Program Monumentul 2018 - 1

Iasi,
4-7 octombrie 2018
Program
Simpozionul Internațional
MONUMENTUL
TRADIȚIE ȘI VIITOR
Ediția a XX-a
Program
Iași
4-7 octombrie 2018
Organizatori:
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Primăria Municipiului Iași - Muzeul Municipal
Consiliul Județean Iași
Direcția Județeană pentru Cultură Iași
Arhivele Naţionale ale României - S.J.A.N Iaşi
Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti
Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice
Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova
Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuţi
Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”
PROGRAM
JOI, 04 octombrie 2018

Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi”
Primirea participanților 8.30
Deschiderea oficială 9.00

Mesaje de salut din partea oficialităților și a principalilor
organizatori
Cuvinte la ceas aniversar
Prezentarea albumului „Monumentul – Două decenii în slujba
patrimoniului național (1999-2018)”.
Prezintă: cercetător științific dr. Vasile Chirica
Spitalul Militar (Marele Stat Major

al Armatei Române în 1917)
Dezvelirea plăcii comemorative. 12.30
Organizatori: Primăria Municipiului Iași – Departamentul
Centenar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”
Cercul Militar (Ministerul de Externe în 1917)

Dezvelirea plăcii comemorative. 13.00
Sala „Iustin Moisescu”, Ansamblul Mitropolitan Iași

Dezvelirea plăcii comemorative la Palatul Mitropolitan. 15.30
Întâlnire cu IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei 16.00
Vernisajul expoziției „Miniaturi ale epocii lui Constantin 16.30

Brâncoveanu”. Organizator principal: Asociația DAR Deve-
lopment, curator: Alexandra Brutaru
3
PROGRAM
17.00 Prezentarea volumului „Monumentul XIX”

Prezintă: preot consilier Constantin Sturzu
17.30 Prezentarea albumului „Maria a României. Portretul unei mari

Regine”, coord. Narcis Dorin Ion, Sinaia, 2018.
Prezintă: prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti
Palatul Culturii, Muzeul de Istorie a Moldovei

18.30 Vernisajul expoziției „Monumentele – trecut și viitor”.
Organizator principal: Uniunea Națională a Restauratorilor de
Monumente Istorice, curator: Gheorghe Baian
19.00 Vernisajul expoziției „Monumentele Marii Unirii”.

Organizator principal: Institutul Național al Patrimoniului,
curator: Daniela Mihai
VINERI, 05 octombrie 2018
Muzeul Unirii Iași

8.30 Lansări de cărți:
– Sergius Ciocanu, „Orașul Chișinău. Inceputuri,
dezvoltare urbană, biserici (secolele XV-XIX)”,
Editura Cartdidact, Chișinău, 2017
– Viorel Gheorghe, „Modernizarea orașului Buzău
1880-1950. Arhitectură, urbanism, igienă”, Editura
Editgraph, Buzău, 2018
9.10 Vernisajul expoziției „Orașul Iași în Marele Război. Memoria

Monumentelor”.
Organizator principal: Serviciul Județean Iași al Arhivelor
Naționale, curator: Rodica Iftimi
9.40-13.00 Comunicări pe secțiuni
4
PROGRAM
Comunicări pe secțiuni 14.30-19.10
Strada Alexandru Lăpușneanu

– IN MEMORIAM ION MITICAN. Bătaia cu flori 19.15
– Concert de fanfară susținut de Muzica Militară a
Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Inalt”
– Moment coregrafic susţinut de membrii Asociației
EURODEMOS
Biserica Banu („Duminica Tuturor Sfinților”)

– Pomenirea colaboratorilor Simpozionului „Monumentul” 19.45
trecuți la cele veșnice în anii 2000-2018
SÂMBĂTĂ, 6 octombrie 2018
– Plecare în vizita de documentare pe traseul Hotel Traian – 8.00

Monumentul Cavaleristului din Copou – Garnizoana din
Copou – Cimitirul Etenitatea (Mormintele eroilor din Primul
Război Mondial) – Muzeul Municipal (vizitarea expoziției de
fotografii „Vorbesc monumentele”, Colecția personală Valeriu
Dornescu. Organizatori: Direcția Județeană pentru Cultură Iași,
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași) –
Mănăstirea Frumoasa – Monumentul Eroilor de la Galata
5
Secțiunea A – Sala Dublei Alegeri
Viața monumentelor laice
(ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări)
MODERATORI: Tereza SINGALIA

Sergiu IOSIPESCU
9.40 Sergiu IOSIPESCU, Cetatea și districtul Chioarului – 50 de

ani de cercetări arheologice și istorice (In memoriam Radu
Popa)
După campaniile arheologice din anii 1964-1968
întreprinse în Maramureș de regretatul Radu Popa, –- și care
aveau să fie încununate de remarcabila sa teză de doctorat
„Țara Maramureșului în secolul al XIV-lea” – în vara lui 1968
au fost inițiate și săpături arheologice la cetatea Chioarului.
Continuate într-o scurtă campanie în 1969, ele aveau să fie
reluate în anii 1976-1980, 1987-1989 la aceeași cetate și în
districtul ei, ele fiind completate până astăzi prin cercetări
documentare, cartografice, epigrafice. Ele conduc treptat spre
monografia unei alte țări românești nord-vest transilvane.
Liniile directoare ale acestei monografii sunt
prezentate acum și cu speranța elaborării unui proiect etapizat
de restaurare și punere în valoare a unor monumente de prim
ordin pentru istoria medievală și premodernă a ținuturilor
carpatice.
9.55 Alexandru LEVINSCHI, Arhitectura internă a așezării

fortificate Saharna „La Revechin” – studiu de caz
În comunicare vom pune accent pe aspectul non-
militar al multor situri cu structuri defensive din epoca fierului,
reunite în literatura de specialitate cu termenul „fortificații”.
Am apelat la acest sit, datat între sfârșitul sec. VI și a doua
jumătate a sec. IV î.e.n., grație faptului că din cele circa 50 de
situri fortificate de epocă din silvostepa spațiului pruto-nistrean
acesta a fost dezvelit succesiv pe circa a cincea parte din
suprafața incintei. Situl, amplasat pe malul înalt și abrupt al
Nistrului, de la bun început a fost conceput ca unul fortificat.
Sistemul lui defensiv, ce consta din zidul cu pereți din bârne
verticale și umplutură din sol bine tasat, înalt de circa 6 m și
6 grosimea de circa 3,3 m, și șanțul lat de circa 8 m și adânc de
circa 5,5 m, era amenajat în semicerc cu raza incintei de până

la 45-50 m, pe ruptura malului stâncos.
Cercetările au scos la iveală faptul că inițial toate
locuințele, de suprafață, au avut drept perete din spate peretele
intern al zidului, formând un șir în lungul perimetrului intern.
În fața lor era amenajat spațiul pentru viața cotidiană în
perioada caldă a anului, reprezentat printr-un șir de vetre în aer
liber, precum și construcții adâncite de uz menajer pentru
activitate și în perioada rece a anului. Cu timpul spațiul central
al incintei a fost utilizat pentru amplasarea atelierelor
meșteșugărești – pentru prelucrarea metalelor și, posibil,
pentru confecționarea vaselor ceramice. Astfel, această
structură internă a incintei fortificate ne scoate în evidență
caracterul pașnic al locuitorilor așezării fortificate Saharna
„La Revechin”, puternicul sistem defensiv servind pentru
ocrotirea populației de posibilele incursiuni ale unor cete de
războinici.
Vitalie IAŢIUC, Predecesori ai orașului Soroca – Carsidava 10.10

antică și Olchionia medievală
Până în prezent am fost obișnuiți cu faptul că cea mai
veche atestare oficială a orașului Soroca datează din 12 iulie
1499, data încheierii tratatului de pace moldo-polonez, în care
printre boierii-semnatari figura și un oarecare „Coste
Posadnic, pârcălab de Soroca”. Astăzi, putem presupune că
cea mai veche referință geografică a așezării pe locul orașului
Soroca se găsește pe harta lui Claudius Ptolemeu, editată la
mijlocul secolului al II-lea d. Hr. Localitatea apare aici sub
numele Carsidava, fiind situată pe malul râului Tyras. La
Carsidava antică s-au referit ilustrul cărturar enciclopedist
Dimitrie Cantemir încă în anul 1716, precum și recenta lucrare
științifică elaborată de Ptolemey Workgroup, în 2009. În
susținerea ipotezei potrivit căreia pe locul orașului Soroca a
existat așezarea antică Carsidava, pot fi citate mai multe
documente istorice, cartografice din secolele XVII–XIX. O
7
altă teorie de la sfârșitul secolului al XX-lea, absolut
neargumentată după părerea noastră, localizează Carsidava pe

malul drept al râului Prut lângă satul Horodiștea, județul
Botoșani, România.
Pe două hărți din anii 1683 și 1685, publicate la
Amsterdam, lângă denumirea Sroka a fost descoperită o
referire la vechea ei denumire – Olchionia. Un alt izvor
cartografic din Vatican unde figurează aceeași denumire în
varianta Olhyona, descifrată de noi, este harta lui Andreas
Walsperger din 1448. Cele trei hărți diferite – o certă dovadă
documentară care elimină toate dubiile cu privire la existența
Olchioniei pe locul actualul oraș Soroca.
Examinarea atentă a imaginilor din satelit, ne-au dat
posibilitatea de a descoperi noi vestigii ale civilizației urbane
vechi, ascunse în pământ timp de mai multe secole pe un deal
la marginea sudică a orașului Soroca, în partea de sus a așa-
numitei stânci a lui Bechir. În zona centrală a așezământului
vechi se evidențiază o cetate de plan dreptunghiular, de
500×200 m. În exteriorul acestei fortificații sunt alte cinci
structuri defensive, paralele, de formă semicirculară, având o
lungime de la 800 m până la 1500 m. Așadar, sub protecția
zidurilor era un teritoriu de 85 ha, precum si o porțiune a
malului drept al Nistrului cu o lungime de 800 m. Teritoriul
ocupat de clădirile orașului vechi, inclusiv zona din afara
cetății, are dimensiuni de aproximativ 6,5×2,3 km. Aproximati-
va suprafață a orașului era de 12 km p. Astăzi orașul Soroca are
suprafața 11,8 km p.
Se pare că tocmai în acest loc ar fi fost situat orașul antic
Carsidava. Următoarele cercetări arheologice ne vor oferi mai
multe detalii despre acest așezământ.
10.25 Mariana ŞLAPAC, Consideraţii noi privind fortificaţiile

Brăilei
Fortificaţiile oraşului Brăila includeau citadela de piatră
de tip castral quadriburgium, edificată de Soliman Magnificul
începând cu anul 1540, cetatea bastionară de pământ de plan
8 pentagonal ce aparţine şcolii militare otomane, construită
înainte de 1770, Brustwehr-ul suplimentat cu şanţ apărut la

iniţiativa Porţii înainte de 1770, retranşamentul de pământ
construit de otomani înainte de 1770, reconstruit la 1788, dotat
cu burç-uri semicirculare înainte de 1790 şi reconstruit integral
cu înlocuirea burç-urilor cu tabii în 1819. Toate piesele
defensive şi liniile de apărare ale Brăilei, cu excepţia unor
amenajări temporare, au apărut la iniţiativa Semilunei.
Fortificaţiile acestui port dunărean au fost în atenţia mai
multor cercetători, cele mai importante lucrări aparţinând
arheologului român Ionel Cândea şi istoricului turc Hakan
Engin. Pentru suplimentarea informaţiei referitoare la întăriturile
Brăilei am utilizat mai multe documente grafice ruseşti,
descoperite recent în Arhiva Militară-Istorică de Stat a Rusiei din
Moscova: planul cetăţii din 1770 realizat de Ivan Sobolev,
prospectul cetăţii din 1770 (varianta alb-negru), planul cetăţii din
1775 elaborat de Mark Severincik, planul cetăţii realizat de
Barzov, Mark Severincik şi Andrei Juravliov (circa 1770–1775),
planul cetăţii (circa 1774), planul cetăţii ridicat de Fiodor
Homentovski (circa 1828), planul oraşului Brăila din 1831 ş.a.
Fortificaţiile Brăilei au fost demolate definitiv de
militarii ruşi în anii 1828–1831.
Ionel CÂNDEA, Monumente în județul Brăila în restaurare 10.40

și degradare
Comunicarea își propune să prezinte două din cele mai
însemnate vestigii din această parte de țară:
1. Mănăstirea Măxineni, ctitorită de Matei Basarab și
Elina Doamna la confluența Buzăului cu Siretul în 1636/1637,
distrusă în timpul Războiului Întregirii 1917, a fost cercetată
arheologic în perioada 1976-1991 și 2010-2012 de semnatarul
acestor rânduri. A fost restaurată printr-un proiect al arh. Călin
Hoinărescu. Constructor: ing. Bahamat.
2. Pulberăria Nouă, Brăila, str. Cetății nr. 43, construită
de turci 1812-1814, singurul vestigiu semnificativ din Cetatea
Brăilei. Astăzi este în stare de degradare, așa cum vom prezenta
9
în imagini.
10.55 Vlad VORNIC, Ion CIOBANU, Complexe subterane

descoperite în centrul istoric al orașului Cahul
În comunicare prezentăm datele preliminare referitoare
la șase complexe descoperite în anii 2016 și 2017 în diferite
sectoare ale centrului istoric al orașului Cahul. Patru construcții
reprezintă hrube sau galerii subterane săpate la adâncimea de
cca 4,5-5,5 m în solul viu și căptușite cu cărămizi arse, o
construcție reprezintă o pivniță din cărămidă de mici
dimensiuni, iar un complex constituie o locuință adâncită de
tipul bordeiului, cu o vatră de foc în mijloc și pereții edificați
din cărămidă uscată la soare. Din cuprinsul locuinței au fost
recuperate numeroase fragmente de vase ceramice, de faianță
sau de sticlă și alte materiale, ce permit datarea complexului în
a doua jumătate a secolului XIX. Este de precizat că locuința a
fost întretăiată de o galerie (nr. 1), care s-a păstrat și cercetat
mai bine.
Hruba avea lungimea totală de cca 22 m, lățimea la
bază în interior de 1,6-1,7 m și înălțimea de 1,7-2,1 m. În
cuprinsul galeriei 1 au fost găsite resturi de vase de lut, sticlă
sau faianță și alte vestigii, databile la sfârșitul secolului XIX și
în primele decenii ale veacului următor. O altă hrubă (nr. 4),
scoasă la lumină în urma unei prăbușiri de pământ, avea
lungimea de aproape 7 m, lăţimea la bază în interior în jur de
1,5 m şi înălţimea de circa 1,6 m. Dimensiunile celorlalte două
galerii nu au putut fi stabilite, deoarece construcțiile au
cupolele parțial prăbușite sau continuă sub malul gropii de
fundație a Teatrului Muzical Dramatic „Bogdan Petriceicu
Hașdeu” din Cahul.
Este important de subliniat că galeria 2 este situată spre
vest de groapa de fundație a teatrului, putând fi în viitor
cercetată complet, conservată, restaurată și pusă în valoare
corespunzătoare. Destinația și cronologia acestor hrube, care
sunt importante pentru patrimoniul cultural și istoria locală,
urmează încă a fi precizate de cercetările viitoare.
10
Irene LUNDSTRÖM, Laura Daniela HANT, Integrarea 11.10

monumentelor istorice în arhitectura oraşului Viena
Lucrarea va prezenta aspecte privind protejarea
monumentelor în contextul modernizării oraşului Viena în
perioada postbelică.
Costică ASĂVOAIE, A se clasa sau a nu se clasa? Un punct 11.25

de vedere (măcar) etic dacă nu și legal
Sunt clădiri pe lângă – sau în care – ne perindăm zilnic.
La o primă vedere, dar și ca densitate, fac parte din banalitate.
Fac aceste imobile parte din istoria arhitecturii românești? Și
dacă da, nu ar fi cazul înregistrării unor prototipuri în Lista
Monumentelor Istorice – fie și la categoria de importanță locală
– pentru ca viitorimea, prin felul în care ne vom îndrepta noi
atenția către ele, să fie scutită de eforturile – uneori disperate –
făcute astăzi pentru salvarea unor monumente ce reprezintă
etape trecute ale evoluției arhitecturii?!
Este timpul de a se iniția măcar o discuție pe această
temă.
Vitalie JOSANU, Protejarea patrimoniului cultural național, 11.40

așteptări și realități
Comunicarea își propune să facă o trecere în revistă a
sistemului de protejare a patrimoniului cultural național,
organizare, competențe, capacitate de intervenție și limite,
raportat la nevoile reale ale societății.
Diana NICORICI, Poziția tinerilor în păstrarea și 11.55

promovarea patrimoniului cultural material
Atitudinea tinerilor, deseori învinuiți de neimplicare,
indolență, pasivitate sau lipsă de respect față de patrimoniu, se
prezintă drept un aspect important ce ține de domeniul
patrimoniului cultural.
În comunicarea de față încercăm să propunem unele
răspunsuri legate de așteptările noaste de la patrimoniul
cultural și acțiunile pe care le putem realiza pentru păstrarea și 11
valorificarea clădirilor vechi, țesăturilor tradiționale, pieselor

vestimentare etc. Sunt necesare consultarea mai largă a
diferitor categorii de tineri pentru a realiza sondaje sociologice
specializate și a identifica problemele pentru a căuta împreună
răspunsurile la întrebările ce este pentru noi patrimoniul, la ce
ne ajută și cum poate fi folosit spre dezvoltarea societății.
Astfel, vizitele organizate cu clasa la muzeu, de dragul
raportării și statisticii, pentru a se familiariza cu patrimoniul
arheologic, etnografic sau artistic nu-și mai au demult sensul.
Este necesară o conlucrare la nivel de instituție de învățământ,
elevi, familie și autoritățile în gestiunea cărora se află
patrimoniul. Ar fi recomandabile elaborarea unor trasee
turistice cu vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural,
destinate diferitor categorii de copii și tineri, prin folosirea
diverselor mijloace interactive de învățare, cunoaștere.
Aplicarea în practică a cunoștințelor obținute va fi
realizată printr-un ghidaj oferit chiar de tineri, implicarea în
diferite proiecte de documentare a pieselor de patrimoniu în
calitate de voluntari, inclusiv prin metodele istoriei orale
(intervievarea părinților, rudelor cu referire la modalitățile de
construcție a caselor vechi, țeserea covoarelor, realizarea unei
porți frumoase de lemn sau a pieselor de ceramică),
organizarea unor școli/tabere de vară unde tinerii ar putea fi
familiarizați cu diferite tehnici de lucru, metode de studiere a
pieselor de patrimoniu, de realizare a unor replici ale
obiectelor vechi.
În atare condiții pot fi create oportunități de deschidere
a unor centre de promovare și valorificare a patrimoniului
cultural, care, prin implicarea mai activă a tinerilor, vor deveni
o investiție pe termen lung la nivel economic prin dezvoltarea
turismului, și la nivel cultural-educațional – prin păstrarea și
promovarea capitalului cultural al țării, prin instruirea pro și
prin patrimoniu aflat în gestiunea societății.
12
Liliana PETROVICI, IAŞI NE(MAI)VĂZUT. Semnificaţii. 12.10

