Sunteți pe pagina 1din 11

O foarte tare "carte"(poartă) de: psihologie / căutare de Sine

Cartea / Poarta:
“Eu Sunt Acela = I am That”
de Nisargadatta Maharaj
(Editura Herald)

Se poate lucra direct in timp ce se citeste / traieste.


Merita incercat. Cine vrea si are curaj.

V. fisierele atasate postarii, cu textul complet, biografie etc [sub titlu, deasupra
imaginilor]

“Î: Ce ne face să fim serioşi?


M: Compasiunea stă la baza seriozităţii. Compasiunea faţă de tine însuţi şi faţă de alţii,
născută
din suferinţă, din a ta şi din a altora.
Î: Trebuie oare să sufăr pentru a fi serios?
M: Nu-i nevoie, dacă eşti sensibil şi dacă, la fel ca Buddha, reacţionezi la amărăciunile
altora. Dar
dacă eşti fără inimă şi nemilos, propria ta suferinţă te va face să pui întrebările
inevitabile.
Î: Eu constat că sufăr, dar nu îndeajuns. Viaţa este dezagreabilă, dar suportabilă. Micile
mele
plăceri compensează micile mele dureri şi, în ansamblu, o duc mai bine decât majoritatea
oamenilor pe
care îi cunosc. Eu ştiu că condiţia mea este precară şi că în orice clipă pot fi înghiţit de o
calamitate.
Trebuie oare să aştept ca o criză să mă pună pe calea adevărului?
M: Din clipa în care ai perceput fragilitatea condiţiei tale, eşti deja trezit. Acum caută să
rămâi
treaz, acordă atenţie, investighează, examinează şi descoperă greşelile pe care le comite
mintea ta şi
corpul tău, şi renunţă la ele.

Î: Tu nu mai ai dorinţe şi frici?


M: Destinul meu a fost să mă nasc un om simplu, un om de rând, un umil comerciant, cu
puţină
educaţie formală. Viaţa mea a fost cât se poate de obişnuită, cu dorinţe şi frici obişnuite.
Când, prin
credinţa avută în maestrul meu şi dând ascultare cuvintelor lui, am realizat adevărata mea
fiinţă, am
lăsat în urmă natura mea umană să se îngrijească de ea însăşi, până când soarta îi va fi
pecetluită.

1
Î: Tu nu te temi de moarte?
M: Eu sunt deja mort.
Î: În ce sens?
M: Eu sunt de două ori mort. Sunt mort nu numai pentru corpul meu, ci şi pentru mintea
mea.
Î: Păi, nu arăţi mort deloc.
M: Tu eşti cel care o spui! Tu pari să îmi cunoşti starea mai bine decât o cunosc eu!
Î: îmi pare rău. Dar pur şi simplu nu înţeleg. Tu zici ca eşti fără de trup şi fără de minte,
în vreme
ce eu te văd plin de vitalitate şi capabil să te exprimi clar şi precis.

