Introducere

A fost aleasă această temă cu scopul înțelegerii, cunoașterii și acceptării termenului de

sustenabilitate. Importanța acestui concept poate contribui la bunăstarea mediului odată ce
populația s-ar implica profund în aplicarea sa și ar lua măsuri care să satisfacă cerințele viitorilor
consumatori și totodată creșterea economică a sectorului alimentar, cu accent pe industria cărnii.
Studiul dorește să investigheze concepția pe care o are consumatorul legată de asocierea
termenului de sustenabilitate cu întreaga industrie a cărnii și care este valoarea pe care o acordă
unui produs sustenabil din carne.
Conținutul lucrării prezintă efectele pozitive rezultate din utilizarea resurselor într-un mod
corespunzător, dar și efectele negative provocate de consumul excesiv de carne, respectiv
probleme de mediu sau de sănătate. Pentru un mediu mai curat, nesupus la riscuri, se ia în
considerare și conceptul de dezvoltare durabilă, acesta reprezentând o problemă de actualitate
pentru populația din întreaga lume.
În capitolul I al lucrării sunt prezentate delimitările conceptuale obținute din literatura de
specialitate. Sunt abordate aspecte teoretice de bază ca: definirea termenului de sustenabilitate,
reprezentativitatea sustenabilității în sectorul alimentar, urmând ca mai apoi să se definească
termenul de filieră în industria cărnii și cum ar putea beneficia sectorul cărnii de introducerea
sustenabilității în sistemul său de producție. De asemenea sunt prezentate și reglementările în
sectorul cărnii, rezumate la nivelul Uniunii Europene, pe care fiecare țară trebuie să le respecte.
Un alt aspect important face referire la alternativele consumului de carne, reprezentând un prim
pas la nivel individual, în susținerea sustenabilității.
Capitolul al-II-lea denumit „Analiza statistică a industriei de carne” prezintă o evaluare la
nivel global dar și la nivelul României legată de evoluția producției și a consumului de carne.
Datele statistice sunt interpretate în funcție de fiecare continent conform obiceiurilor de consum
sau religiei predominante, dar și a situației economice a fiecăruia. Deoarece studiul se raportează
la nivelul României, au fost analizați indicatori ca: efectivele de animale sau capacitatea de
procesare a cărnii, pentru a știi cu precizie în ce stadiu se află sacrificarea animalelor, cât de
multă carne se consumă și cât poate producția internă să acopere din cerere.
Capitolul al-III-lea aplică o metodă de cercetare de tip cantitativ pentru determinarea
disponibilității consumatorilor români de a consuma produse din carne obținute în mod
sustenabil. Aceasta va fi aplicată cu ajutorul unui sondaj de opinie. Înainte de lansarea studiului
s-au stabilit obiectivele și ipotezele ce se doresc a fi validate urmând ca la finalul acestui capitol
să se interpreteze rezultatele cu scopul de a confirma informațiile asimilate în capitolele
anterioare.

1
 Lucrarea se incheie cu principalele concluzii extrase din cercetarea elaborată.
CAPITOLUL I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definirea conceptului de sustenabilitate

Sustenabilitatea, asociată cu termenul de „dezvoltare durabilă” reprezintă o calitate prin
care se dorește desfășurarea unei activități prin minimizarea utilizării resurselor disponibile,
scopurile finale fiind acelea de a nu mai duce către epuizarea acestora și a proteja mediul
înconjurător. Satisfacerea nevoilor consumatorilor din viitor nu trebuie compromisă de
consumatorii actuali. Se presupune că sustenabilitatea va stabili un echilibru între creșterea
economică și protejarea mediului, fiind necesară găsirea unor resurse alternative (Brutland,
1987).
În prezent sustenabilitatea are un rol important pentru dezvoltarea companiilor existente pe
piață. Pentru ca o afacere să se declare 100% sustenabilă, ea trebuie să reducă din energia
folosită, din volumul de deșeuri produs și să organizeze operațiuni de protecție a mediului. Acest
lucru va duce la dezvoltarea comunității (LET’S DO IT ROMÂNIA, 2016).
Dezvoltarea durabilă este una dintre problemele complexe ale sistemelor de aporturi și
rezultate ecologice, sociale și economice interconectate. Relația dinamică dintre aceste
componente ale sistemului poate acționa ca o barieră pentru luarea de decizii mai bune, pentru
soluții mai durabile. Acest lucru este posibil dacă factorii de decizie ar lucra mai mult la găsirea
de soluții pentru reducerea actualelor probleme, decât la a înțelege aceste complexități (Huetal;
Panneton, 2007).
Conceptul de sustenabilitate a fost abordat într-un mod mai concret atunci când efectele
neplăcute și-au făcut apariția, de exemplu: resursele naturale devin insuficiente, climatul se
schimbă iar mediul se deteriorează mai repede decât ar fi normal. Având în vedere semnalele de
alertă pe care ni le arată mediul înconjurător, social și economic, omenirea trebuie să înțeleagă
faptul că dacă se continuă consumul exagerat, fără măsură și, fără a ține cont de efectele asupra
planetei, omenirea va ajunge să se autodistrugă (Weick, 2016).
În general, scopul oricărei companii urmărește obținerea de profit. Totuși, se poate observa
că noile strategii, atât ale firmelor private, cât și ale instituțiilor publice, integrează concepte
legate de dezvoltarea activității într-un mod echilibrat și de lungă durată, dorindu-se, în final,
atingerea conceptului de sustenabilitate. Pe termen lung sustenabilitatea poate fi eficientă și
poate ajuta la maximizarea profitului prin reducerea costurilor cu ajutorul reutilizării și reciclării.
Utilizarea resurselor într-un mod corespunzător încurajează procesul de producție și astfel nu se
va dezechilibra bunăstarea mediului înconjurător (Barbieri, 1997). În procesul de sustenabilitate,
joacă un rol foarte important trei factori: planeta, populația și profitul. Dacă rolul protejării

2
planetei și cel al populației sunt mai ușor de dedus, profitul reprezintă câștigurile
companiei/insituției respective de pe urma acțiunilor sau produsului prezentat. Profitul ar putea
crește odată cu utilizarea resurselor într-un mod responsabil. Se pot alege materii prime care nu
au impact negativ asupra mediului și se pot desfășura strategii de colectare și reutilizare a
resurselor. Astfel va avea loc o maximizare a profitului și o scădere considerabilă a costurilor
(EFdeN, 2015).

1.2. Reprezentativitatea sustenabilității în sectorul alimentar

Începând de la sfârșitul anului 1980 cerințele pentru un stil de viață sănătos, o alimentație
durabilă, mai ecologică, au declanșat o cercetare intensă, asupra evaluării impactului produselor
și sistemelor de producție asupra mediului (Andersson; Olsson, 2017).
În sectorul alimentar termenul de sustenabilitate reprezintă capacitatea produselor de a
rezista cât mai mult odată cu trecerea timpului. Cele două scopuri: reducerea epuizării resurselor
disponibile și protejarea mediului înconjurător nu trebuie să compromită calitatea produsului și
trebuie să satisfacă în aceiași măsură cerințele consumatorului. Pentru ca aceste scopuri să își
atingă obiectivele este necesară găsirea unor resurse alternative pentru a le înlocui pe cele de
bază. (Kneen, 1993).
Serviciile alimentare durabile încearcă să realizeze o dezvoltare, prin eforturi care să
gestioneze impactul social și de mediu, obținând în același timp performanță economică în
operațiunile de servicii alimentare (Eastwood, 1994). Un viitor durabil pentru comunitate este
unul dintre obiectivele stabilite de agenda Uniunii Europene 2030. Consumul durabil a fost
identificat ca unul dintre posibilele trasee ale dezvoltării durabile. Din acest motiv, producțiile,
distribuția și consumul de alimente nu pot fi trecute cu vederea pentru obținerea sustenabilității.
Consumatorii percep conceptul de sustenabilitate diferit de companii. Astfel, mulți dintre aceștia
au definiții de bază pentru dimensiuni diferite, precum mediul înconjurător, mediul social,
mediul economic sau cel politic (Niță, 2013).
Managementul calității alimentelor este considerat ca definiție prioritară a durabilității
„conservarea resurselor naturale”, urmată de „condițiile de muncă decente” și accesibilitatea
pentru toata lumea la produse sănătoase și sigure (Mancini, 2017).
Odată cu economisirea resurselor din întreaga lume, sustenabilitatea ar putea juca un rol
foarte important în securitatea și siguranța alimentară, ea fiind într-o relație strânsă cu utilizarea
resurselor și dezvoltarea producțiilor vegetale sau zootehnice. Un sector agricol vegetal sau
zootehnic sustenabil ar putea crește calitatea produselor iar țările slab dezvoltate și-ar putea
asigura hrana necesară pentru întreaga populație. Agricultura economică sprijină durabilitatea,
fiind, în general percepută ca o modalitate corespunzătoare în ceea ce privește metoda de

3
producție și îngrijirea animalelor, plantelor și solului în contrast cu percepția generală asupra
agriculturii convenționale sau industriale (Berkel, 1997). Mai mult, hrana ecologică este adesea
considerată mai sustenabilă, ea fiind naturală și mai autentică față de cea convențională.
Condiția ca lanțul alimentar sustenabil să funcționeze și să dea rezultate, depinde, în mare
măsură de dezvoltarea condițiilor favorabile și a cadrelor fundamentale ale societății. Rămâne de
văzut cum se raportează sustenabilitatea sectorului alimentar între cerere și ofertă, și pe piețele
de desfacere, menținând la cote mai înalte atât calitatea produsului, cât și sănătatea
consumatorilor. Astfel în continuare vor fi analizați principalii indicatori referitori la
sustenabilitatea industriei alimentare cu accent pe industria cărnii, la nivel european și național
(Singh, 2009).

1.2.1. Definirea sectorului alimentar

Alimentele sunt vitale pentru oameni, deoarece prezintă sursa de hrană zilnică, asigură
necesarul de energie și substanțe nutritive necesar pentru dezvoltarea activităților. Produsele au
propietăți organoleptice, fizice și biologice, care le fac să fie mai mult sau mai puțin alese de
către consumatori, relația producător-consumator fiind influențată de valoarea de întrebuințare și
de satisfacerea funcțiilor pentru care un aliment a fost creat, în opinia consumatorului.
După rezultatul muncii umane, un aliment obține trăsături de marfă atunci când ajunge în
circuitul comercial. Preocupările pentru menținerea sănătății și creșterea nivelului de trai au
determinat un consum alimentar corespunzător care se concretizează cu ajutorul a două politici:
politica alimentară și cea nutrițională (Murdoch; Mardsen, 2009).
Politica alimentară încearcă să asigure hrana necesară populației și să evite dezechilibrele
ce susțin insuficiența hranei în unele zone ale lumii. Ea vizează aprovizionarea cu produse care
să îndeplinească securitatea alimentară. Această politică se adaptează constant în funcție de
evoluția prețurilor, efortul de cumpărare și capacitatea de consum a populației.
Politica nutrițională urmărește aspecte precum asigurarea unei balanțe între nevoile
fiziologice de hrană și contribuția reală pentru satisfacerea lor. Consumatorii trebuie educați în
privința protecției și formarea unui comportament alimentar nutritiv și sănătos. Această politică
vizează aspecte legate de siguranța alimentară (Pop, 2009).
Sectorul alimentar, format din totalitatea producătorilor și a consumatorilor de produse
alimentare, a fost influențat în ultimii ani de o izbucnire „sortimentală”. Și-au făcut apariția
produse noi, cum ar fi semifabricatele, finite, produsele care conțin aditivi sau produsele sub
formă de materie primă (Hooft, 2012).
Apar tot mai multe tehnologii moderne pentru producerea și prelucrarea produselor, dar și
pentru forma în care sunt prezentate. În economia modernă alimentele sunt caracterizate printr-

4
un standard de prelucrare ce încorporează un volum din ce în ce mai mare de procese tehnico-
ștințiifice. Marfa trebuie să facă parte dintr-un sistem biocomponent, de exemplu
produs+ambalaj. Majoritatea produselor sunt obținute cu ajutorul personalului instruit și echipat
pentru a realiza produse de înaltă calitate. Acestea sunt servite prin canale de livrare și distribuire
în piețele de desfacere agroalimentare sau în supermarket-uri/hypermarket-uri (Gordon, 2017).

