DERMATOMICOZE

1. Definiţie.

Dermatomicozele sunt afecţiuni produse de dermatofiţi (fungi cu o patogenitate sporită atât la

om, cât şi la animale), care atacă pielea (epidermomicoze), părul (pilomicoze) şi unghiile
(onicomicoze).

2. Epidemiologie.

 Microsporia şi tricofiţia. Contaminarea se produce: a) prin contact direct sau indirect

(jucării, piepteni, insrumente de frizerie, obiecte de bărbierit, basmale, pălării, cuşme,
lenjerie) de la o persoană bolnavă (M. ferrugineum, M. audoini, T. violaceum, T.
tonsurans); b) prin contact direct sau indirect de la o persoană bolnavă sau de la diferite
animale – pisici şi câini (M. canis), bovine (T. verrucosum), şoareci şi alte rozătoare (T.
gypseum); c) direct din sol (M. gypseum).
 Epidermofiţia şi rubromicoza. Contaminarea se produce, în exclusivitate, prin contact
direct sau indirect (şosete, încălţăminte, mănuşi, prosoape, insrumente de manichiură sau
pedichiură, lenjerie) de la o persoană bolnavă (E. floccosum, T. mentagrophytes var.
interdigitale, T. rubrum).
 Favusul. Sursa de infectare o constituie omul bolnav (T. schoenleini). Comparativ cu
micozele comentate mai sus, boala este mai puţin contagioasă, molipsirea producându-se
din cauza igienei deficitare, subalimentaţiei, stărilor de imunodeficienţă. Din fericire, în
Republica Moldova, începând cu anii ‛70 ai sec. XX, favusul practic nu se înregistrează.
 Factorii favorizanţi ai micozelor – fizici (temperaturile ridicate, umiditatea crescută),
chimici (vestimentaţia şi / sau încălţămintea din materiale sintetice, detergenţii,
coloranţii), individuali (hiperhidroza, circulaţia periferică deficitară, obezitatea, diabetul
zaharat), sociali (frecventarea unor utilităţi publice – băi, bazine de înot, săli de sport,
hoteluri, campinguri) etc.
 3. Tablou clinic.

 Tinea corporis (microsporie, tricofiţie, rubromicoză). Plăci eritemato-scuamoase, solitare

sau multiple, rotund-ovalare, bine delimitate, circinate la periferie (unde pot fi evidenţiate
vezicule, papule, cruste), cu tendinţă la extindere / diseminare (imaginea alăturată mai
sus). Uneori, pot fi observate leziuni “în ţintă” (iris). Apropo, micozele produse de fungii
zoofili se manifestă prin reacţii inflamatorii mai severe. Localizările de elecţie – faţa,
gâtul, partea superioară a pieptului, membrele superioare şi inferioare.
 Tinea cruris (epidermofiţie, rubromicoză). Plăci eritematoase, policiclice, supranivelate la
periferie (imaginea alăturată mai jos), uneori acoperite cu microvezicule, papule, pustule
şi scuame. Din cauza pruritului supărător pot apărea leziuni de grataj – fisuri. Localizările
de elecţie – plicile inghinală, interfesieră şi infraabdominală (mai des E. floccosum),
plicile submamară şi axilară (mai des T. rubrum).

 Tinea pedis (rubromicoză, epidermofiţie).

Forma intertriginoasă. Afectarea spaţiilor interdigitale 1 şi 4 (T. mentagrophytes var. interdigitale

şi E. floccosum) sau a tuturor spaţiilor interdigitale (T. rubrum). Epidermul afectat este albicios
şi macerat (imaginea alăturată mai jos), ulterior dezvoltându-se zone eritematoase, cu eroziuni şi
fisuri. Uneori, la periferie se constată microvezicule. Leziunile sunt intens pruriginoase.

Forma dishidrozică. Mai des T. mentagrophytes var. interdigitale, predomină erupţiile eritemato-
veziculoase, dispuse în plăci şi placarde, evoluţia fiind excentrică, iar marginile policiclice.
Uneori, leziunile sunt discrete (descuamări nesemnificative cu sau fără fisuri), alteori – cu aspect
inflamator violent (edem, bule, incapacitate funcţională a piciorului). Localizările de elecţie –
spaţiile interdigitale, marginile antero-laterale, bolta plantară.

Forma uscată sau scuamoasă. Evoluţie predominant cronică, placarde discret eritematoase,
hiperkeratozice şi fisuri dureroase. Descuamarea măruntă, furfuracee sau făinoasă, este tipică
pentru micoza produsă de T. rubrum. Localizările de elecţie – punctele de sprijin ale tălpii
(călcâiul, marginile laterale, capul metatarsienilor).

