Page |1

Un material util profesorilor și elevilor la clasă

Sintaxa propoziției și a frazei (privire sintetică). Partea de vorbire (privire

sintetică) și partea de propoziție (date sumare).

A. Sintaxa propoziției și a frazei

1. Sintaxa propoziției/raporturi sintactice între părți de propoziție

Parte de propoziție/raporturi sintactice între părțile de propoziție:

I. Coordonare prin juxtapunere (alăturare prin virgulă)

Ex.: Maria, Andrei și Cristina s-au așezat la masă.

Maria, Andrei și Cristina sunt termenii unui S. (subiect) multiplu, dintre care
primii doi termeni sunt coordonți prin juxtapunere cu virgulă, iar următorii doi prin
joncțiune, cu ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”.

Ex.: Ea este bună, frumoasă și deșteaptă.

Bună, frumoasă și deșteaptă sunt termenii unui N.P. (nume predicativ) multiplu,
dintre care primii doi termeni sunt coordonați prin juxtapunere cu virgulă, iar
următorii doi prin joncțiune cu ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”.

Ex.: Ea a fost la mare, la munte și la pescuit.

La mare, la munte și la pescuit sunt complemente de același fel (complemente

circumtstanțiale de loc), dintre care primii doi termeni sunt coordonați prin
juxtapunere cu virgulă, iar următorii doi prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare copulative ”și”.

4. Lăcrămioarele din vază, din grădină sau din buchet miros atât de plăcut!....

Din vază, din grădină sau din buchet sunt atribute de același fel (atribute
substantivale prepoziționale), dintre care primele două sunt coordonate prin
juxtapunere cu virgulă, iar următoarele două prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare disjunctive ”sau”.
II. Coordonare prin joncțiune (cu ajutorul instrumentelor gramaticale sau a
elementelor de relație în propoziție – conjuncții și locuțiuni conjuncționale
coordonatoare)

Ex.: Maria, Andrei și Cristina s-au așezat la masă.

 Page |2

Maria, Andrei și Cristina sunt termenii unui S. (subiect) multiplu, dintre care
primii doi termeni sunt coordonți prin juxtapunere cu virgulă, iar următorii doi prin
joncțiune, cu ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”.

Ex.: Ea este bună, frumoasă și deșteaptă.

Bună, frumoasă și deșteaptă sunt termenii unui N.P. (nume predicativ) multiplu,
dintre care primii doi termeni sunt coordonați prin juxtapunere cu virgulă, iar
următorii doi prin joncțiune cu ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”.

Ex.: Ea a fost la mare, la munte și la pescuit ( a fost = verb predicativ; s-a dus, a
mers)

La mare, la munte și la pescuit sunt complemente de același fel (complemente

circumstanțiale de loc), dintre care primii doi termeni sunt coordonați prin
juxtapunere cu virgulă, iar următorii doi prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare copulative ”și”.

Ex.: Lăcrămioarele din vază, din grădină sau din buchet miros atât de plăcut!....

Din vază, din grădină sau din buchet sunt atribute de același fel (atribute
substantivale prepoziționale), dintre care primele două sunt coordonate prin
juxtapunere cu virgulă, iar următoarele două prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare disjunctive ”sau”.
III. Adordonare, cu sau fără virgulă, sau/și cu ajutorul instrumentelor gramaticale
sau a elementelor de relație în propoziție – prepoziții care cer cazul Ac.

Ex.: Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Parâng-
Șureanu-Lotrului. Parâng = apoziție simplă în cazul N, nu se desparte prin virgulă
de elementul ei regent ”munții” (apoziție determinativă). Parâng-Șureanu-Lotrului
= apoziție multiplă, determinativă, nu se desparte prin virgulă de elementul regent
”grupa”, caz N (Carpații Meridionali = substantiv propriu compus, cu funcție
sintactică de C.i.) (face parte din ceva, nu de undeva)

Ex. Colegul meu, Marian, a lipsit astăzi. Marian = apoziție simplă, explicativă, se
desparte prin virgule de restul propoziției și prin virgulă de elementul regent
”colegul”, caz N.

Ex. Colegul meu, Matei Ștefan, a venit mai târziu cu o oră. Matei Ștefan = apoziție
multiplă, explicativă, caz N.

Ex.: Eu lucrez la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Mihai Eminescu = apoziție

 Page |3

multiplă, determinativă, nu se desparte prin virgulă de elementul regent (”Colegiul

Național”), caz N. Colegiul Național = C.c.l. exprimat prin substantiv propriu
compus, caz Ac.

Ex.: L-am văzut pe Costel, pe colegul tău de cameră. Pe colegul = apoziție simplă
(face parte din apoziția dezvoltată ”pe colegul tău de cameră”, explicativă,
analizabilă) în cazul Ac. Ea se desparte prin virgule de restul propoziției și prin
virgulă de elementul ei regent (”pe Costel”)

Ex.: Le-am dat colegilor tăi de clasă, lui Costel, Mariei și Cristinei, câte un fruct.
Lui Costel, Mariei și Cristinei = apoziție multiplă, care se desparte prin virgule de
restul propoziției și prin virgulă de elementul regent (”colegilor”), în cazul D.

Ex.: Florile sunt ale Mariei, ale prietenei tale celei mai bune. Ale prietenei =
apoziție simplă (face parte din apoziția dezvoltată, explicativă, analizabilă ”ale
prietenei tale celei mai bune”) și se departe prin virgulă de elementul regent ”ale
Mariei”, caz G.

Ex.: Vino, măi Ionică, băiatule, la moșu să-ți povestească ceva. Băiatule = apoziție
simplă, se desparte prin virgule de restul propoziției și prin virgulă de elementul
regent ”Ionică”, în cazul V.

Notă: apoziția nu poate fi compusă deoarece ea reprezintă de fapt o funcție

sintactică, ca și subiectul și numele predicativ. Ca și S. și N.P., apoziția poate fi
simplă sau multiplă.

Notă: apoziția nu este exprimată numai prin substantive, ci și prin pronume,

numerale, adjective, verbe la moduri nepersonale, adverbe. Din apoziție pot face
parte adverbe de mod de precizare, chiar, tocmai, de întărire, tot sau de
exclusivitate, numai (cu rol de corelative pentru apoziție în cadrul propoziției) și o
parte de vorbire cu sens lexical suficient.