1.2.2. Sustenabilitatea în sectorul alimentar

Când se ia in considerare viitorul durabilității, schița sectorului alimentar este un aspect
critic. Acest lucru este cauzat de importanța sa ca motor al schimbărilor globale de mediu. Există
două motive principale pentru care această importanță crește. În primul rând proiecțiile
populației indică faptul că cererea de produse sustenabile este într-o continuă creștere. În al
doilea rând este posibil ca venitul pe cap de locuitor să se mărească constant (FAO, 2015).
Conceptul de sistem alimentar a devenit un subiect de interes în rândul cercetărilor cât și al
celor care stabilesc politicile alimentare. Cele mai controversate subiecte sunt despre natura și
originea nesustenabilității. Pentru rezolvarea problemei trebuie analizat modul în care
sustenabilitatea este inclusă în sectorul alimentar. Majoritatea cercetătorilor susțin că
durabilitatea sau sustenabilitatea sunt utilizate, la nivel teoretic, pe scară largă de toate
comunitățile, dar se practică diferit. Acest concept rămâne slab definit din cauza interpretării
reduse. Cele două soluții produse în acest sens sunt: adoptarea dietelor sănătoase și hrana
alternativă.
Toate aceste preocupări doresc să stabilească faptul că hrănirea lumii în prezent și în viitor
necesită o abordare mai amplă și că nu se referă doar la conceptul de „mai multă hrană”. Ele
solicită o atenție specială, necesară reducerii amprentei pe care o au alimentele asupra mediului,
prin sistemul de producție și distribuire a mărfurilor, dar și a mediului socio-economic (Gopal,
2003).
În ultimii ani, savanții din diverse discipline au documentat amenințările critice pentru
sustenabilitatea sistemului alimentar și au încercat să stabilească o agendă de acțiune adecvată.
Sectoarele alimentare durabile vor trebui, de asemenea, să abordeze provocările viitoare. Noile
provocări se referă la schimbările climatice impuse priorităților noastre în materie de securitate
alimentară și nutriție, ceea ce înseamnă că, pentru a rămâne sustenabile, viitoarele sectoare
alimentare vor trebui să devină rezistente: la declinul pe termen lung al productivității, care este
de așteptat să afecteze mai multe culturi cheie în diferite regiuni ale lumii și rezistente la șocurile
mai acute pe termen scurt induse de apariția crescută și intensivitatea evenimentelor locale
adverse (secete și inundații) și de impactul lor (Beddington, 2012).

5
1.3. Sustenabilitatea în sectorul cărnii
De la an la an, industria cărnii trece prin schimbări majore datorate preferințelor
consumatorilor, schimbărilor bruște de legislație și a noilor descoperiri științifice. Sectorul
zootehnic trebuie să își reducă impactul și să își adapteze sistemul de producție alimentară pentru
a face față constrângerilor de mediu. Industria cărnii reprezintă o parte sensibilă a lanțului
alimentar (Njisane, 2018). Dacă acesta este îmbunătățit poate contribui la creșterea
competitivității industriei alimentare și la asigurarea securității alimentare pe plan național.
Rersursele naturale pot valorifica tradiția agriculturii de a crește animale și minimiza
industrializarea lor (Stanciu, 2015). În subcapitolele de mai jos se vor evidenția unele modalități
de abordare în valoare a sustenabilității în sectorul cărnii.

1.3.1. Delimitarea sectorului cărnii

Carnea din punct de vedere alimentar reprezintă proteina animală de care corpul uman are
nevoie. Carnea ajută la funcționarea optimă a organismului. Prin produsele din carne se înțeleg
produsele preparate integral din carne, dar și produse preparate din carne și alte materii prime
sau materii auxiliare folosite pentru a satisface caracteristicile merceologice, cât și cerințele
consumatorilor față de gustul alimentelor. Principalele surse de carne în stare proaspătă provin
din ferme particulare, de la producători individuali sau târguri comerciale (Sălăgean, 2009).
Carnea prelucrată (mezeluri, conserve) sau carnea congelată se pot găsi în hypermarket-uri
sau supermarket-uri. Delimitarea tipurilor de carne ține cont de multiple criterii precum:
a) Rasa animalului
b) Procentul de țesut muscular și conjunctiv
c) Stadiul tehnic de prelucrare al cărnii
d) Dupa modul de conservare al cărnii: prin frig, supunerea la temperaturi mari, sărare și
afumare
e) După modul de prezentare la desfacere: vrac, carne în folie de plastic, carne în caserolă
(Vintilă, 2008)
În România sectorul cărnii se modifică de la an la an. Importatorii beneficiază de o creștere
a fluxului la comerțul exterior. Chiar dacă sectorul de procesare s-a îmbunătățit, mai sunt unele
probleme de rezolvat la capitolul creșterea siguranței alimentare, îmbunătățire și sustenabilitate
(Peligrad, 2013).

1.3.2. Filiera în industria cărnii

Conceptul de filieră a apărut în 1968 fiind conceput de Goldberg și reprezintă totalitatea
agenților economici implicați în procesul de producție al unui aliment sau categorie de alimente.

6
Malassis (1986) consideră că filiera reprezintă totalitatea operațiilor tuturor agenților implicați în
reglementările care alcătuiesc analiza produsului și ghidează mecanismul de coordonare. Filiera
este caracterizată dupa numărul de acțiuni prin care trece produsul și de numărul de agenți sau de
complexitatea fiecărei etape.
Pentru sectorul cărnii, conceptul de filieră este reprezentat de o succesiune de operații în
cursul trecerii cărnii de la stadiul de animal la stadiul de produs alimentar. Conform
cercetătorului Soulter D. (1987) pe piață europeană, filiera cărnii are la bază trei funcții:
1) Funcția de transformare pornește de la furajele cu care este hrănit animalul până în stadiul
de creștere, dupa care, carnea de la animalul sacrificat ia caracteristicile unui produs;
2) Funcția de distribuire se referă la drumul pe care îl parcurge produsul din carne până ajunge
în piețele de desfacere iar apoi la consumator;
3) Funcția comercială este balanța care echivalează cererea și oferta.
Etapele esențiale pentru transformarea animalului în produs pentru sectorul cărnii sunt:
producerea cărnii, procesarea cărnii, valorificarea cărnii și a produselor din carne.
Procesarea cărnii este reprezentată de mai multe transformări, plecând de la sacrificarea
animalului până când carnea acestuia este folosită la fabricarea produselor. Operațiile procesării
sunt: poziționare, dezosare și degresare. Când operațiunile sunt finalizate se pregătește produsul
pentru ambalare și prezentare spre vânzare (Banu, 2009).
Valorificarea ca scop final al filierei cărnii presupune succesiunea mai multor operații
tehnologice și comerciale strâns legate între ele. Valorificarea este influențată de cererea de
carne pe piață, stabilirea numărului de animale sacrificate, producția de carne care revine de la
fiecare animal și randamentul la sacrificare. Gestionarea cărnii este acordată de sprijinul
producătorilor de carne. Producătorii de carne se disting prin două filiere: una tradițională,
formată din verigi intermediare și una simplă, care presupune vânzarea cărnii direct de la abator
(Brânzaru, 2012).
Rolul filierii cărnii, după constatarea lui Georgescu (2000) include următoarele implicații:
apelarea la noi tehnologii și modernizări în fabricile de prelucrare și în fermele specializate,
introducerea sistemului Hazard Analysis and Critical Control Point (Analiza riscurilor și a
punctelor critice de control) în toate unitățile de procesare pentru îmbunătățirea calității.

1.3.3. Introducerea conceptului de sustenabilitate în sectorul cărnii

În timpurile noastre creșterea animalelor a devenit mult mai științifică. Ne aflăm într-o
epocă în care societatea se așteaptă să fie intens informată și implicată în discuții despre creșterea
producției de carne într-un mod echitabil. Trebuie avut în vedere bunăstarea animalelor și
sustenabilitatea mediului. Agricultura globală se confruntă cu provocări imense din cauza

7
fermierilor care renunță la metodele tradiționale (creșterea animalelor liber, hrană naturală) în
favoarea celor industrializate (crescute în hale industriale, hrănite cu hormoni de creștere).
Oamenii de știință și agricultorii trebuie să vorbească despre evoluțiile viitoare și condițiile
economice de creștere și diversificare a alternativelor la produsele din carne la un nivel înalt al
calității dar și sănătoase din punct de vedere al prelucrării, al comercializării și al protecției
consumatorului (Leroy, 2015).
Carnea este o componentă importantă a dietei umane. De secole ea a reprezentat o sursă
bogată de nutrienți esențiali necesari pentru dezvoltare, creștere și întreținere. În plus față de
valoarea sa nutrițională, producția și prelucrarea cărnii asigură angajarea și generarea de venituri
atât în sectoarele comerciale, cât și cele agricole. Cu toate acestea, în ultimele timpuri,
sustenabilitatea producției de carne, precum calitatea și siguranța produselor din carne au făcut
obiectul unui control intens, ca urmare a implicațiilor negative ale creșterii animalelor și ale
consumului de carne asupra mediului, și respectiv, asupra sănătății umane.
Aceste preocupări au devenit tot mai importante pentru consumatori și influențează
semnificativ tendințele consumului și dezvoltarea industriei cărnii. Calitatea cărnii, siguranța și
compoziția nutrițională sunt influențate de gama largă de condiții în care animalele producătoare
de carne sunt expuse de la „fermă la furculiță” (Niculae; Costaiche, 2015).
În plus se observă o nevoie tot mai mai mare în rândul consumatorilor de transparență și de
aflare a informațiilor detaliate despre modul de producție și compoziția produselor din carne.
Cercetările care leagă dinamica implicată în toate etapele producției de carne sunt necesare
pentru a susține rolul pozitiv al cărnii în dieta umană și pentru a maximiza contribuția sa la
atenuarea insecurității alimentare, reducând totodată impactul asupra mediului.
Prin progrese în cercetare, au existat ajustări și adaptări în producția animalelor și a
sistemelor pentru a le face mai durabile. Creșteri notabile au fost observate de-a lungul anilor la
diferite produse agricole, inclusiv în sectorul zootehnic, iar acest lucru poate fi atribuit aplicării
unor îmbunătățiri, principii științifice, în special în ceea ce privește reproducerea plantelor și
animalelor, nutriție și sănătate. Se pot selecta animale și rase care sunt bine adaptate condițiilor
climatice ale zonei de producție, îmbunătățind eficiența utilizării resurselor naturale. Prioritizarea
practicilor de bunăstare a animalelor are în vedere etapele tehnologice care sunt importante
pentru îmbunătățirea calității vieții animalelor și încurajează producția, eficiența și percepțiile
consumatorilor față de producția de carne (Kristensen, 2014).
La nivel teoretic, animalele sunt hrănite din culturi furajere și produse alimentare specifice,
bazate pe acestea. Totuși, se observă o practică comună greșită în amenajările comunale, unde
utilizatorii primari ai deșeurilor menajere provenite din gospodării sunt rumegătorii care pasc pe
pășuni. Pentru producția comercială, cercetarea resurselor de furaje neconvenționale (produse

8
secundare, culturi subutilizate, insecticid etc.) poate fi percepută ca o alternativă adecvată celor
utilizate în mod obișnuit pentru animale.
La nivel de procesare, este necesară maximizarea eficienței, utilizarea resurselor pentru a
asigura sustenabilitatea. De asemenea, trebuie făcute progrese pentru a îmbunătății aplicarea
reglementărilor privind asigurarea calității și siguranța produselor. Dezvoltarea de produse
inovatoare din carne, cu adăugare de componente bioactive naturale, cu beneficii pentru sănătate,
este în curs de dezvoltare (Blahovec, 2003).
Dorward (2012) a recomandat guvernelor să elaboreze politici care abordează risipa
alimentară și impactul asupra mediului, luând în considerare atât aspectul tehnologic, cât și cel
comportamental. În ceea ce privește consumul de carne, moderația râmâne mai degrabă cea mai
rezonabilă recomandare, decât eliminarea cărnii din dieta populației.
Producătorul, distribuitorul și consumatorul sunt preocupați în mod diferit de problemele
de producție și distribuție sustenabilă. Dintre cele trei componente, consumatorul este cunoscut
ca cel care exercită cea mai puternică influență, nu numai pentru că în acest grup se produce
consumul de produse, ci și pentru efectul preferințelor și cerințelor sale în determinarea
metodelor și practicilor de producție și distribuție. Mai multe studii au arătat un potențial
considerabil pe piață pentru produsele sustenabile din carne. Cu toate acestea, cota lor de piață
este încă redusă, astfel apărând o diferență între disponibilitatea consumatorilor de a achiziționa
produse sustenabile și exprimarea concretă a acestei disponibilități (Carballo, 2001).

