Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Baltagul Rezumat
Baltagul Rezumat
niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de
pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn de viață.[8] Soția sa, Vitoria, începe să se
neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o
perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de iarnă al
turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei, unde urma să
plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de unde trebuia
apoi să se întoarcă acasă cu fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o
lună, iar Vitoria visează într-o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere
de apă și începe să bănuiască că acesta a murit.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru
Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul
Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în
satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui,
Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima
vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la
primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au
despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce
se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor
către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără
semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între
Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui
gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează
râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul
mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una
violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care
continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan,
invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat
Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui
stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o
parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe
Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie
Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura
câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.