Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mistral
Mistral
luft
mă proptesc
în propriul meu genunchi
și mă îndoi
spunând frunzelor
iată
și eu pot ce puteți voi.
mă rup
și mă privesc la loc crescând din tine
spunând copacilor
iată
și eu pot ce puteți voi
apoi mă azvârl
în cel mai îndepărtat cui al depresiei
zicând zmeilor
din Prâslea cel voinic și merele de aur
și buzduganelor lor
iată
eu pot arunca mult mai departe
iar ei îmi zâmbesc
și tac
tăcerea lor devenind seară
și cuvintele mele stele
în ploaia măruntă de meteoriți
care străbate cerul
la al cărui capăt
cineva a lăsat luna asemenea unui pahar
lipit de cer
de care dacă ajung să-mi lipesc urechea
știu sigur
că o să te aud
vorbind cu soră-ta în camera de alături despre mine
în timp ce-ți faci parul.
Juan
se gândea el
privind ochii închiși ai ciobănescului german
pe al cărui bot aterizase.
de bună seamă că până și potaia asta
are o existență mai fericită decât a mea.
diavolul însă
avea planuri mari cu Juan Ignacio
după cum el însuși bănuise:
într-o clipă
Juan știu cine este și ce caută acolo
rememorând întreaga sa existență presărată
cu bătăile crunte încasate de la taică-său, lacrimile mamei și neputința ei,
locurile copilăriei și începutul adolescenței, prima gagică,
mirosul mării, primul volum de Borges,
gustul tartelor Santiago și apusurile de vară
apoi apăsă pe trăgaci
și într-adevăr
diavolul părea că se aciuase în casa aceea părăsită
mulți fiind de părere că sufletul întunecat al lui Juan Ignacio Veneno de Araña
bântuia serile acele locuri
îndoind iarba înaltă a dealurilor sub palmele sale tremurânde
că usca semănăturile, seca apa din fântâni, orbea pisicile negre
și șuiera la miezul nopții pe la ferestre
ademenind bărbații casei afară pentru a le face felul
inscripție
centric
după-amiaza suflă în el
ca într-o păpădie
împrăștiindu-l
în apartamente de la fereastra cărora
se privește stând în fața zebrelor verticale
scuturate de bătaia vântului.
dacă ar fi strigat
toate lucrurile s-ar întoarce
să răspundă pentru el
părăsindu-și locul
lăsându-l singur
sub cerul întretăiat de meteoriți.
de aceea el nu are nume
de teamă
că ar putea fi recunoscut în oricine
și condamnat la uitare în numele oricui.
cu toate astea
câinele de peste drum nu are inimă.
și nimeni nu pare
să înțeleagă asta.
nici măcar el
care
începând să se îndoiască de propria existență
dispare în fumul gros
al primei tobe puturoase de mașină
care străbate bulevardul.
dragostea
Limanu
și câteodată cimitirul.
Helen
nu
n-avea închidere centralizată.
una
alta
a crezut că-n sticla cu borș
e oțet și s-a apucat
să șteargă cada cu el
încă una
mi-a înlocuit iconița
din spatele candelei
cu o statuie miniaturala
a lui Buddha
iar ultima
mi-a vărsat
în veceu ciorba
crezând că zdrențele de ou
sunt semn că s-a stricat.
dar
să nu te duci
în vreo bodegă nemțească în Düsseldorf
și să comanzi Kölsch.
o să ți-o iei.
iar dacă
ți se pare uneori că te faci de râs
nu da inapoi,
nemțoaicelor le place să râdă
iar bărbații n-au autoironie aici.
9 Mai 2008
și-atunci am înțeles
că singurul lucru pe care taică-meu
fusese capabil să mi-l ofere în viața asta
se dusese dracu:
strungăreața.