Curs 14

ALTE TIPURI DE AMENAJARE TURISTICĂ

Atragerea de noi zone în circuitul turistic aduce în sfera preocupărilor procesului de

organizare ştiinţifică a teritoriului şi alte tipuri de perimetre, cum ar fi:

-arealele periurbane,

-zonele rurale şi forestiere,

-parcurile şi rezervaţiile naturale,

- oraşele, parcurile de distracţie etc.

Pentru fiecare dintre aceste teritorii, organizarea turismului, localizarea echipamentelor

etc. prezintă particularităţi, și adaptări la condiţiile specifice

AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR PERTURB ANE

Mutaţiile ce caracterizează viaţa economică şi socială contemporană se reflectă în

dimensiunile şi ritmul evoluţiei turismului de week-end. Rezultat al creşterii duratei timpului
iiber. pe de o parte, şi al sporirii gradului de solicitare fizică şi nervoasă a forţei de muncă, pe de
altă parte, turismul de sfârşit de săptămână a înregistrat un curs ascendent. Această formă de
turism constituie, astăzi, unul din fenomenele majore specifice vieţii locuitorilor oraşelor.
Amploarea turismului de week-end şi intensitatea cu care se manifestă au generat
preocupări pentru descifrarea cauzelor, proporţiilor şi destinaţiilor călătoriilor la sfârşit de
săptămână, precum şi pentru amenajarea adecvată a unor zone care să răspundă particularităţilor
cererilor de acest gen.
Odihna în spaţiul liber, călătoriile la sfârşitul săptămânii, reprezintă, în prezent, elementul
caracteristic ai vieţii locuitorilor oraşelor. Cauzele acestui fenomen sunt, pe de o parte, condiţiile
biopsihice (nevoia de contact a omului cu natura se transmite genetic), iar pe de alta, nevoia de
compensaţie (evitarea elementelor noi de urbanizare şi degradare biologică a mediului).
Odihna „de week-end" cuprinde, în sfera sa, atât spaţiile din oraş. cât şi zonele mai
apropiate sau mai depărtate ale oraşului.
1
 Turismul de week-end cuprinde, în sfera sa de referinţă, călătoriile de scurtă durată,
efectuate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, în areale cu un cadru natural benefic,
localizate la sfârşitul săptămânii. Prin conţinutul său, turismul de week-end vizează cu prioritate
populaţia din marile aglomeraţii urbane răspunzând nevoii acesteia de evadare în natură.
Receptiv la prefacerile contemporane, turismul de week-end evoluează sub acţiunea unei
multitudini de factori de natură diferită. Dintre aceştia un rol mai important îl au:
-durata timpului liber şi modificarea acesteia
- gradul de urbanizare şi dimensiunile oraşelor
- schimbările în modul de viaţa al oamenilor
-creşterea nivelului generat de instruire a populaţiei;
- sporirea complexităţii muncii şi, corespunzător, a consumului de energie fizică şi
nervoasă;
-evoluţia disponibilităţilor băneşti;
-gradul de motorizare.
In plus faţă de aceşti factori, cu acţiune directă, determinantă, mai pot fi menţionaţi şi
factori care favorizează, între care:
- dezvoltarea şi modernizarea reţelei de drumuri şi mijloace de transport; dotarea zonelor
cu echipamente turistice;
-calitatea serviciilor etc.
Paralel cu sporirea circulaţiei turistice de week-end, s-au manifestat o serie de mutaţii
în privinţa: distanţelor și a duratei deplasărilor, a motivaţiei călătoriilor şi preferinţelor pentru
anumite destinaţii, modalităţilor de organizare, tipurile de echipamente sau mijloace de
agrement, reflectând îmbunătăţiri calitative ale acestei forme de turism.
Astfel, creşterea duratei timpului liber a condus nu numai la o intensificare a circulaţiei
turistice de week-end ci şi la o majorare a distanţelor de deplasare. In cazul excursiilor de o zi,
călătoriile se concentrează în limitele a 60-80 km, sau a unui consum de timp de 90 minute, iar în
cazul celor de 2 zile, raza de deplasare este de 120-200 km2. Faţă de aceste limite, apar variaţii în
funcţie
- de gradul de atractivitate al zonelor,
- mijlocul de transport utilizat (automobil, autocar, cale ferată sau chiar-avion),
- starea drumurilor (de ex. pe autostrăzi distanţele ce-pot fi parcurse sunt, de regulă, mai
lungi),
-gradul de oboseală etc.