M: Nu spune: "toţi sunt conştienţi". Spune: "există conştiinţă" - în care totul apare şi
dispare. Minţile
noastre sunt doar valuri pe suprafaţa oceanului conştiinţei. Ca valuri, ele vin şi se duc. Ca
ocean, ele
sunt infinite şi eterne. Cunoaşte-te pe tine însuţi ca fiind oceanul fiinţei, matca întregii
existenţe. Toate
astea sunt, desigur, metafore; realitatea este dincolo de orice descriere. Tu nu poţi s-o
cunoşti decât
fiind realitatea însăşi.
Î: Căutarea acesteia merită oare osteneala?
M: Fără ea totul este osteneală. Dacă vrei să trăieşti sănătos, dacă vrei să fii creativ şi
fericit şi să
ai infinite bogăţii de împărtăşit, caută ceea ce eşti. În timp ce mintea este centrată în corp
iar conştiinţa
este centrată în minte, Conştienţa este liberă. Corpul are imboldurile lui, iar mintea
durerile şi plăcerile ei.
Conştienţa este neataşată şi neclintită. Ea este limpede, tăcută, paşnică, ageră şi
netemătoare, fără
dorinţă şi fără frică. Meditează asupra ei ca fiind fiinţa ta autentică, încearcă să fii ea în
viaţa ta zilnică, şi
atunci o vei realiza în toată plenitudinea ei. Mintea este interesată de ceea ce se întâmplă,
pe când
Conştienţa este interesată de mintea însăşi. Copilul urmăreşte jucăria, dar mama priveşte
copilul, nu
jucăria. Privind neobosit, eu am devenit cu totul gol şi odată cu starea aceea de gol totul
s-a întors la
mine cu excepţia minţii. Am descoperit că mi-am pierdut mintea în mod iremediabil.
Î: în clipa aceasta, când ne vorbeşti, eşti inconştient?
M: Nu sunt nici conştient , nici inconştient, eu sunt dincolo de minte şi de diversele ei
stări şi
condiţii. Distincţiile sunt create de minte şi se aplică numai minţii. Eu sunt însăşi
Conştiinţa pură,

2
Conştienţa neîntreruptă faţă de tot ceea ce este. Eu sunt într-o stare mult mai reală decât a
ta. Eu nu
sunt tulburat de distincţiile şi de separaţiile care alcătuiesc o persoană. Atâta timp cât
corpul durează, el
are, ca oricare altul, nevoile lui, însă procesul meu mental a luat sfârşit.
Î: însă tu te comporţi ca o persoană care gândeşte.
M: De ce nu? însă gândirea mea, ca şi digestia mea, este inconştientă şi practică.
Î: Dacă gândirea ta este într-adevăr inconştientă, cum de ştiu că este corectă?
M: Nu există dorinţă şi nici frică care să o zădărnicească. Ce ar putea să o facă incorectă?
Odată
ce mă cunosc pe mine însumi şi ceea ce reprezint, nu mai am nevoie să mă supraveghez
tot timpul.
Când ştii că ceasul tău arată timpul corect, tu nu mai şovăi de fiecare dată când ÎI
consulţi.
Î: În clipa asta chiar, cine vorbeşte dacă nu mintea?
M: Cel care aude întrebarea, răspunde la ea.
Î: Dar cine este el?
M: Nu cine, ci ce? Eu nu sunt o persoană în sensul pe care îl dai tu cuvântului, cu toate că
eu pot
să par o persoană-pentru tine. Eu sunt acel ocean infinit de conştiinţă în care se întâmplă
totul. Eu sunt
de asemenea dincolo de întreaga existenţă şi cunoaştere, beatitudinea pură a existenţei.
Nu este nimic
de care să mă simt separat, prin urmare eu sunt totul. Eu nu sunt nici un lucru, eu nu sunt
nimic. Aceeaşi
putere care face focul să ardă şi apa să curgă, care face seminţele să încolţească şi copacii
să crească,
mă face pe mine să răspund la întrebările tale. În mine nu este nimic personal, cu toate că
limbajul şi
stilul ar putea să pară personale. O persoană este un tipar prestabilit de dorinţe şi gânduri
şi de acţiuni
care decurg din ele; nu există un astfel de tipar în cazul meu. Nu există nimic pe care să-l
doresc sau de
care să mă tem - cum ar putea să existe vreun tipar?
Î: Cu siguranţă, tu vei muri.
M: Viaţa va scăpa, corpul va muri, dar asta nu mă va afecta câtuşi de puţin. Dincolo de
spaţiu şi de
timp sunt eu, fără cauză, fără a cauza, şi cu toate acestea eu sunt chiar matricea existenţei.
Î: îmi este permis să întreb cum ai ajuns la condiţia ta prezentă?
M: Învăţătorul meu mi-a spus să mă ţin de simţământul "eu sunt" cu tenacitate şi să nu

depărtez de el nici măcar o clipă. Am făcut tot ce s-a putut ca să-i urmez sfaturile şi într-
un timp relativ
scurt am realizat în mine însumi adevărul învăţăturii sale. Tot ce am făcut a fost să-mi
amintesc în mod

3
constant învăţătura sa, chipul său, cuvintele sale. Aceasta a cauzat sfârşitul minţii .În
nemişcarea minţii
eu m-am văzut aşa cum sunt - eliberat.

