Analiza spectrala

Analiza spectrală este o metodă fizică de cercetare a compoziției unei substanțe, prin
examinarea spectrului său de radiații. A fost inițiată de Kirchhoff și Bunsen. Se bazează pe
faptul că poziția în spectru a liniilor sau benzilor spectrale de emisie sau de absorbție este
caracteristică fiecărei substanțe, iar intensitatea lor depinde de concentrația acesteia într-un
amestec dat.
Analiza spectrală poate fi efectuată pe cale vizuală, fotografică sau fotoelectrică; față de alte
metode de analiză (de exemplu analiza chimică), prezintă următoarele avantaje:

 are o mare sensibilitate, astfel că pot fi determinate elementele

chimice prezente într-o probă dată, până la cantități de 10-9 g;
 necesită cantități mici din substanța cercetată, putând fi efectuată și asupra
produselor finite, fără a le deteriora;
 permite determinarea simultană aproape a tuturor elementelor chimice
prezente într-o probă dată, prin studierea spectrului de radiații al probei;
 durata unei analize spectrale este foarte scurtă, ceea ce face posibilă
utilizarea acesteia în scopul determinării compoziției chimice a unui metal chiar în timpul
elaborării șarjei.
Analiza spectrala calitativa
Analiza spectrală calitativă determină elementele care intră în compoziția materialelor prin
studierea liniilor spectrale caracteristice ale acestora. Constă în măsurarea lungimilor de
undă ale liniilor ce apar în spectru și identificarea lor cu liniile spectrale tabelate.
Analiza spectrala cantitativa
Analiza spectrală cantitativă se bazează pe dependența intensității I a liniei spectrale
caracteristică unui element de concentrația acestuia în probă; această dependență este dată
de legea:

unde m și n sunt două constante caracteristice.

Intensitatea liniei spectrale poate fi măsurată direct (vizual) numai aproximativ, cu ajutorul
stiloscopului (sau stilometrului), prin comparație cu intensitatea altei linii a unui element
etalon; în acest caz analiza este semicantitativă, iar gradul de aproximație mare. Prin
înregistrarea spectrului mostrei la un spectrograf, urmată de analiza acestuia cu un
microfotometru, se poate efectua o analiză cantitativă de mare precizie. Dacă Ix, mx, nx,
Cx sunt mărimile definite mai sus ale elementului necunoscut din mostră, iar I0, m0, n0,
C0 - cele ale elementului etalon (sau martor) atunci, în condițiile în care nx=n0=n, se obține
relația:
 în care
Perechile de linii din spectrul elementului cercetat și al elementului etalon, alese pentru
comprație, se numesc perechi analitice.

Spectrele atomice
- Atomul este format dintr-un nucleu central în jurul căruia orbitează electronii. Aceştia ocupă
nivelele energetice din atom conform principiului lui Pauli. Starea fundamentală a atomului
este cea cu energie minimă a aranjamentului electronic. Starea excitată se obţine când
furnizăm electronilor energie din exterior printr-un proces oarecare (termic, electromagnetic,
etc.) şi aceştia trec pe nivele superioare de energie ce corespund orbitelor mai îndepărtate de
nucleu. Starea excitată este instabilă, electronul se întoarce pe vechiul nivel de energie
emiţând un foton, a cărui frecvenţă n este legată de energia ΔE prin relaţia lui Planck: ΔE =
hυ.
- Energia fotonului emis este dată de diferenţa de energie dintre nivelul energetic superior al
electronului în atom şi cel inferior:
ΔE = E2 – E1.
- Fiecărei frecvenţe îi corespunde o linie spectrală
situată fie în domeniu vizibil (400-700 nm), fie în cel invizibil (infraroşu, IR, sau ultraviolet
UV) (Fig. 2, Anexă). Totalitatea liniilor spectrale emise de o substanţă formează spectrul de
emisie.
- Liniile spectrale pot fi vizualizate cu ajutorul unui instrument numit spectroscop compus din:
colimator (C) cu fanta (F); prisma optică (P); luneta (L) pentru observarea spectrelor; tubul (T)
pentru proiectarea scalei micrometrice (M) (Fig. 3, Anexă).
La trecerea luminii prin gaze sau vapori aduse în starea de incandescenţă, acestea emit radiaţii
care analizate cu un spectroscop sunt formate din diferite linii colorate, formând un spectru.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu un corp solid incandescent.
- Spectrele pot fi: de emisie şi absorbţie.
- Spectrele de emisie sunt cele date de vapori, gaze sau corpuri solide aduse în stare de
incandescenţă.
- Spectrul de absorbţie al unui corp dat este un ansamblu de linii şi benzi întunecoase care
apar pe fondul spectrului continuu de emisie, atunci când lumina trece printr-un mediu
absorbant.
- Spectrele de emisie cât şi cele de absorbţie se împart în următoarele trei tipuri: spectre
continue, de bandă şi de linii.
- Spectrele de linii aparţin atomilor şi ionilor lor. Spectrele de bandă aparţin moleculelor, iar
spectrele continue sunt emise de sistemele cu densitate mare, cum sunt corpurile solide şi
lichide. Spectrele de linii depind de structura materialului care le emite. Aşadar, fiecare
substanţă emite spectrul său caracteristic şi poate fi identificată după lungimea de undă
caracteristică.