Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANEXE:
În primul rând, copiii pot fi mai terifiaţi atunci când sunt martori ai stărilor de
panică, arousal ridicat, şoc ale adulţilor ca răspuns la evenimente traumatice (cu
atât mai mult dacă este vorba de persoane semnificative), decât atunci când sunt
ei înşişi ameninţaţi.
6 7
neajutorării şi confuziei, mai ales dacă este vorba despre acte umane de violenţă, • Caracteristicile temperamentale
venite din partea celor apropiaţi. Şi în ceea ce priveşte acest factor, este critică vârsta Temperamentul dificil, iritabil, precursor al neuroticismului ca dimensiune
copilului. a personalităţii, pare a fi un factor de risc pentru dezvoltarea psihopatologiei
legate de traumă. Conform unor modele temperamentale multidimensionale cum
• Natura pierderii/ morţii/ distrugerii este cel al lui Rothbart, nu doar hiperreactivitatea la stimuli negativi ci prezenţa în
Moartea/separarea de familie, de persoana de ataşament sunt experienţe de pierdere acelaşi timp a dificultăţilor în autoreglare determină vulnerabilitatea crescută a unui
psihologică traumatice prin însăşi natura lor. Dar şi boala fizică, ce impune restricţii individ la stresori, inclusiv traumatici. Hiperreactivitatea la stres este susţinută la
temporare sau permanente asupra vieţii copilului, poate precipita dezvoltarea nivel neurobiologic de hiperactivarea axei HPA (hipotalamo-pituitaro-adrenală),
psihopatologiei. De asemenea, pierderea predictibilităţii mediului (ca urmare a unei care poate fi determinată genetic. Se consideră astfel că un polimorfism genetic,
catastrofe naturale sau a unui atac terorist) poate fi la fel de stresantă. Răspunsul la un varianta scurtă a genei transportorului serotoninei 5-HT (SLC6A4 aflată pe
eveniment traumatic curent este complicat dacă sunt activate experienţe anterioare de cromozomul17q12), care determină reducerea eficienţei transcripţiei, deci reducerea
pierdere şi doliu psihologic. recuperării serotoninei de la nivel sinaptic, ar influenţa vulnerabilitatea amigdalei
la stimuli negativi (Hariri et al, 2002). Alte studii sugerează că axa HPA poate
• Atribuirea cauzalităţii: act aleator/ voinţă divină versus act deliberat/ uman fi influenţată de foarte timpuriu, încă din perioada prenatală, după cum susţine
Atunci când evenimentele traumatice sunt consecinţele unor acte umane provocate ipoteza reprogramării fetale: expunerea prelungită la stres în uter, începând cu
deliberat, impactul lor negativ este mai puternic. Cu atât mai mult cu cât copiii vârsta de 27-28 săptămâni, ar duce la alterarea axei HPA, a sistemului limbic
mai mari înţeleg complexitatea comportamentului şi motivaţiei umane, inclusiv şi a cortexului prefrontal, modificări traduse ulterior în probleme de autoreglare
caracterul răuvoitor al unor astfel de acţiuni, şi pot ajunge la pierderea încrederii în ale copilului (atât ca nivel de activare cât şi emoţional şi cognitiv) (Fumagalli,
oameni şi la anxietate crescută. Aici este critică intervenţia, pentru a-i asigura pe copii Molteni, Racagni & Riva, 2007). Alţi factori individuali care par să moduleze impactul
că experienţele lor curente nu sunt tipice pentru toţi oamenii şi că binele este mai puternic evenimentului traumatic ar fi: etnia/rasa/statutul minoritar; ajustarea înainte de traumă
decât răul din lume. – prezenţa unor experienţe anterioare traumatice/de pierdere psihologică, întrucât
expunerea la traumă nu “întăreşte” persoana , ci creşte şansele de dezvoltare
Factorii individuali (după Webb, 2007, Patt-Horenczyk, Rabinowitz, ulterioară a simptomatologiei de stres posttraumatic (Silva, 2004); stilul de coping:
Rice & Tucker-Levin, 2009) evitare versus confruntare; semnificaţia specifică atribuită traumei; prezenţa unor
• Vârsta/nivelul de dezvoltare/nivelul cognitiv al copilului simptome de stres posttraumatic sau a altor tulburări de intensitate clinică.
Deşi manifestările tulburării de stres postraumatic sunt diferite în funcţie de vârsta
cronologică şi de nivelul de dezvoltare al copilului, nu s-a putut demonstra că ar Factorii de mediu (după Webb, 2007)
exista vârste de vulnerabilitate maximă. În general vârsta interacţionează cu alţi • Cultura
factori, cum ar fi variabilele familiale şi tipul de traumă. În culturile care nu încurajează exprimarea deschisă a emoţiilor - de exemplu, în
Inteligenţa generală de nivel superior reprezintă un factor de rezilienţă, iar cele orientale - pot apărea mai multe somatizări şi mai puţine simptome psihologice.
inteligenţa verbală pare a fi cel mai puternic factor protector împotriva dezvoltării Credinţele şi practicile religioase influenţează la rândul lor impactul
simptomatologiei tulburării de stres posttraumatic (Silva et al., 2000). evenimentului traumatic, care poate fi receptat ca parte a ciclului vieţii, şi acceptat
ca atare - karma budistă - sau considerat drept pedeapsă de la Dumnezeu. Inclusiv
• Genul reacţia adulţilor la simptomele copiilor este filtrată prin credinţele lor culturale şi
Unele studii au arătat că, în urma unor dezastre naturale sau a abuzului fizic/ religioase: de exemplu, Fang & Chen (2004) au atras atenţia asupra ignorării de
sexual, fetele sunt mai afectate decât băieţii; de fapt, se pare că este vorba de către unii părinţi chinezi din New York a simptomelor postraumatice (coşmaruri,
manifestarea mai multor simptome de internalizare, inclusiv specifice stresului performanţă şcolară redusă) ale copiilor lor, dezvoltate după 11 septembrie. De
posttraumatic, în cazul fetelor, faţă de băieţi, la care se manifestă mai degrabă aceea este esenţială luarea în considerare a backgroundului cultural în diagnosticul
simptome de externalizare (ADHD, agresivitate) şi probleme de relaţionare. şi intervenţia asupra traumei la copii.
8 9
• Familia şi relaţiile de ataşament - dificultăţi în a vorbi despre eveniment; lipsa verbalizărilor
Familia nucleară – părinţii - reprezintă adesea sursa primară de rezilienţă - dificultăţi în identificarea emoţiilor
a copilului. Când însă aceştia sunt la rândul lor traumatizaţi sau copleşiţi, ori - tulburări de somn, coşmaruri
sunt cei care au provocat trauma copilului, se apelează la familia extinsă, pentru - anxietate de separare, comportamente de “agăţare” în raport cu adulţii de referinţă
a identifica acele persoane care pot oferi suport copilului aflat în criză. Pentru - regresie (enuresis, pierderi ale abilităţilor motorii sau lingvistice)
aceasta, este utilă realizarea genogramei, cu marcarea acelor persoane care sunt - inabilitatea de a înţelege permanenţa morţii
cele mai importante pentru copil şi îşi pot asuma statutul de persoane de referinţă/ - anxietate legată de moarte
figuri de ataşament. - durere/doliu psihologic legat de abandonul copilului de către adultul de referinţă
Caracteristicile demografice ale membrilor familiei (vârstă, statut socio- - acuze somatice (dureri de stomac, dureri de cap)
economic, nivel de educaţie) afectează răspunsul particular la criză sau traumă: - tresărire la sunete puternice/neobişnuite
de exemplu, în familiile sărace, mediul este adesea departe de a fi suportiv şi - «freezing » - « ingheţare », imobilizare bruscă a întregului corp
securizantpentru copil. - nelinişte, plâns excesiv, neobişnuit
O categorie particulară de persoane care pot deveni figuri de ataşament sunt - reacţie de evitare, răspunsuri de alarmă la stimuli vizuali sau senzaţii fizice legate
acei „first responders”, „îngerii salvatori”, primii adulţi cu care se întâlneşte copilul de traumă
şi care îl salvează din situaţia critică. Probabil impactul acestora este atât de mare
deoarece ei induc securitate copilului, transmiţând ideea unui adult pe care te poţi Vârsta şcolară (6-11 ani)
baza în momente dificile. - responsabilitate, vină
- joc traumatic repetitiv
• Şcoala/prietenii/ suportul comunitar - emoţii negative la stimuli care amintesc de traumă
Dincolo de cercul familial, şcoala/prietenii pot reprezenta un refugiu sau - tulburări de somn, coşmaruri
dimpotrivă o sursă de ameninţare pentru copil, în funcţie de cât de confortabil - îngrijorare legată de securitatea proprie/ a celorlalţi, preocupări legate de pericole
se simte el în mijlocul tovarăşilor săi de vârstă, respectiv de preponderenţa potenţiale
relaţiilor pozitive sau negative (de respingere, ostracizare) cu aceştia. La rândul său, - comportamente agresive, accese de furie
comunitatea poate fi în sine o sursă de insecuritate şi ameninţare pentru copil, sau - frica de emoţiile legate de traumă
dimpotrivă poate fi o sursă de valori alternative, - atenţie la anxietăţile părinţilor
mai ales prin intermediul unor programe extracuriculare, desfăşurate sub - refuz şcolar
monitorizarea unor adulţi care sunt deopotrivă protectori şi modele pozitive. - îngrijorare sau grijă excesivă pentru ceilalţi
Din păcate asemenea programe extracuriculare sunt rare mai ales în mediile - modificări în comportament, dispoziţie afectivă, personalitate
dezavantajate. - simptome somatice (durere)
Atât factorii individuali cât şi cei de mediu pot fi factori de risc sau de rezilienţă. - anxietate evidentă, frică generalizată
De aceea, este importantă cunoaşterea şi exploatarea lor în abordarea terapeutică - regresie comportamentală
individualizată. - anxietate de separare
- pierderea interesului pentru activităţi
1.3 Caracteristici dependente de dezvoltare ale răspunsului copiilor la evenimente - confuzie, înţelegerea inadecvată a evenimentelor traumatice - cel mai evident
traumatice (Pynoos & Nader, 1993), DeWolfe, 2001) în joc
Copilăria timpurie (0-3 ani) şi vârsta preşcolară (3-6 ani) - explicaţii magice pentru a “umple golurile” în înţelegerea evenimentelor
- neajutorare, pasivitate, lipsa responsivităţii - incapacitate de concentrare, distractibilitate, scăderea performanţei şcolare
- frică generalizată
- arousal ridicat, stare de confuzie - inclusiv cognitivă Preadolescenţă şi adolescenţă (12-18 ani)
- conştiinţă de sine exacerbată
10 11
- acte de punere în pericol a propriei vieţi de exemplu, atenţia selectivă şi procesarea preferenţiala a expresiei de furie la copiii
- revoltă, rebeliune acasă sau la şcoală care au suferit abuzuri, sau alterarea capacităţii lor de discriminare a emoţiilor
- modificări apărute brusc ale relaţiilor cu ceilalţi negative (furie versus tristeţe) şi “lărgirea categoriei” de furie (Pollak, 2005).
- depresie, izolare socială Dereglarea capacităţii de autoreglare se răsfrânge însă nu doar asupra procesării
- declin în performanţa şcolară stimulilor emoţionali, ci afectează şi controlul impulsurilor şi/sau funcţionarea
- comportament de tip acting-out determinatdetraumă:acting out sexual, comportamente cognitivă (de exemplu, rezolvarea de probleme).
de risc
- efort de a se distanţa de sentimentele de ruşine, vină, umilire 1.5 Tipuri de psihopatologie şi criterii diagnostice
- implicarea în activităţi, compulsiv sau distanţarea de ceilalţi pentru a-şi gestiona Manualele de diagnostic clinic consacrate (de exemplu, DSM-IV-TR) operează
tensiunea emoţională distincţia între sindromul acut de stres şi sindromul de stres posttraumatic, care la
- vulnerabilitate la accidente rândul său, în funcţie de durata simptomelor, poate fi acut (sub 3 luni) sau cronic
- dorinţa de răzbunare, răspunsuri la traumă orientate pe acţiune (peste trei luni).
- focalizare pe sine accentuată Necesitatea unor rafinări la nivelul nosologiei a fost semnalată însă de mai mulţi
- tulburări de somn, tulburări alimentare, coşmaruri autori, susţinându-se că viitorul DSM-V probabil va conţine şi diagnosticul de stres
traumatic complex/tulburarea complexă de stres posttraumatic (Herman, 1992, van
Este importantă cunoaşterea şi exploatarea acestor diferenţe ontogenetice în abordarea der Kolk & Courtois, 2005, Ford & Courtois, 2009), dezvoltat ca urmare a unor
terapeutică. stresori de natură interpersonală, extremi, cu acţiune prelungită, care se manifestă de
timpuriu.
1.4 Impactul evenimentelor traumatice asupra creierului în dezvoltare O formă particulară a acestei tulburări complexe ar fi stresul traumatic apărut în
Evenimentele traumatice experienţiate în copilărie îşi pun amprenta nu doar cursul dezvoltării/tulburarea traumatică de dezvoltare (developmental trauma disorder, der
asupra unui sistem de procesare a informaţiei cognitive şi emoţionale aflat în Kolk, 2005), ca urmare a unor experienţe precoce de abuz sexual sau fizic, violenţă,
dezvoltare, ci şi asupra unui sistem nervos în curs de maturizare. Impactul traumei pierderi traumatice, sau a altor disfuncţii/întreruperi în relaţia copilului cu figura de
asupra structurilor neurobiologice se poate traduce prin modificări structurale, ataşament.
modificări funcţionale şi/sau modificări biochimice (dereglarea axei HPA). Aceste experienţe traumatice produc alterări severe şi de durată în sistemele
Modificările produse sunt depedente de vârstă, întrucât diferite regiuni cerebrale neurobiologice care stau la baza emoţiilor, procesării de informaţie (atenţie, memorie,
prezintă o vulnerabilitate crescută la vârste diferite. funcţii executive), autoreglării, conştiinţei (disociere) şi ataşamentului (Ford & Cloitre,
Studiile realizate până în prezent (sintetizate de Ford, 2009) au atras atenţia 2009).
asupra unor multiple structuri cerebrale care par a fi afectate de evenimentele Manifestările psihopatologice se pot instala şi la vârste foarte mici, de aceea pentru
traumatice din copilărie, alterările la nivelul acestor structuri corelând cu intervalul de vârstă 0-3 ani, manualul DC: 0-3 (Zero to Three , 1994, 2005) propune
simptomatologia de tip stres posttraumatic: amigdala, cortexul prefrontal – atât categoria diagnostică a tulburării de stres traumatic.
regiuneaorbitofrontală cât şi cea dorsolaterală, cortexul cingulat anterior, hipocampul, Criteriile clinice pe baza cărora se poate pune acest diagnostic precoce sunt următoarele:
corpul calos, aria Broca. a. Re-experienţierea evenimentului traumatic : joc repetitiv, distres la amorse ale
Creierul unui copil care a suferit o traumă este afectat mai ales la nivelul traumei, episoade de disociere
structurilor frontale, care coordonează autoreglarea cognitivă și emoțională. În b. “Amorţirea” responsivităţii, sau interferenţă cu dezvoltarea: izolare socială,
dezvoltarea normală, cortexul prefrontal preia controlul asupra amigdalei, afect restrictiv, pierderea abilităţilor/regres în dezvoltare
structură responsabilă de reacţia de alarmă/apărare, la nivelul căreia este c. Creşterea arousal-ului: tulburări de somn, câmp atenţional redus,
activat circuitul primitiv de “supravieţuire”. Compromiterea de către stres a hipervigilenţă
structurilor frontale duce la hiperactivarea amigdalei, care va semnaliza pericolul d. Apariţia unor frici noi, agresivitate: comportament de “agăţare”, frica de
chiar şi atunci când se confruntă cu stimuli neutri/ambigui. Astfel se poate explica, toaletă şi/sau alte frici care nu sunt normale această perioadă de vârstă,
comportament agresiv.
12 13
Şanse maxime de a dezvolta tulburarea de stres traumatic în primii trei ani de REZILIENŢA
viaţă există atunci când viaţa/securitatea părintelui sau a persoanei de ataşament Studiile sugerează că, deşi copiii rezilienţi vor avea unele reacţii tranzitorii în
este pusă în pericol – a fi martor la un eveniment traumatic fiind mult mai critic raport cu evenimentul traumatic (preocupare accentuată, somn neliniştit), ei nu
decât a fi victimă. vor dezvolta patologie de tip stres posttraumatic; dimpotrivă, se vor caracteriza
Este important de reţinut că apariţia unei tulburări de stres traumatic este prin emoţii pozitive şi funcţionare psihologică sănătoasă o dată cu trecerea
constrânsă de prezenţa unor abilităţi cognitive şi emoţionale ale copilului, care timpului(Bonanno, Papo & O’Neill, 2004).
se dezvoltă progresiv. Astfel, după cum sugerează Scheeringa & Gaensbauer În mod unanim, este acceptat faptul că rezilienţa există dinaintea traumei.
(2000), orarul dezvoltării acestor abilităţi ar fi următorul: Dintre factorii asociaţi cu rezilienţa la copii, cei mai consistenţi sunt (după Cloitre,
- abilităţile perceptuale pentru reprezentarea traumei – prezente de la naştere; Morin & Linares, 2005, Rice & Groves, 2005):
- memoria: implicită - de la naştere, explicită - de la 9 luni exprimată - abilităţi superioare cognitive, verbale, de rezolvare de probleme
comportamental (prin imitaţie amânată); doar rar exprimată verbal - capacitatea de autoreglare a comportamentului
înainte de 18 luni, narativă doar în jur de 36 luni; - capacitatea de a cere ajutor adultului
- exprimarea afectivă - distres de la naştere, tristeţe în jur de 3 luni, îngrijorare - optimism legat de propria persoană şi de viitor
4 luni, frică 6 luni, mânie 3-6 luni, surpriză 3-4 luni; - talente, hobby-uri, abilităţi speciale
- abilitatea de a distinge expresii emoţionale: în jur de 5 luni; - părinte sau persoană de îngrijire stabilă, plină de afecţiune, familie extinsă
- exprimarea comportamentală - depinde de competenţa motorie a copilului; suportivă, experienţe şcolare pozitive
- exprimarea verbală a unei naraţiuni despre traumă - doar la 28-36 luni; - modelarea reacţiilor pozitive de către părinţi
- sociabilitatea dezvoltată între 2-7 luni, afectată de ataşament la sfârşitul - mediu familial consistent - tradiţii, ritualuri, rutine
primului an de viaţă. - conexiuni culturale puternice, identitate culturală
Aşadar, pentru a putea pune un diagnostic de tulburare de stres traumatic, este Factorii de rezilienţă pot fi aşadar deopotrivă factori individuali şi de mediu.
necesară prezenţa unor abilităţi cognitive şi emoţionale corespunzătoare vârstei Dintre toţi, cel mai puternic factor de rezilienţă pare a fi relaţia cu părintele
de aproximativ 9 luni; abia la 2-3 ani este posibilă însă verbalizarea unei amintiri sau un alt adult de referinţă. Ataşamentul părinte-copil oferă resurse care cresc
explicite a evenimentului traumatic. abilităţile de coping: optimism, încredere în sine, încredere în ceilalţi, capacitatea
de a dezvolta relaţii cu ceilalţi. La nivel neurobiologic un ataşament securizant
Indiferent de vârsta la care se manifestă simptomele de stres posttraumatic, permite dezvoltarea unui sistem nervos eficient în reglarea arousal-ului
este important de realizat diagnosticul diferenţial cu alte probleme clinice: datorat crizei/traumei; din punct de vedere psihologic, ataşamentul permite
anxietate, depresie, probleme atenţionale sau de hiperactivitate, tulburare de tip reglarea stresului, dezvoltarea mecanismelor atenţionale (selectivitate, focalizare a
opoziţionist, tulburare de ataşament reactiv. atenţiei), dezvoltarea capacităţii de mentalizare (reflecţia în termeni psihologici
asupra comportamentului propriu/ al unei alte persoane) (Main, 1996, Cohen,
1.6 Rezilienţă şi dezvoltare posttraumatică 2009). De asemenea, copiii cu un ataşament securizant au răspunsuri mult
În contextul în care nu orice experienţiere a unui eveniment traumatic duce mai organizate în timpul evenimentului şi pot procesa psihologic materialul
la dezvoltarea simptomatologiei tipice stresului posttraumatic, se discută din ce traumatic, structurându-lîntr-o naraţiune coerentă, cu sens.
în ce mai mult despre importanţa rezilienţei la traumă, şi chiar despre fenomenul Identificarea nivelului de rezilienţă nu este o operaţiune facilă. Malchiodi,
creşterii/dezvoltării posttraumatice, atât la adulţi cât şi la copii. Distincţia dintre Steele & Kuban (2008) au propus utilizarea unui set de întrebări care pot avea
cei doi termeni ar fi aceea că, dacă rezilienţa se referă la capacitatea de a reveni valoare euristică în evaluarea rezilienţei unui copil:
la „nivelul de plutire”, de funcţionare anterioară, creşterea posttraumatică reflectă - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ce te face totuşi să zâmbeşti? Măcar puţin?
îmbunătăţirea funcţionării psihologice într-unul sau mai multe aspecte în urma - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ţi s-a întâmplat să râzi, când ţi-ai dat seama
traumei (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008). că lucrurile sunt distractive/caraghioase?
14 15
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai bine”, cât de bine te simţi - viziune mai complexă asupra vieţii
după această criză/acest moment dificil din viaţa ta? (eventual termometrul - înţelegere mai bună a valorilor şi scopurilor personale, a sensului vieţii
emoţiilor, sau alte reprezentări vizuale) - valorizare crescută a relaţiilor interpersonale
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai stresant”, cât de mult stres Pentru identificarea dezvoltării posttraumatice au fost de asemenea propuse o serie
ai trăit? de întrebări cu valoare euristică (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008):
- Crezi că îţi vei reveni la „linia de plutire”? Ai început deja să o faci? - În urma traumei, ce anume nu mai este pentru tine absolut, categoric?
- Planurile tale de viitor s-au schimbat de când ţi s-a întâmplat acest lucru sau nu? - Ce apreciezi acum mai mult decât înainte de evenimentul traumatic?
În cazul copiilor de vârste mai mici, se sugerează că rezilienţa poate fi - Ai putea spune despre tine că eşti genul de persoană care nu renunţă niciodată,
identificată şi prin analiza desenelor lor (de exemplu, figurarea echipelor de şi nu va renunţa, în ciuda a tot ce s-a ţi întâmplat?
salvaresau de ajutor umanitar în desenele copiilor supravieţuitori ai tsunami-ului, - Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „contează cel mai mult”, unde ai
sau ai uraganului Katrina). plasa acum familia şi prietenii ?
- Crezi că îi poţi ajuta pe cei care au trecut printr-o situaţie similară?
Promovarea rezilienţei se poate face la nivelul a trei dimensiuni fundamentale: - De când s-a întâmplat acel lucru, crezi că faci mai multe sau mai puţine
-S usţinerea relaţiei de ataşament părinte-copil/ părinte-persoană de referinţă lucruri?
- Î ntărirea sentimentelor de competenţă, siguranţă personală, stimă de sine ale copilului
- Favorizarea amintirilor pozitive, în ciuda experienţei traumei şi pierderii Promovarea creşterii posttraumatice se poate face pe trei dimensiuni principale:
Relaţia părinte-copil poate fi îmbogăţită şi prin activităţi care presupun experienţe - Susţinerea suportului social de la persoane semnificative - familie, prieteni, alţi
senzoriale comune, adaptate vârstei şi nivelului de dezvoltare al copilului: supravieţuitori ai traumei, grupuri de suport;
- La 3-6 ani: desen, pictură, plastilină; crearea unui mediu securizant pentru un - Dezvoltarea unei naraţiuni coerente despre traumă (prin care copilul îşi
personaj - o cutie/un cuib în care să se simtă în siguranţă; cântece spune povestea, este ascultat activ, iar experienţa sa personală este validată);
- 7-12 ani: crearea împreună cu părintele a unui desen sau colaj (din fotografii) - Sprijin pentru a înţelege faptul că nu e el de vină pentru ce i s-a întâmplat.
care să reprezinte o amintire pozivă, plăcută; crearea unui desen sau colaj intitulat Se pot realiza şi o serie de activităţi prin care copiii conştientizează ce anume au
„lucrurile bune despre mine” (acasă, la şcoală, cu prietenii, sau chiar în raport învăţat din traumă, în ce fel aceasta i-a ajutat să devină mai puternici şi să descopere
cu evenimentul traumatic); inventarea unei soluţii la o problemă sau situaţie lucruri noi despre ei înşişi şi despre lume:
problematică (de exemplu, supravieţuitorii atacurilor teroriste din Israel sunt - crearea unui colaj „puternic versus lipsit de putere” – cu reamintirea
stimulaţi să îşi imagineze un dispozitiv de neutralizat rachetele, sau o ascunzătoare situaţiilor care i-au inspirat putere vs. neajutorare, pentru a-l ajuta pe copil
subacvatică) să înţeleagă că nu este de vină pentru ce s-a întâmplat
- crearea unui scut personal - un carton, care să fie decorat cu imagini sau
CREŞTEREA/DEZVOLTAREA POSTTRAUMATICĂ cuvinte care răspund la întrebări precum ”Ce te face să te simţi puternic? Ce
Optimizarea funcţionării psihologice ca rezultat al „lecţiei” învăţate în ai învăţat din ceea ce s-a întâmplat? De la eveniment încoace, ce te face să
urma traumei este un domeniu relativ nou de studiu. Persoanele caracterizate te simţi bucuros?”
prin creştere sau dezvoltare posttraumatică ajung la o apreciere mai mare a - colaj foto al „grupului meu de suport”
vieţii, accentuarea sentimentului de forţă sau putere personală, conştientizarea - ciclul vieţii unui fluture - metamorfoza din omidă în fluture. La cei mici, se
unor noi posibilităţi, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale (Ungerleider, 2003, pot folosi păpuşi şi un sac de hârtie, pentru cocon
Tedeschi & Calhoun, 2004). - scrierea unui jurnal, cu povestea despre supravieţuire
Copiii şi adolescenţii care ajung la o astfel de dezvoltare postratumatică De asemenea, copiii pot fi antrenaţi în discuţii pe marginea desenelor proprii
manifestă: (Echterling & Stewart, 2008): „Văd că în desenul tău mama şi copilul îşi zâmbesc.
