TEMA:

Instituţii financiar bancare internaţionale

OBIECTIV:

Cunoaşterea principalelor instituţii financiar bancare internaţionale a

modului de organizare, funcţionale şi a asistenţei financiare.

UNITAŢI DE STUDIU:

1. FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL

2. BANCA MONDIALĂ
3. BĂNCI, INSTITUŢII FINANCIARE EUROPENE

1
 1. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

Fondul Monetar Internaţional reprezintă o organizaţie internaţională din cadrul

Naţiunilor Unite creată pe baza acordului Conferinţei monetare şi financiare din anul 1944 de la
Bretton Woods SUA pentru a facilita cooperarea valutar-financiară dintre ţările membre.
În cadrul Conferinţei de la Bretton Woods din anul 1944 s-au dezbătut mai multe proiecte
de organizare a relaţiilor valutar-financiare internaţionale ale diferitelor ţări1.
• proiectul elaborat de către departamentul Trezoreriei SUA publicat în anul 1943 sub
denumirea de planul „White” preconiza formarea unui „Fond de stabilizare al
Naţiunilor Unite şi Asociate” din contribuţia ţărilor membre în vederea sprijinirii altor
ţări membre care înregistrau deficite externe şi utilizarea etalonului aur valute;
• proiectul întocmit de experţii britanici intitulat „Uniunea Internaţională de Clearing”
denumit planul „Keynes” publicat în anul 1943 care prevedea derularea relaţiilor
valutare ale ţărilor membre prin intermediul conturilor deschise la această instituţie,
emiterea unei monede internaţionale „bancor” şi furnizarea ei în schimbul aurului;
• proiectul experţilor canadieni care stabilea formarea unei „Uniuni Valutare
Internaţionale”;
• planul delegaţiei franceze intitulat „Sugestii referitoare la relaţiile monetare
internaţionale”.
Planul White preconiza organizarea relaţiilor valutar financiare internaţionale pe baza
mecanismelor pieţei şi limitarea influenţei interguvernamentale, iar planul delegaţiei engleze
susţinea funcţionarea economiei mondiale prin intermediul mecanismelor interguvernamentale.
Harry White susţinea formarea resurselor necesare asistenţei prin contribuţia statelor membre,
iar John Maynard Keynes propunea ca să se înfiinţeze o instituţie internaţională care să creeze
masa monetară necesară relaţiilor economice internaţionale.
Conferinţa monetară şi financiară a Naţiunilor Unite şi Asociate a început la data de
1 iulie 1944 la Bretton Woods din Statul New Hempshire cu participarea a 45 de state şi s-a
încheiat la 22 iulie 1944 prin aprobarea „Declaraţiei comune a experţilor privind crearea
Fondului Monetar Internaţional al Naţiunilor Unite şi Asociate”.
Fondul Monetar Internaţional a devenit o instituţie internaţională care asigură cooperarea
interguvernamentală în domeniul monetar şi financiar, reglementarea comportamentului statelor
membre, sprijinirea ţărilor membre care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi,
promovarea unor politici şi strategii prin care membrii acţionează în direcţia susţinerii creşterii
economice şi a stabilităţii sistemului monetar internaţional2.
Fondul Monetar Internaţional a fost înfiinţat oficial la data de 27 decembrie 1945, în
momentul în care 29 ţări au semnat şi ratificat acordul de la Bretton Woods şi a început să
funcţioneze la 1 martie 1947.

1
Vezi Margaret Garritsen de Vries, The IMF in a Changing World 1945-85, International Monetary Fund, Washington D.C., 1986,
p. 6-7 şi Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 303.
2
Financial Organization and Operation of the IMF, Pamphlet Series No. 45, Fourth Edition, IMF Washington D.C., 1995, p. 1.

2
 1 Obiectivele şi funcţiile Fondului Monetar Internaţional

Obiectivele Fondul Monetar Internaţional reflectă direcţiile principale ale activităţii sale
care sunt formulate în articolul I din statut3:
a) Promovarea cooperării internaţionale prin intermediul unei instituţii care oferă
mecanisme de consultare şi de influenţă în relaţiile valutar financiare internaţionale;
b) Susţinerea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului internaţional,
dezvoltarea ramurilor productive din ţările membre şi a ocuparea forţei de muncă. În vederea
realizării acestui obiectiv ţările membre se angajează să promoveze şi să încurajeze dezvoltarea
producţiei şi să elimine măsurile protecţioniste;
c) Promovarea stabilităţii cursului de schimb şi evitarea deprecierii monedelor în
scopuri competitive.
Reconstrucţia şi dezvoltarea economiilor după al doilea război mondial, precum şi
expansiunea comerţului internaţional erau dependente de stabilitatea cursurilor de schimb.
Statutul FMI prevedea că un membru putea modifica valoarea paritară a monedei fără
acordul Fondului dacă nu afectează tranzacţiile internaţionale ale celorlalţi membri. Modificarea
valorii paritare a monedei unui stat membru se efectua în urma consultării Fondului Monetar
Internaţional în vederea corectării unui dezechilibru fundamental;
d) Facilitarea realizării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente
dintre ţările membre şi eliminarea restricţiilor care stânjeneau dezvoltarea comerţului
internaţional.
e) Asigurarea accesului ţărilor membre la resursele Fondului Monetar Internaţional
în scopul eliminării deficitelor din balanţele de plăţi în schimbul unor garanţii corespunzătoare;
f) Sprijinirea ţărilor membre în reducerea mărimii şi a duratei dezechilibrului din
balanţele de plăţi.
Fondul Monetar Internaţional în calitate de organizaţie interguvernamentală îndeplineşte
o funcţie financiară, o funcţie consultativă şi o funcţie de reglementare.
Funcţia financiară a Fondului Monetar Internaţional se manifestă prin faptul că se
mobilizează resurse financiare ce se distribuie ţărilor membre în vederea dezvoltării comerţului
internaţional, a promovării unei politici de schimb stabile şi a echilibrării balanţelor de plăţi.
Funcţia consultativă urmăreşte să sprijine formularea unor principii cu privire la
comportamentul în domeniul relaţiilor valutar financiare, în efectuarea plăţilor internaţionale şi
în utilizarea resurselor financiare în vederea corectării dezechilibrului din balanţele de plăţi.
Funcţia de reglementare presupune formularea unor principii cu privire la
comportamentul membrilor în domeniul relaţiilor valutar-financiare, în efectuarea plăţilor
internaţionale şi în utilizarea resurselor financiare în vederea corectării dezechilibrului din
balanţele de plăţi.
Obiectivele Fondului Monetar Internaţional sunt orientate spre susţinerea politicilor şi
strategiilor ţărilor membre, de reducere şi eliminare a dezechilibrelor externe şi de promovare a
cooperării în vederea stimulării creşterii economice şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar
internaţional.
Fondul Monetar Internaţional se preocupă atât de problemele echilibrului valutar al ţărilor
membre cât şi de administrarea sistemului monetar internaţional4. Fondul Monetar Internaţional
sprijină realizarea echilibrului valutar în ţările membre şi funcţionarea sistemului monetar
internaţional.
Pornind de la obiectivul Fondului Monetar Internaţional privind susţinerea expansiunii şi
a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice, fiecare ţară

3
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 2.
4
Financial Organization and Operation of the IMF, Pamphlet Series No. 45, Fourth Edition, IMF Washington D.C., 1995, p. 25

3
membră este chemată să implementeze politicile economice şi financiare care vizează creşterea
economică, să susţină stabilitatea preţurilor, să înlăture factorii care ar putea perturba asigurarea
echilibrului financiar şi valutar5.
Fondul Monetar Internaţional supraveghează funcţionarea sistemului financiar şi
respectarea obligaţiilor care revin membrilor. Consiliul Executiv urmăreşte funcţionarea
sistemului financiar şi conexiunile cu evoluţia pieţelor internaţionale de capital.
Principalul obiectiv al Fondului Monetar Internaţional atunci când negociază cu un
membru care are nevoie de fonduri pentru finanţarea deficitului balanţei de plăţi este să refacă
echilibrul cât mai repede. „Scopul final al Fondului Monetar Internaţional în asistenţa financiară
pe care o acordă, este să restabilească echilibrul balanţei de plăţi în contextul stabilităţii preţurilor
şi a creşterii economice susţinute fără să recurgă la măsuri care să afecteze libertatea comerţului
şi a plăţilor”6.
Asistenţa tehnică reprezintă o altă direcţie de acţiune a Fondului Monetar Internaţional,
după supravegherea funcţionării sistemului financiar şi asistenţa financiară acordată ţărilor
membre. În anul 1998/1999 activitatea de asistenţă a deţinut 15% din cheltuielile de administraţie
ale Fondului Monetar Internaţional.
Activitatea de asistenţă tehnică constă în consultanţă, cursuri, seminarii pe diferite teme
oferite de Institutul IMF şi alte departamente. Prin activitatea de asistenţă tehnică ţările sunt
sprijinite să susţină creşterea economică, să îmbunătăţească utilizarea resurselor umane şi
managementul.
Globalizarea s-a reflectat asupra programelor de asistenţă tehnică, prin creşterea cererilor,
diversitatea şi complexitatea lor. Institutul Fondului Monetar Internaţional organizează cursuri
de analiză financiară, programare, finanţe publice, operaţiuni monetare şi valutare.

2 Ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional

Statutul Fondului Monetar Internaţional împarte membrii în două categorii şi anume

membrii originali şi alţi membri7. Membrii originali ai Fondului Monetar Internaţional sunt ţările
participante la Conferinţa de la Bretton Woods din anul 1944 care au dobândit calitatea de
membru înainte de 31 decembrie 1945.
Calitatea de membru al Fondului Monetar Internaţional este deschisă oricărei ţări care se
angajează să respecte obligaţiile din statutul aprobat.
Evoluţia numărului ţărilor membre ale FMI scoate în evidenţă creşterea înregistrată în
perioada 1960-1970 şi după anul 1990 datorită ţărilor cu economie centralizată care au realizat
reforme structurale în direcţia aşezării economiei pe principiile pieţei.

5
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, art. IV, sect. 1, p. 6
6
C. Paul Hallwood, Ronald MacDonald, International Money and Finance, Blackwell SUA, 1994, p. 325.
7
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., art. II, 1985, p. 3.

4
 Fig. 1 Evoluţia numărului membrilor Fondului Monetar Internaţional

Din cuprinsul articolului VIII din statutul FMI rezultă următoarele obligaţii generale ale
membrilor8:
a) Ţările membre se angajează să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor
curente. Fondul Monetar Internaţional promovează liberalismul în schimburile şi cooperarea
internaţională, dar statutul prevede că o ţară membră poate să menţină restricţii pe o perioadă
tranzitorie nedefinită ca durată;
b) Ţările membre nu permit unei agenţii fiscale să se implice în aranjamente privind
discriminarea monedei sau de multiplicare a practicilor monetare; ceea ce înseamnă că se evită
practicile monetare discriminatorii.
c) Ţările membre se angajează să asigure convertibilitatea la cerere a soldurilor în
monedă proprie deţinute de alte ţări membre şi provenite sau necesare tranzacţiilor curente.
Convertirea soldurilor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre nu este obligatorie, atunci
când convertibilitatea este restrânsă; eliminarea progresivă a restricţiilor de schimb ca expresie a
liberalismului promovat de Fondul Monetar Internaţional nu înseamnă că ţările membre sunt
obligate să aplice convertibilitatea deplină. Statutul Fondului Monetar Internaţional prevede că o
ţară membră poate să menţină restricţii pe o perioadă tranzitorie nedefinită ca durată.
Convertibilitatea presupune ca fiecare stat membru să colaboreze cu Fondul Monetar
Internaţional în vederea aplicării şi menţinerii unor reglementări de schimb ordonate şiea stabilităţii
cursului de schimb. Conform menţiunilor art. IV din statut, Fondul Monetar Internaţional este
îndreptăţit să ceară fiecărei ţări membre să notifice regulile de schimb pe care urmează să le aplice
şi să publice toate modificările efectuate.
d) Ţările membre îşi asumă obligaţia să furnizeze informaţii privind deţinerile
oficiale şi particulare de aur, mijloace de plată internaţionale, evoluţia exporturilor şi a
importurilor, balanţa de plăţi, investiţiile străine, produsul intern brut, indicele preţurilor, cursul
de schimb, controlul schimburilor. Fondul Monetar Internaţional colectează informaţiile
economice, monetare şi financiare necesare pregătirii studiilor de fundamentare a politicilor şi
strategiilor ţărilor membre.
e) Ţările membre se angajează să consulte şi să colaboreze cu celelalte ţări membre,
în cazul în care menţin sau aplică restricţii la tranzacţiile internaţionale;

8
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 29.

5
 f) Ţările membre se angajează să consulte şi să colaboreze cu FMI şi cu alţi membri,
în domeniul politicii activelor de rezervă, al lichidităţii internaţionale şi în promovarea DST în
calitate de activ rezervă al sistemului valutar.
Ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional au următoarele drepturi:
• ţara membră are dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu Fondul Monetar
Internaţional (tranzacţiile se referă la schimburi de active monetare, iar operaţiile
reflectă utilizările sau încasările de active monetare);
• ţara membră are dreptul de a cumpăra sume în valute liber utilizabile sau în DST în
schimbul unor sume echivalente în monedă naţională în vederea echilibrării balanţei
de plăţi;
• ţara membră are dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în cadrul FMI;
• ţara membră poate să primească alocaţii de DST;
• ţara membră dobândeşte dreptul de aderare la Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare9.
Ţările membre se angajează să respecte codul de bună conduită, să asigure con-
vertibilitatea monedei, să elimine restricţiile asupra plăţilor curente şi să susţină o rată de schimb
ordonată.

3 Supravegherea politicii cursului de schimb a ţărilor membre de către Fondul

Monetar Internaţional

În conformitate cu prevederile art. IV din statut, fiecare ţară membră adoptă o politică de
schimb în conformitate cu politicile economice şi financiare, urmărind încurajarea creşterii
economice în cadrul unei stabilităţi a preţurilor.
Fondul Monetar Internaţional este autorizat să exercite un control asupra politicii cursului
de schimb al membrilor, să sprijine respectarea aranjamentelor de schimb şi să susţină stabilitatea
sistemului valutar.
Fiecare ţară membră se angajează să colaboreze cu Fondul Monetar Internaţional şi cu
celelalte ţări membre pentru a promova stabilitatea cursurilor valutare şi respectarea acordurilor
de schimb.
Supravegherea politicilor valutare ale ţărilor membre presupune urmărirea respectării
principiilor din acest domeniu:
• fiecare ţară membră se angajează să nu manipuleze cursul valutar pentru a obţine un
avantaj competitiv inechitabil;
• fiecare ţară membră se angajează să intervină pe pieţele valutare pentru a elimina
fluctuaţiile cursului monedei;
• intervenţiile unei ţări membre pe pieţele valutare se realizează ţinând seama şi de
interesele altor ţări membre.
Procedura de supraveghere a politicii cursului de schimb presupune ca fiecare ţară
membră să comunice FMI modificările în aranjamentele de schimb şi în legislaţia valutară.
Fondul Monetar Internaţional examinează modul în care ţările membre respectă
principiile în domeniul politicii cursului de schimb. Dacă se constată că politica valutară a unei
ţări membre nu este în concordanţă cu principiile referitoare la cursul de schimb, Directorul general

9
Jacques Fontanel, Organismes Economiques Internationales, Droit, Sciences Economiquest 1995, p. 63

6
al FMI discută cu reprezentanţii ţărilor membre asupra direcţiilor politicii valutare şi informează
Consiliul Executiv.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional identifică politicile valutare care sunt
incompatibile cu echilibrul economic şi urmăresc dacă ţările membre obţin sau păstrează avantaje
competitive prin modificarea cursului de schimb.
Consiliul Executiv examinează evoluţia economiei mondiale şi impactul politicilor
cursului de schimb ale ţărilor membre. Din analiza Consiliului Executiv se pot desprinde tendinţe
ale evoluţiei politicilor în domeniul cursurilor de schimb care se prezintă în reuniunile Consiliului
Guvernatorilor şi sunt aduse la cunoştinţa ţărilor membre.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional participă la reuniunile miniştrilor de
finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din ţările industriale care analizează problemele ratelor
de schimb şi formulează măsuri de corecţie.
Personalul Fondului Monetar Internaţional pregăteşte proiecţii pe termen mediu care
reflectă efectele politicilor alternative şi implicaţiile ratelor de schimb asupra economiei ţărilor
membre.
Consiliul Executiv al FMI a reafirmat importanţa politicii de supraveghere a cursului de
schimb şi a optat pentru o supraveghere permanentă şi flexibilă.
Mecanismul cursurilor flotante implică Fondul Monetar Internaţional în urmărirea
evoluţiei factorilor care influenţează asupra cursului de schimb şi evaluarea performanţelor ţării
membre. În condiţiile transparenţei politicii statelor membre şi a evaluării impactului lor se pot
crea condiţii de promovare a unor cursuri care să stimuleze expansiunea comerţului internaţional.

4 Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internaţional

Conform prevederilor art. IX, sect. 2 din statut, Fondul Monetar Internaţional dispune de
personalitate juridică deplină, respectiv de capacitatea de a contracta, dobândi şi dispune de
bunuri mobile şi imobile, a încheia acorduri cu ţările membre şi de a institui proceduri legale.
Statutul FMI asigură imunitatea în procesele juridice, în alte acţiuni, imunitatea arhivelor,
privilegii pentru comunicaţii, imunitate şi privilegii ale funcţionarilor.
a) CONSILIUL GUVERNATORILOR10 (BOARD OF GOVERNORS) reprezintă
principalul organ de decizie în cadrul Fondului Monetar Internaţional format din reprezentanţii
ţărilor membre, respectiv un guvernator şi un supleant. Guvernator din partea unei ţări membre
poate fi ministrul finanţelor sau preşedintele băncii centrale care este numit de ţara membră pe o
perioadă de cinci ani.
Consiliul Guvernatorilor dezbate şi adoptă decizii cu privire la admiterea de noi membri,
retragerea membrilor, modificarea statutului, fundamentarea şi revizuirea cotelor de participare,
încheierea unor aranjamente de cooperare cu alte organizaţii internaţionale.
Consiliul Guvernatorilor se reuneşte în şedinţe cel puţin o dată pe an, care se ţin
concomitent cu şedinţele anuale ale Consiliului Guvernatorilor BIRD. Consiliul Guvernatorilor
se poate întruni în şedinţe, ori de câte ori se solicită de către cel puţin 15 ţări membre sau de către
ţările membre ce deţin în total ¼ din puterea totală de vot.
Consiliul Guvernatorilor poate să decidă înfiinţarea unor comisii formate din guvernatori
şi supleanţi pentru a examina fenomenele economico-financiare şi impactul lor asupra
schimburilor internaţionale.
b) Consiliul Executiv (Executive Board) în calitate de organ de decizie răspunde de
conducerea activităţii FMI şi exercită atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor.
Consiliul Executiv este format din directori executivi şi din supleanţi. Ţările membre care
deţin o cotă de participare mai mare la formarea resurselor FMI au dreptul să numească un

10
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. XII, sect. 2, p. 33.