Poveşti. Arhitectură
Creat din drag de Iași și arhitectură, proiectul cultural
„IAŞI NE(MAI)VĂZUT. Semnificaţii. Poveşti. Arhitectură”
promovează clădiri, ornamente şi detalii arhitecturale mai puţin
cunoscute din orașul nostru. Activitățile realizate în cadrul
proiectului – ateliere de creaţie pentru copii şi tineri, expoziţii,
tururi ghidate, informare şi dialog în mediul virtual – aduc o
notă de culoare și vitalitate asupra imaginii clădirilor istorice,
contribuind la educația pentru protejarea patrimonului și
conștientizarea publică a valorilor arhitecturale din orașul Iași.
Tiberiu TEODOR-STANCIU, Atelier Spre. Momente, 12.25

locuri, arhitecturi
Atelier Spre este un proiect poziționat la intersecţia
dintre signalistică, arhitectură şi grafică, realizat din pasiune
pentru orașul Iași. Arhivarea grafică a mediului construit invită
la o reevaluare a cetății, dar nu pentru a o încremeni în
semnificații, ci pentru a motiva parcurgerea orașului cu
plăcerea de a descoperi, privi și înțelege.
Atelier Spre este o invitație adresată tuturor celor care
trec pragul orașului de a privi și spre monumentul încă
neconsacrat, spre ferestrele, casele, lampadarele, locurile,
momentele și arhitecturile care definesc oraşul.
Marcela IFRIM, De ce Iașul nu are monumente istorice 12.40

înscrise în patrimoniul UNESCO?
Iașul are o istorie grandioasă, fiind un oraș al
începuturilor în foarte multe domenii, și, după cum spunea N.
Iorga, „Orașul acesta a fost creat nu din capriciul unui domn sau
dintr-un hazard al dezvoltării istoriei moldovenești... . Orașul
acesta este o creație organică a vechii Moldove, care ea însăși
este o creație organică a poporului românesc”, conchizând „...
Iașul poate să devie din nou inima Moldovei!”. Și, totuși, nu are
niciun monument istoric înscris în patrimonial UNESCO.
Credem că acestei interogații i se cuvin câteva răspunsuri. 13
12.55 Ionela-Liliana IONESCU, Urme ale Primului Război

Mondial la Iași
Comunicarea prezintă monumente istorice și imobile
care sunt legate de personalități ale Primului Război Mondial.
În decursul celor 100 de ani aceste imobile au rezistat. Unele
dintre ele au suferit intervenții care au modificat aspectul
arhitectural dovedit prin imagini, planuri și schițe. Amprenta
personalităților ce au locuit în fiecare din aceste imobile s-a
contopit cu faptele lor istorice rezistând în timp.
14.45
14
MODERATORI: Ștefan S. GOROVEI

Narcis Dorin ION
Ștefan S. GOROVEI, „1843 septemvrie 20 m-am mutat în 14.30

casă”. Peripeţiile unei case cu pisanie
Comunicarea este prilejuită de împlinirea a 175 de ani
de când postelnicul Matei Gane (1790–1869) a terminat de
construit casa lui din Fălticeni, „în dricul” târgului, şi, în prag
de toamnă, s-a mutat în ea, împreună cu fiii săi, Nicu
(1838–1916) şi Matei (1840–1873). Pentru ca acest moment să
rămână fixat în memoria urmaşilor săi, a săpat, pe una din uşile
interioare, o pisanie sui-generis (cu textul din titlu). În 1909,
casa a fost cumpărată de la Nicu Gane de Artur Gorovei
(1864–1951), la moartea căruia a rămas în stăpânirea fiilor săi.
Istoria acestei case – devenită, între timp, cea mai veche
construcţie civilă a oraşului Fălticeni – a făcut obiectul unor
scurte evocări în 1943 şi în 1982.
Întâmplările dramatice prin care a trecut s-au accentuat
în 1960, odată cu arestarea unuia dintre stăpâni şi confiscarea
părţii sale de casă. Locuirea ei de către diverşi chiriaşi a dus la
deteriorări grave, accentuând pericolul de a fi supusă
demolării, în cadrul aşa-ziselor planuri de sistematizare a
centrului civic. Agresiunile asupra monumentului au luat forme
noi după 1990 (în acest context a fost distrusă pisania), sub
indiferenţa interesată a instituţiilor centrale de resort şi cu
complicitatea unora dintre autorităţile locale.
Toate acestea împiedică atât definirea unui statut
juridic clar al monumentului, cât şi identificarea unei destinaţii
adecvate în viitor.
Narcis Dorin ION, Conacul de la Bicaz (județul Neamț) – 14.50

reședință a familiei regale în timpul Primului Război
Mondial
La sfârșitul lunii iunie 1918, familia regală a României
a părăsit Iașiul – capitala refugiului din timpul Primului Război
15
Mondial –stabilindu-și reședința pe Domeniul Coroanei de la
Bicaz, pe Valea Bistriței, în județul Neamț. Bicazul a fost locul

în care, la finele Primului Război Mondial, în lunile iulie-
octombrie 1918, familia regală și-a găsit liniștea în conacul
construit de antreprenorul nemțeam Carol Zani, între anii 1909-
1913, după planurile arhitectului Alexandru Baucher. La 24
iunie/7 iulie 1918, în timpul refugiului de la Iași, Regina Maria
a României consemna astfel – în Povestea vieții mele –
momentul deciziei de a se muta în reședința de la Bicaz:
„Începurăm să vorbim despre plecarea noastră la Bicaz, unul
din domeniile Coroanei, în frumoasa vale a Bistriței. Era un loc
de o frumusețe idilică. Deși casa nu era destul de încăpătoare,
puteam, înghesuindu-ne puțin, să ne luăm acolo reședința cu
toții la un loc. Viața în oraș ajunsese de nesuferit și simțeam
nevoia unei odihne mai lungi în aerul curat de la țară. (...)
Schimbarea orașului cu aerul de munte a fost o mare ușurare și
ne dădurăm seama îndată cât de mult bine ne făcea”.
În acea vară fierbinte a anului 1918, reședința regală de
la Bicaz s-a transformat într-un adevărat cartier general al
politicii românești. Aici regele Ferdinand i-a primit pe generalii
armatei române, pe oamenii politici, pe ambasadorii țărilor
aliate. Bicazul, cu peisajele sale încântătoare, a fost și locul în
care regina Maria, pasionată creatoare de frumos, spera să își
construiască o „casă de vis”, o casă de piatră care „va putea sta
în picioare veacuri întregi”. La 25 octombrie/7 noiembrie 1918
regina Maria a decis să părăsească Bicazul: „Am hotărât să plec
duminică, nu mai rezist! (...) Visul României Mari pare să devină
realitate, e atât de neașteptat, încât nici nu-mi vine să cred”.
Plecarea familiei regale de la reședința din Bicaz – în
28 octombrie/10 noiembrie 1918 – a coincis cu abdicarea
kaiserului Wilhelm al Germaniei și gestul regelui Ferdinand de
a ordona mobilizarea generală. Regina scria cu entuziasm că
„suntem din nou alături de Aliații noștri, reintrăm în luptă.
Germanii au fost somați să ne părăsească țara sau ... să lupte!
Rămâne de văzut ce va urma”.
16
Iulian Stelian BOȚOGHINĂ, Castelul Schönburg de 15.10

Waldenburg din Fântânele în anii Războiului pentru
Întregirea Neamului
Construit în mijlocul unui mare parc englezesc, devenit
mai apoi un parc dendrologic, Castelul Cantacuzino-Paşcanu-
Waldenburg mai bine cunoscut sub denumirea de Castelul
Roșu datorită cărămizilor aparente, a fost construit între anii
1864-1866 în stilul gotic târziu englezesc (aşa-numitul stil
Tudor), identificabil după turnul crenelat de pe partea nord-
estică şi frontonul în trepte, cu oarece elemente din goticul
veneţian, în ce priveşte balconul şi ancadramentele ferestrelor
care formează loggia aparentă de deasupra vestibulului.
Bibliografia subiectului relevă faptul că anii Marelui
Război sunt un hiatus în cronica acestui impresionant domeniu,
lipsind informațiile. Ne propunem să completăm acest neajuns
odată cu prezenta expunere elaborată pe seama documentelor
inedite identificate în arhivele militare.
Documentele depun mărturie despre rechiziționarea
Castelului Schönburg de Waldenburg pentru a fi întrebuințat ca
spital de campanie de către aliații ruși, pentru ca după
evenimentele din Rusia și semnarea păcii la Brest-Litovsk,
castelul să fie preluat cu aceeași destinație de către autoritățile
militare române. Însă până la instalarea Spitalului de evacuare
nr. 4, geniștii Armatei a II-a au lucrat neîntrerupt pentru
repararea clădirilor și îmbunătățirea condițiilor de trai, ocazie
cu care s-a făcut o interesantă descriere a castelului și a
inventarului existent, între ineditele documente regăsindu-se
facturile și devizele lucrărilor efectuate.
Ștefania DINU, Palatul Cotroceni – reședință a suveranilor 15.30

României Mari
Palatul Cotroceni a fost construit începând din 1893,
când guvernul a deschis un credit de 1.700.000 lei pentru
dărâmarea vechiului palat domnesc şi construirea unui palat în
folosinţa moştenitorilor Coroanei (principele Ferdinand şi
principesa Maria) ca reşedinţă oficială, lucrările fiind 17
încredinţate arhitectului francez Paul Gottereau. Familia

princiară s-a mutat în noul palat în cursul anului 1896.
La 14/27 august 1916 la Palatul Cotroceni s-a desfăşurat
Consiliul de Coroană, în cadrul căruia s-a luat decizia ieşirii din
starea de neutralitate şi intrarea României în război alături de
Puterile Aliate - Franţa, Anglia şi Rusia. A doua zi, 15/28 august
1916, tot la Palatul Cotroceni, regele Ferdinand împreună cu mem-
bri guvernului au semnat „Proclamaţia către ţară“ prin care se afir-
ma idealul naţional - unirea provinciilor româneşti cu patria mamă.
La 24 aprilie/7 mai 1918, la Palatul Cotroceni s-a semnat
pacea separată cu Puterile Centrale, pace prin care, România era
nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în
Carpaţi (se cedau teritorii însumând 5.600 kilometri pătraţi) şi să
încheie convenţii economice înrobitoare (agricolă, a petrolului, a
pădurilor). Regele Ferdinand nu a ratificat tratatul de pace, astfel
că – potivit Constituţiei României – acesta nu a avut un caracter
legal.
În ziua de 1 decembrie 1918, suveranii României Mari
au revenit în Bucureşti, fapt care a determitat-o pe regina Maria
să noteze următoarele în însemnările sale zilnice: „Ne întorceam
cu România Mare, ca regele şi regina tuturor românilor.“ În
seara aceleiaşi zile, la Palatul Cotroceni „în marea sală de bal“
au fost aproximativ 120 de persoane: miniştrii aliaţi, miniştrii
români, ofiţeri români şi străini, pentru a participa la o mare
recepţie dată de suveranii României, iar a doua zi, 2 decembrie
1918, tot la Palatul Cotroceni a fost dat un mare ceai, pentru
ofiţerii francezi şi britanici care urmau să plece din România.
În ziua de 3 decembrie 1918, la palat a fost primită de
către regele Ferdinand şi regina Maria, o delegaţie de
bucovineni condusă de Iancu Flondor, la 30 decembrie 1918 a
fost primită delegaţia transilvănenilor condusă de episcopii
Miron Cristea şi Iuliu Hossu, iar la 4 ianuarie 1919 a fost primită
delegaţia basarabenilor condusă de fruntaşul luptei pentru unire
Pantelimon Halipa. Primirea delegaţilor provinciilor româneşti
unite recent cu patria mamă, s-a constituit în momente istorice
18 memorabile, pe care această reşedinţă oficială le-a cunoscut.
Sorin IFTIMI, Planul orașului Iași realizat de Josef Rasec 15.50

(1844). Descoperirea exemplarului original
După planul realizat de Bayardi, la 1819, a urmat, ca
vechime, Planul orașului Iași al lui Josef Rasec, din 1844.
Acestui document cartografic i s-a dat mai puțină importanță
până în prezent, deoarece era cunoscut doar printr-o „copie” ce
data din preajma anului 1900. De fapt, datele de pe planul vechi
au fost transpuse pe un schelet al străzilor orașului din ultimii
ani ai secolului XIX.
Planul original, descoperit în arhiva Primăriei
Municipiului Iași, păstrează o serie întreagă de date care nu au
mai fost transpuse pe copia recentă. Toate înscrisurile de pe
acest plan sunt redactate în alfabetul chirilic. Sunt trasate cele
patru cvartale ale orașului, denumite pe culori: roșu, albastru,
verde și galben. Sunt indicate mai multe categorii de străzi, cu
mențiune specială pentru ulițele pavate cu lemn, până la
simpele hudițe.
Legenda planului lui Rasec enumeră peste 80 de
denumiri de străzi și clădiri de pe cuprinsul orașului.
Petronel ZAHARIUC, Date despre câteva case din Iași 16.10

(Adamachi, Bosie, Carp, Cerchez) desprinse din documente
inedite (1750-1850)
În ultimii ani, mai ales după publicarea colecției de documente
privitoare la istoria orașului Iași din secolele XV-XVIII,
studiile consacrate capitalei Moldovei au sporit în număr și
calitate. Deși în această colecție au fost strânse foarte multe
documente, depistate în arhivele publice din țară, în colecții
mai vechi și în arhiva românească de la Protaton (Muntele
Athos) a mai rămas un număr însemnat de acte, care nu au fost
publicate.
Dintre acestea din urmă am descoperit câteva sute din secolul
al XVIII-lea total inedite, pe care încep să le folosesc acum,
prin încercarea de reconstituire a istoriei unor case ieșene
(Adamachi, Bosie, Carp, Cerchez).
19
16.30 Mircea CIUBOTARU, Proiecte și realizări edilitare în Iași.

Piețele de aprovizionare în secolul al XIX-lea
Vechile locuri de negoț din Iași, târgurile, cunoscute
nominal încă din veacul al XVII-lea (Târgul lui Barnovschi,
1649), au apărut, au evoluat și au dispărut în mod spontan,
existența lor fiind determinată de diverși factori conjuncturali,
identificabili sau doar prezumtivi. Din păcate, în afară de
prețurile produselor negociate și unele taxe, nu cunoaștem cu
exactitate modul de funcționare, normele de administrare și
sanitare ale târgurilor medievale. Prin prevederile Regulamen-
tului Organic (1832), se formulează primele măsuri și reguli
care marchează începutul modernizării orașelor din prin-
cipatele române, prin inițiative și planificări conștiente,
amplasarea și funcționarea piețelor (neologismul este atestat la
începutul secolului al XIX-lea) fiind concepute prioritar pentru
evitarea incendiilor produse de „materiile arzătoare”, dimi-
nuarea aglomerației în zona centrală a orașului, îmbunătățirea
condițiilor sanitare, controlul taxării și concurenței, probleme
rămase până în prezent în agenda edililor unui oraș european.
Documentar, se pot reconstitui împrejurările și unii parametri
în care au fost înființate și au dăinuit piețele Sf. Vineri, Sf.
Spiridon, Sf. Teodor, Beilic, Sturzoaia, Iancu Bacalu, Tătărași,
Podul Lung (Nicolina) și Bădărău.
16.50 Eliza ILIE, De la Şcoala din Păcurari la Şcoala Primară de

Băieţi Nr. 1 (1843-1897). O încercare de reconstituire a
trecutului Şcolii Primare „Carol I” din Iaşi
Înființarea și funcționarea Şcolii primare de băieți
Carol I reprezintă un moment de referință, nu numai pentru
orașul Iași, ci poate constitui un model pentru întreaga evoluție
a învățământului românesc din epoca modernă. Intențiile
generoase ale întemeietorilor acestei școli vor prinde viață prin
strădaniile a generații și generații de profesori și elevi, într-un
climat de factură sufletească deosebită.
Incercarea de reconstituire a trecutului Şcolii Primare
20 de Băieţi nr. 1 s-a realizat pe baza documentelor de arhivă
precum şi a studiilor şi rapoartelor realizate de responsabilii cu

destinele învăţământului românesc din capitala Moldovei. În
conturarea cât mai fidelă a istoricului școlii a ieşit în evidenţă
vechimea acestei instituţii. Astfel, începuturile sale sunt legate
de eforturile de modernizare ale Moldovei din timpul
domniilor regulamentare. La 16 decembrie 1843 un raport al
Epitropiei Şcoalelor către Adunarea Obştească prevedea
înfiinţarea în acest an a şcolilor din Păcurari, Târguşor şi
Tătăraşi. Cele trei şcoli urmau să funcţioneze alături de prima
şcoală primară din Iaşi, cea de la Trei Ierarhi, şcoală ce căpăta
statutul de şcoală preparandă.
Şcoala din Păcurari a funcţionat cu o singură clasă
până în 1860, iar în 1868 registrele Revizoratului Şcolar
înregistrează existenţa unei sucursale. Din anul 1894 se
înregistrează primul document din dosarul de arhivă proprie al
şcolii, dosar din care s-a păstrat foarte puţin, deoarece
majoritatea documentelor s-au pierdut în timpul refugiului din
timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial.
Însă, în ciuda caracterului formal şi oficial al rapoartelor de
inspecţie şcolară, documentele ne relevă existenţa unei vieţi
şcolare deosebit de active. Această evoluţie a culminat cu
construirea în 1897-1898 a frumoasei şi elegantei clădiri a
noului locaş de şcoală, cel care există şi astăzi. Încadrată în
peisajul urbanistic local, alături de alte clădiri având ca
destinaţie educaţia, clădirea Şcolii primare Carol I rămâne o
bijuterie arhitectonică.
Dan JUMARĂ, Clădirea Institutului de Anatomie din Iași 17.10

Făcând parte din Universitatea de Medicină și
Farmacie din Iași, clădirea Institutului de Anatomie cuprinde
trei niveluri: demisol, parter și un etaj și are o formă
rectangulară. În partea centrală a fațadei principale există o
terasă străjuită de șase coloane dorice la care se ajunge urcând
o scară monumentală.
Clădirea Institutului de Anatomie s-a finalizat în anul
1894 fiind cel mai important edificiu al Universității de 21
medicină și reprezenta, pe atunci, cel mai modern centru de

învățământ din domeniul anatomiei și cercetării din S-E
Europei.
Clădirea cuprinde un amfiteatru, numeroase săli de
disecție, spații de cercetare, camere frigorifice.
Edificiul, realizat la inițiativa profesorului Aristide
Peride, a fost conceput în stil neoclasic, după proiectul
arhitectului Ștefan Emilian, între 1894 și 1900. La inaugurare
edificiul era unic în Europa. De-a lungul vremii s-a intervenit
asupra clădirii, pentru lucrări de reparații.
Clădirea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice
din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-
m-B-04055.
17.30 Liliana CONDRATICOVA, Clădiri istorice din Chișinău

