Refracţia luminii: bec solar dintr-o sticlă de

plastic
În urmă cu peste zece ani, un om foarte inteligent şi inventiv, locuitor al unei favele, a descoperit
că putea produce lumină fără curent electric. Invenţia lui, becul solar, se răspândeşte acum în toată
lumea.
În anul 2002, brazilianul Alfredo Moser, de profesie mecanic, a descoperit un mod de a-şi ilumina
locuința în timpul zilei, fără a folosi curent electric. Soluţia lui Moser folosea doar o sticlă de
plastic plină cu apă. Inovaţia, bazată pe fenomenul refracţiei, s-a răspândit între timp în întreaga
lume şi este de aşteptat că va folosi la iluminatul a peste un milion de locuinţe în acest an.
Mulţi profesori ezită să introducă subiecte de fizică în învăţământul primar. Chiar dacă nu ştiu că
este vorba de refracţia luminii, este posibil ca mulţi elevi să fi observat că un pai introdus într-un
pahar cu apă pare frânt la suprafaţa de separare dintre aer şi apă. În acest articol ne propunem să
oferim o prezentare teoretică a refracţiei luminii şi să arătăm cum poate fi folosit becul solar în
sala de clasă pentru a face o demonstraţie a acestui fenomen.
Refracţia

Figura 1: Schimbarea direcţiei de propagare a luminii la pătrunderea într-un mediu

cu indice de refracţie mai mare

Revenind la exemplul paiului cufundat într-un pahar cu apă, acesta pare îndoit sau frânt. Acest
lucru se datorează faptului că apa este optic mai densă decât aerul, lumina deplasându-se mai încet
în apă decât în aer. Schimbarea vitezei explică modificarea direcţiei de propagare a luminii atunci
când trece dintr-o substanţă în alta, fenomen numit refracţie. Două lucruri diferite sunt importante
în refracţie, şi anume unghiul sub care cade lumina pe suprafaţa de separare dintre cele două
materiale, numit unghi de incidenţă, şi o proprietate specifică fiecăruia dintre cele două materiale,
numită indice de refracţie. În general, materialele mai dense au indici de refracţie mai mari,
deoarece materialele mai dense încetinesc mai mult lumina.
Figura 2: Schimbarea direcţiei de propagare a luminii la pătrunderea într-un mediu
cu indice de refracţie mai mic

Să ne gândim la un automobil care se deplasează rapid pe şosea, dar încetineşte când ajunge pe un
teren noroios. Atunci când lumina cade perpendicular pe suprafaţa de separare dintre două medii
transparente, nu are loc refracţie. Similar, când automobilul pătrunde în linie dreaptă pe un teren
noroios, veţi observa că încetineşte, dar direcţia de mers va rămâne neschimbată. Dar dacă el intră
pe acel teren sub un anumit unghi, roţile care ating suprafaţa noroioasă primele vor fi frânate, iar
automobilul va derapa. Similar, dacă razele de lumină cad pe suprafaţa de separare dintre cele
două medii sub un anumit unghi cu verticala la acea suprafaţă, direcţia lor de propagare se va
schimba în funcție de indicii de refracție ai celor două medii (figurile 1 şi 2).
Fenomenul refracţiei luminii poate fi demonstrat uşor în clasă cu ajutorul câtorva experimente
introductive.
 
 A doua lege a refracţiei (legea lui Snell)
În fizică, a doua lege a refracţiei este folosită pentru a descrie refracţia şi proprietăţile acesteia.
Conform acestei legi, raportul dintre viteza luminii incidente şi sinusul unghiului de incidenţă este
egal cu raportul dintre viteza luminii refractate şi sinusul unghiului de refracţie, (v1/(sinθ1)) =
(v2/sinθ2 ). Aceasta înseamnă că atunci când lumina trece dintr-o substanţă cu densitate optică mai
mică într-o substanţă cu densitate optică mai mare, raza de lumină se apropie de normala la
suprafaţa de separare dintre cele două medii. Aşa se întâmplă când raza de lumină trece din aer în
apă. În cazul contrar, când o rază de lumină intră într-un mediu cu indice de refracţie mai mic, de
exemplu când trece din apă în aer, aceasta se va îndepărta de normală.
A doua lege a refracţiei poate fi de asemenea scrisă cu ajutorul indicilor de refracţie, care exprimă
cât este de dens optic un mediu. Indicele de refracţie al unui mediu, n, se defineşte ca raport dintre
viteza de propagare a luminii în vid, c, şi viteza de propagare a luminii în mediul respectiv, v, prin
formula n=c/v. Folosind această relaţie, a doua lege a refracţiei se poate scrie sub forma sinθ1 n1 =
sinθ2 n2.
Deoarece viteza de propagare a luminii în vid este totdeauna 3 x 108 ms-1, este ușor să calculăm
indicele de refracţie al unui mediu dacă ştim viteza de propagare a luminii în acel mediu. Practic,
materialele mai dense au indici de refracţie mai mari, deoarece ele încetinesc mai mult lumina.
 
