Sunteți pe pagina 1din 1

a.

Tactici de menținere a conflictului (ce fac părțile implicate pentru a nu stinge conflictul)

La fel ca și întreaga societate românească, și în școală se formează practic două tabere:


“noi și ei”. Dacă stăm să căutăm nu știm exact cine suntem noi și cine sunt ei. Sunt niște părinți
și alți părinți, niște copii și alți copii. Problema acestor tabere este că nu au un mediator care să le
așeze practic față în față și să observe că nu există o atât de mare diferență. Părinții ai căror copii
se întorc bătuți de la școală se simț îndreptățiți să ceară dreptate și un mediu sigur. Pe de altă
parte, un copil chiar dacă este “un element distructiv” are nevoie de un mediu care să îl conțină și
să îl ajute să crească. Aici apăr două probleme ale școlii românești: nu este un mediu conținător
și nu e un mediu sigur. Profesorii sunt depășiți de situație iar părinții pot deveni uneori mai
agresivi decât proprii copii. În acest context profund uman școala se ascunde după regulamente
și inspectorate. Nu știu dacă cineva a stat de vorbă cu acei părinți, să le dea sau nu dreptate.
Acesta este rolul de obicei al consilierului școlar, un personaj care de obicei lipsește sau e trecut
undeva în nomenclatorul școlar că “așa trebuie”.