“Morometii” – tema si viziunea despre lume

Opera lui Marin Preda, unitara sub raportul temelor si a viziunii, constituie o
noua varsta a romanului romanesc. Ca formula estetica, Marin Preda se incadreaza
in realismul postbelic.

Romanul “Morometii”, compus din doua volume (primul volum este publicat
in 1955, in timpul “obsedantului deceniu”, asa cum il va numi chiar Marin Preda,
fiind vorba de primii zece ani ai regimului comunist impus de sovietici, in vreme ce
volumul secund dateaza din 1967), este o creatie fundamentala in literatura romana
si propune o viziune autentinca asupra modului in care timpul isi pune amprenta
asupra vietii rurale romanesti.

In marturisile pe care le face ulterior publicarii romanului, atat in cadrul unor

interviuri, cat si in volumul “Viata ca o prada”, Marin Preda afirma ca nucleul
romanului a fost reprezentat de o proza publicata in periodicele vremii, proza
intitulata “Salcamul”, pe care a uitat sa o includa in volumul de nuvele “Intalnirea din
pamanturi”. Pe de alta parte, scriitorul marturiseste ca unul dintre evenimentele
care i-au marcat copilaria a continuat sa ramana pentru el un mister: “Intr-o zi, una
dintre treptele scarii de lemn subrezita de vreme s-a rupt”. Desi tatal sau, Tudor
Călărașu, era un om extrem de gospodar, intervenind imediat ce in gospadarie se
strica ceva, nu a reparat niciodata treapta cu pricina. Din acel moment, viata familiei
a cunoscut o turnura ireversibila, nu a mai fost niciodata ca inainte.

Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in
proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai
multe planuri narative.

Titlul romanului este in planul intentiei autorului unul ce poate fi interpretat

si ca o ironie la adresa modelului cultural pe care sovieticii incercau sa-l impuna in
literatura romana: Ilya Muromeț este unul dintre personajele marcante ale eposului
popular ucrainean. Prin acest titlu, Preda sugereaza faptul ca daca ucrainenii au un
Ilya Muromeț, noi, romanii, avem in fiecare taran cate un Ilya Muromeț. Altfel, titlul
romanului face trimitere la o familie de tarani ce traieste in Campia Dunarii, in satul
Silistea-Gumesti.

Criticul literar Eugen Simion considera ca tema romanului este desagregarea

familiei taranesti sub impactul devastator al timpului istoriei. Insa, poate fi
identificata si o subtema: cea a timpului, la care se face trimitere la incipitul fiecareia
dintre cele trei parti ale primului volum, dar si la finalul acestuia.

Structural si compozitional, primul volum al romanului, alcatuit din trei parti,

propune doua conflicte principale, din care se dezvolta in maniera arborescenta si
alte conflicte secundare. Un plan urmareste viata familiei Moromete, celalalt
urmareste istoria iubirii juvenile, mai apoi matrimoniale dintre Polina si Birica. Un
plan narativ secundar ar putea fi reprezentat de istoria taranului Botoghina, cel care
este nevoit sa-si vanda pamanturile pentru a se trata. Volumul al II-lea, structurat in
cinci parti, surprinde modul in care comunitatea Silistei-Gumesti este afectata de
razboi si de instaurarea violenta a regimului comunist in tara, in timp ce familia
Moromete este afectata de plecarea lui Nila, Paraschiv si Achim, de moartea lui Nila
pe frontul celui de-Al doilea razboi mondial, ruptura dintre Ilie Moromete si Catrina
si evolutia lui Niculaie.

Incipitul primului volum (“In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-
Al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea nesfarsita rabdare cu oamenii”)
sugereaza ca pana acum viata locuitorilor SilisteiGumesti a decurs fara conflicte
insemnate. Construit simetric, finalul primului volum readuce la lumina tematica
timpul: “Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-Al doilea razboi mondial. Timpul nu mai
avea rabdare cu oamenii”. Asadar, timpul va fi cel care va conduce satul in fata unor
transformari ireversibile, criza istorica avand urmari nefaste inclusiv asupra familiei
lui Ilie Moromete. Daca in incipit naratorul se arata dispus sa acorde temporar credit
convingerii personajelor conform carora timpul ar avea nesfarsita rabdare, in finalul
primului volum se dovedeste ca naratorul a renuntat sa-si mai cenzureze
omniscienta, afirmand ceea ce stia din capul locului, si anume ca timpul nu mai avea
rabdare cu oamenii. Romanul lui Marin Preda, incadrat in realismul postbelic,
dispune de un narator omniscient, de persoana a III-a, care fotografiaza viata
satenilor Silistei-Gumesti de dinainte si de dupa cel de-Al doilea razboi mondial,
perspectiva narativa fiind obiectiva.