Sunteți pe pagina 1din 11

John Stuart Mill (20 mai 1806 - 8 mai 1873) a fost filosof britanic, unul dintre cei mai

influenţi gânditori liberali ai secolului XIX; a contribuit la dezvoltarea utilitarismului.

[modifică] Biografie
Născut la Pentonville, Londra în 1806 este fiul economistului şi filosofului Scoţian James
Mill şi al Harrietei Mill. John Stuart a fost educat de tatăl său, cu sfaturile şi ajutorul
filosofului utilitarist Jeremy Bentham. A primit o educaţie riguroasă şi în mod deliberat a fost
crescut complet separat de alţi copii; a început să înveţe greaca la vârsta de trei ani, latina la
şapte ani, logica la doisprezece şi un curs de economie politică la treisprezece ani.

Prima publicaţie a sa o reprezintă două scrisori apărute într-un ziar în 1822. În 1823 a format
Societatea Utilitaristă (care s-a destrămat în 1826) şi a devenit funcţionar la „East India
Company”, compania unde lucra tatăl său.

Rezultatul educaţiei primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham
şi al tatălui său, dar a trecut şi printr-o criză profundă la vârsta adolescenţei (declanşată în
1826). Acest eveniment l-a iniţiat pe Mill în devenirea sa ca filosof, a lăsat la o parte ceea ce
el numea "un adevarat sectarianism interior", şi a început să se elibereze de tatăl său, de
Bentham şi de raţionalismul secolului al XVIII-lea pe care ei îl reprezentau.

În 1831 a publicat o serie de articole în Examiner şi l-a întâlnit pe Carlyle. În 1835 va fi


responsabil de pierderea manuscrisului primului volum al lucrarii lui Carlyle, "French
Revolution". Va face apoi recenzia volumului I al cărţii lui Alexis de Tocqueville, Democracy
in America. S-a retras de la East India House în 1858, iar în 1859 a publicat Toughts on
Parlamentary Reform, şi Dissertations and Discussions, volumul I şi II.

În 1851 se căsătoreşte cu Harriet Taylor, care s-a dovedit a fi un adevărat sprijin inclusiv în
ceea ce priveşte munca sa intelectuală.

În 1865 a publicat An Examination of Sir William Hamilton’s Philosophy, în acelaşi an fiind


ales membru al Parlamentului (unde apără dreptul la vot şi la emancipare al femeii) şi apoi
devenind Lord Rector la St. Andrew’s University. În acelaşi an a mai publicat The Subjection
on Women şi o nouă ediţie a lui James Mill Analysis of the Phenomena of the Human Mind
(1869). Post-mortem i-au fost publicate lucrarile: Autobiography, Nature, Utility of Religion
(1873); Theism (1874) şi Dissertations and Discussions, volumul IV (1875).

Mill a fost o personalitate multilaterală: a scris tratate de economie şi logică, a dezvoltat


filosofia utilitaristă şi filonul tradiţiei empiriste engleze şi a fost cel mai important dintre
liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui Auguste Comte
chiar înainte de a-l întâlni personal. A început prin a coresponda cu acesta pentru ca
mai apoi, peste câţiva ani, să devină un reprezentant marcant al pozitivismul sociologic,
afirmându-se ca un propagator al ideilor comtiste în Anglia, în confruntarea cu doctrina
organicistă promovată de Herbert Spencer. Începând cu anul 1842, Mill introduce
termenul de sociologie în circuitul sociologic din Anglia.

În logică a dezvoltat o teorie a inducţiei şi procedee de experimentare. În morală, John


Stuart Mill a adaptat utilitarismul lui Jeremy Bentham într-un utilitarism care
consideră fericirea ca scop final al moralei. În politică, a avut poziţia unui liberal care
nu cerea intervenţia statului decât în beneficiul celor slabi şi în special a femeii.
Concepţia despre libertate
Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referinţă ale doctrinei liberale,
reprezentând, în fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura şi limitele
puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. Mill
dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acţiona
precum doreşte, în condiţiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalţi. Dacă
respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un
drept de a interveni, chiar dacă persoana îşi face rău. Sunt excluşi din sfera acestei teorii
cei care nu sunt totalmente capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se
află în deplinătatea facultăţilor mintale). Se poate remarca faptul că filosoful britanic nu
consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o acţiune nu poate fi
restricţionată pentru că încalcă o convenţie morală a unei societăţi.