între memorie, atitudine și viitor
Protecția patrimoniului, restaurarea artistică a edificiilor
laice și de cult, promovarea, valorizarea științifică și culturală
a obiectelor de patrimoniu a devenit un domeniu de interes
primordial pentru societate, mai ales în anul European al
Patrimoniului Cultural.
Comunicarea de față are drept obiectiv scoaterea în
evidență a destinului unor clădiri emblematice pentru
Basarabia.
În primul rând, vorbim despre clădirea fostului gimnaziu
nr. 3 pentru băieţi din Chișinău, în care, pe 27 martie 1918, cei
86 de deputaţi ai Sfatului Ţării au votat Actul Unirii.
Actualmente, în acest edificiu se află Academia de Muzică,
Teatru și Arte Plastice (Chișinău, str. A. Mateevici, nr. 111).
Clădirea a fost construită de inginerul P. Koşelev după
proiectul arhitectului Vladimir Ţâganco. În diferite perioade
timp a găzduit Gimnaziul nr. 3 „A. Donici” pentru băieţi; în
1914–1918, aici a fost dislocat spitalul militar. În toamna
anului 1925, clădirea Liceului şi spaţiul aferent a găzduit
Expoziţia Generală şi Târgul de mostre, la care a participat și
22 Regele Ferdinand I. Începând cu 1934, aici a fost amplasată
Facultatea de Ştiinţe Agronomice a Universităţii „A. I. Cuza”

din Iaşi, iar din 1945 – cea a Institutului Agricol din Chişinău.
Restaurarea clădirii, inclusă în lista monumentelor de istorie și
arhitectură de valoare națională, ajunsă astăzi într-un stadiu
avansat de degradare (ultima reparație a avut loc în 2001), ar
putea fi o realizare frumoasă mai ales în anul Centenarului
Unirii.
În clădirea Clubului Nobilimii (actualul Cinematograf
„Patria”, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 103), Preşedintele
Consiliului de Miniştri al României, Alexandru Marghiloman,
a oferit o recepție cu ocazia Zilei Unirii. Edificiul a fost ridicat
în anii 1888–1893 după proiectul arhitectului G. Lonsky, în
perioada interbelică edificiul găzduind Teatrul Național, iar
prin 1930 aici a funcționat „Teatrul vesel V. Vronski”.
Marius MITROF, Casa lui Zamfir Filotti, deputat de Galaţi 17.50

în perioada 1916-1918
O clădire monument istoric din Galați a rămas, până
acum doi ani, cu proprietar necunoscut. Fusese înscrisă în Lista
monumentelor istorice cu denumirea seacă de „Casă”, fiind
clasată la categoria „arhitectură”, fără să deconspire nimic din
memoria edificiului.
In lucrarea de faţă vom releva memoria acestui mo-
nument istoric, legată indisolubil de personalitatea celui care a
fost Zamfir Filotti, avocat, publicist şi parlamentar român în
perioada Primului Război Mondial.
Dimitrie-Ovidiu BOLDUR, Un monument istoric care ar 18.10

putea dispãrea – Casa memorialã „Grigore Tabacaru”
Hemeiuș-Bacãu
Unul din raționamentele acreditãrii clãdirii ca mo-
nument istoric s-a datorat, în primul rând, personalitãții care a
vãzut lumina zilei în acest spațiu, în primãvara anului 1883.
Grigore Tabacaru a conturat, prin contribuțiile sale cu rol
științific și educativ, importanța memorialisticã a unui astfel de
așezãmânt. 23
Privitã din exterior, arhitectura clãdirii nu este una
impunãtoare. Funcționalã, la început, pentru cele câteva zeci
de copii, de-a lungul anilor, ea va deveni neîncãpãtoare pentru
clasele primare din satul Hemeiuș. Semnificative sunt și
degradãrile suferite la acoperiș sau la structura de rezistențã.
Cu toate acestea, subscriem la titulatura de „casã-
muzeu”, propusã în anii ’70 ai secolului trecut, de cei care au
gândit sã încununeze, peste ani, munca unui semen de-al lor. O
astfel de abordare a conferit, și, în același timp, a fructificat
valoarea memorialisticã a obiectelor pãstrate de la familia
Tabacaru.
Dar, la noi, la români, o minune nu ține mai mult de 30
de ani... În vremurile tulburi de dupã „momentul ‘89”, și „casa-
muzeu” de la Hemeiuș a capãtat o altã „destinație”. Deși figura
drept „Casa memorialã „Grigore Tabacaru” Hemeiuș” în
Proiectul Listei monumentelor istorice din 1992, la etaj fiind
amenajatã o expoziție cu caracter memorialistic și una cu
caracter etnografic, parterul clãdirii a fost concesionat,
începând cu anul 1999.
Profesorul Tabacaru își doarme somnul de veci lângã
altarul Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din localitatea
unde s-a nãscut... Din când în când spiritul sãu tresare, cãci tot
ce a fost adunat și pãstrat în peste un secol și jumãtate de
existențã a monumentului istoric unde El a vãzut lumina zilei,
se degradeazã și se risipește, cu fiecare zi care trece, sub ochii
noștri…
18.30 Delia Roxana CORNEA, Monumente dobrogene între

rememorãri și uitare: Cazinoul din Constanța
Aflat într-o avansatã stare de degradare, Cazinoul din
Constanța pare a fi astãzi un monument vitregit de mãreția și
importanța sa de odinioarã. În pofida a numeroase semnale de
alarmã, trase de specialiști din diverse domenii, privind
deteriorarea acestui monument, inițiativele autoritãților de
dupã 1990 au fost timide și au rãmas doar la stadiul de simple
24 proiecte sau propuneri. Astfel, Cazinoul este în prezent doar
depozitarul unei simbolistici aparte, privind viața culturalã și
boemã constãnțeanã, mai ales din perioada interbelicã.
Prezenta comunicare realizeazã o trecere în revistã, cu
ajutorul documentelor și fotografiilor de epocã, a celor mai
importante momente din istoria acestei fascinante clãdiri.
Prezentarea pornește de la momentul construcției, continuând
apoi cu marcarea altor etape, precum distrugerea sa parțialã din
octombrie 1916, distrugerile suferite în timpul celui de-al
Doilea Rãzboi Mondial, perioada refacerii din anii 1951-1952,
dar și ultima mare restaurare a monumentului, ce a avut loc în
perioada 1985-1986.
Prin rememorarea acestor etape, cu ajutorul
fotografiilor inedite și a dosarului de restaurare întocmit de
Direcția Monumentelor Istorice în 1985, ne propunem ca prin
cercetarea de specialitate sã proiectãm Cazinoul ca punct de
referințã pentru istoria, cultura și arhitectura constãnțeanã.
Costin SCURTU, Muzeul Militar Național „Regele 18.50

Ferdinand I” – Filiala Constanța păstrătorul tradițiilor
istorico-militare din Dobrogea
În partea de sud a orașului Constanța, pe o stradă
paralelă cu Șoseaua Mangaliei, însă intens circulată, se află
unul dintre obiectivele cultural-militare cu care constănțenii se
mândresc.
Clădirea ce găzduiește muzeul este unicat în România,
este construită special pentru a găzdui un muzeu militar, este
singurul imobil de cultură și de istorie militară ridicat în curtea
unei cazărmi în timpul regimului comunist. Amintim forma
dreptunghiulară a clădirii, cele două etaje, planșeul decupat
între etajele 1 și 2 pentru a avea o prezentare panoramică a
patrimoniului militar, a unei tranșee românești din Primul
Război Mondial și a unei fresce de mari dimensiuni, traseul
cronologic pentru a avea acces la fiecare sector tematic.
Lucrările au fost începute în 1980 și s-au terminat în
1985, iar de atunci instituția a avut parte de trei inaugurări, în
1985, 1987 și 2009. Până în 1990, muzeul aparținea de Divizia 25
9 Mecanizată „Mărășești”, în curtea căruia se afla muzeul.
După ‘90, muzeul a trecut în subordinea Muzeului Militar
Național „Regele Ferdinand I” și a devenit filiala muzeului
militar, iar expoziția a fost reorganizată potrivit tematicii din
anii ’90. Din 2007 până în 2009 expoziția permanentă a fost
reorganizată și s-a reușit realizarea unei expoziții dedicată artei
militare în Dobrogea din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre.
26
Secțiunea B – Sala de Conferințe
Viața monumentelor ecleziastice
MODERATORI: Voica Maria PUȘCAȘU
Gheorghe POSTICĂ
Gheorghe POSTICĂ, Cercetarea arheologică a Mănăstirii 9.40

Căpriana
Cercetarea arheologică a Mănăstirii Căpriana a fost
realizată în anii 1993, 2001-2003, 2005-2008 și 2016. Au fost
efectuate cercetări de amploare în incinta mănăstirii, un loc
aparte revenind investigațiilor de la Biserica Adormirea
Maicii Domnului.
Conform datelor arheologice, începutul mănăstiri a
demarat prin organizarea unei poiene prin metoda arderii unui
sector de pădure de pe malul de est al unui pârâu din stânga
Ișnovățului. Urmele acestei poiene au fost documentate sub
forma unei pânze de cărbune de lemn cu o grosime de până la
25 cm, așternută peste solul virgin podzolic.
De la nivelul vechi de călcare au fost ridicate cele mai
vechi construcții ale mănăstirii: Biserica Adormirii Maicii
Domnului (faza veche) și Turnul de intrare, datate în secolul
al XV-lea; primul corp de chilii monahale, „Casa
Domnească” și „Casa Egumenului” cu pivnițe separate,
datate în prima jumătate a secolului al XVI-lea, precum și
fortificația de zid cu ocnițe, datată în secolul al XVI-lea.
Biserica I de la Căpriana este de tip triconc, cu plan
patrulateral alungit, compartimentat în cinci secțiuni de la
Vest spre Est: Altar, Naos, Gropniță, Pronaos și Pridvor,
având pereții sprijiniți dinspre Nord și Sud pe 4 perechi de
contraforți.
În evoluția Bisericii Adormirea Maicii Domnului de
vedere arheologic deosebim 13 faze de refaceri/reparații.
Prima fază, datată, posibil, cu sfârșitul secolului al XV-
lea, corespunde edificării Bisericii I, documentată prin
elemente masive de construcție (fundație), straturi de
construcție (fâșii de mortar și pietriș) și nivelări ale terenului
(fâșii de lut și nisip).
La a doua fază, Biserica I, probabil, fiind afectată de 27
cutremurele de pământ din 1516 și 1523, a fost demolată până
în temelie, iar pe locul ei a fost ridicată Biserica II de către
domnul Petru Rareș, care a fost terminată conform Pisaniei de
pe fațada acesteia în anul 1542. De la Biserica II, până în
zilele noastre s-a păstrat elevația bisericii, inclusiv, ocnițele
de sub nivelul cornișei, contraforții, profilul gotic al
ferestrelor și al ușilor, precum și tavanul din Pronaos,
Gropniță, Naos și Altar.
La a treia fază, au fost efectuate lucrări de reparație în
interiorul bisericii, acestea, posibil, fiind determinate de trei
cutremure de pământ, petrecute succesiv – la 19 iulie 1545,
26 octombrie 1550 și 21 august 1552. Urmele acestor
reparații sunt bine documentate în Altar, Naos, Pronaos și
Pridvor.
La a patra fază, lucrările de reconstrucție din interiorul
bisericii sau desfășurat, probabil, în legătură cu cutremurele
de pământ din 10 mai 1571, 30 aprilie 1590, 21 martie 1595.
Urmele acestor reparații sunt bine documentate în Naos,
Pronaos și Pridvor.
La a cincea fază, lucrările de reconstrucție a bisericii,
probabil, au fost realizată cu sprijinul domnitorului Vasile
Lupu, acestea vizând spațiile din Naos, Gropniță, Pronaos și
Pridvor. În această perioadă în biserică a fost amenajată o
pardoseală din cărămidă pătrată, păstrată aproape în întregime
în Gropniță.
La cea de-a șasea fază, ca urmare a cutremurului
devastator din 26 octombrie 1802 care a provocat prăbușiri
însemnate în toată Țara Moldovei, la biserica de la Căpriana
au fost realizate lucrări radicale de reconstrucție
supravegheate de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În
rezultat, Biserica Adormirea Maicii Domnului și-a schimbat
radical aspectul arhitectural clasic moldovenesc,
transformându-se într-o construcție cu arhitectură eclectică,
care îmbină elemente medievale moldovenești și elemente
caracteristice arhitecturii eclesiastice de la începutul secolului
28 al XIX-lea.
Stela CHEPTEA, Catedrala romano-catolică „Adormirea 10.00
Maicii Domnului” Iași. Soluții pentru consolidare și punere
în valoare
După un timp de așteptări, dar și de cercetări
arheologice, Catedrala romano-catolică „Adormirea Maicii
Domnului” Iași a intrat într-un amplu proiect: Restaurare,
consolidare și integrare turistică - Catedrala veche romano-
catolică „Adormirea Maicii Domnului” Iași.
Se cunoaște din publicații și din prezentările anterioare
istoria de șase veacuri a catedralei și a misiunii romano-
catolice din Iași. Investigațiile arheologice din ultimul timp au
pus în evidență detalii esențiale privind construcția
monumentului și nu ne referim la faze de reparații ori numai de
intervenții. Descoperirea unui mai vechi locaș din piatră, foarte
solid construit, cu fundații adânci de peste patru metri, pune
probleme deosebite proiectanților, care au întocmit planurile de
consolidare/punere în valoare cu un timp în urmă și pe care,
după descoperire, nu-l i-au în considerare (!). Fundațiile
bisericii vechi ocupă naosul existent, iar pereții laterali au fost
cuprinși în stâlpii dintre absida altarului aparținând bisericii
existente și naos, precum și cei dintre naos și pronaos. În acest
fel, stâlpii sunt extrem de solizi, având grosimi cuprinse între 2
și 4 m, urmarea fiind inexistența fisurilor în fundațiile
monumentului. Din păcate, în prezent, se aplică mecanic
proiectul aprobat cu ani în urmă. Efectul se va vedea, dar va fi
prea târziu.
Costică ASĂVOAIE, Lăcrămioara STRATULAT, Tamilia- 10.20

Elena MARIN, Cosmin NIȚĂ, Eugen BORȘ, Rezultatele
primelor sondaje arheologice executate în vederea realizării
Proiectului – „Restaurarea patrimoniului cultural al
Mănăstirii Secu, com Vânători Neamț, jud. Neamț”
Se prezintă principalele date de teren înregistrate în
cele nouă casete executate în perimetrul fortificat al mănăstirii
Secu, în vara anului 2018, pentru Proiectul menționat în titlu.
Unele concluzii ale echipei arheologice pot constitui o 29
bază de discuții mai ample între specialiștii din domenii care au
în aria profesională și restaurarea monumentelor istorice (cel
puțin cele amplasate în forme de relief și microclimat
asemănătoare cazului prezentat aici).
10.40 Emil DRAGNEV, Observații asupra programului

iconografic al bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii Coșula după
restaurarea monumentului
Restaurarea picturii murale din biserica Sf. Nicolae a
mănăstirii Coșula (ctitoria marelui vistiernic Mateiaș de la
1535), realizată în anii 2014–2016, și care a însemnat în mare
parte, înlăturarea pe sectoare importante din cuprinsul
altarului, naosului și a pronaosului a repictărilor tardive, a făcut
posibilă recuperarea programului iconografic de aici, care în
cele mai multe cazuri, nu a fost respectat de zugravii epocii
târzii. Analiza acestui program relevă atât o încadrare perfectă
în arta picturii murale din epoca lui Petru Rareș, cât și anumite
elemente specifice. Pentru decorarea sistemului de boltire, de
notat, prin introducerea sinaxelor de îngeri, urmarea unor
exemple precum cele de la Botoșani-Popăuți, Dorohoi și
Probota.
Momentul specific în acest spațiu, este de fapt
transformarea registrului apostolilor într-un amplu Deisis,
căruia includerea arhidiaconilor Ștefan și Prohor, îi acordă și o
semnificație liturgică. Includerea în registrul profeților a
imaginii Sf. Ioan Botezătorul „Înger al pustiei” (spre care, de
fapt, se îndreaptă procesiunea prorocilor) prezintă un punct
comun în organizarea acestui registru cu biserica Sf. Gheorghe
din Suceava. Amplasamentul ciclului Dodecaortonului
respectă în general dispozițiile din epoca rareșiană. Aceiași
observație este valabilă și pentru compoziția în friză a
ciclurilor Pătimirilor și al Învierii. Registrul teoriei sfinților
readuce reprezentările sfinților militari în formula
„kastoriană”, tipică pentru cea de a doua fază a picturilor
murale din epoca lui Ștefan cel Mare, dar prezentă și la unele
30 monumente pictate din vremea lui Petru Rareș (Sf. Gheorghe și
Sf. Dumitru din Suceava). De unele monumente din epoca lui
Ștefan cel Mare sunt apropiate și anumite elemente ale
programului iconografic de la Coșula, precum introducerea
scenei „Strajei adormite” în ciclul Pătimirilor (Voroneț), și
amplasamentul scenei Înălțării Domnului pe curbura concei
absidei altarului.
De asemenea, programul iconografic al pronaosului are
mai multe tangențe cu soluțiile adoptate în vremea lui Ștefan
cel Mare decât cu cel contemporane monumentului, din timpul
lui Petru Rareș.
Ancuța-Elena PUNGOI, Reprezentări de moșneni în frescele 11.00

