Emoție de toamnă – Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

Că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
Că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
Și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi-o răsar şi-o prefac într-o dragoste mare.

Sfârșit de toamnă – Vasile Alecsandri

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștezită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!

Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

Toamnă fără decor – Angelina Nădejde

E toamnă, iubite, afară şi-n gând,

Sunt frunza ce cade, iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei să-i fiu o podoabă

Căci frunza căzută pe tristul pământ,
E arsă de soare, rănită de ploi
Ucisă, iubite… de frigul din noi.

Lasă-mi toamnă – Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,

Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

E toamnă de aur – Dumitru Delcă

Toamna, sărutările sunt mai dulci.

Toamna usucă florile din lunci.
Frunzele dansează luate de vânt,
E toamnă de aur, pe cer, pe pământ.
Toamna – Mircea Micu

Toamnă, spune un-te duci?

Ia, mă duc să scutur nuci!
Toamnă, unde te grăbești?
Ia, mă duc să caut vești!
Sus în vie, jos în luncă
Să dau soarelui poruncă
Să coacă gutuile
Să-ncălzească viile
Spune dacă te grăbești
Toamnă când te odihnești?

Toamna – George Bacovia

Răsună din margini de târg

Un bangat puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.
S-aude și-un clopot de școală,
E vânt, și-i pustiu, dimineața;
Hârtii și cu frunze, de-a valma,
Fac roată-n vârteje, pe-o piață.
Se uită în zări catedrală,
Cu turnu-i sever și trufaș;
Grădina orașului plânge,
Și-aruncă frunzișu-n oraș.
Și vine, că-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarmă,
E toamna… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.

Poezie de toamnă

Toamna a intrat în casă

Punând struguri dulci pe masă
Și-n cămară prin borcane
Pătlăgele dolofane.

Tot ea ne-a adus alune

Nuci și mere foarte bune
Mari gutui pentru dulceață
Și-un butoi de varză creață.

Cântec de toamnă – Nicolae Labiș

Bun sosit drăguță toamnă

Bun sosit la noi
Ne-ai lipsit atâta vreme
Din grădini și din zăvoi.
Mere roșii poamă coaptă
Multe ne-ai adus
Nu uita bogată toamnă
Nucile îndeajuns.
De pe deal copiii vin
Plini de voioșie
Ne-ai adus de la vecini
Mulți struguri din vie
Merele sunt coapte acum
Strugurii sunt dulci și buni
Dragă toamna îți mulțumim
Te rugăm mai vino, vin.

Afară-i toamnă – Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunza împrăştiată,

Iar vântul zvârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ de gânduri,

Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odată aud foşnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
Cuprinsul colecției nr. 2 de Poezii de Toamnă

Monosilab de toamna – George Bacovia

Toamna – Elena Dragoș
Toamna – Tudor Arghezi
Nervi de toamnă – George Bacovia
Zile de toamnă – George Coșbuc
Opriți această frunză – Adrian Păunescu
Toamna murind – George Bacovia
Toamna – Otilia Cazimir
Ca o reverență, frunza – Adrian Paunescu
Amurg violet – George Bacovia

Monosilab de toamna – George Bacovia

Toamna sună-n geam frunze de metal,

Vânt.
În tăcerea grea, gând și animal
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.
Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.
O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

Toamna – Elena Dragoș

Vine ploaia, bate vântul,

Frunze cad din pomi de-a rândul,
Doar un cuc de poleială
Cântă-n plopii de la școală.

S-au copt merele-n livadă,

Nu se duce să le vadă.
S-au copt prune,
S-au copt pere,
El nu vine și nu cere,
Numa-și ia la revedere
De la vară care piere.

Toamna – Tudor Arghezi

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.

Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.

Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…

Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i uşure şi-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?

Apusul işi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată

S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.
Şi cum scoboară noaptea, aldată aşteptată,
Îmi pare veche luna – şi steaua ce se-arată,
Ca un părete de-arme, cu care-aş fi vânat.
Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.

Nervi de toamnă – George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn…

Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens
Şi-i frig, şi burează.

Zile de toamnă – George Coșbuc

Ieri vedeam pe luncă flori…

Mândri fluturi zburători,
Și vedeam zburând albine.
Ieri era și cald și bine.

Azi e frig și nori și vânt,

Frunzele cad la pământ,
Florile stau supărate,
Veștejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vant.
Opriți această frunză – Adrian Păunescu

Atunci când cade frunza pornită să răstoarne

Întreaga roată a lumii și fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge și din carne
Și mi se face milă de lume și de om.

Și mi se face milă de mine și de tine

Și frunză care cade mă-nebunește iar
Și-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puțin mai bine
Și mi se desfrunzește pe trup un calendar.

Și nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte

Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Și nu mai am putere și nu mai am cuvinte
Și fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriți pe creanga frunză, destul cu-atâta toamnă,

Destul cu-atâta ceață și oameni neciteți
Opriți această frunză de foc ce mă condamna
Să știu măsura scurtei mele vieți.

Toamna murind – George Bacovia

Toamna în grădină îşi acordă vioara.

Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…

O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Toamna – Otilia Cazimir

Trece vântul prin copacii goi

Și zvârle cu castane-n noi.
Dar în liniștea din umbra lui,
Nu-i răspunde glasul nimănui.

Doar o frunză-a mai foșnit, departe,

Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.

Ca o reverență, frunza – Adrian Paunescu

Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge,

și o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverență dinspre univers.
Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aștepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-și creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.
Ca o reverență frunză-n prăbușire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude țipăt de cocor în drum.
Sunt schimbări grozave orșiunde, parcă,
prin tufișe slute – zdrențe moi de nimb,
cu prilejul vieții moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.
De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverență frunză în lumina
caută motivul de a se jerfi.