Ex.: Cristian, numai el, mă poate ajuta (numai el – apoziție complexă, cu funcție
sintactică de atribut pronominal apozițional, exprimată prin pronume personal, caz
N). Element regent substantivul propriu ”Cristian”.

Ex.: I-am văzut pe Cristian și Marcu, tocmai pe cei doi, alergând în parc (tocmai
pe cei doi – apoziție complexă, cu funcție sintactică de atribut prepozițional,
exprimată prin numeral cardinal cu valoare substantivală, caz Ac.). Elemente
regente substantivele proprii ”pe Cristian și Marcu” (care au aceeași funcție
sintactică, de complement direct).
 Page |4

Ex.: Ea este inteligentă, adică foarte isteață, ținând cont de mediul în care trăiește
(adică foarte isteață – apoziție complexă, cu funcție sintactică de nume predicativ,
exprimată prin adjectiv propriu-zis, caz N, grad de comparație superlativ absolut).
Element regent adjectivul ”inteligentă”.

Ex.: El mergea șonticăind, adică șchiopătând, pe stradă spre brutărie (adică

șchiopătând – apoziție complexă, cu funcție sintactică de element predicativ
suplimentar, exprimată prin verb nepersonal, la modul gerunziu). Element regent
verbul nepersonal ”șonticăind”.

Ex.: Ea a răspuns corect, adică bine, la toate întrebările (adică bine – apoziție
complexă, cu funcție sintactică de complement circumstanțial de mod, exprimată
prin adverb de mod, gradul pozitiv). Element regent adverbul de mod ”corect”.

Notă: observăm din aceste situații prezentate că baza unei apoziții (elementul
ei regent) nu este doar un substantiv, sau un înlocuitor al substantivului,
pronume sau numeral cu valoare substantivală, ci și un adjectiv, un verb sau
un adverb.

Notă: de asemenea, baza unei apoziții poate fi o altă apoziție.

Ex.: A intrat Maria, fata cea frumoasă, prietena ta cea mai bună.

Maria = S. exprimat prin substantiv propriu, simplu, defectiv de numărul

plural, gen feminin, nr. singular, caz N, articulat cu articolul hotărât enclitic
”a”. ”Maria” reprezintă baza pentru apoziția dezvoltată analizabilă ”fata cea
frumoasă”, în care apoziția propriu-zisă este ”fata”.

Fata = atribut substantival apozițional, exprimat prin substantiv comun,

simplu, gen feminin, nr. singular, caz N., articulat cu articolul hotărât enclitic
”a”. ”Fata” reprezintă baza unei alte apoziții, apoziția dezvoltată analizabilă
”prietena ta cea mai bună”, în cadrul căreia apoziția propriu-zisă este
”prietena”.

Prietena = atribut substantival apozițional, exprimat prin substantiv comun,

simplu, gen feminin, nr. singular, caz N., articulat cu articolul hotărât ”a”.

Ex: L-am văzut pe Costel, pe băiatul/1 care a ieșit afară din magazin, /
2colegul tău de cameră./1

Pe Costel = C.d. (complement direct) exprimat prin substantiv propriu, simplu,

defectiv de nr. plural, gen masculin, caz N., nearticulat, precedat de prepoziția
 Page |5

simplă ”pe” (în regim de Ac.). ”Pe Costel” reprezintă baza pentru apoziția
simplă ”pe băiatul”.

Pe băiatul = atribut substantival apozițional, exprimat prin substantiv comun

simplu, gen masculin, nr. singular, caz Ac., articulat cu articolul hotărât enclitic
”l”, precedat de prepoziția simplă ”pe” (în regim de Ac.). ”Pe băiatul” reprezintă
baza pentru apoziția dezvoltată analizabilă ”colegul tău de cameră”, în cadrul
căreia apoziția propriu-zisă este ”colegul”.

Colegul = atribut substantival apozițional, exprimat prin substantiv comun, simplu,

gen masculin, nr. singular, caz N., articulat cu articolul hotărât ”l”.

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată AT. (atributivă) (regentă1)

Notă: observăm că în această situație avem o propoziție secundară subordonată

atributivă, intercalată între termenii propoziției principale, regente.
IV Subordonare prin juxtapunere, cu sau fără virgulă, între o parte de propoziție și
elementul ei regent.

Ex. Ferestrele clasei sunt deschise. Clasei = atribut substantival genitival, exprimat
prin substantiv comun, caz G, aflat în relație de subordonare prin juxtapunere, fără
virgulă, cu elementul regent ”ferestrele”.

Ex. Fata, cea frumoasă, a participat la concursul de Miss organizat la balul

bobocilor (”cea” – articol adjectival, se analizează împreună cu partea de vorbire
pe care o însoțește). Cea frumoasă = atribut adjectival, exprimat prin adjectiv
propriu-zis, variabil, cu două terminații și patru forme flexionare, gen feminin, nr,
singular, caz N, precedat de articolul adjectival ”cea”, aflat în raport de
subordonare prin juxtapunere cu virgulă cu elementul regent ”fata” (și se desparte
prin virgule de restul propoziției când se accentuează asupra
ideii/caracteristicii/însușirii exprimate).
V. Subordonare prin joncțiune (cu ajutorul instrumentelor gramaticale sau a
elementelor de relație – prepoziții și locuțiuni prepoziționale)

Ex.: Florile din vază sunt roșii.

Din vază = atribut substantival prepozițional (exprimat prin substantiv comun, gen
geminin, nr. singular, caz Ac, nearticulat, precedat de prepoziția simplă ”din”),
aflat în raport de subordonare prin joncțiune, cu ajutorul prepoziției simple ”din”
(care se analizează împreună cu partea de vorbire pe care o însoțește), cu
 Page |6

elementul regent, substantivul comun simplu ”florile”.