1.4. Reglementări în sectorul cărnii

Politicile Uniunii Europene (UE) din sectorul cărnii sunt concepute pentru a încuraja
producția de carne sigură, hrănitoare și la prețuri accesibile. Schimbările recente ale Politicii
Agricole Comune (PAC) subliniază aceste obiective. Politicile sunt orientate tot mai mult către
satisfacerea nevoilor consumatorilor, producătorilor de animale și a mediului în mod echilibrat.
Datorită diversității speciilor, a tradițiilor producției de animale și a terenului, UE are o
mare varietate de tipuri și produse din carne derivate din acestea. Astfel, pe lângă contribuția la
nevoile alimentare de bază ale populației, producătorii de animale și carne au dezvoltat
numeroase produse de renume, precum: Aberdeen Angus (carne de bovine) și Prosciutto di
Parma (șuncă) până la Volaille de Bresse (carne de pui), care adaugă aroma locală a mesei.
Carnea și produsele din carne sunt principalii beneficiari ai schemelor de calitate ale UE și s-au
depus eforturi la nivelul lanțului de producție pentru a îmbunătății calitatea produselor,
etichetarea și comercializarea acestora.
Politicile PAC referitoare la carne au evoluat de-a lungul mai multor ani și sunt concentrate
din ce în ce mai mult pe îmbunătățirea calității produsului, pe oferirea încrederii fermierilor în

9
perspectivele viitoare ale veniturilor lor și pe încurajarea practicilor agricole mai durabile din
punct de vedere ecologic (Direcția generală pentru agricultură, 2013).
Standardele de comercializare a cărnii au fost utilizate multă vreme pentru a încuraja
producătorii să își îmbunătățească produsele, în special în sectorul cărnii de pasăre, unde rolul
PAC a fost mai puțin evident. Standardele de marketing au fost principalele mijloace prin care
producătorii au fost convinși să îmbunătățească calitatea și siguranța produselor lor, precum și
informațiile oferite consumatorilor.
Principalele obiective ale standardelor de comercializare ale UE sunt stabilirea
standardelor minime armonizate pentru a facilita comerțul, în cadrul UE; comerțul cu alte țări și
pentru a asigura consumatorilor din UE carne de calitate proaspătă și congelată produsă la un
standard comun, ridicat (Joseph; Bacus, 2007).
Etichetarea și trasabilitatea sunt concepte ce contribuie la îmbunătățirea calității carcaselor
și a cărnii. Produsele din carne trebuie să fie însoțite de informații pentru consumatori, detaliate,
astfel încât aceștia să știe exact ce cumpără. Prin urmare, este esențială etichetarea informativă,
care garantează că producția de carne poate fi urmărită pe tot parcursul lanțului alimentar.
Identificarea animalelor este legată de acest aspect și este, de asemenea, un element cheie al
strategiei UE de combatere a bolilor de animale. Din aceste motive, UE a introdus o serie de
măsuri pentru îmbunătățirea etichetării cărnii, pentru a garanta calitatea și a permite
trasabilitatea. Acest lucru a avut loc într-un ritm diferit în funcție de tipul de carne (Abernethy,
1990).
UE oferă o oportunitate suplimentară producătorilor de a adăuga valoare produselor din
carne, prin intermediul mărcilor de calitate disponibile în cadrul sistemului său pentru
dezvoltarea și protejarea produselor alimentare. Obiectivele sistemului sunt: încurajarea
producției agricole diverse; protejarea numelor de produse împotriva utilizării greșite și a
imitației; și pentru consumatori, oferindu-le informații cu privire la caracterul specific al
produselor.
În termeni de mediu, sectorul poate arăta că îndeplinește cerințele publicului. Fermele cu
animale crescute (în special bovine, ovine și caprine) au modelat mediul în multe regiuni ale UE.
Pentru a evita potențialele daune aduse mediului, de exemplu în urma pășunării, sunt încurajați
fermierii să revină la agricultura extensivă.
În unele regiuni ale UE, problema eliminării gunoiului de grajd și biogazului a crescut,
deci au trebuit luate măsuri pentru a reduce numărul animalelor pe care fermierii le pot păstra. În
multe domenii există legi naționale sau regionale stricte privind păstrarea gunoiului de grajd și
răspândirea acestuia. Există un cadru de reglementare al UE pentru reducerea la minimum a
poluării din activitățile agricole (Tollner, 2003).

10
 Legislația actuală privind hrana animalelor include: reguli privind comercializarea și
etichetarea materialelor pentru furaje, a hranei combinate, a hranei destinate scopurilor
nutriționale particulare, bioproteinelor și furajelor modificate genetic; reguli privind autorizarea,
comercializarea și etichetarea aditivilor pentru hrana animalelor; reguli privind substanțele
indisponibile din furaje; reguli privind aprobarea și înregistrarea unităților de producție animală
sau reguli privind inspecțiile oficiale în alimentația animalelor (Jutzi, 2016).

1.5. Alternativele consumului de carne

Dezbaterile despre producția și consumul de carne sunt adesea subiecte complexe și
controversate. Cercetătorii și factorii de decizie susțin că o reducere a consumului de carne în
țarile dezvoltate precum Germania, Olanda, Canada etc. ar fi benefică pentru sănătate și pentru
bunăstare, atât pentru mediu cât și pentru animale. Aportul recomandat pentru proteina din carne
este de 15-30% grăsimi, mai puțin de 10% grăsimi saturate iar colesterol 300 mg/zi (din totalul
caloriilor acumulate într-o zi). Pentru a încuraja conceptul de sustenabilitate dar și pentru a
proteja principiul drepturilor animalelor, consumul de proteină vegetală s-a dezvoltat din punct
de vedere industrial iar pe piață au aparut produse care înlocuiesc aportul obținut din proteina
animală (Cristea, 2013).
Acest concept a fost abordat pentru prima dată în țarile islamice. (India, Egipt, Iran, Arabia
Saudita, Pakistan ). Datorită religiei care nu le permite consumarea cărnii de vită sau porc,
aceștia au găsit alte alternative care sunt bogate din punct de vedere al proteinelor, iar din punct
de vedere economic, foarte avantajoase la preț. Toate aceste alternative ar putea ajuta țarile slab
dezvoltate să scape de subnutriția populației, fiecărei persoane fiindu-i mai ușor să își procure
proteina vegetală din: leguminoase, cereale, uleiuri din semințe și ciuperci (Rohmer, 2017).
Diferența dintre proteina animală și produsele vegetale constă în reducerea acizilor grași
care duce la micșorarea colesterolului. Proteinele vegetale sunt adevărați antioxidanți atât de
benefici în sănătatea organismului. Exemplele recunoscute pentru aportul proteic sunt: soia,
leguminoasele, semințele, unele cereale, carnea obținută în laborator sau chiar insecte (Kramer,
1952).

11
 CAPITOLUL II. ANALIZA STATISTICĂ A INDUSTRIEI DE CARNE

Sustenabilitatea în sectorul alimentar trebuie să dea un răspuns la următoarea întrebare: De

ce fel de mâncare are nevoie sistemul pentru a deveni sustenabil, atât din punct de vedere
ecologic, cât și economic ? Din punct de vedere al securității alimentare, interesul comercial
trebuie să fie modelat de protecția mărcii și riscurile financiare prin apariția unor dinamici
politice în procesul de elaborare al alimentelor, care să încurajeze sustenabilitatea. Presiunea
dintre știința agricolă și cea biologică este în creștere din cauza apariției unor noi tehnici. Deși
există o conștientizare că neexistența sustenabilității ar aduce dezavantaje, sistemele alimentare
aflate sub stres, încearcă să găsească soluții pentru a deveni cât mai durabile (Duncan, 2015).

2.1. Evoluția producției de carne

Datorită dezvoltării și diversificării, industria alimentară, în ceea ce privește sectorul

produselor și preparatelor din carne, a cunoscut o creștere a cererii acestora. Acest lucru a dus și
la creșterea producției de carne la nivel global, o creștere care s-a simțit mai accentuată în ultimii
50 de ani, evaluându-se la o creștere de patru ori dublă din 1961.
Pe plan global s-a făcut o analiză unde, Asia a trecut pe primul loc în topul celor mai mari
producători de carne, ajungându-se la 143,7 milioane de tone. Această creștere este aproximativ
45% față de anii 1960. În schimb, în Europa și în America de Nord unde se producea 42%
respectiv 25% până în 2013, cota Europei și a Americii de Nord a scăzut la 19% respectiv 15%.
O statistică realizată în anul 2018 a estimat creșterile producției de carne după cum
urmează: Asia-143,71 milioane tone; Europa-63,85 milioane tone; America de Nord-51,73
milioane tone; America de Sud-46,12 milioane tone; America Centrală 8,89 milioane tone;
Africa-20,17 milioane tone și Oceania 6,69 milioane tone, în total producția globală de carne
ajunge la 341,14 milioane tone (Richie, 2012).

12
 Conform figurii 2.1 se observă că volumul producției de carne s-a extins în toate regiunile
din lume, în special în Europa, Asia și America de Nord. Acest lucru se datorează unor practici
de management, producție simplificată și noi procese tehnologice, menite să ajute creșterea
productivității și îmbunătățirii ei. Inevitabil această creștere a producției de carne nu încurajează
sustenabilitatea și duce automat la creșterea consumului de carne (Tilman, 2017).

Figura 2.1. Producția globală de carne

Sursa : https://ourworldindata.org/, 2020

2.2. Producția de carne în funcție de tipul animalelor

La nivel global se observă o creștere a producției de carne de pasăre, vită și bivol față de
porc, oaie și capră care se produce într-o cantitate mai mică. Producția tipurilor de carne variază
semnificativ de la o țară la alta, la bază având clima, religia și posibilitatea procurării acestora.
Deși sunt rar întâlnite, vânatul, carnea de camilă, calul și rața, pot reprezenta o pondere
semnificativă a producției totale în anumite țări (Kahn, 2014).
De-a lungul anilor carnea de pasăre a întâmpinat o creștere în ceea ce privește consumul,
prin faptul că de la un procent de 12% din anul 1960, s-a ajuns în 2013 la un procent de 35%, în
comparație cu carnea de vită care s-a redus la un procent de 22%. După cum se poate observa în
figura 2.2 carnea de porc rămâne constantă (35%-40%). Carnea de pasăre sau vită este preferată
și cerută pe piață în cantități mai mari în țările cu temperaturi mai ridicate (Arabia Saudită,
China, Mexic) comparativ cu carnea de porc, oaie și capră, care este cerută mai mult în țările

13
nordice cu climă temperată (Rusia, America de Nord, Europa). America este cel mai mare
producător din lume, la carnea de vită și bivol, ajungând în 2014 să producă 11-12 milioane de

tone. Alți producători importanți de carne de vită și bivol sunt: Brazilia, China, Australia și India
(Bryant, 2019).
Cei mai mari producători de carne de pasăre sunt : China și Brazilia dar nu în ultimul rând,
și Europa, care a avut un aport important în 2014 ajungându-se la aproximativ 19 milioane de
tone, chiar sub producția Americii. Creșterea producției la carnea de porc din China a fost foarte
rapidă, crescând în jur de 35 de ori, de la 1,5 milioane de tone în 1961 la 54 milioane de tone în
2014. Alți producători importanți în producția de carne de porc sunt America, Germania și
Spania (Kartman, 2019).
Figura 2.2. Producția de carne după tipul animalului
Sursa : https://ourworldindata.org/, 2020

2.3. Producția de carne din România

După cum se poate observa în figura 2.3, industria producătoare de carne din România
raportată la anii 1961-1980 a avut o creștere galopantă (571,170 tone -1,72 milioane tone)
datorită faptului că această țară, din punct de vedere agricol a beneficiat de toate resursele
disponibile creșterii de animale. Între anii 1980-1989 a urmat o menținere constantă în zootehnie
și în industria producătoare de carne. După anii 1990 a intervenit inflația, care a declanșat
liberalizarea prețurilor la produsele autohtone față de prețurile produselor din import. Acest
raport a dus la scăderea numărului de ferme și la scăderea efectivelor de animale deoarece nu au
mai fost suficiente materii prime, forță de muncă și nesusținere din partea statului român, care nu

14
a avut posibilitatea de alocare de fonduri pentru a menține aceste ferme la gradul cel mai înalt de
productivitate. Un alt factor negativ în scăderea producției de carne în acest interval a fost
influența importului în cantități mari de carne la un preț mai mic față de prețul existent pe piață.
Mulți fermieri au renunțat la ferme iar alții și-au diminuat creșterea numărului de animale în
funcție de posibilitățile avute (Stoian, 2013).
După anii 2000 comerțul modern și importurile de carne au fost principalele motive care au
dus la o ușoară creștere a producției de carne datorită înmulțirii lanțurilor de magazine din
România și expunerea cărnii și preparatelor din carne într-un număr cât mai mare, acoperind
volumul mare de cereri existente pe piață.
Un alt rol în menținerea constantă a consumului de carne din România, din ultimii ani este
apariția pe piață a produselor cu etichetă ecologică, bio-organice sau vegetale. Aceste produse,
pot fi pentru viitor, alternative pentru consumul de carne. Din anul 1961 până în anul 1982,

oamenii nu au întâmpinat probleme de sănătate și nu erau preocupați de nutriție sau de o

alimentație pe bază de produse naturale (Sandu, 2009). Acest lucru a fost benefic pentru
creșterea producției de carne la acea vreme. După anul 1982 și până în prezent oamenii au
descoperit diverse efecte negative provocate de consumul excesiv de carne și au decis să acorde
mai multă atenție alimentației. Fiind interesați de ce „au în farfurie” au apelat la înlocuirea
produselor din carne cu produse sustenabile. Înlocuirea produselor din carne a dus la o stagnare a
producției de carne din România (Agerpres, 2018).
Figura 2.3. Producția de carne din România
Sursa : https://ourworldindata.org/, 2020

