CAIET DE PRACTICĂ

Perioada 17-28 iunie 2013

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi

Profesor coordonator ,
Lect.Dr Bercu Ana-Maria
Student,
Tabaran Cristina
Anul I,Grupa 1
Specializarea:Administraţie Publică

1
 STAGIUL DE PRACTICĂ

Perioada de desfășurare:

Data prezentării:17.06.2013 - 28.06.2013

Program de lucru zilnic, între orele 09:00 - 14:00

Persoana de coordonare a practicii în firmă:

Anca Băjenaru

Societatea :

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, „Direcţia Locală de

Evidenţă a Persoanelor Iaşi”,Serviciul de stare civilă,  Iaşi, str. Vasile Alecsandri, nr. 8.

2
Capitolul 1. Informații generale despre DLEP

1.1. Prezentare generală

Procesul de reformă instituţională privind descentralizarea administraţiei publice a fost marcat

de profunde transformări structurale şi sub aspectul înfiinţării şi organizării serviciilor 
publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi al stabilirii atribuţiilor acestora.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Iaşi denumit „Direcţia Locală de
Evidenţă a Persoanelor Iaşi” a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 572 din
28.12.2004, ca o instituţie cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al
Municipiului Iaşi şi a fost constituit în temeiul art. 1 alin.(1) din O.G. nr. 84/2001 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de evidenţă a persoanelor, cu
modificările şi completările ulterioare.

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi a fost constituită prin reorganizarea Serviciului

de Stare Civilă din aparatul propriu al Consiliului Local al Municipiului Iaşi şi a Serviciului
de Evidenţă Informatizată a Persoanei a Municipiului Iaşi.

Având în vedere particularităţile evidenţiate în demersurile privind transferul competenţelor

de la structurile centralizate ale Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative la
autorităţile administraţiei publice locale, s-a impus adoptarea măsurilor de ordin legislativ
care să reglementeze atribuţiile structurilor infinţate, în scopul asigurării cadrului funcţional al
acestor structuri.

Scopul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi este acela de a exercita competenţele

ce îi sunt date prin lege pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care
reglementează activitatea de stare civilă şi evidenţă a persoanelor.Activitatea D.L.E.P. Iași
este concentrată pe stabilirea cadrului organizatoric și funcțional corespunzător desfășurării în
condiții de normalitate a activităților de eliberare și evidență a actelor de identitate și a
documentelor de stare civilă, în condițiie respectării legilației în materie și a dispozițiilor
transmise de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor prin intermediul Direcției
Județene de Evidență a Persoanelor, care asigură coordonarea metodologică a serviciilor
publice comunitare locale de evidență a persoanelor

Activitatea Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi se desfăşoară în interesul  legitim

al persoanei şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor şi autorităţilor statului, pe baza şi în
executarea legii.

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi deserveşte locuitorii municipiului Iaşi şi ai

altor 26 de comune arondate, în total o populaţie activă de aproximativ 480.000 locuitori:

Municipiul Iaşi              Comuna Leţcani               Comuna Ţigănaşi

Comuna Andrieşeni    Comuna Miroslava           Comuna Tomeşti
Comuna Aroneanu      Comuna Mogoşeşti          Comuna Trifeşti
Comuna Bârnova        Comuna Movileni              Comuna Ţuţora
Comuna Bivolari          Comuna Popricani           Comuna Ungheni   
Comuna Ciurea           Comuna Probota              Comuna Valea Lupului
Comuna Golăeşti        Comuna Roşcani              Comuna Victoria

3
Comuna Holboca        Comuna Rediu                  Comuna Vlădeni
Comuna Horleşti         Comuna Schitu-Duca       Comuna Voineşti

Direcţia îşi desfăşoară activitatea în 2 sedii diferite:

- Serviciul de Stare Civilă, Compartimentul Resurse Umane şi Compartimentul Financiar-

Contabilitate funcţionează în imobilul din Iaşi, str. Vasile Alecsandri, nr. 8;
 
 - Serviciul Evidenţa Persoanelor îşi desfăşoară activitatea în Iulius Mall, Bdul
Tudor Vladimirescu, etaj 2.

   În ambele locaţii există câte o casierie la care cetăţenii pot  plăti taxele necesare în
vederea obținerii documentelor de stare civilă şi actelor de identitate.

1.2. Baza legală

- Legea nr. 215/2001 (republicată) privind administraţia publică locală;

 
- O.G. nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice 
comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 188/1999  privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;

 
- H.G. nr. 1375/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a
dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor
români;
 
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

- O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale
cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare;

- H.G. nr. 839/2006 privind forma şi conţinutul actelor de identitate, ale autocolantului,
privind stabilirea reşedinţei şi ale cărţii de imobil;

- Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date;

-Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici;

 
-Legea nr. 182/2002 privind Protecţia informaţiilor clasificate;
 
- O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare;
 

4
- H.G. nr. 112/1997 privind organizarea activităţii de eliberare a cărţilor de identitate,
procedura de preschimbare eşalonată a buletinelor de identitate actuale, precum şi aspectele
privind termenele de valabilitate a acestora;

 
- H.G. nr. 1.723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combatere a birocraţiei
în activitatea de relaţii cu publicul;

 
- H.G. nr. 697/2000 privind cartea de alegător;

- Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

 
- Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată;

 - Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române;

 
- H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor
în materie de stare civilă;

 - O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor

persoanelor fizice;

 - Codul muncii;

- Codul Civil.

1.3. Buget

Finanţarea DLEP Iaşi se realizează din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local al

municipiului Iaşi.

Capitolul 2. Competențe ale DLEP

2.1. Nașteri

Înregistrare naştere ce a avut loc în municipiul Iaşi

TERMEN DE ÎNREGISTRARE

Declararea naşterii se face în termen de  15 zile pentru copilul născut viu şi  în
termen de 3 zile pentru copilul născut mort.

În cazul copiilor care au împlinit vârsta de 1 an se procedează la înregistrarea tardivă a

naşterii în baza :

 - hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile;

5
 - acte identitate părinţi;

 - certificat căsătorie părinţi (după caz);

 - certificat naştere mamă ( în cazul când nu este căsătorită).

ACTE NECESARE

1. certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, trebuie să poarte

număr de înregistrare, dată certă, sigiliul / ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa
medicului;
 
2. actul de identitate al părinţilor şi/sau al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de
unul din părinţi, original şi copie xerox;
 
3. certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi copie xerox, dacă sunt
căsătoriţi, iar dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele
pe care îl va dobândi copilul;
 
4. declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în
faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea sau la notarul public, din care să
rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul
mamei; în cazul tatălui minor acesta trebuie să fie  asistat de reprezentantul legal.
 
În cazul în care unul dintre părinţi este cetăţean străin, mai sunt necesare următoarele acte:

a) paşaportul părintelui cetăţean străin, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii

statelor membre ale Uniunii Europene, în original şi în copie xerox, şi traducerea legalizată a
filei care conţine datele de identificare;
 
b) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului şi traducerea legalizată a acestuia, dacă
părinţii sunt căsătoriţi; originalul certificatului şi traducerea acestuia vor fi
apostilate/supralegalizate  

c)Declaraţie:
-  cu privire la naţionalitatea şi domiciliul cetăţeanului străin, naţionalitatea şi domiciliul
copilului;

- de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei şi de încuviinţare a purtării

numelui tatălui / mamei, dacă este cazul;

 
Numele de familie şi prenumele copilului:

Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.

 
În cazul în care părinţii au nume de familie diferit sau există neconcordanţă între prenumele
copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a

6
declarantului, înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei scrise,dată în faţa ofiţerului de
stare civilă sau la notar public, semnată de ambii părinţi, din care să rezulte numele de
familie (numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor
reunite) şi prenumele copilului.
 

Ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte
indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător.

 Domiciliul copilului:

Dacă la data înregistrării naşterii părinţii copilului au domicilii diferite înscrise în actul de
identitate domiciliul copilului este domiciliul declarat de către părintele care solicită
înregistrarea naşterii.
 În situaţia când părintele nu se poate prezenta să declare naşterea copilului, declaraţia de
domiciliu trebuie să fie dată la un notar public.

2.1.1. Eliberarea, la cerere, a certificatelor de nastere(Duplicat)

Certificatele de stare civilă se eliberează persoanelor îndreptăţite, odată cu întocmirea unui

act în registrele de stare civilă – de naştere – sau ulterior, pe baza cererii depuse de titular sau
de alte persoane îndreptăţite.

 
Prin alte persoane îndreptăţite – în înţelesul legii, sunt asimilaţi:

• părinţii copilului în vârstă de până la 14 ani

• reprezentanţii legali

Solicitarea eliberării certificatelor de stare civilă se poate face:

1. la primăria care are în păstrare registrele în care au fost înregistrate actele;

2. la primăria locului de domiciliu sau reşedinţă al solicitantului.

ACTE NECESARE

Cerere tip, se obţine de la ghişeu sau se descarcă aici - se semnează în momentul depunerii  

Act identitate titular sau persoana împuternicită, original şi copie xerox 

Taxa de 11 lei achitată la Casieria Stării Civile

În cazul în care titularul nu se poate prezenta este necesară obţinerea certificatului se poate
face prin  Procură specialăautentificată de către un notar public în care se va menţiona

7
expres ,,pentru obţinerea certificatului de naştere/căsătorie/deces (după caz) de la starea
civilă.

  În cazul cetăţenilor aflaţi în străinătate, duplicatul poate fi obţinut de o altă persoană

împuternicită prin procură specială notarială apostilată cf Convenţiei de la Haga (în cazul
ţărilor semnatare ale acestei convenţii) sau procură specială consulară(eliberată de
Ambasada sau Consulatul României din ţara respectivă), în care se va menţiona expres
,,pentru obţinerea certificatului de naştere/căsătorie/deces (după caz) de la starea civilă”

 
Condiţii:

Solicitantul să aibă asupra sa un ACT DE IDENTITATE - VALABIL, care poate fi:

 
1. Pentru cetăţenii români cu domiciliul în România:

• buletinul / cartea de identitate / cartea de identitate provizorie.

Notă:  Persoanele care au atât actul de identitate, cât şi certificatul de stare civilă

pierdut, furat sau distrus pot obţine un nou certificat de stare civilă astfel:

• În situaţia în care serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care are în
păstrare actul de stare civilă este acelaşi cu cel pe raza căruia persoana are domiciliul,
aceasta va depune atât cererea pentru obţinerea certificatului de stare civilă, cât şi pentru
eliberarea actului de identitate la structura de evidenţă a persoanelor din cadrul serviciului
public comunitar local de evidenţă a persoanelor.

•  În cazul în care serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care are în
păstrare actul de stare civilă nu este acelaşi cu cel pe raza căruia persoana are domiciliul ,
acesteia i se va elibera, mai întâi, o carte provizorie, în vederea procurării certificatelor de
stare civilă.

2. Pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate:

• paşaportul turistic în care să fie menţionat domiciliul în străinătate sau titlu de călătorie.

3. Pentru cetăţenii străini:
• paşaportul turistic (cu viză română – dacă este cazul).
• actul de identitate cu care a intrat în România (pentru cetăţenii membri ai U.E.)

Notă: persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au acte de stare civilă

înregistrate la Iaşi, pot solicita procurarea certificatelor astfel:

•personal;
•pe cale diplomatică (la Consulatul României din ţara în care trăiesc);
•prin împuternicit, cu procură specială.

Certificatul de stare civilă se poate elibera şi altei persoane împuternicite (de titular) –
prin procură specială*

8
* sunt necesare anumite explicaţii în legătură cu ÎMPUTERNICIREA – obiectul mandatului
constă în obţinerea de către împuternicit, în numele şi pe seama titularului dreptului, a unor
certificate de stare civilă.

Situaţii deosebite: 
 
Când certificatul este solicitat în folosul unei persoane grav bolnave, netransportabile,
procurarea se poate face şi de către alte persoane, cu aprobarea primarului, sens în care se va
prezenta:

•act identitate titular;

•act identitate solicitant;
•adeverinţă medicală care să ateste că titularul este bolnav, netransportabil.

2.2. Căsătorii

2.2.1. Informaţii generale despre căsătoria civilă

 
- Căsătoria se  încheie la sediul Serviciului de Stare Civilă Iaşi dacă cel puţin unul dintre soţi
are domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Nu se oficiază căsătorii în afara
sediului (la biserică, în parc sau alte locaţii).

    *  Conform  Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată , prin excepţie,

căsătoria se poate încheia la sediul Stării Civile Iaşi chiar   dacă viitorii soţi nu au domiciliul
sau reşedinţa în raza municipiului Iaşi, cu aprobarea primarului mun. Iaşi.

- Înainte de depunerea dosarului de căsătorie vă rugăm să verificaţi concordanţa între datele 

înscrise în certificatul de naştere şi actul de identitate (nume, prenume, CNP, etc). Dacă sunt
constatate erori între acte este necesar să vă prezentaţi din timp pentru clarificare.

- Actele pentru încheierea căsătoriei se depun cu 10 zile calendaristice înainte, termen în care

se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi
ziua în care se oficiază căsătoria.

Exemplu de calcul: dacă doriţi să vă căsătoriţi în data de SÂMBĂTĂ, 25 august 2012 puteţi

depune dosarul în data  de JOI, 16 august 2012.

-  Căsătoria se poate încheia înaintea implinirii termenului de 10 zile pentru motive temeinice,

cu încuviinţarea primarului municipiului Iaşi.

-  Căsătoria  se poate oficia şi după expirarea termenului de 10 zile, numai cu aprobarea

9
primarului, pentru situaţii temeinic justificate, însă numai până la expirarea termenului de 30
de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie şi cu reînoirea certificatelor medicale
referitoare la starea sănătăţii viitorilor soţi.

- Certificatul medical prenupţial (privind starea sănătăţii) este valabil 14 zile de la data

emiterii până la data căsătoriei şi trebuie să conţină parafa şi semnătura
medicului şi menţiunea expresă SE POATE CĂSĂTORI. Nu se admit certificate cu
modificări sau ştersături.

- Declaraţia de căsătorie se face personal, de către viitorii soţi, în scris, la primăria unde

urmează a se încheia căsătoria.

* Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a
se încheia căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie la primăria unităţii administrativ-
teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore
primăriei unde urmează  a se încheia căsătoria.
- În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor menţiona regimul matrimonial ales, ei pot opta
între:

1. Regimul comunităţii legale ;

2. Regimul separaţiei de bunuri ;

3. Regimul comunităţii convenţionale ;

     
     În situaţia în care viitorii soţi stabilesc un alt regim matrimonial decît cel al comunităţii
legale aceştia vor prezenta convenţia matrimonială autentificată de către un notar public.
   
Pentru detalii referitoare la regimurile matrimoniale, vezi art. 339-370 din Codul Civil .
  
- Numele de familie al soţilor după căsătorie poate fi:

a) numele pe care l-au avut înainte de căsătorie (Ex: soţul Ionescu – soţia Popescu );

b) numele unuia sau celuilalt soţ (Ex: ambii soţi Ionescu sau ambii soţi Popescu);

c) numele lor reunite (Ex: ambii soţi fie Ionescu  Popescu sau Popescu  Ionescu);

d) unul dintre soţi îşi păstrează numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt soţ poate să poarte
numele lor reunite (Ex: soţul Ionescu  şi soţia Ionescu Popescu).

- La data oficierii, viitorii soţi şi martorii desemnaţi au obligaţia de a prezenta actul de
identitate original şi valabil, NU copie xerox, permis auto, paşaport, etc.
- Actul de căsătorie se semnează în clar de către soţi, cu numele de familie pe care au convenit
să îl poarte în timpul căsătoriei, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă.

- Soţii aflaţi la prima căsătorie, nu mai beneficiază de sprijinul financiar acordat la

constituirea familiei, în cuantum de 200 de euro.(conform prevederilor Legii nr. 118/2010
privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar).

10
- La oficierea căsătoriei actul de identitate al soţului care îşi schimbă numele va fi
invalidat  urmând a fi preschimbat în termen de 15 zile. Celor care doresc să călătorească în
străinătate imediat după oficierea căsătoriei şi au actul de identitate invalidat le recomandăm
să solicite informaţii suplimentare de la instituţiile abilitate.

- Taxă de căsătorie în zilele nelucrătoare:  74 lei pentru ziua de sâmbătă / 194 lei pentru ziua
de duminică se achită la casieria din incinta sediului Serviciului de stare civilă, str.
V. Alecsandri, nr. 8. 

- Nu se percepe  taxă pentru oficierea căsătoriei în zilele lucrătoare.

2.2.2. Căsătoria între cetăţeni români

ACTE NECESARE
 
1. Acte identitate valabile ale ambilor soţi (original şi copie xerox). Unul dintre soţi
trebuie să aibă domicilul  sau reşedinţa în municipiul Iaşi;
2.  Certificate de naştere ale viitorilor soţi (original şi copie xerox);
   
3.  Certificate medicale prenupţiale eliberate de medic, cu menţiunea expresă « se poate
căsători »; certificatele prenupţiale sunt valabile 14 zile calendaristice de la data emiterii
până la data oficierii şi trebuie să poarte sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa
medicului;
 
4. Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, în faţa ofiţerului
de stare civilă; 

5. Acte identitate valabile a două persoane, în calitate de martori (copie xerox); 

După caz, acte din care să rezulte desfacerea căsătoriilor anterioare:

•   Certificatul de deces al soţului/soţiei şi o copie xerox a certificatului  de căsătorie;

•   Sentinţa / sentinţele de divorţ definitive şi irevocabile;

•   Certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;

•    Certificatul de divorţ (în cazul divorţului pe cale administrativă).