7
director executiv şi anume: SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia. În cazul în care
monedele unor ţări membre se utilizează pe scară largă în tranzacţiile FMI, ţările respective pot
fi autorizate să desemneze un director executiv (Canada – 1958, Italia – 1968, Arabia Saudită –
1978). Ceilalţi directori executivi (19) se aleg pe ţări sau grupe de ţări membre. În vederea
reprezentării cu un director executiv România face parte din grupul de ţări format din Armenia,
Bulgaria, Cipru, Bulgaria, Georgia, Israel, Moldova, Olanda şi Ucraina. Consiliul Guvernatorilor
poate decide printr-o majoritate de 85% din puterea de vot majorarea sau micşorarea numărului
directorilor executivi (anexa 5).
Consiliul Executiv adoptă decizii în problemele curente, supraveghează politicile în
domeniul cursului de schimb, aprobă programele de asistenţă financiară către ţările membre,
elaborează studii asupra impactului politicilor promovate de ţările membre.
c) Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional care a înlocuit Comitetul Interimar,
conform deciziei reprezentanţilor ţărilor membre la FMI din anul 1999, are misiunea să
supravegheze funcţionarea şi adaptarea sistemului financiar şi monetar internaţional la realităţile
economice, continuarea procesului de ajustare, să examineze evoluţia lichidităţiii internaţionale
şi transferul real de resurse către ţările în curs de dezvoltare.
Comitetul Financiar şi Monetar urmăreşte perturbările care ameninţă stabilitatea
sistemului financiar, formulează propuneri de evitare, oferă consultanţă Consiliului Executiv.
Comitetul Financiar şi monetar este format din miniştrii finanţelor care sunt guvernatori ai ţărilor
membre.
d) Grupul celor 20 miniştri de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din cadrul
Fondului Monetar Internaţional creat în septembrie 1999 în calitate de forum internaţional pentru
ţările industriale, economiile pieţelor emergente pentru a promova stabilitatea financiară
internaţională.
Membrii Grupului celor 20 sunt reprezentaţi de Argentina, Australia, Brazilia, Canada,
China, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Coreea, Mexic, Rusia, Arabia Saudită,
Africa de Sud, Turcia, Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană.
Grupul celor 20 promovează cooperarea în următoarele direcţii:
• extinderea integrării în cadrul globalizării financiare;
• susţinerea politicilor de reducere a vulnerabilităţii ţărilor la crizele financiare, care
includ aranjamente de apropiere a ratelor de schimb, managementul prudenţial al
datoriilor, prevenirea crizelor în sectorul privat, adoptarea unor coduri şi standarde în
acest domeniu;
• concentrarea eforturilor spre combaterea abuzurilor, reducerea evaziunii, a corupţiei şi
eliminarea factorilor care subminează credibilitatea şi integritatea sistemului financiar
internaţional;
• susţinerea continuă a efortului Organizaţiei Internaţionale a Comerţului de formare a
consensului de liberalizare a comerţului internaţional, de întărire a regulilor de comerţ,
care să fie în beneficiul economiei globale, prin reflectarea cerinţelor şi intereselor
ţărilor dezvoltate şi a ţărilor în curs de dezvoltare;
• participarea la efortul internaţional de creştere a rezervelor de bunuri publice destinate
problemelor grave, cum sunt boli infecţioase, cercetarea agriculturii şi a mediului, prin
concentrarea cooperării globale.
• crearea condiţiilor mai favorabile de integrare a ţărilor îndatorate în economia globală
prin stimularea participării creditorilor bilaterali şi multilaterali în susţinerea finanţării
lor;

8
 • implementarea măsurilor de sporire a eficienţei instituţiilor internaţionale ca o condiţie
fundamentală de întărire şi stabilizare a sistemului financiar global;
• promovarea unor structuri şi implementarea protecţiei sociale necesare grupurilor din
societate cele mai vulnerabile în procesul liberalizării.
e) Comitetul dezvoltării (Developement Comitte) este format din guvernatori de la
FMI şi de la BIRD pentru a analiza fluxurile financiare către ţările în curs de dezvoltare şi a
propune măsuri de îmbunătăţire.
f) Directorul general (Managing Director) al Fondului Monetar Internaţional este ales
de către Consiliul Executiv pe o perioadă de 5 (cinci) ani cu posibilitatea de prelungire a
mandatului. Directorul General al FMI participă la reuniunile Consiliului Guvernatorilor, ale
Comitetului Financiar şi Monetar şi ale Comitetului Dezvoltării. Directorul General al FMI este
preşedintele Consiliului Executiv, dar nu dispune de drept de vot, decât în caz de balotaj, este
şeful personalului şi răspunde de execuţia bugetului (anexa 6).
Directorul General al FMI este sprijinit în activitate de către un prim director adjunct şi
de către doi directori adjuncţi.
Fondul Monetar Internaţional este organizat pe departamente de servicii funcţionale şi
speciale, departamente zonale, informaţii şi servicii de sprijin.
Departamentele de servicii funcţionale şi speciale cuprind: departamentul afacerilor
fiscale, departamentul de dezvoltare şi control, departamentul monetar şi de schimb,
departamentul de cercetare, departamentul juridic, departamentul de statistică şi departamentul
trezoreriei, Institutul FMI, Departamentul Pieţelor Internaţionale de Capital.
Departamentele zonale includ Departamentul african, Departamentul Asia şi Pacific,
Departamentul European I, Departamentul European II, Departamentul Orientul Mijlociu.
Departamentul de relaţii externe, biroul Europa, biroul Geneva, biroul regional pentru
Asia şi Pacific şi biroul Fondului la Naţiunile Unite reprezintă alte componente ale structurii
FMI.
Serviciile de sprijin ale activităţii FMI se asigură prin Departamentul de resurse umane,
Departamentul secretariat şi Departamentul Servicii generale şi tehnologice. Institutul Fondului
Monetar Internaţional oferă asistenţă tehnică ţărilor membre.
Deciziile organelor de conducere ale FMI se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate.
Fiecare ţară membră dispune de câte un vot suplimentar pentru fiecare fracţiune de cotă
echivalentă cu 100.000 Drepturi Speciale de Tragere.
Cp
Nv = 250 +
100.000
Cele 250 de voturi de bază care sunt atribuite fiecărei ţări membre reflectă aplicarea
principiului egalităţii ţărilor membre, iar voturile suplimentare protejează interesele ţărilor
membre care deţin cote de participare mari.

9
 Fig. 2 Organigrama Fondului Monetar Internaţional11

Unele decizii ale organelor de conducere ale FMI se adoptă cu majoritate simplă a
voturilor exprimate de către ţările membre. Conform statutului Fondului Monetar Internaţional
deciziile importante ale organelor de conducere ale FMI se adoptă cu o majoritate calificată.

11
Annual Report, International Monetary Fund, 2001, Washington D.C., p. 82

10
 Majorităţi calificate necesare adoptării unor decizii
de către organele de conducere ale FMI
Tipuri de decizii Majoritate Organul de decizie
(%)
Ajustarea cotelor de 85 Consiliul
participare Guvernatorilor
Alocarea DST 85 Consiliul
Guvernatorilor
Vânzarea aurului 85 Consiliul
Guvernatorilor
Răscumpărări 85 Consiliul
Guvernatorilor
Retragerea calităţii de 85 Consiliul
membru Guvernatorilor
Stabilirea comisioanelor 70 Consiliul
Guvernatorilor

Majorităţile calificate în vederea adoptării unor decizii ale FMI au crescut de la nouă
prevăzute în statutul iniţial la peste 50 după al doilea amendament la statutul FMI. Dintre deciziile
care se adoptă pe bază de majorităţi calificate se pot menţiona cele care se referă la cotele de
participare, admiterea de noi membri, DST, accesul la resurse, suspendarea calităţii de membru,
alocarea DST.
Sistemul de adoptare a deciziilor organelor de conducere ale FMI în funcţie de cotele de
participare este criticat de unele ţări membre care solicită ca deciziile ce interesează toate ţările
să se adopte cu aceeaşi putere de vot.

5 Resursele Fondului Monetar Internaţional

Resursele Fondului Monetar Internaţional se grupează în resurse ordinare sau obişnuite

şi resurse împrumutate.
Resursele ordinare ale Fondului Monetar Internaţional provin din cotele de participare ale
ţărilor membre în valută, în DST, şi monedă naţională.
Cotele de participare ale ţărilor membre reprezintă parametri de bază în adoptarea unor
decizii de către organele de conducere ale FMI:
• mărimea cotei de participare determină puterea de vot a fiecărei ţări membre;
• tragerile în tranşe, aranjamentele stand by şi alte mecanisme de finanţare se obţin în
funcţie de cota de participare a unei ţări membre;
• în funcţie de cota de participare se alocă Drepturi Speciale de Tragere ţărilor membre.
În conformitate cu prevederile statutului FMI din anul 1944 cota de participare a unei ţări
membre se achita în aur, valută şi monedă naţională. Partea vărsată în aur (tranşa aur) reprezintă
suma cea mai mică, fie de 25% din cota de participare, fie de 10% din rezervele oficiale nete de
aur şi dolari SUA. Diferenţa de 75% din cota de participare ce se plăteşte în monedă naţională
exprimă „poziţia neutră” a unei ţări membre. Disponibilităţile în monedă naţională la nivelul de
75% din cotă pot fi influenţate de operaţiunile de răscumpărare. Conform statutului Fondului
Monetar Internaţional ţările membre urmăresc ca prin operaţiunile de răscumpărare să nu se
reducă disponibilităţile în moneda naţională sub 75% din cotă sau să se majoreze peste cota
menţionată.

11
 Din anul 1978, respectiv de la cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar
Internaţional, cota de participare a unei ţări membre se exprimă în Drepturi Speciale de Tragere
şi se achită în proporţie de 25% în valută şi 75% în monedă naţională12.
Cota de participare a unei ţări membre la resursele FMI s-a determinat pe baza unei relaţii
de calcul care includea 2% din produsul naţional brut (Y), 5% din rezervele de aur şi dolari SUA
(R), 10% din valoarea medie a importului (M), şi 10% din variaţia maximă a exportului (X):
CP = 0,02  Y + 0,05  R + 0,10  M + 0,10  V  (1 + X / Y )
în care:
Y – produsul naţional brut din anul 1940;
R – rezervele de aur şi dolari SUA la 1 iulie 1943;
M – valoarea medie a importului în perioada 1934-1938;
V – variaţia maximă a exportului în perioada 1934-1938;
X – media exporturilor în perioada 1934-1938.
Cota de participare a unei ţări membre la resursele FMI cunoscută sub denumirea de
„Formula de la Bretton Woods” s-a revizuit în anii 1962/1963, respectiv s-au redefinit
variabilele componente şi coeficienţii de determinare.
Cotele de participare nu mai exprimau dimensiunile economiilor ţărilor membre şi
importanţa lor în cadrul economiei mondiale.
Formula de calcul a cotei de participare a unei ţări membre s-a modificat prin aplicarea
unor coeficienţi care au reflectat evoluţia produsului intern brut, a comerţului internaţional şi a
rezervelor valutare13.
Cota de participare a unei ţări membre depinde de produsul intern brut din anul
premergător celui în care ţara devine membră a FMI (Y), de media lunară a rezervelor valutare
(R), de media lunară a plăţilor curente din ultimii cinci ani (P) şi de media anuală a încasărilor
curente premergătoare celor cinci ani (C) şi de variabilitatea veniturilor curente (VC).
CP = 0,01 Y + 0,25  R + 0,05  P + 0,2276  V  C  (1 + C / Y )
În anul 1981 cotele de participare s-au determinat după criterii mai elastice şi anume
produsul naţional global (Y), media rezervelor valutare care cuprinde şi DST.
COTA = 0,00045  Y + 0,05281008  R + 0,39  (P + C) + 1,0432  VC
La data de 22 ianuarie 1999 a avut loc creşterea cotelor FMI în cadrul celei de a
unsprezecea revizuiri generale astfel încât la sfârşitul perioadei 1998/1989 participarea a crescut
considerabil.
În conformitate cu prevederile statutului Fondului Monetar Internaţional, Consiliul
Guvernatorilor este împuternicit să discute şi să aprobe revizuirea cotelor de participare cu o
majoritate de 85% din puterea totală de vot. Conform prevederilor art. III, secţ. 2, alin. a din
statutul FMI, Consiliul Guvernatorilor dezbate şi aprobă revizuirea cotelor de participare la
intervale nu mai mari de cinci ani. Cotele de participare ale ţărilor membre ale FMI s-au revizuit
de unsprezece ori.
Evoluţia numărului ţărilor membre ale FMI şi a cotelor de participare14
Număr ţări Cote de participare
Anul
membre (miliarde DST)
1944 40 7.514,0
1950 49 8.036,5
1955 58 8.750,5

12
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, art. III p.3
13
Vezi: Anand G. Chandavarkar, The International Monetary Fund, Its Organisation and Activities, International Monetary Fund,
Washington DC, 1984, p. 12.
14
Financial Organization and Operations of the IMF, International Monetary Fund, Washington DC, 1995, p. 28.

12
 Număr ţări Cote de participare
Anul
membre (miliarde DST)
1959 69 14.640,2
1965 102 20.932,0
1970 116 28.776,0
1976 123 38.976,4
1978 141 59.605,4
1983 146 89.236,4
1993 178 144.626,4
1995 181 144.954,4
1998 182 144.321,050
2001 183 212.321,050
2002 184 212.731,300
Creşterea cotei de participare a unei ţări membre intră în vigoare din momentul aprobării
de către organele de conducere ale ţărilor şi al virării integrale a sumei datorate. În totalul
resurselor ordinare ale FMI, cotele de participare mai mari sunt deţinute de SUA, Germania,
japonia, Franţa.
Împrumuturile completează resursele ordinare ale FMI în cazul în care cerinţele de
finanţare ale ţărilor membre sunt mai mari.
Consiliul Guvernatorilor decide asupra mărimii, condiţiilor şi termenelor pentru
contractarea unor împrumuturi din orice surse, dar pe baza consimţământului emitentului
monedei împrumutate. În cazul în care FMI împrumută o sumă în moneda unei ţări membre
din alte surse trebuie să obţină acordul ţării emitente. Fondul Monetar Internaţional a împrumutat
sume în valute de la bănci centrale din anumite ţări.
În cazul manifestării unor dereglări în evoluţia sistemului valutar, Fondul Monetar
Internaţional poate să împrumute o sumă de la Grupul celor 10 ţări industriale pe baza
Aranjamentelor Generale de împrumut (General Arrangements to Borrow) (GAB).
Aranjamentele Generale de Împrumut au fost iniţiate în anul 1962 în vederea majorării
resurselor necesare finanţării acţiunilor de prevenire sau combaterii unor crize în sistemul valutar,
pe seama împrumuturilor contractate de Fondul Monetar Internaţional de la grupul ţărilor
dezvoltate (G10): SUA, Germania, Japonia, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Olanda,
Belgia, Suedia şi din anul 1964 Elveţia (G11). Aranjamentele Generale de Împrumut au fost
revizuite în vederea utilizării împrumuturilor în cazul unor fenomene care afectează stabilitatea
sistemului financiar internaţional.
Aranjamente generale de împrumut în anul 1999
(General Arrangements to Borrow) (GAB)15
(miliarde DST)
Participanţi Suma
1 Belgia 595,0
2 Canada 892,5
3 Deutche Bundesbank 2.380,0
4 Franţa 1.700,0
5 Italia 1.105,0
6 Japonia 2.125,0
7 Olanda 850,0
8 Banca Naţională a Elveţiei 1.020,0

15
Annual Report 2001, International Monetary Fund, Washington DC, p. 63.

13
 Participanţi Suma
9 Regatul Unit al Marii Britanii 1.700,0
10 Statele Unite ale Americii 4.250,0
11 Sverigs Risksbanck 382,5
TOTAL 17.000,0
În anul 1988 Fondul Monetar Internaţional a încheiat Acorduri de Împrumut (NAB –
New Arrangements to Borrow) cu 25 de ţări membre şi bănci centrale pentru a mobiliza resursele
financiare necesare combaterii sau prevenirii unor fenomene din sistemul monetar internaţional.
Rata de lichiditate a resurselor Fondului Monetar Internaţional depinde de raportul dintre
rata resurselor nete disponibile neangajate şi obligaţiile lichide. Rata de lichiditate a crescut de la
44,8% la 89,2% în urma celei de a unsprezecea modificări a cotelor de participare ale ţărilor
membre.

6 Politicile şi facilităţile de finanţare asigurate de Fondul Monetar Internaţional

A. Principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la resursele Fondului

Monetar Internaţional
a) Acces egal la resursele Fondului Monetar Internaţional
Resursele Fondului Monetar Internaţional se pun la dispoziţia ţărilor membre în mod
uniform. Statutul FMI nu face deosebiri în accesul ţărilor membre la resursele financiare.
Resursele se utilizează de către un membru pe baza principiului tratamentului egal şi
nediscriminatoriu în vederea realizării politicilor economice şi sociale. Raportul Fondului
Monetar Internaţional menţionează că regulile privind accesul la resursele generale se aplică
uniform membrilor.
Uneori, principiul egalităţii accesului sau al uniformităţii tratamentului este criticat
invocându-se faptul că drepturile şi obligaţiile nu au efecte echivalente asupra ţărilor membre,
deoarece unele obligaţii pot fi mai oneroase, iar unele drepturi mai benefice.
b) Accesul la resursele FMI depinde de situaţia balanţei de plăţi
Statutul FMI menţionează că resursele financiare se acordă în funcţie de situaţia balanţei
de plăţi externe a unei ţări membre. Deficitul balanţei de plăţi externe are un caracter complex
deoarece reflectă efectele diverşilor factori cantitativi şi calitativi. Asistenţa financiară a Fondului
Monetar Internaţional sprijină membrii să corecteze dezechilibrele din balanţele de plăţi. În
acelaşi timp, Fondul Monetar Internaţional susţine programele ce se aplică de ţările membre şi
pe seama asistenţei financiare din alte surse, respectiv creditori privaţi, oficiali sau în calitate de
intermediari ce asigură redistribuirea fondurilor de la ţările cu surplus la ţările cu deficit al
balanţei de plăţi.
Accesul la resursele Fondului Monetar Internaţional este dependent de necesităţile
membrilor privind balanţa de plăţi precum şi de capacitatea de ajustare a economiei şi de restituire
a sumelor către FMI.
c) Asigurarea accesului liber la resursele FMI
În spiritul acestui principiu, operaţiile ţărilor membre cu FMI se realizează la iniţiativa
acestora. Conform menţiunilor din statutul FMI, relaţiile unei ţări membre cu Fondul Monetar
Internaţional se derulează la cererea ţării respective. Din acest principiu rezultă prerogativele
suveranităţii ţărilor membre asupra politicilor economice şi financiare. Recunoaşterea
autonomiei ţărilor membre în formularea şi fundamentarea politicilor economice nu exclude
examinarea de către FMI a programelor şi politicilor ţărilor membre.

14
 Ţările membre pot fi încurajate să adopte unele programe şi măsuri în vederea reducerii
deficitului balanţei de plăţi externe pe seama resurselor ordinare atunci când se constată un
dezechilibru al balanţei de plăţi sau pentru a preveni un dezechilibru extern.
d) Condiţionalitatea în utilizarea resurselor FMI
Ţările membre care solicită acces la resursele FMI se angajează să formuleze şi să
implementeze programe economice. Cu excepţia tragerilor în cadrul tranşei de rezervă care sunt
necondiţionate, celelalte forme de acces la resursele Fondului Monetar Internaţional implică
elaborarea şi aplicarea unor programe economice prin care ţările acţionează în direcţia eliminării
dezechilibrului balanţei de plăţi.
Principiul condiţionalităţii în utilizarea resurselor FMI urmăreşte să asigure certitudinea
că ţara care solicită o sumă de la FMI va acţiona în vederea eliminării cauzelor dezechilibrului
extern şi va fi în măsură să răscumpere moneda naţională de la Fond în termenul stabilit16.
Exigenţele FMI la acordarea asistenţei financiare către ţările membre se justifică prin
faptul că asigură protecţia resurselor şi accelerarea procesului de ajustare în ţările beneficiare.
Dacă dezechilibrul extern se datorează unor factori temporari care determină scăderea
încasărilor din exporturi ţara membră se angajează să aplice anumite politici economice în
vederea restabilirii echilibrului. În cazul unui dezechilibru determinat de modificarea structurii
comerţului exterior, de cererea internă excesivă, de reducerile intrărilor nete de capital sunt
necesare schimbări profunde în politicile şi programele pe care le aplică ţara membră. Programul
de ajustare depinde de dezechilibrul manifestat în balanţa de plăţi externe a ţării membre şi de
factorii care îl determină. În cazul în care corectarea dezechilibrului necesită schimbări
structurale perioada necesară ajustării este mai mare datorită transformărilor factorilor de
producţie17.
Obiectivele şi programele elaborate de o ţară membră în vederea obţinerii resurselor de
la FMI se prezintă într-o scrisoare de intenţie a guvernului către Consiliul Executiv al FMI.
Politicile şi măsurile pe care urmează să le implementeze ţara membră cu sprijin financiar de la
FMI necesită o fundamentare pe termen mediu pentru a asigura o creştere economică durabilă,
sporirea productivităţii muncii şi a veniturilor.
Programele elaborate de o ţară membră în vederea finanţării de către FMI au drept
coordonate principale creditele bancare, deficitele bugetare, produsul intern brut, rezervele
internaţionale. Unele mărimi cantitative se consideră criterii de performanţă pe care ţările
membre se angajează să le îndeplinească pentru a menţine accesul la resursele Fondului Monetar
Internaţional. Criteriile de performanţă se delimitează de criteriile necesare evaluării
implementării programelor de ajustare economică.
Fondul Monetar Internaţional urmăreşte modul în care ţara membră fundamentează
obiectivele, selectează priorităţile economice, identifică şi elimină factorii care au provocat
dezechilibrul din balanţa de plăţi.
Ţara membră este solicitată să îndeplinească anumite condiţii înainte de încheierea unui
aranjament stand by pentru a exista certitudinea că resursele FMI se vor utiliza pentru realizarea
politicilor elaborate.
În cazul în care, ţările care beneficiază de asistenţă financiară din partea FMI nu realizează
programele şi politicile elaborate şi prezentate nu se consideră o încălcare a normelor
internaţionale.
Uneori18, Fondul Monetar Internaţional este criticat pentru faptul că aplică un model
ţărilor cărora le acordă asistenţă financiară fără a ţine seama de particularităţile economiei lor.
Fondul Monetar Internaţional urmăreşte reformele macroeconomice, recomandă devalorizarea

16
Vezi Ariel Buira, Reflections on the International Monetary System, Princeton University, New Jersey, 1995, p. 24.
17
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. V, p.14-15.
18
Vezi: Patrick Lenain, FMI-ul, Editura CNI Coresi S.A., Bucureşti, 2000, p. 73.

15
monedei pentru restabilirea schimburilor externe, măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi
creşterea dobânzilor. Devalorizarea nu restabileşte în toate cazurile echilibrul extern.

B. Politici de finanţare
Politicile şi facilităţile de finanţare ale FMI depind de factorii care au determinat
dezechilibrul şi de cuantumul deficitului balanţei de plăţi externe. Potenţialele facilităţi de
finanţare ale FMI se grupează în mecanisme obişnuite sau trageri normale, facilităţi speciale de
finanţare, facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe locuitor redus, facilităţi
de finanţare administrate de FMI.
Tragerile asupra FMI reprezintă operaţiunile de solicitare şi acordare a unor credite pe
termen scurt în vederea echilibrării balanţei de plăţi. Ţările membre care înregistrează un deficit
al balanţei de plăţi şi au nevoie de o sumă în valută pentru acoperirea deficitului pot cumpăra
suma de la FMI în schimbul unor sume echivalente în monedă proprie sau DST. La termenul de
rambursare ţările îşi răscumpără suma în monedă proprie prin intermediul sumelor în valute sau
în DST. Din punct de vedere juridic tragerile nu reprezintă operaţii de credit, deoarece reflectă
laturile formale ale creditului şi anume: termenul şi dobânzile.
Mecanismul cumpărărilor (purchase) şi al răscumpărărilor se desfăşoară astfel:
• ţara membră declarată eligibilă pentru utilizarea resurselor FMI printr-o anumită politică
îşi manifestă opţiunea pentru o monedă pe care doreşte să o cumpere;
• FMI solicită depozitarului ţării membre a cărei monedă este cumpărată să debiteze contul
nr. 1 FMI şi să crediteze contul desemnat de ţara cumpărătoare cu suma corespunzătoare;
• ţara cumpărătoare creditează contul nr. 1 al FMI cu echivalentul în monedă naţională al
sumei cumpărate în valută;
• la termen se răscumpără suma în monedă naţională în schimbul unei sume echivalente în
valuta cumpărată.
Suma totală pe care o ţară membră poate să o tragă asupra FMI în diverse monede depinde
de cota de participare şi de mărimea depozitelor în monedă naţională.
a) Politica tranşei de rezervă
Fiecare ţară membră dispune de o tranşă de rezervă la FMI (denumită tranşa aur până în
anul 1978), în cadrul căreia se pot efectua trageri destinate acoperirii deficitului balanţei de plăţi
care nu sunt condiţionate de implementarea unor politici economice.
Fondul Monetar Internaţional nu poate să refuze acordarea tranşei de rezervă şi nici să
impună condiţii de utilizare.

16
 Fig. 5 Poziţia tranşei de rezervă19

Cazul (a) – arată un membru care a plătit în întregime cota sa de subscripţie şi nu şi-a
exercitat dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă. Poziţia tranşei de rezervă
remunerate este egală cu diferenţa dintre norma membrului şi deţinerile Fondului în moneda
membrului.
Cazul (b) – membrul şi-a exercitat în întregime dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei
de rezervă.
Cazul (c) – membrul utilizează resursele Fondului, dar nu şi-a exercitat dreptul de tragere
asupra poziţiei tranşei de rezervă. Nivelul deţinerilor suplimentare faţă de cota de subscriere este
subiect de cheltuieli.
Cazul (d) – membrul utilizează resursele Fondului în completarea dreptului de tragere
asupra poziţiei tranşei de rezervă. Nivelul deţinerilor suplimentare faţă de cota de subscriere este
subiect de cheltuieli.
Cazul (e) – Fondul a folosit moneda membrului şi plăteşte membrului o remuneraţie
pentru diferenţa între norma membrului şi deţinerile Fondului în moneda membrului.
b) Politica tranşelor de credit
Tragerile normale se efectuează în patru tranşe de credit care reprezintă fiecare 25% din
cota de participare. Dreptul total de tragere se cifrează la 125% din cota subscrisă de ţara membră
din care 25% reprezintă tranşa de rezervă şi 100% patru tranşe succesive de credit ce se acordă
în fiecare an.
Tragerile normale se împart în prima tranşă şi următoarele patru, în vederea reflectării
condiţionării graduale. Resursele în cadrul primei tranşe se obţin dacă se confirmă aplicarea unor
măsuri în scopul înlăturării dezechilibrului din balanţa de plăţi. Tranşele următoare se acordă pe
măsura elaborării şi aplicării unor programe de reajustare economică. Cumpărările în cadrul
tranşelor superioare sunt asemănătoare cu asistenţa financiară pe bază de acord stand-by.
Programul de ajustare economică poate să includă măsuri de stimulare a producţiei,
devalorizarea monetară pentru a spori competitivitatea produselor la export, descurajarea
importului, liberalizarea schimburilor comerciale, reducerea deficitului bugetar, reducerea
subvenţiilor.
Cererile de tragere se examinează de către Consiliul Executiv în vederea verificării
concordanţei dintre programele şi măsurile prevăzute de ţările membre şi prevederile din statutul
şi politica Fondului Monetar Internaţional.

19
Financial Organization and Operations of the IMF, Treasure's Departament, International Monetary Fund, Washington DC,
1995, p. 39.

17
 În măsura în care experţii Fondului Monetar Internaţional constată că programele şi
măsurile prevăzute nu se realizează de ţările respective, se întrerupe acordarea tranşei următoare
sau se acordă după examinarea impactului măsurilor din programul de ajustare economică asupra
echilibrului valutar. Tragerile în tranşe nu se mai utilizează în ultimii ani.
Limitele accesului la tranşele de credit şi la facilităţile speciale20
Facilităţi sau politici Limite %
Aranjamente stand by şi extinse
Anual 100
Cumulative 300
Facilităţi speciale
Facilitatea compensatorie 45
Finanţare contigentată
Facilitatea de ajustare structurală 185

c) Aranjamentele stand-by
Aranjamentele stand-by reprezintă înţelegeri prin care ţările membre au dreptul de a
cumpăra o sumă într-o anumită valută de la FMI, în cursul unei perioade date, dacă respectă
criteriile şi condiţiile stabilite.
Conform statutului FMI aranjamentul stand-by exprimă „o decizie a FMI prin care o ţară
membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse generale până la un
nivel specificat în condiţii stabilite şi în cadrul unei perioade determinate”.
Aranjamentele stand-by în calitate de mecanisme de finanţare ale ţărilor membre de către
FMI se deosebesc prin următoarele:
• durata este cuprinsă între 12-24 luni sau 3-5 ani la un acord extins. Aranjamentele
stand-by pentru perioada de 12-24 luni urmăresc finanţarea deficitelor temporare sau
ciclice ale balanţei de plăţi. Deficitele balanţei de plăţi care sunt determinate de
schimbările structurale ale producţiei şi comerţului sau unor distorsiuni de lungă durată
în preţuri şi costuri necesită programe pe durate mai extinse;
• aranjamentul prevede termenii şi condiţiile privind eşalonarea cumpărărilor şi criteriile
de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească ţara membră, nivelul minim al
rezervelor, cuantumul şi scadenţa datoriilor pe termen mediu şi scurt, plafoane pentru
credite, evitarea aplicării unor restricţii asupra plăţilor şi transferurilor curente;
• cumpărările sunt eşalonate la anumite termene la care resursele sunt disponibile;
• eşalonarea tragerilor la aranjamentele stand-by depinde de politicile şi măsurile de
ajustare aplicate de ţara respectivă, precum şi de momentele calculării unor agregate
macroeconomice (bugetul de stat, creditul bancar, exporturile, rezervele);
• prin intermediul eşalonării cumpărărilor în funcţie de criteriile de performanţă se aplică
condiţionalitatea în utilizarea resurselor financiare ale FMI. În acelaşi timp se întăreşte
certitudinea FMI de utilizare a resurselor financiare în scopurile solicitate şi ţara poate
să obţină finanţare din alte surse deoarece sunt garantate cu programele de ajustare
economică implementate de ţara membră;
• acordurile de credit stand-by nu reprezintă acorduri internaţionale şi nu implică
utilizarea termenilor de natură contractuală;

20
Annual Report 2003, International Monetary Fund, Washington D.C., p.64-65

18
 • acordurile stand-by includ clauze ce prevăd desfăşurarea unor consultaţii între
reprezentanţii FMI şi ţările membre pe toată perioada aranjamentului;
• programele de ajustare finanţate pe baza aranjamentelor stand-by se analizează
periodic în şedinţele Consiliului Executiv.
d) Facilitatea de finanţare extinsă (Extended Fund Facility – EFF)
Fondul Monetar Internaţional a instituit în anul 1974 facilitatea extinsă în vederea
asigurării asistenţei financiare ţărilor membre pentru perioade mai mari şi în procente mai ridicate
faţă de cota de participare. Deficitul balanţei de plăţi se formează ca urmare a problemelor
macroeconomice şi structurale. Facilitatea extinsă se adresează ţărilor membre ale căror economii
înregistrează dezechilibre structurale în producţie, în comerţ, distorsiuni în nivelul preţurilor şi al
costurilor.
Prin intermediul acestei facilităţi, Fondul Monetar Internaţional finanţează programele de
ajustare pe termen mediu care se implementează de către ţările membre.
e) Politica accesului lărgit – Extended Acces Policy (1981-1992)
În anul 1981, Consiliul Executiv a aprobat politica accesului lărgit la resursele FMI pentru
a oferi asistenţă financiară ţărilor membre peste tranşele superioare ale aranjamentelor stand-by
pe baza condiţionalităţii eşalonării în funcţie de criteriile de performanţă.
Răscumpărările se efectuau în rate egale trimestriale între 31/2-7 ani de la momentul
cumpărării. După revizuirea cotelor de participare din anul 1992 s-a renunţat la politica accesului
lărgit.

C. Facilităţi speciale de finanţare

Fondul Monetar Internaţional acordă asistenţă financiară ţărilor membre care se
confruntă cu dezechilibre ale balanţelor de plăţi ce sunt determinate de anumiţi factori
economici. Asistenţa financiară în cadrul facilităţilor speciale este adiţionată celei oferite prin
mecanismele normale de finanţare, ceea ce înseamnă că tragerile în cadrul acestor facilităţi nu
reduc sumele pe care ţara respectivă le trage în tranşe sau obţine prin aranjamente stand-by.

a) Facilitatea finanţării compensatorii şi contingentate21 (Compensatory and

Contingenty Financing Facility – CCFF)
Finanţarea compensatorie a fost instituită în anul 1963 în vederea asigurării asistenţei
financiare a ţărilor membre care înregistrau deficite ale balanţelor de plăţi determinate de
reducerea încasărilor din exportul de bunuri şi servicii. Tragerea suplimentară în vederea
acoperirii sumelor neîncasate din exporturi reprezenta 25% din cota de participare, iar în anul
1996 s-a majorat la 50%.
În anul 1979, facilitatea finanţării compensatorii a fost extinsă pentru a acoperi reducerea
veniturilor din serviciile de turism şi din resursele provenite de la persoanele rezidente în
străinătate. În anul 1981 facilitatea a fost lărgită pentru a compensa deficitele din balanţele
comerciale ale ţărilor importatoare de produse cerealiere. În anul 1988 în sfera acestei facilităţi
s-au inclus deficitele ţărilor importatoare de petrol. În acelaşi timp, ţările membre au fost sprijinite
pentru elemente neprevăzute, respectiv pentru situaţii în care încheie cu FMI aranjamente privind
implementarea unor programe ca urmare a reducerii preţurilor la export, a creşterii preţurilor de
import şi a fluctuaţiei ratei dobânzii. În anul 1990 finanţarea compensatorie s-a extins pentru a
acoperi veniturile nerealizate din servicii de tranzit internaţional şi construcţii.

21
Vezi: Louis M. Goreux, Compensatory Financing Facility, International Monetary Fund, Washington D.C., Pamphlet, Series
nr. 34

19
 Deficitul rezultat din evoluţia exporturilor pe o perioadă de 12 luni anterioare formulării
cererii de tragere se determină prin compararea veniturilor efective din perioada respectivă cu
veniturile din export pe termen mediu (cinci ani).
Finanţarea compensatorie se asigură pe baza următoarelor condiţii:
– încasările realizate din exporturi sunt determinate de impactul unor factori
imprevizibili;
– ţara care beneficiază de finanţarea compensatorie se angajează să coopereze
cu FMI în eliminarea influenţei factorilor ce au generat dezechilibrul din
balanţa de plăţi.
Finanţarea compensatorie se asigură unei ţări membre până la cota de 20%, în cazul
reducerii pe termen scurt a veniturilor din exporturi de 23% în situaţia creşterii importului de
cereale, 20% în cazul finanţării contigentate.
Tragerile din cadrul finanţării compensatorii se acordă independent de utilizarea tranşelor
de credit normale. Termenul de răscumpărare a sumelor trase în cadrul finanţării compensatorii
este de 3 ½ până la 5 ani.
b) Facilitatea de transformare sistemică (Systemic Transformation
Facility (STF)
Facilitatea transformării sistemice a fost instituită în 1993 în vederea sprijinirii ţărilor din
Europa de Est care înregistrează deficite ale balanţelor de plăţi datorită unor transformări
profunde din comerţul internaţional, respectiv ca urmare a trecerii comerţului la principiile de
piaţă care determină creşterea importurilor şi reducerea veniturilor din exporturi.
Ţările membre care beneficiază de resurse prin facilitatea de transformare sistemică
întocmesc o listă ce reflectă politicile economice, programele macroeconomice, măsurile fiscale,
se angajează să nu aplice noi restricţii şi să coopereze cu parteneri comerciali.
Finanţarea prin facilitatea de transformare sistemică se acordă în două tranşe, şi anume:
prima la data aprobării facilităţii şi a doua tranşă poate fi disponibilă după şase luni, dar nu mai
târziu de 12 luni după prima cumpărare în funcţie de cooperarea ţării membre şi de politicile
implementate.
Accesul la facilitatea de transformare sistemică se poate ridica până la 50% din cota ţării
membre şi răscumpărările se efectuează într-o perioadă de 4 ½ la 10 ani de la prima cumpărare.
Cererea de finanţare a unei ţări membre este însoţită de o scrisoare în care se reflectă
obiectivele politicii economice, proiecţiile macroeconomice, măsurile monetare şi valutare şi
programul de asistenţă tehnică.

D. Facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe locuitor redus

a) Facilitatea de ajustare structurală (Structural Adjustment Facility – SAF)

Facilitatea de ajustare structurală a fost creată în anul 1986 în vederea sprijinirii ţărilor în
curs de dezvoltare care înregistrează scăderea veniturilor din exporturi datorită unor dezechilibre
economice, iar ţările se angajează să aplice programe de ajustare structurală şi macroeconomică
pe termen mediu.
Ajustarea structurală reflectă ameliorarea modului de funcţionare a economiei prin
dezvoltarea capacităţii de producţie şi promovarea progresului economic. Pe de altă parte se pune
accentul pe măsuri care vizează creşterea potenţialului de producţie şi pe supleţea pieţei
bunurilor. Măsurile structurale se pot împărţi în două categorii:
• cele care raţionalizează utilizarea resurselor şi permit adaptarea rapidă cum sunt
inovaţia tehnologică, variaţia preţurilor sau liberalizarea comerţului exterior.

20
 •
altele care stimulează potenţialul de producţie şi contribuie la creşterea resurselor
productive.
Asistenţa financiară prin facilitatea de ajustare structurală este menită să susţină
programele de ajustare macroeconomică şi reformele structurale pe termen mediu de 3 ani.
Tragerile în cadrul acestei facilităţi se efectuează anual şi răscumpărările se realizează în
cadrul unei perioade de 10 ani cu o durată de graţie de 5 ½ ani. Limita maximă a accesului prin
această facilitate este de 50% din cota de participare a ţării membre.
Resursele acordate ţărilor membre prin facilitatea de ajustare structurală provin din
dobânzile încasate la împrumuturile din fondul fiduciar şi din veniturile din plasamente.
Ţara membră eligibilă care beneficiază de resurse prin facilitatea de ajustare structurală
aplică pe baza asistenţei FMI şi a Băncii Mondiale un program de ajustare pe trei ani din cadrul
obiectivelor şi priorităţilor politicii structurale şi macroeconomice.
Facilitatea ajustării structurale extinse (Enhanced Structural Adjustment Facility
– ESAF)
Obiectivele, eligibilitatea, condiţiile şi trăsăturile programului ce se finanţează prin
această facilitate sunt comparabile cu cele prevăzute la facilitatea de ajustare structurală, dar se
deosebesc prin faptul că programul detaliat din fiecare an reflectă nivele trimestriale şi criterii de
realizare semianuale, deoarece dezechilibrele implică o perioadă mai mare de ajustare
economică. Împrumuturile se acordă semianual şi rambursările se efectuează în cadrul unei
perioade cuprinse între 5 ½ şi 10 ani.
a) Fondul ESAF (ESAF TRUST)
Fondul ESAF a fost creat în anul 1987 pentru a sprijini prin împrumuturi ţările în curs de
dezvoltare. Operaţiile în Fondul ESAF s-au derulat prin contul de împrumut, contul de rezerve şi
contul de subsidii.
Contul de împrumut se formează pe seama dobânzilor la împrumuturile acordate şi a
ratelor rambursate din care se acordă împrumuturi pe o perioadă de trei ani în scopul sprijinirii
realizării programelor de ajustare macroeconomică.
Contul de rezerve reflectă resursele provenite din transferuri din contul special al
Departamentului General şi din câştigurile nete realizate din investirea resurselor şi dobânzilor
care se utilizează pentru rambursarea împrumuturilor şi plata dobânzilor.
Contul subsidiar ESAF evidenţiază resursele provenite din donaţii de la Fondul ESAF,
transferuri de câştiguri nete din alte conturi administrate şi destinate acoperirii diferenţelor dintre
dobânda plătită de Fondul ESAF pentru împrumuturile contractate şi dobânda încasată de la ţările
membre.
b) Iniţiativa pentru ţările sărace foarte îndatorate22
A fost instituită pentru a oferi asistenţă mai profundă şi mai directă ţărilor eligibile ce
practică politici economice sănătoase pentru a le sprijini să-şi reducă povara datoriei externe.
Lansată în anul 1996 „Iniţiativa pentru ţările sărace foarte îndatorate” a determinat
reunirea creditorilor multilaterali, a altor creditori oficiali bilaterali şi comerciali pentru a analiza
modalităţile de reducere a datoriilor ţărilor sărace. În cadrul iniţiativei un loc central îl ocupă
efortul ţărilor îndatorate în domeniul ajustării macroeconomice al reformelor structurale şi al
politicilor sociale.
Iniţiativa intensificată pentru ţările sărace foarte îndatorate se aplică în următoarele etape:
• ţara înregistrează pentru trei ani consecutivi performanţe şi dezvoltă împreună cu
societatea civilă un document strategic pentru reducerea sărăciei;

22
Vezi: Annual Report, International Monetary Fund, 2001, p. 50

21
 • Clubul de la Paris asigură reeşalonarea serviciului datoriei;
• alţi creditori bilaterali şi comerciali aplică acelaşi tratament datoriilor ţării;
• instituţiile multilaterale acordă sprijin ţării în cadrul programelor de ajustare sprijinite
de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional;
În cadrul primei etape, pe baza strategiilor unei ţări de reducere a sărăciei şi de creştere
economică, se pot reeşalona datoriile de către Clubul de la Paris şi alţi creditori iar FMI şi Banca
Mondială apreciază dacă ţara este eligibilă pentru a primi asistenţă financiară.
În a doua etapă sunt urmărite anumite obiective:
• ţara înregistrează rezultate notabile în implementarea politicilor de reducere a sărăciei
şi de creştere economică;
• Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional asigură asistenţă financiară
temporară;
• Clubul de la Paris poate să decidă reeşalonarea datoriilor în proporţie mai mare;
• alţi creditori bilaterali şi comerciali asigură reducerea datoriei în termeni comparabili;
• alţi creditori multilaterali decid reducerea temporară a datoriei în mod discreţionar;
• creditorii acordă asistenţă în cadrul unei strategii de reducere a sărăciei fundamentate
de guvern, cu participarea societăţii civile şi a comunităţii creditorilor.
c) Facilitatea pentru reducerea sărăciei şi creştere economică
Se adresează ţărilor care acţionează pentru reducerea sărăciei în contextul strategiei de
creştere economică şi care împreună cu alte împrumuturi concesionale sprijină politicile
macroeconomice aplicate de ţările respective.
Programele susţinute prin Facilitatea privind reducerea sărăciei şi creşterea economică
sunt orientate în jurul unei strategii fundamentate de reducere a sărăciei, de către autorităţile unei
ţări în consultare cu societatea civilă şi cu sprijinul comunităţii internaţionale.