2
 In privinţa destinaţiilor, pe primele locuri între preferinţe se situează arealele forestiere şi
oglinzile de apă sau cursurile râurilor, care întrunesc 70-75% din adeziuni, apoi zonele montane,
litoralul-şi altele. Totodată, marea majoritate a turiştilor, circa 70%, se îndreaptă spre zone cu o
echipare turistică adecvată, în timp ce numai 30% preferă zonele neamenajate.
De asemenea, printre motivaţiile principale ale turismului de week-end, se înscriu, în
ordine:
liniştea,
odihna în mijlocul naturii,
distracţia,
mişcarea,
practicarea unor sporturi,
vizitarea diverselor obiective etc.
Cunoaşterea mecanismelor de formare şi manifestare a cererii pentru turismul de week-
end. precum şi a tendinţelor înregistrate de acesta permit anticiparea evoluţiei viitoare a
fenomenului şi corespunzător, desfăşurarea unor acţiuni menite să satisfacă nevoile turiştilor,
între acestea o semnificaţie deosebită revine
-amenajării şi adaptării zonelor periurbane
-crearea de noi centre de atracţie,
-modernizarea reţelei de drumuri,
- diversificarea formelor de agrement,
- perfecţionarea modului de organizare a turismului de sfârşit de săptămână.
Trăsăturile specifice turismului de week-end reprezentate de:
-sejur de scurtă durată, 1-2 zile,
- deplasări pe distanţe relativ apropiate de reşedinţa permanentă,
-acces uşor în zonă, posibilităţi variate de petrecere a timpului etc., generează o serie de
particularităţi în selecţia şi amenajarea zonelor preorăşeneşti.
Prin delimitarea ariei teritoriale se urmăreşte selecţia, în vederea amenajării, a unui
teritoriu care să cuprindă o gamă largă de atracţii şi să poată oferi condiţii pentru desfăşurarea
unor activităţi turistice variate. Totodată, prin intermediul acestui proces, se are în vedere
realizarea unei unităţi între zona ce urmează a fi amenajată şi teritoriile învecinate, precum şi
asigurarea posibilităţilor de dezvoltare în viitor.
Stabilirea amplasamentelor microzonelor porneşte de la faptul ca, în arealul determinat
există o serie de restricţii privind destinaţiile teritoriului, perimetre industriale, agricole,
forestiere, urbane etc., ce trebuie respectate. în acest context, în localizarea implantărilor, se cer
3
evitate situaţiile care ar putea prejudicia fie activităţile turistice, .fie pe celelalte. De asemenea. în
alegerea amplasamentelor se impune cu stricteţe respectarea normelor privind protejarea
mediului.
Asigurarea accesului în zonă reprezintă, la rândul său, una din preocupările majore în
procesul de amenajare a zonelor preorăşeneşti. Accesul trebuie să fie comod şi rapid, să se poată
realiza cu cele mai diverse mijloace: biciclete, automobile, autocare, tren etc., iar zonele să poată
fi abordate pe mai multe direcţii. Un alt aspect priveşte organizarea intrării în zonă, atât cu
mijloace proprii, cât şi cu cele ale transportului în comun. De asemenea, tot ca o cerinţă a
comodităţii accesului, în cazul deplasărilor mai lungi, este necesară dezvoltarea unor servicii
specifice: alimentare cu carburanţi, autoservice, cazare şi alimentaţie publică etc.
Capacitatea de primire a zonei şi particularităţile cererii. Capacităţile de cazare se
realizează, de regulă, în construcţii uşoare, nepretenţioase, care să nu reclame investiţii mari şi să
poată fi rapid adaptate variaţiilor cererii, în privinţa bazei tehnico-materiale de alimentaţie
publică se remarcă necesitatea unei structuri variate a unităţilor, capabile să acopere toată gama
preferinţelor din punctul de vedere al tipologiei, confortului, tarifelor, profitului, distribuţiei în
teritoriu etc. De asemenea. în cazul acestor echipamente trebuie avută în vedere funcţionarea lor
în tot timpul anului. Dotările de agrement vor ţine seama că. în general, în turismul de week-end,
călătoria se face împreună cu familia şi prin urmare este necesar să se asigure condiţii de
agrement adecvate tuturor categoriilor de vârstă, ocupaţii etc.

