Tema 1. 12.1. Schimbări în plan fiziologic.

Etapele vârstei adulte

SCHIMBĂRI ÎN PLAN FIZIOLOGIC

Pe durata întregului stadiu, există la majoritatea indivizilor un nivel funcţional organic
stabilizat ca o condiţie de fond a desfăşurării bune a tuturor activităţilor. H.B. James constată
această stabilitate până către 60-70 de ani, care se datorează sistemului nervos autonom şi
hipotalamusului. Pe fondul acestui echilibru organic, se înregistrează unele modificări discrete
începând cu 40 de ani, aşa cum ar fi cele privind modificare tensiunii arteriale, funcţionarea
inimii sau a aparatului respirator.
La nivelul SNC, ieşirea din funcţie a unor neuroni proces care începe de la 25 de ani, se
accentuează de-a lungul substadiilor adultului. Se produce, de asemenea, declinul funcţiilor
glandelor sexuale, mai întâi la femei şi apoi la bărbaţi. Pierderea de ţesut osos care începe de
la 30 de ani se accentuează uşor la 40 de ani şi mai departe. La fel, tonusul muscular scade uşor
în primul substadiu şi se resimte mai mult în ultimul. Datorită acestor fenomene, se produc chiar
modificări ale siluetei, creşte greutatea corporală. Sunt, de asemenea, mai discrete, dar apoi,
începând cu 50 de ani, mai evidente, unele schimbări fizionomice, cum ar fi accentuarea
trăsăturilor, încărunţirea şi rărirea părului, apariţia ridurilor. Toate aceste schimbări biologice au
ritmuri diferite la diverse persoane, în funcţiede zestrea genetică a fiecăruia şi de stilul propriu de
viaţă. Ele au un ecou în planul vieţii psihice, îndeosebi privind imaginea de sine şi stimulează
găsirea unor modalităţi de compensare.
Cele mai multe scăderi ale capacităţilor fizice ţin de sensibilitate şi de psihomotricitate,
mai ales percepţiile vizuale şi cele auditive se desfăşoară de-a lungul acestui stadiu cu
modificări funcţionale din ce în ce mai accentuate. Astfel, percepţiile vizuale încep să fie
influenţate de faptul că scade acomodarea cristalinului. Mobilitatea oculară se păstrează şi se
asigură astfel viteza necesară în desfăşurarea percepţiilor.
După 45 de ani, scade capacitatea de extragere a informaţiilor din imaginile mai complexe
sub presiunea timpului. Sensibilitatea auditivă începe să scadă puţin chiar după 35 de ani şi se
accentuează după 45 de ani, fără a perturba adaptările la ambianţă. Dacă profesia cere astfel de
capacităţi de auz fin, ele pot fi conservate încă multă vreme. Munca desfăşurată în spaţii poluate
sonor afectează puternic auzul.
După 40-45 de ani scade sensibilitate olfactivă, cât şi sensibilitatea tactilă, dar solicitările
profesionale privind aceste capacităţi le pot menţine la parametrii satisfăcători pe toată durata
angajării în muncă. Psihomotricitatea are o dinamică nuanţată: rapiditatea mişcărilor scade
chiar după 30 de ani şi se accentuează în stadiul adult, dar precizia scade la 40 de ani şi ceva mai
mult după 50. Ea tinde să fie cel mai bine conservată de solicitările profesionale. Intensitatea
mişcărilor scade după 50 de ani în mod real, dar tinde să fie subiectiv resimţită mai accentuată
decât este în realitate.
O dinamică deosebită prezintă şi capacităţile de atenţie. Ele sunt foarte mult influenţate de
solicitările profesionale şi de aceea cercetătorii au propus să fie distinse: atenţia generală de cea
profesională. Atenţia generală este mai mult influenţată de înaintarea în vârstă, însă scăderile
sunt ceva mai mari între 30 şi 35 de ani şi apoi până la 50 de ani diminuările sunt mai mici şi
devin mai accentuate în activităţile de lungă durată. Atenţia profesională poate înregistra chiar
unele creşteri în primul substadiu adult. Volumul şi distributivitatea cresc mai mult,
selectivitatea şi gradul de concentrare ceva mai puţin şi, totuşi, semnificativ pentru adaptarea
la sarcinile profesionale. Începând cu perioada adultă mijlocie, şi această formă de atenţie scade,
dar relativ puţin, fără să perturbe desfăşurarea activităţilor. Se poate spune că se înregistrează
profesionalizarea acestor capacităţi, care, pe de o parte, se desfăşoară în forme caracteristice şi,
pe de altă parte, se menţine la parametri buni mai multă vreme (Tinca Creţu).
 12.2. ETAPELE VÂRSTEI ADULTE
Perioada adultă este perioada cea mai bogată şi activă a ciclurilor de viaţă. Este
caracterizată de activitate profesională intensă, relaţii sociale şi de muncă în expansiune, precum
