.
Simbolizarea mărcilor de oţel adoptată în prezent este de
două feluri:
- o simbolizare bazată pe simboluri literale şi numerice
(simbolizare alfanumerică);
- o simbolizare numerică.
Simbolurile utilizate la simbolizarea alfanumerică exprimă
anumite caracteristici importante ale oţelului precum:
- utilizare principală;
- caracterisitici mecanice;

21
- proprietăţi fizico-chimice.
Simbolizarea numerică a oţelurilor este complementară
simbolizării alfanumerice, cuprinde un număr fix de cifre şi se
foloseşte pentru prelucrarea automată a datelor.
Simbolizarea oţelurilor în funcţie de caracteristici mecanice
şi utilizare cuprinde un simbol principal urmat de un număr care
reprezintă valoarea minimă a limitei de curgere în MPa. Se folosesc
astfel următoarele simboluri:
- S la oţelurile de construcţie
- P la oţelurile pentru recipiente sub presiune
- L la oţelurile pentru ţevi
- E la oţelurile pentru construcţii mecanice
- B la oţelurile pentru beton armat
- Y la oţelurile pentru beton precomprimat
- R la oţelurile pentru şină
- H la produsele plate laminate la rece din oţeluri pentru
ambutisare
- D la produsele plate formate la rece
- T pentru tabla neagră, tabla stanată.
Simbolizarea oţelurilor în funcţie de compoziţia chimică se
face prin litera C pentru oţelurile nealiate şi X pentru oţelurile aliate
urmate de un număr oare reprezintă de 100 ori conţinutul mediu
specificat de carbon şi pentru oţelurile aliate şi de simbolurile
chimice pentru elementele de aliere care caracterizează oţelul în
ordine descrescătoare a conţinuturilor care le reprezintă şi nişte
numere ce indică valorile conţinuturilor elementelor de aliere.
În cazul oţelurilor nealiate laminate la cald din oţeluri din
construcţie (SR EN 10025+A1) simbolizarea este completată cu
următoarele simboluri:
- JR - clasă de calitate pentru produse cu valoare minimă a
energiei de rupere la încovoiere prin şoc de 27 J la 20 °C;
- JO - clasă de calitate pentru produse cu valoare minimă a
energiei de rupere la încovoiere prin şoc de 27 J la O °C;
- J2 – clasă de calitate pentru produse cu valoare minimă a
energiei de rupere la încovoiere prin şoc de 27 J la – 20 °C;
- K2 – clasă de calitate pentru produse cu valoare minimă a
energiei de rupere la încovoiere prin şoc de 40 J la – 20 °C;
- G1 – pentru oţeluri necalmate;

22
- G2 - pentru oţeluri în altă stare decât starea necalmată;
- G3 şi G4 - pentru alte caracteristici;
- N - pentru produsele care se livrează în stare normalizată
sau în stare de laminare normalizată
- C - pentru oţelurile cu capacitate de deformare la rece.
Se vor da în continuare câteva exemple de simbolizare a
diferitelor mărci de oţel.

a1. Oţeluri de uz general pentru construcţii

Tabelul 1.1.
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10025 vechi numeric
S – oţel de
construcţie
230 – limita
minimă de curgere
în MPa
OL 37
S 235 JR - clasă de
(STAS 500/2 - 1.0036 calitate pentru
JRG1
80) produse cu valoare
minimă a energiei
de rupere la
încovoiere prin şoc
de 27 J la 20 °C
G1 – necalmat

Tabelul 1.2.
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10025 vechi numeric
E – oţel pentru
OL 50
E 295 1.0050 construcţii
(STAS 500/2 - mecanice

23
80) 295 – limita
minimă de curgere
în MPa

a2. Oţeluri carbon de calitate pentru călire şi revenire

Tabelul 1.3.
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10083 vechi numeric
3 – oţel carbon de
calitate superioară
cu conţinut
controlat de sulf
OLC 45 XS
C – oţel carbon de
3 C 45 (STAS 880 - 1.1201
calitate nealiat
80)
45 - reprezintă de
100 ori conţinutul
mediu specificat de
carbon

Tabelul 1.4
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10083 vechi numeric
2 – oţel carbon de
calitate superioară

OLC 60 X C – oţel carbon de


calitate nealiat
2 C 60 (STAS 880 - 1.1221
80) 60 - reprezintă de
100 ori conţinutul
mediu specificat de
carbon

a3. Oţeluri aliate pentru tratament termic

24
Tabelul 1.5
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10083 vechi numeric
25 – reprezintă de
100 ori conţinutul
mediu specificat de
carbon
Mo, Cr – elemente
de aliere crom şi
26 MoCr 11 molibden
25
(STAS 791 - 1.7213 4 - reprezintă de 4
CrMo 4
88) ori conţinutul
mediu specificat de
crom (conţine 1%
Cr)
Materialul conţine
urme de molibden
(Mo< 0,1%)

a4. Oţeluri inoxidabile feritice

Tabelul 1.6
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10088 vechi numeric
X6 7 AlCr 130 1.4002 X – oţel aliat
CrAl 13
(STAS 3583 - 6 – de 100 ori
87) conţinutul mediu
specificat de
carbon

Cr, Al – elemente
de aliere crom şi
25
aluminiu
13 - reprezintă
conţinutul mediu
specificat de crom
Materialul conţine
urme de aluminiu
(Al< 0,1%)

a5. Oţeluri inoxidabile martensitice

Tabelul 1.7
SR EN Standard Simbol
Explicaţii
10088 vechi numeric
X – oţel aliat
12 – de 100 ori
conţinutul mediu
specificat de
10 Cr 130
X12 Cr carbon
(STAS 3583 - 1.4006
13 Cr– element de
87)
aliere crom
13 - reprezintă
conţinutul mediu
specificat de crom

1.5. Alte clasificări ale oţelurilor folosite în construcţii metalice

Oţelurile mai pot fi clasificate şi astfel:


- oţeluri pentru produse laminate, trase sau trefilate:
- oţeluri pentru construcţii:
- oţeluri pentru construcţii din beton armat
- oţeluri pentru construcţii metalice
- oţeluri pentru recipente sub presiune:

26
- oţeluri pentru construcţii metalice
- oţeluri pentru construcţii mecanice
- oţeluri pentru scule
- oţeluri pentru piese turnate.
Oţelurile pentru construcţii metalice se folosesc în funcţie de:
- condiţiile de exploatare
- caracteristicile garantate pe produsul finit.
Acestea pot fi grupate astfel:
- oţeluri de uz general pentru construcţii:
- sunt oţeluri carbon sau slab aliate ce prezintă proprietăţi
plastice relativ bune şi sunt utilizate în construcţii metalice cu
îmbinări sudate
- oţeluri cu rezistenţă mărită la coroziune atmosferică:
- sunt denumite şi oţeluri patinabile, se acoperă cu straturi
protectoare iar în atmosfera marină sau industrială se protejează prin
vopsire
- oţeluri cu granulaţie fină pentru construcţii sudate:
- au adaos de aluminiu, vanadiu, zirconiu, niobiu sau titan, au
grăunţi fini; se utilizează de regulă în construcţii metalice cu
solicitări dinamice sau statice mari; se caracterizează prin rezistenţă
ridicată la ruperi fragile
- oţeluri rezistente la rupere fragilă la temperaturi criogenice:
- au în compoziţie nichel şi crom, au tenacitate ridicată la
temperaturi criogenice, au granulaţie fină şi se utilizează pentru
recipiente de transport şi depozitare gaze lichefiate la temperaturi
foarte scăzute (-300C...-600C)
- oţeluri cu limită de curgere garantată la cald:
- sunt utilizate la reciepiente pentru fluide calde, iar limita de
curgere la cald este caracteristica lor mecanică de bază
- oţeluri pentru îndoire la rece
- sunt aliate cu titan (între 0,1..0,2%), au granulaţie fină, au
capacitate de a se deforma la rece
- oţeluri cu limită de curgere foarte ridicată
- sunt oţeluri slab aliate, sunt tratate termic la călire şi
revenire sau normalizare şi revenire; au structură bainitică sau
sorbitică
- oţeluri aliate pentru elemente speciale

27
- se utilizează de regulă la confecţionarea şuruburilor de
înaltă rezistenţă, se utilizează în stare îmbunătăţită.

1.6. Proprietăţile mecanice ale oţelurilor întrebuinţate în


realizarea construcţiilor metalice

Principalele proprietăţi mecanice sunt:


- rezistenţa mecanică:
- este proprietatea oţelului de a se împotrivi solicitărilor
mecanice care tind să rupă materialul; această caracteristică se pune
în evidenţă prin încercări mecanice distructive ca: tracţiune,
compresiune, încovoiere statică, forfecare, etc.
- duritatea:
- este proprietatea oţelului de a se opune acţiunii mecanice de
zgâriere sau lovire cu un penetrator (care poate fi de tip con, bilă,
etc); ea este pusă în evidenţă prin încercări Brinell, Rockwell,
Vickers, Knoop, etc.
- elasticitatea:
- este proprietatea oţelului de a reveni la forma şi
dimensiunile iniţiale, după încetarea solicitărilor mecanice ce au
provocat deformarea iniţială a acestuia
- tenacitatea:
- este proprietatea oţelului de a se deforma foarte mult
înainte de rupere; această propriettate este pusă în evidenţă prin
încercări la încovoiere prin şoc singular sau rezilienţă
- maleabilitatea:
- este proprietatea oţelului de a îsi modifica forma la
prelucrări prin presare; această proprietate este pusă în evidenţă prin
încercări tehnologice de îndoire sau refulare
- ductilitatea:
- este proprietatea oţelului de a putea fi prelucrat prin tragere;
un astfel de oţel presupune tenacitate şi maleabilitate ridicate.

1.7. Clasificarea şi simbolizarea fontelor

Simbolizarea fontelor se face conform SR EN 1560:2011 şi


poate fi împărţită în, similar ca la oţeluri:

28
- o simbolizare bazată pe simboluri literale şi numerice
(simbolizare alfanumerică);
- o simbolizare numerică.
Simbolizarea numerică a fontelor este complementară
simbolizării alfanumerice, cuprinde un număr fix de cifre şi se
foloseşte pentru prelucrarea automată a datelor.
Simbolurile utilizate la simbolizarea alfanumerică exprimă
anumite caracteristici importante ale fontei precum:
- caracteristici mecanice;
- compoziţie chimică.
Simbolozarea alfanumerică cuprinde o serie de termeni care
ocupă maxim 6 poziţii, având următoarele semnificaţii:
a. grupul de termeni 1: EN semnifică faptul că standardul
este european;
b. grupul de termeni 2: simbolul GJ (G reprezintă piesă
turnată iar J fontă);
c. termenul 3: simbol ce caracterizează grafitul ( L-
lamelară; S-sferoidală; M-maleabil; V-vermicular; N-fără
grafit; Y-structura indicată în standardul de produs );
d. grupul de termeni 4: simbolul se referă la microstructura
sau macrostructura fontei (A-austenită; F-ferită; P-perlită;
M-martensită; L-ledeburită; Q-călită şi revenită; B-inimă
(spărtură) neagră (numai la fonte maleabile); W-inimă sau
spărtură albă (caracteristic fontelor maleabile));
e. grupul de termeni 5: reprezintă simbolul de clasificare
după caracteristici mecanice sau după compoziţia chimică.
Acest grup de termeni se vor separa prin cratimă faţă de cel
precedent (grupul de termeni 4). Grupul de termeni utilizat
este reprezentat prin cifre care, în cazul indicării
caracteristicilor mecanice, poate fi rezistenţa la rupere în
MPa sau duritatea în unităţi Brinell. De asemenea, rezistenţa
la rupere poate fi însoţită de alungirea la rupere în procente,
în funcţie de tipul fontei (exemplu: cazul fontelor maleabile).
După numărul care indică rezistenţa mecanică minimă sau
alungirea după rupere poate fi o literă care indică modul de
prelevare a probelor:
ƒ C- probă prelevată din piesa turnată;
ƒ U-probă ataşată la piesă;

29
ƒ S-probă turnată separat.
La alte tipuri de fonte, cum ar fi cazul celor nodulare feritice,
după rezistenţa la rupere se mai poate indica şi energia de rupere la
încovoiere prin şoc singular (rezilienţă), KV, în J. Aceste fonte
prezintă, ulterior, simbolurile RT, dacă încercarea s-a efectuat la
temperatura ambiantă sau LT, pentru încercări efectuate la
temperaturi mai mici ca cea ambiantă. Dacă se indică duritatea, nu
mai apar simboluri pentru rezistenţa la rupere sau pentru alungirea la
rupere.
Simbolizarea după compoziţia chimică se foloseşte în cazul
fontelor aliate. Simbolizarea porneşte cu litera X (analog ca la
oţeluri) şi se face cu sau fără indicarea conţinutului de carbon. După
litera X este urmat conţinutul de carbon în sutimi de procent (pentru
cazul în care se indică); urmează simbolul elementelor de aliere,
începând cu cel al cărui conţinut este cel mai mare şi, la final,
conţinutul corespunzător de elemente de aliere, rotunjite la un număr
întreg şi separate prin cratimă;
f. termenul 6: se foloseşte o literă care reprezintă anumite
condiţii suplimentare de execuţie, fiind separată de termenul anterior
prin cratimă (W-sudabilitate, D-piesă brut turnată, H-piesă supusă
tratamentului termic, Z-condiţii suplimentare indicate în comandă).
Exemple:

b1. Fonte cu grafit nodular


SR EN
Standard vechi Explicaţii
1560:2011
EN – simbol standard
european
G – piesă turnată
J – fontă
Fgn 500-7
EN-GJS-500-7 S – sferoidală
(STAS 6071 - 82)
500 – rezistenţa minimă la
rupere în MPa
7 – alungirea la rupere
minimă în procente

b2. Fontă cenuşie cu grafit lamelar

30
SR EN
Standard vechi Explicaţii
1560:2011
EN – simbol standard
european
G – piesă turnată
Fc 200
EN-GJL-200 J – fontă
(STAS 568 - 82)
L – lamelară
200 – rezistenţa minimă la
rupere în MPa

SR EN
Standard vechi Explicaţii
1560:2011
EN – simbol standard
european
G – piesă turnată
EN-GJL-HB 175 - J – fontă
L – lamelară
HB 175 – duritate de 175
în unităţi Brinell

SR EN
Standard vechi Explicaţii
1560:2011
EN – simbol standard
european
G – piesă turnată
J – fontă
EN-GJL-XNiMn Fc 200 L – lamelară
13-7 (STAS 568 - 82) X – fontă aliată
Ni, Mn – elemente de aliere
de nichel şi mangan
13-7 – procentele de Ni şi
de Mn

31
b3. Fontă maleabilă
SR EN
Standard vechi Explicaţii
1560:2011
EN – simbol standard
european
G – piesă turnată
J – fontă
M – fontă maleabilă
Fma 350
EN-GJMW-350-4 W – inimă sau spărtură
(STAS 569 - 79)
albă
350 - rezistenţa minimă la
rupere în MPa
4 – alungirea la rupere
minimă în procente

1.8. Metalurgia fontei şi oţelului

1.8.1. Metalurgia fontei

Fonta este un aliaj Fe-C ce are o concentraţie de carbon între


2,11 – 6,67% după sistemul Fe-Fe3C şi de 2,08 – 6,67% după
sistemul Fe-FeCgrafit. Alte elemente de aliere ce se regăsesc în fontă,
pe lângă Fe şi C sunt: Si, Mn, P, S, etc., limitate procentual ce poartă
denumirea şi de impurităţi normale. Elaborarea fontei se bazează pe
carburarea minereului de fier şi pe transformarea parţială a acestuia
în cementită. O altă metodă posibilă folosită pentru elaborarea fontei,
dar mai puţin utilizată în practică, este prin carburarea fierului din
oţel conform schemei din fig. 1.7.
De cele mai multe ori, fonta, se elaborează pornind de la
minereul de fier (format din parte utilă – oxizi de fier şi parte sterilă
– roci şi oxizi), în cuptoare încălzite prin arderea unui combustibil,
ce poartă denumirea de furnale sau cuptoare înalte. În funcţie de
procentul de Fe, minereurile se împart în:
- minereu foarte bogat în Fe, cu Fe> 55%
- minereu bogat în Fe, cu 55%>Fe> 35%
- minereu sărac în Fe, cu 35%>Fe> 25%
- minereu foarte sărac în Fe, cu Fe< 20%.

32
Minereu de fier

Reducere

Fier Oţel

Carburare

Fontă
Fig. 1.7. Elaborarea fontei prin carburarea fierului din oţel

Minereurile din care se obţine fonta sunt:


- oxizi: magnetit, hematit, ilmenit, limonit
- carbonaţi: siderită
- silicaţi: chamusit, stilpnomelan, gremalite, minnesotait,
grunerit
- sulfaţi: pirită, marcasită, pirotină.
Schema generală a unui furnal este prezentată în fig. 1.8, iar
o secţiune transversală printr-un furnal în fig. 1.9.
Aşa cum se observă din fig. 1.8 şi 1.9, elementele
componente ale unui furnal sunt: 1- fundaţie, 2 – blocuri refractare
ale vetrei, 3- manta metalică, 4 – cărămidă refractară, 5 – stâlp
suport, 6 – gura de fontă, 7 – gura de zgură, 8 – elemente de răcire a
etajului, 9 – tor de aer cald , 10 – gură de vânt , 11 – inel susţinere
cuvă, 12 – manta din oţel, 13 – blindaj cupolă, 14 – con de închis
gura furnalului, 15 . pâlnia conului, 16 – conductă pentru evacuarea
gazului de furnal.

33
4...6 m

gaze gaze
2000C
3000C fondant
minereu

Cuvă

4000C
cocs
9000C
20 – 35
m
13000C Pântec

17000C Etalaj

aer
aer
Creuzet
fontă zgură

Fig. 1.8. Schema unui furnal

34
Fig. 1.9. Secţiune transversală printr-un furnal

Pe lângă minereurile de fier, în furnal, se mai introduc cocsul


şi fondanţii. Cocsul este un combustibil solid obţinut prin

35
carbonizarea la temperaturi înalte, în absenţa aerului, a huilei sau a
altor varietăţi de cărbuni. Principalele proprietăţi pe care cocsul
trebuie să le aibă sunt:
- minim 86% conţinut de carbon
- sub 2% materii volatile
- maxim 1% S şi P
- maxim 3% umiditate
- porozitate 50%
- granulaţie cu diametru mai mare de 40 mm
- rezistenşa la rupere prin compresiune mai mare ca 18..25
MPa
- cenuşe la aredere maxim 9..10%
- putere calorică mai mare de 7000 Kcal/kg.
Fondanţii se folosesc pentru elaborarea fontei cu scopul de a
uşura transformarea impurităţilor şi a cenuşei de aredere în zgură, dar
şi pentru a înlesni eliminarea unor impurităţi precum sulful. Aceştia
se clasifică astfel:
- acizi, pe bază de siliciu
- bazici, pe bază de calciu şi magneziu
- amfoteri, pe bază de aluminiu
- neutri.
Fondantul se alege astfel încât reacţia sa cu sterilul să fie cât
mai uşoară posibil. Astfel, la sterit bazic se va alege fondant acid şi
invers.
Oxigenul necesar arderii cocsului se obţine din aer (deoarece
21% din conţinutul aerului este oxigen) fie prin insuflarea oxigenului
industrial special fabricat (95% oxigen la insuflarea în furnal şi
99,5% oxigen la oţelării).
Prin gura furnalului, prin straturi alternative (fig. 1.8) se
introduc minereurile de Fe în amestec cu fondanţii şi cocsul.
Încărcarea se face automatizat prin diverse sisteme mecanice de
încărcare precum schipuri (vas mare de metal, care alunecă (pe role)
pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul
materialelor în mine, în fabrici), oale cu fund detaşabil, etc. Prin
gurile de vânt, de la partea inferioară, se introduce aerul cald prin
suflare la 600 – 900 0C şi la o presiune de 1,2 ... 1,5 atmosfere.
Preîncălzirea aerului se face în caupere (instalații pentru

36
preîncălzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere). Pentru
obţinerea unei tone de fontă se utilizează următoarea reţetă:
- 1,7...2,5 t minereu
- 0,3..0,65 t cocs
- 0,25..0,3 t fondant
- 5 000 ... 5500 m3 aer cald.
În urma arderii cocsului, gazele ajung la o temperatură
aproximativă de 1700...18000C şi travsersează materialul din furnal
căruia îî cedează căldura. Temperatura spre partea superioară a
furnalului ajunge la 200...3000C pentru gaze şi usucă materialul din
furnal. În zona în care temperatura este între 400...9000C, are loc
reducerea indirectă a oxizilor de fier la Fe cu ajutorul oxidului de
carbon din gazele care urcă.
3Fe2 O3 + CO → 2 Fe3O4 + CO2 (1.1)
Fe3O4 + CO → 3FeO + CO2
(1.2)
FeO + CO → Fe + CO2 (1.3)
Suplimentar, se produce şi o reducere directă prin contactul
cu carbonul la temperaturi înalte:
3Fe2 O3 + C → 2 Fe3O4 + CO (1.4)
Fe3O4 + C → 3FeO + CO (1.5)
FeO + C → Fe + CO (1.6)
În partea de jos a furnalului, la temperaturi înalte, fierul
lichid dizolvă o cantitate de carbon ce produce formarea fontei, iar o
altă parte din carbon la temperatura aproximativă de 6000C se
combină chimic cu fierul şi formează cementita:
3Fe + 2C 0 → Fe3C + CO 2 (1.7)
Cementita se va amesteca cu restul de fier ce este rămas
necombinat. Pe măsură ce acest amestec (cementită – fier ) se
îmbogăţeste în carbon, temperatura de toipire se reduce, fonta scade
în creuzet şi se elimină. Evacuarea fontei şi zgurei din furnal se face
la intervale de 2 până la 6 ore în următoarea ordine: zgura prin gura
de zgură, apoi fonta prin gura de fontă. Indicativul de bază al
productivităţii unui furnal este cantitatea de fontă elaborată pe m3 al
volumului său util şi zi (24 de ore). Acest indicativ se plasează în
actualul stadiu industrial între (0,9...2,4 t fontă / m3)· 24 de ore.

37
Produsele furnalului sunt:
- fonta brută de furnal: fonta brută pentru turnătorie
denumită şi fontă cenuşie sau silicioasă; fonta brută
pentru afinare sau oţelărie denumită şi fontă albă sau
manganoasă; fontă brută specială care poate fi albă sau
cenuşie, dar cu un procentaj mai ridicat de elemente de
aliere (5..25%Mn, 5..15%Si, etc.).
- zgura de furnal
- gazul de furnal.

1.8.1.1. Caracteristicile fontei folosită în construcţii

În construcţii se foloseşte fonda cenuşie pentru


confecţionarea, prin turnare, a rulourilor şi plăcilor pentru aparate de
reazem.
Principalele caracteristici ale fontei cenuşii sunt:
- are o masă metalică de bază feritică, perlitică sau ferito
perlitică şi conţine grafit separat din cementită sub formă
de lamele (adică grafit lamelar)
- are între 3,5..5% C
- conţine între 2..3% Si
- în ruptură are aspect cenuşiu (masă metalică albă şi
grafit negru)
- greutatea specifică variază între 7..7,3 daN/cm3
- are o bună fluiditate datorită lamelelor de grafit solide la
temperatura de topire a fontei (1176...14260C)
- are rezistenţă mare la compresiune : 300..500 MPa
- este rezistentă la coroziunea atmosferică şi nu necesită
protejare contra acesteia
- are prelucrabilitate relativ bună prin aşchiere
- rezistenţa la tracţiune este între 100..250 MPa
(influenţată de intercalaţiile de grafit, cu cât sunt mai
mărunte şi uniform distribuite în masa fontei, aceasta
rezistă mai bine)
- rezistenţa la încovoiere între 270..460 MPa (influenţată
de intercalaţiile de grafit, cu cât sunt mai mărunte şi
uniform distribuite în masa fontei, aceasta rezistă mai
bine)

38
- modulul de elasticitate longitudinală între 85 000 ... 100
000 MPa
- coeficient de dilatare termică 0,00001
- este casantă
- are rezistenţă scăzută la solicitări prin şoc
- nu se poate lamina sau forja.

1.8.2. Metalurgia oţelului

Elaborarea oţelului este un proces fizico-chimic complex, ce


utilizează ca materie primă minereul de fier atunci când reducerea
este directă sau fonta atunci când reducerea este indirectă (fig. 1.10).

Fontă Minereu de Fe

Reducere indirectă Reducere directă

Oţel

Fig. 1.10. Schema de elaborare a oţelului depinzând de


tipul materiei prime

La reducerea directă se acţionează asupra oxizilor de Fe din


minereu cu agenţi reducători, obţinându-se fierul care, prin
carburare, conduce la oţel. La reducerea directă, în funcţie de
procedeul metalurgic, aplicat oţelul poate fi:
- solid
- păstos
Oţelul în stare topită sau lichidă se obţine prin reducerea

39
indirectă şi se caracterizează prin două faze distincte:
- oxidarea parţială sau totală a constituenţilor fontei (Fe,
C, Si, Mn, P, S) şi eliminarea produselor oxidării cu
excepţia oxizilor de fier, prin intermediul zgurii sau
gazelor;
- reducerea oxizilor de fier rămaşi în masa lichidă de oţel
ca urmare a afinării.
În funcţie de starea fizică din timpul elaborării, procedeele
de elaborare a oţelului se clasifică astfel:
- stare solidă
o reducerea minereului la burete de fier
o reducerea minereului la pulbere de fier
- stare păstoasă
o reducerea minereului la lupe de fier
o oxidarea fontei în cuptoare de pudlaj
- stare lichidă sau topită
o creuzet
o convertizor
o cuptor cu vatră
o cuptor electric
o procedee complexe.
Datorită oxigenului din atmosfera cuptorului, se produce
oxidarea odată cu introducerea materiilor prime. Se oxidează
următoarele elemente:
- se oxidează Fe de oridnul a câteva procente
- se oxidează Si încă din primele câteva minute, având cea
mai mare afinitate faţă de oxigen
- se oxidează apoi Mn şi P în agregate bazice încă din
primele perioade ale afinării, încă din timpul topirii
încărcăturii cuptorului
- se oxidează apoi carbonul, iar oxigenul necesar acestei
operaţii provine din materialul de adaos (oxigen pur, aer
sau oxizi), sau de la oxidul de fier existent în zgură şi în
masa metalică topită.
Oxidul de carbon produs circulă prin baia de oţel, produce
amestecarea acestuia, uşurează transmiterea căldurii, difuzia oxidului
de fier şi mersul reacţiilor de afinare. Astfel, baia metalică se va
încălzi, zgura se va forma mai repede şi se reduce timpul global al

40
afinării.
În procesul de elaborare a oţelului, zgura are următoarele
proprietăţi importante:
- transmite oxigenul necesar oxidării elementelor
însoţitoare
- îndepărtează fosforul şi sulful la procesele bazice
- împiedică pătrunderea azotului şi hidrogenului în baia
metalică
- absoarbe oxizii elementelor însoţitoare formaţi în timpul
afinării
- influenţează pierderile de metal sub formă de oxizi
conţinuţi în zgură şi picături solidificate amestecate
mecanic
- protezează sau atacă căptuşala din material refractar a
cuptorului (în funcţie de natura reciprocă)
- formează procesul de reducere a oxizilor de fier formaţi
în etapa de afinare
- are caracter oxidant în etapa de afinare şi dezoxidant în
faza de reducere a oxizilor de fier formaţi la afinare
- bazicitatea sau aciditatea zgurei se aprociază prin
%CaO
raportul
%SiO2
- natura zgurei trebuie să fie aceeaşi cu natura căptuşelii
cuptorului (adică bazică sau acidă) pentru a se evita
producerea reacţiilor chimice ce ar conduce la uzura
căptuşelii cuptorului
- compoziţia chimică a zgurei se caracterizează astfel:
conţinut ridicat de FeO la începutul şi în timpul afinării,
are caracter oxidant; conţinut redus de FeO, are caracter
dezoxidant, apare la operaţia de reducere a oxizilor de
Fe, la sfârşitul afinării sau după aceasta.
Reducerea oxizilor de fier se realizează prin introducerea în
masa lichidă a oţelului a unor elemente precum Si, Mn, Al, etc. ce
fac reacţie cu oxidul de fier, eliberează fierul şi ceea ce rezultă se va
degaja în atmosferă sub formă de gaz sau se va separa în zgură dacă
este lichid sau solid.
În continuare, se vor trata, pe scurt, câteva procedee de

41
elaborare a oţelului.

1.8.2.1. Elaborarea oţelului în convertizoare

Procedeul se bazează pe oxidarea carbonului şi a altor


elemente componente ale fontei lichide cu ajutorul oxigenului din aer
şi altor elemente componente ale fontei lichide cu ajutorul oxigenului
din aer sau industrial insuflat. Elaborarea se face în cuptoare
baculante ce poartă denumirea uzuală de convertizoare. Schema unui
convertizor este dată în fig. 1.11.
III 6
1

2 7

3 II
4

Fig. 1.11. Schema unui convertizor

Elementele componente dintr-un convertizor sunt (fig. 1.11):


- 1 – manta din oţel
- 2 – cărămidă refractară
- 3 – ax de rotaţie
- 4 – zgură
- 5 – fontă
- 6 – gura convertizorului
- 7 – gaze.
Principiul elaborării oţelului în convertizoare este:

42
- oxigenul se introduce în baia metalică lichidă şi se combină
cu elementele constitutive ale fontei (6), le oxidează iar apoi
produsul oxidării este îndepărtat sub formă de gaze 7 ce se evacuează
prin gura convertizorului 6.
Conform schemei din fig. 1.11, insuflarea oxigenului se face:
- în modul I - de jos în sus
- în modul II – lateral
- în modul III – de sus în jos.
Reacţiile chimice dintre oxigen şi fier, respectiv elementele
ce intră în componenţa fontei precum C, Si, Mn, etc. sutn exoterme,
iar înbcărcătura metalică a convertizorului se va încălzi de la
8150C...871 0C la 9260C ... 10370C. Oţelul rezultat va fi deci în stare
lichidă.
Sunt cunoscute următoarele variante ale procesului de
elaborare a oţelului în convertizor:
- cu aer
o Bessemer (cuptorul are căptuşeală refractară
acidă, fig. 1.12)
o Thomas (cuptorul are căptuşeală refractară
bazică)
- cu oxigen
o Linz – Donawitz
o KALDO
o ROTOR.

Conductă de aer

Cameră de aer

Fig. 1.12. Schematizare cuptop Bessemer

43
1.8.2.2. Elaborarea oţelului în cutoarele cu vatră sau cuptoarele
Siemens-Martin

Cuptorul cu vatră este fix şi are o formă aproximativ


paralelipipedică. Oţelul se elaborează rpin topirea fontei şi a fierului
vechi, oxidarea carbonului şi a altor impurităţi până la concentraţia
dorită şi reducerea oxizilor de fier reziduali. Spre deosebire de
procedeul anterior, în cuptoarele Siemens-Martin se foloseşte fierul
vechi în cantităţi preponderente (aproximativ 70% din încărcărura
metalică). Încălzirea cuptorului se face cu flacăra unor gaze,
combustibil lichid sau combinaţii dintre ele în prezenţa aerului
preîncălzit.
Principalele avantaje ale acestui procedeu comparativ cu
precedentul sunt:
- se permite utilizarea fierului vechi în cantităţi mari
- cuptoare fixe, mai ieftine şi mai uşor de întreţinut
- se obţine o gamă largă de calităţi de oţeluri ce se pot
elabora (inclusiv cele de aliere).
Toate aceste avantaje au făcut ca, acest procedeu, să fie poate
cel mai folosit pentru producerea oţelului. Schema unui cuptor
Siemens – Martin este redată în fig. 1.13.
Uşă de încărcare Manta Oţel topit Zgură

Arzător Arzător

Vatra cuptorului
Camere de
verificare
Valvă
Gazul consumat către
coş
Aer
Cuptor cu vatră deschisă
Fig. 1.13. Cuptorul Siemens – Martin. Schematizare

44
1.8.2.3. Elaborarea oţelului în cuptoare electrice

Schema elaborării oţelului este dată în fig. 1.14.

Topire

Oxidare elemente însoţitoare

Dezoxidare fier

Aliere şi evacuare oţel oxidat


Fig. 1.14 Schema elaborăroo oţelului în cuptoare electrice

Căldura necesară procesului metalurgic din cuptor este


obţinută prin transformarea energiei electrice sub formă de efect
caloric Joule – Lenz sau prin arc electric. Printre avantajele acestui
procedeu se pot aminti:
- oţelul este calitativ superior în comparaţie cu metodele
deja amintite deoarece furnizorul de căldură este energia
electrică şi nu arderea unui combustibil
- lipsesc impurităţile aferente combustibililor, precum sulf
sau fosfor
- se poate dirija rqapid temperatura în cuptor
- randament termic ridicat
- interval larg de aliere a oţelurilor elaborate.
Cuptoarele electrice folosite pentru elaborarea oţelului se
clasifică astfel:

45
- cu arc
o cu încălzire directă
ƒ fără încălzirea vetrei
ƒ cu încălzirea vetrei (fig. 1.15 şi 1.16)
o fără încălzire directă
- cu rezistenţă
- cu inducţie
o cu miez de fier
o fără miez de fier
ƒ cu joasă frecvenţă
ƒ cu medie frecvenţă
ƒ cu înaltă frecvenţă.

Fig. 1.15. Schema cuptorului electric cu încălzire cu arc, directă şi cu


încălzirea vetrei

În fig. 1.15 şi 1.16 se prezintă schematic cuptorul cu arc


electric cu încălzire directă şi a vetrei. Arcul electric străbate toată
coloana încărcăturii. El ia naştere între electrozii din boltă şi vatra

46
cuptorului basculant. Procedeul se caracterizează printr-un
randament termic de 50..75%.

Fig. 1.16. Schema cuptorului electric cu încălzire cu arc, directă şi a


vetrei

1.8.2.4. Elaborarea oţelului în creuzet

Creuzetele sunt vase din materiale refractare (materiale care


se topesc la temperaturi mai mari de 1450 0C) sau grafit cu
capacitatea până la maxim 600 kg. Un creuzet elste alcătuit, conform
schemei din fig. 1.17, din:
- 1 – capac
- 2 – corp.
În cuptoarele cu vatră sau cu gaz, combustibil lichid sau
solid se introduc în jur de 50 până la 200 de creuzete cu încărcătură
metalică şi fondanţi. Prin radiaţie, aceste creuzete se încălzesc la
temperaturi între 10370C şi 1260 0C. Procesul de elaborare a oţelului
prin această metodă este asemănător cu cel al elaborării oţelului în
cuptoare electrice fără oxidare sau cu oxidare parţială.

47
Avantajul acestei metode în comparaţie cu celelalte este
faptul că încărcătura metalică nu vine în contact direct cu gazele de
ardere, iar calitatea oţelurilor este deci superioară celor din
convertizoare sau cuptoare cu vatră.

Fig. 1.17. Schematizarea creuzetului

1.8.2.5. Elaborarea oţelului prin metode complexe sau combinate

În acest caz se combină diferite procedee de elaborare


aplicându-le pentru anumite faze ale procesului metalurgic în care
eficienţa lor este maximă. Metodele complexe se împart în două mari
categorii:
- metode duplex, în care se combină două dintre
procedeele prezentate anterior
- metode triplex, în care se combină trei dintre metodele
prezentate anterior.
Dintre cele mai utilizate metode duplex putem aminti:
- CB + CSM – procesul metalurgin începe în convertizorul
Bessemer (CB) ce se caracterizează prin productivitate

48
crescută şi continuă în cuptorul Siemens – Martin (CSM)
pentru desulfurare şi defosfatare
- CSM – B + CSM – A: procesul metalurgin începe în
cuptorul Siemens – Martin bazic (CSM – B) pentru
desulfurare şi defosfatare şi continuă în cuptorul
Siemens – Martin acid (CSM – A) în care se obţin
calităşi superioare de oţel dacă acesta nu are sulf şi
fosfor în compoziţie (sau are, dar în procent foarte mic)
- CO + CE: procesul începe în convertizoare cu oxigen
unde se face afinarea; se continuă procesul în cuptoare
electrice pentru aliere şi dezoxidare.
Dintre cele mai utilizate metode triplex puten aminti:
- CB + CT + CE : convertizor Bessemer, apoi convertizor
Thomas şi apoi cuptor electric
- CT + CB + CE : convertizor Thomas, apoi convertizor
Bessemer şi apoi cuptor electric.
Datorită preţului de cost ridicat, sunt preferate metodele
duplex în detrimentul celor triplex.

1.9. Tratamente aplicate oţelurilor

1.9.1. Fenomentul de refacere a reţelei cristaline

Recristalizarea reprezintă procesul de refacere a cristalelor


oţelurilor datorită deformării la nivel cristalin şi a sfărâmării
grăunţilor în urma acţiunii unor sarcini exterioare. Deformaţiile
reţelei cristaline se produc datorită alunecărilor ce apar pe planurile
de alunecare corespunzător minimului de energie. În consecinţă,
grăunţii se divid conducând la o formă diferită de cea stabilă.
Oţelul deformat la nivel cristalin şi cu grăunţii sfărâmaţi se
pot încălzi la o anumită temperatură, atomii capătă o anumită
mobilitate fapt ce conduce la refacerea reţelei cristaline. Acest
fenomen este cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de
recristalizare sau refacerea reţelei cristaline. Temperatura la care se
refac structura cristalină şi grăunţii afectaţi poartă denumirea de
temeratura de recristalizare. Cu cât gradul de deformare plastică este
mai mare, temperatura de recristalizare este mai mică.

49
După operaţia de recristalizare, structura oţelului este cu atât
mai fină cu cât gradul de deformare plastică a fost mai mare,
deoarece s-au formai noi centre de recristalizare în masa oţelului.
În cazul oţelurilor de uz general pentru construcţii,
temperatura de recristalizare este de aproximativ 5500C, iar
recristalizarea se produce după transformarea austenitică totală.

1.9.2 Tratamente mecanice

Tratamentele mecanice se aplică oţelurilor, deformându-le


plastic, în scopul obţinerii produselor finite.
Procedeele de prelucrare prin deformare plastică a oţelurilor
sunt:
- laminare
- tragere
- extrudare
- forjare
- ambutisare
- trefilare
- matriţare
- tăiere cu tăişuri asociate

1.9.2.1 Laminarea

Este metoda de prelucrare prin deformare plastică (la cald


sau la rece), prin care semifabricatul “este obligat” să treacă printre
doi cilindrii ce se rotesc în sensuri diferite în vederea obţinerii unor
piese ce pot avea diverse forme. Utilajul prin care se realizează acest
proces poartă denumirea de laminor, procesul de deformare plastică
se numeşte laminare iar produsul rezultat se numeşte laminat.
Schema procesului de laminare este prezentată în fig. 1.18.
Principiul procesului de laminare este: semifabricatul 1 de
lungime L0, înălţime H0 şi lăţime B0 (sau dacă semifabricatul este de
secţiune circulară, de diametru D0) este antrenat între cilindrii 2 şi 2’,
rezultatul final fiind produsul 3 de lungime L1, înălţime H1 şi lăţime
B1 (sau dacă semifabricatul este de secţiune circulară, de diametru
D1).
În urma procesulul de laminare se produce:

50
- o reducere a grosimii materialului: ∆H= H0 – H1
- o lăţire a materialului: ∆B= -B0 + B1
- o alungire a materialului: ∆L= -L0 + L1.

2
1
3

H0
H1
2’

Fig. 1.18. Schema laminării

Oţelurile de uz general pentru construcţii sunt supuse


operaţiei de laminare la cald. În prima etapă a procesului, lingourile
din oţel se curăţă de retasuri (defecte ale pieselor sau ale lingourilor
de oţel turnate, constând din goluri formate în partea lor superioară în
urma contracției metalului în timpul solidificării). Se încălzesc
lingourile până la 11000 .. 12000C, după care sunt trecute prin
laminoarele de eboşare (prelucrare preliminară, prin laminare a
lingourilor sau a semifabricatelor pentru obținerea de eboșe
(semifabricat obținut din lingouri sau din alte semifabricate prin
laminare)). Această primă operaţie se face pentru uniformizarea
materialului şi pentru reducerea golurilor din lingouri. Se reîncălzesc
lingourile şi se trec prin laminoare până când se obţine produsul
dorit.
În urma procesului de laminare, pe direcţia laminării,
cristalele suferă deformaţii foarte mari (alungiri), fig. 1.19. Prin
aminare, structurile cu grăunţi grosolani se transformă în structuri cu
grăunţi fini. La prima trecere, prin laminare, grăunţii oţelului din
lingou sunt sfărâmaţi şi mărunţiti datorită creşterii temperaturii,

51
materialul recristalizează, grăunţii se refac şi cresc până la
dimensiuni apropiate de cele iniţiale (dar mai alungite pe direcţia
laminării). Prin repetarea operaţiei, grăunţii rămân din ce în ce mai
mici dar alungiţi pe direcţia laminării.

Fig. 1.19. Alungirea grăunţilor în urma procesului de laminare

Caracteristicile oţelurilor obţinute prin laminare sunt:


- structura este mai fibroasă
- direcţia fibrelor este dirijată pe direcţia de laminare
- apar proprietăţi diferite pe lungimea fibrelor în
comparaţie cu direcţia perpendiculară pe acestea.
Între cilindrii de lucru şi semifabricat, în zona de contact,
apar două forţe: axială N şi tangenţială T (fig. 1.20). Forţa axială se
descompune în componentele verticală şi orizontală (1.8, 1.9).
N v = N cos β (1.8)
N h = N sin β (1.9)
Forţa tangenţială se descompune, la rândul ei, în
componentele verticală şi orizontală(1.10, 1.11).
Th = T cos β (1.10)
Tv = T sin β (1.11)
În formulele (1.8...1.11) s-a notat cu β unghiul de atac iar cu
βc din fig. 1.20 unghiul de contact.
Componenta verticală Nv se calculează cu formula (1.12).
( )
N v = Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10 −1 ⋅ θ ⋅ σ r (1.12)
În formula (1.12) s-a notat cu:
- Ac este aria suprafeţei de contact
- σr este rezistenţa la rupere a materialului în MPa

52
- θ este temperatura de încălzire a lingoului în grade
Celsius.

Nh β
βc Th
β β
N Tv Nv T

Fig. 1.20. Forţele din zona de deformare

Se notează cu f coeficientul de frecare dintre cilindrii şi


semifabricat. Prin neglijarea greutăţii cilindrilor, se poate scrie
formula (1.13).
T = f ⋅N (1.13)
Din (1.8) valoarea lui N este:
(
N v / cos β = N = Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10 −1 ⋅ θ ⋅ σ r ) 1
cos β
(1.14)

Componenta orizontală a forţei normale va fi (introducem


(1.14) în (1.9)):
(
N h = N sin β = Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10 −1 ⋅ θ ⋅ σ r) sin β
cos β
(1.15)

Introducând (1.14) în (1.13) obţinem:


(
T = f ⋅ N = f ⋅ Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10−1 ⋅ θ ⋅ σ r ) 1
cos β
(1.16)

Introducând (1.16) în (1.15) obţinem:


( )
Th = T cos β = f ⋅ Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅10 −1 ⋅θ ⋅ σ r (1.17)

53
Pentru ca laminarea să fie posibilă trebuie ca rezultanta de pe
axa orizontală sa fie pozitivă, adică scădem (1.15) din (1.17):
( )
Th − N h = f ⋅ Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10−1 ⋅ θ ⋅ σ r −
sin β
( )
Ac ⋅ 16,5 − 0,12650 ⋅ 10 −1 ⋅ θ ⋅ σ r
cos β
>0⇒

sin β
f − > 0 ⇒ f > tgβ (1.18)
cos β
Dar:
f= tgφ (1.19)
unde φ este unghiul de frecare.
Introducând (1.19) în (1.18) obţinem:
tgϕ > tgβ ⇒ ϕ > β (1.20)
Semnificaţia formulei (1.20) este: pentru ca laminarea să se
producă, trebuie ca unghiul de frecare să fie mai mare ca unghiul de
atac. În fig. 1.21 se prezintă variaţia forţelor din procesul de laminare
în cazul laminării unui lingou de oţel cu diametrul iniţial de 40 cm,
diametrul final de 20 cm iar încălzirea fiind făcută la 1200 0C,
variind rezistenţa la rupere.

(N)

(MPa)
Fig. 1.21. Variaţia forţelor care apar în zona de deformare pentru un
exemplu ales, variind rezistenţa la rupere

54
1.9.2.2 Extrudarea

Extrudarea reprezintă o metodă de prelucrare prin deformare


plastică ce constă în trecerea forţată a unui semifabricat 1, ce se
găseşte în cilindrul 4, cu ajutorul unei forţe de compresiune F
aplicată de către un poanson 5, printr-o matriţă 2 a cărei deschidere
este profilată şi de secţiune mai mică faţă de cea a semifabricatului.
3

5
4 1
2
Fig. 1.22. Schema extrudării

Extrudarea poate fi de 3 feluri:


- directă, la care sensul şi direcţia de curgere a
materialului sunt aceleaşi cu direcţia şi sensul de
deplasare a poansonului
- indirectă, la care sensul şi direcţia de curgere a
materialului sunt în sens opus cu direcţia şi sensul de
deplasare a poansonului
- combinată, la care materialul se deplasează simultan în
ambele sensuri.

1.9.2.3 Forjarea

Este operaţia de deformare plastică a oţelurilor prin lovire


sau prin presiune între scule plane sau profilate. Această operaţie se
aplică pentru a îmbunătăţi proprietăţile materialelor, pentru a obţine
o anumită configuraţie sau pentru ambele simultan.

55
Prin operaţia de forjare apare procesul de refulare a piesei /
fig. 1.23 (îşi surtează înălţimea, H>h, şi îşi măreşte dimensiunile
secţiunii transversale – diametrul, d<D,) şi de întindere (piesa îşi
măreşte lungimea şi îşi micşorează dimensiunile secţiunii
transversale, iar dacă este de secţiune circulară, după întindere,
devine de secţiune rectangulară sau pătrată).
F

H d

D h

Fig. 1.23. Forjarea liberă a unei piese de secţiune circulară

d b

Fig. 1.24. Întinderea unei bare de secţiune circulară prin forjare

1.9.2.4 Trefilarea. Matriţarea. Ambutisarea

Trefilarea este procedeul de deformare plastică la rece, a


materialelor, şi constă în obţinerea unor sârme cu diametrul mai mic
de 5 mm prin tragerea sârmei laminate printr-o filieră cu diametrul
mai mic decât cel al sârmei.
Este operaţia de deformare plastică prin care se obţin piese
prin presare în matriţe.

56
Ambutisarea reprezintă comprimarea la cald sau la rece a
unei piese din oţel pentru a-i da o formă determinată.

1.9.3. Tratamente termice

Tratamentele termice au ca scop obţinerea unor proprietăţi


dorite pentru material obţinute prin modificarea structurii ca urmare
a încălzitii materialului, menţinere la o anumită temperatură şi apoi
răcire cu o anumită viteză.
Principalele tratamente termice aplicate oţelurilor sunt:
- recoacerea care este un tratament termic primar, prin
care se urmăreşte obţinerea unor structuri convenabile
prelucrărilor ulterioare sau înlăturarea unor structuri
defectuase rezultate în urma unor operaţii precedente
precum sudare, turnare, deformare plastică, etc.
- călirea care este un tratament termic secundar, prin care
se urmăreşte creşterea durităţii şi rezistenţei materialului;
are ca dezavantaj scăderea tenacităţii şi plasticităţii
materialului
- revenirea care este un tratament termic secundar, prin
care se urmăreşte reducerea sau suprimarea tensiunilor
interne apărute la tratamentul termic de călire;
consecinţele revenirii sunt: scăderea durităţii, creşterea
tenacităţii şi obţinerea unor proprietăţi mecanice impuse.
Tratamentul termic de călire se aplică oţelurilor care au o
cantitate de carbon mai mare de 0,35% deoarece, oţelurile
hipoeutectoide care au sub 0,3% carbon prezintă o călire incompletă
deoarece în microstructură, pe lângă martensită apare şi ferita.
Martensita este o soluţie solidă de carbon în fierul α, suprasaturată şi
metastabilă, obţinută prin răcirea austenitei cu o viteză egală sau mai
mare decât viteza critică superioară de călire.
Principalele proprietăţi mecanice ale martensitei sunt:
- duritate foarte ridicată (0,8% C , 62- 64 HRC)
- este lipsită de plasticitate şi tenacitate (este fragilă)
- volum specific mare
- coeficient de dilatare mic
- este feromagnetică şi greu atacabilă de acizi.

57
Structura de călire a oţelurilor ce conţin peste 0,6% carbon
se compune din martensită şi austenită reziduală (procentul de
austenită reziduală este cu atât mai mare cu cât procentul de carbon
creşte).
Structura de călire a oţelurilor hipereutectoide se compune
din:
- martensită
- austenită reziduală
- cementită secundară.
Temperaturile de încălzire la călire sunt:
- A3 + 50..70 0 C pentru oţeluri hipoeutectoide
- A1 + 50..700 C pentru oţeluri hipereutectoide.

1.9.4. Tratamente termochimice

Tratamentele termochimice sunt tehnologii de natură


metalurgică prin care, se introduc anumiţi atomi în structurile
superficiale ale unui material metalic cu scopul obţinerii anumitor
proprietăţi. Se tratează termochimic piese importante ale structurilor
mecanice şi metalice, cu diverse forme şi dimensiuni, supuse unor
solicitări complexe, precum:
- răsucire cu încovoiere
- uzură
- şocuri
- oboseală
- coroziune, etc.
În urma tratementelor termochimice piesele dobândesc un
ansamblu de caracteristici care nu se pot obţine prin alte procedee
sau că aceste caracteristici obţinute prin alte procedee sunt mult mai
modeste. În acest sens, pentru un miez moale şi tenace-rezistent la
şocuri (roţi dinţate, arbori cotiţi, etc.) se poate asocia un strat
superficial dur, rezistent la uzură şi oboseală.
Avantajele tratamentelor termochimice sunt:
- nu sunt condiţionate de forma geometrică sau de
mărimea pieselor
- produc o diferenţă mare de structură şi de compoziţie
chimică între miez şi suprafaţă

58
- se obţin performanţe superioare din punct de vedere
calitativ, în comparaţie cu celelalte tratamente aplicate
oţelurilor.
Cele mai importante tratamente termochimice sunt:
- cementarea: are rolul de a mări conţinutul de carbon, se
aplică oţelurilor de cementare cu conţinut scăzut în
carbon (sub 0,25%) şi are rolul de a îmbogăţi stratul
superficial până la 1,1%; cementarea se realizează prin
încălzirea în domeniul austenitic (870-9300C) folosind
un mediu bogat in atomi de carbon (solid, lichid sau
gazos) timp de 240...600 minute; prin cementare se
măreşte duritatea stratului;
- nitrurarea: este procesul de saturare cu azot a straturilor
superficiale corepunzătoare pieselor din oţel; se aplică la
oţelurile aliate cu aluminiu, titan, crom, vanadiu, etc.,
având ca rezultat creşterea durităţii şi rezistenţei la
coroziune a oţelului
- cianizarea : produce îmbogăţirea în carbon şi azot a
stratului superficial; se caracterizează prin introducerea
pieselor din oţel în topituri de săruri ce conţin cianuri
(spre exemplu NaCN – cianură de sodiu); este urmată de
călire directă din baia de săruri şi de revenire joasă;
- carbonitrurarea: produce îmbogăţirea în carbon şi azot
a stratului superficial; se produce la 850-8800C timp de
120...480 minute, urmată de călire şi revenire joasă
(200..2500C); asigură stratului tratat o duritate ridicată
(60-62HRC), rezistenţă ridicată la oboseală, uzură şi
coroziune;
- cromizarea: se produce îmbogăţirea în crom a stratului
superficial pentru creşterea rezistenţei la uzură,
coroziune şi oxidare:
- sulfizarea: se produce îmbogăţirea în sulf a unui strat
subţire de 30...40 µm ce măresc rezistenţa la uzură şi
gripare;
- borizarea: se produce îmbogăţirea în bor a stratului
superficial, fapt ce are ca efect creşterea durităţii, a
rezistenţei la coroziune, la uzură abrazivă şi a
refractarităţii.

59
1.10. Proprietăţile oţelului folosit în construcţii

Oţelurile de construcţii cuprind următoarele valori ale limitei


de curgere şi a rezistenţei la rupere:
- limita de curgere între 235...460 MPa
- rezistenţa la rupere între 360...550 MPa
- pentru oţeluri este necesară o exigenţă de ductilitate
minimă ce se exprimă prin limitarea:
o a raportului dintre fu (ce se poate nota şi cu σr,
Rm)/ fy (ce se poate nota şi cu σc sau Rp0,2) (adică
raportul dintre limita de rupere şi limita de
curgere) al rezistenţei minime la tracţiune
specificată fu (σr, Rm) pe limita de curgere
minimă specificată fy (Rp0,2, σc):
fu
≥ 1,1 (1.21)
fy
o alungirii la rupere pe o lungime calibrată de
5,65·A01/2 , unde A0 este aria secţiunii
transversale
1
5,65 ⋅ A ≥ 15%
2
0 (1.22)
o deformaţiei specifică ultime (εu) ce corespunde
rezistenţei la tracţiune fu
fy
ε u ≥ 15ε y = 15 (1.23)
E
unde εy este deformaţia specifică la curgere, iar E
este modulul de elasticitate longitudinal a
materialului;
Obs: mărcile de oţel prezentate în anexa acestui
capitol satisfac condiţiile impuse mai sus
- modulul de elasticitate longitudinal al materialului este
210 000 MPa
- modulul de elasticitate transversal al materialului se
alege 81000 MPa
- coeficientul lui Poisson în domeniul elastic este de 0,3
- coeficientul de dilatare termică liniară este de 12·10-6.

60
1.11 Tipuri de sarcini ce acţionează asupra construcţiilor
metalice

Sarcinile pe care le preiau piesele de construcţii se împart în


trei mari categorii:
• Sarcini exterioare active sau sarcini date
• Sarcini de legătură (în ‘Mecanica teoretică’), cuple (în
‘Teoria Mecanismelor’) sau reacţiuni (în ‘Rezistenţa
Materialelor’)
• Eforturi secţionale

1.11.1 Sarcini exterioare active

Corpurile sunt alcătuite din atomi şi molecule şi, datorită


forţelor de atracţie interioare care există între acestea, ele îşi
păstrează forma şi dimensiunile. Atunci când asupra acestor corpuri
acţionează forţe sau momente, ele se deformează, modificându-şi
distanţele dintre molecule şi valorile forţelor de atracţie dintre
acestea.
Sarcinile datorită cărora se produc aceste modificări poartă
denumirea de sarcini exterioare.
Orice piesă sau construcţie este destinată unui anumit scop.
Forţele sau sarcinile legate de destinaţia piesei poartă denumirea de
sarcini utile (de exemplu: greutatea trenului în cazul grinzilor
podurilor de cale ferată, presiunea aburului pentru: cazan, cilindru,
tija pistonului, biela în cazul unei maşini cu abur, presiunea apei în
cazul barajelor etc. ).
În afară de sarcinile utile, asupra pieselor sau construcţiilor
acţionează şi alte sarcini precum:
• Greutatea proprie: acţionează continuu asupra piesei, adică
este o sarcină permanentă
• Sarcini accidentale: acţionează numai în anumite perioade
(exemplu: presiunea vântului asupra reţelelor electrice şi de
telecomunicaţii, viiturile de apă pentru picioarele unui pod
etc.)
• Forţe de inerţie care se întâlnesc în cazul pieselor aflate în
mişcare (exemplu: cablul de macara, volanţi ce se montează

61
pe arborii maşinilor pentru a le uniformiza mişcarea de
rotaţie etc.)
• Forţele datorate variaţiilor de temperatură (exemplu: şinele
de cale ferată fără rosturi de dilataţie).

