UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

de
CAPITOLUL 1

PROCESUL DE MĂRUNŢIRE

1.1. Consideraţii generale

Într-o serie de procese ce se întâlnesc în industria chimică, cocso-

chimică, minieră, alimentară şi industrii similare se impune ca materiile prime,
produsele finite sau produsele intermediare, să fie mărunţite fie pentru
accelerarea unei faze tehnologice, fie pentru obţinerea unui anumit produs din
materia primă, fie chiar şi numai pentru realizarea comercializării produselor.
Intensitatea multor procese depinde de mărimea suprafeţei materialului solid
căruia i se aplică. Aria suprafeţei are o mare importanţă pentru vitezele de
reacţie, randamentele proceselor tehnologice şi calitatea produsului final. În
unele cazuri prin mărunţire se urmăreşte modificarea dimensiunilor şi
granulozităţii materialelor, cerută de faza tehnologică care urmează în cadrul
procesului tehnologic.
Studierea proceselor de mărunţire şi a utilajelor aferente este deosebit
de importantă datorită faptului că operaţia de mărunţire este energointensivă şi
se urmăreşte scăderea consumului de energie necesar reducerii dimensiunilor
materiilor prime la dimensiuni necesare prelucrării ulterioare.
Generic, mărunţirea poate fi definită ca operaţia care are ca obiect
reducerea dimensiunilor materiilor prime sau materialelor sub acţiunea unor
forţe mecanice. Materialele solide supuse mărunţirii au iniţial forme şi
dimensiuni geometrice foarte variate şi proprietăţi fizico-mecanice specifice
naturii acestora.

7
Cap.1. Procesul de mărunţire

Procesul de mărunţire sau reducere a dimensiunii se bazează pe studii

probabilistice. Atât alimentarea unui utilaj cât şi produsul rezultat se defineşte
cu ajutorul funcţiei de distribuţie a dimensiunilor particulelor, ceea ce exprimă
probabilitatea ca o particulă de o anumită mărime să fie prezentă într-un
eşantion de material de măcinare. Scopul proiectării unui utilaj de mărunţire
este acela de a determina condiţiile necesare pentru creşterea probabilităţii de
mărunţire a particulelor cu anumite dimensiuni şi pentru obţinerea unei
distribuţii a dimensiunilor dorite la produsul final. Procesul de mărunţire
trebuie să se realizeze în aşa fel încât materialul prelucrat să nu sufere
modificări nedorite, cum ar fi impurificarea sau încălzirea excesivă.
Mărunţirea materialelor solide se realizează prin operaţii tehnologice de
concasare, măcinare, granulare, tăiere.
Concasarea este operaţia de sfărâmare a unui material dur în bucăţi mai
mici, cu ajutorul utilajelor speciale numite concasoare.
Măcinarea este operaţia de mărunţire fină a materialelor. Ea se
efectuează cu ajutorul morilor.
Granularea este operaţia de sfărâmare a unui material dur, în bucăţi
mărunte, având forme geometrice rotunjite.
Tăierea este operaţia de detaşare sau desprindere a unei porţiuni dintr-
un material solid, prin strivire locală (ceea ce constituie tăierea propriu-zisă),
forfecare, despicare sau aşchiere.
Mărunţirea poate avea următoarele scopuri:
- facilitarea sau grăbirea operaţiilor fizico-chimice prin creşterea
suprafeţei de contact între fazele care participă la transferul de
căldură sau de materie, cum este cazul dizolvării unor substanţe,
uscării;
- separarea constituenţilor unui produs până la limita în care fiecare
particulă reprezintă un component, aceştia putând fi apoi separaţi
prin cernere, flotaţie etc;
- necesitatea omogenizării amestecurilor eterogene;

8
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

- obţinerea fineţii necesare pentru a conferi produselor caracteristicile

cerute.
Operaţia de mărunţire este influenţată de o serie de factori care sunt
prezentaţi în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Factorii care influenţează mărunţirea

