Sunteți pe pagina 1din 25

Tie!

Pentru ca esti atent cu tine si sanatatea ta,

si pentru ca ti-ai dat seama ca frumusetea,
energia si iubirea vin doar din interior

                      

i
ofertanta incat ar fi pacat sa o ocolesti. Vreau sa-ti arat ca e simplu de

Toata copilaria am asociat sarbatorile, fie ele de iarna sau de tot. Atat de simplu ca nu merita sa faci altfel.
Am avut mare noroc sa intalnesc, in lumea asta a lui raw, numai
oameni unul si unul care m-au uimit cu inspiratia si talentul lor. Si daca
primavara, cu mirosul de cozonaci si sarmale. Nu prea intelegeam eu
cum se fac sarmalele, iar piftiile au fost un mister foarte mult timp insa toate merg bine, o sa-i cunosti pe toti in seria Gatim si noi ceva
nu plecam de langa fusta bunicii pana nu ma lasa sa framant aluatul bun? .
de cozonac. De fapt, nu scapa de mine pana nu faceam tot ritualul si
Tania Bordianu este unul dintre ei. Un om frumos si cald si bun si cel
puneam si in tava cel putin unul. Asteptam o zi intreaga sa fie gata,
mai tare instructor de fitness, dar despre asta vorbim cu alta ocazie. :)
timp in care ma invarteam nelinistita pe langa cuptorul din curte. Cand
Pentru inceput, vorbim despre ea ca fondator al proiectului Retete
erau in final gata scosi si raciti, ii cautam imediat pe ai mei. Ii
Sanatoase cu Tania. Cu alte cuvinte, o pasionata de mancare buna
recunosteam din start pentru ca umplutura era oriunde numai in
care isi impartaseste pasiunea si secretele din bucatarie cu noi toti.
cozonac nu. :)
Impreuna cu ea, am cautat pentru tine retete usoare, delicioase si
In cativa ani s-a terminat brusc aventura mea in bucatarie. A incetat
pline de viata, pe care sa le pregatesti repede repejor. Si ca sa ne
sa ma fascineze si descopeream atatea si atatea lucruri noi ca am
asiguram ca nu pleaca nimeni de la petrecerea ta, le-am pregatit noi
lasat subiectul deoparte. Cred ca am intrerupt transferul retetelor
mai intai, le-am oferit celor mai pretentiosi pasionati de preparate
secrete in familie dar ma gandesc sa incep o traditie noua.
traditionale si le-am pastrat doar pe cele care au trecut testul. Le-am
Schimbarea face intotdeauna bine. :)
si ajustat pe ici pe colo ca sa se potriveasca mai bine si mai usor
20 de ani mai tarziu, intr-un mod cu totul inexplicabil la prima vedere, gusturilor lor, iar acum sunt pregatite sa inveseleasca si masa ta de
am ajuns sa fac sarmale, salata de “beouf”, torturi si rulade de tot sarbatoare, indiferent ca vorbim de o petrecere cu 100, 20, sau 2
felul, pasca si lichior in mai putin de 2 ore. Nu mi-am imbunatatit invitati. Poate fi si o petrecere a ta cu tine. :) Sper sa-ti fie de folos
talentul de bucatar dar am gasit o bucatarie care se potriveste si ... stii deja ca la totuldespreraw suntem alaturi de tine 24/7 in
timpului putin pe care il am la dispozitie si dorintei de a ma hrani aventura asta raw, indiferent cat din ea ai decis sa integrezi in viata ta.
sanatos. In plus, ma inveseleste cu ingredientele ei pline de viata si de
energie si ma inspira sa creez ceva diferit de fiecare data. Andreea ^,
Inainte de raw cea mai enervanta intrebare pe care mi-o putea adresa
cineva era Tu ce mai gatesti bun?. Usor de intuit de ce cineva care
nu stie sa gateasca nu are raspuns la intrebarea asta. :) Acum eu sunt
totul despre raw
cea care intreaba pentru ca hrana vie e atat de versatila si de

                      

ii
Felicitari! Esti
cu un pas mai
aproape de
sanatatea si
vitalitatea pe
care le cauti!

