Algoritmul analizei propoziției

Sinteză, prezentare

1. Se identifică și se subliniază predicatul. Orice propoziție se caracterizează prin

prezența unui singur predicat. Există, mai rar, și propoziții eliptice de predicat, în care
predicatul poate fi dedus sau subînțeles din context. Dacă propoziția nu are predicat, și
acesta nici nu poate fi dedus, atunci avem a face cu un enunț, construcție sau grup de
cuvinte (cuvânt), nu cu o propoziție. Predicatul poate fi verbal sau nominal. Când are
înțeles de sine stătător este verbal, iar atunci când verbul (copulativ) nu are înțeles de
sine stătător avem de-a face cu un predicat nominal. Predicatul verbal este exprimat
numai printr-un verb la modurile personale sau predicative. De asemenea, verbul
copulativ trebuie să fie la un mod personal. Numele predicativ poate fi simplu sau
multiplu. Uneori între termenii numelui predicativ multiplu se pot intercala alte părți
de propoziție.
2. Se identifică subiectul propoziției. Acesta poate fi exprimat sau neexprimat. Când
este neexprimat, el poate fi inclus (în forma verbului) sau subînțeles (din context).
Subiectul poate fi simplu sau multiplu. Între termenii subiectului multiplu se pot
intercala alte părți de propoziție.
3. După identificarea părților principale de propoziție, se trece la identificarea celor
secundare. Se pune/ se adresează întrebarea/întrebările în mod corect. Se găsește
elementul regent, apoi se identifică atributele, pe rând. Atributul determină un
substantiv sau un înlocuitor al substantivului (pronume sau numeral cu valoare
substantivală). Între atribut și elementul regent pot apărea sau nu elemente de relație
subordonatoare, precum prepoziții/locuțiuni prepoziționale care cer cazul Ac., D., G.
4. Se pune/se adresează întrebarea/întrebările în mod corect. Se identifică elementul
regent. Se găsesc complementele. Complementul determină un verb, o locuțiune
verbală, un adverb, o locuțiune adverbială, un adjectiv sau o interjecție. Între
complement și elementul regent pot apărea sau nu elemente de relație subordonatoare,
precum prepoziții/locuțiuni prepoziționale care cer cazul Ac., D., G.
5. Se realizează schema propoziției (S+P) (P) (S+P+A+C) (S+P+A) (S+P+C) etc.
6. Se stabilesc raporturile sintactice între părțile de propoziție. Relații de
interdependență (inerență) între subiect și predicat, relații de subordonare, prin
flexiune, joncțiune sau juxtapunere, între atribut și substantiv (sau un înlocuitor al
substantivului), între complement și verb/adverb/adjectiv/interjecție etc. Relații de
coordonare, între termenii unui subiect multiplu (prin juxtapunere, cu virgulă și
joncțiune, cu ajutorul elementelor de relație coordonatoare – conjuncții și locuțiuni
conjuncționale coordonatoare), între termenii unui nume predicativ multiplu (prin
juxtapunere, cu virgulă, prin joncțiune, cu ajutorul elementelor de relație
coordonatoare – conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare), între două sau
mai multe atribute de același fel (în cadrul unei enumerații), între două sau mai multe
complemente de același fel (în cadrul unei enumerații), relații de adordonare între o
apoziție și elementul ei regent.
7. Schema completă a propoziției (parte de propoziție/parte de vorbire) ajută la stabilirea
raporturilor sintactice în propoziție. Ex.: S/pronume personal + P.N./verb copulativ +
adj + C.c.t./adverb de timp etc. (Ea este bună întotdeauna).

Succes!....
Notă: poate fi folosită în activități practice, de analiză a propoziției, se pot utiliza ca metode
didactice brainstormingul sau asaltul de idei, învățarea prin descoperire, problematizarea,
algoritmul, conversația euristică.