E. Facilităţi administrate de FMI

Fondul Monetar Internaţional oferă asistenţă financiară prin facilităţi separate care se
asigură din resurse gestionate în numele ţărilor membre şi nu sunt incluse în resursele generale.
Fondul Fiduciar (Trust Fund)
Fondul Fiduciar a fost creat la 6 mai 1976 în vederea sprijinirii suplimentare a ţărilor în
curs de dezvoltare care acţionau în vederea redresării dezechilibrelor din balanţele de plăţi.
Resursele din care a fost alimentat Fondul Fiduciar au provenit din beneficiile realizate
de FMI din vânzarea aurului la preţul pieţei faţă de preţul oficial, donaţii, împrumuturi şi venituri
din plasamente.
Contul de subsidii
Contul de subsidii a fost înfiinţat în anul 1980 în vederea diminuării costurilor implicate
de mecanismul finanţării suplimentare pentru ţările cu produs intern brut redus pe locuitor. În
acest cont s-a preluat dobânda de la ţările care au beneficiat de facilitatea petrolieră.
Facilitatea suplimentară de rezervă
Facilitatea suplimentară de rezervă reprezintă o modalitate de finanţare pe termen scurt
introdusă în anul 1997 pentru a sprijini membrii care se confruntă cu dificultăţi excepţionale ale
balanţei de plăţi determinate de pierderea pieţelor. În vederea finanţării prin această facilitate se
solicită implementarea unor politici de ajustare care să corecteze dezechilibrele din balanţa de
plăţi.
Accesul la această facilitate nu se supune limitelor uzuale, ci se fundamentează pe baza
cerinţelor de finanţare ale membrilor, a capacităţii lor de rambursare, a calităţii programelor şi a

22
rezultatelor obţinute în utilizarea resurselor FMI. Finanţarea se realizează în termen de maximum
un an şi rambursarea în interval de un an şi jumătate.
Liniile de credit contingentate (Contingent Credit Lines – CCL) reprezintă o facilitate
adiţională de natură preventivă ce se adresează ţărilor vulnerabile, dar neatinse de criză Liniile
de credit contingentate se aprobă pentru doi ani şi se revizuiesc după un an de funcţionare. Prin
intermediul liniilor de credit se pot susţine politici economici viabile, politici de susţinere a ratei
de schimb şi de încurajare a sectorului privat.
Debitorul prezintă Fondului Monetar Internaţional un plan de reformă care vizează
politici monetare, privatizarea unor întreprinderi, reducerea cheltuielilor guvernamentale.
Liniile de credit contingentate se adresează ţărilor care se confruntă cu o pierdere
potenţială a accesului la pieţele internaţionale de capital. Criteriile de eligibilitate sunt
reprezentate astfel:
• în momentul acordării liniei de credit ţara destinatară să fie considerată a avea nevoie
de împrumut de la FMI;
• Consiliul Executiv al FMI elaborează previziuni economice asupra ţării şi asupra
progreselor în îndeplinirea standardelor de politică economică;
• ţara promovează relaţii constructive cu creditorii săi privaţi şi adoptă măsuri pentru
reducerea vulnerabilităţii externe;
• ţara să pună în evidenţa Consiliului Executiv al FMI politicile pe care intenţionează să
le urmeze în perioada utilizării liniilor de credit contingentate.
În schimbul sumelor utilizate de ţările membre prin diferite mecanisme şi tehnici se
plătesc dobânzi şi comisioane Fondului Monetar Internaţional.
Dobânda pentru tragerile realizate în cadrul facilităţii de finanţare compensatorii şi al
stocurilor se stabileşte la începutul fiecărei perioade de exerciţiu în funcţie de veniturile şi
cheltuielile exerciţiului următor. La fiecare tragere efectuată de către ţările membre se achită un
comision. Resursele utilizate de către ţările membre din împrumuturi contractate de Fond se
supun la plata unor dobânzi la nivelul celor aferente împrumuturilor la care se adaugă o anumită
marjă.
Fondul Monetar Internaţional plăteşte dobânzi ţărilor membre pentru deţinerile lor în
monedele proprii peste nivelul care exprimă poziţia neutră.
Asistenţa tehnică a Fondul Monetar Internaţional
Fondul Monetar Internaţional oferă ţărilor membre servicii care constau în susţinerea
unor programe de perfecţionare a pregătirii specialiştilor din ministerele de finanţe, bănci
centrale, în cadrul Institutului Fondului Monetar Internaţional. Fondul Monetar Internaţional
acordă asistenţa în domeniile elaborării bugetelor, managementul cheltuielilor publice, pieţei
monetare şi valutare, contabilităţii, statisticii, dreptului, politicii fiscale şi managementului.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Care sunt obiectivele Fondului Monetar Internaţional?

2. Ce funcţii îndeplineşte Fondul Monetar Internaţional?
3. Ce obligaţii şi drepturi au ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional?
4. Care sunt organele de conducere ale FMI?
5. Care este criteriul pe baza căruia se adoptă deciziile în cadrul organelor de
conducere ale FMI?
23
 6. Ce semnificaţie au cotele de participare ale ţărilor membre ale resurselor FMI?
7. Explicaţi principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la resursele FMI?
8. Care sunt cerinţele principiului condiţionalităţii aşezat la baza accesului ţărilor
membre la resursele FMI?
9. Prin ce se deosebeşte tragerea unei ţări membre asupra resurselor FMI în cadrul
tranşei de rezervă?
10. Care sunt trăsăturile unui aranjament stand-bay de obţinere a unor resurse
financiare de la FMI?
11. Care sunt principalele facilităţi speciale de finanţare de către FMI şi care sunt
exigenţele lor?

2. BANCA MONDIALĂ

Grupul Băncii Mondiale este format din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD), Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID), Corporaţia Financiară
Internaţională (CFI), Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA), Centrul
Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile (CISLI).

1 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (International Bank

for Reconstruction and Development)

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost creată pe baza acordurilor

Conferinţei Naţiunilor Unite şi Asociate de la Bretton Woods din anul 1944 pentru a facilita
finanţarea investiţiilor destinate realizării proiectelor de reconstrucţie şi dezvoltare în ţările
membre. Statutul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a intrat în vigoare la
27 decembrie 1947 după aderarea a 27 de ţări membre. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare este organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni23, care posedă personalitate
juridică proprie şi are capacitatea de a încheia contracte, de a achiziţiona şi dispune de bunuri
mobile şi imobile şi de a institui proceduri legale.
a)Obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare:24
• sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării economiei statelor membre prin investiţii de
capitaluri în scopuri productive, inclusiv reconstrucţia economiilor distruse de război,
reconversia ramurilor productive la nevoile de pace şi încurajarea dezvoltării ramurilor
productive în ţările mai puţin dezvoltate;
• promovarea investiţiilor străine private pe calea acordării de garanţii sau a participării
la credite şi alte investiţii ale sectorului privat, dacă capitalul privat nu este disponibil
în termeni rezonabili să suplimenteze investiţiile private în scopuri productive;
• susţinerea creşterii echilibrate pe termen lung a comerţului internaţional şi menţinerea
echilibrului balanţei de plăţi prin încurajarea investiţiilor internaţionale destinate

23
Vezi: Dragoş Luchian, Banca Mondială, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992; Jacques Fontanel, Organisations
Economiques Internationales, Masson Droit, Sciences Economiques, 1992
24
Articles of Agreement BIRD, 1989, art. I

24
 dezvoltării ramurilor productive în statele membre, creşterii productivităţii muncii şi
standardului de viaţă în teritoriile lor;
• coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă cu împrumuturile din alte
surse în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente şi eficiente
în ţările membre;
• sprijinirea ţărilor membre în perioada postbelică de a realiza tranziţia de la economia
de război la economia de pace şi în continuare de a urmări modul în care investiţiile
internaţionale generează efecte asupra mediului de afaceri din teritoriile statelor
membre;
b) Calitatea de membru al băncii, drepturi şi obligaţii;
Calitatea de membru este acordată ţării care este membră a FMI la data şi în conformitate
cu prevederile din statut25 (anexa 7). Ţările membre ale Băncii Internaţionale pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare au dreptul să numească un guvernator şi un supleant, să participe la
adoptarea deciziilor, să primească credite pentru investiţii, să beneficieze de asistenţă tehnică,
societăţile comerciale să participe la licitaţiile privind lucrările finanţate de bancă şi să participe
la cooperarea financiar monetară în cadrul Fondului Monetar Internaţional.
Ţările membre se angajează să subscrie la capitalul băncii, să respecte principiile şi
regulile băncii, respectiv statutul, să scutească de impozite şi taxe operaţiile băncii.
Orice stat membru se poate retrage în orice moment prin transmiterea unei notificări
scrise către bancă la biroul principal. Retragerea devine definitivă la data la care se primeşte
notificarea. În cazul în care un stat membru nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile sale către
bancă, i se poate suspenda calitatea de membru prin decizia Consiliului Guvernatorilor. Membrul
suspendat va înceta automat să fie membru la un an de la data suspendării, cu excepţia cazului în
care aceeaşi majoritate decide restabilirea calităţii de membru. În perioada suspendării statul
membru nu poate să exercite nici un drept conferit de statut, cu excepţia celui de a se retrage, dar
va avea toate obligaţiile.
Orice ţară care încetează a fi membru al FMI va înceta automat să fie membru al băncii,
după 3 luni cu excepţia cazului în care banca decide cu o majoritate de 3/4 menţinerea calităţii
de membru.
În cazul în care unele ţări încetează de a fi membre se aplică următoarele principii:
• ţara care încetează a fi membră rămâne responsabilă pentru obligaţiile sale directe către
bancă, atât timp cât sunt în vigoare credite sau garanţii contractate înainte de încetarea
calităţii de membru;
• în momentul în care o ţară încetează a fi membru, banca va face aranjamentele necesare
pentru răscumpărarea acţiunilor ca parte a reglării conturilor cu ţara respectivă. Orice
sumă datorată guvernului pentru acţiunile sale va fi reţinută atâta timp cât guvernul,
banca sa centrală rămân responsabile ca debitori sau ca garanţi;
• plata acţiunilor răscumpărate de bancă se realizează astfel: orice sumă datorată
guvernului pentru acţiunile sale va fi reţinută atâta timp cât guvernul, banca sa centrală
rămân responsabile ca debitori sau ca garanţi;
• plata acţiunilor se poate face periodic, la predarea lor de către guvern până la limita la
care suma datorată ca preţ de răscumpărare depăşeşte totalul responsabilităţilor privind
creditele şi garanţiile. Plăţile se efectuează în moneda ţării care primeşte plata sau la

25
Articles of Agreement, BIRD, art. II, secţ. 1

25
 opţiunea băncii în aur. În cazul în care pierderile sunt acoperite de bancă cu orice fel de
garanţii participări la credite sau credite în vigoare la data la care guvernul a încetat să
mai fie membru şi suma pierderilor depăşeşte rezervele alocate, guvernul este obligat să
plătească la cerere suma cu care preţul de răscumpărare a acţiunilor se reduce şi rămâne
responsabil pentru orice ordin de subscriere a cotelor neplătite.
În cazuri de urgenţă, Directoratul poate suspenda temporar operaţiunile legate de noile
credite şi garanţii şi aşteaptă o oportunitate a Consiliului Guvernatorilor în legătură cu alte
acţiuni. De asemenea, banca îşi poate suspenda permanent operaţiile legate de noile credite şi
garanţii cu majoritate de voturi.
• răspunderea tuturor membrilor pentru subscripţiile nevărsate la capitalul social al
băncii şi legate de deprecierea propriei lor monede va continua până când toate
cerinţele creditorilor sunt satisfăcute;
• creditorii direcţi sunt plătiţi din bunurile băncii şi din plăţile primite asupra
subscripţiilor nevărsate;
• nu se efectuează distribuiri către membri în contul subscrierilor la capitalul social până
când toate obligaţiile faţă de creditori au fost îndeplinite şi dacă se decide cu majoritate
de voturi;
• directoratul poate decide cu majoritate de 2/3 să facă distribuiri succesive către membri
până la distribuirea totală a bunurilor băncii ;
• înaintea oricărei distribuiri, Directoratul fixează partea proporţională a fiecărui membru
în concordanţă cu proporţia acţiunilor deţinute la capital;
• directoratul va evalua bunurile care urmează să fie distribuite la data stabilită;
directoratul plăteşte fiecărui membru în propriile acţiuni atât cât este disponibil
respectiv suma echivalentă;
c) Capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare
Capitalul propriu provine din contribuţiile statelor membre. Capitalul iniţial autorizat al
BIRD a fost de 10 miliarde dolari SUA, fiind împărţit în 100.000 de acţiuni în valoare de 100.000
USD fiecare care au fost disponibile pentru subscriere membrilor26. Capitalul social poate fi
majorat, dacă se decide cu o majoritate de 3/4 din totalul voturilor.
Fiecare membru subscrie la capitalul social al BIRD în funcţie de un număr minim de
părţi stabilit pentru membrii iniţiali, un număr pentru ceilalţi membri şi ţinând seama de unele
reguli care specifică condiţiile de subscriere.
Suma subscrisă de fiecare stat membru se împarte astfel:
• 20% se plăteşte sau varsă la cererea BIRD pentru a realiza operaţiunile sale;
• 80% se varsă către BIRD numai atunci când este necesar pentru a îndeplini
obligaţiunile cuvenite Băncii.
Diferenţa de 80% din subscripţia de capital se ţine în cont la Banca Centrală a ţării
membre în vederea garantării împrumuturilor fiind denumită „capital apelabil”.
Cotele subscrise se plătesc de către statele membre în proporţie de 2% din preţul fiecărei
acţiuni în aur sau dolari SUA şi diferenţa de 18% în monedele membrilor băncii. În cazul în care,
se constată că valoarea nominală a monedei unui stat membru s-a redus, ori, valoarea de schimb
externă a monedei unui stat membru s-a depreciat în cadrul teritoriului său, membrul plăteşte

26
Articles of Agreement, BIRD, art. II sect. 2

26
BIRD într-un interval rezonabil o sumă adiţională proprie pentru a menţine valoarea la nivelul
subscrierii iniţiale a cantităţii de monede. În situaţia în care valoarea nominală a monedei unui
membru creşte, BIRD va restitui membrului, într-un interval de timp rezonabil o cantitate de
monedă egală cu valoarea creşterii cursului.
Acţiunile BIRD nu pot fi ipotecate, nu pot constitui garanţii şi sunt transferabile numai
către BIRD.
Principalele subscrieri la capitalul social al BIRD în anul 2001
Ţara Subscriere miliarde %
membră dolari
1 SUA 31.964 16,41
2 Japonia 15.320,9 7,87
3 Germania 8.733,9 4,79
4 Anglia 8.371,7 4,31
5 Franţa 8.371,7 4,31
6 Canada 5.403,8 2,79
7 Italia 5.403,8 2,79
Din datele acestui tabel se observă că peste 40%, din capitalul Băncii Internaţionale
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare provine de la şapte ţări dezvoltate respectiv SUA, Japonia,
Germania, Anglia, Franţa, Canada şi Italia.
Capitalul de pe pieţele financiare internaţionale se mobilizează prin emisiunea şi vânzarea
obligaţiunilor şi/sau prin credite bancare. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
îşi plasează obligaţiunile prin ofertă publică pe piaţa capitalurilor, prin băncile centrale şi
organismelor internaţionale. Oferta publică se realizează prin intermediul grupurilor bancare de
investiţii, agenţilor de schimb şi de plasament, organismelor publice şi băncilor comerciale.
Resursele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare provin şi din
veniturile nete realizate. Veniturile nete sunt expresia diferenţei dintre veniturile din plasamente,
veniturile din împrumuturi, dobânzi şi comisioane şi cheltuielile privind dobânzile plătite la
împrumuturile contractate de bancă, cheltuielile privind emisiunea şi plasarea titlurilor şi
cheltuielilor administrative.
d) Organizarea şi conducerea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare
În vederea îndeplinirii obiectivelor menţionate, Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare dispune de un sistem de organe de conducere27.
Consiliul Guvernatorilor este format din reprezentanţii ţărilor membre, respectiv un
guvernator şi un supleant numiţi pentru un mandat de 5 ani. Consiliul Guvernatorilor poate delega
Consiliului Executiv autoritatea de a exercita unele atribute cu următoarele excepţii şi anume:
hotărăşte asupra admiterii de noi membri şi a determinării condiţiilor de admitere, asupra
majorării sau reducerii capitalului social, asupra suspendării unui membru, asupra aranjamentelor
de cooperare cu alte organizaţii internaţionale, asupra regulilor privind operaţiile băncii şi
distribuirii venitului net.
Consiliul Guvernatorilor se întruneşte o dată pe an şi ori de câte ori decide Consiliul sau
solicită Directoratul Executiv, sau dacă cer cinci membri sau membrii care deţin 1/4 din totalul
voturilor. Consiliul Guvernatorilor se întruneşte în şedinţă dacă se îndeplineşte condiţia să fie
prezenţi guvernatori care deţin o majoritate de 2/3 din numărul voturilor. Fiecare membru
dispune de 250 voturi plus un vot adiţional pentru fiecare acţiune deţinută. Deciziile în cadrul

27
Articles of Agreement, BIRD, art. V

27
organelor de conducere ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu unele
excepţii se adoptă cu majoritate de voturi.
Directorii Executivi răspund de conducerea operaţiilor generale ale BIRD în
conformitate cu atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor. Directoratul Executiv
(Consiliul) este format din 12 directori executivi din care cinci pot fi numiţi de către membrii
care deţin cel mai mare număr de acţiuni şi şapte sunt aleşi de către celelalte ţări membre pentru
o perioadă de doi ani. Consiliul guvernatorilor poate să decidă cu o majoritate de 4/5 din totalul
voturilor creşterea numărului de directori. Directorii Executivi sunt numiţi sau aleşi la fiecare doi
ani. Fiecare director executiv numeşte un supleant care deţine puteri depline de a acţiona în cazul
în care directorul lipseşte28.
Directorii executivi susţin interesele statelor membre pe care le reprezintă, se consultă cu
acestea, explică impactul mecanismelor băncii şi apără interesele băncii în raporturile cu ţările
membre. Directorii executivi sunt implicaţi în examinarea programelor operaţionale şi financiare,
în difuzarea experienţei şi înlesnirea cunoaşterii experienţei băncii ce rezultă din evaluarea
retrospectivă a efectelor proiectelor finanţate.
Directoratul Executiv funcţionează în sesiune continuă la sediul principal al Băncii
Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi se reuneşte ori de câte ori se justifică de
diferite activităţi şi operaţii. Directorii se pot întâlni şi decide dacă numărul asigură exercitarea a
cel puţin 1/2 din totalul voturilor.
Preşedintele BIRD este ales de către Directorii Executivi pentru a conduce activitatea pe
o perioadă de 5 ani, dar nu dispune de vot, decât în caz de egalitate. Preşedintele BIRD participă
la şedinţele Consiliului Guvernatorilor, dar nu are drept de vot. El are în subordine personalul
operativ, conduce operaţiunile curente ale băncii, răspunde de organizarea, numirea şi demiterea
ofiţerilor şi a personalului (anexa 6).
Preşedintele, ofiţerii şi personalul Băncii, în exercitarea obligaţiilor, sunt legaţi numai de
obiectivele şi atribuţiile Băncii şi de nici o altă autoritate. Pornind de la caracterul internaţional al
instituţiei, se solicită membrilor să se abţină de la încercări de a influenţa preşedintele, ofiţerii şi
personalul în exercitarea funcţiilor lor.
Preşedintele BIRD urmăreşte în numirea ofiţerilor şi personalului asigurarea standardelor
de competenţă şi eficienţă tehnică şi promovarea criteriului geografic în recrutarea personalului.
Consiliul de Supraveghere este format din şapte persoane aprobate de Consiliul
Guvernatorilor, inclusiv din reprezentanţi ai intereselor bancare, comerciale şi industriale. Membrii
Consiliului de Supraveghere au un mandat de doi ani. Consiliul de Supraveghere asigură asistenţă
şi consiliere în probleme legate de politica generală şi se reuneşte anual.
Comitetele de Credit sunt formate din experţi selectaţi de către guvernatorul care
reprezintă membrul în ale cărui teritorii se localizează proiectul şi unul sau mai mulţi membri ai
personalului tehnic, care au misiunea să analizeze şi să raporteze asupra creditelor acordate.
Comitetul Dezvoltării examinează transferul resurselor către ţările în curs de dezvoltare
şi analizează implicaţiile dezvoltării asupra economiilor ţărilor membre.
Comitetul de Politică Financiară colaborează cu Fondul Monetar Internaţional în
examinarea unor probleme ale politicii financiare şi în formularea unor propuneri de îmbunătăţire
a politicii de creditare.
e) Împrumuturile şi garanţiile acordate de Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă împrumuturi pe termen
lung în vederea realizării unor programe de dezvoltare economică în ţările membre care sunt
garantate de guvern. Împrumuturile acordate de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare au sporit de la 1130 milioane dolari în anul 1967 la 221823 milioane dolari în 1999. În
28
Articles of Agreement, BIRD, art. V, secţ. 4

28
acelaşi timp s-a înregistrat o creştere a numărului proiectelor, ca urmare a implicării Băncii
Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în realizarea unor programe de dezvoltare în ţările
membre şi în tranziţia la economia de piaţă din unele ţări.
Acordul de împrumut dintre o ţară membră şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare cuprinde condiţiile generale, împrumutul, execuţia proiectului, clauze financiare,
data intrării în vigoare, reprezentantul împrumutului, tragerea sumelor din împrumut, iar în anexă
se reflectă descrierea proiectului, achiziţionarea de servicii de consultanţă şi programul de
implementare.

Creditele Băncii Mondiale pe sectoare29

milioane dolari SUA
Sectoare 1998-1999 2000 2001
Agricultură 2.700 1.336,7 1.456,8
Politici economice 5.812,7 1.286,7 1.323,8
Educaţie 2.231,9 684 794,1
Electricitate şi alte energii 1.253,6 994,2 824,4
Mediu 711,5 514,1 515,9
Finanţe 4.277,6 1.676,5 2.231,3
Mici întreprinderi 845,8 54,5 36,6
Multisectoriale 504,6 654,5 50,1
Petrol şi gaze 78,8 167 81,6
Populaţie, sănătate şi alimentaţie 1.549,0 987 1.047,8
Dezvoltare sector privat 723,5 163,9 507,3
Management sector public 1.280,5 2.442,5 2.570,6
Protecţie socială 2.190,4 1101 1.672,5
Telecomunicaţii 90,7 109,3 65,0
Transporturi 3.183,1 1690 2.969,9
Dezvoltare urbană 910,4 621,7 549,5
Apă 481,3 903,6 554
TOTAL, din care 28.795 15.272,6 17.250,6
BIRD 21.634,7 918,7 10.487,1
AID 7.160,7 4.357,6 6.763,5

BANCA Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare susţine prin creditele acordate

diverse sectoare din economiile ţărilor membre: agricultura, politicile economice, electricitate,
mediu, finanţe, multisectorial, petrol şi gaze, populaţie, sănătate şi alimentaţie, dezvoltare sector
privat, managementul în sectorul public, protecţia socială, telecomunicaţii, transporturi şi
dezvoltare urbană.
În totalul creditelor acordate pe sectoare de către Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţională o pondere mai mare deţin creditele
destinate dezvoltării agriculturii şi transporturilor, politicilor economice, petrolului şi energiei
electrice. În acelaşi timp se observă o creştere a creditelor necesare îmbunătăţirii educaţiei,
mediului, managementului în sectorul public, sănătăţii şi dezvoltării urbane. Un loc aparte în
cadrul creditelor acordate de BIRD ţărilor membre îl ocupă cele pentru susţinerea protecţiei
sociale în ţările care aplică programe economice de privatizare şi restructurare a întreprinderilor.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă împrumuturile şi
garanţiile pe baza următoarelor condiţii30:

29
The World Bank, Annual Report, 2001, p. 27
30
Articles et Agreement, BIRD, art. III, secţ. 4

29
 • dacă membrul pe al cărui teritoriu este localizat proiectul nu este el însuşi solicitantul
împrumutului, membrul, Banca Centrală sau o agenţie similară a membrului
acceptabilă de către bancă, garantează în totalitate returnarea împrumutului şi plata
dobânzii sau a altor datorii legate de împrumut;
• banca acordă împrumuturi şi garanţii, dacă solicitantul nu poate obţine împrumuturi în
condiţii de piaţă rezonabile;
• un comitet (de credit) desemnat întocmeşte un document scris prin care recomandă
proiectul după analiză;
• rata dobânzii, taxele sunt rezonabile şi programarea rambursării împrumutului depinde
de proiect;
• garanţiile se acordă în funcţie de capacitatea solicitantului de a-şi îndeplini obligaţiile
rezultate din împrumuturi şi pe baza principiului prudenţei;
• în garantarea unui credit făcut de alţi investitori, BIRD primeşte o compensaţie pentru
riscul pe care şi-l asumă;
• creditele şi garanţiile se acordă pentru obiective legate de proiecte specifice de
reconstrucţie ori de dezvoltare.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare nu impune condiţii asupra
utilizării creditelor pe teritoriul unui stat membru, dar prin aranjamente urmăreşte folosirea
creditului în scopurile pentru care a fost acordat pe baza criteriilor economice şi de eficienţă.
Împrumuturile se acordă de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
fie guvernelor statelor membre, fie unor societăţi comerciale sau instituţii publice. Împrumuturile
de ajustare structurală sunt menite să sprijine ţările beneficiare în realizarea unor reforme
economice care să asigure îmbunătăţirea echilibrului balanţei de plăţi externe şi susţinerea
creşterii economice durabile.
Proiectele ce se propun spre finanţare Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare trebuie să îndeplinească criteriile economice de rentabilitate, calitatea gestiunii şi
capacitate de rambursare şi garanţii.
Proiectele de investiţii pot proveni din proiectele strategice de dezvoltare a unor sectoare
sau ramuri economice. Proiectul de investiţii este susţinut de studiul de fezabilitate cu date şi
informaţii privind capacitatea de producţie, dotări materiale, amplasament. Proiectul de investiţii
este evaluat sub anumite laturi:
• latura economică, care reflectă raportul dintre efortul de investiţie şi efectele
previzibile;
• date cu privire la amplasament, capacitate de producţie, procedee de execuţie, soluţii
tehnologice, echipament;
• latura comercială, care se referă la achiziţionarea materialelor necesare producţiei şi
desfacerea producţiei finite;
• latura financiară care exprimă încasările şi rezultatele financiare din momentul punerii
în funcţiune a unui obiectiv de investiţii.
Proiectul ce se propune spre finanţare se analizează din punct de vedere al impactului
unor factori cum sunt preţurile materiilor prime, salariile, preţurile produselor finite, competenţa
cadrelor care realizează proiectul, structura întreprinderii şi gestiunea proiectului.
După aprobarea proiectului de investiţii de către Directorii executivi, se urmăreşte modul
de realizare şi factori care au exercitat influenţă.

30
 Din momentul punerii în funcţiune a unui obiectiv de investiţii, se realizează o evaluare
care urmăreşte modul în care proiectul s-a încadrat în coordonatele iniţiale şi abaterile
manifestate.
Bunurile şi serviciile necesare proiectelor de investiţii finanţate de BIRD se procură pe
bază de licitaţii internaţionale pentru a oferi şanse egale furnizorilor, a stimula executarea
eficientă a proiectelor şi pentru a încuraja dezvoltarea producţiei în ţările beneficiare de
împrumuturi.
Organizarea unei licitaţii în vederea achiziţionării bunurilor şi serviciilor necesare
proiectelor finanţate de către BIRD necesită informarea scrisă şi anunţarea în presă, furnizarea
informaţiilor prin documentele licitaţiei, deschiderea ofertei, evaluarea şi atribuirea proiectului.
Principalele metode de acordare şi facilitare a creditelor de către Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sunt31:
• Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă sau participă la credite
din fondurile proprii care corespund părţii de capital subscris şi vărsat şi participă la
credite;
• Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă sau participă la credite
directe din fondurile obţinute pe piaţa unui stat membru sau din împrumuturi obţinute
pe piaţa financiară a unui stat membru. Garantarea totală sau parţială a creditelor
acordate de investitori privaţi se realizează prin organe de investiţii obişnuite.
• Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare poate să împrumute fonduri,
sau poate să garanteze credite, numai cu aprobarea membrului de pe ale cărui pieţe au
fost obţinute fondurile şi a membrului în a cărui monedă este exprimat creditul şi dacă
acei membri sunt de acord ca suma creditului să fie schimbată pe moneda oricărui alt
membru fără restricţii.
Disponibilitatea şi transferabilitatea monedelor32.
Monedele plătite către bancă sub forma cotelor de participare pot fi acordate drept credit
numai cu aprobarea membrului cu excepţia cazului în care, după ce capitalul subscris al băncii,
a fost vărsat, monedele vor fi folosite sau schimbate pentru monedele necesare plăţii dobânzilor,
taxelor amortizării împrumuturilor.
Monedele primite de bancă de la cei cărora le acordă credit sau de la garanţi în contul
creditului acordat în anumite monede, se pot schimba pe monedele altor membri cu aprobarea
membrilor a căror monedă este implicată.
Monedele primite de cei cărora le acordă credit în contul creditelor principale se păstrează
şi utilizează fără restricţii din partea membrilor pentru a efectua plăţi legate de amortizare, plăţi
în avans sau pentru a răscumpăra o parte din obligaţiile proprii de plată. Orice alte monede
disponibile către Bancă inclusiv cele obţinute de pe piaţă sau prin alte metode împrumutate, prin
vânzarea de aur, ca plată a dobânzilor sau taxelor sau primite ca plată a comisioanelor se
utilizează sau schimbă în alte monede fără restricţii.
Monedele obţinute de pe pieţele membrilor de către solicitanţii creditelor garantate de
bancă se utilizează sau schimbă fără restricţii din partea acestor membri.

31
Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 1
32
Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 2

31
 Principii privind moneda în care se acordă creditele BIRD33
Banca furnizează solicitantului de credit acele monede ale membrilor altele decât cea a
membrului în teritoriul căruia este localizat proiectul de care are nevoie solicitantul pentru
cheltuieli în teritoriile unor membri pentru a realiza obiectivele împrumutului.
În situaţii excepţionale în care moneda locală necesară realizării obiectivelor
împrumutului nu poate fi obţinută de solicitant în termeni rezonabili, banca poate furniza
solicitantului o sumă din acea monedă sub formă de credit;
Dacă proiectul generează indirect o nevoie de valută a membrului în al cărui teritoriu este
localizat proiectul, banca poate să furnizeze în situaţii excepţionale solicitantului, o sumă în
valută din împrumut care să nu depăşească cheltuielile legale legate de obiectivele împrumutului;
În cazuri excepţionale, la cererea unui membru pe teritoriul căruia este cheltuit o parte
din credit, banca poate răscumpăra cu valută o parte din moneda acelui membru cheltuită.
Contractele de credit dintre BIRD şi solicitanţi se încheie în conformitate cu
anumite reguli34:
• termenii şi condiţiile dobânzii şi amortizării, scadenţa şi data de efectuare a fiecărui
credit se determină de către bancă;
• contractele stipulează moneda sau monedele în care se vor efectua plăţile contractuale
către bancă, iar la opţiunea solicitantului plăţile se pot efectua ca urmare a acordurilor
cu banca în moneda unui membru, altul decât cel specificat în contract. În cazul
creditelor acordate, suma totală plătibilă către bancă în orice monedă nu va depăşi în
nici un moment suma totală a împrumuturilor contractate de către bancă şi plătibilă în
aceeaşi monedă;
• dacă un membru are o nevoie acută de schimb, astfel încât serviciile oricărui credit
contractat de acel membru sau garantat de acesta, ori de una din agenţiile sale, nu pot
fi îndeplinite în maniera stipulată, membrul implicat poate apela la Bancă pentru o
relaxare a condiţiilor de plată.
Banca poate să încheie aranjamente cu membrul implicat pentru a accepta plata serviciilor
privind creditul în moneda membrului, pe o perioadă care nu depăşeşte trei ani şi menţinerea
cursului pentru răscumpărarea acestei monede.
Garanţiile oferite de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se
acordă în conformitate cu normele din statut35:
În garantarea unui credit plasat prin mecanisme obişnuite, Banca încasează un comision
de garanţie plătibil periodic asupra sumei creditului la o rată determinată. Comisioanele de
garanţie se plătesc direct băncii de către solicitant. Garanţiile băncii specifică faptul că Banca îşi
poate înceta răspunderea în legătură cu dobânda în cazul nerespectării obligaţiilor din partea
solicitantului şi garantului. Banca are dreptul să impună orice alţi termeni şi condiţii celui căruia
îi acordă garanţia;
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare realizează şi operaţii
diverse care constau în36: cumpărarea şi vinderea de efecte publice pe care le-a garantat sau în
care a investit cu condiţia obţinerii aprobării membrului pe al cărui teritoriu se vând sau cumpără
titlurile; garantează efecte publice în vederea facilitării vânzării lor; împrumutării în moneda
oricărui membru cu aprobarea acestuia; cumpără şi vinde alte efecte publice, dacă directorii decid
cu o majoritate de 3/4 că este adecvat pentru investirea unei părţi sau totalităţii rezervelor.
33
Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 3
34
Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 4
35
Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 5
36
Articles of agreement, BIRD art. IV, secţ. 8

32
 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi-a diversificat creditele în
vederea sprijinirii programelor de dezvoltare economică în domeniul transporturilor,
comunicaţiilor, agriculturii, industriei, educaţiei, sănătăţii şi urbanismului.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare (Comprehensive Development Framework –
CCO)37
Cadrul cuprinzător de dezvoltare reprezintă o modalitate de abordare a dezvoltării
economice a Băncii Mondiale care oferă direcţii de acţiune ţărilor în elaborarea programelor de
dezvoltare şi o viziune cuprinzătoare a Băncii Mondiale asupra activităţii sale. Prin intermediul
Cadrului Cuprinzător de Dezvoltare sunt evidenţiate dimensiunile structurale sociale, umane,
financiare şi macroeconomice.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare presupune asigurarea anumitor condiţii: un guvern
profesionist, un sistem deschis şi transparent de reglementare legislativă, un sistem financiar bine
organizat şi supravegheat, un program social şi de protecţie socială accesibil, sisteme
educaţionale şi de masă, program de îngrijire a sănătăţii, reţele energetice, de drumuri şi
telecomunicaţii, politici de protecţie a mediului, programe de păstrare a culturii şi istoriei
naţionale.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare implică să fie conceput cu un orizont de timp care să
concorde cu strategiile pe termen lung ce cuprind politici, programe şi proiecte de reformă. În
cadrul său se urmăreşte interdependenţa dintre politici şi programe.
Prin intermediul Cadrului Cuprinzător de Dezvoltare Banca Mondială urmăreşte
corelaţiile şi echilibrele dintre evoluţiile macroeconomice şi resursele financiare, precum şi
trăsăturile lor.
Cofinanţarea sau împrumuturile „B”
Cofinanţarea reprezintă o metodă de asociere a fondurilor de la BIRD cu fondurile
provenite din alte surse în vederea finanţării proiectelor de investiţii sau a unor programe de
dezvoltare economică în ţările membre. Parteneri în operaţiunile de cofinanţare pot fi guvernele,
organismele de creditare a exporturilor, băncile comerciale.
În operaţiunile de cofinanţare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
are misiunea să impulsioneze operaţiunile financiare, să evalueze şi supervizeze proiectele, să
sprijine debitorii în realizarea unor relaţii de colaborare cu furnizorii şi organismele de creditare
a exporturilor. Cofinanţarea urmăreşte creşterea şi stabilizarea fluxurilor de capitaluri private.
Băncile comerciale se asociază cu BIRD la acordarea împrumuturilor, pentru a asigura
certitudinea rambursării creditelor la scadenţă. Cofinanţarea contribuie la încurajarea investiţiilor
oficiale şi ale băncilor comerciale la realizarea fluxurilor de capital.
Din iulie 1982, BIRD a aplicat principiul dobânzii variabile la împrumuturile acordate,
conform căruia dobânda se determină în funcţie de nivelul dobânzii de pe piaţa internaţională a
capitalurilor. BIRD percepe dobândă numai pentru partea din împrumut efectiv cheltuită. La
creditele aprobate, dar nedebursate se percepe un comision. În cadrul termenului de rambursare
se acordă o perioadă de graţie.

2 Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) (International Development

Association)

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare a fost înfiinţată în anul 1960, în calitate de

agenţie interguvernamentală în vederea creditării în condiţii avantajoase a ţărilor mai puţin
dezvoltate din punct de vedere economic. Membrii Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare
sunt ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare.

37
Vezi: Tribuna economică, nr. 44/1999

33
 Fondurile Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare se formează din: subscripţiile
iniţiale ale membrilor, reconstituiri periodice (subvenţii) furnizate de ţările membre dezvoltate,
contribuţii speciale sau voluntare, transfer de venit net de la BIRD, venitul net cumulat rezultat
din activitatea agenţiei.
Ţările dezvoltate din punct de vedere economic subscriu anumite sume şi participă cu
resurse suplimentare în valută liber convertibilă. Ţările în curs de dezvoltare virează 10% din cota
de participare în monedă liber convertibilă, iar diferenţa de 90% în monedă naţională.
Împrumuturile de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare se obţin pe baza
următoarelor criterii:
• nivelul de dezvoltare economică scăzut, reflectat de produsul intern brut pe locuitor;
• ţara să se confrunte cu dezechilibre în balanţa de plăţi;
• ţara să se angajeze într-un proces de dezvoltare economică prin politicile promovate;
• ţara să înregistreze o stabilitate din punct de vedere economic, financiar şi politic pentru a
justifica acordarea de împrumuturi destinate dezvoltării pe termen lung.
Asistenţa financiară din partea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare se
fundamentează pe baza unui raport economic care reflectă politica de dezvoltare economică,
evoluţia ramurilor şi sectoarelor economice şi priorităţile. Pornind de la prevederile din raportul
economic se elaborează un program pentru o perioadă de cinci ani care cuprinde direcţiile de
dezvoltare economică. Ţara beneficiară a asistenţei financiare prezintă periodic rapoarte privind
realizarea acţiunilor, iar personalul agenţiei urmăreşte executarea proiectelor.
Creditele acordate de către Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare au termene mari
de rambursare, nu sunt purtătoare de dobânzi, dar pentru sumele acordate se percep comisioane.
Cea de a zecea reconstituire a resurselor Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare a
prevăzut anumite obiective prioritare:
• sprijinirea luptei împotriva sărăciei prin evaluarea performanţelor ţării pe planul
reducerii creşterii demografice, ameliorării serviciilor sanitare, lărgirii posibilităţilor de
educare şi formare;
• protecţia mediului înconjurător prin gestiunea resurselor forestiere, eficienţa utilizării
şi conservării energiei;
• susţinerea politicilor macroeconomice şi sectoriale prin credite destinate producţiei,
infrastructurii, investiţiilor.