Pornindu-se de la aceste cerinţe în practica amenajăm zonelor periurbane s-au conturat

unele soluţii şi chiar modele.
În elaborarea acestor concepţii, factorii luaţi în calcul au fost:
-timpul de deplasare şi timpul de odihnă. Corespunzător, în cadrul arealeior periurbane s-
au distins două subzone: una pentru odihna de o zi (cu plecarea şi întoarcerea în aceeaşi zi). în
limitele a 50 km şi zona călătoriilor mai lungi, de 1,5-2.5 zile. în cadrul fiecăreia echipamentele
fiind adecvate cerinţelor.
-un alt element de referinţă al modelelor se bazează pe concepţia potrivit căreia zonele de
agrement periurbane completează sistemul general de dotări de agrement şi spaţii verzi din oraşe.
în acest context, în sistemele de recreere de mare suprafaţă, se constată o tendinţa deasigurare a
legăturilor dintre zonele de agrement interurbane şi sistemulde agrement din exterior, precum şi
tendinţa de integrare a funcţiilor deagrement cu sistemul de zone verzi ce reglează condiţiile de
mediu. Sunt edificatoare în acest sens modelele de amenajare a zonelor periurbane adoptate de
localităţi ca: Berlin, Hamburg, Moscova, Varşovia Cracovia,
Vienaetc.
4
 La aceste elemente mai trebuie adăugate, necesitatea adaptării soluţiilor de amenajare
particularităţilor ce decurg din situarea arealeior într-o zonă montană, rurală, forestieră, cu un
pronunţat potenţial nautic etc.
Amenajarea zonelor preorăşeneşti se constituie ca o componentă importantă a procesului
de amenajare în general şi trebuie să facă faţă unor presiuni crescânde ale cererii, puternic
stimulată de mărirea timpului liber şi dorinţa de evadare în această perspectivă, amenajarea
zonelor preorăşeneşti trebuie să permită, pe de o parte, o dezvoltare naturală a activităţilor
turistice, prin organizarea spaţiului şi prin echipamente corespunzătoare, iar pe de alta parte, să
controleze şi să dirijeze turismul de week-end, pentru a evita supraaglomerările şi tendinţele de
urbanizare ce diminuează efectele benefice şi poluează mediul.
Ocrotirea şi crearea mediului natural faţă de creşterea tot mai intensă a turismului şi a
penetraţiei intensive a acestuia în mediu, impun îndrumarea corespunzătoare a organizaţiilor
turistice de masă spre protejarea regiunilor de valoare ale mediului, cât şi spre crearea a noi
spaţii. Accesibilitatea pentru mijloacele de comunicaţie şi programul dotărilor de agrement sunt.
alături de valorile naturale, alţi factori care pot regla fluxul turiştilor în zonele respective.
Amplasarea utilităţilor şi a altor dotări, în raport de mecanismul comportamentului social, ca şi
formarea unul nou peisaj şi organizarea de medii ^artificiale" de agrement, constituie un mijloc
eficient de ocrotire a valorilor naturale, cât şi de satisfacere a nevoilor crescânde de odihnă şi
agrement.
In ultimii ani, s-au amplificat acţiunile de amenajare a unor spaţii de agrement,
dimensionate în raport cu numărul populaţiei beneficiare, facilităţile de transport, posibilităţile
tehnice de valorificare a cadrului natural.
În majoritatea oraşelor din ţara noastră, primele amenajări recreative au fost amplasate în
centrul sau în apropierea vetrei, în spaţii ocupate de fortificaţii medievale, şanţuri de apărare,
locuri de popas la intrarea în cetate, vechi zone comerciale, etc., ca în cazul oraşelor: Braşov,
Timişoara, Oradea, Alba lulia, etc. Odată cu creşterea demografică şi edilitară, atenţia
specialiştilor s-a îndreptat spre alte perimetre, de regulă, poziţii periferice în vatră, prin utilizarea
şi amenajarea unor terenuri împădurite, aflate ia limita intravilanului, spre v exemplu: Pădurea
Verde In Timişoara, Pădurea Crihala în Drobeta-Turnu Severin. Pădurea Hoia în Cluj-Napoca.
etc. Amenajări de amploare, impuse de nevoile. în creştere, ale populaţiei, s-au concretizat şi în
jurul Bucureştiului. începând cu deceniul al patrulea al sec. XX, care continuă şi în prezent. în
alte cazuri, în special în oraşele cu un ridicat grad de poluare industrială. în afara spaţiilor verzi
intraurbane. menite să atenueze impactul noxelor industriale, în spaţiu! periurban au fost
amenajate baze de recreere, cu deosebire, ia sfârşitul săptămânii.

5
 Un rol deosebit în amenajarea zonelor recreative periurbane îl are cadrul natural:
suprafeţele împădurite, râurile, lacurile, topoclimatui. etc., elemente ce trebuie avute în vedere în
definirea ariilor turistice periurbane. Punerea în valoare a apelor termale şi minerale, ca şi a
nămolurilor terapeutice, din jurul marilor oraşe, întăreşte funcţia turistică a zonelor periurbane.

AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR 1 RURALE

Zonele rurale se înscriu tot mai frecvent în preferinţele de vacanţă ale turiştilor. Ele
prezintă avantajul că îmbină cerinţele unei odihne active şi condiţiile unui climat favorabil,
răspunzând astfel dorinţei de reîntoarcere la natură, la viaţă şi ocupaţiile tradiţionale.
Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată aşadar,
-de cadrul natural nealterat,
- de tradiţii şi obiceiuri,
-de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare, procesul de amenajare turistică a
spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi satisfacerea nevoilor lor,
pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită. chiar pentru stimularea activităţilor
economice specifice, pe de altă parte.
În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de
orientare generală al amenajării teritoriului şi anume cel al „evitării deşertificării anumitor
regiuni". Se estimează că recepţia turistică poate deveni un instrument de valorificare şi de
menţinere a vieţii rurale în zonele mai critice.
Ca urmare. în definirea şi conturarea trăsăturilor amenajării în spaţiile rurale, marea
majoritate a specialiştilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea.
consecinţă a procesului de concentrare industrială şi agricolă. Astfel, sunt avute în vedere
efectele benefice globale ale recepţiei turistice asupra mediului de primire, contribuţia turismului
şi loisiruluî la dezvoltarea rurală. Potrivit opiniei acestora, „spaţiul rural este reprezentat de
regiuni în stagnare sau regres pe plan demografic sau economic, care pot fi simate Ia munte sau
în câmpie. în mediu natural său agricol" şi unde turismul figurează printre elementele de
relansare a activităţilor agricole sau artizanale.
În aceasta concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care se
desfăşoară pe trei planuri:
-realizarea unor rezervaţii funciare;
- dezvoltarea de servicii de găzduire a turiştilor şi activităţi de agrement;

6
 -crearea unor oglinzi de apă. Acestea se cer completate cu măsuri legislative şi
reglementari, de facilitaţi care să stimuleze organismele locale, organizaţiile profesionale
agricole şi populaţia satelor în implementarea lor.
Amenajarea spaţiilor rurale cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de celelalte tipuri,
implantările turistice fiind determinate de elementele specifice reliefului fiecărei zone. între
factorii care condiţionează atât selecţia zonelor, cât şi tipologia amplasamentelor se numără:
-liniştea,
-spaţiul (întinderea),
-vegetaţia,
- poziţionarea în raport cu traficul rutier,
-prezenţa unei curiozităţi naturale sau a unui monument,
-arhitectură locală, tradiţiile etc.
Un loc aparte în suita acestor factori revine posibilităţii de a participa la viaţa localităţii.
Acest aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o formă particulară
a turismului rural şi anume, agroturismul. Prezent într-un număr important de ţări cu tradiţie
turistică: Italia, Franţa, Austria, Finlanda, Canada, agroturismul conţine ideea cointeresării
agricultorilor la dezvoltarea turismului prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor
naturale şi a antrenării turiştilor la activităţile agricole.

Agroturismul reprezintă acţiunea de deplasare a unei persoane într-o iocaiitate rurală

nepoluată, pitorească, având un, specific agrar, finalizată prin şederea, sejurul, pentru o durată de
cel puţin 24 ore într-o gospodărie ţărănească, consumul de produse locale alimentare coabitarea,
observaţia, asistenţa şi coparticiparea în comunitatea socială locală, prin respectarea normelor ce
fac posibilă întreaga acţiune. În esenţă, agroturismul montan presupune o valorificare superioară
a valenţelor economice naturale şi antropice ale zonei montane şi prin turism, punându-se
accentul pe o întercondiţionare a laturii tradiţionale cu cerinţele turismului modern, competitiv,
coparticiparea şi coabitarea reciprocă fiind elemente definitorii.
Agroturismul trebuie înţeles ca un pachet de servicii socioculturale, sportive şi activităţi
specifice mediului geografic, puse ia dispoziţia turistului, având în vedere ca acestea să se
desfăşoare în condiţiile unor investiţii individuale şi de conservare a naturii. Climatul şi
peisajele, etnografia şi folclorul, ceramica şi artizanatul, fondul cinegetic şi pescuitul, fondul
pomicol şi viticol, etc.. existente în mediul rural fac ca România să dispună de multiple
posibilităţi pentru dezvoltarea agroturismului.

