Sunteți pe pagina 1din 4

1.

ABORDAREA INTEGRATA A CONȚINUTURILOR INVATARII (TEME CROSS-


CURRICULARE)- DEFINIȚII, REALITATI SI TENDINȚE LA NIVEL MONDIAL

Întâlnirea miniştrilor educaţiei, organizata de OECD , la Paris a scos in evidenţă principalele


probleme cu care se confruntă educaţia la nivel mondial. Astfel problema primordială este legată de
educația de bază, ca fundament pentru viață și, în acest context, efortul comun pentru a nu lăsa nici
un individ în afara educaţie.
Ca urmare a întâlnirii s-au conturat câteva direcții de acțiune care sa duca la susținerea unei
educații ca bun public, atât prin intervenția timpurie cat si prin sustenabilitatea si accesul la educație
pe tot parcursul vieții. Aceste direcții se refera la o abordare comprehensiva a perspectivelor
educație, așa încât educația pe tot parcursul vieții sa devina o realitate, la creșterea autonomiei
managerilor școlari si implicarea familiei si comunităţii in educație, dar si la educația bazata pe
nevoile si interesele individuale ale celor care învăța.

INTEGRARE CURRICULARĂ, DEFINIȚII

Integrarea curriculară presupune ancorarea învăţării în contexte reale/realiste de viaţă (probleme


cotidiene, teme de actualitate, preocupări ale preşcolarilor, nevoi cotidiene specifice vârstei) şi
articularea armonioasă a diferitelor aspecte ale cunoaşterii şi ale acţiunii umane în jurul unor nuclee
integrative de tipul conceptelor şi al problemelor fundamentale, disciplinare sau interdisciplinare şi al
abilităţilor fundamentale, disciplinare şi de transfer.

ABORDAREA INTEGRATĂ A CONȚINUTURILOR, REALITĂȚI ȘI TENDINȚE

Evoluţiile în plan social, efectele globalizării cu impactul lor asupra educaţiei în general şi
asupra învăţării în special, deschid drumul către noi abordări la nivelul teoriei şi practicii educaţionale.
Si in în educaţie se vorbește din ce în ce mai des despre învăţarea centrată pe competenţe şi învăţarea
pe tot parcursul vieţi.

METODA PROIECTULUI, O ABORDARE INTERACTIVĂ A PREDĂRII-ÎNVĂȚĂRII-


EVALUĂRII INTEGRATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR ROMÂNESC

Proiectul este o metodă interactivă de predare-învățare-evaluare care implică, de regulă, o


microcercetare sau o investigare sistematică a unui subiect care prezintă interes pentru elevi.
Pornind de la cele şase teme anuale de studiu, educatoarea stabilește, pe grupe de vârstă,
denumirile proiectelor care urmează să se deruleze cu copiii. Pentru săptămânile când copiii nu sunt
implicaţi în nici un proiect, educatoarea planifică teme săptămânale, în funcție de interesul copiilor și
de conținuturile din cadrul temelor anuale de studiu, care au rămas să fie acoperite.

Practic, în derularea unui proiect se disting trei faze (etape) succesive:


Faza întâi, respectiv debutul proiectului, este aceea a alegerii subiectului şi a planificării
întregului demers didactic necesar derulării proiectului.
Faza a doua a proiectului, conţinutul acestuia, este intervalul în care are loc activitatea efectivă a
copiilor, respectiv documentarea şi investigarea.
Faza a treia a proiectului este cea a sintezei şi a concluziilor, a adăugării detaliilor și a atribuirii
unor funcționalități. Ea include pregătirea şi prezentarea rapoartelor şi a rezultatelor sub formă de
jocuri, discuţii, dramatizări, expoziții .