- mai multă compasiune şi empatie pentru ceilalţi Oare cum de mai pot face asta, după tot ce li s-a întâmplat?”, „Oare cum se simte
- maturitate psihologică şi emoţională fetiţa când îi ajută pe ceilalţi?”.
- rezilienţă crescută
16 17
Bibliografie Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic
Bonanno, G. A., Papa, A., & O’Neill, K. (2001). Loss and human resilience. Applied stress disorders. An evidence-based guide. New York, London: The Guilford Press.
and Preventive Psychology, 10, 193-206.
Fumagalli, F., Molteni, R., Racagni ,G., & Riva, M.A. (2007). Stress during
Cloitre, M., Morin, N., & Linares, O. (2005). Children’s resilience in the face of development: impact on neuroplasticity and relevance to psychopathology.
trauma. New York: New York University Child Study Center. Progressin Neurobiology, 81, 197-217.
Cohen, E. (2009). Parenting in the throes of traumatic events: risks and protection. Hansen, S., & Saxe, G. (2009). Trauma systems therapy. A replication of the model
In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D. Ford (Editors), Treating traumatized integrating cognitive behavioral play therapy into child and family treatment. In A. A.
children. Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis. Drewes (Editor), Blending play therapy with cognitive behavioral therapy. Evidence-
based and other effective treatments and techniques. New Jersey: John Willey& Sons,
Cook, A., Spinazzola, J., Ford, J., Lanktree, C., Blaustein, M., Cloitre, M., DeRosa, Inc.
R., Hubbard, R., Kagan, R., Liautaud, J., Mallah, K., Olafson, R., & van der Kolk,
B. (2005). Complex trauma in children and adolescents. Psychiatric Annals, 35, 5, Hariri, A.R., Mattay, V.S., Tessitore, A., Kolachana, B., Fera, F., Goldman, D.,
390-398. Egan, M.F., Weinberger, D. R. (2002). Serotonin transporter genetic variation
and the response of the human amygdala. Science, 297, 400 – 403.
DeWolfe, D. (2001). Mental Health Response to Mass Violence and Terrorism: A
Training Manual for Mental Health Workers and Human Service Workers. Herman, J.L. (1992). Complex PTSD: A syndrome in survivors of prolonged and
repeated trauma. Journal of Traumatic Stress, 5, 377-392.
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale.
Bucureşti: Ed. Pegasus. Main, M. (1996). Introduction to the special section on attachment and
psychopathology: 2. Overview of the field of attachment. Journal of Consulting and
Echterling, L. G., & Stewart, A. (2008). Creative crisis intervention techniques Clinical Psychology, 64, 2, 237-243.
with children and adolescents. In C. A. Malchiodi (Editor), Creative interventions
with traumatized children. New York: Guilford Press. Malchiodi, C. A., Steele, W., & Kuban, C. (2008). Resilience and posttraumatic
growth in traumatized children. In C. A. Malchiodi (Editor), Creative interventions
Fang, L., & Chen, T. (2004). Community outreach and education to deal with with thraumatized children. New York: Guilford Press.
cultural resistance to mental health services. In N. B. Webb (Editor), Mass trauma
and violence: Helping families and children cope. New York : Guilford Press. McCann, I. L. & Pearlman, L. A. (1990). Vicarious traumatization: A framework
for understanding the psychological effects of working with victims. Journal of
Ford, J. D. (2009). Neurobiological and developmental research: clinical implications. Traumatic Stress, 3, 131-149.
In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic stress disorders.
An evidence-based guide. New York, London: The Guilford Press. Pat-Horenczyk, R., Rabinowitz, R. G., Rice, A., & Tucker-Levin, A. (2009). The
search for risk and protective factors in childhood PTSD: From variables to processes.
Ford, J. D. & Courtois, C. A. (2009). Defining and understanding complex trauma In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D. Ford (Editors), Treating traumatized children.
and complex traumatic stress disorders. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis.
Treating complex traumatic stress disorders. An evidence-based guide. New York, London:
The Guilford Press. Perry, B.D., & Szalavitz, M. (2006). The boy who was raised as a dog. New York: Basic Books.
Pine, D. S., Costello, J., & Masten, A. S. (2005). Trauma, proximity, and Van der Kolk, B.A., & Courtois, C.A. (2005). Editorial comments: Complex
developmental psychopathology: The effects of war and terrorism on children. developmentaltrauma. Journal of Traumatic Stress, 18, 5, 385-388.
Neuropsychopharmacology, 30, 1781-1792.
Webb, N. B. (2004). Mass trauma and violence: Helping families and children cope.
Pollak, S.D. (2005). Early adversity and mechanisms of plasticity: Integrating New York : Guilford Press.
affective neuroscience with developmental approaches to psychopathology.
Development and Psychopathology, 17, 735-752. Webb, N. B. (2007). Play therapy with children in crisis. Individual, group and family
treatment. New York: The Guilford Press.
Pynoos, S.R., & Nader, K. (1993) Issues in the treatment of post-traumatic stress
in children and adolescents. In J.P. Wilson & R. Beverly (Editors), International Zero to Three (2005). DC:0-3R—Diagnosing Infant and Early Childhood Mental
handbook of traumatic stress syndromes. New York-London: Plenum Press. Health and Developmental Disorders. Washington: Zero to Three Press.
Rice, K. F., & Groves, B. M. (2005). Hope and healing: A caregivers’s guide to
helpingyoung children affected by trauma. Washington: Zero to Three Press.
Silva, R.R., Alpert, M., Munoz, D.M., Singh, S., Matzner, F., & Dummit, S. (2000).
Stress and vulnerability to Posttraumatic Stress Disorder in children and adolescents.
American Journal Psychiatry, 157, 1229-1235.
Van der Kolk, B. A. (2002). The assessment and treatment of complex PTSD.
In R. Yehuda (Editor), Treating Trauma Survivors with PTSD. Washington, DC:
American Psychiatric Press, Inc.
* Mighiu Corina este psihoterapeut principal în terapie de familie, coordonator de programe în cadrul
Asociației Salvați Copiii Iași
23
SEMNE ALE NEGLIJĂRII SEMNELE ABUZULUI FIZIC
Semnele fizice ale neglijării Semnele afectiv-comportamentale ale neglijării Semne fizice Semne afectiv-comportamentale
• copil înfometat ori alimentat nepotrivit; • un comportament variind de la polul
• întârzierea dezvoltării staturo-ponderale şi • Manifestări comportamentale, polarizate
• neigienizat; inhibiţiei până la agitaţie;
mentale, fie spre ascultare necondiţionată, fie spre
• cu aspect vestimentar neadecvat; • neataşat;
• deficit al limbajului; instabilitate:
• pedepsit să nu mănânce sau să nu • introvert;
• rahitism, carenţe alimentare; - nu vrea să se aşeze;
doarmă; • cu vocabular sumar;
• insomnie precoce, tulburări de somn; - motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi
• care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori • incapabil să comunice, să se joace sau cu
• enurezis, encomprezis; aminteşte cauza lor;
primeşte în dar obiecte nepotrivite; o “foame de stimuli” (extrem de instabil);
• echimoze, escoriaţii (urme de zgârieturi), - evită orice confruntare cu părintele;
• care nu are cu cine vorbi despre prob- • cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun
dermatoze (pete pe piele); - pare excesiv de docil;
lemele sale ori nu are un program de (pseudoretard mental);
• nanism psihosocial, - împietrit ori bizar;
viaţă adecvat vârstei sale, rămânând mult • slab motivat pentru efort cognitiv;
• anorexie mentala. - hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemo-
timp nesupravegheat. • insuficient de matur ca dezvoltare volitivă;
• hematoame în locuri neobişnuite; tivate ;
• hipo- sau hiperponderal; • incapabil de a stabili relaţii interpersonale
• zgârieturi, tăieturi inexplicabile in zona - manifestând teribilism şi violenţă în relaţiile
• bolnăvicios. durabile
genitala, pe fata, cap, arsuri, par smuls; interpersonale;
• fracturi osoase, dislocări, deformări ale - atitudini provocatoare, din nevoia disperată de a
Consecinţe ale neglijării: membrelor; atrage atenţia;
• leziuni la nivelul sistemului nervos central - hiperactivitate generată de frustrările repetate;
- In plan emoţional, tabloul poate fi extrem de diferit. Copilul neglijat este marcat (dizabilităţi motorii, deficite senzoriale, - comportamente dezordonate.
de o atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-si organiza paralizii oculare, convulsii, hemiplegii, • Trăiri emoţionale:
activitatea liber. Nu este curios, are tulburări de atenţie, un prag prea scăzut sau, coma); - neîncredere; teamă;
dimpotrivă, prea ridicat de toleranţă a frustrărilor, somatizează uşor (cefalee, • hemoragii cerebrale sau retiniene, - curiozitate scăzută sau absentă;
greţuri, vărsături, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus să facă • leziuni ale organelor interne. - vigilenţă anxioasă;
efort cognitiv, nu are nivel de aspiraţii pe termen lung (nu se poate proiecta in - copil “meduzat” (înlemnit) faţă de anturaj;
- dificultăţi de contact interpersonal;
viitor). - frica de separare;
- In plan social stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de adaptare - vulnerabilitate la situaţii stresante;
şi încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori prin fapte antisociale - dificultăţi de autocontrol;
(individual sau aderând la grupuri de delicvenţi) cu consum de droguri, fuga de - dificultăţi de înţelegere;
acasă, absenteism, însuşire deficitară a normelor etico-morale. - dificultăţi de învăţare;
- somnolenţă, vise, coşmar;
- comportament retractil sau instabilitate motorie;
SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZ - mânie, atitudini revendicative, lipsa de control;
Abuzul fizic - motivaţie săracă.
Orice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai
ales când este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizică este folosită pentru a
provoca durere. Pedeapsa minoră, cea care nu periclitează fizic copilul, prin repetare, Consecinţe ale abuzului fizic:
sau folosită impropriu, în neconcordanţă cu faptele comise, poate conduce la traume În plan emoţional:
psihice şi variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. Comunicarea este
legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr sau chiar otrăvirea. În măsura în care dificilă, marcată de violenţă. Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un
lovirea produce vătămare, risc substanţial pentru sănătate/integritate corporală, ataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se
pedeapsa gravă devine abuz fizic. La fel poate fi considerată exploatarea prin muncă produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută
a copilului, cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi. de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.
24 25
În plan social: - comportament antisocial
Copilul victima (“ţapul ispăşitor”) nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o - identificare puternică cu rolurile de sex
denunţă. Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta
atitudini masochiste (caută să-şi provoace propria suferinţă). Abuzul emoţional
Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care
Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc în familii violente jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul,
Adaptat după Marjorie Cusick, MFCC Batterd Women’s Alternatives (925) 676-8010 în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul
0 – 3 ani emoţional.
- eşecuri
- lipsa abilităţilor limbajului Abuzul emoţional reprezintă:
- dezvoltare motorie lentă - respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prin
- furie excesivă ignorarea emoţiilor pozitive sau negative
- coşmaruri, tremur nocturn - “călirea” prin reguli stricte, fără drept de negociere
- balans al capului - înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spatii întunecoase, făcându-l
- teama exagerată de separare să aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l
- ameninţarea cu abandonul
4 – 8 ani - abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli
- verbalizarea fricii şi a mâniei - comunicare intr-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă
- agresivitate - atitudinea autoritară, dominatoare;
- plictiseală, depresie, comportament suicidar - îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenţa copilului;
- fuga de acasă - supunerea la practici bizare - magice sau pseudoreligioase;
- absenteism şcolar - toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.
- nelinişte excesivă
- somnambulism, coşmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare Semnele abuzului emoţional
- lipsa motivaţiei Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie,
- întârzieri în dezvoltarea limbajului interiorizare, neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de
- întârzieri în dezvoltarea motorie manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.
- sadic cu animalele Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea
şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste,
9 – 13 ani inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţi
- agresivitate de comunicare. Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.
- loveşte mama, fraţii
- răneşte / omoară animalele Consecinţe ale abuzului emoţional
- depresie, sentiment de neputinţă, tentative suicidare In plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării
- poate să înceapă consumul de substanţe (droguri, alcool) emoţionale şi a capacităţii empatice.
- lipsa relaţiilor de egalitate pozitive In plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile
- implicare în găşti repetate într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă,
- izolare autoimpusă de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la
- absenteism şcolar vârsta adultă.
- minciuni
26 27
Abuzul sexual Manifestări comportamentale:
Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice. - regresie
Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând: - ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
- de vârsta copilului - pierderea deprinderilor sociale
- de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor - letargie, nepăsare faţă de sine
- de forţa agresorului - postura corpului exprimând copleşire, greutate
- de locul de desfăşurare a evenimentului - tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului dureros
- de frecventa situaţiilor abuzive - atitudine protectoare faţă de părinţi
Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual
Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor • Frică
se realizează în funcţie de : - de agresor
- vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât - de a cauza probleme
faptele sunt considerate mai grave). - de a pierde afecţiunea adulţilor
- gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare). - de a fi excluşi din familie
- relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre - de a fi „diferiţi”
agresor şi victimă este mai strânsă). • Furie
- tipul actului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai - faţă de agresor
mare dacă a avut loc penetrarea copilului). - faţă de adulţii care nu i-au protejat
- faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi)
Semne fizice ale abuzului sexual: • Izolare
- înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal - “reflexul dilatării” (in cazul - pentru că „ceva este în neregulă cu mine”
contactului anal) - deoarece se simt singuri în experienţa trăită
- “numai” vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali, -deoarece nu pot vorbi despre abuz
gonoree) • Tristeţe
- tulburările digestive, de somn - în legătură cu ceva care li s-a luat
- panica - în legătură că au pierdut o parte din ei
- agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul) - deoarece cresc prea repede
- tulburările de instinct alimentar - deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere
- se pot adăuga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea şi durerile abdominale • Vinovăţie
- pentru că nu pot opri abuzul
Semnele psihologice ale abuzului sexual: - deoarece cred că „au consimţit abuzul”
Trăiri emoţionale: - pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi
- culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului - pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi
- frica, pedeapsa • Ruşine
- degradarea imaginii de sine - în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă
- sentiment de murdărire corporala - în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului
- teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii • Confuzie (debusolare)
- ostilitate, furie, depresie - pentru că ei pot iubi în continuare agresorul
- tendinţe suicidare - pentru că sentimentele lor se schimbă mereu
28 29
Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.
Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii:
stadii ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul. Acest model oferă - Îmi place, dar nu este bine;
posibilitatea înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cu abuzul sexual. - Îmi place şi este permis;
- Nu – mi place şi nu-mi este bine;
Stadiul 1 – Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului - Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;
sexual. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest - Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;
lucru poate fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul, ameninţarea, mituirea sunt folosite pentru - Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;
a menţine copilului frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit de ajutor. - Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;
- Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;
Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un - Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;
adult şi un copil, copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană, acesta trebuie să - Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;
se supună adultului şi nu poate să spună NU. - Sunt rău, din cauza mea greşesc părinţii mei;
- Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;
Stadiul 3 - Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă – în ciuda sentimentului de - Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;
vinovăţie pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie - De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?
promptă, agresivă din partea copilului, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii - Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;
folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii dureroase – - Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.
singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul se va
comporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şi
solicitările sexuale. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi provocat într-un anume integrării sale sociale
fel abuzul. În plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare
deficitară.
Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual - poate avea loc imediat după abuz sau În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcool.
la o perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme: Ca adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă,
- Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot fi interpretate ca simptoame dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de
comportamentale; un alt simptom comportamental este când un copil mic proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul fizic).
încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil; Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului
- Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. Scopul Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic
acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel care ascultă este şocat sau pentru aceste tulburări, împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului,
are o reacţie de repulsie, copilul poate spune că a minţit – dar astfel de reacţii este să se generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.
directe arată că ceva s-a întâmplat. Specifice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate fiind găsite
- Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese adesea la adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:
de furie, insomnii, frică de rămâne singur acasă cu părintele, frica de a merge - Stresul post-traumatic
la culcare. La adolescenţi apare consumul de alcool exagerat, fuga de acasă sau - Distorsiuni /deformări cognitive
prostituţia. - Tulburări emoţionale
- Apariţia unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină. - Disociere
- Referire slabă la sine
- Distorsionarea imaginii de sine
- Evitare
30 31
De asemenea, vor fi luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de traumaticedin punct de vedere psihologic, majoritatea traume importante care au
“co-dependenţ㔺i tulburarea personalităţii de tip borderline. apărut în copilărie. Mai ales studiile recente, realizate în USA, leagă fenomenul
Literatura de specialitate subliniază faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în disociativ de abuzul sexual în copilărie, sugerând direct sau indirect că molestarea
copilărie au dificultăţi cu intimitatea, încrederea şi autoritatea socială. Deoarece poate motiva dezvoltarea stadiilor disociative ca o apărare împotriva tulburării
acest gen de oameni sunt evitaţi, astfel de probleme pot avea consecinţe negative post-traumatice.
de lungă durată asupra vieţii persoanelor abuzate.
Dificultăţi de relaţionare. Perturbarea intimităţii
Distorsiuni /deformări cognitive Consecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot fi înţelese ca
Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă molestarea în derivând din două surse:
copilărie de vina, încredere scăzută în sine şi învinovăţirea, împreună cu alte - răspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea pe
atribuiri disfuncţionale. Gold (1986), de exemplu, a subliniat că mai ales femeile termen lung (de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi / sau frică de cei mai
cu o istorie de abuz sexual în copilărie atribuie evenimentele negative factorilor puternici, îngrijorare în privinţa abandonului conştientizarea nedreptăţii /
interni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului caracter şi comportament. Aceste tratamentului injust, respect de sine diminuat)
femei sănătoase mental aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor - răspunsurile de adaptare faţă de continua brutalizare (de ex. evitarea
pozitive factorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona celorlalţi, pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie cauzată
ca mediatori ai simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii de abuz)
adulţi ai abuzului sexual în copilărie.
Deşi percepţiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de Aceste reacţii şi răspunsuri diverse, uşor de înţeles prin prisma experienţei
abuz la copil, se pare ca baza pentru asemenea distorsionări cognitive este de viaţă restrânse a victimei abuzului, se suprapun totuşi peste funcţionarea
abuzul emoţional. Atât experienţa clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează interpersonală şi astfel, au acces către elementele sociale importante, precum
că uneledin consecinţele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului fizic sau sexual relaţiile, acceptarea şi sprijinul.
se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intimităţilor
psihologiceinerenteîn asemenea tip de abuz. apropiate. De aceea, este firesc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească
Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse: sau să manifeste ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate
• reacţii psihologice la evenimentele specifice abuzului sexual, de exemplu, au adesea dificultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime
• încercarea victimei de a înţelege abuzul. (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), tot astfel ca
Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele: adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de violenţă domestică (McCann & Pearlman,
• Hipervigilenţa la pericol în mediul înconjurător, indiferent dacă este 1990).
obiectivă sau nu; Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a fi centrate mai ales pe
• Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a ambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal.
hotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă; Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în
• Interpretare greşită a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpersonali ca raporturile intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezvolta chiar
dovadă a ameninţării sau pericolului. înainte de astfel de tratamente.
Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului
Disocierea este definită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între copiluluieste impactul asupra capacităţii persoanei de a avea încredere. Necesitând
sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient o suprimare a activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu
pentru a reduce tulburarea psihologică. celălalt, încrederea este greu de manifestat, mai ales la persoane abuzategrav în
Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori copilărie - cel puţin în absenţa unor relaţii de durată cu caracter încurajator.
şi cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente
32 33
Sexualitatea modificată Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a fi înclinaţi mai
Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în mult către victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy,
copilărie vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel Hook, Day, & Ruson, 1985; Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis,
de probleme pot fi: 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la copii şi abuz a adulţilor, au
a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare descoperit legături cu incidente din copilărie, privind maltratarea fizică (de ex.
b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).
şi de femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978)
c) tendinţa, în pofida fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza
pe cei cu care persoana abuzată are relaţii sentimentale (Courtois, 1988;
Elliott& Gabrielson-Cabush, 1990; Herman, 1981)
d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în
mod normal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988)
e) experienţă de relaţii multiple, superficiale şi scurte care se încheie odată cu
apariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981)
Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai
mulţi tutori, un mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile
apropiatecu maltratarea. Ca atare, ei pot, fie:
a) să evite complet intimitatea interpersonală
b) să accepte o anumită doză de agresiune în relaţia interpersonală ca fiind
normală sau firească
Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată
ca derivând din:
• probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fi fost
tot bărbat, şi astfel să fi servit ca model pentru comportamentul agresiv din
relaţiile interpersonale ulterioare
• susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând
folosireaviolenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari
Comportamentul agresiv
Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă
de ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este
o etapă frecventă de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz fizic (de ex.
George & Main, 1979; Reidy, 1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989;
Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi insensibilitate emoţională (de ex.
Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest comportament
reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie,
precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv.
După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni
este adesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).
34 35
Bibliografie: Klosinski, K., Psychological maltreatment in the context of separation and
divorce,Child Abuse & Neglect. – 1993. – 17. - P. 557-563.
Briere, J. N. (1992), Child abuse trauma, London, Sage Publications, Inc.
Lerner, R., Developmental obstacles in the alcoholic family. Reclaiming the
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale. child’s spirit, Focus on Family and Chemically dependency. – 1986. – 9. – P. 6.
Bucureşti: Ed. Pegasus.
Lerner, R., Children in family treatment. Are they still forgotten?, Focus on Family
Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura and Chemically dependency. – 1986. – 9. – P. 13.
Trei.
Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.
Glaser, D. Emotional abuse, Clinical Paediatrics. – 1993. – 1. – P. 251-267.
MacFarlane, K., Sexual abuse of young children. London: Holt, Rinehart &
Hershorn, M., Rosenbaum, A., Children and marital violence: A closer look at Winston,1986.
the unintended victims, American Journal of Orthopsychiatry. – 1985. – 55. – P. 260-266.
Margolin, L., Sexual abuse by grand parents,Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16.
Hobbs, C.J., Pediatric intervention in child protection, Child Abuse Review. – 1992. – – P. 735-742.
1. – P. 5-17.
Margolin, L., Child sexual abuse by uncles: A risk assessment, Child Abuse &
Horowitz, M. J., Post-traumatic Stress Disorder., New York: Jason Aronson, Inc., Neglect. – 1994. – 18. – P. 215-225.
1976.
Margolin, L., Child abuse by mother’s boyfriend. Why the overrepresentation?,
Hughes, M.C., Recurrent abdominal pain and childhood depression: clinical Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16. – P. 541-552.
observationsof 23 children and their families, American Journal of Orthopsychiatry.
– 1984. – 54. – P. 146-155. Margolin, L., Craft, J.L., Child abuse by adolescent caregives,/ Child Abuse &
Neglect. – 1990. – 14. – P. 365-374.
Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
Marilyn Strachan Peterson, Anthony J. Urquiza, The Role of Mental Health
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Professionals in the Prevention and Treatment of Child Abuse and Neglect, U.S.
Issues,U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children Departmentof Health and Human Services Administration for Children and Families
and Families Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and
Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA, 1993
Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA,
1993 McGee, R.A., Wolfe, D.A. Psychological maltreatment..., Development and
Psychopathology. – 1991. – 3. – P. 3-18.
Kauffman, K.L., Coing, D., Pickrel, E., McCleergy, J., Münchausen Syndrome
by proxy: A survey of professionals knowledge, Child Abuse & Neglect. – 1989. – Meadow, R., Münchausen Syndrome by proxy: the hinterland of child abuse,
13. – P. 141-147. Lancet. – 1977. – 2. – P. 343-345.
Killén, K., Copilul maltratat., Timişoara: Editura Eurobit, 1998. – P. 171-183. Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy, Archives of Disease in Childhood. –
1982. – 57. - P. 92-98.
Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy and pseudoepilepsy, Archives of
Disease in Childhood. – 1982. – 57. - P. 811-812.
Oates, R.K., Hufton, I.W., The Spectrum of Failure to thrive and Child Abuse. A
follow-up study, Child Abuse & Neglect. – 1977. – 1. – P. 119-124.
Oppenheimer, R., Hawells, K., Palmer, R.L., Chaloner, D.A., Adverse sexual
experimentin childhood and clinical eating disorders: A preliminary description,
J. Psychiat. Res. – 1985. – 19. – P. 357-361.
Shengold, L. An attempt at soul murder. Rudyard Kipling’s early life and work,
Psychoanalytic Study of the Child. – 1975. - V. XXX. - P. 683.
Silvern, L., Kaersvang, L., The traumatized children of violent marriages, Child
Welfare. – 1989. – 68. - P. 421-436.
Sloan, G.H., Leichner, P., Is there a relationship between sexual abuse or incest
and eating disorder?, Canadian Journal of Psychiatry. – 1986. – 31. – P. 656-660.
Smith, S.M., Hanson, R., Battered children: A medical and psychological study,
British Medical Journal. – 1974. – 3. – P. 666-670.