II.II.III Căsătoria între un cetăţean român şi unul străin

Cetăţeanul român va prezenta actele menţionate la « Căsătoria între cetăţeni români »

În toate cazurile în care intenţionaţi să încheiaţi căsătoria cu un cetăţean străin vă

îndrumăm să solicitaţi informaţii, personal la sediul nostru, la Biroul Căsătorii

11
ACTE CETĂŢEAN STRĂIN:

1. Certificat medical prenupţial eliberat de un medic din România, care să poarte menţiunea

«Se poate căsători»; 

2.  Paşaport (original şi copie xerox) -  în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul

României;– sau act de identitate, original şi copie xerox (în cazul cetăţenilor din statele
membre ale U.E.);

     * Actul de identitate al cetăţeanului străin şi viza acordată acestuia în vederea şederii pe
teritoriul României trebuie să fie valabile atât la data depunerii dosarului de căsătorie cât
şi la data oficierii căsătoriei.

3. Certificat de naştere, original şi copie xerox şi după caz: apostilat cu Apostila Convenţiei

de la Haga sau supralegalizat în funcţie de statul emitent; Certificatul de naştere va fi tradus
şi legalizat la un birou notarial de pe teritoriul României:

 4. Dovada eliberată / autentificată de misiunile diplomatice / oficiile consulare acreditate

în România din care să rezulte că cetăţeanul străin îndeplineşte condiţiile de fond cerute de
legea sa naţională şi nu există impedimente pentru încheierea căsătoriei în România.

Pentru :

- cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă
juridică în materie civilă ori de dreptul familiei vor prezenta documente eliberate de
autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent -maximum 3 luni de la
emitere; 

- Se va ataşa şi traducerea în limba română, legalizată la un notar din România a dovezii /

certificatului menţionat anterior;
 
5. Un document care să ateste domiciliul din străinătate al cetăţeanului sau declaraţie pe
propria răspundere dată la un birou notarial din România privind domiciliul din ţara de
origine;

6. Declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar public privind domiciliul

complet din ţara de provenienţă, dacă este cunoscător al limbii române scris/citit, starea civilă
înaintea căsătoriei, îndeplinirea condiţiilor de fond cerute de legea sa naţională pentru
încheierea unei căsătorii în România, şi regimul matrimonial ales; 

   - După caz, dovada desfacerii căsătoriilor anterioare prin sentinţe de divorţ sau certificate de
deces însoţite de certificatele de căsătorie, apostilate sau supralegalizate în funcţie de ţară
( vezi afişul cu privire la Apostila Convenţiei de la Haga), traduse şi legalizate de un birou
notarial de pe teritoriul României;

12
  - În cazul cetăţenilor străini care nu cunosc limba română, la încheierea căsătoriei este
obligatorie prezenţa unui interpret autorizat.

2.3. Decese

2.3.1. Înregistrare deces produs în municipiul Iaşi

TERMEN DE ÎNREGISTRARE

Înregistrarea se face în termen de 3 zile de la data decesului. 

Acest termen  cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face
declaraţia.
Dacă s-a depăşit acest termen sau cauza decesului se datorează   unei    sinucideri, unui
accident sau altor cauze violente, înregistrarea decesului se face cu aprobarea
Parchetului Iaşi.

ACTE NECESARE

a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care trebuie să

poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut
constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără
prescurtări, înscrisă cu majuscule; 

b) actul de identitate al decedatului şi copie xerox ;

c) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;

 
d)  livretul militar al decedatului – pentru bărbaţii până în 50 de ani; 

e)  actul de identitate al declarantului şi copie xerox.

2.4. Schimbare nume

2.4.1. Schimbare de nume / prenume pe cale administrativă

13
 ACTE NECESARE 
 
PENTRU PUBLICAREA ÎN MONITORUL OFICIAL
 
 Cerere adresată directorului publicaţiei Monitorul Oficial, vizată în prealabil de Starea
Civilă;
 
 Certificatul de naştere, căsătorie şi copie xerox;
 
 Actul de identitate şi copie xerox (carte identitate/carte provizorie de identitate sau
paşaport cu domiciliul în străinătate).

DUPĂ PUBLICAREA ÎN MONITORUL OFICIAL

 
 Exemplarul din Monitorul Oficial în care a fost publicată cererea de schimbare a
numelui/prenumelui;
 
 Certificatele de stare civilă şi copii legalizate la un notar public din România;
 
 Actul de identitate şi copie xerox;
 
 Cazier judiciar;
 
 Cazier fiscal;
 
 Declaraţii notariale de la două persoane din care să rezulte că solicitantul este cunoscut
cu un anumit prenume;
 
 Declaraţie notarială de consimţământ, în cazul în care schimbarea numelui/prenumelui
priveşte numai pe unul dintre soţi sau pe copilul/ii minori;
 
 Taxa de 15 lei – se achită la Casieria Stării Civile;
 
 Taxa Direcţia Judeţeană de Evidenţă  50 lei – se achită la Oficiul Poştal în cont –
RO16TREZ40621360206XXXXX deschis la Trezoreria Mun Iaşi.
 
 În cazul în care titularul nu se poate prezenta :

• Procură specială sau împuternicire avocaţială;

• copie act identitate mandatar.

Capitolul 3. PRINCIPII APLICATE ÎN ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

În ştiinţa administraţiei şi activitatea în administraţia public sunt utilizate atât

principii cu un caracter general, aplicabile în toate domeniile de activitate administrativă, cât

14
şi principii specifice anumitor activităţi din acest domeniu,precum:organizarea, conducerea şi
aplicarea metodelor.

3.1. Principiile generale ale științei administrației

Principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

1. administraţia publică se află in serviciul omului;

2. administraţia public se subordonează interesului general(public);
3. adaptarea administraţiei la mediul în care-şi desfăşoară activitatea;
4. cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi prevederea celor viitoare;
5. respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice;
6. asigurarea profesionalizării funcţiunii publice;
7. creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea permanentă a activităţii şi
structurii administrative.

1)Primul principiu este cel mai important şi constituie cheia boltă a activităţii
administraţiei publice. Pornind de la faptul că misiunea administraţiei este de servire a
persoanei umane şi ca atare toate resursele şi metodele administraţiei sunt subordonate acestui
scop, acest prim principiu nici nu mai trebuie demonstrate. Este fundamental, pentru că
activitatea administraţiei se sprijină pe moralitate, etică şi respect faţă de om.

2)Al doilea principiu reprezintă o consecinţă firească şi se intercondiţionează cu primul

principiu. Dacă administraţia are ca obiectiv servirea omului, fără îndoială că trebuie să
servească pe toţi membrii colectivităţii respective. În acest mod, este acoperit interesul
public.

3)Cel de-al treilea principiu presupune că, în vederea îndeplinirii obiectivelor

sale,administraţia să se adapteze în mod continuu mediului în care evoluează. Astfel, se
crează posibilitatea ca aparatul ei administrative să fie pregătit în orice moment pentru a face
faţă circumstanţelor aflate în continuă transformare. Acest principiu este perceput şi ca o
obligaţie a administraţiei publice de a acoperi cu resursele disponibile necesităţile mereu

15
crescânde ale vieţii sociale. Aplicarea principiului respectiv asigură concretizarea în practică
prin administraţia publică a sarcinilor încredinţate de puterea politică.

4)În aplicarea principiului al patrulea, de cunoaştere a cerinţelor sociale actuale şi de

previziune a celor viitoare,administraţia trebuie să fie organizată temeinic,pentru a răspunde
exigenţelor cetăţenilor.

5)Potrivit principiului al cincilea, întreaga activitate din administraţia publică,

funcţionarea aparatului instituţional trebuie să se realizeze într-un cadru lega, conform cu
prevederile actelor normative în vigoare.

6)În concordanţă cu principiul al şaselea, aplicarea cu success a principiilor anterioare

necesită o pregătire corespunzătoare a personajului instituţiilor administrative. Acest aspect
este deosebit de important,deoarece nivelul calitativ profesional al funcţionarilor determină
calitatea actului administrativ. În acest context, prezintă o importanţă majoră adoptarea şi
aplicarea în practică a unui Statut al funcţionarilor publici, în care să fie reglementate
drepturile şi obligaţiile acestora, inclusive asigurarea condiţiilor de remunerare a acestora,
corespunzător funcţiei îndeplinite şi de manifestare a dentologiei profesionale.

7)Conform celui de-al şaptelea principiu, cercetările întreprinse în administraţia publică

urmăresc îmbunătăţirea continuă a activităţii şi structurii acestei. Mersul ascendent al
societăţii impune pentru ştiinţa administraţiei publice elaborarea unor noi soluţii, adaptate
mereu realităţilor economice şi sociale. În acelaşi timp,toate obiectivele administraţiei publice
nu pot fi concepute şi materializate decât în condiţii de eficienţă şi raţionalitate. De
aceea,ştiinţa administraţiei a fost caracterizată şi ca o ştiinţă a principiilor raţionale ale
administraţiei,iar administraţia publică este privită şi ca “ştiinţa eficienţei administrative”,
deoarece eficienţa apare ca un deziderat fundamental ce vizează îndeplinirea sarcinilor cu
rezultate positive maxime, dar cu un consum minim de resurse.

3.2. Principii specifice ştiinţei administraţiei

Pe lângă principii generale, există şi principii specifice ale ştiinţei administraţiei, care se
aplică numai în anumite segmente de activitate,cum sunt organizarea, conducerea,
metodologia utilizată. Aceste principii cu caracter special sunt:

16
 1. organizarea unitară;
2. autonomia de organizare;
3. conducerea unitară;
4. participarea funcţionarilor la conducerea instituţiiilor ;
5. comunicarea direct dintre şef şi funcţionari;
6. recunoaşterea meritelor ce revin funcţionarilor;
7. simplificarea activităţii şi structurii administraţiei.

1.Diversitatea formelor în activitatea de organizare a determinat cerinţa elaborării unei

concepţii de organizare unitară în acest domeniu. Utilitatea acestui principiu decurge din
faptul că evită tendinţele divergente care pot apărea în domeniul organizării, datorită
numărului mare de instituţii publice. Acest principiu are aplicabilitate pe plan naţional,
deoarece administraţia locală de specialitate este subordonată administraţiei centrale, iar
aceasta, la rândul său este subordonată guvernului.

2.În concordanţă cu principiul anterior, acţionează al doilea principiu în activitatea

administrativă şi anume, autonomia de organizare. Conceptul de autonomie se explică prin
însuşirea structurilor sociale de a fi autoreglabile. Au posibilitatea să se adapteze la sarcinile
care le revin, să caute soluţii pentru rezolvarea fiecărui caz în parte, să-şi realizeze singure
scopul. Autonomia de organizare urmează a se manifesta însă într-un cadru legal, cu
respectarea normelor juridice şi reprezintă ceea ce se numeşte puterea de apreciere sau
puterea discreţionară a administraţiei. Respectarea acestui principiu face ca instrucţiunile care
se referă la instituţiile administraţiei să stimuleze caracteristica lor de autoreglare; în caz
contrar s-ar majora în mod nejustificat cheltuielile aparatului administrativ.

3.Principiul conducerii unitare se află în concordanţă cu cel al organizării unitare şi

reprezintă o cerinţă obligatorie în condiţii şi la toate nivelurile activităţii sociale. Pentru
realizarea acestui principiu este necesar ca fiecare şef al unei instituţii publice să stabilească o
direcţie unitară de acţiune, de la care să nu admită abateri. Se impune respectarea regulii ca
orice funcţionar să depindă ierarhic de un singur şef şi să nu primească, în acelaşi timp,
dispoziţii de la mai mulţi şefi.

4.Participarea funcţionarilor la activitatea de conducere, presupune consultarea sistematică

a acestora asupra stabilirii sarcinilor care le revin, întrucât de efortul lor depend în ultimă
instanţă, realizările în plan administrative. Aplicarea acestui principiu necesită respectarea
anumitor reguli, dintre care menţionăm:

17
 -după elaborarea unei decizii, ultimul cuvânt trebuie să-l aibă şeful
instituţiei/compartimentului, care urmează să-şi asume direct răspunderea;

-colaboratorii trebuie moderaţi, pentru a nu aduce puncte de vedere parţiale care să

prejudicieze viziunea unitară realizată şi pentru a elimina gradul de influenţă asupra
celorlalţi funcţionari;

-dacă colectivul de funcţionari nu poate aduce o contribuţie reală la luarea deciziei,

este inutil să i se ceară părerea,mai ales, în anumite preobleme care-i depăşesc
competenţa;

-este recomandabil ca, ori de câte ori se ia o decizie la care unii funcţionari au avut un
rol deosebit, să se menţioneze numele şi contribuţia lor.

5.Funcţionarii publici îşi îmbunătăţesc rezultatele dacă sunt bine şi la timp informaţi de
către superiorii lor. Funcţionarii care nu sunt ţinuţi la current cu activitatea instituţiei se
consider diminuaţi în valoarea lor profesională,lipsiţi de încrederea şi respectul pe care le
merită. Comunicarea conferă substanţă,atât acţiunilor realizate, cât şi colaborării dintre
conducere şi funcţionari. Conoaşterea subordonaţilor nu se poate obţine numai prin mijloace
obiective, dar nici prin mijloace pur personale, care diminuează autoritea şi obiectivitatea
şefului.

6.Una dintre modalităţile cele mai simple, dar eficiente, de a stimuli funcţionarii şi le
îmbunătăţi activitatea, constă în a-i aprecia şi a-i premia. Pentru a a eficientiza activitatea
instituţiei, un conducător trebuie să aplice sancţiuni funcţionarilor nedisciplinaţi sau care au
greşit. O conduită corectă din partea şefului contribuie la satisfacerea interesului reciproc al
instituţiei şi funcţionarilor. Însă un conducător eficient urmează să utilizeze aspiraţiile
personale ale funcţionarilor pentru realizarea scopurilor instituţiei, satisfăcând în acelaşi timp
şi interesele celor în cauză.

7.Principiul simplificării activităţii şi structurii administraţiei, se opune supradimensionării

aparatului de stat, funcţionării unor structuri paralele cu atribuţii similar, birocraţiei inutile,
soluţiilor complicate şi formularisticii voluminoase. Simplificarea administraţiei, implicit a

18
aparatului administrative de stat, trebuie să se facă în mod raţional, în concordanţă cu
cerinţele reale ale bunei funcţionări a instituţiilor publice.

3.3. Alte principii ale ştiinţei administraţiei

3.3.1. Principii restrictive(de restricţionare)sunt: legalitatea, egalitatea, obiectivitatea şi

continuitatea.

a)Principiul legalităţii presupune că prestarea serviciilor trebuie să se realizeze în

conformitate cu norma aplicabilă(legea) şi cu supunerea faţă de principiile dreptului, atât în
administraţia publică cât şi în cea privată.

b)Egalitatea urmăreşte promovarea echităţii cu privire la accesul la serviciile publice,atât din

punct de vedere geografic, cât şi din cel al diferitelor categorii de utilizatori.

c)Obiectivitatea are în vedere ca serviciile să fie prestate cu imparţialitate, justiţie şi interes

general.

d)Pe baza principiului continuităţii,prestarea serviciilor trebuie să se realizeze de o manieră

permanent, regulată şi neîntreruptă.

3.3.2. Principiile proactive pot apărea în textile constituţionale, dar nu sunt exigibile în faţa
tribunalelor. Aceste principia demonstrează dorinţa prestării serviciului în condiţiile cele mai
bune, din partea organizaţiei.

a)Transparenţa-trebuie să dea posibilitatea cetăţenilor şi utilizatorilor să participle la

asigurarea unei funcţionări corecte a activităţii, să dispună de informaţie, ca bază de dialog
între administraţie şi cetăţean. Trebuie să servească drept instrument de control a
administraţiei publice din partea cetăţenilor. Acest principiu nu operează in sectorul privat.

b)Participarea-statuează concepţia potrivit căreia cetăţeanul este în acelaşi timp “utilizator

şi proprietar”al serviciilor publice private, în calitatea sa de contribuabil. Participarea sa este
garantată, pentru ca serviciul să fie prestat corect, chiar prin implicarea cetăţeanului în
colaborare cu unitatea prestatoare.

19
 c)Responsabiliatatea-se referă la măsura în care organizaţia publică se face responsabilă de
prestarea serviciului. Este responsabilitatea statului în faţa societăţii civile, nu numai pentru
serviciile pe care el le prestează dar şi pentru bunăstarea generală pe care o realizează prin
intermediul altor participanţi implicaţi în crearea avuţiei naţionale.

d)Economia, eficienţa, eficacitatea. Toate aceste trei principii se orientează spre acelaşi
scop şi anume, o utilizare mai bună a banilor contribuabililor. Prin economie, sectorul public
trebuie să aplice reguli de austeritate pentru a se reduce cheltuiala publică la cât mai mult
posibil. Acest principiu se relaţionează direct cu principiul eficienţei, conform căruia
obiectivele publice trebuie să se obţină cu cel mai mic număr de resurse posibile. Eficacitatea
se referă, în exclusivitate la îndeplinirea obiectivelor în condiţii corespunzătoare bazate fie pe
maximizarea efectelor, fie pe minimizarea eforturilor.1

Capitolul 4. Baza legală a DLEP Iași

D.L.E.P. Iași activează conform legii 119/96, aceasta fiind:

Republicată în temeiul art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 30 septembrie 2011, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 61/2012, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 257 din 18 aprilie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 119/1996
cu privire la actele de stare civilă a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 743 din 2 noiembrie 2009 şi, ulterior, a mai fost modificată şi completată prin:–Legea nr.
236/2010 pentru modificarea alin. (5) al art. 44 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de
stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 13 decembrie
2010;

–Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu
modificările şi completările ulterioare;

–Legea nr. 271/2011 pentru modificarea alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 119/1996 cu privire
la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 12
decembrie 2011;

–Legea nr. 272/2011 pentru modificarea alin. (3) al art. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 12
decembrie 2011.
1
1.Onofrei Mihaela, Administrația publică. Fundamente teoretice și bune practici, Ed.
Universității , Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007.