2.4. Evoluția consumul de carne la nivel global

15
 Ca urmare a graficelor analizate mai sus, se observă o creștere rapidă a populației care a
dus implicit și la creșterea rapidă a producției de carne. Din 1961 când se consumau aproximativ
20 de kilograme de persoană pe an, s-a ajuns în 2014 la 43 kilograme. Acest studiu a remarcat
inevitabil și o creștere a producției totale de carne. Creșterea consumului de carne pe cap de
locuitor a fost remarcată în special la țările care au cunoscut o dezvoltare socio-economică foarte
puternică. De exemplu în China a crescut de 15 ori mai mult decât în 1961. În Brazilia s-a dublat
cantitatea de carne pe locuitor. O excepție principală s-a observat la India unde cantitatea de
carne consumată în 2013 a fost exact tot aceiași cantitate consumată în 1961, motivele fiind
alegerea produselor lacto-vegetarine sau produse pe bază de leguminoase care sunt preferate în
rândul indienilor. În figura 2.4 se observă o creștere a consumului de carne în țarile cu venituri
mai mari. Este demonstrat că persoanele cu un venit mai mare sunt cele care consumă foarte
mult carne și preparate din carne. Consumul de carne tinde să crească mai mult la persoanele
care au posibilități materiale din ce în ce mai mari. Media europeană și nord americană consumă

între 80 de kilograme și 110 kilograme încadrându-se la țările cu venituri mari, lucru vizbil și în
figura de mai jos (Recanati, 2015).
În ceea ce privesc preferințele tipurilor de carne consumate, se observă în topul mediei
globale, carnea de porc. La sfârșitul anilor 2013 studiul a arătat că o persoană a consumat în
medie 16 kilograme carne de porc, 15 kg carne de pasăre, 9 kilograme carne de vită și 2 kg oaie
sau capră. Neozeelandezii preferă carne de capră sau carne de vânat. Acest consum variază de la
o țară la alta în funcție de tipul de animal crescut frecvent în zona respectivă (Holdswoth, 2016).
Figura 2.4. Consumul global de carne
Sursa : https://ourworldindata.org/, 2020

2.5. Evoluția consumului de carne în România

16
 În figura 2.5 se poate observa o creștere de la an la an a consumului de carne din România.
Din 1961, consumul de carne era de doar 28,17 kilograme urmând o ascensiune până în anii
1990, când s-a ajuns la un consum de 73,24 kilograme de carne, de persoană pe an. Din punct de
vedere al zootehniei, România era o țară bogată cu un efectiv mare de animale dar cea mai mare
parte din producția acestora mergeau la export, acest lucru diminua necesarul de carne care se
cerea pe piață. Înainte de anii 1990, pe timpul regimului comunist, carnea era în magazinele de
desfacere sub formă de rație. Oamenii puteau să cumpere doar cât li se oferea și nu cât ar fi fost
necesarul consumului în familie, acest lucru a dus la o menținere a consumului de 55-60
kilograme pe an. Dupa regimul comunist populația a beneficiat de tot ce aveau nevoie și cât
aveau nevoie, fără a mai fi restricții în puterea cumpărării celor necesare, de aceea s-a ajuns în
1990 la apogeul de 73,24 de kilograme (Petrescu, 2017). Între anii 1990-2000 s-a înregistrat o
scădere în ceea ce privește consumul de carne datorită situației socio-economice din România
care în urma privatizărilor, inflației, desfințarea unor fabrici și rata șomajului, care a crescut,

toate acestea au dus la scăderea puterii de cumpărare.

Se menține constant consumul de carne între anii 2000-2009 (47,2 kg-65,6) cu ușoare
oscilații, după care, în anul 2009 apare criza economică financiară mondială, care a avut un
impact negativ asupra producției de carne și automat a dus la scăderea consumului. În anul 2013
consumul a ajuns la 49,4 de kilograme iar apoi a urmat din nou o ascensiune ajungându-se în
anul 2017 la 63,91 de kilograme, semn că bunăstarea populației s-a reabilitat după criza
economică.
Figura 2.5. Consuml de carne din România
Sursa : https://ourworldindata.org/, 2020

17
2.6. Efective de animale în România

În conformitate cu normele în vigoare, au fost extrase în tabelul 2.6 următoarele efective de

animale, consumate cel mai des în România : păsări de curte, porcine, ovine și bovine. După anul
1989 în zootehnia românească s-a simțit o reducere masivă a numărului de animale, în special la
bovine și porcine, acestea având o creștere mai costisitoare care necesita un timp mai îndelungat
în ceea ce privește ajungerea animalului la stadiul de sacrificare. Statul român nu oferă atât de
multe subvenții pe cât ar avea nevoie fermierii ca să crească aceste animale și să acopere cererea
de pe piață. În această situație, cererea fiind prea mare, este satisfăcută parțial de carnea venită
din import. De exemplu, în cazul bovinelor și al porcinelor se observă o menținere până în anul
2018, după care se înregistrează o scădere bruscă. Această scădere a fost influențată și de apariția
unor boli în sectorul zootehnic (de exemplu: pesta porcină și encefalopatia-spongiformă la
bovine). Datorită costurilor mari pentru realizarea producției de carne necesară, în România s-a
găsit o soluție în importurile de carne, pentru că acestea sunt la un preț mai mic. Fermierii nu pot
fi competitivi atât de mult încât să acopere toate cererile de carne de vită pentru export cerută de
țările musulmane, neavând practicile de hrănire și gestionare ale animalelor foarte bine
dezvoltate (Popescu, 2017).
În cazul numărului ovinelor și al caprinelor, acesta se modifică de la an la an, înregistrând
valori pozitive până în anul 2017, cand fermierilor li s-au oferit subvenții de către Agenția de
Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și fonduri europene care să încurajeze creșterea
lor. Cea mai mare parte din această producție pleacă către țările din Orientul Mijlociu care oferă
un preț avantajos, aceștia fiind mari consumatori de carne de ovine (Moga, 2016).
Efectivul păsărilor de curte este mult mai mare față de celelalte categorii de animale pentru
că este un produs accesibil pentru întreaga populație, necesită un cost redus, timpul până la
sacrificare este mai mic dar în special este principalul utilizator al concentratelor pe bază de
proteină animală. Concentratele asigură păsărilor o dezvoltare rapidă în creșterea lor cât și în
diversificarea sau înmulțirea speciilor hibrid. Datorită prețului, carnea de pasăre este accesibilă
pe piață iar numărul cererilor crește.
Cu toate acestea, România își menține securitatea alimentară prin numărul de animale pe
care le are, populația din România având acces la tipurile de carne menționate mai sus. În ceea
ce privește zootehnia și agricultura trebuie să existe o balanță echilibrată deoarece creșterea
efectivelor de animale este influențată direct proporțional de producția agricolă din anul
respectiv, care poate fi influențată de fenomene climatice și apariția anumitor viruși ce pot
provoca boli animalelor (Pană, 2018).
An 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bovine 2.022.408 2.068.888 2.092.414 2.049.713 2.011.128 1.977.232

18
 Porcine 5.180.173 5.041.788 4.926.928 4.707.719 4.406.014 3.925.283
Ovine 9.135.678 9.518.225 9.809.512 9.875.483 9.981.859 10.176.400
Caprin 169.355 181.274 187.604 193.155 197.987 201.995
e
Păsări 79.440.251 75.446.75 78.648.098 75.689.854 73.288.71 73.993.010
0 2
Tabel 2.6. Efectivele de animale din România
Sursa : http://statistici.insse.ro, 2020

2.7. Capacitatea de procesare a cărnii din România

În anul 2013, după ce s-a depășit criza economică-financiară, în toate sectoarele economice
se observă o dezvoltare, precum și în sectorul cărnii și al preparatelor din carne. Capacitatea de
procesare a cărnii crește începând din 2013 de la 631.840 tone, ajungând în anul 2018 la 815.821
tone. Creșterea este vizibilă de la an la an pentru perioada analizată pentru că raportul cerere-
ofertă este în echilibru. Acest lucru se datorează creșterii efectivelor de animale dar și al
importului. Carnea este cea mai avansată din punct de vedere cantitativ față de preparate din
carne și conserve. Populația preferă carnea în stare naturală, întreprinderile fiind nevoite să
proceseze în cantități mai mari această categorie (Vladu, 2020).
Există o categorie de persoane care renunță la gătitul cărnii și preferă alternative mult mai
rapide cum ar fi consumul de mezeluri. Preparatele din carne ocupă locul doi la capacitatea de
procesare, acestea fiind mai puțin preferate de populație dar totuși sunt cerute pe piață într-un
mod constant, înregistrând creșteri vizibile de la an la an, până în 2017, când au avut o scădere
cu 8.600 de tone față de anul 2016. În 2018 se accentuează nivelul preparatelor din carne, lucru
datorat modernizării întreprinderilor procesatoare cu echipamente tehnologice moderne și
diversificate menite să sporească producția (Nițu, 2020).
După cum se poate observa în tabelul 2.7, pe ultimul loc, cu cea mai scăzută capacitate de
procesare se află conservele de carne. În alimentația populației conservele de carne nu reprezintă
o necesitate suficient de mare încât să crească producția lor. Consumul lor este în general
constant. Se pornește în 2013 de la o capacitate de producție de 29.856 tone, ajungând în 2014 la
33.692 tone atingând cota cea mai înaltă pentru conservele de carne. În intervalul 2014-2018
conservele de carne suferă o scădere de la an la an nefiind la fel de cerute pe piață ca și
categoriile menționate mai sus. Producția crește în 2018 datorită diversificării sortimentelor din
conserve și a noilor rețete din procesul de fabricație, care cresc calitatea produsului și apariția
termenului de valabilitate mai lung. În general, capacitatea de procesare tinde spre marire
deoarece carnea este un produs de bază în alimentația populației iar în urma modernizării, dotării

19
cu aparatură de înaltă performanță, întreprinderile din sectorul cărnii fac eforturi pentru a
menține și chiar a ridica cantitatea producției la nivelul cererii. Tabel 2.7. Capacitatea
de procesare a cărnii (tone)

Sursa :http://statistici.insse.ro, 2020

CAPITOLUL III. STUDIU PRIVIND DISPONIBILITATEA CONSUMATORILOR DE A
ALEGE PRODUSE DIN CARNE OBȚINUTE ÎN MOD SUSTENABIL

În urma delimitărilor conceptuale și a constatărilor legate de conceptul de sustenabilitate

cât și adăugarea sa în sectorul alimentar, mai ales cel al cărnii, se așteaptă ca populația să
înțeleagă ce consumă și ce este important pentru mediul în care trăim. Analiza statistică a
industriei de carne, la nivel global dar și la nivelul României ne indică faptul că suntem
preocupați în a produce cât mai mult pentru a ne ridica la standardele internaționale și nu punem
accent pe bunăstarea animalelor sau găsirea de alternative pentru a reduce consumul de carne,
care crește de la an la an. Pentru a afla opinia oamenilor în ceea ce privește sustenabilitatea și
importanța mediului în care trăim este nevoie de metodologie de cercetare.

3.1. Metodologia de cercetare aleasă

Metodologia de cercetare aleasă este un sondaj de opinie aplicat printr-un chestionar cu un

șir de întrebări clare și concrete, care a fost adresat unui număr de 300 de respondenți. Un sondaj
de opinie reprezintă o acțiune prin care oamenii își pot exprima opinia cu privire la un anumit
subiect abordat iar prin chestionar se adună informațiile necesare cu un număr de întrebări.
Chestionarul a fost realizat cu ajutorul platformei online isondaje.ro iar mai apoi a fost
distribuit online prin intermediul rețelelor sociale pentru a fi mai ușor de accesat și pentru un
număr cât mai mare de răspunsuri. Acesta a fost disponibil pentru completare timp de 45 de zile.
2013 2014 2015 2016 2017 2018
Carne 631.840 680.253 745.466 778.882 793.909 815.821

Preparate 325.757 337.740 359.437 377.905 369.305 382.175

din carne
Conserve 29.856 33.692 30.588 29.665 28.700 32.109
din carne
Limbajul chestionarului este adecvat tututror categoriilor de oameni, nu conține cuvinte

