NAPOLEON BONAPARTE

Un geniu al epocii moderne

(1769-1821)
Napoleon Bonaparte a fost una din
putinele personalități controversate ale istoriei.
El s-a remarcat prin calități excepționale:
inteligența, puterea de muncă extraordinară,
carisma, toate fiind indispensabile unui
conducător de stat.
El s-a nascut pe 15 august 1769 la
Ajaccio in Corsica, primind numele de
Napoleone care in franceza a devenit
Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei
opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte si
al Letiziei Ramolino Buonaparte.

Era pasionat de matematică și istorie, dar în ciuda numeroaselor calități, nu ar fi putut

avansa foarte mult în Vechiul Regim. Influentat de familia sa, Napoleon a fost educat pe cheltuiala
regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Paris. El a terminat scoala in 1785, iar
la 16 ani s-a alaturat artileriei ca locotenent II.
Ascensiunea lui a fost foarte rapida.  De la gradul de simplu căpitan a ajuns general de
brigadă în doar 8 săptămâni. Până în 1796 ajunsese comandant de armată, datorita calităţilor
militare, dar şi oportunismului politic. In 1799 a preluat puterea ca prim consul, devenind
conducătorul de facto al Franţei. Cinci ani mai târziu, la vârsta de 35 de ani, a fost încoronat
împărat, iar între 1805 şi 1812 a cucerit o mare parte a Europei.
Se spune că Napoleon era nepăsător şi
egoist şi că motivul pentru care împărţea
daruri cu rudele sale era doar o expresie a
ambiţiei sale dinastice de a fonda o casă
regală europeană Bounaparte care să
rivalizeze cu  Habsburgii şi Bourbonii. Alţi
istorici cred totuşi că acest lucru se datorează
simţământului corsican al clanului familian
care nu l-a părăsit niciodată.
Napoleon Bonaparte a desfășurat o activitate fecundă mai ales prin realizarea unui
monument al dreptului, cunoscut sub numele de Codul Napoleonian, un cod de legi în
concordanță cu noile realități impuse de victoria revoluției franceze. Codul Civil francez garanta
propietatea, respectarea contractelor liber consimțite între părți, ceea ce constituia expresia juridică
a intereselor clasei mijlocii cu activități economice în domeniul industriei și comerțului.
 Codul Civil introdus în țările cucerite a constituit un model pentru posteritate, inclusiv pentru
România unde a fost adoptat cu unele modificări în 1864.
Administrația a devenit mai eficientă, s-a eliminat corupția în mare măsură. A fost
reintrodusă ordinea în finanțe și s-a pus capăt hoției din banii statului. Circulația mărfurilor și
persoanelor a fost pusă în siguranță prin eliminarea briganzilor ce bântuiau drumurile Franței.
Economia a beneficiat și de contribuțiile țărilor cucerite mai ales în perioada imperiului (1804-
1815)
Învățământul s-a bucurat de atenție din partea statului deoarece se dorea o generație de
funcționari și militari bine pregătiți și disciplinați. A fost neglijat însă învățământul pentru fete
(”Nu cred că trebuie să ne batem capul cu educația fetelor. Căsătoria este soarta lor”) iar tinerii
provenind din clasele sociale defavorizate aveau mici șanse să urmeze studii superioare.

Puterea a fost concentrată în mâinile unui

Ext
inderea lui Napoleon în Europa a venit, în mod
evident,  cu schimbări majore.
singur om, motiv pentru care mulţi istorici
consideră ca Napoleon a fost un dictator.
Perioada Napoleniană era caracterizata de
cenzura şi propaganda, presa se aştepta să
acţioneze ca un reprezentant al guvernului. Cu
toate acestea, Franţa lui Napoleon nu a fost un
stat poliţienesc. Deşi cu excepţia Imperiului
Habsburgic, în niciun alt stat din vreme, poliţia
nu a jucat un rol atât de important.

Statele Marelui Imperiu erau de două categorii: ţinuturi anexate direct de Franţa şi ţinuturi
anexate de statele satelite, aflate sub control francez, şi care se bucurau de o oarecare
independenţă. Statele satelite, aşa zise independente, aveau de fapt puţină libertate de acţiune. De
la început, conducătorii lor erau strict supervizaţi şi instruiţi de către Napoleon.

Armata lui Napoleon a obținut victorii strălucite în urma cărora autoritatea împăratului a
ajuns până la granițele Rusiei. Francezii dispuneau de o forță redutabilă, nemaivăzută până atunci.
Revoluția crease o armată de ostași-cetățeni înflăcărați de idealurile ”liberte egalite fraternite”.
Napoleon știa cum să împartă corpurile de armată, le făcea mobile, capabile să lupte pe cont propiu
dar se puteau uni și crea o superioritate numerică în punctele cheie. În fruntea armatei bine
echipate, instruite și hrănite a pus generali capabili precum: Lannes, Davout, Murat sau Berthier.
Manevrele ”Grande Armee” erau extrem de rapide, tăiau liniile de comunicații inamice iar pe
câmpul de luptă Napoleon își păstra astfel sângele rece și stăpânirea de sine. Nu ezita să intre în
bătălie în momentele de cumpănă pentru a-și însufleți soldații care-l numeau cu dragoste ”Micul
caporal”, care contrar părerii generale nu era scund raportat la epoca sa. Confuzia asupra staturii
provine de la faptul că el se înconjurase de comandanți foarte înalți.

Un rezultat al războaielor lui Napoleon a fost formarea Marelui Imperiu. Acesta era
alcătuit din Imperiul Francez propiu-zis și statele aflate sub dominația acestuia. Dominația
franceză a pregătit unificarea Italiei și Germaniei prin contopirea numeroaselor stătulețe în
formațiuni politice mai mari. Dintre ţinuturile anexate, Nisa, Savoia, Belgia şi teritoriile germane
de la vest de Rin au fost cea mai lungă perioadă sub control francez. Eșecul contrucției franceze nu
s-a datorat monarhiilor feudale cât luptei pentru libertate a popoarelor aflate sub ascultarea
Parisului. La apogeul puterii sale, în 1811, Imperiul lui Napoleon depăşea limitele Imperiului lui
Carol cel Mare.
Franţa Napoleniană a luat sfârşit în 1815. Primul Tratat de Pace de la Paris din 1814
împinsese frontierele Franţei la nivelul anului 1792, iar cel de-al doilea Tratat de la Paris, din 1815,
le-a adus la anul 1790. Fuseseră pierdute până şi „frontierele naturale”. Este înfrânt decisiv în
bătălia de la Waterloo în Belgia (1815). S-a predat englezilor și a fost dus în exil în insula Sfânta
Elena unde a murit în 1821.
Modelul napoleonian a permis răspândirea în Europa a ideii de egalitate în fața legii,
desființarea privilegiilor feudale, libertatea economică, dreptul la propietate, suveranitatea
poporului. El a oferit exemplul edificării statului național drept cadru de realizare a dorinței de
libertate a popoarelor.