3 Corporaţia Financiară Internaţională (CFI)38 (International Financial

Corporation)

Corporaţia Financiară Internaţională şi-a început activitatea la 20 iulie 1956 în vederea

promovării dezvoltării economice prin încurajarea extinderii întreprinderilor private în ţările
membre îndeosebi în zonele mai puţin dezvoltate, fără garanţii guvernamentale.
În vederea realizării acestui scop, Corporaţia Financiară Internaţională acordă asistenţă în
asociaţie cu investitori particulari, pentru finanţarea înfiinţării, îmbunătăţirii şi dezvoltării
întreprinderilor productive particulare care contribuie la dezvoltarea ţărilor membre prin
investiţii, fără garantarea rambursării de către guvern, mobilizarea capitalului intern şi străin,
promovarea unei conduceri competente, stimularea fluxului de capital în investiţii productive în
ţările membre.

38
vezi Legea nr. 28/25.03.1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară
Internaţională în M. Of. p. I, nr. 67/30.03.1991

34
 Corporaţia Financiară Internaţională acţionează în următoarele direcţii:
• acordă sprijin în vederea finanţării dezvoltării întreprinderilor productive particulare
prin investiţii fără garantarea rambursării de către guvern şi în cazul în care nu este
disponibil capitalul particular;
• stimulează investiţiile proprii, participarea capitalului străin şi promovarea competenţei
în economia naţională;
• acordă asistenţă tehnică în fundamentarea planurilor de afaceri, identificarea pieţelor
produselor şi mobilizarea fondurilor necesare investiţiilor în sectorul privat.
• Corporaţia Financiară Internaţională sprijină procesul de privatizare prin investiţii şi
prin asistenţă tehnică şi urmăreşte impactul asupra economiei ţărilor membre şi asupra
mediului.
Corporaţia Financiară Internaţională nu se poate amesteca în afacerile politice ale unei
ţări membre şi nu influenţează deciziile sale.
Capitalul Corporaţiei Financiare Internaţionale de 11.000.000 dolari SUA a fost majorat
în anii 1977 şi 1985, ajungând la 300.000.000 dolari SUA. Capitalul de bază poate fi majorat de
Consiliul Guvernatorilor cu o anumită majoritate de voturi. În cazul unei majorări autorizate în
conformitate cu prevederile statutului, fiecare ţară membră poate să subscrie la creşterea
capitalului în funcţie de ponderea capitalului subscris faţă de capitalul total al Corporaţiei
Financiare Internaţionale
Corporaţia Financiară Internaţională administrează un fond destinat finanţării investiţiilor
în sectorul privat care provine din subscrierea ţărilor dezvoltate şi din resurse transferate de la
BIRD. Fondurile Corporaţiei Financiare Internaţionale se plasează sub forma împrumuturilor sau
prin participaţii industriale sau financiare.
Creditele de la Corporaţia Financiară Internaţională sunt destinate proiectelor de investiţii
care îndeplinesc următoarele criterii: sunt fundamentate pe baza rentabilităţii; contribuie la
crearea unor locuri de muncă, la stimularea introducerii progresului tehnic şi la valorificarea
resurselor naturale; asigură retragerea aportului Corporaţiei Financiare Internaţionale şi
înlocuirea cu fonduri proprii în cursul unei anumite perioade de timp.
Creditarea investiţiilor de către Corporaţia Financiară Internaţională în sectorul particular
se realizează pe baza anumitor principii:
• Corporaţia Financiară Internaţională nu finanţează un proiect de investiţii pentru care
se poate mobiliza capital particular în condiţii rezonabile;
• Corporaţia Financiară Internaţională finanţează o acţiune în sectorul privat dacă are
acordul statului membru;
• Corporaţia Financiară Internaţională nu impune condiţii cu privire la cheltuirea
sumelor pe teritoriul unei ţări;
• Corporaţia Financiară Internaţională nu îşi asumă răspunderea pentru managementul
întreprinderii în care a investit;
• Corporaţia Financiară Internaţională urmăreşte în procesul de finanţare să nu devină
acţionarul principal la un proiect;
• Corporaţia Financiară Internaţională finanţează investiţiile pornind de la cerinţele
întreprinderilor particulare şi ţinând seama de riscuri.
• Corporaţia Financiară Internaţională va încerca să menţină o diversificare judicioasă a
investiţiilor sale.

35
 Corporaţia Financiară Internaţională acordă împrumuturi în principalele devize şi în
monedă naţională pe termen cuprins între 7 şi 12 ani.
Prin participarea Corporaţiei Financiare Internaţionale la acordarea unor împrumuturi
alături de bănci comerciale, investitori instituţionali, se împart riscurile. Garantarea emisiunilor,
plasamentelor private şi fondurile comune de plasament sunt în măsură să sprijine accesul clienţilor
pe pieţele financiare internaţionale.
Finanţările condiţionate şi garantarea împrumuturilor determină clienţii să-şi dezvolte
spiritul de mobilizare a resurselor necesare dezvoltării.
Proiectul de investiţii pentru care se solicită finanţare de la Corporaţia Financiară
Internaţională cuprinde principalele laturi ale investiţiei: finanţare, management, asistenţă
tehnică, piaţa şi vânzările (piaţa locală, naţională, regională, export), estimări ale producţiei,
preţurilor, potenţiali cumpărători, reţele de distribuţie, concurenţă, protecţie tarifară, fezabilitate
tehnică, forţă de muncă, resurse de materii prime, impact asupra mediului înconjurător
(descrierea procesului de producţie, furnizori de echipamente, forţă de muncă, infrastructură,
surse de materii prime, amplasarea întreprinderii), costul proiectului cu detaliere pe terenuri,
construcţii, echipament instalat, capital circulant, surse de finanţare, profit, rentabilitate, sprijin
guvernamental, stimulente, reglementări cu privire la controlul schimbului valutar, intrarea şi
repatrierea capitalului, eşalonarea în timp a pregătirii şi execuţiei proiectului.
Corporaţia Financiară Internaţională este împuternicită să acţioneze în următoarele
direcţii:
• să contracteze împrumuturi, să furnizeze garanţii colaterale sau alte garanţii necesare,
dacă înainte de a face o vânzare publică a obligaţiilor pe piaţa unei ţări membre a
obţinut aprobarea ţării respective în a cărei monedă se exprimă obligaţiile;
• să investească fondurile care nu sunt necesare operaţiunilor de finanţare în obligaţiuni
şi alte titluri uşor negociabile şi fără restricţii
• furnizează servicii de consiliere, asistenţă tehnică şi informare respectiv baze de date
privind pieţele noi, sugestii în materie de privatizare, consiliere în elaborarea
proiectelor, în dezvoltarea competenţei, în formarea climatului pentru investiţiile
străine.
Fiecare stat membru desemnează banca centrală la care Corporaţia Financiară
Internaţională îşi păstrează drepturile în moneda unui stat membru sau alte active.
Corporaţia Financiară Internaţională este condusă de către Consiliul guvernatorilor,
Consiliul directorilor şi un preşedinte.
Consiliul guvernatorilor decide asupra admiterii de noi membri, asupra majorării sau
reducerii capitalului, asupra suspendării unui stat membru, asupra statutului precum şi asupra
aranjamentelor de cooperare internaţională.
Consiliul directorilor format din directori executivi numiţi sau aleşi de statele membre
răspunde de operaţiunile curente ale corporaţiei.
Preşedintele Corporaţiei Financiare Internaţionale conduce Consiliul directorilor,
participă la reuniunile Consiliului guvernatorilor, dar nu are drept de vot cu excepţia cazului de
balotaj.
Fiecare membru are dreptul la 250 voturi plus câte un vot suplimentar pentru fiecare
acţiune deţinută în capital.
Ţara membră se poate retrage din Corporaţia Financiară Internaţională prin transmiterea
unei înştiinţări în scris. În cazul în care o ţară membră nu îşi respectă obligaţiile faţă de Corporaţia
Financiară Internaţională i se poate suspenda calitatea de membru prin decizia Consiliului
guvernatorilor. Dacă o ţară se retrage sau i se suspendă calitatea de membru, răspunde pentru
sumele datorate Corporaţiei Financiare Internaţionale.

36
 România a fost admisă în calitate de membru al Corporaţiei Financiare Internaţionale prin
rezoluţia Consiliului guvernatorilor din 4 septembrie 1990 şi a subscris 1504 acţiuni în valoare de
1000 dolari SUA.

4 Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA) (Multilateral

Investment Guarantee Agency)

a) Constituirea şi obiectivele MIGA

Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale39 a fost înfiinţată în anul 1988 în vederea
încurajării investiţiilor de capital străin, a completării programelor naţionale şi regionale de
garantare a investiţiilor, a atenuării riscurilor necomerciale, a impulsionării fluxurilor de capital
către ţările în curs de dezvoltare şi a extinderii cooperării internaţionale.
În îndeplinirea obiectivelor sale, agenţia:
• emite garanţii, inclusiv coasigurare şi reasigurare contra riscurilor necomerciale
privind investiţiile într-o ţară membră, care vin din alte ţări membre;
• realizează activităţi complementare adecvate în vederea promovării fluxului de
investiţii spre şi între ţările membre în curs de dezvoltare;
• exercită alte asemenea prerogative în mod incidental, necesare sau dorite în
promovarea obiectivelor sale;
Emiterea de garanţii privind investiţiile şi realizarea unor servicii complementare
contribuie la încurajarea fluxului de investiţii destinat dezvoltării producţiei în ţările membre şi
îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare.
b) Calitatea de membru şi capitalul MIGA
Calitatea de membru este deschisă tuturor membrilor Băncii Internaţionale pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare. Capitalul autorizat al Agenţiei de Garantare a Investiţiilor
Multilaterale este de 1 miliard DST, divizat în 100.000 acţiuni, fiecare în valoare de 10.000 DST
care au fost disponibile spre a fi subscrise de membri. Consiliul guvernatorilor cu majoritate
specială poate să majoreze capitalul de bază al agenţiei.
Capitalul iniţial subscris de fiecare membru se plăteşte în termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a convenţiei de aderare, respectiv 10% din valoarea fiecărei acţiuni vor fi plătite
în numerar şi încă 10% sub formă de bilete la ordin nenegociabile, nepurtătoare de dobânzi sau
obligaţiuni similare, iar diferenţa se solicită la nevoie. Subscripţiile la acţiuni se plătesc în monede
liber utilizabile cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare care pot plăti în monedă naţională până
la 25% din contribuţia stabilită.
Investiţiile eligibile cuprind dobânzile la titlurile de participare la capital, inclusiv
împrumuturi pe termen mediu sau lung contractate sau garantate de către deţinătorii de titluri de
participare la capital şi alte forme de investiţii directe.
c) Operaţiunile MIGA
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale urmăreşte anumite obiective cu ocazia
angajării în garantarea investiţiilor:
• fundamentarea economică a investiţiilor şi impactul lor asupra dezvoltării economice a
ţării;
• conformitatea investiţiei cu legislaţia şi reglementările ţării gazdă;

39
Vezi Legea nr. 43/1992 pentru ratificarea Convenţiei de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor în M. Of.
p. nr. 43/14.05.1992

37
 • concordanţa investiţiilor cu obiectivele de dezvoltare declarate şi cu priorităţile ţării
beneficiare
• condiţiile de investiţii asigurate de ţara beneficiară, inclusiv tratamentul echitabil, corect
şi protecţia legală a investitorilor.
• Investitori eligibili pot fi persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc anumite condiţii:
• persoana fizică este cetăţean al altei ţări decât ţara gazdă a investiţiei;
• persoana juridică să aibă principalul sediu de afaceri într-o altă ţară membră sau
majoritatea capitalului să fie deţinută de un stat membru sau de alte state membre sau de
cetăţenii acestora;
• persoana juridică fie că este sau nu particulară să opereze pe baze comerciale;
Investiţiile sunt garantate numai dacă urmează a fi făcute pe teritoriul unei ţări membre
în curs de dezvoltare. Termenii şi condiţiile fiecărui contract de garanţie vor fi stabilite de agenţie
pe baza regulilor şi regulamentelor pe care Consiliul de conducere le va elabora, cu condiţia ca
agenţia să nu acopere pierderea totală a investiţiei garantate.
La plata sau acceptarea plăţii despăgubirii către deţinătorul unei garanţii, agenţia îşi va
subroga acele drepturi sau creanţe privind investiţia garantată pe care deţinătorul garanţiei le
poate avea împotriva ţării gazdă sau al altor debitori. Termenii şi condiţiile subrogării sunt
cuprinse în contractul de garanţie.
Agenţia cooperează şi completează operaţiunile entităţilor naţionale ale statelor membre
şi entităţilor regionale ale căror capitaluri sunt deţinute în majoritate de state membre care
desfăşoară activităţi similare cu cele ale agenţiei, în vederea maximizării serviciilor şi
impulsionării fluxului de investiţii străine.
Agenţia poate reasigura o investiţie specifică contra unui prejudiciu decurgând din unul
sau mai multe riscuri comerciale asigurate de un stat membru sau o agenţie a acestuia, sau de o
agenţie regională de garantare a investiţiilor al cărei capital majoritar este deţinut de statele
membre.
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale garantează investiţiile eligibile
împotriva unor prejudicii rezultate din următoarele riscuri:
• riscul de transfer de valută care este produs de orice introducere (atribuibile guvernului
ţării gazdă) de restricţii asupra transferului în afara ţării gazdă a monedei proprii într-o
monedă liber utilizabilă sau altă monedă convertibilă deţinătorilor garanţiei, inclusiv
lipsa unei acţiuni din partea guvernului ţării gazdă într-o perioadă rezonabilă de timp
privind cererea unui investitor pentru un astfel de transfer;
• exproprierea şi măsurile similare care se referă la orice acţiune legislativă sau
administrativă sau orice omisiune atribuibilă guvernului ţării gazdă care are ca efect
deposedarea deţinătorului de proprietate sau controlul, ori un beneficiu substanţial din
investiţie cu excepţia unor măsuri nediscriminatorii cu aplicabilitate generală pe care
guvernele le adoptă în scopul reglementării activităţii economice în teritoriile lor;
• încălcarea contractului care se manifestă prin suspendare sau încălcarea de către guvernul
ţării gazdă a contractului cu deţinătorul garanţiei când acesta nu a recurs la un for judiciar
sau arbitru pentru a formula reclamaţia de suspendare a executării sau încălcării
contractului, sau dacă decizia nu este transmisă în termen rezonabil, sau dacă hotărârea
nu poate fi pusă în aplicare;

38
 • război şi tulburări civile care înseamnă orice acţiune militară sau tulburare civilă pe
teritoriul ţării gazdă;
Parlamentul României a ratificat Convenţia de constituire a Agenţiei de Garantare a
Investiţiilor Multilaterale, în şedinţa din 21 aprilie 1992.
Agenţia, preşedintele şi personalul nu se vor implica în afacerile politice ale nici unui stat
membru. De asemenea, se impun ca să nu fie influenţate în deciziile lor de caracterul politic al
unui stat membru sau al statelor membre în cauză pentru a nu prejudicia drepturile agenţiei de a
ţine seama de toate împrejurările legate de investiţii.
Preşedintele sub îndrumarea Consiliului de conducere decide asupra plăţii despăgubirilor
unui deţinător de garanţii în conformitate cu contractul de garanţie.
Consiliul Guvernatorilor aprobă cu majoritate specială angajamentele ce şi le asumă
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale şi care nu pot depăşi 150% din valoarea
capitalului subscris şi a rezervelor. Limita maximă a angajamentelor nu trebuie să depăşească de
cinci ori valoarea capitalului subscris şi a rezervelor.
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale realizează cercetări şi întreprinde
activităţi de promovare a fluxului de investiţii şi de difuzare a informaţiilor privind posibilităţile
de investiţii în ţările în curs de dezvoltare.
d) Organizarea şi conducerea MIGA
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale este condusă de către Consiliul
guvernatorilor, Consiliul de conducere şi de preşedinte. Consiliul guvernatorilor este format dintr-
un guvernator şi un locţiitor numiţi de fiecare ţară membră, care are misiunea să dezbată şi să
aprobe admiterea de noi membri, suspendarea unei ţări membre, creşterea sau diminuarea
capitalului, majorarea limitei valorii totale a angajamentelor, clasificarea statelor. Consiliul de
conducere este răspunzător pentru operaţiunile curente ale agenţiei şi iniţiază acţiuni în vederea
îndeplinirii misiunilor ce îi revin prin statut. Consiliul de conducere este alcătuit din minimum 12
directori. Preşedintele băncii este preşedinte de onoare al Consiliului de conducere, dar fără drept
de vot, decât în cazul unei egalităţi.

5. Centrul internaţional de soluţionare a litigiilor privind investiţiile (CISLI)

CENTRUL INTERNAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR PRIVIND

INVESTIŢIILE a fost înfiinţat în anul 1966 pentru a oferi facilităţi pentru soluţionarea, prin acord
sau arbitraj, a litigiilor privind investiţiile care apar între ţările membre şi reprezentanţi ai altor
ţări membre. În acest sens s-a elaborat „Convenţia asupra rezolvării disputelor privind
investiţiile” din anul 1966.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Care sunt obiectivele BIRD?

2. Ce drepturi şi obligaţii decurg din calitatea de membru al BIRD?
3. Cum se formează capitalul BIRD?
4. Care sunt organele de conducere ale BIRD?
5. Ce laturi cuprinde un proiect finanţat de către BIRD?
6. Care sunt regulile aşezate la baza încheierii contractelor de credit între BIRD şi
solicitanţi?
7. Când a fost creată AID şi în ce scop?

39
 8. Care sunt criteriile aşezate la baza acordării împrumuturilor de AID?
9. Când a fost creată CFI şi în ce scop?
10. Cum se formează capitalul CFI?
11. Care sunt principiile aşezate la baza creditării investiţiilor în sectorul particular
de către CFI?
12. Când a fost creată MIGA şi în ce scop?
13. Ce operaţiuni derulează MIGA?

3. BĂNCI, INSTITUŢII FINANCIARE ŞI FONDURILE UNIUNII EUROPENE

1 Sistemul European al Băncilor Centrale şi Banca Centrală Europeană

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) şi Banca Centrală Europeană s-au

constituit pe baza prevederilor articolului 4A din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi
a protocolului la tratat pentru a asigura funcţionarea Uniunii Europene.
Conform prevederilor Tratatului asupra Uniunii Europene şi a protocolului, competenţele
se repartizează între două componente şi anume: Banca Centrală Europeană şi băncile centrale
naţionale. Între cele două componente se manifestă relaţii de tip sistemic; subsistemele îşi
păstrează independenţa relativă unele faţă de altele şi faţă de sistemul global, dar se influenţează
reciproc.

1.1. Obiective şi misiuni ale Sistemului European al Băncilor Centrale

În spiritul prevederilor articolului 105 din Tratatul asupra Uniunii Europene, Sistemul
European al Băncilor Centrale are drept obiectiv principal menţinerea stabilităţii preţurilor.
SEBC sprijină politicile generale în cadrul Comunităţii, acţionează în conformitate cu principiul
economiei de piaţă deschise în care concurenţa este liberă şi favorizează alocarea eficientă a
resurselor40.
Misiunile fundamentale ale Sistemului European al Băncilor Centrale, conform
prevederilor articolului 105 paragraful 2 din tratat sunt următoarele:
• definirea şi implementarea politicii monetare a Comunităţii;
• desfăşurarea operaţiunilor de schimb în conformitate cu prevederile articolului 109 din
tratat;
• păstrarea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
• promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.
Sistemul European al Băncilor Centrale contribuie la coordonarea politicilor promovate
de autorităţile competente în domeniul controlului prudenţial asupra instituţiilor de credit şi al
stabilităţii sistemului financiar.
În conformitate cu prevederile art.105 paragraful 4, din tratatul Uniunii Europene, Banca
Centrală Europeană este consultată asupra tuturor actelor comunitare propuse în domeniul său
de competenţă şi de autorităţile naţionale asupra proiectelor legislative în limitele şi condiţiile

40
Traité sur L'Union Europeéne, Luxemburg, 1992, Protocole sur les Statuts du Systéme Européene de Banque Centrales et de
la Banque Centrale Européene, article 105

40
stabilite. Banca Centrală Europeană poate să avizeze acţiuni în domeniile sale de competenţă ale
instituţiilor sau organelor comunitare sau ale autorităţilor naţionale.
În vederea realizării sarcinilor SEBC, Banca Centrală Europeană asistată de băncile
centrale naţionale colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale competente, fie
direct de la agenţii economici. În procesul de colectare a informaţiilor statistice cooperează cu
instituţii şi organe comunitare, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale altor state
terţe şi cu alte organizaţii internaţionale.
Banca Centrală Europeană este îndreptăţită să promoveze armonizarea regulilor şi
practicilor privind colectarea, prelucrarea şi difuzarea datelor statistice din domeniile de
competenţă.
Banca Centrală Europeană decide modul de reprezentare a SEBC în domeniul cooperării
internaţionale. Banca Centrală Europeană cu autorizarea sa, băncile centrale naţionale sunt
abilitate să participe la instituţiile monetare internaţionale.