INTERVENŢII VALIDATE ŞTIINŢIFIC ASUPRA TRAUMEI LA COPII; MODELUL
INTERVENŢIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALEFOCALIZATE PE TRAUMĂ
(TRAUMA-FOCUSED COGNITIVE-BEHAVIORAL THERAPY,TF-CBT)
*Oana Benga este conferenţiar universitar doctor în cadrul Catedrei de Psihologie a Universităţii
“Babes-Bolyai”
41
6. Este necesar să se stabilească cum şi când sunt abordate amintirile cu 1. Psihoeducarea copilului şi a părintelui
conţinut traumatic. 2. Managementul stresului
7. Este important să poată fi prevenite şi controlate discontinuităţile relaţionale şi 3. Identificarea şi modularea emoţiilor
episoadele de criză psihosocială. 4. Copingul cognitiv
5. Construcţia naraţiunii despre traumă
Modelul TF-CBT (Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006) 6. Procesarea cogniţiilor legate de traumă
Intervenţia de tip cognitiv comportamental este din ce în ce mai mult recunoscută 7. Managementul comportamentului copilului de către părinte
drept model de terapie preferenţială în stresul posttraumatic la copii, fiind cel mai 8. Intervenţii terapeutice cu diada copil-părinte
consistent model validat ştiinţific în caz de dezastre naturale, proceduri medicale 9. Monitorizarea IN VIVO a răspunsului la amorse ale evenimentului traumatic
dureroase, abuz sexual, doliu traumatic, şi, în ultimii ani, abuz fizic şi violenţă
domestică. De asemenea, modelul cognitiv-comportamental este prima opţiune în MODELUL TF-CBT (1): PSIHOEDUCAREA COPILULUI ŞI A PĂRINTELUI
cazul problemelor de stres traumatic complex. Psihoeducarea este o componentă majoră a intervenţiei TB-CBT, care, deşi
Formula terapeutică particulară dezvoltată de Cohen, Mannarino & Deblinger introdusă la debutul intervenţiei terapeutice, continuă pe tot parcursul procesului
(2006) este cea a intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă (trauma terapeutic. Această componentă se referă la oferirea de informaţii corecte despre
-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT). Cu eficienţa demonstrată empiric traumă şi efectele acesteia atât copilului cât şi părintelui, cu scopul de a normaliza
în toate tipurile de situaţii/evenimente tarapeutice enumerate anterior, acest tip de răspunsul fiecăruia dintre cei doi la evenimentele traumatice, şi de a întări cogniţiile
intervenţie focalizată pe traumă nu se recomandă dacă: acurate, o dată ce acestea au fost dobândite.
- nu există o amintire specifică, clară a incidentelor traumatice care fac obiectul Necesitatea acestei etape într-o fază incipientă a demersului terapeutic vine din
intervenţiei; faptul că acei copii care au fost victime ale unor evenimente traumatice nu înţeleg
- problemele comportamentale sau psihosociale ale copilului sunt acute sau foarte bine ce li s-a întâmplat, sunt confuzi, au tendinţa de a se autoînvinovăţi sau
severe; au fost în mod deliberat induşi în eroare de agresor.
- sistemul de suport familial/de îngrijire este instabil sau fragmentat (datorită Psihoeducarea presupune mai mulţi paşi:
psihopatologiei părintelui sau datorită unor plasamente multiple ale copilului 1. Oferirea de informaţii generale despre evenimentul traumatic
în afara familiei). - Cât de frecvent este evenimentul traumatic specific pe care copilul l-a experienţiat,
Deşi acest model de intervenţie şi-a demonstrat eficienţa mai ales la copiii de cine este victimă a unui astfel de eveniment, ce cauzează trauma;
vârstă şcolară şi adolescenţi, există adaptări ale protocolului de lucru TF-CBT - Care sunt răspunsurile comportamentale şi emoţionale pe care de regulă un
şi pentru copiii de 2-6 ani (Scheeringa et al., 2007), cu precizarea că expunerea copille trăieşte ca răspuns la traumă – oferă un feedback care validează trăirile
la traumă şi trainingul abilităţilor de relaxare pot fi utilizate dacă sunt adaptate copilului şi ale părintelui
vârstei copilului, iar părintele este capabil să îşi controleze propria anxietate, - Conştientizarea propriului corp/educaţie sexuală în caz de abuz fizic sau sexual:
pentru a participa pas cu pas, alături de copil, în procesul terapeutic. numirea corectă a părţilor corpului, conştientizarea propriului corp, înţelegerea a
Elementele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă ceea ce înseamnă comportament sexual sănătos; se face cu informarea părinţilor
(trauma-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT) şi obţinerea acordului acestora
Componentele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe - Abilităţi de reducere a riscului, pentru a diminua şansele de traumatizare
traumă sunt oferite, în mod tipic, separat copilului şi părintelui, în sesiuni individuale, ulterioară; de exemplu, ce atingeri sunt OK, şi care nu sunt OK
pentru ca abia către sfârşitul demersului terapeutic să se desfăşoare şi sesiuni comune Ca şi tehnică de lucru cu copiii, mai ales la vârste mai mici, este utilă folosirea
părinte-copil. Elementele intervenţiei sunt oferite gradual, deoarece fiecare nouă jocului – de exemplu, joc cu întrebări să răspunsuri, cu câştigarea de puncte de
componentă se bazează pe încorporarea unor abilităţi dobândite anterior; există şi către copil chiar şi pentru răspunsuri parţial corecte. De asemenea, pot fi utile
o secvenţialitate a modelului, care presupune parcurgerea etapelor terapeutice în şi cărţile cu imagini/desene, benzile desenate. În cazul copiilor mai mari sau al
următoarea ordine: adolescenţilor, poate fi mai motivant jocul de rol.
42 43
2. Informaţie specifică despre evenimentul traumatic cum ar fi crearea naraţiunii despre traumă.
Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) propun oferirea de informaţii specifice, La fiecare secvenţă a psihoeducării este importantă conştientizarea şi respectarea
particularizate pentru tipul de trauma suferită de copil: abuz sexual, abuz fizic/ de către terapeut a diferenţelor inter şi intraculturale, a tradiţiilor şi ritualurilor
violenţă domestică, experienţa ca martor al violenţei domestice. culturale, etnice şi religioase, atât de exprimare a trăirilor faţă de traumă cât şi de
De exemplu, în cazul ABUZULUI SEXUAL, această etapă este cea în care se coping în raport cu aceasta.
oferă răspunsuri la întrebări precum:
- Ce este abuzul sexual? ODELUL TF-CBT (2): TEHNICI DE MANAGEMENT
M
- Cine este victima abuzului sexual? AL STRESULUI ŞI RELAXARE
- Cine este agresorul? Aceste tehnici oferă copiilor un set de instrumente pentru controlul anxietăţii,
- Cum se simt copiii atunci când sunt abuzaţi sexual? în special controlul manifestărilor fiziologice ale stresului şi anxietăţii – tahicardie,
- De ce copiii nu spun că au fost abuzaţi? reflex de tresărire accentuat, hiperventilaţie, hipervigilenţă, agitaţie, dificultăţi
- Cum pot să îmi ajut copilul care a fost victima unui astfel de abuz ? de somn, iritabilitate, reacţii de furie/agresivitate. Aceste manifestări pot fi mai
problematice atunci când copilul are experienţa unor amorse ale traumeisau când
3. Informaţie specifică despre simptomatologia şi diagnosticul copilului, respectiv încearcă să construiască o naraţiune despre traumă. De aceea, este important ca
despre intervenţie dobândirea acestor tehnici să se producă într-o etapă preliminară a intervenţiei
Această secvenţă este de ajutor atunci când se evită un limbaj excesiv de terapeutice.
clinic, dar în schimb sunt explicate simptomele pe care le trăieşte copilul – de Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) sugerează că este important pentru
exemplu, se poate spune că iritabilitatea, distractibilitatea, tulburările de somn copil, înainte de învăţarea tehnicilor propriu-zise de management al stresului şi
sunt modalităţi prin care creierul şi/sau corpul copilului indică faptul că experienţa relaxare, să fie familiarizat cu diferenţa dintre reacţiile normale la stres si reacţiile
prin care a trecut acesta este copleşitoare. traumatice la stres; mai specific, cu faptul că în urma unui eveniment traumatic
În ceea ce priveşte intervenţia, se oferă o descriere a modelului terapeutic, corpul rămâne într-o stare de alertă, de tensiune, amplificată suplimentar de orice
susţinută în cazul TF-CBT de referirea la suportul empiric al modelului: cu alte stimul – eveniment, gând – care aminteşte de traumă. Pe de altă parte, copilul
cuvinte, se face referire la faptul că majoritatea copiilor care au fost supuşi acestui trebuie să fie convins că acest proces este reversibil, şi că în urma exerciţiilor
tip de intervenţie au ajuns la o reducere a simptomatologiei şi la dezvoltarea unor de relaxare care vor fi dobândite, tensiunea se poate disipa iar calmul se poate
solide strategii de coping. Astfel, întreaga familie - în particular părinţii, foarte redobândi.
adesea speriaţi că niciodată copilul lor nu îşi va reveni de pe urma traumei – este Tehnici
“alimentată” cu speranţă şi încredere, ceea ce duce la creşterea complianţei faţă 1. Controlul respiraţiei
de tratament. Copilul este instruit să închidă ochii şi să inspire atât de adânc, încât abdomenul
inferior să fie proeminent în timpul inspirării aerului, şi să se retragă la expirare.
4. Oferirea de strategii atât părintelui cât şi copilului pentru a face faţă Poate fi ajutat să înveţe mişcarea corectă, dacă este aşezat pe spate, şi are aşezat
simptomelorcurente un pahar de plastic, o carte mică sau o jucărie de pluş pe abdomen: dacă obiectul
De exemplu, atunci când un copil cu simptomatologie de tip stres posttraumatic se ridică în timpul inspirului, respiraţia abdominală este realizată corect. Apoi,
are dificultăţi de somn, şi ca urmare are dificultăţi de concentrare sau accese copilul este învăţat să numere în gând până la cinci când inspiră, şi tot până la
de agresivitate la şcoală, ori este foarte iritabil acasă, oferirea unor strategii cincicând expiră, urmând ca în timp expiraţia să devină mai lentă decât inspiraţia.
comportamentale sau cognitiv-comportamentale pentru rezolvarea acestei Deoarece pentru unii copii, mai ales cei care ai avut experienţa abuzului sexual,
probleme curente se face spre beneficiul fiecăruia dintre membrii familiei. poziţia întinsă poate reactiva amintirea traumei, aceleaşi exerciţii pot fi executate
Optimizarea funcţionării copilului şi a familiei sale duce la întărirea relaţiei şi în poziţie şezândă, cu ochii închişi.
terapeutice, la încrederea sporită în terapeut, în acest fel crescând şansele de Pentru a menţine atenţia focalizată pe actul respiraţiei, copiii pot fi învăţaţi să
angajare în etapele ulterioare, mult mai anxiogene, ale intervenţiei terapeutice – repete în gând un cuvânt - “calm”, “relaxat” - cuplat cu expiraţia.
44 45
În cazul copiilor de vârste mai mici, pot fi folosite şi tehnici mai intuitive. De elastic prins în jurul încheieturii, care este întins şi apoi lăsat să revină, în felul acesta
exemplu, este utilă folosirea unui balon, pe care copilul îl umflă, imaginându-şi semnalizând că gândul trebuie să înceteze).
că îngrijorarea sau neliniştea sa intră în balon în locul aerului. Acest exerciţiu de Pentru unii copii metafora schimbării canalelor TV, prin apăsarea cu degetul a
respiraţie profundă permite externalizarea îngrijorării, anxietăţii, dar în formatul unui buton imaginar, este preferabilă utilizării elasticului.
unei activităţi plăcute şi motivante pentru copii. În cazul acestei tehnici, este util ca să existe deja în „repertoriul de gânduri” al
Tot o tehnică intuitivă este cea a balonaşelor de săpun, reale sau doar imaginare, copilului un gând pozitiv sau o imagine mentală a unui eveniment fericit, a unui
copiii fiind stimulaţi să realizeze ce se întâmplă daca suflă prea tare într-un astfel loc preferat sau a unei experienţe plăcute – un „moment perfect”. Cu cât imaginea
de balon, pentru ca ulterior să fie încurajaţi să sufle încet, lent, pentru a nu sparge mentală este mai saturată în detalii senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive)
balonaşele, şi să se gândească în acelaşi timp la ceva pozitiv. cu atât este mai eficientă în distragerea atenţiei de la gândul intruziv.
Unii terapeuţi le sugerează copiilor să vizualizeze şi să deseneze un „spaţiu
2. Relaxarea musculară progresivă, cu utilizarea imageriei securizant”, care poate fi folosit şi pentru întreruperea gândurilor şi pentru auto-liniştire
Aceasta este de asemenea o tehnică de relaxare eficientă pentru copiii care în general. Acest loc poate fi real sau doar imaginar, şi invocarea sa este utilă ulterior,
au dificultăţi de adormire sau care manifestă multe simptome somatice. pe parcursul construcţiei naraţiunii despre traumă, deoarece este mai uşoară tolerarea
Pentru copiii de vârste mici, se poate utiliza analogia cu un mănunchi de amorselor evenimentului traumatic.
spaghete înainte de a fi fierte (când sunt rigide) şi după fierbere (când sunt moi şi
se îndoaieuşor). O altă analogie poate fi între Soldăţelul de Plumb sau Omul de MODELUL TF-CBT (3): IDENTIFICAREA ŞI MODULAREA EMOŢIILOR
Tinichea, respectiv o păpuşă de cârpă. Terapeutul trebuie să îi explice copilului că Copiii care au trecut prin experienţa unei traume au predominant emoţii
atunci când suntem stresaţi, muşchii noştri nu sunt relaxaţi, ne simţim tensionaţi, negative, dureroase, şi se confruntă cu serioase probleme de autoreglare
în schimb când învăţăm să ne relaxăm musculatura, ne simţim uşori şi eliberaţi. emoţională. Adesea ei se tem că vor fi copleşiţi de forţa acestor trăiri emoţionale.
Această tehnică de asemenea este exersată cel mai bine în poziţie culcată sau În plus, copiii de vârste mici au un vocabular prea puţin bogat, care nu le permite
şezândă, dar relaxată. Copilul este învăţat să îşi contracte (pentru a localiza corect să exprime suficient de nuanţat emoţiile intense pe care le experienţiază.
muşchii) şi apoi să îşi relaxeze, pe rând, câte o grupă musculară, începând cu degetele De aceea, a treia componentă a modelului TF-CBT îi ajută pe copii să
de la picioare, urmând apoi picioarele, încheieturile, etc., până când fiecare regiune dobândească abilităţi de exprimare şi management al propriilor emoţii. Copiii
a corpului a fost progresiv relaxată. Un exemplu de scenariu pentru relaxarea sunt învăţaţi să identifice în mod corect şi să discute relaxat despre o diversitate
musculară progresivă, adaptat pentru copii, poate fi găsit in Rapee, Wignall, Hudson de emoţii, cu ajutorul unor tehnici variate - joc de rol, desen, jocuri. De asemenea,
& Schniering(2009) copiii sunt învăţaţi să identifice diferite niveluri de intensitate a unei emoţii
Dansul, muzica, jocurile pot fi la rândul lor folosite pentru relaxarea musculară. (de exemplu, cu ajutorul Termometrului Emoţiilor). Această componentă a
O dată cu dobândirea tehnicii, copiii pot fi antrenaţi să o folosească de fiecare programului vizează şi învăţarea unor strategii de exprimare adecvată a emoţiilor.
dată când le sunt activate, în mod intruziv, amintirile despre traumă – la şcoală Terapeutul poate iniţial să îi ceară copilului să scrie/să spună toate emoţiile la care
sau acasă. se poate gândi timp de 3 minute (copiii mai mici de regulă numesc 5-10 emoţii, în
timp ce adolescenţii se pot gândi la mai multe emoţii decât cele care pot fi notate în
3. Strategii de distragere a atenţiei şi de scurtcircuitare a gândurilor negative intervalul de timp dat). Astfel terapeutul poate evalua capacitatea copilului de a
Întreruperea gândurilor reprezintă o metodă de distragere a atenţiei copilului identifica emoţiile. Ulterior, terapeutul poate iniţia un joc prin care fiecare dintre
de la ruminaţiile pe marginea traumei, şi de refocalizare pe gânduri nontraumatice, cei doi parteneri alege pe rând o emoţie
pozitive. Este util ca această tehnică să fie dobândită şi stăpânită de copil înainte din listă şi descrie când anume a trăit-o ultima oară. Tot sub formă de joc, i se
de a începe construcţia naraţiunii terapeutice, întrucât permite controlul gândurilor solicită copilului să spună ce emoţii sunt trăite în diferite situaţii (când obţii
intruzive. o notă bună la şcoală, când râd copiii de tine), respectiv să identifice acele
Întreruperea sau scurtcircuitarea gândurilor negative se face punând un stop situaţii în care el însuşi a experienţiat o anumită emoţie (“Spune-mi când te-ai
gândurilornedorite, fie verbal („Stop”, „Pleacă”, „Dispari”), fie fizic (cu ajutorul unui simţit trist/ruşinat/bucuros etc.”).
46 47
Tehnicile mai intuitive de identificare a emoţiilor presupun utilizarea unor - Vorbeşte cu unul dintre părinţi sau cu un adult care te ascultă şi te înţelege.
cărţi de joc cu emoţii, care pot fi realizate chiar de către terapeut, folosind feţe - Cântă cu voce tare.
schematice care reprezintă emoţii, sau fotografii ale unor expresii emoţionale. - Dansează.
O altă tehnică, propusă de O’Connor (1983), „Color Your Life” (Colorează-ţi - Fă ceva cu mâinile – împleteşte, croşetează, pictează, etc.
viaţa), presupune ca iniţial copilul să asocieze câte o culoare fiecărei emoţii specifice - Spune-ţi 5 lucruri bune despre tine.
pe care a identificat-o anterior, pentru ca apoi să coloreze o siluetă umană în diferitele - Vorbeşte despre ceea ce simţi.
culori corespunzătoare emoţiilor respective, pentru a localiza unde anume simte - Scrie ce simţi într-un jurnal.
dragoste, tristeţe, furie, etc. Pe baza desenului, se iniţiază o discuţie cu copilul, care - Ajută pe altcineva.
poate fi extrem de utilă apoi pentru focalizarea intervenţiei terapeutice pe obiective Un alt aspect esenţial din perspectiva modelului cognitiv-comportamental, care
specifice. condiţionează ulterior paşii intervenţiei, este înţelegerea de către copil a distincţiei
Un aspect important îl reprezintă faptul că această secvenţă de identificare a dintre gânduri şi emoţii, şi a relaţiei care există între cele două componente.
emoţiilor nu trebuie să aibă în obiectiv emoţiile legate de evenimentul traumatic – Adesea nici adulţii nu reuşesc să opereze cu această distincţie. La întrebarea
decât dacă în mod spontan copilul le aduce în discuţie. Pentru consolidarea relaţiei „Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?” mulţi
terapeutice şi întărirea sentimentului de siguranţă al copilului, este important ca copii dar şi adulţi răspund: „Aş simţi că mă urăşte.” O astfel de afirmaţie însă
primele şedinţe terapeutice să se încheie într-o notă afectivă pozitivă. exprimă un gând, o idee, şi nu un sentiment, o emoţie legată de acea situaţie
Există câteva aspecte problematice legate de identificarea şi exprimarea ipotetică. Răspunsul care exprimă o adevărată emoţie este de genul: „Aş fi tristă/M-aş
emoţiilor, şi anume: simţi furioasă.”
• Vârsta / Nivelul de dezvoltare - în funcţie de acest factor, copiii pot recunoaşte Înţelegerea relaţiei dintre gânduri şi emoţii este importantă pentru că stă la
şi exprima emoţii simple vs. complexe, pot sau nu să aibă în repertoriu emoţii care baza dobândirii unor strategii de management sau modulare a emoţiilor.
presupun conştiinţa de sine (ruşine, vină), pot sau nu să opereze cu emoţii mixte, şi Pentru copil, gândurile, cogniţiile pot fi reprezentate drept modalitatea prin
reuşesc sau nu să eticheteze verbal, în mod corect, diferitele emoţii; care „creierul nostru vorbeşte cu noi”. În ceea ce priveşte emoţiile, copilului i se
• Lipsa conştientizării propriilor emoţii sau dificultăţi în a vorbi despre propriile poate spune:
emoţii - poate să fie o caracteristică individuală anterioară traumei sau poate să apară „Mulţi oameni cred că emoţiile vin din noi, şi nu putem controla nici
ca şi consecinţă a acesteia. Pentru a ajuta la identificarea emoţiilor, se pot invoca ce simţim, şi nici când anume simţim ceva. De fapt, emoţiile noastre
emoţiile altor copii sau ale unor personaje din poveşti, desene animate; sunt răspunsuri la gândurile pe care le avem. Uneori anumite gânduri ne
• Detaşarea de emoţii a copilului (vorbeşte despre emoţii “la rece”, chiar şi atunci vin în minte atât de des, încât nici nu ne mai dăm seama că ele există.
când este vorba de frică sau furie) – în acest caz, este important să fie ajutat, pe Acestea sunt gânduri automate, pentru că apar fără să ne dăm seama, din
parcursul terapiei, să înţeleagă ce emoţii experienţiază de fapt şi ce strategii obişnuinţă; şi credem că toţi ceilalţi oameni au aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar
evitative foloseşte; iar după consolidarea relaţiei terapeutice, emoţiile pot fi adesea, aceste gânduri nu sunt corecte, sau nu ne sunt de folos, şi de aceea ne fac
provocate pe parcursul şedinţei terapeutice. să simţim emoţii care ne fac rău în loc să ne ajute.”
În ceea ce priveşte modularea emoţiilor, strategiile pe care copilul le poate învăţa pe Apoi pot fi date exemple de relaţii între gânduri şi emoţii, adaptate vârstei,
parcursul intervenţiei terapeutice ar putea fi (după Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006): genului, intereselor copilului.
- Opreşte-te din ceea ce făceai, închide ochii, şi respiră lent şi adânc de 10 ori. Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?
- Imaginează-ţi că eşti în „locul tău sigur”/spaţiul tău de securitate. Gând: Mă urăşte/Nu mă poate suferi.
- Ascultă muzica ta preferată. Emoţie: tristeţe, furie
- Ascultă, priveşte sau citeşte ceva distractiv. Gând alternativ: E o fată timidă.
- Aleargă pe loc timp de 5 minute. Emoţie: Mi-ar părea rău pentru ea (empatie)./Nu aş mai fi atât de tristă.
- Ieşi şi plimbă-te într-un loc sigur.
48 49
MODELUL TF-CBT (4): COPINGUL COGNITIV „Oare ce mănânc la micul dejun?”
Gândurile copiilor (şi ale adulţilor de referinţă pentru aceştia) reflectă Unii copii nu realizează că toţi oamenii vorbesc CU EI ÎNŞIŞI, astfel încât
adesea modul în care ei încearcă să dea un sens experienţelor traumatice poate fi o adevărată uşurare să afle că nu sunt singurii care au asemenea conversaţii
trăite. Cunoştinţele, experienţa de viaţă permit ca evenimentele traumatice să interioare!
dobândească acest sens. Dată fiind însă baza limitată de cunoştinţe şi experienţe
de care dispun copiii, există în mod particular riscul ca ei să dezvolte gânduri/ Al doilea pas îl constituie înţelegerea triunghiului cognitiv. Mulţi copii dar şi adulţi
cogniţii disfuncţionale despre evenimentele traumatice. Aceste gânduri le pot nu realizează că pot alege să îşi modifice gândurile, şi astfel îşi pot schimba emoţiile şi
influenţa în mod negativ dezvoltarea cognitivă şi emoţională ulterioară. comportamentele. Tocmai această idee este la baza triunghiului cognitiv – figurat mai jos.
Copingul cognitiv se referă la o varietate de intervenţii prin care copiii şi
adulţii sunt încurajaţi să îşi exploreze propriile gânduri, pentru a disputa şi corecta Gânduri/cogniţii Comportamente
cogniţiile care sunt inacurate sau nefolositoare (Beck, 1976; Ellis & Grieger, 1977).
Copingul cognitiv presupune înţelegerea modelului ABC cognitiv- comportamental,
deci şi a distincţiei - şi relaţiei - care există între emoţii, gânduri şi comportament.
De asemenea, această componentă a intervenţiei vizează recunoaşterea
şi înţelegerea diferenţei dintre cogniţii corecte, acurate (raţionale) şi cogniţii
incorecte, inacurate (iraţionale), dintre cogniţii utile, adaptative şi cogniţii care
nu sunt utile, dezadaptative.
În plus, copingul cognitiv se referă la înlocuirea cogniţiilor incorecte, Emoţii
disfuncţionale cu cogniţii funcţionale.
Aşadar, triunghiul cognitiv presupune recunoaşterea relaţiei dintre gânduri,
Tehnici: emoţii şi comportamente, şi, drept corolar, recunoaşterea relaţiei dintre
• Triunghiul cognitiv - gânduri, emoţii , comportamente comportamentele proprii şi răspunsul comportamental al celorlalţi.
• Utilizarea unui exemplu ipotetic pentru a explica modul în care gândurile În cazul copiilor, înţelegerea şi operarea cu triunghiul cognitiv se poate face
afectează comportamentele utilizând mai multe strategii:
• Generarea de scenarii în care copilul să identifice cele 3 componente - prin poveşti
• Facilitarea generării de către copil a unor cogniţii funcţionale - prin întrebări - prin discutarea unor scenarii ipotetice
logice utilizate progresiv (metoda socratică) - prin utilizarea unor scenarii din viaţa copilului – dar, cu excepţia cazului în
• Discutarea modului în care această abilitate poate fi utilizată în viaţa reală care sunt generate spontan de către acesta, nu sunt utilizate exemple legate
• Încurajarea unui dialog pozitiv cu sine (positive self-talk) (inclusiv prin de traumă.
cântec) Scenariile ipotetice sunt folosite cu scopul de a identifica atât gândul cât şi
emoţia provocată de acel gând. Atunci când copilul identifică mai întâi emoţia,
Primul pas al copingului cognitiv constă în identificarea DIALOGURILOR este întrebat: „Dar ce ţi-a trecut prin minte când ai simţit asta?”
INTERIOARE. Această secvenţă poate fi dificilă, mai ales dacă asemenea dialoguri De exemplu,
sunt profunde, repetitive, şi/sau stigmatizante. De aceea este util de început cu Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic.
exerciţii simple, fără legătură cu trauma. Gând: Mama nu e dreaptă.
De exemplu, copilul poate fi întrebat: Emoţie: Rănit, furios.
Care este primul lucru pe care ţi-l spui când te trezeşti dimineaţa? Înainte să Profesoara vă anunţă că veţi da azi o lucrare de verificare.
te dai jos din pat şi să vorbeşti cu voce tare? Gând: Nu sunt bun la matematică, am să iau iar o notă mică.
„Mi-e somn!” Emoţie: Speriat, îngrijorat, furios pe profesoară.
„Nu vreau să mă duc la şcoală!”