20
Capitolul I

Dispoziţii generale

Secţiunea 1

Actele de stare civilă şi persoanele care le întocmesc

Articolul 1

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau
decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la
cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Articolul 2

(1) Actele de naştere, de căsătorie şi de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două
exemplare, ambele originale, şi se completează manual, cu cerneală specială de culoare
neagră.

(2) De la data asigurării infrastructurii informatice necesare, al doilea exemplar al actelor de

stare civilă, precum şi menţiunile ulterioare vor fi întocmite în format electronic.

Articolul 3

(1) Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul

General al Municipiului Bucureşti, de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a
persoanelor, în unităţile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum şi de
ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale în care nu
funcţionează servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor.

(2) Sunt ofiţeri de stare civilă:a)primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti,

oraşelor şi comunelor;b)şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale
României;c)comandanţii de nave şi aeronave;d)ofiţerii de stare civilă desemnaţi prin ordin al
ministrului apărării naţionale sau, după caz, al ministrului administraţiei şi internelor, potrivit
prevederilor art. 7 alin. (7).

(3) Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României pot
delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă viceprimarului,
secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul propriu
cu competenţă în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care îndeplineşte funcţii
consulare sau unuia dintre funcţionarii consulari.

(4) Ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când este parte sau declarant.
În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană, în condiţiile legii.

Articolul 4

21
(1) Cetăţenii străini care au domiciliul sau se află temporar în România pot cere înregistrarea
actelor şi faptelor de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.

(2) Persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înregistrarea actelor şi faptelor de stare
civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria
competentă.

(3) Cetăţenii străini pot cere, iar persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înscrierea
de menţiuni pe actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române.

(4) Dacă un cetăţean străin s-a căsătorit sau a decedat pe teritoriul României, ofiţerul de stare
civilă care a întocmit actul va trimite, în termen de 5 zile de la înregistrare, un extras de pe
actul respectiv organului competent al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care îl va
transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al ţării respective acreditate în România,
potrivit obligaţiilor izvorâte din tratate, acorduri sau convenţii la care România este parte sau
pe bază de reciprocitate.

Articolul 5

(1) Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac la cerere, pe
baza declaraţiei persoanei obligate la aceasta, sau din oficiu, în condiţiile prevăzute de
prezenta lege.

(2) Numele de familie şi prenumele se scriu aşa cum rezultă din actele de identitate, din
certificatele de stare civilă şi din alte înscrisuri prezentate de declarant sau primite de la
autorităţile prevăzute de lege.

(3) Întocmirea actelor de stare civilă, precum şi înscrierea menţiunilor se fac în limba română,
folosindu-se alfabetul latin.

Articolul 6

(1) Ofiţerul de stare civilă este obligat să verifice realitatea conţinutului declaraţiei şi
concordanţa acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă şi cu celelalte
înscrisuri prezentate de declarant.

(2) Actul de stare civilă, întocmit în temeiul declaraţiei, se semnează de către ofiţerul de stare
civilă şi de către declarant.

(3) În cazul în care declarantul nu poate semna, ofiţerul de stare civilă menţionează aceasta pe
actul de stare civilă, pe care îl semnează.

(4) Este interzis să se facă ştersături, răzuiri, prescurtări şi adăugări în actele de stare civilă.

Articolul 7

(1) Dacă naşterea sau decesul are loc în tren, pe o navă sau aeronavă ori într-un alt mijloc de
transport în timpul călătoriei pe teritoriul României, întocmirea actului de stare civilă se face
la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al locului de coborâre sau de

22
debarcare ori, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
teritoriale pe a cărei rază are loc coborârea sau debarcarea.

(2) În cazul în care naşterea, căsătoria sau decesul are loc pe o navă, în timpul unei călătorii în
afara apelor teritoriale române, evenimentul se înregistrează în jurnalul de bord de către
comandantul navei.

(3) Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El
poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut la art. 27 alin. (1).

(4) Dacă naşterea sau decesul are loc pe o aeronavă, în timpul unei călătorii în afara
teritoriului României, evenimentul se înregistrează de comandantul aeronavei în carnetul de
drum.

(5) Înregistrările făcute în jurnalul de bord sau în carnetul de drum, potrivit alin. (2) şi (4), vor
cuprinde toate datele necesare întocmirii actului de stare civilă, precum şi semnăturile cerute
de lege, ele făcând dovada evenimentului până la întocmirea actului în condiţiile prevăzute de
alin. (6).

(6) Comandantul navei sau al aeronavei eliberează persoanelor îndreptăţite o dovadă cu

privire la înregistrarea făcută, iar la sosirea în ţară înaintează prin căpitănia portului, respectiv
prin comandantul aeroportului, un extras de pe jurnalul de bord sau de pe carnetul de drum, la
serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 al municipiului
Bucureşti, care va întocmi actul de stare civilă.

(7) În caz de mobilizare, război, participare a forţelor armate la misiuni în afara teritoriului
statului român, Ministerul Apărării Naţionale sau, după caz, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, pentru efectivele proprii, desemnează ofiţerii de stare civilă care înregistrează
actele şi faptele de stare civilă ale militarilor, ale personalului civil, precum şi ale altor
categorii de participanţi şi le comunică serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
teritoriale competente.

Articolul 8

(1) Orice modificare intervenită în statutul civil al unei persoane, fie ca urmare a întocmirii
unui act de stare civilă, fie dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă
ori printr-un act administrativ, se comunică din oficiu, în termen de 10 zile, serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul
primăriei unităţii administrativ-teritoriale care a întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de
deces al persoanei la care această modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor
corespunzătoare.

(2) Dacă modificarea a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă
sau prin orice alt înscris prevăzut de lege, aceasta se comunică, din oficiu, în termenul
prevăzut la alin. (1).

(3) Înscrierea în actele de stare civilă, pe baza documentelor prevăzute la alin. (1), a
menţiunilor referitoare la modificarea intervenită în statutul civil se poate face şi la cererea
persoanei interesate.

23
Articolul 9

În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune
ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia
domiciliază.

Articolul 10

(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor
sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor
persoane îndreptăţite. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite
prin procură specială. În certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de nobleţe, chiar
dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.

(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului,
eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanei îndreptăţite.

(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după
caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă
sau de la domiciliul ori reşedinţa petiţionarului. În cazul în care registrul de stare civilă nu se
află în păstrarea autorităţii la care s-a depus cererea, aceasta îl solicită serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primarului unităţii administrativ-
teritoriale competente, în termen de 3 zile. În situaţia în care exemplarul 1 al actului de stare
civilă lipseşte ori actele au fost predate Arhivelor Naţionale, serviciul public comunitar local
de evidenţă a persoanelor sau primăria competentă, care primeşte cererea, solicită extras, după
caz, de pe actul ce se găseşte în păstrarea consiliului judeţean, a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti ori a Arhivelor Naţionale, pe baza căruia întocmeşte şi eliberează
certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea
Arhivelor Naţionale la cererea oficiilor de stare civilă şi a structurilor competente ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a altor autorităţi publice se face gratuit.

(4) Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate este
supusă taxei de timbru, potrivit legii.

(5) Cererile privind procurarea şi eliberarea certificatelor de stare civilă ale cetăţenilor străini
ale căror acte şi fapte de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în România, adresate
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale acestor ţări, acreditate în România, precum şi
ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate, adresate misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare de carieră ale României sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, vor fi
soluţionate de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor.

(6) Transmiterea acestor documente se va face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe,
dacă actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale
României, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România sau prin
Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit convenţiilor la care ţara noastră este parte.

(7) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii

24
administrativ-teritoriale care a înregistrat actele şi faptele de stare civilă sunt valabile şi în
străinătate.

(8) Certificatele de stare civilă se completează cu cerneală specială de culoare neagră, precum
şi, după caz, în sistem informatic, în condiţiile legii.

Articolul 11

(1) Este interzisă reţinerea certificatelor de stare civilă de către orice persoană, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege.

(2) În cazul în care autorităţile învestite cu atribuţii de stare civilă constată că unele date din
cuprinsul unui certificat de stare civilă nu corespund cu cele din actul pe baza căruia a fost
eliberat, certificatul se reţine şi se sesizează serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
teritoriale competente, în vederea anulării şi eliberării unui nou certificat.

Secţiunea a 2-a

Dovada stării civile.

Articolul 12

Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu

certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Articolul 13

(1) În cazul prevăzut la art. 9, starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa
instanţei judecătoreşti, în situaţiile prevăzute la art. 103 din Legeanr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Prevederile art. 103 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, cu
privire la dovada stării civile sunt aplicabile şi în cazul în care se solicită serviciilor publice
comunitare locale de evidenţă a persoanelor sau ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei
unităţii administrativ-teritoriale competente reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor
de stare civilă.

Capitolul II

Întocmirea actelor de stare civilă

Secţiunea 1

Întocmirea actului de naştere

Articolul 14

(1) Întocmirea actului de naştere se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii

25
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declaraţiei verbale a
persoanelor prevăzute la art. 16, a actului de identitate al mamei şi al declarantului, a
certificatului medical constatator al naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al
părinţilor.

(2) Dacă declaraţia priveşte pe un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea paternităţii are
loc în momentul declarării naşterii, datele privind pe tatăl copilului se înscriu în rubricile
corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte.

(3) Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3
zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data naşterii. În cazul în care
copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, declararea naşterii se face în
termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul
de naştere.

Articolul 15

(1) Numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc potrivit art. 84 din Legea nr.
287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza motivat, comunicând în scris declarantului,
înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură
a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului, după caz.

(3) Dacă părinţii nu au nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele
copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a
declarantului, întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de
ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În lipsa acordului
părinţilor cu privire la numele de familie, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată
hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
teritoriale unde s-a produs evenimentul, în vederea întocmirii actului de naştere.

Articolul 16

Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite
motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la
naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei
persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului.

Articolul 17

(1) Când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de art. 14
alin. (3), înăuntrul termenului de un an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face cu
aprobarea primarului, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de
carieră.

(2) Dacă naşterea s-a produs în străinătate şi întocmirea actului nu a fost făcută la misiunea
diplomatică sau la oficiul consular de carieră al României ori la autoritatea locală din
străinătate, întocmirea actului de naştere se face în ţară, la serviciul public comunitar local de

26
evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul părinţilor, după ce Ministerul
Administraţiei şi Internelor verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă
naşterea nu a fost înregistrată în străinătate.

Articolul 18

(1) Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se
face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele
necesare întocmirii actului de naştere.

(2) Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana
interesată sau unde are sediul serviciul de protecţie specială a copilului. Cererea se
soluţionează potrivit dispoziţiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură
civilă. În vederea soluţionării, instanţa solicită serviciului public comunitar de evidenţă a
persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se
află sediul serviciului de protecţie specială a copilului verificări pentru stabilirea identităţii,
precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere
se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care naşterea
unui cetăţean român s-a produs în străinătate, iar declaraţia de naştere se face în ţară.

Articolul 19

(1) Orice persoană care a găsit un copil ale cărui date de identificare nu se cunosc este
obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie în termen de 24 de ore.

(2) Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data
găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază
administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unui proces-verbal întocmit şi semnat de
reprezentantul serviciului public de asistenţă socială, de reprezentantul unităţii de poliţie
competente şi de medic.

(3) În procesul-verbal prevăzut la alin. (2), care se întocmeşte în termen de 3 zile de la data
găsirii copilului, trebuie să se menţioneze data, locul şi împrejurările în care a fost găsit
copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic.

(4) Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului revine
serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit
acesta.

Articolul 20

(1) Întocmirea actului de naştere, în cazul copilului părăsit de mamă în unităţi sanitare, se face
imediat după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de
constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială
şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare.

27
(2) Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prevăzut la alin. (1), serviciul public
de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza
documentaţiei transmise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are
obligaţia să solicite, în termen de 48 de ore, primarului competent să întocmească actul de
naştere dispoziţia privind stabilirea numelui şi prenumelui copilului şi să facă declaraţia de
înregistrare a naşterii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Dispoziţia
privind stabilirea numelui şi prenumelui copilului se emite de către primar în termen de 5 zile
de la data solicitării.

(3) Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal prevăzut la alin. (1), a
certificatului medical constatator al naşterii, a autorizării instanţei de tutelă în a cărei
circumscripţiea fost găsit copilul, cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, a
răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei
de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii.

Articolul 21

În cazurile prevăzute la art. 19 şi 20, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele
copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul unităţii administrativ-
teritoriale unde se înregistrează naşterea.

Articolul 22

La înregistrarea naşterii, ofiţerul de stare civilă atribuie şi înscrie codul numeric personal,
care se menţionează în certificatul de naştere, precum şi în toate celelalte acte care privesc
persoana în cauză.

Articolul 23

(1) În cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei
unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul
instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul.

(2) În situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu
reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local
de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul celui adoptat ori sediul instituţiei de
ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia.

(3) În noul act de naştere întocmit, rubrica „Locul naşterii“ se va completa cu datele din actul
de naştere iniţial.Secţiunea a 2-aÎntocmirea actului de căsătorie.

Articolul 24

(1) Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are
domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop,
stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale respective.

28
(2) Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cu aprobarea primarului.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), căsătoria poate fi încheiată la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei
rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu aprobarea primarului unităţii
administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria.

(4) Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor ori primăria unde urmează să se
încheie căsătoria va înştiinţa, de îndată, primăria de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi,
în vederea publicării declaraţiei de căsătorie.

Articolul 25

(1) Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea
diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declaraţia de
căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor
menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul
matrimonial ales.

(2) Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se
deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al
primăriei competente, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului
acestuia/acesteia, în faţa ofiţerului de stare civilă.

(3) Ofiţerul de stare civilă care primeşte declaraţia de căsătorie solicită viitorilor soţi să
prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea
sănătăţii acestora, precum şi:a)autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are
domiciliul cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor
impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de
lege;b)avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea
instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul pentru încheierea
căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente legate de vârsta matrimonială; dispoziţiile art.
272 alin. (2) ultima teză şi alin. (3)-(5) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările
ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(4) Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-
teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia de căsătorie, respectiv
pot depune dovada încuviinţării prevăzute la alin. (3) lit. b) la serviciul public comunitar local
de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde au
domiciliul sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unde urmează a se încheia căsătoria.

Articolul 26

Ofiţerul de stare civilă dispune publicarea declaraţiei de căsătorie în ziua primirii acesteia,
prin afişarea în extras într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local
de evidenţă a persoanelor sau al primăriei, respectiv al misiunii diplomatice sau al oficiului
consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum şi pe pagina de internet a

29
acestuia/acesteia. După caz, declaraţia de căsătorie se afişează şi la sediul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul
sau reşedinţa.

Articolul 27

(1) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie, termen în care se
cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei.

(2) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei

unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea
căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).

(3) Dacă de la data depunerii declaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost
încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor face o nouă
declaraţie de căsătorie. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) şi ale art. 26 se aplică în mod
corespunzător.

Articolul 28

(1) În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru
încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă refuză să încheie căsătoria şi consemnează refuzul
într-un proces-verbal.

(2) În cazul refuzului ofiţerului de stare civilă de a încheia căsătoria, persoana nemulţumită
poate sesiza instanţa de tutelă în raza căreia domiciliază.

Articolul 29

(1) La încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi
deplin exprimat, în prezenţa a 2 martori, după care îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile
privind drepturile şi îndatoririle soţilor din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările
ulterioare, şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie.

(2) Actul de căsătorie se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care au convenit să îl
poarte în timpul căsătoriei, de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă.

Articolul 30

La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu
cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt surdomuţi, se
va folosi interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Articolul 31

(1) Ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni străini sau între aceştia şi
cetăţeni români numai dacă, pe lângă actele prevăzute la art. 25, viitorii soţi cetăţenistrăini
prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror
cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor

30
naţională, pentru încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 287/2009,
republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă

juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum şi cetăţenii statelor care nu au
misiune diplomatică acreditată în România fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute
de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de
autorităţile competente ale statului de cetăţenie.

(3) Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să fie însoţite de declaraţii notariale ale
viitorilor soţi din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile necesare încheierii căsătoriei în
România.Secţiunea a 3-aÎntocmirea actului de deces.

Articolul 32

(1) Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rză s-a produs decesul, pe baza certificatului medical
constatator al decesului şi a declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în
lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane:a)medicul sau alt cadru din unitatea
sanitară unde s-a produs decesul;b)orice persoană care are cunoştinţă despre deces.

(2) Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de

identitate şi, după caz, documentul de evidenţă militară ale celui decedat.

Articolul 33

(1) Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei.
În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face
declaraţia.

(2) Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum
şi în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore, socotit din
momentul decesului sau al găsirii cadavrului.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), pentru întocmirea actului de deces este necesară şi
dovada eliberată de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a
fost sesizată despre deces.

(4) În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, la
alin. (2), întocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului.

Articolul 34

În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă fără ca
declararea naşterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va
întocmi mai întâi actul de naştere şi apoi pe cel de deces. Dacă, din motive temeinice, actul de

31
naştere nu poate fi întocmit, ofiţerul de stare civilă întocmeşte actul de deces şi ulterior
urmăreşte înregistrarea naşterii.

Articolul 35

(1) Certificatul medical constatator al decesului, în care se consemnează cauza decesului, se

întocmeşte şi se semnează de către medic sau, în lipsa acestuia, de către un cadru mediu
sanitar care a făcut constatarea.

(2) Dacă decesul s-a produs pe o navă sau pe o aeronavă şi nu există medic la bord,
constatarea decesului se va face în primul port sau aeroport de escală, de către un medic.