Amurg violet – George Bacovia

Amurg de toamnă violet…

Doi plopi, în fund, apar în siluete
Apostoli în odăjdii violete
Orașul e tot violet.
Amurg de toamnă violet…
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;
Mulțimea toată pare violetă,
Orașul tot e violet.
Amurg de toamnă violet…
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orașul tot e violet.

Cuprinsul colecției nr. 3 de Poezii de Toamnă

Toamna
Toamna – de Octavian Goga
Toamna – Nicolae Labiș
Ce te legeni – Mihai Eminescu
Poezie despre toamnă
Dor de toamnă – Ioana Voicilă Dobre
Poezia toamnei
Versuri de toamnă
Toamna în versuri
Poezii de toamnă
Toamnă – Dumitru Delcă
Fructele toamnei
Octombrie – George Topârceanu

Toamna

A venit acum și toamna,

S-au copt strugurii în vii,
Carele sunt mari și pline.
Urcă spre gospodării.

Pretutindeni oameni harnici

Roade-mbelșugate adună,
Înfrățindu-se în muncă
Și cântând de voie bună.

Toamna – de Octavian Goga

Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina.
Firelor de lămâiță
Li se usucă rădăcina.

Peste creștet de dumbravă

Norii suri îi poartă plumbul.
Cu podoabă zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.

Și cum de la miază-noapte
Vine vântul fără milă,
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nuci bătrâni,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.

Toamna – Nicolae Labiș

Sunt acum struguri și mere

Dar nu mai sunt rândunele
Multe flori sunt veștejite
Frunzele-s îngălbenite
Iară pomii rămân goi
S-a dus vara de la noi
Păsărelele-au plecat
Frunzele s-au scuturat
Vântul suflă și ne zice:
– Uite vine iarne rece
Cu zăpadă și cu ploi
Să ne bucurăm și noi.

Ce te legeni – Mihai Eminescu

Ce te legeni codrule
Fără ploaie, fără vânt
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aș legăna?
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă
Cîntăreții mi-i alungă
Bate vântul dintr-o parte
Iarna-i ici vara-i departe!

Poezie despre toamnă

Toamnă, toamnă dintre vii

Nu credeam c-o să mai vii
Și de-o vreme te așteptam
Stând la ușa și la geam
Și credeam c-o să ne aduci
Mere și gutui și nuci
Struguri dulci și rozachii

Noi știam că vei veni,

Să ne umpli zările
De toate culorile
Iar acum că ne-ai venit
Dragă toamnă, Bun sosit!

Dor de toamnă – Ioana Voicilă Dobre

Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,

De râsetul meu de copilă şi dansul frunzelor, puzderii.
Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,
Şi de toamna arămie, dulce, darnică în toate!
Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,
De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!

Poezie de toamnă

Toamna cea de roade plină

A copt fructele-n grădină
Mere rumene frumoase,
Pere galbene zemoase
Struguri aurii în vii
Prune mari și brumarii
În cămară le vom pune
Că la iarnă tare-s bune.

Versuri de toamnă

A venit toamna cețoasă

Frunzele au ruginit
Vremea este răcoroasă
Florile s-au veștejit.
Ploi mărunte încep să cadă
Dealurile sunt pustii
S-au sfârșit și din ogradă
Jocurile de copiii.

Toamna în versuri

Cade frunza de salcâm

Îmbrăcând cărarea
Berzele s-au dus de acum
Cenușie-i zarea!

În crâng fluturi nu mai sunt

Păsări nu mai cântă
Plutesc neguri pe pământ
Vântul tot frământă.

Pic cu pic pe geamul lin

Ploaia se prelinge
Nu e soare nici senin
Cerul parcă plânge.

Poezii de toamnă

Uite rândunici, cocoare

Trec în zbor spre țări cu soare
Aripi mari și aripioare
Zboară uite așa,
Vântul crengile îndoaie
Uite așa,
Tăietorul lemne taie
Uite așa,
Uite și școlari spre școală
Trec voioși cântând
Ca și ei și noi vom merge
Uite așa în rând.

Toamnă – Dumitru Delcă

Am văzut adeseori,
Cărările pline
Cu frunze-n multe culori,
Semn că toamna vine.

Vine şi frigul cu ea,

Iarba păleşte în zori.
În zborul lor, putem vedea,
Multe cârduri de cocori.

Peste satul adormit

Ploile-s cernite.
Gospodarii-au pregătit,
Fânul pentru vite.

Fructele toamnei

Hai, copii,veniți cu mine!

În livada-i tare bine.
Fructele ne-așteaptă toate
Să mâncăm pe săturate.
Mere,pere,nuci și prune
Și gutui,sunt tare bune!
Iar de urcați sus,la vie,
Aici altă bogăție.
Strugurii s-au strâns grămadă
Iar ciorchinii stau să cadă.
Hai, pe gânduri nu mai stați!
Sunt zemoși și aromați.
Fructele-s gustoase toate
Însă trebuie spălate.
Că praful necugetat
Pe ele s-a așezat.
Doar și mămica le spală
Când le-așează în cămară
Că toată iarna s-avem
Compot, dulceață și gem.

Octombrie – George Topârceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Și cântă-a dragoste cocoșii.

Mă uit mereu la barometru

Și mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald că-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice și mai
Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimba Toamnă prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Și cum abia plutește-n mers

Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Privește-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară…