Richard Wilhelm Wagner

Richard Wilhelm Wagner (n. 22 mai 1813, Leipzig, Confederația Rinului – d. 13 februarie
1883, Veneția, Regatul Italiei) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane,
unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

Date biografice
Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda
și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839
Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a
compus primele sale opere Die Feen („Zânele", 1834), Das Liebesverbot („Dragoste
interzisă", 1836) și mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătorește cu actrița Minna
Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei
agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător".
După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui
Hector Berlioz.

În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria
von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van
Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20
octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător" sau „Vasul
fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața
artistică. În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din
Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) și Lohengrin (1850) sunt mai greu
acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu
sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.

Fire orgolioasă, Wagner a avut o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a
adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie"), dar, după
înfrângerea revoluției din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveția, unde rămâne
10 ani, până în anul 1858. Aici o cunoaște pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care
nutrește o adevărată pasiune și pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste
împrejurări se desparte de soția sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima, fiica lui Franz
Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat
admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susține financiar, Wagner putând astfel să se
consacre numai creației artistice. Cu ajutorul protectorului construiește Teatrul de la Bayreuth,
special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară
(iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit în primele 3 zile pe
strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenția sorei sale, Ottilie Brockhaus, pe
lângă rudele soțului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat
provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe
de castelul „Fantaisie”. Spre sfârșitul lunii sept.1872, familia Wagner s-a mutat din Donndorf,
în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa operă
„Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a
mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 ani - tetralogia
„Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus și cea din urmă operă a vieții sale, „Parsifal”. A
murit la Veneția (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în
urma unei afecțiuni cardiace. Soția. Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt). a preluat după
decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuind încă 47 de ani. Au avut 3
copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) și Siegfried
(1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).

Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner să aleagă ca reședință orașul Bayreuth au fost
următoarele:

 orașul era situat în Bavaria, țara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-
1886), față de care s-a simțit profund îndatorat și legat.
 Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ ușor accesibil
din toate direcțiile.
 avea o clădire de operă (puțin folosită), în care el spera să prezinte în exclusivitate
operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare punerilor în scenă
wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiască - cu sprijinul financiar al regelui
bavarez Ludwig II - clădirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
 nu existau alte teatre în oraș care să-i facă concurență (nu admitea - din orgoliu -
concurența).
 se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor
grupuri etnice germane.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale
sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste
pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și
religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft
(„Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera și drama", 1851). Wagner s-a
considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile
legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă,
gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie
pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală
wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră,
alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși
pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și
„motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme
psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.

Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des
Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului",
1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1870) și Götterdämmerung („Amurgul
zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența
primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă
și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die
Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în
care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.

Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii.

Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității
sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard
Wagner.

Lista operelor
 Zânele (1833)
 Dragoste interzisă (1836)
 Rienzi (1840)
 Olandezul zburător (1843)
 Tannhäuser (1845)
 Lohengrin (1848)
 Tristan și Isolda (1865)
 Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867)
 Inelul Nibelungilor (1869-1876):
o Aurul Rinului (1869)
o Walkiria (1870)
o Siegfried (1876)
o Amurgul zeilor (1876)
 Parsifal (1882)

Opere incomplete:

 Die Laune des Verliebten (1830)

 Männerlist grösser als Frauenlist (1838)