50 51
Al treilea pas cuprinde generarea de gânduri alternative, acurate şi/sau folositoare. În schimb, atribuirea funcţională pentru acelaşi eşec ar suna în felul următor:
Există mai multe strategii prin care inclusiv copiii de vârste mici pot înţelege cum „A fost un examen greu. Am crezut că am învăţat bine toate cursurile, dar
se poate înlocui un gând disfuncţional, greşit, cu unul funcţional, corect, util: cred că ar fi trebuit să învăţ mai mult. Data viitoare va fi mai bine.”
• Prin analogie cu schimbarea canalelor TV: „Dacă nu îţi place ce vezi pe un
canal, poţi muta pe altul, apoi pe altul - până găseşti un canal care te face să te Întrucât copiii nu reuşesc întotdeauna să înţeleagă şi să recunoască gândurile
simţi bine.” disfuncţionale, unii autori (Mueser, Jankowski, Rosenberg, Rosenberg, &
• Prin folosirea de „thought bubbles”, cum apar în cazul benzilor desenate, pentru Hamblen, 2004, Cohen, Manarino, & Deblinger, 2006) au propus următorul
a ilustra ce îi trece prin minte unui anumit personaj. formatcare facilitează identificarea patternurilor maladaptative de gândire:
Oare la ce se gândeşte/ce îşi spune personajul?
Nu putem să îl facem să se gândească la altceva, pentru ca să se simtă mai bine? DANA DA SAU NU
• Prin analogie cu folosirea unor ochelari de soare cu lentile de diferite culori Dana vede totul ca fiind fie da, fie nu; ori paharul e complet plin, ori e gol: totul
- situaţia e aceeaşi, dar o vedem „în altă lumină” Odată înţeles procesul generării sau nimic. Dacă nu ia o notă de 10, atunci se aşteaptă la 4.
acestorcogniţii alternative, se poate opera cu scenarii ipotetice cum sunt cele descrise „Dacă lumea nu e sigură tot timpul, înseamnă că e întotdeauna periculoasă.”
la pasul anterior. „Dacă nu poţi avea încredere în nici un bărbat (femeie), nu poţi să ai încredere în nici o
Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic. femeie (bărbat).”
58 59
Bibliografie O’Connor, K. J. (1993). Color Your Life technique. In C. E. Schaefer & K. J.
O’Connor (Editors), Handbook of play therapy. New York: Wiley.
Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy and the emotional disorders. New York:
UniversitiesPress. Pennebaker, J. W. (1993). Putting stress into words: Health, linguistic, and
therapeuticimplications. Behavior Research & Therapy, 31(6), 539-548.
Cohen, J., Mannarino, A.P. (1996), A treatment outcome study for sexually abused
preschool children: initial findings. Journal of the American Academy of Child and Pennebaker, J. W. (1997). Writing about emotional experiences as a therapeutic
Adolescent Psychiatry 35(1), 42-50. process. Psychological Science, 8(3), 162-166.
Cohen, J.A., Mannarino, A.P., & Deblinger, E (2006) Treating trauma and Pynoos, R. S. & Nader, K. (1988). Psychological first aid and treatment approach
traumaticgrief in children and adolescents. New York: Guilford Press. to children exposed to community violence: research implications. Journal of
Traumatic Stress, 1(4), 445-473.
Deblinger, E., & Heflin, A.H. (1996), Treating sexually abused children and
their nonoffending parents: A cognitive behavioral approach. Thousand Oaks, Rapee, R. M., Wignall, A., Hudson, J. L., & Schniering, C. A. (2009). Tratamentul
California:Sage Publications. anxietăţii la copii şi adolescenţi. O abordare fundamentată ştiinţific. Cluj-Napoca:
EdituraASCR.
Deblinger, E., McLeer, S. V., & Henry, D. E. (1990). Cognitive/behavioral
treatment for sexually abused children suffering post-traumatic stress: Scheeringa, M.S., Salloum, A., Arnberger, R.A., Weems, C.F., Amaya-Jackson,
Preliminary findings. Journal of the American Academy of Child and Adolescent L., Cohen, J.A. (2007) Feasibility and Effectiveness of Cognitive-Behavioral
Psychiatry, 29(5), 747-752. Therapy for Posttraumatic Stress Disorder in Preschool Children: Two Case
Reports. Journal of Traumatic Stress, 20(4), 631-636.
Ellis, A., & Grieger, R. (1977). Handbook of rational-emotive therapy. New York: Springer.
Vickerman, K. & Margolin, G. (2007). Postraumatic stress in children and
Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and adolescentsexposed to domestic violence: II. Treatment. Professional Psychology:
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic Researchand Practice, 38, 620-628.
stress disorders. An evidence-based guide. New York: The Guilford Press.
Goenjian, A.K., Karayan, I., Pynoss, R.S., Minassian, D., Najarian, L.M.,
Steinberg, A.M., & Fairbanks, L.A. (1997). Outcome of psychotherapy among
early adolescents after trauma. American Journal of Psychiatry, 154, 536-542.
March, J., Amaya-Jackson, L., Murray, M., & Schulte, A. (1998). Cognitive
behavioralpsychotherapy for children and adolescents with post-traumatic stress
disorder following a single incident stressor. Journal of the American Academy of
Child and Adolescent Psychiatry, 37(6), 585-593.
Mueser, K.T., Jankowski, M.K., Rosenberg, H.J., Rosenberg, S.D., & Hamblen,
J.L. (2004). Cognitive-behavioral therapy for PTSD in adolescents [provider
manual]. Lebanon, NH: Dartmouth Medical School and New Hampshire-Dartmouth
Psychiatric Research Center.
MODELE DE INTERVENŢIE. REGULI DE LUCRU ÎN CAZURILE DE ABUZ
SEXUAL DIN PERSPECTIVĂ PSIHOSOCIALĂ
* Mighiu Corina este psihoterapeut principal în terapie de familie, coordonator de programe în cadrul
Asociației Salvați Copiii Iași
63
Teoriile interumane cuprind: la elaborarea unor principii care să aibă rol în crearea “unui cadru conceptual
- modalitatea în care relaţiile importante influenţează identitatea copilului, care sintetizează cele mai bune elemente ce aparţin la cel puţin două abordări
percepţiile, credinţele şi interacţiunile sale, cum sunt teoriile privind relaţia terapeutice”( I.Dafinoiu, 1999),subliniind faptul că “în psihoterapie, integrarea
cu obiectele, psihologia personală şi psihologia egoului este o formă de sinteză în care sunt incluse cel puţin două teorii, cu speranţa de a
- rolul relaţiei terapeutice şi utilizarea contratransferului afectiv obţine rezultate superioare celor ale utilizării separate a teoriilor iniţiale.
Teoriile cognitiv comportamentale studiază:
• relaţia dintre sentimente şi comportament şi modul în care se realizează Terapiile cognitiv-comportamentale
schimbările Terapiile cognitiv - comportamentale au ca scop reperarea factorilor de
• modalitatea în care sentimentele negative se asociază cu percepţiile despre declanşare şi de menţinere a perturbărilor percepute de subiect, scopul ultim fiind
abuz ale copilului acela de a găsi posibilităţile de schimbare şi autosugestie a subiectului.
• maniera în care succesiunea de dezvoltare a fenomenelor, cum sunt percepţia, Tehnicile sunt variate:
motivaţia şi afectele influenţează puterea copilului de a-şi reorganiza - expunerea şi desensibilizarea sistematică
cunoaşterea - restructurarea cognitivă
Teoriile sistemice se ocupă de: - controlul anxietăţii prin: oprirea gândurilor, relaxare, tehnici de control a
• importanţa familiei şi a societăţii în care copilul trăieşte respiraţiei
• corelaţiile şi impactul acestora asupra copilului O metaforă permite înţelegerea interesului pentru tehnica de expunere. O
• intervenţiile practice şi utile în familie, şcoală şi comunitate persoană care nu suportă ideea de a vedea un film de groază se va obişnui cu filmul
Teoriile privind abuzul şi victimizarea studiază: dacă acceptă să-l vadă de zece ori. Dimpotrivă îi va fi frică dacă va continua să
• efectele abuzului fizic şi sexual asupra copiilor evite acest lucru. Acelaşi lucru se poate realiza şi cu victimele traumatismului care
• vulnerabilitate şi rezilienţă evită să fie confruntate cu ceea ce le-ar putea aminti de evenimentul traumatic,
• efectele pe termen lung ale abuzului şi neglijării cum ar fi gânduri, imagini, senzaţii, situaţii anxiogene.
Modalităţi psihoterapeutice de intervenţie: Această expunere se desfăşoară într-un cadru terapeutic securizant care este
• psihoterapie individuală necesar oricare ar fi tehnica utilizată. Dacă clientul este foarte anxios îl ajutăm să
• psihoterapie de grup suporte angoasa prin exerciţii de relaxare care vor ajuta la scăderea tensiunii, totul
• psihoterapie de familie pentru a menţine imaginea scenei trăite. Fiecare şedinţă este repetată până când ea
încetează să-i mai provoace angoasă. În general sunt necesare 10 şedinţe de expunere
Literatura de specialitate recomandă în mod deosebit ca şi tehnici de lucru pentru pentru a elimina un simptom.
recuperarea psihologică a copiilor care au suferit o formă de abuz psihodrama, basmele Pacientul poate să continue expunerea în afara şedinţelor de psihoterapie dacă
terapeutice, art-terapia. Demersul terapeutic necesită o coordonare bună între toţi cei acestea au fost înregistrate.
care se ocupă de caz. Oricare ar fi tehnica de intervenţie, ea va fi de durată şi va viza:
- elaborarea mecanismelor de apărare Reconstrucţia cognitivă este fondată pe ideea că trauma a creat o situaţie de
- detaşarea de traumă pierderea controlului antrenând perturbarea credinţei generale în lume, în ceilalţi
- inocularea încrederii într-o soluţionare adecvată şi în sine însuşi: lumea care era previzibilă a devenit imprevizibilă, securitatea s-a
transformat în insecuritate. Reconstrucţia cognitivă constă în a ajuta victima să-şi
Modele de intervenţie terapeutică în cazurile de abuz asupra copilului modifice gândurile negative şi să le reformuleze într-o manieră pozitivă. Răspunsul
Tratarea tulburărilor psihotraumatice necesită, aşa cum este şi în literatura la aceste întrebări are o mare influenţă asupra nivelului emoţional al clientului şi al
de specialitate, integrarea metodologiei terapeutice. Regulile de urmat în terapia comportamentului său. Terapeutul trebuie să ajute clientul să se focalizeze pe mediul
copilului traumatizat, cât şi ariile centrale şi temele de terapie permit abordările său şi să evalueze nivelul de periculozitate într-o manieră realistă. În cadrul terapieii
integrative. Tendinţa actuală este de a se trece de la lucrul intuitiv şi pragmatic se poate atrage atenţia clientului asupra proceselor gândirii pe care acesta le utilizează
64 65
în situaţii problemă şi îl ajută să repereze procesele de generalizare (totul sau nimic), Terapiile cognitiv-comportamentale sunt foarte utile şi convin clienţilor
de inferenţă sau de personalizare. Terapeutul îl învaţă să se concentreze pe discursul care vor rezultate obiective pentru diminuarea tulburărilor psiho-traumatice
său intern pentru a observa în ce măsură el se raportează la sine însuşi. De asemenea confruntându-sedirect cu problema într-un cadru terapeutic securizant.
îl învaţă să remarce dialogul negativ, culpabilizant sau iraţional. Clientul trebuie Modelul “DESA” – modalitate de intervenţie terapeutică
să descopere el însuşi ce tip de procedeu a antrenat într-un moment precis: dacă Modelul de intervenţie terapeutică DESA reprezintă modalitatea de intervenţie
găseşte că gândirea lui este negativă el va învăţa să o contrabalanseze printr-o ipoteză terapeutică în cazurile de abuz asupra copilului utilizată de terapeuţii suedezi din
sau o afirmaţie realistă de fiecare dată când se gândeşte la traumă şi să-l substitue Clinica de Băieţi din Stockholm şi are la bază terapiile cognitiv comportamentale.
unui discurs raţional, echitabil, valorizant. Pentru fiecare gând negativ terapeutul îl Ea este folosită şi de către psihologii din Centrele de Consiliere ale Salvaţi Copiii
încurajează să măsoare probabilitatea sa de supravieţuire şi să controleze autocritica România.
şi autodevalorizarea. Modelul DESA :
În timp ce expunerea este utilizată pentru ca pacientul să se confrunte cu D – description - descrierea abuzului
angoasaşi să se observe, tehnicile de management a stresului au ca scop învăţarea E - expression - exprimarea sentimentelor
controlării anxietăţii. Ele sunt utilizate când anxietatea perturbă funcţionarea S – say “NO” - situarea limitelor
cotidiană a individului. Mai sunt folosite pentru a completa acţiunea altor A – acceptance - acceptarea
tehnici, când anumite simptome psihotraumatice sunt pe primul plan sau pentru Acest model sintetizează anumite arii centrale şi teme de terapie care pot servi
ameliorarea competenţelor sociale şi relaţionale. Managementul stresului constă drept paşi în demersul terapeutic. Cele patru etape ale modelului nu sunt strict
dintr-un ansamblu de tehnici şi măsuri simple care vizează controlul reacţiei la delimitate, în multe cazuri pot constitui aspecte diferite ale aceeaşi probleme.
stres. Aceste tehnici de management a stresului necesită să fie utilizate în mod Modelul trebuie înţeles ca dimensiuni diferite ale terapiei, procese care au centre
constant pentru a fi eficiente. Managementul stresului se compune din strategii de concentrare diferite şi care se pot să intefereze secvenţial sau concurenţial.
compuse asamblate într-un program personal în care fiecare etapă a schemei este
detaliată şi utilizată în funcţie de simptom sau de comportamentul de modificat Descrierea abuzului
(de ex cu cât evită să-şi amintească de traumatism cu atât se gândeşte mai mult). Descrierea abuzului reprezintă modul de a face “realitatea reală”. În cadrul
Scopul tehnicii de oprire a gândurilor nu constă în a le ascunde, ci în a controla acestei etape copii folosesc diferite moduri de expresie în funcţie de vârstă şi
apariţia lor. Tehnicile de afirmare de sine sunt utilizate pentru a învăţa victima dispoziţie. Pentru unii copii limbajul este cea mai bună modalitate, exprimând
să-şi exprime clar şi direct, dar fără agresivitate gândurile şi sentimentele sale. astfel în cuvinte actele abuzive la care au fost supuşi. Alţii preferă în schimb să
Tehnica de rezolvare de probleme este utilă pentru pacienţii care se angajează arate prin joc ce au experimentat, mai ales copiii mici. Totuşi pentru unii cele
din ce în ce mai puţin în activităţile lor obişnuite pentru că le este frică de propria mai bune modalităţi de exprimare pe care le folosesc în descrierea abuzului sunt
lor agresivitate sau a altora. Scopul principal al acestei strategii este de a învăţa desenele şi/sau folosirea păpuşilor anatomice. Pentru unii copii poate fi imposibil
clientul să reevalueze situaţia decât să se refere constant la trăirea traumatică: să descrie abuzul la care au fost supuşi indiferent de mijloacele de expresie care
“Cum pot să acţionez ca orice fiinţă umană după acest traumatism?”. Adesea îi stau la dispoziţie.
problemele sunt formulate atât de vag că nu este uşor să se găsească o soluţie. Se va În cadrul acestei etape apar ca şi teme de abordat în cadrul terapiei: secretele,
cere pacientului să clarifice problemele sale una câte una în felul următor: definirea uitarea şi disocierea.
problemei, căutarea soluţiilor posibile, identificarea avantajelor şi dezavantajelor
fiecărei soluţii, alegerea unei soluţii, analizarea rezultatului obţinut. Dacă alegerea Secretul
nu este bună, nu funcţionează este important să redefinim problema integrându-se Secretele devin o temă terapeutică importantă în cazurile de abuz asupra
noi aspecte nerezolvate şi se reia ciclul până în momentul găsirii soluţiei optime. copilului. Câteodată copilul refuză să vorbească despre abuz pentru că i s-a spus
“Aceste terapii au o eficienţă evidentă când sunt dominante comportamentele că acesta este un secret care trebuie fie să rămână numai între el şi abuzator, fie
evitante caracteristice stresului post traumatic, cu precădere la adolescenţi”, în familie. De aceea este important să le explicăm copiilor ce înseamnă “secretul
subliniază G. Lopez. bun” şi “secretul rău” .
66 67
Unul din cele mai mari obstacole în a-i determina pe copii să descrie prin ceea Acceptarea
ce au trecut este faptul că abuzul a fost în cele mai multe cazuri ţinut secret şi În final aceşti copii trebuie să înveţe să-şi vadă în continuare de viaţă, să evite
asociat cu ruşinea şi ameninţările. să cadă în identitatea de victimă, să se reconcilieze în ceea ce priveşte ce li s-a
întâmplat şi să lase asta în trecut, să renunţe la ideea că trecutul poate fi refăcut sau
Exemplu:”Diana a ţinut secret abuzul la care a fost supusă de către tatăl său timp negat şi să accepte faptul că dreptatea deplină nu va putea fi obţinută niciodată.
de 12 ani. Acesta o ameninţa că dacă spune ceva atunci el va abuza şi de surorile Nu este sigur faptul că copiii abuzaţi sexual vor fi vreodată capabili să îşi
ei. De la 6 ani la 18 ani a ţinut secret ce se întâmpla între ea şi tatăl său. Totul a fost accepte soarta. Mulţi vor purta în suflet furia, frica, şi mai ales ruşinea pentru
dezvăluit că de fapt el abuza în acelaşi timp şi de surorile ei. ” mult timp de acum înainte.
“Irina a ţinut secret abuzul tatălui vitreg trei ani până când bunica sa a observat Ideea acceptării şi reconcilierii este o experienţă a credinţei că există o cale de
anumite schimbări în dispoziţia ei. Ameninţările cu bătaia şi cu faptul că îi omoară ieşire din neputinţă. Pentru asta aceşti copii au nevoie de mult sprijin din partea
mama au determinat-o să ţină secretul. ” celor din jurul lor pentru a putea să se accepte ca şi normali în ciuda experienţelor
neobişnuite şi anormale prin care au trecut.
O poveste despre secretele bune şi cele rele pot ajuta copilul. Secretele Exemplu: ”Oana, o fetiţă care a fost abuzată sexual mi-a spus că ea nu mai
bune sunt tentante, chiar este bine să-i faci o surpriză mamei sau cuiva drag este ca celelalte fete, că este altfel şi că îi este ruşine să meargă să se joace cu
cumpărându-i un cadou şi ţinându-l secret până la ziua lui. Secretele rele însă ele. Când am întrebat-o cum adică este altfel mi-a răspuns că se simte murdară
îţi pot da coşmaruri, te pot speria şi îngrijora. Copiii nu ar trebui să ţină astfel faţă de ele şi că nu poate să se mai joace. ”
de secrete. Ele trebuie spuse unui adult, chiar dacă a promis că nu îl va spune
nimănui, altfel ele vor fi greu de uitat şi teama nu va dispărea. Este important ca aceşti copii care au fost molestaţi sexual să poată să îşi reia o
Există posibilitatea ca unii copii să nu simtă ruşine sau vină, ei ar putea pur şi parte a activităţilor pe care le fac în mod curent copii de vârsta lor.
simplu să hotărască că nu au despre ce vorbi. În acest caz nu trebuie să insistăm să Există riscul ca nu numai copilul, dar şi cei din jurul lui să rămână cu ideea că
ne vorbească. abuzul este cauza tuturor problemelor lor, abuzul fiind luat ca o scuză. Acceptarea
Terapeutul în astfel de cazuri le poate spune ce ştie sau ce i s-a raportat de la şi reconcilierea sunt la fel de dificile şi necesare şi pentru adulţii care fac parte din
investigaţiile poliţiei sau din alte surse. viaţa copilului abuzat.
O parte importantă a acceptării o constituie faptul că în cadrul terapiei îţi este
Exprimarea sentimentelor permis să-ţi consumi doliul asupra faptului că lucrurile ar fi putut să fie diferite.
Terapeutul depune mult efort pentru a ajuta copiii să îşi descrie sentimentele A duce dorul unui tată sau durerea de a nu fi avut unul niciodată este o temă de
asociate abuzului. Aceasta este una din treptele majore ale terapiei. În această etapă terapie. Copiii care au fost abuzaţi de tatăl lor biologic duc dorul unui tată “bun”
sunt utilizate o gamă variată de materiale pentru a-i ajuta pe copii să-şi exprime şi îşi doresc de asemenea ca mama sau altcineva să fi fost în stare să-i înţeleagă
sentimentele. Folosirea poveştilor în care anumite animale pot fi simboluri ale binelui şi să fi intervenit pentru ei. Durerea şi dorinţa devin teme importante în această
şi răului, pericolului şi siguranţei, fricii şi curajului, încrederii şi neîncrederii are un parte a tratamentului, şi bineînţeles speranţa.
rol major în a-i ajuta pe copii să-şi identifice propriile lor sentimente şi trăiri.
Hipnoza ericksoniană
Situarea limitelor Hipnoza este din ce în ce mai mult utilizată pentru tratarea stărilor de stres post
Orice persoană căreia i s-a violat teritoriul spaţial, somatic şi emoţional prin traumatic. În privinţa agresiunilor sexuale trebuie avută o mare prudenţă. Hipnoza
abuz sexual riscă să violeze la rândul său limitele celorlalţi oameni. Ei au nevoie clasică este contraindicată pentru că ea poate fi înţeleasă ca o rupere în act al
de ajutor în identificarea şi exprimarea emoţiilor care au legătură cu “a vrea” şi procesului de dominare care este chiar relaţia dintre agresor şi victimă. Mai mult
“a nu vrea”, “acceptarea ” şi “infirmarea”, “a se pune în locul altei persoane”, a toate tehnicile hipnotice şi sugestive sunt contraindicate în cadrul amintirilor
situa limite vis a vis de propriul corp, dar şi de ceilalţi. tardive a traumatismelor survenite în copilărie care pot fi grefate de terapeut în
cursul psihoterapiei sugestive.
68 69
În ciuda acestor opinii, hipnoza , dacă este utilizată trebuie să facă apel la hipnoza e vident că această atenţie nu se face prin atingere tactilă. Este o apropiere verbală
ericksoniană, în cursul căreia pacientul este adus într-un stadiu de conştiinţă care vizează nu numai explorarea corpului său, dar şi posibilitatea relaxării.
lejer modificat (corespondent unei persoane care priveşte un film sau conduce Această relaxare acţionează ca şi cum ar conţine angoase, pentru că aceste
autoturismul). Acest stadiu de conştiinţă modificată este de aceeaşi natură cu acela angoase operează inevitabil în timp ce pacientul începe să acorde atenţie corpului
pe care îl trăieşte victima pentru a se sustrage ororii evenimentului survenit. Multe său, adică să revină la realitatea sa.
dintre ele spuneau că au fost ca un spectator în faţa unei scene, absent, cu gândurile În ceea ce priveşte dialogul, vocea şi cuvintele permit pacientului să-şi
aiureafără posibilitatea de a se raporta la evenimentul în sine, având un comporta- controleze angoasele şi astfel să recurgă mai rar la mecanismul de disociere.
ment de automat. Numim aceste tulburări disociaţii peri-traumatică. Se estimează El poate să se simtă ca nou atât în sens propriu cât şi figurat. Apropiindu-se
că tulburările psiho-traumatice sunt mai mari şi mai importante cu cât ele sunt mai de corpul său ca de un loc de locuit şi de plăcere persoana reconstruieşte puncte
intense în cursul derulării evenimentului traumatic. Aceste tulburări disociative de reper care îi permit reluarea contactului cu lumea exterioară. Este vorba de un
revin des într-o manieră ascunsă în timp ce victima este confruntată cu un gând, o proces care ia timp. Timp pentru stabilirea încrederii între pacient şi terapeut şi
imagine, o situaţie care îi amintesc de evenimentul traumatic. De aceea stadiul de timp pentru obţinerea încrederii în explorarea propriilor resurse.
conştiinţă modificată are rolul de a proteja angoasa psihică şi fizică care însoţeşte
retrăirea anxioasă. Dar protejându-se astfel victima evită în mod constant EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing
confruntarea cu scena traumatică care păstrează încărcătura sa anxiogenă şi dă G. Fischer (2000) prezintă această metodă ca fiind o interesantă unire între
naştere la tulburarea disociativă. Rememorarea antrenează tulburări intense cu intrevenţii orientate asupra procesului şi cele active. Deja în denumire se exprimă
care victima încearcă să le evite cât poate. În acest caz hipnoza este foarte utilă sinteza între terapia comportamentală şi cea psihodinamică.
pentru că ea reproduce stadiul de disociere peri traumatic într-un cadru securizant EMDR este o tehnică care constă în expunerea victimei, gândurilor, emoţiilor,
şi într-un stadiu de relaxare profundă care permite disocierea conţinuturilor psi- senzaţiilor corporale care însoţesc traumele. Seamănă cu tehnicile pe care le-am
hice patogene posttraumatice de reacţiile somatice pe care le provoacă. În terme- expus mai sus. Mişcările oculare au rolul de a accelera desensibilizarea şi a trata
nii tratamentului victima pe măsură ce îşi restructurează amintirile traumatice va informaţia blocată în creier, acea informaţie care este metaforic responsabilă de
putea să le tolereze sau mai mult să le abandoneze definitiv şi fără remisii. repetiţia gândurilor, imaginilor, coşmarurilor şi evitărilor care tind să le controleze.