Notă: dacă intercalăm între elementul regent și atributul substantival prepozițional

un verb copulativ ”sunt” sau ”este” (la prezent sau la trecut), atunci obținem un
predicat nominal (P.N.) și un nume predicativ (N.P.) în cazul Ac.: Florile sunt din
vază. La fel obținem în cazul atributului substantival genitival un N.P. în G. și în
cazul atributului substantival în D. un N.P. în cazul D. Ex.: Florile Mariei sunt
frumoase. Florile sunt ale Mariei. Nota datorită învățatului conștiincios a fost
meritată. Nota este datorită învățatului conștiinciios.

Ex.: A dus vacile la păscut micuța țărăncuță.

La păscut = complement circumstanțial de loc (exprimat prin verb nepersonal,

nepredicativ, conjugarea a III-a, diateza activă, tranzitiv, mod supin, formă
afirmativă), aflat în raport de subordonare prin joncțiune, cu ajutorul prepoziției
simple ”la” (care se analizează împreună cu partea de vorbire pe care o însoțește),
cu elementul regent, verbul personal, predicativ ”a dus”.

2. Sintaxa frazei/raporturi sintactice între propoziții în frază

I.Coordonare prin juxtapunere (alăturare cu virgulă)

Ex.: Andrei a venit la oră mai târziu,/1 Matei a întârziat și el/2 și Dinu a ajuns
ultimul./3

Prop. 1 = propoziție principală independentă, aflată în raport de coordonare prin

juxtapunere cu virgulă cu propoziția nr.2

Prop. 2 = propoziție principală independentă, aflată în raport de coordonare prin

juxtapunere cu virgulă cu propoziția nr.2 și de coordonare prin joncțiune (cu
ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”) cu propoziția nr.3

Prop. 3 = propoziție principală, independentă, aflată în raport de coordonare prin

joncțiune cu propoziția nr.2 (cu ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”)

Notă: atenție, primul ”și ” este adverb de întărire fără funcție sintactică (”chiar și
el”), al doilea ”și” este element de relație sau cuvânt introductiv în frază
(conjuncție coordonatoare copulativă).

Ex.: Nu știu/1 dacă a venit,/2 a mâncat/3 și a adormit./4

Prop.1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată, completivă directă (C.D.), aflată în

 Page |7

raport de subordonare prin joncțiune cu propoziția nr. 1 (prin conjuncția

subordonatoare simplă ”dacă”) și de coordonare prin juxtapunere cu virgulă cu
propoziția nr. 3

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată completivă directă (C.D.), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr.1 prin juxtapunere fără virgulă (lipsește
elementul de relație ”dacă” care poate fi dedus din context), în raport de
coordonare prin juxtapunere cu virgulă cu propoziția nr.2 și în raport de
coordonare copulativă prin joncțiune (cu ajutorul conjuncției coordonatoare
copulative ”și”) cu propoziția nr. 4

Prop. 4 = propoziție secundară, subordonată completivă directă (C.D.), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr. 1 prin juxtapunere fără virgulă (lipsește
elementul de relație ”dacă” care poate fi dedus din context), și în raport de
coordonare cu propoziția nr. 3 prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare copulative ”și”.
II.Coordonare prin joncțiune (cu ajutorul elementelor de relație coordonatoare –
conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare)

Ex.: A venit la meciul de fotbal nu numai Marius,/1ci și Andrei./2

Prop. 1 = propoziție principală, independentă, aflată în raport de coordonare prin

joncțiune (cu ajutorul locuțiunii conjuncționale copulative nu numai… ci și) cu
propoziția nr.2

Prop. 2 = propoziție principală independentă, aflată în raport de coordonare prin

joncțiune (cu ajutorul locuțiunii conjuncționale copulative ”nu numai… ci și”) cu
propoziția nr.1, eliptică de predicat (predicatul propoziției ”a venit” poate fi dedus
din context)

Ex.: A spus/1 că se simte bine/2 și iese afară./3

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată completivă directă (C.D.), aflată în

raport de subordonare prin joncțiune cu ajutorul conjuncției subordonatoare ”că”
cu propoziția nr. 1 și de coordonare prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
coordonatoare copulative ”și”, cu propoziția nr. 3

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată, completivă directă, aflată în raport de

subordonare prin juxtapunere fără virgulă cu propoziția mr.1 (lipsește elementul de
relație ”că”, care poate fi dedus din context), și de coordonare prin joncțiune, cu
 Page |8

ajutorul conjuncției coordonatoare copulative ”și”, cu propoziția nr. 2.

III. Adordonare (care înseamnă joncțiune și virgulă, în același timp), între o
propoziție subordonată apozițională și regenta ei.

Ex.: A mâncat fructe,/1 adică ce-i plăcea lui mai mult./2 Elementul regent în
propoziția regentă pentru apozițională este substantivul comun ”fructe”

Ex.: S-a întâmplat asta,/1 adică ce mi-ai spus./2 Elementul regent în propoziția
regentă pentru apozițională este pronumele demonstativ de apropiere, formă
populară ”asta”.

Obs. Adică este corelativ specific pentru apozițională. Adverbele de mod

explicative: adică, anume, mai exact, mai precis au rol de corelativ pentru
apozițională în cadrul frazei și în cadrul popoziției în anumite situații.

Prezint următoarele situații:

Ex.: Asta s-a întâmplat, adică (anume, mai exact, mai precis) eliminarea
elevilor recalcitranți din examen.

Adică eliminarea = atribut substantival apozițional (apoziție complexă), exprimat

prin substantiv comun (provenit din verb la infinitivul lung), gen feminin, nr.
singular, caz N, precedat de adverbul de mod explicativ fără funcție sintactică
”adică” (corelativ pentru apoziție). Elementul regent este pronumele demonstrativ
de apropiere, formă popula- ră ”asta”.

Notă: corelativele adică, anume, mai exact, mai precis anunță o apoziție în cadrul
propoziției, dacă apoziția este exprimată printr-un substantiv provenit dintr-un
verb la infinitivul lung. În această situație, acest substantiv provenit din verb ține
locul eventualului predicat al propoziției, fie că el apare exprimat, fie că poate fi
dedus.

Alt ex.: Asta a făcut, adică reparația (repararea) calculatorului.