şi de extinderea responsabilităţilor privind viaţa de familie. Criteriile diferenţierii stadiilor
dezvoltării psihice, după Ursula Şchiopu, E. Verza (1981, p. 254), sunt tipul fundamental de
activitate şi tipul de relaţii implicate. Ca urmare, autorii propun următoarele subetape cu anume
caracteristici:
1) 35/45 ani este vârsta adultă caracterizată de stabilitate, implantaţie profesională intensă,
activitate cumulativă, activă creatoare. Statusurile şi rolurile încep să fie mai încărcate de
responsabilităţi. Copiii încep să frecventeze şcoala şi creşte conţinutul subidentităţii de părinte.
2) 45/55 ani vârsta adultă propriu-zisă, unde continuă dezvoltarea planurilor profesionale şi
sociale, dar are loc diminuarea subidentităţilor de soţ şi părinte. Evoluţia feminină este relativ
mai tensionată şi încărcată de indispoziţii şi anxietăţi cu substrat biologic şi hormonal
(menopauza).
3) 55/65 ani corespunde perioadei adulte prelungite, caracterizată de diminuarea forţelor
fizice, este o perioadă critică pentru femei, fragilizarea lor fizică fiind mai evidentă, este
momentul diminuării acelor 4 subidentităţi într-un mod variat şi inegal. Are loc denuclearizarea
familiei şi diminuarea până la anulare a subidentităţii profesionale (momentul retragerii din viaţa
profesională). Rămâne activă subidentitatea maritală şi cea social-culturală şi are loc tranziţia
către vârstele de regresie.
Perioada adultă dominată de tinereţe este după White (1975) una din cele mai importante,
datorită multiplelor structuri ce se solidifică acum. Ca urmare, el identifică 4 direcţii de
dezvoltare caracteristice:
– stabilirea identitãţii eului;
– independenţa relaţiilor personale;
– creşterea intereselor;
– umanizarea valorilor.
C. Gould este un alt cercetător preocupat de dezvoltarea adultului. În studiile sale propune
mai multe etape, şi anume:
 elevarea de dominanţă, de la 16 la 18 ani, unde axa comportamentală este lupta
pentru câştigarea independenţei,
 de la 18 la 22, perioada părăsirii familiei, unde caracteristica este construirea
relaţiilor de prietenie ca substitute ale familiei,
 de la 22 la 28, perioada construirii unei vieţi funcţionale (efective),
 de la 29 la 34 de ani, perioada crizei de evaluare,
 de la 35 la 43 de ani, criza relativă la încheierea perioadei de tinereţe,
 de la 43 la 50 de ani, atingerea unei relative stabilităţi,
 de la 50 în sus perioada maturităţii depline, când adultul în vârstă este axat pe
valorizarea activităţilor zilnice în detrimentul planurilor de lungă durată.
Criticile aduse majorităţii studiilor privind adulţii şi dezvoltarea lor, începând cu Erikson şi
Levinson, au pus în evidenţă faptul că dezvoltarea femeii este diferită în unele aspecte specifice.
De exemplu, din perspectiva eriksoniană, multe femei ajung la intimitate înainte de a încheia
procesul formării indentităţii. Din perspectiva lui Levinson, cele mai multe femei urmează
stadiile propuse de el pentru bărbaţi, dar femeile trec prin stadiile respective în mod diferit. De
exemplu, femeile văd cariera în mod diferit faţă de bărbaţi, au tendinţa de a trata problematica
mai degrabă ca pe o asigurare, decât ca pe un scop primordial al planului de viaţă. Problemele
legate de echilibrul rolurilor din familie şi din profesiune sunt mai importante pentru femei decât
pentru bărbaţi. Femeile trăiesc diferit criza de la 30 de ani şi cele mai multe dintre ele, în această
perioadă, doar schimbă între ele priorităţile de la 20 de ani (de exemplu, cele legate de profesie
cu cele legate de familie) sau adaugă noi componente, iar toate aceste alegeri compun starea de
stres a perioadei respective. În sfârşit, reevaluarea asociată cu criza de la mijlocul vieţii pentru
bărbaţi tinde să se petreacă mai devreme pentru femei; de exemplu, în cazul femeilor care nu au
avut copii până la 30 de ani, există presiunea reevaluării problemei şi luări unei decizii.
Ca o concluzie, putem afirma că perioada adultă este una dintre perioadele cele mai pline de
variaţii şi, în pofida propunerilor de periodizare, majoritatea autorilor recunosc faptul că adulţii
trec prin stadiile propuse de ei pe paliere largi de vârstă. Pe de altă parte, trebuie să mai adăugăm
faptul că fiecare aspect al dezvoltării adultului pe fiecare stadiu este trăit diferit, fiind afectat de
contextul individual de viaţă şi de propriile trăsături de personalitate.