votive a două biserici argeșene: Biserica din Cătane și
Biserica veche din Domnești
„Moșnenii”, așa cum se numeau în Țara Românească
acești inițiatori ai obștii, oameni liberi, deținători de pământuri,
sunt întâlniți, cu o pondere mai mare în secolele XVIII-XIX, și
în calitate de ctitori de monumente ecleziastice. Atingerea
acestui deziderat a fost posibilă și ca urmare a reformei lui
Constantin Mavrocordat de la 1746, prin care se desființa
rumânia în Țara Românească, ceea ce a favorizat, într-o
oarecare măsură, uniformizarea stării țăranilor. Plătind dijmă,
aceștia deveneau proprietari ai unui lot de pământ, pe care îl
puteau lăsa moștenire sau vinde. Tot din aceeași perioadă
găsim dovezi, inclusiv în frescele votive argeșene, ale vechii
biserici din Domnești, despre emigrația transilvănenilor sau
ungurenilor, cum apar în limbajul locului, atrași de condițiile
privilegiate create.
Tablourile votive ale ctitoriilor pe care le avem în
vedere în cadrul acestei comunicări – Biserica din Cătane,
respectiv Biserica veche din Domnești –, constituie o mărturie
incontestabilă a evoluției modei cu specific etnografic
românesc din secolul al XIX-lea în arealul respectiv. Se
remarcă reprezentările realiste și talentul meșterilor zugravi în
surprinderea trăsăturilor de caracter sau fizionomie ale
persoanelor ce le-au servit drept model. 31
11.20 Olesea BALACAN, Ciclul Dodecaortonului în pictura
murală din epoca lui Petru Rareș
Restaurările realizate la majoritatea monumentelor
pictate din epoca lui Petru Rareș (1527–1538, 1541–1545), în
ultimele decenii, au deschis calea unor noi investigații în
domeniul picturii murale din Moldova medievală. Acest fapt
oferă posibilitatea de a întreprinde studii comparative privind
monumentele pictate dintr-o anumită perioadă, evidențierea
unor trăsături comune, dar și a diversității de soluții în
elaborarea programelor iconografice în funcție de mai mulți
factori ce individualizează monumentele.
Pentru decorarea naosului, în Moldova medievală este
asimilată în linii mari, practica Bizanțului paleolog, care, cu
excepția spațiului interior al turlei și al sistemului de
pandantivi, oferă cea mai mare parte a sistemului de boltire și
a zonei mediane a zidurilor, ciclurilor Dodecaortonului și
Pătimirilor (inclusiv a Învierii). Cel din urmă, deține zona
registrului median al naosului din bisericile moldovenești, fără
schimbări structurale în raport cu tradiția bizantină. Specificul
sistemului de boltire moldovenesc, precum și lipsa unor
suprafețe importante ale transeptelor, determină o
compartimentare a ciclului Dodecaortonului, care a ocupat
întotdeauna o poziție privilegiată în arta bizantină și post-
bizantină din secolul al XV-lea. Această poziție este menținută
în bisericile moldovenești, nu însă și integritatea vizualizării
sale. În vremea lui Petru Rareș, ciclul Dodecaortonului este
repartizat în zona timpanelor conturate de arcele piezișe, a
pandantivilor mari, a concelor absidelor laterale și în marele
timpan vestic. Această ordonare concentrată este evidentă,
comparativ cu „migrarea” unor scene din ciclul respectiv în
zonele mediane ale zidurilor naosului, precum le întâlnim la
unele monumente din epoca precedentă, cea a lui Ștefan cel
Mare (de ex., la Voroneț, Neamț ș. a.). Pe lângă trăsăturile
generalizate, în comunicare vor fi prezentate și anumite soluții
particulare în amplasamentului scenelor ciclului
32 Dodecaortonului.
Gheorghe NICULESCU, Ana-Maria VLAD, Carmen 11.40
CERNAT, Caracteristici tehnice ale fragmentelor de pictură
murală de la Biserica domnească Sf. Nicolae, Târgșor, jud.
Prahova, secolul al XVII-lea
Fragmentele de pictură murală, deținute de Muzeul
Național de Artă al României, provin de la Biserica Sf.
Nicolae a fostei Mănăstiri Turnu, inițial ctitorie a lui Vlad
Țepeș de la 1461, refăcută de Antonie Vodă din Popești la
1667 și renovată de Constantin Brâncoveanu în secolul al
XVIII-lea.
Lucrarea se referă la un număr de 18 fragmente de
pictură murală, extrase din Altar, reprezentând Sfinți Ierarhi
în picioare, Sfinți în medalioane, scene religioase și frize
ornamentale. Ele au intrat în colecția MNAR la 24 mai 1949,
provenind din patrimoniul Muzeului de Artă Religioasă.
Analizele prin fluorescență de raze X (XRF)
urmăresc identificarea pigmenților minerali utilizați în
realizarea picturilor în tehnica a fresco și eventual depistarea
unor zone în care pictura a fost realizată de mai mulți artiști.
Se presupune că se lucra în echipă, pictorul zugrav executând
zonele semnificative (față, mâini), iar ucenicii completând cu
zonele de mai puțină importanță (veșminte, fonduri, aureole).
Deoarece părerile specialiștilor privind atribuirea
acestor picturi murale sunt divergente, iar perioada în care au
fost extrase fragmentele nu se cunoaște cu exactitate, ne
propunem ca pe viitor să încercăm, prin studii comparative,
să delimităm o perioadă de timp în care aceste picturi ar fi
putut fi executate .
Manole BRIHUNEȚ, Activitatea arhitecților și pictorilor 12.00

bisericești în Basarabia interbelică
După unirea Basarabiei cu România, în noua provincie
românească se implementează un proiect de revitalizare a
spiritualității românești. În această nouă realitate politică și
religioasă are loc o trecere lentă de la formele arhitecturale
imperiale ruse la stilul național românesc, care urma să 33
apropie stilistic arhitectura Basarabiei de arhitectura din
Regat. În acest context este elaborat un proiect-tip în stil
neoromânesc pentru localitățile mici, care a fost folosit în
toate regiunile geografice ale Basarabiei (Brăila, Carabetovca,
Lipoveni, Mărășești, Sărăteni, Taura). Totodată, continuă
șantierele de construcție stopate din cauza primei conflagrații
mondiale (1914–1918). Inițial concepute în stil eclectic, cu
suprafețe și volume exagerate, unele dintre ele au fost adaptate
la stilul neoromânesc.
Comunicarea de față are astfel drept scop reflectarea
activității unor arhitecți și pictori bisericești din Basarabia în
perioada interbelică. Arhitecții autorizați Gheorghe Cupcea și
Nicolae Țiganko, școliți în instituțiile imperiului rus,
elaborează în continuare aceleași proiecte grandioase în stil
eclectic, ajustate parțial la noile curente (Nișcani, Strășeni,
Drăsliceni, Cinișăuți, Chișcăreni, Cruzești, Dâșcova, ș.a.).
Alături de arhitecți consacrați apar cadre tinere printre care
Gheorghe Cujba și Valeriu Ulinici.
Și pictura bisericească continuă tradiția stilului
academic de până la război (ca exemplu sunt bisericile din
Sângera, Cuhurești, Țipala ș.a.). Pictorii autorizați Pavel
Piscarev, Boris Nesvedov ș.a., în marea lor majoritate fusese
formați în școala imperială rusă. Pe lângă aceștia își fac loc și
absolvenții Academiei de Arte Frumoase din București:
Anatoli Cudinoff, autor al picturii murale în stil academic a 30
de biserici, Ștefan Lemeni-Machedon care restaurează în anul
1940 catedrala Nașterea Domnului din Chișinău.
Și dacă în arhitectură s-a impus parțial stilul
neoromânesc, atunci în pictură sunt cunoscute doar câteva
edificii ecleziastice în care s-a păstrat integru sau parțial
pictura neobizantină: bisericile de la Ocnița, Bălți, Curchi,
Condrița. Unul dintre pictorii stilului neobizantin, care a
practicat în Basarabia, a fost Petru Troteanu, care a executat în
anul 1939 pictura din catedrala Sf. Dumitru din Orhei.
34
Natalia PODLESNAIA, Date noi privind activitatea 12.20
pictorului basarabean – Grigore Filatov
Datele sporadice, atât în literatura de specialitate,
despre activitatea și creația pictorului basarabean din perioada
interbelică – Grigore Filatov, cât și identificarea noilor
informații în Arhiva Națională (informații inedite care, de
asemenea, sunt dispersate prin fonduri și dosare diverse)
necesită a fi cercetate într-un articol aparte dedicat pictorului
sus-numit.
Absolvent al Şcolii de desen a lui Vladimir Ocuşco
(1910) și Școlii de Belle Arte (1912) al lui Pavel Piscariov,
Grigore Filatov activează atât în domeniul al picturii de şevalet,
cât şi în domeniul picturii bisericești, participând la decorarea
murală a catedralelor: Adormirea Maicii Domnului din Ismail
(1912); Schimbarea la faţă din Tighina (1936); Sfântul Teodor
Tiron (Ciuflea) din Chişinău (1937).
Pe lângă datele inedite găsite în Arhiva Națională
despre personalitatea și creația artistului, un interes aparte
prezintă setul de schițe în creion și studii în culoare, lucrate
pentru decorul mural a interiorului catedralei Sfântul Teodor
Tiron (Ciuflea) din Chişinău (1937).
Dan D. IONESCU, Arhitectura și pictura eclesiastică, factori 12.40

ai unității românești. Studiu de caz: ctitorii românești de pe
ambii versanți ai Carpaților de Miazăzi
Spațiul de viețuire și afirmare plenară a neamului
românesc are în centrul său – așa precum Soarele este centrul
galaxiei noastre – o spină circulară muntoasă: Carpații. Cu
prelungiri către Nord și Sud, acest lanț muntos, în pofida
aparentei sale masivități și impenetrabilități, se numără printre
cei mai „prietenoși” și printre cei mai propice viețuirii munți
din spațiul euro-asiatic.
Unele așezări cuprind o seamă de ctitorii care au
elemente comune, arhitecturale și picturale. Acestea se
constituie nu numai în factori caracteristici din punctul de
vedere al istoriei arhitecturii și artei, cât și ca elemente 35
definitorii ale manifestării spiritului românesc, respectiv pot fi
identificate ca factori ai unității Românilor de pe ambii versanți
ai Carpaților de Miazăzi.
Am identificat următoarele caracteristici comune:
amprenta la sol (planurile: uninavate, basilicale „cruce greacă
înscrisă” ori triconc/trilobat), volumetria, marcarea verticalei
printr-un foarte zvelt turn-clopotniță, învelitori înalte pe nava
principală (1:1), bolți de factură gotico-bizantină, tâmple de
zid, ansambluri picturale realizate de aceiași meșteri, ctitori
înrudiți între ei.
În cadrul comunicării mă voi concentra pe prezentarea
câtorva caracteristici arhitecturale și picturale comune, similare
ori de aceeași factură, recognoscibile în cazul unor ctitorii de
pe ambii versanți ale Carpaților
În final, voi puncta eforturile de întreținere, primenire
și restaurare a acestor ctitorii (în secolele XIX-XX), datorate
unor personalități românești, fie urmași ai ctitorilor, fie membri
ai comunităților din așezările în care ele sunt amplasate.
36
MODERATORI: Sergius CIOCANU

Alin SPÂNU
Valeriu-Eugen DRĂGAN, O sută de ani de reconstrucţii şi 14.30

demolări
Ultima sută de ani a reprezentat pentru România o
succesiune de etape istorice caracterizate atât de momente de
reconstrucţie, cât şi de perioade sumbre de distrugeri, care au
constituit o pierdere importantă de valori culturale materiale şi
spirituale.
O radiografie a acestor ani, surprinde situaţia
economică dezastroasă de la sfârşitul Primului Război
Mondial, care este însă depăşită şi ca urmare a împlinirii
visului istoric de realizare a Marii Uniri. Anii reconstrucţiei din
perioada interbelică reprezintă un efort deosebit, afirmat printre
alte şi în domeniul modernizării şi restructurării infrastructurii,
de această dată la nivelul unei naţiuni întregite.
Pe lângă distrugerile materiale şi pierderile de vieţi
omeneşti, sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, ca
urmarea a schimbării brutale a regimului politic, a adus
României şi o pierdere a valorilor spirituale ce contribuiseră
major la dezvoltarea ţării după Primul Război Mondial.
Reconstrucţia ce a urmat, bazată pe „entuziasmul proletar”, a
vizat şi ştergerea valorile culturale ce aminteau de etapa
istorică anterioară. Însă, poate cel mai grav lucru este faptul că
în lipsa unui un real proces de reconstrucţie, la aproape trei
decenii de la jertfele celor care au dorit înlăturarea unui sistem
diabolic, se continuă distrugerea memoriei culturale.
Sergius CIOCANU, Comunitatea armenească și biserica 14.50

armenească din Chișinău
Documentele atestă prezența în orașul Chișinău a unei
comunități armenești în anii 30 ai secolului al XVIII-lea. Deja
în acel secol armenii dispuneau în oraș de un lăcaș de cult
propriu, care cade pradă distrugerilor provocate de cutremurul
din 1802. 37
Actuala biserică este zidită în anii 1803-1804 de către

meșterul-zidar Vardan din Iași. Pe parcursul secolelor XIX-XX
ea a suferit mai multe intervenții, care i-au modificat, parțial,
aspectul. În pridvorul acesteia se află piatra tombală a lui
Manuc Bei, decedat la 1817. Biserica armenească este unul
dintre valoroasele monumente istorice ale Chișinăului.
15.10 Alin SPÂNU, Biserica Adormirea Maicii Domnului

(„Costescu”) din Calea Giulești nr. 236-238, București
La începutul secolului XX boierul Alexandru Costescu
și-a parcelat moșia Giulești-Țigănia pentru a înființa un nou
cartier, ocazie cu care a dispus ca 17.200 mp să fie alocați
construcțiilor utilitare: biserică, școală, dispensar etc.
Biserica s-a ridicat pe un teren de 10.000 mp, dar n-a
mai fost timp pentru pictură și mobilier. În timpul Primului
Război Mondial edificiul a fost deposedat de învelișul de zinc
și de uși, ajungând apoi un depozit de gunoaie.
În 1929 preotul Gafton Ionescu a preluat construcția și
a început refacerea, cu arhitectul Săvulescu și pictorii Colonțiu
(catapeteasmă) și Vasile Rudeanu (după indicațiile lui Costin
Petrescu). Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a
fost sfințită la 8 septembrie 1930. Din păcate, cutremurul din 4
noiembrie 1940 a afectat edificiul, așa că a fost nevoie de
demolarea turlelor din față și a turliței.
După Al Doilea Război Mondial turlele au fost
reparate (1950-1955), apoi pictura a fost restaurată (1963-
1964). Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat din nou biserica,
aceasta fiind reparată în anii 1984-1990 și resfințită la 15
noiembrie 1990.
15.30 Ioana Maria PETRESCU, Constantin Bogdan STANCIU,

Biserica Boteanu. Istoria unei ctitorii bucureştene
La sfârşitul secolului al XVII-lea, la hotarul de nord al
Bucureştiului, jupânul Mihu a ridicat în vecinătatea caselor sale
o mică biserică de lemn cunoscută sub numele de Boteanu.
38 Peste aproape un veac, în 1760, doi urmaşi ai ctitorului au
înlocuit lăcaşul de lemn cu o nouă biserică de zid. Construcţia

de dimensiuni modeste a dăinuit până în primii ani ai secolului
trecut când a fost demolată pentru a face loc unui edificiu
impozant, proiectat de arhitectul Nicolae Mihăescu.
Monumentul, realizat între anii 1908 şi 1911, nu a suferit
alterări majore în decursul timpului, singura pagubă importantă
fiind pierderea turlelor, avariate la cutremurul din 1940 şi
demolate ulterior. Biserica Boteanu şi-a recăpătat aspectul
iniţial datorită unei ample campanii de restaurare demarate în
2012, cu ocazia căreia s-au reconstituit şi turlele căzute în urmă
cu peste 75 de ani.
Laurențiu CHIRIAC, Biserica de lemn „VOVIDENIA” din 15.50

Dragomireşti, comuna Dragomirești, județul Vaslui
Biserica din lemn „Vovidenia” din Dragomirești
constituie un remarcabil monument istoric care face parte din
arhitectura populară religioasă specifică secolului al XVIII-lea
moldav, fiind o frumoasă mărturie de civilizație românească la
est de Carpați, unică prin maniera de realizare, structură și
decor. Această biserică fost clădită cu cheltuiala „poporănilor”
ca biserică de obște între anii 1774 și 1777, la est de o primă
biserică atestată documentar în anul 1528. Impresionează prin
acuratețea realizării tehnice a planului și a elevației, armonia
formelor, monumentalitatea spațiului interior, păstrarea
aspectului și structurii inițiale.
Ea are planul triconc, cu intrarea inițială la sud, cu
absidele laterale pentagonale şi cu absida altarului decroşată.
Pronaosul ei este dreptunghiular, iar pridvorul îngust era iniţial
deschis, decroşat şi amplasat pe latura de vest. După aceea,
acest pridvor a fost închis cu scândură, sprijinit pe stâlpi
crestați, cu un profil în acoladă. Acoperişul în patru ape avea
învelitoarea din șindrilă bătută în formă de „coadă de
rândunică”, în timp ce bârnele cioplite în „amnar” și „cheotoare
dreaptă” aveau muchii şi erau dispuse în cununi orizontale,
formând pereţii bisericii. Stâlpii bisericii erau decoraţi prin
tăieturi şi ornamentaţi la capete în formă de „unghie”. 39
Vineri,
10 octombrie
16.10 Andrei CREȚU, Biserica „Sfânta Treime” Vaslui

Biserica „Sfânta Treime” din Vaslui a fost construită în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de comunitatea
vasluiană și cu sprijinul administrației locale pe un teren donat
pentru cimitir și biserică de familia Mavrocordat.
La început, edificiul a avut rol de capelă de cimitir,
fiind transformat – din 1909 – în biserică parohială. Durat din
zid, sub formă de navă, prezintă o singură turlă amplasată
deasupra pridvorului. Odată cu trecerea timpului dar și din
cauza marilor seisme din 1940 și 1977, biserica a fost grav
avariată necesitând reparații și consolidări ample. Pictura
interioară a fost realizată în tehnica fresco de pictorul Pavel
Chichișan. Ultima restaurare a avut loc între anii 2011-2014,
locașul fiind resfințit pe 25 octombrie 2015.
În apropierea bisericii se află Mausoleul „Peneș
Curcanu”, monument istoric, ridicat în 1934 în cinstea eroilor
vasluieni care s-au jertfit pentru glia străbună în Războiul de
Independență și în Primul Război Mondial.
16.30 Ana TRINCA, Ctitorii răzeşeşti din veacurile XVII-XIX:

Bisericile de pe moşia Popeşti – Pocreaca
În partea de nord a fostului ţinut al Vasluiului, de la
obârşia pârâului Vaslui, din Codrii Iaşului până la limita cu
Pribeştii se întindea odinioară moşia Popeşti cu siliştile Popeşti
şi Pocreaca. În Prisaca din Popeşti fusese ridicată o biserică de
lemn. Despre existenţa ei s-a amintit târziu, când a fost
strămutată şi refăcută de răzeşii satului Pocreaca, în perioada
de după anul 1672. Biserica strămutată a dăinuit până la
mijlocul veacului XIX. Răzeşii, buni creştini, au ridicat o
biserică nouă, din piatră, în 1853. Slujitorii altarului au fost
doar preoţii ridicaţi din rândul lor, al răzeşilor, din tată în fiu
sau ginere, vreme de trei veacuri. Trecută prin toate vitregiile
timpului, dar îngrijită şi reparată după posibilităţile şi tehnica
vremii, biserica de piatră şi cărămidă a fost declarată
monument istoric. În prezent, biserica satului se află în curs de
40 reabilitare cu fonduri europene.
Viața monumentelor ecleziastice Vineri,
(ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări) 10 octombrie
Mihai GICOVEANU, Mănăstirea Vorona. Istorie şi 16.50

arhitectură
La jumătatea secolului al XVIII-lea, pe moşia Icuşeni,
familia lui Ilie Catargiu pitarul a sprijinit edificarea unui schit din
care s-a dezvoltat Mănăstirea Vorona. Fără a avea ctitori
domneşti, cu sprijinul a numeroase familii boiereşti şi a oamenilor
simpli, acest aşezământ religios s-a impus în timp ca un reper
spiritual. În incinta sa s-au format şi dezvoltat nume de referinţă
ale patrimoniului cultural local şi naţional. Istoria acestui locaş de
cult şi contribuţia Voronei la păstrarea religiei strămoşeşti au
suscitat şi suscită un interes constant din partea cercetătorilor.
Costin CLIT, Despre moșiile și ctitoriile Sturzeștilor din