1.2 Organizarea Sistemului European al Băncilor Centrale

În spiritul prevederilor art. 107 din tratatul Uniunii Europene, în exercitarea

competenţelor şi în îndeplinirea obiectivelor şi îndatoririlor care le sunt conferite, Banca Centrală
Europeană, băncile centrale naţionale şi oricare membru al organelor de decizie nu pot solicita
sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau a organelor comunitare, precum şi a guvernelor
statelor membre, se angajează să respecte principiul independenţei şi să nu încerce să influenţeze
organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale.
Responsabilităţile între Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale se
repartizează pe baza indivizibilităţii deciziei politice monetare şi a complementarităţii41.
Decizia de politică monetară este indivizibilă pentru a fi coerentă şi continuă. Formularea
şi aplicarea politicii monetare se realizează de către Consiliul Guvernatorilor, directorat la care
participă guvernatorii băncilor centrale naţionale.
Conform principiului complementarităţii, Banca Centrală Europeană nu intervine în
domenii care nu sunt în competenţa sa. În afara deciziilor centralizate care revin Băncii Centrale
Europene, băncile centrale naţionale au competenţe asupra unor activităţi în măsura în care
acestea nu se interferează cu obiectivele şi misiunile sistemului.
Sistemul European al Băncilor Centrale este condus de către organele de decizie ale
Băncii Centrale Europene.
A. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
În conformitate cu prevederile art.106 din Tratatul asupra Uniunii Europene, Banca
Centrală Europeană are personalitate juridică, se bucură în statele membre de capacitate juridică,
poate să dobândească şi să înstrăineze bunuri mobile şi imobile42.
Banca Centrală Europeană urmăreşte ca sarcinile încredinţate Sistemului European al
Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin propriile activităţi în conformitate cu statutul său sau de
băncile centrale naţionale.

41
Vezi: Armelle Renault-Couteau, Les Institutions et Organes de L'Union Européenne, Publications de L'Université de Rouen,
1996, p. 202
42
Vezi: Armelle Renault-Couteau, Les Institutions et Organes de L'Union Européenne, Publications de L'Université de Rouen,
1996, p. 200

41
 Fig. 14.1 Organizarea Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeană şi-a început activitatea în cea de-a doua jumătate a anului
1998, odată cu trecerea la faza a treia a UEM.
Consiliul Guvernatorilor format din membrii Comitetului director şi guvernatorii
băncilor centrale se reuneşte de cel puţin zece ori pe an pentru a decide asupra problemelor
monetare.
Fiecare membru al Consiliului Guvernatorilor dispune de un vot, iar deciziile se adoptă
cu majoritate simplă. În caz de egalitate, votul preşedintelui este preponderent. Consiliul
Guvernatorilor poate să voteze dacă se întruneşte cvorumul de două treimi din membri. În
vederea adoptării unor decizii, voturile membrilor Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate
conform repartiţiei capitalului subscris la B.C.E. de băncile centrale naţionale.
Consiliul Guvernatorilor adoptă orientările şi deciziile necesare îndeplinirii sarcinilor
încredinţate de SEBC. Consiliul Guvernatorilor stabileşte politica monetară a Comunităţii, decide
asupra obiectivelor monetare intermediare, ratele directoare ale dobânzilor şi structura rezervelor
valutare.
Comitetul Director este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri.
Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului director sunt numiţi de comun
acord de guvernele statelor membre la nivelul şefilor de stat sau de guvern, la recomandarea
Consiliului Europei şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului Guvernatorilor,
dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt
recunoscute. Mandatul lor are o durată de opt ani şi nu poate fi reînnoit.
Membrii Comitetului director pot fi cetăţenii statelor membre, nu pot exercita alte profesii
remunerate sau neremunerate cu excepţia cazurilor în care Consiliul Guvernatorilor acordă o
derogare excepţională.
Deciziile Comitetului director sunt adoptate cu majoritatea simplă a voturilor exprimate,
iar în caz de egalitate votul preşedintelui este preponderent. Fiecare membru al Comitetului
director prezent la şedinţe are dreptul să voteze şi dispune în acest scop de un vot.
Comitetul director implementează politica monetară în conformitate cu orientările şi
deciziile adoptate de Consiliul Guvernatorilor şi pregăteşte reuniunile acestuia.
Preşedintele prezidează Consiliul Guvernatorilor şi Comitetul director al Băncii Centrale
Europene şi reprezintă banca în exterior.
Consiliul General se constituie din preşedinte, vicepreşedinte precum şi guvernatorii
băncilor centrale naţionale. Ceilalţi membri ai Comitetului director pot participa fără drept de vot
la reuniunile Consiliului general. Consiliul General execută sarcinile tranzitorii, sprijină

42
îndeplinirea funcţiilor consultative, colectarea informaţiilor statistice, elaborarea rapoartelor de
activitate, stabileşte regulile necesare standardizării procedurii contabile şi informării asupra
operaţiilor băncilor centrale naţionale, stabileşte condiţii de angajare a personalului BCE.
În vederea coordonării politicilor monetare ale statelor membre a funcţionat un Comitet
Monetar care a fost înlocuit odată cu trecerea la cea de-a treia etapă de către Comitetul
Economic şi Financiar care are următoarele misiuni:
• formularea avizelor, fie la cererea Consiliului Europei sau Comisiei, fie din proprie
iniţiativă;
• urmăreşte situaţia economică şi financiară a statelor membre ale Comunităţii şi prezintă
raport Consiliului Europei şi Comisiei Europene în legătură cu acestea;
• pregăteşte lucrările Consiliului Guvernatorilor care se referă la anumite articole din
tratat;
• cel puţin o dată pe an examinează circulaţia capitalurilor şi efectuarea plăţilor care
rezultă din aplicarea tratatului şi din măsurile adoptate de Consiliu, propune soluţii de
îmbunătăţire şi prezintă un raport comisiei şi consiliului în legătură cu rezultatele
examinării.
B. BĂNCILE CENTRALE NAŢIONALE
Băncile centrale naţionale fac parte integrantă din Sistemul European ale Băncilor
Centrale şi acţionează în conformitate cu orientările şi instrucţiunile Băncii Centrale Europene.
Băncile centrale naţionale sunt organe de drept naţional care se conduc atât după legislaţia
statului cât şi în funcţie de prevederile tratatului asupra Uniunii Europene. Băncile centrale
naţionale sunt obligate să furnizeze Consiliului Guvernatorilor toate informaţiile solicitate.
Fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei naţionale, inclusiv a statutului
Băncii Centrale Naţionale. Statutele băncilor centrale naţionale trebuie să prevadă că durata
mandatului de guvernator al Băncii Centrale Naţionale să fie de cel puţin cinci ani.
Băncile centrale naţionale pot îndeplini şi alte funcţii cu excepţia cazului în care Consiliul
Guvernatorilor decide cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, că unele funcţii nu
sunt compatibile cu obiectivele şi sarcinile Sistemului European al Băncilor Centrale. Unele
funcţii ale băncilor centrale se exercită pe propria lor răspundere şi pe propriul risc şi nu se
consideră că fac parte din funcţiile Sistemului European al Băncilor Centrale.

1.3 Operaţiunile Sistemului European al Băncilor Centrale

În vederea realizării obiectivelor Sistemului European al Băncilor Centrale, Banca

Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale realizează următoarele operaţiuni:
– intervin pe pieţele de capital, fie prin cumpărarea şi vânzarea fermă sau la
termen, fie primind sau dând împrumut, creanţe şi titluri negociabile în mone-
dă comunitară, necomunitară precum şi în metale preţioase;
– efectuează operaţii de credit împreună cu alte instituţii şi alţi participanţi pe
piaţă pe baza unor garanţii corespunzătoare.
Banca Centrală Europeană este abilitată să impună instituţiilor de credit din statele
membre constituirea de rezerve obligatorii la BCE, şi la băncile centrale naţionale. Consiliul
Guvernatorilor stabileşte modalităţile de calcul şi de determinare a rezervelor minime obligatorii.
Baza de calcul a rezervelor minime, raportul dintre rezerve şi baza de calcul şi sancţiunile pentru
nerespectare sunt definite de către Consiliul Uniunii Europene.

43
 Consiliul Guvernatorilor decide cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate,
dacă recurge la alte metode operaţionale de control monetar pe care le consideră oportune la un
moment dat.
Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale au interdicţie prin normele
articolului 104 alin.1 din tratat să acorde credite fără acoperire sau orice alte tipuri de facilităţi de
creditare instituţiilor sau organelor Comunităţii, administraţiilor centrale, autorităţilor regionale
sau locale, altor autorităţi publice, organisme sau întreprinderi ale statelor membre. De asemenea,
se interzice achiziţionarea direct de la acestea a instrumentelor datoriei lor de către BCE sau
băncilor centrale naţionale cu excepţia instituţiilor oficiale de credit.
Banca Centrală Europeană poate să adopte reglementări în vederea asigurării eficacităţii
şi solidarităţii sistemului de compensare şi plăţi în cadrul Comunităţii şi în raporturile cu ţările
terţe.
Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale pot realiza şi alte operaţiuni
externe şi anume: să stabilească relaţii cu băncile centrale şi instituţiile financiare din ţările terţe
sau cu organizaţii internaţionale; să dobândească, să vândă la vedere sau la termen orice tip de
active valutare şi de metale preţioase; să deţină şi să gestioneze activele valutare care includ titluri
şi orice alte active libelate în moneda oricărei ţări sau în unităţi de cont; să efectueze toate tipurile
de operaţii bancare cu ţări terţe, organizaţii internaţionale, inclusiv să primească şi să acorde
credite.
Banca Centrală Europeană este obligată să acorde avize, poate fi consultată de Consiliul
European, de Comisia Europeană, de autorităţile competente ale statelor membre în probleme
care se referă la sfera şi aplicarea legislaţiei comunitare în materia controlului prudenţial al
instituţiilor de credit şi a stabilităţii sistemului financiar.
Consiliul Guvernatorilor este îndreptăţit prin prevederile articolului 105, paragraful 6 din
tratat să decidă asupra unor sarcini specifice ale Băncii Centrale Europene în legătură cu politicile
în materie de control prudenţial asupra instituţiilor de credit şi altor instituţii financiare cu
excepţia societăţilor de asigurări.
Exerciţiul financiar al BCE şi al băncilor centrale naţionale începe în prima zi a lunii
ianuarie şi se încheie în ultima zi a lunii decembrie. Conturile anuale ale Băncii Centrale Europene
se întocmesc de către Comitetul Director în conformitate cu principiile stabilite de către Consiliul
Guvernatorilor şi se aprobă de acesta.
Comitetul Director elaborează un bilanţ al Sistemului European al Băncilor Centrale ce
reflectă activele şi pasivele băncilor centrale naţionale în scopuri operaţionale şi de analiză.
Conturile Băncii Centrale Europene şi ale băncilor centrale naţionale se verifică de către
auditorii externi independenţi recomandaţi de către Consiliul Guvernatorilor şi agreaţi de
Consiliul European.

1.4 Capitalul Băncii Centrale Europene

Capitalul Băncii Centrale Europene se cifrează la 5 miliarde EURO, se poate majora prin
decizia Consiliului Guvernatorilor care se adoptă cu o majoritate calificată. Voturile membrilor
Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate conform repartiţiei capitalului subscris la Banca
Centrală Europeană de către băncile centrale naţionale. O decizie privind majoritatea calificată
se adoptă dacă voturile favorabile exprimate reprezintă cel puţin două treimi din capitalul
subscris la BCE şi cel puţin jumătate din acţionari.
Consiliul Guvernatorilor hotărăşte cu o majoritate calificată asupra cuantumului
capitalului exigibil şi a modalităţilor de vărsare a capitalului.
Băncile centrale naţionale sunt singurele autorizate să subscrie şi să deţină capitalul
Băncii Centrale Europene. Fiecare bancă centrală deţine o pondere în capitalul Băncii Centrale
Europene care este egală cu suma următoarelor procente:

44
 • 50% din cota pe care statul membru o reprezintă în cadrul populaţiei Comunităţii în
penultimul an dinaintea constituirii SEBC;
• 50% din cota pe care statul membru o deţine din produsul intern brut al Comunităţii la
preţurile pieţei, constatate în cursul celor cinci ani care au precedat penultimul an
dinaintea constituirii SEBC.
După constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale ponderile atribuite băncilor
centrale naţionale se revizuiesc din cinci în cinci ani.

1.5 Transferul rezervelor valutare la Banca Centrală Europeană

Băncile centrale naţionale pun la dispoziţia Băncii Centrale Europene rezerve valutare,
altele decât monedele statelor membre, poziţii de rezervă la FMI şi DST în valoare de până la 50
miliarde EURO. Consiliul Guvernatorilor decide asupra părţii din rezerve care poate fi pretinsă
de Banca Centrală Europeană după constituire şi sumele ce se solicită ulterior. Banca Centrală
Europeană este autorizată să gestioneze rezervele şi să le utilizeze conform statutului.
Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale la formarea rezervelor depinde de partea de
capital subscrisă la Banca Centrală Europeană. În acest sens, Banca Centrală Europeană poate să
solicite rezerve suplimentare în limita fixată şi poate gestiona rezervele la FMI şi în DST.
Rezervele valutare ale băncilor centrale
Băncile centrale naţionale efectuează operaţii cu rezerve pentru îndeplinirea obligaţiilor ce
le revin faţă de organizaţiile internaţionale. Operaţiile privind rezervele valutare care revin
băncilor centrale naţionale după transferul către Banca Centrală Europeană şi tranzacţiile efectuate
de statele membre cu fondurile lor de rulment peste o limită fixată sunt supuse autorizării Băncii
Centrale Europene pentru a asigura coerenţa în politica monetară şi valutară a Uniunii Europene.
Veniturile obţinute de băncile centrale naţionale în îndeplinirea misiunilor Sistemului
European al Băncilor Centrale se repartizează la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar. Veniturile
fiecărei bănci centrale depind de veniturile anuale obţinute din activele deţinute în contrapartidă cu
masa monetară în circulaţie şi din depozitele constituite de instituţiile de credit. Din veniturile
monetare ale fiecărei bănci centrale se scad dobânzile plătite pentru depozitele constituite.
Consiliul Guvernatorilor poate să hotărască rambursarea de către băncile centrale a unor
cheltuieli efectuate cu ocazia emisiunilor de monedă sau unele pierderi rezultate din operaţiile de
politică monetară realizate de Sistemul European al Băncilor Centrale.
Suma veniturilor monetare ale băncilor centrale se repartizează între ele proporţional cu
părţile vărsate la capitalul Băncii Centrale Europene.
Profitul net al Băncii Centrale Europene se distribuie astfel:
• o sumă care urmează a fi determinată de Consiliul Guvernatorilor şi care nu poate
depăşi 20% din beneficiul net se transferă fondului general de rezervă în limita de 100%
din capital;
• beneficiul net se distribuie deţinătorilor părţilor la Banca Centrală Europeană
proporţional cu sumele vărsate.
În cazul în care Banca Centrală Europeană înregistrează o pierdere, aceasta se acoperă
din fondul general de rezervă şi dacă este necesar din venitul monetar obţinut în cursul
exerciţiului financiar, pe baza deciziei Consiliului Guvernatorilor proporţional cu şi până la
concurenţa sumelor alocate băncilor centrale naţionale.
În îndeplinirea misiunilor încredinţate Banca Centrală Europeană poate să deschidă
conturi la băncile centrale naţionale, la organismele publice, să accepte pentru împrumuturile

45
acordate active şi titluri drept garanţii, poate să intervină pe pieţele de capital prin operaţii de
vânzare-cumpărare, poate să împrumute sume exprimate într-o anumită monedă.
Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea bancnotelor.
Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele
mijloace de plată legale în interiorul Comunităţii Europene. Statele membre pot emite monede
metalice sub rezerva aprobării emisiunii de către Banca Centrală Europeană.
Consiliul poate să hotărască, după consultarea Băncii Centrale Europene asupra unor
măsuri pentru armonizarea valorilor unitare şi a specificaţiilor tehnice a tuturor monedelor
metalice destinate circulaţiei în vederea asigurării bunei circulaţii în interiorul Comunităţii
Europene.

2 Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Banca Europeană de Investiţii a fost înfiinţată pe baza prevederilor cuprinse în articolele

129 şi 130 din Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene care au devenit articolele 198D
şi 198E din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Banca Europeană de Investiţii a început să funcţioneze în anul 1958 pentru a sprijini
dezvoltarea regiunilor din ţările membre care reprezenta un obiectiv al Comunităţii Economice
Europene.
Conform prevederilor din tratatul asupra Comunităţii Economice Europene, Banca
Europeană de Investiţii dispunea de autonomie funcţională şi instituţională în contextul european.
a) Misiunea şi obiectivele Băncii Europene de Investiţii
În calitate de instituţie financiară a Comunităţii şi Uniunii Europene, Banca Europeană
de Investiţii are misiunea să contribuie la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune
în interesul Comunităţii pe seama resurselor proprii şi a resurselor de pe pieţele de capital43.
Obiectivele urmărite de Banca Europeană de Investiţii în cadrul proiectelor pe care le
finanţează sunt:
• impulsionarea dezvoltării economice a regiunilor rămase în urmă din ţările membre;
• susţinerea îmbunătăţirii infrastructurii şi telecomunicaţiilor din ţările europene;
• stimularea competitivităţii industriilor din ţările membre ale Uniunii Europene;
• sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din statele membre;
• urmărirea realizării obiectivelor în domeniul energetic;
• extinderea şi modernizarea infrastructurii pentru educaţie, sănătate, şi sprijinirea
reînnoirii urbane.
Banca Europeană de Investiţii acordă împrumuturi şi garanţii în vederea realizării unor
proiecte care vizează impulsionarea regiunilor mai puţin dezvoltate, modernizarea sau conversia
întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a extinderii pieţei comune care nu pot fi
finanţate în întregime din resursele existente în statele membre, proiecte de interes comun pentru
mai multe ţări care prin amploarea sau natura lor nu pot fi finanţate de către statele membre.
Banca Europeană de Investiţii facilitează finanţarea programelor de investiţie pentru a-şi
îndeplini misiunea şi acordă asistenţă fondurilor structurale şi altor mecanisme financiare ale
Comunităţii.
Banca Europeană de Investiţii se încadrează în sfera instituţiilor Comunităţii şi Uniunii
Europene care dispune de personalitate juridică, structura decizională proprie, autonomie

43
Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art.198E, în Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura
Polirom, Iaşi, 1999, p. 131

46
financiară şi reguli de funcţionare menţionate în statutul său. Membrii Băncii Europene de
Investiţii sunt statele membre ale Uniunii Europene (anexa 8).
În realizarea misiunii sale, Banca Europeană de Investiţii cooperează cu membrii
Comisiei Europene, ai Comitetului Regiunilor şi ai Comitetului Economic şi Social.
Parlamentul European a menţionat în rezoluţiile sale faptul că Banca Europeană de
Investiţii face parte din cadrul instituţional şi politic european şi operaţiunile sale trebuie să fie
supuse unui control democratic. După rezoluţiile Parlamentului European, Curtea de Conturi
poate să verifice toate operaţiunile băncii şi să elaboreze un raport. De asemenea, Parlamentul
European a propus o procedură de descărcare pentru operaţiunile Băncii Europene de Investiţii.
Recunoaşterea autonomiei Băncii Europene de Investiţii nu înseamnă o sustragere de la
regulile comunitare, deoarece misiunea Băncii Europene de Investiţii îi solicită să acţioneze în
interesul Comunităţii Europene.