Maharaj: Lumea-i doar un spectacol strălucitor şi gol. Ea este, şi totuşi nu-i. Este acolo
atâta timp
cât vreau să o văd şi să iau parte la ea. Atunci când încetează să-mi pese, ea se dizolvă.
Ea nu are nici
o cauză şi nu serveşte nici unui scop. Lumea se întâmplă pur şi simplu atunci când
suntem distraţi,
neatenţi. Ea pare să fie exact aşa cum se înfăţişează, dar ea nu are nici adâncime nici
înţeles. Numai
spectatorul este real, numeşte-l Sinele sau Atma. Pentru Sine lumea nu-i decât un
spectacol plin de
culoare, de care el se bucură atâta timp cât durează şi pe care îl dă uitării de îndată ce se
sfârşeşte. Tot
ceea ce se întâmplă pe scenă îl face să tremure de groază sau să se tăvălească de râs;
totuşi, el este
tot timpul conştient că e doar un spectacol. Fără dorinţă sau frică, el se bucură de
spectacol pe măsură
ce acesta se întâmplă.
Întrebare: Persoana cufundată în lume are o viaţă plină de multe parfumuri. Ea râde şi
plânge,
iubeşte şi urăşte, doreşte şi se teme, suferă şi se bucură. Insă jnaninul, cel lipsit de dorinţă
şi de frică, ce
viaţă are el? Nu rămâne el însingurat şi gol în atitudinea sa distantă?
M: Starea sa nu este atât de dezolantă; ea are gustul beatitudinii nediluate, pure, fără
cauză. El
este fericit şi pe deplin conştient că fericirea este chiar natura sa şi că nu este nevoie ca el
să facă ceva,
sau să se străduiască să obţină ceva pentru a o asigura. Ea îl urmează, mai reală decât
trupul, mai
aproape decât mintea însăşi. Tu îţi închipui că fără cauză nu poate exista fericire. Pentru
mine, fericirea
care ar depinde de vreun lucru ar fi o cumplită nenorocire. Plăcerea şi durerea au cauze,
pe când starea
mea este a mea personală, totalmente fără cauza, indepedentă, inatacabilă.
Î: Ca o piesă pe scenă?
M: Piesa a fost scrisă, pregătită şi repetată. Lumea se revarsă pur şi simplu în existentă
din nimic
şi se întoarce în nimic.

Î: Şi totuşi, tu funcţionezi.
M: Când eşti ameţit, tu vezi lumea învârtindu-se în jurul tău. Obsedat de ideea de
mijloace şi scop,