7
 Obiectivele agroturismului
-lichidarea sau limitarea migraţiei populaţiei din mediul rural spre cei urban şi stimularea
revenirii, cel puţin parţială, a populaţiei din zonele urbane care este originară din cele rurale;
- asigurarea condiţiilor de trai şi civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilitatea populaţiei
active în mediul rural;
- conservarea şi protecţia mediului rural, factori de atracţie a populaţiei autohtone şi a
străinilor spre mediul rural.
Motivaţiile agroturismului sunt următoarele:
- revenirea omului la natura nemodificată, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de
vârstă, sex, socio-profesionale. statut social, rezultat al trebuinţei de conservare, sănătate, confort
fizic şi spiritual a omului modern care nu se poate rupe de cadrul originar de viată;
- cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifice zonelor rurale,
dintre care se desprind: familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul
folcloric, etc. În acest cadru, turistul îşi recapătă condiţia de membru al comunităţii, reputaţia,
prestigiul, consideraţia celorlaţi, precum şi posibilitatea de a participa la activităţi comune
creatoare;
- cunoaşterea, înţelegerea, inventarierea şi elaborarea contactului nemijlocit cu obiecte
ale tezaurului istoriei naţionale, folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare,
transformă vacanţele rustice într-un proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe,
precum şi dobândirea unor noi deprinderi. Prin iniţierea în meşteşuguri şî ocupaţii tradiţionale
locale, turiştii îşi pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieşind din monotonia şi
rutina activităţilor cotidiene:
- motivaţii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, care
îndeamnă pe majoritatea turiştilor să se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de a vizita
locuri atractive prin farmecul şi pitorescul lor:
- curiozitatea, satisfăcută prin informaţii asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor
gastronomice, artizanatului şi rituarilor săteşti;
- odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi terapia ocupaţională;
-sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, capătă o notă autentică,
lăsând loc iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.
Analiza evoluţiei localizării echipamentelor turistice în spaţiul rural, în diferite ţări ale
lumii, a permis identificarea a două etape (perioade):

8
 - prima, numită a „implantărilor individuale", se caracterizează printr-o evoluţie oarecum
anarhică a echipamentelor, acestea fiind amplasate şi concepute fără a se ţine seama de
particularităţile mediului economic şi social;
- a doua. denumită „amenajare concertată", în care noile implantări se raportează
imperativelor dezvoltării complexe a zoneior rurale şi sunt concepute într-o viziune integrată,
produsele turistice astfel create având tendinţa de a se completa reciproc;
Implantările individuale sunt reprezentate de:
- reşedinţele secundare, amplasate iniţial în preajma marilor aglomeraţii urbane, pe
distanţe variind între 20-80 km, ulterior aceste echipamente s-au distribuit, tot mai mult. în
teritoriu, înaintând spre zonele de linişte absolută şi cu vegetaţie bogată, spre cele cu destinaţie
turistică. în principal.
- locuinţe rurale şi pensiuni, echipamente turistice realizate prin adaptarea şi modernizarea
unor gospodarii ţărăneşti. Acestea răspund mai multor preocupări şi anume: pe de o parte, au
rolul de a proteja şi chiar de a ameliora patrimoniul imobiliar al localităţilor rurale, de a scoate
din izolare unele localităţi şi de a lupta contra exodului de populaţie creând venituri
suplimentare, pe de altă parte, asigură orăşenilor posibilitatea de a petrece vacanţe în familie,
într-o ambianţă deconectantă, la un cost accesibil, aceste tipuri de implantări alcătuiesc coloana
vertebrală a satelor turistice:
- mica hoielărie rurală, constituită în principal din hanuri, obiective cu funcţionalitate
complexă, ce asigură deservirea călătorilor şi în afara sezonului turistic, amplasate cu prioritate
în localităţile izolate.
În ce priveşte amenajarea concertată, ea răspunde necesitaţilor unei coordonări a
acţiunilor de organizare a teritoriului si implantare a echipamentelor. în condiţiile multiplicării
relaţiilor dintre „colectivităţi", determinate de dezvoltarea turismului de masă. Amenajarea
concertată, prin formele pe care le îmbracă: staţiuni verzi, parcuri naturale regionale, oglinzi de
apă şi baze sportive, locuinţe familiale şi sate de locuinţe noi, camping-uri rurale etc., contribuie
la atenuarea efectelor grave provocate asupra mediului de recepţia unui număr de turişti în
permanentă ascensiune.
Staţiunile verzi reprezintă formula adecvară de amenajare a localităţilor cu peste 10.000
de locuitori, situate într-o zonă cu vegetaţie bogată.

