Tranzacţii bursiere cu titluri mobiliare

1. Mecanismul tranzacțiilor bursiere – definire și structură. Clasificarea

tranzacțiilor bursiere.
Tranzacția bursieră este înțelegerea reciprocă (mutuală) privind transmiterea drepturilor și
îndatorărilor referitor la produsul bursier, la care se ajunge de către participanții la negocierile
bursiere și este înregistrată la bursă ordinea respectivă, ceea ce este reflectat în contractul de bursă.
Prin tranzactii bursiere înțelegem contractele de vanzare-cumparare de titluri și alte active
financiare, care se încheie pe piața secundară de capital cu mijlocirea agenților de bursă, respectiv a
societăților de intermediere financiară autorizate.
Interpretările cu privire la noțiunea de tranzacție bursieră au evoluat treptat în timp, și mai
ales în ultima perioadă, astfel încît dacă în mod tradițional erau considerate tranzacții bursiere doar
acele contracte încheiate în incinta bursei și în timpul ședinței de tranzacționare, acum sunt
acceptate ca fiind tranzacții bursiere și cele care sunt efectuate în afara bursei cu singura condiție de
a fi înregistrate aici. De altfel, acest lucru a fost impus de fenomenul de delocalizare a burselor, de
globalizare precum și de apariția piețelor OTC.

La încheierea tranzacției bursiere urmează să fie luate în considerare următoarele aspecte:

1. organizatoric – indică ordinea de acțiuni și documentația necesară pentru încheierea tranzacției;
2. economic – indică scopul încheierii tranzacției și riscurile, de care urmează să se țină cont la
încheierea tranzacției;
3. juridic – stabilește drepturile și obligațiile părților contractante și responsabilitățile lor
patrimoniale;
4. etic – reflectă atitudinea societății față de tranzacții.

Principalele elemente ale unei tranzacții:

1. tipul ordinului – cerere sau ofertă;
2. obiectul tranzacției – valorile mobiliare, ce se vînd sau se cumpără;
3. volumul tranzacției – cantitatea valorilor mobiliare necesară sau propusă spre vînzare;
4. prețul la care este încheiată tranzacția;
5. termenul de îndeplinire a tranzacției – cînd cumpărătorul trebuie să achite valorile mobiliare
procurate.

Etapele procesului de tranzacţionare bursieră:

1. Iniţierea ordinului dat de client
Societatea de intermediere va perfecta un contract cu clientul, pe baza elementelor din ordin, care
impune şi deschiderea unui cont pe care societatea îl are deschis fie la o casă de compensaţii
(clearing), fie la o societate care realizează decontarea pieţei bursiere respective. Societatea de
intermediere impune clientului să depună o garanţie (de la 10-50% din valoarea contractului) şi