4
de muncă şi rost, tu mă vezi funcţionând aparent. În realitate, eu doar privesc. Indiferent
ce se face, se
face pe scenă. Bucurie şi tristeţe, viaţă Şi moarte - toate sunt reale pentru omul aflat în
sclavie; pentru
mine, ele fac parte din spectacol, sunt tot atât de reale ca spectacolul însuşi. Se poate ca
eu să percep
lumea ca şi tine, dar tu crezi că faci parte din ea, pe când eu o văd ca pe o picătură irizată
în vasta
întindere a conştiinţei.
Î: Noi toţi îmbătrânim. Vârsta înaintată nu este plăcută - toate durerile şi chinurile,
slăbiciunea şi
sfârşitul care se aproprie. Cum se simte un jnanin ca om bătrân? Cum vede Sinele lui
lăuntric propria sa
bătrâneţe?
M: Pe măsură ce îmbătrâneşte, ei devine tot mai fericit şi mai paşnic, în cele din urmă, el
se duce
acasă. Asemenea unui călător care, apropiindu-se de destinaţia sa, îşi adună bagajele, el
părăseşte
trenul fără regret.
Î: Există, cu siguranţă, o contradicţie. Se spune că un jnanin este dincolo de orice
schimbare.
Fericirea sa nici nu creşte, nici nu descreşte. Cum poate el să devină mai fericit fiindcă
devine mai
bătrân, şi asta în ciuda slăbiciunii fizice?
M: Nu există nici o contradicţie. Mosorul destinului se apropie de capăt - mintea este
fericită.
Ceaţa existenţei trupeşti se ridică - povara trupului devine mai mică pe zi ce trece.
Î: Hai să presupunem că jnaninul este bolnav. A contractat o febră şi fiecare articulaţie îl
doare şi îl
arde. Care este starea minţii lui?
M: Fiecare senzaţie este contemplată într-o perfectă stare de linişte. Nu există nici o
dorinţă pentru
acea senzaţie, nici un refuz. Ea este aşa cum este şi jnaninul o priveşte cu un zâmbet de
detaşare
afectuoasă.
Î: Poate că el este detaşat de propria lui suferinţă, dar ea continuă să fie acolo.
M: Ea este acolo, dar asta nu contează. Indiferent de starea în care mă aflu, eu o văd ca pe
o
stare a minţii care trebuie acceptată aşa cum este.
Î: Durerea este durere. Tu o experimentezi la fel ca toata lumea.
M: Cel care experimentează corpul, experimentează durerile şi plăcerile lui. Eu nu sunt
nici corpul,
nici experimentatorul corpului.
Î: Să zicem că ai vârsta de douăzeci şi cinci de ani. Căsătoria ta a fost stabilită, celebrată
şi
împlinită, iar îndatoririle familiale te năpădesc din toate părţile. Cum te-ai simţi?

5
M: întocmai cum mă simt acum. Tu continui să spui că starea mea interioară este
modelată de
evenimente externe. Nu este deloc aşa. Indiferent de ceea ce se întâmplă, eu rămân. La
rădăcina fiinţei
mele este Conştienţa pură, un grăunte de lumină intensă. Acest grăunte de lumină, prin
însăşi natura sa,
radiază şi creează imagini în spaţiu şi evenimente în timp - fără efort şi în mod spontan.
Cât timp el este
pur şi simplu conştient, nu există probleme. Dar când mintea discriminatoare ia fiinţă şi
creează distincţii,
se ivesc plăcerea şi durerea. În timpul somnului mintea este în suspensie, şi la fel sunt
durerea şi
plăcerea. Procesul creaţiei continuă, dar faptul nu este remarcat. Mintea este o formă de
conştiinţă, iar
conştiinţa este un aspect al vieţii. Viaţa creează toate lucrurile, dar Supremul este dincolo
de orice.
Î: Supremul este stăpânul, iar conştiinţa - servitorul său.
M: Stăpânul este în conştiinţă, nu dincolo de ea. În termeni de conştiinţă, Supremul este
în acelaşi
timp creaţia şi disoluţia, concretizarea şi abstractizarea, focarul şi universalul. De
asemenea, e! nu este
nici una din toate astea. Cuvintele nu ajung acolo, nici mintea.
Î: Jnaninul pare să fie o fiinţă foarte singuratică, complet solitară.
M: EI este singur, dar el este totul. El nu este nici măcar o fiinţă. El este fiinţarea tuturor
fiinţelor.
Nici măcar asta. Nici un cuvânt nu se aplică. El este ceea ce este - pământul din care
creşte totul.
Î: Ţie nu ţi-e frică de moarte?
M: Am să-ţi spun cum a murit gurul meu. După ce a anunţat ca sfârşitul îi era aproape, el
a încetat
să mai mănânce, dar fără sa-şi schimbe rutina vieţii zilnice. În a unsprezecea zi, la ora
rugăciunii, în timp
ce cânta şi bătea viguros din palme, el a murit subit! Chiar aşa, între două mişcări, ca o
lumânare stinsă
dintr-o suflare. Fiecare moare aşa cum trăieşte. Eu nu mă tem de moarte pentru că nu mi-
e frică de
viaţă. Eu trăiesc o viaţă fericită şi voi muri o moarte fericită. Nenorocirea este să fii
născut, nu să mori.
Totul depinde de cum priveşti.
Î: Nu poate fi dată nici o dovadă despre starea ta. Tot ce ştiu despre ea este ceea ce spui
tu. Tot
ce văd eu, este un om bătrân, foarte interesant.
M: Tu eşti bătrânul interesant, nu eu! Eu nu m-am născut niciodată. Cum aş putea să
îmbătrânesc? Ceea ce par eu a fi pentru tine există numai în mintea ta. Eu nu sunt
preocupat de asta.
Î: Chiar şi ca vis, tu eşti un vis cât se poate de neobişnuit.

