CURS 9

Concepte, definiţii, principii, tipuri, caracteristici şi clasificări privind

amenajarea agroturistică a teritoriului

Turismul a devenit o ramură complexă a economiei mondiale, fiind

considerat un element de măsură a gradului de dezvoltare şi nivelului de civilizaţie
a unei societăţi.
În urma creşterii nivelului economic, a puterii de cumpărare corelată cu
bugetul de timp liber, a permis dezvoltarea rapidă a turismului.
Dezvoltarea turismului, în general, şi a zonelor turistice ca şi elemente
structurale şi de instrument a avut şi are implicaţii asupra dezvoltării economice a
unei regiuni precum şi a nivelului economic, global la nivel de ţară dar şi mondial.
Amenajarea turistică a teritoriului este un proces complex care are în vedere
oferirea de soluţii de stimulare a activităţii turistice şi integrarea acestuia în
economia locală dar şi aplicarea unor metode concrete cu privire la:
a) selecţia şi delimitarea zonelor;
b) tehnologia de elaborare a proiectelor;
c) etape de realizare proiectelor pentru noile localizări;
d) principii de funcţionare.

Tipuri de amenajări turistice şi caracteristicile acestora

Amenajarea turistică se prezintă în foarte multe forme şi structuri,

determinate de caracteristicile ofertei şi cererii. Zonele şi localizările turistice sunt
foarte greu de clasificat şi delimitat, dar specialiştii care au lucrat sau dacă au
încercat să delimiteze o serie de categorii omogene:
1. În funcție de dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor
(naturale şi cultural istorice), localizările turistice pot fi:
- univoce, când există doar un singur obiectiv de atracţie turistică, dar de
valoare şi care face ca cererea turistică din zonă să fie mari. Sunt întâlnite puţine
1
astfel de localizări de regulă sunt izolate şi atractivitatea turistică şi în strânsă
legătură cu natura obiectivului principal, iar amenajările sunt de regulă sumare;
- plurivoce, sunt localizările turistice care au o anumită specificitate, iar aria
geografică are un anumit caracter, iar atractivitatea turistică este dată de
monumente de artă sau arhitectură, de izvoare minerale sau ape termale, ţărm cu
nisip, munţi cu zăpadă. De regulă aceste localizări sunt complexe turiaice sau
staţiuni, iar amenajările şi dotările sunt complexe;
- echivoce, reprezintă localizările turistice din apropierea aglomerării
urbane, nu au o anumită particularitate şi se dezvoltă în funcţie de cererea
existentă.

2. În funcţie de natura spaţiului geografic se întâlnesc următoarele soluţii

de amenajare turistică:
- amenajarea siturilor balneare;
- amenajarea siturilor montane;
- amenajarea siturilor de litoral;
- amenajarea siturilor istorice şi arheologice;
- amenajarea staţiunilor termale;
- amenajarea zonelor rurale;
- amenajarea zonelor periurbane.
Fiecăruia din aceste categorii îi corespunde o amenajare particulară în
strânsă legătură cu obiectivul urmărit şi în funcţie de condiţii de mediu existente.
3. Localizările (amenajările) turistice se structurează în funcţie de relaţiile
cu elemente definitorii ale teritoriului şi distribuţia cererii:
- unităţi turistice izolate (cazare+masă+regim de agrement);
- localizări complexe (staţiuni).
4. În funcţie de destinaţia şi de valoarea resursei turisatice localizarea
turistică se poate afla din punct de vedere al importanţei turistice în următoarele
variante:

2
 - o zonă mică a pieţii turistice situată într-un spaţiu izotrop regional; a cărui
importanţă va fi invers proporţională cu depărtarea;
- importanţa turistică este dată de valoarea originală a resurselor dacă există
mai multe zone ale pieţii turistice aflate la distanţă egală cu sursă;
- importanţa turistică este dată de numărul potenţial de turişti disponibili
pentru fiecare zonă a pieţii dacă resursele sunt de aceaşi valoare şi sunt situate la
distanţe egale de mai multe zone de piaţă;
- importanţa amenajărilor turistice este dată de calitatea şi originalitatea
ofertei în cazul în care zonele turistice sunt egală că valoare şi la aceeaşi distanţă;
- importanţa localizării este în funcţie de importanţă anterioară a zonei
realizate dacă factorii au valoare egală.