După dimensiunile locului în care se aplică, forţele exterioare pot


fi:
• Concentrate: acţionează într-un singur punct (fig. 1.25.a)
(exemplu: forţa de apăsare a unei roţi de vagon pe şina pe
care aceasta circulă). Se menţionează că aceasta este doar o
apoximaţie, deoarece în realitate forţele nu se pot transmite
printr-un singur punct, ci printr-o suprafaţă, oricât de mică ar
fi ea.
• Distribuite: când sunt aplicate în mod continuu pe o anumită
lungime sau suprafaţă a corpului (exemplu: greutatea unei
bare de scţiune constantă este o sarcină uniform distribuită în
lungul axei barei). Se înpart în: sarcini uniform distribuite
(fig. 1.25.d), liniar distribuite (fig. 1.25.b) şi sarcini
distribuite după o lege oarecare (fig. 1.25.c).
Funcţie de modul în care se aplică, forţele exterioare pot fi:
• Statice: încarcă treptat construcţia, intensitatea lor creşte
încet de la valoarea iniţială (de zero) la valoarea de lucru
care se menţine constantă, sau suferă variaţii neînsemnate
• Dinamice: se aplică de la început cu întreaga intensitate,
adică cu lovitură sau şoc (exemplu: cazul ciocnirii unui corp
de un perete, forţele produse de ciocanele de forjă asupra
piesei supusă prelucrării)
• Variabile:

-se aplică cu intensitate variabilă în timp,


Variaţia poate fi
- periodică
- aperiodică (exemplu: osia de vehicule de cale ferată supusă
la încărcări alternant simetrice).

62
Fig. 1.25. Sarcini exterioare active

Sarcinile care acţionează asupra corpurilor mai pot fi grupate şi


în următoarele categorii:
• Sarcini permanente: se aplică practic cu aceeaşi intensitate
pe toată durata exploatării construcţiei. În cadrul sarcinilor
permanente intervine în primul rând grutatea proprie a
elementului care se dimensionează, greutate care trebuie
apreciată, precum si greutatea tuturor elementelor susţinute
de elementul în cauză
• Sarcini temporare: variază ca intensitate în timp şi pe
anumite intervale ele chiar pot să lipsească. La rândul lor, ele
se grupează în mai multe categorii, funcţie de durata de
solicitare:
i. Acţiuni cvasipermanente: greutatea utilajului specific
exploatării (de exemplu: maşini-unelte, maşini de ridicat
fixe etc.); greutatea conţinutului în rezervoare, silozuri,
conducte, şi presiunile pe pereţii acestor construcţii;
greutatea depunerilor de praf industrial; tasările
neuniforme; deplasările fundaţiilor; încărcările pe
planşee în încăperile de depozitare, arhive etc.

63
ii. Acţiuni temporare de scurtă durată: încărcări din
convoaie de forţe; încărcări datorate mijloacelor de
ridicare şi transport (de exemplu: poduri rulante, grinzi
rulante etc.); încărcări din zăpadă; încărcări din chiciură;
încărcări din vânt; încărcări din variaţii de temperatură;
încărcări din timpul montajului şi transportului; încărcări
distribuite sau concentrate din încărcare cu oameni pe
acoperiş, planşee, scări etc.
• Sarcini excepţionale: apar în timpul execuţiei sau exploatării
construcţiei în cazuri foarte rare la valorile normate. În
această categorie intră următoarele tipuri de sarcini:
încărcare seismică; încărcări cu caracter de şoc; încărcări
datorită ruperii unor elemente ale construcţiei; încărcări
datorită unor inundaţii catastrofale.

M
H
H

V
V V V
a. b. c. d.
Fig.1.26. Reacţiuni
1.11.2 Reacţiuni

În mod obişnuit orice piesă se reazemă într-un fel sau altul


pe alte elemente. Zonele de contact poartă denumirea de cuple sau
legături. Dacă legătura împiedică o deplasare simplă a unui corp,
atunci pe direcţia deplasării se introduce o forţă-reacţiune.Dacă
legătura împiedică o rotaţie, atunci se introduce un moment-
reacţiune pe axa faţă de care nu există rotaţie.
Principalele tipuri de reacţiuni în ‘Rezistenţa Materialelor’ sunt:
• Reazemul: interzice deplasarea pe direcţia normalei la
suprafaţa sau curba de rezemare (fig. 1.26.a,b)
• Articulaţia: interzice cele trei deplasări translaţii faţă de
punctul de cuplare (articulaţia sferică) sau două deplasări
ortogonale (articulaţia cilindrică) dacă încărcările sunt
coplanare (fig. 1.26.c).

64
• Încastrarea sau Înţepenirea: interzice orice mobilitate a
corpului faţă de punctul de cuplare (fig. 1.26.d).
Ele se determină din condiţia de echilibru din ‘Mecanica
teoretică’. Pentru un corp oarecare (încărcat spaţial) există şase
condiţii de echilibru scalare (trei ecuaţii de echilibru a proiecţiilor
forţelor pe axele sistemului de coordonate şi trei ecuaţii de moment
faţă de aceste axe), după cum urmează:
ΣFx=0,ΣFy=0,ΣFz=0,ΣMx=0,ΣMy=0,ΣMz=0 (1.24).
Dacă vom considera încărcarea corpului plană, atunci
relaţiile (1.24) devin:
Σ Fx=0 , Σ Fz= 0, Σ My =0, (1.25).
Pentru a putea determina reacţiunile este necesar ca un corp
să fie static determinat adică, numărul reacţiunilor să fie egal cu cel
al ecuaţiilor de echilibru. Astfel, putem concluziona că în plan, un
corp poate să aibă numai una din variantele de cuplare următoare:o
încastrare, o articulaţie şi un reazem sau două reazeme. În realitate,
există numeroare situaţii când numărul reacţiunilor este mai mare
decât al ecuaţiilor de echilibru. De această dată, reacţiunile nu se mai
pot calcula numai cu mijloacele ‘puse la dispoziţie’ de mecanică.
Spunem că piesa este static nedeterminată.

H H

a. b. c. d.
V V V V
M
Fig.1.27. Alte simboluri de reacţiuni

În figura 1.27 sunt prezentate şi ale simboluri ale celor trei


tipuri de cuple, întâlnite adesea în literatura de specialitate astfel:
- reazem simplu fig.1.27. a,b
- articulaţie fig.1.28.c
- încastrare fig. 1.29.d

1.11.3 Eforturi secţionale în elementele construcţiilor metalice

a. Forţe interioare. Metoda secţiunilor


În interiorul unui corp solid real,deformabil, care nu este

65
solicitat de nici un fel de forţe exterioare există forţe interioare de
legătură ce îi asigură existenţa ca atare. Dacă el este supus acţiunii
unui sistem de forţe exterioare, în echilibru, aplicate pe suprafaţa sa
exterioară sau repartizate în volumul său, între particulele corpului
apar forţe suplimentare care se opun deformaţiei acestuia. În
‘Rezistenţa Materialelor’, aceste forţe poartă denumirea de forţe
interioare. Proprietatea esenţială a acestor forţe interioare este că
fiecărei forţe îi corespunde, pe aceeaşi linie de acţiune, o altă forţă,
egală cu ea, dar de sens opus. Dacă forţele exterioare cresc,
deformaţia corpului se măreşte şi, la un moment dat, acesta se poate
rupe când forţele interioare au atins o anumită limită. Problema
principală o reprezintă stabilirea legii de distribuţie a forţelor
interioare pe secţiune, pentru diverse solicitări, şi a determina
valoarea acestora.
Forţele interioare existente în corpuri pot fi puse în evidenţă
prin metoda secţiunilor. Pentru a exemplifica metoda se consideră un
corp de formă oarecare ce se găseşte sub acţiunea unui sistem de
forţe în spaţiu, ce se găseşte în echilibru, aşa cum este prezentat şi în
figura 1.28. Ecuaţiile de echilibru sunt prezentate în relaţia(1.24). Ne
imaginăm o secţiune plană prin corp ce îl împarte în două
componente A şi B. În urma secţionării, cele două parţi trebuie să se
afla în echilibru. Astfel, corpul A nu se va afla în echilibru numai sub
acţiunea forţelor F1, F2, F3, F4 ci este necesar ca pe faţa din dreapta a
corpului A să se aplice nişte forţe care să suplinească acţiunea părţii
înlăturate, adică acţiunea părţii B asupra lui A. Analog, corpul B nu
se va afla în echilibru numai sub acţiunea forţelor F5, F6, F7, F8 ci
este necesar ca pe faţa din stânga a corpului B să se aplice nişte forţe
care să suplinească acţiunea părţii înlăturate, adică acţiunea părţii A
asupra lui B.
Conform principiului acţiunii şi reacţiunii, forţele aplicate pe
cele două secţiuni sunt egale şi de sens contrar şi reprezintă forţele
interioare care se opun separării celor două părţi ale corpului fiind
distribuite continuu pe întreaga secţiune de separaţie. Aceste forţe
interioare se numesc eforturi secţionale şi se opun tendinţei forţelor
exterioare de a deforma corpul.

66
F4 F5
F3 F6

F2
F7
F1
F8
F4
F3

(A)

F2
F5
F6

F1

(B)

F7
F8

Fig. 1.28. Metoda secţiunilor

b. Eforturi secţionale
Se consideră un element de rezistenţă asupra căruia
acţionează un sistem de forţe exterioare ca în figura 1.29.
Scriind ecuaţiile de echilibru (1.24) se determină reacţiunile
V1 şi V2. Secţionăm corpul cu un plan oarecare, în secţiunea
respectivă, pentru a realiza echilibrul fiecărei părţi vor apărea nişte
forţe interioare numite eforturi secţionale ce se reduc în centrul de
greutate al secţiunii respective la o rezultantă R şi un moment
M .Se ataşează secţiunii respective un sistem de axe xyz astfel: axa

67
x este axa barei, axa z este verticala prin centrul de greutate, axa y
este normală în planul xz astfel încât să se formeze un triedru drept
(figura 1.29).

F5
F4 M
F3 F6

F2
F7

F1 F8
V1 V2
F4
F3
M

F2 (A)

F6
R RM F5

F1
V1

(B)
F7

M
V2 F8

Fig. 1.29. Evidenţierea eforturilor secţionale

68
Eforturile se calculează în general pe baza ecuaţiilor de
echilibru scrise pentru o parte, sau pentru cealaltă a corpului
secţionat, astfel:
• Efortul axial N într-o anumită secţiune se determină
ca suma algebrică a tuturor forţelor dintr-o parte a
secţiunii orientate după axa barei, luate pozitive dacă
solicită la întindere (ies din secţiune) şi negative dacă
solicită la compresiune (intră în secţiune)
• Efortul tăietor T într-o anumită secţiune se
calculează ca suma algebrică a proiecţiilor tuturor
forţelor într-o parte a secţiunii pe o axă normală pe axa
barei, este pozitiv dacă este în sus pentru forţele din
stânga secţiunii sau în jos pentru cele din dreapta
• Efortul încovoietor Mi într-o anumită secţiune
transversală se calculează ca sumă algebrică a tuturor
cuplurilor şi momentelor forţelor dintr-o parte a
secţiunii, este pozitiv dacă roteşte în sens orar, din stânga
secţiunii, sau trigonometric, din dreapta
• Efortul de răsucire Mt este suma algebrică a
momentelor forţelor dintr-o parte a secţiunii, calculate
faţă de axa barei şi este pozitiv dacă vectorul ‘iese’ din
secţiune.

1.12. Noţiuni cu privire la comportamentul oţelului în domeniile


elastic şi plastic. Trasarea curbei caracteristice

Deformaţiile produse într-o stare de solicitare nu sunt mărimi


independente faţă de tensiunile determinate. Primul care s-a ocupat
de stabilirea unei legături între aceste mărimi a fost fizicianul Hooke,
iar expresia matematică a fost următoarea: ε= α·σ, unde α este un
coeficient de proporţionalitate. Această relaţie presupune controlul
tensiunilor într-un caz practic, ceea ce este dificil de realizat, astfel
că s-a reformulat expresia respectivă, ajungându-se la o relaţie de
forma:
σ= E·ε, (1.26)
unde E= 1/α este modulul de elasticitate longitudinal.

69
Pentru stabilirea legăturii între tensiunea σ şi deformaţia
specifică ε, încercările utilizate sunt: încercarea la întindere sau la
compresiune.
Pentru stabilirea legăturii între tensiunea σ şi deformaţia
specifică ε, încercările utilizate sunt: încercarea la întindere sau la
compresiune. Pentru acestă încerare, se execută o epruvetă E din
materialul de încercat, de formă şi dimensiuni standardizate.
M
C
P

Ulei sub
presiune

Fig.1.30. Maşină universală de încercări. Schematizare


Capetele epruvetei se introduc între bacurile B ale unei
maşini de încercat la întindere (fig. 1.30). Datorită presiunii
exercitate asupra pistonului P din camera C, epruveta este întinsă cu
o sarcină a cărei valoare creşte lent până când se produce ruperea
epruvetei. Valorile succesive ale forţelor Fi se citesc de la
manometrul M. Se măsoară creşterile corespunzătoare “li” lungimii
iniţiale marcate pe epruvetă înainte de începerea încercării.Se
determină alungirile
∆li= li- l0. (1.27)

70
Se calculează deformaţiile specifice şi tensiunile în punctele
“i”:
∆li F
εi = ⋅ 100 ; σ i = i ; (1.28)
l0 S0
Se stabilesc scări de trasare pentru ε şi σ şi punctele
corespunzătoare 1,2..,i se reprezintă într-un sistem de axe, având în
abscisă deformaţia specifică ε şi în ordonată tensiunea σ.

σ(R)
reală
F
σr

E G

D
σc C
σe B
σp
A

α
ε
O εr H
Fig.1.31. Curba lui Hooke

În figura 1.31 este trasată curba caracteristică pentru un oţel


tenace, material ce respectă legea lui Hooke. Pe această curbă se pot
pune în evidenţă mai multe domenii, ce vor fi enunţate în continuare:
a. Domeniul de proporţionalitate.

71
Pe curbă este reprezentat prin porţiunea OA şi se
caracterizează printr-o linie dreaptă, deci tensiunile sunt
proporţionale cu deformaţiile, adică se respectă legea lui Hooke: σ =
E·ε, unde E este modulul de elasticitate longitudinală a materialului
(modulul lui Young). Valoarea modulului de elasticitate
longitudinală indică posibilităţile materialului de a se opune forţelor
care îl deformează. Cu cât acesta este mai mare, cu atât deformaţiile
specifice elastice ce rezultă în urma aplicării sarcinilor sunt mai mici.
El este determinat de legăturile interatomice şi este puţin influenţat
de elementele de aliere sau de tratamentele termice. O puternică
influenţă asupra acestuia o are temperatura, deoarece el scade odată
cu creşterea acesteia. Valoarea tensiunii în punctul A se notează cu
σp şi poartă denumirea de limită de proporţionalitate a materialului.
b. Domeniul de elasticitate.
Pe curbă este definit prin porţiunea AB în care nu se mai
respectă cu stricteţe relaţia de proporţionalitate între tensiuni şi
deformaţii. Totuşi materialul solicitat în acest domeniu se comportă
elastic, adică după încetarea acţiunii sarcinilor exterioare, epruveta
revine la dimensiunile iniţiale. Valoarea tensiunii n punctul B se
numeşte limită de elasticitate, şi se notează cu σe (limita tehnică se
notează cu R0,02).
Deoarece materialele, în realitate nu sunt perfect elastice, din
punct de vedere tehnic se consideră că limita elastică a unui material
se atinge atunci când, după descărcarea epruvetei, aceasta rămâne cu
o deformaţie specifică permanentă de 0,01%. Dincolo de această
valoare, se intră într-un alt domeniu de comportare a epruvetei,
domeniul plastic, unde, după încetarea acţiunii sarcinilor exterioare,
epruveta nu mai revine la dimensiunile iniţiale.
c.Domeniul plastic
Este definit pe curbă prin porţiunea BCD, în care, pentru
creşteri mici ale tensiunii, deformaţiile cresc foarte mult în
comparaţie cu domeniile anterioare. După încetarea acţiunii
sarcinilor exterioare, deformaţiile care apar asupra epruvetei sunt
remanente, adică epruveta nu mai revine la dimensiunile iniţiale.
Tensiunea corespunzătoare eformaţiilor mari se notează cu σc
numindu-se tensiune de curgere (în standarde limita tehnică de
curgere mai este notată şi cu Rp0,2). Tensiunea de curgere se

72
determină cu (1.29), căpătând forma particulară (1.30) pentru
secţiuni circulare şi (1.31) pentru secţiuni dreptunghiulare.
F
σ c = R p 0, 2 = c [N/mm2] (1.29)
So
4 ⋅ Fc F
σ c = R p 0, 2 = ≈ 1,273 ⋅ 2c [N/mm2] (1.30)
π ⋅d o2
d o
Fc F
σ c = R p 0, 2 = ≈ 0,318 ⋅ c [N/mm2] (1.31)
π ⋅ ao ⋅ bo ao ⋅ bo
În (1.29), (1.30), (1.31) s-a notat cu Fc valoarea forţei la care
se atinge curgerea materialului, S0 este aria iniţială a secţiunii
transversale, ao, bo sunt baza şi înălţimea (valori iniţiale) unei
secţiuni transversale dreptunghiulare iar d0 este diametrul iniţial al
secţiunii circulare.

d.Domeniul deformaţiilor mari


Apare pe curbă prin porţiunea DEFG. Se caracterizează
printr-o creştere foarte mare a deformaţiilor odată cu tensiunea.
Tensiunea maximă este cea corespunzătoare punctului F şi se
notează cu σr, şi se numeşte rezistenţă de rupere (limita de rupere
este notată cu R sau Rm). Până la limita de rupere, punctul F, fiecare
element al materialului se alungeşte aproximativ identic iar peste
tensiunea de rupere deformaţia epruvetei se concentrează într-un
singur loc, apare o gâtuire, şi în final se produce ruperea. Se definesc
următorii doi parametri: alungirea la rupere (Al) şi gâtuirea la
rupere(Z).
L − L0 S −S
Al = ⋅ 100(%) , Z = 0 ⋅ 100(%) , (1.32)
L0 S0
unde: L- lungimea finală a unei porţiuni a barei încercate, L0-
lungimea iniţială a porţiunii de bară neîncercată, S0- secţiunea iniţială
a barei, S- secţiunea barei în zona gâtuită.
Pentru un material rezistenţa la rupere se determină cu
(1.33), căpătând forma particulară (1.34) pentru secţiuni circulare şi
(1.35) pentru secţiuni dreptunghiulare.
F
σ r = Rm = m [N/mm2] (1.33)
So

73
4 ⋅ Fm F
σ r = Rm = ≈ 1,273 ⋅ 2m [N/mm2] (1.34)
π ⋅d o2
d o
Fm F
σ r = Rm = ≈ 0,318 ⋅ m [N/mm2] (1.35)
π ⋅ ao ⋅ bo ao ⋅ bo
În (1.33), (1.34), (1.35) s-a notat cu Fm valoarea forţei la care
se atinge ruperea materialului, ceilalţi parametrii având semnificaţia
dată pentru formulele (1.29), (1.30), (1.31).
Analizând curba caracteristică a unui material, putem scrie
că ele se împart în două mari categorii:
- materiale tenace care au proprietatea de a se
deforma foarte mult înainte de rupere (exemple:
cuprul, aluminiul, oţels slab aliat etc.)
- materiale fragile care au proprietatea de a se
deforma foarte puţin înainte de rupere şi nu prezintă
gâtuire; nu rezistă la întindere, în schimb au o
rezistenţă crescută la compresiune (exemple: fonta,
oţelul de scule etc.).
Caracterul fragil sau tenace se referă la comportarea
materialului la temperatura ambiantă (obişnuită). În caz de
temperaturi joase sau ridicate ele pot deveni fragile (exemplu: oţelul
la temperaturi joase). Ecruisarea materialului se manifestă prin
creşterea rezistenţei materialului după limita de curgere. Dacă în
urma încărcării epruvetei se ajunge în punctul F al curbei din fig.
1.31 şi se produce descărcarea acesteia se observă că revenirea nu se
mai face după curba caracteristică de încărcare, ci după dreapta EH,
aproximativ paralelă cu dreapta OA (domeniul de proporţionalitate)
prezentând o deformaţie specifică remanentă notată cu εr. Ecruisajul
întăreşte materialul prin deformare plastică, ridicând limita sa de
elasticitate la întindere, în schimb limita de elasticitate la
compresiune şi deformaţia la rupere sunt reduse. Eliminarea
ecruisajului poate fi realizată prin tratamente termice.
În practica experimentală nu se ţine seama de contracţiile
transversale care apar după depăşirea limitei de curgere,
considerându-se că secţiunea transversală a probei rămâne constantă,
nu se micşorează. De aceea, după apariţia curgerii, curba trasată este
convenţională. Dacă s-ar ţine seama de contracţia transversală, ar

74
rezulta o curbă continuu crescătoare, până la rupere aşa cum se
prezintă şi în fig. 1.31.
Pentru materialele la care curba caracteristică începe printr-o
porţiune dreaptă, modulul de elasticitate longitudinală al
materialului este coeficientul unghiular al porţiunii de linie dreaptă,
dacă se ţine seama de scările utilizate la desenarea curbei
caracteristice. Astfel avem :
E = tgα. (1.36)

τr

τ
τ
τ

γ
O
Fig.1.32. Curba lui Hooke
Se pot trasa şi alte curbe caracteristice dacă epruvetele sunt
supuse şi la alte tipuri de solicitări. De exemplu dacă supunem o
epruvetă la compresiune va rezulta o altă curbă caracteristică a
materialului pentru solicitarea de compresiune. În acest caz, se iau
măsuri pentru a evita flambajul, feomen de instabilitate al barelor
drepte. De aceea, se preosebire de întindere, aici se folosesc epruvete
cilindrice sau în formă de cuburi scurte.
Aşa cum se observă şi din figura 1.32, eforturile tangenţiale τ
produc lunecări specifice γ. Pentru a stabili o relaţie între aceste
mărimi se procedează analoc ca la întindere. De această dată,

75
epruveta este solicitată la torsiune iar forma curbei caracteristice a
materialului pentru un oţel tenace este redată în figura 1.32. Se
evidenţiază toate limitele arătate la tracţiune (τp – limita de
proporţionalitate pentru eforturi unitare tangenţiale,τe – limita de
elasticitate pentru eforturi unitare tangenţiale,τc - limita de curgere
pentru eforturi unitare tangenţiale, τr – limita de rupere pentru
eforturi unitare tangenţiale) şi modulul de elasticitate transversal G.
Legea lui Hooke la răsucire va fi:
τ= G·γ. (1.37)
Materialele la care curba caracteristică nu începe cu o
porţiune de linie dreaptă, nu respectă legea lui Hooke. Din această
categorie fac parte: pietrele, mortarele, fonta, cuprul, aluminiul etc.
În aceste situaţii, legea lui Hooke se poate aplica numai de mici
porţiuni de intervale, modulul de elasticitate longitudinală fiind panta
tangentei la curbă în punctul definit de tensiunea/deformaţia
respectivă sau de panta corzii ce aproximează curba pe un interval
cât mai mic. S-au dat mai multe formule analitice pentru
reprezentarea acestor curbe, dintre care cea mai folosită este: ε= σα/
E0, unde E0 este o constantă de material. Valoarea exponentului α
este în majoritatea cazurilor apoape de unitate. Curbele caracteristice
pentru astfel de materiale sunt redate în fig. 1.33.
σ σ
α>1

α>1

ε ε

Fig. 1.33. Curbe caracteristice pentru materiale ce nu


respectă legea lui Hooke

76
Anexa 1.1. Simbolizarea oţelurilor

Oţeluri de uz general pentru construcţii

Marca Compozitie Caracteristici


chimica - mecanice
max
Tractiune Rezilienta
STAS Clasa de Grad de SR Simbol C Mn P S Rp0.2 Rm Amin KCU KV [J] T
500/2- calitate dezoxidare EN numeric [°]
80 10025

OL 32 1; S 1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 160 310 33


1a;1b 185
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 162.5 320 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 165 330 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 167.5 340 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 170 350 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 172.5 360 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 175 370 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 177.5 380 33
1.0035 0.15 0.6 0.055 0.055 180 390 33

77
OL 34 1; 1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 190 330 31
1a;1b
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 192.5 340 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 195 350 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 197.5 360 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 200 370 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 202.5 380 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 205 390 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 207.5 400 31
1.0057 0.15 0.6 0.055 0.055 210 410 31
OL 37 1;1a;1b 1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 210 360 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 213.75 370 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 217.5 380 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 221.25 390 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 225 400 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 228.75 410 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 232.5 420 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 236.25 430 25
1.0067 0.25 0.85 0.065 0.065 240 440 25
2 S 235 1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 210 360 25 59 27 20
JRG1
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 213.75 370 25 60.25 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 217.5 380 25 61.5 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 221.25 390 25 62.75 27 20

78
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 225 400 25 64 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 228.75 410 25 65.25 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 232.5 420 25 66.5 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 236.25 430 25 67.75 27 20
1.0036 0.22 0.85 0.055 0.055 240 440 25 69 27 20
3 k;kf S 235 1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 210 360 26 27 0
JOG3
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 213.75 370 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 217.5 380 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 221.25 390 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 225 400 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 228.75 410 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 232.5 420 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 236.25 430 26 27 0
1.0116 0.19 0.85 0.05 0.05 240 440 26 27 0
4 kf S 235 1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 210 360 26 27 -
J2G4
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 213.75 370 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 217.5 380 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 221.25 390 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 225 400 26 27 -
20

79
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 228.75 410 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 232.5 420 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 236.25 430 26 27 -
20
1.0116 0.19 0.85 0.045 0.045 240 440 26 27 -
20
OL 42 1;1a;1b 1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 230 410 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 233.75 420 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 237.5 430 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 241.25 440 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 245 450 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 248.75 460 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 252.5 470 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 256.25 480 22
1.0075 0.31 0.85 0.065 0.065 260 490 22
2 1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 230 410 22 59 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 233.75 420 22 60.25 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 237.5 430 22 61.5 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 241.25 440 22 62.75 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 245 450 22 64 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 248.75 460 22 65.25 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 252.5 470 22 66.5 27 20

80
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 256.25 480 22 67.75 27 20
1.0042 0.31 0.85 0.065 0.055 260 490 22 69 27 20
3 k;kf 1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 230 410 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 233.75 420 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 237.5 430 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 241.25 440 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 245 450 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 248.75 460 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 252.5 470 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 256.25 480 23 27 0
1.0136 0.25 0.85 0.05 0.045 260 490 23 27 0
OL 44 2 k S 275 1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 250 430 22 59 27 20
JR
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 253.75 443.75 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 257.5 457.5 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 261.25 471.25 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 265 485 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 268.75 498.75 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 272.5 512.5 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 276.25 526.25 22 59 27 20
1.0044 0.22 1.15 0.055 0.055 280 540 22 59 27 20
3 k;kf S 275 1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 250 430 25 27 0
JOG3
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 253.75 443.75 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 257.5 457.5 25 27 0

81
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 261.25 471.25 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 265 485 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 268.75 498.75 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 272.5 512.5 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 276.25 526.25 25 27 0
1.0144 0.22 1.15 0.05 0.05 280 540 25 27 0
4 kf S 275 1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 250 430 25 27 -
J2G4
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 253.75 443.75 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 257.5 457.5 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 261.25 471.25 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 265 485 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 268.75 498.75 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 272.5 512.5 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 276.25 526.25 25 27 -
20
1.0144 0.22 1.15 0.045 0.045 280 540 25 27 -
20
OL 52 2 k S 355 1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 330 510 21 59 27 20
JR

82
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 332.5 525 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 335 540 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 337.5 555 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 340 570 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 342.5 585 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 345 600 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 347.5 615 21 59 27 20
1.0045 0.22 1.65 0.055 0.055 350 630 21 59 27 20
3 k;kf S 355 1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 330 510 22 27 0
JOG3
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 332.5 525 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 335 540 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 337.5 555 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 340 570 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 342.5 585 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 345 600 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 347.5 615 22 27 0
1.057 0.22 1.65 0.055 0.055 350 630 22 27 0
4 kf S 355 1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 330 510 22 27 -
J2G4
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 332.5 525 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 335 540 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 337.5 555 22 27 -

83
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 340 570 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 342.5 585 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 345 600 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 347.5 615 22 27 -
20
1.0577 0.2 1.65 0.045 0.045 350 630 22 27 -
20
OL 50 1;1a;1b k E 1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 270 490 21
295
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 272.5 505 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 275 520 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 277.5 535 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 280 550 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 282.5 565 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 285 580 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 287.5 595 21
1.005 0.3 0.85 0.055 0.055 290 610 21
OL 60 1;1a;1b k E 1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 310 590 16
335
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 312.5 605 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 315 620 16

84
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 317.5 635 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 320 650 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 322.5 665 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 325 680 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 327.5 695 16
1.006 0.4 0.85 0.055 0.055 330 710 16
OL 70 1;1a;1b k E 1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 340 690 20
360
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 342.5 705 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 345 720 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 347.5 735 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 350 750 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 352.5 765 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 355 780 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 357.5 795 20
1.007 0.5 0.85 0.055 0.055 360 810 20

85
Oţeluri carbon de calitate pentru călire şi revenire
Marca Compozitie chimica Caracteristici mecanice
Tractiune Rezilienta
TT
STAS 880-80 Simbol numeric EN 10083-1 C Mn S
Rp0.2 Rm A_min Z_min E_min

1.0301 0.07 0.35 0.02 200 321 31 55


OLC 10 N
x 0.14 0.65 0.045
1.0401 0.12 0.35 0.02 250 373 27 55
OLC 15 N
x 1.1141 0.18 0.65 0.045
0.17 0.3 0.02 350 550 20 40
0.17 0.3 0.02 350 600 20 40
CR
0.17 0.3 0.02 350 650 20 40
0.17 0.3 0.02 350 700 20 40
1.1151 350 550 20 50 55
1.1151 350 600 20 50 55
OLC 20 x 2 C 22 CR
1.1151 350 650 20 50 55
1.1151 350 700 20 50 55
1.1149 0.24 0.6 0.045 350 550 20 50 55
1.1149 0.24 0.6 0.045 350 600 20 50 55
xs 3 C 22 CR
1.1149 0.24 0.6 0.045 350 650 20 50 55
1.1149 0.24 0.6 0.045 350 700 20 50 55

86
1.0402 0.22 0.4 0.02 370 550 19 40
1.0402 0.22 0.4 0.02 370 600 19 40
CR
1.0402 0.22 0.4 0.02 370 650 19 40
1.0402 0.22 0.4 0.02 370 700 19 40
1.1158 370 550 19 45 50
1.1158 370 600 19 45 50
OLC 25 x 2 C 25 CR
1.1158 370 650 19 45 50
1.1158 370 700 19 45 50
1.1163 0.29 0.7 0.045 370 550 19 45 50
1.1163 0.29 0.7 0.045 370 600 19 45 50
xs 3 C 25 CR
1.1163 0.29 0.7 0.045 370 650 19 45 50
1.1163 0.29 0.7 0.045 370 700 19 45 50
OLC 30 0.27 0.5 0.02 400 590 18 35
0.27 0.5 0.02 400 630 18 35
0.27 0.5 0.02 CR 400 670 18 35
0.27 0.5 0.02 400 710 18 35
0.27 0.5 0.02 400 750 18 35
1.1178 400 590 18 40 45
1.1178 400 630 18 40 45
x 1.1178 2 C 30 CR 400 670 18 40 45
1.1178 400 710 18 40 45
1.1178 400 750 18 40 45
xs 1.1179 3 C 30 0.34 0.8 0.045 CR 400 590 18 40 45

87
1.1179 0.34 0.8 0.045 400 630 18 40 45
1.1179 0.34 0.8 0.045 400 670 18 40 45
1.1179 0.34 0.8 0.045 400 710 18 40 45
1.1179 0.34 0.8 0.045 400 750 18 40 45
1.0501 0.32 0.5 0.02 430 630 17 35
1.0501 0.32 0.5 0.02 430 680 17 35
CR
1.0501 0.32 0.5 0.02 430 730 17 35
1.0501 0.32 0.5 0.02 430 780 17 35
1.1181 430 630 17 40 40
1.1181 430 680 17 40 40
OLC 35 x 2 C 35 CR
1.1181 430 730 17 40 40
1.1181 430 780 17 40 40
1.118 0.39 0.8 0.045 430 630 17 40 40
1.118 0.39 0.8 0.045 430 680 17 40 40
xs 3 C 35 CR
1.118 0.39 0.8 0.045 430 730 17 40 40
1.118 0.39 0.8 0.045 430 780 17 40 40
OLC 40 0.37 0.5 0.02 460 650 10 30
0.37 0.5 0.02 460 700 10 30
CR
0.37 0.5 0.02 460 750 10 30
0.37 0.5 0.02 460 800 10 30
x 1.1186 2 C 40 CR 460 650 10 35 35
1.1186 460 700 10 35 35
1.1186 460 750 10 35 35

88
1.1186 460 800 10 35 35
1.1189 0.44 0.8 0.045 460 650 10 35 35
1.1189 0.44 0.8 0.045 460 700 10 35 35
xs 3 C 40 CR
1.1189 0.44 0.8 0.045 460 750 10 35 35
1.1189 0.44 0.8 0.045 460 800 10 35 35
1.0503 0.42 0.5 0.02 500 760 11 30
1.0503 0.42 0.5 0.02 500 790 11 30
CR
1.0503 0.42 0.5 0.02 500 820 11 30
1.0503 0.42 0.5 0.02 500 850 11 30
1.1191 500 760 11 35 30
1.1191 500 790 11 35 30
OLC 45 x 2 C 45 CR
1.1191 500 820 11 35 30
1.1191 500 850 11 35 30
1.1201 0.5 0.8 0.045 500 760 11 35 30
1.1201 0.5 0.8 0.045 500 790 11 35 30
xs 3 C 45 CR
1.1201 0.5 0.8 0.045 500 820 11 35 30
1.1201 0.5 0.8 0.045 500 850 11 35 30
OLC 50 0.47 0.6 0.02 520 750 13 25
0.47 0.6 0.02 520 800 13 25
CR
0.47 0.6 0.02 520 850 13 25
0.47 0.6 0.02 520 900 13 25
x 1.1206 2 C 50 CR 520 750 13 30
1.1206 520 800 13 30

89
1.1206 520 850 13 30
1.1206 520 900 13 30
1.1241 0.55 0.9 0.045 520 750 13 30
1.1241 0.55 0.9 0.045 520 800 13 30
xs 3 C 50 CR
1.1241 0.55 0.9 0.045 520 850 13 30
1.1241 0.55 0.9 0.045 520 900 13 30
1.0535 0.52 0.6 0.02 550 800 12 25
1.0535 0.52 0.6 0.02 550 850 12 25
CR
1.0535 0.52 0.6 0.02 550 900 12 25
1.0535 0.52 0.6 0.02 550 950 12 25
1.1203 550 800 12 30
1.1203 550 850 12 30
OLC 55 x 2 C 55 CR
1.1203 550 900 12 30
1.1203 550 950 12 30
1.1209 0.6 0.9 0.045 550 800 12 30
1.1209 0.6 0.9 0.045 550 850 12 30
xs 3 C 55 CR
1.1209 0.6 0.9 0.045 550 900 12 30
1.1209 0.6 0.9 0.045 550 950 12 30
OLC 60 1.0601 0.57 0.6 0.02 580 850 11 20
1.0601 0.57 0.6 0.02 580 900 11 20
CR
1.0601 0.57 0.6 0.02 580 950 11 20
1.0601 0.57 0.6 0.02 580 1000 11 20
x 1.1221 2 C 60 CR 580 850 11 25

90
1.1221 580 900 11 25
1.1221 580 950 11 25
1.1221 580 1000 11 25
1.1223 0.65 0.9 0.045 580 850 11 25
1.1223 0.65 0.9 0.045 580 900 11 25
xs 3 C 60 CR
1.1223 0.65 0.9 0.045 580 950 11 25
1.1223 0.65 0.9 0.045 580 1000 11 25

Alte elem: Cr=max 0.4; Mo=max 0.1; Ni=max 0.4; V=--; Cr+Mo+Ni=max 0.63; P=max 0.04.

91
CAPITOLUL 2

Tipuri de secţiuni folosite pentru realizarea


construcţiilor metalice

2.1. Generalităţi cu privire la definirea mărimilor ce


caracterizează o secţiune

2.1.1 Momente statice. Definiţie

Momentul static al unei suprafeţe plane este, prin definiţie,


produsul dintre arie şi distanţa la un punct sau la o axă (distanţa se
măsoară de la centrul de greutate al secţiunii). Pentru o suprafaţă
oarecare. momentul static faţă de o axă (∆) este:

S ∆ = εdA = A ⋅ d
A
(2.1)

unde am notat: ε – distanţa la axă a elementului infinit mic


de suprafaţă. ’’dA’’ – suprafaţa elementară, ’’A’’- aria întregii
suprafeţe, ’’d’’-distanţa de la axă la centrul de greutate (punctul C) al
secţiunii; notaţiile sunt făcute conform fig. 2.1.

Fig. 2.1. Secţiune transversală oarecare

Momentul static faţă de axele de coordonate sunt, prin


definiţie, conform condiţiilor următoare:

92

S y = zdA = A ⋅ zc
A
(2.2)

S z = ydA = A ⋅ yc
A
Notaţiile din relaţii se referă la figura 2.2.
În cazul particular al axei care trece prin centrul de greutate
al secţiunii, distanţa la aceasta fiind nulă, este evident că şi momentul
static faţă de respectiva axă este nul.

Fig. 2.2. Schematizare pentru definirea momentelor de inerţie

2.1.2 Momente de inerţie

2.1.2.1 Momente de inerţie axiale

Schematizarea este dată în figura 2.2. Momentele de inerţie


faţă de axele de coordonate. prin definiţie. sunt:

A

I y = z 2 ⋅ dA . I z = y 2 ⋅ dA
A
(2.3)

Momentele de inerţie se numesc centrale dacă sistemul de


axe are originea în centrul de greutate al secţiunii (punctul C).

2.1.2.2 Momente de inerţie centrifugale

Se foloseşte schematizarea din fig. 2.2. Aceste momente


sunt. prin definiţie:

93

I yz = y ⋅ z ⋅ dA
A
(2.4)

Dacă măcar una din axe este de simetrie. momentul


centrifugal faţă de acestea este nul.

2.1.2.3 Momente de inerţie polare

Schematizarea este dată de fig. 2.2. momentul de inerţie


polar fiind. prin definiţie:

A

I 0 = r 2 dA = ( y 2 + z 2 )dA = I z + I y
A
(2.5)

După cum se observă. momentul de inerţie faţă de un punct


(pol) este egal cu suma momentelor de inerţie faţă de două axe
rectangulare. centrate în acel pol.

2.1.3 Variaţia momentelor de inerţie în raport cu axe translatate

În esenţă, problema este că, dacă se cunosc momentul de


inerţie faţă de o axă (Oy) ’’Iy’’, aria secţiunii ’’A’’ şi distanţa ’’d’’
faţă de o nouă axă (O1y1), se caută să se determine momentul de
inerţie ’’Iy1’’ faţă de noua axă. Pentru a se deduce relaţia de calcul a
noului moment de inerţie, se va folosi schema din fig. 2.3. Plecând
de la definiţia momentului de inerţie axial şi cunoscându-se
deplasarea ’’dz’’ a noii axe O1y1 faţă de axa Oy, vom avea:

I y1 = ∫ z12 dA = ∫ ( z + d z ) 2 dA = , (2.6)
A A
Iy1 = Iy + 2dzSy + A · dz2. (2.7)
Relaţia de mai sus este cunoscută şi ca ’’teorema Steiner’’.
S-au făcut notaţiile:
’’Sy’’-momentul static al secţiunii faţă de axa iniţială Oy,
’’A’’-aria secţiunii.
Dacă axele sunt centrale. atunci Sy=0 şi relaţia devine:
Iy1=Iy + A · dz2. (2.8)
Similar. se deduce pentru axa (Oz):
Iz1=Iz + 2dySz + Ady2.
Iz1=Iz + Ady2 (pentru axe centrate Sz=0).

94
Fig. 2.3.Variaţia momentelor de inerţie în raport cu axe translatate

Relaţia de calcul a momentului de inerţie centrifugal faţă de


noile axe se demonstrează similar, astfel:
I y1 z1 = ∫ y1 z1dA = ∫ ( y + d y )( z + d z )dA =
A A

= ∫ yzdA + ∫ yd z dA + ∫ zd y dA + d y d z ∫ dA =
A A A A
=Iyz + dz · Sz + dy · Sy + dy · dz · A, (2.9)
Dacă axele iniţiale sunt centrale. vom avea relaţia:
Iy1z1 = Iyz + dy · dz · A. (2.10)
Notaţiile folosite au semnificaţie: ’’Iyz’’-moment de inerţie
centrifugal faţă de axele iniţiale, ’’Iy1z1’’-momentul faţă de noile axe,
’’dy’’ şi ’’dz’’ distanţele între axe, ’’A’’-aria suprafeţei,

2.1.4 Variaţia momentelor de inerţie în raport cu rotaţia axelor

Pentru determinarea funcţiilor de transfer faţă de axele rotite,


se va folosi schematizarea din fig. 2.4.
Se urmăreşte determinarea relaţiei între momentele de inerţie
faţă de axe rotite funcţie de momentele de inerţie definite faţă de
axele iniţiale şi funcţie de unghiul de rotire al axelor.
Relaţiile între coordonatele din noul sistem şi din sistemul
iniţial de axe sunt:
y1 = y · cosα + z · sinα ,
z1 = z · cosα + y · sinα ,

95
Momentele de inerţie faţă de noile axe (rotite) ’’Iy1’’, ’’Iz1’’
şi ’’Iy1z1’’ se calculează după cum urmează:
Iy1 = z12 dA = (z cos α − y sin α ) dA = cos 2 α z 2 dA −
∫ ∫ ∫
2

A A A

∫ ∫
− 2 sin α cos α yzdA + sin α y dA , deci:
2 2

A A
2 2
Iy1 = Iy · cos α + Iz · sin α – Iyz · sin2α , (2.11)

Fig. 4.4. Variaţia momentelor de inerţie în raport cu rotaţia axelor

Procedând similar pentru celelalte două momente, se va


obţine:
Iz1 = Iy · sin2α + Iz · cos2α + Iyz · sin2α . (2.12)
Iy1z1 = Iyz · cos2α + 0.5 · (Iy - Iz) · sin2α . (2.13)
Se observă că suma momentelor de inerţie faţă de axe rotite
este un invariant. adică:
Iy + Iz = Iy1 + Iz1 . (2.14)

2.2 Tipuri de secţiuni ale grinzilor componente în structuri


metalice

2.2.1 Generalităţi. Criterii de clasificare

Elementele constructive ale structurilor metalice de


rezistenţă pot fi clasificate în două mari categorii:
a. geometrice
La rândul lor ele se pot clasifica în:
- stâlp (fig.2.5. poziţia 1)

96
- grindă (fig.2.5. poziţia 2)
- placă
- elemente de legătură (fig.2.5. poziţia 3)
-grinda cu zăbrele
- grinzi ajurate
- grinzi hibride.

3
2
1

Fig.2.5. Cadru din oţel

b. mecanice (de rezistenţă)


Ele pot fi grupate funcţie de tipul de solicitare la care sunt
supuse:
- solicitare simplă : tracţiune (compresiune), încovoiere,
torsiune şi forfecare
- solicitare compusă: încovoiere cu tracţiune (compresiune),
încovoiere cu torsiune etc,
- solicitări speciale: flambaj, oboseală,
O structură metalică în caz general cu evidenţierea stâlpilor
în poziţiile 1,2,3,4 este prezentată în fig. 2.6.

2.2.2 Elemente constructive geometrice ale structurilor metalice de


rezistenţă

2.2.2.1 Stâlpi

Pentru o structură metalică de rezistenţă, stâlpul reprezintă


acea componentă verticală care are ca drept scop, transmiterea, prin
compresiune, a greutatăţii structurii superioare către elementele
structurale inferioare. În general, pentru construcţiile civile şi în

97
ingineria seismică, stâlpii sunt proiectaţi să reziste la solicitări
laterale (spre exemplu încărcarea provenită din vânt sau din seism)
precum şi la flambaj. În fig.2.6, în care sunt adăugate şi explicaţii
suplimentare, sunt puşi în evidenţă stâlpii pentru o structură metalică
oarecare,

15
14
3

13
12
4
1 9
11 10

2 8

7
5
Fig.2.6. Structură metalică în caz general
Principalele secţiuni pe care le pot avea sunt:
- secţiune de tip I (sau după standardele europene HEA,
HEAA, HEB, HEM, IPE, IPEO, etc.) (fig. 2.7.a)
- secţiune de tip U (sau după standardele europene UAP,
UAPF, UPE, UPN, etc.) (fig. 2.7.b)
- secţiune de tip L (sau CAE, CAEP, CAI, CAIP, etc.) (fig.
2.7.c)

98
- tubulare (sau secţiuni de tip CARR, PLAT, TRON,etc.)
(fig. 2.7.d)
- secţiuni T (sau secţiuni de tip MHEA, MHEB, MHEM,
MIPE,etc.) (fig. 2.7.e)
- secţiuni compuse (standardizate de tip IIPE, HHEM,
UUPN (fig. 2.7.f) etc. sau nestandardizate (fig. 2.7.g fig. 2.7.h)).
Aceste secţiuni pot fi realizate prin laminare sau în
construcţie sudată şi se aleg funcţie de solicitările la care sunt supuşi
stâlpii. Ele sunt caracterizate de următoarele caracteristici geometrice
ale secţiunilor plane: parametrii geometrici ce definesc dimensiunile
secţiunii (de exemplu un profil I ca cel din fig.4.20 este caracterizat
de înălţimea profilului h; lăţimea tălpii a; grosimea inimii g;
grosimea medie a tălpii t ) aria secţiunii A; momentul de inerţie axial
Iy, Iz (axele y şi z); modulul de rezistenţă axial Wy, Wz.

a b c d

e f, g h
Fig. 2.7. Secţiuni pentru stâlpi

2.2.2.2 Grinzi

Grinzile sunt elemente ale structurilor metalice proiectate să


reziste la încărcări verticale sau orizontale. Exemple de grinzi se
regăsesc în fig.2.6 numerotate de la 5 la 15. Denumirile pentru grinzi
sunt apropiate de folosirea lor în practică. Astfel în fig.2.6, putem
deosebi: 5,11,9,15- grinzi transversale, 7,10,13,14- grinzi
longitudinale, 6,8- grinzi talpă, 12- grindă oblică. Principalele
secţiuni pe care le pot avea grinzile sunt reprezentate în fig.2.6, fiind
aceleaşi cu cele ale stâlpilor. Ele se aleg funcţie de solicitări şi sunt
caracterizate de aceeiaşi parametri geometrici ca şi la stâlpi.

99
0,5(a-g)-r1
a
r t

0,25a r
y
h
g

z
Fig.2.8. Secţiune I

2.2.3 Metodă pentru analiza geometrică a secţiunii grinzilor (sau


stâlpilor) folosite la proiectarea structurilor metalice

Se face o analiză geometrică a profilelor tip I, mult utilizate


în construcţii metalice sudate, Pe baza elementelor geometrice ale
profilelor standardizate, se vor defini toate caracteristicile geometrice
funcţie de grosimea inimii. Se elaborează un model analitic în care
celelalte caracteristici geometrice (grosimea tălpii, lăţimea tălpii,
înălţimea profilului, aria secţiunii transversale, momentul de inerţie
axial şi modulul de rezistenţă axial) vor depinde de grosimea “g” a
inimii laminatului. Se defineşte o asamblare prin sudură, definită
numai geometric, pentru obtinerea grinzilor cu secţiune tip I,
echivalente cu laminatele standardizate. Pentru celelalte tipuri de
secţiuni (profil U, L, tubular, etc,) analiza geometriei se poate face
analog metodei uztilizate la profilele de tip I.
Pentru proiectarea raţională a structurilor metalice din
laminate de diverse tipuri, considerăm că este necesară o definire
analitică a caracteristicilor geometrice ale secţiunii acestora. De
obicei, aceste caracteristici sunt date de fabricant pentru laminatele
existente.
Pe lângă tipodimensiunile de laminate deja existente, este de
interes şi utilizarea în practică a altor dimensiuni, diferite de cele din

100
gama de fabricaţie. Acest lucru este cerut de structurile metalice mai
uşoare sau în cazul unor structuri de mari dimensiuni. Datorită
preţului de producţie scăzut, în practica inginerească se folosesc
profile obţinute şi pe alte căi decât laminarea (de exemplu în
construcţie sudată).
Analizând soluţiile constructive aplicate curent la
construcţiile metalice sudate se constată utilizarea obişnuită a
laminatelor cu secţiuni de tip I, U, T sau L şi combinaţii ale acestora.
În foarte multe situaţii s-a observat folosirea profilelor de tip I, fapt
ce a determinat concentrarea atenţiei asupra acestui caz.
În standarde, profilele metalice sunt caracterizate de
următorii parametrii geometrici (conform fig.2.8): înălţimea
profilului h; lăţimea tălpii a; grosimea inimii g; grosimea medie a
tălpii t.
Alte caracteristici care definesc secţiunea sunt: aria secţiunii
A; momentul de inerţie axial Iy, Iz (axele y şi z); modulul de
rezistenţă axial Wy, Wz. Deoarece în practica inginerească, în cele
mai multe cazuri, pentru calculul de rezistenţă este nevoie de
cartacteristicile geometrice faţă de axa y, calculele de faţă iau în
consideraţie numai această axă,.
Pentru calculul caracteristicilor secţiunii se vor face patru
aproximări geometrice, conform fig. 2.9, astfel: varianta 1 – profil I
compus din 3 dreptunghiuri (fig.2.9.a); varianta 2 – profil I compus
dintr-un dreptunghi şi 4 trapeze (fig. 2.9.b); varianta 3 – varianta 1,
cu racordări (fig. 2.9.c); varianta 4 – varianta 2, cu racordări (fig,
2.9.d). În calculul caracteristicilor geometrice se va urmări
exprimarea acestora funcţie de un singur parametru, grosimea inimii
g.

2.2.3.1 Varianta 1

Schema este dată în fig. 2.10.


În relaţia (2.15), se definesc parametrii t ,a şi h funcţie de
grosimea g:
t = k·g, a = k2·t = k2·k·g, h = k1·b = k1· k2·k·g, (2.15)
a= c1g, h= c2g, c1= k2k, c2= k1k2k,
Constantele k, k1, k2 sunt definite în (2.16) funcţie de valorile
standardizate ale geometriei secţiunilor tip I, astfel:

101
k= t/g, k2= a/t, k1= h/a, (2.16)
Analizând laminatele standardizate se constată că avem
k≈1,5, constantele k1, k2 având valori specifice fiecărei dimensiuni în
parte. Pentru a simplifica exprimarea constantelor pentru orice
dimensiune standardizată se defineşte o funcţie de variaţie a acestora
pentru toată gama de dimensiuni, Funcţia se determină prin
interpolare; se alege o funcţie de gradul II de forma:
ki(g) = α1·g2 + α2·g + α3, i=1, 2,

a, b, c, d,
Fig.2.9. Profile I studiate

g h

t
a

Fig.2.18. Varianta 1

Pentru determinarea coeficienţilor αi se impune satisfacerea


relaţiei pentru 3 dimensiuni ale laminatului standardizat, adică I8,

102
respectiv I22, I40, În urma calculelor, funcţiile de interpolare
definite astfel sunt:
k1(g)= -2,57·10-3g2+ 0,112g +1,503, (2.17)
k2(g)= -0,033g2+ 0,618g +5,217

Caracteristicile geometrice se calculează şi se exprimă


simplificat în (2.18):
A1= c3·g2, Iy1= c4·g4, Wy1= c4*·g3, c4*=2c4/(k1k2k) (2.18)
c3=(2kk2 + k1k2 - 2)k,
c4 = (k1k 2 k − 2k ) / 12 + k 2 k 4 / 6 + k 2 k 2 (k1k 2 k − k ) ,
3 2

2.2.3.2 Varianta 2

Schema geometrică a secţiunii este dată în fig. 2.19.


Parametrii dimensionali li se calculeză cu relaţiile (2.19):
l1= 0,5(a-g), l2 = l1·tg(α), (2.19)
l4= 0,25a·tg(α), l3=t - l4, l5= l2+ l3,

a
l3 t l5 l3 l4
l2
α
l1 h
g
y
Fig.2.19. Varianta 3

Secţiunea se descompune în: 1- un dreptunghi gxh, 2-patru


dreptunghiuri l1xl3, 3- patru triunghiuri de catete l1, l2. Aria A2,
momentul de inerţie Iy2 şi modulul Wy2 se calculează cu relaţiile
(2.20):
A2= c9·g2, Iy2= (c10 +4c11+ 4c14) g4,Wy2= c*14·g3; (2.20)
c5= 0,5(k2k-1), c6= c5·tg(α), c7= 0,25·k2k·tg(α), c8= (k-c7),
3
c9= k1k2k+(c6+2c8)(k2k-1), c10=(k1k2k) /12,

103
c11=c5c83/12 + c5c8c122 , c12= -0,5·c8+0,5·k1k2k,
c13= 0,5k1k2k- c8- c6/3,
c14=c63c5/36 + 0,25c5c6c132,
c14*=2(c10 + 4c11 + 4c14)/(k1k2k),

2.2.3.3 Varianta 3

Schema de calcul este redată în fig. 2.20, Faţă de Varianta 1,


apar racordările de la talpă şi inimă (fig.2.20 detaliile A şi B); noua
geometrie se obţine cu ajutorul materialului adăugat. Valorile
racordărilor sunt: raza r=g, raza r1 este variabilă pentru fiecare profil
şi va fi exprimată funcţie de g (r1=k3·g); constanta k3 se defineşte
folosind o interpolare similară cu a, obţinându-se relaţia:
k3= -4,611·10-4·g2+ 9,104·10-3·g+ 0,562, (2.21)
Caracteristicile geometrice ale secţiunii se determină cu
(2.22).
A3= c15g2, Iy3= [c4-4(c16-c17)]g4, Wy3=c*17·g3, (2.22)
c15=c3-(4-π)·(k32+1), c17*=2[c4-4(c16-c17)]/(k1k2k),
[
c16 = 0,028 k34 + k32 (0,5k1k2 k − k + 0,5k3 ) − 0,25(0,5k 1k2 k − k + 0,5756 k3 )
2 2
]
c17 = 0,25(k1k 2 k − 2k − 1) − 0,25 π (0,5k1k 2 k − k + 0,5756 ) + 0,028 ,
2

Detaliu A r
r
r
Material adăugat r=g

Material
adăugat Detaliu B
Fig.2.20. Varianta 3

2.2.3.4 Varianta 4

Se ţine cont de schema din fig. 4.25. Schematizarea este


similară variantei 2, având în plus racordări la talpă şi inimă.