Mill apără cu o convingere puternică libertatea de exprimare. Aceasta este o condiţie


necesară pentru progresul intelectual şi social. Nu putem fi niciodată siguri, afirmă el, că
o idee nespusă nu conţine elemente utile. De asemenea, va fi susţinut faptul că a asculta
păreri false este ceva productiv din două motive. În primul rând, pentru că indivizii sunt
mai dispuşi să renunţe la opiniile eronate atunci când se află într-o dezbatere şi, în al
doilea rând, pentru că teoriile corecte for fi continuu susţinute şi reafirmate, nefiind
doar propoziţii unanim acceptate ca fiind adevărate. Fiecare trebuie să înţeleagă de ce
aderă la un anumit set de idei.

Constrângerea asupra unei persoane nu poate apărea din dorinţa de a-i impune
concepţii ale altora cu privire la modul de viaţă ori la conduită. Singura manieră prin
care se poate încerca schimbarea unui individ este discuţia de orice fel (fie ea mustrare,
rugăminte sau implorare), întrucât „asupra lui însuşi, (…) individul este suveran”. În
concluzie, Mill afirmă că societatea are mai multe de câştigat dacă respectă libertatea
individuală. Atâta timp cât faptele unei persoane nu au consecinţe negative asupra
alteia, aceasta trebuie lăsată să trăiască după propriile reguli şi nu după norme impuse
din exterior.

Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificaţie ar putea fi rezumată prin


sintagma "lipsa constrângerilor".

Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utilizări multiple (uneori


contradictorii). Pentru o înţelegere corectă a semnificaţiei acestui concept este nevoie să
se cunoască contextul (filosofic) în care a fost folosit.

Pentru J.S. Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre individ şi societate.
Astfel, sfera libertăţii umane cuprinde următoarele[1]:

1. libertatea lăuntrică (libertatea de conştiinţă)


2. libertatea de exprimare
3. libertatea alegerii unui stil de viaţă
4. libertatea de asociere liber consimţită

Mill consideră că în afara unor situaţii excepţionale (ex: scurte perioade de criză ale
comunităţii) societatea nu se poate amesteca în mod legitim în sfera privată a
individului.

Filosoful precizează că, orice imixtiune a societăţii în sfera libertăţii individuale are 2 efecte
indezirabile (din punct de vedere utilitarist) :

1. uniformizarea
2. oprirea dezvoltării individului

Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referinta ale doctrinei liberale,
reprezentând, în fond, un tratat despre libertate. Cartea exploreaza natura si limitele puterii
care poate fi exercitata în mod legitim de catre societate asupra individului. Mill dezvolta un
principiu fundamental conform caruia fiecare are dreptul de a actiona precum doreste, în
conditiile în care faptele sale nu îi afecteaza pe ceilalti. Daca respectivul act se rasfrânge
exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni, chiar daca
persoana îsi face rau. Sunt exclusi din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente capabili
de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se afla în deplinatatea facultatilor mintale).
Se poate remarca faptul ca filosoful britanic nu considera ofensa o fapta negativa întrucât este
de parere ca o actiune nu poate fi restrictionata pentru ca încalca o conventie morala a unei
societati.

Mill apara cu o convingere puternica libertatea de exprimare. Aceasta este o conditie


necesara pentru progresul intelectual si social. Nu putem fi niciodata siguri, afirma el, ca o
idee nespusa nu contine elemente utile. De asemenea, va fi sustinut faptul ca a asculta pareri
false este ceva productiv din doua motive. În primul rând, pentru ca indivizii sunt mai dispusi
sa renunte la opiniile eronate atunci când se afla într-o dezbatere si, în al doilea rând, pentru
ca teoriile corecte for fi continuu sustinute si reafirmate, nefiind doar propozitii unanim
acceptate ca fiind adevarate. Fiecare trebuie sa înteleaga de ce adera la un anumit set de idei.

Constrângerea asupra unei persoane nu poate aparea din dorinta de a-i impune conceptii
ale altora cu privire la modul de viata ori la conduita. Singura maniera prin care se poate
încerca schimbarea unui individ este discutia de orice fel (fie ea mustrare, rugaminte sau
implorare), întrucât „asupra lui însusi, (…) individul este suveran”. În concluzie, Mill afirma
ca societatea are mai multe de câstigat daca respecta libertatea individuala. Atâta timp cât
faptele unei persoane nu au consecinte negative asupra alteia, aceasta trebuie lasata sa traiasca
dupa propriile reguli si nu dupa norme impuse din exterior.