20
importate din alte limbi sau termeni științifici. Acest studiu experimental a fost realizat pentru un
numar mare de persoane, care ne poate ajuta în viitor la formarea unor ipoteze pentru statistica
domeniului abordat.
Datele au fost colectate pentru o cercetare cantitativă, care presupune un studiu destinat
persoanelor cărora li se alocă un număr de întrebări iar răspunsurile lor sunt prelucrate cu tabele
și grafice în funcție de datele obținute (Constantin, 2015).
Chestionarul este format din 20 de întrebări dintre care: 3 întrebări simple cu răspunsuri
prompte și la obiect; 4 întrebări pentru a clasifica poziția socio-demografică a respondenților
(vârstă, sex, ocupație,venit); 10 întrebări mixte de opinie unde se vor afla preferințele și
motivele sau în cazul în care nici o variantă de răspuns nu va fi validată, respondentul aplică
opțiunea „altele”; 1 întrebare de ierarhizare pentru importanța anumitor factori în procesul de
achiziție; 1 întrebare cu imagini caracteristice temei chestionarului; 1 întrebare deschisă pentru
ca respondenții să își poată susține punctul lor de vedere, nefiind obligați să dea un răspuns
impus.
Scopul cercetării este determinarea preferințelor consumatorilor în ceea ce privește trendul
consumului de carne dar și disponibilitatea de a plăti în plus pentru produsele sustenabile. În
spatele metodologiei vor sta la bază capitolele anterioare pentru a se aproba sau contesta
informațiile culese.
Înainte de lansarea studiului au fost luate în considerare cinci obiective. Primul obiectiv
este determinarea profilului respondenților la prezentul studiu, întrebările acestui obiectiv
legându-se în special de vârstă, sex și ocupație. Ipoteza inițială asociată acestui obiectiv este
aceea că majoritatea respondenților sunt persoane tinere, preponderent de sex feminin având ca
statut pe piața muncii pe acela de salariați sau studenți.
Cel de al doilea obiectiv vizează identificarea preferințelor de consum și achiziție ale
respondenților, privind carnea și produsele din carne. Ipoteza inițială este aceea că respondenții
au un consum ridicat de carne, în special pasăre și porc, alegând în majoritate achiziția din
supermarket-uri sau hypermarket-uri.
Al treilea obiectiv vizează determinarea nivelului de acceptare și înțelegere a unor
concepte referitoare la consumul sustenabil al respondenților. Acestea includ definirea
sustenabilității și percepția asupra efectelor negative ale consumului excesiv de carne.
Ipoteza asociată celui de-al treilea obiectiv presupune că respondenții cunosc termenul de
sustenabilitate și ce probleme de sănătate ar putea avea în urma consumului excesiv de carne.
De la înțelegerea sustenabilității și aplicarea ei, ajungem la al patrulea obiectiv care
urmărește disponibilitatea de a schimba preferințele prioritare ale consumatorului. Întrebările pun
accent pe alternative și disponibilitatea de a plăti în plus pentru un produs sustenabil. Ipoteza

21
aferentă acestui obiectiv este aceea că oamenii sunt disponibili să plătească în plus alocând sume
din bugetul lor în funcție de importanța cuvenită sau să înlocuiască carnea cu alternative
acceptabile.

Ca o concluzie a cercetării ajungem în final la obiectivul cinci, care urmărește prioritățile

consumatorilor în materie de achiziție și suma alocată, fapt de unde reiese ipoteza că aspectul și
culoarea cărnii reprezintă un factor important în alegerea produsului, alocându-se sume
considerabile pentru produsele din carne.

3.2. Interpretarea rezultatelor

Pentru a putea segmenta consumatorii și a stabili un profil general al respondenților, am
acordat o deosebită atenție întrebărilor de la final, de natură socio-demografică.
După cum se poate observa în figura 3.2.1, din 300 de respondenți, 182 persoane sunt de
gen feminin iar restul 118 de gen masculin. Genul crează diferențe în ceea ce privește consumul
de carne, așa că bărbații preferă carne roșie (porc, vită, oaie) în timp ce femeile preferă carnea
albă, respectiv cea de pasăre. În ceea ce privește preferințele genului feminin, se observă o
disponibilitate mai mare în a achiziționa produse cu etichetă ecologică care să încurajeze
sustenabilitatea, punând preț pe sănătate și pe ceea ce consumă.
Figura 3.2.1. Sexul respondenților
Sursa: Interpretarea datelor proprii

22
 Vârsta poate influența consumul de carne negativ sau pozitiv deoarece la persoanele mai în
vârstă (56-65 de ani) intervin problemele de sănătate sau regimul, fapt care duce la un consum
scăzut de carne. Persoanele tinere au o tendință de creștere în a consuma mai multă carne în
cantități moderate (26-45 de ani). Conform figurii 3.2.2, datorită faptului că acest chestionar a
fost

distribuit prin rețele sociale, a crescut numărul de completări din partea persoanelor cu vârste
cuprinse între 18-25 de ani, care își petrec mai mult timp în mediul online iar a doua categorie de
vârstă cu un număr mare de răspunsuri este cea de 46-55 de ani.
Figura 3.2.2. Vârsta respondenților
Sursa: Interpretarea datelor proprii
Date fiind categoriile de vârstă, majoritatea respondenților se încadrează, conform figurii
de mai jos la studenți sau la salariați ca și ocupație iar într-un număr mic găsim persoane de 56-
65 de ani pensionate sau liber profesioniști. Ocupația nu poate influența într-un mod major
consumul de carne așa cum este influențat de venitul respondenților.
Figura 3.2.3. Ocupație
Sursa: Interpretarea datelor proprii

23
 Este necesar să aflăm în ce categorie de venit se încadrează persoanele interogate, pentru
că venitul este un factor care influențează frecvența de cumpărare, cantitatea de carne consumată
și este strâns legat de prețul cărnii și de locul de achiziție. Se observă o diferență la persoanele a
căror venituri oscilează. Pe baza figurii 3.2.4 constatăm că persoanele cu venit mai mic ( sub
1300 lei) cumpără și consumă mai rar carne sau preparate din carne iar persoanele cu un venit
mai mare (între 2000 și 3000 lei) cumpără mai multă carne săptămânal și, în principal, din
supermarket sau hypermarket.
Figura 3.2.4. Venitul respondenților
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Chestionarul începe cu o întrebare esențială care stă la baza cercetării și anume

„Consumați carne sau preparate din carne ?”. Această întrebare contribuie la obiectivul 2 al
cercetării. În cea mai mare parte respondenții s-au declarat consumatori de carne, respectiv 285
de persoane iar cele 15 persoane neconsumatoare de carne au fost redirecționate către întrebarea:

24
„ Care sunt motivele pentru care nu consumați carne?”. După cum se poate observa în figura
3.2.5, cei mai mulți dintre ei (35,3%) susțin că sunt vegetarieni. Acest tip de persoane au o

viziune mai bună asupra conceptului de sustenabilitate și prezintă interes față de mediul
încojurător, cât și de bunăstarea animalelor. La egalitate, cu o proporție de 23,5 % se află
urmarea unei diete sau problemele medicale care nu permit consumul de carne.
Figura 3.2.5 Motivele pentru care nu se consumă carne
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Persoanele consumatoare de carne au diverse preferințe în ceea ce privește tipul de carne

consumat. Originea a pus carnea de pui, porc și vită pe primele trei poziții în preferințele
consumatorilor, în timp ce carnea de oaie și vânatul se află pe ultimele locuri. Alegerea
consumatorilor poate fi influențată de prețul cărnii, spre exemplu carnea de oaie și vânatul au un
preț ridicat și sunt mai greu de procurat față de celelalte categorii care au un preț accesibil și se
regăsesc în sortimente diversificate (conserve, mezeluri, semipreparate).
Conform figurii 3.2.6, carnea de pasăre se află în topul preferințelor obținând o pondere de
61,1 % , deoarece nu este atât de „grea”, poate fi consumată atât de tineri cât și de vârstnici sau
persoanele care țin un regim alimentar. Carnea de porc este în general preferată de genul
masculin și crește consumul ei în perioada rece. De asemenea, carnea de porc o întalnim foarte
des în ingredientele mezelurilor, încadrându-se și ele în preferințele respondenților în jur de 29,1
% . Oaia și vânatul sunt mai puțin acceptate de respondenți, respectiv 2,2 % ca și pondere,
deoarece carnea de oaie are un miros specific care nu poate fi agreat de toata lumea și o textură
cu un conținut ridicat de grăsime iar vânatul are o textură mai fibroasă, culoare mai închisă și un
proces tehnologic de prelucrare prea îndelungat.
Figura 3.2.6. Tipul de carne preferat
Sursa: Interpretarea datelor proprii

25
 Mai departe, pentru atingerea obiectivului a fost necesară determinarea frecvenței de
consum urmată de întrebarea „Cât de des consumați carne și preparate din carne?”. Datorită
faptului că suntem un popor de gurmanzi și avem trei mese pe zi, sunt persoane care includ
carnea în alimentație zilnic, respectiv 41,1 % răspunsuri aferente acestei categorii. Întâlnim și
persoane care consumă carne de 2-3 ori pe săptămână, aici înregistrându-se valoarea de 46,3%.
Motivul acestui consum variază în funcție de zilele de post sau de regimul alimentar impus.
Respondenții care se încadrează într-un consum mai rar (doar în weekend sau 2-3 pe lună) sunt
într-un număr foarte mic, conform figurii 3.2.7, ceea ce semnifică faptul că nu sunt consumatori
înrăiți de carne și nu o consideră un strict necesar în alimentația lor. În această categorie se
regăsesc și persoanele care consumă carne ocazional, doar la anumite evenimente.
Figura 3.2.7. Frecvența consumului de carne
Sursa: Interpretarea datelor proprii
Locul achiziției este foarte important, consumatorii sunt segmentați din punct de vedere al
formatului de magazin preferat cât și de modul de desfacere, prezentare sau ambalare. Pentru a
știi că produsele îndeplinesc standardele ISO (International Standardization Organization) și
siguranța alimentară, clienții sunt mult mai satisfăcuți și au încredere în achiziționarea cărnii sau
preparatelor din carne, din supermarket-uri sau hypermarket-uri, după cum se poate observa și în
figura de mai jos. O altă categorie de consumatori o întalnim în piețele agroalimentare sau la
producătorii locali unde intervine relația client-vânzător bazându-se mai mult pe experiența
anterioară cu produsul, care îl face pe consumator să revină sau nu.

26
 De achiziția din piețe agroalimentare sau producători locali se apropie și persoanele care
consumă carne din propria gospodărie, aceștia având siguranța că animalul crescut și sacrificat
de ei este cel mai sigur aliment.
Figura 3.2.8. Achiziția carnii sau a preparatelor din carne
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Atunci când oamenii au fost întrebați dacă au achiziționat produse ecologice/organice sau
cu alte certificări, au fost obținute 80,4 % răspunsuri afirmative. Acest lucru ne indică faptul că
un produs cu etichetă ecologică este acceptat de oameni și că se pune accent pe un produs obținut
într-un mod cât mai natural. Achiziția este posibilă în cazul în care oamenii se încred în eticheta
produsului și sunt mult mai informați despre ceea ce consumă. Etichetele ce conțin inscripția

„produs românesc”, atrag oamenii, ei considerând produsul autentic și tradițional. În schimb,

persoanele care susțin că nu au achiziționat niciodată, respectiv 19,6 % răspunsuri negative, sunt
persoane sceptice când vine vorba de un nou produs cu altă certificare față de produsele
achiziționate în mod normal, iar o altă cauză ar putea fi prețul ridicat pe care îl au produsele
ecologice/organice. Nu toată lumea are încredere în aceste certificări și nu au garanția că
produsul pentru care au plătit mai mult, are astfel de avantaje, indiferent de ce promite eticheta.
Pentru atingerea obiectivului trei al cercetării, și anume acceptarea și înțelegerea unor
concepte, referindu-ne la sustenabilitate, am pus întrebări pe această temă. Prima întrebare care
ajută la atingerea obiectivului este „Cunoașteți termenul de sustenabilitate ?”. În mare parte,
respondenții susțin că termenul de sustenabilitate le este cunoscut, cu exactitate 73% răspunsuri
afirmative, iar 27% din răspunsuri au fost negative. În ziua de azi este foarte important să
cunoaștem acest termen. Ne poate ajuta să fim responsabili cu resursele deținute și să știm cum
să le gestionăm într-un mod corect fără a le epuiza sau a degrada mediul înconjurător.

27
 De asemenea, pentru a putea fi de acord cu acest termen trebuie să stabilim și cum este
definit în percepția consumatorilor, care este primul lucru pe care îl asociază cu termenul de
sustenabilitate. În figura 3.2.9 se regăsesc variantele care ar fi putut să fie alese de respondenți.
Persoanele care definesc sustenabilitatea ca o reducere a epuizării resurselor și utilizarea
lor într-un mod corespunzător, sunt persoanele care dau cea mai corectă definiție a acestui
termen, fapt ce demonstrează conștientizarea efectului negativ al risipirii de resurse. Ar putea fi
un prim pas care ar aduce efecte benefice consumatorilor cât și la nivelul întregii populații, daca
este informată și educată cu privire la acest subiect. Ponderea acestui răspuns este de 42,8 %.
Dezvoltarea durabilă reprezintă primul lucru la care ne gândim atunci când spunem afacere
sustenabilă și de lungă durată sau un mediu care nu este afectat de poluare, trebuie aplicată ca
măsură. Persoanele care au ales această variantă, au o gândire la modul general care se îndreaptă
către un viitor cu un mediu mai armonios care să nu fie atât de vulnerabil și să poată răspunde
provocărilor la care este supus fără a se degrada. Au fost obținute 32,6 % răspunsuri pentru
această variantă.
Echilibrul factor economic-mediu înconjurător reprezintă o balanță între a găsi alternative
pentru a suplini resursele la un grad satisfăcător pentru consumatori, și în același timp pentru a
păstra bunăstarea mediului înconjurător. În proporție de 24,6 %, persoanele care au ales această
variantă susțin dezvoltarea economiei, în special pentru industria alimentară atunci când este
vorba de calitate acordând aceiași importanță și mediului în care trăim.
Toate aceste definiții alcătuiesc conceptul de sustenabiliate, iar orice variantă de răspuns
poate fi validată. Observăm în figura de mai jos că ultimele variante au fost cele mai alese de
respondenți, deci, se conștientizează avantajele pe care le putem avea datorită sustenabilității și
riscurile la care ne supunem atunci când risipim resursele oferite mediu.
Pe lângă a înțelege aceste complexități, consumatorii ar putea găsi rezolvarea problemelor
dacă se pun în aplicare pașii esențiali pentru valorificarea mediului și măsurile care să nu
compromită satisfacerea nevoilor pentru consumatorii viitori.

