Curs 8

Rolul amenajării turistice în protejarea mediului înconjurător

Omul a privit mediul ca locul existenţei sale. La începuturi relaţia dintre om şi mediu a
fost pozitivă, dar în timp raporturile s-au schimbat deoarece omul a folosit mediul pentru a-şi
îmbunătăţi condiţiile de viaţă.
Începând din a doua jumătate a secolului XX s-a stabilit că omul prin activitatea sa
antropică este un factor care poate prejudicia mediul natural, ca urmare s-a instituit măsura de
protejare a mediului înconjurător.
Protejarea mediului înconjurător are la bază o strategie care ia în calcul mai multe
elemente dintre care identificarea fenomenului şi a ariei sale de cuprindere este obiectivul
principal.
În legătură cu acest aspect se iau în studiu:
- intensificarea desfăşurării fenomenului;
- factorii de mediu care au fost afectaţi;
- nivelul dezvoltării socio-economice;
- conştientizarea populaţiei cu privire la poluare;
- aderarea la organisme internaţionale şi la programele acestora etc.
În practică pentru protecţia mediului înconjurător se iau o serie de măsuri din care se
pot menţiona:
- cunoaşterea mediului, a interacţiunii dintre acesta şi sistemul socio-economic şi
consecinţele care pot deriva din această interacţiune;
- utilizarea judicioasă a resurselor naturale indiferent de natura lor;
- prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de activitatea umană dar şi
datorită unor cauze naturale;
Protejarea, conservare şi ameliorarea mediului presupune interacţiunea mai multor
factori de natură diferită (ştiinţific, tehnic, economic, financiar, cultural-educativ) implicând
în egală măsură toate componentele vieţii economice şi sociale.
Activitatea turistică este strâns dependentă de mediu. Astfel, mediu reprezintă un
factor important în delimitarea teritoriilor cu destinaţie turistică.
De calitatea mediului (sanitar-igienic, recreativ, estetic) depinde dezvoltarea
turismului, menţinerea acesteia la nivele înalte, este o condiţie obligatorie de introducere a
spaţiului turistic în circuitul intern sau internaţional.

1
 Activităţile turistice şi organele decizionale care răspund de modul de desfăşurare a
acesteia le revin o serie de responsabilităţi, cum ar fi:
- conştientizarea faptului că unele resurse naturale ca apa, aerul, solul, vegetaţia
trebuie utilizate cu măsură;
- conservarea, protejarea şi ameliorarea aşezărilor umane, monumentelor naturii,
vestigiilor istorice şi arhitecturii tradiţionale;
- supravegherea şi controlul permanent al efectelor activităţii turistice.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi organizarea teritorială în cadrul căreia localizarea turistică
este o pârghie principală de care depinde atât dezvoltarea turistică cât şi protejarea mediului
înconjurător.
Localizarea turistică sau amenajarea turistică poate:
- favoriza sau nu dezvoltarea turismului în anumite zone;
-controla fluxul turistic prin calcularea capacităţii optime de primire şi evitarea
presiunii exercitate de numărul mare de turişti prin orientarea acestora spre alte destinaţii;
-determina înfiinţarea de staţiuni de mică dimensiune în care poluarea este mai redusă
sau recomandă şi stimulează dezvoltarea turismului rural;
-proteja mediul înconjurător prin realizarea de aşa-zise situri care sunt ansamble
formate în urma contribuţiei în mod egal al omului şi naturii în vederea creării unităţii şi
armoniei.

Amenajarea turistică a teritoriului se concepe pe baza unei strategii a agrementului a

cărui obiectiv principal este evitarea degradării mediului, dar utilizarea judicioasă a acestuia
în scop turistic în beneficiul omului.

În cadrul ţării noastre, dar şi la nivel mndial, protejarea mediului înconjurător se face
conform unor acte normative emise care au caracter de obligativitate şi care impun reguli şi
sancţiuni.
Protejarea mediului înconjurător implică protejarea solului şi resurselor, apei, faunei,
florei, a aşezărilor urbane, a calităţii şi sănătăţii umane.
Referitor la protecţia solului aceasta vizează totalitatea terenurilor care sunt utilizate
precum şi rezervele existente în subsol.
Din punct de vedere al destinaţiei se întâlnesc:
- terenuri cu destinaţie agricolă (arabile, vii, livezi, pomicole, amenajările zootehnice,
piscicole, cele neproductive etc);
- terenuri cu destinaţie forestieră (terenuri împădurite sau destinate împăduririi);
2
 - terenuri aflate sub ape (lacuri, râuri, mări);
- terenuri intravilane – folosite pentru construcţiile de locuinţe;
- terenuri cu destinaţii speciale (tranporturi, exploataţii miniere, cariere, rezervaţii,
situri arheologice).
Conform legislaţiei în vigoare care reglementează protecţia mediului orice deţinător de
terenuri are obligaţia de a gospodări, conserva şi amenaja teritoriul judicios, legal şi protejând
mediul înconjurător.
Conform legilor în vigoare pentru protejarea solurilor deţinătorii au obligaţia:
- să prevină deteriorarea calităţii solurilor;
- să respecte condiţiile specifice în autorizaţia de mediu pentru amplasarea şi
construirea de obiective precum şi a schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor;
- anunţarea autorităţilor şi a serviciilor pentru situaţiile de urgenţă, atunci când
intenţionează să ardă miriştele, stuful, vegetaţia ierboasă.
Referitor la proprietarii care deţin terenuri bogate în serurse le revine obligaţia de a
anunţa autorităţile de situaţiile accidentale apărute, să ceară şi să obţină acord de exploatare a
resurselor şi să refacă terenul la parametrii productivi şi ecologici funcţionali.
Deţinătorii de păduri au obligaţia de a:
- menţine zonele importante;
- exploatarea lemnului în condiţiile prevăzute de lege;
- respectarea regimului silvic al exploatării şi transportului lemnului, al conservării
vegetaţiei şi impăduririi;
- exploatarea judicioasă a resurselor pădurii, fondului cinegetic, piscicol prin aplocare
planurilor de management şi regulamentelor interioare specifice.
Toate reglementările impuse de lege privind drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de
teren indiferent că sunt proprietari se stat sau privaţi, sunt emise cu un singur scop major şi
anume protejarea mediului înconjurător.