(3) În situaţia când durata călătoriei navei până la primul port de escală este mai mare de 24
de ore, constatarea decesului se face de către comandant, împreună cu consiliul de bord, şi se
consemnează în jurnalul de bord. În caz de moarte violentă, comandantul navei va efectua
cercetări, potrivit legii.

Articolul 36

(1) Documentul cu care se face dovada identităţii persoanei decedate şi documentele de

evidenţă militară ale acesteia, după caz, se reţin de către ofiţerul de stare civilă şi se înaintează
serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor la care este arondată unitatea
administrativ-teritorială, respectiv centru militar zonal/judeţean/de sector, pe raza
căreia/căruia persoana decedată a avut ultimul domiciliu, în termen de 10 zile de la data
înregistrării decesului.

(2) În cazul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, documentul cu care se
face dovada identităţii persoanei decedate se transmite cu primul curier diplomatic, organizat
de la data înregistrării decesului.

(3) În cazurile în care declarantul nu poate prezenta documentul prevăzut la alin. (1) şi (2),
precizează în scris motivul neprezentării acestuia şi datele de stare civilă ale decedatului.
Declaraţia se înaintează autorităţii prevăzute la alin. (1).

(4) Structura de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-
teritoriale în a cărei rază se afla ultimul domiciliu al defunctului are obligaţia de a comunica,
în scris, camerei notarilor publici în a cărei rază administrativă se află lista actualizată a
actelor de deces întocmite. Lista se transmite lunar şi va cuprinde în mod obligatoriu numele,
prenumele şi ultimul domiciliu al defunctului.

(5) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României acreditate în străinătate comunică
lista prevăzută la alin. (4) Ministerului Afacerilor Externe, care o transmite Camerei Notarilor
Publici Bucureşti.

Articolul 37

(1) Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face la serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei
unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit.

32
(2) Înregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza documentelor prevăzute la art.
32 şi la art. 33 alin. (3), precum şi a procesului-verbal întocmit de medic, care va cuprinde
vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului.

(3) Datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de poliţie, se înscriu prin menţiune
pe actul respectiv. Menţiunea se comunică serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor sau primăriei care are în păstrare actul de naştere şi, după caz, comandamentului
militar.

Articolul 38

(1) Ofiţerul de stare civilă, după întocmirea actului de deces, eliberează declarantului o
adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului.

(2) Înhumarea sau incinerarea unui cetăţean român al cărui deces s-a produs şi s-a înregistrat
în străinătate se face pe baza adeverinţei eliberate de serviciul public comunitar local de
evidenţă a persoanelor sau de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază urmează să se facă înhumarea ori incinerarea.
Adeverinţa se întocmeşte pe baza certificatului de deces eliberat de autorităţile străine,
precum şi a traducerii legalizate a acestuia. Când decesul cetăţeanului român s-a înregistrat la
misiunea diplomatică a României, adeverinţa se întocmeşte pe baza certificatului de deces
emis de misiunea diplomatică sau de oficiul consular de carieră.

(3) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) şi (2) se eliberează într-un singur exemplar. În cazul în
care declarantul decesului nu mai deţine adeverinţa de înhumare sau de incinerare, la
solicitarea acestuia, autorităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) îi eliberează un duplicat.

(4) Dacă decesul unui cetăţean român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului
României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul estetransportat în
ţară, înhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al
aeronavei, potrivit art. 7 alin. (6).

Articolul 39

Întocmirea actului de deces, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive declarative de

moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, de către serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau ofiţerul de stare civilă din cadrul
primăriei unităţii administrativ-teritoriale de la:a)locul de naştere al celui declarat
mort;b)domiciliul celui declarat mort, în cazul când actul de naştere a fost întocmit la
autorităţile locale din străinătate;c)domiciliul persoanei care a solicitat declararea
judecătorească a morţii, în situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decedatului nu sunt
cunoscute.Secţiunea a 4-aÎntocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în
străinătate.

Articolul 40

(1) Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se face la
misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la autorităţile locale
competente.

33
(2) Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita înscrierea în registrele de stare civilă
române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României, a
certificatelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care îi priveşte, în cazul în care
înregistrarea actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din
statul în care aceştia se află; înscrierea se face cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau
ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează.

(3) Autoritatea competentă în materie de evidenţă a populaţiei repartizează misiunilor

diplomatice şi oficiilor consulare ale României liste cu coduri numerice precalculate, în
vederea înscrierii lor în actele de naştere întocmite şi în certificatele eliberate în baza acestora.

Articolul 41

(1) Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României încheie
căsătorii între cetăţeni români sau dacă unul dintre viitorii soţi este cetăţean român, dacă
aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţi şi dacă cel puţin unul
dintre viitorii soţi, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia consulară a
misiunii diplomatice ori a oficiului consular.

(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul
Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe măsura
completării lor, la Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al
Municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul.
Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civilă se trimite, în termen de 30 de zile de
la data când toate actele au fost completate, la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a
Municipiului Bucureşti.

(3) Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere
doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române.
Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului
unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al
serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei. Cetăţeanul român este obligat
ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a
certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-
teritoriale în a cărei rază domiciliază.

(4) Înscrierea sau transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor sau a
extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care nu conţin toate rubricile
prevăzute de certificatele de stare civilă române, se efectuează pe baza documentului original
emis de autorităţile străine şi a altor înscrisuri autentice, emise de autorităţile publice
competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor ce trebuie înscrise la
rubricile respective, prezentate de solicitant.

(5) Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au
avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al
municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a
Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti în termen de 60 de zile de
la data depunerii cererii de transcriere.

34
(6) Cetăţenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localităţi care au
aparţinut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state, pot solicita întocmirea
actelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la
primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi au domiciliul, pe baza extrasului de
pe actul de stare civilă ce se găseşte în păstrarea Arhivelor Naţionale, cu aplicarea
prevederilor art. 10 alin. (3). Transcrierea acestor extrase în registrele de stare civilă se face cu
aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului
şi cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor sau,
după caz, al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti.

(7) Este interzisă transcrierea/înscrierea certificatelor sau extraselor de stare civilă emise de
autorităţile străine privind căsătoria dintre persoane de acelaşi sex ori a parteneriatelor civile
încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini.

Articolul 42

(1) Registrul naţional de evidenţă a persoanelor este actualizat prin mijloace informatice cu
date conţinute de certificatele sau extrasele de stare civilă eliberate cetăţenilor români de
autorităţile străine care au fost înscrise/transcrise în registrele de stare civilă române,
astfel:a)în cazul unităţilor administrativ-teritoriale unde funcţionează servicii publice
comunitare locale de evidenţă a persoanelor, primarul dispune serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor actualizarea componentei locale a Registrului naţional de
evidenţă a persoanelor;b)în cazul unităţilor administrativ-teritoriale unde nu funcţionează
servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, primarul sau persoana delegată
de acesta să îndeplinească atribuţiile de ofiţer de stare civilă actualizează Registrul naţional de
evidenţă a persoanelor;c)serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al
sectorului 1 al municipiului Bucureşti actualizează, prin mijloace informatice, Registrul
naţional de evidenţă a persoanelor cu datele conţinute de actele de stare civilă eliberate
cetăţenilor români de autorităţile străine, înscrise în condiţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) în
registrele de stare civilă române de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră
ale României.

(2) Până la asigurarea infrastructurii informatice necesare îndeplinirii obligaţiei prevăzute la

alin. (1) lit. b), primarul care a aprobat transcrierea sau persoana delegată de acesta să
îndeplinească atribuţiile de ofiţer de stare civilă transmite extrase pentru uz oficial de pe
certificatele sau extrasele de stare civilă transcrise la serviciul public comunitar local de
evidenţă a persoanelor la care este arondată unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia
domiciliază titularul actului transcris, în vederea actualizării componentei locale a Registrului
naţional de evidenţă a persoanelor.

(3) Pe măsura asigurării infrastructurii informatice necesare, serviciile publice comunitare

locale de evidenţă a persoanelor efectuează activităţile de actualizare direct în Registrul
naţional de evidenţă a persoanelor.

Capitolul III

Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă.

Articolul 43

35
 În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu
menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în următoarele
cazuri:

a)stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi

încuviinţarea purtării numelui;

b)contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;

c)căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei;

d)adopţie, desfacerea, încetarea sau anularea adopţiei;

e)pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;

f)schimbarea numelui;

g)deces;

h)rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe ele;

i)schimbarea sexului, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.

Articolul 44

Modificările intervenite în statutul civil al cetăţenilor români aflaţi în străinătate se înscriu de

ofiţerul de stare civilă prin menţiune pe marginea actelor de stare civilă, cu aprobarea
Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.

Articolul 45

Pe măsura asigurării infrastructurii informatice necesare, comunicările privind faptele de

stare civilă, precum şi cele referitoare la înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă se
realizează şi în sistem informatic.

Articolul 46

Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere şi, după caz, de căsătorie şi de
deces se face din oficiu sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoaştere întocmit
potrivit legii sau a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. În situaţia în care, ulterior,
prin hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui
faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori,
iar în cazul copiilor majori, numai la cererea acestora.

Articolul 47

Desfacerea, anularea sau constatarea nulităţii adopţiei, dispusă prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă, se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere iniţial şi, după caz, pe
cel întocmit în urma adopţiei, pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori
ai celui adoptat, iar în cazul copiilor majori, numai la cererea acestora. Menţiunea se înscrie,

36
din oficiu sau la cererea persoanei interesate, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile.

Articolul 48

Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi,
constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei se înscrie prin menţiune pe actul de
căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. Menţiunea se înscrie, din oficiu, pe baza
comunicării primite de la ofiţerul de stare civilă care a întocmit actul de deces, a hotărârii
judecătoreşti definitive şi irevocabile, a certificatului de divorţ transmis de ofiţerul de stare
civilă sau de notarul public ori la cererea persoanei interesate.

Articolul 49

Menţiunea privitoare la schimbarea numelui se înscrie pe actele de stare civilă ale persoanei
în cauză, potrivit legii.

Articolul 50

Menţiunile privind acordarea sau pierderea cetăţeniei române se înscriu pe actul de naştere
şi, dacă este cazul, pe cel de căsătorie, pe baza comunicării transmise de Ministerul
Administraţiei şi Internelor.

Articolul 51

La cerere, persoanelor îndreptăţite li se pot elibera, potrivit art. 10, certificate de stare civilă
cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă. Certificatele de stare civilă eliberate anterior se
retrag şi se anulează.

Capitolul IV

Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă

Articolul 52

Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:a)registrele de stare civilă
au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;b)actul de stare civilă a fost întocmit în
străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Articolul 53

Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:a)întocmirea actului de

naştere sau de deces a fost omisă ori refuzată, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii
acestuia;b)întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luat
consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.

Articolul 54

(1) Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoţită de
documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a

37
persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale
competente să întocmească actul. În situaţiile prevăzute la art. 52 lit. b), cererea se depune la
serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din
cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei
interesate. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului
public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei, prin dispoziţie a primarului, care se
comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.

(2) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei
rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă.

Articolul 55

Dispoziţiile art. 52-54 se aplică, în mod corespunzător, persoanelor fără cetăţenie, care au

domiciliul în România.

Articolul 56

În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus, în
totalitate ori în parte, acesta se înlocuieşte printr-o copie întocmită de pe registrul existent,
care se certifică pentru conformitate de către ofiţerul de stare civilă.

Capitolul V

Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor

Articolul 57

(1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe
acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

(2) În cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanţei
judecătoreşti se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul
serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către
parchet. Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau
sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenţă
a persoanelor şi a concluziilor procurorului.

(3) Soluţionarea cererilor de anulare, completare şi modificare a actelor de stare civilă

formulate de cetăţenii românicu domiciliul în străinătate şi de străini este de competenţa
Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

(4) Hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1), precum şi înregistrarea făcută în temeiul
acesteia sunt opozabile oricărei alte persoane, atâta timp cât printr-o nouă hotărâre nu s-a
stabilit contrariul.

Articolul 58

(1) Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în
temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de

38
stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului
public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei.

(2) Cererile înregistrate la serviciile de stare civilă ale sectoarelor municipiului Bucureşti se
avizează în prealabil de către şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor.

(3) Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită
de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor
sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori,
după caz, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria de la
locul de domiciliu. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile prin emiterea dispoziţiei
prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.

(4) Dispoziţia prevăzută la alin. (1), precum şi înregistrarea făcută în baza acesteia sunt
opozabile oricărei persoane până la proba contrară.

(5) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei
rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.

Articolul 59

Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe
acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi rectificarea
unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe acesta, aprobate prin dispoziţie a
primarului, se înscriu numai prin menţiune pe marginea actului de stare civilă
corespunzătoare.

Capitolul VI

Conţinutul şi forma actelor de stare civilă. Păstrarea registrelor de stare civilă

Articolul 60

(1) Conţinutul şi forma actelor de naştere, de căsătorie şi de deces sunt prevăzute în anexele
nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B şi 2C*).

(2) Actele de stare civilă vor fi tipărite pe ambele feţe, cu excepţia celor pentru misiunile
diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României, care vor fi tipărite pe o singură faţă,
în registre confecţionate din hârtie specială şi compactate cu pânză.

(3) Pe actele de stare civilă se va imprima o tentă de culoare, astfel: albastră - pe cele de
naştere, roz - pe cele de căsătorie şi cenuşie - pe cele de deces, având la mijloc stema
României.

Articolul 61

(1) Numerotarea actelor se va face pe an calendaristic. Registrele de stare civilă, precum şi

fiecare an calendaristic se vizează, pentru deschidere şi închidere, de către primar.

39
(2) Primul exemplar al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde s-a
întocmit, iar al doilea exemplar se înaintează consiliului judeţean sau Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data când toate filele din
registru au fost completate.

(3) Ambele exemplare ale registrelor de stare civilă se trimit Arhivelor Naţionale, după
trecerea a 100 de ani de la data completării lor.

Articolul 62

Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau primăria unităţii

administrativ-teritoriale care are în păstrare registre de stare civilă este obligată să asigure
conservarea şi securitatea acestora, cu respectarea legislaţiei arhivistice în vigoare şi a
normelor interne de evidenţă şi păstrare a arhivelor.

Capitolul VII

Contravenţii

Articolul 63

(1) Constituie contravenţii la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt
săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni:

a)deţinerea fără drept a certificatului de stare civilă aparţinând altei persoane;

b)nedeclararea naşterii sau decesului în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege;

c)neasigurarea conservării şi securităţii registrelor şi certificatelor de stare civilă, potrivit

normelor privind evidenţa şi păstrarea acestora, sau netrimiterea la Arhivele Naţionale a
registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de păstrare;

d)necomunicarea la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ori, după

caz, la primăriile competente, de către ofiţerul de stare civilă, a menţiunilor, a copiilor de pe
deciziile de admitere a schimbării numelui, neînscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă
ori netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul judeţean
sau la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la
data când toate filele au fost completate;

e)neprezentarea certificatelor de stare civilă sau a extraselor eliberate de autorităţile străine

ofiţerului de stare civilă de la locul de domiciliu, pentru transcriere în registrele de stare civilă
române, în termenul prevăzut la art. 41 alin. (2);

f)omiterea declarării, în faţa ofiţerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a
persoanelor sau declararea lor în mod inexact;

g)neverificarea de către ofiţerul de stare civilă a realităţii conţinutului declaraţiei şi a

concordanţei acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă şi celelalte înscrisuri
prezentate;

40
h)comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă în alte condiţii decât cele prevăzute la
art. 70;

i)neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare

a naşterii şi a decesului, a certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;

j)pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;

k)oficierea de către deservenţii cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în

vederea înhumării sau incinerării fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie şi, respectiv,
documentul prevăzut la art. 38;

l)înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenţei teritoriale prevăzute de

prezenta lege;

m)efectuarea de răzuiri, ştersături în cuprinsul actelor de stare civilă;

n)netransmiterea comunicărilor cu privire la înregistrarea naşterii cetăţenilor români cu

domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor
de identitate ale persoanelor decedate serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor
competente;

o)nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliţiei despre găsirea unui
copil;*) Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B şi 2C sunt reproduse în facsimil.

p)înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea documentului prevăzut la art. 38;

r)nerespectarea de către ofiţerul de stare civilă a dispoziţiilor prevăzute la art. 26 şi 29.(2)
Contravenţiile prevăzute la lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 150 lei, iar cele
prevăzute la lit. d)-r), cu amendă de la 100 lei la 200 lei.

Articolul 64

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari, persoanele

împuternicite prin dispoziţie a preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului
general al municipiului Bucureşti, precum şi de persoane împuternicite din cadrul serviciilor
publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi poliţişti anume desemnaţi.

Articolul 65

Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul VIII

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 66

41
(1) La întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de
familie şi prenumele titularului se scriu în limba maternă, folosindu-se alfabetul latin.

(2) Numele sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă.

Articolul 67

Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor au obligaţia de a actualiza

permanent, în cadrul Sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor, baza de date a
populaţiei.

Articolul 68C

ertificatele ori, după caz, hotărârile judecătoreşti de adopţie, despărţenie şi deciziile de

înfiere şi de schimbare a numelui, eliberate potrivit legilor anterioare, extrasele de pe actele de
stare civilă ce au fost eliberate de autorităţile militare în baza legii, precum şi deciziile emise
în baza Decretului nr. 432/1949 pot servi drept temei, la cererea celui îndreptăţit, pentru
întocmirea actului ori pentru înscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă, cu avizul
Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Articolul 69

(1) La cererea scrisă a Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, a serviciilor

publice comunitare de evidenţă a persoanelor, a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor sau a
poliţiei, se pot transmite extrase pentru uz oficial, însoţite de copii ale înscrisurilor care au stat
la baza întocmirii actelor de stare civilă, iar pentru motive temeinice, la cererea serviciului
public comunitar local de evidenţă a persoanelor, a oficiilor de stare civilă din cadrul
primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale unde nu funcţionează serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanelor, a unităţilor din sistemul de ordine şi siguranţă publică din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a instituţiilor responsabile cu asistenţa socială
şi protecţia drepturilor copilului, precum şi a notarilor publici, se eliberează gratuit extrase
pentru uz oficial de pe actele de stare civilă aflate în arhiva proprie.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul solicitărilor adresate direcţiilor judeţene şi a
municipiului Bucureşti ale Arhivelor Naţionale, pentru actele aflate în păstrarea acestora, cu
respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3).

