Sunteți pe pagina 1din 6

Tema: Morfologia funcţională a arcadelor dentare . Parodontul.

Funcțiile.
1.Arcada dentară, alveolară, bazală. Definiție.
 Dinții, fiind implantați în apofizele alveolare, formează arcadele dentare.
Arcadele dentare reprezintă un sistem de organizare strâns legate
morphologic și functional. Ele separă cavitatea orală în 2 părți: cavitatea
vestibulară cuprinsă între suprafața vestibulară a arcadelor dentare, buze și
obraji, și cavitatea orală, cuprinsă între fața orală a arcadelor dentare, și
istmul bucofaringian.
 Linia convențională trasată la vârful apofizei alveolare se numește arcadă
alveolară.
 Linia convențională trasată pe vârfurile rădăcinilor se numește arcadă
bazală.

2.Elemente ce asigură unitatea morfofuncțională a arcadelor dentare.


Unitatea de sistem a arcadelor dentare este asigurată de punctele de contact
interdentare, de apofiza alveolară și de parodont. Pe parcursul vieții, datorită
mobilității fiziologice a dinților în alveole, punctele de contact se supun abraziunii
și se transformă în suprafeșe de contact.
Unitatea funcțională a arcadelor dentare este la fel determinată atât de apofizele
alveolare, cât și de ligamentele interdentare ale parodontului marginal.Aceste
ligamente sunt situate deasupra septurilor alveolare inserându-se de cementul unui
dinte și trecând la celălalt. Datorită acestor ligament e deplasarea unui dinte mezial
sau distal provoacă și deplasarea dinților vecini.
3.Punctele de contact dintre dinți și importanța practică.

 Aria de contact este o zonă situată pe feţele proximale ale   dinţilor, in


treimea incizală (ocluzală) sau medie, prin care se realizează   contactul
între doi dinţi vecini.

Şirul coroanelor dentare acţionează ca un ansamblu datorită existenţei ariilor de


contact interdentar.Apofizele alveolare corelează cu volumul coroanelor dinților
care sunt implantați în așa mod că asigură la nivelul feței proximale contacte între
coroane la nivelul treimii ocluzale.Pe parcursul vieții,datorită mobilității
fiziologice a dinților în alveole ,punctele de contact se supun abraziunii și se
transformă în suprafață de contact
Pozitia ariei de contact:

 la nivelul incisivilor si caninilor se gaseste in treimea incizala m frontal si


treimea vestibulara in sagital (fig.1).La acelasi dinte, pe fata meziala zona de
contact este situata mai aproape de marginea incizala si fata vestibulara
decat pe fata distala.
 la nivelul premolarilor si molarilor in sens ocluzo-cervical, se gaseste la
unirea treimii ocluzale cu treimea mijlocie, iar in sens vestibulo-oral la
intalnirea treimii vestibulare cu treimea mijlocie (fig.2),(fig.3),(fig.4).
Exceptia de la regula o constituie contactul dintre fata distala a primilor
molari si fata meziala a molarilor secunzi, care se face m ambele uri in
treimea mijlocie.

Relatiile de contact interdentar impiedica impactul alimentar, prevenind astfel


traumatizarea si afectarea gingiei interdentare. in plus, contribuie la stabilizarea
arcadei dentare si dispersarea fortelor ocluzale.

4.Formele arcadelor dentare superioare și inferioare în ocluzii fizologice.


Arcada dentară superioară la ocluzia ortognată are o formă elipsoidală, iar la
mandibulă- hiperbolică. Datorită aestui fenomen arcada dentară superioară o
acoperă pe cea inferioară în așa mod ca cuspizii vestibulari ai dinților laterali
superiori să-i acopere pe cei inferiori omogeni, iar cei linguali ai arcadei dentare
inferioare să-i acopere pe omogenii arcadei superioare.
Din punct de vedere topographic arcada dentară este format din 3
segmente:unul frontal și două laterale.Forma arcadei dentare in zona frontă este
mai convexă decît în zonele laterale.Totodată în zonele laterale dinții sunt
implantați în procesele alveolare în așa mod ca șanțurile intercuspidiene centrale
ale premolarilor și molarilor să formeze o linie continuă arcuită (fig.31).
5.Implantarea dinților în arcada dentară superioară.
 Dinţii arcadei superioare au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din
înăuntru în afară. Arcada extraalveolară este mai mare decât arcada
intraalveolară, la maxilar.
Dinţii superiori par să prezinte cele mai mici variaţii cu privire gradul de oblicitate
radiculară, în timp ce incisivii centrali şi caninii inferiori prezinta cele mai mari
variaţii. La arcada superioară, cu excepţia molarului trei, incisivii au cel mai mare
grad de angulaţie radiculară (29°). Premolarii au de obicei axul longitudinal
aproape perpendicular pe planul ocluzal. Angulaţia radiculară a molarilor superiori
depăşeşte rareori 15°. Toate rădăcinile sunt înclinate palatinal, cu excepţia
rădăcinii disto-vestibulare.
6.Implantarea dinților în arcada dentară inferioară.
 Dinţii arcadei inferioare au axul longitudinal înclinat tot supero-inferior din
înăuntru în afară. Adică arcada extraalveolară este mai mică decât cea
intraalveolară la mandibulă. In cazul arcadei inferioare, incisivii şi caninii
prezintă cea mai pronunţată oblicitate radiculară şi cea mai semnificativă
angulaţie radiculară. Apexurile incisivilor sunt înclinate spre lingual.
 Premolarii inferiori, ca şi omologii lor maxilari, au de asemenea axele
longitudinale aproape perpendiculare pe planul de ocluzie.
 Premoiarui prim inferior are apexul radicular înclinat spre lingual. 
 Molarii inferiori prezintă o înclinare apicală înspre vestibulär, mai mare
decât înclinarea apicală palatinală a omologilor lor superiori