Ideea de amenajare vizează coordonarea acţiunilor de realizare a unui echipament

complex de recepţie şi agrement alcătuit din: atracţii naturale, hotel de clasă, teren de camping,
apartamente mobilate, piscina sau ştrand, teren de jocuri, local pentru tineret, comerţ cu produse
de bază. la preţuri supravegheate etc.
9
 Parcurile naţionale şi regionale, prin modalităţile de organizare şi gestionare au ca
obiective: protejarea peisajului, menţinerea vieţii rurale şi satisfacerea nevoilor de destindere ale
orăşenilor.
Oglinzile de apă și modalitatea de agrement nautic, amenajări realizate prin utilizarea
unei resurse naturale: izvor, râu, lac etc, ori prin construirea unui baraj sau lac artificial,
reprezintă un element ce evită proliferarea anarhică a reşedinţelor secundare, prin coordonarea şi
dirijarea diverselor iniţiative privind implantarea de noi obiective. Se asigură, totodată,
protejarea zonei prin controlarea permanenta a raportului cerere-ofertă.
Locuinţele familiale, sunt grupuri de unităţi mici, fără servicii colective, create sau
amenajate în construcţii existente, deci o formulă în care sunt mai bine valorificate dotările
prezente, indiferent de destinaţia lor iniţiala. De regulă, astfel de amenajări sunt completate de
echipamente colective destinate turiştilor şi populaţiei locale, echipamente ce contribuie Ia
dezvoltarea şi diversificarea activităţilor de loisir.
Satele de locuinţe noi, sunt ansambluri de factură eterogenă, cu destinaţie de vacanţă,
construite în intenţia de a repopula unele zone.
Identificarea principalelor tipuri de amenajare rurală, indiferent de
modui de structurare. în implantări „individuale" sau „concertate", evidenţiază diversitatea
acestora, asociată eforturilor de adaptare la condiţiile specifice fiecărei zone. Totodată, se
impune sublinierea că, în realizarea concretă a dotărilor, soluţiile adoptate diferă în funcţie de
cererea faţă de formele turismului rural şi de problemele particulare ale fiecărei localităţi sau
areal. In consecinţă, dimensionarea implantărilor rurale nu se bazează pe calcule foarte
riguroase sau pe normative, ca în cazul altor tipuri de amenajare, ci pe evaluări ale fluxurilor
turistice şi pe necesitatea asigurării unui echilibru al zonelor.
O formă particulară a amenajărilor rurale este generată de turismul silvestru. Arealele
forestiere exercită o puternică atracţie turistică atât pentru odihnă, recreere, week-end, cât şi
pentru vânătoare. Tipologia implantărilor, ca şi soluţiile de amplasare a dotărilor, se diferenţiază
în raport cu forma de turism dominantă.
Astfel, în cazul turismului de odihnă, echipamentele cu destinaţie turistică, se grefează pe
aşezări umane existente şi pot fi amplasate în luminişuri deschise, în luminişuri înguste, în
crânguri împădurite, de lizieră, sau izolată, intrasilvestră

10
 Promovarea „satelor turistice", necesitate şi posibilitate

Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine constituite, situate într-un mediu nepoluat,
păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric care, în afara funcţiilor politico-administrative,
economice, sociale şi culturale proprii, îndeplinesc, sezonier sau în tot timpul anului, şi funcţia
de primire şi găzduire a turiştilor pentru petrecerea unul sejur cu durată nedefinită.
In prezent, promovarea satelor turistice se realizează parţial, concomitent cu oferta
agroturistică, prin ANTREC sau asociaţiile turistice locale, fără a exista în acest scop, un
program concret la nivel naţional.
Satul turistic" redă specificitatea şt originalitatea spiritului loca! sau zonal ale ţării
(e'tnografică) şi de aceea trebuie să fie promovat ca „produs turistic globaF', El este compus din
mai multe ,,subproduse turistice", respectiv, pensiunile turistice rurale, care particularizează
oferta turistică locală (zonală), o diversifică în raport cu profesionalismul, tradiţia şi ospitalitatea
gospodărească (satele turistice: Bran, Moeciu-Braşov, Vama, Cândreni-Bucovina, Vadu Izei -
Maramureş, Sibiel -Sibiu, etc), care reprezintă specificitatea etnografică zonală şi în care se
comercializează o serie de gospodării ca pensiuni turistice rurale.
Resursele naturale: aşezare geografică, relief, climă, peisaj, floră şi faună etc.. cât şi cele
umane: obiective cultural-istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri
şi datini, etnografe şi folclor, artă. cultură etc.. sunt cele care generează diverse forme de
turism. De exemplu, litoralul, cursurile de apă şi în generai, orice oglindă de apă. sunt folosite
pentru promovarea turismului de odihnă şi recreere, pentru diversificarea paletei de servicii de
agrement (sporturi nautice). De asemenea, fondul cinegetic şi piscicol, generează vânătoarea şi
pescuitul sportiv. Pădurile din zonele montane şi submontane, frumuseţea peisajului, rezervaţiile
naturale etc., favorizează drumeţia, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru
natural nepoluat.
Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existenţa lor răspund chiar unor
motivaţii ale călătoriilor turistice, pot deveni factori de stimulare a activităţii turistice (de
exemplu: elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie şi folclor etc.
afirmate ca valori spirituale moştenite de generaţii). Tot aici includem şi atracţiile create de omul
contemporan, care, ia rândul lor, pot contribui la-intensificarea interesului pentru alegerea unui
sat ca destinaţie a călătoriilor.
Întreg pământul românesc abundă în valori ale culturii populare, iar ospitalitatea este o
trăsătură comportamentală „de marcă" a poporului nostru. Cadrul natural de la Sfântu
Gheorghe, Murighiol sau Crişan, în Delta Dunării, până la Şirnea sau Fundata în Culoarul