Rezumat
În capitolul introductiv al lucr_rii “Despre libertate”, Mill precizeaz_
c_
“Tema acestui eseu nu este a_a-numita Libertate a voin_ei [...] ci
este
Libertatea Civil_ sau Social_: natura _i limitele puterii ce poate fi
exercitat_ în
mod legitim de c_tre societate asupra individului.”1
Libertatea civil_ este un instrument prin care cet__enii unui stat sunt
proteja_i
atât fa__ de ingerin_ele statului în via_a lor privat_, cât _i fa__ de
ingerin_ele altor
cet__eni. Faptul c_ se instituie o astfel de protec_ie a cet__eanului Mill
o justific_ prin
apelul la “necesitate”: este necesar ca cei mai slabi s_ fie ap_ra_i de
cei mai tari2, _i ca
opiniile minoritare s_ fie protejate de opiniile majorit__ii3. În mod
evident, aceast_
explica_ie este cu totul insuficient_, întrucât las_ senza_ia unei simple
dogme. Mill
caut_ s_ arate c_ libertatea civic_4 este necesar_ cel pu_in dintr-un
motiv: anume acela
al stabilirii adev_rului.
În primul capitol al cărţii sale „Despre Libertate���, John Stuart Mill prezintă
concepţiile referitoare la libertate din cele mai vechi timpuri până în perioada modernă.
Astfel dacă în antichitate se considera că este mai bine ca un anumit conducător suprem
al unui stat să aibă puteri aproape nelimitate, prin această stare de fapte urmărindu-se
protejarea obştei de abuzurile nobilimei şi a funcţionarilor aparatului de stat, începând
cu timpurile premoderne a luat naştere ideea de „putere populară” prin acest lucru
înţelegându-se posibilitatea obştei de a-şi alege conducătorii şi de a-i schimba după
bunul ei plac evitându-se în acest fel abuzurile suferite de către populaţie din partea
puterii centrale sau a funcţionarilor de diferite ranguri, în acest sistem, ei fiind
reprezentanţii puterii obşteşti, putând fi schimbaţi la rândul lor din funcţiile deţinute.
Mill atrage însă atenţia asupra metehnelor acestei idei despre libertate subliniind faptul
că se pot uşor înregistra acte de tiranie ale obştei asupra ei înşişi prin oprimarea
grupurilor minoritare din cadrul unei societăţi date, opimare care este facută cu
ajutorul organelor de stat cât şi cu metode populare. De asemenea autorul atrage atenţia
şi asupra legilor, cutumelor şi firii indivizilor, aceste trei elemente influenţând foarte
mult evoluţia diverselor clase sociale sau politice care sfârşesc prin a-şi impune
dominaţia asupra altora. De multe ori cutuma este pe nedrept asociată cu firea
individulă şi „preferinţele sau repulsiile societăţii sau acelea ale unei părţi importante
ale sociatăţii, sunt prin urmare principala pricină care a înrâurit regulile impuse ca
norme de comportament în societate; şi sunt sancţionate fie pe cale legală, fie prin
repulsia stârnită în opinia publică în cazul transgregării lor.”
Elementul religios este unul dintre pilonii de susţinere al comportamentului social, un
element ce instituie reguli, ierarhii şi chiar instituţii menite de a proteja anumite
doctrine sau legi cu referiri religioase. În multe dintre cazuri puţina libertate religioasă
prezentă în diferite ţări ale continentului european se datora unor scriitori formatori de
opinie care considerau că libertatea conştiinţei umane este un drept fundamental al
omului. Au existat însă şi excepţii în anumite medii în care indiferenţa faţă de religie a
primat evitându-se astfel disensiuni de natură teoligică.
Mill atrage atenţia de asemenea, asupra modelelor de constrângere şi de coerciţie pe
care statul le aplică individului. Astfel „simpla satisfacţie a statului fie că e vorba de o
satisfacţie materială, fie că e vorba de o satisfacţie morală nu este câtuşi de puţin prin ea
însaşi o îndreptăţire sufiecintă care să îngăduie statului să acţioneze împotriva
individului” deci metodele de constrângere şi pedepsele ar trebui aplicate doar ca ultimă
soluţie, în acest sens „tot ceea ce-l priveşte exclusiv pe individ, independenţa trebuie să-i
rămână pe bună dreptate absolută. Asupra lui însuşi, asupra propriului său trup şi
asupra propriei sale minţi individul rămâne suveran.” Autorul insintă asupra faptului
că o astfel de abordare este valabilă doar pentru cei care au ajuns la vârsta legală a
majoratlui, dar toţi indivizii membri ai unei societăţi care sunt în situaţia de a avea
nevoie de îngrijirea altor indivizi trebuiesc puşi sub protecţie legală faţă de eventualele „
neajunsuri din partea altora.”
Libertatea de gândire este în opinia lui Mill unul dintre principiile care fac o societate
demnă de a fi numită „liberă” alături de libertatea de exprimare a opiniilor şi a
publicării acestora, insintându-se asupra faptului că „acest principiu necesită libertatea
gusturilor şi a părerilor; libertatea de a ne făuri astfel planul existenţei încât să
corespundă structurii însuşirilor noastre; libertatea de a face tot ce poftim, supunându-
ne însă consecinţelor care pot urma, fară a stârni rezistenţa semenilor noştri,atâta timp
cât nu îi vătămăm în mod direct; chiar dacă aceştia ar considera comportamentul
nostru de a fi smintit, pervers sau cu totul greşit îndrumat.”
Chiar dacă Mill consideră că este nevoie de o multitudine de libertăţi pentru a echilibra
o societate care a ajuns la o oarecare maturitate socilă şi politică el evidenţiază
că”singura libertate care merită pe drept cuvânt acest nume este libertatea de a-ţi
urmări binele personal pe calea aleasă de tine, atâta vreme, evident, cât nu cauţi să-i
stânjeneşti în strădaniile lor de a-şi căpăta libertatea dorită.” Cu toate acestea autorul
este de acord că societatea a dorit mereu ca indivizii să se conformeze anumitor
standarde şi tipare pe care anumiţi gânditori aveau puterea să le impună; dar acest mod
de gândire nu poate fi justificat decât în contextul în care comunitatea respectivă ar fi
supusă mereu unor atacuri exterioare sau interioare, atacuri ce ar fi fatale pentru acea
societate.
În cel de-al doilea capitol se regăsesc motivele care fac necesară libertatea fiinţei umane
de a-şi forma opinii şi de a le exprima fără nici o rezervă, precum şi de urmările
păgubitoare pentru natura intelectuală(şi pentru cea morală a omului) atunci când
această libertate nu este acordată sau măcar afirmată în ciuda tuturor interdicţiilor.
Ideile proeminente cărora Mill le acordă cea mai mare importanţă sunt următoarele:
Oamenii doresc să restrângă libertăţile altor oameni: fie pentru că doresc să-şi impună
puterea lor asupra altora; fie pentru că vor să impună conformitatea – ei să nu
gândească diferit de alţii, şi nici alţii diferit de ei; fie, în cele din urmă, pentru că au
convingerea că la întrebarea: „cum trebuie să ne ducem viaţa?” nu există(ca de altfel la
orice întrebare autentică) decât un singur răspuns ce poate fi găsit cu ajutorul raţiunii,
al intuiţiei sau prin „unitatea teoriei cu practica”. Mill trece repede peste primele două
motive, căci ele nu formulează nimic din ce ar putea fi respins prin argumente raţionale.
Singurul motiv pe care doreşte să-l trateze cu seriozitate este cel din urmă: că finalităţile
ultime ale vieţii pot fi descoperite, iar cei care se impun acestor adevăruri şi răspândesc
minciuni ce pot cauza răul, trebuie reduşi la tăcere. Replica lui este că oamenii nu sunt
infailibili; că presupusele vederi ce pot fi periculoase s-ar putea dovedi, până la urmă,
adevărate. Cei ce i-au ucis pe Socrate şi pe Cristos erau convinşi că aceştia răspândeau
neadevăruri periculoase, fiind ei înşişi demni de respect aşa cum sunt mulţi oameni din
zilele noastre.