104
l l13 α
B y r l12
zc g
l 2β l1

l zc y''
Detaliul A Detaliul l10
B
Fig.2.21. Varianta 4

Caracteristicile geometrice se calculează cu relaţiile:


A4 = c26·g2, Iy4 = c40·g4, Wy4 = c*40·g3 ; (2.23)
constantele din relaţiile (4,53) sunt:
c18 = k3(1 - sinα)tgα, c19 = k3cosα - c18, c20 = k3(1 - sinα),
c21 = (1 - sinα) tgα, c22 = cosα-c21, c23 = 1 – sinα. (4.54)
c30= 0,785, c24=0,5kk2 - 0,5k3, c25 = c24·tgα,
c27 = 0,5(c18 + c19)(k3 - c20),
c26 = c9 − 2(c18 + 2c19 )c20 + k32 (4β − sin 4β ) + 2(c21 + 2c22 )c24 − (4β − sin 4β )
,
c28 =(c22 + c21)(1 - c24), c29= 0,785k32, c33 = c18 + c19 + c20 + c21 + c22
+ c25,
0,4244 c29 k3 − 0,333 c27 (c18 + c19 )
c31 = ,
c29 − c27
0.2444 c30 − 0,333 c28 (c22 + c21 )
c32 =
c30 − c28

c34 =
(4β − sin4β )k34 ⎛⎜1− 2sin3 2β ⋅ cos2β ⎞⎟ ,
32 ⎜ 3(2β − 0,5sin4β ) ⎟
⎝ ⎠

c35 =
(4β − sin 4β ) ⎛⎜1 − 2 sin 2β ⋅ cos2β ⎞⎟ ,
3

32 ⎜ 3(2β − 0,5 sin 4β ) ⎟


⎝ ⎠
c36 = c34 + (c29 - c27)(0,5k1k2k - c8 + k3 - c19)2+2(c29-c27) (0,5k1k2k - c33)
·c31 ,

105
c37 = c35 + (c30 - c28)(0,5k1k2k - c33)2 + 2(c30 - c28) (0,5k1k2k -
c33) ·c32 ,
3 2 2
c20c19 ⎛k k k c ⎞ c c3 ⎛ c ⎞
c38 = + ⎜ 1 2 − c8 − 19 ⎟ c19c20 + 20 18 + 0,5c20c18⎜ 0,5k1k2k − c8 − 18 ⎟
12 ⎝ 2 2⎠ 36 ⎝ 3⎠
3 2 2
c24 c22 ⎛k k k c ⎞ c c ⎛k k k c ⎞
c39 = + c22 c24 ⎜ 1 2 − c33 + 22 ⎟ + 24 22 ⎜ 1 2 − c33 + 21 + c22 ⎟
9 ⎝ 2 2 ⎠ 2 ⎝ 2 3 ⎠

c40=c10+4c11+4c14+c36-c38-c37+c39, c*40 = 2c40/(k1k2k) ,

2.2.3.5 Analiza critică a variantelor

Cele patru variante de modelare geometrică s-au definit


pentru a avea un mijloc simplu de determinare a caracteristicilor
prefabricatelor din oţel. Variantele de abordare teoretică a secţiunilor
conduc la modele cu precizie crescătoare (aproximaţii maxime la
Varianta 1); valorile-martor, considerate exacte, sunt cele impuse de
standardul de produs, obţinute prin laminare.
Un produs ipotetic, calculat cu modelele arătate, este de dorit
să fie cât mai puţin diferit faţă de standard. Determinarea erorilor
(aproximaţiilor), pentru fiecare variantă de modelare, este necesară
pentru a le putea folosi corect în practica de proiectare, în corelaţie
corectă cu specificul cazului studiat.
De aceea este necesară evaluarea preciziei rezultatelor
obţinute cu fiecare variantă (faţă de standard), astfel fiind pe deplin
edificaţi asupra alegerii între simplu dar imprecis şi complex dar
exact. Aprecierea preciziei parametilor calculaţi se va face simplu,
prin compararea acestora cu valorile standardizate; în gama de valori
a grosimii inimii laminatului standardizat (g = 3,9 - 14,4 mm) se va
calcula aria secţiunii A şi momentul de inerţie axial Iy, pentru fiecare
variantă, diferenţa calitativă şi cantitativă între rezultate va fi
evidenţiată prin reprezentarea grafică a variaţiilor A(g) şi Iy(g), atât
pentru valorile calculate cât şi standardizate.
Funcţiile A(g) şi Iy(g) pentru laminatele standard se
determină prin interpolarea, similar calculului din paragraful a.
Reprezentarea grafică a variaţiilor funcţie de grosimea inimii
este dată în:

106
- fig. 2.22,a,b pentru plaja de valori corespunzătoare
laminatelor standard.Indicele parametrului este identic variantei de
calcul, cu 0 notându-se cazul standard.
Întrucât gama de valori a parametrilor este mică, graficele nu
sunt clar diferenţiate, fiind necesară trasarea lor pe intervale mai mici
ale grosimii g.
Ilustrativ se trasează variaţiile pentru:
- g = 7–8 mm în fig. 2.22,c,d iar,
- pentru g = 4 - 5 mm în fig. 2.22,e,f;
Din aceste grafice se observă uşor ordinea valorilor
corespunzătoare variantelor.
Reprezentările grafice din fig. 2.22 conduc uşor la
constatările:
- cele 4 variante conduc la valori foarte apropiate de cazul
real;
- din punct de vedere al tehnologiei de execuţie, varianta 1
prezintă simplitate constructivă, avantajoasă construcţiei sudate;
- variaţia ariilor în funcţie de grosime este aproximativ
liniară;
- momentele de inerţie au abateri mai mari pe măsura
creşterii grosimii g.
Observaţie: în fig. 2.22 s-au făcut următoarele notaţii:
- Ai-aria în varianta i,
- A0-aria laminatului standard,
- Iyi-moment de inerţie în varianta i, I
- y0-laminatului standard.
În tabelul 2.1 sunt date valorile relative la mărimile standard
a ariilor şi momentelor de inerţie pentru cele patru variante de
modelare geometrică.Este pusă astfel în evidenţă precizia ipotezelor
de calcul.

107
8
4.10
4
1.5.10 4000

)
8
3.10
) 4
1 .10 3500
) 8
2.10
)
5000
) 3000
)1.108

0 0
5 10 5 10 2500
4 7 7.5 8
(mm ) (mm2) 4
3.5.10
7
1600A3 6 (mm )
I1 I3 A1 4.10
I2 I4 A I1 I3
A2 4
7 A0 I2 I4
3.10 I0 1400
6 I0
) ) 3.10
7
2.5.10 1200
) )
6
2.10
) 2.107 )1000

1) )1.106
7
1.5.10 800 f
d e
7
1.10 g(mm8) 600 0
7 7.5 4 4.5 g(mm)
5 4 4.5 g(mm)5
Fig.2.22. Variaţiile în funcţie de grosimea inimii

Tabel 2.1. Precizia de calcul a ariilor şi momentelor de


inerţie A(g), Iy(g)
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4
LA- A1 I y1 A2 I y2 A3 I y3 I y4
MI- A4
NAT ASTAS I STAS ASTAS I STAS ASTAS ASTAS I STAS
I STAS
I8 0,991 0,974 0,991 0,974 1,002 1,045 1,028 0,962
I10 0,983 0,918 0,983 0,918 0,994 0,984 1,018 0,907
I12 0,978 0,908 0,978 0,908 0,988 0,972 1,012 0,897
I14 0,98 0,918 0,979 0,917 0,989 0,982 1,012 0,907

108
I16 0,988 0,936 0,988 0,936 0,997 1,001 1,019 0,925
I18 0,992 0,955 0,992 0,955 1,002 1,021 1,023 0,944
I20 0,997 0,981 0,996 0,98 1,006 1,047 1,027 0,97
I22 1 1 1 1 1,009 1,068 1,03 0,989
I24 1,004 1,015 1,004 1,015 1,013 1,084 1,033 1,004
I26 1,023 1,079 1,023 1,078 1,032 1,151 1,053 1,067
I28 1,039 1,127 1,038 1,126 1,048 1,203 1,068 1,115
I30 1,052 1,164 1,051 1,164 1,061 1,243 1,082 1,487
I32 1,055 1,177 1,055 1,177 1,064 1,258 1,086 1,164
I36 1,055 1,171 1,054 1,171 1,064 1,254 1,086 1,158
I40 1,018 1,054 1,017 1,054 1,027 1,132 1,05 1,048

2.2.3.6 Concluziile studiului

Pornind de la diferite nivele de aproximare geometrică a


secţiunii laminatului de tip I, s-au definit modelele de calcul al
caracteristicilor necesare proiectanţilor de construcţii metalice,
Pentru simplificarea modelelor s-a procedat la definirea parametrilor
geometrici funcţie de parametrul unic grosimea inimii g a
laminatului; s-a obţinut astfel un sistem unificat de evaluare, uşor de
înţeles şi manevrat de proiectanţi.
În urma analizei restrânse a rezultatelor s-au conturat câteva
aspecte ce sintetizează, într-o oarecare măsură, nivelul calitativ şi
cantitativ atins de acest studiu.Astfel se poate spune:
- cele 4 variante de secţiuni alese pentru caracterizarea
profilului I conduc la modele ce produc rezultate foarte apropiate de
valoarile ce caracterizează laminatul standard, existent ca produs pe
piaţa materialelor de construcţie;
- în lumina tehnologiei de fabricaţie prin sudare a grinzilor
cu secţiune tip I, este evidentă utilitatea Variantei 1 de definire a
secţiunii;
- variaţia ariilor secţiunii, în toate variantele de aproximare,
funcţie de grosimea g este practic liniară;
- momentele de inerţie prezintă abateri mai mari (faţă de
standard) pe măsura creşterii grosimii g;
- impreciziile (faţă de standard) a ariilor şi momentelor de
inerţie în cele 4 variante de schematizare sunt mici pe intervalele de

109
grosime adoptate pentru studiu (domeniile grosimii g de 4,5 mm şi
7,8 mm);
- varianta 4 de aproximare are o complexitate net mai
ridicată;
- valorile din tabelul 4,1 relevă că aproximaţiile sunt mai
bune pentru laminatele din gama medie, respectiv erori mai mari
pentru extremele domeniului de definiţie;
- variantele 1 şi 2 conduc la valori aproape identice;
- modelarea în varianta 1 dă rezultate cu erori suficient de
mici (faţă de profilul standard), arătând astfel că poate fi folosită cu
bune rezultate în practica de proiectare (inclusiv la grinzi în alcătuire
sudată).
Ca o concluzie generală a studiului, se poate afirma că acesta
permite automatizarea calculelor de proiectare şi necesită
îmbunătăţiri pentru creşterea preciziei, O cale evidentă de ameliorare
a rezultatelor numerice este cea care ar aplica modelele definite pe
domenii mai restrânse ale gamei de laminate tip I; cel mai logic ar fi
ca gama de fabricaţie (I8 – I40) să se împartă în trei domenii,
modelele definite în studiul de faţă aplicându-se în aceste limite
restrânse.

2.3. Încadrarea secţiunilor în clase

Se consideră secţiunile din fig. 2.23. În funcţie de tipul de


solicitare la care este supus peretele, încadrarea acestora pe clase se
face astfel:
- dacă peretele este supus la încovoiere conform fig. 2.24,
atunci secţiunile sunt din clasele:
™ clasa 1 dacă:
c 235
≤ 72 ⋅ (4.55)
t fy
™ clasa 2 dacă:
c 235
≤ 83 ⋅ (4.56)
t fy
™ clasa 3 dacă:

110
c 235
≤ 124⋅ (4.57)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.25
- dacă peretele este supus la compresiune conform fig. 2.26,
atunci secţiunile sunt din clasele:
™ Clasa 1:
c 235
≤ 33⋅ (4.58)
t fy
™ Clasa 2:
c 235
≤ 38 ⋅ (4.59)
t fy
™ Clasa 3:
c 235
≤ 42 ⋅ (4.60)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.27
- dacă peretele este supus la compresiune şi încovoiere
conform fig. 2.28, atunci secţiunile sunt din clasele:
™ clasa 1:
235
396
1 c fy
α> : ≤ (4.61)
2 t 13 ⋅ α − 1
™ clasa 1
235
36
1 c fy
α≤ : ≤ (4.62)
2 t α
™ clasa 2:
235
456
1 c fy
α> : ≤ (4.63)
2 t 13 ⋅ α − 1

111
™ clasa 2:
235
41,5
1 c fy
α≤ : ≤ (4.64)
2 t α

™ clasa 3:
235
42
c fy
ψ > −1 : ≤ (4.65)
t 0,67 + 0,33ψ
™ clasa 3:
c 235 1
ψ ≤ −1 : ≤ 62 ⋅ (1 −ψ )(−ψ ) 2 (4.66)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.29

Fig. 2.23. Tipuri de pereţi comprimaţi interiori

Fig. 2.24. Distribuţia tensiunilor pentru perete supus la


Încovoiere

112
Fig. 2.25. Distribuţia tensiunilor pentru perete supus la
încovoiere, clasa a 3 -a

Fig. 2.26. Distribuţia tensiunilor pentru perete supus la compresiune

Fig. 2.27. Distribuţia tensiunilor pentru perete supus la compresiune


pozitivă

113
Fig. 2.28. Perete supus la compresiune cu încovoiere, clasele
1 şi 2

Fig. 2.29. Perete supus la compresiune cu încovoiere, clasa 3

Observaţie: cazul ψ ≤ 1 se aplică pentru (4.67) şi (4.68).


σ compresiune < f y (4.67)
fy
εy > (4.68)
E
În (4.67) s-a notat cu σcompresiune tensiunea rezultată din
solicitarea de compresiune iar cu εy deformaţia specifică de întindere.
Se consideră secţiunile din fig. 2.30. În funcţie de tipul de
solicitare la care este supus peretele, încadrarea acestora pe clase se
face astfel:
- dacă peretele este supus la compresiune conform fig. 2.31,
atunci secţiunile sunt din clasele:
™ clasa 1 dacă:

114
c 235
≤ 9⋅ (4.69)
t fy
™ clasa 2 dacă:
c 235
≤ 10 ⋅ (4.70)
t fy
™ clasa 3 dacă:
c 235
≤ 14 ⋅ (4.71)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.32
- dacă peretele este supus la încovoiere şi compresiune
conform fig. 2.33, atunci secţiunile sunt din clasele:
™ Clasa 1:
c 235
≤ 9α −1 ⋅ (4.72)
t fy
™ Clasa 2:
c 235
≤ 10α −1 ⋅ (4.73)
t fy
™ Clasa 3:
c 235
≤ 21 ⋅ ⋅ kσ (4.74)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.34, iar kσ este
conform EN 1993-1-5.
- dacă peretele este supus la compresiune şi încovoiere
conform fig. 2.35, atunci secţiunile sunt din clasele:
™ clasa 1:
3
c 235 − 2
≤ 9⋅ α ⋅
t fy
(4.75)

™ clasa 2:

115
3
c 235 − 2
≤ 10 ⋅ α ⋅ (4.76)
t fy

™ clasa 3:
c 235
≤ 21 ⋅ ⋅ kσ (4.77)
t fy
iar distribuţia tensiunilor este ca în fig. 2.36, iar kσ este
conform EN 1993-1-5.

Fig. 2.30. Tipuri de secţiuni I, U sau profilate, laminate şi sudate

Fig. 2.31. Perete supus la compresiune

Fig. 2.32. Perete supus la compresiune, clasa 3

116
Fig. 2.33. Perete supus la încovoiere cu compresiune,
extremitate întinsă

Fig. 2.34. Perete supus la încovoiere cu compresiune,


extremitate întinsă, clasa a 3a

Fig. 2.35. Perete supus la încovoiere cu compresiune,


extremitate comprimată

Fig. 2.36. Perete supus la încovoiere cu compresiune,


extremitate comprimată, clasa a3a

117
Pentru secţiunea din fig. 2.37, dacă distribuţia tensiunilor
este ca în fig. 2.38, atunci face parte din clasa 3 (formula (4.78)).
h 235 235
≤ 15 ⋅ : b + h ≤ 2t ⋅ 11,5 (4.78)
t fy fy

Fig. 2.37. Cornier cu aripi inegale

Fig. 2.38. Cornier cu aripi inegale. Distribuţie a tensiunilor

Pentru secţiunea din fig. 2.39 rezultă clasele:


™ clasa 1:
d 235
≤ 50 ⋅ (4.79)
t fy
™ clasa 2:
d 235
≤ 70 ⋅ (4.80)
t fy
™ clasa 3:
d 235
≤ 90 ⋅ (4.81)
t fy

118
Fig. 2.39. Secţiune tubulară

(MPa)

Fig. 2.40. Variaţia lui (235/fy)0,5 în cazul oţelurilor de uz


general pentru construcţii

Pentru calcule, raportul (235/fy)0,5 se alege în funcţie de


variaţia limitei de curgere din fig. 2.40.

2.4. Domenii de utilizare ale grinzilor în funcţie de tipul secţiunii

Pentru câteva secţiuni des utilizate în construcţiile metalice,


se prezintă domeniile de utilizare şi câteva caracteristici:

119
- Ţeavă rectangulară: se utilizează pentru confecţii şi
construcţii metalice, în industria agricolă, balustrade pentru
autostrăzi, mobilier sau piese dinindustria constructoare de
maşini; este unul dintre cele mai versatile şi utile produse din
oţel deoarece are o formă structurală ce combină costul redus
cu o rezistenţă ridicată (se foloseşte mai ales pentru
structurile la care solicitările sunt pe două sau trei axe);
ţevile finisale la cald asigură rezistenţă sporită la solicitări
dinamice în timp ce o rezistenţă mecanică ridicată şi un
punct mare de randament sunt asigurate de cele formate la
rece (spre deosebire de cele formate la cald au rezistenţă
mecanică la şoc scăzută);
- Ţeavă pătrată; se utilizează în industrie, construcţii civile,
mobilier, aparatură, industria agricolă, etc.; se utilizează ca
element structura în construcţia de clădiri, poduri, balustrade
pentru autostrăzi, etc.;
- Ţevi circulare (rotunde) de construcţii: se utilizează în
inbdustria constructoare de maşini, construcţia stâlpilor, a
cadrelor din oţel, întărituri, susţineri, confecţii şi construcţii
metalice diverse, elemente de design a construcţiilor
metalice; este mai ieftină, din punct de vedere al tehnologiei
de execuţie, ca ţeava trasă;
- Ţeava trasă: capacitate crescută de a rezista la diferite
presiuni; are rezistenţă constantă pe întreaga circumferinţă
(spre deosebire de ţevile sudate unde zona de sudură are
rezistenţă scăzută faţă de restul structurii); rezistă mai bine la
solicitări ca ţevile circulare (rotunde) de construcţii dar
procedeul de obţinere este mai scump;
- Corniere cu aripi egale: se întrebuinţează la piese şi rame
metalice, suporţi metalici, cadre, şasie, garduri, porţi, turnuri
de transmisie, rafturi, containere de depozitare, stâlpi de linii
electrice, etc; are bună rezistenţă mecanică, poate fi folosit
nituit sau sudat dar şi ca element de îmbinare între alte
elemente;
- Corniere cu aripi inegale: se întrebuinţează la piese
metalice, suporţi metalici, cadre, şasie, garduri, porţi, turnuri
de oţel, rafturi, containede de depozitare, stâlpi de linii
electrice, utilaje industriale, vagoane, construcţie nave,

120
clădiri comerciale, clădiri rezistenţiale etc; are bună
rezistenţă mecanică, poate fi folosit nituit sau sudat dar şi ca
element de îmbinare între alte elemente; are toleranţe
restrânse şi suportă cu uşurinţă sarcini grele; are compoziţie
chimică uniformă şi proprietăţi mecanice stabile;
- Profil T: partea superioara a profilului T funcţionează ca o
flanşă şi are capacitate bună de a rezista la compresiune, iar
partea de dedesubt îi oferă rezistenţă crescută la forfecare; în
comparaţie cu un profil I, profilul T are dezavantajul de a nu
avea flanşa inferioară care suportă forţele de tracţiune; se
foloseşte pentru construcţii metalice, echipamente de
stivuire, turnuri, construcţii navale, proiecte de electrificare
şi împământare;
- Oţel rotund: se foloseşte pentru confecţii şi construcţii
metalice (laminat la cald), se utilizează la execuţia pieselor
de precizie (cel laminat la rece); are toleranţă strânsă,
decarburare scăzută, este folosit la forjare (pentru piese ce
necesită refulare sau întindere), se sudează uşor şi poate fi
prelucrat5 uşor prin tăiere;
- Oţel pătrat: sunt folosite pentru căi de rulare la poduri
rulante, macarale, utilaje culisante; se poate livra laminat sau
tras; oţelul laminat la cald se caracterizează prin suprafaţă
aspră, ductilitate mare, rezistenţă la şocuri şi vibraţii;
- Profil UNP: se utilizează la construcţia de parcări, depozite
şi stadioane (de regulă), dar şi la stâlpi (pentru macarale
portal); este realizat din otel carbon si are aplicatii in
domeniul constructiilor si al utiliajelor; este folosit pentru
structuri arhitecturale, poate fi sudat sau îmbinat prin alte
procedee;
- Profil UPE: corespunde, în constructie, în mare măsură cu
un profil UNP, diferenţa este că UPE-ul are tălpile paralele
şi lărgite spre deosebire de produsul standard care are
marginile înclinate; păstrează aceleaşi caracteristici
mecanice ca UNP-urile cu toate că au aripile mai late şi mai
subţiri; se reduce masa structurii cu 30% dacă se utilizează
UPE în detrimentul UNP-ului; se întreţin mai uşor ca UNP-
urile;

121
- Profile INP: se pot folosi ca şi cadre de sprijin, se pot folosi
ca subansamble pentru utilaje grele, se folosesc ca şi
postamente metalice sau ca elemente componente ale halelor
metalice;
- Profile IPE: se folosesc ca grinzi de susţinere pentru
construcţii comerciale şi rezistenţiale; se folosesc pentru
construcţia dispozitivelor de ridicare; se folosesc ca şi cadre
de sprijin pentru construcţii metalice; se folosesc pentru
execuţia stâlpilor structurilor mecanice; se pot folosi ca
subansamble pentru utilaje grele, se folosesc ca şi
postamente metalice sau ca elemente componente ale halelor
metalice; profilul IPE este ideal atunci când sarcina este
plasată vertical în raport cu linia de centru a profilului;
- Profile HEA: se foloseşte la structuri de clădiri, construcţii
navale, spaţii de producţie, vile, case, garaje, parcări, are
mare capacitate de a se deforma plastic fără afectarea
capacităţii de rezistenţă:
- Profile HEB: se folosesc pentru diverse elemente metalice,
se folosesc pentru construcţii metalice mari, pentru
construcţii navale, pentru confecţii metalice industriale; este
caracterizat prin robustete, durabilitate si rezistenţă
excelentă;
- Frofile HEM: se folosesc la construcţii metalice cu
deschidere mare, săli expoziţionale, muzee, săli de sport,
hangane, stadioane, garaje, etc; rezistă foarte bine la
solicitarea de încovoiere; prezintă comportament la acşiuni
seismice datorită greutăţii proprii reduse a acestui tip de
structură şi a ductilităţii specifice oţelului.

122
Anexa 2.1. Secţiuni de grinzi folosite la construcţii
metalice

Profile INP [Nădăşan 1968, Buzdugan 1970]

Dimensiuni, mm A G
[cm2] [daN/m]
h b t d=R r
80 42 5,77 3,9 2,3 7,58 5,95
100 50 6,64 4,5 2,7 10,6 8,32
120 58 7,52 5,1 3,1 14,2 11,2
140 66 8,4 5,7 3,4 18,3 14,4
160 74 9,28 6,3 3,8 22,8 17,9
180 82 10,16 6,9 4,1 27,9 21,9
200 90 11,04 7,5 4,5 33,5 26,3
220 98 11,92 8,1 4,9 39,6 31,1
240 106 12,8 8,7 5,2 46,1 36,2
260 113 13,77 9,4 5,6 53,4 41,9
280 119 14,85 10,1 6,1 61,1 48
300 125 15,82 10,8 6,5 69,1 54,2
320 131 16,92 11,5 6,9 77,8 61,1
360 143 19,05 13 7,8 97,1 76,2
400 155 21,1 14,4 8,6 118 92,6

Mărimi statice pentru axele de încovoiere Sz Sz


z-z Y-Y [cm3] [cm3]

123
Iz Wz Iz Iy Wy Iy
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm3] [cm]
77,8 19,5 3,2 6,29 3 0,91 11,4 6,84
171 34,2 4,01 12,2 4,88 1,07 19,9 8,57
328 54,7 4,81 21,5 7,41 1,23 31,8 10,3
573 81,9 5,61 36,2 10,71 1,4 47,7 12
935 117 6,4 54,7 14,8 1,55 68 13,7
1450 161 7,2 81,3 19,8 1,71 93,4 15,5
2140 214 8 117 26 1,87 125 17,2
3060 278 8,8 162 33,1 2,02 162 18,9
4250 354 9,59 221 41,7 2,2 206 20,6
5740 442 10,4 288 51 2,32 257 22,3
7590 542 11,1 364 61,2 2,45 316 24
9800 653 11,9 451 72,2 2,56 381 25,7
12510 782 12,7 555 84,7 2,67 457 27,4
19610 1090 14,2 818 114 2,9 638 30,7
29210 1460 15,7 1160 149 3,13 857 34,1

Simbolurile din tabele sunt (pe coloană) pentru profilele INP: 80,
100, 120, 140, 160, 180,200, 220, 240, 260, 280, 300, 320, 360, 400,

Formule aproximative: A=0,064(h+2,89)2; sz=0,856h; iy=0,072h+0,37;


d≈0,036h; Wz=(h+2)3/51, [cm3]; unde h este înălţimea profilului în cm.

124
Secţiuni circulare[Nădăşan, 1968]

y
d

z
d [cm] A [cm2] I [cm4] W [cm3]
1 0,7854 0,0491 0,0982
2 3,1416 0,7854 0,7854
3 7,0686 3,976 2,651
4 12,5664 12,57 6,283
5 19,635 30,68 12,27
6 28,2743 63,62 21,21
7 38,4845 117,9 33,67
8 50,2655 201,1 50,27
9 63,6173 322,1 71,57
10 78,5398 490,9 98,17
11 95,0332 718,7 130,7
12 113,097 1018 169,6
13 132,732 1402 215,7
14 153,938 1886 269,4
15 176,715 2485 331,3
16 201,062 3217 402,1
17 226,98 4100 482,3
18 254,469 5153 572,6
19 283,529 6397 673,4
20 314,159 7854 785,5
21 346,361 9547 909,2

125
22 380,133 11499 1045
23 415,476 13737 1194
24 452,389 16286 1357
25 490,874 19175 1534
26 530,929 22432 1726
27 572,555 26087 1932
28 615,752 30172 2155
29 660,52 34719 2394
30 706,858 39761 2651
31 754,768 45333 2925
32 804,248 51472 3217
33 855,299 58214 3528
34 907,92 65597 3859
35 962,113 73662 4209
36 1017,88 82448 4580
37 1075,21 91998 4973
38 1134,11 102354 5387
39 1194,59 113561 5824
40 1256,64 125664 6283
41 1320,25 138709 6766
42 1385,44 152745 7274
43 1452,2 167820 7806
44 1520,53 183984 8363
45 1590,43 201289 8946
46 1661,9 219787 9556
47 1734,94 239531 10193
48 1809,56 260576 10857
49 1885,74 282979 11550
50 1963,5 306796 12272
51 2042,82 332086 13023
52 2123,72 358908 13804

126
53 2206,18 387323 14616
54 2290,22 417393 15459
55 2375,83 449180 16334
56 2463,01 482750 17241
57 2551,76 518166 18181
58 2642,08 555497 19155
59 2733,97 594810 20163
60 2827,43 636172 21206
61 2922,47 679651 22284
62 3019,07 725332 23398
63 3117,25 773272 24548
64 3216,99 823550 25736
65 3318,31 876240 26961
66 3421,19 931420 28225
67 3525,65 989166 29527
68 3631,68 1049556 30869
69 3739,28 1112660 32251
70 3848,45 1178588 33674
71 3959,19 1247393 35138
72 4071,5 1319167 36644
73 4185,39 1393995 38192
74 4300,84 1471963 39783
75 4417,86 1553156 41417
76 4536,46 1637662 43096
77 4656,63 1725571 44820
78 4778,36 1816972 46589
79 4901,67 1911967 48404
80 5026,55 2010619 50265
81 5153 2113051 52174
82 5281,02 2219347 54130
83 5410,61 2329605 56130

127
84 5541,77 2443920 58189
85 5674,5 2562392 60292
86 5808,8 2685120 62445
87 5944,68 2812205 64648
88 6082,12 2943748 66903
89 6221,14 3079853 69210
90 6361,73 3220623 71569
91 6503,88 3366165 73982
92 6647,61 3516586 76448
93 6792,91 3671992 78968
94 6939,78 3832492 81542
95 7088,22 3998198 84173
96 7238,23 4169220 86859
97 7389,81 4345671 89601
98 7542,96 4527664 92401
99 7697,69 4715315 95259
100 7853,98 4908738 98175
101 8011,85 5108055 101150
102 8171,28 5313378 104184
103 8332,29 5524830 107278
104 8494,87 5742532 110433
105 8659,01 5966604 113650
106 8824,73 6197171 116928
107 8992,02 6434357 120268
108 9160,88 6678287 123672
109 9331,32 6929087 127139
110 9503,32 7186886 130671
111 9676,89 7451813 134267
112 9852,03 7723997 137929
113 10028,7 8003571 141656
114 10207 8290666 145450

128
115 10386,9 8585417 149312
116 10568,3 8887958 153241
117 10751,3 9198425 157238
118 10935,9 9516956 161304
119 11122 9843689 165440
120 11309,7 10178763 169646
121 11499 10522320 173923
122 11689,9 10874501 178271
123 11882,3 11235450 182690
124 12076,3 11605311 187182
125 12271,8 11984229 191748
126 12469 12372350 196387
127 12667,7 12769824 201100
128 12868 13176799 205887
129 13069,8 13593424 210751
130 13273,2 14019852 215690
131 13478,2 14456235 220706
132 13684,8 14902927 225799
133 13892,9 15359484 230970
134 14102,6 15826658 236219
135 14313,9 16304411 241547
136 14526,7 16792899 246954
137 14741,1 17292282 252442
138 14957,1 17802721 258010
139 15174,7 18324378 263660
140 15393,8 18857416 269392
141 15614,5 19401999 275206
142 15836,8 19958294 281103
143 16060,6 20526466 287083
144 16286 21106684 293148
145 16513 21699116 299298

129
146 16741,5 22303933 305533
147 16971,7 22921307 311855
148 17203,4 23551409 318262
149 17436,6 24194414 324757
150 17671,5 24850496 331340
151 17907,9 25519825 338011
152 18145,8 26202592 344771
153 18385,4 26898968 351620
154 18626,5 27609134 358560
155 18869,2 28333269 365591
156 19113,4 29071557 372712
157 19359,3 29824180 379926
158 19606,7 30951322 387232
159 19855,7 31373169 394631
160 20106,2 32169909 402124

130
Cornier cu aripi egale[Nădăşan, 1968, Buzdugan 1970]

Dimensiunile secţiunii, mm Secţ S Greut G


Denumirea L
[cm2] [daN/m]
a g r r1
20x20x3 20 3 3,5 2 1,12 0,88
20x20x4 20 4 3,5 2 1,45 1,14
25x25x3 25 3 3,5 2 1,42 1,11
25x25x4 25 4 3,5 2 1,85 1,45
25x25x5 25 5 3,5 2 2,26 1,77
30x30x3 30 3 5 2,5 1,74 1,36
30x30x4 30 4 5 2,5 2,27 1,78
30x30x5 30 5 5 2,5 2,78 2,18
35x35x3 35 3 5 2,5 2,04 1,6
35x35x4 35 4 5 2,5 2,67 2,09
35x35x5 35 5 5 2,5 3,28 2,57
40x40x3 40 3 6 3 3,35 1,84
40x40x4 40 4 6 3 3,08 2,42
40x40x5 40 5 6 3 3,79 2,97
45x45x4 45 4 7 3,5 3,49 2,74
45x45x5 45 5 7 3,5 4,3 3,38
45x45x6 45 6 7 3,5 5,08 4
50x50x4 50 4 7 3,5 3,89 3,06
50x50x5 50 5 7 3,5 4,8 3,77

131
50x50x6 50 6 7 3,5 5,69 4,47
50x50x7 50 7 7 3,5 6,56 5,15
60x60x5 60 5 8 4 5,82 4,57
60x60x6 60 6 8 4 6,91 5,42
60x60x8 60 8 8 4 9,03 7,09
60x60x10 60 10 8 4 11,1 8,69
70x70x6 70 6 9 4,5 8,13 6,38
70x70x7 70 7 9 4,5 9,4 7,38
70x70x8 70 8 9 4,5 10,6 8,36
70x70x9 70 9 9 4,5 11,9 9,34
70x70x10 70 10 9 4,5 13,1 10,3
80x80x6 80 6 10 5 9,35 7,36
80x80x8 80 8 10 5 12,3 9,63
80x80x10 80 10 10 5 15,1 11,9
90x90x8 90 8 11 5,5 13,9 10,9
90x90x9 90 9 11 5,5 15,5 12,2
90x90x11 90 11 11 5,5 18,7 14,7
100x100x8 100 8 12 6 15,5 12,2
100x100x10 100 10 12 6 19,2 15
100x100x12 100 12 12 6 22,7 17,8
120x120x10 120 10 13 6,5 23,2 18,2
120x120x12 120 12 13 6,5 27,5 21,6
130x130x12 130 12 14 7 30 23,6
130x130x14 130 14 14 7 34,7 27,2
130x130x16 130 16 14 7 39,3 30,9
140x140x12 140 12 15 7,5 32,5 25,5
140x140x14 140 14 15 7,5 37,6 29,4
140x140x16 140 16 15 7,5 42,2 37,3
150x150x12 150 12 16 8 34,8 27,3
150x150x14 150 14 16 8 40,3 31,6
150x150x15 150 15 16 8 45,7 35,9

132
150x150x16 150 16 16 8 51 40,1
160x160x12 160 12 17 8,5 37,4 29,7
160x160x14 160 14 17 8,5 43,3 34
160x160x16 160 16 17 8,5 49,1 38,5
160x160x18 160 18 17 8,5 54,8 43

Mărimile statice pentru axele de încovoiere


Distanţa acelor, cm
z-z y-y ξ-ξ η-η
Iz=Iy Wz=Wy iz=iy Iξ Iξ Iη Wη Iη
e w v v1
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm] [cm4] [cm3] [cm]
0,6 1,41 0,84 0,7 0,39 0,28 0,59 0,61 0,74 0,16 0,19 0,38
0,64 1,41 0,9 0,71 0,41 0,36 0,58 0,77 0,73 0,21 0,23 0,38
0,72 1,77 1,02 0,87 0,8 0,45 0,75 1,26 0,94 0,33 0,32 0,48
0,76 1,77 1,08 0,89 1,01 0,58 0,74 1,6 0,63 0,43 0,4 0,48
0,8 1,77 1,13 0,91 1,2 0,71 0,73 1,89 0,91 0,52 0,46 0,48
0,84 2,12 1,18 1,04 1,4 0,65 0,9 2,23 1,13 0,58 0,49 0,58
0,88 2,12 1,24 1,05 1,8 0,85 0,89 2,85 1,12 0,75 0,61 0,58
0,92 2,12 1,3 1,07 2,16 1,04 0,88 3,41 1,11 0,92 0,7 0,57
0,96 2,47 1,36 1,23 2,29 0,9 1,06 3,63 1,34 0,95 0,7 0,68
1 2,47 1,42 1,24 2,95 1,18 1,05 4,68 1,33 1,23 0,86 0,68
1,04 2,47 1,48 1,25 3,56 1,45 1,04 5,64 1,31 1,49 1,01 0,67
1,07 2,83 1,52 1,4 3,45 1,18 1,21 5,46 1,52 1,44 0,96 0,78
1,12 2,83 1,58 1,4 4,47 1,55 1,21 7,09 1,52 1,85 1,17 0,78
1,16 2,83 1,64 1,42 5,43 1,91 1,2 8,6 1,51 2,26 1,37 0,77
1,23 3,18 1,75 1,57 6,43 1,97 1,36 10,2 1,71 2,67 1,53 0,87
1,28 3,18 1,81 1,58 7,84 2,43 1,35 12,4 1,7 3,25 1,8 0,87
1,32 3,18 1,87 1,59 9,16 2,88 1,34 14,5 1,69 3,82 2,04 0,87
1,36 3,54 1,92 1,75 8,97 2,46 1,52 14,2 1,91 3,72 1,94 0,98
1,4 3,54 1,98 1,76 11 3,05 1,51 17,4 1,9 4,54 2,59 0,97
1,5 3,54 2,04 1,77 12,8 3,61 1,5 20,4 1,89 5,33 2,61 0,97
1,49 3,54 3,1 1,78 14,6 4,16 1,49 23,1 1,88 6,1 2,91 0,96

133
1,64 4,24 2,32 2,11 19,4 4,45 1,82 30,7 2,3 8,02 3,45 1,17
1,69 4,24 2,39 2,11 22,8 5,29 1,82 36,2 2,29 9,43 3,95 1,17
1,77 4,24 2,5 2,14 29,2 6,89 1,8 46,2 2,26 12,1 4,86 1,16
1,85 4,24 2,61 2,17 34,9 8,41 1,78 55,1 2,23 14,8 5,67 1,16
1,93 4,95 2,73 2,46 36,9 7,27 2,13 53,5 2,68 15,2 5,59 1,37
1,97 4,95 2,79 2,47 42,4 8,41 2,12 67,1 2,67 17,5 6,27 1,36
2,01 4,95 2,85 2,49 47,5 9,52 2,11 75,3 2,66 19,7 6,91 1,36
2,05 4,95 2,9 2,5 52,6 10,6 2,1 83,1 2,64 22 7,59 1,36
2,09 4,95 2,96 2,52 57,2 11,7 2,09 90,5 2,63 23,9 8,09 1,35
2,17 5,66 3,07 2,82 55,8 9,57 2,44 88,5 3,08 23,1 7,55 1,56
2,26 5,66 3,19 2,82 72,2 12,6 2,43 115 3,06 29,8 9,36 1,55
2,34 5,66 3,3 2,85 87,5 15,4 2,41 139 3,03 36,3 11 1,55
2,5 6,36 3,53 3,17 104 16,1 2,74 166 3,45 43,1 12,2 1,76
2,54 6,36 3,59 3,18 116 18 2,74 184 3,45 47,8 13,3 1,76
2,62 6,36 3,7 3,21 138 21,6 2,72 218 3,41 57,1 15,4 1,75
2,74 7,07 3,87 3,52 145 19,9 3,06 230 3,85 59,8 15,4 1,96
2,82 7,07 3,99 3,54 177 24,6 3,04 280 3,83 72,9 18,3 1,95
2,9 7,07 4,11 3,57 207 29,1 3,02 328 3,8 85,7 20,9 1,94
3,31 8,49 4,69 4,23 313 36 3,67 497 4,63 129 27,5 2,36
3,4 8,49 4,8 4,26 368 42,7 3,65 584 4,6 151 31,5 2,35
3,64 9,19 5,15 4,6 472 50,4 3,97 750 5 194 37,7 2,54
3,72 9,19 5,26 4,63 540 58,2 3,94 857 4,97 223 42,4 2,53
3,8 9,19 5,37 4,66 605 65,8 3,92 959 4,94 251 46,7 2,52
3,9 9,9 5,5 5,04 602 59,7 4,31 957 5,43 248 44,9 2,76
3,98 9,9 5,61 5,07 689 68,8 4,3 1094 5,42 284 50,5 2,74
4,2 9,9 5,9 5,09 772 79,1 4,28 1230 5,4 314 61,5 2,72
4,12 10,6 5,83 5,29 737 67,7 4,6 1170 5,8 303 52 2,95
4,21 10,6 5,95 5,31 845 78,2 4,58 1340 5,77 347 58,3 2,94
4,29 10,6 6,07 5,34 949 88,7 4,56 1510 5,74 391 64,4 2,93
4,37 10,6 6,17 5,38 1050 98,7 4,54 1670 5,71 435 70,4 2,92
4,39 11,3 6,19 5,74 913 78,6 4,94 1450 6,23 376 60,5 3,17

134
4,47 11,3 6,3 5,77 1046 90,8 4,92 1662 6,2 431 68,1 3,16
4,55 11,3 6,42 5,79 1175 103 4,89 1866 6,17 485 75,3 3,14
4,63 11,3 6,53 5,82 1299 114 4,87 2061 6,13 537 82,1 3,13

135
Cornier cu aripi inegale[Nădăşan, 1968, Buzdugan 1970]

Dimensiunile secţiunii, mm S G
Denumire LL
[cm2] [daN/m]
a b g r r1
30x20x3 30 20 3 3,5 2 1,43 1,12
30x20x4 30 20 4 3,5 2 1,86 1,46
40x20x3 40 20 3 3,5 2 1,73 1,36
40x20x4 40 20 4 3,5 2 2,26 1,77
45x30x4 45 30 4 4,5 2 2,86 2,24
45x30x5 45 30 5 4,5 2 3,52 2,76
60x30x5 60 30 5 6 3 4,29 3,37
60x30x6 60 30 6 6 3 5,08 4,59
60x40x5 60 40 5 6 3 4,79 3,76
60x40x6 60 40 6 6 3 5,68 4,46
60x40x7 60 40 7 6 3 6,55 5,14
65x50x6 65 50 6 6,5 3,5 6,58 5,16
65x50x7 65 50 7 6,5 3,5 7,6 5,96
65x50x8 65 50 8 6,5 3,5 8,6 6,75
75x50x7 75 50 7 6,5 3,5 8,31 6,53
80x60x7 80 60 7 8 4 9,38 7,36
80x65x6 80 65 6 8 4 8,41 6,6
80x65x8 80 65 8 8 4 11 8,66
80x65x10 80 65 10 8 4 13,6 10,7
90x60x6 90 60 6 7 3,5 8,69 6,82

136
90x60x8 90 60 8 7 3,5 11,4 8,96
100x50x8 100 50 8 9 4,5 11,4 8,99
100x50x10 100 50 10 9 4,5 14,1 11,1
100x75x7 100 75 7 10 5 11,9 9,32
100x75x9 100 75 9 10 5 15,1 19,8
100x75x11 100 75 11 10 5 18,2 14,3
120x80x8 120 80 8 11 5,5 15,5 12,2
120x80x10 120 80 10 11 5,5 19,1 15
120x80x12 120 80 12 11 5,5 22,7 17,8
150x90x10 150 90 10 12,5 6,5 23,2 18,2
150x90x12 150 90 12 12,5 6,5 27,5 21,6
150x100x10 150 100 10 13 6,5 24,2 19
150x100x12 150 100 12 13 6,5 28,7 29,6
150x100x14 150 100 14 13 6,5 33,2 26,1

Distanţa axelor, cm
tg α
ez ey W1 W2 v1 v2 vs
0,99 0,5 2,05 1,51 0,86 1,04 0,56 0,427
1,03 0,54 2,02 1,52 0,91 1,04 0,58 0,427
1,42 0,44 2,61 1,77 0,79 1,19 0,46 0,257
1,47 0,48 2,58 1,8 0,83 1,17 0,5 0,252
1,48 0,74 3,06 2,23 1,21 1,58 0,8 0,434
1,52 0,78 3,04 2,26 1,27 1,58 0,83 0,429
2,15 0,68 3,89 2,67 1,2 1,77 0,72 0,256
2,2 0,72 3,86 2,69 1,25 1,75 0,74 0,252
1,96 0,97 4,1 3,01 1,68 2,1 1,1 0,434
2 1,01 4,08 3,02 1,72 2,1 1,12 0,431
2,04 1,05 4,06 3,03 1,77 2,09 1,14 0,427
2,04 1,29 4,52 3,6 2,15 2,39 1,5 0,575
2,08 1,33 4,5 3,62 2,19 2,39 1,52 0,572

137
2,11 1,37 4,49 3,64 2,23 2,39 1,54 0,569
2,48 1,25 5,1 3,77 2,13 2,63 1,38 0,433
2,51 1,52 5,55 3,79 2,17 2,92 1,4 0,546
2,39 1,65 5,61 4,63 2,69 2,94 2,01 0,649
2,47 1,73 5,59 4,65 2,79 2,94 2,05 0,645
2,55 1,81 5,56 4,68 2,9 2,95 2,11 0,64
2,89 1,41 6,14 4,5 2,46 3,16 1,6 0,442
2,97 1,49 6,11 4,54 2,56 3,15 1,69 0,437
3,59 1,12 6,49 4,44 2 2,96 1,18 0,257
3,67 1,2 6,43 4,4 2,08 2,93 1,22 0,253
3,06 1,83 6,96 5,42 3,1 3,61 2,18 0,553
3,15 1,91 6,91 5,45 3,22 3,63 2,22 0,549
3,23 1,99 6,87 5,49 3,32 3,65 2,27 0,545
3,83 1,87 8,23 5,99 3,27 4,23 2,16 0,437
3,92 1,95 8,18 6,03 3,37 4,21 2,19 0,435
4 2,03 8,14 6,06 3,46 4,2 2,25 0,432
5 2,04 10,1 7,05 3,6 5,03 2,24 0,36
5,08 2,12 10,1 7,1 3,7 5 2,3 0,358
4,8 2,34 10,3 7,5 4,1 5,25 2,68 0,442
4,89 2,42 10,2 7,53 4,19 5,24 2,73 0,439
4,97 2,5 10,2 7,56 4,28 5,23 2,77 0,435

Mărimile statice pentru axele de încovoiere


z-z y-y ξ-ξ η-η
Iz Wz iz Iy Wy iy Iξ iξ Iη iη
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm] [cm4] [cm]
1,25 0,62 0,93 0,44 0,29 0,55 1,43 1 0,26 0,42
1,59 0,81 0,92 0,55 0,38 0,55 1,81 0,99 0,33 0,42
2,8 1,09 1,27 0,47 0,3 0,52 2,96 1,31 0,31 0,42
3,59 1,42 1,26 0,6 0,39 0,51 3,8 1,3 0,39 0,42
5,77 1,91 1,42 2,05 0,91 0,85 6,63 1,52 1,19 0,65

138
6,98 2,35 1,41 2,47 1,11 0,84 8 1,51 1,45 0,64
15,6 4,04 1,9 2,6 1,12 0,78 16,5 1,96 1,69 0,63
18,2 4,78 1,89 3,02 1,32 0,77 19,2 1,95 1,99 0,63
17,2 4,25 1,89 6,11 2,02 1,13 19,8 2,03 3,54 0,86
20,1 5,03 1,88 7,12 2,38 1,12 23,1 2,02 4,15 0,86
22,9 5,79 1,87 8,07 2,74 1,11 26,3 2 4,75 0,85
27,2 6,1 203 14 3,77 1,46 33,8 2,27 7,43 1,06
31,1 7,03 2,02 15,9 4,34 1,45 38,5 2,25 8,51 1,06
34,8 7,93 2,01 17,7 4,89 1,44 43 2,23 9,57 1,05
46,4 9,24 2,36 16,5 4,39 1,41 53,3 2,53 9,57 1,07
59 10,7 2,51 28,4 6,34 1,74 72 2,77 15,4 1,28
52,8 9,41 2,51 31,2 6,44 1,93 68,5 2,85 15,6 1,35
68,1 12,3 2,49 40,1 8,41 1,91 88 2,82 20,3 1,36
82,2 15,1 2,46 48,3 10,3 1,89 10,6 2,79 24,8 1,35
71,7 11,7 2,87 25,8 5,61 1,72 82,8 5,09 14,6 1,3
92,5 15,4 2,85 33 7,31 1,7 107 3,06 19 1,29
116 18,1 3,18 19,5 5,04 1,31 123 3,28 12,7 1,05
141 22,2 3,16 23,4 6,17 1,29 149 3,25 15,4 1,05
118 17 3,15 56,9 10 2,19 145 3,49 30,1 1,59
148 21,5 3,13 71 12,7 2,17 181 3,47 37,8 1,59
176 25,9 3,11 84 15,3 2,15 214 3,44 45,4 1,58
226 27,6 3,82 80,8 13,2 2,28 260 4,1 46,6 1,73
276 34,1 3,8 98,1 16,2 2,26 317 4,07 56,8 1,72
323 40,4 3,77 114 19,1 2,24 371 4,04 66,6 1,71
533 53,3 4,8 146 21 2,51 591 5,05 88,3 1,95
627 63,3 4,77 171 24,8 2,49 694 5,02 104 1,94
552 54,1 4,78 198 25,8 2,86 637 5,13 112 1,15
650 64,2 4,76 232 30,6 2,84 749 5,1 132 2,15
744 74,1 4,73 264 35,2 2,82 856 5,07 152 2,14

139
Profil UNP[Nădăşan, 1968, Buzdugan 1970]
Dimensini, mm A G
[cm2] [daN/m]
h b d t R r
50 38 5 7 7 3,5 7,12 5,59
65 42 5,5 7,28 7,15 4 9,03 7,09
80 45 6 7,76 7,52 4 11 8,64
100 50 6 8,26 8,02 4,5 13,5 10,6
120 55 7 8,72 8,44 4,5 17 13,4
140 60 7 9,72 9,44 5 20,4 16
160 65 7,5 10,2 9,9 5,5 24 18,8
180 70 8 10,68 10,36 5,5 28 22
200 75 8,5 11,16 10,82 6 32,2 25,3
220 80 9 12,14 11,78 6,5 37,4 29,4
240 85 9,5 12,62 12,24 6,5 42,3 33,2
260 90 10 13,6 13,2 7 48,3 37,9
300 100 10 15,6 15,2 8 58,8 46,2

Mărimi statice pentru axele de încovoiere


ey
z-z Y-Y Sz
[cm]
Iz Wz iz Iy Wy iy [cm3]
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm3] [cm]
26,4 10,6 1,92 9,12 3,75 1,13 1,37
57,5 17,7 2,52 14,1 5,07 1,25 1,42
106 26,5 3,1 19,4 6,36 1,33 15,9 1,45
205 41,2 3,91 29,3 8,49 1,47 24,5 1,55
364 60,7 4,62 43,2 11,1 1,59 36,3 1,6
605 86,4 5,45 62,7 14,8 1,75 51,4 1,75
925 116 6,21 85,3 18,3 1,89 68,8 1,84
1350 150 6,95 114 22,4 2,02 89,6 1,92
1910 191 7,7 148 27 2,14 114 2,01
2690 245 8,48 197 33,6 2,3 146 2,14

140
3600 300 9,22 248 39,6 2,42 179 2,23
4820 371 9,99 317 47,7 2,56 221 2,36
8030 533 11,7 495 67,8 2,9 316 2,7

Simbolurile din tabele sunt (pe coloană) pentru profilele UNP: 60,
65, 80, 100,120, 140, 160, 180, 200, 220, 240, 260, 300.

Formule aproximative: A=0,0368h2+0,775h+2,41; iy=0,8+0,0682h;


3
Wz=(h+5) /81, unde h este înălţimea profilului în cm.

141
Profil T[Nădăşan, 1968, Buzdugan 1970]

Dimensiuni, mm A G e
[cm2] [daN/m] [cm]
a=h g=t=r r1 r2
20 3 1,5 1 1,12 0,88 0,58
25 3,5 2 1 1,64 1,29 0,73
30 4 2 1 2,26 1,77 0,85
40 5 2,5 1 3,77 2,96 1,12
50 6 3 1,5 5,66 4,44 1,39

Pentru axa de încovoiere


z-z y-y
Iz Wz iz Iy Wy iy
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm3] [cm]
0,38 0,27 0,58 0,2 0,2 0,42
0,87 0,49 0,73 0,43 0,34 0,51
1,72 0,8 0,87 0,87 0,58 0,62
5,28 1,84 1,18 2,58 1,29 0,83
12,1 3,36 1,46 6,06 2,42 1,03

Valorile din tabel sunt pentru profile T: 20, 25, 30, 40, 50.

142
Profile Z (sau ZV) [Nădăşan, 1968]

Dimensiuni, mm A G
ZV
[cm2] [daN/m]
h a g=t r r1
8 80 65 6 6 3 12 9,42
10 100 75 6,5 6,5 3,25 15,5 12,2

Pentru axa de încovoiere


z-z y-y
Iz Wz iz Iy Wy iy
[cm4] [cm3] [cm] [cm4] [cm3] [cm]
123,9 30,98 3,21 94 15,17 2,8
251,4 50,29 4,02 158 22,02 3,19

Observaţie: aceste profile au întrebuinţare limitată la proiectarea


structurilor metalice, fiind folosite la vagoane.