Articolul 70

Comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă se poate face, în cazuri temeinic
justificate, la cererea autorităţilor publice, altele decât cele cu atribuţii legale în materie, cu
aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul.

Articolul 71

Ministerul Sănătăţii, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, va stabili, potrivit

legii, conţinutul şi forma certificatelor medicale de constatare a naşterii, a decesului, precum
şi a celor privind starea sănătăţii viitorilor soţi şi va asigura tipărirea acestora.

Articolul 72

42
(1) Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor şi ofiţerii de stare civilă din
cadrul primăriilor întocmesc buletine statistice de naştere, de căsătorie, de divorţ şi de deces,
iar instanţa de tutelă, buletine statistice de divorţ.

(2) Institutul Naţional de Statistică, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al

Ministerului Sănătăţii, stabileşte conţinutul şi forma buletinelor statistice de naştere, de
căsătorie şi de deces, iar cu avizul Ministerului Justiţiei, ale buletinelor statistice de divorţ;
asigură tipărirea lor şi emite norme referitoare la modul de completare şi transmitere a
acestora.

Articolul 73

(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor îndrumă şi controlează, în condiţiile legii,

activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, în domeniul stării
civile.

(2) Preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, prin

serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, respectiv prin Direcţia
Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, organizează îndrumarea şi
controlul metodologic al activităţii de stare civilă desfăşurate de serviciile publice comunitare
locale de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti şi iau
măsuri privind conservarea şi securitatea documentelor de stare civilă.

Articolul 74

(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură cerneala specială pentru completarea

actelor de stare civilă, confecţionarea registrelor şi a certificatelor de stare civilă şi
distribuirea, contra cost, a acestora serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a
persoanelor şi a municipiului Bucureşti, precum şi Ministerului Afacerilor Externe. Celelalte
imprimate auxiliare vor fi tipărite prin grija consiliilor judeţene şi a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.

(2) Serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, respectiv Direcţia

Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti asigură distribuirea, contra cost,
către serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului,
respectiv a municipiului Bucureşti a registrelor şi a certificatelor de stare civilă, a cernelii
speciale şi a formularelor auxiliare.

Articolul 75

Dispoziţiile prezentei legi, referitoare la întocmirea actelor de stare civilă, eliberarea

certificatelor, înscrierea şi comunicarea menţiunilor, în raporturile cu alte state, sunt aplicabile
în măsura în care nu se prevede altfel prin acorduri, tratate şi convenţii la care România este
parte.

Articolul 76

Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B şi 2C fac parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 77

43
(1) Prezenta lege intră în vigoare după 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial
al României.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 278/1960 cu privire la
actele de stare civilă, H.C.M. nr. 1.090/1960 privind aprobarea modelelor registrelor de stare
civilă, H.C.M. nr. 2.290/1969 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul
actelor de stare civilă, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 616/1993, precum şi orice
alte dispoziţii contrare.

44
 Anexă
Lege nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (republicată în M.Of., Partea I,
nr. 365 din 29 mai 2007)
Capitolul I – Dispoziții generale

Art. 1

(1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii
publici și stat sau administratia publica locală, prin autoritățile administrative autonome ori
prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în
continuare raporturi de serviciu.

(2) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozitiile legale, a unui
serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor,
precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.

Art. 2

(1) Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul

legii, în scopul realizarii prerogativelor de putere publică de către administrația publică
centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.
(2) Functionarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al
funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.
(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de
putere publică, sunt urmatoarele:

a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau

instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și

statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației
necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;

d) consilierea, controlul și auditul public intern;

45
e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

f) colectarea creanțelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane

fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor
stabilite de conducatorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a
autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației

publice.

(4) Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.

(5) In sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților
administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația
publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici.

Art. 3

Principiile care stau la baza exercitării functiei publice sunt:

a) legalitate, imparțialitate și obiectivitate;

b) transparență;

c) eficiență și eficacitate;

d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

e) orientare către cetățean;

f) stabilitate în exercitarea funcției publice;

g) subordonare ierarhică.

Art. 4

(1) Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire,

emis în condiţiile legii. 
(2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioada nedeterminată. 

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), funcţiile publice de execuţie temporar vacanţe pe

o perioada de cel puţin o luna pot fi ocupate pe perioada determinată, astfel: 

46
a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul
de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective; 

b) prin numire
pe perioada determinată, prin concurs în condiţiile legii, în situaţia în care în corpul
de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplineascăcerinţele specifice pentru

a fi redistribuiţi în conformitate
cu dispoziţiile prevăzute la lit.a).Persoană numită în aceste condiţii dobândeşte calitatea de fu
ncţionar public numai pe această perioada şi nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu
de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcţionarilor publici. 

Art. 5

(1) Pot beneficia

de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor ser

vicii publice:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;

 b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale; 

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; 

d) serviciile diplomatice şi consulare; 

e) autoritatea vamală; 

f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative; 

g) alte servicii publice stabilite prin lege. 

(2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa: 

a)drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice,altele decât cele prevăzute de prezenţa lege; 
b) funcţii publice specifice. 

(3)  În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice şi consulare,

precum şi poliţiştilor şi altor structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, dispoziţiile speciale pot reglementa prevederi de
natură celor prevăzute la alin. (2), precum şi cu privire la carieră.

Art. 6

47
Prevederile prezentei legi nu se aplica:

a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice,

care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-
reparatii si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita
prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de
functionar public si li se aplica legislatia muncii;

b) personalului salariat incadrat, pe baza increderii personale, la cabinetul demnitarului;

c) corpului magistratilor;

d) cadrelor didactice;

e) persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publică.

Capitolul II - Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici

Art. 7 
(1) Funcţiile publice se clasifică după cum urmează: 
a) funcţii publice generale şi funcţii publice specifice; 
b) funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a ÎI-a, funcţii publice din clasa a III-a; 
c) funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale. 
(2) Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter general şi comun
tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, învederea realizării competenţelor lor generale. 
(3) Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice,
stabilite în vederearealizării competenţelor lor
specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. 
(4) Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice
generale, în condiţiile legii, se face prin statutele speciale prevăzute la art. 5 alin.
(1) sau, lapropunerea autorităţilor şi instituţiilor publice,
de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 

Art. 8 
(1) Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul
ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale,
precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. 
(2) Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit

48
legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. 
(3) Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit
legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice
locale şial instituţiilor publice subordonate acestora. 

Art. 9 
Funcţiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor
necesare ocupării funcţiei publice, după cum urmează: 
a) clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare
de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite
cu diplomă de licenţă sau echivalentă; 
b) clasa a ÎI-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de scurtă durata, absolvite cu diplomă; 
c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv
studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. 

Art. 10 
(1) După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei
categorii după cum urmează: 
a) funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici; 
b) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere; 
c) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. 
(2) Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a ÎI-a şi a III-a
pot ocupă numai funcţii publice de execuţie. 

Art. 11 
(1) Funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi. 
(2) Pot fi numite funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru
ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant. 
(3) Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi: 
a) funcţionarii publici debutanţi care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de
lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare; 
b) persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au
vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8
luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite. 

Art. 12 
Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde
persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice: 
a) secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului; 
b) secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;

49
c) prefect; 
d) secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale; 
e) subprefect; 
f) inspector guvernamental. 

Art. 13 
(1) Categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele
numite în una dintre următoarele funcţii publice: 
a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative
autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate aleadministraţiei publice
centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora; 
b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative
autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora; 
c) secretar al unităţii administrativ-teritoriale; 
d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţieipublice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparat
ului propriu al autorităţilor administraţiei publice localeşi al instituţiilor publice subordonate
acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora; 
e) şef serviciu, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia; 
f) şef birou, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia. 
(2) În cadrul autorităţilor administrative autonome
pot fi stabilite şi funcţiile publice prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f),
precum şi alte funcţii publice prevăzuteîn reglementările specifice. 
(3) Funcţiile publice prevăzute la alin. (1) lit. a) se pot
stabili şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală care au
un numărde minimum 150 de posturi. 

Art. 14 
(1) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele
numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert,
inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. 
(2) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a ÎI-a persoanele
numite în funcţia publică generală de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice
specifice asimilate acesteia. 
(3) Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele
numite în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice specifice
asimilate acesteia. 

Art. 15 
Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează: 

50
a) superior, că nivel maxim; 
b) principal; 
c) asistent; 
d) debutant. 

Capitolul III - Categoria înalţilor funcţionari publici 

Art. 16 
(1) Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel
superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. 
(2) Pentru
a ocupă o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici persoană treb
uie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: 
a) cele prevăzute la art. 54; 
b) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare
de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; 
c) cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; 
d) a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea
unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici ori a exercitat un
mandat complet de parlamentar; 
e) a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. 
(3) Pentru ocuparea funcţiilor publice prevăzute la art. 12 lit. a), b) şi d) se pot
stabili condiţii specifice sau proceduri specifice, în condiţiile legii. 

Art. 17 
Programele de formare specializată pentru ocuparea
unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici se organizează în c
ondiţiile legii. 

Art. 18 
(1) Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se face prin concurs naţional.
Recrutarea se face de către o comisie permanentă, independenţa, formată din 7
membri, numiţi prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10
ani şi jumătate şi sunt numiţi prin rotaţie. 
(2) Persoanele care au promovat concursul naţional prevăzut la alin. (1)
pot fi numite în funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. 
(3) Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuţiile şi modul
de organizare şi funcţionare ale comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 19 
(1) Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu,

51
precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, în condiţiilelegii,
de către: 
a) Guvern, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 12 lit. a), c) şi e); 
b) primul-ministru, pentru funcţiile publice prevăzute la art. 12 lit. b), d) şi f). 
(2) Numirea într-o funcţie publică prevăzută la art. 12 lit. a),
b) şi d) se face dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 16 alin.
(2) şi (3). 
(3) La eliberarea din funcţia publică, înalţii funcţionari publici au
dreptul la compensaţii materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare
afuncţionarilor publici. 

Art. 20 
(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici se face
anual, în condiţiile legii. 
(2) Evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici se face o dată la 2
ani, în scopul confirmării cunoştinţelor profesionale, aptitudinilor şi abilităţilor necesareexerci
tării funcţiei publice. 
(3) Înalţii funcţionari publici au obligaţia de a urmă anual cursuri
de perfecţionare profesională, în condiţiile legii. 
(4) Evaluarea anuală prevăzută la alin. (1) şi evaluarea generală prevăzută la alin. (2) se fac
de către o comisie de evaluare, ai cărei membri sunt numiţi prin decizie a primului-
ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative. 

Capitolul IV - Managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici 

Secţiunea 1 - Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici 

Art. 21 
(1) Pentru crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist,
stabil şi imparţial se înfiinţează, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică. 
(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este condusă de un preşedinte, cu rang de
secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului
internelor şi reformei
administrative. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţ
ionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ şi individual. 
(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este finanţată de la bugetul de stat. 

Art. 22 
(1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii: 
a) elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor 
publici; 

52
b) elaborează şi avizează proiecte de acte
normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici; 

c) monitorizează şi controlează modul de aplicare
a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor 
publice; 
d) elaborează reglementări comune, aplicabile
tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind funcţiile publice,
precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitarăa legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al f
uncţionarilor publici; 
e) elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare
pentru funcţionarii publici; 
f) stabileşte criteriile pentru evaluarea activităţii funcţionarilor publici; 
g) centralizează propunerile de instruire a funcţionarilor publici, stabilite că urmare
a evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici; 
h) colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii specifice
programelor de
formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionarea funcţionarilor publici; 
i) întocmeşte şi administrează baza de
date cuprinzând evidenţă funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici; 
j) aprobă condiţiile de
participare şi procedura de organizare a recrutării şi promovării pentru funcţiile publice
pentru care organizează concurs, avizează şimonitorizează recrutarea şi promovarea pentru
celelalte funcţii publice, în condiţiile prezenţei legi; 
k) realizează redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de
serviciu din motive neimputabile lor; 
l) acordă asistenţă de specialitate şi coordonează metodologic compartimentele de resurse
umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centraleşi locale; 
m) participa la negocierile dintre organizaţiile sindicale reprezentative
ale funcţionarilor publici şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative; 
n) colaborează cu organisme şi cu organizaţii internaţionale din domeniul sau de activitate; 
o) elaborează anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor publice, Planul de ocupare
a funcţiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului; 
p) întocmeşte raportul anual cu
privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici,
pe care îl prezintă Guvernului; 
q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii. 
(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte orice
alte atribuţii stabilite prin lege. 
(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are
legitimare procesuală activă şi poate sesiza instanţa de contencios
administrativ competenţă cu privire la: 
a)

53
actele prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la funcţia publi
că şi funcţionarii publici, constatate că urmare a activităţiiproprii de control; 
b) refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplică prevederile
legale în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. 
(4) Actul atacat potrivit alin. (3) este suspendat de drept. 
(5) Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
poate sesiza şi prefectul în legătură cu actele ilegale emise
de autorităţile sau instituţiile publice locale. 

Art. 23 
(1) Planul de ocupare a funcţiilor publice stabileşte: 
a) numărul maxim al funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici; 
b) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide; 
c) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare; 
d) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi înfiinţate; 
e) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi supuse reorganizării; 
f) numărul maxim de funcţii publice pe fiecare clasa, categorie şi pe grade profesionale; 
g) numărul maxim al funcţiilor publice de
conducere şi al funcţiilor publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. 
(2) Planul de ocupare a funcţiilor publice se elaborează anual, cu consultarea sindicatelor
reprezentative ale funcţionarilor publici, astfel: 
a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor
principali de credite,
pentru autorităţile şi instituţiile publice dinadministraţia publică centrală; 
b) de către primar sau, după caz, de către preşedintele consiliului judeţean, prin aparatul de
specialitate, pentru autorităţile şi instituţiile publice dinadministraţia publică locală. 
(3) Planul de ocupare a funcţiilor publice se întocmeşte centralizat, pe fiecare ordonator
principal de credite şi pe
fiecare instituţie din subordinea acesteia saufinanţată prin bugetul sau. 
(4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), planul de ocupare
a funcţiilor publice se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În situaţia prevăzută la alin. (2) lit.
b), planul de ocupare a funcţiilor publice se aprobă prin hotărâre a consiliului local, respectiv
a consiliului judeţean. 
(5) Pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală, proiectul planului
de ocupare a funcţiilor publice se transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 45
de
zile înainte de dată aprobării. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici con
stată neregularităţi în structuraacestuia, autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de
a modifică proiectul planului de ocupare a funcţiilor publice,
pe baza observaţiilor Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici, în conformitate cu
prevederile legale. 

Art. 24 
Gestiunea curentă a resurselor umane şi a funcţiilor publice

54
este organizată şi realizată, în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice, de către un
compartiment specializat, care colaborează direct
cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 

Secţiunea 2 - Evidenţă funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici 

Art. 25 
(1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici administrează evidenţă naţională a funcţiilor pu
blice şi a funcţionarilor publici, pe baza datelor transmise deautorităţile şi instituţiile publice. 
(2) Evidenţă funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se ţine în cadrul fiecărei autorităţi sa
u instituţii publice, potrivit formatului stabilit
de către AgenţiaNaţională a Funcţionarilor Publici. Autorităţile şi instituţiile publice
au obligaţia de a transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
toate informaţiilecuprinse în evidenţă funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul
acestora. 
(3) În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane,
precum şi pentru urmărirea carierei funcţionarului public, autorităţile şi instituţiile publiceînto
cmesc dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public. 
(4) Formatul standard al evidenţei funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici,
precum şi conţinutul dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, lapropunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 26 
(1) Autorităţile şi instituţiile publice răspund de întocmirea şi actualizarea dosarelor
profesionale ale funcţionarilor publici şi asigura păstrarea acestora încondiţii de siguranţă. 
(2) În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu,
autoritatea sau instituţia publică păstrează o copie a dosarului
profesional şi înmâneazăoriginalul funcţionarului public, pe baza de semnătură. 
(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de
a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice
modificareintervenită în situaţia funcţionarilor publici. 
(4) Persoanele care au acces la datele
cuprinse în evidenţă naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici,
precum şi la dosarul profesional alfuncţionarului public au obligaţia de
a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal, în condiţiile legii. 
(5) La solicitarea funcţionarului public,
autoritatea sau instituţia publică este obligată să elibereze un document care să ateste
activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în specialitate şi în funcţia publică. 

Capitolul V - Drepturi şi îndatoriri 

Secţiunea 1 - Drepturile funcţionarilor publici 

55
Art. 27 
(1) Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. 
(2) Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice,
de apartenenţa sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientaresexuală,
stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură. 

Art. 28 
Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea
prezentului statut şi care îl vizează în mod direct. 

Art. 29 
(1) Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. 
(2) Funcţionarii publici pot, în mod
liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul
acestora. 
(3) În situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici de
conducere sunt aleşi în organele de conducere
ale organizaţiilor sindicale, aceştia auobligaţia că în termen de 15 zile
de la alegerea în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze
pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în carefuncţionarul public optează pentru desfăşur
area activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale
acestuia se suspendă pe operioada egală cu cea a mandatului în funcţia de
conducere din organizaţia sindicală. 
(4) Funcţionarii publici se pot
asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având că scop protejarea intereselor
profesionale. 