28
 Figura 3.2.9. Percepția sustenabilității pentru consumatori
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Un pas important după înțelegerea și definirea conceptului de sustenabilitate, conform

obiectivului trei al cercetării, a fost percepția asupra efectelor negative datorate consumului
excesiv de carne, astfel respondenții au fost întrebați care sunt cauzele acestui consum, au avut
de ales între: probleme de sănătate, pagube de mediu sau dezechilibre sociale.
Prima variantă a fost aleasă în proporție de 81,4% din respondenți, conform figurii 3.2.10.
De aici deducem faptul că oamenii sunt informați despre dezavantajele consumului excesiv de
carne. Printre aceste dezavantaje se numără creșterea nivelului de colesterol, mai ales la
persoanele care suferă de boli de inimă; obezitate, mai ales la persoanele care consumă foarte
multe mezeluri în cantități mai mari de 60-70 de grame la o masă. Din moment ce oamenii
conștientizează acest lucru, se pot găsi alternative pentru a se reduce consumul și pentru un stil
de viață mult mai sănătos.
A doua variantă aleasă într-o proporție destul de mică, respectiv de 11,9 % din respondenți,
face referire la pagubele de mediu. Consumul global al cărnii s-a marit de la an la an, ceea ce a
declanșat pierderea biodiversității sau creșterea intensivă a animalelor, provocându-se efecte de
seră nocive. Consumatorul de rând este interesat doar de ce consumă sau de problemele pe care
le poate avea chiar el, date fiind majoritatea răspunsurilor aferente primei variante, din păcate nu
se acordă aceiași importanță pentru bunăstarea animalelor sau a mediului.
Se poate observa în figura analizată că dezechilibrele sociale se încadrează la răspunsurile
cu cea mai mică pondere și anume 6,3%. Acest aspect nu contează foarte mult pentru persoanele
chestionate deoarece nu produce nici un impact neagativ pentru sănătate sau față de mediu.
La opțiunea de răspuns „Altele”, aleasă în proporție de 0,4%, respondenții susțin că
problemele de sănătate pot fi datorate și din cauza modului de preparare al produselor din carne,
respectiv, în cazul mezelurilor.

29
 Fi
g u
ra

3.2.10. Principalele probleme generate de cosnumul excesiv de carne

Sursa: Interpretarea datelor proprii

Odată înțeles conceptul de sustenabiliate și ce efecte negative poate provoca consumul

excesiv de carne ajungem la al patrulea obiectiv al cercetării unde se va verifica dacă
respondenții sunt disponibili în ceea ce privește schimbarea preferințelor prioritare de consum.
Prima întrebare a acestui obiectiv are ca scop aflarea sumei pe care consumatorul este
dispus sa o dea pentru un produs sustenabil față de prețul său inițial. Am ales ca această întrebare
să fie una deschisă pentru a nu le impune respondenților anumite sume. Prin acest fel se poate
afla câtă importanță acordă consumatorii produselor sustenabile și ce însemnătate au în
alimentația lor astfel de produse.
Din 300 de răspunsuri doar 269 au fost valide. Răspunsurile fiind variate, se împart în
următoarele categorii : 5 persoane nu sunt dispuse să plătească în plus pentru un produs
sustenabil; 7 persoane sunt dispuse să plătească „oricât este nevoie”, semn că termenul de
sustenabilitate este apreciat corespunzător; 8 persoane nu percep termenul de sustenabilitate
corect; 6 persoane sunt dispuse să plătească în plus după bugetul avut ; 3 persoane sunt dispuse
să plătească în funcție de utilitatea produsului sau necesitatea lui. Restul persoanelor care au spus
suma au fost repartizate în figura 3.2.11 după cum urmează:

Figura 3.2.11. Disponibilitatea de a plăti în plus pentru un produs sustenabil

Sursa: Interpretarea datelor proprii

30
 Din rezultatele analizate pe baza figurii 3.2.11 se poate observa că majoritatea
respondenților sunt dispuși să plătească în plus față de prețul inițial al unui produs cu valori
cuprinse între 5-20%. Acest procentaj este însă prea mic pentru calitatea și avantajele obținute de
pe urma unor astfel de produse. Persoanele care au răspuns cu procentaje cuprinse între 20-50
% , se poate spune că sunt mult mai receptive și înțeleg termenul de sustenabilitate fiind dispuse
să ofere destul de mult în plus.
Din 269 de persoane, 23 susțin că un produs sustenabil nu merită mai mult de 5% față de
prețul său inițial. Acești respondenți se pot încadra și ei în categoria persoanelor care nu cunosc
atât de bine conceptul de sustenabilitate și ce impact pozitiv poate avea mediul dacă populația s-
ar implica în susținerea acestui concept.
Persoanele care au ales să dea mai mult de 50 % susțin acest concept și pun preț pe
calitatea unui produs, mai ales atunci când este vorba de un produs alimentar, nu se ține cont de
prețul produsului atâta timp cât produsul respectiv îndeplinește toate atribuțiile unui produs
alimentar și are un plus pentru faptul că este mai puțin nociv pentru mediu.
Se ia în considerare că dacă populația ar înțelege mai bine acest concept, ar fi dispusă să
plătească cu sume între 20-50% mai mari față de prețul inițial. Produsele sustenabile nu pot fi
percepute la fel de către toată lumea, cu probabilitatea ca oamenii să plătească mai mult pentru
acest tip de produse, ar trebui să li se permită posibilitatea de testare a unui produs. Odată
înțelese aceste avantaje, consumatorul poate privi din altă perspectivă un produs sustenabil și îl
poate aprecia din punct de vedere calitativ.
Pentru a face față consumului excesiv de carne, respondenților li s-a adresat întrebarea
„Dacă ați dori să reduceți consumul de carne cu ce l-ați înlocui ?”. La această întrebare au fost
alese aproximativ toate alternativele posibile și diversificate de la leguminoase până la mâncare
pe bază de insecte sau alge.
După cum se poate observa în figura 3.2.12, cea mai mare pondere de răspuns o au
produsele pe bază de fructe și legume, mai exact 25,6%. Acestea sunt apreciate de majoritatea
consumatorilor pentru conținutul bogat de vitamine și fibre. Este cea mai populară alternativă
pentru beneficiile pe care le aduce sănătății, de asemenea se pot forma și diete doar pe baza
acestor produse. Sunt preferate în rândul respondenților deoarece sunt ușor de procurat și se pot
consuma proaspete sau uscate în funcție de preferințe. Această alternativă a fost aleasă de
consumatorii de toate vârstele.
Cu procentaje apropiate au fost alese produsele pe bază de lapte și ouă (23,6%) împreună
cu leguminoasele (22,9%). Aceste produse sunt a doua cea mai apreciată alternativă pentru
conținutul bogat de vitamina A, care oferă o bună funcționare a organismului. Ca și fructele sau
legumele acestea au un gust ce poate fi tolerat de majoritatea consumatorilor.

31
 Când facem referire la gust și la toleranța consumatorilor, în această categorie nu se
încadrează și produsele pe bază de insecte sau pe bază de alge, ele având cele mai mici
procentaje și anume 0,6 % pentru insecte și 1,2 % pentru alge. Aceste categorii de produse se
regăsesc mai mult în meniul continentelor Asia sau Africa, iar la nivelul Europei populația nu
este, în mare, de acord cu acest trend.
Produsele pe bază de soia sau ciuperci sunt alese în proporție de 16,4 % pentru că se
regăsesc în majoritatea preparatelor vegetale și pentru că oferă aportul de energie necesar pentru
o zi, față de produsele pe bază de semințe sau nuci și de pseudocereale care sunt alese cu un
procent de 10,1% , dar nu oferă aceleași beneficii nutritive. Toate alternativele menționate în
figura de mai jos au fost alese în funcție de preferințele fiecărui respondent.
Figura 3.2.12. Alternative pentru consumul de carne

Sursa: Interpretarea datelor proprii

Pentru a putea percepe mai bine de ce sunt atrași consumatorii vizual, aceștia au avut de
ales între: o imagine cu un hamburger cu carne, o imagine cu un hamburger cu tofu, o imagine
cu mâncare pe bază de insecte iar în final o imagine cu o salată de alge. După cum se poate
observa în figura 3.2.13, s-a ales cu preponderență (82%) imaginea cu hamburgerul din carne și
în proporție mai mică de 8,3 % hamburgerul din tofu. De aici reiese faptul că respondenții sunt
atrași de produsele din carne în detrimentul produselor din tofu, care nu sunt la fel de apreciate.
Mâncarea pe bază de insecte și salata de alge au cele mai mici ponderi de răspuns,
respectiv 2,3 % și 7,5. Față de insecte, respondenții dau semne că s-ar putea împăca și cu această
gamă, algele fiind mai ușor de acceptat și mult mai plăcute la aspect.

32
 Figura 3.2.13. Alegerea în funcție de aspectul vizual
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Ca o ipoteză a obiectivul, respondenților li s-a solicitat opinia în ceea ce privește

importanța consumului de carne de 2-3 ori pe săptămână. Cu un procent de 43,5 % au suținut că
este important să aibe acest consum pe saptămână, pe când 14,7 % au considerat mai puțin
importantă această frecvență de consum.
O altă opinie este legată de actualul model de consum al cărnii și de pagubele pe care
acesta le are asupra mediului înconjurător. Într-un procent de 44,6 % persoanele chestionate au
considerat acest consum important față de efectele pe care le are asupra mediului în timp ce 17,9
% au considerat că este mai puțin important și că nu afectează cu nimic mediul.
Pentru afirmația „Prefer să achiziționez carne de la producătorii locali pentru susținerea
economiei naționale și a sustenabilității” am întâlnit cu preponderență un procent de 64,6 % ceea
ce semnifică că respondenții cunosc calitatea produselor românești tradiționale. Aceste achiziții
ajută la dezvoltarea economiei naționale, producătorii fiind mulțumiți, își dezvoltă afacerea pe
plan local și au în vedere afacerile durabile încurajând termenul de sustenabilitate. O altă
categorie de persoane, în proporție de 21,24 % au considerat această afirmație mai puțin
importantă.
Ultima întrebare adresată acestui obiectiv se referă la disponibilitatea de a consuma carne
de laborator, dacă aceasta ar fi disponibilă pe piață. După cum se poate observa în figura 3.2.14,
în mare parte respondenții nu sunt de acord cu așa ceva, cu o pondere de 41,1 % susțin că nu
doresc să ia parte la astfel de experimente. Acest lucru poate fi datorat din cauza faptului că nu
există foarte multe informații în mass-media despre carnea obținută în laborator, iar oamenii
asociază cuvântul laborator cu „experiment”, automat produsul respectiv nu mai este produs pe
cale naturală și deci, refuză să îl consume. Relativ aproape de această categorie se află și
persoanele care susțin că această metodă nu este una sigură, respectiv 29,1 %.

33
 Alți respondenți (12,6 %) susțin că acest lucru este contrar naturii. Luând în considerare și
faptul că fiecare om se poate adapta la o anumită cultură, după percepțiile personale există și

oameni care consideră că un trend nou în ceea ce privește felul de obținere a cărnii, este contrar
naturii.
Figura 3.2.14. Disponibilitatea de a cosuma carne obținută în laborator
Sursa: Interpretarea datelor proprii

Pentru obiectivul numărul cinci, se dorește în primul rând, aflarea sumei care este alocată
consumului de carne lunar. Valorile de 150-250 de lei, le întâlnim în proporție de 36,1% la
persoanele care sunt disponibile să aloce această sumă ca fiind una decentă pentru achiziția
lunară cu acest tip de produse, în timp ce 23,5% alocă sume de 250-350 de lei. Aceste sume se
aplică în cazul familiilor cu un număr mediu de persoane. Pentru persoanele cu venituri mai
mici, suma se reduce la 50-150 de lei și se regăsește într-un procent de 22,8%.
Aceste sume sunt influențate de bugetul lunar al fiecarui respondent, cu oscilații în
perioadele sărbatorilor creștine, unde se consumă mai multă carne față de perioadele obișnuite.
Conform figurii de mai jos, sumele între 300-500 de lei pentru produsele din carne sunt

foarte rare, și se regăsesc doar la familiile cu un număr mare de persoane.