Proprietăţile Caracteristicile Proprietăţile Factori
fizico- constructive şi fizico-mecanice economici
mecanice ale funcţionale ale ale materialului
materialului de utilajelor de mărunţit
mărunţit mărunţire
- mărimea, - modul şi durata de - granulaţia - numărul trep-
forma, acţiune asupra finală; telor de
structura mate-rialului de - mărimea, forma mărun-ţire;
materia-lului; mărunţit; şi structura - utilizarea
- umiditatea; - uzura organelor particu-lelor sitelor pentru
- rezistenţa active; mărunţite; cernerea
meca-nică la - gradul de - reactivitatea între treptele
compre-siune, mărunţire; chimi-că a de mărunţire
întindere, - temperatura de particulelor; şi la final;
forfecare; lucru; - suprafaţa - consumul
- duritate; - tipul mecanismului specifică finală; spe-cific de
- elasticitate; mărunţirii; - greutatea energie
- plasticitate; - riscul de specifică a necesar;
- adezivitate; impurificare a materialului în - alimentarea
- abrazivitatea; produsului final. vrac; şi evacuarea
- sensibilitate pro-dusului;
a termică. - funcţionarea
continuă sau
discontinuă.

Mecanismele mărunţirii sunt diferite funcţie de construcţia maşinii în

care aceasta este efectuată conform figurii 1.1:

Fig. 1.1
Mecanismele mărunţirii
Cap.1. Procesul de mărunţire

În figurile 1.1, a, b se reprezintă schematic procesul de mărunţire prin

compresie şi frecare, a unei particule sau a unui colectiv de particule.
Suprafeţele de lucru pot fi netede sau cu nervuri având forma geometrică plană
sau curbă. Mecanismul de mărunţire este specific concasoarelor cu fălci, cu
con şi cu valţuri. Mărunţirea prin contact cinetic cu o suprafaţă dură (fig. 1.1, c)
este întâlnită la concasoarele cu ciocane fixe. În cazul concasoarelor cu ciocane
articulate şi a morilor cu bile sau bare, mărunţirea se produce prin contact
cinetic şi frecare pe o suprafaţă dură, cum ar fi blindajul concasorului sau
corpurile de măcinare (figura 1.1, d). Granulele pot fi mărunţite şi prin ciocnire
între ele (fig. 1.1, e) aşa cum se întâmplă în cazul morilor cu jet. Mecanismul
mărunţirii prin tăiere, forfecare sau desprindere (fig. 1.1, f) se aplică
materialelor solide cu rezistenţă la forfecare mai mică de 0, 4  107 Pa . Pentru
domenii bine precizate, se folosesc mecanisme pentru mărunţirea materialelor
solide prin solicitări în medii gazoase sau lichide, în care sunt introduse aceste
materiale.
Operaţia de mărunţire este evaluată prin gradul de mărunţire definit de
relaţia:

D (1.1)
i
d

unde: D - dimensiunea medie a materialului alimentat;

d - dimensiunea medie a materialului mărunţit.
În funcţie de valoarea gradului de mărunţire operaţiile de mărunţire pot
fi împărţite în două grupe mari: sfărâmare, cu ajutorul concasoarelor şi
măcinare, cu ajutorul morilor. Termenul de măcinare se foloseşte şi atunci când
materialul de mărunţit este procesat împreună cu un mediu de măcinare în
camere rotative sau oscilatoare. Acest lucru presupune contactul maxim între
mediu şi material între care au loc procese abrazive şi de impact. Mediul de
măcinare poate fi format din bile de oţel, bare de oţel, bucăţi de material
ceramic sau chiar bucăţi de material de măcinat, caz în care măcinarea se
numeşte autogenă. Tabelul 1.2 prezintă clasificarea operaţiilor de mărunţire.

10
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

Tabelul 1.2 Clasificarea operaţiilor de mărunţire

Gradul de
Dimensiunile maxime ale bucăţilor
Denumirea operaţiei mărunţire
[mm]
Materialul Materialul D
i
alimentat (D) rezultat (d) d
Grosier 1300-200 250-40 5
Concasare ă
Mijloci 200-50 40-10 5
e
măruntă 50-20 10-1 5-20
Măcinare 25-3  0, 4  15
Măcinare coloidală  0,75  0,1  m
Metoda optimă de mărunţire variază în funcţie de material. De aceea
alegerea ei ţinând cont şi de costul operaţiei, presupune experienţă, înţelegerea
practică a modului de utilizare a energiei precum şi uzura părţilor ce sunt în
contact direct cu materialul de mărunţit.

1.2 Teoriile mărunţirii

Datorită faptului că operaţia de mărunţire este una dintre cele mai

costisitoare operaţii, pentru raţionalizarea procesului şi implicit reducerea
costurilor, au fost elaborate numeroase studii referitoare la determinarea
factorilor care influenţează mărunţirea sau la perfecţionarea utilajelor.
Fundamentele teoriei moderne a mărunţirii au apărut în secolul al XIX-
lea în Germania unde Rittinger în 1867 şi Kick în 1885 au propus modele de
calcul bazate pe aria suprafeţei şi respectiv pe volumul particulei de material.
În 1951 Bond a dezvoltat o nouă teorie numită “a treia”, care este larg utilizată
şi în zilele noastre.

