Sunteți pe pagina 1din 1

ARCUL ŞI SĂGEATA

(poveste populară chineză)

Un om avea un arc nemaipomenit. Era tare încîntat şi se lăuda oricui îi ieşea în cale
că asemenea arc nu mai are nimeni pe lume.
Cam în aceeaşi vreme, un prieten de-al lui căpătă nu se ştie de unde o săgeată
nemaivăzută. Se lăuda şi el cu săgeata mai ceva decît celălalt cu arcul.
Vorbele lor ajunseră la urechile unui armurier vestit. Acesta îi găsi pe amîndoi şi
ceru voie să vadă şi el arcul şi săgeata. După ce le cercetă îndelung, spuse:
— Arcul este, într-adevăr, cu totul deosebit. Aş putea spune chiar că n-am văzut
altul la fel de bun. Şi nici asemenea săgeată nu mi-a fost dat să ţin în mînă. Dar, ce
poţi face cu asemenea arc minunat, la care nici o altă săgeată nu se potriveşte? Şi
ce să faci cu săgeata asta, care nu merge pe alt arc?
Aşa că, v-aş sfătui să folosiţi amîndoi şi arcul şi săgeata şi să nu vă lăudaţi fiecare
în parte, doar cu una dintre ele. Antrenaţi-vă împreună.
Cei doi i-au urmat sfatul şi în scurt timp au devenit arcaşi neînvinşi.
Repovestire de LI YU-GIU

S-ar putea să vă placă și