Aceasta e o
varianta gratuita
a Editiei de
Colectie
Gatim si noi
ceva bun? #1
Incepem cu O masa delicioasa se cunoaste de la prima bautura

inceputul
                    
INGREDIENTE
100 gr migdale

“Lapte” de migdale 400 - 600 apa

10 ml apa de trandafiri

cu aroma de trandafiri 2 lg miere

PASI CATRE RETETA PERFECTA

1
100 de grame de migdale se pun

4
O alternativa delicioasa pentru laptele de vaca intr-un bol cu apa si se lasa la “Laptele” rezultat se serveste
sau capra sau oaie. :) Desi gustul e departe de inmuiat peste noapte. imediat sau se pastreaza la rece
oricare dintre acestea, i-am spus tot lapte pentru
Apa in care s-au hidratat migdalele
ca are acelasi aspect si textura.

2
se arunca, iar migdalele, mierea si
Daca ai citit “Studiul China” si te-ai convins ca apa de trandafiri se pun in blender. In

5
lactatele arata mai bine in afara dietei tale sau functie de tipul de “lapte” pe care Pulpa ramasa poate fi modelata,
daca nu tolerezi lactoza si caseina, “laptele” de doresti sa-l obtii, adaugi 400 - 600 in forma de bomboane pe care le
migdale poate fi solutia ta! Simplu de facut, ml apa. Proceseaza 2-3 minute. tavalesti apoi prin fulgi de cocos,
rezultant un desert fin si delicios

3
hranitor si foarte sarac in calorii. Poate fi baut ca Strecoara laptele folosind o
atare sau intr-o cafeluta calda de cicoare sau ca cu aroma de trandafiri.
strecuratoare, o punga pentru lapte
baza unui smoothie delicios. vegetal sau un tifon pus in 2 straturi.
Oricare ar fi varianta aleasa, vei
separa pulpa de lichid.
5
Smoothie in 3 culori
Stim, spirulina si chlorella nu sunt chiar primele alegeri
deingrediente pe care ai vrea sa le pui in orice fel de mancare
insa au atatea beneficii incat ar fi pacat sa le ocolesti. Varianta
cea mai delicioasa de a face acest lucru este sa le adaugi intr-un
smoothie de fructe. Si daca ai pe cineva de convins sa guste, un
cocktail in 3 culori iti va face munca mai usoara. ;)

INGREDIENTE PENTRU 2 PERSOANE

Stratul portocaliu
20 gr ananas
1 portocala
20 gr goji
2 cm ghimbir ras (optional)

Stratul roz
1 banana
30 gr zmeura congelata

Stratul verde
aceeasi compozitie de la stratul roz
1 lingurita spirulina
1 lingurita Sun A Chlorella

PASI SPRE RETETA PERFECTA

1. Obtinem fiecare strat separat 3 Punem compozitia pe straturi, in

prin mixarea ingredientelor intr-un ce ordine ne place cel mai mult.
blender sau robot de bucatarie.
4. Pentru rezultate sigure, folosim
2. Alegem cele mai faine pahare. lingura mai mare in loc sa turnam
compozitia pur si simplu.
6
Aperitiv Promisiunea unui meniu delicios si sanatos
Pesto
Originar din Genoa, pesto genovese se prepara din busuioc,
usturoi, ulei de masline, parmezan si branza de oaie. In lumea
raw, secretul unui pesto delicios sunt fulgii de drojdie inactiva sau
... “parmezanul veganilor” :)

INGREDIENTE

400 gr frunze proaspete de busuioc

160 gr muguri de pin sau nuca romaneasca

1-2 catei de usturoi

50 ml ulei de masline

Sare si piper dupa gust

1 Lg suc de lamaie

3 linguri fulgi de drojdie inactiva

PASI CATRE RETETA PERFECTA

• Se proceseaza toate ingredientele intr-un blender sau robot de

bucatarie pana la omogenizare.

• Se tine la rece 10 - 20 de minute

• Se serveste ca sos pentru paste din dovlecei sau morcovi, ca

dressing pentru salata sau tartinabil pe painea ta cu maia preferata.

8
Sosul verde al soarelui
Numai bun de pus in castronele, langa sticksuri de
morcovi, castraveti sau telina. Sau ... pe felii de paine cu maia,
usor prajite, cu germeni de floarea soarelui.

INGREDIENTE PENTRU 4 PORTII

300 grame naut fiert si racit

1 catel de usturoi
sucul de la 1-2 lamai
1 avocado bine copt
30 grame seminte de dovleac
2 lingurite fulgi de drojdie inactiva (optional)
sare si piper dupa gust

PASI CATRE RETETA PERFECTA

1. Se fierbe nautul si se clateste bine

2. Se mixeaza toate ingredientele intr-un blender sau robot de bucatarie
pana se tranforma intr-o compozitie cremoasa
3. Se serveste cald sau rece

9
Salata de primavara cu
portocale
INGREDIENTE PENTRU 2 PERSOANE

1 salata verde
200 gr rosii cherry
1 portocala
1 legatura marar
1 legatura ridichi

Dressing:
2 linguri tahini
sucul de la o lamaie
4 linguri de apa

PASI CATRE RETETA PERFECTA

Spalam salata frunza cu frunza si o rupem in bucatele mici. Cat de

mici vrem noi. :) Taiem rosiile cherry si portocala, tocam patrunjelul si
mararul si le punem pe toate in castron.