143
Profile IPE [http://www.h-metal.ro/ro/profil-ipe/103]

Denumire si Greutate Dimensiuni (mm) Sectiune Modulul sectiunii


dimensiune profil kg / ml cm² cm³
Teoretica Comerciala h1 b s t h2 h3 F Wx Wy
IPE 80 6,0 6,2 80 46 3,8 5,2 69,6 59,6 7,64 20,03 3,69
IPE 100 8,1 8,3 100 55 4,1 5,7 88,6 74,6 10,32 34,20 5,79
IPE 120 10,4 10,7 120 64 4,4 6,3 107,4 93,4 13,21 52,96 8,65
IPE 140 12,9 13,2 140 73 4,7 6,9 126,2 112,2 16,43 77,32 12,31
IPE 160 15,8 16,2 160 82 5,0 7,4 145,2 131,2 20,09 108,70 16,66
IPE 180 18,8 19,3 180 91 5,3 8,0 164,0 146,0 23,95 146,30 22,16
IPE 200 22,4 23,0 200 100 5,6 8,5 183,0 159,0 28,48 194,30 28,47

144
IPE 220 26,2 26,9 220 110 5,9 9,2 210,6 177,6 33,37 252,00 37,25
IPE 240 30,7 31,5 240 120 6,2 9,8 220,4 190,4 39,12 324,30 47,27
IPE 270 36,1 37,0 270 135 6,6 10,2 249,6 219,6 45,94 428,90 62,20
IPE 300 42,2 43,3 300 150 7,1 10,7 278,6 248,6 53,81 557,10 80,50
IPE 330 49,1 50,4 330 160 7,5 11,5 307,6 271,0 62,61 713,10 98,52
IPE 360 57,1 58,6 360 170 8,0 12,7 334,6 298,6 72,73 903,60 122,80
IPE 400 66,3 68,0 400 180 8,6 13,5 373,0 331,0 84,46 1156,00 146,40
IPE 450 77,6 80,0 450 190 9,4 14,6 420,8 378,8 98,82 1500,00 176,40
IPE 500 90,7 93,0 500 200 10,2 16,0 468,0 426,0 115,50 1928,00 214,20
IPE 550 106,0 109,0 550 210 11,1 17,2 515,6 467,6 134,40 2441,00 254,10
IPE 600 122,0 125,0 600 220 12,0 19,0 562,0 514,0 156,00 3069,00 307,90

145
OŢEL PĂTRAT[http://www.h-metal.ro/ro/otel-patrat/115]

y
a

Latime (a) mm Greutate kg/ml Latime (a) mm Greutate kg/ml


6 0,28 45 15,90
8 0,50 50 19,63
10 0,79 55 23,75
12 1,13 60 28,26
14 1,54 65 33,15
15 1,77 70 38,47
16 2,01 75 44,16
18 2,54 80 50,24
20 3,14 85 56,72
22 3,80 90 63,59

146
24 4,53 95 70,99
25 4,91 100 78,50
26 5,30 110 95,00
28 6,15 115 104,00
30 7,07 120 113,00
32 8,04 125 123,00
35 9,62 130 133,00
40 12,56 140 154,00
42 13,84 150 177,00

147
Profile UPE [http://www.h-metal.ro/ro/profil-upe/124]

Denumire si Greutate Dimensiuni (mm) Sectiune Modulul sectiunii


dimensiune kg / ml cm² mm³
profil h b s t r Avz Wz Wely

UPE 80 7.9 80 50 4,0 7,0 10 4,05 8,00 27


UPE 100 9.82 100 55 4,5 7,5 10 5,34 10,60 41
UPE 120 12.1 120 60 5,0 8,0 12 7,18 13,80 61

UPE 140 14.5 140 65 5,0 9,0 12 8,25 18,20 86


UPE 160 17.0 160 70 5,5 9,5 12 10,00 22,60 114

148
UPE 180 19.7 180 75 5,5 10,5 12 11,20 28,60 150
UPE 200 22.8 200 80 6,0 11,0 13 13,50 34,50 191

UPE 220 26.6 220 85 6,5 12,0 13 15,80 42,50 224

UPE 240 30.2 240 90 7,0 12,5 15 18,80 50,10 300


UPE 270 35.2 270 95 7,5 13,5 15 22,20 60,70 389
UPE 300 44.4 300 100 9,5 15,0 15 30,30 75,60 522

UPE 330 53.2 330 105 11,0 16,0 18 38,80 89,70 667

UPE 360 61.2 360 110 12,0 17,0 18 45,60 105,00 824

UPE 400 72.2 400 115 13,5 18,0 18 56,20 123,00 1050

149
Profile HEA [http://www.h-metal.ro/ro/profil-hea/104]

Denumire si Greutate Dimensiuni (mm) Sectiune Modulul sectiunii


dimensiune profil kg / ml cm² cm³
Teoretica Comerciala h1 b s t h2 h3 F Wx Wy

HEA 100 16,7 17,1 96 100 5,0 8,0 80 56 21,24 72,76 26,7
HEA 120 19,9 20,4 114 120 5,0 8,0 98 74 25,34 106,3 38,4
HEA 140 24,7 25,3 133 140 5,5 8,5 116 92 31,42 155,4 55,6
HEA 160 30,4 31,2 152 160 6,0 9,0 134 104 38,77 220,1 76,9
HEA 180 35,5 36,4 171 180 6,0 9,5 152 122 45,25 293,6 102,7
HEA 200 42,3 43,0 190 200 6,5 10,0 170 134 53,83 388,6 133,6
HEA 220 50,5 52,0 210 220 7,0 11,0 188 152 64,34 515,2 177,7

150
HEA 240 60,3 62,0 230 240 7,5 12,0 206 164 76,84 675,1 230,7
HEA 260 68,2 70,0 250 260 7,5 12,5 225 177 86,82 836,4 282,1
HEA 280 76,4 78,0 270 280 8,0 13,0 244 196 97,26 1013,0 340,2
HEA 300 88,3 90,0 290 300 8,5 14,0 262 208 112,50 1260,0 420,6
HEA 320 97,6 100,0 310 300 9,0 15,5 279 225 124,4 1479,0 465,7
HEA 340 105,0 108,0 330 300 9,5 16,5 297 243 133,50 1678,0 495,7
HEA 360 112,0 115,0 350 300 10,0 17,5 315 261 142,80 1891,0 525,8
HEA 400 125,0 128,0 390 300 11,0 19,0 352 298 159,00 2311,0 570,9
HEA 450 140,0 143,0 440 300 11,5 21,0 398 344 178,00 2896,0 631,0
HEA 500 155,0 159,0 490 300 12,0 23,0 444 390 197,50 3550,0 691,1
HEA 550 166,0 170,0 540 300 12,5 24,0 492 438 211,80 4146,0 721,3
HEA 600 178,0 182,0 590 300 13,0 25,0 540 486 226,50 4787,0 751,4
HEA 650 190,0 195,0 640 300 13,5 26,0 588 534 241,60 5474,0 781,6
HEA 700 204,0 210,0 690 300 14,5 27,0 636 582 260,50 6241,0 811,9
HEA 800 224,0 230,0 790 300 15,0 28,0 634 674 285,80 7682,0 842,6
HEA 900 252,0 258,0 890 300 16,0 30,0 830 770 320,50 9485,0 903,2
HEA 1000 272,0 278,0 990 300 16,5 31,0 928 868 346,80 11190,0 933,6

151
Profile HEB [http://www.h-metal.ro/ro/profil-heb/105]

Denumire si Greutate Dimensiuni (mm) Sectiune Modulul sectiunii


dimensiune profil kg / ml cm² cm³
Teoretica Comerciala h1 b s t h2 h3 F Wx Wy
HEB 100 20,4 20,9 100 100 6,0 10,0 80 56 26,04 89,9 33,5
HEB 120 26,7 27,4 120 120 6,5 11,0 98 74 34,01 144,1 52,9
HEB 140 33,7 34,5 140 140 7,0 12,0 116 92 42,96 215,6 78,5
HEB 160 42,6 43,7 160 160 8,0 13,0 134 104 54,25 311,5 111,2
HEB 180 51,2 52,5 180 180 8,5 14,0 152 122 65,25 425,7 151,4
HEB 200 61,3 63,0 200 200 9,0 15,0 170 134 78,08 569,6 200,3
HEB 220 71,5 73,0 220 220 9,5 16,0 188 152 91,04 735,5 258,5
HEB 240 83,2 85,0 240 240 10,0 17,0 206 164 106,00 938,3 326,9

152
HEB 260 93,0 95,0 260 260 10,0 17,5 225 177 118,40 1148,0 395,0
HEB 280 103,0 106,0 280 280 10,5 18,0 244 196 131,40 1376,0 471,0
HEB 300 117,0 120,0 300 300 11,0 19,0 262 208 149,10 1678,0 570,9
HEB 320 127,0 130,0 320 300 11,5 20,5 279 225 161,30 1926,0 615,9
HEB 340 134,0 137,0 340 300 12,0 21,5 297 243 170,90 2156,0 646,0
HEB 360 142,0 146,0 360 300 12,5 22,5 315 261 180,60 2400,0 676,1
HEB 400 155,0 159,0 400 300 13,5 24,0 352 298 197,80 2884,0 721,3
HEB 450 171,0 175,0 450 300 14,0 26,0 398 344 218,00 3551,0 781,4
HEB 500 187,0 192,0 500 300 14,5 28,0 444 390 238,60 4287,0 841,6
HEB 550 199,0 204,0 550 300 15,0 29,0 492 438 254,10 4971,0 871,8
HEB 600 212,0 217,0 600 300 15,5 30,0 540 486 270,00 5701,0 902,0
HEB 650 225,0 231,0 650 300 16,0 31,0 588 534 286,30 6480,0 932,3
HEB 700 241,0 247,0 700 300 17,0 32,0 636 582 306,40 7340,0 962,7
HEB 800 262,0 269,0 800 300 17,5 33,0 634 674 334,20 8977,0 993,6
HEB 900 291,0 298,0 900 300 18,5 35,0 830 770 371,30 10980,0 1054,0
HEB 1000 314,0 322,0 1000 300 19,0 36,0 928 868 400,00 12890,0 1090,0

153
Profile HEM [http://www.h-metal.ro/ro/profil-hem/106]

Denumire si Greutate Dimensiuni (mm) Sectiune Modulul sectiunii


dimensiune kg / ml cm² cm³
profil Teoretica Comerciala h1 b s t h2 h3 F Wx Wy
HEM 100 41,8 42,8 120 106 12 20 80 56 53,2 190,0 75,3
HEM 120 52,1 53,4 140 126 12,5 21 98 74 66,4 288,0 112,0
HEM 140 63,2 64,8 160 146 13 22 116 92 80,6 411,0 157,0
HEM 160 76,2 78,1 180 166 14 23 134 104 97,1 566,0 212,0
HEM 180 88,9 91,1 200 186 14,5 24 152 122 113,0 748,0 277,0
HEM 200 103,0 106,0 220 206 15 25 170 134 131,0 967,0 354,0
HEM 220 117,0 120,0 240 226 15,5 26 188 152 149,0 1220,0 444,0

154
HEM 240 157,0 160,0 270 248 18 32 206 164 200,0 1800,0 657,0
HEM 260 172,0 176,0 290 268 18 32,5 225 177 220,0 2160,0 780,0
HEM 280 189,0 194,0 310 288 18,5 33 244 196 240,0 2550,0 914,0
HEM 300 238,0 244,0 340 310 21 39 262 208 303,0 3480,0 1250,0
HEM 320 245,0 251,0 359 309 21 40 279 225 312,0 3800,0 1280,0
HEM 340 248,0 254,0 377 309 21 40 297 243 316,0 4050,0 1280,0
HEM 360 250,0 256,0 395 308 21 40 315 261 319,0 4300,0 1270,0
HEM 400 256,0 262,0 432 307 21 40 352 298 326,0 4820,0 1260,0
HEM 450 263,0 270,0 478 307 21 40 398 344 335,0 5500,0 1260,0
HEM 500 270,0 277,0 524 306 21 40 444 390 344,0 6180,0 1250,0
HEM 550 278,0 285,0 572 306 21 40 492 438 354,0 6920,0 1250,0
HEM 600 285,0 292,0 620 305 21 40 540 486 364,0 7660,0 1240,0
HEM 650 293,0 300,0 668 305 21 40 588 534 374,0 8430,0 1240,0
HEM 700 301,0 309,0 716 304 21 40 636 582 383,0 9200,0 1240,0
HEM 800 317,0 325,0 814 303 21 40 634 674 404,0 10870,0 1230,0
HEM 900 333,0 341,0 910 302 21 40 830 770 424,0 12540,0 1220,0
HEM 1000 349,0 358,0 1008 302 21 40 928 868 444,0 14330,0 1220,0

155
Profil T [http://www.h-metal.ro/ro/profil-t-laminat/113]

PROFIL Grosime (s) mm


T
Latime 3 4 5 6 7 8 9 10 12 13 15 16 17 18 20
a si b Greutate kg/ml
20 0,88 1,14
25 1,11 1,45 1,78
30 1,36 1,78 2,18
35 1,60 2,10 2,57
40 1,84 2,42 2,97 3,52
45 2,09 2,74 3,38 4,00
50 3,33 3,06 3,77 4,47 5,15 5,82
55 3,33 4,12 4,90 5,68

156
60 3,70 4,57 5,42 6,21 7,09 8,69
65 4,91 5,91 6,76 7,73 8,62
70 5,37 6,38 7,38 8,36 9,34 10,30
75 5,69 6,78 7,86 8,92 10,06 10,99
80 7,34 8,49 9,63 10,78 11,90
90 9,51 10,90 12,22 13,40
100 12,20 13,66 15,00 17,80 21,90
110 16,49 19,70
120 18,20 21,60 23,17 26,60
130 19,70 23,36 25,21 29,00 30,90
140 25,40 27,25 31,20 35,10
150 23,00 27,30 33,80 35,90 40,10
160 36,20 38,40 40,44
180 40,90 43,50 45,77 48,60 53,70
200 48,50 54,30 59,90

157
Ţeavă rectangulară [http://www.h-metal.ro/ro/teava-rectangulara/122]

TEAVA Grosime (s) mm


1,5 2 3 4 5 6 8 10 12
Dimensiuni (a x b) Kg/ml
mm
20 x 10 0,64 0,74
30 x 10 0,87 1,11
30 x 20 1,06 1,36 1,89
40 x 20 1,30 1,68 2,36
40 x 30 1,53 2,07 2,86
50 x 20 1,53 2,07 2,86
50 x 30 1,77 2,31 3,30 4,20

50 x 40 2,62 3,77

60 x 20 1,77 2,31 3,30 14,20


60 x 30 2,62 3,77

158
60 x 40 2,93 4,25 5,45 6,56

70 x 30 2,93 4,25 5,45 6,56


70 x 50 3,56 5,19 6,71 8,13

80 x 20 2,93 4,25 5,45 6,56


80 x 40 3,56 5,19 6,71 8,13
80 x 50 5,65 7,33
80 x 60 4,19 6,13 7,97 9,70 11,30

100 x 40 4,19 6,13 7,98 9,70 11,30


100 x 50 6,60 8,59 10,50 12,30
100 x 60 7,07 9,22 11,30 13,20 16,40
100 x 80 8,01 10,50 12,80 15,10 18,90

120 x 40 7,07 9,22 11,30 13,20 16,40


120 x 60 8,01 10,50 12,80 15,10 18,90
120 x 80 8,96 11,70 14,40 17,00 21,40 25,60

120 x 100 9,89 13,00 16,00 18,90 23,90


140 x 80 9,89 13,00 16,00 18,90 23,90
160 x 80 10,80 14,20 17,50 20,70 26,40 31,80 35,80
150 x 100 10,83 14,90 18,30 21,70 27,70 33,40
160 x 100 15,50 19,12

180 x 80 15,50 19,12


180 x 100 16,80 20,70 24,50 31,40 38,10 43,40

159
200 x 80 16,80 20,70 24,50 31,40 38,10 43,40
200 x 100 18,00 22,30 26,40 33,90 41,30 47,10
200 x 120 19,30 23,80 28,30 36,50 44,40 50,90
250 x 150 30,10 35,80 46,50 57,00
260 x 180 33,20 39,60 51,50 63,20
300 x 100 30,10 35,80 46,50 57,00
300 x 150 40,50 52,80 64,80
300 x 200 38,00 45,20 59,10 72,70
350 x 250 54,70 71,60 88,40

160
Ţevi circulare [http://www.h-metal.ro/ro/teava-rotunda-pentru-constructii/107]

s
d y

TEVI CONSTRUCTII Grosime (s) mm


Diametru 1,5 2 2,3 2,5 2,6 2,9 3 3,2 3,6 4 4,5 5 6 6,3 7,1 8 10 12
mm inch Greutate kg/ml
17,1 3/8'' 0,74
21,3 1/2'' 0,73 0,95 1,08 1,16 1,20 1,32 1,35 1,43
25,0 0,87 1,13 1,39 1,44 1,58 1,63
26,9 3/4'' 0,94 1,23 1,40 1,50 1,56 1,72 1,77 1,87 2,07
32,0 1,13 1,48 1,82 2,15
33,7 1'' 1,19 1,56 1,78 1,92 1,99 2,20 2,27 2,41 2,67 2,93 3,24 3,54
38,0 1,35 1,78 2,19 � 2,59 3,35 3,72 4,07
42,4 1 1/4'' 1,51 1,99 2,27 2,46 2,55 2,82 2,91 3,09 3,44 3,79 4,21 4,61
48,3 1 1/2'' 1,73 2,28 2,61 2,82 2,93 3,25 3,35 3,56 3,97 4,37 4,86 5,34
51,0 1,83 2,42 2,99 � 3,55 4,64 5,16 5,67
57,0 2,05 2,71 3,36 4,00 5,23 5,83 6,41
60,3 2'' 2,18 2,88 3,29 3,56 3,70 4,11 4,24 4,51 5,03 5,55 6,19 6,82
63,5 2,29 3,03 3,76 4,48 5,87 6,55 7,21

161
76,1 2 1/2'' 2,76 3,65 4,19 4,54 4,71 5,24 5,41 5,75 6,44 7,11 7,95 8,77
88,9 3'' 4,29 4,91 5,33 5,53 6,15 6,36 6,76 7,57 8,38 9,37 10,35 12,30 12,83
101,6 3 1/2'' 4,91 6,11 6,35 7,06 7,29 7,77 8,70 9,63 10,78 11,91 14,14 14,81 16,55
108,0 9,27 10,26 11,49 12,70
114,3 4'' 8,77 9,83 10,88 12,19 13,48 16,03 16,80 18,77 20,10
127,0 9,17 9,77 10,96 12,13 13,59 15,04 17,90 18,75
133,0 5'' 10,24 11,49 12,73 14,26 15,78 18,79 19,69
139,7 5 1/2'' 10,77 12,09 13,39 15,00 16,61 19,80 20,73 23,22 26,00 32,00
159,0 15,29 17,15 18,99 22,64 23,72
168,3 6'' 16,21 18,18 20,14 24,02 25,20 28,23 31,63 39,04
177,8 7'' 17,14 19,23 21,31 25,42 26,64 29,89 33,50 41,40 49,10
193,7 7 1/2'' 18,71 21,00 23,30 27,80 29,12 32,67 36,60 45,30 53,80
219,1 8 5/8'' 21,22 23,82 26,40 31,53 33,10 37,12 41,65 51,60 61,30
244,5 9'' 29,53 35,30 37,01 41,57 46,70 57,80 68,81
273,0 10 3/4'' 33,05 39,51 41,43 46,56 52,30 64,86 77,24
323,9 12 3/4'' 39,32 47,04 49,34 55,47 62,32 77,41 92,30
355,6 14'' 54,30 68,60 85,20 102,00

162
Ţevi trase [http://www.h-metal.ro/ro/teava-trasa/109]

s
d y

TEAVA FARA
T T Grosime (s) mm
T T

SUDURAT 2,9 T T T 3,2


T T T 3,6
T 4
T T T 4,4
T 4,9
T T 5,2
T T T 5,6 T T 6
T 6,4 7,1 7,9 T T T T T T T 8,7
T 9,5
T T 10,3T T T 11,1
T T 11,9
T 12,7
T T

Diametru (d)
T Greutate kg/ml
T T

mm T

33,4 2,18
T T T T T 2,38 T 2,65
T T 2,90 3,15
T T T T 3,44T T 3,62
T T 3,84
T T 4,05T T 4,26 T T 4,61T T 4,97 T T 5,30T T 5,60
T T

42,2 2,81
T T T T T 3,08 T 3,43
T T 3,77 4,10
T T T T 4,51T T 4,74
T T 5,05
T T 5,36T T 5,65 T T 6,15T T 6,68 T T 7,19T T 7,66
T T 8,10
T T 8,51 T T 8,89
T T 9,24
T T

48,3 3,25
T T T T T 3,56 T 3,97
T T 4,37 4,76
T T T T 5,24T T 5,53
T T 5,90
T T 6,26T T 6,61 T T 7,21T T 7,87 T T 8,50T T 9,09
T T 9,65
T T 10,18
T T T 10,68 T T 11,15 T

60,3 T T 4,51
T T 5,03
T T 5,55 6,07
T T T T 6,69T T 7,07
T T 7,55
T T 8,03T T 8,51 T T 9,32T T 10,21
T T 11,07
T T T 11,90 T T 12,70 T 13,47
T T T 14,20 T T 14,91 T

73 T T 5,51
T T 6,16
T T 6,81 7,44
T T T T 8,23T T 8,69
T T 9,31
T T 9,91T T 10,51
T T 11,54
T T 12,68
T T 13,80
T T T 14,88 T T 15,93 T 16,94
T T T 17,93 T T 18,89 T

88,9 T T 6,76
T T 7,57
T T 8,38 9,17
T T T T 10,15
T T T 10,73 T T 11,50 T T 12,27 T T 13,02 T 14,32
T T 15,78
T T 17,21
T T T 18,60 T T 19,97 T 21,30
T T T 22,60 T T 23,87 T

101,6 T T 7,77
T T 8,70
T T 9,63 10,55
T T T T T 11,69 T T 12,36 T T 13,26 T T 14,15 T T 15,03 T 16,55
T T 18,26
T T 19,93
T T T 21,58 T T 23,19 T 24,77
T T T 26,32 T T 27,84 T

114,3 T T 10,88 11,93


T T T T T 13,22 T T 13,99 T T 15,01 T T 16,03 T T 17,03 T 18,77
T T 20,73
T T 22,66
T T T 24,55 T T 26,42 T 28,55
T T T 30,05 T T 31,82 T

141,3 T T 14,86 T T T 16,48 T T 17,45 T T 18,74 T T 20,02 T T 21,29 T 23,50


T T 25,99
T T 28,45
T T T 30,88 T T 33,28 T 35,64
T T T 37,98 T T 40,28 T

168,3 T T 17,78 T T T 19,75 T T 20,92 T T 22,47 T T 24,02 T T 25,55 T 28,23


T T 31,25
T T 34,24
T T T 37,20 T T 40,13 T 43,03
T T T 45,90 T T 48,73 T

219,1 T T 25,88
T T T 27,43 T T 29,49 T T 31,53 T T 33,57 T 37,12
T T 41,15
T T 45,14
T T T 49,11 T T 53,04 T 56,94
T T T 60,81 T T 64,64 T

273,1 T T 39,52
T T T 42,09 T 46,58
T T 51,67
T T 56,73
T T T 61,76 T T 66,75 T 71,72
T T T 76,65 T T 81,56 T

163
323,9
T T 50,11 55,47 61,56
T T T T T T 67,63
T T 73,66 T T 79,66
T T 85,63
T T 91,56 T T T97,47
T

355,6
T T 61,02 67,74
T T T T 74,43
T T 81,09 T T 87,71
T T 94,30
T T 100,87
T T T 107,40 T

406,4
T T 77,64T T 85,33
T T 92,99 T T T 100,61 T 108,21
T T 115,77
T T T 123,31 T

419,1
T T 80,11T T 88,05
T T 95,96 T T T 103,84 T 111,69
T T 119,50
T T T 127,28 T

425,5
T T 81,36T T 89,43
T T 97,46 T T T 105,47 T 113,44
T T 121,38
T T T 129,29 T

431,8
T T 82,59T T 90,78
T T 98,94 T T T 107,07 T 115,16
T T 123,23
T T T 131,26 T

457T T 87,50T T 96,19


T T T 104,84 T T 113,47 T 122,06
T T 130,62
T T T 139,16 T

469,9
T T 98,95
T T T 107,86 T T 116,74 T 125,59
T T 134,41
T T T 143,20 T

473,1
T T 99,64
T T T 108,61 T T 117,56 T 126,47
T T 135,35
T T T 144,20 T

508T T 107,13
T T 116,79
T T T 126,42 T 136,02
T T 145,59
T T T 155,13 T

520,7
T T 109,85
T T 119,77
T T T 129,65 T 139,50
T T 149,32
T T T 159,11 T

533,4
T T 112,58
T T 122,74
T T T 132,87 T 142,98
T T 153,05
T T T 163,08 T

559T T 128,74
T T T 139,38 T 149,98
T T 156,56
T T T 171,10 T

571,5
T T 131,67
T T T 142,55 T 153,41
T T 164,23
T T T 175,02 T

610T T 140,69
T T T 152,33 T 163,94
T T 175,53
T T T 187,07 T

622,3
T T 143,57
T T T 155,46 T 167,31
T T 179,14
T T T 190,93 T

660T T 152,40
T T T 165,03 T 177,63
T T 190,20
T T T 202,74 T

711T T 177,99
T T 191,59
T T 205,17
T T T 218,71 T

164
CAPITOLUL 3

Calculul de rezistenţă al secţiunilor transversale

3.1. Grinzi solicitate axial centric

Un corp (sau element de rezistenţă) este supus la solicitări


axiale dacă, în orice secţiune transversală a sa în timpul solicitării
există doar eforturi axiale notate cu N. În fig. 3.1 este prezentat
cazul unei bare la capetele căreia acţionează o pereche de forţe Q
egale şi de sens contrar care solicită bara la tracţiune respectiv
compresiune, producând în orice secţiune transversală a sa doar
eforturi axiale. Dacă se trasează pe suprafaţa unei bare supuse la
întindere sau compresiune, o reţea de drepte care delimitează
elemente dreptunghiulare (fig.3.2), în urma solicitării şi deformării
acesteia, elementele dreptunghiulare îşi modifică dimensiunile
laturilor dar nu îşi schimbă forma. Acest fapt experimental, ilustrat în
fig. 3.2 atestă că în bară se produc numai tensiuni normale “σ”
(existenţa tensiunilor tangenţiale ar transforma dreptunghiurile în
paralelograme). Efortul axial N produce întindere dacă este pozitiv şi
compresiune, în caz contrar.

Q Q

Q Q
Fig. 3.1. Solicitări axiale centrice. Exemple

Q Q

Fig.3.2. Producerea tensiunilor normale într-o bară solicitată


axial centric

165
Pentru un calcul de rezistenţă al unei bare, trebuie să
cunoaştem intervalul în care o secţiune este cel mai intens solicitată,
dar şi tipul acesteia. De aceea, în acest caz, se trasează diagrama de
eforturi axiale.
Efortul axial într-o anumită secţiune se determină ca sumă
algebrică a proiecţiilor tuturor forţelor de pe o parte a secţiunii pe axa
barei, fiind pozitive dacă o solicită la întindere (adică “ies din
secţiune”) şi negative dacă o solicită la compresiune (“intră în
secţiune”).

3.1.1. Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la întindere

3.1.1.1 Folosind Eurocoduri

Valoarea de calcul a efortului de tracţiune, în fiecare secţiune


transversală trebuie să îndeplinească relaţia (3.1).
(
N E ,d ⋅ N t , Rd )
−1
≤ 1,0 (3.1)
unde NE,d este efortul de întindere din bare, iar
N t ,Rd reprezintă valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune. Dacă
secţiunea are găuri, atunci N t , Rd reprezintă cea mai mică valoare
dintre:
(
N t , Rd = min N pl , Rd ; N u ;Rd ) (3.2)
( )
N pl , Rd = A ⋅ f y ⋅ γ M 0
−1
(3.3)
9
⋅ Anet ⋅ f u ⋅ (γ M 2 )
−1
N u ;Rd = (3.4)
10
unde N pl , Rd este valoarea de calcul a rezistenţei plastice în
secţiune transversală brută iar N u ; Rd este valoarea de calcul a
rezistenţei ultime a secţiunii transversale nete în dreptul găurilor de
fixare. În (3.3) şi (3.4) s-a notat cu γ M 0 un coeficient parţial de
siguranţă pentru rezistenţa secţiunilor transversale indiferent de clasa
secţiunii iar γ M 2 este un coeficient parţial de siguranţă pentru
rezistenţa secţiunilor transversale la întindere.

166
Coeficienţii parţiali de siguranţă, pentru clădiri sunt definiţi
în standarde şi au următoarele valori:
γ M 0 = γ M1 = 1 (3.5)
γ M 2 = 1,25 (3.6)
Pentru verificarea unei grinzi de secţiune circulară de
diametru d, formula (3.1) capătă forma particulară (3.7).
4 N E ,d ⋅ γ M 0
≤1 (3.7)
fy ⋅π ⋅ d 2
Dacă se cere dimensionarea la tracţiune, trebuie ca:
N pl , Rd < N u ;Rd (3.8)
adică valoarea de calcul a rezistenţei plastice să fie inferioară
valorii de calcul a rezistenţei la rupere a secţiunii nete în dreptul
găurilor de fixare.
Pentru secţiuni pline, la dimensionare, formula (2.1) devine:
N E ,d ⋅ γ M 0
A≥ (3.9)
fy
Dacă grinda este de secţiune circulară, atunci (3.9) capătă
forma (3.10).
4 N E ,d ⋅ γ M 0
d≥ (3.10)
f y ⋅π

3.1.1.2. Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor


admisibile (metoda clasică)

Rezistenţa admisibilă este o valoare convenţională a


tensiunii, impusă de proiectant. Valoarea tensiunii admisibile
rezultată din experienţa practică şi, indirect, este influenţată de
material şi solicitare. Tensiunea admisibilă este mai mică decât starea
limită (care apare în cazul deteriorării piesei, deteriorări ce pot fi de
mai multe feluri precum: deformaţii remanente, ruperi ale piesei etc.)
şi se determină astfel:
σa = σlim / c. (3.11)

167
Coeficientul de siguranţă c arată de câte ori trebuie să fie mai
mică tensiunea reală maximă decât tensiunea – limită (periculoasă).
Valoarea lui depinde de foarte mulţi factori, ca de exemplu:
importanţa piesei, precizia calculului, gradul de cunoaştere a datelor
iniţiale, materialul, economia de material, tipul solicitării, etc.
Valoarea coeficientului de siguranţă rezultă din experienţa de
proiectare şi se găseşte recomandat în îndrumare de proiectare,
norme, etc.

a) Calcul de verificare:
- se cunosc: eforturile axiale (din diagrama de
efort) şi aria secţiunii transversale;
- se determină: tensiunea normală efectivă
maximă în secţiunea de calcul;
- se impune condiţia ca tensiunea efectivă să fie
mai mică decât tensiunea admisibilă (maximă)
pentru a se îndeplini condiţia de rezistenţă
impusă:
σef=Nmax/Aef ≤ σa . (3.12)
b) Calculul de dimensionare:
- se cunosc: eforturile axiale (din diagramă) şi
tensiunea admisibilă impusă materialului;
- se determină: aria necesară a secţiunii (indiferent
de forma ei) cu relaţia:
Anec=Nmax/σa . (3.13)
c) Calculul capacităţii portante:
- se cunosc: aria secţiunii şi tensiunea admisibilă
impusă materialului;
se determină: forţa axială maximă admisibilă:
Nad=Aef··σa . (3.14)
Dacă se va ţine seama de deformaţia piesei supuse la
solicitare axială, spunem că se va face un calcul de rigiditate. În acest
caz, se impune deformaţia admisibilă a piesei, existând următoarele
variante de analiză:
o calculul de verificare: se cunosc eforturile axiale şi
deformaţia admisibilă şi se determină deformaţia efectivă,
care trebuie să fie mai mică sau egală cu deformaţia
admisibilă, adică:

168
∆lef=(Nl)/(EA)≤∆la . (3.15)
o calculul de dimensionare: se cunosc eforturile axiale
(diagrama) şi deformaţia admisibilă; se calculează aria
transversală necesară (indiferent de forma secţiunii):
Anec=(Nl)/(E·∆la) . (3.16)
o capacitatea portantă: se cunosc aria secţiunii transversale şi
deformaţia admisibilă; se calculează efortul axial maxim
admisibil:
Nad=(EA∆la)/l . (3.17)
Calculul la rigiditate se face mult mai rar decât cel de
rezistenţă, fiind aplicat numai în cazuri speciale. Dimensiunile
rezultate din condiţia de rigiditate sunt, de obicei, mult mai mari
decât cele obţinute din condiţia de rezistenţă.

2.1.1.3. Exemplu de calcul

Să se verifice la solicitarea de întindere grinda din fig. 3.3,


solicitată cu forţa F= 300 kN. Se cunoaşte că este realizată din
S235JRG1, de secţiune INP 80. Se vor aplica cele două metode: a.
Eurocod, b. Metoda rezistenţelor admisibile.

y
F

z
Fig. 3.3. Profil INP 80 solicitat la întindere

169
a. Eurocod
(
N E ,d ⋅ N t , Rd )
−1
( ( ) )
≤ 1,0 ⇒ N E ,d ⋅ A ⋅ f y ⋅ γ M 0
−1 −1
≤ 1,0
Pentru γ M 0 = 1 , se obţine:

(
N E ,d ⋅ A ⋅ f y ⋅ γ M 0( ) )−1 −1
= 1,68 ≥ 1,0 , deci secţiunea nu
rezistă solicitării de întindere.

b. Metoda rezistenţelor admisibile


N 300kN
σt = = = 395,78 MPa > σa= 140 MPa.
A 7,58cm 2
Se observă că nu rezistă solicitării de tracţiune şi se impune
astfel o dimensionare. Se aplică cele două metode.

a. Eurocod
N E ,d ⋅ γ M 0
A≥ = 1,227 ⋅10 3 mm 2 ⇒ alegem INP 120
fy
(Anexa 2.1, capitolul 2).

b. Metoda rezistenţelor admisibile


N
A≥ = 21,43cm 2 ⇒ alegem INP 160 (Anexa 2.1,
σa
capitolul 2).
Concluzie: cu metoda rezistenţelor admisibile secţiunea netă
a rezultat mai mare, deci în comparaţie cu metoda Eurocod, implică
un consum de material mai mare.

3.1.1.4. Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele solicitate la


întindere

Se vor folosi pentru barele solicitate la întindere următoarele


tipuri de secţiuni:
- secţiuni unitare formate dintr-un singur element laminat sau
din mai multe elemente asamblate continuu pe lungimea lor (fig.
3.3.a)

170
- secţiuni compuse formate din două elemente puţin
depărtate (fig. 3.3.b)
- secţiuni compuse formate din două sau mai multe elemente
mult depărtate (fig. 3.3.c).

Fig. 3.3.a. Secţiuni formate dintr-un singur element laminat şi din


două sau mai multe elemente asamblate continuu pe lungimea lor

Fig. 3.3.b. Secţiuni compuse formate don două elemente puţin


depărtate

171
Fig. 3.3.c. Secţiuni compuse formate don două elemente mult
depărtate

3.1.2. Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la compresiune

3.1.2.1 Folosind Eurocoduri

Valoarea de calcul a efortului de tracţiune, în fiecare secţiune


transversală trebuie să îndeplinească relaţia (3.18).
(
N E , d ⋅ N c , Rd )
−1
≤ 1,0 (3.18)
unde NE,d este efortul de compresiune din bare, iar
N c , Rd reprezintă rezistenţa secţiunii transversale la compresiune.
Valoarea de calcul a lui N c , Rd se determină cu (3.19) sau (3.20).
( )
N c , Rd = A ⋅ f y ⋅ γ M 0
−1
(3.19)
( )
N c , Rd = Aeff ⋅ f y ⋅ γ M 0
−1
(3.20)
unde N c , Rd este valoarea de calcul a rezistenţei la
compresiune, A este aria secţiunii transversale nete iar Aeff este aria
eficace a secţiunii stransversale. În (2.19) şi (2.20) s-a notat cu
γ M 0 un coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa secţiunilor
transversale indiferent de clasa secţiunii. Valoarea sa este dată de
(3.5).
Pentru verificarea unei grinzi de secţiune circulară de
diametru d, formula (3.18) capătă forma particulară (3.21).
172
4 N E ,d ⋅ γ M 0
≤1 (3.21)
fy ⋅π ⋅ d 2
Pentru secţiuni pline, la dimensionare, formula (2.18) devine:
N E ,d ⋅ γ M 0
A≥ (3.22)
fy
Dacă grinda este de secţiune circulară, atunci (3.22) capătă
forma (3.23).
4 N E ,d ⋅ γ M 0
d≥ (3.23)
fy ⋅π

3.1.2.2. Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor


admisibile (metoda clasică)

Pentru calculul de rezistenţă se folosesc aceleaşi formule


prezentate la subcapitolul 3.2.1.2, adică (3.11)…(3.17).

3.1.2.3 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele solicitate la


compresiune

Se vor folosi pentru barele solicitate la întindere următoarele


tipuri de secţiuni:
- secţiuni unitare formate dintr-un singur element laminat sau
din mai multe elemente asamblate continuu pe lungimea lor (fig.
3.3.e)
- secţiuni compuse formate din două elemente puţin
depărtate (fig. 3.3.d)
- secţiuni compuse formate din două sau mai multe elemente
mult depărtate (fig. 3.3.f).

Fig. 3.3.d. Secţiuni compuse formate din două elemente puţin


depărtate

173
Fig. 3.3.e. Secţiuni formate dintr-un singur element laminat şi din
două sau mai multe elemente asamblate continuu pe lungimea lor

Fig. 3.3.f. Secţiuni compuse formate don două elemente mult


depărtate

174
3.2. Grinzi solicitate la încovoiere

Spunem că o bară este supusă la solicitarea de încovoiere,


dacă într-o secţiune transversală a sa apare un moment încovoietor
după una din axele y sau z sau după o direcţie oarecare ce se poate
descompune după cele două axe y şi z.
În funcţie de sarcinile exterioare şi de eforturile secţionale
existente, putem clasifica solicitarea de încovoiere astfel:
Încovoiere plană: atunci când sarcinile exterioare
acţionează într-un plan longitudinal de simetrie. În acest
caz, în funcţie de eforturile din secţiune, încovoierea poate
fi: încovoiere pură – în secţiunea transversală există
momente încovoietoare după o axă principală de inerţie (fig.
2.4); încovoiere simplă sau încovoiere cu forţă tăietoare – în
secţiunea transversală există momente încovoietoare (faţă
de una din axele y sau z) şi forţe tăietoare (proiectate pe una
din axele y sau z) (fig. 3.5)
Încovoiere oblică: în secţiunea transversală momentul de
încovoiere este orientat după o axă oarecare, diferită de
axele principale de inerţie, dar care se poate descompune
după două direcţii principale. În acest caz, încovoierea
rezultă ca o solicitare compusă cu momente după două
direcţii (cazul din fig. 3.6 cu neglijarea efortului tăietor sau
fig. 3.7 fără existenţa eforturilor tăietoare)
Încovoierea strâmbă sau încovoierea spaţială: forţele
aplicate se găsesc în plane diferite (orizontal şi vertical,
conform schemei din fig. 3.8, unde se neglijează de
asemenea efectul efortului tăietor)
Încovoiere cu forţă axială: în secţiunea transversală a barei,
există concomitent forţă axială şi moment încovoietor (fig.
3.9). În acest caz, problema se tratează ca o solicitare
compusă cu tensiuni de acelaşi tip (tensiuni normale).

175
C My y

z
Fig. 3.4

C My y
Tz

z
Fig. 3.5
q

0,5ql l
0,5ql

Mmax= 0,125ql2

C
y
α

z Mmax
Fig. 3.6

Din schema de încărcare prezentată în fig.3.6, rezultă faptul


că Mmax= 0,125ql2, moment ce este înclinat cu unghiul α faţă de
axele principale de inerţie ale secţiunii barei. De asemenea s-a

176
neglijat efectul forţei tăietoare (dacă nu s-ar fi neglijat acest efect, s-
ar fi produs un caz asemănător ca cel descris în fig. 2.4, adică efort
încovoietor cu forţă tăietoare iar tensiunea echivalentă finală s-ar fi
calculat cu una din teoriile de rezistenţă prezentate, spre exemplu, în
lucrarea [Ilincioiu, Miriţoiu, Pădeanu, 2011]). În acest caz, tensiunea
normală maximă se va calcula cu (3.24). În formula (3.24) s-a ţinut
cont de faptul că secţiunea are baza b şi înălţimea h.

M max ⋅ cosα M max ⋅ sin α b cosα + h sin α


σ max = + = 0,75 ⋅ q ⋅ l 2 ⋅ (3.24)
Wy Wz (b ⋅ h)2

C My y
Mz

M
z
Fig. 3.7

(V)

P
l F
(H)

Fig. 3.8

Conform schemei din fig. 3.8, forţa F este cuprinsă în planul


vertical iar forţa P în planul orizontal. Ele produc două momente
încovoietoare în planele în care se găsesc, ale căror valori maxime
sunt determinate cu (3.25).

177
M iV = F ⋅ l , M iH = P ⋅ l (3.25)
Tensiunea normală se va determina în acest caz cu formula
(3.26), fiind o solicitare spaţială. Dacă nu se neglijeză efectul forţei
tăietoare, s-ar fi produs un caz asemănător ca cel descris în fig. 2.5,
adică efort încovoietor cu forţă tăietoare (dar de această dată în două
plane diferite, vertical şi orizontal) iar tensiunea echivalentă finală s-
ar fi calculat cu una din teoriile de rezistenţă prezentate, spre
exemplu, în lucrarea [Ilincioiu, Miriţoiu, Pădeanu, 2011], după ce în
prealabil s-ar fi determinat, prin însumare, eforturile normale şi
tangenţiale.
MV M H
σ max = i + i (3.26)
Wy Wz

F·a
F·b
y
C b
F z
F a
Fig. 3.9

În fig. 3.9 se consideră că forţa F acţionează într-un punct


situat la coordonatele (a,b) faţă de centrul de greutate al secţiunii. Se
va reduce efectul forţei F în centrul de greutate, grinda fiind supusă
la compresiune de forţa F şi la încovoiere în două plane (vertical de
momentul F·b şi orizontal de momentul F·a). Fiind doar tensiuni
normale, tensiunea maximă va fi obţinută prin adunarea celor trei
tensiuni normale rezultate din solicitarea de compresiune şi de
încovoiere în două plane.
Observaţie: unele lucrări de specialitate încadrează
încovoierea oblică, încovoierea strâmbă şi încovoierea cu forţă
axială (aplicată ca în fig. 3.9) în aceeaşi categorie sub denumirea de
încovoiere spaţială (deoarece se produc momente încovoietoare

178
după ambele axe y şi z).
Pentru ca solicitarea de încovoiere să fie pură, trebuie ca
piesa să aibă cel puţin un plan longitudinal de simetrie (conform fig.
3.9, poate fi planul vertical sau xCz sau orizontal xCy) în care să
acţioneze încărcările exterioare.

3.2.1. Calculul de rezistenţă pentru grinzi solicitate la încovoiere

3.2.1.1 Folosind Eurocoduri

Valoarea de calcul a momentului încovoietor în fiecare


secţiune transversală trebuie să îndeplinească inegalitatea (2.27).
(
M Ed ⋅ M c , Rd )−1
≤ 1,0 (3.27)
În (3.27) s.a notat cu MEd momentul încovoietor din
secţiunea curentă iar cu Mc,Rd este rezistenţa de calcul a secţiunii
transversale luând în considerare şi găurile de fixare.
În funcţie de clasa secţiunii, rezistenţa de calcul a secţiunii
transversale se determină astfel:
- clasele 1 şi 2:
W pl f y
M c , Rd = M pl , Rd = (3.28)
γM 0

- clasa 3:
Wel ,min f y
M c , Rd = M el , Rd = (3.29)
γM 0

- clasa 4:
Weff ,min f y
M c , Rd = (3.30)
γM 0

În (2.28), (2.29) şi (2.30) s-au făcut următoarele notaţii:


- Wpl este modulul de rezistenţă plastic al secţiunii
- Wel,min este modulul de rezistenţă elastic minim
- Weff,min este modulul de rezistenţă efectiv.
Dacă este îndeplinită condiţia (3.31), atunci nu se va ţine
seama de găurile de prindere din talpa întinsă.

179
A f ,net Af f y
≥ (3.31)
γM 2
γM 0

În calculul de rezistenţă nu este necesar să se ţină seama de


reducerea secţiunii datorată găurilor de prindere situate în zona
comprimată a secţiunii transversale, excepţie fâcând găurile ovalizate
sau găurile de dimensiuni mari.
Pentru dimensionare se foloseşte formula (3.31.a) pentru
secţiunile din clasele 1 şi 2, (3.31.b) pentru secţiunile din clasa 3 şi
(3.31.c) pentru secţiunile din clasa 4:
M Ed ⋅ γ M 0
(
M Ed ⋅ M c , Rd ) −1
≤ 1,0 ⇒ W pl ≥
fy
(3.31.a)

M Ed ⋅ γ M 0
(
M Ed ⋅ M c , Rd ) −1
≤ 1,0 ⇒ Wel ,min ≥
fy
(3.31.b)

M Ed ⋅ γ M 0
(
M Ed ⋅ M c , Rd ) −1
≤ 1,0 ⇒ Weff ,min ≥
fy
(3.31.c)
3.2.1.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor
admisibile (metoda clasică)

Ne vom referi ca de obicei, la zonele din piesă care suportă


tensiuni maxime. Solicitarea maximă se produce în secţiunea cu
moment încovoietor maxim (dacă secţiunea este constantă în lungul
barei), iar pe această secţiune, în punctele cele mai îndepărtate de axa
faţă de care se produce încovoierea. Tensiunea maximă se calculează
cu relaţia:
σmax=M/Wy . (3.32)

Folosind relaţia (2.32), se pot face următoarele calcule de


rezistenţă:
o Calcul de verificare: se calculează tensiunea efectivă
maximă “σef” care trebuie să îndeplinească condiţia de rezistenţă,
adică să fie cel mult egală cu tensiunea admisibilă impusă
materialului “σa”, astfel:

180
σef=M/Wy ≤ σa ; (3.33)
o Calcul de dimensionare: se determină modulul de
rezistenţă necesar:

Wy=M/σa; (3.34)

vor rezulta dimensiunile secţiunii numai dacă aceasta va fi


definită funcţie de un singur parametru, altfel va trebui să ne
impunem condiţii suplimentare între mărimile care caracterizează
secţiunea;
o Calculul capacităţii portante: se determină momentul
maxim admis să solicite piesa:

Mcap=Wy·σa. (3.35)

S-a notat cu Mcap momentul maxim pe care este capabilă


piesa să îl suporte fără a fi depăşită tensiunea admisibilă.
Asupra calculului de rezistenţă la încovoiere, se pot face
următoarele constatări generale:
ƒ din diagrama de momente încovoietoare, se va lua, pentru
calcul, valoarea cea mai mare, în modul, a efortului-moment;
ƒ se ia în considerare punctul cu tensiune maximă din
secţiunea cea mai solicitată, adică punctul cel mai depărtat
de axă;
ƒ piesa (bara) este cu atât mai rezistentă la încovoiere, cu cât
modulul de rezistenţă este mai mare; acest lucru se întâmplă
dacă materialul este distribuit cât mai departe de axă; acest
fapt este ilustrat cu ajutorul secţiunilor din fig.3.10 în care
cele 3 secţiuni au aceeaşi arie (deci aceeaşi cantitate de
material), dar modulul Wy crescând cu 50% în cazul b şi cu
300% în cazul c faţă de secţiunea iniţială dreptunghiulară;
aceasta este explicaţia folosirii în construcţii a profilelor
metalice I, U şi L care au rezistenţă la încovoiere
îmbunătăţită;
ƒ bara supusă la încovoiere pură ia forma unui arc de cerc;
raza de deformaţie ρ demonstrată în continuare este
constantă, astfel:

181
σ=Eε=(E/ρ)z, σ=(M/Iy)z, ρ=EIy/M=const. (3.36)
În literatura de specialitate, se mai notează raporul 1/ρ= ω,
unde ω este unghi de rotire specifică. În funcţie de această notaţie,
relaţia (3.36) se mai poate scrie sub forma (3.37).

σ=Eε=Eωz, ω= M/EIy=const. (3.37)

Fig. 3.10. Exemplificarea rezistenţei la încovoiere pentru


secţiuni simnple

3.2.1.3. Exemplu de calcul

Să se verifice la solicitarea de încovoiere grinda din fig. 3.11,


solicitată cu forţa F=5000 daN. Se cunoaşte că este realizată din
S235JRG1 (fy= 235 MPa, σa= 140 MPa), de secţiune HEA 100 (Wy=
72,8 cm3, Wpl= 83 cm3). Se vor aplica cele două metode: a. Eurocod,
b. Metoda rezistenţelor admisibile.

a. Eurocod
Se stabileşte clasa secţiunii:
c 235 56 235
≤ 72 ⋅ ⇒ = 1 ≤ 72 ⋅ (condiţie îndeplinită)
t fy 5 235
deci secţiunea este din clasa 1.
Se aplică formula (2.28):
W pl f y
M c , Rd = M pl ,Rd = = 1,95 ⋅10 7 Nmm.
γM 0

(
M Ed ⋅ M c , Rd )
−1
= 5,127 ≥ 1,0 , deci condiţia de verificare
(2.27) nu este îndeplinită.

182
b. Metoda rezistenţelor admisibile
Se aplică (2.32):
σmax=M/Wy= 1374 MPa >> σa= 140 MPa.

F
y

z
Fig. 3.11. Profil HEA 100 solicitat la încovoiere
în planul vertical xOz

Se observă că nu este îndeplinită condiţia de rezistenţă


indiferent de metoda folosită. Se impune astfel o dimensionare,
folosindu-se aceleaşi două metode.

a. Eurocod
Se aplică (2.31.a), obţinându-se:
M Ed ⋅ γ M 0
(
M Ed ⋅ M c , Rd )
−1
≤ 1,0 ⇒ W pl ≥
fy
= 425 cm3 , deci

se alege HEA 200 care are Wpl= 429.

b. Metoda rezistenţelor admisibile


Se aplică (2.34), obţinându-se:

183
Wy=M/σa= 714 cm3 , deci se alege HEA 260 care are Wy=
836.
Concluzie: cu metoda rezistenţelor admisibile secţiunea netă
a rezultat mai mare, deci în comparaţie cu metoda Eurocod, implică
un consum de material mai mare.

3.2.1.4 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele solicitate la


încovoiere

Pentru încovoiere se pot folosi următoarele tipuri de secţiuni:


- grinzi din profile laminate şi din combinarea acestora
folosite pentru solicitările mici (fig. 3.12)
- grinzi ajurate cu goluri hexagonale, drepte sau circulare
(fig. 3.13)

Fig. 3.12. Grinzi din profile laminate solicitate la încovoiere

Fig. 3.13. Grinzi ajurate cu goluri hexagonale

Fig. 3.14. Grinzi profilate

184
- pentru stavile, porţi de ecluză, căile podurilor, grinzi
secundare, etc. se pot folosi secţiuni de tipul celor din fig. 3.14
- grinzi de secţiuni compuse, asamblate cu nituri sau prin
sudură (fig. 3.15).

Fig. 3.15. Grinzi de secţiuni compuse, asamblate prin nituri sau


sudură

185
3.3. Grinzi solicitate la forfecare

Forfecarea pură este mai rar întâlnită şi se produce atunci


când forţele exterioare acţionează asemenea unui foarfece (suportul
forţelor transversale pe piesă sunt paralele şi foarte apropiate, teoretic
putând fi considerate coaxiale). Definiţia solicitării: acţionează
încărcări transversale pe bară, iar suporturile forţelor sunt infinit
apropiate. Schema solicitării este dată în figura 6.1. În plus, aria
transversală a piesei trebuie să fie foarte mică comparativ cu
lungimea (sau poate să fie de asemenea foarte subţire).
Exemple de cazuri de forfecare pură: asamblări cu nituri sau
şuruburi nestrânse, asamblări prin sudură sau cu bolţuri, tăierea
tablelor prin forfecare.
Solicitarea de forfecare pură este întotdeauna însoţită de solicitări
secundare axiale sau de încovoiere, dar acestea produc tensiuni foarte
mici şi deci, efectul lor poate fi neglijat. Adesea, încărcările ce
produc forfecarea pură se aplică pe suprafeţe relativ mici ale piesei,
în acest caz apărând o presiune mare pe acea suprafaţă, efect ce nu
mai poate fi neglijat. Solicitarea superficială a piesei forfecate se
manifestă ca “tensiune de contact”.

T T

T
T
Fig. 3.16. Forfecare. Schematizare

3.3.1. Calculul de rezistenţă la forfecare

3.3.1.1 Calculul la forfecare folosind Eurocoduri

186
Se pune condiţia ca forţa tăietoare din secţiunea transversală
să verifice inegalitatea (3.38).
VEd
≤ 1,0 (3.38)
Vc , Rd
În (3.38) s.a notat cu VEd valoarea de calcul a forţei tăietoare
şi cu Vc , Rd este valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare
(şi se determină cu (3.39)). Pentru calculul elastic, Vc , Rd este
valoarea de calcul a rezistenţei elastice la forfecare.
Av ⋅ f y
Vc , Rd = V pl , Rd = (3.39)
γM ⋅ 3
0

unde Av este aria de forfecare.


Formula (3.39) diferă în funcţie de profilul pentru care se
calculează (se vor nota cu b lăţimea de gabarit, h înălţimea de
gabarit, hw înălţimea inimii, r este raza de racordare dintre talpă şi
inimă, tf este grosimea tălpii, tw grosimea inimii, A este aria secţiunii
transversale iar η este un coeficient care se alege acoperitor egal cu
unitatea):
- profile I şi H laminate (efort paralalel cu inima):

Vc ,Rd = V pl ,Rd =
1
(A − 2bt f + t f tw + 2rt f )⋅ f y ⋅ 3 (3.40)
3 γ M0
- profil U laminat (efort paralalel cu inima):

Vc ,Rd = V pl ,Rd =
1
(A − 2bt f + t f tw + rt f )⋅ f y ⋅ 3 (3.41)
3 γ M0
- profil T laminat (efort paralalel cu inima):

Vc ,Rd = V pl ,Rd =
3
(A − bt f )⋅ f y ⋅ 3 (3.42)
10 γ M0
- secţiuni sudate I, H sau cheson (efort paralalel
cu inima):
1 f
Vc , Rd = V pl , Rd = ( A − hwt w ) ⋅ y ⋅ 3 (3.43)
3 γ M0
unde:

187
n
hw = ∑ h j (3.44)
j =1
n
tw = ∑t j (3.45)
j =1
- profile cave dreptunghiulare laminate, efort
paralel cu înălţimea:
1 h fy
Vc , Rd = V pl , Rd = A⋅ ⋅ ⋅ 3 (3.46)
3 b + h γ M0
- profile cave dreptunghiulare laminate, efort
paralel cu lăţimea :
1 b fy
Vc , Rd = V pl , Rd = A⋅ ⋅ ⋅ 3 (3.47)
3 b + h γ M0

- profile tubulare şi ţevi circulare cu grosimea


uniformă:
2 fy
Vc , Rd = V pl , Rd = A⋅ ⋅ 3 (3.48)
3π γ M0
Dacă se verifică la forfecare un punct critic al secţiunii,
atunci trebuie îndeplinită inegalitatea (3.49).
VEd ⋅ S
I ⋅t
⋅ γ M0 ⋅ 3( )
≤ 1,0 (3.49)
fy
unde:
- VEd este valoarea de calcul a forţei de forfecare
- I este momentul de inerţie la încovoiere a întregii secţiuni
- S este momentul static al secţiunii deasura punctului critic.
Pentru secţiunile I sau H, dacă se notează cu Af aria tălpii şi
cu Aw aria inimii (egal cu produsul hw şi tw) atunci (3.49) capătă
forma (3.50).

188
( )
VEd ⋅ γ M 0 ⋅ 3 ⋅ Aw−1
≤ 1,0 (3.50)
fy
Observaţie: inegalitatea (3.50) este valabilă dacă raportul
dintre aria tălpii şi aria inimii este mai mare sau cel mult egală cu
6/10.
Dacă inimile grinzilor nu au rigidizări transversale, trebuie
să se facă verificarea rezistenţei la voalare cu (3.51).
hw 1 235
> 72 ⋅ (3.51)
tw η fy

3.3.1.2 Calculul de rezistenţă folosind metoda rezistenţelor


admisibile (metoda clasică)

Fenomenul real de solicitare la forfecare permite să se facă


ipoteza simplificatoare şi anume că tensiunea tangenţială produsă de
efortul tăietor este uniform distribuită pe secţiune. Deci, se poate
defini relaţia de calcul a tensiunii:
τ=T/A (3.52)
notaţiile fiind: T – forţa tăietoare, A – aria secţiunii transversale a
piesei.
Pe baza relaţiei de mai sus se poate face calculul de
rezistenţă la forfecare, după cum urmează:
a) calculul de verificare: este necesar ca tensiunea efectivă să
fie mai mică decât tensiunea admisibilă, adică:
τef=Tef/Aef ≤τa ; (3.53)
b) calculul de dimensionare: se determină aria necesară
“Anec” funcţie de forţa tăietoare maximă “T” şi tensiunea tangenţială
admisibilă a materialului (indiferent de forma secţiunii):
Anec=Tmax/τa ; (3.54)
c) calculul de capacitate portantă: se determină forţa maximă
(capabilă) ce are voie să se producă în piesă pentru a se îndeplini
condiţia de rezistenţă:
Tcap=Aef · τa . (3.55)

189
Fig. 3.17

Vom considera o bară supusă la forfecare, conform figurii


3.17. Se izolează un element de arie infinit mic “dA” din zona în care
se produce efectiv forfecarea şi se analizează deformaţia acestuia. Se
aplică legea HOOKE, adică avem relaţia:
τ=G·γ . (3.56)
Lunecarea liniară, conform figurii 3.17, este:
ds=dl·γ=dl·τ/G=dl·(T/A)/G (3.57)
ds=(T·dl)/(GA) (3.58)
Se constată existenţa unor solicitări secundare şi anume:
ƒ strivirea: între corpul ce foarfecă şi material;
ƒ încovoierea: datorită necoaxialităţii forţelor tăietoare,
momentul încovoietor produs este M=Td, unde “d” este
distanţa între suporturile forţelor tăietoare.
Deformaţiile la forfecare pură nu au importanţă în calculul
practic, de rezistenţă.

3.3.1.3. Exemplu de calcul

Să se verifice la solicitarea de forfecare o grindă, solicitată


cu forţa F=25 kN. Se cunoaşte că este realizată din S235JRG1 (fy=
235 MPa, τa= 85MPa), de secţiune tubulară circulară cu diametrul
d=26,9 şi grosimea g =2mm . Se vor aplica cele două metode: a.
Eurocod, b. Metoda rezistenţelor admisibile.

190
a. Eurocod
2 fy
Vc , Rd = V pl , Rd = A⋅ ⋅ 3 = 13510 N.
3π γ M0
S-a notat cu A, aria secţiunii transversale:
πd 2 π
A= − (d − 2 g )2
4 4
Se verifică inegalitatea (3.38):
VEd 50000
= = 1,85 > 1,0
Vc , Rd Vc , Rd

b. Metoda rezistenţelor admisibile


T
τ = = 159,794 MPa >> τa= 85Pa.
A
Se observă că nu este îndeplinită condiţia de rezistenţă, deci
se va face o dimensionare.

a. Eurocod
VEd ⋅ γ M 0 ⋅ 3
Av = = 184,261 mm2.
fy
Aria secţiunii va fi:
A= (πAv)/2= 289,436 mm2
Se va alege un profil tubular cu diametrul de 48,3 şi
grosimea de 2mm, având aria de 291 mm2.

b. Metoda rezistenţelor admisibile


Anec=Tmax/τa=294,118 mm2 .
Se va alege un profil tubular cu diametrul de 33,7 şi
grosimea de 3,2mm, având aria de 307 mm2.
Profilele utilizate sunt specificate la paragraful 3.3.1.1.