6
M: Eu sunt un vis care te poate trezi. Vei avea dovada acestui fapt chiar în trezirea ta.
Î: Imaginează-ţi că ajunge la tine vestea că eu am murit. Cineva îţi spune: "îl cunoşteai pe
cutare?
Află că a murit". Care ar fi reacţia ta?
M: Aş fi foarte fericit să te am înapoi acasă. Cu adevărat bucuros să te văd ieşit din
această
prostie.
Î: Care prostie?
M: De a gândi că te-ai născut şi că vei muri, că tu eşti un corp folosind o minte şi alte
asemenea
absurdităţi. În lumea mea nimeni nu se naşte şi nimeni nu moare. Unii oameni se duc într-
o călătorie şi
vin înapoi, unii nu pleacă niciodată. Dar în ce fel schimbă asta situaţia, de vreme ce ei
călătoresc pe
tărâmuri de vis, fiecare cufundat în propriul său vis? Numai trezirea este importantă. Este
suficient să
recunoşti pe "eu sunt" ca realitate, şi de asemenea ca iubire.

Î: Lucrurile se petrec aşa cum vrei tu să se petreacă, ori tu vrei ca ele să se petreacă aşa
cum se
petrec?
M: Şi una, şi alta. Accept şi sunt acceptat. Eu sunt totul şi toate sunt "eu". Fiind lumea, eu
nu mă
tem de lume. Fiind totul, de ce anume să mă tem? Apa nu se teme de apă, nici focul de
foc. De
asemenea, eu nu mă tem, deoarece nu sunt nimic care să poată experimenta frica, sau care
să poată fi
în pericol. Nu am formă, nici nume. Ataşamentul de un nume şi o formă e cel care dă
naştere fricii. Eu
nu sunt ataşat. Eu sunt nimicul, iar nimicul nu se teme de nici un lucru. Dimpotrivă, toate
lucrurile se tem
de Nimic, căci atunci când un lucru atinge Nimicul, el devine nimic. Nimicul este ca un
puţ fără fund; tot
ce cade în el, dispare.
I: Nu este Dumnezeu o persoană?
M: Cât timp îţi închipui că tu eşti o persoană, El este, de asemenea, o persoană. Atunci
când eşti
totul, tu îl vezi ca fiind totul.
Î: Pot eu să schimb faptele schimbându-mi atitudinea?
M: Atitudinea este faptul. Să luăm mânia. Pot să fiu furios, umblând prin cameră de la un
capăt la
altul; în acelaşi timp, eu sunt ceea ce sunt - un centru de înţelepciune şi iubire, un atom de
existenţă
pură. Totul se domoleşte, iar mintea se transformă treptat în tăcere.