Art. 30 
(1) Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, în condiţiile legii. 
(2) Funcţionarii publici care se află în greva nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale
pe durata grevei. 

Art. 31 
(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: 
a) salariul de baza; 
b) sporul pentru vechime în muncă; 
c) suplimentul postului;*) 
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.*) 
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. 
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile
legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. 
___________ 
*) În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul

56
postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost
suspendate prin Ordonanţă de urgenţăa Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea
drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul
2005, aprobată cu modificări şicompletări prin Legea nr.
76/2005, şi prin Ordonanţă Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor
salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul
2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006. 

Art. 32 
Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o
primesc gratuit. 

Art. 33 
(1) Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe
zi şi de 40 de ore pe săptămâna. 
(2) Pentru orele
lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a
timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate
zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au
dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul
de baza. Numărul orelorplătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.*) 
___________ 
*) Până la dată de 31 decembrie 2005, prevederile referitoare la acordarea orelor suplimentare
au fost suspendate prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004privind reglementarea
drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul
2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005.

Art. 34 
(1) Funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de
demnitate publică, în condiţiile legii. 
(2) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de
demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. 
(3) Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de
demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. 

Art. 35 
(1) Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, la concedii
medicale şi la alte concedii. 
(2) Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o prima egală cu
salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care seimpozitează separat.**) 
___________ 
**) Până la dată de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu
ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale,
precum şi prin actele normative anuale de salarizare a funcţionarilor publici. 

57
Art. 36 
În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor
pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu
pot fimodificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauza. 

Art. 37 
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale
de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şiintegritatea fizică şi psihică. 

Art. 38 
Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală,
proteze şi medicamente, în condiţiile legii. 

Art. 39 
Funcţionarii publici beneficiază de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale
de stat, potrivit legii. 

Art. 40 
(1) În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii,
dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului
de baza din ultima luna de activitate a funcţionarului public decedat. 
(2) În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a
fost emisă din vină autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni
de la dată decesului, această vaachita în continuare drepturile prevăzute la alin.
(1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaş. 

Art. 41 
(1) Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii. 
(2)
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împot
riva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-
arputea fi victima în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu această. Pentru garantarea
acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicită sprijinul organelor abilitate, potrivit
legii. 
(3) Măsurile speciale de protecţie pentru funcţionarii publici cu atribuţii de
control şi inspecţie, executare silită a creanţelor bugetare, precum şi pentru alte categorii
de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc
profesional se stabilesc prin acte
normative, la propunerea Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici sau de către autorităţi şi i
nstituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 42 
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în sit

58
uaţia în care acesta a suferit, din culpă autorităţii sau instituţieipublice, un prejudiciu
material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. 
Secţiunea 2 - Îndatoririle funcţionarilor publici 

Art. 43 
(1) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu
profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de
serviciu şi să se abţină de laorice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor
fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. 
(2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine
propunerile şi iniţiativele motivate ale
personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţiiautorităţii sau instituţiei publice 
în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor. 
(3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respectă normele
de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. 

Art. 44 
(1) Funcţionarilor publici le este interzis să ocupe funcţii de
conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor
politice, definiteconform statutului acestora, ale organizaţiilor cărora le este
aplicabil acelaşi regim juridic că şi partidelor
politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor carefuncţionează pe lângă partidele politice. 
(2) Înalţilor funcţionari publici le este interzis să facă parte din partide
politice, organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic că şi partidelor
politice sau din fundaţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele politice. 
(3) Funcţionarii publici au obligaţia că, în exercitarea atribuţiilor ce le
revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a
convingerilor şipreferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid
politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic că şi partidelor
politice. 

Art. 45 
(1) Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le
revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le suntdelegate. 
(2) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii
ierarhici. 
(3) Funcţionarul public are
dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul
ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă celcare a
emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute,
cu excepţia cazului în care această este vădit ilegală. Funcţionarul public
are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a
emis dispoziţia astfel de situaţii. 

59
Art. 46 
Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu,
precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele
de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii,
cu excepţia informaţiilor de interes public. 

Art. 47 
(1) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru
ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri saualte avantaje. 
(2) La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de
serviciu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătoruluiautorit
ăţii sau instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual,
potrivit legii. 

Art. 48 
(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii
ierarhici, lucrările repartizate. 
(2) Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri
a căror rezolvare intră în competenţă lor sau să discute direct cu petenţii,
cu excepţia celorcărora le sunt stabilite asemenea atribuţii,
precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. 

Art. 49 
Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului
de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii. 
Secţiunea 3 - Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici 

Art. 50 
Funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod
continuu abilităţile şi pregătirea profesională. 

Art. 51 
(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele
necesare pentru acoperirea cheltuielilor
de perfecţionare profesională afuncţionarilor publici organizată la iniţiativa ori în interesul aut
orităţii sau instituţiei publice. 
(2) Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme
de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale
cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:
a) organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice; 
b) urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu
acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. 
60
(3) Funcţionarii publici care urmează forme de perfecţionare profesională,
a căror durata este mai mare de 90 de zile într-un an calendaristic,
organizate în ţară sau înstrăinătate, finanţate din bugetul de stat sau bugetul
local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică între 2 şi 5 ani
de laterminarea programelor, proporţional cu numărul zilelor
de perfecţionare profesională, dacă pentru programul respectiv nu
este prevăzută o altă perioada. 
(4) Funcţionarii publici care au urmat forme de perfecţionare profesională, în condiţiile alin.
(3), ale căror raporturi de serviciu încetează, potrivit dispoziţiilorart. 97 lit. b), d) şi e), ale art.
98 alin. (1) lit. f) şi g) sau ale art. 99 alin. (1) lit.
d), înainte de împlinirea termenului prevăzut sunt obligaţi să restituie contravaloarea
cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi, după caz, drepturile salariale primite
pe perioada perfecţionării,
calculate în condiţiile legiiproporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului. 
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care funcţionarul public
nu mai deţine funcţia publică din motive neimputabile acestuia. 
(6) În cazul în care persoanele care au urmat o formă de perfecţionare, dar nu au absolvit-
o din vină lor, sunt obligate să restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea
cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi drepturile salariale
primite în perioada perfecţionării, calculate în condiţiile legii, dacăacestea au fost suportate de
autoritatea sau instituţia publică. 

Art. 52 
Nu constituie forme de perfecţionare profesională şi nu pot fi finanţate din bugetul
de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat. 

Art. 53 
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să comunice
anual Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile legii, planul
de perfecţionareprofesională a funcţionarilor publici, precum şi fondurile prevăzute în bugetul
anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor
de perfecţionare profesională afuncţionarilor publici,
organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice. 

Capitolul VI - Carieră funcţionarilor publici 

Secţiunea 1 - Recrutarea funcţionarilor publici 

Art. 54 
Poate ocupă o funcţie publică persoană care îndeplineşte următoarele condiţii: 
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; 
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; 
c) are vârstă de minimum 18 ani împliniţi; 

61
d) are capacitate deplină de exerciţiu; 
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice
pentru care candidează, atestată pe baza de examen medical de specialitate; 
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; 
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; 
h) nu a
fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra 
autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, careîmpiedică înfăptuirea justiţiei,
de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-
o incompatibilă cu exercitarea funcţieipublice,
cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; 
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual
de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; 
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. 

Art. 55 
Ocuparea funcţiilor publice vacanţe şi a funcţiilor publice temporar vacanţe se poate face
numai în condiţiile prezenţei legi. 

Art. 56 
Ocuparea funcţiilor publice se face prin: 
a) promovare; 
b) transfer; 
c) redistribuire; 
d) recrutare; 
e) alte modalităţi prevăzute expres de prezenţa lege. 

Art. 57 
(1)
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în limita fu
ncţiilor publice vacanţe rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. 
(2) Condiţiile de participare şi procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit
legii. 
(3) Concursul are la baza principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor
profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiilepublice pentru
fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale. 
(4) Anunţul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-
a, şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de
zile înainte dedată desfăşurării concursului. În mod excepţional, termenul de 30 de zile
poate fi redus, în condiţiile legii, pentru
concursul organizat în vederea ocupării funcţiilorpublice de execuţie temporar vacanţe. 
(5) Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul
de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie sestabilesc astfel: 
a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru

62
ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru
ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a ÎI-a sau 6 luni
pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a III-a; 
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru
ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal; 
c) 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru
ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior. 
(6) Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul
de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere sestabilesc astfel: 
a) 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru
ocuparea funcţiilor publice de conducere de: şef birou, şef serviciu şi secretar alcomunei,
precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora; 
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru
ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a). 
(7) Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice
de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de
masterat saupostuniversitare în domeniul administraţiei publice, management
ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. 

Art. 58 
(1) Concursul de recrutare
pentru funcţiile publice vacanţe din autorităţile şi instituţiile publice centrale
este organizat, în condiţiile legii, astfel: 
a) de către comisia prevăzută la art. 18 alin. (1) pentru înalţii funcţionari publici. Secretariatul
tehnic al comisiei se asigura de Agenţia Naţională a FuncţionarilorPublici; 
b) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de
conducere generale şi specifice; 
c) de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie generale şispecifice. 
(2) Concursul de recrutare
pentru funcţiile publice vacanţe din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică 
locală este organizat, în condiţiilelegii, astfel: 
a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de
conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţă informatizată a persoanei,
audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse
umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale,
precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern; 
b) de către autorităţi şi instituţii publice, pentru ocuparea funcţiilor publice vacanţe,
altele decât cele prevăzute la lit. a). 
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit.
b), autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală au obligaţia de
a informa Agenţia Naţională aFuncţionarilor Publici înainte cu 10 zile de demararea
procedurii de organizare şi desfăşurare a
concursurilor. În situaţia în care Agenţia Naţională a FuncţionarilorPublici constată că nu sunt 

63
îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor
dispune amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurăriiconcursului. 
(4) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
poate delega autorităţilor sau instituţiilor publice, în condiţiile legii, competenţă de
a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere
generale şi specifice. 

Art. 59 
Concursul pentru admiterea la programele organizate în condiţiile legii
pentru obţinerea statutului de manager
public se organizează şi se gestionează de instituţiileabilitate potrivit legii să organizeze astfel
de programe, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Secţiunea 2 - Perioada de stagiu 

Art. 60 
(1) Perioada de stagiu are că obiect
verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei func
ţii publice, formarea practică afuncţionarilor publici debutanţi,
precum şi cunoaşterea de către aceştia a
specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia. 
(2) Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici
de execuţie din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a ÎI-a şi 6 luni pentru cei din clasa aIII-a. 

Art. 61 
(1) La terminarea perioadei de stagiu,
pe baza rezultatului evaluării realizate, funcţionarul public debutant va fi: 
a) numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor
absolvite, în funcţiile publice prevăzute la art. 14, în gradul profesional asistent;
b) eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii calificativul
"necorespunzător". 
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) perioada de stagiu nu constituie
vechime necesară pentru ocuparea unei funcţii publice. 
Secţiunea 3 - Numirea funcţionarilor publici 

Art. 62 
(1)
Numirea în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se face în conformitate
cu dispoziţiile art. 19 alin. (1). 
(2) Numirea în funcţiile publice de conducere

64
pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit.
a) se face prin actul administrativ emis
de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală
, la propunerea Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici. 
(3) Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin.
(1) lit. c) şi alin. (2) lit. b) se face prin actul administrativ emis
deconducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. 
(4) Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul
legal al numirii, numele funcţionarului public,
denumirea funcţiei publice, dată de lacare urmează să exercite funcţia publică, drepturile
salariale, precum şi locul de desfăşurare a activităţii. 
(5) Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o
copie a acesteia se înmânează funcţionarului public. 
(6) La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public
depune jurământul de credinţă în termen de 3 zile de la emiterea actului de
numire în funcţiapublică definitivă. Jurământul are următoarea formulă:
"Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod
corect şi fărăpărtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţi
a publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele
de conduită profesională şi civică. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu." Formulă religioasă de încheiere va respectă libertatea convingerilor religioase. 
(7) Depunerea jurământului prevăzut la alin. (6) se consemnează în scris. Refuzul
depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de
numire în funcţia publică. Obligaţia de organizare a
depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţă legală de numire. 
Secţiunea 4 - Promovarea funcţionarilor publici şi evaluarea performanţelor profesionale 

Art. 63 
În carieră, funcţionarul public poate promova în funcţia publică şi poate avansa în treptele de
salarizare, în condiţiile legii. Promovarea în clasa, promovarea în grade
profesionale şi avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiţionate de existenţa unui
post vacant. 

Art. 64 
(1) Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice
superioare. 
(2) Promovarea în gradul profesional imediat superior
celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin tran
sformarea postului ocupat de funcţionarul public că urmare
a promovării concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a
promovat în funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi. 

Art. 65 

65
(1) Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de
autoritatea sau instituţia publică, cu
avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în limitafuncţiilor publice
rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate. 
(2) Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior
celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarelecondiţii: 
a) să aibă cel puţin 4 ani vechime în gradul
profesional al funcţiei publice din care promovează; 
b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treaptă de salarizare din care avansează; 
c) să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor individuale în ultimii
2 ani; 
d) să nu aibă în cazierul administrativ
o sancţiune disciplinară neradiata în condiţiile prezenţei legi. 
(3) Funcţionarii publici care nu îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute pentru
promovarea în gradul profesional imediat superior
celui deţinut pot participa laconcursul organizat, în condiţiile legii, în vederea promovării rapi
de în funcţia publică. 

Art. 66 
Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de
conducere, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: 
a) să fie absolvenţi de masterat sau de studii
postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor
necesare exercităriifuncţiei publice; 
b) să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; 
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului; 
d) să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 57 alin. (6); 
e) să nu aibă în cazierul administrativ
o sancţiune disciplinară neradiata în condiţiile prezenţei legi. 

Art. 67 
Avansarea în trepte de salarizare se face în condiţiile legii privind sistemul unitar de salarizare
a funcţionarilor publici. 

Art. 68 
(1) În urmă dobândirii unei diplome de studii de nivel
superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, funcţionarii publici de execuţie au
dreptul de aparticipa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-
o clasa superioară celei în care sunt încadraţi, în condiţiile legii. 
(2) Promovarea în condiţiile alin. (1) se face prin transformarea postului ocupat
de funcţionarul public că urmare a promovării examenului. 

Art. 69 
(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual. 

66
(2) În urmă evaluării performanţelor profesionale individuale, funcţionarului public
i se acordă unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător",
"nesatisfăcător". 
(3) Calificativele obţinute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la: 
a) avansarea în treptele de salarizare; 
b) promovarea într-o funcţie publică superioară; 
c) eliberarea din funcţia publică. 
(4) În cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale
ale funcţionarilor publici se stabilesc cerinţele de
formare profesională a funcţionarilor publici. 
(5) Metodologia de evaluare
a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici, după consultarea organ
izaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional. 
Secţiunea 5 - Sistemul de promovare rapidă în funcţia publică 

Art. 70 
(1) Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcţia publică: 
a) persoanele care au absolvit programe organizate, în condiţiile legii,
pentru obţinerea statutului de manager public; 
b) funcţionarii publici care au promovat concursul prevăzut la art. 65 alin. (3). 
(2) Pot participa la concursul prevăzut la alin. (1) lit.
b) funcţionarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: 
a) au cel puţin 1 an vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează; 
b) au obţinut calificativul "foarte
bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimul an; 
c) nu au în cazierul administrativ
o sancţiune disciplinară neradiata în condiţiile prezenţei legi; 
d) au urmat cel puţin o formă de perfecţionare profesională în ultimul an. 
(3) Concursul pentru promovarea rapidă prevăzut la art. 65 alin. (3) se organizează anual,
de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în limita numărului defuncţii publice
rezervate promovării rapide. 

Art. 71 
(1) Perioada în care o persoană a urmat programe organizate, în condiţiile legii,
pentru obţinerea statutului de manager public este asimilată perioadei de stagiu. 
(2) În cazul nepromovării programelor prevăzute la alin. (1), perioada de stagiu nu constituie
vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice şinici
vechime în funcţia publică. 

Capitolul VII - Acorduri colective. Comisii paritare 

67
Art. 72 
(1) Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri
cu sindicatele reprezentative
ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţiifuncţionarilor publici, care să cuprindă numai m
ăsuri referitoare la: 
a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; 
b) sănătatea şi securitatea în muncă; 
c) programul zilnic de lucru; 
d) perfecţionarea profesională; 
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de
conducere ale organizaţiilor sindicale. 
(2) În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici
nu sunt organizaţi în sindicat,
acordul se încheie cu reprezentanţii funcţionarilorpublici din respectivă autoritate sau instituţi
e publică, desemnaţi în condiţiile legii. 
(3) Autoritatea sau instituţia publică va furniza sindicatelor
reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare
pentru încheiereaacordurilor privind raporturile de serviciu, în condiţiile legii. 

Art. 73 
(1) În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. 
(2) În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal
de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatul
reprezentativ alfuncţionarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este
reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat, reprezentanţii lor
vor fi desemnaţiprin votul majorităţii funcţionarilor publici din respectivă autoritate sau instit
uţie publică. 
(3) Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor paritare,
precum şi componentă, atribuţiile şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prinhotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 74 
(1) Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situaţii: 
a) la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice
pentru care sunt constituite; 
b) la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici, dacă co
sturile acestora sunt suportate din fonduri bugetare; 
c) la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice; 
d) alte situaţii prevăzute de lege. 
(2) În exercitarea atribuţiilor, comisiile paritare emit avize consultative. 
(3) Comisiile paritare urmăresc permanent realizarea acordurilor
stabilite între sindicatele reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici
cu autorităţile sauinstituţiile publice. 
(4) Comisia paritară întocmeşte rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor

68
acordurilor încheiate în condiţiile legii,
pe care le comunica conduceriiautorităţii sau instituţiei publice, precum şi conducerii
sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. 