În funcţie de cererea şi oferta turistică amenajarea turistică are mai

multe variante:
- oferta şi cererea sunt concentrate, aceasta înseamnă că zona turistică este
bine individualizată, iar turiştii provin de regulă dintr-o zonă urbană apropiată.
Acest tip de amenajare este specifică zonelor periurbane sau din perimetru marilor
oraşe.
- cerere concentrată şi ofertă dispersată este specifică unui număr mai mare
de localităţi turistice aşezate de-a lungul unui drum important, cum ar fi un oraş
mare în vecinătatea căruia sau amenajat mai multe zone turistice de atractivitate
diversă;
- cererea dispersată şi oferta concentrată specifică marilor metropole (Paris,
Roma, Praga, Londra, St. Petersburg, Piramidele, Canionul Colorado, Mecca,
Maciu Pichu, DisneyLand etc), în acest caz fluxul de turişti este mare;
- cerere şi ofertă dispersată, specifică zonelor montane cu obiective
răspândite pe distanţe mari.
În ultimii ani cerinţele turiştilor au fost orientate spre timpul de vacanţă
activă. Acest tip de turism implică pe lângă activităţile de bază (cazare, masă etc.)

3
şi elemente care contribuie la îmbogăţirea experienţei turistice, care însă necesită
investiţii suplimentare.

În funcţie de atractivitate vacanţele active pot include următoarele elemente:

- marea şi plaja, teritoriul albastru, plimbări cu caiac-canoe, croaziere cu
ambarcaţiuni cu velă, surf, scufundări etc.
- sporturi de iarnă în zona montană, turismul alb, alpinism, dans pe gheaţă,
escaladări, tir, paraşutism;
- natura, turismul verde, apicultură, botanică, creşterea animalelor, dresaj,
grădinărit, speologie;
- viaţă socială, turismul luminilor, activităţi sportive, religioase (de sărbători,
zoga, menţinerea condiţiei fizice şi sănătăţii (herghelie);
- cultură, artă artizanală, ceramică, turismul cultural, tabere de vară
(Cucuteni, Iaşi), de creaţie florală, arhitecturală, arheologie, dans, foto etc.

Destinaţii turistice

În funcţie de trăsăturile caracteristice ale unei zone şi corelaţiile ce pot fi

stabilite între acestea, avem mai multe tipologii de amenajări turistice:
a) amenajarea bazată pe unicitatea zonei, care ia în calcul unicitatea zonei
legată de caracteristicile climatice, vegetaţiei, faunei, monumentele istorice,
arheologice etc, de specificul cultural al zonei, de calitatea serviciilor;
b) amenajarea turistică la sursă, amenajarea de regulă în zona în care există
resurse antropice sau naturale importante, respectiv la locul unde se găseşte
materia primă (plaja, munte, izvoare termale, monumente etc);
c) amenajarea turistică complexă cu servicii multiple dar la distanţă de piața
cumpărătorului;
d) amenajarea turistică polivalentă care implică un nivel ridicat şi complex
al dotprilor şi serviciilor pentru a atrage un flux mare de turişti de diverse tipuri;
4
 e) amenajarea suprastructurată, care se realizează în zone cu un grad ridicat
de dezvoltare socială şi economică.

Selecţia şi delimitarea teritoriului în amenajarea agroturistică

În cadrul amenajării agroturistice un factor important îl reprezintă zona,

delimitarea acesteia şi existenţa resurselor naturale şi antropice.
Amenajarea agroturistică se va face în funcţie de:
- condiţiile de climă,
-vegetaţie,
- vestigii cultural-istorice,
-gradul de dezvoltare al infrastructurii şi existenţa forţei de muncă.

Amenajarea agroturistică a unei zone va ţine seama de cererea şi oferta

turistică precum şi de satisfacerea celor mai diverse gusturi în materie de turism şi
de agrement.
Pentru a selecţiona o zonă în vederea stabilirii acesteia, ca amenajare
turistică, se ţine seama de o serie de caracteristici generale ale zonei, regiunii sau
ţării respective. Alături de aceste caracteristici cu caracter general, se ţine cont de o
serie de criterii specifice care au o aplicabilitate largă şi care au fost emise de
specialştii experimentaţi în domensiul zonării şi delimitării zonelor turistice.
a) Condiţiile naturale, sunt reprezentate de geologia, geomorfologia
teritoriului, climatologia, flora, fauna, hidrologia care au un rol foarte important în
delimitarea zonelor turiatice fiind şi element de atracţie turistică.
Studiile geomorfologice arată gradul de securitate al zonei şi al
amplasamentelor pe terenurile vizate. Datele despre climă oferă indicii despre
regimul temperaturilor, a precipitaţiilor, curenţilor de aer, nebulozităţii, durata
sezoanelor. Cunoaşterea florei şi faunei poate stabili modalităţi de a fi exploatate,
precum şi măsurile de protejare acolo unde este cazul.