Bârlad și împrejurimi 17.10
Documentele atestă începând cu anul 1801 pe spătarul
Ștefan Sturza ca proprietar pe o parte din moșia Brezeni /
Berezăni, situată între satele Murgeni și Cârja, ce aparținut
după 1606-1607 lui Vrabie, mare vătav de Fălciu, a cărui
urmași au vândut-o. În schimbul moșiei Rădeni, spătarul Ștefan
Sturza își întregește proprietatea prin schimbul realizat cu
Antohi Duca, căruia îi oferă moșia Rădeni, și prin
cumpărăturile de la răzeși. Biserica Sfântul Spiridon din
Bârlad, ctitoria Sturzeștilor, atestată documentar la 12
decembrie 1802, când Ioan Jora biv vel paharnic îi afierosește
a cincea parte din jumătate de sat Brezenii, partea părintescă,
„pe apa Prutului, și pe apa Elanului, și cu vad de moară în apa
Elanului”, cu bălți de pește și gârle în Prut, precum și părțile
din Hulubești, Bertești și Gurești, toate la ținutul Fălciului.
Biserica va fi refăcută din zid de piatră de spătăreasa Safta
Sturza în perioada cuprinsă între noiembrie 1822 și noiembrie
1826 când va fi sfințită din dispoziția lui Meletie Lefter
Brandaburul. O altă ctitorie este cea din satul Pogana,
proprietatea spătarului Ștefan Sturza, din apropiere de Bârlad,
cu hramul Sfinții Mihail și Gavril, construită din lemn între
1810 și 1811, astăzi monument istoric. Spătăreasa Safta Sturza
înzestrează cele două biserici cu cărțile de cult necesare, așa 41
Vineri, Secțiunea B – Sala de Conferințe
10 octombrie Viața monumentelor ecleziastice
cum ne dovedesc însemnările făcute pe ele. Prin studiul de față

sunt valorificate numeroase documente inedite și coroborate cu
rezultatele cercetărilor efectuate până în prezent.
17.30 Marius PĂDURARU, Contribuții la istoricul Curții

boierești și bisericii de la Băleni, județul Dâmbovița
În Vechiul Regim, edificarea construcțiilor civile nu
reprezenta doar un act de absolută utilitate, ci şi o modalitate prin
care comanditarul îşi afirma poziţia în ierarhia societăţii.
„Calităţile” unei astfel de construcţii – monumentalitate, frumu-
seţe, noutate – contribuiau la sporirea prestigiului ctitorului între
contemporani şi-i întăreau poziţia în raport cu domnia, care
distribuia dregătoriile. Spre a dobândi protecţie şi bună stare în
viaţa pământeană şi pentru a obţine după moarte iertarea
păcatelor şi a dobândi viaţă veşnică, creştinii trebuiau să facă
fapte bune, între acestea, ctitorirea lăcaşurilor de cult ocupând
locul cel mai important, după cum se arată şi într-un document
de la Constantin Brâncoveanu: „mai mare iaste a ridica cineva şi
a zidi şi a face case sfinte şi dumnezeieşti lăcaşuri”. Ridicarea de
lăcaşuri de cult a premers organizarea ierarhiei ecleziastice, dar
odată cu înfiinţarea mitropoliei şi a episcopiilor, fenomenul a
dobândit amploare, devenind o practică relativ curentă în secolul
al XVII-lea pentru elita politică. Bălenii şi cealaltă boierime pe
care relaţiile de rudenie, dar mai ales interesele personale care au
grupat-o în jurul acestei familii, au uzat din plin de folosirea
actului de ctitorire în slujirea propriilor interese. Ctitoriile lor,
atâtea câte se cunosc sau mai bine zis câte s-au putut studia până
în prezent, inclusiv din punct de vedere arheologic, chiar dacă nu
sunt atât de numeroase şi de impozante ca ale partidei adverse a
Cantacuzinilor, au fost menite să le sporească prestigiul între
contemporani, fiind, totodată, exemplare reprezentative ale artei
medievale muntenești. În cadrul prezentei comunicări, utilizând
documente inedite sau mai puțin cunoscute ne-am străduit să
reconstituim părți importante ale istoricului curții boierești și
bisericii de la Băleni, județul Dâmbovița, și, totodată, să corijăm
42 anumite aspecte deja consfințite în istoriografia problemei.
Secțiunea B – Sala de Conferințe Vineri,
Viața monumentelor ecleziastice 10 octombrie
Oana-Diana-Eliana POPESCU-COLIBAN, Drumul și viața 17.50

unor cruci funerare din Bărăgan, monumente clasate sau
cruci uitate
Deși Bărăganul nu este sărac în mărturii și urme ale
deportărilor, ale populării voluntare sau nu, urme ale
suprapunerilor și intersecțiilor culturale, aleg să mă opresc la
trei foarte interesante ansambluri funerare, două cimitire
părăsite și uitate, la care se mai adaugă o serie de cruci funerare
oblăduite în curtea bisericii din satul Săpunari, comuna Lehliu
Sat. Unul dintre cimitire se află la mică distanță, în estul satului
Lehliu, pe drumul spre Săpunari, cunoscut de localnici sub
numele de Cimitirul Afurisit. Este un ansamblu funerar părăsit
care aparține epocii medievale târzii și epocii moderne (sec.
XVIII – XIX), clasat în Lista Monumentelor Istorice pe baza
fișelor de sit realizate de către arheologul Done Șerbănescu. La
mai puțin de 10 km se află Comuna Dor Mărunt pe al cărei
teritoriu, tangențial cu Șoseaua București – Constanța, se mai
află un cimitir abandonat, cu cruci cioplite din piatră
asemănătoare celor din ansamblurile menționate mai sus. Acest
spațiu nu pare să fi făcut obiectul vreunei analize, ci doar al
unei „cosmetizări” prin văruire și înlăturarea vegetației care îl
năpădise.
Mădălin-Cornel VĂLEANU, Mânăstirile de la Muntele 18.10

Athos în comparații vizuale după 100 ani
Fotografia și filmul au reprezentat un mijloc importat
în reconfigurarea receptării conflagrațiilor dintre marile națiuni
la începutul secolului XX.
Înființarea în anul 1915 a Secției Fotografice în cadrul
Armatei Franceze (La Section Photographique de l’Armée) a
constituit unul dintre primele demersuri în această direcție, cu
un rol determinant și în stimularea și ridicarea moralului
populației. Fotografii și operatorii de film prezenți în prima
linie a frontului au înregistrat cu precădere momentele dra-
matice ale luptelor, pentru a rămâne în eternitatea umanității.
Dincolo de aceste aspecte, în timpul Primului Război 43
Vineri,
10 octombrie Viața monumentelor ecleziastice
Mondial fotografia și pelicula de film au surprins și alte aspecte

ale zonelor de conflict, precum monumentele și peisajul
natural.
În fondul de fotografii al fostului Muzeul de Antichități
din Iași, care astăzi se păstrează la Institutul de Arheologie din
Iași, se regăsesc un număr de peste 100 fotografii realizate de
către Secția Fotografică a Armatei Franceze în timpul Primului
Război Mondial, care surprind o serie de mănăstiri de la
Muntele Athos.
Comunicarea își propune prezentarea acestor fotografii
în antiteză cu imaginile acestora realizate în anul 2018.
18.30 Elena GHERMAN, Un document inedit – inventarul

Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 1903-1930
Inventarul obiectelor de patrimoniu al unei instituții cu
un trecut istoric și spiritual așa cum este Mitropolia Moldovei
și Bucovinei constituie o sursă de informare și de datare a
apartenenței obiectelor de patrimoniu. Pentru reconstituirea
acestui patrimoniu este un instrument de lucru. Are de
asemenea și o valoare istorică deosebită prin informațiile pe
care le-am descoperit în cuprinsul său.
18.50 Cosmin NIȚĂ, Arhiva parțială a unui monument și

semnificația sa (cazul bisericii „Sf. Atanasie și Chiril” din
Iași)
În timpul cercetărilor arheologice preventive din anul
2017, în podul bisericii, a fost (re)găsită arhiva bisericii „Sf.
Atanasie și Chiril”, ce cuprinde documente de la jumătate a
secolului al XIX lea și până în anul 1983.
În cazul de față vor fi prezentate câteva documente
despre casa parohială de la construcția sa și până la obținerea
de către parohie a dreptului de proprietate, la începutul secolul
al XX-lea. Casa a fost construită de Elena Talpiș care și-a
negociat, nu fără dificultăți, dreptul de a locui în imobil până la
moartea sa, dar și pe acela al urmașilor săi, pe parcursul a două
44 generații, de a nu părăsi casa.
Secțiunea C – Holul de Onoare
Viața monumentelor
MODERATORI: Ruxandra NEMȚEANU

Sidonia TEODORESCU
Aurica ICHIM, Preocupări privind starea monumentele 9.40

istorice la jumătatea secolului al XIX-lea
Cercetători, scriitori și oameni de stat de la jumătatea
secolului al XIX-lea au subliniat în repetate rânduri că
monumentele din România ar trebui considerate sfinte pentru
istoria noastră și pentru viitorul țării.
Pentru abordarea temei comunicării, informațiile cele
mai bogate ni le oferă studiile și articolele de specialitate,
numeroase și notabile, mai vechi sau mai noi și, într-o oarecare
măsură, presa timpului și arhivele.
În baza propriilor cercetări voi încerca o privire de
ansamblu, o contribuție parțială desigur, asupra unei teme
deosebit de interesantă, și în același timp, importantă, privind
ocrotirea monumentelor istorice.
Sidonia TEODORESCU, Nume mai puţin cunoscute ale 10.00

arhitecturii interbelice româneşti
Comunicarea prezintă activitatea unor arhitecţi din
România, mai puţin cunoscuţi, absolvenţi ai Şcolii Superioare
de Arhitectură din Bucureşti – Sterie Becu (1883-1970),
Jean Burcuş (1896-1987), Constantin Cananău (1898- ?),
Spiridon Cegăneanu (1880-1973), Ion D. Enescu (1884-1973),
Niculae Georgescu (1892-1987).
Aceştia au absolvit Şcoala Superioară de Arhitectură
din Bucureşti, putând fi consideraţi făuritori ai României
moderne, prin activitatea desfăşurată, prin concursurile la care
au participat (Sterie Becu, Jean Burcuş, Constantin Cananău,
Spiridon Cegăneanu, Niculae Georgescu), prin activitatea
publicistică (Spiridon Cegăneanu, Ion D. Enescu, Niculae
Georgescu), prin contribuţia la arhitectura României, în special
în perioada interbelică.
45
Viața monumentelor
10.20 Lidia DRAGANOVA, Henrieta Delavrancea-Gibory: Vile

românești în Balcic – interpretare modernă a stilului
autohton
Henrietta Delavrancea este una dintre primele femei
arhitect în Romania din perioada interbelică. Proiectele ei de
vilegiatură în Balcic reprezintă interpretarea stilului autohton
printr-o exprimare modernă, care se integrează cu desăvârșire
în duhul locului. Tratarea volumelor, folosirea materialelor
locale, comunicarea interior-exterior, amenajarea grădinii și
detaliile din interiorul caselor fac parte din stilul ei caracteristic
și, în același timp se integrează pe deplin în imaginea
vernaculară a zonei.
Din proiectele ei realizate în Balcic între anii 1930-
1940 unele sunt transformate în cazare turistică, restaurant, iar
proiectul pentru primărie găzduiește acum Muzeul de istorie.
Majoritatea caselor sunt în stare de degradare din cauza lipsei
de fonduri pentru întreținere sau din ignorarea faptului că sunt
patrimoniu architectural. Unele au fost demolate prin anii ’50
dar și recent, în 2009 dispar câteva pentru a face loc noilor
construcții.
Vilele proiectate la Balcic de către Henrieta
Delavrancea sunt o moștenire prețioasa care face parte din
arhitectura modernă românească.
10.40 Ruxandra NEMȚEANU, Modelul „kulei” balcanice în

repertoriul arhitecților români interbelici – arhitectura
națională după 1918
În jurul anului 1900 națiunile își căutau o formulă a
unui model cult, specific teritoriului lor în arhitectură, artă,
literatură. Așa s-a născut un stil propriu al României la 1900,
cum de altfel încercau și alte națiuni europene, în paralel să-și
consacre identitatea în noianul de tipologii europene.
După Marea Unire din 1918, în anul 1925, se
înființează juridic prin lege instituția Patriarhiei Ortodoxe
Române, care în acestă poziție, încredințează, între anii 1926-
46 1933, arhitectului Gh. Simotta extinderea în stil neo-românesc
Viața monumentelor
a proiectului și execuției ansamblului patriarhal și al Palatului

Patriarhal din București. Legătura arhitectului Gh. Simotta cu
Mitropolia era de lungă durată. Pe Dealul Mitropoliei arhitectul
își va clădi și propria locuința între anii 1929-1933, în stil
neoromânesc, sub formă de kule.
Modelul în stil regional balcanic era formula „exotică”
a stilului neoromânesc, care amintea de importanța strategică a
României în statele balcanice.
Arhitecții Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Henriette
Delavrancea-Gibory, Gheorghe Simotta și G. M. Cantacuzino
au fost inițiatorii și promotorii acestui model urban, influențați
de modelul kulei
Despre arhitectul George Matei Cantacuzino putem
afirma că este ultimul nostalgic dintre creatorii stilului
neoromânesc, în formula eclectică a lui. El va proiecta clădiri
mai curând cu reverberații istorice în forme constructive
simplificate, cu detalii iconice. Va construi trei vile care
sugerează kulele balcanice la Malul Mării Negre, în parcelarea
de la Eforie Nord, dintre care una pentru Marta Bibescu.
Alexandru SPATARIU, Radu FLOREA, Casa Filipescu- 11.00

Cesianu și Muzeul Vârstelor
Amplasată în București lângă Piața Victoriei, clădirea
a adăpostit o serie de familii din aristocrația românească
(Constantin Cesianu, Iancu și Maria Ghica Filipescu), ulterior
aici găsindu-și sediul Societatea Română de Radio-Difuziune
și apoi Muzeul Comunal, astăzi Muzeul Municipiului
București. După 1990, în Casa Cesianu s-au aflat birouri si
depozitul de patrimoniu al muzeului sus-menționat.
Monumentul Istoric „Casa Filipescu-Cesianu” a fost
restaurat în perioada 2009-2015 și s-a realizat cu finanțare
europeană prin Programul Operațional Regional, Axa
Prioritară 5, Domeniul Major de Interventie 5.1, de către
Municipiul București, administrator și beneficiar final fiind
Muzeul Municipiului București.
În spaţiile casei a fost amenajată o expoziţie 47
Viața monumentelor
permanentă, respectiv primul Muzeu de Antropologie Urbană

din Bucureşti şi România: „Muzeul Vârstelor”.
Amenajarea interioară muzeală a fost realizată de
Credo Design SRL împreună beneficiarul (Muzeul Muni-
cipiului București) și cu o echipă de experți renumiți în tehnică
muzeală.
11.40 Boris GANGAL, Restaurarea și valorificarea obiectivului cu

statut istoric – Moara cu aburi din comuna Mereșeni, raionul
Hâncești, Republica Moldova
Clădirea morii se află în partea veche, situată în centrul
comunei, la marginea unei impresionante lunci verzi, traversată
în lung de un pârâiaș mic, în preajma căruia trecea cândva
șleahul satului. Spațiul extins al luncii, la vest de moară, oferă
importante posibilități pentru a organiza diferite activități și
manifestații culturale de interes local, raional și republican.
Fiind construită la începutul secolului XX, moara cu aburi
funcționează parțial și astăzi, folosind utilajul original păstrat.
Clădirea morii constă din blocul principal, anexa mașinăriilor,
și o mică anexă la fațada principală.
Moara cu aburi a fost construită la inițiativa și cu
fondurile boierului Serghei Leonard (de origine greacă,
fanariotă), proprietar al moșiei satului Mereșeni, raionul
Hâncești (județul Lăpușna). Pentru îndeplinirea proiectului în
cauză se încredințează lui Efim Orlov, ca arhitect, și Izot Orlov,
ca mecanic, ambii locuind la acea vreme în Chișinău.
Construcția durează între 1908 și 1912, când moara este dată în
exploatare.
Moara cu aburi era un know-how la vremea respectivă.
Astfel, mecanismele de măcinare erau propulsate electric, dar
curentul electric se producea la un generator pus în mișcare de
aburi. Toate aceste construcții făceau parte din același complex
al morii. Modernitatea consta în faptul că moara funcționa cu
curent electric, avea un randament sporit, arhitectura era în pas
cu timpul, dar restul morilor din Moldova funcționau pe baza
48 vântului și apei unde era vreun râu. Curentul electric produs
Viața monumentelor
pentru funcționarea morii era utilizat și pus în uz personal

pentru casa boierului situată la un 1 km.
Moara lucra non-stop, iar prin buna funcționare și
administrare erau deservite toate satele din actualele raioane
Hâncești și Leova, o parte din Ialoveni, Nisporeni, câteva sate
din Cimișlia, chiar și Basarabeasca și Căușeni. În perioada
sovietică, moara a fost naționalizată, dar funcționa la capacitate
maximă. Între timp, prin anii 1960–70, a fost dezinstalat
mecanismul de producere a făinii de grâu, iar moara a rămas să
producă doar faină de porumb, până astăzi.
Elena-Codina DUŞOIU, Mihaela LAZĂR, Patrimoniul 12.00

Apusenilor din perspectiva Universităţii de Vară Bucium
Cu o funcţionare continuă din anul 2009 în perimetrul
Apusenilor, apărută la iniţiativa Asociaţiei Rencontres du
Patrimoine Europe-Roumanie (RPER), Universitatea de Vară
Bucium a devenit, în timp, un creuzet de idei, soluţii, un spaţiu
fertil de comunicare interdisciplinară pentru specialişti în
restaurare din România, Franţa şi alte ţări europene, pentru
cursanţi din Bucureşti, Cluj, Sibiu etc. şi pentru reprezentanţii
comunităţii locale buciumene. Una din caracteristicile
Universităţii de Vară Bucium este a acţiona pe mai multe
fronturi, după cum demonstrează cele patru Caiete de
repertoriu al patrimoniului rural din Bucium. Astfel, datorită
ediţiilor succesive ale UdV, avem astăzi inventarierea celor mai
reprezentative gospodării tradiţionale din comună, ateliere şi
instalaţii de tehnică populară şi a elementelor de peisaj şi
exploatare minieră tradiţională, documentarea extinsă asupra
acestora (releveu, fotografiere, culegere date), idei şi strategii
de intervenţie. Din această muncă au rezultat clasarea unor
construcţii declarate monument (cruci şi troiţe votive sau
comemorative), reabilitarea în tehnici tradiţionale a unor case
(casa Colda din satul Bucium Poieni - 1851, casa Doicear din
cătunul Fereşti - 1870) şi animarea comunităţii locale pentru
păstrarea în bună funcţionare şi revitalizarea unor construcţii
de excepţie (premiile „Casa cea mai dichisită”). 49
Viața monumentelor
Provocarea ultimelor două ediţii ale Universităţii de