Cutia de pantofi
La fel cum am procedat la începutul acestui articol, subiectul refracţiei luminii poate fi introdus
printr-o discuţie despre imaginea frântă a unui pai sau a unui creion într-un pahar, atunci când
privim din lateral. Este un punct bun de pornire pentru genera întrebări despre acest subiect. Legile
teoretice ale refracţiei pot fi apoi demonstrate prin realizarea unui experiment simplu cu o cutie de
pantofi. Fiind un experiment mai delicat, se recomandă realizarea lui în grupe de doi sau trei elevi.
În funcţie de vârsta elevilor şi de timpul disponibil, profesorul poate pregăti cutia de pantofi
înainte de susţinerea lecţiei, pentru a economisi timpul necesar lucrărilor.
După cum se explică în documentulw1 pe care-l puteţi descărca din secţiunea referințe, veţi avea
nevoie de o lanternă, o cutie de pantofi, un cutter şi un pahar cu apă. Tăiaţi cu grijă două fante
verticale pe faţa cu arie mai mică a cutiei de pantofi. Spaţiul dintre fante nu trebuie să fie mai mare
decât paharul. În mod normal, când luminaţi cu lanterna cele două fante, veţi vedea două fascicule
drepte de lumină. Aşezaţi apoi paharul cu apă în cutie, astfel ca cele două fascicule de lumină să
cadă pe pahar. Când paharul este aşezat în spatele fantelor, cele două fascicule se intersectează.
Conform legii refracţiei, direcţia de propagare a razelor de lumină se schimbă şi acestea ajung să
se intersecteze.
 
Becul solar
După ce faceţi demonstraţia refracţiei, puteţi arăta cum este folosit acest fenomen de becurile
solare pentru a lumina încăperi şi locuințe la fel de intens ca un bec cu incandescenţă, de 50 – 60
W. Folosind doar o sticlă de plastic plină cu apă oamenii îşi pot ilumina încăperile şi cabanele.
Proiectul conceput inițial de Moser a fost preluat şi dezvoltat de organizaţii de caritate pentru a
furniza un iluminat mai sustenabil şi mai accesibil comunităţilor din Africa, Filipine, India  şi din
alte ţări din sud-estul Asiei, fără a utiliza curent electricw2. În mod normal, pentru a pregăti în clasă
propria Dvs. versiune de bec solar, veți avea nevoie de cel mult 10 minute.
Materiale
 Carton
 Foarfecă
 Şabloane circulare
 Sticlă mare de plastic (1 sau 2l)
 Apă
 Cutie mare de carton
 Lanternă
Instrucţiuni
1. Decupaţi o formă de cerc în capacul cutiei: aceasta va trebui să fie suficient de mare,
pentru ca sticla să poată trece prin ea. Apoi decupaţi pe faţa laterală o deschidere de forma
unei ferestre, prin care să puteţi privi în cutie.

2. Decupaţi din foaia de carton un pătrat cu latura de 15 cm.

3. Cu ajutorul unui şablon, desenaţi două cercuri concentrice în centrul pătratului.

4. Decupaţi cercul interior.

5. Decupaţi la intervale egale porţiunea de carton dintre cercul interior şi cercul exterior şi
îndoiţi în sus fiecare din aceste bucăţi.

6. Introduceţi sticla în gaura decupată în carton şi umpleţi – o cu apă.

 7. Aşezaţi becul solar astfel obţinut în orificiul cutiei folosite ca model de casă şi luminaţi
gâtul sticlei cu o lanternă.