3.4. Grinzi solicitate la torsiune

Solicitarea de răsucire se produce atunci când forţele de


încărcare, în urma reducerii în centrul secţiunii transversale, conduc

191
la un torsor între elementele căruia se găseşte şi un moment faţă de
axa piesei. Existenţa singulară a momentului faţă de axă este rară în
practică, aceasta producându-se numai în cazul existenţei cuplurilor
de forţe (două forţe paralele, de modul egal şi de sens contrar); de
obicei, reducerea forţelor faţă de secţiunea de calcul a piesei duce la
o solicitare complexă. În fig.3.18 sunt prezentate situaţii de încărcare
ce conduc la solicitarea de răsucire.

Mt Mt

a.

F Mt

b.

Fig. 3.18. Bară solicitată la torsiune

În fig. 3.19 se prezintă solicitarea la răsucire a unei piese de


secţiune circulară, prin aplicarea la capetele acesteia a două momente
→ →
de torsiune M t1 şi M t 2 , având aceeaşi direcţie (coincide cu axa
longitudinală a piesei) şi sensuri contrare (piesa nu realizează
mişcare de rotaţie, ci se află în echilibru static).
Un caz special îl constituie arborii pe care sunt montate roţi
(de curea sau dinţate) prin care se transmite energie mecanică.
Momentul transmis (cuplul) printr-o roată montată pe arbore (între
maşinile cuplate prin roţile respective se transmite energie, conform
fig.3.20.a) este: Mt=9550·P/n Nm, unde am notat: P – puterea
transmisă prin roată (în kW), n – turaţia arborelui (în rot./min).
Momentele de torsiune reduse pe arbore conduc la schema de

192
solicitare din fig.3.20.b (momentul Mt2 este “motor”, celelalte fiind
“consumate”).

−F


F

M t1


Mt2


→ −F
F

Fig. 3.19. Răsucirea grinzii de secţiune circulară

3.4.1. Calculul de rezistenţă la răsucire

3.4.1.1 Calculul la răsucire folosind Eurocoduri

Calculul de rezistenţă la răsucire implică njeglijarea


deformaţiilor din deplanarea împiedicată. Valoarea de calcul a
momentului de răsucire TEd (ce va fi notată în continuare cu MtEd) la
nivelul fiecărei secţiuni transversale trebuie să satisfacă inegalitatea
(3.59).
TEd M t Ed
= ≤ 1,0 (3.59)
TRd M t Rd
S-a notat cu TRd ( ce va fi notată în continuare cu M t Rd )
rezistenţa de calcul a secţiunii la răsucire, egală cu suma momentelor
de torsiune Saint Vennant Tt,Ed (ce va fi notat în continuare
cu M t Ed )şi de torsiune neuniform Tw,Ed (ce va fi notat în continuare
cu M t wd ).
Valorile M t Ed şi M t wd depind de:

193
- secţiunile barei
- condiţiile de încastrare la domeniul reazemelor
- distribuţia acţiunilor în lungimea grinzii.
Dacă se doreşte verificarea în domensiul elastic, se va folosi
formula (3.60).
γ M0 2
f y2
( 2 2 2
)
⋅ σ xE ,d + σ zE ,d + 3τ E ,d − σ xE ,d ⋅ σ zE ,d ≤ 1 (3.60)

σ xE ,d , σ zE ,d , τ E ,d reprezintă valorile de calcul ale tensiunii


longitudinale, transversale şi de forfecare în punctul considerat.
Pentru a determina momentul rezistent plastic al unei
secţiuni transversale în prezenţa răsucirii, se recomandă detemrinarea
bimomentului din calcul elastic.

Mt3
Mt1 Mt4
Mt2

a.
a b c

Mt1 Mt3
Mt2 Mt4
b.
-Mt1+Mt2
Mt

c.
-Mt4
-Mt1 -Mt1
Fig. 3.20. Răsucirea unui arbore

194
3.4.1.2 Calculul la răsucire cu forfecare folosind Eurocoduri

Pentru calculul de rezistenţă trebuie verificată inegalitatea


(3.61).

(
V Ed ⋅ V pl ,T , Rd )
−1
≤ 1,0 (3.61)
V pl ,T , Rd se determină cu (3.62) sau (3.63) pentru secţiuni I,
H, cu (3.64) pentru profil U sau (3.65) pentru profil cav pentru
construcţii.
V pl ,T , Rd = 0 , 2324606732 5301888886 ⋅ 10 − 9 ⋅ C 1 (3.62)
1
fy ⎛ 25 ⋅ 1018 ⋅ f y ⋅ γ M − 3464101615137754587 ⋅ τ tEd ⎞2
C1 = A ⋅ ⋅⎜ 0 ⎟
γ M0 ⎜ f y ⋅ γ M0 ⎟
⎝ ⎠
sau
V pl ,T , Rd = 0 ,3651483716 7011074229 ⋅ 10 − 9 ⋅ C 2 (3.63)

C2 =
(− A + 2bt f )
− t f t w − 2t f r ⋅ f y ⋅ C 3
γ M0
1
⎛ 25 ⋅ 1018 ⋅ f y ⋅ γ M − 3464101615137754587 ⋅ τ tEd ⎞ 2
C3 = ⎜ 0 ⎟
⎜ f ⋅ γ ⎟
⎝ y M0 ⎠
− 27
V pl ,T , Rd = 0 , 4618802153 5170061161 ⋅ 10 ⋅ C 4 (3.64)

C4 =
(− A + 2bt f − t f tw − t f r )⋅ f ⋅ γ M 0 ⋅ C5
2 y
γ M0
C5 = 0,21650635094610966169 ⋅ 10 28 ⋅ τ w, Ed − 790569415042094833 ⋅ C 3

⎡ f y ⋅ γ M0 ⎤
⎢ − τ tEd ⎥
V pl ,T , Rd = V pl , Rd ⋅⎢ 3 ⎥ (3.65)
⎢ f y ⋅ γ M0 ⎥
⎢ ⎥
⎣ 3 ⎦

195
3.4.1.3 Calculul la răsucire folosind metoda rezistenţelor admisibile

a. Torsiunea barelor de secţiune circulară


Se va urmări să se determine ce tensiuni se produc şi modul
în care variază tensiunea produsă de momentul de torsiune în
secţiunea transversală a unei piese ce are secţiunea circulară.
Pentru a determina tipul de tensiune produsă de efortul
torsional, se vor trasa, pe suprafaţa unei bare, o reţea de linii
longitudinale şi transversale care vor delimita suprafeţe
dreptunghiulare. După torsionare, se constată că generatoarele devin
curbe elicoidale, iar liniile circumferenţiale nu se deformează şi nu se
deplasează pe direcţie axială. Elementele dreptunghiulare îşi
păstrează lungimea laturilor dar se deplasează numai lateral şi îşi
înclină laturile, transformându-se în paralelogram. Toate acestea sunt
prezentate în fig.3.21.

Fig. 3.21

Pentru a determina legea de variaţie a tensiunii în secţiunea


transversală a unei piese, se izolează dintr-o bară supusă la răsucire
un element infinit mic, de lungime “dx”, un capăt se consideră
încastrat, celălalt fiind încărcat cu momentul “Mt” (conform
fig.3.22). Generatoarea CB, iniţial dreapta se deformează devenind
CB’ (forma este teoretic elicoidală dar pentru că lungimea “dx” este
foarte mică, porţiunea CB’ se poate considera o dreaptă).

196
Fig. 3.22

Figurile BCB’ (pe suprafaţa laterală a cilindrului) şi OBB’


(în secţiunea de capăt) se asimilează cu triunghiuri (fig.3.22.a). Se
pot scrie relaţiile (în cele două triunghiuri):
- în triunghiul BCB’: tg γ=BB’/BC;
- în triunghiul OBB’: BB’=r·dφ .
Lunecarea specifică “γ” este, deci:
tg γ=(rdφ)/dx=r·θ (3.66)
unde am notat “dφ” – unghiul de rotaţie al razei OB, “θ” –
unghiul de rotire specific (rotirea relativă dintre două secţiuni aflate
la distanţa de 1 m). Se poate scrie legea lui HOOKE şi folosindu-se
relaţia de mai sus, vom avea:
τ=G·γ=G·r·θ=(Gθ)r . (3.67)
Se poate observa, din relaţia de mai sus, că tensiunea
tangenţială variază liniar cu raza “r”.
Se calculează momentul în secţiune funcţie de tensiunea
tangenţială, folosind schema din fig.3.22.b. Momentul se obţine prin
integrarea momentului elementar dM produs de forţa elementară dF
(forţa se datorează existenţei tensiunii tangenţiale τ ce acţionează pe
aria elementară dA). Vom avea, deci:
dM=r·dF=r(τdA); (3.68)
se integrează şi se foloseşte relaţia tensiunii dedusă anterior
şi se obţine:

A

A
∫A

M t = r ⋅ dF = r ⋅τ ⋅ dA = r (G ⋅ r ⋅ θ )dA = Gθ r 2 dA. ,
A
(3.69)

Mt=G·θ·Ip, (3.70)
Se foloseşte relaţia iniţială a tensiunii şi relaţia momentului
dedusă obţinându-se:
G·θ=Mt/Ip , (3.71)

197
τ=(Gθ)r=Mt/(Ip)·r . (3.72)
Dacă se defineşte modulul de rezistenţă polar (Wp), tensiunea
maximă va fi:
τm=Mt/Wp, (3.73)
Wp=Ip/R , (3.74)
şi se produce la raza maximă, adică la suprafaţa piesei.
Relaţia de mai sus se foloseşte la calculul de rezistenţă la
răsucire a pieselor cu secţiune circulară.
Vom avea cele trei variante ale calculului, după cum urmează:
¾ calculul de verificare, prin care se determină tensiunea
efectivă maximă cu formula:
τmax=Mt/Wp ≤ τa, (3.75)
piesa îndeplinind condiţia de rezistenţă la răsucire dacă se
îndeplineşte inegalitatea de mai sus;
¾ calculul de dimensionare prin care se determină diametrul
“d” al secţiunii, impunându-se tensiunea admisibilă a
materialului, astfel:
Wp=Mt/τa=(πd3)/16 => d; (3.76)
¾ calculul de capacitate portantă în care se determină
momentul maxim admis Mt folosind relaţia:
Mt=Wp·τa . (3.77)
În formule, s-a notat cu τa tensiunea admisibilă a
materialului.
Observându-se distribuţia liniară a tensiunii tangenţiale,
crescătoare de la zero (în centru), se constată că materialul din zona
centrală a piesei este puţin solicitat. O metodă de a remedia risipa de
material la piesele răsucite, constă în a scoate materialul din zona
slab solicitată, adică de a folosi forma tubulară pentru construcţii
(vezi fig.3.23).

Fig. 3.23.

198
Dacă se analizează tensiunile în secţiuni rotite cu 45° faţă de
axa barei, se constată că pe acestea acţionează numai tensiuni
normale de întindere şi compresiune, egale în modul cu tensiunea
tangenţială din secţiunea transversală. Acest fapt este arătat
schematizat în fig.3.24. Existenţa tensiunilor normale maxime
explică şi fenomenul de rupere în secţiuni la 45° a arborilor din
material fragil (materialul fragil are rezistenţă mai mică la întindere
decât la forfecare).

Fig. 3.24

Pornind de la deformaţia specifică determinată anterior, vom


obţine rotaţia relativ între două secţiuni ale barei (deformaţia):
θ=Mt/(G·Ip), (3.78)
dφ=dx·θ, (3.79)
dφ=dx·Mt/(G·Ip), (3.80)
deformaţia de răsucire (rotaţia relativă a două secţiuni
transversale) obţinându-se prin integrare, astfel:
M t ⋅ dx
∆ϕ = ∫ , (3.81)
G⋅Ip
unde “GIp” este rigiditatea la răsucire.
Dacă momentul de torsiune este constant pe lungimea “l” a
piesei, deformaţia (în radiani) va fi:
∆φ=(Mt·l)/(G·Ip). (3.82)
Pe baza relaţiei deformaţiei, se poate face calculul la
rigiditate al unei piese. Acest calcul constă în:
¾ calcul de verificare: se impune deformaţia specifică
admisibilă θa şi se foloseşte relaţia:
θ=Mt/(G·Ip)≤θa ; (3.83)
¾ calcul de dimensionare: se determină diametrul necesar
Ip=Mt/(G·θa)=πd4/32 => d; (3.84)
199
¾ calculul de capacitate portantă: se calculează momentul
maxim admis cu relaţia:
Mt=G·Ip·θa . (3.85)
În practica de proiectare, se impune în mod obişnuit, atunci
când ne interesează deformabilitatea piesei proiectate, deformaţia
specifică θa=0,25°/m ... 1°/m (adică 4,4·10-7 ... 17,6·10-7 rad/m).Pe
baza deformaţiei specifice minime (0,25°/m) se poate defini o relaţie
de predimensionare a arborilor din oţel obişnuit astfel:
d ≈ 1,34 P / n , (3.86)
în care trebuie introdusă puterea transmisă “P” în kW şi
turaţia “n” în rot/min, diametrul obţinându-se în metri.

b. Trosiunea barelor de secţiune rectangulară


Distribuţia tensiunii τ pe secţine este mult mai complicată
decât în cazul secţiunii circulare. Studiul fiind complex, ne vom
limita numai la prezentarea rezultatelor unor studii, mai ales în
vederea folosirii lor în calculele de proiectare. Forma secţiunii este
esenţială pentru stabilirea distribuţiei tensiunii; pentru forme
oarecare de secţiuni, studiul distribuţiei secţiunilor depăşeşte net
nivelul lucrării de faţă, deci va fi ignorat. Secţiunea dreptunghiulară
fiind des întâlnită în practică, se vor prezenta numai rezultatele
studiului. Distrbuţia tensiunii în secţiunea dreptunghiulară este
schiţată în figura 7.18 şi se caracterizează prin:
ƒ distribuţie neliniară faţă de distanţa la centrul de greutate al
secţiunii şi diferită valoric pe cele două direcţii ale
dreptunghiului;
ƒ tensiunea este nulă pe muchiile barei prismatice;
ƒ tensiunea este maximă la suprafaţă, la jumătatea laturii;
cea mai mare tensiune este la jumătatea laturii mai mari.
Valoarea tensiunii maxime (conform fig.3.25) se calculează
cu relaţia:
τmax=τ1=Mt/(α·h·b2), (3.87)
τ2=γτ1 . (3.88)

200
Fig. 3.25

Coeficienţii α şi γ se găsesc în lucrările de specialitate


(rezistenţa materialelor) funcţie de “h/b” al laturilor dreptunghiului.
Dacă raportul laturilor este mare, atunci coeficientul respectiv tinde
spre valoarea 1/3, tensiunea maximă devenind:
τmax=3Mt/(hb2) . (3.89)
Pentru alte forme de secţiuni, momentul de inerţie polar Ip şi
modulul de rezistenţă polar se calclează conform schemelor şi
relaţiilor date în finalul capitolului (τmax=Mt/Wp). Tensiunile maxime
sunt în punctele A şi B (arătate pe figurile din finalul capitolului).
Deformaţia specifică a barei de secţiune solicitată la răsucire
se poate calcula cu relaţia:
θ=Mt/(βhb3G). (3.90)
Coeficienţii α, β şi γ se dau în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1 Coeficienţii α, β şi γ folosiţi pentru torsiunea barelor de secţiune


rectangulară
h/b 1 1,5 1,75 2 2,5 3 4 6 8 10 ∞
α 0,2080,2310,2390,2460,2580,2670,2820,2990,3070,3130,333
β 0,1410,1960,2140,2290,2490,2630,2810,2990,3070,3130,333
γ 1 0,859 0,82 0,7950,7660,7530,7450,7430,7420,7420,742

3.4.1.4 Calculul la răsucire cu forfecare folosind metoda


rezistenţelor admisibile

Atunci când în secţiunea piesei se produce efort tăietor şi de


torsiune, solicitarea compusă va conduce la o tensiune tangenţială
echivalentă (τec). Se va considera secţiunea transversală a unui corp
în care se găsesc, concomitent, eforturi tăietor (notat cu T) şi
torsional (notat cu Mt), ca în fig. 3.26.

201
τf
β τech
τt
T

Mt

Fig. 3.26

Datorită eforturilor, se vor produce următoarele tensiuni


tangenţiale:
T
- τ f = , datorită efortului tăietor (A este aria secţiunii
A
transversale de forfecare)
M
- τ t = t , datorită efortului torsional (W0 este momentul de
W0
inerţie polar).
τ ech = τ t2 + τ 2f + 2 ⋅ cos β ⋅ τ t ⋅ τ f =
1 (3.91)
= ⋅ M t2 ⋅ A2 + T 2 ⋅ W02 + 2 ⋅ M t ⋅ T cos β ⋅ W0 ⋅ A
W0 ⋅ A
În (3.91) s-a notat cu β unghiul făcut de cele două tensiuni.
Dacă tensiunile sunt coliniare, atunci (3.91) capătă forma (3.92).
(M ⋅ A + T ⋅ W0 ) (3.92)
τ ech = τ t2 + τ 2f + 2 ⋅ τ t ⋅ τ f = τ t + τ f = t
W0 ⋅ A
Însumarea tensiunilor se face în punctul cel mai solicitat al
secţiunii transversale.

3.4.1.5 Tipuri de secţiuni folosite pentru elementele solicitate la


torsiune

Grinzile solicitate la torsiune se pot alcătui astfel:


- grinzi de secţiune circulară (fig. 3.27)

202
- grinzi de secţiune rectangulară (fig. 3.28)
- secţiuni unitare sau compuse cu profil simplu conex (fig.
3.29°. şi b)
- secţiuni cu proful dublu conex (fig. 3.30).

z
Fig. 3.27. Secţiune circulară

Fig. 3.28. Secţiune rectangulară

Fig. 3.29.a.Tipuri de secţiuni cu profil simplu conex

203
Fig. 3.29.b. Tipuri de secţiuni cu profil simplu conex

Fig. 3.30. Tipuri de secţiuni cu profil dublu conex

3.5. Solicitări compuse de încovoiere cu forfecare

Se produce atunci când în secţiunea transversală există forţă


tăietoare şi moment încovoietor. Pentru a nu mări volumul prezentei
lucrări, deoarece nu este un calcul prea des folosit în practică, se va
prezenta doar metoda de verificare a rezistenţei după Eurocode.
Efectul forţei tăietoare se neglijează dacă valoarea acesteia este mai
mică decât jumătate din rezistenţa plastică la forfecare.
În caz contrat, se va considera un moment de rezistenţă redus
egal cu rezistenţa de calcul a secţiunii transversale determinată
folosind o limită de curgere redusă egală cu fy-ρfy pentru aria de
forfecare, unde ρ depinde de tipul secţiunii astfel: .
- profile I şi H laminate (efort paralalel cu inima):

ρ=
(− f yA+ 2 f y bt f − f y t f t w − 2rt f f y + 2 3VEd γ M 0 )
2

(3.93)
(− A + 2bt f − t f t w − 2t f r )
2
fy
2

- profil U laminat (efort paralalel cu inima):

204
ρ=
(− f yA+ 2 f y bt f − f y t f t w − rt f f y + 2 3VEd γ M 0 )
2

(3.94)
(− A + 2bt f − t f t w − 2t f r )
2
fy
2

- profil T laminat (efort paralalel cu inima):

ρ=
(
1 − 9 f y A + 9 f y bt f + 20 3V Ed γ M 0 )
2

(3.95)
81 2
− A + bt f f y (2
)
- secţiuni sudate I, H sau cheson (efort paralalel
cu inima):

ρ=
(
1 9 f y A − f y hw t w + 2 3VEd γ M 0 )
2

(3.96)
81 ( A − hwt w )2 f y 2
unde:
n
hw = ∑ h j (3.97)
j =1
n
tw = ∑t j (3.98)
j =1
- profile cave dreptunghiulare laminate, efort
paralel cu înălţimea:

ρ=
(− hf yA+ 2 3V Ed γ M 0 h + 2 3V Ed γ M 0 h )
2

(3.99)
2
A2 h 2 f y
- profile cave dreptunghiulare laminate, efort
paralel cu lăţimea :
(3.47)

ρ=
(− bf yA+ 2 3V Ed γ M 0 h + 2 3VEd γ M 0 h ) 2

(3.100)
2
A2b 2 f y
- profile tubulare şi ţevi circulare cu grosimea
uniformă:

ρ=
(− f yA+ 2 3VEd γ M 0 π ) 2

(3.101)
2
A2 f y

205
3.6. Solicitarea de încovoiere cu efort axial

3.6.1. Folosind Eurocoduri

Dacă în secţiune există un efort axial pe lângă momentele,


trebuie să se ia în considerare efectul pe care acesta îl are asupra
momentului rezistent plastic.

3.6.1.1. Secţiuni din clasele 1 şi 2

Trebuie să se verifice inegalitatea (3.102).


M Ed ⋅ (M N , Rd ) ≤ 1
−1
(3.102)
S-a notat cu M N , Rd în (3.102) momentul rezistent plastic de
calcul redus de efortul axial NE,d. În funcşie de tipul secţiunii, M N , Rd
se determină folosind următoarele relaţii:
- pentru secţiuni rectangulare fără găuri:
N pl2 , Rd − N Ed
2

M N , Rd = M pl , Rd ⋅ (3.103)
N pl2 , Rd
- pentru secţiuni I şi H, nu se vor lua în considerare efectele
efortului axial asupra momentului rezistent plastic, în raport cu axa
y-y, dacă sunt îndeplinite criteriile (3.104) şi (3.105):
(
N E ,d ⋅ N t , Rd )
−1
(
= N E ,d ⋅ N pl , Rd )
−1

1
4
(3.104)

γ M ⋅2
N E ,d ⋅ 0
≤1 (3.105)
hw t w f y
- pentru secţiuni I şi H bisimetrice, nu se vor lua în
considerare efectele efortului axial asupra momentului rezistent
plastic, în raport cu axa z-z, dacă este îndeplinit criteriul (3.106):
γM
N E ,d ⋅ 0
≤1 (3.106)
hw t w f y
Dacă profilele sunt de tip I sau H laminate sau sudate cu tălpi
egale, iar secţiunile transversale nu au găuri, se pot utiliza
aproximările (3.107) şi (3.108).

206
M N , y , Rd = 2 ⋅ M pl , y , Rd ⋅ (N pl , Rd − N Ed )⋅
A
⋅ (A + 2bt f )
(3.107)
N pl , Rd
1 C6
M N , z , Rd = ⋅ M pl , z , Rd ⋅ A ⋅ 2
(3.108)
4 N pl , Rd ⋅ b 2 t 2f
C 6 = − N Ed
2
⋅ A + 2 N Ed AN pl , Rd − 4 N Ed N pl , Rd bt f −
2 2
(3.109)
− N pl , Rd A + 4 ⋅ N pl , Rd bt f
Dacă secţiunişe sunt tubulare sau chesonate sudate cu tălpi şi
inimi egale, având secţiunile transversale fără găuri de prindere se
pot utiliza aproximările:
- secţiuni tubulare:

M N , y , Rd = 2 ⋅ M pl , y , Rd ⋅ (N pl , Rd − N Ed )⋅
A (3.110)

N pl , Rd ⋅ ( A + 2bt )
M N , z , Rd = 2 ⋅ M pl , z , Rd ⋅ (N pl , Rd − N Ed )⋅
A (3.112)

N pl , Rd ⋅ ( A + 2ht )
- secţiuni tip cheson:
M N , y , Rd = 2 ⋅ M pl , y , Rd ⋅ (N pl , Rd − N Ed )⋅
A (3.113)

N pl , Rd ⋅ (A + 2bt f )
M N , z , Rd = 2 ⋅ M pl , z , Rd ⋅ (N pl , Rd − N Ed )⋅
A (3.114)

N pl , Rd ⋅ ( A + 2ht w )
Pentru încovoiere biaxială se pot utiliza criteriile:
- general, pentru toate secţiunile:
M y , Ed M N , z , Rd + M z , Ed M N , y , Rd
≤1 (3.115)
M N , z , Rd M N , y , Rd

207
- profile I sau H:
N Ed
2 5⋅
⎛ M y , Ed ⎞ ⎛ M z , Ed ⎞ N pl , Rd
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ≤1 (3.116)
⎜M ⎟ ⎜M ⎟
⎝ N , y , Rd ⎠ ⎝ N , z , Rd ⎠
N Ed
⋅5 ≥ 1
N pl ,Rd (3.117)
- profile tubulare circulare
2 2
⎛ M y , Ed ⎞ ⎛ M z , Ed ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ≤1
⎜M ⎟ ⎜M ⎟
⎝ N , y , Rd ⎠ ⎝ N , z , Rd ⎠
- profile tubulare dreptunghiulare
N pl , Rd 2
166⋅
⎛ M y , Ed ⎞ 100 N pl , Rd 2 −113 N Ed 2
⎜ ⎟ +
⎜M ⎟
⎝ N , y , Rd ⎠
(3.118)
N pl , Rd 2
166⋅
⎛ M z , Ed ⎞ 100 N pl , Rd 2 −113 N Ed 2
+ ⎜⎜ ⎟
⎟ ≤1
⎝ M N , z , Rd ⎠
N pl ,Rd 2
166 ⋅ ≤ 6
100 N pl , Rd 2 −113 N Ed 2 (3.119)

3.6.1.2. Secţiuni din clasa 3

Dacă secţiunile sunt din clasa 3 trebuie îndeplinită


inegalitatea (3.120).
σ x , Ed ⋅ γ M 0
≤1 (3.120)
fy
În formula (3.120) s-a notat cu σ x, Ed valoarea maximă a
tensiunii longitudinale datorată momentului şi efortului axial luând în
considerare găurile de prindere.

208
3.6.1.3. Secţiuni din clasa 4

Dacă secţiunile sunt din clasa 4, trebuie îndeplinită


inegalitatea (3.120) şi (3.121).
N Ed ⋅ γ M 0
+ 0
(
γ M ⋅ M y , Ed + N Ed e N y
)+
Aeff ⋅ f y Weff , y ,min ⋅ f y
(3.121)
γ M ⋅ (M z , Ed + N Ed e N ) ≤1
+ 0 z

Weff , z ,min ⋅ f y
În (3.121) s-a notat cu Aeff aria eficace a secţiunii
transversale, Weff , y , min modul de rezistenţă efectiv după axa y-y,
Weff ,z ,min modul de rezistenţă efectiv după axa z-z, e N y , e N z sunt
decalări ale axei neutre considerând secţiunea supusă doar la
compresiune.

3.6.2. Calculul folosind metoda rezistenţelor admisibile

Solicitarea este pură de întindere sau compresiune numai


dacă forţele îşi au suportul pe axa piesei. Dacă forţa este paralelă cu
axa barei dar excentrică faţă de ea, în piesă se produce, pe lângă
solicitare axială şi încovoiere. O astfel de situaţie este prezentată în
figura 3.31. Forţa “F”, ce acţionează în punctul B, de coordonate y0
şi z0, se reduce în centrul de greutate al secţiunii. În urma reducerii,
piesa va fi solicitată la întindere şi la încovoiere dublă (faţă de
ambele axe Cy şi Cz). Solicitările sunt:
¾ axiale: N=F;
¾ încovoietoare: My=F·y0, Mz=F·z0; unde “y0” şi “z0” sunt
coordonatele punctului de acţiune iniţială al forţei.
Tensiunile în punctul P, oarecare, (de coordonate y şi z) sunt:
¾ tensiuni produse de întindere:
σN=N/A=F/A , A-aria secţiunii;
¾ tensiuni produse de încovoiere:
σy=My·(z/Iy),
σz=Mz·(y/Iz),

209
unde cu “M” am notat momentele, cu “I” momentele de
inerţie axiale, iar cu “y” şi “z” coordonatele punctului în care se face
calculul tensiunilor.
Tensiunea echivalentă în punctul P, oarecare, al secţiunii
este:
σec=F/A+My·(z/Iy)+Mz·(y/Iz), (3.122)
iar tensiunea echivalentă maximă “σec.m” va fi:
σec.m=F/A+My/Wy+Mz/Wz , (3.123)
unde cu “W” am notat modulele de rezistenţă faţă de axe.
OBSERVAŢIE: tensiunile produse de momentele
încovoietoare de pe cele două axe sunt maxime în acelaşi punct al
secţiunii transversale şi deci se vor însuma, numai pentru secţiuni
simple, de tip dreptunghiular de exemplu; pentru alte secţiuni nu este
valabilă relaţia tensiunii maxime de mai sus, trebuind să se studieze
distribuţiile tensiunilor, să se stabilească punctele de maxim şi modul
de însumare (exemplu: pentru secţiune circulară în punctul în care
tensiunea datorată momentului “My” este maximă, tensiunea produsă
de “Mz” este nulă).
Axa neutră a secţiunii se deduce punând condiţia de tensiune
nulă într-un punct oarecare de coordonate (y,z) al secţiunii:
σ=F/A+F·z0·(z/Iy)+F·y0·(y/Iz)=0, (3.123)
2 2
iy =Iy/A, iz =Iz/A (3.124)
razele de inerţie, în urma împărţirii cu (F/A) se obţine ecuaţia
unei drepte, axa neutră:
1+(y0/iz2)y+(z0/iy2)z=0. (3.125)
Sâmburele central: este o porţiune din secţiune (loc
geometric) din jurul centrului de greutate al secţiunii, în care trebuie
să acţioneze forţa axială excentrică pentru ca în secţiune să avem
tensiuni de un singur semn (numai “+” – întindere sau numai “-“ –
compresiune). În fig.3.32 este prezentată situaţia solicitării axiale
excentrice în trei situaţii: în interiorul sâmburelui central, la limita sa
şi în exterior (S.C. – sâmbure central).
Determinarea sâmburelui central: se pune condiţia ca axa
neutră să fie o dreaptă tangentă la conturul secţiunii, în toate
modurile geometric posibile, obţinându-se puncte de coordonate “x”
şi “y” care aparţin conturului locului geometric al “sâmburelui
central”.

210
Fig. 3.31. Secţiune solicitată compus

Fig. 3.32. Poziţia sâmburelui central

Importanţa practică a sâmburelui central: la piesele supuse la


compresiune excentrică şi fabricate din materiale fragile (care rezistă

211
puţin la întindere) trebuie ca forţa excentrică să acţioneze în
interiorul sâmburelui central, pentru ca tensiunile de întindere să fie
nule. Este, de exemplu, cazul stâlpilor de susţinere din beton, la care
dacă forţa de susţinere este în interiorul sâmburelui, nu mai este
necesară armarea stâlpului (dacă apare întindere în anumite zone,
betonul rezistând foarte puţin la întindere, acele zone trebuie armate,
armătura având rolul de preluare a eforturilor de întindere din stâlp).

3.7. Solicitarea de încovoiere, forfecare şi efort axial

3.7.1 Calculul folosind Eurocoduri

Se va lua în considerare efectul forţei tăietoare şi a efortului


axial asupra momentului rezistent. Efectul efortului axial se va lua în
considerare în calcule când:
VEd
≥ 1,5 (3.126)
V pl , Rd
În acest caz se va calcula o limită de curgere redusă pentru
aria de forfecare, egală cu fy-ρfy , în care ρ se determină cu (3.127).
2VEd
ρ2 = (3.127)
− 1 + V pl , Rd
unde Vpl,Rd se determină ca la subpunctul (3.3.1).

3.7.2. Calculul folosind metoda rezistenţelor admisibile

Se consideră cazul în care secţiunea piesei este încărcată cu


toate eforturile posibile: axial “N”, tăietor “Ty” şi “Tz”, încovoietor
“My” şi “Mz”, conform figurii 3.33.
Tensiunile produse de fiecare efort în parte sunt:
- AXIAL: σN=N/A distribuţie uniformă;
- TĂIETOR: τy=Ty·S/(b·Iz), τz=Tz·S/(b·Iy) distribuţie Juravski;
- ÎNCOVOIETOR: σy=My·z/Iy, σz=Mz·y/Iz distribuţie liniară
(Navier).

212
Fig. 3.33

Ideea fundamentală în calculul de rezistenţă al pieselor


solicitate complex constă în căutarea punctelor cu tensiuni maxime
produse de diferite eforturi. Se urmăreşte modul în care punctele de
maxim coincid sau nu. Se calculează în final, tensiunile echivalente
în zonele de maxim (cu o teorie de rezistenţă) şi se pune condiţia de
verificare (tensiunea echivalentă să fie mai mică decât cea admisibilă
impusă).
Pentru ilustrarea modului de verificare a secţiunii solicitate
complex, se ia ca exemplu cazul secţiunii circulare (fig.3.33).
Punctul de tensiune normală maximă:
- dacă My>Mz :
σy=My/Wy+N/A (3.128)
- dacă My<Mz:
σz=Mz/Wz+N/A. (3.129)
Punctul de tensiune tangenţială maximă:
- dacă Ty>Tz
τy=Ty·(S/b·Iz) (3.130)
- dacă Ty<Tz:
τz=Tz·(S/b·Iy) (3.131)
Se calculează tensiunea echivalentă atât în punctul cu
tensiunea normală maximă cât şi în punctul cu tensiune tangenţială
maximă.
σec=[σy2+4τy2]1/2 ≤ σa , (3.132)
2 2 1/2
σec=[σz +4τz ] ≤ σa . (3.133)

213
OBSERVAŢII:
¾ cel mai adesea, punctele cu tensiune normală maximă nu
coincid cu punctele în care tensiunea tangenţială este
maximă;
¾ tensiunea echivalentă se va calcula în toate punctele secţiunii
maxim solicitate, susceptibile a da valori mari; se va lua în
consideraţie punctul cu tensiune echivalentă maximă.

3.8. Rezistenţa barelor la pierderea stabilităţii generale.


Fenomenul de flambaj

3.8.1. Fenomenul de flambaj.Generalităţi

Studierea stării de încărcare a unei piese în domeniul de


stabilitate a echilibrului nu este un domeniu propriu, obişnuit, al
Rezistenţei Materialelor, ştiinţă care studiază, în principal, corelaţia
între tensiuni, eforturi şi proprietăţile mecanice ale materialelor.
Pierderea stabilităţii pieselor solicitate mecanic nu este un fenomen
frecvent şi, în consecinţă, modul de abordare specific Rezistenţei
Materialelor este acoperitor pentru practica de proiectare mecanică.
S-a constatat însă, că anumite piese, în anumite situaţii, cu toate că
nu prezintă tensiuni mecanice periculoase din punct de vedere clasic
(clasic pentru Rezistenţa Materialelor), cedează prin rupere sau
deformare nepermis de mare. Aceste distrugeri, fără cauză evidentă
de rezistenţă (fără tensiuni mari), se datorează intrării piesei într-un
echilibru instabil. Rezistenţa Materialelor studiază fenomenul pentru
a putea elimina toate cauzele eventualelor distrugeri ale structurilor
proiectate.
Pentru clarificarea fenomenului de instabilitate a echilibrului
elastic al unei piese solicitate vom aminti conceptul de stabilitate a
echilibrului pur mecanic. O stare de echilibru a unui corp este şi
stabilă dacă, datorită unei perturbaţii oarecare este scos (deplasat) din
starea de echilibru, el revine la echilibrul iniţial după dispariţia
perturbaţiei. În opoziţie, echilibrul corpului este instabil dacă, odată
perturbată starea, acesta nu mai revine la echilibrul iniţial ci
evoluează către o altă stare de echilibru. Echilibrul unui corp este
,,indiferent’’ dacă, prin perturbare, starea de echilibru se păstrează,

214
indiferent de noua poziţie a corpului. Cea mai evidentă exemplificare
a celor trei stări de echilibru este cea a punctului material ce poate să
stea pe o suprafaţă concavă, convexă sau plată, conform fig. 3.34; în
poziţia M1 echilibrul este stabil, în M2 echilibrul este instabil, iar
poziţia M3 conduce la un echilibru indiferent.

M2
Fig. 3.34
M3
M1

Fig. 3.35.

Un alt exemplu simplu este cel al barei articulate prezentată


în fig.3.35, asupra căreia acţionează forţa de greutate G, unde se
întâlnesc următoarele situaţii distincte:
- dacă bara este articulată deasupra centrului ei de greutate
(fig.3.35.a) echilibrul este stabil,
- dacă articulaţia este sub centrul de greutate, echilibrul este
instabil (fig.3.35.b),
- dacă articularea se face chiar în centrul de greutate,
echilibrul este indiferent (fig.3.35.c).

215
Vom prezenta în continuare un caz de piesă solicitată
mecanic care poate să fie în echilbru stabil sau instabil. O bară
solicitată axial este într-o stare de echilibru stabil dacă forţa axială
’’F’’ de încărcare este relativ mică, bara păstrându-şi forma dreaptă
(fig.3.36.a). Această stare de echilibru a barei încărcate axial este
perturbată cu o forţă transversală ’’P’’ care modifică forma dreaptă,
de echilibru stabil, curbând bara (fig.3.37.b); bara este în echilibru
stabil pentru că, la anularea perturbaţiei P, ea revine la forma dreaptă,
de echilibru. Dacă forţa axială creşte şi atinge o anumită valoare
’’Fc’’ (forţă critică), bara îşi modifică forma dreaptă, curbându-se
fără perturbaţie transversală, această curbare accentuându-se o dată
cu creşterea forţei axiale. Se identifică această nouă stare de echilibru
(bară curbată) cu una de echilibru instabil; starea de echilibru instabil
a barei este arătată în fig.3.38.c. Despre bara ce şi-a pierdut echilibrul
stabil se mai spune că a ’’flambat’’, pierderea echilibrului elastic
numindu-se şi ’’flambaj’’.

Fig.3.38

Există diverse tipuri de piese solicitate ce pot suferi


fenomenul de flambaj, în afara cazului clasic al barei comprimate
axial. Flambajul lateral apare la încovoierea barelor cu secţiune înaltă
care în urma pierderii stabilităţii elastice se deplasează lateral şi se
răsuceşte, aceste deformaţii fiind cu totul anormale pentru o
încovoiere plană (fig.3.39). Un tub sau un inel supus la compresiune
de către o presiune uniformă q îşi va schimba forma circulară pentru
o anumită valoare a presiunii (fig.3.40).
Va flamba, de asemenea, o conductă solicitată axial,
ondulându-şi suprafaţa ca în schiţa din figura 3.41.

216
Alte exemple de piese ce pot flamba sunt: plăcile plane şi
curbe solicitate la compresiune în planul lor, profile subţiri
încovoiate sau răsucite, piese lungi solicitate la compresiune.

Q
Q q

Fig. 3.40. Tub supus la


compresiune
Fig. 3.39. Q
Pierderea
Fig. 3.41. Flambajul
stabilităţii
unei conducte solicitată
laterale
axial

Pot apărea stări de flambaj local la o piesă complexă


geometric şi solicitată spaţial.
Fenomenul de flambaj este deosebit de periculos şi
Rezistenţa Materialelor impune, în general, verificarea pieselor la
pierderea stabilităţii elastice. Verificarea constă în stabilirea
încărcărilor numite ’’critice’’care produc flambajul şi impunerea
condiţiei ca încărcările critice să fie de ’’c’’ ori mai mari decât cele
normale (c este coeficient de siguranţă la flambaj). Întrucât flambajul
duce de obicei la distrugerea piesei, coeficientul de siguranţă este
mult mai mare decât coeficientul folosit la orice alt calcul de
rezistenţă. Flambajul este periculos şi datorită faptului că, la fel ca
orice fenomen de instabilitate, se declanşează brusc, fără indicii care
să anunţe apariţia sa şi fără să se poată determina strict condiţiile de
producere.
Referitor la tensiunile mecanice ce se produc în material, în
momentul flambajului, s-a constatat că pot fi atât mai mici decât
limita de elasticitate (flambaj elastic) cât şi mai mari decât această

217
limită (flambaj plastic). În orice caz, piesa nu mai este în pericol de a
flamba dacă s-a atins tensiunea de curgere a materialului.
Sarcinile critice de flambaj sunt dificil de determinat, mai
ales la piesele complicat încărcate şi cu geometrie complexă. Limita
de flambaj depinde de mulţi factori, cei mai importanţi fiind
materialul, tipul sarcinilor şi solicitarea, rezemarea şi geometria
piesei. În unele situaţii concrete, este chiar imposibil de definit exact
limita de flambaj, singura salvare în aceste cazuri fiind experimentul.
În unele situaţii mai simple, atunci când verificarea conduce
la nesatisfacerea condiţiei ca forţa critică (ce produce flambajul)să
fie de ’’c’’ ori mai mare decât cea efectivă, se pot chiar dimensiona
piese din condiţia de interzicere a flambajului.

3.8.2. Rezistenţa la flambaj pentru bare supuse la compresiune


uniformă cu Eurocoduri

Pentru a face verificarea la flambaj trebuie să fie îndeplinită


inegalitatea (3.134).
(
N Ed ⋅ N b , Rd
−1
)≤ 1,0 (3.134)
unde:
- NEd – valoarea de calcul a efortului de compresiune
- Nb,Rd – rezistenţa de calcul a barei comprimate la flambaj,
calculată cu (3.135) pentru secţiuni din clasele 1,2 şi 3 şi cu (3.136)
pentru secţiuni din clasa 4.
−1
N b, Rd = χ ⋅ A ⋅ f y ⋅ γ M1 (3.135)
−1
N b,Rd = χ ⋅ Aeff ⋅ f y ⋅ γ M1 (3.136)
În (3.135) şi (3.136) s-a notat cu χ – factor de reducere
pentru modul de flambaj considerat a cărui valoare se determină cu
(3.137), A, Aeff – ariile secţiunilor transversale ale barelor/grinzilor
fără a lua în considerare găurile de fixare/asamblare de la
extremităţile stâlpilor, γ M1 un factor parţial de siguranţă aplicat
materialului care se determină cu (3.5).
⎧⎪ ⎛1 fy ⎞ fy
χ = ⎨0,5 + 0,5α ⋅ ⎜ ⋅ A⋅ ⋅ l 2f − 0,2 ⎟ + 0,5 A 2 l 2f + (3.137)
⎪⎩ ⎜ π E⋅I ⎟ π E ⋅ I
⎝ ⎠

218
−1

⎫⎪ ⎫⎪
2
fy ⎧⎪⎡ ⎛1 fy 2 ⎞⎤ fy
+ − A⋅ 2 ⋅ l 2f + ⎨⎢0,5 + 0,5α ⎜ A⋅ ⋅ l f − 0,2 ⎟⎥ + 0,5 A ⋅ 2 ⋅lf ⎬ ⎬
2

π ⋅E⋅I ⎜π E⋅I ⎟⎥ π E⋅I ⎪ ⎪


⎪⎩⎢⎣ ⎝ ⎠⎦ ⎭ ⎭
Formula (3.137) a fost obţinută ţinând cont de modul de
⎛ _

calcul al lui χ (φ ) , φ ⎜ α , λ , ⎟ şi de calcul al coeficientului de zvelteţe
⎝ ⎠
λ în domeniul elastic (va fi prezentat succint, în continuare, la
subpunctul 3.7.3). În (3.137) s-a notat cu I momentul de inerţie
minim al secţiunii (adică minimul dintre Iy şi Iz), lf este lungimea de
flambaj, α este un factor de imperfecţiune şi se alege în funcţie de
curba de flambaj în care ne situăm, λ este un coeficient de zvelteţe
redus.
Lungimea de flambaj se alege din fig. 3.42 în funcţie de
modul de rezemare al barei / grinzii/ stâlpului, folosind (3.138).

Fig. 3.42. Valoarea factorului k în funcţie de modul de


rezemare al grinzii

lf=k·l (3.138)
Factorul de imperfecţiune α se alege astfel:
- 0,13 dacă avem curba de flambaj a0
- 0,21 dacă avem curba de flambaj a
- 0,34 dacă avem curba de flambaj b
- 0,49 dacă avem curba de flambaj c
- 0,76 dacă avem curba de flambaj d.
În funcţie de tipul secţiunii, curba de flambaj este:

219
a. Profile laminate I, H
- a , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
40 mm, iar flambajul este după y-y (raportul înălţime/lăţime secţiune
este mai mare ca 1,2)
- b , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
40 mm, iar flambajul este după z-z
- b , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
100 mm, iar flambajul este după y-y (raportul înălţime/lăţime
secţiune este mai mare ca 1,2)
- c, dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
100 mm, iar flambajul este după z-z (raportul înălţime/lăţime
secţiune este mai mare ca 1,2)
- b , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
100 mm, iar flambajul este după y-y (raportul înălţime/lăţime
secţiune este mai mic ca 1,2)
- c, dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
100 mm, iar flambajul este după z-z (raportul înălţime/lăţime
secţiune este mai mic ca 1,2)
- d , dacă grosimea tălpii este mare de 100 mm, iar flambajul
este după y-y (raportul înălţime/lăţime secţiune este mai mic ca 1,2)
- d , dacă grosimea tălpii este mare de 100 mm, iar flambajul
este după z-z (raportul înălţime/lăţime secţiune este mai mic ca 1,2)
b. Profile I sau H sudate
- b , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
40 mm, iar flambajul este după y-y
- c , dacă grosimea tălpii este mai mică sau cel mult egală cu
40 mm, iar flambajul este după z-z
- c , dacă grosimea tălpii este mai mare de 40 mm, iar
flambajul este după y-y
- d, dacă grosimea tălpii este mai mare de 40 mm, iar
flambajul este după z-z
c. Secţiuni tubulare
- a, dacă sunt finisate la cald
- c, dacă sunt formate la rece
d. Secţiuni de tip cheson în construcţii sudate : se alege, în
general b; se alege c dacă rapoartele dintre lăţimea şi grosimea tălpii
este mai mic ca 30 sau raportul dintre înălţimea şi grosimea inimii
este mai mic ca 30;

220
e. Secţiuni U, T, circulare sau rectangulare: curba c
f. Cornier: curba b.
Dacă, din calcule, rezultă că:
λ ≤ 0,2 (3.139)
sau
N Ed ⋅ ( N cr ) ≤ 0,04
−1
(3.140)
atunci efectul flambajului este neglijabil iar barele/grinzilor
nu suferă fenomenul de flambaj.
Se mai poate ajunge la acelaşi rezultat dacă se parcurg
următoarele etape:
- se determină razele de inerţie faţă de axele y-y şi z-z
Iy
iy = (3.141)
A
Iz
iz = (3.142)
A
- se determină coeficienţii de zvelteţe faţă de cele două axe:
lf
λy = (3.143)
iy
lf
λz = (3.144)
iz
unde lf este dat de (3.138).
- se determină coeficientul de zvelteţe λ1:
235
λ1 = 93,9 ⋅ (3.145)
fy
- se determină coeficienţii reduşi faţă de cele două axe
λy
λy = (3.146)
λ1
λ
λz = z (3.147)
λ1
- se determină coeficientul de zvelteţe redus care va fi
maximul dintre coeficienţii reduşi faţă de ambele axe:
221
(
λ = max λ y , λ z ) (3.148)
- se determină factorul de reducere pentru modul de flambaj
χ:
1 (3.149)
χ=
C 7 + C8

(
C 7 = 0,5 + 0,5 ⋅ α ⋅ λ − 0,2 + 0,5λ ) 2

2
(
C8 = − λ + 0,5 + 0,5 ⋅ α ⋅ λ − 0,2 + 0,5λ ( ) )
2 2

Se verifică dacă se îndeplineşte inegalitatea (3.134).


Pentru dimensionare, inegalitatea (3.134) devine:
(
N Ed ⋅ χ ⋅ A ⋅ f y ⋅ γ M1 )
−1 −1
≤ 1,0 ⇒
(3.150)
⋅ (χ ⋅ f )≤ A
−1
N Ed y ⋅ γ M1

3.8.3. Rezistenţa la flambaj pentru bare supuse la compresiune


uniformă cu metoda clasică

3.8.3.1. Verificarea la flambaj

Pentru verificarea la flambaj se parcurg următoarele etape:


- se definesc caracteristicile secţiunii (diametru, grosime, lăţime, etc,
în funcţie de tipul secţiunii)
- se determină momentele de inerţie, aria secţiunii transversale
- se determină razele de inerţie faţă de axele y-y şi z-z cu (3.141) şi
(3.142)
- se determină lungimea de flambaj cu (3.138)
- se determină coeficientul de zvelteţe:
lf A
λ= = k ⋅l ⋅
imin I min
(3.151)
- se stabileşte cazul de flambaj:
- dacă λ>λ0 sau λ=λ0: flambajul este elastic
1 π 2 EI min
cef = ⋅ ≥ c;
F l 2f
(3.152)

222
- dacă λ1<λ<λ0; flambajul este plastic
(a − bλ ) A
cef = ≥ c;
F (3.153)
- dacă λ<λ1: bara nu flambează .
π 2E π 2E
σp = ⇒ λ 0 = . (3.154)
λ2 σp
π 2E π 2E
λ1 = = (3.155)
σc fy
Constantele pentru calculul la flambaj se găsesc în tabelul
3.1.

Tabelul 3.1. Constante pentru calculul la flambaj


Nr. Materialul λ0 λ1 a b
crt. σ (MPa)
1 Oţel de uz general pentru 105 60 304 1,12
construcţii (σr=380, σc=240)
2 Oţel carbon de calitate (σr=480, 100 60 460 2,57
σc=310)
3 Oţel S355JRG1 85 0 335 0,62
4 Oţel cu siliciu (σr=520, σc=360) 100 60 577 3,74
5 Oţel cu 5% Ni 86 22 461 2,25
6 Oţel Cr-Mo 55 0 980 5,3
7 Duraluminiu 50 0 372 2,14
8 Lemn 100 0 28,7 0,19

Pentru a se îndeplini condiţia de flambaj este necesar ca,


întotdeauna, coeficientul de siguranţă să fie mai mare sau egal cu
valoarea impusă. Dacă, însă coeficientul efectiv cef este mult mai
mare decât cel impus (depăşeşte cu 20-25% valoarea impusă), se
consideră de asemenea că este necesară o dimensionare a piesei,
secţiunea fiind prea mare; se procedează în această situaţie, la
dimensionare, numai dacă secţiunea nu a fost stabilită din alte
considerente (de rezistenţă, de rigiditate). Valoarea coeficientului de
siguranţă impus la flambaj este, de obicei, mult mai mare decât
coeficientul folosit în cadrul calculului clasic de rezistenţă la
solicitări statice. Valoarea sa depinde, şi de această dată, de
223
importanţa piesei şi de domeniul ei de utilizare. În acest sens,
conform [Ilincioiu, Miriţoiu, Pădeanu, 2011], se recomandă ca pentru
construcţii metalice coeficientul de siguranţă să fie:
c=1,7 – 2,4 (3.156)
Pentru flambajul elastic, formula lui Euler capătă
următoarele forme în funcţie de tipul de încărcare şi de rezemare al
barei (conform [Ilincioiu, Miriţoiu, Pădeanu, 2011], [Miriţoiu,
Ilincioiu, 2017]):
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, solicitată de
greutatea proprie (fig.3.44): Fc=π2EImin/(1,12·l)2; (3.157)
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, încărcată cu
forţă variind triunghiular cu maxim la capătul liber
(fig.3.45): Fc=π2EImin/(1,388·l)2; (3.158)
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, încărcată cu
forţă axială variind triunghiular cu maxim la încastrare
(fig.3.46):
Fc=π2EImin/(0,782·l)2; (3.159)
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, încărcată cu
0,5F la capăt şi 0,5F la mijloc (fig.3.47):
Fc=π2EImin/(1,545·l)2; (3.160)
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, încărcată ca în
fig. 3.48:
Fc=π2EImin/(1,708·l)2; (3.161)
¾ bară articulată la capete, încărcată conform fig.3.49:
π 2 EI min
Fc = 2
;
⎡ ⎤
⎢ ⎥
⎢ l ⎥
⎢ 2.25 ⎥
⎢ 2 − ⎛⎜ F1 ⎞⎟ ⎥
⎢ ⎜F ⎟ ⎥
⎣ ⎝ 2⎠ ⎦
(3.162)
¾ bară articulată la capete, încărcată cu forţă axială şi greutate
proprie (fig.3.50): Fc=π2EImin/l2-0,5·p·l; (3.163)
¾ bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt, încărcată cu
forţă axială şi greutate proprie (fig.3.51):
Fc=π2EImin/l2-0,3·p·l . (3.164)

224
Fig. 3.44. Bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt,
solicitată de greutatea proprie

Fig. 3.45 Bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt,


încărcată cu forţă variind triunghiular cu maxim la capătul liber

Fig. 3.46 Bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt,


încărcată cu forţă axială variind triunghiular cu maxim la încastrare

225
Fig. 3.47 bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt,
încărcată cu 0,5F la capăt şi 0,5F la mijloc

Fig. 3.48. Bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt

Fig. 3.49. Bară articulată la capete

226
Fig. 3.50. Bară articulată la capete, încărcată cu forţă axială
şi greutate proprie

Fig. 3.51. Bară încastrată la un capăt, liberă la celălalt,


încărcată cu forţă axială şi greutate proprie

3.8.3.2 Dimensionarea la flambaj

De obicei, dimensionarea este o etapă succesivă a verificării


flambajului şi deci, se cunosc toate elementele necesare unei
verificări (secţiune, lungime, material şi coeficient de siguranţă).
Etapele calcului de dimensionare sunt:
¾ determinarea momentului de inerţie minim necesar funcţie
de încărcarea efectivă ’’F’’, coeficientul de siguranţă impus
’’c’’ şi lungimea de flambaj ’’lf’’:
lmin=c·F·lf2/(π2·E)=c·F·k2·l2/(π2·E) ; (3.165)
¾ se definesc forma şi dimensiunile secţiunii astfel încât să

227
aibă momentul de inerţie minim, calculându-se aria secţiunii
A şi coeficientul de zvelteţe λ:
λ=k·l·(A/Imin)1/2; (3.166)
¾ dacă λ>λ0 dimensionarea este corectă şi calculul este
încheiat;
¾ dacă λ<λ1 bara nu flambează şi calculul este încheiat;
¾ dacă λ1<λ<λ0 flambajul este în domeniul plastic şi se
continuă calculul cu următoarele etape;
¾ se verifică coeficientul efectiv de siguranţă:
cef=(a-bλ)A/F; (3.167)
¾ dacă cef ≥ c, atunci dimensionarea este corectă şi calculul
este încheiat; dacă coeficientul efectiv este mult mai mare
decât cel impus, se poate proceda la o micşorare arbitrară a
secţiunii urmată de o verificare, putând să facem mai multe
micşorări succesive până ce ne apropiem satisfăcător de
coeficientul impus (se va avea grijă să nu ieşim din domeniul
flambajului plastic, adică trebuie să avem mereu λ<λ0);
¾ dacă cef < c, atunci se procedează la o mărire arbitrară a
secţiunii urmată de o nouă verificare; măririle de secţiune şi
verificările vor continua până când se ajunge ca cef ≈ c (se
face un calcul iterativ).
În cadrul dimensionărilor, sau chiar la verificare, trebuie să
impunem limite maxime coeficientului de zvelteţe. Dacă coeficientul
λ este prea mare, atunci piesa este prea suplă, prezintă un grad mare
de deformabilitate transversală şi pot apare fenomene secundare
nedorite (de exemplu, vibrează la perturbaţii relativ mici). Conform
[Ilincioiu, Miriţoiu, Pădeanu, 2011] [Miriţoiu, Ilincioiu, 2017], se
recomandă valorile maxime pentru coeficientul de zvelteţe efectiv:
• piese din oţel: λ=250;
• piese din fontă: λ=120;
• piese din lemn: λ=150 – 200 .