REZUMAT

Introducere

In cartea „Despre Libertate” de John Stuart Mill nu se vorbeste despre Libertatea Vointei ci
despre Libertatea Civila sau Sociala, anume despre modul in care societatea isi poate exercita
puterea asupra indivizilor si despre limitele in care o poate face.

Una dintre cele mai importante trasaturi ale istoriei este lupta dintre Libertate si Autoritate. In
trecut, prin Libertate se intelegea protectia impotriva puterii conducatorilor. Telul patriotilor
era acela de a ingradi puterea pe care carmuitorul trebuia lasat sa o exercite asupra
comunitatii, iar ei intelegeau prin libertate tocmai aceasta ingradire. Se incerca obtinerea
libertatii pe doua cai. In primul rand s-a incercat a se recunoaste anumite libertati politice care
daca erau incalcate de catre carmuitor avea loc o revolta generala. Al doilea mod, folosit mai
tarziu, consta in delimitarea unor mijloace de control constitutionale. In timp, oamenii au
decis ca ar fi mai bine, pentru a nu se abuza de putere din partea conducatorilor, sa aiba
carmuitori temporali, stabiliti prin alegeri. Ultima generatie a liberalismului european a avut
caracteristica, ca si mod de gandire , ideea ca puterea conducatorilor nu este nimic altceva
decat puterea natiunii insasi, concentrata si adusa la o forma potrivita pentru a putea fi
exercitata.

Regulile de conduita au fost determinate de inclinatiile si aversiunile societatii, fiind


desemnate pentru a fi respectate de toata lumea, incalcarea lor fiind sanctionata de lege sau de
opinia oamenilor. Pe de alta parte, marii ganditori ai lumii au afirmat ca libertatea de
constiinta este un drept incontestabil al omenirii, negand cu vehementa ca o fiinta ar trebui sa
raspunda in fata altora de unele dintre faptele si credintele sale.