5
 b) Bogăţiile cultural-istorice cuprind: vestigii arheologice, monumente
istorice, elemente de folclor, tradiţii şi arhitectura locală, atracţii culturale (sebrări,
festivaluri). În selectarea zonelor turistice interesează prezenţa elementelor
culturale, originalitatea, valoarea lor, starea lor de conservare etc.
c) Condiţiile socio-economice se referă la demografie (dinamica, structură,
ocupare); gradul de dezvoltare a ramurilor economice (industrie, agricultură,
comerţ); nivel de trai.
d) Infrastructura se referă la mijloacele de comunicare, de acces, sursele
naturale de apă, energie, gradul lor de exploatare, existenţa asistenţei medicale
instituţionalizate.
e) Echipamentul general de odihnă şi agrement este alcătuit din locaţii de
cazare, unităţi de alimentaţie, baze sportive, dispecerate de informaţii şi cazare,
unităţi comerciale.
f) Legislaţia şi reglementările în vigoare pot facilita sau restricţiona
posibilitatea de a amenaja turistic o zonă. Foarte important este de stabilit regimul
juridic al pământului şi obligativitatea celor cu amenajări turistice, de a respecta
prevederile organizatorice, protejarea mediului şi regimul construcţiilor.
Toate elementele prezentate şi care sunt cunoscute sau activitatea turistică
drept pentru care sunt studiate în detaliu, atât cantitativ cât şi calitativ, precum şi
relaţiile existente între ele.
În urma studiului de aprofunzime ale criteriilor specifice se pot întâlni zone
în care acestea sunt favorabile dezvoltării turistice şi alte zone care nu corespund
acestor activităţi.
Delimitarea teritoriului se face în funcţie de natura acestuia (munte, mare,
zonă balneară) de existenţa resurselor şi valoarea acestora.
În cadrul activității de turism şi a organizării teritoriale legate de această
activitate se folosesc o serie de termeni specifici pentru a stabili semnificaţia
exactă şi pentru a nu interveni fenomenul de confuzie.
Pentru a evita acest lucru se folosesc următorii termeni:

6
 Punctul (obiectivul) turistic, reprezintă resursă naturală sau antropică
(exemplu, o peşteră, unloc natural cu vegetaţie deosebit de rară), dar trebuie făcută
diferenţa între un loc pitoresc care poate avea sau nu şi o peşteră şi un obiectiv
turistic reprezentat de un loc amenajat (cazare, căi de acces, condiţii de vizitare de
către turiştii respectiv locul este exploatat turistic).
Centru sau localităţi turistice poate reprezenta o entitate de sine stătătoare
(staţiune turistică) sau un habitat larg şi complex (localitatea turistică). Practic este
vorba de concentrarea mai multor surse de atracţie şi centrul poate fi specializat pe
un anumit tip de turism (curativ, balneologic etc). Este o concentrare spaţială a mai
multor resurse atracţie.
Zona turistică sau arealul este un spaţiu în care se regăsesc un număr mare
de puncte şi centre turistice între care există relaţii de colaborare (zona Bucovina).
Regiunea turistică cuprinde o arie vastă în care se desfăşoară activitatea
turistică. Exemplu, cel mai concludent este zona munţilor Apuseni care este
caracterizată ca fiind de rang superior în perimetrul acestei regiuni atractivitatea
turistică fiind intensă şi diversă.
Bazinul turistic include teritorii foarte mari care includ activităţi turistice
(exemplu, Caraibe-Antile).

Metodologia zonării turistice a teritoriului are la bază o serie de principii

astfel:
- principiul unicităţii are la bază nerepetarea în timp şi spaţiu a fenomenului
turistic. Există spaţii turistice asemănătoare dar nu identice.
- principiul omogenităţii are la bază desfăşurarea fenomenelor recreative în
cadrul unei zone în mod continuu.
- principiul funcţionalităţii reprezintă elementul de bază în trasarea şi
delimitarea zonelor de interes turistic.
În delimitarea teritoriului interesează acele criterii care se referă la resursele
atractive (varietatea, mărimea, accesibilitatea) şi circulaţia (fluxul) turistic
7
(intensitate, volum, durata medie a sezonului, sezonalitatea, număr de turişti interni
şi străini etc). Pentru o bună zonare turistică este obligatorie de aplicat ambele
criterii.

Clasificarea și zonarea turistică în funcție se face luând în calcul mai multe

criterii.
În funcţie de elementele luate în calcul în zonarea turistică, specialiştii au
făcut o clasificare a zonelor turistice astfel:
- zone turistice de importanţă internaţională;
- zone turistice de importanţă naţională;
- zone turistice de importanţă regională;
- zone turistice de importanţă locală.

În funcţie de gradul de atractivitate sunt:

- zone cu potenţial deosebit;
- zone cu potenţial mediu;
- zone cu potenţial limitat.

După tipul de turism practicat sunt:

- zone destinate turismului recreativ;
- zone destinate turismului curativ;
- zone destinate turismului polivalent;
- zone destinate turismului cultural.