Vară Bucium a constituit-o casa Mărioara Abrudeanu, din satul
Valea Negrilesii, ridicată la începutul secolului trecut. Pe lângă
valoarea arhitecturală de locuinţă din bârne de lemn, cu o
tipologie specifică Ţării Moţilor, casa a aparţinut în plus familiei
mamei marelui etnograf Ovidiu Bârlea, aşa încât participanţii la
ultimele două ediţii ale Universităţii de Vară Bucium au demarat
un proiect de intervenţie pentru transformarea construcţiei în
Centrul Cultural Casa Ovidiu Bârlea. Având în vedere că
actualii moştenitori ai casei îşi doresc realizarea acestui proiect,
iar Consiliul Judeţean Alba şi-a declarat disponibilitatea de a
ajuta la materializarea acestuia, nu putem decât să sperăm că
planşele de astăzi vor deveni, cândva, realitate.
12.20 Alexandra CHILIMAN JUVARA, Primul aviator român,

Principele George Valentin Bibescu, pionier al
automobilismului și aviației
Principele George Valentin Bibescu, unul din marii
pionieri ai aviației și automobilismului românesc era o
personalitate de seamă a perioadei interbelice. A fost
proprietarul Curților Domnești de la Mogoșoaia. In urma lui a
rămas un lanț întreg de valoroase înfăptuiri. La Palatul
Mogoșoaia în perioada interbelică numeroase personalități din
întreaga lume au venit să se întâlnească cu ambasadorii de viță
domnească care au fost Martha și George Bibescu.
12.40 Alina OSTAPOV, Semiotica arhitecturii Republicii Sovietice

Socialiste Moldoveneşti
Fiecare perioadă arhitecturală poate fi caracterizată prin
anumite elemente-simbol, ce pot fi interpretate prin intermediul
teoriei semioticii. Decodificarea semnificaţiilor limbajului
arhitectural specific perioadei totalitare sovietice din RSSM are
la bază analiza semiotică a planificării urbane a cadrului
construit, a formelor, detaliilor, decorului şi a altor elemente.
Acestea au contribuit la formarea unui spaţiu compoziţional,
50 deosebit, care s-a conformat în totalitate ideologiei politice
Viața monumentelor
promovate de autorităţi. Arhitectura totalitară sovietică

moldovenească este determinată de planurile generale
elaborate, care remodelează oraşele, dotându-le cu bulevarde
largi de traseu rectiliniu şi cartiere de mărimi impunătoare.
Principalele volume arhitecturale, în special edificiile
administrative şi culturale, domină ambianţa construită aferentă.
Noile simboluri heraldice – reliefuri cu seceră şi ciocan, stele cu
cinci colţuri, stema republicii ş.a. – au încărcătura ideologiei
socialiste. Instrumente politice eficiente sunt elementele
arhitecturale şi sculpturale, mozaicul, pictura monumentală,
vitraliile ş.a. Este de remarcat că, arhitectura totalitară în RSSM
se caracterizează printr-o identitate specifică epocii.
Viorel GHEORGHE, Teatrul Muncitoresc din Râmnicu- 13.00

Sărat, prima construcție de tip stalinist din România?
În 1948, vechea clădire a teatrului din Râmnicu-Sărat,
o construcție în stil neo-românesc a fost demolată. În schimb,
în apropiere a fost construită o nouă clădire care trebuia să
găzduiască noul Teatru Muncitoresc și Căminul Cultural.
Această clădire este percepută și astăzi ca fiind expresia
realismului socialist în arhitectură. Cu toate acestea, studierea
documentelor de arhivă arată o altă realitate. Proiectul clădirii
a fost realizat de către arhitectul Nicolae Crețoiu și supervizat
de către Consiliul Tehnic Superior prezidat de Duiliu Marcu.
Arhitectul Nicolae Crețoiu a lucrat mulți ani la Serviciul
Arhitectură din cadrul BNR unde a colaborat cu arhitectul
Radu Dudescu la realizarea multor clădiri emblematice, printre
care noul sediu BNR. După 1945 a proiectat un mare număr de
sedii de bănci, printre care cel al filialei Iași a BNR, vechea
clădire fiind distrusă în timpul războiului. La începutul anilor
1950, după proiectele sale a fost ridicată una dintre cele mai
frumoase biserici ortodoxe în satul brașovean Bogata Olteană.
Clădirea Teatrului Muncitoresc din Râmnicu-Sărat este mai
degrabă o clădire în care a primat funcționalitatea și încadrarea
într-un buget extrem de redus și mai puțin influențele
arhitecturale sovietice. 51
Viața monumentelor
13.20 Sergiu MUSTEAȚĂ, Accesul la siturile înscrise în lista mo-

numentelor mondiale din România. Cazul cetăților dacice*
România se numără printre cele 193 de state care au
semnat Convenția patrimoniului mondial din 1972. Astfel,
începând cu anul 1990 țara noastră devine parte a unuia dintre
cele mai importante tratate internaționale. Însă implementarea
reală a Convenției a început în anul 2000, când primul
instrument legal a fost aprobat de Guvern privind instituirea
măsurilor de protecție a monumentelor istorice aparținând
Lista Patrimoniului Mondial. Între 2000 și 2011 au fost
adoptate și alte acte normative, dar până în prezent situația
normativă necesită o mai bună dezvoltare.
În 2018, Lista patrimoniului mondial cuprinde 1092
proprietăți din 167 de state, incluse fiind în ea: 845 situri
culturale, 209 situri naturale și 38 de situri mixte. România a
înscris până în anul 2017 opt situri (șase culturale și două
naturale): Delta Dunării (1991, sit natural), Bisericile Moldovei
(1993), Mănăstirea Horezu (1993), Satele cu biserici fortificate
din Transilvania, Cetățile din Munții Orăștie (1999), Centrul
Istoric din Sighișoara (1999), Bisericile de lemn din
Maramureș (1999) și pădurile de fag antice și primare din
Carpații și alte regiuni ale Europei (2017). În anul 2018
România a avut mare ocazie să mai înscrie un sit – Roșia
Montană, dar Guvernul a decis suspendarea procesului de
înscriere care era deja în faza finală.
Potrivit site-ului oficial al Centrului de Patrimoniu
Mondial, alte cincisprezece proprietăți din România sunt
incluse în Lista tentativă din numărul total de 1697 de
proprietăți nominalizate de 177 de state membre ale
Convenției. În 2017, Institutul Național al Patrimoniului a
finalizat procesul de actualizare a listei tentative, care cuprinde
18 situri culturale și un sit natural.
Una din probleme actuale privind protejarea și
promovarea siturilor înscrise în Lista mondială a
monumentelor rămâne ar fi accesul la ele. Problema trebuie
52 abordată complex, ținând cont de infrastructura națională,
Viața monumentelor
regională, județeană și locală: drumuri, indicatoare, informații,

îndrumătoare, ghidaj etc. În prezentarea mea voi discuta starea
și accesul la cetăților dacice din România înscrise în Lista
UNESCO în anul 1999.
* Comunicarea este realizată în cadrul proiectului „Protejarea

prin dezvoltarea unor strategii durabile pentru o mai bună
ocrotire a siturilor de patrimoniu mondial UNESCO din
România - HERO”, PN-III-P4-ID-PCE-2016-0737, finanțat de
către UEFISCDI - http://archaeoheritage.ro/
53
Secțiunea D – Holul de onoare
Centenarul Marii Uniri – memoria monumentelor
MODERATORI: Daniela MIHAI

Raluca IOSIPESCU
14.30 Anca FILIP, Comisiunea Monumentelor Istorice și Marea

Unire sau despre activitatea secțiunilor regionale ale
Comisiunii Monumentelor Istorice
În baza Legii pentru conservarea și restaurarea
monumentelor istorice nr. 3229, din 28 iulie 1919, publicată în
Monitorul Oficial nr. 82 din 29 iulie 1919, Comisiunea
Monumentelor Istorice putea înființa secțiuni regionale,
alcătuite din persoane competente „în științele arheologice,
arhitectonice, tehnice sau cunoscute ca pricepute în artele
frumoase, cum și dintr-un reprezentant al clerului.” Acești
membri urmau a fi numiți prin decret regal.
Vor fi înființate, astfel, secțiunile regionale: Tran-
silvania – cu sediul la Cluj, Basarabia – cu sediul la Chișinău,
Bucovina – cu sediul la Cernăuți, care aveau printre atribuțiile
principale: inventarierea, clasarea, cercetarea și protecția
monumentelor istorice.
14.50 Daniela MIHAI, Florentina UDREA, Drumuri în memorie.

Mausoleele
Comunicare are ca scop prezentarea proiectului
omonim. Proiectul propune readucerea în memoria
contemporanilor a unui segment important al patrimoniului
comemorativ din România, mausoleele. In România existã 16
mausolee ce adãpostesc și onoreazã eroii cãzuți în timpul
Primului Rãzboi Mondial.
Obiectivul general al proiectului este cunoașterea,
promovarea patrimoniului comemorativ și punerea în valoare a
acestuia prin activitãțile propuse: expoziții itinerante,
realizarea de trasee memoriale, publicarea unei cãrți album cu
detalii legate de construirea acestor locuri ale memoriei.
54
Adriana SPETEANU-VASILIU, Andreea POPA, Itinerarii 15.10

ale memoriei – Mausoleele din Moldova
Contextul social și cultural contemporan caracterizat
de o dinamicã a fenomenelor specificã postmodernitãții și, de
asemenea, de modificãri succesive ale paradigmelor socio-
economice și tehnologice, implicã o focalizare a generațiilor
actuale pe problematicile aferente. În aceste condiții,
demersurile și proiectele axate pe valorificarea monumentelor,
în acest caz al mausoleelor de pe teritoriul României cu funcția
de comemorare a eroilor Primului Rãzboi Mondial, trebuie sã
ia în considerare factorii menționați.
De aceea ne propunem, printr-un proiect cultural în
anul centenarului, sã inițiem o introducere a mausoleelor din
Moldova în cadrul unor itinerarii culturale și istorice adecvat
promovate în spațiul cultural și social media, prin intermediul
cãrora generațiile contemporane, atât la nivel național, cât și în
cazul vizitatorilor strãini, sã înțeleagã conexiunea mnemonicã
a mausoleelor cu un eveniment de importanțã continentalã, cu
vaste implicații geopolitice, în mod specific Primul Rãzboi
Mondial, și, nu în ultimul rând, cu procesul de constituire al
României Mari.
Dan PRISĂCARU, Mausoleul de la Mărășești – Panteonul 15.30

eroilor Războiului de Întregire Națională
La 8 iunie 1919, Congresul Societății Naționale a
Femeilor Ortodoxe Române a propus construirea la Mărășești
a unui monument reprezentativ, care să constituie un ,,altar de
recunoștință către eroii neamului” și care să amintească
urmașilor de sutele de mii de ostași care s-au jertfit pentru Țară
în Războiul de Întregire Națională.
După Congresul din 1919, a fost constituit un comitet
sub preşedinţia principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino,
format din mari personalităţi ale vremii (Nicolae Iorga,
generalul Constantin Cristescu, ing. C. Balş, Maria
Glagoveanu, Elena Odobescu, Elena Davila, ing. N. Micrescu
şi Zoe Gh. Rarincescu), care avea misiunea de a coordona 55
acţiunile pentru construirea mausoleului. La 14 iulie 1921,

Georges Ulise Negropontes pune la dispoziția comitetului 20
hectare de teren pentru demararea construcţiei, iar la 8
octombrie 1919 are loc o ceremonie memorabilă prin care a
fost fixat locul în care va fi ridicat Mausoleul. În acelaşi an a
fost organizat un concurs de proiecte pentru stabilirea variantei
de monument ce trebuia înălțat. Proiectul câştigător a fost cel
al arhitecţilor Georgel Cristinel şi Constantin Pomponiu și
înfățișa un monument funerar impresionant, în centrul căruia se
ridica o catedrală cu o înălțime de 45 m. Din lipsă de fonduri
proiectul nu a fost pus în practică, fiind abandonat ulterior.
Monumentul, în forma pe care o are astăzi, a fost
ridicat după planurile arhitectului Georgel Cristinel, piatra de
temelie fiind așezată la 6 august 1923. În vara anului 1924,
Mausoleul era într-o fază de construcţie care a permis
reînhumarea osemintelor a peste 5000 de eroi căzuţi pe câmpul
de luptă, ceremonia inaugurării criptelor având loc la 27
septembrie 1924, în prezența Reginei Maria și a altor
personalităţi marcante ale timpului.
Ca urmare a dificultăților financiare, lucrările la
Mausoleu au fost întrerupte timp de 12 ani, acestea fiind reluate
la 1 martie 1937 și au fost finalizate de Întreprinderea Generală
Tehnică Tiberiu Eremie.
La 18 septembrie 1938, când peste Europa se adunau
iarăși norii războiului, la Mărășești, în prezența regelui Carol al
II-lea, a numeroase oficialități și a unei mulțimi impresionante,
avea loc inaugurarea impozantului Mausoleu.
Ridicat la ,,porțile Moldovei”, pe locul unde ostașii
români au apărat ființa Țării și au creat premisele înfăptuirii
Marii Uniri, monumentul de la Mărășești este unul dintre cele
mai impresionante edificii din Europa și atrage atenția prin
măreție și solemnitate și, mai ales, prin mesajul transmis peste
timp și vremuri ca urmașii să fie vrednici de fapta și jertfa celor
care au făurit România Întregită.
56
Cătălin FUDULU, Mausoleul eroilor de la Mărăşti – „cea 15.50

mai frumoasă operă” din România
Armata română a obţinut la finalul Bătăliei de la
Mărăşti (24 iulie -1 august 1917) prima victorie ofensivă
împotriva Armatei germane, în timpul Campaniei din 1917.
Ofensiva armatei române la Mărăşti a distrus frontul
inamic pe o lungime de 30 km şi o adâncmie de 20 km. Au fost
eliberaţi 500 de kilometri pătraţi şi au fost eliberate 30 de
localităţi, cu preţul a 110 ofiţeri şi 4.782 de soldaţi români
(morţi, răniţi şi dispăruţi).
Militarii români, germani şi ruşi care au murit la
Mărăşti au fost înmormântaţi în cimitire de campanie. Ulterior,
la iniţiativa mareşalului Averescu, Societatea „Mărăşti” a luat
iniţiativa refacerii satului Mărăşti, dar şi a unui Masuoleu în
care să fie depuse osemintele eroilor. Iniţial, banii alocaţi
amenajării mausoleului au provenit din donaţiile veteranilor de
la Mărăşti, din veniturile Societăţii „Mărăşti” şi din donaţia
Regelui Ferdinand; ulterior, bugetul a fost asigurat de statul
român, prin intermediul Senatului, Ministerului Sănătăţii sau
Societăţii „Cultul Eroilor”.
Inaugurat la 18 septembrie 1938, Mausoleul eroilor de
la Mărăşti adăposteşte osemintele a 5.342 de morţi de război,
de naţionalitate română, germană şi rusă, fiind considerat, în
anul 1948, „cea mai frumoasă operă” din România, realizată de
Societatea „Mărăşti”.
Raluca IOSIPESCU, Câmpul istoric „Mărăști” - proiectul 16.10

clasării unui peisaj cultural și implicațiile sale
Încă din anul 2015, Institutul Național al Patrimoniului
a inițiat un proiect având ca scop clasarea în Lista
Monumentelor Istorice din România ca sit istoric a câmpului
de luptă de la Mărăști. Proiectul a început prin cercetarea
Arhivelor Naționale ale României și a surselor bibliografice
pentru a strânge informațiile referitoare la operațiile militare
desfășurate într-o zonă mai largă, având ca punct central satul
Mărăști. 57
În Arhivele Naționale ale României a fost regăsită și

întreaga arhivă a Societății „Mărăști”. Pentru că în timpul
bătăliei de la Mărăști aproape întregul sat a fost distrus, după
campania din 1917, generalul Alexandru Averescu,
comandantul Armatei a II-a, generalul Alexandru Mărgineanu,
șeful diviziei ce acționase la Mărăști și soldații lor, direct
implicați în bătălie, au decis să contribuie, după încheierea
războiului, la reconstruirea așezării. În acest scop, cu
asentimentul reginei Maria a României, au creat Societatea
„Mărăști”. Între 1919 și 1938 Societatea „Mărăști” a construit
toate clădirile publice din sat: biserica cu turnul clopotniță, casa
parohială, o școală impozantă, uzina, turnul și întregul sistem
de distribuție a apei în sat, uzina electrică cu tot echipamentul
pentru asigurarea iluminatului, o intrare marcată de un arc de
triumf și, nu în ultimul rând, mausoleul eroilor. În mausoleu au
fost adăpostite rămășițele soldaților și ofițerilor din armatele
română, rusă și germană. Tot aici se află mormintele
mareșalului Alexandru Averescu, generalului Alexandru
Mărgineanu, generalului Nicolae Arghirescu și cel al
generalului Arthur Văitoianu. Relevarea și inventarierea
acestui patrimoniu constituie axa proiectului de clasare.
O parte a proiectului a fost dedicată cercetării și
identificării lucrărilor genistice realizate de ambele armate –
română și germană – spre a completa memorialul de război al
sitului.
16.30 Cristian SCARLAT, Memoriale românești de peste hotare.

