Universitatea București

Facultatea de Teologie Baptistă

Teologie Baptistă Asistență Socială

Rolul Bisericii în asistența socială

a individului, a familiei și al copilului

Profesor: Student:

Lect.Univ. Dr. Alexandru Vlașin Ivan Beniamin David

Anul II

2018
 Biserica și familia sunt două cele mai importante instituții care au vechime foarte mare în
societate, și am putea spune cu destul curaj că fără acestea două luate la pachet probabil nici
societatea nu ar exista în sine fără acestea. Familia este cel mai vechi grup social conform Bibliei,
Geneza 2:24 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va alipi de nevasta sa și se vor
face un singur trup”. Una dintre cele mai disputate relații este aceea dintre Biserică și familie, prin
evidențierea mai mult sau mai puțin interdependența dintre aceste două instituții. Biserica se dorește
a fi grupul de creștini care au același sistem de valori religioase și prin care se dorește dezvoltarea
relației cu Divinitatea dar și dezvoltarea relațiilor cu cei din societate.
Dr. V.G.Ispir, profesor de teologie, spune că creștinismul este o religie, iar religia prin
definiția ei este un fenomen social, este raportul omului cu supranaturalul (adică Dumnezeu), într-
un mod umil, dar în același timp aprobat de societate; fenomenul acesta în concepția sa conține trei
elemente fundamentale: supranaturalul, umilința spiritului omenesc și societatea care hotărăște.1
Tot el mai spune că Biserica creștină influențează societatea și afirmă convingerea completă că
conștiința religioasă a unei țări este aceea care determină de foarte multe ori evoluția organică a
unei societăți.2 Privind la lumea contemporană putem să fim de acord cu concepția acestui profesor
de teologie deoarece de cele mai multe ori direcția societății, cel puțin la suprafață, este dată de
religia unei țări. Cel mai bine vedem lucrul acesta dacă ne uităm la țările arabe unde predominant
este religia musulmană, aceasta îi determină pe liderii lor să acționeze în consecință cu convingerile
lor. Spre exemplu partea feminină este mult mai desconsiderată iar grupul familial nu este atât de
deschis spre comunicare și exprimarea opiniei personale, ci mai degrabă autoritatea bărbatului este
cea care înlocuiește aceste drepturi urmând ca ceilalți să fie în acord cu el indiferent de decizie. Din
punct de vedere sociologic lucrurile nu ar trebui să fie așa. Iată cum definește Liviu Vlăsceanu -un
renumit sociolog din România, familia într-un dicționar de sociologie. Familia este grupul social al
cărei membrii sunt legați prin raportul de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună
cooperează sub raport economic și au grijă de copii.3 Într-un alt dicționar al vieții de familie cel mai
bun sinonim pentru familiile unde nu există inter-relaționare și intercomunicare, sau acestea există
la nivel minimal, putem spune că familia este dezorganizată.4 Tocmai pentru că există o varietate
mare de familii dezorganizate în toată lumea, este nevoie de una sau mai multe instituții care să
echilibreze familiile aflate în criză și a le da o direcție corectă pentru trăirea în armonie. Aș vrea să
aducem în discuție rolul bisericii în asistența socială a familiei dar și a copilului, pentru a putea
observa dacă aceasta poate sau nu corecta anomaliile prin valorile religioase susținute, promovate și
transmise societății.
Biserica pe lângă obiectivul ei central de a chema oamenii la o viață de credință în
Dumnezeu, s-au văzut de-a lungul timpului și alte forme implicare cum ar fi sprijinul moral și
material, a celor nevoiași, a bolnavilor și a celor cu deficiențe fizice și psihice tocmai pentru a fi
reintegrați în societate; ea s-a folosit și se folosește în continuare pentru protecția unor categorii
sociale, de mijloace materiale pentru atingerea scopului central, latura divină - întâlnirea omului cu
Dumnezeu.5 Această concepție a pornit în România o dată cu încreștinarea ei de către Sfântul
Apostol Andrei în Dobrogea în perioada anilor 33-60. Cele mai evidente acte de asistență socială
venite din convingerea religioasă autentică le găsim în Biblie, Fapte 4:32-37. Aici oamenii își
vindeau averile și donau banii către Biserică. „În lumea precreștină grija pentru oameni era
insuficient dezvoltată, ea era exercitată de către stat sau de către particulari...după Hristos ea a fost
exercitată în sânul Bisericii”.6 Cel mai adevărat este faptul că Isus Hristos, o dată cu venirea Sa, a
schimbat prin predicare atitudinea cu privire la om indiferent că era bărbat sau femeie sau copil.
1
Dr. V.G. Ispir, „Biserica în serviciul social sau ce este creștinismul social?”, editura „Fundația Regele Carol I”,
București, 1938, p. 6;
2
Dr. V.G. Ispir, „Biserica în serviciul social sau ce este creștinismul social?”, p. 7-8;
3
C. Zamfir, L. Vlăsceanu, „Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1998, p.234;
4
Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, „Familia de la A...la Z”, Editura Științifică, București, 1991, p. 145;
5
F. Mănoiu, V.Epureanu, „Asistența socială în România”, Editura ALL”, București, 1996, p.1;
6
Ion Petrică, „Biserica și asistența socială din România”, Institutul European, Iași, 2012, p. 22;
Putem observa că în vremea aceea copiilor nu li se acorda mare atenție. Vedem aceasta din