Dar în exemplele următoare adică, anume, mai exact, mai precis anunță o
apozițională (APOZ.) în cadrul frazei:

Ex.: A venit ea, /1adică Maria (a venit)./2

Adică Maria = atribut substantival apozițional (apoziție complexă) exprimat prin

substantiv propriu, simplu, gen feminin, nr. singular, caz N, însoțit de adverbul de
mod explicativ fără funcție sintactică ”adică” (corelativ pentru apozițională).
Element regent în propoziția regentă pentru apozițională este pronumele personal
 Page |9

”ea”. ”Adică Maria” are funcție sintactică de atribut substantival apozițional

(apoziție) în prima propoziție și funcție sintactică de S. (subiect) în a doua
propoziție.

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată apozițională (APOZ.) (regentă 1),

eliptică de predicat (lipsește predicatul propoziției ”a venit”, care poate fi dedus
din context)

Dar în ex. : A picat examenul,/1mai precis a fost primul sub linie./2

Prop. 1 = propoziție principală, regentă, independentă, aflată în raport de

coordonare cu propoziția nr.2 prin juxtapunere cu virgulă.

Prop. 2 = propoziție principală regentă, independentă, aflată în raport de

coordonare cu propoziția nr.1 prin juxtapunere cu virgulă.

Ex.: A intrat colega ta, /1mai precis Maria (a intrat)./2

Mai precis Maria = atribut substantival apozițional (apoziție complexă), exprimat

prin substantiv propriu, defectiv de nr. plural, gen feminin, nr. singular, caz N,
articulat cu articolul hotărât enclitic ”a”, precedat de adverbul de mod explicativ
fără funcție sintactică, aflat la gradul comparativ de superioritate ”mai precis”.
Element regent pentru apozițională în propoziția regentă este substantivul comun
”colega”. ”Mai precis Maria” are funcție sintactică de atribut substantival
apozițional (apoziție) în prima propoziție și funcție sintactică de S. (subiect) în a
doua propoziție.

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată apozițională (APOZ.) (regentă 1),

eliptică de predicat (lipsește predicatul propoziției ” a intrat”, care poate fi dedus
din context)

Notă: din toate situațiile prezentate, rezultă că relația de adordonare este o

relație de coordonare (ambii termeni/ambele propoziții se află în același plan
de referință), dar și de subordonare (apoziția are un element regent, numită
bază, de asemenea apoziționala are un element regent numită bază din
propoziția regentă). Inversarea bazei cu apoziția are efect, de cele mai multe
ori, tranformarea bazei în apoziție și viceversa. Excepție fac situațiile în care
apoziția este la cazurile Ac., D., G., V., deci alt caz decât N., în care baza
 P a g e | 10

apoziției este evidentă, și la fel și apoziția.

Ex. : A venit Maria,/1 adică ea (a venit)./2 Baza apoziției devine ”Maria” și ”adică
ea” devine atribut pronominal apozițional (apoziție).

Ex.: A intrat Maria, /1 mai precis colega ta (a intrat)./2 Baza apoziției devine
”Maria” și ”colega” atribut substantival apozițional (apoziție simplă, face parte din
apoziția dezvoltată ”colega ta”).

Ex.: Dar în situația: Pe Costel, prietenul tău cel mai bun, l-am văzut/1 când a
intrat. /2

”Pe Costel” este întotdeauna complement direct și reprezintă baza pentru apoziția
dezvoltată ”prietenul tău cel mai bun” (în cadrul căreia apoziția propriu-zisă este
”prietenul”).

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată, circumstanțială de timp (C.T.)

(regentă 1)

Ex.: Dacă inversăm topica și avem: Prietenul tău cel mai bun, pe Costel, l-am
văzut/1 când a intrat. /2

”Prietenul tău cel mai bun” este tot apoziție dezvoltată și ”pe Costel”este tot
complement direct și baza acestei apoziții.
IV. Subordonare prin juxtapunere (alăturarea subordonatei de regenta ei fără
element de relație, care se poate, însă, deduce din context), cu sau fără virgulă.

Prezint următoarele situații:

Ex.: Spune-mi,/1 vrei să vii cu mine?/2

Prop. 1 = propoziție enunțiativă, imperativă, nonexclamativă, dezvoltată,

afirmativă, principală, independentă.

Prop. 2 = propoziție enunțiativă, interogativă, dezvoltată, afirmativă, principală,

independentă, aflată în raport de coordonare prin juxtapunere cu virgulă cu
propoziția nr. 1

Ex.: Spune-mi/1dacă te simți bine/2 și vrei să vii cu mine. /3

 P a g e | 11

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată, CD (completivă directă) (regentă 1),

aflată în raport de subordonare cu propoziția nr. 1 prin conjuncția subordonatoare
”dacă”

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată, CD (completivă directă), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr.1 prin juxtapunere fără virgulă (lipsește
elementul de relație ”dacă”, care poate fi dedus din context, din propoziția
anterioară), (regentă 1), aflată în raport de coordonare copulativă, prin joncțiune,
cu propoziția nr. 2. (prin ”și”)

Ex.: Spune-mi/1 dacă te simți bine,/2 vrei să vii cu mine/3 și te bucuri./4

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată, C.D. (regentă 1), aflată în raport de

subordonare cu propoziția nr.1 prin joncțiune (conjuncția subordonatoare ”dacă”)

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată, C.D. (regentă 1), aflată în raport de

subordonare cu propoziția nr.1 prin juxtapunere, fără virgulă (lipsește elementul de
relație ”dacă”, care însă poate fi dedus din context), în raport de coordonare cu
propoziția nr.2 prin juxtapunere cu virgulă, și în raport de coordonare copulativă,
prin joncțiune, cu propoziția nr. 4

Prop. 4 = propoziție secundară, subordonată, aflată în raport de subordonare cu

propoziția nr.1 prin juxtapunere fără virgulă (elementul de relație, conjuncția
subordona-toare ”dacă”, poate fi dedus din context), și în raport de coordonare
copulativă prin joncțiune cu propoziția nr. 3

Ex.: Sper, /1 vei avea timp să te ocupi de mine./2

Prop. 1 = propoziție principală, regentă.

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată CD (regentă 1), aflată în raport de

subordonare prin juxtapunere cu virgulă cu propoziția nr. 1 (elementul de relație,
conjuncția subordonatoare ”că”, poate fi dedus din context).