7
Î: Cu toate acestea, şi tu eşti mânios uneori.
M: Pe cine să fiu mânios şi pentru ce? Mânia apare şi se dizolvă în clipa în care îmi
amintesc de
mine însumi. Totul este un joc de guna. Atunci când mă identific cu ele, sunt sclavul lor.
Când stau
separat, sunt stăpânul lor„
Î: Poţi influenţa lumea prin atitudinea ta? Separându-te de lume, pierzi orice speranţă de a
o salva.
M: Cum ar putea fi astfel? Totul este eu însumi, nu pot eu să mă ajut pe mine însumi? Nu

identific cu nimeni în particular, căci eu sunt totul - atât ceea ce este particular,
individual, cât şi ceea ce
este universal.
Î: Atunci poţi să mă ajuţi pe mine, persoana particulară?
M: Dar eu te ajut întotdeauna din interior. Sinele meu şi Sinele tău sunt una. Eu ştiu asta,
dar tu
nu. Asta-i toată deosebirea - şi ea nu poate să dureze.
Î: Şi cum ajuţi tu întreaga lume?
M: Gandhi este mort, totuşi mintea lui străbate pământul. Gândirea unui jnanin pătrunde
umanitatea şi lucrează fără încetare pentru totdeauna. Fiind anonimă, provenind din
interior, ea este
mult mai puternică şi mai imperioasă. Iată cum se îmbunătăţeşte lumea - interiorul
ajutând şi
binecuvântând exteriorul. După ce un jnanin moare, el nu mai este, în acelaşi sens în care
un râu nu mai
este atunci când trece în mare; numele, forma, nu mai sunt, dar apa rămâne şi devine una
cu oceanul.
Când un jnanin se uneşte cu mintea universală, toată bunătatea şi înţelepciunea Iui devin
moştenirea
umanităţii şi înalţă sufleteşte fiecare fiinţă umană. “

Comentariu:
În ultimă instanţă nu e necesară nici o carte, nici un studiu teoretic. Pentru că
(parafrazându-l) pe Shri Ramakrishna (prezent şi în Encyclopaedia Britannica, ca şi
Ramana Maharishi) toate cărţile (chiar şi cele sfinte, dacă sunt privite profan, iar nu ca
nişte Porţi ale Puterii) nu fac altceva decât să spună că Există: Dumnezeu / Adevărul /
Realitatea Profundă / Sinele / Tat (lb. sanscrită) / Çela (lb. franceză) / Ainseité (lb.
franceză) / Aşa – itate. Şi că merită căutat practic, realizat în propria fiinţă a fiecăruia.
Cărţile sapienţiale propun şi un algoritm practic de lucru cu noi înşine. Deci ne ajută să
ne întărim convingerea aceasta. Dar practica căutării / călătoriei / trezirii de-abia
urmează. Şi ea implică: trupul, mintea, afectivitatea, psihismul şi respiraţia etc – toată
fiinţa noastră. Shri Ramakrishna: „Toate religiile sunt drumuri care duc la Acelaşi
(Dumnezeu). Dar drumul nu e Dumnezeu.” Disciplinele sapienţiale (Yoga, Zen, Artele

8
Marţiale ca Do etc) nu se învaţă din cărţi, ci prin practică / trăire / simţire / făcut exerciţii
(termenul „exerciţiu” înseamnă „a-mi exercita dreptul / starea de a fi” ); mai degrabă: nu
eu le fac, ci mă las fasonat de ele. Spiritul nu Se supune exerciţiilor / tehnicilor. Dar
exerciţiile ne deschid în faţa Spiritului (îmi topesc blocajele mele faţă de Spirit).
Dumnezeu nu poate fi cunoscut (cu mintea etc), dar poate fi experimentat / gustat / trăit
/simţit (în măsura în care o permite El).