Articole similare
Autorul mentioneaza in acest capitol ca scopul sau miza
• Vino la Treatru Luni! eseului in cauza este de a afirma principiul fundamental
• Elemente introductive în ce sta la baza legaturilor bazate pe costrangere si control
managementul organizaţiei dintre societate si individ sau chiar dintre indivizi. Acest
principiu considera autoapararea singura justificare ce ii
• The Other Guys indreptateste pe oameni sau grupuri de oameni sa
constranga libertatea altora. Singurul scop in care
puterea este indreptatita a se folosi este pentru a impiedica vatamarea altor oameni, iar
propriul bine, fizic sau moral, nu este o justificare suficienta. Un om poate fi tras la
raspundere doar pentru unicul aspect de a-i fi lezat pe ceilalti cu conduita lui. Asupra propriei
persoane, a corpului si a mintii lui, fiecare individ este suveran si nu poate fi constrans sa
actioneze sau sa nu actioneze intr-un anumit sens pentru ca si-ar putea face rau, fizic sau
psihic. Singurele fiinte care ies din discutie cu privirea la aplicarea acestei doctrine sunt copiii
sau tinerii care nu au ajuns inca la maturitate din punct de vedere legat si de asemenea,
persoanele care se afla in ingrijirea altora si care trebuie ferite de propriile fapte sau de alte
pericole din exterior.

Astfel, se diferentiaza mai multe tipuri de libertati: libertatea de constiinta, libertatea de a se


exprima, libertatea de a face ceea ce dorim cu conditita de a suporta consecintele, atat
pozitive cat si negative, iar in ultimul rand, libertatea de asociere a indivizilor intr-un grup,
presupunandu-se ca acestia sunt maturi si nu au fost fortati sau amagiti sa faca acestea. O tara
nu este pe deplin libera, indiferent de forma de guvernamant ce ii este atribuita atat timp cat
nu se respecta libertatile enumerate, in totalitate, fara nici o exceptie. Fiecare este propriul
paznic al propriului corp si al propriei minti, fiind liber sa decida pentru sanatatea sa fizica,
mintala sau sufleteasca. John Stuart Mill considera ca omenirea ca si integ are mai mult de
castigat lasand pe fiecare sa traiasca asa cum crede ca e mai bine decat silind pe fiecare sa
traiasca dupa regulile celorlalti. Desi acest concept nu este unul nou, este totusi in contradictie
cu doctrina societatii, care de-a lungul timpului a incercat prin diverse mijloace sa determine
oamenii sa traiasca dupa niste standarde si dupa niste conceptii impuse atat pe plan individual
cat si social.

Despre Libertatea Gandirii si a Cuvantului

In cel de-al doilea capitol, pentru a discuta despre libertatea de exprimare, adica a
gandirii si a cuvantului, autorul pleaca de la premisa ca nu mai este nevoie de o aparare
a libertatii presei in conditiile in care se scrisesera atat de multe despre acest subiect
pana la momentul respectiv. John Stuart Mill nu considera justificata incercarea de
constrangere a presei chiar daca aceasta constrangere este exercitata in acord cu opinia
publica. Presupunand ca intreaga omenirea cu o singura exceptie ar avea o singura
parere, nimeni nu ar fi indreptatit sa reduca la tacere acea persoana in opozitie cu
majoritatea, cum nici persoana respectiva nu ar fi indreptatita sa reduca la tacere
majoritatea. Raul facut prin impiedicarea exprimarii unei opinii este un rau deosebit de
grav prin prisma faptului ca atinge atat persoana care afirma cat si persoana care neaga
parerea respectiva. Pentru cei ce au dreptate, este o dovada in plus, poate mai clara prin
care se priveste adevarul, iar pentru cei ce nu au dreptate, se ofera argumente in plus
prin care sa se convinga de cauza pentru care e gresita judecata lor.

Judecand separat, in cazul in care opinia care se doreste a fi suprimata este adevarata,
atunci cei ce o judeca, contesta valoarea de adevara a acesteia, fara a lua in calcul marja
de eroare a fiecarei persoane in parte si faptul ca nimeni nu are dreptate intru totul,
nefiind infailibili. Pe de alta parte, faptul ca toti suntem supusi greselii nu este
recunoscut de intreaga omenire. In general, oamenii care sunt obijnuiti sa nu li se
conteste niciodata nimic, au impresia ca toate judecatile lor sunt adevarate. Ceilalti, care
sunt obijnuiti sa li se combata unele ipoteze, considera adevarate acele judecati care sunt
impartasite de ceilalti oameni din jur sau de oamenii a caror parere este considerata a fi
de valoare. Oamenilor carora le lipseste increderea in propria judecata se sprijina pe
judecatile celorlalti, limitand lumea la grupul social din care fac parte. Cei care pot intr-
adevar sa vada lumea ca o tara, continent sau epoca, pot fi intr-adevar numiti liberali si
oameni cu vederi largi.

