Sunteți pe pagina 1din 1

Documenta Romaniae Historica, D, Relații între țările românești (1222-

1456), Editura Academiei R.S.R., 1977, pag.74-75

1359, 29 august
Ludovic, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei,...
Când celor vrednici li se dă mulțumirea datorată și li se deschide <larg>
sânul iubirii, iar celor ce slujesc cu credința li se dă răsplata ce se cuvine, se
crede că Dumnezeu e împăcat, iar supușii sunt îndemnați să se străduiască cu
și mai multă râvnă la fapte de credință și se bucură întru virtutea bunului lor
cârmuitor, care îi înaltă în dregătorii, îi îmbogățește cu moșii și îi inzestrează
cu darurile regeștii dărnicii.
Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștiința tuturor că,
ținând noi seama de vrednicia credincioaselor slujbe ale lui Karapeh,
Stanislău, Neagu, Wlanijk, Nicolae și Ladislau, fiii lui Ladislau, fiul lui
Zarna, credincioșii noștri români, care în vremea când Alexandru Basarab,
voievodul Țării Românești, nu voia să ne recunoască de domn al său firesc –
pentru credința ce trebuie s-o păzească față de noi și de sfânta coroană – au
stat alături de maiestatea noastră cu atâta statornicie, încât nici paguba în
averile lor, nici pustiirea moșiilor lor, nici loviturile morții, nici spaima
<pricinuită> de alte primejdii, nu i-au putut abate de la această statornicie în
credință, ba, mai mult, părăsindu-și toate moșiile și bunurile lor aflătoare în
pomenita Țară Românească ni s-au îmbiat ei înșiși maiestății noastre ca să ne
slujească cu credință…

Boierii fug in Transilvania unde Ludovic le da ca danie mosii în tinutul


Recașului pe Timișul Mic.