Ne bucuram de culoare, savoare si deliciul salatei de sarbatoare cu

portocale.

10
Fel
principal
Continuam cu traditionalul... reinterpretat.
Chiftelute de naut
Nautul si pasta de susan nu se transforma tot timpul in hummus.
Cateodata, copilul din noi vrea sa se joace putin cat timp isi
pregateste mancarea. :) Si atunci rezulta chiftelutele de naut.

INGREDIENTE PENTRU 10 CHIFTELUTE

350g de naut fiert

2 linguri de tahini (pasta de susan)
1 lingura de ulei de cocos
Sare si piper dupa gust
Rozmarin, oregano, pudra de usturoi, mix de condimente cu rosii
deshidratate (optional), orice alte condimente iti plac tie

PASI CATRE RETETA PERFECTA

• Nautul, pasta de susan, uleiul N o t a : C h i f t e l u t a ro s i e d i n

de cocos, sarea si piperul se imagine a fost obtinuta cu
proceseaza in robotul de ajutorul unui strop de suc de
bucatarie pana la omogenizare. sfecla rosie. :)

• Portionam compozitia cu o
lingura, o modelam si dam
fiecare chifteluta prin diferite le
condimente

13
A fost prima tarta sarata pe care am facut-o si nu ne-a
parut rau decat ca n-am incercat mai devreme. Nici noua,
nici prietenilor nostri care au facut-o disparuta aproape
imediat. O recomandam cu incredere, chiar si pentru cei
care nu au auzit de raw pana acum. :)
INGREDIENTE PENTRU 8-10 PORTII

Ciuperci marinate: Crusta:

300 gr ciuperci champignon 150 gr migdale hidratate
maruntite 150 gr alune de padure
80 ml ulei de avocado cu chili
80 ml sos de soia
1 lingura miere (optional)
80 gr seminte de in
sare si piper dupa gust Tarta cu ciuperci si spanac
Umplutura:
Se amesteca uleiul, sosul de soia 300 gr caju hidratat
si mierea intr-un bol si se lasa
1/2 lamaie (sucul)
ciupercile la marinat peste
noapte. 1 catel de usturoi
un praf de sare
80 gr spanac sau baby spanac

1
Ingredientele pentru crusta se pun in robotul de
bucatarie (noi am folosit Sana Juicer de data asta)
si se proceseaza pana obtinem o compozitie grun-
joasa si lipicioasa pe care o punem in forma de
tarta, obtinand o crusta de 2-3 cm.

2
Pentru umplutura mixam caju, sucul de lamaie si
sarea pana obtinem o crema fina. Amestecam ciu-
percile marinate (scurse bine) si frunzele de
spanac tocate marunt. Adaugam umplutura peste
crusta.

3
Ne bucuram de ea dupa ce am lasat-o la rece
timp de o ora.
Ciuperci umplute
Sunt bune la cuptor dar sunt si mai bune in starea lor naturala,
cand ne putem bucura de toate beneficiile lor. De data asta le-am
curatat bine si le-am umplut cu iubire, ardei si nuci romanesti...
printre altele. :)

INGREDIENTE PENTRU 6 PORTII

6 ciuperci medii
1 ardei gras
150 gr nuci romanesti
6 frunze de busuioc
1 catel usturoi
sare de Himalaya
30 ml sos de soia, 30 ml ulei de masline, 100 ml apa pentru a
marina ciupercile (optional)

PASI CATRE RETETA PERFECTA

• Ciupercile se spala, se curata • S e u m p l u c i u p e rc i l e c u

de pielita. Optional, se pot amestecul rezultat si se
marina in sos de soia si ulei de servesc imediat.
masline pentru 1-2 ore.
• R e s t u l i n g re d i e n t e l o r s e
a m e s t e c a i n ro b o t u l d e
bucatarie sau blender pana se
t r a n s f o r m a i n t r- o p a s t a
omogena
15
Desert Dulce, sanatos si oligatoriu usor de facut. Fara foc. Fara dureri de cap
Brownie cu nuci
INGREDIENTE