Cu privirea la cunoasterea adevarului, autorul considera ca singura cale pe care o fiinta


o poate folosi pentru a se apropia de o cunoastere cat mai buna a unui lucru este de a
asculta tot ce poate fi spus despre acel lucru, de persoane cat mai diferite si cu filosofii
dintre cele mai diferite. Altfel, daca nu s-ar asculta toate punctele de vedere, oamenii,
publicul care adopta aceleasi principii si teorii, nu le-ar mai putea crede cu aceeasi tarie.
Libertatea de gandire nu este necesara doar pentru a crea mari ganditori, ci pentru a
crea un popor care sa gandeasca la cel mai inalt nivel, care sa atinge dezvoltarea
maxima de care sunt capabili. Intr-o atmosfera de constrangere nu a existat vreodata si
nici nu poate exista un popor activ din punct de vedere intelectual.

De asemenea, dezbaterea pe o anumita tema este importanta pentru a scoate la iveala


adevarul si pentru a ii ajuta pe oameni sa isi creeze un sistem propriu de adevaruri.
Autorul ia ca exemplu raspandirea crestinismului, care desi a fost persecutat in felurite
moduri foarte dure, a devenit cea mai raspandita religie, si a rezistat in timp
persecutiilor.
Dialogurile lui Platon sunt un alt exemplu de dezbatere pe o anumita tema. Scopul lor
este de a-i face pe oameni sa constientizeze ca multe din teoriile aplicate zi de zi nu sunt
intelese pana la cel mai adanc punct pana in momentul in care nu se ia in considerare
viziunea negativa. Astfel, adevarurile pot fi aprofundate in momentul in care se asculta
ambele parti, fiecare persoana fiind capabila sa hotarasca de care parte a barierei se
situeaza.
Astfel, autorul recunoaste ca pentru o buna dezvoltare a mintii umane este nevoie de
libertatea de opinie si libertatea exprimarii opiniilor , iar in acest sens argumenteaza
prin 4 argumente.

In primul rand, negarea unei opinii nu implica automat ca acea opinie chiar este falsa.
Exista o probabilitate ca opinia sa fie adevarata, iar negarea acestui lucru ne face sa ne
consideram fara cusur.

In al doilea rand, chiar daca opinia negata ar fi gresita, ea poate sa contina si de multe
ori contine un dram de adevar. Parerea acceptata de majoritate nu reprezinta
intotdeauna adevarul in totalitate, iar pentru a ajunge la restul adevarului trebuie
neaparat sa se confrunte parerile.

In al treilea rand, presupunand ca parerea unanim acceptata ar reprezenta adevarul in


intregime, partinitorii acesteia ar accepta-o ca pe o axioma si nu ar intelege-o in
adevaratul sens al cuvantului pana in momentul in care nu se contesta cu toata vigoarea
si seriozitatea.

In al patrulea rand, ideile necontestate risca sa isi piarda adevaratul sens, putand fi
folosite intr-un scop gresit, impiedicand oamenii sa isi formeze alte pareri pe baza
ratiunii si a judecatii proprii.

In ultimul paragraf al acestui capitol autor dezbate limitele in care ar trebui sa se


incadreze atacul la argumente in momentul in care se exprima dezaprobarea in legatura
cu parerea cuiva. Exista persoane care sunt de acord cu exprimarea opiniei in limita in
care aceasta se realizeaza intr-o masura moderata. Totusi, Mill considera aceasta
„masura moderata” relativa,in conditiile in care orice atac de orice fel la adresa unei
opinii ar fi la fel de deranjant pentru posesorul opiniei pentru simplul motiv ca se ataca
principiile personale. Mai important decat moderatia este considerat adevarul.
Argumentele folosite intr-o dezbatere trebuie sa fie sincere si adevarate.