1916-1918
Prin diferite forme de comemorare, Centenarul Marii
Uniri ne-a oferit și prilejul amintirii celor care nu au mai apucat
să trăiască bucuria împlinirii visului unirii neamului românesc,
viața lor fiind sacrificată pe altarul Patriei. Mormintele acestor
eroi – circa 300.000 – sunt risipite pe aproape întreg teritoriul
de azi al României, dar și peste hotare. În cimitirele de onoare
din străinătate își dorm somnul de veci circa 30.000 militari
58 români morți în Primul Război Mondial; cei mai mulți au murit
ca prizonieri de război ai Puterilor Centrale din cauza

tratamentului represiv la care au fost supuși. Înhumați în
morminte individuale sau gropi comune (majoritatea),
amintirea lor este păstrată și prin însemnele comemorative,
unele cu valoare artistică certă, ridicate imediat după încheierea
războiului. O trecere în revistă a acestor monumente ne oferă și
o altă perspectivă a prezenței românești pe harta Europei, iar în
contextul actual ne poate releva potențialul acestor necropole
militare de peste hotare pentru o (eventuală) reconstrucție
identitară românească. O cruce musceleană monumentală din
piatră la Viena, o troiță maramureșeană din lemn la Mannheim
o sculptură a lui Ion Jalea la Dieuze (Franța) amintesc
eventualului vizitator venit din țară sau cu rădăcini românești
că acolo își dorm somnul de veci eroi ai României.
Asemenea vestigii ale dramei zecilor de mii de victime
ale Marelui Război, care pot fi regăsite aproape pe întreg
continentul, au și ele nevoie, în marea lor majoritate, de urgente
măsuri de restaurare, oportunitatea oferită de Centenar fiind
aproape ratată...
Andreea POP, Eroii Primului Rãzboi Mondial în Cimitirul 16.50

Eternitatea din Iași
Clasarea Cimitirului Eternitatea ca monument istoric
este o cercetare în desfãșurare, în prag de finalizare. Pe
parcursul anilor de studiu, au fost identificate numeroase
elemente valoroase individuale, dar și subansambluri
interesante. Printre acestea sunt și câteva parcele și morminte
dedicate eroilor Primului Rãzboi Mondial, de diferite
naționalitãți și religii.
Astfel, amintim Parcela Eroilor Români, Parcela
Eroilor Ruși, Monumentul Eroilor Catolici, Monumentul
Eroilor Germani sau Mausoleul Militarilor Francezi. Aceste
monumente fac obiectul prezentei lucrãri ce va fi detaliatã în
prezentarea și articolul propus. Inamici sau aliați în aceastã
conflagrație, cu toții au sfârșit prin a se odihni între zidurile
cimitirului Eternitatea. 59
17.10 Mircea TĂNASE, Un monument pentru memoria viitorului.

Cimitirul Eroilor din Buzău la Centenarul României Mari
La Centenarul făuririi României Mari, faptele de arme
ale celor care au parafat cu sângele lor unirea ţinuturilor
româneşti sub acelaşi drapel şi sub acelaşi sceptru sunt evocate
şi preţuite cu dreaptă măsură. Aceiaşi preţuire o merită şi
locurile de odihnă ale miilor de eroi – ştiuţi şi neştiuţi – căzuţi
pentru împlinirea idealului naţional.
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor (17 mai
2018) la Buzău a avut loc o impresionantă ceremonie militaro-
religioasă, care a înscris oraşul din Curbura Carpaţilor pe harta
autentică a recunoştinţei naţionale.
În anul Centenarului, cel mai mare cimitir din România
– şi, se spune, printre cele mai mari din Europa – dedicat
eroilor din Primul Război Mondial, inaugurat la Buzău în 8
octombrie 1931, s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea
comunităţii locale, alături de alte obiective şi momente istorice
circumscrise actului făuririi României Mari. Renovat complet
şi pregătit pentru confruntarea cu viitorul, Cimitirul Eroilor din
Buzău poate fi un exemplu de gratitudine pentru cei care şi-au
dat viaţa pentru ţara lor, indiferent pe care parte a baricadei s-
au aflat.
17.30 Alin SAIDAC, Monumente dedicate eroilor din Primul

Război Mondial aflate în partea de vest a Capitalei
În acest an dedicat serbărilor Centenarului Marii Uniri
mă voi opri asupra unor monumente de for public și memorial
care au înfrumusețat zona cartierului Cotroceni și a malului
Dâmboviței. În afară de rolul lor decorative, a fost și un
moment de aducere aminte a numeroaselor jertfe pe care le-au
dat românii pentru înfăptuirea unui măreț ideal, așa cum a fost
Marea Unire. Un parcurs printre aceste monumente ne
prilejuiește și un moment de meditație despre starea lor actuală
și dacă putem să respectăm trecutul pe care ni l-au dat înaintașii
noștri spre păstrare.
60
Ion GIURCĂ, Crucea Eroilor Neamului, o restaurare 17.50

necesară
Pe Muntele Caraiman, la o altitudine de 2291 m., a fost
realizat, între anii 1926-1928, un monument cu o simbolistică
aparte, dedicat eroilor din Războiul de Întregire. Impresionanta
construcție, de acum 90 de ani, este învăluită de mister, multe
dintre cele scrise despre inițiatori, constructori, finanțare și
inaugurare, nu sunt confirmate de izvoarele istorice, cu toate
eforturile întreprinse de către istorici și cercetători interesați.
Vremea și vremurile neprielnice, acțiunile ,,turiștilor”,
au lăsat o amprentă dureroasă asupra monumentului.
Încercările de restaurare din anii precedenți au eșuat, din
motive, în special, financiare. La inițiativa și strădania
domnului Alexandru Bartoc, monumentul a fost înscris în
Guinnes World Record pentru cea mai înaltă cruce amplasată
pe un vârf montan. Din aceeași inițiativă, în anul 2016
monumentul a fost trecut în administrarea Ministerului
Apărării Naționale, care, în urma demersurilor întreprinse, a
obținut o finanțare din fonduri europene, iar în prezent sunt în
desfășurare lucrări de restaurare, care urmează a fi finalizate în
anul 2020.
Alexandra FRÎNCU, Monumentul eroului Victor 18.10

Ioachimovici
Momentul centenarului este atât un prilej unic de
comemorare a unui ideal împlinit, dar și de dezbatere asupra
importanței geopolitice pe care a avut-o teritoriul nostru atunci
și acum.
Printre primii stropi de sânge românesc au fost cei de
la Turtucaia, o mică localitate așezată pe malurile Dunării, în
Cadrilater.
Eroul Victor E. Ioachimovici (1887-1916), locotenent
în rezervă în cadrul regimentului 36 „Vasile Lupu” activa în
cadrul Diviziei 17, însărcinată cu apărarea sectorului I
„Staroselo” din zona Turtucaia. În septembrie 1916, în timpul
asediului trupelor germane și bulgare asupra Turtucaiei, fiind 61
nevoit să se predea, s-a sinucis, iar trupul său a fost luat de

apele Dunării.
În memoria sa, dar și a celorlalți ostași care au murit în
timpul luptelor de la Turtucaia, Emil Ioachimovici (tatăl
eroului) a ridicat un impunător monument în Cimitirul Bellu
Militar, inaugurat în data de 13 octombrie 1929.
18.30 Cristian CĂLDĂRARU,

Orașul Galați, oraș martir. 1917-1918
Începutul anului 1918 a reprezentat pentru România
parcurgerea unor etape istorice cruciale care au condus în final
la momentul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Bătăliile din
vara și toamna anului 1917, desfășurate pe teatrul de operațiuni
militare din Moldova, au oprit ocuparea întregii țări de către
armatele Puterilor Centrale. A fost „marea victorie a războiului
României pe teatrul sud-european al războiului european”.
Alianța militară româno-rusă de pe frontul din Moldova se afla
în pragul dezmembrării, o contribuție hotărâtoare având-o
amplificarea revoluției bolșevice din Rusia. Exista riscul ca
unele divizii rusești, parte din ele bolșevizate, aflate pe
teritoriul dintre Carpați și Prut, să încerce ocuparea acestui
pământ românesc.
În acest context istoric a avut loc bătălia pentru
apărarea orașului Galați în zilele de 7/20 – 9/22 ianuarie 1918.
18.50 Marcel PROCA, Bârladul monumentelor dispărute

Cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața pentru
realizarea României Mari, protejarea mormintelor lor din țară
sau străinătate sunt inerent în obligația statului și ale fiecărui
cetățean, fiind în primul rând o datorie morală și mai apoi,
inerent, una cetățenească.
Locuitorii oraşului Bârlad au ştiut întotdeauna să-şi
respecte fiii, pe cei care au căzut la datorie atunci când patria
le-a cerut-o ridicând în decursul timpului mai multe
monumente. Din multe dintre ele nu a mai rămas decât o vagă
62 amintire.
În perioada interbelică au fost ridicate mai multe astfel

de edificii, închinate eroilor căzuți pe parcursul Războiului de
Întregire, care au dispărut treptat în perioada comunistă.
Un popor şi (inclusiv) un oraş precum Bârladul, cu un
trecut încărcat de spiritualitate şi cultură, nu-şi poate refuza sau
uita istoria, pentru că are ce mărturisi, şi fiecare dintre noi
trebuie să cunoaştem oraşul în care trăim în toate
particularităţile sale, particularităţi care de fapt îi oferă
unicitate.
63
Secțiunea E – Sala Rotondă
Tehnici şi tehnologii de restaurare
MODERATORI: Aurel Ioan BOTEZ

Cătălin George POPOVICI
14.30 Mircea MIRONESCU, Adrian Mircea STĂNESCU,

Teodor BROTEA, Radu Florin COMĂNESCU, Daniel
Dumitru PURDEA, Mircea Vlad STĂNESCU, Roxana
Maria IORGOAIA, Abordări noi specifice în România
pentru Codul privind structurile construcțiilor istorice
privind hazardul multiplu și teoriile de rupere (fracturare)
În România, în anul 2004, după o perioadă lungă de
acumulări și dezbateri începută imediat după cutremurul din
04. 03. 1977 din zona Vrancea, a apărut metodologia MP
025/2004, adresată construcțiilor istorice.
În perioada care a trecut din 2004 și până în prezent,
datorită acumulărilor și experienței dobândite, a fost făcută și
este în dezbatere o nouă propunere pentru această categorie de
construcții, privind codul pentru hazardul multiplu, cu
precădere hazardul seismic. Dezbaterea se adresează mai ales
principiilor cu care este abordată evaluarea și deciziile privind
intervențiile necesare structurilor construcțiilor istorice.
Pe de o parte, o categorie de principii, ca acelea emise
de Sir Bernard Feilden, susținute de ICOMOS, după care
„multe clădiri istorice au de ales între a fi distruse de Coduri
sau de următorul cutremur” sau, pe de altă parte o altă
categorie, care, aplicând principiile, modelările și metodele de
evaluare din coduri pentru structurile construcțiilor noi, mai
ales la structurile din zidărie nearmată, au ca rezultat intervenții
structurale de consolidare invazive.
Părerea noastră în acest domeniu este aceea că datorită
caracterului special al acestor construcții trebuie aplicate
modelările și metodele de calcul pe principiul trierii, de la
metodele simplificate la metodele avansate pentru construcțiile
existente, cu atât mai mult pentru structurile din zidărie
nearmată, care formează majoritatea construcțiilor istorice de
la noi din țară.
64 În propunerea noastră de cod sunt dezvoltate astfel de
metode, cu precădere adresate construcțiilor cu structuri din

zidărie nearmată, plecând de la lucrările care tratează teoriile
de rupere, fracturare dezvoltate în ultima perioadă de timp, legi
constitutive cu autoîntărire, palier sau degradare, relații
intrinseci τ-σ, modelările cu elemente finite sau bielă-tirant,
interacțiune statică sau dinamică cu terenul de fundație.
Recunoscând că intervențiile structurale care se pot
aplica în momentul de față, în sensul riscului seismic au un
caracter de tip compromis, se stipulează că intervenția de tip
izolarea sau controlul izolării bazei poate asigura o rezolvare
optimă pentru această problemă, cu atât mai mult cu cât această
soluție rezolvă și problema izolării hidrofuge la contactul cu
terenul.
Cătălin George POPOVICI, Ventilarea și climatizarea 14.50

clădirilor monument istoric – o necesitate sau o aspirație?
Alexandru SPATARIU, Radu FLOREA, De la oportunitate 15.10

la proiect: viața monumentului istoric în zodia finanțărilor
europene. Studiu de caz: Biserica „Adormirea Maicii
Domnului” din Lipova, jud. Arad
În urma restructurărilor sistematice din structurile de
resort ale Ministerului Culturii, a eroziunii institutelor de
proiectare specializate în monumente istorice, dar și a
amputărilor economice și de procedură din administrațiile
locale, domeniul restaurării și conservării a cunoscut un declin
accentuat. Atât în mediul rural, cât și în cel urban, lipsa unui
sistem rezilient privind fondul construit deosebit de valoros a
condus la o degradare rapidă și la starea pe care o cunoaștem
astăzi.
Aflat în plin proces de restructurare și adaptare,
proiectul de restaurare a intrat în era finanțărilor europene, un
instrument salvator pentru patrimoniul construit.
Vom parcurge astfel împreună, în noii parametri,
proiectul de restaurare de la oportunitate și capacitatea
beneficiarului (utilizatorului) de a vedea potențialul unui 65
monument istoric, până la primele faze de proiectare (DALI,

SF), estimări financiare preliminare, trecând apoi prin etapele
de avizare, apoi depunere și mai departe în procedurile
laborioase ale autorităților de resort și spre final definitivarea
Proiectului Tehnic, Asistența de Șantier etc.
De asemenea, vom reliefa și atribuțiile echipei de
implementare, respectiv efortul de coordonare a unei echipe
multidisciplinare de specialiști, cercetări preliminare
minuțioase, echilibrări, calibrări de buget și bineînțeles
propunerile tehnice și estetice de punere în valoare.
15.30 Aurel Ioan BOTEZ, Abordarea pluri și interdisciplinară a

intervenţiilor – un exemplu de bune practici: Biserica
„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Viorești –
Slătioara, jud. Vâlcea
Biserica de zid cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului” din cătunul Viorești, com. Slătioara, jud. Vâlcea
fost edificată în anul 1781, fiind o ctitorie colectivă,
moșnenească, printre ctitorii principali fiind și cunoscutul vătaf
de plai Ion Urseanu. A fost reparată / transformată / modificată
în anul 1804 și pictată la exterior cu această ocazie sau la scurt
timp după.
Valoarea deosebită, unicitatea și celebritatea acesteia
constau în faptul că la exterior, în registrul superior, este
decorată cu o frescă, de mare valoare artistică, devenita
celebră, ce reprezintă înșiruiţi „potecașii” călări ai vătafului de
plai, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.
Având la origine alcătuirea caracteristică bisericuţelor
ortodoxe de tip navă, fără turle, și anume pridvor deschis,
pronaos, naos și altar, cu ziduri de compartimentare între ele, și
boltiri din zidărie de cărămidă, biserica a suferit, în timp,
modificări planimetrice, volumetrice și ale faţadelor.
Intervenţiile au vizat structura, arhitectura,
componentele artistice, instalaţiile, modelarea terenului și
punerea în valoare, având la baza studii de teren topografice și
66 geotehnice, cercetare arheologica, studii de istoria artei și
arhitecturii, analize ale materialelor și expertize tehnice

concretizate în proiecte tehnice de specialitate.
Comunicarea are ca scop să evidenţieze și să
exemplifice urmatoarele:
Abordarea profesională eficientă a intervenţiilor
complexe asupra monumentelor istorice trebuie făcută de către
echipe pluridisciplinare, care să aibă capacitatea și experienţa
de a previziona/anticipa și (desigur) rezolva întreaga paleta a
problemelor specifice.
În cadrul unei echipe pluridisciplinare, fiecare
specialist își poate găsi locul și aduce aportul profesional, dar
eficientă calitativ este numai conlucrarea interdisciplinară ce
are ca bază un concept unitar de intervenţie.
Corneliu CIOBĂNAŞU, Paul Filip CIOBĂNAŞU, Nicoleta 15.50

CABA, Restaurarea Muzeului Sfântului Ierarh Dosoftei
Mitropolitul”, Iaşi
În cadrul campaniei de restaurare din anii 1960-1970 a
Direcției Monumentelor Istorice s-au făcut ample cercetări cu
privire la datarea și evoluție clădirii considerată atunci că ar fi
fost locuința mitropolitului cărturar Dosoftei Barilă (1671-
1674, 1675-1686), sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679 și
1686, prima tiparniță din Moldova. Arh. Ioana Grigorescu
concluzionează aceste cercetări în „Memoriul privind proiectul
de restaurare a Casei cu coloane (Casa Dosoftei) din Iași”
astfel: „Din toate relatările de mai sus nu reiese cu claritate că
aici în această casă ar fi locuit Mitropolitul Dosoftei. După
cum arată la început totul se bazează numai pe presupuneri. În
orice caz, Casa cu coloane (Casa Dosoftei) este un monument
interesant de Arhitectură Civilă și prezintă o epocă atît prin
arhitectură cît și prin felul construcției...”.
La 7 august 1970, în acest imobil a fost inaugurată secția
de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași, de
atunci clădirea păstrându-și această funcțiune.
Lucrările de restaurare executate în campania din anii
’60-’70 de către echipa D. M. I. au fost de un înalt nivel 67
calitativ, motiv pentru care starea de degradare pe ansamblul

clădirii este redusă, nefiind constatate degradări accentuate.
Totuși, datorită trecerii timpului și expunerii la intemperii, se
pot observa degradări locale ale paramentului, existând blocuri
de piatră puternic erodate, rosturi măcinate favorizate de
acțiunea gelivității, zone cu măcinare fină a zidăriei, există
zone de distrofii cromatice la soclu, cauzate de carbonatul de
cupru, spălat de pe învelitoare, precum și datorate
biodegradării pietrei, se pot observa biodegradări la elementele
din lemn. Tâmplăria nu are chedere, sticla este încastrată într-
un strat de chit, ce și-a pierdut proprietățile.
Soluțiile arhitecturale și tehnice alese în noua
documentație urmăresc îndeplinirea următoarelor obiective şi
nevoi prin:
- restaurarea paramentului din piatră în zonele
deteriorate respectând principiile restaurării;
- realizarea de injectări în masă cu soluții
hidrofobizante, la nivelul soclului pentru a preveni ascensiunea
apelor capilare;
- restaurarea ușilor și înlocuirea tâmplăriei ferestrelor;
- înlocuirea elementelor degradate ale elementelor din
lemn, afectate de atacul biologic;
- înlocuirea instalațiilor sanitare, termice, electrice,
curenţi slabi și realizarea încălzirii prin pardoseală;
- relocarea grupului sanitar în încăperea de pe latura de
sud-vest;
- asigurarea accesului pentru persoane cu dizabilități;
- refacerea circuitului muzeal, înlocuirea vitrinelor
expoziționale.
Prin restaurarea clădirii, toate deficienţele actuale vor fi
eliminate. Soluţia va respecta normele de proiectare şi
exploatare specifice, imobilul răspunzând celor mai înalte
exigente de natură tehnică şi estetică.
68
Corneliu CIOBĂNAŞU, Paul Filip CIOBĂNAŞU, Nicoleta 16.10