Notă: ”dacă” este un element de relație specific pentru cauzală, iar ”că” este un
element de relație specific pentru completiva directă.
V. Subordonare prin joncțiune (cu ajutorul elementelor introductive sau de relație
subordonatoare):
 P a g e | 12

- conjuncții și locuțiuni conjuncționale subordonatoare;

1. Conjuncții subordonatoare:

A fost atât de bun cu mine,/1 încât am fost înduioșat./2

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată CNS. (consecutivă) (regentă 1), aflată

în raport de subordonare prin joncțiune cu propoziția nr.1 cu ajutorul conjuncției
subordonatoare compuse, specifice pentru consecutivă ”încât”. Corelativul ”atât
de” care se află în propoziția regentă întărește această idee.

2. Locuțiuni conjuncționale subordonatoare:

De vreme ce a plouat, /1nu voi mai ieși din casă. /2

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată CZ. (cauzală) (regentă 1), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr. 1 prin joncțiune, cu ajutorul locuțiunii
conjuncționale subordonatoare ”de vreme ce”, specifică pentru cauzală (observăm
că se desparte prin virgulă de propoziția regentă, deoarece este antepusă acesteia și
se insistă asupra ei).

- pronume și adjective pronominale relative;

3. Pronume relative:

Băiatul/1 pe care l-ai văzut/2 este în clasa a opta./1

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată AT. (atributivă), aflată în raport de

subordonare cu propoziția nr. 1 prin joncțiune, cu ajutorul pronumelui relativ ”pe
care” (însoțit de prepoziție, în regim de Ac.). Observăm că propoziția secundară
subordonată atributivă este intercalată între termenii propoziției regente și nu se
desparte de aceasta prin virgule.

4. Adjective pronominale relative:

Pe care fată este mai sensibilă/1 nu este bine/2 s-o jignești./3

 P a g e | 13

Prop. 1 = propoziție secundară, subordonată C.D. (completivă directă), (regentă 3),

se află în raport de subordonare cu propoziția nr. 2 prin adjectivul pronominal
relativ ”pe care”.

Prop. 2 = propoziție principală regentă (predicatul propoziției este nominal și este

exprimat printr-o expresie verbală impersonală)

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată SB: (subiectivă) (regentă 1), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr. 2 prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
subordonatoare ”s-” (să).

Verificare: realizăm contragerea: Jignirea (S.)fetei mai sensibile este inoportună.

Să jignești pe fata (C.d.) mai sensibilă este inoportun.

- pronume și adjective pronominale interogative;

5. Pronume interogative:

Nu știi/1 pe cine a ascultat doamna profesoară?.../2

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată C.D. (completivă directă), aflată în

raport de subordonare cu propoziția nr. 1 prin joncțiune, cu ajutorul pronumelui
interogativ ”pe cine”, precedat de prepoziție, în regim de Ac.

6. Adjective pronominale interogative :

Te-ai gândit/1 ce notă vei lua la examen?.../2

Prop. 1 = propoziție principală, regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată C.I. (completivă indirectă), aflată în

raport de subordonare prin joncțiune cu propoziția nr.1, cu ajutorul adjectivului
pronominal interogativ ”ce”.

- pronume și adjective pronominale nehotărâte

7. Pronume nehotărâte:

Orice ai fi făcut, /1nu trebuia/2 să te jignească./3

Prop. 1 = propoziție secundară, subordonată, CV. (concesivă) (regentă 2), se află în

 P a g e | 14

raport de subordonare prin joncțiune cu propoziția nr.2 cu ajutorul pronumelui

nehotărât compus ”orice”. Observăm că se desparte prin virgulă de regentă,
deoarece este antepusă regentei.

Prop. 2 = propoziție principală, regentă (în cadrul ei poate fi introdus corelativul

specific pentru concesivă ”tot”). Predicatul propoziției este verbal și este exprimat
printr-un verb impersonal, forma negativă, ”nu trebuia”

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată SB. (subiectivă) (regentă 2).

8. Adjective pronominale nehotărâte:

Ex.: Orice lucru ai fi făcut, /1nu trebuie/2 să-ți pierzi speranța. /3

Prop. 1 = propoziție secundară, subordonată, CV. (concesivă) (regentă 2), se află în

raport de subordonare prin joncțiune cu propoziția nr.2 cu ajutorul adjectivului
pronominal nehotărât ”orice”. Observăm că se desparte prin virgulă de regentă,
deoarece este antepusă regentei.

Prop. 2 = propoziție principală, regentă (în cadrul ei poate fi introdus corelativul

specific pentru concesivă ”tot”). Predicatul propoziției este verbal și este exprimat
printr-un verb impersonal, forma negativă, ”nu trebuie”

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată SB. (subiectivă) (regentă 2).

- adverbe relative

9. Adverbe relative:

Ex.: M-am întrebat/1 unde s-a așezat pasărea/2 care cânta așa frumos./3

Prop. 1 = propoziție principală, regentă (predicatul propoziției este exprimat printr-

un verb predicativ la diateza activă pronominală)

Prop. 2 = propoziție propoziție secundară, subordonată C.D. (completivă directă),

aflată în raport de jocțiune cu propoziția nr. 1 cu ajutorul adverbului relativ ”unde”
(specific pentru locativă)

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată AT. (atributivă) (regentă 2), aflată în

raport de subordonare prin joncțiune cu prop. nr 2 prin intermediul pronumelui
relativ ”care” (specific pentru atributivă).

Notă: Dar în exemplul: Unde nu veni și mi ți-l băgă în pământ, ”unde” este adverb
 P a g e | 15

de loc, fără funcție sintactică. Iar ”mi” și ”ți” sunt pronume personale, la dativul
etic, fără funcție sintactică.

Notă: Tot o situație specială, de care e bine să amintim aici, este atributul
pronominal în dativul posesiv, care nu trebuie confundat cu complementul
indirect. Complementul indirect determină un verb, iar atributul pronominal la
dativul posesiv un substantiv, chiar dacă nu apare lângă acesta.