3.8.3.3. Metoda coeficientului de flambaj

Pentru inginerul mecanic, calculul la flambaj nu prezintă


dificultăţi deosebite din punct de vedere al încărcărilor şi geometriei
pieselor. De asemenea, componentele maşinilor (organele de maşini)

228
ce îşi pot pierde stabilitatea elastică sunt în număr mic, bine definite.
De aceea, calculul la flambaj prezentat anterior este practicabil
pentru proiectarea maşinilor.
În cazul construcţiilor însă numărul elementelor componente
ale unei structuri de rezistenţă ce pot să flambeze este foarte mare şi
diversitatea cazurilor de flambaj complică şi mai mult analiza. De
aceea, în cazul studierii flambajului unei construcţii, care este un
sistem complex de bare şi cadre, nu se mai poate folosi algoritmul de
calcul prezentat mai sus.
Pentru analiza flambajului elementelor de construcţii (a
construcţiilor metalice, de exemplu) se aplică ’’metoda coeficientului
de flambaj’’ sau prescurtat ’’metoda φ’’. Calculul se simplifică în
primul rând pentru că nu se mai face distincţie între flambajul elastic
şi plastic. La baza metodei stă coeficientul de flambaj ’’φ’’ care, prin
definiţie, este:
φ=σaf/σac, (3.168)
unde am notat: σaf – tensiunea admisibilă la flambaj, σac – tensiunea
admisibilă la solicitarea de compresiune statică. Întrucât coeficientul
de siguranţă la flambaj este impus, se poate defini coeficientul φ
astfel:
σf
σf σf
c= ⇒ϕ = c ⇒ϕ = . (3.169)
σ af σ ac c ⋅ σ ac
Coeficientul de siguranţă la flambaj este bine stabilit în
construcţii, fiind chiar standardizat şi depinde de coeficientul de
zvelteţe şi de natura materialului. De exemplu (conform [Miriţoiu,
Ilincioiu, 2017]), pentru construcţii metalice există:
• dacă λ=λ0: c=1,6;
• dacă λ<λ0: c=1,6+0,00666λ2;
• dacă λ>λ0: c=2,3 .
Tensiunea de flambaj depinde de natura materialului
(coeficienţii a, b şi c) şi de coeficientul de zvelteţe. De asemenea,
tensiunea admisibilă depinde de natura materialului şi de coeficientul
de siguranţă la solicitarea statică, coeficient bine definit în
construcţii. De aceea, coeficientul de flambaj ’’φ’’ se poate calcula
pentru fiecare material în parte funcţie de coeficientul de zvelteţe.
Pentru uşurarea calculelor, în procesul de proiectare a construcţiilor,

229
coeficientul de flambaj este calculat şi tabelat. Tabelele ce conţin
coeficientul de flambaj se găsesc în lucrările de specialitate. Pentru a
ilustra domeniile de valori ale coeficientului de flambaj se dă tabelul
14.2.

Tabelul 3.2. Valorile coeficientului de flambaj ’’φ’’ pentru


diverse materiale folosite în construcţii
λ φ λ φ
S235JR S355JR Fontă Lemn S235JR S355JR Fontă Lemn
10 1 1 0,97 0,992 110 0,476 0,339 - 0,256
20 1 1 0,91 0,988 120 0,4 0,285 - 0,215
30 0,94 0,939 0,81 0,928 130 0,341 0,243 - 0,184
40 0,888 0,879 0,69 0,872 140 0,293 0,209 - 0,158
50 0,836 0,82 0,57 0,8 150 0,256 0,183 - 0,138
60 0,785 0,76 0,44 0,712 160 0,225 0,16 - 0,121
70 0,736 0,695 0,34 0,608 170 0,199 0,142 - 0,107
80 0,686 0,62 0,26 0,485 180 0,177 0,127 - 0,096
90 0,634 0,507 0,2 0,383 190 0,159 0,113 - 0,086
100 0,571 0,411 0,16 0,318 200 0,144 0,102 - 0,077

Pentru a determina direct valoarile lui φ în funcţie de λ, se


pot folosi următoarele formule aproximative:
- pentru S235JR
a + cλ0,5 + eλ + gλ1,5
ϕ= (3.170)
1 + bλ0,5 + dλ + fλ1,5 + hλ2
a= 0,86086739; b= -0,31318999; c= -0,20478708; d=
0,044820162; e= 0,015952548; f= -0,0034760617; g= -
0,00039217792; h= 0,00011544338.
- pentru S355JR, formula (3.170) cu următorii coeficienţi:
a= 0,78897841; b= -0,36553958; c= -0,20290771; d=
0,060857564; e= 0,017050433; f= -0,0053333831; g= -
0,00044398449; h= 0,00019538104.
- pentru lemn, formula (3.170) cu următorii coeficienţi:
a= 0,72248793; b= -0,40602746; c= -0,18870438; d=
0,077559742; e= 0,016495974; f= -0,0077302744; g= -
0,00043145988; h= 0,00032060755.
- pentru fontă, formula (3.170) cu următorii coeficienţi:
a= 0,81316471; b= -0,4058106; c= -0,24824091; d=
0,075153311; e= 0,025811716; f= -0,0073709485; g= -

230
0,00087467998; h= 0,00031478509.
Pentru calculul la flambaj cu ajutorul coeficientului ’’φ’’ se
foloseşte relaţia ce defineşte aria secţiunii ’’A’’, astfel:
Anec=F/φ·σac, (3.171)
unde am notat F – forţa efectivă de compresiune.
Verificarea la flambaj, folosind relaţia de mai sus, va avea
următoarele etape:
¾ având aria secţiunii A şi momentul de inerţie minim Imin, se
calculează coeficientul de zvelteţe;
¾ având caracteristicile materialului folosit, se va lua valoarea
coeficientului de flambaj φ din tabele (funcţie de λ şi de
material);
¾ se calculează aria necesară (impunându-se tensiunea
admisibilă statică de compresiune) care trebuie să fie mai
mică decât aria efectivă a piesei Aef:
Anec=F/(φ·σac) ≤ Aef . (3.172)
Calculul de dimensionare cu ajutorul coeficientului ’’φ’’
presupune următoarele etape:
¾ calculul ariei necesare şi a momentului de inerţie minim din
condiţia de rezistenţă la compresiune;
¾ calculul coeficientului de zvelteţe λ (lungimea de flambaj se
calculează funcţie de lungimea efectivă ’’l’’ şi de modul de
rezemare ’’k’’):
λ=k·l·(A/Imin)1/2; (3.173)
¾ se ia din tabele coeficientul de flambaj ’’φ’’, corespunzător
materialului şi coeficientul ’’λ’’;
¾ se calculează aria necesară:
Anec=F/(φ·σac); (3.174)
¾ dacă aria calculată (Anec) diferă de aria iniţială a secţiunii (A)
cu cel mult 5%, dimensionarea este terminată;
¾ dacă aria calculată diferă mult faţă de cea iniţială, se reia
calculul prin determinarea coeficientului de zvelteţe funcţie
de noua secţiune (Anec), citirea coeficientului de flambaj
corespunzător noului coeficient λ şi calculul unei noi secţiuni
necesare Anec*, care se compară cu secţiunea determinată
anterior; dacă diferenţa între secţiuni este mare, se reia
algoritmul definit şi se repetă până când diferenţa dintre
ultima arie calculată şi cea determinată în iteraţia anterioară

231
este mai mică de 5%.
Există şi alte metode, similare celei descrise anterior. Se
poate exemplifica prin ’’metoda multiplicatorului de flambaj’’ (ω)
care este de fapt, inversul coeficientului de flambaj ’’φ’’. În această
situaţie, aria necesară pentru ca piesa să reziste la flambaj este:
Anec=(F·ω)/σac, ω=1/φ. (3.175)

3.8.4. Exemplu de calcul

Se consideră un stâlp din profil INP 80 de lungime 2 m


asupra căruia acţionează, prin compresiune, o forţă F= 5 kN. Ştiind
că stâlpul este fabricat din S235JRG1 (fy= 235 MPa), să se verifice
dacă flambează.

a. Metoda Eurocod
- se determină razele de inerţie faţă de axele y-y şi z-z
Iy
iy = = 32,037
A
Iz
iz = = 9,109
A
- se determină coeficienţii de zvelteţe faţă de cele două axe:
lf
λy = = 249,709
iy
lf
λz = = 878,212
iz
unde lf este dat de (3.138).
- se determină coeficientul de zvelteţe λ1:
235
λ1 = 93,9 ⋅ = 93,9
fy
- se determină coeficienţii reduşi faţă de cele două axe
λy
λy = = 2,659
λ1

232
λz
λz = = 9,353
λ1
- se determină coeficientul de zvelteţe redus care va fi
maximul dintre coeficienţii reduşi faţă de ambele axe:
λ = max λ y , λ z( )
- se determină factorul de reducere pentru modul de flambaj
χ:
1
χ= = 0,044
C 7 + C8

(
C 7 = 0,5 + 0,5 ⋅ α ⋅ λ − 0,2 + 0,5λ ) 2

2
(
C8 = − λ + 0,5 + 0,5 ⋅ α ⋅ λ − 0,2 + 0,5λ ( ) )
2 2

Pentru a face verificarea la flambaj trebuie să fie îndeplinită


inegalitatea:
(
N Ed ⋅ N b , Rd )
−1
= 0,641 ≤ 1,0 ⇒ stâlpul nu flambează.

b. Metoda clasică
lf A
λ= = k ⋅l ⋅ = 439,106
imin I min
1 π 2 EI min
cef = ⋅ = 1,63 ≤ c = 1,7...2,4
F l 2f
Concluzie: prin metoda clasică rezultă că stâlpul flambează
şi se impune o dimensionare.

233
ANEXA 3.1
Caracteristici geometrice pentru secţiuni uzuale
solicitate la torsiune
[Ilinciou, Miriţoiu, Pădeanu, 2010]

Tip secţiune Caracteristici geometrice


Ip=0,108b4
Wp=0,185b3

Ip=d4/(16)[(2,6h/d)-1]
Wp=(d/8)(2,6n-1)/(0,3n-0,7),
n=h/d

2d1d 2 (b − d1 ) 2 (h − d 2 ) 2
Ip =
hd 2 + bd1 + d 22 − d12
W p1 = 2d1 (h − d 2 )(b − d1 )
W p 2 = 2d 2 (h − d 2 )(b − d1 )
hd13 + 2bd 23
Ip =
3
hd + 2bd 23
3
Wp = 1
3d 2

I p = βR 4
W p = αR 3
r/h β α r/h β α
0 1,57 1,57 0,6 0,92 0,66
0,5 1,56 0,83 0,8 0,83 0,52
0,1 1,56 0,82 1 0,38 0,38
0,2 1,46 0,81 1,5 0,07 0,14
0,4 1,22 0,76

234
3,35
⎛ 2H ⎞
I p = 4,7 D 4 ⎜ ⎟
⎝ D ⎠
2 ,82
D 3 ⎛ 2H ⎞
Wp = ⎜ ⎟
22,9 ⎝ D ⎠
n3 4
Ip =π 2 b , n=a/b,
n +1
W p = 0,5πnb 3

Ip=b4/46,19; Wp=b3/12,99

Ip=0,11b4, Wp=0,189b3

Ip=D4/18,9, Wp=D3/11,4

Ip=π(1-c)[n3/(n2-1)]·b4; c=a1/a=b1/b
Wp=π(1-c4)nb3, n=a/b

235
Anexa 3.2. Solicitări şi deformaţii maxime pentru cazuri
uzuale [Miriţoiu, Ilincioiu, 2012]

236
237
CAPITOLUL 4

Noţiuni introductive în calculul grinzilor cu


zăbrele

Grinda cu zăbrele este o structură alcătuită din bare articulate


la extremităţi legate între eleprin noduri (un nod reprezintă punctul în
care se intersectează două sau mai multe bare), axele barelor aflându-
se în acelaşi plan. Ele pot fi planare sau spaţiale, static determinate
sau nedeterminate. Grinzile cu zăbrele sunt folosite în construcţii
metalice pe scară largă, într-o varietate foarte mare de forme,
reprezentând structuri rigide şi economice din punct de vedere al
consumului de material. Tipuri de grinzi cu zăbrele sunt reprezentate
în fig. 4.1, 4.2 şi 4.3.
În general, grinzile cu zăbrele se clasifică astfel :
o Grinzi cu zăbrele cu tălpi paralele (fig. 4.1.a,b,c,d,e,f)
o Grinzi cu zăbrele trapezoidale (fig. 4.1.g,h)
o Grinzi cu zăbrele cu contur poligonal (fig. 4.1.i,j)

Fig. 4.1. Grinzi cu zăbrele. Tipuri constructive


238
o Grinzi cu zăbrele cu contur parabolic (fig. 4.1.k)
o Arce cu zăbrele (fig. 4.1)
o Grinzi cu zăbrele cu contur triunghiular (fig.4.1.m,n)
o Grinzi cu zăbrele cu montanţi verticali (fig.4.1.a)
o Grinzi cu zăbrele sistem triunghiular alcătuite numai din
diagonale (fig.4.1.b)
o Grinzi cu zăbrele cu diagonale şi montanţi
(fig.4.1.c,d,g,h,i,k,m,n)
o Grinzi cu zăbrele cu diagonala în K (fig.4.1.e)
o Grinzi cu zăbrele cu diagonale încrucişate şi montanţi
(fig.4.1.f)
o Grinzi cu zăbrele cu bare suplimentare (fig.4.1.j)
o Grinzi cu zăbrele biconvexe (fig.4.2)
o Grinzi cu zăbrele eliptice (fig. 4.3).

Fig.4.2 Grinzi cu zăbrele biconvexe

Fig. 4.3 Grinzi cu zăbrele eliptice

239
Pentru ca o grindă să fie static determinată trebuie respectată
condiţia:
b = 2n – 3 (4.1)
unde: b- numărul de bare; n- numărul de noduri.
Dacă b>n atunci grinda este static nedeterminată. În
continuare se vor studia doar grinzila plane, static determinate.
Pentru calculele de rezistenţă, se adoptă următoarele ipoteze
simplificatoare:
- barele sunt drepte, de secţiune constantă;
- barele sunt articulate la extremităţi; locul unde se
intersectează cel puţin două bare poartă denumirea de nod;
- articulaţiile nu au frecare;
- lungimea barelor componente este mult mai mare în
comparaţie cu dimensiunile secţiunii transversale ale acestora;
- forţele se aplică doar în noduri;
- forţele sunt coplanare cu grinda cu zăbrele;
- grinda cu zăbrele este legată cu exteriorul doar în noduri;
- nu se va la în considerare greutatea proprie a barelor; în caz
contrat aceasta se va repartiza în părţi elale, în noduri la extremităţi;
- în bare acţionează doar eforturi axiale, iar acestea sunt
supuse la întindere sau cfompresiune.
Pentru a determina eforturile axiale din bare se pot folosi mai
multre metode, analitice sau grafice. În continuare vor fi
exemplificate metoda izolării nodurilor, metoda Ritter şi metoda
deplasărilor în formulare matricială.

4.1 Metoda izolării nodurilor

Metoda constă în inzolarea pe rând a fiecărui nod al grinzii


cu zăbrele şi studierea echilibrului acestuia ca un punct material fără
frecare, în plan. Forţele ce acţionează într-un nod sunt: forţe
exterioare direct aplicate în noduri, reacţiuni aplicate în noduri şi
eforturile axiale din bare. Pentru a aprofunda cele enunţate, se va
considera cazul particular din fig. 4.4.
Scrrind sumă de proiecţii de forţe pe axa verticală obţinem
că:
V2= -8F.

240
2F 6F
l l
H2 2
5
4 4 7
14F V2
l 8F 3 5 6
1

H1 2
1
3
14F
Fig. 4.4. Grindă cu zăbrele

Scriind sumă de momente faţă de nodul 2 şi sumă de


proiecţii de forţe pe axa orizontală, obţinem că:
2 ⋅ F ⋅ l + 12 ⋅ F ⋅ l
H1 = = 14 ⋅ F .
l
H1+H2 = 0 => H2= -14F.
Pentru verificarea rezultatelor, se scrie sumă de momente
faţă de punctul 1.
− 14 ⋅ F ⋅ l + 2 ⋅ F ⋅ l + 12 ⋅ F ⋅ l = 0 (adevărat), deci reacţiunile
au fost calculate corect.
În calculele ce urmează, se izolează, pe rând nodurile şi se
introduc forţele, respectiv reacţiunile exterioare, care sunt cunoscute,
dar şi eforturile axiale din bare (se consideră că ies din nod şi au
direcţia barelor, făcându-se ipoteza că eforturile axiale produc
întinderea barelor). Dacă, prin calcul, eforturile sunt negative, atunci
ele întră în nod (adică produc compresiune). Nodurile sunt
simbolizate cu cifre simple, iar barele cu cifre în chenar. De
asemenea, pentru a folosit aceleaşi notaţii în toate metodele de calcul
a grinzilor cu zăbrele, se va considera axa x orizontală iar y verticală.
Se va începe calculul din nodul 5.

241
y

N7
x
λ 5
N6 6F

Fig. 4.5. Nodul 5

Din faptul că triunghiul este dreptunghic isoscel, se obţine λ=


450.
Scriind sumă de proiecţii de forţe pe axa verticală, se obţine
valoarea efortului axial N6 din bara 6.
N 6 = −6 ⋅ F ⋅ 2 .
− N 7 − N 6 ⋅ sin λ = 0 ⇒ N 7 = 6 F .
Pentru nodul 4 se foloseşte schema din fig. 4.6.

y
N4 N7
x
4
N5
2F
Fig. 4.6. Nodul 4

N4= N7= 6F.


N5= -2F.

Pentru nodul 3 se foloseşte schema din fig. 4.7.

242
y
N3 N5 N6
N2 450 450
x
3
Fig. 4.8. Nodul 3

− N 5 − N 6⋅ sin 450
N3 = = 8⋅ F ⋅ 2 .
sin 450
N 2 = N 6 cos 450 − N3 cos 450 = −14 ⋅ F .
Pentru nodul 1 se foloseşte schema din fig. 4.9.
14F+N2=0 => 14F-14F=0, deci echilibrul se verifică.
N1=0.
Pentru nodul 2 se folose;te schema din fig. 4.10.

N1
N2
x
1 14F
Fig. 4.9.Nodul 1
y
14F 8F
N4
x
2
N1
450N3
Fig. 4.10.Nodul 2

243
2
N 3 sin 450 − 8 ⋅ F = 0 ⇒ 8 F ⋅ 2 − 8F = 0 , relaţia este
2
adevărată şi echilibrul se verifică.
Cealaltă relaţie de verificare devine:
2
14 F = N 4 + N 3 cos 450 ⇒ 14 F = 6 F + 8 F ⋅ 2 ⋅ , relaţia
2
este adevărată şi echilibrul se verifică. În funcţie de valorile
eforturilor axiale, barele sunt supuse la întindere sau compresiune.
Aplicând valorile eforturilor axiale în (4.2), se determină tensiunile
normale de întindere/compresiune.

σef=Nmax/Aef ≤ σa . (4.2)

Observaţie: pentru ca grinda cu zăbrele să fie nemobilă,


trebuie ca barele să fie articulate între ele astfel încât să formeze
triunghiuri.
Pentru a aprofunda metoda izolării nodurilor, se va considera
exemplul numeric prezentat în fig. 4.11. Se vor determina atât
valorile eforturilor axiale cât şi cele ale tensiunilor normale şi ale
deformaţiilor specifice.
Se cunosc următoarele date: l= 2300 mm, A= 2250 mm2,
F3Y= 500kN, F5Y= 650 kN, F1x= 442 kN, E= 210000, ν= 0,3.
Triunghiurile formate de barele articulate sunt echilaterale.
Aplicând (5.81) obţinem că:
b= 2n-3 => 11= 14-3, deci grinda cu zăbrele este static
determinată.
Se scrie sumă de momente faţă de punctul 1:
F3 y + 2 ⋅ F5 y
V7 = = 6 ⋅ 105 N.
3
Cealaltă reacţiune verticală va fi:
V1 = F3 y + F5 y − V7 = 5,5 ⋅ 105 .
Reacţiunea orizontală H7 este:
H7= -H1= -442·103 N.

244
4 8
y 2 4
6
1
l
F3Y F5Y 7 11

3 9
5
1 H1= F1x H7= 7-H1
3 5 x
2 10 V7
V1 6
l l l
Fig. 4.11. Exemplu de grindă cu zăbrele

Se izolează, pe rând fiecare nod în parte, începând cu


nodurile 1 sau 7, deoarece introduc două necunoscute eforturi axiale
care se pot determina din ecuaţiile de proiecţii pe axele verticale şi
orizontale.

y N1
V1
600N2
x
1 H1
Fig. 4.12. Nodul 1

Pentru nodul 1, schema de calcul este redată în fig. 4.12.


Efortul axial N1 va fi:
− V1
N1 ⋅ sin 600 + V1 = 0 ⇒ N1 = = −6,351 ⋅ 105 N.
sin 600
Tensiunea normală şi deformaţia specifică va fi:
N
σ 1 = 1 = −282,26 MPa.
A

245
σ1
ε1 = = −1,344 ⋅ 10− 3 .
E
Eforturl axial N2 va fi:
N 2 = − H1 − N1 ⋅ cos 600 = −1,245 ⋅105 N.
N
σ 2 = 2 = −55,314 MPa.
A
σ2
ε2 = = −2,634 ⋅ 10− 4 .
E
Pentru nodul 2, schema de calcul este redată în fig. 4.13.

2 N4
x
600
0 0
N1 30 30 N3
Fig. 4.13. Nodul 2

− N1 ⋅ cos 300
N3 = = 6,351 ⋅ 105 N.
cos 300
N
σ 3 = 3 = 282,26 MPa.
A
σ3
ε3 = = 1,344 ⋅ 10−3 .
E
N 4 = (N1 − N3 ) ⋅ cos 600 = −6,351⋅105 N.
N
σ 4 = 4 = −282,26 MPa.
A
σ
ε 4 = 4 = −1,344 ⋅ 10−3 .
E
Pentru nodul 3 schema de calcul este redată în fig. 4.14.
F − N 3 ⋅ sin 600
N 5 = 3Y 0
= −5,774 ⋅ 104 N.
sin 60

246
N5
σ5 = = −25,66 MPa.
A
σ5
ε5 = = −1,222 ⋅ 10− 4 .
E
N 6 = N 2 + N3 ⋅ cos 600 − N5 ⋅ cos 600 = 2,22 ⋅105 N.

F3Y y
N3 N5
0
60 600
N2 x
3 N6
Fig. 4.14. Nodul 3

N6
σ6 = = 98,646 MPa.
A
σ6
ε6 = = 4,697 ⋅ 10− 4 .
E
Pentru nodul 4 se foloseşte schema din figura 5.35.

4 N8
N4 x
600 600
N5 N7
Fig. 4.15. Nodul 4

N 5⋅ sin 600
N7 = − = 5,774 ⋅ 104 N.
sin 600
N7
σ7 = = 25,66 MPa.
A
σ7
ε7 = = 1,222 ⋅ 10− 4 .
E
N8 = N 4 + N5 ⋅ cos 600 − N7 ⋅ cos 600 = −6,928 ⋅105 N.

247
N8
σ8 = = −307,92 MPa.
A
σ8
ε8 = = −1,466 ⋅ 10−3 .
E
Pentru nodul 5, schema de calcul este redată în fig. 4.16.
F5Y y
N7 N9
0
60 600
N6 x
5 N10
Fig. 4.16

F5Y − N 7 ⋅ sin 600


N9 = 0
= 6,928 ⋅ 105 N.
sin 60
N9
σ9 = = 307,92 MPa.
A
σ9
ε9 = = 1,466 ⋅ 10−3 .
E
N10 = N 6 + N 7 ⋅ cos 600 − N9 ⋅ cos 600 .
N
σ 10 = 10 = −42,484 MPa.
A
σ 10
ε10 = = −2,023 ⋅ 10− 4 .
E

N8 6
x
0
60
0 0
N9 30 30 N11
Fig. 4.17. Nodul 6

Schema de calcul a nodului 6 este dată în fig. 4.17.

248
N11= -N9.
N
σ 11 = 11 = −307,92 MPa.
A
σ 11
ε11 = = −1,466 ⋅ 10− 3 .
E
Pentru a verifica dacă rezultatele eforturilor axiale au fost
calculate corec, se vor face pe nodul 6 proiecţii de forţe pe axa
orizontală, obţinându-se:
N11 ⋅ cos 600 − N8 − N9 ⋅ cos 600 = 3,492 ⋅10−10 ≈ 0 .
De asemenea, nodul 7 va fi folosit tot pentru validarea
rezultatelor.
V7 y
N11
600
N10 x
7 H7
Fig. 4.18

V7 − N11 ⋅ sin 600 = 1,164 ⋅10−10 ≈ 0 .


H 7 − N11 ⋅ cos 600 − N10 = −2,328 ⋅10−10 ≈ 0 .
Se observă că eforturilor axiale au fost determinate corect, nu
s-au obţinut rezultate fix egale cu 0 deoarece s-au făcut în calcule
aproximări cu 3 zecimale.

4.2 Procedeul Ritter

Prin această metodă (cunoscută în literatura de specialitate şi


sub denumirea de metoda secţionării sau metoda secţiunilor) se
secţionează grinda în două părţi şi se studiază echilibrul uneia dintre
ele ca un rigid plan. La secţionare, se va ţine cont de următoarele
recomandări:
- se secţionează maxim 3 bare, dintre care cel puţin una să nu
fie paralelă cu celelalte două;
- nu se recomandă izolarea unui singur nod în urma
secţionării;

249
- în barele secţionate nu se cunoaşte valoarea efortului axial.
Se va relua exemplul din fig. 4.4 şi se va cere determinarea
eforturilor axiale N4, N3 şi N2.
Se va scrie ecuaţia de echilibru (sumă de momente în punctul α)
astfel:
N 4 ⋅ l + 8 F ⋅ l − 14 F ⋅ l = 0 ⇒ N 4 = 6 ⋅ F .
Scriind sumă de momente faţă de punctul 2 obţinem că:
14 ⋅ F ⋅ l + N 2 ⋅ l = 0 ⇒ N 2 = −14 ⋅ F .
Scriind sumă proiecţii de forţe pe axa vericală obţinem că:
2
N3 ⋅ − 8 ⋅ F = 0 , sau
2
N3 = 8 ⋅ F ⋅ 2 .

H2 N4
2

14F V2 N3
l 8F
1

H1 2
1 α
N2
14F
Fig. 4.19. Aplicarea metodei secţiunilor

Pentru a verifica dacă relaţia a fost scrisă corect, se poate


scrie sumă de momente faţă de punctul 1:
2
− 14 ⋅ F ⋅ l + 6 ⋅ F ⋅ l + N 3 ⋅ ⋅ l = 0 , sau
2
2
N3 ⋅ ⋅ l = 8 ⋅ F ⋅ l ⇒ N3 = 8 2 ⋅ F .
2
Dacă se analizează rezultatele obţinute la subpunctul 4.1, se
observă similitudinea rezultatelor.

250
4.3. Metoda deplasărilor în formulare matriceală, folosită în
calculul grinzilor cu zăbrele

a. Aspecte teoretice

Pentru a uşura urmărirea modalităţii de determinare a


reacţiunilor, tensiunilor şi deformaţiilor, se va exemplifica în
continuare o metodă de calcul pentru o grindă cu zăbrele ca cea din
figura 4.20.
Etapele de determinare a reacţiunilor, tensiunilor şi
deformaţiilor sunt general valabile pentru orice tip de structură de
rezistenţă, astfel că această exemplificare nu va particulariza
metodologia de calcul . Sistemul de bare se caracterizează prin „m”
elemente finite ce sunt conectate între ele prin „n” noduri. Asupra
barelor acţionează un sistem de forţe oarecare (cu sensuri oarecare)
F1,..,Fk.

F8 F9 Fk-3
4 n-1
F1 F2 Fk
2 3 6
1 4 m
F3 F4 Fk-1
m-2
F5
1 n
3 5 n-2
2 5 m-1
F6 Fk-2
Fig. 4.20. Grindă cu zăbrele. Caz general

a.1. Siteme de referinţă. Simbolizări în scriere

Se consideră două sisteme de referinţă astfel: un sistem de


referinţă global notat XY, şi un alt sistem de referinţă local xy,
pentru fiecare element în parte, evidenţiate în figura 4.21. Se mai
introduc următoarele notaţii:

251
- {uix,,uiy}T, {ujx,,ujy}T reprezintă deplasările din nodul i,
respectiv j, în sistemul local de axe xy
- {UiX,,UiY}T, {UjX,,UjY}T reprezintă deplasările din nodul i,
respectiv j, în sistemul global de axe XY
- {fix,,fiy}T, {fjx,,fjy}T reprezintă forţele din nodul i, respectiv
j, în sistemul local de axe xy
{Fix,,Fiy}T, {Fjx,,Fjy}T reprezintă forţele din nodul i, respectiv
j, în sistemul global de axe XY.
a.2. Modelul matematic al deplasărilor. Calculul reacţiunilor,
tensiunilor şi deformaţiilor în sistemele local şi global de axe
Se scrie ecuaţia: [k]·{u}={f} (4.3), unde:
™ {u}= {uix uiy ujx uj}T este vectorul deplasărilor nodale în
sistemul local de axe
™ {f}= {fix fiy fjx fjy}T este vectorul forţelor nodale în
sistemul local de axe
EA ⎡ 1 − 1⎤
™ [k]= ⋅ este matricea de rigiditate în
l ⎢⎣− 1 1 ⎥⎦
sistemul local de axe
™ E- modulul de elasticitate longitudinal
™ A- aria secţiunii transversale
™ l- lungimea barei.
În sistemul global de axe, Se introduce matricea de
transformare a coordonatelor din sistemul local de axe în sistemul
global de axe notată cu [λ], având forma din relaţia (4.4) pentru un
nod şi pentru două noduri forma din relaţia (4.5).
cos(θ e ) − sin (θ e )⎤
[λ ] = ⎡⎢ ⎥ (4.4)
⎣ sin (θ e ) cos(θ e ) ⎦

⎡cos(θ e ) − sin (θ e ) 0 0 ⎤
⎢ sin (θ ) cos(θ ) 0 0 ⎥
[λ ] = ⎢ e e ⎥ (4.5)
⎢ 0 0 cos(θ e ) − sin (θ e )⎥
⎢ ⎥
⎣ 0 0 sin (θ e ) cos(θ e ) ⎦

252
Y UjY x FjY
ujy Y x
fjy
ujx fjx
Uj Fj
j j X

y e e
Ui y FiY
uiy fiy
θe fix θe
uix
X X
i UiX a. i FiX b.
Fig. 4.21. Sisteme de referinţă

În relaţiile anterioare am definit θe ca fiind unghiul pe care


îl face elementul “e” cu axa X a sistemului global de axe. Matricea
de rigiditate, în acest caz, va fi:
⎡1 0 − 1 0⎤
⎢ 0 0 0⎥⎥
AE ⎢ 0
[K ] = ⋅ (4.6)
l ⎢− 1 0 1 0⎥
⎢ ⎥
⎣0 0 0 0⎦
Ţinând cont de matricea de transformare a coordonatelor,
putem scrie următoarele relaţii:
{U}= [λ]·{u} (4.7)
{F}= [λ]·{f} (4.8)
unde: {U} şi {F} sunt vectorii deplasărilor şi forţelor nodale în
sistemul global de axe.
Din (4.7) şi (4.8) rezultă că:
{u}= [λ]-1·{U} (4.9)
{f}= [λ]-1·{F} (4.10)
Introducem (4.9) şi (4.10) în (4.3) şi obţinem că:
[k]· [λ]-1·{U}= [λ]-1·{F} (4.11)
Înmulţim la stânga cu matricea [λ]:

253
[λ]·[k]· [λ]-1·{U}= {F} (4.12)
Ecuaţia de echilibru în sistemul global de axe are forma:
[K(e)]·[U]={F} (4.13)
Comparând (4.12) cu (4.13) obţinem că:
[K(e)]= [λ]·[k]· [λ]-1 (4.14),
unde [K] este matricea de rigiditate în sistemul global de axe
pentru un element “e” al sistemului studiat. Detaliat, matricea de
rigiditate are forma:

⎡ cos2 (θe ) ⋅ EA EA⋅ cos(θ e )sin(θe ) cos2 (θe ) ⋅ EA cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA⎤
⎢ − − ⎥
⎢ l l l l ⎥
⎢ cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA sin (θe ) ⋅ EA cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA sin (θe ) ⋅ EA ⎥
2 2
− −
[ ] ⎢
K (e ) = ⎢ l
cos2 (θe ) ⋅ EA
l
cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA
l
cos2 (θe ) ⋅ EA
l ⎥
EA⋅ cos(θ e )sin(θe ) ⎥
⎢ − − ⎥
⎢ l l l l ⎥
⎢ cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA sin2 (θe ) ⋅ EA cos(θe )sin(θe ) ⋅ EA sin2 (θe ) ⋅ EA ⎥
⎢− − ⎥
⎣ l l l l ⎦

După ce au fost determinate matricile de rigiditate pentru


fiecare element în parte, în sistemul gobal de axe, se determină
matricea de rigiditate asamblată pentru întregul sistem. Numărul de
coloane şi de linii ale matricei de rigiditate asamblată depinde de
numărul de grade de libertate ale nodurilor. De exemplu, pentru un
sistem de n noduri, cu câte două grade de libertate, matricea de
rigiditate asamblată va fi de tipul 2nX2n şi va avea forma din relaţia
(4.15).
⎡ K 1,1 K 1, 2 ... K 1,n ... K 1, 2 n −1 K 1, 2 n ⎤
⎢ K K 2, 2 ... K 2,n ... K 2, 2 n −1 K 2, 2 n ⎥⎥
⎢ 2,1 (4.15)
[K ] = ⎢ ... ... ... ... ... ... ... ⎥
⎢ ⎥
⎢ K 2 n −1,1 K 2 n −1, 2 ... K 2 n −1,n ... K 2 n −1, 2 n −1 K 2 n −1, 2 n ⎥
⎢ K 2 n ,1 K 2n, 2 ... K 2 n,n ... K 2 n , 2 n −1 K 2 n , 2 n ⎥⎦

Elementele din matricea de rigiditate asamblată sunt
corespunzătoare deplasărilor nodale pe axele sistemului de
coordonate globale. De exemplu, considerând nodul 1, acesta are
două deplasări nodale U1x şi U1y. Din forma generală a matricei de
rigiditate, corespunzător deplasării U1x, avem:
™ pe coloană K1,1; K2,1; ...;K2n-1,1; K2n,1

254
™ pe linie K1,1; K1,2;...; K1,n; K2,2n-1; K2,2n
Analog, pentru deplasarea U1y avem:
™ pe coloană K1,2; K2,2;...; K2n-1,2; K2n,2
™ pe linie K2,1; K2,2;...; K2,n; K2,2n-1; K2,2n.
Se introduc apoi condiţiile de contur şi anume, pentru
nodurile fixe deplasările sunt nule. Se taie linia şi coloana
corespunzătoare deplasărilor nule din matricea de rigiditate
asamblată. Aceasta se înmulţeşte apoi cu vectorul deplasărilor
nodurilor rămase (nodurile care nu sunt fixe) şi se egalează cu
vectorul forţelor nodale în sistemul de referinţă global. Se determină
astfel deplasările ficărui nod în parte.
După calculul deplasărilor pentru fiecare nod în parte,
înmulţim matricea de rigiditate globală din relaţia generală (4.15) cu
vectorul deplasărilor nodale pentru întreg sistemul considerat,
determinându-se astfel reacţiunile din problema considerată. Relaţia
utilizată este de tipul (4.14), unde necunoscutele apar în matricea {F}
şi sunt reacţiunile sistemului.
Următorul pas îl reprezintă calculul tensiunilor şi
deformaţiilor. Pentru calculul tensiunilor, se calculează iniţial
deplasarea “d(e)” a unui element e folosind relaţia de mai jos:
d(e)=Ujx·cos(θe)+Ujy·sin(θe)-Uix·cos(θe)-Uiy·sin(θe) (4.16)
(e)
Se împarte d la lungimea iniţială a elementului şi se obţine
deformaţia specifică ε(e) pentru elementul e. Solicitarea are loc în
domeniul elastic, deci se respectă legea lui Hooke cu ajutorul căreia
se calculează tensiunile normale σ:
σ= E·ε (4.17)
b. Exemplu numeric
Pentru a înţelege mai bine procedeul exemplificat, se va
considera cazul particular din fig. 5.42 (acelaşi cu cel din fig. 5.31),
definit prin următoarele date iniţiale:
l= 2300 mm, A= 2250 mm2, F3Y= 500kN, F5Y= 650 kN, E=
210000, ν= 0,3.
Se calculează matricile de rigiditate în sistemul de referinţă
propriu pentru fiecare element în parte.

255
⎡1 0 −1 0⎤ ⎡ 2,054⋅105 0 − 2,054⋅105 0⎤
⎢ ⎢ ⎥
0 0 0⎥⎥ ⎢
[k ]
5
(1) 2250⋅ 2,1⋅10 ⎢ 0 0 0 0 0⎥ (4.18)
= ⋅ =
2300 ⎢−1 0 1 0⎥ ⎢− 2,054⋅105 0 2,054⋅105 0⎥
⎢ ⎥ ⎢ ⎥
⎣0 0 0 0⎦ ⎣⎢ 0 0 0 0⎦⎥
[k ] = [k ] = [k ] = ... = [k ].
(1) ( 2) ( 3) (11)

Se scriu unghiurile pe care le face fiecare element în raport


cu axele x X (relaţiile 2.95).
θ1=60°, θ2=0°, θ3=120°, θ4=0°, θ5=60°, θ6=0°, θ7=120°,
θ8=0°,
θ9=60°, θ10=0°, θ11=120°. (4.19)
Se calculează matricile de transformare a coordonatelor, din
reperul propriu în reperul global, şi matricile de rigiditate în sistemul
global pentru fiecare element în parte.
⎛ 5,136⋅104 8,896⋅104 − 5,136⋅104 − 8,896⋅104 ⎞
⎜ ⎟
[K ] = [K ] = [K ]
(1) (5) (9) ⎜ 8,896⋅104
=⎜ 4
1,541⋅105 − 8,896⋅104 −1,541⋅105 ⎟ (4.20)
4 4
8,896⋅104 ⎟

⎜ − 5,136⋅10 − 8,896⋅10 5,136⋅10
⎜ − 8,896⋅10 −1,541⋅10 8,896⋅10
4 5 4
1,541⋅10 ⎟⎠
5

4 8
y 2 4
6
1
F3y F5y 7 11

3 9
5
7
1
3 5 x
2 10
6
l l l
Fig. 4.22. Grindă cu zăbrele. Exemplu numeric

256
⎛ 2,054 ⋅105 0 − 2,054 ⋅105 0⎞
⎜ ⎟
[K ] = [K ] = [K ] = [K ] = [K ]
( 2) ( 4) (6) (8 ) (10 ) ⎜
=⎜
0
5
0 0
2,054 ⋅105
0⎟

⎜ − 2,054 ⋅10 0 0⎟
⎜ 0 0 0 0 ⎟⎠

⎛ 5,136 ⋅ 10 4 − 8,896 ⋅ 10 4 − 5,136 ⋅ 10 4 8,896 ⋅ 10 4 ⎞
⎜ ⎟
[K ] = [K ] = [K ]
( 3) (7) (11) ⎜ − 8,896 ⋅ 10 4
=⎜ 4
1,541 ⋅ 105
4
8,896 ⋅ 10 4
5,136 ⋅ 10 4
− 1,541 ⋅ 105 ⎟

− 8,896 ⋅ 10 4 ⎟
⎜ − 5,136 ⋅ 10 8,896 ⋅ 10
⎜ 8,896 ⋅ 10 4 − 1,541 ⋅ 105 − 8,896 ⋅ 10 4 1,541 ⋅ 105 ⎟⎠

Considerând că deplasările din nodurile 1 şi 7 sunt nule, se


scrie matricea de rigiditate globală asamblată, suprimând liniile şi
coloanele ce conţin deplasările pe X şi pe Y ale nodurilor 1 şi 7.
⎛ K11 K12 K13 K14 K15 K16 K17 K18 K19 K110 ⎞
⎜ ⎟
⎜ K21 K22 K23 K24 K25 K26 K27 K28 K29 K210 ⎟
⎜K K32 K33 K34 K35 K36 K37 K38 K39 K310 ⎟
⎜ 31 ⎟
⎜ K41 K42 K43 K44 K45 K46 K47 K48 K49 K410 ⎟
⎜ ⎟
K K K K K K K K K K
[K] = ⎜⎜ 51 52 53 54 55 56 57 58 59 510 ⎟⎟ (4.21)
K61 K62 K63 K64 K65 K66 K67 K68 K69 K610
⎜ ⎟
⎜ K71 K72 K73 K74 K75 K76 K77 K78 K79 K710 ⎟
⎜K K82 K83 K84 K85 K86 K87 K88 K89 K810 ⎟
⎜ 81 ⎟
⎜ K91 K92 K93 K94 K95 K96 K97 K98 K99 K910 ⎟
⎜K ⎟
⎝ 101 K102 K103 K104 K105 K106 K107 K108 K109 K1010⎠
În relaţia (5.98):
-parametrii Kij (i,j=1..10) reprezintă elementele matricei de
rigiditate globală asamblată [K],
- valorile acestora sunt redate în relaţiile (4.22, 4.23, 4.24)
unde avem factori kabc.
Simbolizarea acestor factori este următoarea: k este
componenta matricii de rigiditate globală pentru un element “e” a
grinzii; a, b – indici ce reprezintă poziţionarea pe linie şi coloană a
componentelor k (a,b=1..4); c este un indice ce reprezintă numărul
elementului e al grinzii studiate (c=1..11).
Parametrii din matricea de rigiditate globală asamblată care

257
au valoarea 0 nu au mai fost scrişi în relaţiile (4.22, 4.23).
Se construieşte matricea proiecţiilor forţelor {F} (relaţia
(4.26)) ce acţionează în fiecare nod al grinzii studiate pe axele X,Y
ale sistemului de referinţă global. Nu se iau în considerare nodurile 1
şi 7 deoarece au fost suprimate deplasările corespunzătoare acestora.
⎧ K11 = k331 + k333 + k114 = 3,08 ⋅105
⎪ −11
⎪ K 21 = k431 + k 433 + k 214 = 2,91 ⋅10
⎪ 4 4
⎪ K 31 = k133 = −5,14 ⋅10 ; K 41 = k 233 = 8,9 ⋅10 ;
⎪ K = k = −2,05 ⋅105 ;
⎪ 51 314
⎪ K12 = k341 + k343 + k124 = 4,37 ⋅10 −11
⎪⎪
5
⎨ K 22 = k441 + k 443 + k 224 = 3,08 ⋅10 (4.22)
⎪ 4 5
⎪ K 32 = k143 = 8,9 ⋅10 ; K 42 = k 243 = −1,54 ⋅10 ;
⎪ K = k = −5,14 ⋅10 4 ; K = k = 8,9 ⋅10 4 ;
⎪ 13 313 23 413

⎪ K 33 = k332 + k113 + k115 + k116 = 5,14 ⋅105



⎪ K 43 = k 432 + k 213 + k 215 + k 216 = 2,91 ⋅10 −11
⎪ 5
⎪⎩ K 95 = k318 = −2,05 ⋅10
⎧ K 53 = k315 = −5,14 ⋅ 104 ; K 63 = k415 = −8,9 ⋅ 104 ;
⎪ 5
⎪ K 73 = k316 = −2,05 ⋅ 10 ;
⎪ 4 5
⎪ K14 = k323 = 8,9 ⋅ 10 ; K 24 = k243 = −1,54 ⋅ 10 ;
⎪ K = k + k + k + k = 4,37 ⋅ 10−11
⎪ 34 342 123 125 126
⎪ K 44 = k 442 + k223 + k225 + k 226 = 3,08 ⋅ 105
⎪⎪
4 5
⎨ K 54 = k325 = −8,9 ⋅ 10 ; K 64 = k425 = −1,54 ⋅ 10 ; (4.23)
⎪ 5
⎪ K15 = k134 = −2,05 ⋅ 10 ;
⎪ K = k = −5,14 ⋅ 10 4 ; K = k = −8,9 ⋅ 104 ;
⎪ 35 135 45 235

⎪ K 55 = k334 + k335 + k337 + k118 = 5,14 ⋅ 105



⎪ K 65 = k434 + k 435 + k437 + k 218 = 2,91 ⋅ 10−11
⎪ 4 4
⎪⎩ K 75 = k137 = −5,14 ⋅ 10 ; K85 = k237 = 8,9 ⋅ 10 ;

258
⎧K36 = k145 = −8,9 ⋅104 ; K46 = k245 = −1,54 ⋅105;
⎪ −11
⎪K56 = k344 + k345 + k347 + k128 = 4,37 ⋅10
⎪ 5
⎪K66 = k444 + k445 + k447 + k228 = 3,08⋅10
⎪K = k = 8,9 ⋅104 ; K = k = −1,54 ⋅105;
⎪ 76 147 86 247
⎪⎪K37 = k136 = −2,05⋅10 ; 5

⎨ 4 4 (4.24)
⎪K57 = k317 = −5,14 ⋅10 ; K67 = k417 = 8,9 ⋅10 ;
⎪ 5
⎪K77 = k336 + k117 + k119 + k1110 = 5,14 ⋅10
⎪K = k + k + k + k = 2,91⋅10−11
⎪ 87 436 217 219 2110
⎪K97 = k319 = −5,14 ⋅104 ; K107 = k419 = −8,9 ⋅104

⎪⎩K1010 = k448 + k449 + k4411 = 3,08⋅105
⎧ K 58 = k327 = 8,9 ⋅ 104 ; K 68 = k427 = −1,54 ⋅ 105 ;
⎪ −11
⎪ K 78 = k346 + k127 + k129 + k1210 = 4,37 ⋅ 10
⎪ 5
⎪ K88 = k446 + k227 + k229 + k2210 = 3,08 ⋅ 10
⎪ K = k = −8,9 ⋅ 104 ; K = k = −1,54 ⋅ 105 ;
⎪ 98 329 108 429
⎪⎪ K 59 = k138 = −2,05 ⋅ 105 ;
⎨ 4 4
(4.25)
⎪ K 79 = k139 = −5,14 ⋅ 10 ; K89 = k239 = −8,9 ⋅ 10 ;
⎪ 5
⎪ K 99 = k338 + k339 + k3311 = 3,08 ⋅ 10
⎪K = k + k + k −11
4311 = 2,91 ⋅ 10
⎪ 109 438 439

⎪ K 710 = k149 = −8,9 ⋅ 104 ; K810 = k249 = −1,54 ⋅ 105 ;



⎪⎩ K 910 = k348 + k349 + k3411 = 4,37 ⋅ 10−11
{F}={F2X F2Y F3X F3Y F4X F4Y F5X F5Y F6X F6Y}T=
{0 0 0 -5·105 0 0 0 -65·104 0 0}T (4.26)
Folosind (4.14) determinăm deplasările pe X şi Y din
nodurile 2..6.
U2X=3,138; U2Y=-5,382; U3X=-0,609; U3Y=-11,115;
U4X=0,047; U4Y=-11,818; U5X=0,468; U5Y=-11,899; U6X= -3,326;
U6Y=-5,814 (4.27)

259
Introducem apoi în matricea [U] şi deplasările
corespunzătoare nodurilor 1 şi 7 (care erau nule) aceasta căpătând
următoarea forma din relaţia (4.28), iar matricea forţelor din noduri
va căpăta forma din relaţia (4.29).
[U]= [U1X U1Y U2X U2Y U3X U3Y U4X U4Y U5X U5Y U6X U6Y U7X
U7Y]T (4.28)
{F}= {R1X R1Y F2X F2Y F3X F3Y F4X F4Y F5X F5Y F6X F6Y
R7X R7Y}T (4.29)
În (4.29) s-au notat cu R1X, R1Y, R7X, R7Y reacţiunile din cele
două articulaţii.
În matricea de rigiditate globală se vor introduce liniile şi
coloanele corespunzătoare deplasărilor U1X, U1Y şi U7X, U7Y astfel
încât matricea din relaţia (4.21) va deveni de tipul 14x14. Notând cu
[KG] noua matrice de rigiditate asamblată, pentru calculul
reacţiunilor se foloseşte relaţia (4.30).
[KG]·[U]={F} => R1X=k131·U2X+k141·U2Y+k132·U3X+k142·U3Y;
R1Y=k231·U2X+k241·U2Y+k232·U3X+k242·U3Y; (4.31)
R7X=k3110·U5X+k3210·U5Y+k1311·U6X+k1411·U6Y;
R7Y=k4110·U5X+k4210 ·U5Y+k2311·U6X+k2411·U6Y.
Înlocuind numeric, obţinem: R1X=4,427·105; R1Y=5,501·105;
R7X=-4,425·105; R7Y=5,999·105. (4.32)
Pentru fiecare element “e” al sistemului, se calculează
deformaţiile specifice “ε” şi tensiunile normale “σ”.
ε1= -1,344·10-3; ε2= -2,648·10-4; ε3= 1,344·10-3; ε4= -1,344·10-3;
ε5= -1,221·10-4; ε6= 4,683·10-4; ε7= 1,22·10-4; ε8= -1,467·10-3; ε9=
1,466·10-3; ε10= -2,035·10-4; ε11= -1,466· 10-3; (4.33)
σ1= -282,308; σ2= -55,604; σ3= 282,26; σ4= -282,222; σ5= -
25,64; σ6= 98,335; σ7= 25,624; σ8= -307,97; σ9= 307,948;
σ10= -42,73; σ11= -307,885; (4.34)
Observaţie: comparând rezultatele obţinute în relaţiile (4.33), (4.34),
cu cle obţinute în paragraful 4.1, se observă că ele sunt aproximativ
egale, erorile obţinându-se datorită aproximărilor cu trei zecimale.
Observaţie: pentru calculul îmbinărilor din noduri se vor avea în
vedere consideraţiile din capitolul 5.

260
CAPITOLUL 5

Calculul îmbinărilor folosite în construcţii metalice

5.1. Calculul îmbinărilor nituite

Nituirea prezintă procesul de împreunare a două sau mai


multe elemente metalice (prin ciocănire sau prin apăsare) cu ajutorul
niturilor (tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru
mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice).
Îmbinările cu nituri se întâlnesc în cadrul construcţiilor grele,
supuse la solicitări dinamice dar şi la unele îmbinări de montaj. În
domeniul construcţiilor metalice, s-a recurs la înlocuirea niturilor cu
buloane de înaltă rezistenţă şi cu îmbinări prin sudură.
Nitul brut este format din (fig. 5.1):
- 1 – cap de aşezare sau cap sub formă de calotă sferică
- 2 – tija cilindrică sau corpul nitului
- 3 – cap de batere

1 2
Fig. 5.1. Nit brut

După batere, se formează nitul ca elemente de prindere (fig.


5.2). Oţelul folosint pentru nituri prezintă următoarele caracteristici:
- trebuie să aibă calităţi de rezistenţă corespunzătoare
- trebuie să aibă calităţi de plasticitate şi ductilitate crescute
- se foloseşte cu o clasă sub marca oţelului folosit pentru
piese; adică dacă o tabă este din S235JRG1 atunci nitul este
realizat din S185JRG1.

261
t= Σtj d

Fig. 5.2. Schematizarea nitului, ca elemente de prindere

Din punct de vedere constructiv, niturile se împart în:


- nit cu cap semirotund (fig. 5.1) la care capul este sub formă
de calotă sferică, racordată cu tija, are diametrul capului egal
cu 1,5 · diametrul tijei şi înălţimea egală cu 0,65 · diametrul
tijei
- nituri cu cap înecat si tije cilindrică (fig. 5.2), are diametrul
capului egal cu 1,6 · diametrul tijei şi înălţimea egală cu 0,5
· diametrul tijei
- nituri cu cap semiînecat, au aceeaşi formă şi dimensiuni cu
niturile cu cap înecat cu deosebirea că, la partea tronconică,
au o calotă sferică cu înălţimea egală cu 0,15 · diametrul
tijei.

β= 750 pentru nituri cu


dimetrul tijei mai mic
sau egal cu 12 mm
β
β= 600 pentru nituri cu
dimetrul tijei mai mic
sau egal cu 24 mm, dar
mai mare de 12 mm
Fig. 5.2. Nituri cu cap înecat şi tije cilindrică

262
0,15 ·
diametrul
L
tijei

Fig. 5.3. Nituri cu cap semiînecat

În funcţie de tipul tijei, niturile se pot clasifica în:


- nituri cu tije plină (fig. 5.1)
- cu tije tubulară (fig. 5.4) şi parţial tubulară (fig. 5.5).

Fig. 5.4. Nit cu tije tubulară

Fig. 5.5. Nit cu tije parţial tubulară

În funcţie de rolul pe care îl au, niturile se mai pot clasifica


în:
- nituri de rezistenţă, se caracterizează prin faptul că transmit
eforturi
- nituri de solidarizare sau de legare, se caracterizează prin
faptul că piesele sunt îmbinate dar nu se transmit eforturi
263
- nituri de etanşare, prin care se asigură îmbinări etanşe
- nituri de rezistenţe şi etanşare, prin care se asigură îmbinări
etanşe şi se transmit eforturi.
Lungimea tijei nitului se calculează în funcţie de modul de
batere:
- cu presa de nituit, rezultând (5.1)
- manuală, rezultând (5.2).
112t + 140d
L= (5.1)
100
110t + 170d
L= (5.2)
100
În (5.1) şi (5.2) s-a notat cu d diametrul găurii asamblate prin
nituire. Grosimea totală a pieselor ce se nituiesc, notată cu t se
limitează la valorile:
- (5.3), pentru poduri şi construcţii hidrotehnice
- (5.4), pentru construcţii civile şi industriale.
10t
≤1 (5.3)
45d
10t
≤1 (5.4)
50d
Niturile cu cap semiînecat pot ajunge la o lungime de strâns
egală cu de 7 ori diametrul găurii.
Găurirea pieselor ce se vor asambla prin nituire se poate face
prin şanţare sau prin găurire cu burghiul. Pentru a se realiza găuri cât
mai bune (adică pereţii găurilor să fie în prelungire) se găureşte fie
tot pachetul odată, fie piesele se găuresc separat la un diametru mai
mic iar, la asamblare, găurile se aduc la diametrul nominal.
La începutul operaţiei de nituire găurile se curăţă de aşchii,
rugină, bavuri, etc, iar într-un sfert din numărul găurilor ce se alfă
într-o îmbinare se introduc buloane ce se strâng bine.
Procesul de nituire constă în:
- niturile se încălzesc la 1100 ... 1200 0C şi se introduc în
gaurile îmbinării
- capul de aşezare se ţine în contrabuterolă (piesă metalică, cu
o scobitură sferică la unul din capete, servind la fixarea în
scobitură a capului unui nit) (fig. 5.6, poziţia 1), iar capul de

264
montare se formează cu ciocanul de nituit la care s-a montat
buterola (fig. 5.6, poziţia 2) (instrument folosit la operațiile
de nituire pentru formarea capului bombat); atât buterola cât
şi contrabuterola au aceeaşi formă (fig. 5.6).
Ciocanul de nituit se cţionează pneumatic. La sfârţitul
operaţiei de împreunare / fixare a pieselor cu ajutorul niturilor,
niturile au o temperatură de 500..6000C. La răcire ele se contractă,
strâng piesele din pachet iar în tije apar tensiuni de întindere cu
valori între 60..80 MPa.
2

Fig. 5.6. Evidenţierea buterolei şi contrabuterolei într-o îmbinare


nituită

Diametrul nitului se alege cu formula (5.5), în care ts este


grosimea celei mai subţiri piese din pachet.
1
⎡ t − 0,4 ⋅ (0,25 ± 0,075) ⎤ 2
d =⎢ s ⎥ (5.5)
⎣ 0,25 ± 0,075 ⎦
Aşezarea niturilor într-o îmbinare se poate face în şiruri (fig.
5.7) sau în zig-zag (fig. 5.8).