11
Bran - Rucăr, Botiza şi Vadu Izei în Maramureş, ca să ne oprim doar la câteva exemple,
completează strălucit comorile de artă. etnografie şi folclor ale spaţiului rural, punând în
lumină frumuseţea satului românesc.
Iată de ce considerăm că. din punct de vedere al resurselor turistice-naturale şi cultural-
istorice, satele româneşti răspund în cel mai înalt grad unor multiple motivaţii ale turiştilor
interni şi internaţionali, valorificarea lor ca produse turistice impunându-se cu necesitate.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a
turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul. în funcţie de principalele lor
motivaţii şi opţiuni turistice.
Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă
amprenta originalului, ineditului şi surprizei, el constituie, până în prezent, una dintre cele mai
bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei turistice. Principala caracteristică
cu care se impune acest produs turistic în piaţa consumatorilor este cadrul de compensare fizică
şi spirituală, a deficienţelor din colectivităţile urbane.

Tipuri de sate turistice

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o
chestiune de natură opţională însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului de sat
turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia
organizatorilor, satul turistic să întrunească un cuantum de condiţii naturale, cultural-istorice şi
social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat
turistic. întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt
numeroase şi variate de ia o zonă geografică-etnografică ia alta. în continuare, vom prezenta o
tipologie generală a satelor turistice, care se regăseşte şi în unele ţări europene cu tradiţie în
turismul rural:

a) Sate turistice etnografico - folclorice

În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi
decorarea interioarelor în mod rustic, muzica şi coregrafia populară predomină şi se impun ca
însuşiri esenţiale ale satului respectiv, în aceste sate pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi
masă în condiţii autentice (mobilier, decor şi echipament de pat în stil popular, meniuri

12
tradiţionale servite în veselă şi cu tacâmuri specifice - farfurii şl străchini din ceramică, linguri de
lemn etc.), ceea ce nu exclude, desigur posibilitatea utilizării, la cerere şi a tacâmurilor moderne.
în aceste sate din care fac parte Bogdan Vodă, Botîza (Maramureş). Sibiel, Gura Râului
(Sibiu), Vama, Moldoviţa, Putna (Suceava), Vaideeni (Vâlcea) etc., se pot organiza expoziţii
artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o
vizitează, se pot amenaja una sau maî multe gospodării, ca muzeu etnografic în aer liber. De
asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozi populari (vocali şl instrumentali),
permanentizate hore duminicale şi, la sărbători: târgurile, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la
care să participe efectiv şi turiştii.

b) Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală

Este cunoscut interesul numeroşilor turişti pentru creaţia artistică şi artizanală, ca şi dorinţa
lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi. Până
în prezent, în aceste localităţi se practică doar turismul de circulaţie cu valenţe culturale. Aceste
sate oferă. însă. posibilitatea practicării unui turism de sejur. în cadrul căruia în ateliere special
amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în
artă şi tehnici arhaice populare ca: pictura icoanelor pe sticlă, pictura naivă, sculptură în lemn şi
piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare
etc. Aceste sate deţin, de regulă, ateliere artizanale sau au creatori populari renumiţi: Tismana
(Gorj), Marga (Caras Severin), Marginea (Suceava), Vadu Izei" şi Dragomireşti (Maramureş).
Se pot identifica posibilităţile de practicare a unora din aceste activiităîi chiar în cadrul
gospodăriilor-gazdă.
Există numeroase sate în care preocuparea de bază a gospodinelor este ţesutul la războaie
ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin
urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia
artistică şi artizanală, valorificabilă artistic, complex şi eficient.

c) Sate turistice climaterice şi peisagistice

Caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de
linişte, de plimbări solitare într-un cadru natural pitoresc), este cadrul natural şi poziţia
geografică izolată de centrele aglomerate şi de.marile artere de circulaţie. Satele de deal şi de
munte, cu casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţa de altele, cu pajişti,
fâneţe, livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşi turişti de „reîntoarcerea la natură"'.