Despre Individualitate, ca unul din elementele bunei-stari

Se considera ca libertatii individului trebuie sa i se puna o limita in momentul in care


acesta pricinuieste vreun rau celorlalte persoane. Totusi, indivizilor trebuie sa li se
permita sa-si transpuna nestingherit propriile opinii in practica, pe propriul risc. Telul
fiecarui individ in viata ar trebui sa fie dezvoltarea propriei persoane, a propriei minti, a
propriilor concepte. Celor care nu se calauzesc in viata dupa propriile principii si
concepte ci dupa principiile celorlalti le lipseste unul din cele mai importante ingrediente
ale progresului si ale fericirii umane.
Pentru buna-stare a persoanelor, libera dezvoltare a individualitatii este unul dintre cele
mai importante lucruri. Reprezinta conditia indispensabila pentru civilizatie si cultura.
Marele savant Wilhelm von Humboldt a mentionat in tratatul sau doctrina conform
careia telul omului, ce ii este prescris fiecaruia reprezinta dezvoltarea cea mai inalta a
puterilor fiecaruia catre un intreg complet si coerent, indivdualitatea fortei si a
dezvoltarii, iar pentru aceasta exista doua cerinte: libertatea si varietatea situatiilor.

Omul trebuie sa isi exerseze facultatile specifice precum perceptia, judecata, puterea de
discernamant, activitatea mentala si chiar preferintele morale prin actul alegerii. Nu
trebuie sa ne supunem imitatiei pentru ca astfel ne golim de tot ce inseamna
individualitate.

Impulsurile si dorintele trebuie sa apartina fiecarui om in parte. Cel care este lipsit de
ele este lipsit si de caracter, de energie, este o marioneta in mana maselor care incearca
sa il uniformizeze. Cei care cred ca individualitatea dorintelor si a impulsurilor nu ar
trebui incurajata trebuie sa demonstreze ca societatea nu are nevoie de energie si de firi
puternice si ca nu are nimic de castigat daca membrii ei au caracter.

In prezent, societatea ca si intreg a devenit mult mai puternica decat individualitatea,


iar pericolul care ameninta omenirea este lipsa impulsurilor personale. Exista o tendinta
de a incadra intreaga populatie intre niste limite impuse de societate. Cei ce actioneaza
in urma impulsurilor personale sunt judecati, subjugati. Astfel, chiar si atunci cand fac
ceva cu placere, oamenii se gandesc sa se conformeze. Au tendinta de a se compara cu
altii care au acelasi nivel de cultura sau stare materiala, compara situatiile si reactiile
celorlalti. Astfel, capacitatile lor omenesti se atrofiaza. Ajung sa nu mai aiba pareri,
dorinte, iar in general ajung sa fie lipsiti de opinii sau simtaminte ale lor, proprii.

Este oare aceasta tendinta una benefica pentru natura umana? Conform teoriei
calviniste, este. Aceasta teorie sustine faptul ca omul nu are nevoie de judecati si
facultati proprii. El trebuie sa se supuna in intregime vointei lui Dumnezeu, iar tot ce nu
este o datorie este un pacat. Singurul scop in care pot fi folosite judecatile personale este
pentru a realiza intr-o mai buna forma vointa divina. Teoria calvinista doreste
uniformizarea tuturor intr-un singur tel: indeplinirea scopului divin. Insa nu reducand
la uniformitate tot ce este individual intr-o persoana poti crea un caracter nobil si
frumos. Ci din contra, prin libertate, in limitele impuse de drepturile si interesele
celorlalti, poti progresa.

Un geniu poate respira liber doar intr-o atmosfera de libertate, considera Mill. Oamenii
de geniu sunt intr-adevar foarte putini, dar intr-o mai mare masura decat ceilalti niste
individualitati. In consecinta, ei nu se pot incadra la fel de usor ca ceilalti in tiparele
impuse de societate in incercarea de a construi un caracter pentru cei ce nu-si doresc sa
modeleze unul. Geniile sunt in general excentrice, de multe ori date ca exemple negative
pentru ceilalti care constituie masa in devenire. Dar excentricitatea a fost intotdeauna
mai mare acolo unde si forta de caracter domina , de multe ori proportionala cu
genialitatea si curajul moral. Inceputul tuturor lucrurilor intelepte si nobile trebuie sa
vina de la indivizi, in general de la unul, geniul. Cinstea si gloria omului obijnuit sta in a
fi in stare sa recunoasca aceste initiative si a le urma cu ochii deschisi.

Uniformizarea nu este benefica atat pentru buna starea persoanei dar nici pentru
fericirea individuala. Firile omenesti se deosebesc intre ele prin lucrurile care le confera
placere. Daca nu exista acea diversitate in modul indivizilor de a trai, daca nu-si asculta
dorintele atunci ei nu vor atinge fericirea la care au dreptul dar nici nu se vor dezvolta
la capacitatea pe care firea lor este apta de a o atinge, nerealizandu-se astfel progresul.
Cu toate acestea, oamenii sunt frecvent judecati pentru deciziile pe care le iau,pentru
faptele pe care le fac. Foarte putini sunt aceia care au un statut social inalt si care isi
permit luxul de a face ceea ce le place intr-o oarecare masura, fara ca reputatia lor sa
aiba de suferit.