265
Fig. 5.7. Îmbinarea niturilor în şiruri

Fig. 5.8. Îmbinarea niturilor în zig-zag

Distanţele între nituri şi de la nituri la marginea pieselor se


stabilesc în funcţie de:
- felul niturii (de etanşare, de rezistenţă, de legare, etc.)
- poziţia niturii faţă de direcţia de acţiune a forţei
- diametrul nitului
- grosimea piesei cele mai subţiri din pachet
- felul solicitării.
Se ţine cont, la nituire, de următoarele considerente:

266
- distanţele minime între nituri se obţin din condiţia ca piesele
îmbinate să nu se foarfece între două nituri consecutive
- distanţele maxime între nituri se aleg astfel încât piesele să
nu se deformeze între două nituri
- niturile nu se bat în zona de racordare
- se ţine seama de posibilitatea introducerii buterolei, etc.
Pentru construcţiile din oţel ce folosesc samablări cu nituri
se pot folosi ăţeluri din clasele de calitate 1, 2 sau 3 în funcţie de
importanţa structurii şi de valoarea solicitărilor. Se pot folosi atât
oţeluri calmate cât şi necalmate.
Pentru construcţii supuse puternic la solicitări şi care sunt
exploatate la temperaturi criogenice se recomandă folosirea oţelurilor
din clasa de calitate 2 pentru oţeluri care funcţionează până la maxim
-250 sau clasa de calitate 3 dacă temperaturile scad sub această
valoare.
Controlul calităţii îmbinărilor nituite se face pe tot parcusul
procesului de execuţie. Prin acest control se urmăreşte să se
depisteze defectele care depăşesc limitele impuse de normative. Cele
mai frecvente defecte cara apar la asamblările prin nituire sunt:
- nituri care joacă, sunt niturile care nu strâng bine piesele
deoarece nu au o tensiune suficientă în tije; acest de fect se
depistează prin ciocănire uşoară a asamblării cu un ciocan ce
are masa între 250...500 de grame pe un cap al nitului, în
timpul operaţiei de ciocănire, se pune un deget pe celălalt
capăt pentru perceperea mişcărilor;
- nituri care nu strâng piesele pe tot conturul capului, se
depistează cu o lamă de oţel ce are o grosime de 100µm;
condiţia este ca această lamă să nu intre în spaţiul dintre
capul nitului şi piesă
- nituri care nu strâng piesele din pachet, se depistează tot cu
o lamă din oţel cu grosime de 100µm care nu trebuie să intre
între piesele din pachet în niciun punct
- nituri cu cap crăpat sau ars, acest defect apare în timpul
procesului de îmbinare datorită unei nituiri
necorespunzătoare sau în urma unor defecte de material
- nituri care nu umplu gaura, acest defect apare în urma unei
îndesări necorespunzătoare şi gaura de nit nu se umple
complet; pentru depistare, la o îmbinare, pentru 5-10% din

267
numărul găurilor, se taie capul nitului şi se observă dacă
gaura este umplută complet; depistarea unor astfel de defecte
conduce la înlocuirea nitului.
Se admit următoarele defecte dacă sunt atinse anumite limite
precum (în cazul în care se depăşesc limitele enunţate în continuare,
se recurge la înlocuirea niturilor):
- se admit niturile cu bavuri în jurul capului dacă acestea nu
depăşesc 3000 µm;
- capul nitului poate să aibă denivelări de maxim 500 µm
- niturile pot avea abateri de la axa longitudinală de simetrie a
tijei de până la 0,1 d (d este diametrul găurii)
- se admit crestături în piesă în zona din jurul capului nitului
cu adâncimea maximă de 500 µm.

5.1.1. Calculul de rezistenţă al îmbinărilor cu nituri folosind metoda


rezistenţelor admisibile

Se aplică la asamblarea tablelor. În figura 5.9 este dată schema de


studiu a acestui caz.

Fig. 5.9. Solicitarea unui nit într-o asamblare

Dimensionarea niturilor constă în determinarea diametrului.


În schema de calcul din fig.5.9, s-a luat în consideraţie un singur nit;
dacă există mai multe nituri, efortul de forfecare este
T=F/N (5.6)
(N – numărul de nituri);
diametrul este:
Anec=T/τa=(πd2)/4, (5.7)

268
d = (4 F ) /(π ⋅ τ a ⋅ n ⋅ N ) , (5.8)
unde am notat: n – numărul planelor de forfecare, N –
numărul niturilor.
Strivirea între şurub şi pereţii găurii trebuie analizată,
existând pericolul pătrunderii tablei în tija nitului (tabla acţionează ca
o foarfecă). Tensiunea efectivă maximă de strivire este dată de
relaţia:
σs=F/As, As=d·s (5.9)
unde am notat: σs – tensiunea de strivire (contact), As – aria
de strivire, s – grosimea tablei. Trebuie îndeplinită condiţia de
rezistenţă, adică tensiunea efectivă calculată trebuie să fie mai mică
decât cea admisibilă impusă.

5.1.2. Calculul îmbinărilor cu nituri după Eurocoduri

Dacă nitul este supus doar la forfecare, se foloseşte formula


(5.10).
FV ,Ed
≤1 (5.10)
FV ,Rd
În (5.10) s-a notat cu: FV , Ed este forţa de forfecare, FV , Rd
este sarcina capabilă la forfecare determinată cu (5.11), pentru un
singur plan de forfecare.
6
FV ,Rd = ⋅ f ur A0γ M 2 (5.11)
10
unde γ M 2 = 1,25 este un coeficient de rezistenţă a niturilor,
A0 este aria de forfecare a niturilor, fur este rezistenţa de rupere a
nitului.
Dacă nitul este supus la întindere, se foloseşte (5.12).
Ft ,Ed
≤1 (5.12)
Ft ,Rd
În (5.12) s-a notat cu: Ft ,Ed este forţa de întindere, Ft ,Rd este
sarcina capabilă la întindere determinată cu (5.13).

269
6
Ft ,Rd = ⋅ f ur A0γ M 2 (5.13)
10
Pentru solicitarea compusă de forfecare şi întindere a nitului
se va folosi formula (5.14).
FV ,Ed 10 Ft ,Ed
+ ≤1 (5.14)
FV ,Rd 14 Ft ,Rd

5.1.3. Exemplu de calcul

Două table din oţel S275JRG1 sunt îmbinate cu patru nituri


din S235JRG1 având diametrul de 22 mm, conform schemei din fig.
5.10. Să se verifice îmbinarea la forfecare dacă se consideră că σa=
1400 daN/cm2, iar fy= 235 MPa, fur= 370 MPa. Forţa de solicitare
este F= 100 kN.

F F

Fig. 5.10. Îmbinare nituită

a. Metoda rezistenţelor admisibile (metoda clasică)


τ a = (0,7..0,8)σ a = 0,7σ a = 98 MPa.
Forţa ce revine fiecărui nit va fi:

270
F 100kN
FN = = = 2,5 ⋅ 10 4 N.
N 4nituri
Tensiunea rezultată la forfecare va fi (FN=T):
T 4 T
τ = = ⋅ 2 = 65,767 < τ a = 98 MPa, deci condiţia de
A π d
rezistenţă este îndeplinită.

b. Folosind Eurocoduri
6 6π
FV , Rd = ⋅ f ur A0γ M 2 = ⋅ 370 ⋅ d 2 ⋅ 1,25 = 1,055 ⋅ 105 N
10 40
Se verifică inegalitatea (5.10):
FV , Ed
= 0,237 ≤ 1 , deci condiţia de rezistenţă este
FV , Rd
îndeplinită.

5.2. Îmbinarea cu şuruburi

Îmbinarea cu şuruburi face parte din categoria asamblărilor


demontabile, filetate, realizate cu ajutorul unor piese filetate
conjugate (o piesă care este filelată la exterior ce poartă denumirea
de şurub, iar cealaltă filetată la interior ce poartă denumirea de
piuliţă).

Filet

Fig. 5.11. Şurub. Vedere generală

271
Elementul principal al celor două organe de maşini este
filetul (fig. 5.11, 5.12).

Filet

Fig. 5.12. Piuliţă. Vedere generală

Din punct de vedere geometric, filetul se obţine prin


deplasarea unei figuri geometrice generatoare de-a lungul unei elice
directoare înfăşurată pe o suprafaşă cilindrică sau conică.
Desfăşurarea unei elice directoare cilindrice este un plan înclinat (fig.
5.13), de aceea se stabileşte o analogie funcşionată între planul
înclinat şi asamblările filetate. Astfel, datorită filetului, dacă se
imprimă o mişcare de rotaţie unei piese (spre exemplu, şurubului)
este însoţită şi de o mişcare de translaţie (pentru aceeaşi piesă sau
pentru piesa conjugată).


d

α
α

Fig. 5.13. Desfăşurata elicei directoare cilindrice

272
După rolul funcşional, asamblările filetate pot fi:
- de fixare cu sau fără strângere iniţială (formează cea mai
utilizată grupă de asamblări filetate)
- de reglare, fixând poziţia relativă dintre două piese
- de mişcare, transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de
translaţie pentru şurub sau piuliţă
- de măsurare.
Avantajele asamblărilor filetate sunt:
- se realizează forţe de strângere mari prin aplicarea unor
forţe mici de acţionare
- gabarit redus
- se poate adapta forma piuliţei şi a capului şurubului la
forma pieselor de îmbinat
- tehnologie de fabricaţie simplă în producţia de serie
- tehnologie de fabricaţie simplă în producţia de unicat.
Dezavantajele asamblărilor filetate sunt:
- se dezvoltă puternici concentratori de tensiune în zona
filetată
- este necesară asigurarea asamblărilor împotriva
autodesfacerii (se face prin şaibe Grower, fig. 5.15, contrapiuliţe sau
şplinturi (piesă de metal de forma unui cui despicat în două brațe
egale, care servește ca element de fixare a două piese ori ca element
de blocare sau de siguranță a piulițelor împotriva autodeșurubării))
- se cunosc aproximativ forţele de strângere
- lipsa autocentrării
- randament scăzut.
În construcţii metalice se folosesc:
- şuruburi obişnuite realizate din oţel carbon, oţel carbon de
calitate sau slab aliat
- şuruburi de înaltă rezistenţă executate din oţel aliat cu
caracteristici mecanice superioare, tratate termic.
Aceste îmbinări se folosesc la construcţii metalice deoarece
se realizează un montaj rapid pe şantier.
Elementele caracteristice ale unui şurub sunt (fig. 5.14):
- diametrul tijei d
- lungimea de strâns egală cu grosimea pieselor din pachet
- lungimea tijei l
- înălţimea capului h

273
- raza de racordare dintre cap şi tije, r
- felul filetului:
o metric (unghiul filetului este de 600, înălţimea
triunghiului profilului filetului este 0,866025·pasul
acestuia)
o Withworth (unghiul filetului este de 550, înălţimea
triunghiului profilului filetului este 0,960491·pasul
acestuia)
o pătrat (adâncimea şi înălţimea sunt egale cu jumătate
din pas), are utilizare limitată de apariţia jocului
axial datorită uzării flancurilor
o trapezoidal (unghiul filetului este de 300, este folosit
la transmisiile şurub piuliţă)
o ferestrău (are profil asimetric, trapezoidal, preia
sarcina într-un singur sens)
o rotund (unghiul filetului este de 300, este realizat din
arce de cerc racordate prin drepte înclinate)
o Edison (este asemănător filetului rotund dar are
înălţimea mică a profilului, nu are porţiune rectiline
spre deosebire de filetul rotund, se realizează prin
deformarea plastică a pieselor cu pereţi subţiri)
o Unified, are aceleaşi caracteristici ca filetul metric
dar se foloseşte în America (unghiul filetului este de
600, înălţimea triunghiului profilului filetului este
0,866025·pasul acestuia)
o BA sau British Association, a fost înlocuit de filetul
metric, se mai foloseşte la strângeri fine
(instrumente) (unghiul filetului este de 47,50,
înălţimea triunghiului profilului filetului este
0,6·pasul acestuia)
o BSC sau British Standard Cycle, rezistă bine la
torsiune şi vibraţii fapt ce face ca să fie folosit la
scutere şi motociclete (unghiul filetului este de 600,
adâncimea efectivă a filetului este 0,5327·pasul
acestuia)
o Gas, denumit şi filet BSPP, NPS sau G; este un filet
Withworth dar cu dimensiunile impuse de normele
britanice (unghiul filetului este de 550, înălţimea

274
triunghiului profilului filetului este 0,960491·pasul
acestuia)
o NPT, este un filet după standardele americane folosit
la îmbinarea ţevilor şi racordurilor (unghiul filetului
este de 600, înălţimea triunghiului profilului filetului
este 0,866025·pasul acestuia)

Fig. 5.14. Elementele unui şurub

Şuruburile pentru construcţii metalice pot avea tija brută, la


care diametrul găurii este cu 1..2 mm mai mare taţă de diametrul tijei
sau păsuită, atunci când diametrul găurii este cu 300 µm mai mare
faţă de diametrul tijei filetului.
Alegerea diametrului şurubului, a distanţelor între şuruburi şi
a distanţelor între şuruburi şi marginile pieselor se face ca la nituri.
Piuliţele pot avea forme constructive foarte variate în funcţie
de rolul funcţional, spaţiul disponibil, sistemul de asigurare, etc. Se
execută în trei categorii:
- grosolană
- semiprcisă
- precisă.
La o asamblare, între piuliţă şi suprafaţa piesei de reazem a
piuliţei se introduc şaibele (fig. 5.15). Acestea au rolul de a micşora
şu uniformiza presiunile de contact şi de a asigura

275
perpendicularitatea suprafeţei de reazem a piuliţei pe axa şurubului.
În fig. 5.17 sunt date toate elementele unei asamblări demontabile.

Fig. 5.15. Şaibă Grower

Fig. 5.16. Şaibă plată


şurub

g
H
şaibă
piese
piuliţă

Fig. 5.17. Elementele unei asamblări demontabile

276
Stâlpi

Gusee Grindă
transversală

Grindă
longitudinală

Fig. 5.17. Construcţie metalică. Exemplu de îmbinare

Piuliţă

Şaibă

Şurub
Fig. 5.18. Detaliul îmbinării demontabile

277
În fig. 5.17 şi 5.18 se prezintă un caz de structură metalică în
care asamblarea dintre grinda longitudinală şi transversală este
realizată prin asamblare filetată demontabilă şurub – piuliţă.

5.2.1. Calculul de rezistenţă al îmbinărilor simple cu şuruburi

5.2.1.1 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate

a. Calculul după Eurocoduri


Se consideră, în cazul general, o îmbinare precum cea din
fig. 5.19 (vedere de sus) şi (5.20) vedere laterală.

e1

p1

e1

e2 p2 e2

F
Fig. 5.19. Îmbinare cu şuruburi nepretensionate. Vedere de sus

În funcţie de tipul şurubului, caracteristicile mecanice ale


acestora sunt:
- grupa 4.6: fyb= 240 MPa, fub= 400 MPa
- grupa 5.6: fyb= 300 MPa, fub= 500 MPa

278
- grupa 6.8: fyb= 480 MPa, fub= 600 MPa
- grupa 8.8: fyb= 640 MPa, fub= 800 MPa
- grupa 10.9: fyb= 900 MPa, fub= 1000 MPa.
Explicaţie simbolizare şuruburi: prima cifră înseamnă
rezistenţa de rupere la solicitarea de tracţiune, de o sută de ori mai
mică faţă de cea reală dată în MPa, cea de-a doua cifră reprezintă
valoarea limitei de elasticitate egală cu produsul dintre valoarea
cifrei deîmpărţită la 10 şi rezistenţa de rupere la solicitarea de
tracţiune (adică pentru un şurub din grupa 8.8, limita de elasticitate
este egală cu produsul dintre 0.8 şi 800 MPa).
La solicitări statice pot fi utilizate şuruburi din toate grupele,
iar pentru îmbinările solicitate la oboseală se recomandă şuruburi din
grupele 8.8 şi 10.9.
F/2 F/2

t1 t1

t2

F
Fig. 5.20. Îmbinare cu şuruburi nepretensionate.
Vedere laterală

Rezistenţa unui şurub este calculată, în cele mai multe cazuri,


folosind secţiunea solicitată la întindere şi calculată ca diametrul

279
mediu între diametrul măsurat la fundul filetului (dn) şi diametrul
mediu al filetului (dm). Se obţine astfel (5.15).
d = 0,5 ⋅ (d n + d m ) (5.15)
Se verifică poziţionarea găurilor pentru şuruburi:
12
- d 0 ≤ e1 (5.16)
10
12
- d 0 ≤ e2 (5.17)
10
22
- d 0 ≤ p1 (5.18)
10
24
- d 0 ≤ p2 (5.19)
10
În (5.16)...(5.19) s-a notat cu d0 diametrul găurii iar cu e şi p
distanţele de la margine la şuruburi şi între şuruburi.
Se determină forţa ce revine unui şurub cu (5.20).
F F
F1ed = ed = (5.20)
n n
În fig. (5.20) s-a notat cu n numărul de şuruburi şi cu Fed
forţa de solicitare a îmbinării.
Se determină rezistenţa la forfecare a şurubului cu două
planuri de forfecare:
α A ⋅ f ub
FvRd = 2 ⋅ v (5.21)
γ M2
Înlocuind (5.15) în (5.21) obţinem formula echivalentă:
π α v ⋅ (d n + d m ) ⋅ f ub
2
FvRd = ⋅ (5.21.a)
16 γM 2

Dacă forţa de forfecare trece prin porţiunea filetată atunci:


- αv= 0,6 pentru şuruburi din grupele 4.6, 5.6 şi 8.8, se obţine
(5.21.b)
- αv= 0,5 pentru şuruburi din grupele 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9, se
obţine (5.21.c).

FvRd = 0,11780972450961724644 ⋅
(d n + d m )2 ⋅ f ub (5.21.b)
γM 2

280
FvRd = 0,9817477042 468103 ⋅ 10 −1 ⋅
(d n + d m )2 ⋅ f ub (5.21.c)
γM 2

Dacă forţa de forfecare trece prin porţiunea nefiletată atunci


αv= 0,6 şi se obţine (5.21.b).
Condiţia de forfecare se îndeplineşte odată cu îndeplinirea
inegalităţii (5.21.d).
F1ed F F
= ed = ≤1 (5.21.d)
FvRd nFvRd nFvRd
Forţa capabilă la presiune pe gaură se determină cu (5.22).
k a f dt
FbRd = 1 b u (5.22)
γ M2
unde:
⎛ e f ⎞
ab = min⎜⎜ 1 ; ub ;1⎟⎟ - pentru şuruburi de capăt (5.23)
⎝ 3d 0 f u ⎠
⎛ p f ⎞
ab = min⎜⎜ 1 − 0,25; ub ;1⎟⎟ - pentru şuruburi interioare
⎝ 3d 0 fu ⎠
(5.24)
⎛ 28 e2 ⎞
k1 = min⎜⎜ − 1,7;2,5 ⎟⎟ - pentru şuruburi de margine (5.25)
⎝ 10 d 0 ⎠
⎛ 14 p 2 ⎞
k1 = min⎜⎜ − 1,7;2,5 ⎟⎟ - pentru şuruburi interioare (5.26)
⎝ 10 d 0 ⎠
în care d0 este diametrul găurii, fub este rezistenţa la rupere a
şurubului, fu este rezistenţa la rupere a tablelor îmbinate, d este
diametrul nominal al şurubului (formula (5.15)) sau diametrul tijei
şurubului, în funcţie de caz, iar t este grosimea piesei de îmbinare (se
alege cea mai mare grosime din lot).
Se obţin pentru şuruburile de capăt (margine) formulele
(5.27), ...(5.32).
FbRd = 0,16666667 ⋅ 10 -1 ⋅
(− 17d 0 + 28 ⋅ e2 )e1 f u t (d n + d m ) (5.27)
d 02γ M 2

281
⎛ e ⎞ ⎛ 28 e ⎞
pentru ab = ⎜⎜ 1 ⎟⎟ , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
⎝ 3d 0 ⎠ ⎝ 10 d 0 ⎠
e1 f u t (d n + d m )
FbRd = .4166667 ⋅ e1 ⋅ (5.28)
d0 γ M2
⎛ e ⎞
pentru ab = ⎜⎜ 1 ⎟⎟ , k1 = (2,5)
⎝ 3d 0 ⎠
f ub t (d n + d m )
FbRd = 1,25 ⋅ (5.29)
γM 2

⎛f ⎞
pentru ab = ⎜⎜ ub ⎟⎟ , k1 = (2,5)
⎝ fu ⎠
FbRd = 0,5 ⋅ 10 -1 ⋅
(− 17d 0 + 28 ⋅ e2 ) f ubt (d n + d m ) (5.30)
d0 γ M2
⎛f ⎞ ⎛ 28 e ⎞
pentru ab = ⎜⎜ ub ⎟⎟ , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
f
⎝ u ⎠ ⎝ 10 d 0 ⎠
FbRd = 0,5 ⋅ 10 -1 ⋅
(− 17d 0 + 28 ⋅ e2 ) f u t (d n + d m ) (5.31)
d0 γ M2
⎛ 28 e ⎞
pentru ab = (1) , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
⎝ 10 d 0 ⎠
f ub t (d n + d m )
FbRd = 1,25 ⋅ (5.32)
γM 2

pentru ab = (1) , k1 = (2,5) .


Se obţin pentru şuruburile de capăt (margine) formulele
(5.33), ...(5.38).
FbRd = 0,41667⋅10-2 ⋅
(17d0 −14 ⋅ p2 )(3d0 + 4 p1 ) fut(dn + dm ) (5.33)
d02γ M2

282
⎛ p ⎞ ⎛ 14 p ⎞
pentru ab = ⎜⎜ 1 − 0,25 ⎟⎟ , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
⎝ 3d 0 ⎠ ⎝ 10 d 0 ⎠

FbRd = 0,5 ⋅ 10-20 ⋅


(− 625⋅10 18
)
d0 + 8,33 ⋅ 1020 ⋅ p1 f ut (dn + dm )
(5.34)
d0 γ M 2
⎛ p ⎞
pentru ab = ⎜⎜ 1 − 0,25 ⎟⎟ , k1 = (2,5)
⎝ 3d 0 ⎠
f u t (d n + d m )
FbRd = 1,25 ⋅ (5.35)
γM 2

⎛f ⎞
pentru ab = ⎜⎜ ub ⎟⎟ , k1 = (2,5)
⎝ fu ⎠
FbRd = −0,5 ⋅ 10 -1 ⋅
(17d 0 − 14 ⋅ p2 ) f ubt (d n + d m ) (5.36)
d0γ M2
⎛f ⎞ ⎛ 14 p ⎞
pentru ab = ⎜⎜ ub ⎟⎟ , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
⎝ fu ⎠ ⎝ 10 d 0 ⎠
FbRd = 0,5 ⋅ 10 -1 ⋅
(17d 0 − 14 ⋅ p2 ) f u t (d n + d m ) (5.37)
d0 γ M2
⎛ 14 p ⎞
pentru ab = (1) , k1 = ⎜⎜ 2
− 1,7 ⎟⎟
⎝ 10 d 0 ⎠
f u t (d n + d m )
FbRd = 1,25 ⋅
γM 2

pentru ab = (1) , k1 = (2,5) (5.38)


Dacă forfecarea se produce în porţiunea neafiletată, atunci d
(diametrul tijei şurubului) înlocuieşte suma dn + dm.
Forţa capabilă la întindere pentru un şurub se determină cu
(5.39).

283
⎧ f ub As
⎪0,63 ⋅ γ
f A ⎪ M2
FtRd = k 2 ⋅ ub s = ⎨ (5.39)
γ M2 ⎪0,9 ⋅ f ub As
⎪ γ M2

prima formulă fiind pentru şuruburi cu cap înecat iar cealaltă
pentru celelalte tipuri de şuruburi.
Dacă se ţine cont de (5.15), (5.39) devine:

FtRd =
π
k 2 f ub
(d n + d m )2 (5.40)
16 γM 2

Dacă şuruburile sunt cu cap înecat atunci se obţine (5.41), iar


(5.42) va fi pentru restul tipurilor de şuruburi.

FtRd = 0,1237002107 3509810877 f ub


(d n + d m )2 (5.41)
γM 2

FtRd = 0 ,1767145867 6442586967 f ub


(d n + d m )2 (5.42)
γM 2

Dacă şurubul este supus la forfecare prin străpungere, atunci


rezistenţa de calcul de determină cu (5.43).
6π f
B pRd = d mt p u (5.43)
10 γ M2
Dacă şurubul este supus la forfecare cu întindere, se foloseşte
(5.44).
Fv ,Ed 10 Ft , Ed
+ ≤1 (5.44)
Fv ,Rd 14 Ft , Rd

b. Calculul după metoda rezistenţelor admisibile


Dacă forţa de solicitare este cuprinsă în planul îmbinării şi
trece prin centrul de greutate al ei (cazul din fig. 5.19 şi 5.20),
calculul efortului din şuruburi se face cu (5.45).
F
N= (5.45)
n

284
În (5.45) s-a notat cu F forţa ce solicită îmbinarea, iar cu n
numărul de şuruburi din îmbinare. Şurubul este solicitat la forfecare
(fogmula (5.46)) şi presiune pe gaură (formula (5.47)).
N F
τ= = ≤ τ a = (0,6..0,8)σ a (5.46)
A nA
N
pg = ≤ pa (5.47)
d (∑ t min )
În (5.46) şi (5.47) s-a notat cu τ tensiunea la forfecare, A este
aria netă a şurubului dacă forfecarea se produce în porţiunea filetată
şi aria brută dacă forfecare are loc în zona nefiletată a şurubului, τa
este rezistenţa admisibilă la forfecare a şurubului egală cu
(0,6..0,8)σ a , σa este tensiunea admisibilă a materialului, d este
diametrul şurubului, Σtmin este grosimea minimă a pieselor ce sunt
acţionate într-un singur sens, pg este efortul unitar la presiunea pe
gaură, pa este efortul unitar admisibil pe gaură.
Dacă forţa este perpendiculară pe planul îmbinării şi trece
prin centrul de greutate al acesteia, atunci şuruburile se consideră
egal încărcate, formula de verificare fiind de forma (5.48).

Fig. 5.21. Îmbinare la care forţa este perpendiculară pe planul


îmbinării

P
N2 = (5.48)
n
285
Şuruburile sunt supuse la tracţiune, efortul unitar fiind:
N2 P
σ= = ≤σa (5.49)
A nA
Dacă îmbinarea este solicitată compus, atunci se foloseşte
(5.50) sau (5.51), iar solicitarea este ca în fig. 5.22.

Fig. 5.21. Îmbinare la care forţa este perpendiculară pe planul


îmbinării şi cuprinsă în planul acesteia

0,5
⎛ P 2 F ⎞
2
σ ech = (σ + 3τ
2
)
2 0,5
= ⎜⎜ 2 2 + 3 2 2 ⎟⎟ (5.50)
⎝n A n A ⎠
0,5
⎛ P 2 F ⎞
2
σ ech = (σ + 4τ
2
)
2 0,5

= ⎜ 2 2 + 4 2 2 ⎟⎟ (5.51)
⎝n A n A ⎠

c. Aplicaţie numerică
Se consideră asamblarea din fig. 5.19 şi fig. 5.20 cu
următoarele date iniţiale:
- 4 şuruburi M20 8.8 cu fyb= 640 MPa, fub= 800 MPa, dn=
17,294 mm, dm= 18,376 mm, d= 20 mm (diametrul tijei
şurubului).

286
- platbandele sunt din S235JRG1 cu fy= 235 MPa, fu= 370
MPa, t1= 10 mm, t2= 15 mm, b1= 140 mm, b2= 160 mm
- diametrul găurii este de d0= 22 mm
Forţa ce solicită asamblarea este F= 22·104 N.
Să se verifice asamblarea prin două metode: eurocoduri şi
metoda rezistenţelor admisibile.

c1. Eurocoduri
Se poziţionează găurile pentru şuruburi:
12
d 0 = 26,4 mm < e1
10
12
d 0 = 26,4 mm < e2
10
22
d 0 = 48,4 mm< p1
10
24
d 0 = 52,8 mm< p2
10
Se aleg constructiv:
e1= 30 mm
e2= 30 mm
p1= 55 mm
p2= 55 mm.
Forţa ce revine unui şurub este:
Fed F
F1ed = = = 55000 N
n n
Rezistenţa de forfecare a unui şurub cu două planuri de
forfecare este (înlocuind numeric în (5.21.b)):

FvRd = 0,11780972450961724644 ⋅
(d n + d m ) ⋅ f ub
2
=
γM 2

= 95930 N
F1ed F F
= ed = = 0,573 ≤ 1 , deci condiţia de
FvRd nFvRd nFvRd
rezistenţă este îndeplinită.

287
⎛ e p f ⎞
ab = min⎜⎜ 1 ; 1 − 0,25; ub ;1⎟⎟ = 0,45
⎝ 3d 0 3d 0 fu ⎠
⎛ 28 e2 ⎞
k1 = min⎜⎜ − 1,7;2,5 ⎟⎟ = 2,118
⎝ 10 d 0 ⎠

Rezistenţa la presiune pe gaură pe placa de 15 mm este (d=


20 mm):
k1ab f u dt
FbRd = = 85550 N
γM 2

F1ed F F
= ed = = 0,643 ≤ 1 , deci condiţia de
FbRd nFbRd nFbRd
rezistenţă este îndeplinită.
Rezistenţa la presiune pe gaură pe placa de 10 mm este (d=
20 mm):
k1ab f u dt
FbRd = = 57000 N
γM 2

F1ed F F
= ed = = 0,965 ≤ 1 , deci condiţia de
FbRd nFbRd nFbRd
rezistenţă este îndeplinită.
Se calculează forţa capabilă a platbandei în aria efectivă
(netă):
Agaura = 2d 0t 2 = 660 mm 2
Abrut = b2t 2 = 2400 mm 2
Aef = Abrut − Agaura = 1740 mm 2
9 f
N tRd = Aef u = 463500 N
10 γ M2
F1ed F F
= ed = = 0,119 ≤ 1 , deci condiţia de
N tRd nN tRd nN tRd
rezistenţă este îndeplinită.

288
c2. Metoda rezistenţelor admisibile
Forţa ce revine unui şurub este:
F
N= = 80000 N
n
Se verifică la forfecare:
N 4F
τ= = = 175,07 ≤ τ a = (0,6..0,8)σ a = (0,6..0,8)267 ≈ 213
A nπd 2
, deci condiţia de rezistenţă este îndeplinită.

5.2.1.2 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate

a. Calcul după Eurocoduri


În această categorie intră şuruburile din grupele 8.8 şi 10.9.
Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa
8.8 sau 10.9 se determină cu (5.52).
k s nµ
FsRd = ⋅ FpC (5.52)
γM 3

7
FpC = f ub As (5.53)
10
unde:
- ks= 1 pentru şuruburi utilizate în găuri normale
- ks= 0,85 pentru şuruburi utilizate în găuri mari sau găuri
ovalizate scurte cu axa ovalizării perpendiculară pe direcţia
de transmitere a forţei
- ks= 0,7 pentru şuruburi utilizate în găuri ovalizate lungi cu
axa ovalizării perpendiculară pe direcţia de transmitere a
forţei
- ks= 0,76 pentru şuruburi utilizate în găuri ovalizate scurte cu
axa ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a forţei,
- ks= 0,63 pentru şuruburi utilizate în găuri ovalizate lungi cu
axa ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a forţei
- n este numărul suprafeţelor de frecare
- µ este factorul de frecare şi are valorile:
o 0,5 pentru clasa suprafeţei de frecare A

289
o 0,4 pentru clasa suprafeţei de frecare B
o 0,3 pentru clasa suprafeţei de frecare C
o 0,2 pentru clasa suprafeţei de frecare D
- As este aria de rezistenţă a şurubului
- γ M 3 este rezistenţa la lunecare şi are valoarea de 1,25.
Dacă îmbinarea pretensionată este supusă unui efort de
întindere FtEd sau FtEdserv , suplimentar efortului de forfecare de
calcul FvEd sau FvEdserv , ce are tendinţa să producă lunecare, atunci
rezistenţa de calcul a la lunecare a unui şurub pentru îmbinări din
categoria B se determină cu (5.54) şi pentru îmbinări din categoria C
cu (5.55).
k s nµ ⎛ 8 ⎞
FsRdser = ⋅ ⎜ FpC − FtEdser ⎟ (5.54)
γ M 3ser ⎝ 10 ⎠
k s nµ ⎛ 8 ⎞
FsRd = ⋅ ⎜ FpC − FtEdser ⎟ (5.55)
γ M3 ⎝ 10 ⎠
unde γ M 3ser este rezistenţa la alunecare la starea limită de
exploatare pentru îmbinări din categoria B, egală cu 1,1.

b. Exemplu numeric
Se consideră asamblarea din fig. 5.19 şi fig. 5.20 cu
următoarele date iniţiale:
- 4 şuruburi M20 8.8 cu fyb= 640 MPa, fub= 800 MPa, dn=
17,294 mm, dm= 18,376 mm, d= 20 mm (diametrul tijei
şurubului).
- platbandele sunt din S235JRG1 cu fy= 235 MPa, fu= 370
MPa, t1= 10 mm, t2= 15 mm, b1= 140 mm, b2= 140 mm
- diametrul găurii este de d0= 22 mm
Forţa ce solicită asamblarea este F= 22·104 N.
Să se verifice asamblarea prin după metoda cu eurocoduri.
Se poziţionează găurile pentru şuruburi:
12
d 0 = 26,4 mm < e1
10

290
12
d 0 = 26,4 mm < e2
10
22
d 0 = 48,4 mm< p1
10
24
d 0 = 52,8 mm< p2
10
Se aleg constructiv:
e1= 30 mm
e2= 30 mm
p1= 60 mm
p2= 60 mm.
Forţa ce revine unui şurub este:
Fed F
F1ed = = = 55000 N
n n
Forţa de pretensionare este:
7
FpC = f ub As = 1,399 ⋅ 105 N.
10
Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din
grupa 8.8 este:
k s nµ 2 1
FsRd = ⋅ FpC = 1 ⋅ ⋅ ⋅ 1,399 ⋅ 105 = 1,119 ⋅ 105 N
γM 3
1,25 2
Pentru a se îndeplini condiţia de rezistenţă trebuie verificată
inegalitatea:
F1ed F F
= ed = = 0,491 ≤ 1 , deci condiţia de
FsRd nFsRd nFsRd
rezistenţă este îndeplinită.
Rezistenţa la presiune pe gaură pe placa de 15 mm este (d=
20 mm):
k1ab f u dt
FbRd = = 85550 N
γM 2

291
F1ed F F
= ed = = 0,643 ≤ 1 , deci condiţia de
FbRd nFbRd nFbRd
rezistenţă este îndeplinită.
Rezistenţa la presiune pe gaură pe placa de 10 mm este (d=
20 mm):
k1ab f u dt
FbRd = = 57000 N
γM 2

F1ed F F
= ed = = 0,965 ≤ 1 , deci condiţia de
FbRd nFbRd nFbRd
rezistenţă este îndeplinită.
Se calculează forţa capabilă a platbandei în aria efectivă
(netă):
Agaura = 2d 0t 2 = 660 mm 2
Abrut = b2t 2 = 2100 mm 2
Aef = Abrut − Agaura = 1440 mm 2
9 f
N tRd = Aef u = 383600 N
10 γ M2
F1ed F F
= ed = = 0,143 ≤ 1 , deci condiţia de
N tRd nN tRd nN tRd
rezistenţă este îndeplinită.

5.3. Îmbinări prin sudură

Sudarea reprezintă procedeul de îmbinare nedemontabilă a


metalelor ce au o compoziţie chimică asemănătoare (sau identică), cu
ajutorul căldurii cu sau fără adaos de material.
La început, construcţiile sudate imitau ca formă construcţiile
nituite dar, odată cu timpul şi dezvoltarea procedeelor, au căpătat
forme proprii corespunzătoare prosibilităţilor de execuţie şi a
modului de comportare la diferite solicitări.
În cazul unei îmbinări sudate, materialul de bază este supus
în timpul procesului în sine de sudare la acţiuni termice şi chimice ce

292
au ca rezultat modificări structurale şi schimbări ale proprietăţilor
mecanice (în zona influenţată termic, fig. 5.22). În fig. 5.22 sunt date
următoarele elemente componente corespunzătoare unei îmbinări
sudate:
- 1 – cordon de sudură
- 2 – zonă de trecere
- 3 – zonă influenţată termic
- 4 – material de bază.

4 3 3 4

2 1 2
Fig. 5.22. Elementele componente ale unei îmbinări sudate

Modificările structurale depind în mare măsură de procedeul


de sudare folosit, care poate fi:
- prin topire:
o cu energie electrică (cu arc electric, în baie de
zgură, cu plasmă)
o cu elergie chimică (cu flacără, cu termit)
o cu energie de radiaţie (corpusculară,
electromagnetică)
- prin presiune
o la cald (cu încălzire la flacără, cu încălzire în
cuptoare, cu încălzire electrică, cu încălzire prin
frecare)
o la rece (prin deformare plastică, cu ultrasunete).
În funcţie de modul de sudare şi sursa de căldură, procedeele
de sudare se pot clasifica în:
- procedee de sudare la cald
o prin topire
ƒ electrică
• cu arc electric
293
• cu jet de electroni
• în baie de zgură
• cu plasmă
ƒ chimică
• cu flacără
• cu termit
o prin presiune
ƒ încălzire cu flacără
ƒ încălzire electrică
- procedee de sudare la rece
o prin presiune:
ƒ prin deformare
ƒ cu ultrasunete
Procedeele de sudare cu arc pot fi clasificate în funcţie dacă
arcul este vizibil sau nu, în:
- descoperit
- acoperit
o sub strat de flux
o în gaze inerte
ƒ cu electrod fuzibil WIG
ƒ cu electrod infuzibil MIG
o în hidrogen atomic
o în CO2
În funcţie de electrozii care se folosesc în timpul sudării,
procedeele de sudare cu arc pot fi:
- cu electrozi nefuzibili
o de cărbune
o de wolfram
- cu electrozi fuzibili
o neînveliţi
ƒ în mediu gazos
ƒ sub flux
ƒ fără protecţie
o înveliţi
În fig. 5.23 sunt evidenţiate aceste zone pentru o piesă ce
prezintă sudură de colţ, atacul metalografic fiind făcut cu Nital
5÷10%.

294
Pentru o construcţie metalică cu îmbinări sudate, de orice tip,
proiectantul trebuie să furnizeze următoarele detalii de calitate cu
privire la:
- marca şi clasa de calitate a oţelurilor
- dimensiunile pieselor care se înbină
- detalii cu privire la trasarea şi tăierea pieselor
- detalii de formă şi de dimensiuni ale rosturilor
îmbinărilor
- modul de prelucrare finală a îmbinărilor sudate
- categoria de execuţie a elementului
- clasa de calitate a îmbinărilor sudate
modul şi tipul de solicitare la care este supusă structura.

1
3

Fig. 5.23. Evidenţierea elementelor componente ale unei îmbinări


sudate [http://utilajutcb.ro/uploads/docs/lab_SM/L1.pdf]

Aspecte cu privire la stabilirea tehnologiei de sudare


şi a alegerii procedeului de sudare sunt stabilite de către tehnologul
sudor a executanului structurii metalice. O tehnologie de sudare
trebuie să curpindă următoarele elemente:
- precizarea metalului care se sudează

295
- precizarea tipului şi dimensiunilor elementelor ce
urmează a fi sudate
- precizarea tipului de îmbinare
- precizarea poziţiei de sudare
- precizarea procedeului de sudare
- indicarea geometriei rostului şi a dimensiunilor
cordonului
- indicarea materialelor de adaos
- indicarea parametrilor electrici şi ai celor tehnologici
corepunzători regimului de sudare
- indicarea numărului de rânduri de sudură
- indicarea ordinii de sudare
- dacă este cazul, se indică tratamentul termic al îmbinării
sudate
- indicarea calităţii prescrise a îmbinărilor sudate
- indicarea condiţiilor privind controlul tehnic de calitate.
Detalii cu privire la condiţiile de calitate şi la modul cum se
stabileşte o tehnologie de sudare se găsesc în [Suman, R., s.a., 1997].
În funcţie de temperaturile şi durata de încălzire, dar şi de
vitezele de răcire, apar modificări la mărimea grăuntelui cât şi la
compoziţia chimică a îmbinării. Câmpul termic şi variaţia mărimii
grăuntelui este dată în fig. 5.24. Poziţiile din fig. 5.24 corespund cu
cele din fig. 5.22. În fig. 5.24 s-a notat cu d ca fiind distanţa de la axa
cordonului de sudură.
Baia de sudură are volum mic, de aceea răcirea se produce
relativ rapid şi la solidificare se produc cristale columnare orientate
către direcţia gradientului de temperatură. Mărimea acestor cristale
depinde de temperatură şi de condiţiile în care se face răcirea.
Temperaturile zonei de trecere (zona 2) sunt cuprinse între 15380C şi
14950C, unde apar şi eterogenităţi chimice şi structurale. Zona 2 se
caracterizează astfel:
- este îngustă
- depinde de calitatea îmbinării
- zona de trecere dintre cordon de sudură spre cordonul de
sudură are o compoziţie chimică asemănătoare cu cea a
cordonului, iar cea dinspre materialul de bază similară cu
a acestuia

296
- la materiale cu conţinut redus de carbon, nu se
evidenţiază; în schimb se conturează bine la fontele
sudate cu electrozi de oţel
- în zona de trecere are loc difuziunea carbonului şi a
elementelor de aliere dinspre şi către cordon.

T [0C]

1538
1495

1012...
1052
912

727
500
ζ1 ζ2 ζ3 ζ4 ζ5 ζ6
d
[mm]

1 2 3 4
Fig. 5.24. Câmpul termic şi variaţia mărimii grăuntelui

În zona 3, transformările depind de temperatura de încălzire


şi de viteza de răcire. Astfel, zonele din fig. 5.24 se caracterizează
prin următoarele aspecte:
- zona ζ2 denumită şi zonă supraîncălzită, granulaţiile sunt
grosolane (apare structura Windmannstatten din

297
austenită supraîncălzită), iar aceasta se caracterizează
prin fragilitate crescută
- zona ζ3, denumită şi zonă de normalizare, caracterizată
prin granulaţie fină
- zona ζ4, denumită şi zonă a transformărilor incomplete,
corespunzător acesteia este faptul că granulaţia este
neomogenă iar grăunţii de ferită proeutectoidă nu se
modifică
- zona ζ5, denumită şi zonă de recristalizare, este zona în
care se refac grăunţii deformaţi sau distruşi la
prelucrarea plastică anterioară.
În [Truşculescu, M., s.a., 1977] sunt prezentate câteva
investigaţii cu privire la aspectele structurale ale pieselor îmbinate
prin sudură. S-a evidenţiat faptul că apare o structură grosolană (fig.
5.25) cu cristale columnare pe direcţia evacuării căldurii în zona
cordonului de sudură. Formaţiunile troostitice caracterizate printr-o
structură fină cu cristale ce tind să aibă o formă globulară s-a
evidenţiat pentru zona influenţată termic (fig. 5.26). Structura
materialului de bază (ferito - perlitică) este prezentată în fig. 5.27.
Aceste observaţii au fost făcute pentru o mostră sudată din S235JR.

Fig. 5.25. Microstructura cordonului de sudură la o îmbinare


sudată din S235JR [Truşculescu, M., s.a., 1977]

298
Fig. 5.26. Microstructura zonei influenţate termic la o îmbinare
sudată din S235JR [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Fig. 5.27. Microstructura metalului de bază la o îmbinare sudată din


S235JR [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Pentru un oţel aliat cu Si, Mn şi V îmbinat prin sudură, zona


de trecere de la cordonul de sudură la zona influenţată termic nu se
evidenţiează clar. Structura cordonului de sudură se caracterizează
prin cristale columnare orientate perpendicular pe şanfrenul tablei
(fig.5.28), în zona influenţată termic şi o tendinţă de formare a
structurii Widmannstatten şi de globulizare a grăunţilor (fig.5.29).

299
Materialul de bază are o structură ferito-perlitică. Ambele
microstructuri sunt evidenţiate la o putere de mărire de 300x.

Fig.5.28. Microstructura cordonului de sudură pentru un oţel aliat cu


Si, Mn şi V [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Fig.5.29. Microstructura zonei influenţate termic pentru un oţel aliat


cu Si, Mn şi V [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Structura fontelor cenuşii, din punct de vedere microscopic,


prezintă următoarele particularităţi:
- cordon de sudură asemănător cu cel al unui oţel
hipereutectoid (fig.5.30), format prin topirea comună a
materialului de bază şi a celui de adaos; datorită unei
răciri rapide, materialul de pus se căleşte şi are duritate
foarte mare;

300
- zona de trecere se distinge bine şi se caracterizează prin
neomogenitate din punct de vedere chimic şi structural
(fig.5.31), este decarburată în apropierea cordonului de
sudură şi se observă formaţiunile de ledeburită şi
cementită (caracteristice fontelor albe)
- în zona influenţată termic apare o globulizare a grafitului
şi fisuri capilare pe direcţia de sudare (fig.5.32); perlita
din matrice este fină.

Fig.5.30. Microstructura cordonului de sudură pentru o fontă cenuşie


la puterea de mărire de 300x [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Fig.5.31. Microstructura zonei de trecere pentru o fontă cenuşie la


puterea de mărire de 300x [Truşculescu, M., s.a., 1977]

301
Fig.5.32. Microstructura zonei influenţate termic pentru o
fontă cenuşie la puterea de mărire de 300x [Truşculescu, M., s.a., 1977]

Posibilităţile de a proiecta o construcţie metalică sudată sunt


nenumărate, iar modul de alcătuire a elementelor sale componente
trebuie să corespundă conceptului de realizare. Procedeele de sudare
sunt, de asemenea, foarte diferite, fiecare impunând o anumită
rezolvare constructivă. De asemenea, calitatea sudurii trebuie privită
şi în raport cu solicitările de exploatare la care este supusă
construcţia metalică.
Calitatea unei suduri depinde de mai multi factori, dintre
care se pot enumera:
- procedeul de sudare
- soluţiile ce au fost adoptate de proiectant atât din punct
de vedere al posibilităţilor tehnologice de execuţie cât şi
din punct de vedere al concepţiei constructive
- calitatea materialului de bază
- calitatea materialului de adaos
- experienţa sudorului.
În comparaţie cu îmbinările prin nituri, cele sudate prezintă o
serie de avantaje precum:
- construcţii simple
- construcţii uşor de executat
- dacă forma îmbinării corespunde modului de solicitare
scurgerea eforturilor se face direct.

302
În cadrul unei îmbinări prin sudură, materialele de adaos pot
fi:
- sârme de sudură
- electrozi înveliţi
- fluxuri
- fondanţi.
Alegerea materialelor de adaos se face ţinând seama de:
- compoziţia chimică a materialului sudat (se alege un
material de adaos care să aibă o compoziţie chimică
apropiată cu cea a metalului)
- caracteristicile mecanice sau tehnologice (materialele de
adaos trebuie să asigure îmbinării o rezistenţă cel puţin
egală cu cea a materialului de bază)
- structura metalografică (se aleg materiale de adaos cu
granulaţie medie şi structură metalografică omogenă)
- după posibilităţile practice de executare a sudurii (dacă
se lucrează cu preîncălzire sau fără, în condiţii
atmosferice deosebite, sau nu, etc.)
- condiţiile de lucru a construcţiei sudate în care va lucra
materialul de adaos, cum ar fi: temperatura sau presiunea
înalte, uzură abrazivă, etc.

5.3.1. Calculul îmbinărilor sudate după eurocoduri

5.3.1.1 Îmbinări sudate paralele cu forţa de tracţiune

Schema unei astfel de îmbinări este dată în fig. 5.33, 5.34.

M
ls1 F

Fig. 5.33 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere de sus

303
2t a F
t

Fig. 5.34 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere


laterală

Pentru verificare se foloseşte (5.56), (5.57).


[σ 2
⊥ + 3(τ ⊥2 + τ II2 )] 0,5

fu
βw ⋅ γ M2
(5.56)

9 fu
σ⊥ ≤ (5.57)
10 γ M 2
N Ed 1
τ II , N = =F (5.58)
Ed
2 ⋅ a ⋅ ls1 2 ⋅ a ⋅ l s1
M Ed
b1 1
τ II ,M = =M (5.59)
Ed
2 ⋅ a ⋅ ls1 2 ⋅ a ⋅ ls1 ⋅ b1

Pentru cazul din fig. 5.32 şi 5.33, σ 2 ⊥ = 0, τ ⊥2 =0.


În (5.56), (5.57), (5.58) şi (5.59) s-au făcut următoarele
notaţii:
- fu este limita de rupere a oţelului, în MPa;
- σ 2 ⊥ este pătratul tensiunii normale, perpendiculare pe
cordonul de sudură
- τ ⊥2 , τ II2 sunt pătratele tensiunilor tangenţiale perpendiculare
şi paralele cu cordonul de sudură
- ls1 este lungimea cordonului de sudură paralelă cu direcţia
forţei;
- βw este un factor de corelare pentru evaluarea rezistenţei
sudurii care se alege astfel:

304
- 0,8 pentru S235
- 0,85 pentru S275
- 0,9 pentru S355
- 1 pentru S460.
- NEd, F este valoarea efortului axial, în N
- MEd, M este valoarea momentului încovoietor, în N
- b1 este lîţimea platbandei, în mm
- γ M 2 este un coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea
netă a sudurii, ales 1,25.
Tensiunea tangenţială paralelă finală se obţine însumând
(5.58) cu (5.59).
M Ed
N Ed b1
τ II = τ II , N + τ II ,M = + (5.60)
Ed Ed
2 ⋅ a ⋅ ls1 2 ⋅ a ⋅ ls1
Valoarea se introduce în (5.56) şi se verifică inegalitatea.

Exemplu numeric:

Se consideră două platbande realizate din S235JRG1, cu fy =


235 MPa, fu= 370 MPa, sudate ca în fig. 5.33 şi 5.34, de colţ cu
grosimea de 10 mm şi pe lungimea de b2-10 mm.
Se cunosc caracteristicile platbandelor:
- platbanda 1: grosime t1 de 20 mm, lăţime b1 de 180 mm,
- platbanda 1: grosime t2 de 20 mm, lăţime b2 de 140 mm.
Se cere să se verifice nodul ştiind că forţa şi momentele
transmise sunt:
F= 50000 N, M= 15 000 000 Nmm.

Se determină tensiunea tangenţială paralelă finală însumând


(5.58) cu (5.59):
M Ed
N Ed b1
τ II = τ II , N + τ II ,M = + = 51,282 .
Ed Ed
2 ⋅ a ⋅ l s1 2 ⋅ a ⋅ l s1
Se verifică inegalitatea (5.56) obţinând:

305
τ II ⋅ β w ⋅ γ M 2
= 0,139 ≤ 1 , deci condiţia de rezistenţă a
fu
îmbinării este verificată.

5.3.1.2. Îmbinare sudată perpendiculară pe forţa de tracţiune

Schema unei astfel de îmbinări este dată în fig. 5.35, 5.36.

M
ls2 F

Fig. 5.35 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere de sus

a 2t F
t

Fig. 5.36 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere


laterală

Pentru verificare se foloseşte (5.56), (5.57), dar în acest caz


tensiunea în direcţie paralelă este 0, deci se obţine (5.61), (5.62).
[σ 2
⊥ ( )]
+ 3 τ ⊥2
0,5

fu
βw ⋅ γ M2
(5.61)

9 fu
σ⊥ ≤ (5.62)
10 γ M 2
Tensiunile date de încărcarea F sunt:

306
N Ed
σ ⊥,N = (5.63)
Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2
N Ed
τ ⊥,N = (5.64)
Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2
Tensiunile date de încărcarea M sunt:
M Ed 2 M Ed 2
σ ⊥ ,M = ⋅z⋅ = ⋅z⋅ (5.65)
Ed
I 2 a ⋅ l s32 2
12
M 2 M Ed 2
τ ⊥ ,M = Ed ⋅ z ⋅ = ⋅z⋅ (5.66)
Ed
I 2 a ⋅ l s32 2
12
Tensiunile finale pe direcţii perpendiculare sunt (se
însumează (5.63) cu (5.65) şi (5.64) cu (5.66)):
N Ed M 2
σ ⊥ = σ ⊥ , N + σ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ (5.67)
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
N Ed M 2
τ ⊥ = τ ⊥ , N + τ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ (5.68)
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
Se verifică (5.61) şi (5.62).

Exemplu numeric:

Se consideră două platbande realizate din S235JRG1, cu fy =


235 MPa, fu= 370 MPa, sudate ca în fig. 5.35 şi 5.36, de colţ cu
grosimea de 10 mm şi pe lungimea de b2 mm.
Se cunosc caracteristicile platbandelor:
- platbanda 1: grosime t1 de 20 mm, lăţime b1 de 180 mm,
- platbanda 1: grosime t2 de 20 mm, lăţime b2 de 140 mm.
Se cere să se verifice nodul ştiind că forţa şi momentele
transmise sunt:
F= 50000 N, M= 15 000 000 Nmm.

307
Tensiunile finale pe direcţii perpendiculare, în MPa, sunt (se
însumează (5.63) cu (5.65) şi (5.64) cu (5.66)):
N Ed M 2
σ ⊥ = σ ⊥ , N + σ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ = 349,946
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
N Ed M 2
τ ⊥ = τ ⊥ , N + τ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ = 349,946
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
Se verifică (5.61) şi (5.62):
10γ M 2
σ⊥ ⋅ = 1,314 ≥ 1
9 fu
βw ⋅ γ M
[σ 2
⊥ + 3(τ ⊥2 ) ] 0,5

fu
2
= 1,892 ≥ 1 .

Deci condiţia de rezistenţă nu este îndeplinită.


Calculul de rezistenţă se verifică dacă M= 6 500 000 Nmm.
N Ed M 2
σ ⊥ = σ ⊥ , N + σ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ = 163,789
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12

N Ed M 2
τ ⊥ = τ ⊥ , N + τ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅ = 163,789
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
10γ M 2
σ⊥ ⋅ = 0,615 ≤ 1
9 fu
βw ⋅ γ M
[σ 2
⊥ + 3(τ ⊥2 ) ] 0,5

fu
2
= 0,996 ≤ 1 .

5.3.1.3. Îmbinare sudată pe contur

Schema unei astfel de îmbinări este dată în fig. 5.37, 5.38.

308
M
ls1 F
ls2

Fig. 5.33 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere de sus

2t a F
t

Fig. 5.34 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune. Vedere


laterală

Se determină tensiunile cu (5.67), (5.68) şi (5.60). Se verifică


apoi inegalităţile (5.56) şi (5.57). Formulele sunt (z= 0,5b2):

N Ed M 2
σ ⊥ = σ ⊥ , N + σ ⊥ ,M = + Ed3 ⋅ z ⋅
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
N Ed M 2
τ ⊥ = τ ⊥ , N Ed + τ ⊥ ,M Ed = + Ed3 ⋅ z ⋅
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2 2
12
M Ed
N Ed b1
τ II = τ II , N Ed + τ II ,M Ed = +
2 ⋅ a ⋅ ls1 2 ⋅ a ⋅ ls1

309
[σ 2
⊥ ]
+ 3(τ ⊥2 + τ II2 )
0,5

fu
β w ⋅γ M2
9 fu
σ⊥ ≤
10 γ M 2

Exemplu numeric:

Se consideră două platbande realizate din S235JRG1, cu fy =


235 MPa, fu= 370 MPa, sudate ca în fig. 5.35 şi 5.36, de colţ cu
grosimea de 10 mm şi pe lungimea de b2 mm (ls2) şi de b2-10 mm
(ls1).
Se cunosc caracteristicile platbandelor:
- platbanda 1: grosime t1 de 20 mm, lăţime b1 de 180 mm,
- platbanda 1: grosime t2 de 20 mm, lăţime b2 de 140 mm.
Se cere să se verifice nodul ştiind că forţa şi momentele
transmise sunt:
F= 50000 N, M= 2 000 000 Nmm.