Cu brațele-i subțiri și reci mă cuprinse după grumaz. Cu mâinile-i amândouă ținea

un pui de vrabie în palme. Pe față-mi plâng gândiri.

Mi-am făcut tema. (tema-mi, tema ”mea”) Și-a repetat lecția (lecția-și, lecția ”sa”)

- adverbe nehotărâte

10. Adverbe nehotărâte:

Ex: Oriunde te-ai afla, /1gândește-te la mine./2

Ex.: Oricând îți va fi greu,/1 cere-mi ajutorul./2

Ex.: Oricum ar fi situația,/1nu dispera./2

Oriunde, oricând, oricum sunt adverbe nehotărâte, compuse, cu rol de elemente de

relație în frază. Ele introduc propoziții secundare, subordonate concesive (prop. nr.
1) (corelativul ”tot” care poate fi introdus în propoziția regentă – prop. nr.2,
întărește această idee: tot să te gândești la mine, tot să-mi ceri ajutorul, tot să nu
diperi).
3. Felul propozițiilor după scopul comunicării:

- enunțiative propriu-zise, optative, imperative, dubitative (exclamative sau

nonexclama-tive);

- enunțiative interogative propriu-zise, optative, dubitative (exclamative sau

nonexcla-mative)

Ex. de propoziție enunțiativă dubitativă nonexclamativă: Să fi avut bradul vreo trei

metri înălțime.

Ex. de propoziție enunțiativă dubitativă interogativă exclamativă: Să se fi făcut

oare seară?!...
4. Felul propozițiilor după structură:
 P a g e | 16

- simple (S+P) (P);

- dezvoltate (S+P+A+C) (S+P+A) (S+P+C) (S+P+A+A)(S+P+C+C)

(S+P+A+A+C) (S+P+A+C+C) (S+P+A+A+A+C) (S+P+A+ C+C+C) etc.

Notă: există și propoziții eliptice de predicat. Sunt mai rare aceste situații, dar ele
totuși există:

Ex.: Dorința mea este/1 să iau o notă mare la examen,/2 și la fel și colegul meu./3

Prop. 1 = propoziție principală regentă

Prop. 2 = propoziție secundară, subordonată (regentă 1), aflată în raport de

subordonare cu propoziția nr.1 prin joncțiune, cu ajutorul conjuncției
subordonatoare ”să” (care este și element de relație, și marcă a modului conjunctiv
al verbului ”să iau”)

Prop. 3 = propoziție secundară, subordonată predicativă (PR) (regentă 1), eliptică

de predicat (lipsește predicatul propoziției ”să ia”, care poate fi dedus din context),
aflată în raport de subordonare cu propoziția nr.1 prin juxtapunere, și în raport de
coordonare copulativă cu propoziția nr. 2 prin joncțiune, cu ajutorul elementului de
relație coordonator ”și la fel și” (locuțiune conjuncțională coordonatoare
copulativă, provenită din locuțiunea prepozițională care cere cazul Ac. ”și la fel
cu”) și juxtapunere cu virgulă.

Notă: schema frazei poate ajuta la stabilirea raporturilor sintactice dintre propoziții
în frază.
4. Felul propozițiilor după aspectul predicatului:

- afirmative: Eu merg acasă.

- negative: Eu nu merg acasă.

5.Felul propozițiilor după rolul lor în frază:

- propoziții principale (care pot fi și incidente)/propoziții secundare (care pot fi și

incidente)

Ex. : Vino, mă, spuse el, în timp ce-și scotea tacticos o țigară, am să-ți spun ceva.
6. Felul propozițiilor după raporturile sintactice stabilite între ele în cadrul frazei:

- propoziție regentă (principală sau secundară)/propoziție subordonată (principală

sau secundară), propoziție independentă (principală sau subordonată).
 P a g e | 17

Ex. Cere-mi, /1nu te opri!/2

Prop. 1 = propoziție principală, independentă, aflată în raport de coordonare prin

juxtapunere, cu virgulă, cu propoziția nr.2

Prop. 2 = propoziție principală, independentă, aflată în raport de coordonare prin

juxtapunere, cu virgulă, cu propoziția nr. 1

Ex. : Dacă nu ești atent!.../1

Prop. 1 = propoziție secundară, subordonată, independentă.

7. Felul propozițiilor după sensul comunicării: SB, PR, PS, AT, APOZ., CD, CI,
CL, CM, CT, CZ, AG, CS, CV, CNS etc.

B. Gramatică

I.Morfologie

1. Parte de vorbire (clase de cuvinte)/categorii gramaticale pentru fiecare parte de

vorbire în parte. Aceste categorii gramaticale se stabilesc în funcție de sintaxa
propoziției sau a frazei, deci depind și ele de sintaxă.

2. Părți de vorbire flexibile:

- substantiv

Cazurile substantivului: N, Ac, D., G, V

- articol

- adjectiv

- pronume

- numeral

- verb

- locuțiune substantivală
 P a g e | 18

- locuțiune adjectivală

- locuțiune pronominală

- locuțiune verbală

3.Părți de vorbire neflexibile

- adverb

- interjecție

- prepoziție

- conjuncție

- locuțiune adverbială

- locuțiune interjecțională

- locuțiune prepozițională

- locuțiune conjuncțională

4. Conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare în cadrul propoziției și

frazei:

a. Conjuncții coordonatoare:

- copulative : și, nici

- adversative (simple sau compuse): dar, iar, însă, ci, ba, dar nici, însă nici
- disjunctive (simple sau compuse): sau, ori, fie; sau… sau, ori… ori, fie… fie, sau
nici, fie nici

Punctuația:

Ex.: Sau tu o să vii, sau el

Ex.: Ori am să memorez poezia, ori am s-o citesc.

Ex.: Fie ai greșit adresa, fie persoana pe care o cauți nu mai stă aici de mult.
 P a g e | 19

Observăm că în aceste situații părțile de vorbire coordonate sau propozițiile aflate

în raport de coordonare se despart prin virgulă.