CABA, Consolidare și refuncționalizare „Palat Braunstein”,
str. Cuza Vodă, nr. 2, Iași
Clădirea principală a imobilului din str. Cuza Vodă nr. 2
a fost construită la începutul sec. al XX-lea (1913-1915). Este
o construcţie monumentală, purtând amprenta stilului
arhitectural eclectic, cu elemente de Art Nouveau, specific
construcţiilor realizate în România, în acea perioadă.
Rezolvarea volumetriei, la intersecția celor două aripi,
cu o cupola amplă, supraetajată cu una secundară, asigură
monumentalitate și marcarea cu vigoare a capului de
perspectivă dinspre Piața Unirii, individualizând edificiul.
În ceea ce privește vocabularul plasticii arhitecturale se
constată utilizarea unor elemente decorative care se înscriu în
normele stilului eclectic, cu unele accente de Art Nouveau,
precum: brâuri profilate, cornișe bogate, parapete decorate cu
elemente stilizate geometric, pilaștri adosați, cu caneluri
adâncite, denticuli, motivul cornului abundenței, blazoane
stilizate, feronerii stilizate, la parapete sau tâmplării metalice.
Prin acest proiect se doreşte reabilitarea, restaurarea,
refuncționalizarea și consolidarea Palatului Braunstein.
Clădirea își va schimba funcțiunea sa mixtă din comerț și
locuințe sociale în funcțiune culturală – mediatecă și spații
expoziționale.
Necesitatea amenajării unei mediateci devine evidentă în
contextul unui oraș cultural și universitar al secolului XXI.
Soluțiile arhitecturale și tehnice alese urmăresc
îndeplinirea următoarelor obiective şi nevoi prin:
- consolidarea clădirii în concordanță cu principiile de
intervenție asupra monumentelor istorice;
- refacerea finisajelor interioare şi exterioare cu
materiale specifice monumentelor eclectice cu influențe Art
Nouveau de la începutul secolului XX;
- înlocuirea şarpantei şi implicit a învelitorii, fapt ce
conferă posibilitatea amenajării unui spațiu expozițional în
podul imobilului, așa cum a fost gândit în 1915; 69
- recompartimentarea interioară;
- înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare;
- refacerea instalaţiilor interioare sanitare, termice şi
electrice, curenţi slabi, conform noilor compartimentări şi
funcţiuni şi racordarea acestora la branşamentele reţelelor;
- reabilitarea termică a clădirii prin executarea unei
anvelope interioare din BCA de 5 cm grosime, cu Ʌ max =
0.045 W/mk;
- reamenajarea terenului în jurul imobilului, astfel încât
spațiile interioare de la nivelul parterului să aibă o relație
firească cu strada, funcțiunile putându-se extinde și atrăgând
astfel în interior;
- reamenajarea curții interioare, astfel încât să devină un
spațiu propice relaxării.
Prin restaurarea, consolidarea, refuncționalizarea clădirii
şi prin modernizările propuse, toate deficienţele actuale vor fi
eliminate. Soluţia va răspunde tuturor normelor de proiectare şi
exploatare specifice, imobilul răspunzând celor mai înalte
exigente de natură tehnică şi estetică.
16.30 Ioan SASU, Constantin FIRTEA, Lucrări de consolidare,

reabilitare și schimbare destinație construcție C1 –
monument istoric (COD LMI - IS-II-m-B-03992, Str.
Păcurari, nr. 115a, mun. Iaşi, jud. Iași)
Scopul întocmirii proiectului au fost „Lucrări de
consolidare, reabilitare, schimbare destinație, construcție C1 –
monument istoric, Mun. Iași, jud. Iași”, din punctul de vedere
al obligativităţii protejării valorilor arhitecturale şi memoriale.
Corpul de cladire C1, cu actuala adresa str. Pacurari,
nr. 115A, este plasat în imediata apropiere a zonei – Centrul
istoric și Curtea Domnească – Iași, conform LMI 2015.
Suprafața incintei este de 9234,93 mp.
Propunerile de consolidare şi restaurare urmăresc
înlăturarea cauzelor care au contribuit la degradarea
monumentului şi punerea în valoare în cadrul construit
70 existent.
Lucrările de Restaurare, Consolidare si

Refunctionalizare au respectat Normele și Normativele in
vigoare privind Monumentele istorice.
Anca Brânduşescu, Mihai Grigoraş, Ion-Daniel Vișan, 16.50

Consolidare, reabilitare şi reamenajare Corp E „Centrul de
limbi moderne Grigore T. Popa” UMF Iaşi (Str. Săulescu nr.
4, Iaşi)
George Bogdan TEODORESCU, Reabilitarea și 17.10

restaurarea actualului Tribunal Prahova (fosta Administrație
Financiară Ploiești)
Conceptul de intervenție a avut în vedere două aspecte
esențiale: conservarea – ca abordare ştiinţifică a arhitecturii
originale cu minime zone de restaurare locală a componentelor
artistice şi refuncționalizarea – bazată pe valorile arhitecturale
nemateriale şi pe relaţiile dintre acestea şi valorile materiale ce
reprezintă autenticitatea monumentului istoric.
Lucrările de conservare au cuprins și intervenția
structurală de consolidare, având în vedere categoria de risc
seismic în care clădirea se încadra, încercând pe cât posibil ca
acest tip de intervenții să rămână ascunse vederii.
Procesul a fost unul de modelare, al cărui rezultat îl
reprezintă combinarea restaurării cu elemente de arhitectură
contemporană și design, fiind răspunsul la nevoia de protecție
patrimonială și cerința comanditarului.
Transformările componentei funcționale au fost
realizate prin redefinirea conceptului arhitectural, pe baza
relațiilor identificate odată cu reinventarea spațialității
interioare, raportate la specificul programului de arhitectură. S-
a avut în vedere identificarea intervenţiilor compatibile din
punct de vedere tehnic și funcţional cu valorile originale ale
imobilului. Transformările funcționale au fost determinate pe
de o parte de respectarea Manualului pentru Standardele de
Proiectare a clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea
instanţele de judecată din România, însă principala cauză o 71
reprezintă funcțiunea clădirii avută la momentul edificării, cea

de:Administrație financiară.
Indeplinirea cerinței esențiale a Temei de Proiect,
aceea de a asigura trei fluxuri de circulație care să nu se
intersecteze niciodată (publicul/ justițiabilii, persoanele aflate
sub arest și personalul Tribunalului), a reprezentat
constrângerea majoră a conceptului de refuncționalizare. Au
apărut astfel în conceptul de intervenție o serie de elemente
suplimentare, complementare funcțional: circulațiile verticale
(lifturi/ platforme), precum și un nou gol de acces la nivelul
demisolului.
In comunicare sunt prezentate cu detalii principalele
elemente ale conceptului de intervenție.
17.30 Adrian PUIȘOR, Consolidare şi restaurare imobil în vederea

înfiinţării Muzeului Municipal Iaşi
Casa Burchi Zmeu a fost proprietatea familiei cu acelaşi
nume. Construcţia se prezintă sub forma a două corpuri
executate în perioade diferite. S-a realizat consolidarea,
restaurarea şi refuncţionalizarea imobilului Casa Burchi-Zmeu
în vederea înfiinţării Muzeului Municipal Iaşi.
Funcţional, corpul principal a fost organizat cu spaţii
muzeale permiţând un traseu continuu şi fluent de vizitare, cu
săli de expoziţii permanente şi temporare, sală multimedia şi
conferinţă, muzeu numismatic, birou muzeograf şi conservator.
Incinta Muzeului Municipal Iaşi s-a amenajat cu alei pietonale
şi trotuare de protecţie cu piatră naturală. S-a amenajat
peisagistic zona verde.
17.50 Carmen Cecilia SOLOMONEA, Oliviu BOLDURA,

Biserica Sf. Nicolae, mănăstirea Coșula – intervenții de
eliminare a repictărilor și restaurarea picturilor originale din
interior și exterior
Ansamblul mural din biserica mănăstirii Coșula
păstrează picturi murale în tehnica affresco, care dezvoltă
72 conceptul medieval decorativ pe toate suprafeţele bisericii -
altar, naos, pronaos şi exterior, conform tradiţiei postbizantine

moldoveneşti de la mijlocul secolului al XVI-lea. Acestea au
suferit numeroase intervenţii în timp, de tipul repictărilor în
tehnica uleiului din secolul al XIX-lea, a intervenţiilor
neautorizate şi neadecvate, apoi încercări de eliminare a
picturii din 1858, de curăţare a picturii, reparaţii executate în
diverse maniere şi cu materiale incompatibile cu natura celor
originale. Repictările existente denaturau grav aspectul şi va-
loarea picturii originale, influenţau în mod evident înţelegerea
programului iconografic. Condiţiile de microclimat, degrada-
rea suportului şi a straturilor de preparaţie (zidărie, preparaţia
intonaco), reparaţiile neglijente cu mortare de diverse tipuri,
condiţionau starea de conservare a picturii murale. Toate
acestea cumulate au influenţat cu timpul starea generală a
picturii interioare, care pe majoritatea suprafețelor interioare cu
greu se putea descifra la momentul inițierii restaurării.
Refacerile și repictările au contribuit masiv la modificarea
aspectului estetic, a tipologiei specifice și a stării de conservare
a picturilor.
Comunicarea prezintă lucrările de conservare şi
restaurare recente ale picturilor în cadrul cărora s-au realizat
intervenții complexe de eliminare a repictărilor, s-a stabilizat
starea stratului de culoare cu problematica specifică acestor
picturi și s-a recuperat aspectul original din punct de vedere
estetic. S-a avut în vedere și conservarea unor zone cu rol de
martor al picturii în ulei din 1858, care vor asigura
consemnarea istorico-documentară a intervenţiei de repictare
după gustul estetic al epocii respective.
Alexandrina CUȚUI, Restaurarea catapetesmei Bisericii 18.10

,,Sf. Ilie” Fãlticeni
Catapeteasa face parte din ansamblul Bisericii ,,Sf.
Ilie”, din orașul Fãlticeni, județul Suceava.
Biserica actualã, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie” din
Fălticeni, a fost construitã între anii 1842-1849, alãturi de locul
fostei biserici din lemn (a cãrei Sfântã Masa a vechiului altar se 73
aflã în partea de sud), și care a fost desfãcutã și transportatã în

satul Orțăști – Neamț, unde a fost apoi mistuitã de flãcãri.
Catapeteasma este datatã cu anul 1799 (conform
inscripției de pe scutul Sf. Arh. Mihail) pictorul iconar nu este
cunoscut, nefiind semnat nici pe icoane și nici nu a fost
consemnat în documentele bisericii.
Pictura icoanelor este realizatã în culori de tempera cu
emulsie din gãlbenuș de ou, pe suport din lemn de tei, debitat
manual. Ca și stil de execuție este neobizantin. Maniera de
lucru este deosebitã, elegantã, ceea ce ne aratã cã icoanele nu
au fost fãcute de un pictor amator.
Datoritã faptului cã ansamblul catapetesmei a deservit
cultul liturgic mai bine de douã sute de ani, acesta prezentã
uzurã funcționalã ca obiect. Degradãrile existente, sunt
prezente la toate nivelurile: suport, strat de preparație, strat
pictural, verni și ferecãturã. Structura catapetesmei este
degadatã în proporție mult mai mare decât icoanele, 70%,
prezentând și numeroase repictãri.
18.30 Luminiţa ENESCU, Lemnul istoric: aspecte referitoare la

evaluarea nedistructivă a obiectelor/ structurilor
Atunci când vorbim despre obiecte de patrimoniu sau
despre monumente, posibilitatea evaluării stării acestora prin
tehnici nedistructive este, fără îndoială, de cel mai mare interes.
Primele metode de evaluare nedistructivă au fost concepute
pentru materiale cu structură omogenă şi izotropă. Rezultatele
obţinute au permis extinderea unor procedee şi asupra lemnului
în general, şi a lemnului istoric în particular.
Literatura de specialitate din ultimii ani, bazată pe
activitatea susţinută a unor comunităţi ştiinţifice deja
consacrate din domeniul evaluării/ testării nedistructive a
lemnului, indică faptul că aceste metode sunt validate de
experiență şi că ele pot fi, ca urmare, instrumente utile în ceea
ce priveşte aprecierea stării de conservare a obiectelor, dar mai
ales a structurilor din lemn aflate în operă.
74 Lucrarea de faţă îşi propune o trecere în revistă
succintă a metodelor de evaluare nedistructivă a lemnului

istoric, cu menţionarea unor situaţii concrete în care aceste
metode au fost aplicate cu rezultate încurajatoare.
Cristina Maria CÎMPIANU, Restaurarea unei litografii de 18.50

la biserica Sfinții Voievozi, Oşeşti, Vaslui
În satul Oșești, comuna Oşeşti din judeţul Vaslui, se
află biserica din lemn cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și
Gavriil”, ctitorită la 1815, obiectiv înscris pe Lista
monumentelor istorice din România (VS-II-m-B-06864). Pe
lângă catapeteasma şi icoanele pe lemn, biserica păstrează o
litografie ce reprezintă două icoane, pe cea a Maicii Domnului,
în partea stângă şi pe cea a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
Elena, în partea dreaptă, fiind tipărită cu cerneală neagră pe
hârtie industrială. Icoana este o donaţie a unui enoriaş, de la
sfârştul secolului al XIX-lea, fiind adusă de către acesta de la
Muntele Athos.
Tipăritura a fost supusă unui proces de restaurare,
acţiune impusă de starea ei precară de conservare. Lucrarea
prezintă tratamentele de restaurare ce au fost efectuate însoţite
de fotografii martor ale acestora.
Elena MAFTEI, Stabilitatea factorilor de microclimat, 19.10

condiție fundamentală pentru păstrarea bunurilor culturale
Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” de la
Ruginoasa este deținătorul unui patrimoniu care cuprinde
documente și obiecte, unele semnificative, chiar cu referire la
actul Unirii Principatelor din anul 1859 ori a reformelor
înfăptuite, sau care au aparținut familiei domnitorului
Alexandru Ioan Cuza.
Patrimoniul expozițional include și obiecte aflate în
custodie, fiind astfel foarte diversificat, de o mare valoare
artistică, istorică, documentară, incluzând cărți, documente,
acte, bancnote, numismatică, medalii, fotografii, picturi,
sculpturi, tapiserii, covoare, obiecte din argint, sticlă, cristal,
porțelan, ceasuri, oglinzi. Ponderea cea mai mare este deținută 75
de obiectele cu structură din lemn, în special mobilier.

Datorită acestei varietăți de obiecte și materiale,
conservarea patrimoniului expus sau depozitat al muzeului,
necesită o atenție sporită în scopul asigurării unui microclimat
stabil pentru toate tipurile morfologice.
Activitatea permanentă și constantă a conservatorului
este de a monitoriza factorii de microclimat (temperatură,
umiditate relativă) care pot influența direct starea de
conservare a obiectelor și prin interpretarea datelor de a lua
anumite măsuri pentru reducerea ratelor proceselor chimice.
76
Note
77
Note
78
Sponsori:
IASICON
CONSTRUCŢII UNU
BAUMIT
CLIMATHERM CENTER
ADEMS
PEC
IMPEX-ROMCATEL
CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE IAŞI
STYRONIT
PROGANEX 2005
DANASTER GROUP SRL
GRUP CONSTRUCŢII EST

Program Monumentul 2018 - 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Program Monumentul 2018 - 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Iasi,

4-7 octombrie 2018

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

JOI, 04 octombrie 2018

Primirea participanților 8.30

Deschiderea oficială 9.00

Spitalul Militar (Marele Stat Major

Cercul Militar (Ministerul de Externe în 1917)

Sala „Iustin Moisescu”, Ansamblul Mitropolitan Iași

Întâlnire cu IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei 16.00

Vernisajul expoziției „Miniaturi ale epocii lui Constantin 16.30

17.00 Prezentarea volumului „Monumentul XIX”

17.30 Prezentarea albumului „Maria a României. Portretul unei mari

Palatul Culturii, Muzeul de Istorie a Moldovei

19.00 Vernisajul expoziției „Monumentele Marii Unirii”.

VINERI, 05 octombrie 2018

Muzeul Unirii Iași

9.10 Vernisajul expoziției „Orașul Iași în Marele Război. Memoria

9.40-13.00 Comunicări pe secțiuni

Comunicări pe secțiuni 14.30-19.10

Strada Alexandru Lăpușneanu

Biserica Banu („Duminica Tuturor Sfinților”)

SÂMBĂTĂ, 6 octombrie 2018

– Plecare în vizita de documentare pe traseul Hotel Traian – 8.00

MODERATORI: Tereza SINGALIA

9.40 Sergiu IOSIPESCU, Cetatea și districtul Chioarului – 50 de

9.55 Alexandru LEVINSCHI, Arhitectura internă a așezării

circa 5,5 m, era amenajat în semicerc cu raza incintei de până

Vitalie IAŢIUC, Predecesori ai orașului Soroca – Carsidava 10.10

neargumentată după părerea noastră, localizează Carsidava pe

10.25 Mariana ŞLAPAC, Consideraţii noi privind fortificaţiile

înainte de 1770, Brustwehr-ul suplimentat cu şanţ apărut la

Ionel CÂNDEA, Monumente în județul Brăila în restaurare 10.40

10.55 Vlad VORNIC, Ion CIOBANU, Complexe subterane

Irene LUNDSTRÖM, Laura Daniela HANT, Integrarea 11.10

Costică ASĂVOAIE, A se clasa sau a nu se clasa? Un punct 11.25

Vitalie JOSANU, Protejarea patrimoniului cultural național, 11.40

Diana NICORICI, Poziția tinerilor în păstrarea și 11.55

valorificarea clădirilor vechi, țesăturilor tradiționale, pieselor

Liliana PETROVICI, IAŞI NE(MAI)VĂZUT. Semnificaţii. 12.10

Tiberiu TEODOR-STANCIU, Atelier Spre. Momente, 12.25

Marcela IFRIM, De ce Iașul nu are monumente istorice 12.40

12.55 Ionela-Liliana IONESCU, Urme ale Primului Război

MODERATORI: Ștefan S. GOROVEI

Ștefan S. GOROVEI, „1843 septemvrie 20 m-am mutat în 14.30

Narcis Dorin ION, Conacul de la Bicaz (județul Neamț) – 14.50

Bicaz, pe Valea Bistriței, în județul Neamț. Bicazul a fost locul

Iulian Stelian BOȚOGHINĂ, Castelul Schönburg de 15.10

Ștefania DINU, Palatul Cotroceni – reședință a suveranilor 15.30

încredinţate arhitectului francez Paul Gottereau. Familia

Sorin IFTIMI, Planul orașului Iași realizat de Josef Rasec 15.50

Petronel ZAHARIUC, Date despre câteva case din Iași 16.10

16.30 Mircea CIUBOTARU, Proiecte și realizări edilitare în Iași.

16.50 Eliza ILIE, De la Şcoala din Păcurari la Şcoala Primară de

precum şi a studiilor şi rapoartelor realizate de responsabilii cu

Dan JUMARĂ, Clădirea Institutului de Anatomie din Iași 17.10

medicină și reprezenta, pe atunci, cel mai modern centru de

17.30 Liliana CONDRATICOVA, Clădiri istorice din Chișinău

Facultatea de Ştiinţe Agronomice a Universităţii „A. I. Cuza”

Marius MITROF, Casa lui Zamfir Filotti, deputat de Galaţi 17.50

Dimitrie-Ovidiu BOLDUR, Un monument istoric care ar 18.10

18.30 Delia Roxana CORNEA, Monumente dobrogene între

Costin SCURTU, Muzeul Militar Național „Regele 18.50