Capitolul VIII - Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici 

Art. 75 
Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu
atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz. 

Art. 76 
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau sau într-
un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotrivaautorităţi
i sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un
drept subiectiv sau la un interes legitim. 
(2) În cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public, persoană 
respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sauinstituţia publică. 
(3) Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat
prevederile legale şi procedurile administrative
aplicabile autorităţii sauinstituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. 

Art. 77 
(1) Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici
a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor
de conduită profesională şicivică prevăzute de lege constituie
abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora. 
(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: 
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; 
b) neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor; 
c) absente nemotivate de la serviciu; 
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru; 
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afară cadrului legal; 
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter; 
g) manifestări care aduc atingere
prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; 
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic; 
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu; 
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte
de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici; 
k) alte fapte prevăzute că abateri disciplinare în actele
normative din domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici. 
(3) Sancţiunile disciplinare sunt: 
a) mustrare scrisă; 

69
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioada de până la 3 luni; 
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de
promovare în funcţia publică pe o perioada de la 1 la 3 ani; 
d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe
o perioada de până la un an; 
e) destituirea din funcţia publică. 
(4) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii
disciplinare, împrejurările în care această a fost săvârşită, gradul
de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului
a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a
altorsancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezenţei legi. 
(5) Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la dată sesizării comisiei
de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu maitârziu de 2 ani
de la dată săvârşirii abaterii disciplinare. 
(6) În cazul în care fapta funcţionarului public a
fost sesizată că abatere disciplinară şi că infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplin
are se suspendă pânăla dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de
sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la dată la care instanţa judecătoreas
că dispune achitarea sau încetarea procesului penal. 
(7)
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o
abatere disciplinară poate influenţă cercetarea administrativă,conducătorul autorităţii sau instit
uţiei publice are obligaţia de a interzice accesul
acestuia la documentele care pot influenţă cercetarea sau, după caz, de a dispune
mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri
a autorităţii ori instituţiei publice. 

Art. 78 
(1) Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) se poate aplică direct
de către persoană care are competenţă legală de numire în funcţia publică. 
(2) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b)-
e) se aplică de persoană care are competenţă legală de
numire în funcţia publică, la propunerea comisiei de disciplină. 
(3) Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a
faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionaruluipublic
trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de
a se prezenţa la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare laabaterile
disciplinare care i se imputa se consemnează într-un proces-verbal. 

Art. 79 
(1) Pentru analizarea faptelor sesizate că abateri
disciplinare şi propunerea sancţiunii disciplinare
aplicabile funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiilepublice se constituie comisii de 
disciplină. 

70
(2) Din comisia de disciplină face parte şi un
reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant
desemnat prin votul majorităţiifuncţionarilor publici
pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este
reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţiîn sindicat. 
(3) Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri şi, după caz,
poate solicită compartimentelor de
control din cadrul autorităţilor sau instituţiilorpublice să cerceteze faptele
sesizate şi să prezinte rezultatele activităţii de cercetare. 
(4) Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici
este compusă din 5 înalţi funcţionari publici, numiţi prin decizia primului-
ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative. 
(5) Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină,
precum şi componentă, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale
acestorase stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 80 
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a
ordinuluisau dispoziţiei de sancţionare. 

Art. 81 
(1) Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare
a funcţionarului public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va elibera un cazier
administrativ, conform bazei de date pe care o administrează. 
(2) Cazierul administrativ este un
act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public şi care nu au fost
radiate în condiţiile legii. 
(3) Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri: 
a) desemnarea unui funcţionar public că membru în comisia de concurs pentru
recrutarea funcţionarilor publici; 
b) desemnarea unui funcţionar public în calitate
de preşedinte şi membru în comisia de disciplină; 
c) desemnarea unui funcţionar public că membru în comisia paritară; 
d) ocuparea
unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau categoriei func
ţionarilor publici de conducere; 
e) în orice alte situaţii prevăzute de lege. 
(4) Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea: 
a) funcţionarului public interesat; 
b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; 
c) preşedintelui comisiei de disciplină; 
d) altor persoane prevăzute de lege. 

71
Art. 82 
(1) Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează: 
a) în termen de 6 luni de la aplicare, sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit.
a); 
b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au
fost aplicate, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b)-d); 
c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. e). 
(2) Radierea sancţiunilor disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se constată prin act
administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. 

Art. 83 
(1) Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia 
au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu. 
(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare
a sancţiunii funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a căreicircumscri
pţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este
numit funcţionarul public sancţionat. 

Art. 84 
Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: 
a) pentru pagubele produse
cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; 
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; 
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent,
unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şiirevocabile. 

Art. 85 
(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art.
84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorulautorităţii sau instituţiei publice a
unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea
pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar în situaţia prevăzută la lit.
c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. 
(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de
imputare funcţionarul public în cauza se poate adresa instanţei de contencios administrativ. 
(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite
ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la dată producerii
pagubei. 

Art. 86 
(1) Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul
serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajeazăpotrivit
legii penale. 
(2) În cazul în care funcţionarul public este

72
trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură celor prevăzute la art. 54 lit.
h), persoană care arecompetenţă legală de numire în funcţia publică va dispune
suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. 
(3) Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal,
suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public
respectiv îşi varelua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate
drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. 
(4) În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale,
iar fapta funcţionarului public
poate fi considerată abatere disciplinară, vafi sesizată comisia de disciplină competenţă. 
(5) De la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care funcţionarul public
poate influenţă cercetarea, persoană care are competenţă numirii în funcţiapublică are obligaţi
a să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui
compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii oriinstituţiei publice. 

Capitolul IX - Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu 

Secţiunea 1 - Modificarea raportului de serviciu 

Art. 87 
(1) Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin modificarea
raporturilor de serviciu, astfel: 
a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice; 
b) în interes public; 
c) în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. 
(2) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici
de execuţie şi funcţionarilor publici de conducere are loc prin: 
a) delegare; 
b) detaşare; 
c) transfer; 
d) mutarea în cadrul altui
compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice; 
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere. 
(3) Dacă mobilitatea funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de
conducere se dispune în interes public, în condiţiile legii, funcţionarii publici nu
pot refuză aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d),
cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 89 alin. (3),
sub sancţiunea eliberării din funcţiapublică. În aceste cazuri, modificarea raportului de
serviciu se dispune de către persoană care are competenţă de numire în funcţia publică, cu
avizul sau la solicitareaAgenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 88 
(1)

73
Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţio
narul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristiceîntr-un an. 
(2) Funcţionarul public poate refuză delegarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii: 
a) graviditate; 
b) îşi creşte singur copilul minor; 
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea. 
(3) Delegarea pe o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul
unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public. 
(4) Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar
autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul
integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare. 

Art. 89 
(1) Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi de
sfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioada de celmult 6 luni. În cursul
unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu
acordul sau scris. 
(2) Detaşarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcţionarului public
corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice, cu respectarea categoriei,
clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Detaşarea se poate dispune şi pe
o funcţie publică de conducere, cu aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin.
(2), dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitatea
studiilor şi dacă nu există în cadrul autorităţii sau instituţieipublice funcţionari publici care să 
exercite cu caracter temporar funcţia publică. Funcţionarul public poate fi detaşat pe
o funcţie publică inferioară, numai cu acordulsau scris. 
(3) Funcţionarul public poate refuză detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii: 
a) graviditate; 
b) îşi creşte singur copilul minor; 
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea; 
d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigura condiţii corespunzătoare de cazare; 
e) este singurul întreţinător de familie; 
f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. 
(4)
Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. Dacă salariul 
corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest
salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate
autoritatea sau instituţia publică beneficiara este obligată să-i suporte costul
integral altransportului, dus şi întors,
cel puţin o dată pe luna, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare. 

Art. 90 
(1) Transferul poate avea loc după cum urmează: 
a) în interesul serviciului; 
b) la cererea funcţionarului public. 

74
(2) Transferul se poate face într-
o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. 
(3) Transferul în interesul servicului se poate face numai cu acordul
scris al funcţionarului public transferat. În cazul
transferului în interesul serviciului în altălocalitate, funcţionarul public transferat are
dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul
salariului din luna anterioară celei în care setransferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de
transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de
autoritatea sau instituţia publicăla care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile
de la dată aprobării transferului. 
(4) Transferul în interesul serviciului se face într-
o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasa şi grad profesional
cu funcţia publică deţinută de funcţionarul publicsau într-o funcţie publică de nivel inferior. 
(5) Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasa şi grad
profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urmă aprobăriicererii de transfer
a funcţionarului public
de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. În acest
caz, transferul poate avea loc
numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi ad
ministrative autonome
ori, după caz, între autorităţi sauinstituţii publice din administraţia publică locală. 
(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcţii publice
de conducere ale căror atribuţii sunt similare cu atribuţiile funcţieipublice de
pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). 
(7) Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de
a asigura publicitatea funcţiilor publice vacanţe care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În si
tuaţia încare doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea
unei funcţii publice vacanţe prin transfer la cerere, selecţia se face pe baza de interviu. 

Art. 91 
(1) Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice
poate fi definitivă sau temporară. 
(2) Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: 
a) când se dispune
de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţio
narul public, pe o funcţie publică vacanţă deaceeaşi categorie, clasa şi grad profesional sau cu
repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute, cu
respectarea pregătirii profesionale afuncţionarului public şi a salariului acestuia. În acest caz
este necesar acordul scris al funcţionarului public; 

b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu
aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe
o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasaşi grad profesional, cu

75
respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public; 
c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale. 
(3) Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune
motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice,
de către conducătorul autorităţii sauinstituţiei publice, pe o perioada de maximum 6 luni într-
un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public. 
(4) Mutarea temporară sau definitivă în cadrul altui compartiment
poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită cu certificat
medical, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea se poate face
pe o funcţie publică corespunzătoare, dacă funcţionarul public în cauzaeste apt
profesional să îndeplinească noile atribuţii care îi revin. 
(5) Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de
drepturile prevăzute la art. 90 alin. (3). 
(6) Funcţionarul public poate refuză mutarea în cadrul altei structuri
a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiileprevăzut
e la art. 89 alin. (3). 

Art. 92 
(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de
conducere se realizează prin promovarea temporară a
unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiilespecifice pentru
ocuparea acestei funcţii publice şi care nu are în cazierul administrativ sancţiuni disciplinare
neradiate în condiţiile prezenţei legi. 
(2) Dacă funcţia publică este vacanţă, măsură prevăzută la alin. (1) se dispune
de către persoană care are competenţă numirii în funcţia publică, pe o perioada de maximum 6
luni într-un an calendaristic, astfel: 
a) cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
pentru funcţiile din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală
; 
b) cu obligaţia înştiinţării înainte cu cel puţin 10 zile
a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor şiinstituţiilor publice din administraţia publică 
locală. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndepl
inite condiţiile legaleprivind exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de
conducere, dispune neefectuarea măsurii sau, după caz, încetarea acesteia. 
(3) În mod excepţional, perioada prevăzută la alin. (2) poate fi prelungită cu maximum 3 luni,
cu
avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dacă autoritateasau instituţia publică a org
anizat concurs de recrutare sau promovare şi funcţia publică nu a
fost ocupată, în condiţiile legii. 
(4) Dacă funcţia publică este temporar vacanţă, măsură prevăzută la alin. (1) se dispune
de către persoană care are competenţă numirii în funcţia publică, până la datăîncetării suspend
ării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice sau, după caz, a
radierii din cazierul administrativ al titularului funcţiei publice

76
a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. d). 
(5) Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter temporar
este mai mare, funcţionarul public are dreptul la acest salariu. 

Art. 93 
(1) Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la nu
mirile în funcţiile publice prevăzute la art. 12, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3). 
(2) Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1)
atrage eliberarea din funcţia publică. 
(3) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura decontarea cheltuielilor
ocazionate de mobilitate, precum şi locuinţe de serviciu, în condiţiilelegii. 
Secţiunea 2 - Suspendarea raportului de serviciu 

Art. 94 
(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept
atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: 
a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă,
cu excepţiile prevăzute la art. 34; 
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar; 
c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul
unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor
organisme sauinstituţii internaţionale, pentru perioada respectivă; 
d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condiţiile legii; 
e) efectuează stagiul militar*), serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat; 
f) este arestat preventiv; 
g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se află în concediu
medical pentru incapacitate temporară de muncă,
precum şi pentruînsoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul
I inclusiv, în condiţiile legii; 
h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioada mai mare de
o luna, în condiţiile legii; 
i) carantină, în condiţiile legii; 
j) concediu de maternitate, în condiţiile legii; 
k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă; 
l) forţă majoră; 
m) în cazul în care s-a dispus
trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură celor prevăzute la art. 54 lit.
h); 
n) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o
abatere disciplinară poate influenţă cercetarea administrativă, lapropunerea motivată a
comisiei de disciplină; 
o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. 
(2) În termen de 15 zile calendaristice înainte de dată încetării motivului de suspendare de

77
drept, dar nu mai târziu de dată luării la cunoştinţă de motivul încetăriisuspendării de
drept, funcţionarul public este
obligat să informeze în scris persoană care are competenţă legală de
numire în funcţia publică despre acest fapt. Neinformarea
persoanei care are competenţă legală de numire în funcţia publică atrage încetarea de drept a
raportului de serviciu al funcţionarului public, cu excepţiacazurilor prevăzute la alin. (1) lit. f),
h), i), k) şi l). 
(3) Persoană care are competenţă legală de
numire în funcţia publică are obligaţia să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea
termenului prevăzut la alin.
(2),condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public. 
___________ 
*) A se vedea Legea nr.
446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, legecare a abrogat Legea nr.
46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. 

Art. 95 
(1) Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: 
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii; 
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului
cu handicap pentru afecţiunile intercurenţe, până la împlinirea vârsteide 18 ani; 
c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor
organisme sau instituţii internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 94 alin. (1)
lit. c); 
d) pentru participare la campania electorală; 
e) pentru participarea la greva, în condiţiile legii. 
(2) Raportul de serviciu se poate suspendă la cererea motivată a funcţionarului public, pentru
un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1),
pe o perioada cuprinsă între o luna şi 3 ani. 
(3) Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puţin 15 zile
calendaristice înainte de dată când se solicită suspendarea,
cu excepţiasituaţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), când cererea de suspendare se face cu 48 de
ore înainte de declanşarea grevei. 
(4) Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) şi la art. 94
alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale,
respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act
administrativ al persoanei care are competenţă numirii în funcţia publică. 
(5) Dispoziţiile art. 94 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi pentru
cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2). 

Art. 96 
(1) Reluarea activităţii se dispune prin act

78
administrativ al persoanei care are competenţă legală de numire în funcţia publică. 
(2) Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea raportului de
serviciu, precum şi cel prin care se dispune
reluarea activităţii de cătrefuncţionarul public se comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilo
r Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la dată emiterii. 
(3) Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice
au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia seface, pe
o perioada determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu
ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificatedecât din iniţiativa sau cu
acordul funcţionarului public în cauza. 
(4) Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 94 alin. (1) lit. c) şi art. 95
alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcţia publică. 
Secţiunea 3 - Încetarea raportului de serviciu 

Art. 97 
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act
administrativ al persoanei care are competenţă legală de numire în funcţia publică şi are
loc în următoarele condiţii: 
a) de drept; 
b) prin acordul părţilor, consemnat în scris; 
c) prin eliberare din funcţia publică; 
d) prin destituire din funcţia publică; 
e) prin demisie. 

Art. 98 
(1) Raportul de serviciu încetează de drept: 
a) la dată decesului funcţionarului public; 
b) la dată rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare
a morţii funcţionarului public; 
c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 54 lit. a),
d) şi f); 
d) la dată îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de
cotizare pentru pensionare sau, după caz, la dată comunicării deciziei de pensionare
pentru limita de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială ori invaliditate
a funcţionarului public, potrivit legii; 
e) că urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de
numire în funcţia publică, de la dată la care nulitatea a
fost constatată prin hotărârejudecătorească definitivă şi irevocabilă; 
f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru
o fapta prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de
libertate, la dată rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare; 
g) că urmare a
interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, că măsură de siguranţă ori că pedeapsa compleme

79
ntară, de la dată rămânerii definitive a hotărâriijudecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia; 
h) la dată expirării termenului în care a fost ocupată pe perioada determinată funcţia publică. 
(2) Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5
zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act
administrativ al persoaneicare are competenţă legală de numire în funcţia publică. Actul
administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de
serviciu se comunica AgenţieiNaţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10
zile lucrătoare de la emiterea lui. 

Art. 99 
(1) Persoană care are competenţă legală de
numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act
administrativ, care se comunica funcţionaruluipublic în termen de 5
zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: 
a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-
o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze; 
b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul că urmare
a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public; 
c) că urmare a admiterii cererii de
reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public
eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate,
de la dată rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a
dispus reintegrarea; 
d) pentru incompetenţa profesională, în cazul obţinerii calificativului
"nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale individuale; 
e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. g); 
f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a
organelor competenţe de expertiză medicală, nu îi mai permite
acestuia săîşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute; 
g) că urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a
numirii în condiţiile art. 93. 
(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g) reprezintă motive
neimputabile funcţionarilor publici. 
(3) În cazul eliberării din funcţia publică,
autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30
de zile calendaristice. 
(4) În perioada de preaviz, persoană care are competenţă legală de
numire în funcţia publică poate acordă celui în cauza reducerea programului de
lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. 
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), şi e), în perioada de
preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacanţecorespun

80
zătoare, această are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici. 
(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-
c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacanţe corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţ
iei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de
a solicită Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de
preaviz, lista funcţiilor publice vacanţe. Încazul în care există o funcţie publică vacanţă coresp
unzătoare, identificată în perioada de
preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau lacerere. 
(7) Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea
unei funcţii publice vacanţe la nivel inferior. 