- conclusive: deci, așadar, va să zică, care va să zică

b. Locuțiuni conjuncționale coordonatoare:

- copulative: precum și, cât și, nu numai… ci și, nu numai… dar și, (și) la fel și

- adversative: numai că, în schimb

- disjunctive: -

- conclusive: prin urmare, în concluzie, în consecință, drept urmare, de aceea

Cazurile substantivului:

c. Prepoziții și locuțiuni prepoziționale în regim cazual de Ac, D. și G.

1. Prepoziții simple sau compuse care cer cazul Ac./loc prepoziționale care cer
cazul Ac.

Ex.: de (când se poate înlocui cu ”dacă” sau ”încât” este conjuncție

subordonatoare în cadrul frazei), pe lângă, de pe, pe lângă, de pe lângă, peste, sub,
în, prin, printre, între, cu, din, dintre, printre, fără, despre, înspre, dinspre etc./ în
caz de, în loc de, cu scopul de, înainte de, dincolo de, la mijloc de, odată cu,
împreună cu, la fel cu etc.
2. Prepoziții specifice care cer cazul D.

Ex.: mulțumită, datorită, grație, potrivit, conform, contrar, asemenea, aidoma,

*asemănător, * asemănătoare (provenite din adjective; asemănător poate fi și
adverb)
3. Prepoziții nespecifice (când însoțesc o formă neaccentuată a pronumelui
personal) care cer cazul D (preluate de la cazul G)

Ex.: înainte-(mi), înapoia-(ți), dedesubtu-(i), deasupra-(mi), asupra-(ți)/ în față-

(mi), în spatele-(ți), în urmă-(i), în mijlocu-(i), în preajmă-(ți), în cuprinsu-(i) etc.
4. Prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care cer cazul G.

Ex.: înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, asupra, contra, împotriva, împrejurul,

dimprejurul, dinaintea, etc./ în fața, în spatele, în mijlocul, în cuprinsul, în toiul, în
preajma, la dreapta, la stânga, de-a lungul, în susul, în josul, de-a curmezișul, în
 P a g e | 20

urma, în ciuda, în cazul, în largul etc.

Părțile de vorbire sunt cuvinte sau locuțiuni (substantivale, adjectivale,

pronominale, verbale, adverbiale, interjecționale, prepoziționale, conjuncționale)
care fac parte din 10 clase gramaticale grupate după:

 sensul lexical - ceea ce exprimă

 forma lor - caracteristici morfologice
 posibilitatea de a îndeplini anumite funcții sintactice.

Cel mai important rol în clasificarea părților de vorbire îl are sensul lexical,
adică ceea ce exprimă fiecare parte de vorbire. Astfel:

1. substantivul - indică obiecte (lucruri, ființe, fenomene ale naturii, nume de

stări sufletești, nume de însușiri, noțiuni abstracte etc.);
2. pronumele - ține locul unui substantiv;
3. numeralul - exprimă un număr sau o determinare numerică;
4. adjectivul - exprimă o proprietate a unui obiect;
5. verbul - exprimă o acțiune, starea, mai rar existența;
6. adverbul - exprimă o caracteristică a unei acțiuni sau a unei stări;
7. interjecția - exprimă exteriorizarea unui sentiment, a unei stări fizice sau
psihice sau a unui sunet;
8. articolul - parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (un
substantiv, un adjectiv sau un pronume) și marchează diverse funcții
gramaticale și stilistice ale acesteia. Articolul poate fi hotărât sau nehotărât
(lui Andrei, cartea, penarul, perele, băieții, penarele ; elevule, elevilor,
elevo, elevelor, scaunule, scaunelor; un băiat, o fată, un ceas; niște oameni,
niște pere, niște caiete), demonstrativ sau adjectival (băiatul cel de acolo
etc./ fata cea frumoasă), posesiv sau genitival (al meu, a mea, ai mei, ale
mele etc., alor mei, alor mele etc./ferestrele deschise ale clasei);
9. conjuncția - parte de vorbire neflexibilă. Conjuncția nu are funcție
sintactică și are rol morfologic auxiliar. Conjuncția ”să” se analizează
gramatical cu partea de vorbire pe care o însoțește, se subliniază în predicat,
este marcă a modului conjunctiv. Conjuncțiile sunt numai coordonatoare în
propoziție și leagă părți de propoziție de același fel, și coordonatoare și
subordonatoare în frază, leagă fie propoziții de același fel, fie propoziții
aflate în raport de subordonare (o propoziție subordonată de regenta ei);
10. prepoziția - nu are sens de sine stătător și sunt simple instrumente
gramaticale ce servesc la stabilirea unor raporturi gramaticale. Ele leagă fie
 P a g e | 21

atribute de substantivele sau locuțiunile substantivale pe care le determină

(sau de un înlocuitor al substantivului, pronume sau numeral cu valoare
substantivală), fie complemente de verbele, locuțiunile verbale, adverbele,
locuțiunile adverbiale, adjectivele sau interjecțiile pe care le determină.

Părțile de propoziție sunt cuvinte sau grupuri de cuvinte care îndeplinesc în cadrul
propoziției anumite funcții sintactice.

Clasificare

 principale: subiectul, predicatul

 secundare: atributul, complementul, elementul predicativ suplimentar

Părțile de propoziție sunt:

 subiectul (care poate fi simplu sau multiplu). Subiect în Ac.: Pe cine nu

este atent/1 îl ascult din lecție./2 Pe cine = S în prop. nr. 1 exprimat prin
pronume relativ, în Ac. cu prepoziție (și cu funcție sintactică de C.d. în
propoziția nr.2)
 Subiect în D.: Cui nu este atent/1 am să-i cer să-mi spună lecția. /2 Cui= S
în prop. nr.1 exprimat prin pronume relativ în cazul D. (și cu funcție
sintactică de C.i. în propoziția nr.2).
 Subiect în G.: Ale elevului/1 care lipsește/2 sunt cele mai frumoase./3 Ale
elevului = S în prop. nr.1 exprimat prin substantiv comun în cazul G (însoțit
de articolul genitival ”ale”).
 Alt exemplu în care avem un element de relație într-o propoziție, cu
funcție sintactică în două propoziții: Îi dau voie/1 să plece/2cui este
colegul tău de bancă. /3 Cui = S. exprimat prin pronume relativ în D, în
propoziția nr.3 (”Cui” are triplu rol, de element de relație în frază, introduce
propoziția secundară subordonată C.I. (completivă indirectă) nr.3, de S. în
propoziția nr.2 (în cazul D.) și de S. în propoziția nr.3), în cazul D.
 Alt exemplu: I-am dat voie/1 cuiva să plece./2 Cuiva = element de relație
în propoziția nr. 2 sau element introductiv în frază, cu funcție sintactică de
C.i. în propoziția nr.1 și de S. în propoziția secundară, subordonată C.I.
(completivă indirectă) nr.2, în cazul D.
 Sau un alt exemplu în care avem un element de relație într-o
propoziție, cu funcție sintactică în două propoziții: I-am dat o
ciocolată/1 căruia stă în banca întâi. /2 Căruia este element introductiv în
propoziția nr. 2, care este secundară, subordonată C.I. (completivă
indirectă), C.i. (complement indirect) în propoziția nr 1 (în cazul D.) și S.
(subiect) în propoziția nr.2, în cazul D.
 Alt exemplu: L-am văzut/1 pe cine a ieșit din clasă./2 Pe cine element de
relație în propoziția nr.2, sau element introductiv în frază, introduce
 P a g e | 22

propoziția secundară, subordonată C.D. (completivă directă) nr.2, cu funcție

sintactică de S. în Ac. cu prepoziție în propoziția nr.2, și de C.d.
(complement direct) în Ac. cu prepoziție în propoziția nr. 1.
 predicatul (verbal sau nominal)
 atributul (substantival, apozițional, pronominal, adjectival, verbal,
adverbial, interjecțional)
 complementul (direct, indirect, circ. de loc, de timp, de mod, de cauză,
de agent, condițional, de scop, concesiv, consecutiv)
 numele predicativ (care poate fi simplu sau multiplu). Numele
predicativ este o funcție sintactică în cadrul altei funcții sintactice!...Nume
predicativ în Ac.: Florile dăruite ție de ziua ta sunt din vază. Din vază =
N.P. exprimat prin substantiv în cazul Ac., cu prepoziție (care cere cazul
Ac.).
 Nume predicativ în D. Mirosul plăcut împrăștiat în cameră este datorită
florilor din vază. Datorită florilor = N.P. exprimat prin substantiv cu
prepoziție (care cere cazul D.)
 Nume predicativ în G. Mirosul plăcut din cameră este al florilor din vază.
Al florilor = N.P. exprimat prin substantiv în cazul G., precedat (însoțit) de
articolul genitival ”al”.
 Sunt situații în care apar două sau mai multe verbe copulative,
neînsoțite însă, fiecare în parte, de numele predicative aferente.
 Un exemplu foarte bun dat în clasă la lecție de elevul Szep Denis (VII
D), confirmă acest lucru: Am fost, sunt și voi fi cel mai bun elev din clasă.
 În situația prezentată mai sus avem trei verbe copulative: am fost, sunt,
voi fi deci avem trei predicate, nu unul singur! (acest lucru e imposibil cu
trei verbe copulative aflate la modurile personale și predicative). Rezultă că
avem o frază alcătuită din trei propoziții după modelul: Am fost (cel mai
bun elev din clasă), /1sunt (cel mai bun elev din clasă)/2 și voi fi cel mai
bun elev din clasă. /3 Prin urmare avem două propoziții, primele două,
eliptice de numele predicativ (cel mai bun) elev (din clasă).

OBS.: numele predicativ face parte, alături de un verb copulativ, din predicatul
nominal.

Elementul predicativ suplimentar

Definiție: așa cum o spune însăși denumirea acestei părți de propoziție,

elementul predicativ suplimentar este un ”supliment”, un ”adaos” la
predicat, și totodată la subiect. El are o dublă raportare: față de subiect,
căruia îi exprimă o caracteristică, o trăsătură, o însușire în plus, și față de
predicat, căruia îi exprimă o caracteristică a acțiunii.
 P a g e | 23

Ex.: Ea mergea veselă pe stradă. ”Veselă” este e.p.s., cu dublă raportare la

subiectul propoziției (ne arată o însușire a subiectului, a ei, faptul că este veselă) și
la predicatul propoziției (ne arată o caracteristică a acțiunii, faptul că ea mergea
veselă).

Ex.: O cheamă Maria. ”O” este e.p.s., cu dublă raportare la subiectul propoziției
(Maria este o fată, are genul feminin), și la predicatul propoziției (pe ea o cheamă
Maria).

Ex.: Mă privea îndrăgostită fata cu codițe blonde-castanii. ”Îndrăgostită” este un

e.p.s., cu dublă raportare la subiectul propoziției (fata era îndrăgostită), și la
predicatul propoziției (exprimă o caracteristică a acțiunii mă privea îndrăgostită).

Ex.: Ea vorbea calmă despre tot ce s-a întâmplat. ”Calmă” este e.p.s., cu dublă
raportare la subiectul propoziției (ea era calmă), cât și la predicatul propoziției
(exprimă o caracteristică a acțiunii, vorbea calmă).

Ex.: El mergea șonticăind prin oraș. ”Șonticăind” este e.p.s., cu dublă raportare la
subiectul propoziției (exprimă o caracteristică a subiectului, el șonticăia), cât și la
predicatul propoziției (exprimă o caracteristică a acțiunii, mergea șonticăind).

Dar dacă spunem: Ploua anonim peste oraș. ”Anonim” nu mai este adjectiv ca în
cazurile precedente, se raportează numai la predicat, și arată o caracteristică a
acțiunii (ploua anonim). În această situație ”anonim” este adverb de mod, fără grad
de comparație, cu funcție sintactică de complement circumstanțial de mod.

Notă: situațiile prezentate cu albastru deschis sunt situații în genere obișnuite,

pe care le întâlnim cel mai des în comunicarea scrisă și orală. Situațiile
prezentate cu albastru închis sau scrise cu litere aldine sunt situații mai
neobișnuite, speciale, care merită o mai mare atenție din partea noastră și sunt
întâlnite mai rar în comunicarea orală sau scrisă, sau sunt ocolite în genere la
examene și la concursuri școlare sau reprezintă explicații/teoretizări.

Bibliografie: Dex, Wikipedia