Această tehnică permite de asemenea o reconstrucţie cognitivă a gândurilor negative
Gestalt terapia în gânduri pozitive. Această metodă larg experimentată permite anumitor terapeuţi
Traversând un cadru călduros, o obişnuinţă a dialogului terapeutul de abordarea tratamentului cu un instrument nou bine ancorat în realitatea trăită de
orientaregestaltistă poate să aducă un ajutor precis victimelor agresiunii sexuale. victimă. G. Lopez consideră că această tehnică este “foarte eficientă la copiii şi
Punctul de ancorare a muncii gestaltiste îl reprezintă ascultarea corpului şi adolescenţii aflaţi în starea care îi urmează unui traumatism psihic, mai ales în
emoţiilor. Descriem aici pe scurt în ce măsură această abordare poate să ajute cazul în care este dominant un sindrom intrusiv.”
concret în problema disocierii peri-traumatice. Disocierea este un mecanism pe
care îl regăsim frecvent la persoanele care au suferit traumatisme şi în special Psihoterapiile dinamice
agresiunisexuale. Ele se traduc prin amintiri de tip falsh-back, impresia că nu a Psihanaliza este un tratament psihoterapeutic bazat pe analiza relaţiei care se
fost cu adevărat acolo, impresia că a privit scena din afara corpului. În agresiunea stabileşte între terapeut şi pacient (transfer). Pacientul rejoacă cu terapeutul său
sexuală corpul este acela care suferă sexualitatea brutală impusă de violenţă. Din scenarii vechi reactualizate în simptome prezente. Se rămâne în câmpul fantastic
acest punct de vedere doar învelişul corporal este atins adică reperele pe care noi şi non-evenimenţial. Nu are indicaţii în urgenţe, dar poate fi utilizat dacă terape
le-am construit ca indivizi. În timpul manifestării acestui mecanism de disociere utul acceptă să trateze simptomele actuale în raport cu un eveniment traumatic
este imposibil ca persoana să integreze acest eveniment în viaţa sa. Înainte de recent se mulţumeşte dacă victima nu doreşte să treacă dincolo. Pentru victimele
a putea integra acest eveniment credem că este indispensabil o reapropiere a evenimentelorvechi şi repetate terapeutul trebuie să adapteze o tehnică specifică
persoanei faţă de corpul său. Concret aceasta se face printr-o atenţie acordată pentru nevroze adică simptomele se ataşează avatarurilor structurării personalităţii
de către pacient şi terapeut senzaţiilor corporale şi emoţiilor declanşate. Este în perioada copilăriei (perioada oedipiană). Cele mai frecvente tulburări prezentate
70 71
de aceste victime se situează în cu totul alt registru (patologie narcisică, borderline). 2. Corectarea abuzului de putere
Transferul nu este nevrotic, este de fapt o punere în act în sens literal. În acest - probleme ale diferenţei de sex
tip de transfer traumatic, riscul trecerii la actul sexual este important şi aşteptat - procese de rezolvare a conflictului
ca fiind dramatic, chiar dacă raporturile par să fie liber consimţite. Trebuie să fim - procese de rezolvare a problemelor
atenţi la această problematică şi să acceptăm utilizarea adaptărilor tehnice necesare în 3. Facilitarea echilibrării controlului extern/intern (în funcţie de vârstă)
acest context: empatie, discuţii faţă în faţă, schimburi verbale. 4.Restaurarea capacităţii de empatie (restructurarea experienţelor anterioare de
victimizare)
Terapia sistemică include următoarele teorii: 5. Îmbunătăţirea comunicării în familie
1. Implicarea familiei si a societăţii în viaţa copilului 6. Diminuarea sentimentelor de ruşine, creşterea respectului de sine al tuturor
2. Interesul familiei şi impactul acesteia asupra copilului membrilor familiei
3. Intervenţii folositoare şi practice cu familia, şcoala, comunitatea 7. Desexualizarea şi resexualizarea relaţiilor
8. Căutarea altor “simptome”
Terapiile familiale şi în special cele de reţea sunt utile pentru tratamentul familiilor
atât cât e posibil în cazul relevării tardive a abuzului sexual în familie. Ele postulează Modalităţi de a ajuta familiile să înţeleagă stresul post traumatic al copilului care a
că trebuie să existe un interes nu numai pentru victimă, ci în egală măsură pentru experienţiat abuzul sexual
sistemul familial şi mai departe social, adică pentru toate intervenţiile care i-au parte E posibil ca familia să aibă nevoie de ajutor
în procesul declanşat prin revelaţie.Agresorul nu trebuie sub nici un pretext să ia - Să accepte şi să înţeleagă dificultăţile copilului
parte la şedinţe. - Să-şi exprime sentimentele/ emoţiile lor
- Să accepte sentimentele copilului lor ca fiind normale
De exemplu pentru a ajuta familiile incestuoase să iasă din impasul - Să
se ocupe de „îndatoririle” pe care familiile trebuie să le îndeplinească în viaţă
comunicaţional se poate utiliza tehnica de amplificare a crizei care urmează - Să clarifice denaturările de gândire şi concepţiile greşite
descoperirii incitând familia să se supună legii penale şi să denunţe vinovatul. - Să facă faţă schimbărilor familiale
Conjunctural, pentru a lupta împotriva confuziei sistemului de comunicare care Ajutarea fratelui, a sorei şi a părinţilor
guvernează aceste familii, membrii lor sunt incitaţi să se întrebe despre propria Încurajarea „rezolvării problemelor familiale”. Aceasta implică:
lor istorie traumatică. Aceasta permite familiei să suplinească sistemul său de - r elatarea din experienţa personală a trăirii unei situaţii traumatizante şi
comunicare confuz prin emoţia împărtăşită. Terapia familială permite modificarea consecinţele acesteia;
regulilor de funcţionare a familiei. - o rganizarea sistemului familial în care un copil este neputincios în permanenţă
sau în care s-a produs moartea unuia din membrii familiei
Nu sunt indicate dacă violul survine la o persoană fără antecedente traumatice. G. Lopez (2000) consideră că toate metodele utilizate au avantajele lor în
Pe de altă parte este întotdeauna foarte util să putem organiza întâlniri familiale terapia victimei dacă persoana care le foloseşte le cunoaşte bine şi are experienţă
pentru a informa familia asupra consecinţelor pe care le antrenează un viol asupra în tratamentul victimelor.
victimei şi anturajului său pentru a evita anumite conflicte distructive adeseori Tehnicile terapeutice sunt utilizate mai puţin pentru recunoaşterea ştiinţifică cât
bazate pe neînţelegere şi intenţia de a ajuta victima. pentru experienţa şi formarea terapeuţilor care pot ajuta victimele în acest mod. De
asemenea G.
Obiective terapeutice pentru familii incestuoase Lopez (2000) insistă asupra necesităţii de avea cunoştinţe de victimologie pentru
1. Restabilirea limitelor structurale orientarea corectă a victimei în reţeaua de servicii sociale şi judiciare, evitându-se
- societate/ familie supravictimizarea acestora cât şi pentru menţinerea unui cadru terapeutic securizant.
- intergeneraţionale “Scopul întregului tratament în cazul copiilor care au suferit o traumă este
- interpersonale acela de a provoca o exteriorizare emoţională traumatică care permite astfel
-intrapsihice
72 73
să fie evitată perenizarea urmelor mnezice, conştiente sau inconştiente, care se că ei vor avea nevoie de întrebări direcţionate pentru ca răspunsurile care privesc
manifestă prin cogniţii repetitive, prin comportamente de evitare, prin tulburări experienţele lor de abuz să fie mai clare.
cognitive etc., caracteristice sindromului de stres posttraumatic”, subliniază Întrebările centrate sunt considerate a fi cele mai potrivite în cazurile în care se
Lopez(2000). presupune existenţa unui abuz comis asupra copilului. Ele au rolul de a atrage
Tehnici de intervievare a copiilor în cazul în care există suspiciunea de abuz sexual atenţia asupra informaţiilor relevante prin:
Informaţii privind implicarea copilului în relaţii sexuale cu un adult pot fi obţinute - întrebări orientate asupra oamenilor (în special asupra presupusului abuzator);
ca urmare a unui singur interviu sau a mai multora. Copilul va da informaţii despre - întrebări orientate asupra circumstanţelor abuzului;
experienţele intime numai dacă între el şi specialistul care conduce interviul se - întrebări asupra părţilor corpului.
stabileşte o relaţie de încredere. De exemplu:
Iniţial, profesionistul trebuie să petreacă ceva timp cu copilul pentru a se - „unde locuieşte prietenul mamei tale?”
cunoaşte reciproc şi a câştiga încrederea copilului. O relaţie bună, apropiată va - „ce fel de lucruri face el în familie?”
permite cunoaşterea nivelului de dezvoltare a copilului, modalităţile acestuia de - „sunt lucruri pe care le face în mod special pentru tine?”
comunicare, stările emoţionale, nivelul său de competenţă socială. - „sunt lucruri pe care le face şi ţie nu-ţi plac?”
În cazul copiilor mici, explorarea se poate realiza printr-un joc, introdus şi Circumstanţele abuzului pot reieşi din întrebări ca:
acompaniat de întrebări. • „există secrete în familia voastră?”
Întrebările introductive se vor referi la viaţa şi la persoana copilului, la • „se joacă el în vreun fel special cu tine?”
prietenii şi familia sa. La începutul interviului se folosesc întrebări generale • „ce face mama în timp ce vă jucaţi?”
şi neutre. Este important ca, la un moment dat, pe parcursul interviului să i se • „ce se întâmplă când eşti numai cu tata acasă?”
explicecopilului de ce este necesară intervievarea sa şi modul în care informaţia
obţinută va fi folosită. Aceste informaţii i se vor da copilului potrivit nivelului Întrebările cu alegere multiplă sunt menite să obţină informaţii atunci când
său de înţelegere. acestea nu sunt obţinute prin întrebările centrate. Ele trebuie astfel formulate
Tehnicile folosite pe parcursul interviului vor fi variate şi vor fi completate cu încât să includă răspunsul corect. Dacă afirmaţia copilului era că un alt copil a
jocul cu păpuşi anatomice, desene, continuarea unor poveşti, jocul cu plastilină, văzut ce se întâmplă, dar nu spune cine, atunci putem să-l întrebăm: „face parte
etc. din prietenii tăi sau e altcineva?”.
Tipuri de întrebări folosite în explorare Se recomandă folosirea acestui tip de întrebări pentru a afla circumstanţele
1. Întrebări generale abuzului şi nu despre abuzul însuşi, de exemplu: „ţii minte dacă erai în pijama
2. întrebări centrate sau în hainele obişnuite?”.
3. întrebări cu alegere multiplă
4. întrebări închise Întrebările închise (da/nu) se folosesc în acest tip de interviu destul de rar,
5. întrebări direcţionate numai atunci când întrebările cu un caracter mai deschis nu conduc la răspunsuri
Întrebările generale se folosesc adesea ca întrebări introductive, având rolul lămuritoare. Caracteristica acestor tipuri de întrebări este de a incita la răspunsuri
de a orienta discuţia asupra problemelor copilului. De exemplu putem începe social dezirabile, fapt pentru care nu sunt frecvent utilizate în intervievarea
prin a întreba: „poţi să-mi spui care crezi că e motivul pentru care stăm de vorbă cazurilorîn care există suspiciunea de abuz.
astăzi?” sau „ţi-a spus cineva de ce ai venit?”.
Cei care au rezistenţe mai mari, în general cei aflaţi la vârsta adolescenţei, au Întrebările direcţionate sunt cele ale căror răspunsuri sunt cuprinse în
tendinţa să spună că nu cunosc motivul interviului, chiar dacă în prealabil au fost întrebare. Ele sunt recomandate pentru investigarea abuzului la copii.
pregătiţi de adultul care-i însoţeşte. Nevoi ale copiilor abuzaţi fizic
Copiii mai mici s-ar putea să recunoască motivul şi să răspundă vag („să spun - copilul trebuie într-o manieră caldă, deschisă şi de suport
despre lucrurile rele ” sau „să spun ce a făcut tata cu mine”). Mai mult ca sigur - uneori copilul va vorbi cu uşurinţă despre abuz, alteori s-ar putea să se teamă
74 75
de eventualele repercursiuni sau nu va dori să cauzeze neplăceri părinţilor cauzate de abuz si neglijare. Terapeutul contribuie la conştientizarea şi înţelegerea,
- este bine ca atunci când copilul nu doreşte să dea informaţii în mod voluntar de către copil, a dinamicilor de abuz, încurajează creşterea şi dezvoltarea sa
despre abuz, să nu fie presat în acest sens dincolo de rolul de victimă sau identificarea necorespunzătoare cu agresorul şi
încurajează individualitatea şi integritatea personală a copilului. Tot în cadrul
Nevoile copiilor abuzaţi sexual după agresare sau dezvăluire sunt: procesului terapeutic, îl învaţă pe copil să aibă grijă de sine, să se gândească la
- continuă să crezi copilul şi nu-l acuza pentru cele întâmplate maniera sa de comportament şi să facă unele alegeri care îi amplifică siguranţa. De
- consultă medicul indicat cu privire la nevoia examenului medical şi/sau a asemenea, terapeutul trebuie să ajute copilul să-şi recapeteîncrederea, credinţa şi
tratamentului investiţia în stabilirea unor relaţii durabile.
- instruieşte copilul să-ţi spună imediat dacă agresorul încearcă din nou Ca adult, terapeutul modelează comportamentul corespunzător, ce cuprinde
contactul sexual sau dacă îl deranjează în vreun fel educarea, afecţiunea şi exprimarea sentimentelor. Terapeutul îi oferă copilului
- asigură coiul în mod repetat că este în siguranţă oportunitatea să studieze subiecte legate de încredere, acceptare, afiliere şi
- răspunde calm şi firesc întrebărilor şi sentimentelor pe care copilul le intimitate emoţională. Copilul poate considera că terapeutul reprezintă un model
exprimă în legătură cu molestarea, dar nu insista să vorbească despre pentru relaţii sigure şi educative. Terapeutul împărtăşeşte, de asemenea, speranţa
aceasta şi curiozitatea copilului despre viaţă, pentru a-şi ajuta pacientul/pacienta să aibă
- respectă dreptul copilului a viaţa privată, confidenţialitate şi nu permite din nou încredere (să reinvestească) în viitor.
chestionarea copilului de către alte persoane care nu sunt implicate direct Terapeutul modelează şi păstrează limitele clinice normale. El/ea înţelege
in instrumentarea cazului legătura vitală dintre părinte şi copil şi nu încearcă să ia locul părintelui. În
- părinţii sau late persoane care îngrijesc copilul trebuie să-l încurajeze să schimb, terapeutul ajută părintele şi copilul să se înţeleagă reciproc, în mod
respecte regulile casei (îndatoriri obişnuite, ore de culcare, reguli, etc.) corespunzător şi oferă modele alternative de soluţionare a problemelor privind
- părinţii trebuie să-i informeze pe fraţii/surorile copilului că acestuia i s-a relaţiile părinte-copil. Terapeutul ajută, de asemenea,
întâmplat ceva, dar că este în siguranţă şi că totul va fi bine. Nu discutaţi copilul să fie cât mai realist şi mai practic posibil în problemele cu părinţii săi.
detaliile agresiunii cu fraţii şi surorile. Asiguraţi-vă că toţi copiii din Este o sarcină foarte dificilă să ajuţi un copil să devină realist, dar în acelaşi timp
familie au primit suficientă informaţie pentru a se feri de agresor să-şi păstreze speranţa într-o schimbare şi o îmbunătăţire a comportamentului
- părinţii trebuie sa-şi facă timp să discute situaţia cu o persoană de părinţilor săi.
încredere- membru de familie, preot, consilier (dar nu de faţă cu copilul/ Copiii, la fel ca toţi consumatorii de terapie, au anumite drepturi care trebuie
copiii). Discutaţi şi exprimaţi ceea ce simţiţi menţinute pe toată durata terapiei. Acestea cuprind:
- copiii mici au nevoie de informaţii clare, care să-i ghideze şi să-i ajute - dreptul la un mediu lipsit de abuzuri
să devină mai puţin vulnerabili - dreptul de a pune întrebări privind terapia şi de a primi răspunsuri pe înţelesul
lor
Rolul terapeutului în lucru cu copilul victimă a abuzului - dreptul de a spera că terapia este utilă şi dreptul de a fi tratat ca individ unic
Literatura de specialitate subliniază faptul că terapeutul are un rol important în
reabilitarea psihologică a copilului, în urma efectelor cauzate de abuz şi neglijare. Relaţia terapeut/consilier-copil
Terapeutul are o mulţime de atribuţii, printre care: Pentru a fi optimă, relaţia consilier-copil trebuie să:
- ajută copilul să abordeze subiecte legate de abuz şi neglijare - fie o legătură între lumea copilului şi consilier;
- reprezintă un model pentru crearea unor relaţii adecvate copil/adult - fie exclusivă;
- lucrează în scopul îmbunătăţirii relaţiilor din familie - fie sigură;
- încurajează relaţiile pozitive şi productive dintre colegi şi le sprijină - fie autentică;
Obligaţia iniţială a terapeutului este de a stabili, a raporta şi a dezvolta unele - fie confidenţială (în anumite limite);
relaţii care vor ajuta copilul să relateze gândurile, sentimentele şi comportamentele - non-intrusivă;
- semnificativă.
76 77
Copilul poate vedea mediul în care trăieşte in mod diferit faţă de părinţii • Sentimente de vinovăţie – s-ar putea să vă simţiţi vinovat şi să consideraţi
săi. Rolul consilierului este să se joace, să se bucure împreună cu acesta şi să că trebuia să muriţi dumneavoastră, şi că nu e drept ca alte persoane să fie rănite
lucreze în interesul copilului. Consilierul trebuie să stabilească şi să menţină un mai grav. E posibil să vă doriţi să fi acţionat într-un mod diferit în acel moment.
raport bun (o legătură bună) cu copilul, aceasta având drept consecinţă stabilirea S-ar putea ca sentimentele şi gândurile dvs. să pară fără sens, dar în ciuda acestui
şi consolidarea relaţiei dintre copil şi consilier. lucru, ele vă pot afecta foarte mult.
Copilul are o percepţie personală asupra sa, care poate să nu fie aceeaşi cu a • Dificultate de concentrare şi reamintire – în acest caz dificultăţile pe care
părinţilor. De aceea, pentru ca relaţia terapeutică să fie autentică, copilul trebuie le întâlnim ne pot face să ne simţim foarte supărat sau foarte îngrijorat: e posibil
să simtă că terapeutul îl acceptă aşa cum se percepe el însuşi. să credeţi că „vă pierdeţi minţile”. Memoria şi concentrarea slabă pot dura o
perioadă destul de îndelungată după un eveniment traumatic.
Reguli de bază în camera de consiliere: • Senzaţia de nervozitate – e posibil să vă daţi seama că vă comportaţi ca
- copilului nu-i este permis să se rănească; şi cum aţi fi la limită sau foarte nervos. S-ar putea să vă speriaţi de zgomote,
- copilului nu-i este permis să îl rănească pe consilier; chiar de unele mai liniştite sau de unii oameni care intră sau ies, atunci când nu-i
- copilului nu-i este permis să strice obiectele din sală. aşteptaţi.
• Tendinţa de a evita reamintirea evenimentelor – s-ar putea să observaţi că
Atributele consilierului pentru copii după un anumit timp de la evenimentul petrecut evitaţi să faceţi unele lucruri sau
- congruent să mergeţi în anumite locuri, deoarece aceste activităţi vă amintesc de evenimentul
- în legătură cu copilul din el în cauză. Aceste evitări pot fi protectoare şi de ajutor pentru o anumită perioadă
- accepta de timp dar vor fi împotriva dvs. sau inutile în viitor.
- detaşare emoţională. • Tulburări de somn – veţi observa că este dificil să vă treziţi dimineaţa sau
Ca şi consilier, îi puteţi vorbi copilului, considerând că sentimentele lui sunt veţi avea insomnii, în special dacă aveţi coşmaruri. Dacă vă treziţi noaptea, poate
problema principală: fi imposibil să adormiţi din nou.
• Sentimente apărute brusc – e posibil să simţiţi că evenimentul traumatic are • Sentimente şi comportament „agitat” de ceea ce vedem şi auzim – nu ne
loc din nou; e posibil ca această situaţie să „vină peste dvs.” Atunci când are loc un putem proteja întotdeauna de reamintiri spontane a unui eveniment traumatic.
anumit tip de reamintire. Ştirile de la televiziune şi din ziare, fotografiile şi conversaţiile pot fi evitate
• Gânduri şi imagini obsedante despre eveniment – aceste gânduri şi imagini la început, dar toate acestea şi alte lucruri pot activa amintirile şi să readucă
ale circumstanţelor vă pot forţa mintea, chiar când nu vă doriţi ca aceasta să se problemele, de exemplu lipsa somnului.
întâmple. E posibil ca imaginile şi gândurile să fie foarte reale şi e posibil să apară
sentimentul că evenimentul se petrece din nou, cu senzaţiile sale, retrăind sunete şi Idei care să ajute şi să stimuleze copilul
mirosuri asemănătoare. Acest tip de retrăire este des întâlnit, deşi este extenuant şi - Creaţi oportunităţi (sau subiecte) în timp ce efectuaţi împreună o activitate
înspăimântător. sau vă jucaţi. Discutarea în timpul jocului realizarea unui vapor-machetă,
• Când nu mai simţiţi nimic – s-ar putea să vă surprindă sau să-i surprindeţi sau desenarea împreună cu copilul, reprezintă modalităţi de apropiere şi de
pe alţii că nu mai simţiţi aproape nimic. E posibil să păreţi indiferent, ca şi cum creare a unei anumite stări de confort.
aţi fi anesteziat. - Întrebaţi copilul cum ar dori să fie încurajat.
• Senzaţia de detaşare faţă de alte persoane – s-ar putea să vă daţi seama că - Folosiţi cărţi /poveşti/muzică pentru a distrage şi calma copilul, în special
e dificil să reacţionaţi sau să vă comportaţi normal cu alte persoane. S-ar putea să noaptea când apar gânduri care ar putea să-l înspăimânte.
vă simţiţi aproape separat sau izolat de ceilalţi, chiar de cei pe care îi iubiţi sau pe - Oferiţi din timpul şi atenţia dvs.: ascultaţi (a se vedea Ward et al, 1993).
care îi cunoaşteţi bine. E posibil ca datorită acestui fapt să vă simţiţi foarte ciudat - Abordaţi subiectele tabu: întrebaţi cu sinceritate.
şi neconfortabil. - Căutaţi modificări de exprimare şi de comportament care sugerează existenţa
unor probleme deosebite (de exemplu: teamă, vină, depresie).
78 79
- Permiteţi vizite ale prietenilor deosebiţi ai copulului. Bibliografie
- Descurajaţi izolarea socială.
- Oferiţi o oportunitate ocazională de izolare, un loc în care copilul să-şi Celia Doyle, Surviving and Coping with Emotional Abuse in Childhood, Clinical
exprime emoţiile şi să fie singur şi liniştit. Child Psychology and Psychiatry SAGE Publications Vol. 6(3): 387–402; 017511.
Ce trebuie să facă un consilier: Christine Adams – Tucker, Early treatment of child incest victims, American
- Fiţi disponibil pentru familie; păstraţi legătura cu ei. Journal of Psychotherapy, vol. XXXVIII nr.4, oct.1984.
- Încurajaţi-i să vorbească despre sentimentele şi preocupările lor.
- Readuceţi normalitatea în sentimentele familiale; acceptaţi-le; explicaţi-le (dacă este Dafinoiu, I.(1999), Elemente de psihoterapie integrativă, Iaşi, Editura Polirom.
necesar).
- Fiţi sincer şi deschis în cazul întrebărilor. David Finkelhor, Nancy Asdigian, and Jennifer Dziuba – Leatherman, The
- Spuneţi „nu ştiu” atunci când nu ştiţi răspunsul. effectiveness of victimization prevention instruction: an evaluation of children’s
- Întrebaţi părinţii/copiii despre ce fel de ajutor /sprijin ar avea nevoie. responses to actual threats and assaults, Child Abuse and Neglect, vol.19, no. 2, pp.
141 – 153, 1995, Elsevier Science Ltd.
Ce nu trebuie să facă un consilier:
- Nu sfătuiţi membrii familiei să nu se îngrijoreze sau să nu fie trişti. Diane H. Schetky, Arthur H. Green, 1988, Child sexual abuse: a handbook for
- Nu-i sfătuiţi ce trebuie să simtă sau să facă. health care and legal professionals, New York: Brunner – Routledge.
- Nu spuneţi că ştiţi cum se simt – nu aveţi cum să ştiţi?
- Nu spuneţi „Ar trebui să vă simţiţi mai bine acum”. Douglas Paton, Leigh M. Smith, Christine Stephens, Work – related psychological
- Nu spuneţi „Cel puţin dvs. sunteţi în viaţă”. trauma: a social psychological and organizational approach to understanding
- Nu încurajaţi părinţii să-şi ascundă sentimentele faţă de copil. response and recovery, The Australian Journal of Disaster and Trauma Studies
- Nu neglijaţi cooperarea cu şcoala. Atunci când copiii sunt traumatizaţi e Volume:1998-1.
posibil să se „comporte urât „ şi/sau să aibă rezultate proaste datorită unei
slabe concentrări, apatiei sau unei motivări insuficiente (ca parte a depresiei). Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura
E posibil ca profesorii să nu fie conştienţi în întregime de motivul acestui Trei.
comportament.
Gary L. Sanders, The Interview as Intervention in Sexual Therapy, Journal of
Acest capitol a identificat multe dintre simptomele sau temele obişnuite Strategicand Systemic Therapy, special edition on interviewing, summer, 1986.
în cazul copiilor abuzaţi sau neglijaţi. Scopul principal al terapiei constă în
modificarea acestor simptome până când copilul abuzat sau neglijat poate să-şi Geldard,K. şi D. (1998), Children counseilling, London.
stăpânească gândurile, sentimentele şi comportamentul într-o manieră pozitivă şi
eficientă sau una prosocială. Intervenţiile specificate în acest capitol reprezintă Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
doar câteva exemple dintr-o multitudine de intervenţii posibile utile pentru
copii. Responsabilitatea şi provocarea terapeutului constă în alegerea celor mai John B. Mordock, Interviewing abused and traumatized children, Clinical Child
adecvate intervenţii pentru care copil şi evaluarea şi modificarea intervenţiilor, Psychology and Psychiatry, Vol. 6(2): 271–291, 2001.
atunci când este necesar.
John Briere, Treating adult survivors of severe childhood abuse and neglect: Further
development of an integrative model, in J.E.B. Myers, L. Berliner, J. Briere, C. T.
Hendrix, T.
80
John M. Oldham, Michelle B. Riba, PTSD in Children and Adolescents, Review Nyman, A., Stevensson, B.(1995), Boys –sexual abuse and treatment,Vaxjo.
of Psychiatry, vol.20, nr.1, American Psychiatric Pubishing, Inc.
Rachel Lev-Wiesel, Marianne Amir, Posttraumatic Stress Disorder Symptoms,
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Psychological Distress, Personal Resources, and Quality of Life in Four Groups
Issues, U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children of Holocaust Child Survivors Family Process, Vol. 39, No. 4, 2000 FPI , Inc.
and Families. Administration on Children, Youth and Families National Center on
Child Abuse and Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., Reid and C. Jenny - The APSAC handbook on child maltreatment, second edition,
McLean, VA, 1993. Newbury Park, Sage Publications.