Art. 100 
(1) În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici
vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile
compartimente înurmătoarele cazuri: 
a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%; 
b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment; 
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50%
a atribuţiilor aferente funcţiei publice; 
d) este schimbată structura compartimentului. 
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii: 
a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public; 
b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică; 
c) pregătirea profesională; 
d) să fi desfăşurat activităţi similare. 
(3) În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen
de către autoritatea sau instituţia publică. 
(4) Reducerea unui post
este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dac
ă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii. 
(5) În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor,
autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru
operioada de un an de la dată reorganizării. 

Art. 101 
(1) Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 78, prin act
administrativ al persoanei care are competenţă legală de
numire în funcţia publică, căsancţiune disciplinară aplicată pentru motive
imputabile funcţionarului public, în următoarele cazuri: 
a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a
avut consecinţe grave; 
b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public
nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice
de la datăintervenirii cazului de incompatibilitate. 

81
(2) Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se comunica funcţionarului public în termen de 5
zile lucrătoare de la date emiterii. Comunicarea actului administrativ
trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcţia publică. 

Art. 102 
Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de
serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competenţă legală de
numire în funcţiapublică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile
calendaristice de la înregistrare. 

Art. 103 
(1) La modificarea, la suspendarea şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarul public
are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au
fost încredinţateîn vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. 
(2) La încetarea raportului de
serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei,
cu excepţia cazului în care raportul de serviciu aîncetat din motive imputabile acestuia. 
(3) Funcţionarii publici beneficiază de
drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul în care raporturile de serviciu le-
au încetat în condiţiile prevăzutela: 
a) art. 98 alin. (1) lit. c), cu excepţia cazului în care funcţionarul public
nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. a); 
b) art. 98 alin. (1) lit. e) şi h); 
c) art. 99 alin. (1). 

Art. 104 
(1) Redistribuirea funcţionarilor publici se face
de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, astfel: 
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o
localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu; 
b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o distanţă mai mare 
de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionaruluipublic. 
(2) Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-
o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasa şi acelaşi grad profesional
cu funcţia publică deţinută defuncţionarul public. 
(3) Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacanţă, cu acordul
scris al funcţionarului public. 
(4) Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face cu respectarea alin.
(2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcţionarul public a îndeplinit atribuţiisimilare
cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează redistribuirea. 
(5) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice
temporar vacanţe, că urmare a suspendării titularului pe o perioada de celpuţin o luna,
a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru
ocuparea funcţiei publice

82
respective. În cazul în care existămai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile spec
ifice pentru ocuparea funcţiei publice
respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează,în colaborare cu
autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacanţă, o
testare profesională pentru selectarea funcţionarului public careurmează să fie redistribuit. 
(6) Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul
de rezervă se dispune prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 
(7) Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a
numi funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar. 
(8) În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză încadrarea funcţiona
rilor publici în condiţiile alin. (7), funcţionarul public se poateadresa instanţei de contencios
administrativ competenţe. 

Art. 105 
(1) Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au
fost eliberaţi din funcţia publică în condiţiile art. 99 alin. (1) lit. a)-c), e) şi g) şi este gestionat
de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 
(2) Funcţionarii publici părăsesc corpul
de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar public în următoarele situaţii: 
a) după împlinirea termenului de 2 ani de la dată trecerii în corpul de rezervă; 
b) în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-o funcţie publ
ică vacanţă corespunzătoare studiilor absolvite şi pregătiriiprofesionale,
iar funcţionarul public o refuză; 
c) angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioada mai mare de 12 luni; 
d) la cererea funcţionarului public. 

Art. 106 
(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public
le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ
anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de
serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările ulterioare,
precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi
de care ar fi beneficiat funcţionarul public. 
(2) La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului
administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută. 

Capitolul X - Dispoziţii finale şi tranzitorii 

Art. 107 
Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte,

83
de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului judeţean sau, dupăcaz, a consiliului
local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) şi cu
avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 108 
În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţ
in o pondere de peste 20% unii funcţionari publici din serviciile careau contacte direct
cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. 

Art. 109 
Cauzele care au că obiect raportul de
serviciu al funcţionarului public sunt de competenţă instanţelor de contencios administrativ,
cu excepţia situaţiilor pentru careeste stabilită expres prin lege competenţă altor instanţe. 

Art. 110 
Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) au obligaţia de
a armoniza statutele speciale cu prevederile prezenţei legi, cu
consultarea şi avizulAgenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Art. 111 
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi
de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre celeprevăzute la art. 2
alin. (3), au obligaţia de a stabili funcţii publice în condiţiile art. 107. 
(2) Funcţiile publice vacanţe, funcţiile publice de conducere,
precum şi funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, stabilite
potrivit alin. (1), se ocupă în condiţiile prezenţei legi. 
(3) Persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată în posturi
de natură contractuală care au fost stabilite şi avizate că funcţii publice
vor fi numite în funcţii publice de execuţie dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.
54 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare claseişi gradului
profesional ale funcţiei publice. 
(4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii publice în condiţiile alin.
(3) se stabilesc potrivit salarizării funcţiilor publice în care au fost numite. 

Art. 112 
(1) Numărul total al funcţiilor publice de
conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de
secretar al unităţiiadministrativ-teritoriale şi de şef al oficiului prefectural, este de maximum
12% din numărul total al funcţiilor publice. 
(2) Prin excepţie, în cadrul aparatului propriu al ministerelor, al celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi al instituţiilor publice subordonate acestora,
ponderea funcţiilor publice de conducere se poate stabili,
pe baza justificării autorităţii sau instituţiei publice, la maximum
15% din numărultotal al funcţiilor publice. 

84
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) al art. XVI din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilorpubli
ce, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
cu modificările şi completările ulterioare, aparatul propriu alministerelor, al celorlalte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale şi al instituţiilor publice subordonate
acestora. 

Art. 113 
Programele organizate pentru obţinerea statutului de manager public potrivit art. 70 alin. (1)
lit. a) sunt programele prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.
56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager
public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2004,
cu modificărileşi completările ulterioare, precum şi de Legea nr.
157/2004 privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea
managerilor din sectorul public, cumodificările ulterioare. 

Art. 114 
Dispoziţiile prezenţei legi se aplică în mod corespunzător şi autorităţilor administrative
autonome. 

Art. 115 
Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin. (1), comisia de recrutare se constituie în termen de
60 de zile de la dată intrării în vigoare a prezenţei legi, astfel: 
a) un membru numit pe o perioada de un an şi jumătate; 
b) un membru numit pe o perioada de 3 ani; 
c) un membru numit pe o perioada de 4 ani şi jumătate; 
d) un membru numit pe o perioada de 6 ani; 
e) un membru numit pe o perioada de 7 ani şi jumătate; 
f) un membru numit pe o perioada de 9 ani; 
g) un membru numit pe o perioada de 10 ani şi jumătate. 

Art. 116 
Cauzele având că obiect litigii
de muncă în care una dintre părţi are calitatea de funcţionar public, aflate pe
rolul instanţelor judecătoreşti la dată intrării învigoare a prezentului statut,
vor continuă să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei. 

Art. 117 
Dispoziţiile prezenţei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii,
precum şi cu reglementările de drept comun civile,
administrative sau penale, după caz, înmăsură în care nu
contravin legislaţiei specifice funcţiei publice. 

Art. 118 

85
La dată intrării în vigoare a prezenţei legi, orice dispoziţii contrare se abrogă. 

ANEXĂ - LISTA cuprinzând funcţiile publice 

I. Funcţii publice generale 
A. Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici 
1. secretar general al Guvernului; 
2. secretar general adjunct al Guvernului; 
3. secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale; 
4. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale; 
5. prefect; 
6. subprefect; 
7. inspector guvernamental. 
B. Funcţii publice de conducere 
1. director general din cadrul autorităţilor administrative
autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale; 
2. director general adjunct din cadrul autorităţilor administrative
autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate
ale administraţieipublice centrale; 
3. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti; 
4. director din cadrul autorităţilor administrative
autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale, director executiv în cadrul serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi încadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice
subordonate acestora; 
5. director adjunct din cadrul autorităţilor administrative
autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale, director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice
subordonate acestora; 
6. secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi comunei; 
7. şef serviciu; 
8. şef birou. 
C. Funcţii publice de execuţie 
1. consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector; 
2. referent de specialitate; 
3. referent. 

86
NOTĂ: 
1. Funcţiile publice generale, altele decât cele prevăzute la pct. I, se stabilesc cu
avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 
2. Funcţiile publice prevăzute la lit. B pct. 1 şi 2 se pot
stabili şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală care au
un numărde minimum 150 de posturi. 
3. Funcţiile publice de conducere prevăzute la lit. B pct. 7 şi 8, precum şi funcţiile publice
de execuţie prevăzute la lit. C pot fi funcţii publice de stat, teritoriale sau locale. 

ÎI. Funcţii publice specifice 
A. Funcţii publice de conducere 
1. arhitect-şef. 
B. Funcţii publice de execuţie 
1. inspector de concurenţă; 
2. inspector vamal; 
3. inspector de muncă; 
4. controlor delegat; 
5. expert în tehnologia informaţiilor şi a telecomunicaţiilor; 
6. comisar. 
C. Alte funcţii publice specifice 
1. manager public. 

NOTĂ: 
Funcţiile publice specifice, altele decât cele prevăzute la pct. ÎI, se pot stabili
de autorităţile şi instituţiile publice, cu avizul Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici. 

NOTĂ: 
Reproducem mai jos art. IV-XIV din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată înMonitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, care nu au fost
cuprinse în formă republicată a Legii nr.
188/1999 şi care se aplică, în continuare,că dispoziţii proprii ale Legii nr. 251/2006*): 
"Art. IV 
(1) Prin excepţie de la dispoziţiile prezenţei legi, în cursul anului 2006,
pot participa la concursul organizat pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionaripublici
persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cumodificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenţa lege.**) 
(2) Până la adoptarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr.
188/1999, republicată, cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şicompletările aduse prin prezenţa lege***),
concursul organizat pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici este gestionat
de comisia de recrutare aînalţilor funcţionari publici numită prin Decizia Primului-Ministru
87
nr. 38/2006 privind numirea Comisiei de concurs şi a Comisiei
de soluţionare a contestaţiilor pentru
recrutarea înalţilor funcţionari publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 314 din 7 aprilie 2006. 
(3) Prin excepţie de la dispoziţiile prezenţei legi,
pot ocupă o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici persoanele care au
promovat examenul de atestare,
precum şi persoanele care au intrat în categoria înalţilor funcţionari publici în condiţiile alin.
(1). 
(4) Funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici 
în condiţiile alin.
(3) şi funcţionarii publici care ocupă o funcţiepublică corespunzătoare categoriei înalţilor func
ţionari publici care la dată intrării în vigoare a prezenţei legi
nu îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată,
cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenţa lege****), au obligaţia de
aîndeplini această condiţie în termen de 2 ani de la dată intrării în vigoare a prezenţei legi,
sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. 
(5) Condiţia prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată,
cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prinprezenţa lege*****), nu este obligatorie,
pentru recrutarea funcţionarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar
a unei funcţii publice de conducere,
precum şi pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, pe
o perioada de 4 ani de la dată intrării în vigoare a prezenţei legi. 
(6) Funcţionarii publici prevăzuţi la alin.
(5) sunt obligaţi să îndeplinească condiţia prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr.
188/1999, republicată, cumodificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenţa lege*****), în termenul prevăzu
t, sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. 

Art. V 
(1) Secretarii de comune care, la dată intrării în vigoare a prezenţei legi, nu au studii
superioare juridice sau administrative îşi pot păstra funcţia publică, cuobligaţia că în termen
de 3 ani să absolve o formă de învăţământ superior
de lungă durata în specialitate juridică sau administraţie publică,
sub sancţiunea eliberăriidin funcţie. 
(2) În cazul în care la concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei publice de
secretar al comunei nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de
studiiprevăzute la alin. (1) şi/sau condiţiile de vechime în specialitatea studiilor juridice ori
administrative, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii.În această situaţie,
ocuparea funcţiei publice de secretar se face pe perioada determinată,
cu obligaţia organizării anuale a concursului pentru ocuparea acesteia. 

88
Art. VI 
Condiţia prevăzută la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată,
cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenţalege*****), se consideră îndepli
nită pentru funcţionarii publici care au absolvit, până la dată intrării în vigoare
a prezenţei legi, programe de formare şiperfecţionare în administraţia publică, organizate de
Institutul Naţional de Administraţie, centrele regionale de
formare continuă pentru administraţia publică locală, precum şi de
alte instituţii specializate, din ţară sau din străinătate, cu durata de minimum
un an, sau care, la dată intrării în vigoare a prezenţei legi, urmează unadintre formele
de învăţământ menţionate, cu condiţia absolvirii acestor studii în termenul prevăzut. 

Art. VII 
(1) În termen de 6 luni de la dată intrării în vigoare
a prezenţei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a
Guvernului, seaprobă: 

a) normele privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici; 
b) normele privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină; 
c) normele privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare şi încheierea acordurilor
colective; 
d) normele privind mobilitatea înalţilor funcţionari publici. 
(2) În termen de 10 luni de la dată intrării în vigoare
a prezenţei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a
Guvernului, seaprobă: 

a) norme privind formarea profesională a funcţionarilor publici; 
b) regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de
formarea specializată prevăzute de prezenţa lege. 
(3) Până la adoptarea hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1) lit. a)-
c) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.209/2003 privindorganizarea şi dezvoltarea
carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
757 din 29 octombrie 2003, cu modificărileulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.
1.210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor
paritare din cadrul autorităţilor şiinstituţiilor publice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003. 

Art. VIII 
Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor, procedura de numire
a funcţionarilor publici şi procedura disciplinară, aflate în derulare la dată intrării învigoare
a prezenţei legi, se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la dată iniţierii acestor
proceduri. 

89
Art. IX 
Calificativele «excepţional» şi «foarte
bun» obţinute de funcţionarii publici la evaluarea performanţelor profesionale individuale pân
ă la dată intrării în vigoare aprezenţei legi se asimilează cu calificativul «foarte bine», iar
calificativul «bun» se echivalează cu calificativul «bine». 

Art. X 
Prevederile art. 493 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completărileaduse prin prezenţa lege******), nu se aplică pentru
cheltuielile deja angajate la dată intrării în vigoare a prezenţei legi. 

Art. XI 
Condiţiile de vechime prevăzute la art. 57 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare,
precum şi cumodificările şi completările aduse prin prezenţa lege*******),
nu se aplică în cazul funcţionarilor publici care au îndeplinit condiţiile prevăzute de
lege la datănumirii în funcţia publică. 

Art. XII 
(1) În anul 2006, promovarea într-
o funcţie publică superioară vacanţă se face prin concurs sau examen. 
(2) Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-
o funcţie publică de execuţie din gradul profesional principal, funcţionarii publici
trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii minime: 

a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional

asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; 
b) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani,
cel puţin calificativul «foarte bun»; 
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului. 
(3) Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-
o funcţie publică de execuţie din gradul profesional superior, funcţionarii publici
trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii minime: 

a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional

principal sau 4 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional
asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; 
b) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani,
cel puţin calificativul «foarte bun»; 
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului. 

Art. XIII 

90
Prezenţa lege intră în vigoare la 15 zile de la dată publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 29, 56, 57, 581 şi ale art. 601 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare,
precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenţa lege********), care intrăîn vigo
are la 1 ianuarie 2007. 

Art. XIV 
La dată intrării în vigoare a prezenţei legi, dispoziţiile art. XV alin. (2) şi (3), art. XVI alin.
(4)-(6), precum şi ale art. XX din Legea nr.
161/2003 privind unelemăsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publi
ce, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice
alte dispoziţii contrare se abrogă." 

___________ 
• *) A se vedea şi prevederile art. XV alin. (1), art. XVI alin. (1)-(3), art. XVII-XIX, art.
XXI şi art. XXII ale Legii nr.
161/2003 privind unele măsuri pentruasigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publi
ce, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
cuprinse în Notă finalădin prima formă republicată a Legii nr.
188/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004. 
• **) Art. 15 alin. (2) lit. a)-c) a devenit, în urmă renumerotării, art. 16 alin. (2) lit. a)-c). 
• ***) Art. 17 alin. (3) a devenit, în urmă renumerotării, art. 18 alin. (3). 
• ****) Art. 15 alin. (2) lit. d) a devenit, în urmă renumerotării, art. 16 alin. (2) lit. d). 
• *****) Art. 511 alin. (7) a devenit, în urmă renumerotării, art. 57 alin. (7). 
• ******) Art. 493 a devenit, în urmă renumerotării, art. 52. 
• *******) Art. 57 a devenit, în urmă renumerotării, art. 65. 
• ********) Art. 29 a devenit, în urmă renumerotării, art. 31; art. 56 a
devenit, în urmă renumerotării, art. 64; art. 57 a devenit, în urmă renumerotării, art. 65; art.
581 a devenit, în urmă renumerotării art. 67, iar art. 601 alin. (1) lit. b) a
devenit, în urmă renumerotării, art. 70 alin. (1) lit. b). 

91
92
93
94
95