Figura 3.2.15. Sume alocate lunar pentru carne sau produse din carne

34
 Sursă: Interpretarea datelor proprii
Odată ce am aflat sumele care se alocă pentru achiziția cărnii, după variantele regăsite în
figura 3.2.14, respondenții au avut de ierarhizat factorii după care se ghidează atunci când aleg să
achiziționeze produse din carne.
Aspectul/culoarea și termenul de valabilitate al cărnii au fost alese în proporție de 26%.
Cei care au ales aspectul și culoarea cărnii (13%), sunt acei consumatori care pun accent pe
impactul vizual al produsului. Același număr de răspunsuri a fost obținut și pentru termenul de
valabilitate, fiind al doilea cel mai important factor pentru ca produsul să se afle în topul
preferințelor consumatorilor.
După cum se poate observa în figura de mai jos, calitatea produsului a fost de asemenea
foarte importantă, fiind aleasă în proporție de 12%. Consumatorii care aleg calitatea, oferă
importanță caracteristicilor organoleptice pe care le oferă produsul sau în cazul în care produsul
este mai scump raportul calitate-preț trebuie să fie justificat. Atunci când urmărim propietățile
organoleptice, mai ales în cazul mezelurilor sau ale conservelor din carne, consumatorii sunt
atenți dacă ingredientele îndeplinesc valorile nutritive sau energetice.
Prețul are o pondere de 10% din răspunsuri. Este de apreciat faptul că respondenții sunt
selectivi și acordă importanță mai mare primului contact cu produsul urmând ca mai apoi să
verifice calitatea, iar în funcție de necesitatea produsului, dacă acesta merită prețul cerut.
Din păcate, consumatorii nu apreciază suficient de mult existența unei etichete care
desemneză produsul a fi ecologic sau tradițional. Acest aspect a fost ales cu o pondere de 9%,
fapt ce se datorează nesiguranței pe care o are consumatorul față de produsele ecologice sau
tradiționale din carne.

Figura 3.2.14. Importanța factorilor de achiziție pentru carne

Sursa: Interpretarea datelor proprii

35
3.3. Concluziile studiului

După ce au fost interpretate rezultatele cercetării, în acest subcapitol vor fi prezentate

concluziile stabilite la finalul studiului în funcție de obiectivele inițiale.
Primul obiectiv, și anume, determinarea profilului respondenților a fost atins, iar ipoteza
care susține completarea chestionarului de către persoane tinere, în majoritate femei a fost
validată.
Al doilea obiectiv identifică preferințele de consum și achiziție. Indiferent de genul
respondenților, aceștia au un consum ridicat de carne, în special porc și pasăre, de 2-3 pe
săptămână. Consumatorii nu preferă să achiziționeze produse din carne de la producători locali,
cu toate că aceste produse îndeplinesc termenul de sustenabil, fapt care va duce în timp la o
scădere a economiei naționale. În general se preferă achiziția cărnii din supermarket sau
hypermarket, ceea ce ne arată încrederea pe care acestea și-au câștigat-o pe piață, în defavoarea
piețelor agroalimentare. Modul de prezentare la raft și garantarea securității, oferă siguranță
consumatorilor. Atunci când se pune preț pe încredere, consumatorii nu pot conta pe eticheta
unui produs, chiar dacă acesta este declarat ecologic, organic sau tradițional. Pentru ca acest
lucru să fie posibil consumatorii trebuie să fie educați din punct de vedere al nutriției pentru a știi
care sunt beneficiile pe care le au în urma achiziției unui astfel de produs, atât pentru sănătate cât
și pentru bunăstarea mediului.
Ipoteza celui de al treilea obiectiv conform faptului că majoritatea consumatorilor cunosc
termenul de sustenabiliate și ce probleme pot avea datorită consumului excesiv de carne, a fost
validată. Consumatorii cunosc termenul de sustenabilitate și câte beneficii ar aduce pentru
populație dacă s-ar minimiza reducerea resurselor sau utilizarea lor într-un mod corespunzător.
Consumul excesiv de carne, poate provoca, în opinia consumatorilor, doar probleme de sănătate.
Odată conștienți de acest lucru, se pot lua măsuri pentru a se reduce acest consum. Din păcate
acesta nu este asociat și cu efectele negative pe care le provoacă mediului.
La obiectivul patru al cercetării s-a urmărit disponibilitatea de a schimba preferințele
actualului consum de carne. Dacă ne referim la a plăti în plus pentru un produs sustenabil,
majoritatea consideră că între 10-20% față de prețul inițial al produsului este suficient.
Consumatorii sunt dispuși însă să încerce alternative pentru consumul de carne, dar în funcție de
gust, se preferă cu preponderență produsele pe bază de fructe și legume.
Studiul a demonstrat faptul că excluderea cărnii din dieta populației este imposibilă,
datorită primului contact vizual pe care consumatorii îl au cu un produs, astfel, produsele din
carne sunt mult mai atrăgătoare față de alternative precum tofu, mâncare pe bază de insecte sau
alge. De asemenea, carnea obținută în laborator nu poate fi privită ca un aliment obișnuit
deoarece în opinia consumatorilor acest lucru reprezintă un experiment și nu le oferă siguranța că

36
odată consumat aduce aceleași proprietăți nutritive ca și carnea crescută natural. Ipoteza acestui
obiectiv este verificată observându-se existența unei disponibilități, care ar putea crește odată ce
consumatorii ar acorda mai multă importanță termenului de sustenabilitate asociat alimentației.
Obiectivul cinci al cercetării a urmărit factorii care influențează achizția de carne și care
sunt sumele alocate lunar pentru produsele din carne. Conform chestionarului, consumatorii pun
accent în primul rând pe aspectul și culoarea cărnii iar în al doilea rând pe termenul de
valabilitate. Prețul nu semnifică un factor decisiv în achiziția cărnii, din moment ce calitatea și
ingredientele se raportează la standardele consumatorilor. În ceea ce privește existența unei
etichete ecologice nu se acordă importanță, consumatorii având nevoie de mai multă transparență
și informații suplimentare legate de procesul de producție pentru a înțelege scopul unei etichete
ecologice.
Pentru achiziția de carne sau produse din carne se alocă lunar, sume considerabile în
funcție de venit. Majoritatea consumatorilor rezumă suma la nivelul membrilor familiei.
Conform concluziilor, ipoteza acestui obiectiv a fost validată.

37
 Concluzii

În ziua de azi, sustenabilitatea nu ar trebui să creeze o confuzie în rândul consumatorilor,

care doresc cât mai multe informații legate de procesul de fabricație al unui produs.
Consumatorii ar trebui să acorde importanță consumului moderat, acesta fiind primul pas
individual în reducerea epuizării resurselor oferite de mediu dar și găsirea unor alternative care
să ducă la o dezvoltare durabilă. Rezultatele lucrării evidențiază conceptul de sustenabilitate în
raport cu cei trei factori: planetă, populație și profit.
Sustenabilitatea, raportată la industria cărnii prezintă interes atât pentru agricultori dar și
pentru centrele de cercetare științifică care urmăresc un echilibru în ceea ce privește producția de
carne cât și găsirea unor alternative pentru a nu compromite cerințele consumatorilor viitori cât
și pentru grija față de mediul înconjurător. Această corelație duce la o creștere economică a
industriei de carne, diversificându-și gama de produse, calitatea lor, satisfăcând totodată
așteptările consumatorilor legate de nutriție și sănătate.
Produsele și preparatele sustenabile din carne au potențial destul de ridicat pe piață însă
datorită noilor reglementări impuse de Uniunea Europeană dar și metodelor de creștere a
animalelor, cota lor se menține redusă. Studiul arată existența unei diferențe între disponibilitatea
consumatorilor de achiziționa acest tip de produse și exprimarea concretă a acestei
disponibilități. Există consumatori care „îmbrățișează” produsele bio sau ecologice, produsele
naturale sau tradiționale din carne, acestea fiind foarte cerute pe piață, dar și consumatori care
apreciază cantitatea și nu calitatea.
Introducerea conceptului de sustenabilitate în sectorul cărnii se poate realiza cu ajutorul
fermierilor, cu accent pe bunăstarea animalelor; fabricile producătoare de carne, rezumate la
reglementări și în ultimul rând cu ajutorul populației prin înțelegerea beneficilor aduse de un
produs sustenabil din carne.
Analizând evoluția consumului și a producției de carne, din păcate , se observă că în
viitorul apropiat populația nu pare a fi dispusă să reducă consmul de carne prin înlocuirea cu
alternative, carnea ramânând un aliment de baza în dieta oamenilor ce nu poate fi exclus. Spre
exemplu România are o producție mare de carne datorită efectivului de animale pe care îl deține
dar și un echilibru între cererea și oferta pentru carne.
Metodologia de cercetare a lucrării și-a îndeplinit principalul scop, și anume acela de a afla
disponibilitatea oamenilor de a plăti în plus pentru un produs sustenabil din carne. Studiul arată
cu preponderență că termenul de produs sustenabil este cunoscut de oameni, aceștia fiind dispuși

38
să plătească în plus sau să încerce alternative. De aici deducem faptul ca sunt conștienți de
efectele negative ale consumului excesiv de carne. Rezultatele cercetării au confirmat
delimitările conceptuale în ceea ce privește reprezentativitatea sustenabilității în sectorul cărnii.
Se concluzionează că este esențial un proces de educare al consumatorilor cu accent pe
nutriție, unde li se explică beneficiile unui consum moderat de carne cât și acceptarea unor
produse alternative. Consider că testarea produselor sustenabile ar putea oferi consumatorilor
încredere, iar la nivelul fiecărei țări, cumpărarea unui produs sustenabil poate susține economia
națională.

39
 BIBLIOGRAFIE

1. M. Herrero1, P. K. Thornton1, A. M. Notenbaert, S. Wood, S. Msangi, H. A. Freeman, D.

Bossio, J. Dixon, M. Peters, J. van de Steeg1, J. Lynam, P. Parthasarathy Rao, S. Macmillan,
B. Gerard, J. McDermott, C. Seré, M. Rosegrant: Revista Science/Volumul 346 Smart
Investments in Sustainable Food Production; Spania (2010)
2. Stanciu, S., Rizea, R.D. și Ilie A. G.; Competitivieness of Romanian Meat Processing
Industry; Volumul 17/ Articolul nr. 9 Universitatea Dunărea de jos; Galați, România (2015)
3. Paul Finglas, Revista Trends in Food Science & Technology/Volumul 88/paginile 508-512
Meat alternatives: an integrative comparison (2019)
4. Gennaro, B.C.; Forleo M.B: Revista Agricultural and Food Economics/Volumul 7/Articolul
17: Sustainability perspectives in agricultural economics research and policy agenda (2019)
disponibil la https://link.springer.com/article/10.1186/s40100-019-0134-8, accesat la data de
23.11.2019
5. Katherine Hughes; Revista Consumer Studies & Home Economics/Volumul 3/paginile 277-
282 (1977-1995)
6. Hanss, D.Email Author, Böhm, G.; Faculty of Psychology, University of Bergen, Bergen
Sustainability seen from the perspective of consumers (2012) disponibil la
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1470-6431.2011.01045.x, accesat la data de
12.12.2019
7. Victor Danciu; Economie teoretică și aplicată/Volumul 20/Nr.5/paginile 28-36 Editura
Economică; București (2013)
8. Paola Mancini; Andrea Marchini; Mariarosaria Simeone; British Food Jurnal/Volumul
118/Nr. 9 Meat consumption and higher prices: Discrete determinants affecting meat
reduction or avoidance amidst retail price volatility (2016)
9. Janet Eastwood, P.; British Food Jurnal/Volumul 97/Nr. 9 Farm animal welfare, Europe and
the meat manufacturer (1995)
10. Constantin Banu; Tratat de industrie alimentară/paginile 89-94; Editura Asab; București
(2009)
11. Ioan Băisan; Curs: Operații și tehnologii în industria alimentară; (2015)
12. Notarnicola, Bruno; Journal of Cleaner Production/Volumul 28/paginile 1-8 Progress in
working towards a more sustainable agri-food industry (2012)

