Particularități ale unui text poetic scris de Ion

Barbu

Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” scrisă de Ion Barbu face parte din etapa
baladic orientală, prefigurând elemente ale ermetismului evidențiate în volumul „Joc
secund” scris mai târziu de către poet.

Opera aparține modernismului de tip ermetic datorită particularităților acestui

curent prezente la nivelul textului. O primă trăsătură a modernismului se remarcă la
nivelul simbolisticii personajelor. Autorul preia simbolul personajelor opozante din
filozofia lui Nietzsche care definește personajul apolinic și cel dionisiac. În poezia lui
Barbu, personajul apolinic este Enigel, ființă rațională și echilibrată („lapona mică
liniștită”). Asocierea ei cu imaginea personajului apolinic face trimitere la zeul
Apollo, zeul luminii, al armoniei și al echilibrului. Comportamentul lui Enigel este cel
rațional, obiectivul său de a ajunge la soare rămânând neschimbat. Un al doilea
personaj este cel dionisiac, reprezentat de Crypto, marcă a zeului Dionisos, zeul
dezechilibrului, al descătușării instinctului. Regele ciupercă este o ființă instinctuală,
incapabilă să își înțeleagă condiția, forțându-și limitele încercând s-o atragă pe Enigel
„în somn fraged și răcoare”. Mai mult, onomastica personajului masculin vine din
grecescul „kryptos” care înseamnă ascuns, încifrat, fapt evidențiat în text prin
descrierea acestuia: „Crai Crypto inimă ascunsă”.

O altă trăsătură a modernismului ermetic utilizat de către poet ține de

obiectivitatea discursului liric, poetul apelând la specia baladă ceea ce evidențiază
tendința de narativizare a textului și implicit lirismul obiectiv marcat de personajele
lirice. Prin intermediul acestora, autorul își exprimă ideile, cea de bază fiind ideea
incompatibilității „nuntirii” dintre cei doi protagoniști datorită diferențelor.

Tema operei este una filozofică și vizează nevoia de cunoaștere văzută ca o

prioritate doar de ființa umană, dublată de tema iubirii imposibile dintre două ființe
aparținând unor lumi diferite care se regăsește și în poezia „Luceafărul”. Soarele,
simbol al cunoașterii supreme guvernează destinul lui Enigel, dar pentru Crypto
acesta este nociv, dictându-i o „moarte simbolică”. O primă imagine poetică sugestivă
pentru tema textului este cea în care Enigel este invocată pentru a doua oară și i se
cere să îl accepte pe Crypto în lumea superioară: „Dacă pleci să culegi, începi rogu-te
cu mine”. Refuzul fetei marchează nevoia de cunoaștere, lumea regelui ciupercilor
fiind incompatibilă cu aspirațiile fetei („Ești umed și plăpând...”). Totuși, Enigel
conștientizează incapacitatea lui Crypto de a accede spre cunoaștere dar speră în
maturizarea sa ulterioară („Lasă. – Așteaptă de te coace.”).

O altă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea în care autorul
trasează diferențele dintre cele două lumi, raportate la simbolistica soarelui. În acest
fel, autorul precizează într-un mod explicit accesibilitatea omului la „soare”, marcată
de dorința sufletească de a cunoaște. Acesta susține că „sufletul nu e fântână, decât
la om, fiară bătrână”. Semnificația soarelui pentru umanitate este pusă în antiteză cu
cea a lumii lui Crypto. Pentru acesta, soarele devine o pedeapsă, fiind totodată cel
care îi anulează destinul anterior și îi închide drumul spre cunoaștere („Iar la făptură
mai firavă / Pahar e gândul cu otravă”).

Elementele de structură și compoziție susțin atât tema, cât și particularitățile

textului barbian. Un prim element de structură relevant pentru tema operei este
titlul. Acesta sintetizează numele celor două „personaje” lirice, evidențiind în esență
cele două lumi de proveniență a acestora: „Riga Crypto și lapona Enigel”, lumea
inferioară fiind redată prin Crypto, iar cea superioară și rațională redată prin Enigel.
În plus, conjuncția „și” reprezintă o încercare de asociere a celor doi, respectiv a
celor două lumi de proveniență a acestora, dar care eșuează, din cauza diferențelor
majore dintre cei doi.

Un alt element de compoziție relevant este finalul, acesta fiind moralizator

care evidențiază pedeapsa lui Crypto care, încercând să-și forțeze sfera este pedepsit
tocmai prin interzicerea accesului la cunoaștere: „Crai Crypto, inimă ascunsă” devine,
după pedeapsă, „Nebunul Riga Crypto”. Acesta este lăsat să trăiască într-o lume
inferioară celei precedente, iar refuzul nuntirii cu cineva din lumea anterioară este și
el pedepsit, compatibilitatea personajului masculin fiind destinată unei ființe
inferioare: „Cu măsălarița mireasă, să-i fie de împărăteasă”.

Opera poetului Ion Barbu intitulată „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte
din poeziile de referință ale literaturii române, ocupând un loc unic în modernismul
ermetic datorită limbajului criptic folosit pentru a exprima esențialul și pentru a face
referire la idei filozofice mult mai profunde decât prezintă textul în aparență.