Daca dintii ar fi implantati in pozitie verticala fata de planul de ocluzie, fortele din
cursul masticatiei ar avea componente orizontale, cu consecinte nefaste asupra
parodontiului de sustinere ( deoarece aceste forte nu s’ar transmite doar in axul
longitudinal al dintelui ci si perpendicular pe acest ax )

Datorita acestui fapt, cand fortele infunda dintele in alveola, parodontiul la diferite
nivele este solicitat in mod egal si nu inegal cum s’ar intampla daca dintele ar fi
implantat vertical.

8.Raportul dintre arcadele dentare, alveolare și bazale la maxilă și mandibulă.


Între dimensiunile arcadelor dentare, alveolare și bazale există o legitate care
reiese din particularitățile de structură ale maxilarelor. La maxilă, arcada dentară
este mai mare decât cea alveolară, iar cea alveolară mai mare decât cea bazală. În
cazul mandibulei, însă, avem un raport invers: arcada dentară este mai mică.

9.Ariile ocluzare. Importanța practică.


Aria de ocluzie sau suprafaţa de ocluzie a arcadelor dentare se formează din
alăturarea suprafeţelor de ocluzie ale fiecărui dinte în parte. Fiecare coroană
dentară participă la formarea ariei de ocluzie prin porţiunea sa de contact posibil cu
dinţii antagonişti.
Suprafaţa de ocluzie în zona frontală este arcuită şi îngustă, datorită morfologiei
coronare specifice, corespunzător adaptării lor pentru procesul de incizie. În zona
frontală, în asigurarea cinematicii ocluzale un rol important îl are caninul.
Spre distal, suprafaţa ocluzală se lărgeşte în zona premolară, atingând maximum în
zona primului molar superior şi se îngustează uşor către ultimii molari. Zona de
contact posibil nu este în întregime în raport de contact ocluzal cu suprafaţa
antagonistă.

Aria ocluzală mandibulară este asemănătoare cu aria maxilară, doar că este mai
îngustă în zona frontală depăşind lătimea celei superioare la nivelul primului
molar.
Zonele de contact funcţional cu antagoniştii sunt reprezentate la maxilar de vârful
cuspidului, toată suprafaţa ocluzală şi baza cuspidului oral iar la mandibulă de baza
cuspidului vestibular, suprafaţa ocluzală şi vârful cuspidului lingual.
În plan orizontal, ambele arii ocluzale au formă identică cu cea a arcadelor dentare
şi pot fi:
● naturale, absente, mixte, sau artificiale,
● complete sau incomplete (continue sau discontinue),
● scurtate sau întrerupte prin diastemă, treme, leziuni odontale, edentaţie.
Aria de ocluzie are un rol important în masticație și în vorbire,participă la formarea
ocluzieiși a contactul între dinții de pe maxilar și mandibulă și la alinierea corectă
a dinților.

10.Parodont. Definiție. Componenetele parodontului. Caracteristica.