Aşa cum am specificat un loc aparte în protejarea mediului înconjurător îl are

amenajarea teritoriului a cărui principal scop este de a amenaja la nivel teritorial politicile
sociale, economice şi culturale stabilite la nivel naţional şi asigurarea unui echilibru în
dezvoltarea diferitelor zone.

Amenajarea teritoriului presupune atingerea unor obiective care au rolul de a

îmbunătăţi calitatea vieţii. În acest scop activitatea de urbanism, promovarea şi protecţia
sănătăţii umane, au locul lor bine stabilit.
3
 Activitatea de urbanism urmăreşte:
- asigurarea acestuia la servicii publice;
- utilizarea eficientă a terenurilor, protejarea patrimoniului cultural (construit şi
natural);
- protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale etc.
În cadrul promovării unui mediu de viaţă durabil protecţia sănătăţii umane este un
aspect foarte important.
Se impun aplicarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, a condiţiilor de
mediu şi a dezvoltării sociale şi economice.
Promovarea şi protecţia sănătăţii umane are la bază o serie de obiective:
- asigurarea asistenţei medicale în toate zonele (în special în cele rurale);
- controlul maladiilor transmisibile;
- protejarea populaţiei împotriva riscurilor de îmbolnăviri datorate poluării mediului
sau a unor cauze accidentale.
În România activează Autoritatea publică centrală pentru sănătate care are o serie de
atribuţii şi răspunderi:
- organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;
- supraveghează şi controlează calitatea apei potabile şi a produselor alimentare;
- colaborează cu autoritatea publică centrală pentru mediu şi stabileşte reglementări
privind calitatea şi igiena mediului, controlează şi aplică măsuri;
- colaborează cu toate organele la nivel central şi local în în asigurarea accesului
publicului la informaţii privind sănătatea populaţiei în relaţie cu mediul înconjurător.

Efectele dezvoltării agroturismului asupra mediului

Efectele negative și dezavantajele generate de dezvoltarea turismului rural și de un

management ineficient al activităților agroturistice sunt resimțite mai ales la nivelul
peisajelor naturale și a rezervațiilor din vecinătatea satelor turistice
 fluxul mare de turiști care pot perturba viața rurală și viața florei și faunei
naturale;
 perturbarea echilibrului ecologic prin amenajarea unui număr mare de trasee și
poteci, drumuri de circulație și acces, în areale sensibile;
 distrugerea solurilor, florei și faunei prin practicarea pe arealele existente, a

4
sporturilor de vară și iarnă;
 urbanizarea treptată a comunităților rurale și apariția poluării;
 modificarea modului de viață al localnicilor și apariția stresului.
Problemele legate de asigurarea condițiilor de trai precum racordarea la sistemul de
apă, gaze, canalizare, energie electrică, încălzirea locuințelor și crearea de resurse necesare
vieții, influențează negativ potențialul agroturistic al așezărilor.

Activitățile agroturistice practicate în zonele rurale produc o serie de efecte

pozitive și negative și prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje.

Printre efectele pozitive și avantajele oferite de practicarea agroturismului, se

numără:
 valorificarea eficientă a potențialului natural, cultural și uman, contribuind la
înființarea de locuri de muncă atât în sectorul turistic, cât și în sectoarele auxiliare locale;
 creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea procesului de educație al populației
implicate în activitățile agroturistice;
 menținerea populației locale în zonă, conservând ocupațiile tradiționale;
 dezvoltă economia locală, îndeosebi a zonelor rurale limitrofe;
 stimulează economia rurală printr-o cerere suplimentară de produse
agroalimentare;
 dezvoltarea în plan social a comunității;
 modernizarea infrastructurii locale în ceea ce privește transportul, mijloacele de
comunicație, dotările tehnico-edilitare, cu avantaje pentru populația locală;
 conceperea de echipamente și amenajări agroturistice adecvate spațiului rural.