1
comisionul pe care clientul îl cedează firmei de intermediere. Afişarea electronică a ordinelor
primite permite consultarea instantanee a tuturor ordinelor.
2. Negocierea contractului
În practica bursei se cunosc mai multe modalităţi de negociere, şi anume:
pe bază de caiet de ordine – ordinele primite de la intermediarii bursieri sunt centralizate de
agenţii de bursă într-un caiet de ordine, iar negocierea are loc bilateral: se realizează prin
consultarea acestor caiete de ordine şi obţinerea acceptului favorabil de la un alt agent;
prin înscrierea pe tablă – ordinele se centralizează pe o tablă electronică de către un specialist al
bursei, care în partea dreaptă înscrie ordinele de cumpărare, iar în partea stângă ordinele de
vânzare. Deschiderea şedinţei de licitaţii se face pornind de la cotaţia zilei precedente, iar
negocierea are loc pe bază de licitaţii între brokeri;
prin anunţarea publică a ordinului, pe baza tichetului de ordine - în funcţie de titlurile pe care le
negociază brokerii amplasaţi în ringul bursei, şedinţa este deschisă de specialistul bursei, care
strigă titlul financiar ce urmează a fi negociat, iar brokerii operativi îşi vor prezenta oferta (preţul
de vânzare/cumpărare), iar în urma licitaţiei fiecare va primi un răspuns afirmativ din partea
celuilalt, ceea ce duce la perfectarea tranzacţiei;
negocierea în grup – este o variantă a negocierii prin anunţare publică a ordinului. De obicei,
ringul bursei este un spaţiu foarte aglomerat, unde sunt strigate preţurile de vânzare/cumpărare
(această modalitate este practicată la bursele foarte mari). În varianta cea mai modernă, însă,
negocierea în ringul bursei presupune utilizarea unor programe şi sisteme de tranzacţionare
electronice, unde oferta este afişată la deschiderea şedinţei de licitaţii, urmând să se realizeze
ofertele şi contraofertele după deschiderea şedinţei.
3. Introducerea ordinului în sistemul de negociere – presupune sisteme de transmisie şi prelucrare
organizată a negocierii;
4. Deschiderea şedinţei – presupune calcularea cotaţiei de deschidere, având la bază succesiunea
ordinelor de vânzare/cumpărare primite. Astfel, cererile la preţul pieţei sunt transformate în ordine
limitate la cursul de deschidere (ordinele de vânzare la preţul superior) şi ordine la cursul atins.
Aceste ordine se execută continuu, în funcţie de cantitatea oferită, după principiul “primul venit,
primul servit” sau principiul “prorata”.
După încheierea tranzacţiilor, piaţa funcţionează în mod continuu şi înregistrează noile ordine,
care pot fi executate în şedinţă (dacă sunt ordine cu sens invers) şi în funcţie de limita de preţ
afişată.
5. Întocmirea raportului de tranzacţionare, după închiderea şedinţei de tranzacţionare. Cu
această ocazie se afişează şi cotaţiile rezultate în urma tranzacţiilor, precum şi operaţiile de
introducere de noi ordine pentru şedinţa următoare de tranzacţii.
6. Lichidarea contractului
După încheierea tranzacţiei şi trimiterea raportului de tranzacţionare la cele două societăţi de
intermediere, la societatea de depozit şi la societatea de compensare, se urmăreşte lichidarea
contractului printr-o casă de compensaţii.
Orice tranzacție este construită după o schemă principală, care cuprinde ciclul ei vital.

2
 La prima etapă a ciclului vital al tranzacției acordurile privind produsele bursiere pot fi
încheiate atît direct între cumpărător și vînzător, cît și prin intermediul intermediarilor (brokeri,
dealeri). Pe piața bursieră se cere, de obicei, prezența a doi brokeri. Unul reprezintă interesele
vînzătorului, iar celălalt – ale cumpărătorului.

2. Ordinele bursiere
Un ordin bursier reprezintă o ofertă fermă în cazul vânzării, respectiv o comandă fermă în cazul
cumpărării, prin care se urmăreşte tranzacţionarea unui anumit volum de titluri financiare în anumite
condiţii. Adresarea ordinului de către client este condiţionată de deschiderea în prealabil a unui cont
al clientului la broker.
Elementele unui ordin
1. Sensul operaţiunii: vânzare sau cumpărare;
2. Caracteristicile VM;
3. Cantitatea de titluri cerută/oferită;
4. Piaţa pe care urmează să se efectueze tranzacţia: la vedere (spot)/la termen;
5. Perioada de valabilitate a ordinului:
a) valabile o singură şedinţă bursieră;
b) valabile o zi;
c) valabile până la o anumită dată precizată de client;
d) valabile până la revocare (maximum 62 zile calendaristice).
6. Indicaţii cu privire la curs:
a) Ordine la piaţă – se acceptă de către client preţul de piaţă cel mai bun din momentul
recepţionării şi intrării ordinului în mecanismul de formare a cursului. Cumpărarea se va

3
 realiza la cel mai scăzut curs, iar vânzarea la cl mai ridicat. Avantajul clientului este că
ordinul va fi executat mereu, iar dezavantajul este că preţul final se va cunoaşte după
finalizarea tranzacţiei. Ca regulă, aceste ordine sunt utilizate pe pieţele evoluate.
b) Ordine la curs-limită – un ordin în care clientul precizează preţul maxim dispus să-l
plătească la cumpărare, şi minim dispus să-l încaseze la vânzare. Avantajul acestui tip de
ordin este că clientul păstrează controlul asupra preţului tranzacţiei, iar dezavantajul este
că în funcţie de evoluţia pieţei, preţurile specificate în anumite ordine nu pot fi atinse, iar
tranzacţia rămâne neexecutată. Ca regulă, se practică aceste ordine pe pieţele în formare,
din cauza lipsei de experienţă a operatorilor.
7. Menţiuni speciale:
a) Totul sau nimic;
b) Imediat sau anulează;
c) La deschidere/la închidere;
d) Cu grijă, cu atenţie.
În executarea ordinelor bursiere se aplică anumite reguli de prioritate, astfel avem:
1. Prioritate de preţ – mai întâi se execută ordinele la preţul pieţei, respective cele de
cumpărare la cel mai mare preţ şi ordinele de vânzare la cel mai mic preţ.
2. Prioritate de timp – primul ordin plasat, primul ordin executat.
3. Proritate de volum – se eexcută ordinele care au indicat un volum mai mare de valori
mobiliare.