Notă: Prea multă minte (raţională/intelectuală/cunoaştere teoretică) strică, devenind un


obstacol în calea Realizării (de Sine <în sensul Tradiţiei din India> ). „Fericiţi cei săraci
cu duhul, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.” – nu e doar un aforism pietist!
Intelectul/raţiunea (ca şi egoul, de altfel) e doar un instrument care trebuie corect folosit
şi integrat cu instinctul, intuiţia şi afectivitatea. Mintea există şi independent de creier,
după cum Viaţă există atât înainte, cât şi după moartea corpului fizic/trupului. Mintea
generează creierul (iar nu invers) şi se exprimă sub forma gândirii omeneşti prin
intermediul lui. Lumea are natura visului/minţii, fiind Mintea Universală. Originea Minţii
/ conştiinţei (de mine, de lume, de Sine) / conştienţei / atenţiei este în Inimă (nu cea
fizică). [O dovadă brută în acest sens sunt fenomenele de transfer de
personalitate/amintiri etc de la donatorii la receptorii de inimi transplantate. Teoria
memoriei celulare. Bibliografie: Paul Pearsall, Ph.D., de la Princeton University, cu
cartea sa „The Heart's Code: Tapping the Wisdom and Power of our Heart Energy”; Gary
E. Schwartz, M.D. şi Linda Russek, PhD, de la Arizona University, cu cartea lor „The
Living Energy Universe”; Claire Sylvia, cu cartea sa de mărturisiri „A change of heart: a
Memoir”; Larry Dossey M.D., fost Chief of Staff of Medical City Dallas Hospital cu
cartea "Healing Words,"; Dr. Candace Pert, professor in the department of physiology
and biophysics at Georgetown University, consideră că "the mind is not just in the brain,
but also exists throughout the body." etc] Yoga constă în supresiunea stărilor/fluctuaţiilor
(substanţei) mentale / conştiinţei. O dată valurile pacificate/liniştite, prin transparenţa
apei limpezi a Oceanului (substanţa mentală universală / a se vedea filmul „Solaris” al lui
Tarkovski, după romanul lui Stanislav Lem) – putem vedea „fundul apei” / Miezul / pe
Creator. Şi de aici începe marea aventură / călătorie / taină a Împărăţiei Cerurilor, care
este scopul fără scop al tuturor fiinţelor, a tot ceea ce există.
„Eu sunt Cel care Este.” (Facerea), „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.”
(Apocalipsa I, 8), „În El trăim, ne mişcăm şi suntem.” (Fapte XVII, 28), „Hristos este
toate (totul) şi în toţi.” (Coloseni III, 11), El „împlineşte toate în toţi.” (Efeseni I, 23).
Iar dacă atâţia oameni deştepţi (vârfurile umanităţii) susţin aceasta, cine suntem noi ca să
îi contrazicem (măcar trebuie să luăm în consideraţie cu seriozitate spusele lor, să le
verificăm şi să vedem dacă sunt adevărate. Cum spunea Buddha: „Nu credeţi ceva pentru
că aşa spune societatea, părinţii, educatorii sau maeştrii voştri, ori
obişnuinţele/preconcepţiile voastre / aşa zisul bun simţ comun, cărţile voastre, sau istoria
înregistrată etc – aflaţi, practicaţi, realizaţi şi vedeţi prin proprie experienţă ce şi cum.”
Adevărul nu poate fi cunoscut cu mintea raţională, dar poate fi experimentat / trăit /
simţit. „La prise de conscience de la Verité.” (Despre care vorbeşte Mircea Eliade.)