1.2.1. Fenomenul ruperii

La mărunţirea corpurilor solide, starea lor se modifică sub aspecte

multiple. Ele sunt solicitate mecanic şi chiar termic. În ele se dezvoltă o stare

11
Cap.1. Procesul de mărunţire

de deformaţii şi o stare de eforturi unitare. La depăşirea locală a rezistenţei

materialului, apar fie alunecări, fie rupere fragilă, fie o reacţiune combinată.
Alunecarea rezultă datorită eforturilor unitare de forfecare şi ruperea fragilă se
datorează eforturilor unitare de întindere. În caz că structura materialului supus
mărunţirii este neomogenă, alunecarea poate duce la eforturi unitare locale de
întindere care declanşează ruperea fragilă. Pot apărea, concomitent, fenomene
electrice şi chimice şi poate avea loc schimbul unor cantităţi importante de
energie termică. Se observă modificări de structură, îndeosebi la suprafeţele
nou formate. Problemele cele mai importante sunt cele referitoare la modul în
care au loc fisurarea şi ruperea.
Trebuie urmărită realizarea ruperii fragile, cu consum cât mai redus de
energie. Interesează de asemenea spectrul granulometric al materialului obţinut
ca rezultat al mărunţirii şi aria suprafeţelor nou create.
La alegerea schemei de mărunţire şi a tipului de maşini de mărunţit,
trebuie avute în vedere stările de solicitare dezvoltate de aceasta, temperaturile
şi condiţiile de mediu ambiant. La fel de importante sunt caracteristicile fizico-
mecanice ale materialului. Dintre acestea se menţionează: rezistenţa (la
compresiune, întindere, forfecare şi încovoiere), duritatea, fragilitatea,
capacitatea de deformare plastică, elasticitatea, structura şi umiditatea. Sub
aspectul structurii, contează atât micro- cât şi macro-structura. Fisurile şi
crăpăturile din structura nativă a materialului, constituie concentratori de
eforturi unitare şi amorse de rupere, favorizează mărunţirea; ele influenţează şi
forma particulelor rezultate din mărunţire.

1.2.2. Energia necesară pentru mărunţire

În principal, consumul de energie pentru mărunţire depinde de

proprietăţile fizico-mecanice, de tipul de solicitare în procesul de mărunţire şi
de gradul de mărunţire. Cu cât gradul de mărunţire este mai mare, cu atât
energia necesară pentru mărunţire este mai mare.
Energia consumată la mărunţire este numai în parte utilă, restul se
pierde prin producerea deformaţiilor elastice şi plastice, la frecarea bucăţilor de
material între ele şi de organele active ale utilajului, precum în transformările

12
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

mecanice interne ale utilajului respectiv. În vederea realizării unor consumuri

reduse de energie, la executarea operaţiei de mărunţire trebuie să se ţină seama
de stabilirea strictă a dimensiunilor până la care să se facă mărunţirea şi
alegerea corespunzătoare a schemei cinematice a utilajului funcţie de
proprietăţile fizico-mecanice a materialului de mărunţit.
În decursul timpului au fost propuse numeroase teorii ale mărunţirii şi,
corespunzător, relaţii pentru determinarea energiei necesare pentru procesul de
mărunţire. Aceste teorii nu au, însă, o fundamentare ştiinţifică satisfăcătoare.
Aceasta, pentru că nu este posibil ca fenomenele fizice complexe de amorsare
şi apoi de dezvoltare a ruperii să fie exprimate prin relaţii simple. Este însă
posibil să se indice tendinţa randamentelor energetice la mărunţirea particulei
individuale şi la mărunţirea industrială, îndeosebi ca funcţii ce depind de
mărimea suprafeţelor nou create.
Academicianul rus Rebinder a formulat relaţii, cu caracter general,
referitoare la distribuirea lucrului mecanic în procesul de mărunţire.
Astfel, potrivit teoriei Rebinder consumul specific de energie pentru
mărunţirea materialului, exprimat de exemplu în Kgf.m/cm3, poate fi pus sub
forma.