atitudinea pe care ucenicii o au cu privire la copiii pe care cineva îi adusese înaintea lui Isus, ei
nedorindu-i în preajma Mântuitorului (Marcu 10:13-16). Dar Isus nu numai că le spune „Lăsați
copii să vină la Mine...” dar El le acordă timpul său și le arată cât de importanți erau
binecuvântându-i. O altă situație unde avem o mențiune care scoate în evidență relația copil-părinte
este acela în care copii sunt îndemnați să dea importanță și ascultare părinților lor și viceversa se
regăsește în Efeseni 6:1-3. Avem atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament multe cuvinte
care îi descriu pe credincioși ca fiind „prunci” sau „copilași” ducându-ne la gândul că nimeni între
cei creștini nu era orfan atâta timp cât relaționa cu Dumnezeu.
Tot în timpul vieții Mântuitorului pe pământ, reamintește că standardul familiei pe care
aceasta o avea în momentul Creației era standardul lui Dumnezeu pentru ca familia să fie de
nedespărțit (Matei 19:2-9). Tot prin Biserică familia își recapătă statutul originar (Gen. 1:27) de a fi
familie compusă dintre (numai) un bărbat și o femeie. Sfântul Apostol Pavel se ocupă în mod
special de direcționarea Bisericii, scriind mai multe scrisori mai multor comunități de creștini.
Aceste scrisori conțineau învățături cu privirea la viața morală și spirituală, atât în cadrul Bisericii
cât și în afara ei. În unele dintre aceste scrisori el spune „...Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și
aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său ”(1Cor. 7:2). O altă învățătură care venea tot
prin biserică cu privire la familie era ca aceasta să aibă grijă la felul cum se raportează la relațiile
intime și abaterea de la fidelitate „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat,
căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.”(Evrei 13:4) Liderii spirituali ca și Pavel
observă atitudinea vremii și trage semnale de alarmă pentru ca omul ca individ, dar și familia să
rămână neatinsă de curentele acelei vremi cum ar fi fost poligamia. De aici deducem că rolul
Bisericii în viața familiei este esențial în (re)educarea, implicarea și menținerea relațiilor între
credincioși. Biserica avea datoria să se poarte cu o dragoste de sacrificiu pentru individul aflat în
problemă să poată avea șansa să fie reabilitat (Iuda 23)Fără o viziune corectă asupra familiei, care
vine din partea Bisericii aceasta nu ar fi putut supraviețui până în prezent. Dacă nu ar fi fost aceste
valori transmise de comunitățile creștine cel mai probabil familia ar fi colapsat din nou după
episodul istoric Sodoma și Gomora. Tocmai de aceea Dumnezeu a asigurat prin Legea dată pe
Muntele Sinai, standardul pe care și-l dorea de la om și familia acestuia. Petru Popescu afirmă
următoarele: „Creând specia umană în persoana omului, Creatorul se află de la bun început în
legătură neîntreruptă cu omul, ajutându-l, prin intermediul forțelor Sale armonios lucrătoare, în
procesul lui de creștere, reproducere și cultivare”.7 Din aceste afirmații pot să reiasă numaidecât că
Dumnezeu se interesează în mod constant de situația creației sale -în cazul nostru de față omul, și se
asigură că aceasta nu își pierde asemănarea cu Sine. Cuvintele aceluiași autor răsună extraordinar și
de data aceasta arătând care este unicul punct de sprijin pentru om: „Pe măsură ce omul,
sprijinindu-se pe ajutorul lui Dumnezeu, acționează tot mai consecvent cu gândul, cuvântul și fapta,
în conformitate cu principiile armoniei sociale ce decurg din legea unității lumii, devine martorul
unui fenomen minunat”.8
Cel mai frumos lucru care se poate întâmpla în ziua de azi e ca Biserica să-și conștientizeze
statutul în societate și să copieze atitudinea primilor creștini față de semenii lor care sunt în situații
defavorabile. Eu cred că în lumea contemporană în care trăim astăzi a cam uitat rolul Bisericii în
viața societății, iar Biserica contemporană suferă din cauza faptului că nu se regăsește printre
acțiunile Bisericii Primare. În același timp asistența socială prin Biserică și-a scăzut intensitatea,
datorită faptului că unii sociologi prin gândirea lor au văzut mai degrabă Biserica ca o influență
negativă asupra societății, acționând contrar ei. Biserica rămâne una dintre cea mai potențială
instituție cu orientare de asistență socială, dar care nu își va putea exploata capacitatea de lucru în
societate fără a corecta unele idei sociologice care denaturează esența umană.

7
Petru Popescu, „Transcendența și viața social-armonioasă a omului: în căutarea și reasertarea unor principii”,
București, 1995, p. 77;
8
Ibidem, p.81.
 Bibliografie

1. Epureanu V., Mănoiu F.,, „Asistența socială în România”, Editura ALL”,

București, 1996;

2. Ispir V.G., „Biserica în serviciul social sau ce este creștinismul social?”, editura
„Fundația Regele Carol I”, București, 1938;

3. Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, „Familia de la A...la Z”, Editura

Științifică, București, 1991;

4. Petrică Ion, „Biserica și asistența socială din România”, Institutul European,

Iași, 2012;

5. Popescu Petru, „Transcendența și viața social-armonioasă a omului: în căutarea

și reasertarea unor principii”, București, 1995;

6. Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, „Dicționar de sociologie”, Editura Babel,

București, 1998;