Sunteți pe pagina 1din 2

1. Modalitatea de organizare a clasei de elevi pe grupuri favorizează învățarea prin cooperare.

Analizați problemele care pot apărea în cazul adoptării principiului învățării prin cooperare în
activitatea instructiv-educativă și propuneți soluții concrete prin care profesorul, în calitatea sa de
manager al clasei, poate gestiona aceste probleme.

Probleme asociate cu învățarea Soluții pentru gestionarea problemelor


prin cooperare
1. Nivelul crescut al zgomotului  Kagen S.(1992) ne recomandă să apelăm la
următorul exerciţiu: plasăm elevii la 5metri unii de
ceilalţi şi le cerem să vorbească suficient de tare
pentru a se putea auzi. Le putem spune că aceasta
este vocea care poate fi auzită la 5 metri. Apoi le
cerem să se apropie la distanţă de 3 metri şi să facă
acelaşi lucru. Definim aceasta ca fiind vocea care
poate fi auzită la 3 metri. Facem acelaşi lucru
pentru 1 metru sau chiar o jumătate de metru.
Accentuăm ideea că intensitatea vocii este în
scădere pe măsură ce distanţa între ei scade. Când
elevii lucrează în perechi le putem cere să
folosească vocea care poate fi auzită la o jumătate
de metru, când lucrează în grupuri de 3 sau 4 le
cerem să folosească vocea care poate fi auzită la 1
metru, Astfel de exerciţii pot fi urmate de dezbateri
cu elevii pe marginea următoarelor întrebări: Ce se
întâmplă când vorbim prea tare? Dar când vorbim
prea încet? În ce fel îi afectează acest lucru pe
ceilalţi? Cum putem să ne dăm seama că vorbim
prea tare sau prea încet? Cum ne putem da seama că
folosim vocea la intensitatea potrivită situaţiei în
care ne aflăm? Daţi exemple de situaţii când trebuie
să vorbim mai tare sau mai încet.
 Atribuirea prin rotaţie a rolului de „responsabil cu
liniştea” unui elev din fiecare grupă este o altă
modalitate de a monitoriza nivelul zgomotului.
Responsabilul cu liniştea poate aşeza pe masa de
lucru cartonaşe roşii pe care scrie „Să vorbim mai
încet” sau „Linişte” ori de câte ori constată că în
grupul în care lucrează se depăşeşte de exemplu
vocea pentru 1 metru, atenţionându-şi în acest fel
colegii să vorbească mai încet sau chiar să se
oprească din comunicare pentru câteva secunde.Şi
cadrele didactice pot recurge la diverse tehnici
pentru a restabili liniştea în clasă, ca de exemplu
utilizarea unui clopoţel sau ridicarea braţului.
Profesorul ar putea preciza că ori ce câte ori ridică
braţul, elevii să facă acelaşi lucru. Acesta însemnă
că toţi elevii trebuie să nu mai vorbească şi să se
oprească din activitate. Slavin R. (1995) numeşte
acest comportament nonverbal, „semnalul de
zgomot zero”. În acest moment elevii pot reflecta
timp de câteva secunde la felul în care îşi folosesc
vocea potrivită situaţiei de învăţare în care se află.
Comentariile pozitive ale profesorilor pentru
grupele care au lucrat fără a deranja prin
intensitatea vorbirii celeilalte grupe sunt, de
asemenea, utile pentru stimularea elevilor în
vederea monitorizării comunicării.