Parodont- totalitatea șesuturilor ce inconjoară dintele și asigură fi,area și
susținerea dintelui pe maxilare.
Poate fi considerat un organ cu funcţii vitale dinţilor şi cu o histologie
perfect adaptată funcţiilor sale. Se întinde de la nivelul marginii gingivale libere
până în apropierea apexului (vârful rădăcinii), unde nu are o limita clar
determinată. Din punct de vedere topografic parodonţiul este acel ţesut conjunctiv
specializat situat între cementul ce acoperă rădăcina dentară şi osul ce formează
“buzunarul” alveolar în care stau rădăcinile dentare cu care formează un tot unitar.
Nu poate fi observat în cavitatea bucală dar poate fi scos în evidenţă cu ajutorul
radiografiilor pe care apare ca o bandă întunecată în jurul rădăcinii dentare.
În total parodonţiul include 4 structuri diferite dar strâns conectate între ele :
 Cementul radicular – acoperă toată suprafaţă externă/superficială a
rădăcinii dentare şi joacă un rol extrem de important în fixarea ligamentelor
periodontale de rădăcină. Practic, absenţa lui ar face imposibilă ataşarea
acestor ligamente de rădăcina. Mai multe informaţii despre cementul
radicular se pot găsi în articolul “ Cementul dentar – radicular”
 Ligamentele periodontale ( desmodonţiu) – cunoscute şi sub numele de
membrană periodontală aceste ligamente reprezintă cel mai important
component al parodonţiului. Este elementul care uneşte rădăcina dentară de
osul alveolar şi de ţesutul gingival din vecinătatea coletului dentar.
 Osul alveolar (procesul alveolar)- reprezintă suportul fix în care sunt
ancoraţi dintii prin intermediul ligamentelor periodontale.
 Ţesut gingival (Gingia) se ataşează la nivelul coletului dentar ( joncţiunea
dintre rădăcina şi coroana) protejând astfel spaţiul dintre dinte şi osul
alveolar.
11.Spatial periodontal. Care este lățimea lui.
Spațiul cuprins între corticala internă a osului alveolar și cementul
radicular poartă numele de spațiul periodontal ,spațiul desmodental sau alveolo-
dentar.
Spațiul periodontal nu are o lățime uniform.Este mai larg aproape de
marginea alveolară(0,35mm)și în dreptul apexului (0,25mm) și mai îngust la
joncțiunea treimii apicale cu treimea medie (0,17mm).Acest loc marchează central
de rotație a dintelui (hipomochlion),unde efectul forțelor orizontale,care tind să
balanseze dintele este nul.

12.Fibrele periodontale. Caracteristica.

Fibrele periodontale sunt alcătuite din colagen și sunt localizate între


osul alveolar și cement.Aceste fibre conectează rădăcina dintelui cu țesutul
gingival.
Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal
1. Fibrele crestei alveolare, ușor oblice, se întind de la marginea osului
alveolar spre cementul radicular, sub epiteliul joncțional.
2. Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale
ligamentului supraalveolar si se dispun interdentar.
3. Fibrele orizontale sunt dispuse în unghi drept fața de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolară la cementul radicular.
4. Fibrele oblice sunt cele mai numeroase și constituie suportul principal de
susținere a dintelui în alveolă. Se întind de la osul alveolar, spre cement, unde se
inserează mai apical decat pe os.
5. Fibrele apicale se întind radiar oblic sau chiar vertical de la vârful
rădăcinii la osul înconjurător.
13.Funcțiile parodontului. Caracteristica.
 Menţine dinţii în osul maxilar fiind astfel un sistem de fixare
 Permite dinţilor să suporte forţele generate asupra lor în timpul masticaţiei.
Aceste forţe sunt amortizate / neutralizate dotorita unei compliante specifice
parodontiului.
 Conţine numeroşi receptori şi nervi ce depistează mişcările funcţionale ale
dinţilor. Prin aceşti “senzori” parodonţiul ajută la poziţionarea maxilarelor în
timpul masticaţiei şi la generarea unui reflex de apărare când forţele
masticatorii depăşesc o valoara maximă. O altă serie de receptori ajută la
remodelarea osului alveolar în funcţie de presiunile generate la nivelul
dinţilor, împiedicând resorbia acestuia ( principiu ce stă şi la baza
tratamentului ortodontic) .
 Joacă un rol adaptativ esenţial prin depunerea continuă de cement radicular
care va compensa uzura fiziologică a coroanei dentare.
 Prin vasele de sânge ale parodonţiului sunt furnizate la nivelul cementului
radicular şi osului alveolar nutrienţi esenţiali. Este asigurată astfel nutriţia
celulelor implicate în fiziologia aparatului de susţinere şi adaptare a dinţilor
( fibroblasti , osteoblasti, cementoblasti, osteoclasti ) dar şi nutriţia celulelor
implicate în apărare precum macrofagele.
 Face posibil tratamentul ortodontic. Legăturile strânse dintre cele 4
compartimente ale parodonţiului şi modul în care acestea interacţionează
între ele fac posibil un proces de adaptare ce poate fi influenţat cu ajutorul
aparatelor dentare.
14.Explicați funcția de amortizare a parodontului.
Funcția de amortizare și de support a parodontului include în complexitatea sa
neutralizarea presiunii ce acționează asupra dintelui pe pereții alveolari.
Fasciculele oblice împiedică înfundarea dinților în alveole. Lichidul interstitial și
vasele sanguine exercită o presiune uniform pe toți pereți spațiului alveolodentar.

15.Forțele de rezervă a parodontului.


Dacă un dinte lipsește, funcția lui e preluată partial de dintele vecin. Astfel apar
forțele adăugătoare. Capacitatea parodontului de a se adapta la forțele
schimbătoare declanșează așa- numitele forte de rezervă.
În dependent de forța musculară, forța de rezistență a parodontului și forța de
masticație, în condiții normale fiziologice se folosește doar 50% din forța
parodontului, iar restul reprezintă forța de rezervă.
Forțele de rezervă ale parodontului pot fi antrenate foarte ușor prin consumarea
produselor alimentare dure.