 Tinea manum (rubromicoză, mai des; epidermofiţie, mai rar). Forma uscată se manifestă
prin placarde de exfoliere semicirculare; forma exudativă – prin plăci mici, veziculoase,
cu caracter circumscris; iar forma hiperkeratozică – prin leziuni descuamative, mai des
 unilaterale, la nivelul palmelor şi degetelor, dar cu tendinţă de extindere pe faţa dorsală a
mânii.
 Tinea unguium (rubromicoză, mai des; epidermofiţie, mai rar). Se constată, de obicei, la
membrele inferioare. Ulterior, însă, se pot afecta şi unghiile de la mâini. Unii dermatofiţi
(T. mentagrophytes var. interdigitale) afectează unghiile degetelor 1 şi 5, iar alţii (T.
rubrum) – toate unghiile. Procesul debutează de la extremitatea distală sau de la marginea
laterală a unghiei, la început sub forma unei pete alb-gălbui (mată, lipsită de luciu) sau
cenuşii, fără modificări trofice (forma normotrofică). Ulterior, lama unghială devine
groasă şi friabilă (imaginea alăturată mai jos), cu depozite hiperkeratozice subunghiale
(forma hipertrofică). Cu timpul, unghia se distruge, rămănând rămăşiţele ei (forma
atrofică).

 Tinea capitis (microsporie, tricofiţie).

Microsporia zooantropofilă (M. canis). Se manifestă prin 1-2 focare mari, bine delimitate,
eritemato-scuamoase (imaginea alăturată mai jos), cu o hiperkeratoză accentuată. Firele de păr
sunt lipsite de luciu, rupându-se uniform, la 5-8 mm de emergenţă.
Microsporia antropofilă (M. ferrugineum, M. audoini). Se caracterizează prin focare multiple de
dimensiuni mici, cu contur discret, dispuse frecvent la periferia scalpului. Firele de păr se rup
parţial şi neuniform, la 5-8 mm de emergenţă.

Tricofiţia antropofilă (T. violaceum, T. tonsurans), numită şi tricofiţie superficială sau uscată. Se
manifestă prin plăci discret eritematoase, acoperite cu scuame furfuracee, de dimensiuni mici
(0,5-2 cm), dar numeroase, cu margini neregulate. Firele de păr se rup la 1-3 mm de emergenţă,
având aspect răsucit, asemănător unor litere. Tot din această subgrupă face parte şi tricofiţia
cronică a adultului – afecţiune caracterizată prin “puncte negre” (fire de păr rupte la nivelul
tegumentului), izolate sau grupate în focare rotunde, eritemato-scuamoase. Uneori, în stadiile
mai avansate, se pot dezvolta plăcuţe atrofo-cicatriceale.

Tricofiţia zooantropofilă (T. verrucosum, T. gypseum). Evoluează în 3 stadii – eritematos,

infiltrativ, abces folicular. În stadiul 3 se constată un focar infiltrativ-purulent, masiv,
pseudotumoral (conglomerat de foliculi piloşi) cu aspect de “fagure de miere” (Kerion Celsi), cu
eliminarea puroiului şi a firelor de păr. În evoluţie leziunile se acoperă cu cruste. Este însoţit
frecvent de adenopatie regională. În cazurile netratate la timp, vindecarea se produce prin
dezvoltarea de alopecie cicatriceală.

4. Diagnostic.

Pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului se iau în calcul: a) tabloul clinic specific; b)
examenul microscopic direct (vizualizarea de filamente miceliene, hife şi artrospori); c)
însămânţări pe mediul Sabouraud (evidenţierea speciei agentului cauzal). În ambele cazuri
(microscopie şi cultură), substratul de cercetare îl constituie materialul recoltat din focar –
scuame, fire de păr, fragmente de unghii, secreţii etc.; d) examenul cu lampa Wood. Majoritatea
fungilor produc fluorescenţă, cu o culoare care variază în funcţie de specie: microsporia
antropofilă – verde vie, microsporia zooantropofilă – verde pală, tricofiţia – lipseşte.

5. Tratament.

Combaterea micozelor include medicaţia sistemică şi topică. Cea sistemică cuprinde: a)

tratamentul etiotrop – grizeofulvină, terbinafină, fluconazol, itraconazol; b) tratamentul
simptomatic – antihistaminice, hiposensibilizante, hepatoprotectoare, vitamine epidermotrope şi
antioxidante (A, E, C) etc. Medicaţia topică prevede administrarea următoarelor produse: a)
antiseptice (lactat de etacridină, digluconat de clorhexidină); b) alcool iodat şi / sau coloranţi
anilinici (soluţia Castellani, albastru de metilen); c) antifungice / antiparazitare de uz local
(clotrimazol, miconazol, isoconazol, bifonazol, ketoconazol, naftifină, amorolfină, sulf
precipitat); d) keratolitice (acid salicilic, uree); e) keratoplastice (ihtiol, gudron); f) îndepărtarea
firelor de păr afectat (extragerea cu o pensetă, raderea sau tunderea). În unele cazuri se practică
g) intervenţii mini-chirurgicale (înlăturarea unghiei / unghiilor afectate).