13
Localităţi ca: Fundata şi Şirnea (Braşov), Lereşti (Argeş), Botiza (Maramureş), Agapia (Neamţ).
Sibiel (Sibiu), Soveja (Vrancea) etc., întrunesc asemenea condiţii de odihnă şi recreere.

d) Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc

În afara posibilităţilor de cazare şi de organizare a pescuitului şi vânătorii sportive. în
aceste sate se pot oferi şi servicii culinar -gastronomice pescăreşti (îndeosebi în Deltă) şi
vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza în limitele legale pentru turişti, unele
forme de agrement specifice, pescăreşti şi vânătoreşti, ca în Murighiol. Crişan şi Sf. Gheorghe
(Tufcea), Ciocăneşti (Suceava), Botiza (Maramureş), Tîsmana (Gorj).

e) Sate turistice viti-pomicole

În satele în care predomină cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie, activităţile
turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin
oferta de fructe, struguri şi a preparatelor realizate pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în
vedere multe alte preparate culinare comune sau dietetice, pe bază de fructe. în aceste sate, o
atracţie deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate să o constituie
băuturile răcoritoare şi reconfortante preparate din fructe sau degustările de vin: Recaş şi
Giarmata (Timiş), Agapia (Neamţ), Lereşti (Argeş), satele din podgoriile Vrancei, Cotnari,
Niculiţel, Jidvei etc.

f) Sate turistice pastorale

în această grupă pot fi incluse, în general, satele de munte, în care preocuparea de bază a
localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor, şi care pot să atragă turiştii, prin meniuri bazate pe
produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine,
iar pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (cu batal la proţap, berbec haiducesc,
balmuş, urdă şi jântiţă), programe legate de petrecerile specifice şi tradiţionale ale oierilor, ca la
Vaideeni (Vâlcea), Jina, Sibiel şi Gura Râului (Sibiu), Huţa Certeze (Satu Mare), Prislop
(Mramureş), Polovragi, Baia de Fier (Gorj).

g) Sate turistice pentru practicarea sporturilor

Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de
iarnă (satele montane şi de deal) şi nautice (litoral. Dunărea şi Delta Dunării, râurile interioare,
lacuri de acumulare), fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două

14
categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea
sporturilor respective, sau turişti mai puţin iniţiaţi, dar dornici să înveţe să le practice. Pentru
această din urmă categorie, pot funcţiona ca; instructori, sportivi de schi, înot etc., recrutaţi din
rândul populaţiei locale. De asemenea. în aceste sate pot funcţiona puncte de inchiriere a
ehipamentuiui sportiv. Spre exemplificare, cităm satele: Fundata, Şirnea şi Brsn /Braşov) pentru
sporturi de iarnă, Murighiol şî Crişan (Tulcea), Liman» - 2 Mai şi Vama Veche (Constanţa)
pentru sporturi nautice, Borca. Broşteni, Fărcaşa -Poiana Teiului (Neamţ) pentru, plutărit,
canoeing, rafting etc.
Această clasificare nu este nici limitată, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere şi alte
criterii sau obiective turistice (sate balneare, sate muzeale etc.), ceea ce demonstrează
diversitatea posibilităţilor de organizare şi funcţiona a satului turistic, în general.
Important este de a sesiza caracteristicile naturale şî îstoricoculturale esenţiale, specifice fiecărei
localităţi, de a le evidenţia şi a ţine seama de ele în acţiunea de organizare şi funcţionare a unei
localităţi ca „sat turistic", pentru a evita uniformitatea şi monotonia turismului rural.

https://www.youtube.com/watch?v=m93NTrg1bhc
https://www.youtube.com/watch?v=8vk6zhSbvfQ
https://www.youtube.com/watch?v=2Gd6KE6zEIM
https://www.youtube.com/watch?v=Frtu_BCtWLw&list=RD4LjqZ1om5l4&index=6
dresorul e roman

15