Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI.

A debutat
în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția
tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost
experimentate uniform de întreaga Europă.
Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând din
secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost
creditată lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a tehnicilor de
acordare a unei realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la scară largă ceea ce a dus la o
reforma educațională.
În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și în știință.
Istoricii susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă.
Renașterea a văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și politice ce au
influențat evoluțiile artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo da Vinci, după care a
fost inspirat noțiunea de "omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al XIV-
lea. Diverse teorii au fost propuse pentru a explică origine și caracteristicile renașterii, concentrându-
se pe o varietate de factori, incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa
politică, patronajul familiei Medici și migrarea savanților greci și textelor în Italia după căderea
Constantinopolului în mâinile turcilor.
Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă, dominată de economia agrară și
sub puternica influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol
determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre clasicismul greco-roman.
Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea de către
istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în
lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien" ("Cultură Renașterii în Italia"),
1860. Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada cuprinsă între
pictorii Giotto și Michelangelo. În acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ, după o
lungă perioadă de anihilare filozofică a personalității.

Cuprins

 1Prezentare
 2Condiții istorico-culturale
o 2.1Precursori ai Renașterii
 2.1.1Renașterea carolingiană
 2.1.2Renașterea ottonică
o 2.2Descoperirile geografice
o 2.3Progrese în știință și tehnică
o 2.4Schimbări politice și religioase
 3Trăsăturile caracteristice ale Renașterii
o 3.1Ruperea cu tradițiile
o 3.2Umanismul
 4Renașterea italiană
o 4.1Literatură
o 4.2Arte plastice
 4.2.1Pictura în Renașterea timpurie
 4.2.2Pictura în perioada de apogeu a Renașterii
 4.2.3Manierismul
  5Arhitectura Renașterii
 6Muzica Renașterii
 7Renașterea în diverse țări europene
o 7.1Franța
o 7.2Țările de Jos
o 7.3Germania
o 7.4Spania
o 7.5Anglia
 7.5.1Literatură
 7.5.2Muzică
 8Tipul de "Om al Renașterii"
 9Declinul Renașterii
 10Interpretare istorică și filosofică
 11Bibliografie
 12Note
 13Lectură suplimentară
 14Legături externe

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Renașterea a fost mișcarea culturală care a afectat profund viață intelectuală europeană în perioada
modernă timpurie. Începând din Italia și răspândindu-se în restul Europei până în secolul al XVI-lea,
influența sa a fost resimțită în literatură, filosofie, artă, muzică, politică, știință, religie, precum și în
alte domenii de cercetare. Savanții renascentiști au adoptat metodă umanistă în studiu și s-au axat
pe realism și emoția umană în artă. Umaniștii ca Poggio Bracciolini au căutat în bibliotecile
mănăstirești din Europa textele literare, istorice și oratorice latine ale Antichității. Căderea
Constantinopolului din 1453 a generat un exod al savanților greci ce au adus manuscrise prețioase
în limba greacă veche, dintre care multe, în Occident, căzuseră în obscuritate. Se pune un nou
accent pe textele literare și istorice, pe lucrările de științe naturale, filosofie, matematică, scrise
în greacă și arabă.