b) Conducerea Băncii Europene de Investiţii

Banca Europeană de Investiţii este condusă şi administrată de către Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul de administraţie şi Comitetul de Direcţie44.
Consiliul guvernatorilor reprezintă organul de conducere al Băncii Europene de
Investiţii format din miniştri desemnaţi de către statele membre. Consiliul Guvernatorilor decide
asupra direcţiilor politicii de credit, asupra mărimii capitalului, numeşte şi demite membrii
Consiliului de administraţie şi ai Comitetului de direcţie, aprobă raportul anual, bilanţul şi contul
de profit şi pierdere.
Consiliul de administraţie este alcătuit din administratori şi supleanţi numiţi pentru o
perioadă de 5 ani reînnoibilă de către Consiliul Guvernatorilor. Membrii Consiliului de
administraţie sunt aleşi dintre personalităţile care oferă garanţii de independenţă şi de competenţă.
Consiliul de administraţie are competenţe în domeniul acordării creditelor, al garanţiilor şi al
gestiunii operaţiilor băncii în conformitate cu prevederile tratatului, ale statului şi cu directivele
Consiliului Guvernatorilor. Şedinţele Consiliului de administraţie sunt prezidate de un preşedinte
sau un vicepreşedinte care nu votează.
Comitetul de direcţie este compus din preşedinte şi vicepreşedinţi (şase) numiţi pe o
perioadă de şase ani reînnoibili de către Consiliul Guvernatorilor la propunerea Consiliului de
administraţie. Comitetul de direcţie pregăteşte deciziile Consiliului de administraţie în domeniul
împrumuturilor şi garanţiilor.
Comitetul de verificare format din trei membri numiţi de către Consiliul Guvernatorilor
pentru a verifica regularitatea operaţiilor Băncii, conformitatea datelor din bilanţ şi contul de
profit şi pierdere, normele contabile, situaţia economico-financiară a băncii. În vederea realizării
misiunii, Comitetul de verificare cooperează cu societatea de expertiză Price Waterhouse and Co.
Activitatea în cadrul Băncii Europene de Investiţii se desfăşoară prin serviciul afacerilor
generale, direcţia de finanţare extra-comunitară, direcţia de finanţare şi trezorerie, direcţia de
studii economice şi financiare, direcţia juridică şi un corp de consilieri tehnici.
Personalul este ales pe baza criteriilor profesionale şi pentru a asigura o participare
echitabilă a statelor membre.
c) Resursele Băncii Europene de Investiţii
În vederea realizării misiunii sale, Banca Europeană de Investiţii dispune de două surse
de finanţare: capitalul şi împrumuturile.
Banca Europeană de Investiţii este autorizată să administreze un capital subscris de statele
membre. Capitalul iniţial de 100 milioane unităţi de cont a fost majorat de mai multe ori (1971,

44
vezi: Statute of the European Investment Bank, 1999 art. 9

47
1981, 1986, 1991, 1995) fiind de peste patru ori mai mare. Statutul Băncii Europene de Investiţii
prevede că fiecare stat membru varsă numai o parte din capitalul subscris (9,013%), iar la cealaltă
parte se face apel la decizia Consiliului de administraţie.
În conformitate cu prevederile statutului, Banca Europeană de Investiţii contractează
împrumuturi pe termen mediu şi lung de pe pieţele internaţionale de capital până la 250% din
suma capitalului subscris.
În vederea finanţării unor proiecte pe teritoriul Uniunii Europene şi în afară, Banca
Europeană de Investiţii poate să utilizeze resurse speciale de origine bugetară.
Consiliul de administraţie poate să propună Consiliului Guvernatorilor să aprobe ca
statele membre să acorde Băncii Europene împrumuturi speciale în cazul în care Banca
Europeană de Investiţii se află în incapacitate de a-şi procura resursele necesare de pe pieţele de
capital în condiţii convenabile.
d) Creditarea şi garanţiile Băncii Europene de Investiţii
Acordarea şi garantarea împrumuturilor se bazează pe unele principii care rezultă din
statutul Băncii Europene de Investiţii:
• fondurile împrumutate să se utilizeze în mod eficient şi raţional. În acest scop, banca
acordă împrumuturi şi garanţii dacă prin executarea proiectului se realizează o creştere
a productivităţii muncii şi este favorizată funcţionarea pieţei unice.
• banca nu poate obţine acţiuni la întreprinderi şi nu îşi asumă nici o responsabilitate în
gestionarea întreprinderilor care beneficiază de împrumuturi, în afara cazului în care
acţionează pentru protejarea drepturilor sale şi recuperarea creanţelor;
• banca nu finanţează un proiect la care se opune statul membru pe teritoriul căruia
urmează să se realizeze proiectul;
• banca şi statele membre nu pot impune condiţii cu privire la utilizarea resurselor pe
teritoriul unui stat membru.
Împrumuturile Băncii Europene de Investiţii se pot acorda instituţiilor publice sau
întreprinderilor private, dacă investiţiile îndeplinesc criteriile şi limitele prevăzute prin articolul
198 E din Tratatul instituind Uniunea Europeană.
Banca Europeană de Investiţii finanţează o parte din costul investiţiilor în completarea
fondurilor proprii şi a altor sume de finanţare respectiv până la o limită din valoarea investiţiei.
Investiţiile de dimensiuni mari sunt creditate în mod direct, iar investiţiile medii şi mici
se finanţează prin linii de credit ce se deschid la bănci şi instituţii financiare.
Împrumuturile contractate de la Banca Europeană de Investiţii au fost utilizate în
realizarea proiectelor din infrastructură, energie, industrie, servicii, agricultură.
Banca Europeană de Investiţii urmăreşte viabilitatea şi importanţa economică a
proiectului de investiţii, concordanţa dintre proiect şi orientările politicii comunitare. Banca
acordă atenţie respectării reglementărilor în materie de protecţie a mediului.
Proiectele ce se propun spre finanţare de către Banca Europeană de Investiţii se
elaborează de către beneficiari şi se examinează de către specialişti. În cursul examinării se
evaluează caracteristicile tehnice, economice şi financiare ale proiectului şi se urmăreşte
concordanţa dintre proiect şi obiectivele Uniunii Europene.
Decizia de acordare a împrumutului pentru realizarea unui proiect se adoptă de către
Consiliul de administraţie după analiza modului în care proiectul este în conformitate cu
obiectivele Uniunii Europene, contribuie la dezvoltarea regională echilibrată, la crearea
infrastructurii de comunicare, la protejarea mediului, la dezvoltarea sectorului industrial şi a
serviciilor şi la utilizarea raţională a resurselor.

48
 Creditele Băncii Europene de Investiţii sunt destinate realizării unor proiecte cu o durată
între 7-12 ani.
Departamentele din cadrul Băncii Europene de Investiţii evaluează proiectele de investiţii
sub toate laturile lor, inclusiv costul, resurse de finanţare şi implicaţiile asupra dezvoltării
economice.
Proiectele ce se creditează de către Banca Europeană de Investiţii sunt monitorizate până
la terminare şi rambursare. Banca Europeană de Investiţii urmăreşte modul de rambursare, plata
dobânzilor şi comisioanelor, verifică dacă fondurile se utilizează pentru obiectivele prevăzute în
contract, dacă proiectul se implementează şi evaluează rezultatele înregistrate.
Principalele domenii finanţate în interiorul Comunităţii Europene sunt dezvoltarea
regională, infrastructură, susţinerea competitivităţii industriale, protecţia mediului, realizarea
unor programe pentru economisirea energiei, raţionalizarea proceselor de fabricaţie. În exteriorul
Comunităţii Europene, Banca Europeană de Investiţii a susţinut politica comunitară de cooperare
cu 12 ţări mediteraneene, a participat la programe de asistenţă în favoarea ţărilor din Europa
Centrală şi din America Latină şi Asia.
Eventualele litigii între Banca Europeană de Investiţii şi împrumutaţi se pot rezolva de
organele naţionale competente şi de către Curtea de Justiţie.

3 Fondul European de Investiţii (FEI)

Fondul European de Investiţii este considerat principalul instrument financiar de susţinere

a iniţiativei europene de dezvoltare, instituit de către Consiliul European la reuniunea de la
Edinburgh din 11-12 decembrie 199245.
Iniţiativa europeană de susţinere a creşterii economice promovată de reuniunea
Consiliului Europei de la Edinbourg din 11-12 decembrie 1992 a solicitat statelor membre să
promoveze acţiuni concertate care să favorizeze dezvoltarea economică, să creeze locuri de
muncă în spiritul principiilor convergenţei definite prin Tratatul asupra Uniunii Europene.
Fondul European de Investiţii fiind format pe baza unui parteneriat dintre operatorii
publici şi privaţi, comunitari şi naţionali dispune de o structură instituţională şi financiară care să
asigure realizarea proiectelor în domeniul infrastructurii şi de către întreprinderile mici şi
mijlocii.
Obiectivul Fondului European de Investiţii îl constituie susţinerea realizării proiectelor
de investiţii în infrastructură cu prioritate în domeniul reţelelor transeuropene precum şi în
favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Fondul European de Investiţii completează garanţiile
pe termen lung la investiţiile care necesită resurse financiare cu un risc comercial important.
Fondul European de Investiţii este o instituţie de drept internaţional care are personalitate
juridică şi autonomie financiară.
Principalul acţionar al Fondului European de Investiţii este Banca Europeană de Investiţii
(40%) care asigură gestiunea curentă pe baza unei convenţii de cooperare.
Membrii fondatori ai Fondului European de Investiţii sunt Comunitatea Economică
Europeană reprezentată de Comisia Europeană şi instituţii financiare. Ceilalţi membri sunt dintre
instituţiile financiare din ţările membre ale Comunităţii Europene care exercită activităţi menite
să susţină obiectivele urmărite de Fond.
Membrii fondatori ai Fondului European de Investiţii subscriu un număr de părţi stabilit
prin statut, iar membrii noi subscriu părţi în cote şi condiţii prevăzute de Adunarea Generală.
În structura organelor de administrare a Fondului European de Investiţii se încadrează
Adunarea Generală, Consiliul de supraveghere şi Comitetul Financiar.

45
Vezi: Armelle Renaut-Couteau, Op. cit., p. 241

49
 Adunarea Generală este formată din membrii fondului, respectiv Comunitatea
Europeană reprezentată de un membru al Comisiei, preşedintele Băncii Europene de Investiţii şi
reprezentanţii instituţiilor financiare. Membrii Fondului European de Investiţii se reunesc cel
puţin odată pe an la convocarea Preşedintelui Consiliului de supraveghere, fie la sediul Fondului
(Luxemburg) fie într-un alt loc precizat. Adunările generale sunt prezidate de către un
reprezentant al fiecărui membru care exercită funcţia de preşedinte pe durata unui an.
Adunarea Generală dezbate şi decide asupra conducerii, funcţionării şi gestiunii Fondului
European de Investiţii, orientările activităţii, participaţii, admitere de noi membri, creşterea şi
reducerea capitalului.
Consiliul de Supraveghere este format din 7 (şapte) membri numiţi astfel: trei de către
Banca Europeană de Investiţii, doi de către Comisia Europeană şi doi de către instituţiile
financiare care participă la fond. Fiecare membru este asistat de un supleant care acţionează în
numele său în cazul lipsei.
Banca Europeană de Investiţii este reprezentată de Preşedintele comitetului de direcţie în
exerciţiu, un administrator din ţara care asigură preşedenţia Consiliului Guvernatorilor şi un
administrator care va deveni preşedinte în exerciţiul următor. Membrii ce reprezintă Comisia
Europeană sunt aceeaşi care o reprezintă şi în Consiliul de administraţie al Băncii Europene de
Investiţii. Membrii Consiliului de supraveghere sunt numiţi pe o perioadă de doi ani care poate
fi reînnoită, iar preşedinte este preşedintele Băncii Europene de Investiţii.
Consiliul de supraveghere pregăteşte propunerile ce se dezbat în Adunarea Generală,
decide asupra operaţiilor de garantare a investiţiilor de reţele transeuropene parţial localizate în
afara teritoriului Uniunii Europene, stabileşte modul de remunerare a garanţiilor, raportează
anual Adunării Generale asupra conformităţii gestiunii Fondului European cu obiectivele sale şi
directivele aprobate.
Comitetul Financiar este format din trei personalităţi numite pentru trei ani şi desemnate
de fiecare categorie de membri. Comitetul este prezidat de către reprezentantul Băncii Europene
de Investiţii. Comitetul financiar decide şi acţionează în numele Fondului European de Investiţii
în conformitate cu puterile atribuite de Adunarea Generală şi Consiliul de supraveghere, anali-
zează garanţiile şi decide asupra lor. Comitetul financiar adoptă decizii prin majoritate, în afara
deciziilor care se referă la garanţii şi participare care se aprobă pe baza unanimităţii. În cazul unei
decizii cu privire la garanţii şi participare la care nu se obţine unanimitatea, preşedintele
Comitetului financiar o supune aprobării Consiliului de supraveghere.
Capitalul Fondului European de Investiţii este format în proporţie de 40% din contribuţia
Băncii Europene de Investiţii, 30% Comunitatea Europeană, precum şi bănci şi instituţii
financiare (30%). Fondul European de Investiţii dispune de un capital de două miliarde EURO
împărţit în două mii de părţi cu o valoare nominală de 1.000.000 ECU. Statele membre pot
subscrie un număr de părţi fixat prin statut. Părţile subscrise se achită până la concurenţa de 20%
în patru vărsăminte anuale.
Fondul European de Investiţii administrează şi resursele provenite din comisioane de
angajare şi diferenţe dintre gradul de risc garantat la fiecare investiţie şi produsul trezoreriei.
Remuneraţiile pe care le percepe Fondul pentru operaţiile sale depind de cheltuielile de
funcţionare, de riscurile asumate şi de rezervele necesare.
Fondul European de Investiţii susţine realizarea proiectelor de investiţii pe teritoriul
statelor membre ale Comunităţii Europene sau în ţări limitrofe dacă se realizează proiecte
transfrontaliere şi care sunt autorizate de către Consiliul de supraveghere printr-o decizie luată în
unanimitate.
Fondul European de Investiţii garantează împrumuturile cu privire la reţelele
transeuropene şi cele destinate întreprinderilor mici şi mijlocii. Plafonul angajamentelor globale
ale Fondului European de Investiţii nu poate depăşi de trei ori cota de capital subscris, dar

50
garanţiile pot fi majorate. Comitetul financiar este competent să aprobe operaţiile de garantare
pe baza deciziilor adoptate în unanimitate.

4 Curtea de Conturi

Curtea de Conturi se înscrie în rândul instituţiilor comunitare alături de Parlamentul

European, Consiliul European, Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie în vederea urmăririi şi
asigurării legalităţii constituirii şi utilizării resurselor financiare comunitare şi a întăririi disciplinei
financiare.
Curtea de Conturi a fost înfiinţată în iulie 1975 şi a început să funcţioneze în anul 1979
cu sediul în Luxemburg pentru a asigura controlul conturilor în cadrul Comunităţii Europene.
a) Structura Curţii de Conturi
Curtea de Conturi a Uniunii Europene este formată din 15 membri. Conform prevederilor
art. 188B din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene membrii Curţii de Conturi sunt
aleşi dintre persoanele care fac parte sau au făcut parte din instituţiile de control extern din ţările
lor sau care au o calificare specială pentru această funcţie şi care oferă toate garanţiile de
independenţă.46 După consultarea Parlamentului European, Consiliul hotărăşte în unanimitate
asupra numirii membrilor Curţii de Conturi pe o perioadă de şase ani. Cu ocazia primelor numiri
patru membri ai Curţii de Conturi desemnaţi prin tragere la sorţi primesc un mandat de patru ani
pentru a asigura continuitatea activităţii instituţiei.
Preşedintele Curţii de Conturi este ales de membri, dintre ei, pe o perioadă de trei ani cu
posibilitatea reînnoirii mandatului.
Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă şi în interesul
general al Comunităţii Europene. În îndeplinirea îndatoririlor membrii Curţii de Conturi nu
trebuie să solicite şi nici să accepte instrucţiuni din partea unui guvern sau de la un anumit
organism. Membrii Curţii de Conturi trebuie să se abţină de la orice act incompatibil cu
îndatoririle lor.
Pe durata funcţiei, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate
profesională, fie remunerată, fie neremunerată. În momentul preluării funcţiei, membrii Curţii de
Conturi trebuie să se angajeze solemn ca pe durata mandatului şi după încetare să îndeplinească
obligaţiile care rezultă din funcţie, să manifeste onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor
poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei.
Funcţia membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie voluntară
sau din oficiu declarată de Curtea de Justiţie. Membrii Curţii de Conturi nu pot fi destituiţi din
funcţiile lor şi nici nu pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje numai în
cazul în care Curtea de Justiţie constată la cererea Curţii de Conturi că au încetat să corespundă
condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor. Consiliul hotărăşte
cu o majoritate calificată condiţiile de angajare, remuneraţii, indemnizaţii, pensii şi orice alte
drepturi. Membrii Curţii de Conturi se bucură de privilegiile şi imunităţile Comunităţii Europene
ce se acordă judecătorilor de la Curtea de Justiţie.
b) Atribuţiile Curţii de Conturi
Curtea de Conturi examinează conturile privind veniturile şi cheltuielile Comunităţii,
conturile care se referă la veniturile şi cheltuielile oricărui organism creat de Comunitatea
Europeană în măsura în care actul fondator nu exclude controlul.

46
Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art.188A, 188B, 188C în Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene,
Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 121-123

51
 Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie privind
fiabilitatea conturilor, precum şi regularitatea operaţiilor.
În vederea confirmării gestiunii financiare, Curtea de Conturi examinează legalitatea şi
regularitatea încasării veniturilor şi efectuării cheltuielilor.
Controlul veniturilor presupune compararea sumelor prevăzute în buget cu vărsămintele
efective către Comunitatea Europeană şi identificarea unor factori obiectivi şi subiectivi care au
exercitat influenţă asupra veniturilor.
Curtea de Conturi urmăreşte raportul dintre angajamentele asumate şi plăţile efectuate,
factorii care au influenţat plăţile şi modul în care s-au respectat prevederile în efectuarea
cheltuielilor.
Controlul Curţii de Conturi se efectuează pe baza documentelor, dacă este necesar se
desfăşoară la faţa locului în celelalte instituţii, în localurile oricărui organism care încasează
venituri şi efectuează cheltuieli ale Comunităţii Europene, în statele membre, inclusiv în
localurile oricărei persoane fizice şi juridice beneficiare de sume de la bugetul Uniunii Europene.
Controlul Curţii de Conturi în statele membre se realizează în colaborare cu instituţiile de
control naţionale sau dacă acestea nu dispun de competenţele necesare cu servicii naţionale
competente. Instituţiile sau serviciile de control naţionale trebuie să comunice Curţii de Conturi
dacă intenţionează să participe la control. Curtea de Conturi şi instituţiile de control naţionale ale
statelor membre cooperează într-un spirit de încredere şi îşi respectă independenţa reciprocă.
Documentele sau informaţiile necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi se
comunică la cerere de celelalte instituţii ale Comunităţii, de instituţiile de control naţional sau de
serviciile naţionale competente.
După examinare, Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui
exerciţiu financiar. Raportul Curţii de Conturi se transmite instituţiilor Comunităţii şi se publică
în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene alături de răspunsurile formulate de instituţiile
comunitare. Rapoartele anuale, rapoartele speciale sau avizele se aprobă cu majoritatea
membrilor Curţii de Conturi.
Curtea de Conturi asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de
control asupra execuţiei bugetului.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Care sunt misiunile Sistemului European al Băncilor Centrale?

2. Care sunt organele de conducere din cadrul Băncii Centrale Europene?
3. Ce operaţiuni desfăşoară Sistemul European al Băncilor Centrale?
4. Cum se formează capitalul Băncii Centrale Europene?
5. Care este misiunea şi obiectivele Băncii Europene de Investiţii?
6. Cum se formează resursele de către Banca Europeană de Investiţii?
7. Care sunt principiile aşezate la baza acordării împrumuturilor de către Banca
Europeană de Investiţii?
8. Care este obiectivul Fondului European de Investiţii şi rolul său?
9. Care sunt atributele Curţii de Conturi a Uniunii Europene?

52