Kathryn Bowen, Child abuse and domestic violence in families of children seen for Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode,
suspected sexual abuse, Clinical Pediatrics, 2000, Westminster Publications, Inc. Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
Laura Ann McCloskey and Jennifer A. Bailey, The intergenerational transmission Tara Ney, 1995, True and false allegations of child sexual abuse: assessment and
of risk for child sexual abuse, Journal of Interpersonal Violence, vol. 15, no. 10, oct case management, New York: Brunner – Routledge.
200, 1019 - 1035.
Shapiro, S.(1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with
Laura Palmer, Anne R. Farrar, Maria Valle, Nouriman Ghahary, Michael Panella, adult survivors.
Donna DeGraw, An investigation of the clinical use of the house – tree – person
projective drawing in the psychological evaluation of child sexual abuse, Child Sharon L. Johnson, 2004, Therapist’s guide to clinical intervention: the 1-2-3’s of
Maltreatment, vol. 5, no. 2, May 2000, 169 – 175, Sage Publication, Inc. treatment planning, Second edition, Academic Press Elsevier, Fresno, California, USA.
Margaret G. Smith, Rowena Fong, 2004, The children of neglect: when no one
cares, New York: Brunner – Routledge.
Marilyn Strachan Peterson, Anthony J. Urquiza, The Role of Mental Health Pro-
fessionals in the Prevention and Treatment of Child Abuse and Neglect, U.S.
Departmentof Health and Human Services Administration for Children and Families
Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and
Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA,
1993.
Neville King, Bruce J. Tonge, Paul Mullen ,Nicole Myerson, David Heyne, Stephanie
Rollings & Thomas H. Ollendick, Sexually abused children and posttraumatic stress
disorder, Counselling Psychology Quarterly, Vol. 13, No. 4, 2000, pp. 365–375 .
TRAUMA PRIN VIOLENŢĂ FAMILIALĂ CA FORMĂ SPECIFICĂ
85
Ea include abuzuri de natură fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. anumit fenomen. Cu alte cuvinte, dacă externalizăm cauzalitatea unui fenomen
Produsă asupra copiilor, violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele cum este violenţa domestică, atunci schimbarea comportamentelor violente nu
de maltratarea, abuzul asupra copiilor. Violenţa domestică are un impact negativ mai este atribuită individului, ci unor „entităţi” exterioare. Spre exemplu, nu
asupra tuturor persoanelor implicate, studii referitoare la copiii martori, de vom aborda agresorul referitor la comportamentul său violent şi rolul acestuia, ci
exemplu, relevă că din punct de vedere al traumei, efectele asupra acestora sunt referitor la consumul de alcool şi la stres. Problema aici ar fi că acest consum de
similare cu cele produse de abuzurile fizice. Cu alte cuvinte, efectele violenţei alcool este folosit ca o justificare şi o neasumare a responsabilităţii schimbării.
domestice asupra copiilor martori nu sunt mai “blânde” decât abuzul fizic. De Vom ajunge în cercul: „consum alcool pentru că sunt stresat, îmi bat soţia atunci
departe, violenţa domestică este cea mai extinsă formă de violenţă interpersonală când consum alcool pentru ca sunt sub influenţa lui şi mă stresează când realizez
de pe glob asupra femeilor. Banca Mondială estimează că, în funcţie de regiune, ce am făcut.” În tot acest discurs, cauza se confundă cu efectul şi factorul.
violenţa domestică afectează sănătatea femeilor de vârstă reproductivă (15-44 - responsabilizarea celui violent referitor la faptele sale, modificarea
ani) comparabil cu scurtarea ratei de viaţă în boli cum ar fi SIDA, cancerul sau comportamentelor acestuia, a cogniţiilor şi emoţiilor asociate, reduce violenţa
afecţiunile cardio-vasculare (WHO-1996). Studii cantitative realizate pe populaţii domestică în condiţii de monitorizare strictă a rezultatului.
din 24 de ţări de pe patru continente spun că 20-50% din totalul femeilor au fost - repetarea sistematică şi repetată a abuzurilor denotă caracterul
cel puţin o dată maltratate fizic de către partenerul lor, iar mai mult de jumătate funcţional-instrumental şi intenţional al comportamentelor abuzive. Cu alte
dintre acestea au fost violate (WHO-1996) (apud Bassuk&Donelan, 2003). cuvinte, un comportament se produce atât timp cît el aduce beneficii celui care îl
O cercetare recentă pe un eşantion reprezentativ al populaţiei României, realizat produce sau, conform teoriei cost-beneficiu, persistă atât timp cît costurile plătite
de Gallup pentru Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003, estimează sunt mai mici decât beneficiile aduse. În cazul violenţei domestice, prin repetare,
că un număr de 800.000 de românce sunt victime ale violenţei domestice, însă agresorul îşi atinge scopul de control şi dominare, comportamentele se produc pentru
doar o parte foarte mică apelează la instituţii cu atribuţii specifice în domeniu (în că beneficiile în termeni psihologici şi sociali sunt mai mari decât costurile (de ex.
Cercetare naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. CPE, 2003). pedeapsa). Iar ca să dăm un exemplu simplu, majoritatea agresorilor domestici nu îşi
Definiţia se bazează, deasemenea, pe statisticile şi studiile relevante în bat şefii la serviciu când sunt furioşi (pentru a nu-şi pierde slujba, statusul material
domeniu care spun: a) Comportamentele violente pe care un agresor domestic etc.). Ca atare, la serviciu, el va găsi alte moduri de a rezolva conflictele şi înfrâna
le aplică asupra partenerei se repetă, ele nu sunt limitate la atacuri singulare ori furia, dar nu prin bătaie.
incidentale, ca atare sunt considerate intenţionale. Există în aceste cazuri o istorie Un procent de aproximativ 40% dintre băieţii crescuţi în familii cu violenţă nu
a violenţei. b) Comportamentele abuzive se constituie în paternuri repetitive şi devin bătăuşi, ceea ce poate atrage ideea că violenţa domestică nu are un fundament
aplicate sistematic asupra victimei, care au drept scop c) menţinerea puterii şi genetic, ci este învăţată, internalizată ca model comportamental de exprimare şi
controlului de către cel care le aplică, asta deoarece d) doar în jur de 10% dintre rezolvare a situaţiilor de disconfort şi conflict. Concluzionăm că violenţa domestică
agresorii domestici suferă de psihopatologii care ar grefa o violenţă pe care cel are un caracter instrumental,
afectat nu o poate ţine sub control, precum şi faptul că e) agresorii domestici nu intenţional şi învăţat, important de reţinut acest lucru în abordarea clinică, juridică şi
se comportă identic-agresiv în alte medii (spre exemplu la serviciu ori în alte socială a cazurilor.
grupuri sociale), ceea ce denotă un grad de control şi intenţionalitate, precum şi
“fixaţia” pe victima-partener sau victima-copil. Victima violenţei domestice şi „patologiile” pericolului
Deasemenea, aceasta definiţie are şi un grad mai mare de eficienţă în abordarea Majoritatea covârşitoare a victimelor este reprezentată de către femei, violenţa
fenomenului, întrucât: domestică fiind considerată orientată pe gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două
- psihopatologizarea violenţei absolvă de responsabilitate agresorul, rezultatul categorii de populaţii vulnerabile, afectate deasemenea de acest tip de violenţă.
fiind reducerea şanselor de stopare a ei, punerea accentului pe factori “externi” Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii (deprivate social şi material, afectate
(de ex. consumul de alcool, stresul, istoria de viaţă etc.) – ducând la confuzie în de boală şi handicap, debilizate economic) sunt expuse în măsură mai puternică.
ceea ce priveşte diferenţa dintre cauzele şi factorii favorizanţi. Cauzele produc Trauma produsă în contextul violenţei domestice, ca formă de violenţă
în mod direct un efect, pe când factorii favorizanţi catalizează producerea unui interpersonală, este una dintre cele mai devastatoare experienţe pe care o persoană
86 87
o poate trăi. Efectele psihologice generate de aceasta sunt cu atât mai grave cu cît după fiecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă reacţii normale pentru
ea cumulează mai mulţi indicatori, cum sunt: situaţiile anormale la care face faţă,mecanismele de coping sunt considerate
- este produsă de către o persoană de încredere sau îngrijire, strategii de supravieţuire.
- este produsă în mod repetat şi impredictibil, Exercitarea puterii în mod distructiv, controlul şi dominarea partenerei,
- prin multiple tipuri de comportamente abuzive dependenţa reciprocă, caracterul intenţional, repetitiv şi aplicarea sistematică
- şi trăită începând din copilărie a tacticilor de control şi abuzurilor integrate unei traiectorii istorice personale,
Efectele depind şi de intensitatea, frecvenţa, severitatea actelor de violenţă. reprezintă elemente definitorii pentru violenţa domestică, ce diferenţiază acest tip
Persoanele care o experienţiază pot fi afectate, deasemenea, în alte planuri de de violenţă faţă de alte forme ale violenţei produse de om.
funcţionare, cum ar fi traiectoria dezvoltării la copil sau somatic, şcolar, social, Dintre reacţiile de stres traumatic amintim tulburarea de stres acut, tulburarea
profesional, economic. de stres post-traumatic, sindromul Stockholm, ataşamentul traumatic. Considerăm
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o că de-psihopatologizarea efectelor şi a adicţiilor, scanarea prin întrebări
distincţie didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este directe pentru identificarea abuzurilor fizice şi sexuale, asigurarea securităţii cu
supravieţuitoare după fiecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă primordialitate, sprijinul imediat şi necondiţionat, alianţa şi suportul terapeutic
reacţii normale pentru situaţiile anormale la care face faţă, mecanismele de sunt principii fundamentale în abordarea clientelor afectate de violenţa domestică.
copingsunt considerate strategii de supravieţuire. Însă aceşti termeni sunt uzitaţi Sunt situaţii în care trauma lasă o creştere post-traumatică, dar aceasta nu a fost
în general în sensul: victimă – persoană asupra căreia se produce în prezent un act abordată empiric relativ la victimele violenţei domestice. Implicarea supravieţuitorilor
de agresiune; supravieţuitor – persoană ieşită de sub incidenţa unor evenimente în activităţi prosociale, acţiuni de advocacy, de influenţare a politicilor precum şi
traumatice care i-au pus în pericol integritatea fizică şi psihică. acţiuni caritabile pentru sprijinirea victimelor sunt doar câteva exemple de efecte
Şubrezeşte sensul securităţii, al ataşamentului şi autonomiei, încrederea în pozitive. Nu secundară ca importanţă, însă uneori neglijată clinic, este traumatizarea
sine şi în ceilalţi oameni, debilizează capacitatea de luare a deciziilor şi rezolvarea vicariantă a psihoterapeuţilor şi consilierilor, generată prin expunerea secundară la
de probleme, sentimentele de gol, pierdere, neputinţă, vinovăţie, ruşine pot duce materialul traumatic, ultimele abordări integrează apariţia efectelor negative şi asupra
la izolarea socială parţială sau totală – considerată element important de sprijin cercetătorilor din domeniul traumatologiei.
pentru ieşirea din situaţii de violenţă de nivel mediu.
O serie de pacienţi ai spitalelor de psihiatrie sau cabinete medicale sunt 1.1.2. Efectele traumei interpersonale asupra copiilor în violenţa domestică –
„recrutaţi” din această categorie, prezentând o multitudine de tulburări de natură martorisi abuzaţi
emoţională, prevalând tulburările de anxietate si depresia. De aceea considerăm Studiile şi interesul pentru traumă au evoluat oarecum paralel cu cele referitor
absolut imperios pregătirea suplimentară a profesioniştilor intervenanţi cu privire la violenţă. Preferăm o accepţiune mai largă a termenului de traumă, referindu-ne
la considerarea pentru diagnostic în cadrul factorilor declanşatori sau de menţinere, atât la evenimentele traumatice şi experienţa subiectivă (ca impact psihologic şi
această formă de violenţă cu corelatele ei. Majoritatea covârşitoare a victimelor biologic), cât şi la efectele şi răspunsurile pe care trauma le produce. Ca răspunsuri
este reprezentată de către femei, violenţa domestică fiind considerată orientată pe tipice la expunerea traumatică regăsim tulburări precum stresul acut, stresul post-
gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două categorii de populaţii vulnerabile, afectate traumaticşi simptome disociative.
deasemenea de acest tip de violenţă. Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii • Nu insistăm asupra definirii acestor termeni decât în măsura înţelegerii acestora
(deprivate social şi material, afectate de boală şi handicap, debilizate economic) în contextul de faţă. Astfel, unul dintre cele mai frecvente efecte ale expunerii la
sunt expuse în măsură mai puternică. violenţa domestică este stresul post-traumatic (SPT), care implică “experienţierea
Abuzurile directe şi indirecte din copilărie sunt factori de risc. Comportamentele directă a unui eveniment ce comportă ameninţarea cu moartea, ori moartea cuiva
violente sunt învăţate, intenţionale şi internalizate, violenţa domestică având o apropiat, vătămarea serioasă sau ameninţare a integrităţii corporale proprii
componentă de transmitere intergeneraţională. [...]” iar la copii apare „comportament agitat sau dezorganizat” (DSM IV-TR);
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o distincţie răspunsul persoanei se regăseşte în frica intensă, neputinţă sau oroare. Elemente
didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este supravieţuitoare asociate sunt retrăirea şi amintirile recurente, evitarea situaţiilor ori a stimulilor
similari şi hipervigilenţă.
88 89
• Acest tip de stres apare într-o mare măsură la femeile care au suferit bătăi terapeutice pentru suport şi reasigurare. (Cardena şi Spiegel, 1990).
repetate şi abuzuri sexuale. Unele rapoarte arată că un procent de 60% până • Funcţionarea cognitivă se sprijină pe capacitatea copilului de reamintire.
la 80% dintre femeile care caută adăpost ca refugiu pentru violenţă, manifestă Contrar credinţelor populare că cei mici nu-şi pot reaminti evenimente, studiile
simptome de stres posttraumatic (SPT), ele fiind considerate de către practicieni arată că sunt capabili sa encodeze şi reamintească experienţele timpurii. Sunt
o categorie grav afectată, adăposturile fiind văzute ca refugii de ultimă instanţă, descrise două tipuri de memorie, la modul general în literatura de specialitate:
când alte modalităţi de scăpare au eşuat. implicită (sau nondeclarativă) şi explicită (sau declarativă). Memoria implicită
• Unul dintre rezultatele studiilor referitoare la traumă şi consecinţele sale, ca beneficiu presupune participarea unor părţi ale creierului care sunt maturate încă de la naştere,
pentru lucrul clinic cu supravieţuitorii, se referă la natura amintirilor traumatice. incluzând amigdala şi alte arii limbice asociate cu emoţia; este de tip nonverbal şi
MacIntosh & Whiffen (2005) conchid că aceste amintiri tind să fie disociate de sfera destul de înafara conştiinţei şi a fost demonstrată experimental în studiile pe nou-
conştientului şi stocate ca fragmente senzoriale ce au puţină forţă narativă asociată. născuţi şi sugari în primele luni de viaţă. Memoria explicită, de obicei exprimată
La reactualizare însă, ele sunt vivid retrăite de către supravieţuitor. În general, aceste verbal, presupune atenţie focalizată pentru encodare şi un sens subiectiv asociat
amintiri sunt reactivate într-o stare de alertă psihologică sau amorsate de către un reactualizării. O întrebare-cheie în determinarea faptului dacă sugarii şi copiii mici
stimul senzorial legat de evenimentul original. îşi reamintesc pe termen lung, este memorabilitatea evenimentului (Nelson, 1994).
• Dificultăţile narative pe care SPT le induce au o bază neurobiologică. Cercetările Acest concept se referă dacă evenimentele au valoare de reamintire peste timp, datorită
din acest domeniu sunt consistente în concluzia că nivele repetate de expunere progresului rapid în dezvoltare, schimbării intereselor şi abilităţilor în primii ani de
la traumă, precum şi severitatea simptomelor au la bază modificări pe axa viaţă. Evaluândceea ce constituie un eveniment memorabil din perspectiva unui copil
hipotalamo-pituitaro-hipofizară (prin secreţia de cortizol şi catecolamine, primul mic este un aspect cheie în cercetarea memoriei timpurii. Din perspectivă clinică, fără
dintre ele, în exces, având o influenţă neurotoxică). Se produce şi o hipotrofiere îndoială că un eveniment traumatic poate fi considerat memorabil pentru că este unic,
a hipocampusului, efect care joacă un rol important în tulburările mnezice şi dramatic şi declanşează emoţii intense. Unele studii clinice relevă faptul că, odată ce
comportamentale ale persoanelor cu stres post-traumatic apud MacIntosh & achiziţionează limbajul, copiii sunt capabili să nareze evenimentele traumatice pe
Whiffe (2005), Bevans & all (2005); ceea ce explică, deasemenea, vulnerabilitatea care le-au trăit în perioada preverbală, şi că produc puneri în scenă comportamentale
persoanelor în situaţii de reexpunere la traumă cît şi asocierea cu consumul de chiar în absenţa narativului verbal (Gaensbauer, 1995, Terr, 1988). Asta nu înseamnă
substanţe. Victimele şi supravieţuitorii din violenţa domestică sunt mărturii vii că tot ceea ce copilul spune sau pune în scenă despre experienţa traumatică este
ale acestor influenţe şi modificări pe care trauma le generează. acurat din punct de vedere al faptelor petrecute. Distorsiuni şi omisiuni pot apărea
• Implicaţiile clinice ale acestor descoperiri sunt evidente, în primul rând pentru datorită diferiţilor factori, inclusiv datorită unor neînţelegeri a scopului acţiunilor. De
că validează experienţele supravieţuitorilor şi diagnosticul de SPT, în al doilea exemplu, un sugar sau copil mic poate interpreta o procedură medicală invazivă ca
rând, spun autorii citaţi, pentru că se extrage necesitatea de a lucra cu aceştia la pe un atac furios asupra sa şi să răspundă prin frică intensă la vederea doctorilor mult
toate nivelele, fiind insuficient numai a vorbi despre traumă. Continuă ideea că e timp după ce procedura s-a încheiat.
important ca în lucrul cu supravieţuitorii “să-i ajutăm să transpună fragmentele • Funcţionarea senzorio-motorie, emoţională, socială şi cognitivă poate fi interpretată
senzoriale în narativ, să creăm o semantică şi memorie autobiografică ce în ultimă în contextul unui model comportamental creier-psihic. Cercetările ilustrează că se
instanţă le poate permite alinarea durerii şi autoreglarea afectelor, atunci când pot produce alterări neurobiologice atunci când răspunsul adaptativ al copilului
sunt bombardaţi de semnalele interne ale pericolului.” este copleşit de experienţa traumatică, în special când aceasta ia forma maltratării
• Simptomele disociative sunt o componentă semnificativă a răspunsului la traumă (Cohen, Perel, DeBellis, Friedman & Putnam, 2002). Aceste alterări neurobiologice
şi apar fie în perioada imediat următoare evenimentului traumatic, fie ca stres post- pot implica schimbări în structura şi funcţionarea creierului, incluzând o a) hiper-
traumatic. Simptome ca depersonalizarea şi derealizarea, amnezia, amorţirea afectivă activitate a amigdalei – formaţiune implicată în procesarea mnezică şi a modulării
servesc apărării împotriva sentimentelor de. Aceste simptome sunt amendabile prin emoţiilor; b) disfuncţii ale axei hipotalamo-pituitaro-adrenocorti în mod normal
psihoterapie, incluzând şi tehnici din hipnoză (văzută ca o disociere controlată şi eliberează neurotransmiţători ca dopamina, norepinefrina şi serotonina – implicaţi
structurată). Terapia include accesarea şi restructurarea amintirilor disociate, sprijin în planificarea comportamentului, memoria de lucru, motivaţia şi abilitatea de a
pentru client în gestionarea sau managementul afectelor dureroase şi folosirea relaţiei diferenţia între lumea externă şi cea internă.
90 91
• Aceste schimbări în funcţionarea sistemului nervos central (SNC) pot lăsa unui scheme sunt rigide, impermeabile, suprainclusive şi concrete (Beck, 1967).
copiltraumatizat sentimentul de anxietate continuă sau amorţire psihică. Pot produce Violenţa domestică este o forma extinsă de violenţă, cu anumite caracteristici
la copil experienţierea unor frici continue şi generalizate. De aceea intervenţiile ar care o fac particulară. Se produce într-un context care se presupune a fi sigur,
putea avea ca scop restaurarea în copil a unui sentiment al predicitibilităţii mediului într-un tip de relaţie care se presupune a se baza pe încredere, or nu este aşa.
şi a relaţiilor interumane, restaurarea încrederii în propriile simţuri şi sprijinirea lui în Regăsim în cadrul ei dezvoltarea multor patologii care au la bază perturbarea
evaluarea realistă a ameninţărilor. emoţională, cu o încărcătură traumatizantă continuă, ceea ce atrage după sine
Violenţa poate fi traumatizantă pentru copii în mod special dacă se produce pe o un tablou încărcat de elemente la limita reacţiilor „normale” pentru contexte
perioadă îndelungată de timp şi în contextul unei relaţii de ataşament, când protecţia „anormale”. Mecanismele de declanşare şi menţinere ale acestui tip de violenţă nu
şi siguranţa sunt precondiţii ale integrităţii personale. Chiar dacă nu mereu ea este sunt pe deplin elucidate, dar dintr-o paradigmă a fricii am putea explica, cu limitările
identificabilă într-o patologie de tip psihiatric, violenţa domestică poate produce de rigoare, unele comportamente.
alterări ale percepţiei de sine, reglarea afectului, relaţiile cu ceilalţi şi a semnificaţiilor Înţelegerea funcţionării creierului şi a relaţiei cu structurile sale este importantă
ataşate. Aceste tulburări au repercursiuni asupra adultului în rolul său de părinte şi pentru înţelegerea tulburărilor psihice şi pentru interpretarea rezultatelor din
asupra calităţii relaţiei părinte-copil. studiilede neuroimagistică funcţională. Cercetările recente din neuroştiinţe au o
La nou-născuţi, copiii mici şi preşcolari această experienţă a violenţei conduce la particularitate aparte în integrarea cunoştinţelor despre neuroştiinţele emoţiilor.
o perturbare asupra procesului normal de dezvoltare. Cu cît este mai timpurie şi mai Astfel, cercetările avansate în înţelegerea circuitelor neurale ale fricii şi cum este
profundă trauma, cu atât ea produce o mai puternic alterare a sensului siguranţei aceasta modulată au aplicaţii deosebite. Frica are o influenţă covârşitoare
(van der Kolk, 1987). asupra memoriei, cogniţiei şi comportamentului. Neuroimagistica funcţională
Literatura empirică sprijină aceasta prin cercetările care găsesc, la copiii permite acum cercetătorilor să demonstreze circuitele proceselor mentale
expuşi violenţelor, un nivel ridicat al problemelor ce include reglarea afectelor, conştiente şi inconştiente care stau la baza fricii şi anxietăţii. Sunt deasemenea
dificultăţi de stabilire a relaţiilor, repetarea în joc a experienţei traumatice, folosite pentru evaluarea schimbărilor funcţionale în creier ca răspuns în
probleme de somn, frică intensă şi plâns necontrolat, regresie în achiziţiile de cadrul diferitelor abordări terapeutice. Frica este definită ca „o emoţie adesea
dezvoltare, agresivitate şi con-complianţă (Eth & Pynoos, 1985; Gaensbauer, neplăcută, puternică, cauzată de anticiparea sau conştientizarea unui pericol”
1994 apud Lieberman, 2005). (Meriam Webster Dictionary, 1997). Sentimentele sunt experienţe conştiente
Problemele comportamentale care apar la copii exprimă atât o traumă sau care ajută la identificarea emoţiilor (LeDoux, 1996, 2000, 2002). Cînd cineva se
stresor în mediul de dezvoltare al acestuia cât şi o perturbare a relaţiei părinte- teme, el poate identifica acea emoţie ca frică. „Nu toate sentimentele sunt emoţii,
copil într-un mediu marcat de stres şi conflicte. dar toate experienţele emoţionale (conştiente) sunt sentimente” (LeDoux, 1997).
În copilăria mică, diagnosticul de stres traumatic se ataşează la copiii care Înţelegerea actuală a circuitelor fricii şa oameni au la bază cercetările pe
au experienţiat sau au fost martori la un eveniment ce implică ameninţare cu animale, studiile imagistice umane pe subiecţi cu leziuni cerebrale şi mai recent,
moarteasau rănirea personală ori a altora, sau o ameninţare a integrităţii fizice ori neuroimagistica funcţională pe oameni. Studiile pe stări ale fricii normale şi
psihice a copilului (ZERO TO THREE, 1994). patologice (ex. tulburările de anxietate) sunt relevante.
1.2. Corelate neurobiologice în abuz dintr-o paradigmă a condiţionării fricii Amigdala – structură primă
Procesarea informaţiei din mediu (extern şi intern) îndeplineşte importante Starea de activare a amigdalei este esenţială pentru generarea răspunsului de
funcţii adaptative. Noi nu receptăm pasiv informaţia din mediu, ci construim frică. Amigdala activează la rândul ei arii importante ale creierului ce ataşează
realitatea selectând, transformând, encodând, stocând şi reactualizând cunoştinţe corelate măsurabile neuro-comportamentale ale fricii, incluzând hipotalamusul
în funcţie de scopurile curente. În cazurile psihopatologice apare o biasare (deţinător al activării hormonilor de fugă/luptă) şi trunchiul cerebral („îngheţare”,
a sistemului de procesare a informaţiei care duce la procesări eronate ale tresărire etc.) (LeDoux, 1996, 2000; Adolphs, 2001; McIntyre, 2003). Amigdala
informaţiei evidente la mai multe niveluri în sistem. Stările psihopatologice, în deasemenea generează activarea cerebrală via conexiunile sale cu cortexul
general, determină o dominanţă a schemelor idiosincratice, dezadaptative. Aceste frontal bazal cît şi a centrilor cholinergici şi noradrenergici din trunchiul cerebral.
92 93
ctivarea amigdalei este obligatorie pentru achiziţia răspunsurilor învăţate de frică
A duce hipertensiune.