Principiul progresului este acela al dragostei de libertate sau al dorintei de mai bine, dar
indiferent de forma pe care o imbraca el se supune domniei obiceiului.Se poate intampla
ca un popor sa progreseze iar apoi sa stagneze cand poporul in cauza inceteaza sa mai
posede individualitate. Ea este cea cu care ne razboim si am fi convinsi ca am face
minuni daca am reusi sa fim toti la fel, egali, uitand ca tocmai deosebirea dintre
persoane este primul lucru care atrage atentia asupra superioritatii sau a posibilitatii de
a crea un lucru mai bun .

Este foarte greu pentru individualitate ca si valoare sa isi pastreze pozitia,considera


utorul, iar acest lucru se va realiza daca o parte inteligenta a publicului va realiza ca
este bine sa fim deosebiti, chiar daca uneori aceste deosebiri pot genera raul. Daca se va
ajunge la o uniformizare in masa, oamenii vor deveni incapabili sa perceapa
diversitatea, daca o vreme nu au mai intalnit-o.

DESPRE LIMITELE AUTORITATII SOCIETATII ASUPRA INDIVIDULUI.

John Stuart Mill afirma in cel de-al patrulea capitol al cartii ca individualitatii trebuie
sa ii apartina partea din viata care intereseaza individul, iar societatii trebuie sa ii
apartina partea din viata care intereseaza societatea. Insa linia dintre cele doua parti
este una subtire , de aceea actele unui individ pot fi daunatoare pentru el insusi, acesta
putand fi pedepsit doar de opinia publica, iar uneori, actele lui pot dauna si celorlalte
persoane cu care intra in contact, acesta putand fi pedepsit de lege.

Fiintele omenesti isi datoreaza unele altora ajutor reciproc intru dezvoltarea
capacitatilor facultatilor superioare. Nici o persoana si nici un grup de persoane nu
poate influenta o alta ajunsa la varsta maturitatii sa nu faca ceea ce ea doreste cu
propria viata. Ar fi astfel o ingradirea a libertatii personale. Societatea nu poate
interveni decat la nivel general pentru a modifica judecatile oamenilor in chestiunile
care ii privesc doar pe ei.

Se poate totusi intampla ca fara a face rau altora un om sa actioneza in neconformitate


cu principiile noastre, judecandu-l aspru, dar totusi neingradindu-i lui individualitatea,
ci exercitand-o pe a noastra.

Se poate considera ca, daca prin viciile sale un om nu aduce prejudicii in mod direct
altora, ii poate totusi influenta prin exemplul pe care il da. Autorul admite in totalitate
ca raul pe care omul si-l face sie insasi ii poate afecta pe cei din jur prin intermediul
intereselor lor, iar la un anumit nivel poate afecta chiar intreaga societate.

Cei care nu sunt capabili de a indeplini o aumita datorie fata de colectivitate sunt
vinovati de a aduce un prejudiciu societatii. De exemplu, un om care bea peste masura
nu trebuie pedepsit, insa un soldat sau un politist care este beat in timpul serviciului
trebuie pedepsit.
Un alt exemplu de interventie a societatii in libertatea personala este cel in care este
decretata prin lege duminica ca si zi de odihna, desi nu este obligatie religioasa decat
pentru evrei.

Criticul literar Emi Socaciu a afirmat ca multe dintre argumentele formulate de Mill au
devenit locuri comune in orice istorie intelectuala a liberalismului. Pledoaria sa din
„Despre Libertate” in favoarea libertatii de exprimare ramane un exemplu de claritate
conceptuala si forta argumentativa. De asemenea, avertismentul lui Mill ca democratia,
conceputa ca presupunand o forma de suveranitata nelimitata a majoritatii, se poate
transforma intr-o „tiranie a majoritatii” (cel putin la fel de arbitrara si repugnanta ca si
tirania exercitata de un singur om), ar trebui sa dea in continuare destule motive de
reflectie teoreticienilor secolului XXI.

De asemenea, Gertrude Himmelfarb mentioneaza ca John Stuart Mill reprezinta in


lumea anglo-americana ceea ce este Nietzsche pentru traditia continental-europeana:
apogeul „modernitatii”. Nu este de mirare ca eseul „Despre Libertate” e atat de
relevant, atat de rezistent in contemporaneitate.

„Impactul tratatului lui Mill asupra gandirii politice a fost imediat si a lasat urme de
durata. El a inlocuit formularile anterioare ale argumentarii in favoarea
individualismului si tolerantei, de la Milton si Locke pana la Montesquieu si Voltaire, si
ramane pledoaria clasica pentru libertatea individuala”, afirma Isaiah Berlin.