a trecut pe aici un bondar

și ne-a lăsat o undă

de frică

nu
fiul omului nu-mi poate fi model
nici pentru el moartea
nu era simplă

poate doar timpul prezent

în prize minuscule
milionimi
de clipă
sau
un pahar bine limpezit umplut ochi
cu picături de apă

ori numai
vidul plin de promisiuni in nuce
deasupra
merg alene
e duminică după amiază

soarele mă spală pe față

grijile curg în pământ se fac cenușă

crește un smochin ei culeg
fructe râzând

stai
minte grăbită
oare nu cumva incinerarea și rodul
vin în scenariu abia după
moartea mea
tu auzi
cade un măr

aerul sângerează

mă aplec pentru a mia oară îl ridic

doamne tu știi mai bine
oare
ne-o fi venit vremea
de cules
vreau să adorm
cearșaful miroase a proaspăt

vine îngerul serii

și mă întreabă
azi ai făcut un bine cât bobul de piper

of
cât de multe lucruri am făcut azi cine să le mai știe

iar voi visa că sunt prințesa aceea

delicată și nu mă pot odihni
fiindcă cineva
mi-a pus sub saltea un bob de
piper
pășești
ușor pînă cînd
te ridici
iar
ei nu înțeleg
că zborul începe într-o
cută de suflet
tăiată greșit la naștere

înveți
să faci dulceață de smochine
castraveți murați
magiun

trăiești în cea mai armonioasă dintre

lumile posibile
și

la ce bune aripile
tristețea demodată
a unei nopți fără
lună

irizări de tinerețe ale sufletului

cu fiecare pas
tot mai aproape de perfecțiune
și moarte
vizitatorule
ce pasăre rară neobișnuitul

îl torni iute într-o halbă de bere

îți răcorește un pic gâtlejul
apoi mesteci mesteci mesteci lumea se aburește

ce pasăre fără aripi uneori

neobișnuitul

exiști într-o lume de întrebări banale

à la carte
„libertatea începe când încetează
frica”
ce clișeu superb omule

îți roade inexorabil imaginea

mundană
o spaimă indicibilă
povară mult prea grea pentru
spinarea domniei tale
neobișnuitul
mi-ai tulburat apele

nu știam că s-a adunat atâta mâl

îți mulțumesc trecătorule
grăbit

e un timp pentru râs un altul pentru scăldat ori

chiar pentru murit

apropo
ți s-a descusut pielea în dreptul pieptului
fugind
o fi a ta inima asta

singură în tăcerea nopții și

fără de folos ascult
cum tresaltă ritmic praful de pe jos
dacă ai fi venit cu mâinile curate

acum am ști
ce fel de plăcintă preferă fiecare
ce cuvinte ne șochează
cum a fost
la noi
prima zi de școală
ce ne-ar putea opri să îmbătrânim

dacă ai fi venit cu mâinile curate

am scrie acum
un text vesel la două PC-uri
iar lumea ar părea încă
extrem de normală

dacă ai fi venit cu mâinile curate

nu s-ar fi deschis rana asta fără șanse de vindecare

în „selfiul” meu zâmbitor dintr-o seară
noapte adâncă

îți iei un răgaz ai vrea să auzi iar

vocea lui dumnezeu
în tine

tăcere profundă

apoi
credința aceea fără limite
că nimic rău nu ți se poate întâmpla