Es  L1  L2 (1.2)

unde: L1 – lucrul mecanic consumat de maşină;

L2 – lucrul mecanic consumat în procesul de mărunţire.
Fiecare dintre cei doi termeni poate fi descompus:

L1  L11  L12
L2  L21  L22 (1.3)

unde: L11 - lucrul mecanic furnizat maşinii pentru deformarea elastică a

elementelor ce o compun;
L12 - lucrul mecanic consumat pentru generarea de noi suprafeţe, prin
uzură, pe elementele active ale maşinii;

13
Cap.1. Procesul de mărunţire

L21 - reprezintă lucrul mecanic necesar deformării elastice a bucăţii de

material, până la rupere;
L22 - lucrul mecanic, care duce la generarea de suprafeţe noi ale
materialului de mărunţit.
Util, în sens strict limitat, este numai lucrul mecanic L22. Componenta
L12 are ca efect desprinderea de particule de material metalic de pe suprafeţele
active ale maşinii, adică cele în contact cu materialul ce se mărunţeşte şi este
cea care condiţionează uzura pieselor active.
Pentru valoarea L2 ce revine materialului se poate scrie:

 r2
L21  N  k21 
2E (1.4)

L22  k22  A   (1.5)

unde: N - numărul ciclurilor de deformare a materialului până la

fragmentare;
 r - rezistenţa de rupere care condiţionează procesul;
E - modulul de elasticitate al materialului;
A - aria specifică nou creată;
k21 şi k22 – coeficienţi de proporţionalitate.
Mărimea  se defineşte ca:

n
A 
  2 
 A1 
(1.6)

unde: A2 - aria suprafeţei particulelor rezultate prin mărunţire;

A1 - cea a particulei iniţiale.
Exponentul n depinde de condiţiile mărunţirii; pentru mărunţire fină şi
suprafină, n>0.
Se ajunge astfel la legea generalizată a mărunţirii.

14
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

 r2 (1.7)
Es  L1  N  k 21   k22  A  
2E

În relaţia (1.7) gradul de mărunţire se reflectă în mărimea  , iar

condiţiile în care are loc operaţia de mărunţire – în mărimea N şi exponentul
n.
La concasare grosieră, L21 este simţitor mai mare decât L22 , iar la
măcinare situaţia se inversează .
Randamentul fizic al mărunţirii este:

  A (1.8)
f 
Eef

unde:  - energia superficială specifică a materialului supus mărunţirii,

A - are semnificaţia indicată anterior,
Ee f - energia transmisă particulelor,
  A  Es energia specifică necesară mărunţirii efective.
Randamentul fizic al mărunţirii este cuprins între 0,1 şi 1 %. Partea
cea mai însemnată a mărimii Ee f revine lucrului mecanic de deformare şi
frecărilor la grăuntele individual, care se mărunţeşte.
Randamentul tehnic este:

  A (1.9)
t 
Etotala

unde Etotala cuprinde în plus faţă de Ee f , pierderile la mersul în gol al maşinii

şi pierderile la transmiterea energiei de la colectivul de particule din spaţiul de
lucru al maşinii către particula individuală. În consecinţă, t  0,01  0,1 % .
Charles a stabilit o teorie generală care permite calcularea energiei utile
de mărunţire, valabilă pentru orice material supus mărunţirii. Conform acestei
teorii raportul dintre variaţia energiei de mărunţire, dE şi variaţia dimensiunii
granulei, dx este negativ şi invers proporţional cu dimensiunea x a granulei

15
Cap.1. Procesul de mărunţire

ridicată la o putere m , ce depinde de natura materialului şi condiţiile de

mărunţit:

dE C C (1.10)
  m  dE   m dx
dx x x

unde: C - constantă de proporţionalitate.

Energia utilă de mărunţire va fi:

E d
C (1.11)
Es   dE    m
dx
0 D x

Pentru valoarea m  1 relaţia de mai sus se integrează şi astfel se obţine

legea Kick-Kirpicev:

 1  1  (1.12)
Es  C1 lg    lg   
 d  D 

Potrivit legii Kick-Kirpicev energia necesară pentru mărunţirea unor

corpuri asemănătoare şi omogene variază direct proporţional cu volumele sau
greutăţile acestor corpuri. Coeficientul C1 corespunde consumului de energie,
pentru mărunţirea unei unităţi de greutate a materialului de mărunţit cu un grad
de mărunţire multiplu de zece.
Legea Kirpicev a fost verificată experimental şi s-a observat o bună
concordanţă în cazul materialelor de dimensiuni mari dar erori importante în
cazul materialelor de dimensiuni mici.
Pentru valoarea m  2 din relaţia (1.11) se obţine legea Rittinger:

1 1 (1.13)
Es  C2   
d D

Potrivit legii Rittinger, energia utilă de mărunţire este proporţională cu

creşterea suprafeţei specifice a materialului. Coeficientul C2 este egal cu

16
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

consumul de energie necesar pentru formarea unei unităţi noi de suprafaţă

specifică.
Legea Rittinger verificată experimental dă bune rezultate în cazul
materialelor de dimensiuni mici.
Pentru valoarea m  1,5 din relaţia (1.11) se obţine legea Bond:

 1 1  (1.14)
Es  C3   
 d D

Potrivit legii Bond, energia utilă mărunţire este egală cu diferenţa dintre
energiile conţinute de material după şi înainte de mărunţire. Constanta C3
poate fi pusă sub forma:

C3  W 100 (1.15)

Atunci când dimensiunile se exprimă în microni iar W este indicele de

mărunţire şi reprezintă energia necesară pentru măcinarea unui material de la
dimensiunea infinită la dimensiunea de 100 m. W variază în limite foarte
largi în funcţie de material şi se determină experimental.
Dacă se înlocuieşte relaţia (1.14) în (1.15) se obţine:

 1 1   D  d  100 (1.16)
Es  W     100  W  
 d D  D  d
sau:
 D  d (1.17)
W  Es   
 D  d  100

Legea Bond are aplicabilitate mai largă decât legile Kirpicev şi

Rittinger.
Pentru a se introduce aria specifică, A , invers proporţională cu pătratul
dimensiunii particulei, relaţia (1.10) devine:

17
Cap.1. Procesul de mărunţire

dA (1.18)
 C1  x
dE

unde:   n  2 este o constantă;

C1 - constantă.
Tatsuo Tanaka propune o variantă detaliată a relaţiei de mai sus:
dA (1.19)
 K   Pc    P    Pa  x
dE

unde: Pc - probabilitatea ciocnirii particulelor;

P - probabilitatea ca rezistenţa de rupere a materialului să fie depăşită;
Pa - probabilitatea propagării fisurii;
K - constantă.
Prin această relaţie se evidenţiază parametrii cei mai importanţi ce
caracterizează funcţionarea maşinilor de mărunţire a materialelor solide.
Pe lângă aceste teorii de mărunţire considerate clasice, există şi teorii
moderne cum ar fi teoria termodinamică, teoria liberei mărunţiri şi teoria
modelelor.
Teoria termodinamică a lui Djingenzhian porneşte de la ideea că suma
dintre energia cinetică necesară pentru mărunţirea unui material şi energia
calorică internă a materialului mărunţit, care este transformat în lucru util este
o constantă, potrivit relaţiei:

Ec  Qint  k  Q (1.20)

unde: Ec - energia cinetică de mărunţire;

Qint - energia calorică internă transformată în lucru util;
Q - căldura care ia naştere în timpul mărunţirii;
k - constantă termodinamică ce caracterizează materialul supus
mărunţirii.

18
 UTILAJE PENTRU REDUCEREA DIMENSIUNILOR MATERIALELOR

Teoria liberei mărunţiri a lui Carey şi Stairmand porneşte de la ideea

că în timpul mărunţirii forţele exterioare sunt aplicate particulelor supuse
mărunţirii astfel încât se produce o repartiţie granulometrică a fragmentelor
obţinute, caracteristică materialului, care se poate numi “repartiţie naturală”.
Diferenţa dintre energia asociată produsului obţinut după mărunţire şi
energia asociată materiei prime, este egală cu energia consumată pentru
realizarea mărunţirii.
Teoria liberei mărunţiri se poate transpune în relaţia:

E p  Em    Ec (1.21)

unde: E p - energia produsului de mărunţire;

Em - energia materiei prime;
Ec - energia consumată de utilajul de mărunţire;
 - randamentul energetic al utilajului.
Teoria modelelor a lui Adreasen porneşte de la ideea că se poate
determina cantitativ variaţia unei anumite proprietăţi a materialului de mărunţit
atunci când se schimbă raportul dimensiunilor. Condiţiile ce trebuie respectate
în cazul mărunţirii pe maşini model sunt: cele două maşini să fie riguros
identice şi să se respecte raportul dintre dimensiunile geometrice, particulele de
alimentare să aibă aceleaşi dimensiuni, materialele nu trebuie să fie fragile,
adică să nu se rupă înainte limita de elasticitate.

19