8. Observaţi becul solar prin fereastra practicată lateral în cutie.

Să înţelegem ce se întâmplă
Funcţionarea becului solar se bazează pe fenomenul refracţiei. Deoarece lumina emisă de lanternă
trece dintr-un mediu cu indice de refacţie mai mic (aer) într-un mediu cu indice de refracţie mai
mare (apă), direcţia razelor de lumină se modifică la trecerea prin apă, iar când lumina iese din
nou în aer, ea se împrăştie în cameră. Pentru ca acest lucru să se întâmple, gâtul sticlei trebuie să
fie deasupra acoperişului, iar corpul propriu-zis al sticlei, atârnat de tavan ca un bec, va împrăştia
lumina refractată (Figura 3). Acest tip de iluminat are marele avantaj că este durabil şi sigur. Nu
există riscul unui incendiu cu aceste “corpuri de iluminat”, iar confecţionarea şi montarea lor nu
costă mult. În aplicaţiile practice ale acestui corp de iluminat, în apă se adaugă clor, pentru a
menţine apa curată şi a împiedica proliferarea algelor şi microbilor. Montajul becurilor în acoperiş
este etanşat, pentru a le proteja împotriva intemperiilorw3.Pe internet se găsesc multe înregistrări
video care arată cum se poate face acest lucru folosind materiale de construcţie adecvatew4.
 
Figura 3: Refracţia luminii într-o sticlă din interiorul unei case în miniatură

Întrebări de aprofundare
În funcţie de vârsta elevilor, experimentul cu becul solar poate fi integrat într-un proiect
interdisciplinar mai amplu, centrat pe problemele ţărilor în curs de dezvoltare, tratate comparativ
cu experienţele elevilor. Văzând cum funcţionează un astfel de bec solar, elevii îşi vor putea da
seama că el reprezintă un progres important în viaţa oamenilor care nu au o sursă sigură de
alimentare cu energie electrică. Pentru a compara echipamentele noastre electrice cu acest tip de
iluminat, elevii pot măsura diferite niveluri de iluminat. Un posibil subiect de discuţie este situaţia
socială a oamenilor afectaţi de lipsa alimentării cu energie electrică, acesta putând fi un punct de
plecare pentru un proiect școlar având ca obiectiv colectarea unor fonduri pentru a ajuta la
răspândirea utilizării becurilor solare în zonele defavorizate.
Concluzie
Becul solar este o soluţie ingenioasă la problema iluminatului locuinţelor. Funcţionarea lui oferă o
demonstraţie simplă a unei lecţii de fizică, care va stimula motivaţia elevilor pentru studiul acestei
ştiinţe. De asemenea, tema oferă un prilej excelent pentru efectuarea unor activități
interdisciplinare. Fiind angrenaţi în realizarea experimentelor, elevii vor lucra în echipă şi vor avea
responsabilitatea sarcinilor alocate, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea aptitudinilor lor sociale.
Pe lângă conţinutul ştiinţific propriu-zis, lecţia poate pune accent pe metoda ştiinţifică, prin
prezentarea introductivă a protocoalelor experimentale, concept util în activitatea viitoare a
elevilor în studiul altor subiecte de ştiinţe ale naturii. Această abordare, cu includerea prezentării
becului solar în activitatea de predare, a fost deja folosită în multe şcoli ca parte a unor proiecte
legate de lumină sau energie alternativă, deci aţi putea să le oferiţi şi elevilor Dvs. şansa de a
experimenta fenomenul refracţiei luminii și dintr-o perspectivă practică.
 
Referințe web
 w1 – Descărcaţi instrucţiunile detaliate, în Word sau Pdf, pentru a realiza experimentul cu
cutia de pantofi.
 w2 – Site-ul web al Fundaţiei Myshelter oferă o bună vedere de ansamblu a utilizării
becurilor solare în lume.
 w3 – Accesaţi aceste instrucţiuni pas cu pas pentru a confecţiona un bec solar.
 w4 – Priviţi un scurt film despre confecţionarea unui bec solar.
Resurse suplimentare
 Pentru mai multe informaţii despre becurile solare, puteţi consulta:
o Wood, A. (2012).The Solar Bottle Bulb Revolution.
 Pentru o tratare teoretică a opticii şi fizicii luminii, puteţi consulta:
o Hecht, E. (2002). Optics (4th ed.). San Francisco: Addison-Wesley.
o Waldman, G. (2002). Introduction to Light: The Physics of Light, Vision and
Color. New York: Dover Publications.
 Pentru o bună prezentare generală despre ştiinţe, puteţi consulta:
o Taylor, C. (2000). The Kingfisher Science Encyclopedia. London: Kingfisher.