(LeDoux, 2000, 2003; Davidson, 2002; Fanselow, 2003; Maren, 2004). Stările de Amigdala ar putea fi implicată în asocierile stimul-răspuns care nu implică
frică dobândite pot fi asociate cu excitabilitate sporită în amigdală. Cercetările condiţionări aversive. De aceea deficienţele în condiţionarea aversivă ca urmare a
pe animale sprijină teoria că amigdala şi hipocampusul acţionează împreună leziunii amigdalei ar putea fi parte a unui deficit atenţional mai general.
pentru formarea memoriei pe termen lung bazată pe informaţii si evenimente cu
conotaţie afectivă (Pape et all, 2003). Hipocampusul este „suspectat” că leagă Figura 1. Diagramă schematică a circuitelor fricii şi anxietăţii în creier,
informaţiile despre contextul fizic cu informaţiile afective furnizate de amigdală. care arată structurile principale implicate în aferentaţia inputului tip stimul
Cercetătorii cred că amigdala întăreşte consolidarea memoriei pentru momentele ameninţător către amigdală, cât şi outputurile de la amigdala către diferite
de emoţii puternice (Maren, 2001; Quirck, 2003; Pape et all, 2003). Unele amintiri structuri ţintă şi funcţiuni ale acestor conectări (după Pissiota, A., 2003)
legate de frică pot fi depozitate chiar în amigdala. Câteva arii sunt interconectate între
ele, de importanţă majoră în reamintirea/regăsirea memoriei legate de frică, cum ar
fi amigdala, hipocampul si aria cingulată anterioară (Sotres-Bayon, 2004). Contro-
versate dealtfel, sunt studii care sprijină ipoteza că, o dată reactivată, o amintire tre- STIMUL
AMENINŢĂTOR
buie să treacă printr-un nou proces de consolidare (reconsolidare) cu scopul de a fi
Input senzorial
menţinută în memoria de lungă durată (Nader, 2003; Duvarci, 2004).
Se consideră că amigdala îndeplineşte următoarele roluri:
1. Rol central în formarea condiţionărilor inconştiente; Talamus senzorial
96 97
(SC) devine condiţie pentru apariţia răspunsului (RC). Exemplul clasic este cel din Goosens et al., 2001). Există evidenţe care sprijină ideea că leziunile în nucleul
experimentele de început ale lui Pavlov cu câinele căruia i se prezintă mâncare (SN) şi bazal amigdalian pot afecta răspunsurile de frică. Mecanismul molecular prin
acesta salivează (RN). Apoi i se prezintă mâncarea în timp ce sună un clopoţel (stimul care achiziţia fricii se produce în AL este potenţarea pe termen lung (LTP –
neutru), repetând de câteva ori această asociere mâncare-sunet. Apoi mâncarea este long-termpotentiation).
„scoasă” din context, dar experimentatorul continuă să sune clopoţelul (SC) care Consolidarea memoriei se produce printr-un proces în care calciul intră în
produce salivaţia câinelui (RC). celulă via receptorii NMDA (N-methyl-D-aspartane) şi prin canalele port-voltaice
ale calciului (VGCCs) (Bauer, LeDoux, Schafe, 2002). Blocarea VGCCs întrerupe
Condiţionarea clasică pavloviană a fricii se produce atunci când un stimul memoria pe termen scurt dar nu şi cea de termen lung, arătând că această cale
neutru este asociat cu un stimul aversiv. necesită numai receptori NMDA activi. Unele studii pe animale au arătat că
Experimentul „Micuţul Albert” din anul 1920 demonstrează acest lucru. blocarea receptorilor NMDA prin antagonişti D,L-2-amino-5-phosphonovaleric
Unui bebeluş de 11 luni, John Watson îi prezintă un şoricel alb (SC) cu care acid (APV, AP5) va bloca achiziţia fricii, dar nu şi exprimarea ei (Fendt, 2001). Deşi
acesta s-a jucat fără să fi manifestat răspunsuri de frică. Ulterioara prezentare a studii mai recente au arătat că ambele procese sunt inhibate (Jasnow et al., 2004,
şoricelului a fost asociată cu un zgomot puternic (SN) iar micuţul Albert a început Lee, Choi, Kim, 2001). Studiile genetice au indicat o acumulare mare de receptori
să plângă (RN). După asocierea repetată a şoricelului cu zgomotul puternic, lui ai NMDA in hipocamp de asemenea indicând importanţa acestei structuri cerebrale
Albert i se prezenta doar şoricelul (SC) şi el începea să plângă (RC). Chiar şi în condiţionarea Pavloviană. Ca şi în cazul amigdalei, blocarea acestor receptori va
stimulii similari cu un şoricel (orice obiect mic, cu blană sau alb) vor declanşa inhiba răspunsurile condiţionate de frică (Zhao, Toyoda, Lee, 2005 – apud Garakani,
un răspuns de frică la băieţel. Deşi răspunsurile de frică au o valoare adaptativă Charney, 2006)
deosebită pe scară evolutivă, funcţionând ca protecţie pentru potenţiale pericole,
pot deveni dezadaptative în sensul că orice stimul din context poate fi asociat cu Consolidarea, Reconsolidarea şi Stingerea
frică recurentă şi anxietate (de ex. prin generalizare). În condiţionarea clasică a Conversia memoriei de scurtă durată în memorie de lungă durată se numeşte
fricii la rozătoare, un stimul necondiţionat ca de exemplu un şoc electric mediu consolidare şi este un proces dependent de sinteza proteinelor (McGaugh, 2000,
este folosit să declanşeze un răspuns condiţionat, cum ar fi „îngheţarea” sau Davis & Squire, 1984). Urma mnezică, după regăsirea amintirii, este instabilă
modificarea presiunii sângelui ori rata cardiacă. şi necesită reconsolidare înainte de a fi stocată. În mod tipic, amintirile nu sunt
stocate individual, dar sunt asociate în „blocuri”, în care diferite componente
Corelatele neurofiziologice ale fricii condiţionate sunt stocate împreună. Recent, Debiec et al. au folosit paradigma condiţionării
Aria din creier responsabilă de achiziţia şi exprimarea fricii condiţionate este de ordinul doi a fricii (second-order fear conditioning – SOFC), însemnând că un
amigdala. Localizată în lobul medial temporal, amigdala este compusă din 13 SC legat cu alt SC pentru a cauza un SN, pentru testarea dacă blocarea sintezei
nuclei, dintre care trei (amigdala bazală - AB, amigdala laterală - AL şi nucleii unei proteine împiedică o amintire sau întreaga reţea asociativă. Ei au arătat că
centrali AC) sunt implicţi în căile de răspuns la frică. Stimulii ajunşi în talamusul numai reactivarea directă a amintirii o face labilă, însă reactivarea indirectă a
senzorial sunt transmişi către AL şi apoi transferaţi la AC („bucla scurtă”). AB amintirii în cadrul blocului asociativ nu este afectată (Kida, Josselyn, de Ortiz et
serveşte ca şi conexiune între AL şi AC. „Bucla lungă” trimite semnale către AL al., 2002). Aceste rezultate pot ajuta la înţelegerea felului în care evenimentele
din cortexul senzorial, insula şi cortexul prefrontal (LeDoux, 2000). De acolo, stresante pot fi „dezînvăţate”, fără a cauza amnezie pentru amintirile temporar
informaţia este proiectată către siturile efectoare în brain stem şi hipotalamus, asociate cu stimulul ce condiţionează frica.
care produc manifestările autonome şi comportamentale la răspunsul acut de frică.
S-a demonstrat că nucleul lateral amigdalian este responsabil de consolidarea Reconsolidarea oferă un model pentru anxietate ca răspuns de frică în absenţa
memoriei şi plasticitatea în condiţionarea fricii (Blair et al., 2001, Shumayatsky unui stimul necondiţionat. Se produce via activarea repetată a unei amintiri care
et al., 2002). întăreşte retenţia sa. Este clar că un stimul încărcat emoţional, comparat cu un
Leziunile în acest nucleu ori în nucleul central amigdalian disrup achiziţionarea stimul neutru, este mai degrabă regăsit şi cauzează uitarea cuvintelor ce îl preced
fricii condiţionate şi memoria de lungă durată a fricii contextuale (Wallace, 2001, (Kern, Libkuman, Otani, 2005). Reconsolidarea necesită implicarea receptorilor
98 99
NMDA şi a receptorilor beta-adrenergici prin inducţie de către CREB (cyclic ce include două căi de terapie a anxietăţii, pe baza studiilor de neurofiziologie
adenosine monophosphate). Propranololul, antagonist a p beta-adrenergici, s-a în contextul condiţionării: a) disruperea consolidării memoriei traumatice sau
dovedit a bloca recunoaşterea şi reactualizarea amintirilor şi cuvintelor încărcate emoţionale şi b) facilitarea stingerii stimulilor de natură aversivă. Al doilea
emoţional, păstrând însă aceste proprietăţi pentru cuvinte neutre. Medicamentul principiu include şi ultimele rezultate pe animale cu privire la folosirea yohimbinei
deasemenea acţionează restaurând amnezia cauzată de stimuli emoţionali. Mai (un antagonist alpha-2-adrenoreceptor) pentru îmbunătăţirea stingerii, VGCC
mult, acţionează doar blocând reconsolidarea şi nu interferă cu integrarea de noi agonişti, agonişti ai receptorilor 1 canabioizi şi blocanţi ai receptorilor opioizi.
amintiri. Aceste descoperiri au permis cercetătorilor să testeze beta-blocanţii
pe persoane cu experienţe traumatice. Pitman et al. au administrat propranolol 1.2. 2. Scurtă analiză funcţională a semnalelor de pericol şi siguranţă
victimelor traumelor acute, respectiv placebo, după 6 ore de la expunerea Cercetările din psihopatologia experimentală indică cum că predictibilitatea
traumatică până la 10 zile. S-au constatat scăderea în severitate a simptomatologiei şi controlabilitatea unor evenimente ameninţătoare mediază dezvoltarea
de SPT la interval de 1 şi 3 luni faţă de cei din lotul placebo. menţinerea şi modificarea tulburărilor de anxietate. Deşi cercetări se bazează
Stingerea (extinction). În experimentele lui Pavlov câinele încetează să în special pe detectarea semnalelor ce prezic pericol, foarte puţine s-au centrat pe
saliveze (SC) când sună clopoţelul însă nu mai era asociat cu mâncarea (SN). detectarea semnalelor ce prezic siguranţa (safety).
Acest fenomen este cunoscut sub numele de stingere. Nu implică, aşa cum Considerăm oportună realizarea unei comparaţii între literatura de specialitate
sugerează numele, ştergerea informaţiei vechi, dar mai debgrabă este produsă ce se ocupă de aceste aspecte cu experienţa clinică în lucrul cu victime ale violenţei
de integrarea unor noi elemente mnezice. domestice, pentru a identifica acele procese, factori, mecanisme ce pot fi utilizate
Amigdala joacă un rol în stingerea fricii, alături de cortexul prefrontal medial în abordarea acestor tipuri de situaţii. Din mai multe motive, printre care:
şi hipocamp. Cortexul prefrontal medial inhibă „bombardamentul” neuronilor
amigdalieni, sub modularea hipocampului. CpFM reglează stingerea memoriei 1. Relaţia dintre predicţie şi controlul stimulilor aversivi în achiziţia şi menţinerea
pe termen lung. Această ipoteză este sprijinită de studii care arată că stingerea anxietăţii a fost în atenţia multor studii din ultimele două decade. Evenimentele
este blocată în leziuni ale CpFM sau prin blocarea sintezei proteinice în aceasta aversive care sunt impredictibile şi necontrolabile au un efect puternic negativ
zonă. Expunerea la stres cronic poate afecta capacitatea CpFM de a modula în funcţionare decât aceleaşi evenimente care sunt predictibile şi controlabile
stingerea, prin retracţia dendritică. Similar cu achiziţia, o componentă importantă (Mineka & Oehlberg, 2008). Studille experimentale sugerează că participanţi
în stingere este activareareceptorilor de NMDA în amigdala. S-a demonstrat că care sunt capabili să prezică stimuli aversivi manifestă o rată semnificativ scăzută
antagoniştii receptorilor NMDA cum este AP5 poate cauza blocarea stingerii, a reactivităţii cardiace faţă de cei din condiţii de impredictibilitate. Astfel de
măsurată prin răspunsul de tresărire (startle response). Agoniştii NMDAr, ca cercetări au condus teoreticienii la explicarea problemelor de sănătate cum ar
D-cycloserinefacilitează stingerea. fi GAD, agorafobia, atacuri de panică, stresul traumatic, fobia socială, că sunt
În experimente pe animale, Walker et al. (2002) au folosit administrarea mediate de dimensiunea predictibilităţii sau controlului redus. Acestea sunt
sistematică şi infuzia directă în amigdală pe rozătoare găsind un startle potentiated deasemenea implicate în menţinerea sau evitarea comportamentelor ce interferă
la SC scăzut în comparaţie cu lotul de control. Ledgerwood (2005) au confirmat cu anxietatea clinică (apud Lohr, Olatunji, Sawchuk, 2006). „Dar ce anume
aceste rezultate, şi au determinat că DCS nu doar ajută în stingerea SC iniţial, controlăm sau prezicem?”
dar nici nu stinge răspunsul de frică la un SC asociat cu un altul. Aceasta poate
sugera că DSC poate avea un efect de stingere pentru generalizarea stimulilor de (Zvolensky et al., 2000) „se referă fie la un stimul declanşator specific
frică – cum ar fi în cazul micului Albert referitor la toate obiectele cu blană ce-i (eveniment, situaţie) fie răspunsul individual la acel stimul”. Autorii consideră
produceau plânsul. DSC se arată un tratament adjuvant promiţător la pacienţii cu că ceea ce este predictibil şi controlabil sunt de fapt funcţiile psihologice ale
tulburări de anxietate prin întărirea învăţării asociate cu tratamentul. Inabilitatea pericolului si siguranţei şi acele evenimente care semnalează ocurenţa pericolului
unei persoane de a stinge răspunsul de frică maladaptativ la un SC, datorită sau a siguranţei. Nu ne aşteptăm că predictibilitatea unui eveniment aversiv va
unei deficienţe în procesul de stingere duce la anxietate persistentă. reduce aversivitatea evenimentului în sine. „Totuşi, capacitând individul cu
Integrând, Garakani, Sanjay and Charney (2006) propun un model de tratament abilitatea de a identifica perioadele de safety în absenţa semnalului de pericol
100 101
este benefică deşi nu este o opţiune pentru evenimente aversive impredictibile” activitatea muşchiului corugator sub anticiparea şocului sau siguranţei – Bradley
(Seligman, apud Lohr, 2007). Zvolensky apud Lohr defineşte operţional predicţia pud Lohr). Un stimul poate dobândi aceleaşi funcţii de semnalizare a pericolului
şi controlul ce ar putea asigura consistenţă demersurilor experimentale. Predicţia chiar şi cînd este apetitiv în natura sa. Rezultatele experimentului lui Bradley
este posibilă în situaţii care preced în mod cert offset al unui eveniment aversiv sugerează că alterarea rapidă a funcţiilor semnalului de pericol are o mai mare
şi care apoi semnalizează terminarea acelui eveniment. Terminarea evenimentului semnificaţie adaptativă din perspectivă evoluţionistă decât alterarea funcţiei
aversiv furnizează control prin scăpare (escape). semnalului de siguranţă, cu alte cuvinte „pericolul are prioritate”. Secundar
Predicţia este deasemenea posibilă în situaţii care în mod cert preced onset cu învăţarea pericolului, învăţarea despre siguranţă este învăţarea despre cum
al unui eveniment aversiv. Dacă predicţia şi controlul pot fi operaţionalizate evenimetele aversivenu vor apărea. Învăţarea despre terminarea unui eveniment
consistent, definiţia operaţională a semnalelor de pericol şi siguranţă poate fi aversiv (eliberare/uşurare - relief) şi despre absenţa onsetului acestor evenimente
mai importantă, considerând faptul că semnalele sunt inconsistente şi variabile (răgaz – respite) este importantă funcţional, dar ca proces secundar şi subsecvent.
relative la situaţii (Miller, 1979, apud Lohr). 2.b. – Ce reprezintă pericol şi ce siguranţă?
Semnalele de pericol pot fi definite generic ca stimuli care indică onset
2. Învăţarea şi funcţia pericolului (apariţia) unui eveniment ameninţător. Exemple de semnale externe pentru
2.a. – Demonstraţii timpurii ale funcţiilor pericolului pericol includ obiecte (păianjeni – fobiile simple) sau situaţii (vorbitul în
Mowrer (1960), în Learning Theory and the Szmbolic Processes a construit un public – fobia socială) au locuri nefamiliare (ex. agorafobia). Semnalele de
design experimental în care şiroceii au învăţat să termine un şoc electric apărut la pericol pot fi şi interne, cum ar fi arousalul fiziologic. Analiza dimensională a
intervale neregulate prin îndepărtare. Dacă se îndepărta către o anumită direcţie anxietăţii Borkovec (1976) apud Lohr (2007) sugerează trei procese paralele
era semnalizat printr-un sunet, în cealaltă direcţie sunetul de avertizare nu apărea. care pot surveni în timpul învăţării fricii: 1) activarea fiziologică/arousalul
La animale cât şi la oameni apare învăţarea bazată pe contiguitate şi contingenţă emoţional 2) evitare sau scăparea motrică 3) expectaţiile referitoare la
sau ceea ce Mowrer numea învăţarea semnalului şi a soluţiei. După învăţarea predictibilitate şi control. Lohr et al. propun în modelul lor funcţional de
iniţială a pericolului prin contiguitate, indivizii asociază evenimentele aversive analiză că expectanţele referitoare la predictibilitate şi control sunt cu directă
necondiţionate cu evenimente anterioare care pot furniza informaţii predictive referire la semnalele de pericol şi siguranţă. Încercările de a identifica stimulii
despre când (şi unde) va începe evenimentul aversiv (onset). Răspunsul afectiv periculoşi, locaţia şi apariţia acestor stimuli, locaţia şi onsetul siguranţei şi
de frică acompaniator şi trăsăturile regăsite în informaţii pot fi apoi transferate strategiile de a controla ocurenţa pericolului si siguranţei şi acele semnale
către stimulii predictivi care îl cataloghează ca „semnal de pericol” (învăţarea care prezic că apare subsecvent cu învăţarea fricii.
prin contiguitate). Semnalele de pericol pot servi unor funcţii discriminative 1.3. Corelate ale stresului posttraumatic
pentru comportamente instrumentale în termeni de evitare sau apropiere. Trăsătura esenţială a stresului posttraumatic (PTSD) este prezenţa unor
Semnalele de pericol dobândesc ceea ce Mowrer numea reîntărire secundară de simptome ce se dezvoltă ca urmare a expunerii la o traumă care depăşeşte
ordin 1 când comportamentele sunt învăţate ca funcţie ce determină terminarea experienţa umană normală. Simptomele pot fi categorizate în trei tipuri:
acestor semnale. Staats (1968 apud Lohr, 2007) extinde analiza învăţării prin reexperienţierea evenimentului traumatic, evitarea răspunsului la acesta şi
contiguitate şi contingenţă astfel încât să incorporeze procesele limbajului care creşterea arousalului. Stimulii care pot determina PTSD sunt foarte heterogeni:
asigură achiziţia funcţiilor de semnalizare la oameni. Ceea ce este transferat prin viol, atac fizic, război, dezastre naturale. Comparativ cu celelalte tipuri de
limbaj referitor la semnale, prin condiţionare, este semnificaţia (valenţa negativă) tulburări anxioase a fost puţin studiat cu tehnici de scanare a creierului. (Criteriile
(Bradley, 2005). Când o semnificaţie evaluativă este transferată, stimulul poate de diagnostic apud DSM IV, regăsite in anexe)
deasemenea funcţiona ca un indicator pentru un comportament instrumental Cercetările s-au centrat pe tulburări ale somnului şi coşmaruri care sunt
de evitare. Dacă comportamentul evitant elimină semnalul de pericol, poate tipice pentru PTSD. Descoperirile sunt similare cu cele din depresie (latenţă
deasemenea reduce valenţa negativă declanşată de către stimul. Se remarcă deci scăzută a REM, procentaj crescut al somnului REM). Alte studii au găsit
că funcţia de semnalizare a pericolului potenţează reacţiile fiziologice defensive însă latenţă crescută a REM şi perioade scurte şi rare de REM (Ross et al.,
(în experimentele de măsurare a fiziologiei – clipirea, decelerarea cardiacă şi 1989). Diferenţele se pot datora heterogenităţii populaţiei de subiecţi sau
102 103
metodologiei, dar în final, nu e clar nici dacă aceste modificări ale somnului 24 de ore. Serotonina se pare că joacă un rol în modularea arousalului. Activitatea
REM reflectă o modificare adaptativă sau patologică în PTSD. serotoninergică scăzută ar putea explica parţial reacţia de „urgenţă” la stimuli
Studiile au mai găsit şi absenţa stadiului 4 al somnului (Peters et al., 1990), minori după dispariţia traumei. Antagoniştii serotoninei cauzează agresivitate
iar altele creşterea cantităţii stadiilor 3 şi 4 (Dagan et al., 1991). Pitman et al. crescută ca răspuns la stres şi hiperreactivitate la stimuli.
(1990) au arătat că în PTSD apare hiperactivitatea SNV. Studierea unor veterani
de război prin CT a arătat că 4 din 10 aveau raportul ventricole/creier crescut şi 5 Modelul animal „şoc inevitabil”
din 10 aveau o lărgire globală a sulcusurilor (Peters et al., 1990). Se referă la o condiţie produsă de expunerea repetată a animalului la un
stresor împiedicându-se evitarea acestuia. Aceasta duce la scăderea nivelului
Teoriile neurobiologice s-au centrat pe anormalităţi în sistemul limbic, axa catecolaminelor, dopaminei şi serotoninei. Scăderea nivelului de catecolamine
hipotalamo-pituitară şi disfuncţiile neurotransmiţătorilor afectând norepinefrina, se crede că distruge motivaţia pentru inevitabil sunt comparabile cu PTSD la
serotonina sau receptorii opiacei. Toţi pacienţii cu PTSD indiferent de tipul sau oameni. Simptomele de hiperarousal sugerează hiperactivitate norepinefrinică
severitatea traumei sunt mai susceptibili la amintiri intruzive ale traumei, suferă acesta fiind posibil următorul pas după scădere.
de „tocire” emoţională, răspund la stres într-o manieră „totul sau nimic” şi au Axa hipotalamo-pituitar-adrenală (HPA) ce coordonează activităţile de
hiperarousal vegetativ (van der Kolk & Saporta, 1991). producere a hormonilor de organe endocrine se presupune că are un rol în
Rolul sistemului limbic in PTSD se poate datora implicării acestuia în emoţii legate PTSD. La răspunsul normal la stres, axa HPA e activ implicată în stimularea
de comportamentul orientat spre supravieţuire. Distrugerea (la animale) a diferitelor secreţiei adrenale de cortizol şi alţi glucocorticoizi. Aceşti hormoni suprimă
părţi din sistemul limbic determină dispariţia unor comportamente sociale (jocul, apoi reacţiile defensive neurale, metabolice, imune necesare pentru a răspunde
cooperarea, comportamentul sexual, îngrijirea puilor). la stres. Prin feed-back negativ suprimă şi eliberarea de noi hormoni (Yehuda et
Sistemul limbic este şi un major procesor al amintirilor care apar recurent în al., 1991). Stresul cauzează supraactivarea axei HPA, ceea ce duce la o creştere
PTSD. Activitatea hipocampului este suprimată funcţional după un stres sever a glucocorticoizilor, dar apare habituarea (Yehuda et al., 1991). Este posibil ca
sau prelungit. Această scădere în activitate se presupune că facilitează formarea pacienţii cu PTSD să dezvolte reacţii neregulate ale HPA.
de asociaţii anxiogene libere de context, slab localizate pentru anumite detalii ale O altă teorie implică receptorii opioizi în determinarea simptomelor de hiper
traumei în timp ce asociaţiile afective se păstrează. arousal şi „tocire emoţională”. Simptomele PTSD ar apărea ca urmare a analgeziei
Un alt rol posibil al sistemului limbic în PTSD implică “kindling-ul” induse de stres. Animale expuse la un stresor inevitabil dezvoltă analgezie la
(dezvoltarea unui prag scăzut de activitate neuronală după stimulare sub prag expunerea la un stresor ulterior pentru o perioadă scurtă de timp. Aceste animale
repetată). prezintă apoi simptome de evitare similare cu cele după abandonarea opiaceelor
În PTSD se presupune că are loc un kindling la nivelul sistemului limbic ce duce când sunt trataţi cu naloxonă (antagonist opiaceu) sau când sunt expuşi la stimuli
la activitate vegetativă care se manifestă ca o reexperienţiere intruzivă a traumei prin stresanţi discontinuu. La oameni, nivelele de opiacee endogene sunt crescute ca
„flash-uri” sau coşmaruri (van der Kolk & Saporta, 1991). urmare a stresului chirurgical sau alergării la maraton.
Câteva studii au sugerat că creşterea norepinefrinei mediază simptomele Un punct tare al modelului este ca prezice că pacienţii cu PTSD s-ar putea să se
PTSD de hiperpolarizare şi amintiri intruzive. pună voluntar în situaţii care le evocă traumele pentru a induce secreţia de opioizi
Rainez (1987) a determinat “flash-uri” la pacienţii cu PTSD prin injectare endogeni, reducând astfel disforia şi producând „tocirea” emoţională (van der Kolk
de lactat. Un alt studiu a arătat că flash-uri apar şi la administrare de yombină et al., 1985).
care stimulează eliberarea norepinefrinei din locus coeruleus. Mecanismul
prin care arousalul vegetativ determină flash-uri/coşmaruri ar putea implica
hiperpotenţarea căilor multiple cu SNC inclusiv cu hipotalamusul care se pare
că are rol în pregătirea pentru reacţii defensive şi sistemele septohipocampale
care ajută la evaluarea stimulilor senzoriali. Faţă de alţi subiecţi cu alte tulburări
psihiatrice, pacienţii cu PTSD prezintă nivele crescute de norepinefrină în curs de
104 105
INTERVENŢII SPECIFICE PENTRU RECUPERAREA COPIILOR DIN VIOLENŢĂ
DOMESTICĂ. TERAPIA DE INTERACŢIUNE PĂRINTE- COPIL.