2. PARADIGME ALE INTEGRĂRII CURRICULARE

Integrarea se refera la stabilirea de relații clare intre cunoștințe, competente, atitudini si valori
care aparțin unor discipline școlare distincte. Astfel abordarea integrata face ca educația sa treacă
barierele obiectelor de studiu si devine o modalitate de dezvoltare curriculară, de completare a
curriculumului disciplinar, care sprijină copiii să identifice legăturile nu numai între paradigmele,
ideile şi procesele dintr-un singur domeniu, dar şi ideile, modelele de lucru şi procesele din domenii
diferite şi din lumea din afara şcolii.
Paradigmele de integrare curriculară pot fi definite drept orientări de factură generală ale
concepţiei şi ale practicii de selecţie şi structurare a conţinuturilor învăţării.
Exista intre trei şi cinci paradigme menționate in literatura pedagogica de specialitate. Acestea
se refera la integrarea monodisciplinară /intradisciplinară, multidisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea,
interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea.
Abordarea monodisciplinară se refera la stabilirea de conexiuni la nivelul unui singur domeniu sau
unei singure discipline pentru a aprofunda o tema, a exersa in mod complex o abilitate sau a rezolva o
problema.
Multidisciplinaritatea se refera la abordarea unei teme de studiu care aparține in mod direct unui
domeniu apelând la cunoștințe , abilități din alte domenii fără a face transparente legăturile dintre ele. Acest
lucru se poate realiza prin juxtapunere, articulare si infuzionare.
Pluridisciplinaritatea se refera la juxtapunerea unor discipline mai mult sau mai puțin înrudite, in
care se pune in evidenta multitudinea de fațete ale unei teme de studiu, favorizând formarea unei viziuni
sistematice.
Interdisciplinaritatea presupune intersectare conținuturilor uneia sau mai multor discipline pe
suprafețe de cunoaștere si interes comune pentru a forma o viziune unitara asupra unei teme de studiu.
Transdiciplinaritatea se refera la o organizare globala a conținuturilor bazată pe nevoile si
interesele de cunoaștere ale celui care învăţa, exersate apoi in situații similare vieții reale.
Există o serie de modele de organizare şi monitorizare a curriculumului integrat. Acestea sunt
structuri acţionale de nivel concret, practic, care ilustrează operațional diferite acţiuni practice de conectare
a conţinuturilor.
Au fost relatate zece modele de organizare si monitorizare a curriculumului integrat. Ele se
refera la disciplinele singure (1,2,3,), la mai multe discipline (4,5,6,7,8) si la elev (9 si 10)
1. Modelul fragmentat se refera la organizarea sistemică a priorităţilor curriculare ale fiecărei
discipline.
2. Modelul conectat reprezintă o forma simpla de integrare in care elevul conectează o tema la
cealaltă, un conținut la celalalt sau activitatea dintr-o zi la celelalte zile.
3. Modelul concentric in care integrarea se face prin conexiuni deschise sau corelații intre
discipline. In acest caz deprinderile au ținta in interiorul unei discipline.
4. Modelul secvențial se bazează pe predarea ideilor in proximitate temporala, deși subiectele sunt
separate. El necesita o buna colaborare din partea profesorilor.
5. Modelul impartasit care presupune munca in echipa, in care doua discipline sunt focalizate pe
concepte, deprinderi si aptitudini comune.
6. Modelul corelat se refera la abordarea unei teme ca baza comuna pentru mai multe discipline.
7. Modelul linear in care disciplinele rămân separate însa, deprinderile de gândire, cele sociale,
cele corelate cu inteligențele multiple sunt înlănțuite prin intermediul disciplinelor.
8. Modelul integrat, presupune ca teme diferite să fie abordate de mai multe discipline pentru a
forma deprinderi, concepte si atitudini comune.
9. Modelul scufundat in care elevii sunt foarte puțin sprijiniți, ei direcționându-şi singuri
învăţarea.
10. Modelul in rețea presupune ca elevul sa-si aleagă singur o rețea de resurse si sprijin care sa-l
direcționeze in studierea unei teme.

3.TIPURI DE ACTIVITATE INTEGRATĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR


ROMÂNESC

ORGANIZAREA SPAŢIULUI EDUCAŢIONAL ÎN GRĂDINIŢĂ

Spatiul educational difera foarte mult de la o unitate de invatamant la alta datorita dotarilor
initiale si a preocuparii educatoarelor pentru amenajarea acestuia.
Spatiul educational de la gradinita implica amenajarea curtii gradinitei si a salii de clasa.
In curtea gradinitei trebuie sa existe un spatiu de joaca in care copii sa desfasoare activitati
diferite . acesta trebuie sa cuprinda sptii asfaltate, gropi cu nispip, spatii cu iarba , dar si dotari
tridimensionale pentru catarat.
In interiorul grădiniței, in sala de grupa trebuie amenajate spatii bine delimitate cu dotări
specifice pentru o buna desfășurare a activității. Astfel sala este impartita in mai multe arii de
stimulare: „Bibliotecă", „Ştiinţă", „Artă", „Nisip și apă", „Jocuri de rol", „Construcţii". Sub
îndrumarea directa a educatoarei aceste centre stimulează capacitatile intelectuale si de socializare ale
preșcolarului, formând deprinderi priceperi si atitudini. Dotarea acestor spatii trebuie sa tina cont de
particularitățile de vârsta si individuale ale preșcolarilor dar si de mediul cultural din care provin.

TIPURI DE ACTIVITĂȚI INTEGRATE ÎNTÂLNITE ÎN APLICAREA NOULUI


CURRICULUM

Exista trei tipuri principale de activitati integrate in grădinița:

A. Activitate didactică de sine stătătoare, având conţinuturi integrate. In acest tip de activiate, care
durează cat o activitate didactica specifica vârstei copiilor se integrează armonios conținuturi din
cadrul a doua sau mai multe domenii experientiale.

B. Activitate integrată care include mai multe secvenţe didactice. In acest caz situațiile de
invatare se grupează in jurul unui nucleu de integrare curriculara. Acest tip de activitate se
desfasoara pe durata activitatilor comune.

C. Activitate integrată având conţinuturi articulate în jurul unui nucleu de integrare


curriculară, care cuprinde o parte sau toate activităţile comune ale zilei şi o parte sau toate
activităţile alese.
ALTE TIPURI POSIBILE DE ACTIVITĂȚI INTEGRATE

 Activitati din același domeniu experiential :

DS (Cunoasterea mediului si Matematica )

DOS (Educație pentru societate si Activitate practica)

 Activitati din domenii experientiale diferite


 Activitati integrate din domenii experientiale diferite si activitati liber alese.
Ca o concluzie activitatile integrate se bazează pe un scenariu unitar, bine organizat si planificat cu
obiective clare.

S-ar putea să vă placă și