Compozitie:
350 gr nuca romaneasca
350 gr migdale Glazura:
10 - 12 curmale fara samburi 2 Lg de miere
3-4 lg cu varf de pudra raw de 2 Lg cacao
cacao 2 Lg “cafea” solubila din orz
160 gr miez de nuca de cocos 2 Lg unt de cocos
3 lg unt de cocos 2 Lg apa
1 Lg pudra de vanilie
 1 varf de sare 

PASI CATRE RETETA PERFECTA

• Procesam separat 300 gr migdale si 300 gr nuci romanesti pana devin

faina.
• Adaugam restul ingredientelor si continuam procesarea pana obtinem
o pasta lipicioasa.
• Punem hartie de copt intr-o forma de tort sau tava si presam
compozitia, aducand-o la o grosime de trei degete. O dam la frigider
peste noapte sau la congelator pentru 2 ore
• Cand o scoatem de la rece, o taiem in patratele si inainte de a le
separa adaugam restul de nuci si migdale pisate
• Pentru glazura, amestecam toate ingredientele pana se transforma intr-
o crema. O adaugam peste nucile pisate.

17
Tortul preferat al Taniei
Mesajul acestui tort este urmatorul:

Bucurati-va de fiecare moment al vietii si faceti

din orice zi o sarbatoare! - Tania
Si cu asta am spus tot. :) Iar acum, sa trecem la gatit caci altfel
nu putem incepe sarbatoarea.
INGREDIENTE PENTRU 12 PORTII

Blat: 50 ml miere
200g migdale (hidratate 8 ore) 1 lingurita praf de vanilie
140g curmale
30g fulgi de cocos Crema de fructe:
10g cacao cruda 150g fructe de padure
sare congelate
50g curmale
Crema:
350g caju (hidratat 4-8 ore)
50 ml ulei de cocos sau unt de
cacao
PASI CATRE RETETA PERFECTA

• Pentru blat, scurgem migdalele de apa, le clatim bine si le maruntim

in robot, adaugand rand pe rand toate celelalte ingrediente pana
obtinem vestita deja pasta lipicioasa pe care o intindem in tava/inel
culinar
• Pentru crema de vanilie mixam bine nucile de caju si incorporam
restul ingredientelor, continuand sa procesam compozitia pana devine
o crema fina care se adauga peste blat.
• Crema de fructe se obtine mixand pana la omogenizare completa si
super fina a fructelor congelate si curmalelor. O intindem uniform
peste crema de vanilie, decoram cu fructe de padure si da, tortul la
congelator pentru o ora. 18
Masa e gata! Sarbatorim
si noi ziua asta frumoasa?
                      
Ce mai gasesti in
#1 al Editiei de Colectie ?

Versiunea Completa Versiunea

Din iunie 2014 promovam un concept nou de eficienta: adaptam
conceptul 80/20 la stilul de viata sanatos.

20% RAW, sau 1 smoothie verde pe zi reprezinta cele mai

importante 15 minute pe care le poti investi in tine. Si noi ne
asiguram ca ai tot ce-ti trebuie pentru a face asta.
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/

https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/, https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/,

https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/,https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/,
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ vhttps://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
           https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/           
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ v
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/ https://totuldespreraw.leadpages.net/20lasutaraw-esti-gata-special-naturalia/
© 2014 Totul Despre Raw
Retetele din acest eBook apartin pasionatilor de raw din intreaga lume si sunt disponibile online in diverse forme. Le-am ales pe acelea care ne-au
spus ceva, le-am testat si pe noi si pe prietenii nostri si dupa ce le-am ajustat gusturilor autohtone, le-am pus aici pentru a-ti spune si tie, o noua
poveste de sarbatoare. Alta decat aceea cu care esti obisnuit(a). In afara de reteta in sine, care nu face subiectul copyright-ului, fotografiile si textele
nu pot fi folosite fara acordul nostru. Partea buna e ca nu e greu de obtinut. :) Scrie-ne pe contact@totuldespreraw.ro.

Desi ne-am bucura din suflet ca preparatele raw sau vegane sa apara cat mai des in meniul tau si suntem siguri ca iti vor aduce numai beneficii,
daca vrei sa faci schimbari bruste, de exemplu sa treci dintr-o data la un meniu 100% raw, te sfatuim sa consulti un medic specializat in nutritie
pentru a fi sigur ca ai parte de toata expertiza si suportul de care ai nevoie. Informatiile pe care ti le oferim noi nu pot fi atat de personalizate incat sa
ti se potriveasca 100% tie si doar tie. :)

                      

xxiii

S-ar putea să vă placă și