3. Cotarea valorilor mobiliare şi formarea cursului bursier

Cotarea bursieră poate fi examinată sub două aspecte:
- cotarea ca mecanism de stabilire a prețului în procesul comerțului bursier;
- cotarea ca prelucrarea a prețurilor existente, care au fost stabilite în procesul comerțului bursier,
ca pregătire pentru publicarea în buletine bursiere și prezentarea participanților la tranzacții.
Cotarea – ansamblul operaţiunilor prin care se urmăreşte determinarea unui curs pentru
valorile mobiliare tranzacţionate prin centralizarea ordinelor de cumpărare cu cele de vânzare,
conform unui algoritm specific prin care se poate stabili un punct de echilibru între cerere şi ofertă.
În rezultatul cotării se formează cursul bursier, care are la bază confruntarea directă dintre cerere şi
ofertă prin care agenţii de bursă cumulează ordinele de vânzare-cumpărare primate, iar din
confruntarea lor obţin un echilibru ce exprimă realitatea pieţei la acel moment.
Mecanismul formării cursului bursier presupune parcurgerea următoarelor etape
1. Ordinele de cumpărare şi vânzare se grupează în funcţie de preţul droit pentru titlul
respective, pornindu-se de la ordinele la piaţă de cumpărare şi terminând cu ordinele la piaţă
de vânzare, iar între acestea se înscriu descrescător ordinele adresate la cursuri limită.
2. Se procedează la cumularea ordinelor astfel, descrescător pentru cerere şi crescător pentru
ofertă.
3. Cursul bursier va fi corespunzător numărului maxim de valori mobilire ce pot fi
tranzacţionate.

4
 Exemplu. Să admitem că pentru acţiunile A la data de __ octombrie 2020, ultimul curs cotat a
fost 1092$, iar pentru sesiunea din __ octombrie 2020, s-au primit următoarele ordine:
Cumpărare Vânzare
Nr. acţiuni Curs Nr. acţiuni Curs
60 La piaţă 120 La piaţă
80 1120 40 1070
30 1110 85 1080
45 1105 90 1085
110 1095 115 1095
90 1085 70 1105
145 1080 140 1110
130 1070 110 1120
Determinaţi cursul bursier la care se vor realiza tranzacţiile.

Rezolvare
Cerere Curs Ofertă Minim
Cumulat Parţial Parţial Cumulat
La piaţă

La piaţă

5
 Clearingul şi decontările pentru tranzacţii bursiere.
Noțiunea de clearig înseamnă compensarea cererilor și obligațiunilor reciproce.
Clearigul de bursă – clearingul între participanții la comerțul de bursă, bazat pe stabilirea
faptului cine, cui și în ce termene este obligat să plătească bani și să livreze activul bursier.
Decontările – proces de îndeplinire a obligațiunilor, instituite în timpul clearingului de
bursă, al cărui rezultat final, de obicei, este transmiterea obiectului tranzacției bursiere de la vînzător
la cumpărător, precum și decontările în numerar ale cumpărătorului vînzătorului în conformitate cu
stipulările contractuale.
Sistemele moderne bursiere de clearing și decontări au devenit posibile ca urmare a
existenței următoarelor premise:
 prezența posibilităților tehnologice corespunzătoare (reducerea timpului de transmitere a
informației, prelucrarea unor volume enorme de informație bursieră, transmiterea operativă
și corectă a mijloacelor bănești);
 instituirea unor organizații specializate și structuri de bursă pentru clearing și decontări:
Case de clearing (decontare), fonduri-depozitare, etc.
 elaborarea și perfecționarea permanentă a mecanismelor de clearing și decontări.

Principalele funcții ale clearingului bursier și a decontărilor sunt:

 asigurarea procesului de înregistrare a tranzacțiilor bursiere;
 evidența tranzacțiilor înregistrate;
 compensarea obligațiilor și plăților reciproce între participanții la piața bursieră;
 garantarea asigurării tranzacțiilor;
 organizarea decontărilor în numerar;
 asigurarea livrării activului bursier conform tranzacției bursiere.