108 109
6-12 ani, Triple P Positive Parenting la Universitatea Queensland de către SandersM. - Eşti un răsfăţat...
şi echipa, adaptată pentru copii mai mari, cu dizabilităţii sau în condiţii de - Nu ai folosit corect culorile pentru steag....
trai foarte dificile. 2. Comenzile directe. Sunt aserţiuni ce conţin un ordin direct pentru un
TPC cuprinde următoarele componente: comportament motor sau vocal ce părintele doreşte să fie executat de către copil.
1) evaluarea preterapeutică a funcţionării copilului şi familiei (1-2 sesiuni) Exemple:
2) învăţarea de abilităţi de terapie comportamentală ludică (1 sesiune) - Adună astea de pe jos...
3) antrenarea abilităţilor de terapie a comportamentului prin joc (1-4 sesiuni) - Ascultă...uită-te...
4) învăţare de abilităţi de disciplinare pozitivă (4-6 sesiuni) - Pune cubul mare la bază...
5) antrenarea abilităţilor de disciplinare (4-6 sesiuni) - Grăbeşte-te...
6) evaluarea postterapeutică a funcţionării copilului, a familiei şi feedback (1-2 - Stai jos şi taci...
sesiuni) -Ţi-am spus să-ţi ţii picioarele la locul lor....
7) coaching si monitorizare
3. Comenzile indirecte. Este o sugestie pentru un comportament motor sau
Nu sunt încă dovezi referitoare la eficacitatea lungimii terapiei. În mod vocal care se regăseşte sau e cuprins în formularea de întrebări.
tradiţional terapia este condusă atât timp cât e necesară din punct de vedere clinic. Exemple:
Autorii au dezvoltat un manual de Codare a Interacţiunii Diadice Părinte-Copil - Vrei să închizi televizorul?....
(2004) care este un sistem de observare comportamentală menit să evalueze calitatea - De ce nu desenezi o casă?...
interacţiunii dintre părinte şi copil, adaptat pentru identificarea zonelor de disfuncţie. - Aminteşte-ţi ce ţi-am spus acasă, ok?...
Sistemul permite împărţirea pe categorii şi care pot fi utilizate pentru operaţionalizare - Copiii ar trebui să vorbească încet....
în studiile de determinare a eficacităţii asupra rezultatelor în cursul şi post intervenţie. - Desenează un pătrat şi colorează-l roşu, ok?...
CIDPC este condus în trei situaţii standardizate (copilul conduce jocul, părintele
conduce jocul şi strângerea jucăriilor) în care sunt codate verbalizarea (ex. folosirea 4. Lauda. Este verbalizarea ce exprimă o judecată favorabilă a unui atribut,
etichetării), vocalizarea (ex. plângeri) şi comportamentul fizic (ex. atingeri pozitive) produs sau comportament al copilului . Poate fi generală sau cu etichetă asociată.
atât pentru părinte cît şi pentru copil – recomandat a fi utilizat pentru perioade de vârstă Lauda cu etichetă spune precis copilului ce poate face pentru a primi aprobarea
3-6 ani, cu precauţie celor mai mici datorită difererenţelor în dezvoltarea limbajului. parentală. Lauda fără etichetă nu întăreşte în mod necesar comportamentul, însă
Acestea pot fi codate manual în formatul propus de autori şi înregistrate video. poate ajuta la creşterea stimei de sine.
Zonele care pot fi observate şi cuantificate se regăsesc, la autorii care propun Exemple de laudă cu etichetă:
manualul în următoarele categorii cu titlu de exemplificate, pentru părinţi: - Ai făcut o treabă grozavă construind turnul astfel...
- Desenul tău este foarte frumos....
1. Vorbirea negativă. Exprimarea verbală a dezaprobării faţă de copil sau ceea - Mulţumesc că mi-ai dat cutia...
ce face, faţă de alegerile şi opiniile sale. - Îmi place cum ai aşezat cercurile...
Exemple: - Eşti drăguţ că ai împărţit ciocolata cu mine....
- Eşti neglijent... - Ai numărat excelent...
- Eşti neatent... - Bună idee ai avut să repari maşinuţa...
- Ai făcut totul aiurea. .. Exemple de laudă nespecifică/fără etichetă:
- Încetează să te văicăreşti... - Bine...
- Taci din gură... - Îmi place...
- Am să-ţi iau jucăria.... - Eşti amabil...
- Pune-o jos ... - Bună treabă...
110 111
- Eşti o scumpică.... Părinte: Nu ai voie să mesteci gumă aici...
- Felul cum te joci şi îl ajuţi e super.... Copil: dacă nu-mi dai guma, te pocnesc...
- Ai făcut o treabă bună, nu-i aşa?.... - De ce nu mă laşi în pace?...
5. Întrebările. - Dacă nu termini cu ţipatul, am să arunc totul...
a) Întrebările care solicită informaţii specifice de la un copil mai degrabă decât Părinte: Profesorul mi-a zis că te-ai certat.
răspunsuri scurte (da, nu, nu ştiu), sunt Întrebări Informative. Copil: E un mincinos...
Exemple: Părinte: nu am să te las să te duci la picnic.
- Ce ţi-a adus Moş Crăciun?... Copil: am să ies pe furiş...
- Unde-ţi este mintea?...
- De ce trebuie mereu să îţi spun?... Comenzile, complianţa, noncomplianţa, indisponiblitatea la complianţă,
- Cât e ceasul?.... întrebările, răspunsurile la întrebări sau nonrăspunsurile, indisponiblitatea de a
b) Întrebări Descriptive/Reflective sunt comentarii sau aserţiuni reflectate în răspunde sun alte categorii destinate a fi evaluate la copil ţi pentru interacţiunea
întrebare, care nu necesită un răspuns propriu-zis mai mult de un da sau nu chiar diadică, discuţia prosocială. Atingerea negativă şi pozitivă, vocalizările (ţipete,
dacă copilul poate da informaţii sau nu răspunde deloc. plângerile). Categorii suplimentare considerate pentru părinte: răspunsurile la
Exemple: întrebările copilului, vocalizările, nonrăspunsul, indisponiblitatea de a răspunde,
- Ştii ceva?... răspunsurile la comenzi, complianţa, noncomplianţa la solicitările copilului,
- Asta era piesa pe care o voiai?... indisponiblitateapentru complianţă, etc.
- Nu-i aşa că e drăguţă păpuşa asta?... Programul se continuă cu următoarele etape ale terapiei învăţarea de
- Asta e culoarea verde, aşa-i?... abilităţi de terapie comportamentală ludică, antrenarea abilităţilor de terapie a
- Ai să mergi către uşă?... comportamentului prin joc, învăţare de abilităţi de disciplinare pozitivă, antrenarea
- Vrei să construieşti un castel?... abilităţilor de disciplinare , evaluarea postterapeutică a funcţionării copilului, a
- Vezi...? familiei şi feedback, coaching si monitorizare.TIPC necesită training specializat
de bază în psihoterapie, o bună cunoaştere de către terapeut a n euro-psihologiei
6. Afirmaţii declarative. Făcute de către părinte, poate fi o propoziţie declarativă dezvoltării precum şi unele consideraţii de natură contraindicativă pentru situaţiile
care are acelaşi sens declarat într-o afirmaţie a copilului. cu abuz la copil, aşa cum sunt ele enumerate de către Lieberman & van Horn
Exemple: (2005): Această terapie se utilizează în condiţii de securitate fizică şi psihologică
Copil: Porcul ăsta e gras. pentru copil în viaţa reală (ca fiind primordială). Ca regulă, nu se recomandă
Părinte: Mhm, porcul e gras. pshihoterapia părinte-copil când violenţa domestică este în desfăşurare care pot
Copil: Jocul ăsta e amuzant. pune copilul în situaţii de pericol. Se pot face excepţii doar în cazurile în care
Părinte: Îţi place jocul asta. părintele abuziv este foarte motivat să înceteze abuzurile sub strictă monitorizare a
Copil: Unde-i piesa albastră? comportamentelor.
Părinte: Oh, albastru...
Alte categorii standardizate sunt: descrierile comportamentale, discuţiile
neutre, atingerea fizică (negativă şi pozitivă).
Pentru copii:
1. Discuţia negativă
Exemple:
Părinte: Adu cutia
Copil: Ia-ţi-o singur....
112 113
Bibliografie: 737-766.
Cortina, L. M., Kubiak, S.P. (2006): Gender and posttraumatic stress: sexual
Anglada-Figueroa D., Quirk G. J. (2005): Lesions of the Basal Amygdala Block violence as an explanation for women’s increased risk. Jounal of Abnormal
Expression of Conditioned Fear But Not Extinction. The Journal of Neuroscience, Psychology, 115, 4: 753-759.
October 19, 25(42):9680 –9685.
Davidson, R. J. (1998): Affective Style and Affective Disorders: Perspectives
Babcock, J. C., Roseman, A., Green, C., Ross, J. M (2008): Intimate partner from Affective Neuroscience. Cognition and Emotion, 1998, 12 (3), 307- 330.
abuse and PTSD synptomatology: examining mediators and moderators of the
abuse-trauma link. Journal of Family Psychology. 22, 6: 809-818. Dutton, M. A. (1992): Empowering and Healing the Battered Women: a Model
for Assessment and Intervention. New York, Springer Publishing Company, Inc.
Bevans, K., Cerbone, A.B., Overstreet, S. (2005): Advances and Future Directions
in the Study of Children’s Neurobiological Responses to Trauma and Violence Eyberg, S. M., Nelson, M., Boggs, S. (2008). Manual for the Dyadic Parent-
Exposure. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 418-425. Child Interaction Coding System, University of Florida.
Blair, H. T., Schafe, G. E., Bauer, E. P., Rodrigues, S., LeDoux, J. E. (2001): Eyberg, S. M. (1999). Parent-Child Interaction Therapy. Integrity Checklist and
Synaptic Plasticity in the Lateral Amygdala: A Cellular Hypothesis of Fear Session Materials. Child Study Laboratory, University of Florida.
Conditioning. Learning & Memory 8:229–242.
Furmark, F. T., Lngstrom B. M, Appel L., Wolf O.T., Kirschbaum C., Fredrikson
Bishop, S.J. (2007): Neurocognitive mechanisms of anxiety: an integrative M. (2006): Hypothalamic Blood Flow Correlates Positively With Stress-Induced
account. Trends Cogn. Sci. , doi:10.1016/j.tics.2007.05.008. Cortisol. Levels in Subjects With Social Anxiety Disorder Psychosomatic Medicine
68:000–000 .
Campbell, J.C., Kendall-Tackett, K.A. (2005): Intimate Partner Violence:
Implications for Women’s Physical and Mental Health. în K.A. Kendall-Tackett
Friedman, B. H., Thayer, J., Borkovec, T. D (2000): Explicit Memory Bias for
(ed) Handbook of Women, Stress and Trauma. New York. Brunner-Routledge.
Threat Words in Generalized Anxiety Disorder. Behavior Therapy 31,745-756.
Charney D. S., Grillon Ch., Bremner J. D. (1998): Review : The Neurobiological
Basis of Anxiety and Fear: Circuits, Mechanisms, and Neurochemical Interactions. Garakani A., Sanjay J. M., Charney D. S. (2006): Neurobiology of Anxiety
Neuroscientist, 4; 35. Disordersand Implications for Treatment. The Mount Sinai Journal Of Medicine.
Vol. 73 No. 7: 941-949.
Clark, A.H., Foy, L.G. (2000): Trauma Exposure and Alcohol Use in Battered
Women. Violence against Women. 6. 1. 37-48. Gavan P. McNally, R. Frederick Westbrook (2006): Predicting danger: The
nature, consequences, and neural mechanisms of predictive fear learning. Learn.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate (2003): Cercetare naţională privind violenţa Mem.13: 245-253.
în familie şi la locul de muncă. CPE. Bucureşti.
Goodman, L., Dutton, M.A., Vankos, N., Weinfurt, K.(2005): Women’s Resources
Chaffin. M., Friederich, B. (2004): Evidence-based treatments in child abuse and and Use of Strategies as Risk and Protective Factors for Reabuse Over Time.
neglect. Children and Youth Services review, 26 (2004), 1099-1113 ViolenceAgainst Women. 11.3. 311-336.
Cohen, J., Mannarino, A. P., Murray, L., Igelman, R (2006). Psychosocial Interventions Hershell, A. D., Calzada, E. J., Eyberg, S. M., McNeil, C. B., (2002): Clinical
for Maltreated and Violence-Exposed Children. Journal of Social Issues, 2006, 64, 4, Issues in Parent-Child Interaction Therapy. Cognitive and Behavioural Practice, 9,
16-27, 2002.
Heim, C., Nemeroff, C. B. (2001): The Role of Childhood Trauma in the Murphy, C. F., Nimmo-Smith, I., Lawrence, A. D. (2003): Functional neuroanatomy
Neurobiologyof Mood and Anxiety Disorders: Preclinical and Clinical Studies. of emotions: A meta-analysis. Cognitive, Affective, & Behavioral Neuroscience 2003,
Biol Psychiatry C. 2001;49:1023–1039. 3 (3), 207-233.
Ioannou, M. C, Mogg, K., Bradley, B. P. (2004): Vigilance for threat: effects of Pare, D., Quirk, G. J., Ledoux, J. (2004): New Vistas on Amygdala Networks in
anxietyand defensiveness. Personality and Individual Differences 36: 1879–1891 Conditioned Fear. J Neurophysiol 92: 1–9.
Iliffe, G., Steed, L.G. (2000): Exploring the Counselor’s Experience of Working Shepard, M. F., Pence, E. (1999). Coordinating Community Response to Domestic
with Perpetrators and Survivors of Domestic Violence. Journal of Interpersonal Violence., Sage Publ., Inc.
Violence. 15. 4. 393-412.
Spiegel, D. (2001): Hypnosis, Dissociation and Trauma. în G. Burrows, R.
Lang, P. J., Davis, M., O¨hman, A (2000): Fear and anxiety: animal models and Stanley, P. Bloom (eds.): International Handbook of Clinical Hypnosis. West Sussex.
humancognitive psychophysiology. Journal of Affective Disorders 61: 137–159. John Wiley & Sons, LTD.
LeDoux J. E. (2000): Emotion circuits in the brain. Annu. Rev. Neurosci. 23:155–184. Taft, C. T., King, L. A., Murphz, C. M., Dezden, J. M., Musser, P. H. (2005). Post-
traumatic stress disorder synptomatology among partner of men in treatmentfor
Lohr, J. M., Olatunji, B. O., Sawchuk, C. (2007): A functional analysis of danger relationship abuse. Journal of Abnormal Psychology, 114, 2: 259-258.
and safety signals in anxiety disorders. Clinical Psychology Review 27: 114–126.
Timmer, S. G., Urquiza, A. J., Zebell, N. M., McGrath, J. M., (2005). Parent-
Lieberman, A., van Horn, P. (2005): Don’t hit my mommy! A Manual for Child- Child Interaction Therapy: Application to maltreating parent-child dyads. Child
Parent Psychotherapy with Young witnesses of Family Violence. Washington, D.C: Abuse & Neglect, 29 (2005), 852-842.
ZERO TO THREE Press.
Thayer, Th., Friedman, B., Borkovec, T. D., Johnsen, B. H., Molina, S. (2000):
MacIntosh, H.B., Whiffer, V.E. (2005): Twenty Years of Progress in the Study of Phasic heart period reactions to cued threat and nonthreat stimuli in generalized
Trauma. Journal of Interperssonal Violence. 20. 4. 488-492. anxiety disorder. Psychophysiology, 37: 361–368. Cambridge University Press.
Miller, S., Urcelay, G. P. (2007): The Central Amygdala Joins the Lateral Amygdala Van Voorhees E., Scarpa A. (2004): The Effects of Child Maltreatment on the
in the Fear Memory Part. The Journal of Neuroscience, February 28, 27(9):2151– Hypothalamic-Pituitary-Adrenal Axis. Trauma Violence Abuse 5; 333.
2152 .
Wilensky, A. E., Schafe, G. E., Kristensen, M. C., LeDoux J. (2006): Rethinking
Miller, L. A., Taber, K., Gabbard, G. O., Hurley, R. A (2005): Neural the Fear Circuit: The Central Nucleus of the Amygdala Is Required for the
Underpinnings of Fear and Its Modulation: Implications for Anxiety Disorders. Acquisition, Consolidation, and Expression of Pavlovian Fear Conditioning. The
J NeuropsychiatryClin Neurosci 17:1, Winter 2005 http://neuro.psychiatryonline.org Journal of Neuroscience, November 29,26(48):12387–12396 .
Mineka, S., Oehlberg, K., (2008). The relevance of recent developments in Van der Kolk, B., Hopper, J. W., Osterman, J. E. (2001): Exploring the Nature of
classicalconditioning to understanding the etiology and maintainance of anxiety Traumaticmemory: Combining Clinical Knowledge with laboratory Methods . Trauma
disorders. Acta Psycologica, 127, 567-580. and CognitiveScience (ed. Jennifer J. Freyd, Anne P. DePrince), Haworth Press, Inc.
Muntean, D. (2001): Faţa nevăzută a violenţei domestice – consideraţii etologice Woods, S. J. (2005): Intimate Partner Violence and Post-Traumatic Stress
şi efecte psihologice. Revista de Securitate Comunitară. I. 2. 16-21. DisorderSymptoms in Women. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 394-402.
ANEXE: ANEXA 1 Vârsta: copiii afectaţi de abuz sau neglijare sunt consideraţi a fi între varstele de
Activităţi ale Centrelor de Consiliere pentru 0-18 ani. Celelete persoane implicate sau interesate în abuz sau neglijare nu au limită
Copil şi Familie – Salvaţi Copiii România de vârstă în a fi acceptaţi ca şi beneficiari ai serviciilor, altele decât cele terapeutice.
Componenţa echipei
Echipa Centrului de Consiliere are următoarea componenţă recomandată:
- Psiholog
- Asistent social
- Medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului
- Jurist
- Consilier familial
V VI
ANEXA 2 ANEXA 3
CONTRACT TERAPEUTIC GHID DE INTERVIU – FAMILIE
Încheiat între .................................... în calitate de consilier psihologic şi ...... Întrebări privind reţeaua familială
.......................... în calitate de tutore al copilului ........................., beneficiar al 1. Cu care din membrii familiei te vezi sau vorbeşti mai des? Cât de des?
şedinţelor de consiliere din cadrul Centrului de Consiliere pentru Copil şi Familie 2. Care este motivul sau natura contactelor?
din cadrul Organizaţiei “Salvaţi Copiii” Iaşi. 3. Cine sunt prietenii d – voastră? Descrierea naturii acestor relaţii.
În cadrul acestui contract se stipulează următoarele : 4. Cum vă înţelegeţi cu vecinii?
1. Frecvenţa şedinţelor de consiliere: ..................................................................... 5. Există o persoană importantă pentru d - voastră cu care aţi pierdut contactul sau care a
2. Durata şedinţei de consiliere/terapie este: .......................................................... murit?
3. Scopurile consilierii/terapiei sunt: 6. Dacă aveţi probleme cui vă adresaţi prima dată, dar a doua sau a treia ?
a. 7. Cu ce agenţii profesionale (ONG- uri sau alte instituţii) sunteţi în legătură? Cât
b. de des? Cu ce anume vă ajută?
c. 8. Există cineva (profesionist) cu care aţi dori să aveţi mai multe / mai puţine
În calitate de consilier psihologic al clientului ……………….. reprezentat de contacte? Care ar fi motivul?
……………. în calitate de tutore, mă angajez să respect confidenţialitatea 9. Luaţi parte la activităţi în comun cu vecinii?
şedinţelor, excepţii făcând următoarele situaţii : 10. Cât de des mergeţi la biserică?
1. din cele relatate de client reiese că viaţa sa a fost, este sau poate fi pusă în pericol ;
2. când însuşi clientul a pus sau pune sau poate pune în pericol viaţa altor persoane; Întrebări privind situaţia financiară
3. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie pot constitui 1. Care sunt sursele d – voastră de venit?
subiectul unor lucrări cu caracter ştiinţific sau sesiuni de comunicare între 2. Cine se ocupă de cheltuiala banilor?
profesionişti , fără declinarea identităţii subiectului ; 3. Cine hotărăşte pe ce se cheltuiesc banii?
4. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie trebuiesc 4. Pe ce anume se cheltuiesc banii la d – voastră în familie?
transmise membrilor echipei multidisciplinare pentru bunăstarea clientului. 5. Aveţi datorii?
6. În prezent datoraţi cuiva bani sau aveţi urgent de plătit cheltuieli?
Tutorele ......................, ca reprezentant al clientului ...................... se angajează să 7. Cum afectează problemele d –voastră financiare viaţa de familie?
respecteacest contract.
Întrebări privind condiţiile fizice
Data : .................... 1. De câtă vreme locuiţi în această casă? Unde şi cât aţi stat înainte? De câte ori
Semnătura clientului Semnătura consilierului v-aţi mutat în ultimii ani? Aveţi acte?
psihologic 2. Vă place sau nu această casă? De ce?
3. Cum v-aţi descrie locuinţa – în câteva atribute?
4. Credeţi că spaţiul este adecvat nevoilor familiei? Dacă nu, specificaţi
problemele.
5. Cum sunt dormitoarele? Cine cu cine doarme? Sunt adecvate nevoile copiilor?
6. Există electricitate, canalizare, încălzire, baie, WC?
7. Cât de des cumpăraţi mâncare? Unde faceţi cumpărăturile? Unde se păstrează
mâncarea?
8. Cine face curăţenie în casă?
VII VIII
Aceste întrebări se pot transforma în obiective de urmărit când se fac vizite în 11. A existat o schimbare recentă în comportamentul lui?
familie sau când se realizează ancheta socială, nu este necesar să fie adresate în 12. Cum îl determine pe copil să facă ce îi spui tu?
mod direct clientului. 13. Cum răspunde copilul? Se supune sau se opune? Te ignoră, fuge, plânge sau
cheamă pe cineva ?
Întrebări privind relaţia de cuplu şi interacţiunea socială 14. Îl pedepseşti dacă nu te ascultă? Dacă da, cum?
1. Sunteţi căsătorit? Dacă da, cu cine şi de câtă vreme?
2. Cu cine locuiţi în prezent? De cât timp durează această relaţie?
3. Aţi mai fost căsătorit? Dacă da, pentru cât timp? Cum s-a terminat şi ce simţiţi
acum pentru acea căsnicie?
4. Cum v-aţi întâlnit partenerul?
5. Ce v-a atras la el?
6. Care a fost părerea familiei d – voastră despre această relaţie?
7. Despre ce discutaţi de obicei cu partenerul – despre copii, relaţia d-voastră,
problemele dv. sau ale partenerului, despre familia dv.?
8. Care sunt punctele în care cădeţi / sau nu de acord cu partenerul?
9. Mai doriţi alţi copiii? Folosiţi contraceptive?
10. Ce vă place cel mai mult / cel mai puţin la partenerul dv. ?
11. Care sunt regulile casei? Cine face aceste reguli? Cine le încalcă?
12. Cine este mai apropiat de cine în familie? (alianţele)
13. Care sunt principalele preocupări ale familiei dv. ?
Separări/mutări:-
b) concluzii asupra profilului psihologic:
Pierderi nerezolvate (doliu prelungit):
VI. PERCEPŢIA SITUAŢIEI
Stresori recenţi: a) de copil:
XIII XIV
ANEXA 6 ANEXA 7
FIŞĂ DE ÎNCHIDERE A CAZULUI RAPORT ȘEDINȚĂ
Scurtă motivare:
Răspuns:
XV XVI
ANEXA 8 ANEXA 9
PLANUL TERAPEUTIC FIŞĂ DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ
Data întocmirii:
DATE PERSONALE
Clientul :
Problema:
Nume............................................Prenume....................................Sex..................
• Obiective Data naşterii..................Domiciliul.........................................................................
..........................................Telefon.................Ocupaţia...........................................
Instituţia/persoana care se adresează Centrului.......................................................
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Mijloace de obţinere a schimbării (tehnici şi metode utilzate, numărul de şedinţe,
resurse) DATE DESPRE STRUCTURA FAMILIEI
(numărul membrilor familiei, vârsta, gradul de instruire, ocupaţia)
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Evoluţie
ANTECEDENTE FAMILIALE SI SOCIALE
Relații intrafamiliale................................................................................................
Relații extrafamiliale...............................................................................................
• Modificări ale planului terapeutic (dacă este cazul)
Caracterul educației.................................................................................................
Atitudinea părinților față de copil...........................................................................
Evenimente și situații traumatizante........................................................................
Factori de risc în familie.........................................................................................
• Recomandări şi concluzii
Date despre activitatea preșcolară/școlară a copilului (randamentul, adaptarea la
eșecuri și evenimente deosebite..............................................................................
Responsabil de caz,
................................................................................................................................
Tipul de caz
• NEGLIJARE
• ABUZ FIZIC
• ABUZ EMOȚIONAL
• ABUZ SEXUAL
• EXPLOATARE SEXUALĂ
• EXPLOATARE ECONOMICĂ
• ALTELE
XVII XVIII
STAREA PREZENTĂ OBSERVAȚII ȘI RECOMANDĂRI.........................................................................
Istoricul cazului........................................................................................................ ................................................................................................................................
Starea generală........................................................................................................ ................................................................................................................................
Acuze...................................................................................................................... ................................................................................................................................
Împrejurări în care au apărut acuzele......................................................................
PROGRAMARE PENTRU CONSILIERE SI PSIHOTERAPIE...............................
EXAMENE: MEDICAL, PSIHIATRIC, PSIHOLOGIC (efectuate înainte de a se ................................................................................................................................
adresa Centrului)...................................................................................................................... ................................................................................................................................
................................................................................................................................
DATE DESPRE AGRESOR
Numele................................Prenumele.................................Sex...........................
Vârstă.......................Ocupația..........................Adresă........................................... Psiholog
Caracteristicile adultului.........................................................................................
Antecedente............................................................................................................
Modul de relaționare
a) comunicare nonverbală......................................................................................
b) comunicare verbală.............................................................................................
Dezvoltare intelectuală............................................................................................
Stare afectiv - emoțională.........................................................................................
XIX XX