Valorile tensiunilor, în MPa, sunt:

N Ed M Ed 2
σ ⊥ = σ ⊥, N + σ ⊥,M = + ⋅z⋅ = 68,546
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2
3
2
12

N Ed M Ed 2
τ ⊥ = τ ⊥, N + τ ⊥,M = + ⋅z⋅ = 68,546
Ed Ed
a ⋅ ls 2 ⋅ 2 a ⋅ ls 2
3
2
12

M Ed
N Ed b1
τ II = τ II , N + τ II ,M = + = 23,504
Ed Ed
2 ⋅ a ⋅ l s1 2 ⋅ a ⋅ l s1

310
10γ M 2
σ⊥ ⋅ = 0,257 ≤ 1
9 fu
βw ⋅γ M
[σ 2
⊥ ( )]
+3τ 2
0,5

fu
2
= 0,435 ≤ 1 .

τ = (τ ⊥2 + τ II2 )
0,5

Concluzie: condiţia de rezistenţă este îndeplinită.

5.3.2.Calculul îmbinărilor sudate după metoda rezistenţelor


admisibile

5.3.2.1 Sudură de colţ solicitată longitudinal

Se va lua în calcul schematizarea din fig. 5.35. Calculul


prezentat în continuare este valabil numai în cazul solicitării
longitudinale a cordonului de sudură.

Fig. 5.35. Sudură de colţ solicitată longitudinal

Calculul grosimii minime a cordonului:


τa=T/A, (5.69)
A=n·ls·d, (5.70)
a=T/(n·ls·τa), (5.71)
unde am notat: “n” – numărul cordoanelor (în exemplul din fig. 5.35
n=2), “a” – grosimea cordonului, “ls” – lungimea cordonului, “τa” –
tensiunea tangenţială admisibilă a materialului din cordon.

311
5.3.2.2. Sudură transversală cap la cap

Se va considera schema din fig. 5.36.

Fig. 5.36 Sudură transversală cap la cap

Conform schematizării, cordonul este solicitat la tracţiune.


Relaţia de verificare este redată prin (5.72).
F
σ ef = ≤ σ as (5.72)
s ⋅ l − 2 ⋅ s2
unde s-a notat cu: s – grosimea tablei, F – forţa de tracţiune, l
– lăţimea tablei iar σas – tensiunea admisibilă a materialului din
sudură.

5.3.2.3 Sudură înclinată cap la cap

Se va urmări schema din fig. 5.37.

Fig. 5.37 Sudură înclinată cap la cap

În cordonul de sudură apar concomitent eforturile axiale şi


tăietoare determinate cu (5.73) şi (5.74).
⎛π ⎞
N = F sin ⎜ − α ⎟ (5.73)
⎝2 ⎠
⎛π ⎞
T = F cos⎜ − α ⎟ (5.74)
⎝2 ⎠

312
Din solicitările de tracţiune şi forfecare, obţinem valorile
tensiunilor normale determinate cu (5.75) şi tangenţiale determinate
cu (5.76).
⎛π ⎞
σ = F ⋅ sin 2 ⎜ − α ⎟ ⋅ (l ⋅ s )−1 (5.75)
⎝2 ⎠
τ = 0,5 ⋅ F ⋅ cos(π − 2α ) ⋅ (l ⋅ s )−1 (5.76)
unde s-a notat cu: s – grosimea tablei, F – forţa de solicitare ,
l – lăţimea tablei iar σas – tensiunea admisibilă a materialului din
sudură.
Folosind una din formulele (5.77) sau (5.78)
(corespunzătoare teoriilor a III-a şi IVB) se poate determina
tensiunea echivalentă din cordonul de sudură.
σ ech = σ 2 + 4 ⋅τ 2 (5.77)
σ ech = σ 2 + 3 ⋅ τ 2 (5.78)

5.3.2.4 Sudură de colţ solicitată transversal

Se va urmări schema de calcul din fig. 5.38. Se vor lua în


considerare 3 secţiuni longitudinale prin cordonul de sudură, marcate
cu: B-B, D-D şi la 450 C-C, pentru care se vor determina tensiunile.

Fig. 5.38 Sudură de colţ solicitată transversal

d1. B-B
Solicitarea este de tracţiune, iar tensiunea se determină cu
(5.79):
σ = F ⋅ (l ⋅ s )−1 ≤ σ as (5.79)

313
unde s-a notat cu: s – grosimea tablei, F – forţa de tracţiune, l
– lăţimea tablei iar σas – tensiunea admisibilă a materialului din
sudură.

d2. D-D
Solicitarea este de forfecare, iar tensiunea se calculează cu
(5.80).
τ = F ⋅ (l ⋅ s )−1 ≤ τ as (5.80)
unde s-a notat cu: s – grosimea tablei, F – forţa de tracţiune, l
– lăţimea tablei iar τas – tensiunea admisibilă a materialului din
sudură.

d3. C-C
Solicitarea este compusă de tracţiune cu forfecare. Tensiunea
se determină cu (5.81) sau (5.82), în funcţie de teoriile de rezistenţă
aplicate.
σ ech = σ 2 + 4τ 2 = 2,236 ⋅ F ⋅ (l ⋅ s )−1 (5.81)
σ ech = σ 2 + 3τ 2 = 2 ⋅ F ⋅ (l ⋅ s )−1 (5.82)

314
ANEXA 5.1

Dimensiuni pentru filete metric


[http://www.qreferat.com/referate/mecanica/FILETE325.php]

315
316
BIBLIOGRAFIE

1. Al Nagein, H., MacGinley, T., J., Steel Structures. Practical Design Studies,
Third Edition, Published by Taylor & Francis, New York, 2005
2. Alămoreanu , E., Buzdugan, Gh., s.a, Îndrumar de Calcul în Ingineria
Mecanică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996
3. Alămoreanu, E.,Dinu, G., Stoica, M., Rezistenţa Materialelor, Editura
MATRIX ROM, Bucureşti, 2002
4. Ales, J., Yura, J., The Use of a Rolled Wide-Flange as a Bridge Support
Bearing, Tome: Connections in Steel Structures III. Behavoiur, Strength and Design,
pp. 23-33, Published by Elsevier Science, Oxford, 1996
5. Andreescu, I., Mocanu, Şt., Probleme de rezistenţa materialelor, Bucureşti,
2003
6. Ashby, M., Jones, D., Engineering Materials 2, Third Edition, Butterworth
Heinemann, London, 2006
7. Atanackovic, T., Theory of Elasticity for Scientists and Engineers, Published
by Birkhauser Boston, 2000
8. Avalle, M., Goglio, L., Static lateral compression of aluminium tubes: Strain
gauge measurements and discussion of theoretical models, The Journal of Strain
Analysis for Engineering Design, Vol. 32, No. 5, pp. 335-343, 1997
9. Avram, C., Grinzi Continue, Editura Tehnică, Bucureşti, 1965
10. Avram, C., Anastasescu, D., Structuri Spaţiale, Editura Republicii socialiste
România, 1978
11. Avram, C., Grinzi Continue, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981
12. Badea, M., C., Stress Studies Using Optical Methods With Application to
Machine Building, Phd. Thesis Abstract, Technical University of Cluj-Napoca, 2007
13. Badeshia, H., K., D., H., Svensson, L.,- E., Modelling the evolution of
microstructure in steel weld metal, Mathematical Modelling of Weld Phenomena,
Institute of Materials, London, p. 109-182, 1993
14. Bandula-Heva, T., Dhanasekar, M., Determination of Stress-Strain
Characteristics of Railhead Steel using Image Analysis, World Academy of Science,
Engineering and Technology, Vol.60-335, pp. 1884-1888, 2011
15. Bănuţ, V., Teodorescu, M., E., Statica Construcţiilor. Aplicaţii, Editura
Matrix Rom, Bucureşti, 2003
16. Beleaev, N., M., Rezistenţa Materialelor, vol 2, Editura Tehnică, Bucureşti,
1956
17. Benussi, F., Nethercot, D., A., Zandonini, R., Experimental Behaviour of
Semi-Rigid Connections in Frames, Tome: Connections in Steel Structures III.
Behavoiur, Strength and Design, pp. 57-67, Published by Elsevier Science, Oxford,
1996
18. Bhavikatti, S., S., Design of Steel Structures by Limit State Method as Per IS
800:2007, Published by I.K. International Publishing House Pvt. Ltd., New Delhi,
2009
19. Bird, J., Engineering Mathematics, Fourth Edition, Elsevier Science, 2003
20. Boiangiu, D., D., Caragheorghe, E.,s.a., Mecanică şi Rezistenţa Materialelor,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982

317
21. Bolcu, D., Rizescu, S., Mecanică, Vol1, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001
22. Bolcu, D., Mecanică, Vol1, Editura SITECH, Craiova, 2016
23. Bose, S., K., Strength of Materials. Problems and Objectives, Allied
Publishers Pvt. Ltd, New Delhi, 2004
24. Bristow, J., R., Metcalf, P., Mills, C., H., G., The Use of Wire-resistance
Strain-gauges in Automobile Engineering Research, with Particular Reference to the
Measurement of Strain in Vehicle Structures, Proceedings of the Institution of
Mechanical Engineers: Automobile Division, Vol.4, No. 1, pp. 27-47, 1950
25. Brockenbrough, R., L., Merrit, F., S., s.a., Structural Steel Designer’s
Handbook, McGraw-Hill, New York, 1999
26. Budău, V., Crăciunescu, C., M., Studiul materialelor. Ghid individual pentru
lucrări de laborator, Editura MIRTON, Timişoara, 1998
27. Burada, C., Miriţoiu, C., Studiul structurilor static nedeterminate. Modele
analitice, numerice şi experimentale, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2014
28. Burneau, M., Uang, C., M., Whittaker, A., S., Ductile Design of Steel
Structures, Published by McGraw-Hill, New York, 1998
29. Buzdugan, Gh., Blumenfeld, M., Tensometria Electrică Rezistivă, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1966
30. Buzdugan, Gh., Rezistenţa Materialelor, Ediţia a-IX-a revizuită, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1970
31. Buzdugan, Gh., Blumenfeld, M., Calculul de Rezistenţă al Pieselor de Maşini,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1979
32. Buzdugan, Gh., Blumenfeld, M., s.a., Culegere de Probleme din Rezistenţa
Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
33. Calea, Gh., s.a., Tehnologie Mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977
34. Caracostea, A., D.,s.a., Manual Pentru Calculul Construcţiilor, Vol. 1, Editura
Tehnică, 1977
35. Cartiş, I., Tratamente termochimice, Editura Facla, Timişoara, 1988
36. Carvill., J., Mechanical Engineer’s Data Handbook, Butterworth-Heinemann,
1993
37. Case, J., Chilver, L., Ross, C., Strength of Materials and Structures, Fourth
Edition, Published by Arnold, London, 1999
38. Călbureanu, M., Introducere în Metoda Elementului Finit, Editura
Universitaria, Craiova, 2010
39. Călbureanu, M., Introducere în Metoda Elementului Finit, Editura
Universitaria, Craiova, 2011
40. Cernăianu, E., Petrescu, G., Ilincioiu, D.,s.a., Rezistenţa Materialelor,.
Încercări Mecanice ale Materialelor, Reprografia Universităţii, Craiova, 1989
41. Cernăianu, E., Ilincioiu, D., s.a., Elemente de Teoria Elasticităţii şi Rezistenţa
Materialelor, vol I, Reprografia Universităţii din Craiova, 2000
42. Chen, W., F., Richard Liew, J., Y.,The Civil Engineering Handbook, Second
Edition, Published by CRC Press, London, 2003
43. Cheşa, I., s.a., Alegerea şi utilizarea oţelurilor, Editura Tehnică, Bucureşti,
1984

318
44. Chircor, M., s.a., Elemente fundamentale de tehnologia materialelor, Editura
Ex Ponto, Constanţa, 2005
45. Ciofu, I., s.a, Studiul materialelor şi sudarea, Chişinău, 1999
46. Ciofu, I., s.a., Studiul şi Tehnologia Materialelor, Chişinău, 2006
47. Ciofu, I., s.a., Studiul şi prelucrarea materialelor, Chişinău, 2009
48. Ciucă, I., Bolcu, D., Stănescu, M., M., Elemente de Mecanica Solidelor
Deformabile şi Mecanica Ruperii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008
49. Colan, H., s.a., Studiul metalelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982
50. Comănescu, A., Suciu, I., s.a., Mecanică, Rezistenţa Materialelor şi Organe
de Maşini, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
51. Constantinescu, I., Ştefănescu, D., M., Sandu, M., Măsurarea Mărimilor
Mecanice cu Ajutorul Tensometriei, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989
52. Creţu, A., Rezistenţa Materialelor, Editura Mediamir, Cluj Napoca, 2003
53. Curtu, I., Sperchez, F., Rezistenţa Materialelor, Vol1 şi 2, Reprografia
Universităţii Transilvania din Braşov, 1988
54. Curtu, I., s.a, Rezistenţa Materialelor – Memorator, Reprografia Universităţii
Transilvania din Braşov, 1989
55. Curtu, I., s.a, Rezistenţa Materialelor, Reprografia Universităţii Transilvania
din Braşov, 1990
56. Curtu, I., Ciofoaia, V., s.a., Rezistenţa Materialelor. Probleme IV, Editura
Infomarket, Braşov, 2005
57. Dalaban, C., Juncan, N.,s.a., Construcţii Metalice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
58. Dalaban, C., s.a., Construcţii cu structură metalică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997
59. Darabont, A., Văiteanu, D., Munteanu, M., Mecanică Tehnică. Culegere de
probleme, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983
60. Deutsch, I., Rezistenţa Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976
61. Deutsch, I., Goia, I., Probleme de Rezistenţa Materialelor, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
62. Dias da Silva, V., Mechanics and Strength of Materials, Springer, 2006
63. Dieter, G., Metalurgie Mecanică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1970
64. Dinu, F., Dubina, D., Grecea, D., Robustess Demands for Structural Joints of
Multistory Steel Buildings Frames Prone to Extreme Actions, The 8th International
Conference, Structural Integrity of Welded Structures,pp. 21-31, Timişoara 2010
65. Dogariu, A., Construcţii metalice, partea II,
https://www.ct.upt.ro/users/AdrianDogariu/Grinda_zabrele.pdf
66. Doyle, J., F., Modern Experimental Stress Analysis, Published by John Wiley
& Sons, London, 2004
67. Drăghici, I., s.a., Organe de maşini. Probleme, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1980
68. Drobotă, V., Rezistenţa Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982

319
69. Drobotă, V., Atanasiu, M., Stere, N., Rezistenţa Materialelor şi Organe de
Maşini, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988
70. Dubină, D., s.a., Calculul şi proiectarea îmbinărilor structurale din oţel în
conformitate cu SR EN 1993-1-8 (contract de cercetare), 2010
71. Dubină, D., Curs de Structuri Metalice, Predat la Universitatea Politehnica
Timişoara, Facultatea de Construcţii
72. Duggal, S., K., Design of Steel Structures, Published by TATA McGraw-Hill,
New Delhi, 2009
73. Dul, R., Jarmai, K., Numerical Simulations of Buckling of Metal Tubes,
International Conference Design Fabrications and Economy of Welded
Structures,pp.287-291, Miskloc, Hungary, 200
74. Dumitru, N., Ungureanu, C., A., Bazele Modelării Sistemelor Mecanice-
Elemente Finite, Editura Universitaria, Craiova, 2000
75. Dumitru, N., Margine, Al., Bazele Modelării în Ingineria Mecanică, Editura
Universitaria, Craiova, 2002
76. Dumitru, N., Margine, Al., s.a., Organe de Maşini. Arbori şi Lagăre.
Proiectarea Prin Metode Clasice şi Moderne, Editura Tehnică, Bucureşti, 2008
77. Dumitru, N., Nanu, Gh., Vintilă, D., Mecanisme şi Transmisii Mecanice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008
78. Efrem, R., Iaşinschi, A., Aplicaţii MAPLE în Matematică, Suport de Curs,
Variantă Electronică
79. El-Reedy, M., Construction, Management and Design of Industrial Concrete
and Steel Structures, Published by CRC Press Taylor & Francis Group, U.S.A
80. Ellison, M., S., Corona, E., An Experimental Investigation of T-beam
Stability Under Bending, Experimental Mechanics, Vol. 38, No. 1, pp. 42-47, 1998
81. Eparu, I., Mecanică teoretică, Editura Universităţii din Ploieşti, 2002
82. Ernst, H., Manfred, S., Device for bending plates, Patent, International Patent
Classification B21D1908, Published as EP1238723 (A3), http://ro.espacenet.com,
2002
83. Farkas, J., Jarmai, K., Analysis and Optimum Design of Metal Structures,
Published by A.A Balkema, Rotterdam, 1997
84. Faur, N., Goia, I., s.a., Stress-strain Analysis for the wheel-railtrack Assembly
at Urban Passenger Transport, 5th International Conference Structural Integrity of
Welded Structures ISCS2007, Timişoara, 2007
85. Fawzia, S., Karim, M., A., Investigation into the Bond between CFRP and
Steel Plates, World Academy of Science, Engineering and Technology, Vol. 53-51,
pp. 321-325, 2009
86. Felix, H., s.a., Method and device for determining a bending angle of a rotor
blade of a wind turbine, Patent, Patent Number: WO2011EP03293 20110702,
Published as: DE 1020 1 0032120, http://ro.espacenet.com, 2012
87. Flaherty, J., E., Finite Element Analysis, New York, Springer ,2000
88. Fischereder, B., Reiter, T., Bending press with a workpiece positioning device
and an operating method, Patent, Classification: B21D43/00, Patent Number:
WO2011AT00212 20110505, Published as: AT509857 (B1),
http://ro.espacenet.com, 2012

320
89. Fish, J., Belytschko, T., A First Course in Finite Elements, John Wiley &
Sons, Northwestern University USA, 2007
90. Gafiţanu, M., s.a., Organe de maşini, Vol. 1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981
91. Gafiţanu, M., s.a., Organe de maşini, Vol. 2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983
92. Gaita, D., Ilca, I., Particularităţile structurii îmbinărilor la sudarea multistrat,
A XVI-a Conferinţă Internaţională Multidisciplinară “Profesorul Dorin Pavel –
fondatorul hidroenergeticii româneşti”, SEBEŞ, p. 107-114, 2016
93. Galambos, T., V., Guide to Stability Design Criteria for Metal Structures,
Published by John Wiley & Sons, New Jersey, 1998
94. Gheorghiu, A., Statica Construcţiilor, Vol1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1960
95. Gioncu, V., Mazzolani, F., Ductility of Seismic Resistant Steel Structures,
Published by Spon Press, London, 2002
96. Hartog, J., P., Strength of Materials, Dover Publications Publishing House,
USA, 1977
97. Hearn, E., J., Mechanics of Materials, Volume 1, An Introduction to the
Mechanics of Elastic and Plastic Deformation of Solids and Structural Materials,
Butterworth Heinemann, 2001
98. Hermes, M., s.a., Three Dimensional Bending of Profiles With Stress
Superposition, Int J Mater Form, Suppl. 1, pp. 133-136, 2008
99. Hicks, T., Handbook of Civil Engineering Calculations, Second Edition,
Published by McGraw-Hill, 2007
100. Huebner, K., H., Dewhirst, D., L., Smith, D., E., Byrom, T., G., The Finite
Element Method for Engineers, fourth edition, John Wiley&Sons, New York, 2001
101. Hunter, P., Finite Element Method & Boundary Element Method, course
notes, The University of Aukland, New Zealand, 2001
102. Hunter, P., Finite Element Method & Boundary Element Method, course
notes, The University of Aukland, New Zealand, 2003
103. Iacob, C., Mecanică Teoretică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1980
104. Iliescu, N., Atanasiu, C., Metode Tensometrice în Inginerie, Editura AGIR,
Bucureşti 2006
105. Iliescu, N., Pastramă, D., Evaluation of the Mechanical Factors Influence in
the Treatment of Tibial Fractures, Using the Kuntscher Centro-medullar Nail
Technique, MOCM Journal, Vol. 3, No. 12, 2006
106. Ilincioiu, D., Petrescu, G., Păsărin, C., Experimental Study Concerning the
Rock-Support Interaction in the Very Deep Mine Galleries of Romania, Analele
Universităţii din Craiova, Seria Mecanică, pp. 5-12, 1995
107. Ilincioiu, D., Une Analyse Classique de Resistance, Analele Universităţii,
seria Mecanică, pag. 12-22, Craiova, 1995
108. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor. Elemente Fundamentale, Editura
Scorillo, Craiova, 1996
109. Ilincioiu, D., Petrişor, D., Rezistenţa Materialelor – Aplicaţii, Editura Sitech,
Craiova, 1998
110. Ilincioiu, D., Aştefanei, I., Mecanica şi Rezistenţa Materialelor, partea a-II-a,
Rezistenţa Materialelor, Reprografia Universităţii din Craiova, 1998
111. Ilincioiu, D., Susţineri Mecanizate, Editura Scorillo, Craiova, 1998

321
112. Ilincioiu, D., Roşca, V., Rezistenţa Materialelor, volumul I, Editura Scorillo,
Craiova, 1999
113. Ilincioiu, D., Roşca, V., Rezistenţa Materialelor, volumul II, Editura Scorillo,
Craiova, 1999
114. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor. Teorie şi Aplicaţii, Editura SAVA,
Craiova, 2000
115. Ilincioiu, D., Roşca, V., Analiza Eforturilor din Şasiul Unui Autovehicol,
Analele Universităţii din Craiova, Seria Mecanică, Craiova, 2001
116. Ilincioiu, D., Roşca, V., Un Efect Dinamic Asupra Structurii Principale de
Rezistenţă a Unui Camion, Analele Universităţii din Craiova, Seria Mecanică,
Craiova, 2001
117. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor, Editura ROM TPT, Craiova, 2002
118. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor, Editura ROM TPT, Craiova, 2003
119. Ilincioiu, D., Roşca, V., Aştefanei, I., Marin, M., Încercări Mecanice de
Rezistenţa Materialelor, Editura ICMET, Craiova, 2004
120. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor, Ediţia a-II-a, Editura ROM TPT,
Craiova, 2007
121. Ilincioiu, D., Anghel, C., An Analysis of Frame Type Steel Constructions, 5th
International Conference Structural Integrity of Welded Structures, Timisoara, 2007,
www.ndt.net
122. Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor, Ediţia a-III-a, Editura ROM TPT,
Craiova, 2008
123. Ilincioiu, D., Ianăşi, C., Anghel, C., Analytical research of mechanical
stresses in a truck strength structure, Second International Congress
AUTOMOTIVE, SAFETY AND ENVIRONMENT SMAT 2008, pp. 75-80,
Craiova, 2008
124. Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., Corelation Strength-Rigidity for a Metallic
Structure, Annals of the University of Craiova, Mechanical Series,pp. 3-17, Craiova,
2009
125. Ilincioiu, D., Johrend, H., Miriţoiu, C., Analiza Rezistenţei şi Rigidităţii Unei
Structuri Metalice Tip, 3rd Symposium Durability and Reliability of Mechanical
Systems, Tg-Jiu, 2010
126. Ilincioiu D., Miriţoiu C., Pădeanu A., Rezistenţa Materialelor, Vol.1, Editura
Universitaria, Craiova, 2010
127. Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., A strength analysis of welded INP metallic
profiles, The 8th International Conference, Structural Integrity of Welded Structures,
pp. 52-58, Timişoara 2010
128. Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., A geometrical analysis of INP rolled profiles used
at welded constructions, The 8th International Conference, Structural Integrity of
Welded Structures, pp. 58-65, Timişoara 2010
129. Ilincioiu D., Miriţoiu C., Pădeanu A., Rezistenţa Materialelor, Vol.2, Editura
Universitaria, Craiova, 2011
130. Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., Jimenez, J., P., Roşu, C., Mechanical Loading of
R-R-T Dyade, 2011 International Conference on Optimization of the Robots and
Manipulators, pp. 77-83, Sinaia, Romania, 26-28May, 2011
131. Ilincioiu D., Miriţoiu C., Pădeanu A., Rezistenţa Materialelor, Vol.2, Editura

322
Universitaria, Craiova, 2011
132. Ilincioiu, D., Ţălu, M., Miriţoiu, C., Gugilă O., Construcţii metalice. Îndrumar
de laborator, Editat la Facultatea de Mecanică, 62. pag.,
133. Ispas, B., Constantinescu, E., Alexandrescu, I., Rezistenţa Materialelor.
Culegere de Probleme, Vol. 1 şi 2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997
134. Joensen, J., B., Juul, S., s.a., Doppler Ultrasound Compared With Strain
Gauge for Measurement of Systolic Ankle Blood Pressure, Angiology, Vol 59, No.
3, pp. 296-300, 2008
135. Johrend, H., Ilincioiu, D., Rezistenţa Rotorilor Centrifugali, Editura Sitech,
Craiova, 2010
136. Johrend H., Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., Solicitari Mecanice in Rotorul unei
Centrifugi de Mare Viteza (I), Proc. 3rd Symposium on Durability and Reliability of
Mechanical Systems, pp. 77-82, Tg. Jiu, Romania, May, 2010
137. Johrend H., Ilincioiu, D., Miriţoiu, C., Solicitari Mecanice in Rotorul unei
Centrifugi de Mare Viteza (I), Proc. 3rd Symposium on Durability and Reliability of
Mechanical Systems, pp. 83-88, Tg. Jiu, Romania, May, 2010
138. Jonsson, J., Svensson, E., Christensen, J., T., Strain gauge measurement of
wheel-rail interaction forces, The Journal of Strain Analysis for Engineering Design,
Vol. 32, No. 3, pp. 183-191, 1997
139. Kreith, F., s.a, Mechanical Engineering Handbook, CRC Press, 1999
140. Lanc, D., Turkalj, G., Brnic, J., Large Displacement Analysis of Spatial
Frames Under Creep Regime, International Conference Design Fabrications and
Economy of Welded Structures,pp.229-237, Miskloc, Hungary, 2008
141. Layer, E., Tomczyk, K., Measurements, Modelling and Simulation of
Dynamic Systems, Published by Springer-Verlag, Berlin, 2010
142. Lehmkuhl, H., Werner, F., Use of Numerical Methods for Practical Analyses
of Structural Elements, Proceedings of the 3rd International Conference in Metal
Structures, CIMS 2000, pp. 81-89, Published by Impreial College Press, London,
2000
143. Levcovici, S., s.a., Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Îndrumar de lucrări de
laborator, Galaţi, 2006
144. Litos, P., Svantner, M., Honner, M., Simulation of Strain Gauge Thermal
Effects During Residual Stress Hole Drilling Measurements, The Journal of Strain
Analysis for Engineering Design, Vol. 40, No. 7, pp. 611-619, 2005
145. Logo, J., Kaliszky, Hjiaj, M., Rad, M., M., Plastic Limit and Shakedown
Analysis of Elato-Plastic Steel Frames with Semi-Rigid Connections, International
Conference Design Fabrications and Economy of Welded Structures,pp.237-243,
Miskloc, Hungary, 2008
146. Manescu, T., S., Pomoja, F., Aplicaţii de Rezistenţa Materialelor, Editura
Eftimie Murgu, Reşiţa, 2010
147. Mangeron, D., Irimiciuc, N., Mecanica Rigidelor cu Aplicaţii în Inginerie,
Vol. 2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
148. Mangra, M., Diaconu, V., Tărâţă, D., Studiul Metalelor, Reprografia Univ.
din Craiova, 1989
149. Marghitu, D., B., s.a., Mechanical Engineer’s Handbook, Academic Press,
California, 2001

323
150. Marin, C., Popa, F., Rezistenţa Materialelor. Probleme de Examen, Editura
Macarie, Târgovişte, 2001
151. Marin, C., Rezistenţa Materialelor, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006
152. Marin, M., Miriţoiu, C., M., Ilincioiu, D., Section geometry of strength parts,
International Conference of Mechanical Engineering, ICOME 2013, pp. 295-302,
Craiova, 16-17 mai, ISBN 978-606-14-0692-0, 2013
153. Mateescu, D., Caraba, I., Construcţii Metalice. Calculul şi Proiectarea
Elementelor din Oţel, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
154. Mateescu, D., Appeltauer, I., Cuteanu, E., Stabilitatea la Compresiune a
Structurilor din Bare de Oţel, Editura Academiei Republicii Soclialiste România,
Bucureşti, 1980
155. Mazilu, P., Posea, N., Iordăchescu, E., Probleme de Rezistenţa Materialelor,
Vol. 2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975
156. Mazilu, P., Rezistenţa Materialelor, Institutul de Construcţii Bucureşti, 1977
157. McCormac, J., Structural Steel Design, Fourth Edition, Published by Pearson
Prentice Hall, New Jersey, 2008
158. Megson, T., H., G., Structural and Stress Analysis, Published by Arnold,
London, 1996
159. Merrit, F., S, Ricketts, J., Building Design and Construction Handbook, Sixth
Edition, Published by McGraw-Hill, 2001
160. Mihai, D., Rezistenţa Materialelor, Vol1 şi 2, Editura Tehnopress, 2005
161. Minca, I., Sandu, A., Atanasiu, C., Rezistenţa Materialelor şi Elemente de
Teoria Elasticităţii. Solicitări Simple, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998
162. Miriţoiu, C., The Influence of Shield Working Height Over the Loadings
Distribution for an Underground Metallic Structure, E-Journal of Doctoral Research,
Vol1., Craiova, 2010
163. Miriţoiu, C., Map Mesh vs. Auto Mesh in Finite Element Analysis, E-Journal
of Doctoral Research, Vol1., Craiova, 2010
164. Miriţoiu, C., Metode Analitice Pentru Calculul Sistemelor Static
Nedeterminate, Referat Doctorat Nr.1, susţinut în noiembrie, Craiova, 2010
165. Miriţoiu, C., Analiza Soluţiilor Constructive Clasice Folosite în Structurile
Metalice de Rezistenţă, Referat Doctorat Nr.2, susţinut în ianuarie, Craiova, 2011
166. Miriţoiu, C., Metode Experimentale Pentru Analiza Stărilor de Tensiuni şi
Deformaţii în Structurile Metalice de rezistenţă, Referat Doctorat Nr3, susţinut în
mai, Craiova, 2011
167. Miriţoiu, C., Modele Experimentale, Referat Doctorat Nr. 4, Susţinut în iulie,
Craiova, 2011
168. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Jimenez, J., P., Roşu, C., A Stress Analysis of a
Statically Indetermined Metallic Structure Using Analytical and Experimental
Methods, Academic Journal of Manufacturing Engineering, Volume 9, ISSUE
2/2011, pag. 67-73, Editura Politehnica, 2011
169. Miriţoiu, C., Jimenez, J., P., Roşu, C., A classical strength analysis of a three
dimensional metallic structure, Certcetări Doctorale în Domeniul Tehnic, Workshop
no.1, Craiova, 2011
170. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., A Stress Analysis of a Metallic Structure using
Finite Element Method, World Academy of Science, Engineering and Technology,

324
International Conference of Automotive and Mechanical Engineering,Venice, Italy,
pp. 703-708, 27-29 April, 2011
171. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Jimenez, J., P., Roşu, C., A Comparison Between
the Modal Parameters Obtained by two Different Accelerometers, The 5TH
International Conference on Manufacturing Science and Education – MSE 2011, pp.
39-43,Sibiu, Volume 1, Romania, 2-5 June, 2011
172. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Jimenez, J., P., Roşu, C., An analytical and
Experimental Strength Analysis for a Metallic Structure, The 5TH International
Conference on Manufacturing Science and Education – MSE 2011, pp. 43-47,
Volume 1,Sibiu, Romania, 2-5 June, 2011
173. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Jimenez, J., P., Roşu, C., An Analytical Model for
Strength Calculus of Hiperstatic Structures, Journal of Engineering Studies and
Research, Volume 17, No.3, pp. 48-55, ISSN 2068-7559, 2011
174. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Combined analytical and finite element methods
used for strength analysis of a hyperstatic metallic structure, The 16th International
Conference Modern Technologies, Quality and Innovation, Volume II, ModTech
2012, pp. 605-609, 24-26 mai, Sinaia, România, 2012
175. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., A stress analysis of a hyperstatic structure using
finite element method and strain gauge measurement, The 16th International
Conference Modern Technologies, Quality and Innovation, Volume II, ModTech
2012, pp. 609-613, 24-26 mai, Sinaia, România, 2012
176. Miriţoiu, C., Constribuţii la studiul solicitărilor mecanice în structuri metalice
şi hibride, Teză de doctorat, Craiova, 2012
177. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor. Aplicaţii, Vol. 1, Editura
SITECH, Craiova, 2012
178. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor. Aplicaţii, Vol. 2, Editura
SITECH, Craiova, 2014
179. Miriţoiu, C., M., Bolcu, D., Stănescu, M., Roşca, V., Ilincioiu, D., A
comparison of composite bars against metallic bars from the mass per unit length
point of view, Key Engineering Materials, Vol. 601, pp. 58-61,
doi:10.428/www.scientific.net/kem.601.58, 2014
180. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor. Solicitări simple şi
elemente de teoria elasticităţii, Editura SITECH, Craiova, 2016
181. Miriţoiu, C., Ilincioiu, D., Rezistenţa Materialelor, Editura SITECH, Craiova,
2017
182. Mitescu, C., Rezistenţa Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967
183. Moaveni, S., Finite Element Analysis. Theory and Application with Ansys,
Prentice Hall, New Jersey, 1999
184. Mocanu, D., R.,s.a., Analiza experimentală a tensiunilor, vol 1 şi 2, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1977
185. Mocanu, D., R., Rezistenţa Materialelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
186. Mocanu, F., Rezistenţa Materialelor, Editura Cermi, Iaşi, 1998
187. Mocanu, F., Rezistenţa Materialelor. Partea a II a, www.mec.tuiasi.ro
188. Mocanu, S., Andreescu, I., Comprendiu de Rezistenţa Materialelor, Editura
MATRIXROM, Bucureşti, 2008

325
189. Montero, W., Farag, R., Uncertainties Associated with Strain-Measuring
Systems Using Resistance Strain Gauges, Journal of Strain Analysis for Engineering
Design, Vol 46, No1., pp. 1-13, 2011
190. Moraru, Gh, Ţibichi, V., Taranenco, A., Calculul elementelor de rezistenţă ale
unei hale indistriale în exemple, Chişinău, UTM, 2009
191. Morris, A., Langari, R., Measurements and Instrumentation. Theory and
Application, Published by Elsevier, 2012
192. Munteanu, I., Calculul Structurilor Spaţiale în Formulare Matriceală, Editura
Facla, Timişoara, 1973
193. Mateiu, H., Ş., Murariu, A., C., Ivan, A., Finite Element Analysis of Welded
Metallic Structure Nodes, The 8th International Conference, Structural Integrity of
Welded Structures, pp. 38-44, Timişoara 2010
194. Nanu, A., Tehnologia materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972
195. Nash, W., Theory and Problems of Strength of Materials, Fourth Edition,
McGraw-Hill, 1998
196. Nădăşan, Şt., Kovats, L., s.a., Probleme de Rezistenţa Materialelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968
197. Negru, M., Bazele Proiectării Asistate de Calculator, Editura Universitaria,
Craiova, 2004
198. Negru, M., Manea, I., Spectrum Analysis of the SF6 High Voltage Circuit
Breaker Using the Finite Element Method, ICSV13, Viena, Austria, 2006
199. Otis, M., Nguyen-Dang, T-L., s.a., Cable Tension Control and Analysis of
Reel Transparency for 6-DOF Haptic Foot Platform on a Cable-Driven Locomotion
Interface, World Academy of Science, Engineerinf and Technology, Vol. 52-79, pp.
520-532, 2009
200. Paik, J., K., Thayamballi, A., K., Ultimate Limit State Design of Steel-Plated
Structures, Published by John Wiley & Sons, London, 2003
201. Paizi, Gh., Stere, N., Lazăr, D., Organe de maşini şi mecanisme, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
202. Pan, W.-F., Wang, T.-R., Hsu, C.,-M., A Curvature-Ovalization Measurement
Apparatus for Circular Tubes Under Cyclic Bending, Experimental Mechanics, Vol.
38, No. 2, pp.99-102, 1998
203. Pascariu, I., Elemente Finite. Concepte. Aplicaţii, Editura Militară, Bucureşti,
1985
204. Pascu, D., R., s.a., Structural amd mechanical characterization of S355J2
weldeable steel from the plan safety gate construction – PdF1 Dr Tr Severin, The 6th
International Conference – Innovative technologies for joining advanced materials,
p. 86-93, 2012
205. Pavel, A., Elemente de Inginerie Mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981
206. Petcu, V., Soare, M., Svasta, C., Automatizarea Calculului de Rezistenţă în
Construcţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989
207. Petrescu, G., Tarniţă, D., On the Pure Bending of Straight Nonhomogenous
Bars, Annals of the University of Craiova, Mechanical Series, pp. 105-111, No.1,
Craiova, 1990

326
208. Petrescu, G., Marin, M., Rezistenţa Materialelor, Vol1, Editura CERTI,
Craiova, 1994
209. Petrescu, G., Marin, M., Rezistenţa Materialelor. Solicitări Speciale, Vol2,
Editura Universitaria, Craiova, 1995
210. Ponomariov, S., D., Biderman, V., L., Calculul de Rezistenţă în Construcţia
de Maşini, Vol1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1960
211. Popa, A., G., Rezistenţa Materialelor. Îndrumător de lucrări, Edutura UT
Press, Cluj Napoca, 2010
212. Popa, I., Rezistenţa Materialelor, Editura Universităţii din Ploieşti, 2002
213. Popescu, M., Cercetări Asupra Siguranţei în Funcţionare a Instalaţiilor de
ridicat de Tip Macara (Capră), Rezumatul Tezei de Doctorat, Braşov, 2010
214. Popescu, V., Construcţii metalice industriale, Editura Tehnică, 1961
215. Popescu, V., Construcţii Metalice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975
216. Posea, N., s.a., Rezistenţa Materialelor. Probleme, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986
217. Posea, N., Iordache, St., Predescu, L., Costache, I., Metoda Elementului Finit
Pentru Structuri de Rezistenţă, Bibliotheca, Târgovişte, 2003
218. Procofiev, I., P., Smirnov, A., F., Statica Construcţiilor, Vol3, Oficiul de
Presă, Editură şi Documentare CFR, 1951
219. Punmia, B., C., Jain, A., K., Jain, A., K., Comprehensive Design of Steel
Structures, Published by Laxmi Publications, New Delhi, 2005
220. Pupăzescu, A., Mecanică Teoretică şi Rezistenţa Materialelor, Vol1, Editura
Universităţii Petrol-Gaze, Ploieşti, 2004
221. Pupăzescu, A., Mecanică Teoretică şi Rezistenţa Materialelor, Vol2, Editura
Universităţii Petrol-Gaze, Ploieşti, 2007
222. Radeş, M., Rezistenţa Materialelor I, Editura Printech, Bucureşti, 2010
223. Radu, N., Rezistenţa Materialelor şi Elemente de Teoria Elasticităţii, Editura
Universităţii Transilvania din Braşov, 2002
224. Rao, P., D., S., Strength of Materials. A practical approach. Volume 1,
Published by Universities Press, 2004
225. Ratay, R., T., Forensic Structural Engineering Handbook, Published by
McGraw-Hill, New York, 2000
226. Rattan, S., S., Strength of Materials, Published by McGraw-Hill, New Delhi,
2008
227. Rădoi, M., Deciu, E., Mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981
228. Rădulescu, C., Construcţii Metalice, Partea 1, 2 şi 3, Universitatea din
Craiova, Facultatea de Mecanică, predat la secţia de Construcţii Civile, Industriale şi
Agricole
229. Rădulescu, C., s.a.,, Hale industriale cu structură metalică, Editura Alma,
Craiova, 2012
230. Rădulescu, M., Studiul metalelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982
231. Regtien, P., P., L., vad det Heijedn, F., s.a, Measurement Science for
Engineers, Published by Kogan Page Science, 2004

327
232. Restivo, G., Marannano, G., Isaicu, G., A., Three-Dimensional Strain
Analysis of Single-Lap Bolted Joints in Thick Composites Using Fibre-Optic
Gauges and the Finite-Element Method, The Journal of Strain Analysis for
Engineering Design, Vol 45, No. 7, pp. 523-534, 2010
233. Rex, C., Easterling, S., Finite Element Modelling of Partially Restrained
Beam-To-Girder Connections, Tome: Connections in Steel Structures III.
Behavoiur, Strength and Design, pp. 1-11, Published by Elsevier Science, Oxford,
1996
234. Roesler, J., Harders, H., Baeker, M., Mechanical Behaviour of Engineering
Materials, Springer, 2007
235. Roşca, V., Teoria Elasticităţii Aplicată în Rezistenţa Materialelor, Editura
Oglinda Press, Craiova, 1996
236. Roşca, V., Teoria Elasticităţii Aplicată în Rezistenţa Materialelor, Editura
Curtea Veche, Bucureşti, 1997
237. Roşca, V., Ilincioiu, D., Mihnea, M., Aştefanei, I., Rezistenţa Materialelor.
Încercări Fundamentale, Editura Universitaria, Craiova, 2007
238. Roşca, V., Proca, V., Crăciunoiu, N., Evaluarea Tensiunilor Interne în
Structuri din Oţel Turnat, Forjat şi Sudat, Editura Universitaria, Craiova, 2007
239. Roşca, V., Modelarea Ruperii Structurilor Mecanice, Editura Universitaria,
Craiova, 2008
240. Roşca, V., s.a., Rezistenţa Materialelor, Vol. 1, Solicitări Simple. Teorie şi
Aplicaţii Rezolvate, Editura SITECH, Craiova, 2015
241. Ruina, A., Pratrap, R., Introduction to Statics and Dynamics, Oxford
University Press, 2002
242. Sadd, M., Elasticity, Theory, Applications and Numerics, Elsevier
Butterworth/Heinemann, 2005
243. Sai Ram, K., S., Design of Steel Structures, Published by Dorling Kindersley
Pvt. Ltd., New Delhi, 2010
244. Salmon, C., Johnson, J., Malhas, F., Steel Structures. Design and Behaviour,
Fifth Edition, Published by Pearson Prentice Hall, New Jersey, 2009
245. Saouma, V., Introduction to Continuum Mechanics and Elements of
Elasticity/Structural Mechanics, Lecture Notes, University of Colorado
246. Sarkar, B., K., Strength of Materials, Published by Tata McGraw-Hill
Publishing Company Limited, New Delhi, 2007
247. Shackelford, J., s.a., Materials Science and Engineering Handbook, CRC
Press, 2001
248. Sharp, W., N., s.a., Springer Handbook of Experimental Solid Mechanics,
Published by Springer Science+Business Media, New York, 2008
249. Shigeki, K., s.a, Device and method for bending metal tube, Patent, Patent
Number: JP2009 0287404 20091218, Classification B25J 9/06,
http://ro.espacenet.com, 2012
250. Shioya, M., Nakatani, M., Nakao, K., Axial Compression Bending Tests on
Carbon Films and Carbon Fiber Composites, Journal of Materials Science, Vol. 34,
pp. 1301-1311, 1999
251. Sima, P., Olariu, V., Macovei, M., Mecanică Tehnică. Aplicaţii. Statică,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980

328
252. Stanciu, S., Alecxandru, I., Gheorghe, M., Materiale pentru Construcţii
Metalice, Editura SEDCOM LIBRIS, Iaşi, 2001
253. Singh, U., K., Dwivedi, M., Problems and Solutions in Mechanical
Engineering, New Age International Publishers, New Delhi, 2007
254. Smith, E., s.a., Mechanical Engineer’s Reference Book, Butterworth
Heinemann, 2000
255. Sofonea, G., Pascu, A., M., Rezistenţa Materialelor, Vol 1, Editura
Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, 2006
256. Sofonea, G., Pascu, A., M., Rezistenţa Materialelor, Vol 2, Editura
Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, 2007
257. Sputo, T., Turner, J., Bracing Cold-Formed Steel Structures. A Design Guide,
Published by ASCE, Virginia, 2006
258. Stark, J., Bijlaard, F., Sedlacek, G., Bolted and Welded Connections in Steel
Structures, Tome: Connections in Steel Structures I. Behavoiur, Strength and
Design, pp. 8-18, Published and reprinted by Spon Press, Oxon, 2005
259. Stoian, L., s.a., Tehnologia Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980
260. Stolarski, T., Nakasone, Y., Yoshimoto, S., Engineering Analysis with Ansys
Software, Butterworth-Heinemann, London, 2006
261. Suman, R., s.a., Construcţii metalice şi procedee de sudare, Editura Matrix
Rom, Bucureşti, 1997
262. Şauga, V., s.a., Prelucrarea prin deformare plastică şi sudarea materialelor,
Chişinău, 2000
263. Tarniţă, D., Petrescu, G., Methode Generale Pour le Calcul D’efforts
Produites Dans les Systemes des Barres Articulees par les Inexactitudes
D’execution, Analele Universităţii, seria Mecanică, pag. 129-134, Craiova, 1995
264. Tarniţă, D., Bolcu, D., Elemente de Mecanică şi Rezistenţa Materialelor,
Editura Universitaria, Craiova, 2012
265. Tărâţă, D.F., Ivănuş, R.C., Studiul Materialelor. Îndrumător pentru lucrări de
laborator, Craiova, 2007
266. Teodorescu, N., Olariu, V., Ecuaţii diferenţiale şi cu derivate parţiale, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1978
267. Timoshenko, S., Strength of Materials, Part 1, D. Van Nostrand Company,
New York, 1948
268. Timoshenko, S., Goodier, J., N., Theory of Elasticity, McGraw-Hill, 1951
269. Trahair, N., S., Bradford, M.A., The Behaviour and Design of Steel Structures
to AS 4100, Third Edition-Australian, Published by Taylor & Francis, 1998
270. Trahair, N., S., Bradford, M., A., Nethercot, D., A., The Behaviour and
Design of Steel Structures to BS5950, Published by Spon Press, London, 2001
271. Tripa, M., Rezistenţa Materialelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967
272. Tripa, M., Rezistenţa Materialelor. Solicitări simple şi teoria elasticităţii,
Editura MIRTON, Timişoara, 1999
273. Tripa, M., Hluşcu, M., Rezistenţa Materialelor. Noţiuni fundamentale şi
aplicaţii, Editura MIRTON, Timişoara, 2006

329
274. Truşculescu, M., Studiul Metalelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977
275. Truşculescu, M., s.a., Studiul Metalelor. Tehnici de Laborator, Editura
FACLA, Timişoara, 1977
276. Tudose, I., Atanasiu, C., Iliescu, N., Rezistenţa Materialelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
277. Ungureanu, C., A., Rezistenţa Materialelor şi Organe de Maşini, Vol. 1,
Editura Universitaria, Craiova, 2005
278. Valente, M., Composite Welded Beam-To-Column Subassemblages
Reinforced with Triangular and Straight Haunch, International Conference Design
Fabrications and Economy of Welded Structures,pp.245-252, Miskloc, Hungary,
2008
279. Văduvoiu, Gh., Tehnologia Materialelor, Editura Sitech. Craiova, 2015
280. Văduvoiu, Gh., Tehnologia Materialelor. Lucrări de Laborator, Editura
Sitech, Craiova, 2015
281. Vlad, I., M., Ibanescu, M., Stregth of Materials, Editura Cermi, Iaşi, 1998
282. Voicu, M., s.a., Tehnologia materialelor. Îndrumar de laborator, Editura Bren,
Bucureşti, 1999
283. Vraciu, G., Popa, A., Metode Numerice cu Aplicaţii în Tehnica de Calcul,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982
284. Vraciu, G., Efrem, R., Burci, O., Algoritmi şi Metode Numerice, Editura
Sitech, Craiova, 2000
285. Weber F. Comportarea materialelor metalice la solicitările statice şi
dinamice, Ed. Mirton, Timişoara, 2001
286. Yu, W.,W., LaBoube, R., Cold-Formed Steel Design, Fourth Edition,
Published by John Wiley & Sons, New Jersey, 2010
287. Zemian, R., Guide to Stability Design Criteria for Metal Structures, Published
by John Wiley & Sons, New Jersey, 2010
288. Zimin, V., N., Salakhov, N., Z., Shelepin, N., A., Integrated beam strain
gauges, Izmeritel'naya Tekhnika, No. 3, pp. 36–37, March, 1994
289. ***SR EN 10027/1,2:1996
290. *** SR EN 1560:2011
291. ***MATH CAD 2000 PROFESSIONAL USER’S GUIDE
292. ***MATCH CAD 2001 – THERMAL ANALYSIS BOOK
293. ***MATH CAD 11 MANUAL – USER’S GUIDE
294. ***MATH CAD 13 USER’S GUIDE
295. ***ANSYS 11 USER’S GUIDE
296. ***MANUALUL INGINERULUI VOLUMELE 1 ŞI 2
297. ***MANUALUL INGINERULUI MECANIC VOLUMELE 1 ŞI 2
298. ***ROBOT MILLENNIUM V.17 – MANUAL DE UTILIZARE
299. ***http://www.historycooperative.org/journals/sia/30.1/
300. ***http://www.allaboutcircuits.com/worksheets/bridge.html
301. ***www.regielive.ro
302. ***www.mece.ualberta.ca
303. ***www.termo.utcluj.ro/confstud07/lucrari/ciocan.doc
304. ***http://www.mec.tuiasi.ro/diverse/FMRM2.pdf

330
305. ***http://www.awc.org/pdf/WSDD/TOC.pdf
306. ***http://en.wikipedia.org/wiki/Beam_%28structure%29
307. ***http://www.childs-ceng.demon.co.uk/tutorial/tu5696.html
308. ***http://www.arch.virginia.edu/~km6e/arch324/
309. ***http://www.eng.umd.edu/
310. ***http://en.wikipedia.org/wiki/Column
311. ***http://www.best-b2b.com/userimg/1017/1040-1/lightaluminium-truss-
443.jpg
312. ***http://en.wikipedia.org/wiki/Gusset_plate
313. ***Robot Millennium V.17.0 Manual de Utilizare
314. ***http://www.historycooperative.org/journals/sia/30.1/
315. ***http://www.atlantarigging.com/sales/truss.html
316. ***Solid Works 2007 tutorials
317. ***http://www.mdp.eng.cam.ac.uk/web/library/enginfo/textbooks_dvd_only/
DAN/buckling/intro/intro.html
318. ***http://www.smate.wwu.edu/teched/geology/eq-columns.html
319. ***http://zone.ni.com/devzone/cda/tut/p/id/3092
320. ***http://www.sensorland.com/HowPage002.html
321. ***http://en.wikipedia.org/wiki/Strain_gauge
322. ***http://www.emdt.co.uk/article/advantages-strain-gauge-technology
323. ***http://www.trivology.com/articles/447/what-is-a-strain-gauge.html
324. ***http://www.nakka-rocketry.net/articles/Gages.PDF
325. ***http://ezinearticles.com/?Piezoresistive-Strain-Gauge&id=5538955
326. ***http: //www.articlesfactory.com/ articles/ business /why- strain- gauge- is-
considered- so- important.html
327. ***http://www.aobjournal.com/article/S0003-9969%2800%2900031-
5/abstract
328. ***http://www.articlesalley.com/article.detail.php/264323/1////Strain_Gauge_
Measurement
329. ***http://www.eeweb.com/design-articles/strain-gauge-measurements
330. ***www.hbm.com/en/menu/products/ strain-gages-for-stress-analysis
331. ***www.hbm.com/en/menu/products/transducers-sensors/displacement
332. *** www.sim.utclij.ro
333. ***www.sim.tuiasi.ro
334. ***www.didactic.ro/materiale-didactice/simbolizarea–euro- peana-a-fontelor
(material elaborat de prof. ing. Florean Andrei)
335. ***www.informatiitehnice.com/category/tehnologia-otelurilor/
336. ***www.mpt.upt.ro
337. ***Manualul inginerului mecanic. Materiale. Rezistenţa Materialelor.
Stabilitate Elastică. Vibraţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
338. ***The Strength of Materials and Mechanics of Solids Problem Solver, Staff
of Research and Education Association, New Jersey, 1996
339. *** http://practicalmaintenance.net/?p=1279
340. *** http://www.ssabag.ro/produse/elemente-de-rezistenta-arhitecturala
341. *** http://www.h-metal.ro/ro/profil-ipe/103
342. *** http://linic.ro/produs/surub-m8x100/

331
343. ***http://www.pret-materiale.ro/products/Piulita-hexagonala--M10.html
344. ***http://www.calibre-filetate.ro/tehnic.aspx
345. ***http://www.pret-materiale.ro/products/Saiba-grower-M12.html
346. ***http://www.qreferat.com/referate/mecanica/FILETE325.php
347. ***http://www.eurosteel-ro.com/iso/capx.pdf
348. ***https://www.schrauben-
gross.com/fileadmin/Editors/Bilder/Download/_RO/Technische_Information/techn_
anhang_ro.pdf
349. ***https://www.asminternational.org/documents/10192/1878703/amp17004p
28.pdf/b567b193-009e-4731-9956-b2b70d8cfe27/AMP17004P28
350. ***http://www.materials.co.uk/vickers.htm
https://gabriel2design.files.wordpress.com/2011/11/sim-curs-3.pdf
351. ***http://utm.md/stm/sites/books/S_CMP.pdf
352. ***https://www.scribd.com/doc/50560689/LucrariLab-TM
353. ***http://utilajutcb.ro/uploads/docs/lab_SM/L1.pdf
354. ***www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux.../Structuri%20metalografic
e.doc
355. ***https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=8&
ved=0ahUKEwi6-
NPv5dnYAhXHbZoKHVxLC8wQFghDMAc&url=https%3A%2F%2Fwww.struers
.com%2F-%2Fmedia%2FLibrary%2FBrochures%2FEnglish%2FApplication-Note-
Welding.pdf%3Fdmc%3D1%26ts%3D20171210T2336036062&usg=AOvVaw0y3
K-vsGvf-KYAFvcsVtSS
356. ***http://eng.sut.ac.th/metal/images/stories/pdf/04_Weld%20microstructure0
1.pdf
357. ***http://www.apcmr.ro/Ghid%20de%20proiectare%20Hale%20metalice/nor
mativ_hale.pdf
358. ***http://www.apcmr.ro/Ghid%20de%20proiectare%20Hale%20metalice/Ex
emplu.pdf
359. ***http://www12.tuiasi.ro/users/109/Proca_G_Curs_general_de_constructii_
Lucrari_practice.pdf
360. ***SR EN 1993-1-1-2006
361. ***SR EN 1993-1-1:2006/NA:2008
362. ***STAS 10108/1-78
363. ***NB 51 – 002
364. ***STAS SR EN 1993-1-8-2006
365. ***http://www.arhiconoradea.ro/Info%20Studenti/Note%20de%20curs/Maria
na%20Pop/Inginerie%20seismica%20Laborator.pdf
366. *** http://constructii-proiect.ro/upload/normative/cc/P100-1-2013.pdf
367. ***http://utilajutcb.ro/uploads/docs/lab_SM/L2.pdf
368. ***www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux_2005/.../Structuri%20metal
ografice.doc
369. ***http://www.rasfoiesc.com/educatie/fizica/Analiza-microscopica-
Pregatire36.php
370. ***http://utilajutcb.ro/uploads/docs/lab_SM/L1.pdf

332
371. ***Handbook of Structural Steelwork, Eurocode Edition, TATA Steel,
London, 2013
372. ***https://www.engr.mun.ca/~adluri/courses/steel/ppt%20files1/Topic-
1%20-Intro.pdf
373. ***http://allaboutmetallurgy.com/wp/wp-
content/uploads/2017/03/is.sp_.6.1.1964.pdf
374. *** http://www.consteel.com.sg/downloadfiles/consteel2006.pdf
375. *** https://www.fhwa.dot.gov/bridge/steel/pubs/if12052/volume01.pdf
376. ***https://www.fhwa.dot.gov/bridge/steel/pubs/if12052/designexample01.pdf
377. *** https://www.fhwa.dot.gov/bridge/steel/pubs/if12052/volume02.pdf
378. *** https://www.fhwa.dot.gov/bridge/steel/pubs/if12052/volume03.pdf
379. ***https://www.aisc.org/globalassets/aisc/publications/historic-shape-
references/cambria-steel---a-handbook-of-information-relating-to-structural-steel-
1907.pdf
380. *** http://www.h-metal.ro/ro/

333

S-ar putea să vă placă și