40
13. Barling D, Lang T and Rayner G; European food systems in a changing world; Editura
EarthScan; New York (2009)
14. S. Barrientos; C Dolan; Ethical sourcing in the global food system; Articolul: Challenges and
opportunities  Editura EarthScan; New York (2006)
15. Hooks, T., Macken-Walsh, Á., McCarthy, O., Power, C.: ; The impact of a values-based
supply chain on farm-level viability; Department of Food Business and Development,
University College Cork, Cork, Ireland (2017) disponibil la https://www.mdpi.com/2071-
1050/9/2/267, accesat la data de 16.05.2020
16. Herrero, M., Havlík, P., Valin, H., Grace, D., Obersteiner, M.; Biomass use, production, feed
efficiencies, and greenhouse gas emissions from global livestock systems Harvard
University, Cambridge (2013) disponibil la https://www.pnas.org/content/110/52/20888,
accesat la data de 06.11.2019
17. Webb, Edward C.: The ethics of meat production and quality; Volumul 43/Nr. 5 (2014)
disponibil la https://www.ajol.info/index.php/sajas/article/view/101134, accesat la data de
11.03.2019
18. Klara Van Mierlo, Sonja Rohmer, Johanna C. Gerdessen; Journal of Cleaner Production;
Volumul 165/Paginile 930-950 A model for composing meat replacers (2017) disponibil la
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2017.07.098, accesat la data de 15.05.2020
19. V. Muchenje, F.E. Mukumbo; Y.Z. Njisane; Department of Livestock and Pasture Science,
Meat in a sustainable food system; University of Fort Hare,South Africa (2017)
20. Joshua Frank; Revista Reviw of Social Economic; Volumul 65; Meat as a Bad Habit: A Case
for Positive Feedback in Consumption Preferences Leading to Lock-in (2007)
21. Raphaely, T. D.: Preventing further climate change-A call to individual action through a
decrease in meat consumption; Curtin University, Australia (2011)
22. Sharma, S., Thind, S.S., Kaur, A.: Journal of Food Science and Technology; Volumul 52; In
vitro meat production system: why and how? India (2015)
23. Alexandratos, N., Bruinsma, J; The National Academies Press; Critical role of animal
science research in food security and sustainability; Washington (2015)
24. Clara Cicatiello, Beatrice De Rosa, Silvio Franco, Nicola Lacetera; British Food Jurnal;
Volumul 119; Consumer approach to insects as food: barriers and potential for consumption
in Italy (2016)
25. Mircea Pop; Suport de curs: Merceologie alimentară; Universitatea „Petre Andrei” din Iași
(2010)
26. Paul Piscoi; Gabriela Rusen; Laurențiu Tudor; Ghid de bune practici de igienă și producție
pentru sectorul de procesare a cărnii; Editura Agricola, București; Ediția a II-a; (2007)

41
27. Moldovan Minodora; Institute of Agricultural Economics; Volumul 7/paginile 141-159 The
Romanian meat sector (2010)
28. Pawapol Konghchum; Stepher Tobe: Agriculture and Agricultural Science; Volumul
11/paginile 145-148 (2016)
29. Siem Korev; European meat and meat processing industry; FAO-Roma (2012) disponibil la
http://www.fao.org/fileadmin/user_upload/benchmarking/docs/korver_european_pig.pdf,
accesat la data de 01.06.2020
30. Kerry R. Smith, Ph.D.; Creating harmonized meat standards for domestic and international
sectors; Departamentul Agriculturii al Statelor Unite ale Americii; disponibil la
https://www.meatinstitute.org/index.php?ht=a/GetDocumentAction/i/55252, accesat la data
de 01.04.2020
31. Samuel Jutzi; Editorial Publishing Management Service FAO; Good Practices for the Meat
Industry; Roma, Italia (2004)
32. Elsey Beeler Gardner, Lawrence Alfred Adams; University of Illionis Library; Consumer
Habits and Preferences in the Purchase and Consumption of Meat; Washington (1924)
33. Fabio Montossi, Ali Saadoun, Francisco Gutiérrez, Gustavo Brito, Tómas López;Meat
Science, Sustainability & Innovation; Volumul 98/Paginile 321-325 (2014)
34. Mark W. Rosegrant; Nancy Leach; Roberta V. Gerpacio; Cambridge University Press
Alternative futures for world cereal and meat consumption; Volumul 58 (2007)
35. Céline Bonnet; Zohra Bouamra-Mechemache; Vincent Réquillart; Nicolas Treich; Food
Policy; Regulating meat consumption to improve health, theenvironment and animal welfare
(2018) disponibil la https://doi.org/10.1016/j.foodpol.2020.101847, accesat la data de
15.02.2020
36. Ioana Niculae; Georgiana Melania Costaiche; Agriculture and Agricultural Science Procedia;
Volumul 6/Paginile 682-689 Study Regarding Romanian Meat Production And Trade (2015)
37. Dobrescu Monica; Agricultural Network service; Livestock and Products / Agricultural
Situation; București (2016)
38. Weick, V.; Green Economy and sustainable development (2016) disponibil la
https://ideas.repec.org/h/elg/eechap/15726_6.html, accesat la data de 09.11.2019
39. Lyson, T.A.; Tufts University Press; Civic agriculture: Reconnecting farm, food, and
community; New England (2012)
40. A. NardoneaG; Zervas B.; Ronchi; Livestock Production Science; Volumul 90 Sustainability
of small ruminant organic systems of production (2004)
41. Institutul Național de statistică, 2020, disponibil la: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-
online/#/pages/tables/insse-table, accesat la data de 13.05.2020

42
42. Our World in Data, 2020, disponibil la: https://ourworldindata.org/meat-production#global-
meat-production, accesat la data de 19.05.2020
43. Food and Agriculture Organization of the United Nations, 2020, disponibil la
http://www.fao.org/ag/againfo/themes/en/meat/home.html, accesat la data de 10.04.2020
44. FRD Center Romania Animal Farms and Meat Processing, 2020, disponibil la
http://www.frdcenter.ro/assets/FRD-Center-Romania-Animal-Farms-and-Meat-Processing-
analysis.pdf, accesat la data de 23.04.2020
45. Ziarul Financiar, 2018, disponibil la https://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/romania-
ramane-fara-animale-ins-efectivele-de-bovine-porcine-si-pasari-au-scazut-in-ultimul-an-
petre-daea-nu-e-ingrijorat-datele-ins-sunt-corecte-dar-eu-va-spun-datele-zilei-17217997
46. RoAliment, 2020, disponibil la https://www.roaliment.ro/actualitate/consumul-de-carne-in-
romania-la-cel-mai-mare-nivel-din-ultimii-30-de-ani/, accesat la data de 22.05.2020
47. European Enviroment Agency, 2015, disponibil la
https://www.eea.europa.eu/signals/signals-2015/articles/agriculture-and-climate-change,
accesat la data de 03.05.2020
48. Indsutria cărnii, 2019, disponibil la https://issuu.com/industriacarnii.ro, accesat la data de
30.05.2020
49. EFdeN, 2019, disponibil la https://medium.com/efden/ce-este-un-produs-sustenabil-
ba70d89a57ea, accesat la data de 07.11.2019
50. Agro-Business, 2012, disponibil la https://www.agro-business.ro/perspectivele-sectorului-
carnii/2012/01/31/, accesat la data de 20.05.2020
51. ProAlimente, 2015, disponibil la https://proalimente.com/clasificarea-produselor-din-carne/,
aceesat la data de 06.12.2019
52. Minunea Naturii, 2020, disponibil la https://minuneanaturii.ro/blog/cu-ce-inlocuim-carnea-
alternative-optime-de-proteine/, accesat la data de 12.03.2020
53. EuroMeat, 2020, disponibil la https://euromeatnews.com/Article-Processed-meat-market-in-
Romania-is-stabilizing/3380, accesat la data de 03.05. 2020
54. Asociația cărnii, 2020, disponibil la http://asociatia-carnii.ro/en/our-industry/, accesat la data
de 11.04.2020
55. Meat.Milk, 2013, disponibil la https://www.meat-milk.ro/productia-romaneasca-de-carne-
este-mult-sub-potential/, accesat în data de 08.05.2020
56. Semnele Timpului, 2019, disponibil la https://semneletimpului.ro/sanatate/nutritie/carne/the-
economist-consumul-global-de-carne-creste-constant.html, accesat la data de 14.05.2020

43
57. Economica.Net, 2019, disponibil la https://www.economica.net/ins-productia-de-carne-a-
romaniei-a-scazut-la-toate-speciile-de-animale-dar-a-crescut-la-pasari-in-martie-
2019_168504.html, accesat la data de 23.05.2020
58. Piața, 2019, disponibil la https://www.revista-piata.ro/fmcg/analize-si-tendinte/produse-din-
carne/item/14749-produse-cu-valoare-adaugata-noul-trend-in-categoria-carne, accesat la data
de 27.04.2020
59. Revista Agri Media, 2016, diponibil la https://www.agrimedia.ro/articole/aspecte-privind-
sectorul-carnii-din-romania, accesat la data de 18.05.2020
60. Viitor Plus, 2018, disponibil la https://www.viitorplus.ro/Productia-si-consumul-sustenabile-
208, accesat la data de 12.11.2020
61. Let’s do it România, 2018, disponibil la
https://blog.letsdoitromania.ro/noutati/sustenabilitatea-si-importanta-ei-pentru-un-mediu-mai-
curat-ce-inseamna-directiva-non-financiara-pentru-companiile-romania/, accesat la data de
09.12.2020

44
 ANEXE

1. Consumați carne și preparate din carne ?

Da
Nu
2. Care sunt motivele pentru care nu consumați carne și preparate din carne ?
Sunt vegetarian / vegetariană
Urmez o dietă
Motive religioase
Altele
3. Ce fel de carne consumați cel mai des ?
Porc
Vită
Oaie
Pasăre
Vânat
Altele
4. Cât de des consumați carne și preparate din carne ?
Zilnic
O dată pe săptămână
2-3 ori pe săpămână
Doar în weekend
O dată pe lună 1
2-3 ori pe lună 3
Mai mult de 2-3 ori pe lună
5. Ierarhizați următorii factori în funcție de importanța lor în achiziție de carne și produse din
carne, având în vedere că 1 este cel mai important și 10 cel mai puțin important.
Aspect / Culoare
Termen de valabilitate
Calitatea
Ingrediente
Preț

45
Existența unei etichete privind producția ecologică / tradițională
Proveniența produsului
Modul de ambalare
Experiența anterioară cu produsul
Proveniența producătorului
6. Cunoașteți termenul de sustenabilitate ?
Da
Nu
7. Cum definiți termenul "sustenabil" ?
Echilibru factor economic  mediu înconjurător
Reducerea epuizării resurselor și utilizarea lor într-un mod corespunzător
Dezvoltare durabilă
8. Ați achiziționat vreodată carne sau produse din carne ecologice/organice, tradiționale sau cu
alte certificări ?
Da
Nu
9. Cu cât sunteți dispus să platiți în plus pentru produsele sustenabile ? (față de prețul lor inițial)
Variantă liberă de răspuns
10. De unde preferați să achiziționați carnea sau produsele din carne ?
Piață agroalimentară
Producători locali
Supermarket/Hypermarket
Din producția proprie
Altele
11. Care credeți că sunt principalele probleme generate de consumul excesiv de carne ?
Probleme de sănătate
Pagube de mediu
Dezechilibre sociale
Altele
12. Care este suma medie alocată lunar pentru achiziția de carne și produse din carne ?
50-150 lei
150-250 lei
250-350 lei
350-450 lei

46
450-550 lei
13. Dacă ați dori să reduceți consumul de carne cu ce l-ați înlocui ?
Produse pe bază de leguminoase (fasole, linte, năut, mazăre)
Produse pe bază de semințe și nuci
Produse pe bază de soia
Produse pe bază de lapte și ouă
Produse pe bază de ciuperci
Produse pe bază de fructe și legume
Produse pe bază de insecte
Produse pe bază de alge
Pseudocereale (hrișcă, quinoa, amaranth)
14. Alegeți între :
1) Hamburger cu carne

2) Hamburger cu tofu

4) Mâncare pe bază de insecte

5) Salată de alge

47
15. Cum apreciați următoarele afirmații ?
Consider că a consuma carne și produse din carne de 2-3 ori pe săptămână este foarte bine pentru
sănătatea mea – Neimportant; Puțin important; Important; Destul de important; Foarte important
Consider că actualul model de consum al cărnii nu produce nici o pagubă mediului înconjurător
– Neimportant; Puțin important; Important; Destul de important; Foarte important
Prefer să achiziționez carne de la producătorii locali,deoarece susțin economia națională și
cumpăr produse mai sustenabile – Neimportant; Puțin important; Important; Destul de important;
Foarte important
16. Dacă ar fi disponibilă pe piață, ați fi dispus să achiziționați carne obținută în laborator ?
Da, pentru că aduce mai puține pagube mediului
Da, pentru că nu implică sacrificarea animalelor
Da, pentru că este o metodă sigură
Nu, pentru că este contrar naturii
Nu, pentru că mi se pare nesigur
Nu, pentru că nu doresc sa iau parte la astfel de experimente
17. Sunteți o persoană de gen ...
Feminin
Masculin
18. În ce categorie de vârstă vă încadrați ?
18-25 ani
26-36 ani
36-45 ani
46-55 ani
56-65 ani
peste 65 ani
19. În ce categorie de venituri lunare vă încadrați?
Sub 1300
Între 1300 și 2000
Între 2000 și 3000
Peste 3000
20. Care este ocupația dumneavostră actuală ?
Student
Salariat

48
Antreprenor
Liber profesionist
Pensionar
Altele

49