9
Şi pentru ca „să nu ne spargem dinţii noştri de lapte în nuca tare a Scripturilor” (cum
spun Sfinţii Părinţi) şi pentru că „Atunci când mirenii se apucă să citească Scripturile [şi
nu le înţeleg cum trebuie] – atunci apare erezia şi rătăcirea.”
Să facem / trăim:

Rugăciunea

(pentru a înţelege Mitul / Scriptura Realităţii – a lui Dumnezeu)

Dar nu exista fara rugăciune, ridicare a mintii pe alt plan de cunoastere, pe planul
intalnirii personale cu Dumnezeu, Care Se revarsa ca lumina : "In lumina Ta vom vedea
lumina" (Ps. 36, 9). Acelasi principiu este valabil si pentru contemplarea in Sfanta
Scriptura a stratului ascuns al cuvintelor lui Dumnezeu : "Sa nu te apropii de cuvintele
tainelor din Dumnezeiasca Scriptura, fara ajutorul lui Dum¬nezeu, primit prin rugaciune
si cerere, ci spune : "Doamne, da-mi sa pri¬mesc simtirea puterii celei din ele"
(Rugaciunea Citirii). "Socoteste ca, cheia intelesurilor adevarate din Dumnezeiestile
Scripturi e rugaciunea" (Sf. Isaac Sirul, Cuvantul LXXII, in Filoc. rom., vol. 10).

"Chiar daca pana acum n-ati nadajduit sa castigati o simtire a acestui fel de bunatati si de
aceea nu ati cautat-o, cel putin de acum inainte, odata ce credeti ca acestea sunt adevarate
si in conglasuire cu Dumnezeiestile Scripturi, trecand prin toate acestea, fiti incredintati
ca pecetea Sfantului Duh (Efes. I, 13) ni s-a dat inca de aici in chip constient celor ce
credem. Si odata ce credeti, alergati, asa ca sa luati (Filip. III, 12), luptati-va, dar nu ca
batand aerul (I Cor. XI, 27). Si pe langa acestea, "cereti si vi se va da ; bateti si vi se va
deschide" (Matei VII, 7), fie aici, fie in veacul viitor. Deocamdata primiti invatatura,
deocamdata pocaiti-va, faceti ascultare, postiti, plangeti, rugati-va. Prin acestea si prin
unele ca acestea alergati, straduiti-va, urmariti, cautati, bateti, cereti, neintorcandu-va spre
nimic altceva, pana ce veti lua, pana ce veti apuca, pana ce veti primi, pana vi se va
deschide si veti intra, pana veti vedea inlauntrul camerei de nunta pe Mirele, pana veti
auzi : "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi
pune" (Matei XXV, 21), pana va veti face fii ai luminii si fii ai zilei. Dar ina¬inte de a fi
vazut si luat si patimit acestea, sa nu va amagiti pe voi insiva si sa socotiti pe nedrept ca
sunteti ceva, nefiind nimic (Gal. VI, 3). Si sa nu va inchipuiti, fiind cazuti din constiinta,
ca sunteti duhovnicesti, ina¬inte de a fi luat pe Duhul Sfant" (Sf. Simeon Noul Teolog, A
cincea cuvantare morala, in Filoc. rom., vol. 6).

"Deci cereti si voi si nu va leneviti!” (Sf. Isaac Sirul)

“De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti
avea.” (Ev. Marcu 11:24)

Cu nebiruita si neobosita nadejde: “Toata cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca veti lua si
va fi voua.” (Ev. Marcu 11:24)

10
„Atunci încep să se întâmple lucruri minunate, care nu pot fi descrise în cuvinte... Iar
pentru noi [încuiaţii] acesta este sfârşitul tuturor poveştilor... Pentru ei [cei care se
trezesc] însă n-a fost decât începutul poveştii adevărate. Toată existenţa lor în aceasta
lume şi toate aventurile lor... n-au fost decât coperta şi prima pagină; acum, în sfârşit,
începeau Capitolul Unu al Măreţei Poveşti, pe care nimeni pe pământ n-a citit-o, povestea
care nu se sfârşeşte niciodată, povestea în care fiecare capitol e mai bun decât cel
dinaintea lui.” (C. S. Lewis – Cronicile din Narnia. Ultima bătălie)

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/490468/Ramana-Maharshi
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/490432/Ramakrishna

11